stare de urgență – APADOR-CH

Posts

Cine vrea să ne bage în război fără încuviințarea Parlamentului?

09/03/2022/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Sub pretextul reglementării încă unei situații excepționale, un proiect de lege dat „pe surse” în spațiul public conține elemente periculoase și neconstituționale care anulează democrația și deschide ușa dictaturii militare; Constituția României are deja suficiente prevederi clare pentru situații de război

Un proiect de lege care pretinde modificarea unor acte normative din domeniul securității naționale circulă neoficial în spațiul public de mai multe zile. Neoficial întrucât el nu apare pe vreunul din site-urile autorităților (în dezbatere publică), însă a fost recunoscut de Ministerul Apărării Naționale, care spune că nu ar mai fi de actualitate. După o rețetă deja verificată – lansezi un „proiect” ca să testezi opinia publică și dacă nu țipă nimeni îl faci lege – proiectul care aparent n-ar mai fi de actualitate a inflamat publicul pe motiv că ar chema la arme, în caz de război, toți bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani.

Un aspect foarte grav din proiect este faptul că inventează o nouă stare excepțională – situația de criză în domeniul securității și apărării naționale – stare care ar putea fi declarată fără avizul Parlamentului, doar de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și care astfel ar putea parafa intrarea țării într-un eventual război.

Câte stări excepționale avem și de ce ne mai trebuie una?

Mai exact, în proiect se prevede modificarea Legii 45/1994, a apărării naționale, cu un articol 8/1 care definește „situația de criză” prin existența sau riscul unor perturbări a condițiilor normale de desfășurare a vieții sociale în urma unor incidente, naționale sau internaționale, sau din cauza unor vulnerabilități sau amenințări. Definiția acestei noi stări este de altfel destul de generală, încât include și perturbarea sau amenințarea stabilității politice, ceea ce poate însemna orice, pe cale de interpretare.

Noua găselniță a MApN – situatia de criză – pare a fi inclusă în definițiile celorlalte stări excepționale, prevăzute deja de legislația țării. Avem starea de asediu, de urgență, de mobilizare și de război, prevăzute în Constituție (la articolul 63 al. 1), plus starea de alertă în care am fost până mai ieri, prevăzută în Legea 55/2020. Se pune întrebarea firească de ce mai era nevoie de încă o stare excepțională, a cărei definiție conține suprapuneri cu stările deja legiferate și are mare potențial de abuz, prin aceea că scoate Parlamentul din circuitul de avizare?

De exemplu, definițiile celorlalte stări excepționale prevăzute de OUG 1/1999 sunt suficient de acoperitoare și în caz de pregătire pentru război:

Starea de asediu se instituie „pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa, unitatea ori integritatea teritorială a statului.”

Starea de urgență se instituie și în cazul „existenţei unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale.”

De asemenea, mai există, conform Legii 355/2009, starea de mobilizare, care reprezintă totalitatea măsurilor extraordinare ce se pot institui, în principal, în domeniile politic, economic, social, administrativ, diplomatic, juridic şi militar, planificate şi pregătite pe timp de pace, precum şi a acţiunilor desfăşurate pentru aplicarea acestora, potrivit legii, la apariţia sau iminenţa unei ameninţări grave care poate afecta suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională.

Toate aceste stări excepționale deja reglementate trebuie încuviințate sau declarate de Parlament, în timp ce noua situație excepțională nu mai presupune vreun rol al Parlamentului, ea putând fi declarată de către CSAT (autoritate administrativă din cadrul puterii executive), la propunerea ministrului apărării și cu avizul premierului.

APADOR-CH consideră că trebuie eliminat articolul 8/1 din proiectul de modificare a legii apărării naționale sau definirea „stării de criză” trebuie să fie clară, precisă, distinctă de celelalte stări excepționale deja legiferate de Constituție, și să permită desfășurarea normală a vieții politice într-o societate democratică. Posibilitatea ca armata să intervină atunci când este în pericol „stabilitatea politică” ține de regimurile totalitare, nu de cele democratice. În plus, dacă se dorește menținerea art. 8/1, el trebuie să prevadă, cel putin, ca declararea „situației de criză” să fie încuviințată în prealabil de Parlament. Este neconstituțională o reglementare care exclude Parlamentul din procedura declarării/instituirii unei situații excepționale.

Răspunsul MApN la comunicatul APADOR-CH

*sursa foto Alexei Talimonov

Recomandările APADOR-CH cu privire la proiectul legii privind atribuțiile Poliției militare

05/02/2021/in Buna guvernare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH a transmis Ministerului Apărării Naționale (MApN) câteva recomandări de îmbunătățire a proiectului de lege aflat în dezbatere publică, proiect ce reglementează organizarea și funcționarea Poliției militare.

Punerea în concordanță a expunerii de motive cu proiectul de lege la care se referă.

Expunerea de motive se referă, în două rânduri, la implicarea poliţiei militare pe perioada stării de alertă, dar în cuprinsul proiectului de lege nu se face nicio referire expresă la starea de alertă, ci doar la celelalte stări speciale: de urgenţă, de asediu, de mobilizare, de război.

În acest context, este de salutat absența din proiectul de lege a referirilor la starea de alertă, deoarece implicarea poliţiei militare pe durata stării de alertă este exagerată, disproporţionată. Parcurgem de mai multă vreme o stare de alertă, iar autorităţile civile au putut să o gestioneze şi fără implicarea poliţiei militare.

Este posibil ca unele variante anterioare ale proiectului de lege să fi făcut referire şi la starea de alertă, iar expunerea de motive să fi fost redactată mai demult, având în vedere o formă, mai veche, a proiectului. Dar, expunerea de motive ar fi trebuit actualizată în funcţie de prevederile actuale ale proiectului care a fost pus în dezbatere publică şi în care nu se face referire expresă la starea de alertă..

Această necorelare dintre expunerea de motive şi proiectul de lege a fost dublată de o exprimare nefericită din expunerea de motive, care a fost interpretată în spaţiul public în sensul că poliţia militară poate ancheta penal civilii de pe stradă, deşi în proiect nu se prevăd astfel de atribuţii. Este vorba despre fraza:

în situaţii de alertă, de urgenţă, de mobilizare sau de război, jurisdicţia poliţiei militare se poate extinde, în condiţiile legii, şi asupra populaţiei civile.”

Noţiunea de „jurisdicţie a poliției militare asupra populaţiei civile” creează pentru omul obişnuit impresia că poliţia militară ajunge să cerceteze penal şi chiar să judece civili. Această impresie generează un sentiment de teamă, de insecuritate, despre care credem că nu a fost urmărit prin proiectului de lege. Conform DEX, termenul “jurisdicţie” are următorul înţeles: „JURISDÍCȚIE, jurisdicții, s. f. 1. Putere, competență de a judeca a unui judecător sau a unei instanțe. 2. Totalitatea instanțelor judecătorești de același grad. 3. Ansamblul organelor care au competența de a judeca pricini de aceeași categorie. 4. Teritoriu în care un judecător sau o instanță judecătorească își exercită puterea.”

Această exprimare nefericită din expunerea de motive a fost preluată de unii ziarişti, care au publicat articole întemeiate exact pe această formulare, concluzia fiind că poliţia militară va ancheta civilii. Cităm titlul unui articol: „Poliția Militară va avea drepturi asupra populației civile/ Proiect al MapN” Puteţi găsi aceste articole pe mai multe site-uri, de exemplu: adevărul, pesurse, umbrela strategică. Desigur, nu este vina presei că a relevat un potenţial pericol pentru societatea civilă, bazându-se pe afirmaţii şi exprimări preluate din expunerea de motive.

