Propuneri pentru îmbunătățirea legislației de înființare și funcționare a ONG-urilor
Ordonanța de Guvern 26/2000 se află în dezbatere publică, iar societatea civilă a făcut mai multe propuneri de modificare a ei astfel încât să ușureze viața asociațiilor și fundațiilor și să degreveze instanțele de procese inutile
Ministerul Justitiei găzduiește azi, 16 iunie, o dezbatere pe marginea proiectului de modificare a OG 26/2000, ordonanță care se află de ceva timp în consultare publică. E o temă veche, care tot reapare în spațiul public periodic – autoritățile par să aibă permanent această dorință de a ne „îmbunătăți” viața asociativă – cu rezultat previzibil: nu prea se schimbă nimic cu adevărat în bine, ci mai degrabă se complică lucrurile și așa complicate.
Încercările de îmbunătățire a OG26/2000, făcute de mai multe organizații în ultimii ani, sunt cuprinse și explicate într-un raport realizat în ultimul an de colegii de la Centrul de Legislație Nonprofit din România (CLNR), care arată cum ar trebui să se modifice OG 26.
Principalele nemulțumiri ale asociațiilor consultate de CLNR în procesul realizării raportului au fost legate de procedurile care guvernează înființarea și funcționarea ONG-urilor, proceduri care sunt rigide, anevoioase, birocratice și consumatoare de timp. Această situație are diferite cauze, printre care:
- Neclaritatea legii și practica neunitară
- Controlul judecătoresc asupra unor aspecte și modificări neesențiale;
- Durata excesivă a tuturor procedurilor;
- Lipsa interoperabilității între instituțiile publice;
- Absența digitalizării procedurilor;
- Disfuncționalitățile privind statutul de utilitate publică;
- Procedura lungă și costisitoare de dizolvare a ONGurilor.
Ca răspuns la aceste provocări cu care se confruntă sectorul asociativ, raportul CLNR cuprinde o serie de recomandări, care presupun modificări atât la nivel de legislație primară, cât și modificări operaționale, în vederea simplificării și digitalizării procedurilor analizate. Puteți citi raportul CLNR sau acest articol care sumarizează aceste propuneri.
APADOR-CH susține mare parte din recomandările CLNR. Asociația a transmis MJ, în cadrul acestei runde de dezbateri publice, și o recomandare proprie în acest sens, de eliminare a controlului judecătoresc ori de câte ori se produce câte o schimbare în membership-ul unei asociații. Concret, APADOR-CH recomandă ca la art. I pct. 3 din proiect, care se referă la modificarea art. 6 al. 2 din OG 26/2000, să se prevadă că în statutul unei asociaţii trebuie să fie menţionaţi doar membrii „fondatori”, adică doar membrii de la data înfiinţării asociaţiei, nu şi persoanele care devin membri ulterior înfiinţării asociaţiei.
Într-o asociaţie care funcţionează, care este „vie”, apar relativ frecvent intrări de membri, uneori alternativ cu ieşiri de membri, evenimente care nu ar trebui să fie considerate sau calificate ca modificări de statut, adică modificări ale regulilor de funcţionare şi organizare a asociaţiei.
Actuala reglementare, care prevede că în statut trebuie menţionaţi toţi membrii unei asociaţii, pe măsură ce intră în acea asociaţie, duce la modificări artificiale şi frecvente de statut. Deoarece în statut trebuie menţionaţi toţi membrii, pe măsură ce intră în asociaţie, primirea oricărui nou membru în asociaţie constituie o modificare de statut. Ca atare, pentru fiecare nou membru primit în asociație, statutul asociației trebuie modificat, iar modificarea trebuie înregistrată, printr-o procedură neprietenoasă, mai ales pentru că implică – dintr-un exces de vigilență – şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (!). Acest exces de vigilență constituie, în realitate, un obstacol de natură birocratică în calea normalei desfăşurări a activităţii unei asociaţii.
Eliminarea obligației de a menționa în statut toți membrii care, în succesiunea timpului, intră într-o asociație, nu afectează obligația asociației de a face comunicările necesare pentru evidența beneficiarilor reali, obligație care are caracter autonom și a cărei procedură de îndeplinire este reglementată distinct în art. I pct. 35 din proiect (vizând modificarea art. 34/4 al. 1 din OG 26/2000).
De asemenea, poate că ar fi mult mai util și realist, având în vedere lipsa acută de judecători și supraîncărcarea instanțelor de judecată, ca judecătorii să aibă atribuţii în probleme contencioase, și nu în cele necontencioase, cum ar fi primirea unui nou membru într-o asociaţie.
Citiți aici propunerea APADOR-CH de modificare a OG26/2000
și
Citiți răspunsul Ministerului Justiției la propunerile APADOR-CH de modificare a OG26/2000
În răspunsul transmis inițial, MJ a considerat că propunerea de modificare a articolului 6 nu este necesară. Ulterior, ministerul a reevaluat recomandarea și ne-a transmis că a decis să includă în textul noii legi propunerea APADOR-CH.
Răspunsul MJ în care anunță adoptarea modificării propusă de APADOR-CH
Astfel, recomandarea APADOR-CH s-a referit la modificarea/completarea art. 6 al. 2 din OG 26/2000, în sensul unei prevederi clare că în statutul unei asociaţii trebuie să fie menționaţi doar membrii „fondatori”, adică doar membrii de la data înfiinţării asociaţiei, nu şi persoanele care devin membri ulterior înfiinţării asociaţiei.
Forma inițială a art. 6 al. 2 lit. a) din OG 26/2000 era în sensul că statutul asociației trebuie să cuprindă, printre altele, și:
a) datele de identificare ale membrilor asociaţi:…” (adica, si datele celor care devin membri ulterior înființării asociației)
Forma art. 6 al. 2 lit.a) după adoptarea recomandării APADOR-CH ar fi următoarea:
a) datele de identificare ale celor dintâi membri asociați:…” (adică, doar datele membrilor din momentul înființării asociației)
În lipsa unei astfel de prevederi clarificatoare, exista riscul unor intepretări diferite ale legii, inclusiv în sensul necesității modificării statutului la primirea oricărui nou membru, chiar dacă prin proiectul de modificare a OG26/2000 se propune ca persoanele care au devenit membri ai asociației ulterior înființării sale să fie menționate într-un act adițional la statut.