De aceea, recomandarea asociaţiei este ca expunerea de motive să fie pusă în acord cu actualul conţinut al proiectului de lege pus în dezbatere publică. Iar expunerea de motive ar trebui să fie redactată cu o mai mare atenţie şi claritate, deoarece o oarecare uşurinţă în alegerea modului de exprimare poate stimula, chiar involuntar, dezinformarea opiniei publice și crearea de probleme în mod artificial.

Modificarea art. 14 al. 1 din proiect, în sensul eliminării atribuţiilor suplimentare prevăzute pentru poliţia militară pe durata stării de urgenţă.

Art. 14 al. 1 din proiect prevede că, pe durata stării de urgenţă, poliţia militară are, pe lângă atribuţiile obişnuite din timp de pace, şi alte atribuţii care îi acordă posibilitatea de a interfera cu civilii (participarea la legitimare, identificare, avertizarea persoanelor pentru a se conforma măsurilor dispuse pentru carantinare sau izolare, interzicerea temporară a accesului în anumite locaţii, dispunerea evacuării temporare din anumite locaţii, în caz de pericol, darea de indicaţii şi dispoziţii participanţilor la trafic).

Asociaţia consideră că implicarea poliţiei militare în astfel de situaţii nu este necesară, nu aduce un plus de valoare, iar, până în prezent, autorităţile civile au putut gestiona starea de urgenţă şi fără implicarea poliţiei militare.

Este posibil ca textul de lege propus să producă mai mult deservicii decât servicii, având în vedere climatul actual de suspiciune că structurile militare ar încerca să controleze din ce în ce mai mult viaţa civilă.

Ca atare, asociaţia recomandă ca art. 14 al. 1 din proiect să fie reformulat, în sensul eliminării atribuţiilor suplimentare prevăzute pentru poliţia militară pe durata stării de urgenţă, textul reformulat urmând să aibă următorul conţinut:

Art. 14 – (1) Pe timpul stării de urgenţă, poliţia militară continuă să îndeplinească misiunile şi să exercite atribuţiile specifice de pe timp de pace.”

Reformularea art. 14 al. 3 din proiect.

În actuala redactare, art. 14 al. 3 din proiect prevede: „Poliţia militară poate executa şi alte atribuţii prevăzute prin acte normative”.

Precizăm că alineatul 1 al art. 14 se referă la starea de urgenţă, iar alineatul 2 al art. 14 se referă la stările de asediu, de mobilizare şi de război, dar prin modul în care este redactat alineatul 3 al art. 14, nu rezultă că el s-ar referi la o anumită situaţie excepţională (nici nu indică şi nici nu face referire la vreo stare specială declarată într-o situaţie excepţională, aşa cum fac alineatele precedente), astfel că el se referă la posibilitatea generică a extinderii atribuţiilor poliţie militare prin orice act normativ, nu doar prin lege, indiferent dacă este sau nu declarată o stare specială. De altfel, nici existenţa unei stări speciale declarată în cazul intervenirii unei situaţii extraordinare nu poate justifica ca atribuţiile poliţiei militare să poată fi suplimentate prin alte acte normative în afară de lege, având în vedere argumentele pe care le vom expune în continuare.

Astfel, sintagma „acte normative”, folosită la redactarea textului art. 14 al. 3 din proiect, este mult prea generală când e vorba de indicarea categoriei de acte care pot stabili atribuţii ale poliţiei militare, deoarece „act normativ” înseamnă nu doar lege, ci şi ordin de ministru sau hotărâre de guvern ori altă reglementare cu putere inferioară legii.

Ca şi în cazul Legii nr. 218/2002, prin care au fost stabilite atribuţiile poliţiei române, toate atribuţiile poliţiei militare, inclusiv cele suplimentare (denumite „alte atribuţii” în art. 14 al. 3 din proiect) trebuie stabilite numai prin lege, nu şi prin acte normative cu putere inferioară legii. Referirea prea generală din art. 14 al. 3 din proiect, care se face la „acte normative” şi nu la „lege”, permite ca atribuţiile poliţiei militare să fie suplimentate şi prin acte normative inferioare legii, gen hotărâri de guvern, ordine de ministru etc. Astfel, se creează posibilitatea, la nivel teoretic, cel puţin, de a putea fi introduse, prin hotărâri de guvern sau ordine de ministru emise ulterior adoptării acestui proiect de lege, atribuţii suplimentare ale poliţiei militare, de exemplu şi unele cu privire la civili sau cu privire la implicarea sa pe durata starii de alertă.

Deci, pentru evitarea acestor riscuri, alineatul 3 al art. 14 din proiect ar trebui reformulat, după cum urmează:

Poliţia militară poate exercita şi alte atribuţii prevăzute prin lege”.

Un argument suplimentar în acest sens ar fi modul în care sunt redactate/legiferate atribuţiile poliţiei române, prin art. 26 din Legea nr. 218/2002. Astfel, la art. 26 al. 1 pct. 32 din Legea 218/2002, textul care prevede că poliţia poate îndeplini şi alte atribuţii decât cele expres prevăzute în legea de organizare și funcționare are următorul conţinut „32. îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.”, ceea ce înseamnă că dacă atribuţiile poliţiei române pot fi suplimentate faţă de cele prevăzute în legea de organizare şi funcţionare, acele atribuţii suplimentare pot fi prevăzute numai printr-o lege, nu şi printr-un act normativ cu putere inferioară legii.

Pentru identitate de raţiune, art. 14 al. 3 din proiect ar trebui să prevadă şi el că atribuţiile poliţiei militare, altele decât cele prevăzute expres în legea sa de organizare şi funcţionare, pot fi suplimentate doar prin lege, nu prin orice acte normative, inclusiv cele cu putere inferioară legii (hotărâri de guvern, ordine de ministru etc.).

De asemenea, precizăm că potrivit art. 118 al. 1-3 din Constituţie, organizarea şi funcţionarea componentelor forţelor armate, deci şi atribuţiile poliţiei militare, se pot stabili numai prin lege, respectiv prin lege organică. De aceea, considerăm că este neconstituţională o reglementare potrivit căreia unele atribuţii ale poliţiei militare sunt stabilite prin lege (legea organică de organizare şi funcţionare), iar alte atribuţii ale poliţiei militare urmează să fie stabilite prin hotărâre de guvern, ordin de ministru sau alte acte normative cu putere inferioară legii.

În concluzie, având în vedere argumentele prezentate mai sus, APADOR-CH recomandă ca alineatul art. 14 alineat 3 din proiect să fie reformulat, după cum urmează: „Poliţia militară poate exercita şi alte atribuţii prevăzute prin lege”.

Să facem alegeri, să nu facem alegeri sau aşa şi aşa?

27/07/2020/in Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La noi, în plină explozie a numărului infectărilor cu coronavirus, se discută, din ce în ce mai serios, şi despre organizarea de alegeri în acest an: alegeri locale (peste 2 luni) şi parlamentare (peste 4 luni).

Să încercam să discutăm, fără patimă, fără ură, fără nervi, despre această problemă.

Am putea începe cu mesajul transmis de Constituţie: atunci când sunt situaţii deosebite, alegerile sunt mai puţin importante decât situaţiile deosebite. Deci prioritatea trebuie să revină soluţiilor la problemele create de situaţiile deosebite. Aceasta este filozofia Constituţiei noastre şi nu e în contradicţie cu democraţia, deoarece democraţia este un concept care nu excede sau transcede logicii elementare: problemele trebuie rezolvate în ordinea gravităţii şi a urgenţei lor.

Dacă avem o epidemie extinsă la nivel mondial (pandemie), care pune în pericol grav viaţa oamenilor, conduita democratică presupune luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolului reprezentat de această pandemie. Dreptul la viaţă este mai important, în acest context, în care trebuie aleasă o prioritate, decât dreptul la alegeri. Organizarea la termen a alegerilor, în plină pandemie, nu contribuie la descoperirea leacului pentru virus, ci pare mai mult o inadecvare la situaţia reală, cel puţin prin crearea unor riscuri suplimentare de contaminare (campania electorală şi procesul de votare în sine).

Dacă însă nu avem o pandemie pe bune, ci o gripă simplă cu un marketing foarte bun, aşa cum susţine curentul „coronasceptic”, sigur că putem să zicem ce zice OMS-ul şi să facem ce vrem noi, adică să amendăm horele de pe Litoral şi să dăm drumul la alegeri, pentru că la alegeri nu se dansează (cel puţin, în mod vizibil), iar coronavirusul se transmite numai prin dans.

Amânarea parlamentarelor are nevoie de o nouă stare de urgență

De ce spuneam că mesajul Constituţiei este de a nu face alegeri cu orice preţ, în situaţii excepţionale, când există un pericol grav pentru comunitate? Pentru că asta rezultă din articolul 63 din Constituţie.

Astfel, în acest articol se prevede că durata mandatului unui parlamentar (deputat, senator) este de 4 ani şi că, în situaţii extraordinare, care au dus la instituirea unor stări speciale (de exemplu, instituirea stării de urgenţă), mandatul se prelungeşte de drept până la încetarea stării speciale instituite. De exemplu, dacă se instituie din nou stare de urgenţă la data expirării mandatului de 4 ani al parlamentarilor, mandatul se prelungeşte de drept, în baza Constituţiei, până la încetarea stării de urgenţă. Starea de urgenţă se instituie pe o lună şi se poate prelungi cu câte o lună de câte ori este nevoie, până la dispariţia pericolului grav care a determinat instituirea stării de urgenţă. Starea de urgenţă se instituie de preşedinte şi trebuie „aprobată” şi de parlament, deci există garanţii constituţionale împotriva unor eventuale abuzuri.

Acelaşi articol din Constituție prevede că alegerile parlamentare trebuie organizate în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului, iar din interpretarea logică a acestui text rezultă că, în cazul prelungirii de drept a mandatului prin instituirea/prelungirea stării de urgenţă, termenul de 3 luni începe să curgă de la încetarea stării de urgenţă.

De asemenea, articolul menţionat prevede că mandatul celor două camere ale parlamentului se prelungeşte de drept până la întrunirea noului parlament. Deci, parlamentul va funcţiona fără hiatusuri, chiar şi în situaţia în care alegerile parlamentare nu s-ar desfăşura la termen. Până la alegeri, va funcţiona parlamentul în compunerea „veche”.

Deci, practic şi constituţional, alegerile parlamentare ar putea fi amânate cu 6 luni, dacă s-ar institui starea de urgenţă pentru 3 luni şi ele ar fi organizate după 3 luni de la încetarea stării de urgenţă.

Ar mai trebui spus că în noua starea de urgență, dacă s-ar institui, nu este obligatoriu să fie luate și măsuri la fel de dure ca în martie-aprilie. Pot fi luate măsuri moderate, ca în cazul stării de alertă de acum, punându-se accent pe mobilizarea autorităților și mai puțin pe limitarea drepturilor cetățenești. Ar fi poate și o cale mai ușoară către conformarea cetățenilor la regulile care par a fi tot mai greu de respectat.

Pentru amânarea localelor e nevoie doar de votul Parlamentului

Dacă în cazul parlamentarelor deja vorbim de o perioadă din 2021, mai urgentă este situația localelor. Constituţia nu prevede o anumită durată a mandatelor aleșilor locali, ci doar că alegerile locale se organizează prin lege (art. 121 din Constituţie).

Parlamentul stabileşte, prin lege, durata mandatului aleşilor locali, precum şi condiţiile de prelungire a mandatului sau de amânare a alegerilor locale. Deci, există posibilitatea unei mai mari flexibilităţi în cazul alegerilor locale, decât în cazul celor parlamentare. Nu e nevoie să declari stare de urgență, e suficient votul în Parlament.

Cu alte cuvinte, Constituția și legile permit adoptarea de soluții raționale, inclusiv în situații deosebite, care să țină cont de riscurile și beneficiile pentru comunitate ale fiecărei variante avute în vedere.

Alegerile locale au fost deja amânate în luna aprilie, cu trei luni față de termenul lor normal, până la 27 septembrie, în condițiile în care la data amânării autoritățile sperau că în iulie-august vom avea o scădere a numărului de cazuri de Covid 19. Se demonstrează false aceste speranțe. S-ar impune o nouă amânare?

Previzibilele reacţii, venite din unele medii politice sau de altă natură, reacţii care pot stimula isteria, că dacă se amână alegerile vine dictatura şi moare democraţia, chiar dacă, prin agresivitatea lor deosebită, pot stresa şi chiar influenţa mulţi decidenţi, obişnuiţi cu confortul funcţiei, ar trebui privite şi analizate prin prisma nuanțărilor de mai sus.

Aceiași decidenți nu ar trebui să uite că democraţia este un concept de substanţă, care are în vedere binele public, dincolo de lozinci, poze în mulţime şi vorbe de PR, care sună frumos în urechi.

La final, trebuie să facem o precizare, pentru cei nervoşi şi grăbiţi să aplice etichete: nu cerem amânarea alegerilor. Tot ceea ce ne dorim este ca autorităţile să facă o analiză la „rece”, calmă, logică şi pragmatică cu privire la alegeri, în contextul pandemiei: cum e mai bine şi mai sigur pentru comunitate, în condiţiile date. Câți se vor prezenta la alegeri, cât de „reprezentative” vor fi alegerile în raport de o prezență redusă, câți dintre cei care se vor încumeta să se prezinte se vor îmbolnăvi? Există o evaluare de genul ăsta?

Ce se întâmplă, după decizia CCR, cu decretele preşedintelui privind starea de urgenţă

14/05/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

Decretele prezidenţiale privind instituirea/prelungirea stării de urgenţă rămân valabile și nu pot fi contestate în contencios administrativ

Pe site-ul Curţii Constituţionale (CCR) a fost publicată, ieri, motivarea deciziei CCR nr. 152 din 6 mai 2020 privind actele normative care reglementează starea de urgenţă.

În prima parte a deciziei, în paragrafele 84 – 106, au fost analizate cele două decrete prezidenţiale emise pentru instituirea şi apoi pentru prelungirea stării de urgenţă.

CCR a stabilit că o parte dintre prevederile decretelor prezidenţiale, aflate în anexele la decrete, conţin dispoziţii pe care Preşedintele nu era îndrituit de lege să le emită.

Aceasta deoarece, spune CCR, Preşedintele nu poate să modifice legi sau să suspende aplicarea unor legi sau a unor articole din legi, acesta fiind atributul exclusiv al Parlamentului sau, după caz, al Guvernului (care poate adopta, cu anumite limitări, ordonanţe de urgenţă).

În paragraful 100 al deciziei CCR sunt date numeroase exemple de măsuri dispuse de Preşedinte cu depăşirea competenţelor legale, respectiv:

achiziţionarea directă, de către autorităţile publice centrale și entităţile juridice în care statul este acţionar majoritar, de materiale şi echipamente necesare combaterii epidemiei;
plafonarea preţurilor la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică;
suspendarea din funcţiile de conducere a conducătorilor unităţilor sanitare, direcţiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanţă, precum şi autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor, cu posibilitatea ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcţii să nu fie funcţionari publici;
transferuri între bugetele Ministerului Sănătăţii şi al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
faptul că prevederile Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, nu se aplică angajaţilor sistemului naţional de apărare, angajaţilor din penitenciare, personalului din unităţile sanitare publice şi altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, şi al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, după caz;
derogarea de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, persoana îndreptăţită păstrându-și stimulentul de inserţie în situaţia pierderii locului de muncă drept urmare a efectelor epidemiei COVID-19;
neînceperea cursului prescripţiilor şi termenelor de decădere de orice fel, iar, dacă au început să curgă, suspendarea lor, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile;

continuarea activității instanțelor judecătorești doar în cauzele de urgenţă deosebită, caz în care pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeaşi zi;
suspendarea de plin drept a cauzelor civile fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop;
întreruperea termenele de exercitare a căilor de atac;
limitarea activității de urmărire penală şi cea a judecătorilor de drepturi şi libertăţi;
suspendarea de drept a proceselor penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv a celor aflate în procedură în camera preliminară;
stabilirea atribuțiilor Ministerului Afacerilor Externe

CCR nu a stabilit că aceste măsuri dispuse de preşedinte erau rele sau neoportune, ci doar că ele nu puteau fi dispuse de Preşedinte, ci doar de Parlament sau, în anumite cazuri, de Guvern (ca legiuitor delegat).

Ce se mai poate întâmpla acum cu aceste prevederi care exced competenţelor Preşedintelui?

CCR răspunde că, practic, nu se mai poate face nimic, ceea ce înseamnă că ele rămân valabile.

Aceasta deoarece CCR a stabilit că decretele prezidenţiale în discuţie sunt acte administrative cu caracter normativ care privesc raportul Preşedintelui cu Parlamentul, motiv pentru care ele intră sub incidenţa art. 126 al. 6 din Constituție, fiind exceptate de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, efectuat în temeiul Legii nr.554/2004.

Deci, decizia CCR stabileşte că decretele prezidenţiale privind instituirea/prelungirea stării de urgenţă nu pot fi contestate în contencios administrativ.

Pentru cele două decrete prezidenţiale există doar două modalităţi de control:

A – controlul parlamentar

B – controlul constituţional

CCR mai spune că, cu ocazia încuviinţării instituirii stării de urgenţă de către Preşedinte, Parlamentul avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor constituționale și legale pe care decretul Președintelui trebuia să le respecte. CCR a reţinut că Parlamentul nu a făcut aceste verificări, deşi ar fi putut să încuviinţeze starea de urgență, dar şi să „sancţioneze” depăşirea competenţelor din decretul prezidenţial. CCR nu precizează însă şi cum ar fi putut să „sancţioneze” Parlamentul aceste depăşiri.

De asemenea, CCR a precizat că pe calea controlului constituţional se poate verifica indirect decretul prezidenţial, prin verificarea constituţionalităţii hotărârii camerelor reunite prin care a fost încuviinţată sau nu instituirea stării de urgenţă. Această verificare nu se face din oficiu de CCR, ci ea trebuie sesizată conform legii, de anumiţi subiecţi (unul dintre preşedinţii celor două Camere, un grup parlamentar sau un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori).

Având în vedere că nici Paramentul şi nici CCR nu au infirmat vreo prevedere din decretele prezidenţiale, toate prevederile din cele două decrete, inclusiv prevederile din anexe, rămân valabile. Ele au şi caracter definitiv, deoarece nu pot fi atacate nici în contencios administrativ.

Este de observat faptul că doi judecători, care au votat în favoarea deciziei CCR (decizie luată cu unanimitate de voturi), au formulat o opinie concurentă, atașată deciziei CCR, în care susţin că aceste decrete prezidenţiale pot fi atacate în contencios administrativ și că Parlamentul nu poate verifica legalitatea şi temeinicia decretelor prezidenţiale (atribut ce revine instanţelor de judecată), ci poate doar să încuviinţeze sau nu instituirea stării de urgenţă. Opinia este minoritară, astfel că se va ține cont de opinia majoritară, care este în sensul că decretele prezidențiale în discuție nu pot fi atacate în contencios administrativ.

Pentru cei tentaţi să judece foarte aspru erorile din cele două decrete prezidenţiale, nu ar trebui pierdut din vedere că problematica gestionării prin acte normative a unei stări de urgenţă a fost una complet nouă, inedită. Orice început, pe un teren absolut nou, nedefrişat, nu este scutit de unele erori.

Cum am putea evita deciziile „surpriză” ale CCR

Nu este prima dată când CCR, în mod abrupt și oarecum șocant, reaşează lucrurile în ordinea constituţională, în chestiuni cu privire la care în Constituţie există prevederi eliptice sau vagi, susceptibile de interpretări diferite, chiar diametral opuse.

Poate că ar trebui prevăzută posibilitatea ca autorităţile publice relevante să solicite CCR, în avans, puncte de vedere sau îndrumări cu privire la modul constituţional de acţiune în anumite situaţii sau cu privire la anumite probleme. Astfel, s-ar evita adoptarea unor măsuri care să fie apoi declarate neconstituţionale şi să ducă la dispute – care puteau fi evitate – în opinia publică.

În acest sens, există o reglementare la nivel european, aplicabilă între statele care au ratificat-o (Protocolul nr. 16 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), prin care se introduce posibilitatea ca instanţele naţionale relevante să solicite opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Opinia Curţii va fi exprimată sub forma unui aviz consultativ (cu caracter facultativ). România a semnat acest protocol în 2014, dar nu l-a ratificat, astfel că nu i se aplică încă (noi am tot solicitat ratificarea, dar fără succes).

De aceea, poate că ar fi bine dacă şi la noi s-ar prevedea în lege posibilitatea ca, în anumite cazuri, autorităţile publice importante, să solicite CCR ante factum opinii, puncte de vedere, îndrumări cu privire la probleme de substanţă sau proceduri relevante de natură constituţională.

Este posibilă prevederea prin lege a acestei noi atribuţii a CCR, fără a fi necesară şi modificarea Constituţiei, deoarece art. 146 lit. l din Constituţie prevede că CCR „îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.”

Aşa cum CEDO va putea formula opinii/avize, cu caracter facultativ (dar, cu foarte mare greutate, în practică) fără să poată fi acuzată că astfel se antepronunţă, tot aşa şi CCR ar putea formula opinii/avize, tot cu caracter facultativ (şi tot cu foarte mare greutate, în practică) fără să poată fi acuzată că se antepronunţă.

Starea de alertă este tot starea de urgenţă, dar cu alt nume

12/05/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

De frica CCR, Guvernul a trimis în Parlament un proiect de lege pentru starea de alertă care restrânge aceleași drepturi ca și starea de urgență, deși între cele două stări ar trebui să existe diferențe substanțiale

Guvernul a trimis ieri Parlamentului, spre adoptare, un proiect de lege care prevede că, pe durata stării de alertă, pot să fie luate aceleaşi măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi ca şi cele luate pe durata stării de urgenţă.

În stare de urgenţă, aceste măsuri se iau de ministrul afacerilor interne, cu aprobarea primului-ministru, prin ordonanţă militară. În stare de alertă, aceleaşi măsuri se iau de miniştri sau directori de instituţii publice, prin ordine, decizii, dispoziţii etc.

Diferenţa majoră este că starea de urgenţă este prevăzută în Constituţie şi trebuie instituită de preşedinte şi aprobată de Parlament, pe o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitate de prelungire, în timp ce starea de alertă, nu este prevăzută în Constituţie, nu are o durată precisă şi se declară de un comitet interministerial, format din unii miniştri şi şefi de instituţii publice, denumit „Comitetul național pentru situații speciale de urgență” sau, la nivelul unei sau unor localităţi, de comitetele județene/Bucureşti sau de comitetele locale pentru situații de urgență (formate din prefect, primar, şefi de servicii publice etc.).

Deci, deşi cele două stări, de urgenţă şi de alertă, au aceeaşi esenţă, pentru că presupun luarea aceloraşi măsuri de restrângere de drepturi şi libertăţi, ele pot fi instituite în moduri diferite: unul greu (care implică preşedintele şi Parlamentul) şi unul uşor (care implică, cel mult, un comitet interministerial).

Din acest motiv, starea de alertă poate fi privită ca un artificiu folosit pentru a permite luarea unor măsuri specifice stării de urgenţă, dar fără a mai declara starea de urgenţă. Deci, cu ocolirea procedurii prevăzute în Constituție.

În acest sens, trebuie precizat că OUG 1/1999 prevede că măsurile ce presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi pot fi luate numai pe durata stării de urgenţă. În schimb, OUG 21/2004, care introduce noţiunea de „stare de alertă” nu conţine o prevedere în sensul că pe durata stării de alertă pot fi restrânse drepturi şi libertăţi prin ordine şi dispoziţii de miniştri sau directori, tocmai pentru că declararea acestei stări nu implică entităţi constituţionale (preşedinte, Parlament) şi nici existenţa unei situaţii atât de grave, încât să implice restrângeri de drepturi şi libertăţi. Dacă există o situaţie gravă, atunci trebuie instituită starea de urgenţă, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

Considerăm că starea de alertă trebuie reglementată diferit de cea de urgenţă cu privire la măsurile care se pot dispune pe durata ei. Dacă, în timpul stării de alertă, pot fi luate aceleaşi măsuri restrictive de drepturi ca şi în starea de urgenţă, aceasta înseamnă că, practic, între cele două stări nu există nicio diferenţă. Deşi ar trebui să existe diferenţe substanţiale, esenţiale. De ce? Pentru că nu este normal ca libera circulaţie, libertatea întrunirilor, dreptul la muncă, libertatea economică, dreptul la învăţătură, dreptul la viaţă privată şi restul drepturilor şi libertăţilor fundamentale să fie restrânse prin simpla voinţă a unor funcţionari din ministere şi instituţii publice.

Starea de alertă ar trebui să se rezume la impunerea de obligaţii doar pentru autorităţile şi instituţiile publice, adică statul e cel ce trebuie alertat să se pregătească serios şi să dea o atenţie deosebită situaţiei speciale apărute. Dar, starea de alertă nu ar trebui să permită, prin ea însăși, restrângeri de drepturi şi liberăţi prin decizii/ordine de directori sau ministri. Dacă situaţia excepţională este de o aşa seriozitate încât necesită pentru rezolvare măsuri care presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi, atunci nu ar trebui rămas în stare de alertă, ci ar trebui instituită (sau prelungită) starea de urgenţă, conform Constituţiei.

În cazul acestei pandemii, aflată încă în desfăşurare şi cu mare probabilitate de revenire la un nivel chiar mai ridicat decât a fost, soluţia corectă/constituţională era de prelungire sau de instituire din nou a stării de urgenţă, dacă trebuiau luate în continuare măsuri de restrângere de drepturi şi libertăţi pentru combaterea pandemiei. În schimb, a fost găsit artificiul redenumirii stării de urgenţă ca stare de alertă (mult mai uşor de instituit). Dar, dacă problemele sunt serioase, iar riscurile pentru comunitate rămân în continuare mari, din cauza acestei pandemii, de ce ne ferim să o recunoaştem şi nu menţinem starea de urgenţă? Şi în starea de urgenţă pot fi adoptate măsuri ceva mai relaxate decât cele iniţiale, cum se doreşte în prezent.

Este foarte posibil ca şi noua lege, aflată încă în stadiul de proiect, care reglementează starea de alertă, să fie declarată neconstituţională, tocmai pentru motivul că eludează procedura specială prevăzută în Constituie pentru instituirea unei stări excepţionale (starea de urgenţă), pe durata căreia pot fi restrânse, mai ușor, drepturi şi libertăţi.

În concluzie, despre relația actuală dintre starea de alertă şi starea de urgenţă, se poate folosi o expresie clară, precisă şi previzibilă, aşa cum cere şi Curtea Constituţională: „Aceeaşi Marie, cu altă pălărie.”

APADOR-CH consideră că atât starea de urgenţă, cât şi starea de alertă trebuie reglementate unitar şi coerent, printr-un singur act normativ (lege), în care să se prevadă clar deosebirile dintre aceste stări, precum şi măsurile specifice care pot fi luate şi de către cine, în cazul fiecăreia dintre ele. Altfel, singurul pas care se face prin actualul proiect de lege este de la confuzie la improvizaţie.

Decizia CCR pe înțelesul tuturor

07/05/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Ce a decis Curtea Constituţională cu privire la starea de urgenţă; Ce se întâmplă cu amenzile necontestate în termen; Poliția poate amenda în continuare; Ce trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe

În şedinţa din 6 mai 2020, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la sesizarea Avocatului Poporului privind două ordonanţe de urgenţă, respectiv OUG nr. 1/1999 şi OUG nr. 34/2020, care reglementează procedura instituirii stării de urgenţă şi a stării de asediu, precum şi amenzile ce se pot aplica pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru gestionarea stării de urgenţă/asediu.

Pe scurt, potrivit comunicatului emis, Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, următoarele:

1 Starea de urgență este constituțională

Starea de urgenţă a fost instituită în mod constituţional. Nu se pune problema „anulării” ei. Curtea a stabilit că, în mod corect, în decretul prezidenţial au fost identificate şi indicate drepturile şi libertăţile al căror exerciţiu urma să fie restrâns.

Dar în decret au fost prevăzute şi unele măsuri concrete, care au constat în modificarea, completarea sau suspendarea unor dispoziţii legale. Aceste măsuri concrete au depăşit limita prevăzută de lege (OUG 1/1999) în care preşedintele putea acţiona. Parlamentul ar fi putut să sancţioneze depăşirea competenţelor legale de către preşedinte, însă nu a făcut-o.

(Vom primi mai multe clarificări despre această problemă reţinută de Curtea Constituţională, privind depăşirea parţială a competenţelor legale prin decretul prezidenţial, odată cu publicarea motivării deciziei CCR)

2Nu și amenzile date pentru nerespectarea ei

Toate amenzile aplicate pe durata stării de urgenţă pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru combaterea pandemiei nu au o bază constituţională (fie pentru că reglementarea este neclară – cazul art. 28 din OUG 1/1999 – fie pentru că prin ordonanță de urgență nu se pot restrânge drepturi şi libertăţi – cazul întregii OUG 34/2020). Aceasta înseamnă că nu au bază constituţională nici amenzile „mici” (cele aplicate în prima fază a stării de urgenţă) şi nici amenzile „mari” (cele aplicate după majorarea amenzilor, care a fost stabilită prin OUG nr. 34/2020).

Se mai pot da amenzi acum?

Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai după publicarea ei în Monitorul Oficial, publicare care se va face, cel mai probabil, după încetarea stării de urgenţă, deci după 15 mai 2020.

Până la publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ea nu produce nici un efect, așadar se mai pot aplica amenzile stabilite prin ordonanţele care reglementează starea de urgenţă (cele majorate). Din punct de vedere practic, însă, aceste amenzi aplicate devin inutile, deoarece ele pot fi contestate la instanță şi vor fi anulate pe motiv că actul pe care s-au bazat a fost declarat neconstituţional (până la terminarea procesului din instanţă, decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în Monitorul Oficial și va produce efecte pentru viitor, adică pentru toate procesele care se vor finaliza după publicarea ei).

Mai pot fi contestate amenzile?

Deci, Curtea Constituţională nu a anulat nicio amendă, dar în baza acestei decizii, fiecare persoană dintre cei amendaţi, dacă se mai află în termenul de contestaţie, de 15 zile de la primirea procesului-verbal prin care a fost amendată, poate contesta amenda în instanță şi va câştiga procesul. După opiniile mai multor jurişti, toţi cei amendaţi încă se mai află în termenul de contestație, care este suspendat până la încetarea stării de urgenţă, conform unei prevederi din decretele prezidenţiale prin care a fost instituită şi apoi prelungită starea de urgenţă.

Vezi cum se poate contesta amenda Covid 19

Amenzile pentru tulburarea ordinii publice rămân în vigoare

Aceasta nu înseamnă că faptele prin care se tulbură liniştea şi ordinea publică vor rămâne nesancţionate în urma declarării neconstituţionale a art. 28 din OUG 1/1999 şi a OUG 34/2020, deoarece pentru astfel de fapte (petreceri zgomotoase, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare etc.) pot fi aplicate în continuare sancţiunile contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice

La fel și dosarele penale pentru răspândirea bolilor

De asemenea, cei care nu respectă măsurile de combatere a pandemiei şi cauzează infectarea altor persoane vor putea fi urmăriţi penal, pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dar, este de subliniat că şi în acest domeniu există o mare problemă: printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a majorat pedepsele pentru această infracţiune şi a extins incriminarea cu privire la alte fapte. Şi în legătură cu acea ordonanţă de urgenţă există pericolul ca, dacă va fi atacată la Curtea Constituţională, să fie declarată neconstituţională (deoarece restrânge drepturi şi libertăţi şi încalcă un referendum naţional).

Ce trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe?

Dar, cât mai repede posibil, Parlamentul va trebui să reglementeze clar şi previzibil regimul stării de urgenţă, printr-o lege care să ţină cont de recenta decizie a Curţii Constituţionale. În prezent, ca urmare a acestei decizii, regimul stării de urgenţă poate fi considerat ca fiind unul haotic. Iar pandemia încă nu s-a terminat.

În acest context, APADOR-CH atrage atenţia asupra faptului că în cazul anunţatei „stări de alertă”, care, începând cu 15 mai 2020, ar putea să înlocuiască actuala stare de urgenţă, nu pot fi restrânse drepturi cetăţeneşti prin ordine de ministru, planuri de acţiune şi ale acte administrative cu caracter normativ inferioare legii. În măsura în care, în starea de alertă, se va dispune restrângerea de drepturi şi libertăţi prin alte acte normative decât prin lege, măsurile vor fi neconstituţionale, pentru că vor încălca art. 53 din Constituție.

Din acest motiv, APADOR-CH consideră că Guvernul ar fi trebuit să prezinte Parlamentului, până la această dată, un proiect de lege privind măsurile necesare pe durata stării de alertă pentru combaterea pandemiei, măsuri care presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi. A mai rămas o săptămână până la încetarea stării de urgenţă şi până la posibilul debut al stării de alertă, dar un astfel de proiect de lege nu a fost trimis Parlamentului. Proiectul de lege, dacă există, ar trebui trimis chiar şi acum Parlamentului, pentru a evita crearea unei stări de incertitudine normativă, de genul celei create prin reglementarea deficitară a amenzilor din starea de urgenţă, relevată prin recenta decizie a Curţii Constituţionale.

Reamintim că, în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale, APADOR-CH a solicitat adoptarea urgentă a unei măsuri de amnistie fiscală pentru cei amendaţi în baza textelor legale declarate neconstituţionale. Scopul amnistiei fiscale este de a evita supraaglomerarea instanțelor de judecată cu cele peste 300.000 de contestații ale celor amendaţi, contestaţii care vor avea succes în instanță.

În cazul în care această problemă nu va fi rezolvată pe plan intern, există riscul de supraaglomerare a CEDO, deoarece este foarte posibil ca cei peste 300.000 de amendaţi să se adreseze CEDO. Să nu uităm că, în urmă cu câţiva ani, din cauza nerezolvării pe plan intern a problemei restituirii proprietăților confiscate înainte de 1989, s-a ajuns la supraaglomerarea CEDO cu astfel de cause.

Poate Curtea Constituțională să desființeze starea de urgență?

21/04/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

În eventualitatea în care ar admite o sesizare împotriva măsurilor de combatere a pandemiei, Curtea Constituţională va putea stabili, cel mult, ca, pe viitor, astfel de măsuri să fie luate după o altfel de procedură, dar nu poate desfiinţa măsurile deja adoptate şi puse în practică

Mai mulţi teoreticieni şi practicieni ai dreptului au început să pună la îndoială constituţionalitatea modului în care sunt reglementate măsurile dispuse în stare de urgenţă pentru limitarea şi combaterea covid-19, măsuri care implică restrângerea exercițiului unor drepturi şi libertăţi.

Desigur, dezbaterea publică a unor chestiuni de interes pentru comunitate, dezbatere care nu este posibilă fără critică, este liberă şi protejată de art. 10 din CEDO.

Contestările publice privesc atât actul cu putere de lege, care reglementează regimul stării de urgenţă (OUG 1/1999), cât şi actele normative emise în baza acestei ordonanţe, respectiv decretul prezidenţial de instituire/prelungire a stării de urgenţă şi ordonanţele militare emise în timpul stării de urgenţă.

Dincolo de publicarea în presă a unor opinii, aparţinând unor persoane cu sau fără pregătire juridică, în sensul că aproape tot ce se face este neconstituţional, zilele acestea am asistat şi la o acţiune concretă, respectiv Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională OUG 1/1999.

În esenţă, Avocatul Poporului motivează că este neconstituţională delegarea preşedintelui ţării, făcută prin OUG 1/1999, de a stabili prin decretul prezidenţial măsuri specifice stării de urgenţă, care implică şi restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Se susține ca decretul prezidentuial nu are puterea unei legi, pentru a dispune respectivele restrângeri, chiar dacă o lege (OUG 1/1999) a stabilit că prin deceretul prezidențial se pot lua, pe durata stării de urgență, măsuri cu putere de lege, inclusiv de restrângere de drepturi și libertăți.

Este de precizat că atât OUG 1/1999 privind regimul stării de urgenţă, cât şi cele două decrete prezidenţiale prin care a fost instituită şi apoi prelungită starea de urgenţă, au fost supuse votului Parlamentului, care le-a şi aprobat, deşi le putea respinge, dacă existau probleme. Deci, şi OUG 1/1999 şi cele două decrete prezidenţiale au fost verificate, dezbătute şi aprobate de către Parlament, autoritatea care adoptă legile, pentru că aşa sunt regulile prevăzute în Constituie: toate ordonanţele de urgenţă şi decretele prezidenţiale privind starea de urgenţă trebuie aprobate de Parlament.

Desigur, într-o dezbatere juridică, întotdeauna se vor găsi argumente pro şi contra, chiar şi atunci când lucrurile par destul de clare. Astfel că nu este exclus ca iniţiativa Avocatului Poporului, deşi pare a avea un caracter mai mult speculativ, să aibă succes la Curtea Constituţională.

Dar, eventualitatea obţinerii unei decizii de neconstituţionalitate pronunţată de Curtea Constituţională nu înseamnă că, în prezent şi până la publicarea în Monitorul Oficial a acelei incerte decizii, măsurile instituite până în prezent pe durata stării de urgenţă nu sunt valabile sau nu trebuie respectate.

În presă au apărut deja speculaţii că „s-ar putea” ca starea de urgenţă să fie anulată de Curtea Constituţională şi „s-ar putea” ca toate ordonanţele militare să fie anulate. Anularea unui act sau a unei măsuri înseamnă că acel act sau acea măsură nici nu a existat vreodată. Or, concluzia care se poate trage din vehicularea publică a ideii de „anulare” este că dacă un act sau o măsură nu există valabil nici in prezent, de ce ar mai trebui respectat?

Acesta este un exemplu de știre la limita de fake news, știre bazată pe o interpretare total greşită a iniţiativei Avocatului Poporului. Poate că şi comunicarea publică a Avocatului Poporului pe tema asta ar fi putut fi mai bună, pentru a preveni unele interpretări de acest gen, destul de previzibile.

Dar, dacă nu a făcut-o Avocatul Poporului, o facem noi, şi precizăm:

Ei bine, nici starea de urgenţă şi nici ordonanţele militare nu pot fi anulate de Curtea Constituţională. Deciziile Curţii Constituţionale au efect doar pentru viitor. Deci, chiar dacă, Curtea Constituţională ar pronunţa o decizie de neconstituţionalitate privind modul de reglementare a stării de urgenţă şi a măsurilor dispuse, această decizie nu se va aplica pentru măsurile dispuse până la intrarea în vigoare a deciziei Curţii Constituţionale.

Adică, decizia nu va afecta măsurile de acum, din prezent, măsuri care sunt în vigoare și care trebuie respectate. Decizia Curţii Constituţionale se va aplica doar pentru măsurile care se vor dispune după publicarea respectivei decizii. Practic, nu este exclus, ci chiar este posibil ca decizia sa fie publicată după încetarea stării de urgență, deci când nu va mai fi vorba de luarea unor măsuri speciale, specifice stării de urgență.

Măsurile dispuse până în prezent, în stare de urgenţă, trebuie respectate întocmai, deoarece sunt măsuri dispuse prin acte normative care se află în vigoare şi care nu au fost desfiinţate sau abrogate. Ordinea juridică a unui stat presupune că legile şi celelalte acte normative să fie respectate atâta vreme cât ele sunt în vigoare. Ele nu mai trebuiesc respectate numai din momentul în care au ieşit din vigoare, adică, după caz, din momentul în care sunt anulate, abrogate sau declarate neconstituţionale. Dar, până atunci, reglementările în vigoare trebuie respectate.

Curtea Constituţională nu va putea anula nici aceste măsuri şi nici starea de urgenţă. Eventual, Curtea Constituţională va putea stabili că, pe viitor, în perioada de după publicarea acelei decizii, măsurile privind starea de urgenţă să se ia folosind o altă procedură decât cea utilizată în trecut. Dar, decizia Curţii nu va afecta ceea ce a fost şi ceea ce este în prezent.

În consecință, APADOR-CH face un apel la respectarea întocmai a măsurilor dispuse prin actele normative în vigoare pentru combaterea pandemiei, chiar dacă ele au devenit în prezent obiect de dispută publică și, mai ales, politicianistă.

De altfel, dacă subiectul nu ar fi fost amplificat în mod artificial de mai mulți politicieni, preocupaţi de evoluţia în sondaje şi de o parte, destul de mare, din media, mereu în căutare de subiecte senzaţionale, în opinia publică nu s-ar fi creat atâta tensiune în jurul unor măsuri primite cu suficientă înţelegere la nivelul comunităţii.

Nu toate măsurile luate au fost perfecte. Unele erori au fost corectate, altele încă aşteaptă să fie corectate sau lămurite. Problematica este nouă, nemaiîntâlnită până acum, la asemenea dimensiuni. Nu toate măsurile luate au fost aplicate cu echilibrul necesar, existând şi excese de zel sau dorinţe de afirmare printre cei puşi să le aplice.

Dar, este o diferenţă semnificativă între abordarea cazurilor punctuale, în vederea corectării greşelilor/exceselor/abuzurilor şi o campanie de inflamare artificială a opiniei publice, prin negarea caracterului constituţional al unor astfel de măsuri, urgente şi ferme, necesare pentru combaterea unui fenomen atipic şi cu o evoluţie necunoscută.

Parlamentul îşi poate dovedi bunele intenţii şi fără să încalce Constituţia

16/04/2020/in Buna guvernare, Comunicate, /by Rasista

APADOR-CH atrage atenţia că este neconstituţională o hotărâre a Parlamentului care conţine şi alte prevederi, în afară de încuviinţarea sau respingerea măsurii de prelungire a stării de urgenţă dispusă prin decret prezidenţial

În opinia publică există o dezbatere de ultimă oră în legătură cu conţinutul hotărârii camerelor reunite ale Parlamentului, prin care urmează să fie încuviinţată sau nu măsura de prelungire a stării de urgență pe teritoriul României, dispusă prin decretul prezidenţial nr. 240 din 14 aprilie 2020

Astfel, unii parlamentari intenţionează ca în hotărârea Parlamentului, pe lângă încuviinţarea măsurii dispusă prin decretul prezidenţial, să includă și alte măsuri/condiții, unele, de o măreţie de necontestat. De exemplu parlamentarii vor ca drepturile să ne fie restrânse numai prin lege și numai din cauza Covid 19, ca Guvernul să raporteze Parlamentului ce decizii ia, iar la finalul stării de urgență Curtea de Conturi să-și facă treaba și să verifice toate achizițiile făcute în această perioadă. Cu alte cuvinte, Parlamentul se face că lucrează adăugând inutil (și neconstituțional) în lege prevederea că guvernul și instituțiile statului trebuie să… respecte legile

APADOR-CH atrage atenţia că această temă, compusă dintr-un suspect amestec de exces de zel şi de bune intenţii din partea unor parlamentari, este o temă falsă, întrucât, potrivit art. 93 al. 1 din Constituţie, Parlamentul nu poate, prin respectiva hotărâre, decât să încuviinţeze sau nu decretul prezidenţial. Constituția nu prevede că Parlamentul poate adopta şi alte măsuri prin acea hotărâre, ci numai să încuviințeze sau nu măsura dispusă de președinte.

Cu alte cuvinte, tot ce va conţine în plus hotărârea, în afară de încuviinţarea (sau nu) a măsurii dispusă prin decretul prezidenţial, este neconstituţional.

Potrivit art. 27 al. 1 din Legea nr. 47/1992 privind Curtea Constituţională, respectiva hotărâre a Parlamentului va putea fi atacată la Curtea Constituţională, pentru tot ceea ce excede încuviinţarea sau nu a măsurii dispuse prin decretul prezidenţial, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

APADOR-CH face un apel la parlamentari ca în această perioadă, cu problemele serioase aduse de pandemie, să renunţe la orice spectacol politicianist şi să adopte măsurile rezonabile şi raţionale, în limitele prevăzute de Constituţie. Altfel, politica, în special de acest tip, va deveni o ocupaţie din ce în ce mai inutilă.

Nici Parlamentul nu este deasupra Constituției.

Transparența și urgența

03/04/2020/in Buna guvernare, , Transparenta /by Rasista

Transparenţa decizională şi dialogul social în vreme de pandemie

Articolul I pct. 5 din OUG nr. 34/2020 prevede o modificare în sensul că, pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări.

În linii mari, în cazul adoptării de acte normative, „transparența decizională” înseamnă că un proiect de act normativ este supus consultării opiniei publice cu 30 de zile înainte de a fi adoptat (conform Legii nr. 52/2003). Iar „dialog social” înseamnă că un proiect de act normativ este supus, cu 10 zile înainte de adoptare, avizului prealabil şi consultativ al Consiliului Economic şi Social (organism tripartit, format din reprezentanţi ai societăţii civile, ai sindicatelor şi ai patronatelor), conform Legii nr. 248/2013.

Justificarea acestei excepţii de la regula transparenţei şi dialogului este că, în stare de asediu sau de urgenţă, există măsuri care trebuie luate imediat, fără nicio întârziere, în caz contrar efectul lor fiind anulat sau negativ ori chiar opus celui urmărit.

Spre exemplu, instituirea carantinei în municipiul Suceava şi în opt comune limitrofe, prin Ordonanţa militară nr. 6/2020, dacă ar fi făcut obiectul unor consultări publice anterior adoptării, ar fi putut duce la migraţii în masă din acea zonă, pentru evitarea carantinei. Aşa s-a întâmplat în Italia, când un proiect de instituire a carantinei într-o zonă a fost făcut public cu două zile înainte de adoptare şi a dus la un exod al populaţiei din zona ce urma să fie carantinată în restul ţării, ceea ce a dus la o extindere a contaminării.

De altfel, chiar Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională prevede în art. 7 al. 13 că în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare. În speţă, procedura de adoptare în regim de urgenţă a fost prevăzută prin OUG nr. 34/2020.

Este de observat faptul că regulile transparenţei decizionale şi dialogului social nu sunt „suspendate” permanent, ci numai pe durata stării de urgenţă/asediu şi că „suspendarea” nu se aplică în cazul tuturor proiectelor de acte normative, ci doar al celor care au legătură directă cu starea de urgenţă/asediu.

În consecinţă, dacă pe durata stării de urgenţă sunt elaborate proiecte de acte normative care nu stabilesc măsuri aplicabile doar pe durata acestei stări excepţionale sau care nu decurg din instituirea acestei stări, ci alte măsuri, cu aplicabilitate şi după încetarea stării de urgenţă, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social se aplică în continuare, şi pe durata stării de urgenţă, în cazul acestei categorii de proiecte de acte normative.

Poate că era mai potrivită o nuanţare în noua reglementare introdusă prin OUG nr. 34/20202, în sensul că exceptarea de la regula transparenţei şi dialogului să nu se facă în toate cazurile de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări, ci doar în cazul proiectelor pentru care, în mod real şi demonstrabil, întârzierea în adoptare sau dezvăluirea în faza de proiect ar avea consecinţe negative.

Pentru celelalte proiecte de acte normative, ce ar urma să fie adoptate în legătură cu starea de asediu sau urgenţă şi pentru care transparenţa sau dialogul nu ar putea produce consecinţe negative, în raport de caracterul urgent sau special al măsurii ce urmează să fie adoptate, ar fi putut fi prevăzute termene scurte sau foarte scurte, de nivelul uneia sau câtorva zile, pentru consultare publică şi dialog.

Cum se plătesc, contestă sau execută noile amenzi în starea de urgență

03/04/2020/in , Resurse Utile /by Rasista

Începând de azi, 3 aprilie 2020, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2020 au crescut substanţial amenzile pentru încălcarea măsurilor de prevenire şi combatere a coronavirusului.

Persoanelor fizice (cetăţenilor) le poate fi aplicată o amendă contravenţională între minimum 2.000 lei şi maximum 20.000 lei. Pentru faptele comise anterior datei de 3 aprilie 2020, amenda care putea fi aplicată acestora era între 100 lei şi 5.000 lei.

Persoanelor juridice („firmelor”) le poate fi aplicată o amendă contravenţională între minimum 10.000 lei şi maximum 70.000 lei. Pentru faptele comise anterior datei de 3 aprilie 2020, amenda era între 1.000 lei şi 70.000 lei. Deci, în cazul persoanelor juridice, a crescut doar minimul amenzii, de la 1.000 la 10.000 lei, maximul rămânând aceleaşi, de 70.000 lei.

De asemenea, începând cu 3 aprilie 2020, vor putea fi aplicate, împreună cu amenda contravenţională, şi una sau mai multe dintre următoarele sancţiuni contravenţionale complementare, în funcție de natura și gravitatea faptei:

a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

c) suspendarea temporară a activității;

d) desființarea unor lucrări;

e) refacerea unor amenajări.

Nu se mai poate plăti doar jumătate din minim în 15 zile

O altă modificare importantă adusă prin OUG nr. 34/2020 este cu privire la posibilitatea de a achita o amendă mai mică decât cea primită (aplicată).

Astfel, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator (poliţist).

De exemplu, dacă o persoană este amendată de poliţist cu suma de 3.000 lei (amenda aplicată de poliţist este menţionată în procesul-verbal), amenda aplicată se consideră achitată integral, dacă cel amendat achită în 15 zile suma de 1.500 lei.

Înainte de modificarea introdusă prin OUG nr. 34/2020, regimul executării amenzii era mai „relaxat”, în sensul că amenda aplicată de poliţist se considera achitată integral, dacă cel amendat achita în 15 zile jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru acea contravenţie (nu din amenda efectiv primită), adică 50 lei (minimul amenzii prevăzut de lege era de 100 lei).

Cum se calculează termenul de 15 zile

Cu privire la termenul de 15 zile în care se poate achita jumătate din amenda aplicată de poliţist: dacă procesul-verbal de sancţionare este înmânat pe loc persoanei amendate, termenul de 15 zile curge chiar din acea zi. Dacă procesul-verbal nu este înmânat pe loc persoanei amendate, ci este comunicat la domiciliu (prin poştă), termenul de 15 zile începe să curgă din ziua primirii comunicării.

Atenţie! Până în momentul primirii procesului verbal (pe loc sau, dacă nu pe loc, prin poştă), nu se pune problema achitării vreunei sume sau a contestării acestuia.

Starea de urgenţă NU suspendă executarea acestui tip de datorii

După cum prevede art. II din OUG nr. 34/2020, dacă amenzile nu sunt plătite la termen, statul va putea trece la executarea silită a acestora şi pe durata stării de urgenţă. Deci, starea de urgenţă nu suspendă executarea acestui tip de datorii la stat.

Potrivit art. 39 din OG 2/2001 privind regimul contravenţiilor, termenul de executare de bună voie a amenzii este de 30 de zile, care curge:

– din ziua primiri procesului-verbal de contravenţie, dacă persoana amendată nu-l contestă (nu face plângere la instanţă împotriva lui)

– din ziua în care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a respins plângerea formulată de cel amendat.

Dacă amenda nu este executată de bună voie în termenul de 30 de zile, indicat mai sus, statul va proceda la executarea silită a amenzii (poprire, „blocare cont” etc.), ocazie cu care, pe lângă amendă vor trebui plătite şi cheltuielile pe care le implică executarea silită.

De aceea, recomandăm ca, indiferent dacă amenda va fi contestată sau nu la instanţă, persoana amendată să achite în 15 zile de la primirea procesului-verbal (prin înmânarea sau, după caz, prin comunicarea procesului-verbal), jumătate din amenda aplicată.

Dacă achită în 15 zile jumătate din amenda aplicată de poliţist, persoana nu mai trebuie să achite ulterior o altă sumă. De exemplu, dacă persoana va contesta amenda la instanţă şi va pierde procesul, nu va trebui să plătescă ulteriror vreun rest de amendă. Iar în cazul în care va câştiga procesul, i se va restitui suma pe care a achitat-o.

Cum poate fi contestată o amendă