căutare dispăruți

Articole

Căutarea persoanelor dispărute s-ar putea face, neconstituțional, prin percheziții domiciliare la orice oră și fără mandat de la judecător

23/02/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Comisiile juridică și de apărare din Camera Deputaților îi îndeamnă pe deputați să voteze Proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, care are cel puțin un articol neconstituțional; APADOR-CH cere Senatului să îndrepte această greșeală

Proiectul legii privind căutarea persoanelor dispărute a intrat în linie dreaptă, în procesul de adoptare, urmând să fie pus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, după ce a primit avize favorabile de la toate comisiile. Ultima avizare favorabilă a venit de la comisiile juridică și de apărare, care au adoptat la 15 februarie un raport comun în acest sens.

Concret, raportul celor două comisii acceptă o prevedere din proiectul de lege (art. 33 al. 2) potrivit căreia percheziţionarea domiciliului unei persoane se poate face şi fără autorizaţia judecătorului, fiind suficient acordul persoanei din locuinţa percheziţionată.

APADOR-CH a atras atenția deja, prin recomandările transmise în luna decembrie 2021, că acest articol este neconstituțional, dacă va fi adoptat în forma propusă în proiect. Constatăm, din raportul comun al celor două comisii, că articolul a rămas nemodificat, deci este foarte probabil că deputații vor vota legea ca atare.

De ce este neconstituțională percheziția fără autorizația judecătorului

Potrivit definiţiei percheziţiei domiciliare din Codul de procedură penală (art. 157, art. 158 al. 3, art. 159 al. 8, 12, 14 lit. c din Codul de procedură penală, care reprezintă „dreptul comun” în materie de percheziţie domiciliară), activitatea de căutare a unei persoane într-o locuinţă („verificarea prezenței fizice în acel spațiu a persoanei căutate”), constituie percheziţie domiciliară.

Constituția României prevede la articolul 27 că pentru efectuarea unei percheziţii domiciliare nu este suficient acordul deţinătorului locuinţei, ci este obligatorie existenţa unei autorizaţii emise de judecător. De asemenea, percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante, prevedere constituţională care nu se reflectă, deşi trebuia, în conţinutul art. 33 al. 2 din proiect. Concret trebuia prevăzut în articolul din proiect un interval orar în care se puteau face, de regulă, „verificările” în locuința unei persoane.

Desigur, în situația de excepție în care este necesară înlăturarea unei primejdii privind viața sau integritatea corporală a unei/unor persoane din acel spațiu, pătrunderea în spațiul respectiv se va face nu în condițiile art. 33 al. 2 din proiect – care ridică problemele de constituţionalitate menţionate mai sus -, ci ale art. 33 al. 3 din proiect, adică la orice oră și fără autorizare de la judecător (teză conformă cu art. 27 al. 2 lit. b) din Constituție).

Cu alte cuvinte, deputaților li se cere să ignore Constituția și să transforme excepțiile în normă, legiferând perchezițiile domiciliare la orice oră și fără mandat judecătoresc, indiferent de situație.

În cazul, cel mai probabil, în care proiectul de lege va fi adoptat în această formă la Camera Deputaţilor, APADOR-CH solicită Comisiei juridice din Senat (camera decizională) să remedieze aceste deficienţe, având în vedere şi recomandările scrise trimise de APADOR-CH celor două Camere ale Parlamentului.

Căutarea dispăruților, între mandatul judecătorului și dispoziția polițistului

21/12/2021/în Advocacy Legislativ, Slider /de Rasista

APADOR-CH a făcut câteva propuneri de modificare a noii legi privind căutarea persoanelor dispărute, aflată în dezbaterea Parlamentului, pentru clarificarea acelor articole în care se vorbește despre autorizarea judecătorului și excepțiile de la aceasta

La mai bine de doi ani după cazul Caracal, pe agenda publică a apărut din nou un proiect de lege pentru căutarea persoanelor dispărute, deși precedentele (cel din 2019 și cel din 2020) nu s-au fructificat în vreun fel. De data asta vorbim despre un proiect MAI înregistrat spre dezbatere la Camera Deputaților și la Senat pentru informare, Senatul fiind camera decizională.

Întrucât acest proiect a fost deja menționat în presă în mai multe rânduri, sub titluri cu potențial înșelător, vă prezentăm și propunerile APADOR-CH pe margina acestui proiect, propuneri menite să clarifice unele aspecte ce pot părea neconstituționale la prima vedere.

Concret, este vorba despre o modificare a articolului 33 alineat 2 din proiect, în sensul că verificarea locuinței și a spațiilor asimilate (care, în mod logic, presupune pătrunderea în locuință/spații asimilate locuinței) se face numai cu mandat judecătoresc și numai între orele permise de Constituție (adică între 6 dimineața și 8 seara, cu anumite excepții).

De asemenea, se cere și modificarea articolului 33 alineat 3 din proiect, pentru o mai clară și curpinzătoare reglementare a situației excepționale în care se poate pătrunde în domiciliul sau resedința unei persoane fără autorizația judecătorului, pentru ca textul legal propus să fie în deplină concordanță cu art. 27 al. 2 lit. b din Constituție. Este vorba despre situația excepțională în care este necesară intervenția organelor de aplicare a legii pentru înlăturarea unei primejdii privind viața sau integritatea fizică a unei persoane (situație similară celei din cazul Caracal).

O altă modificare propusă de APADOR-CH vizează înlocuirea termenului „acord” cu „autorizație”, în articolul 33 alineatele 5 și 6, pentru eliminarea confuziei între acordul persoanei al cărei spațiu urmează a fi verificat și autorizația judecătorului pentru acea verificare. Constituția României prevede că verificarea unui spațiu privat nu se poate face fără mandat/autorizație de la judecător, chiar dacă proprietarul spațiului și-a dat acordul. Așadar în articolul 33 alineatul 5 și 6 nu poate fi vorba despre un acord, ci despre autorizația judecătorului.

Ultima propunere vizează completarea articolului 41 alineatul 4, care prevede unele exceptii de la regula autorizării, în cazul localizării telefonului, obținerii datelor de trafic sau al obținerii datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane. În acele cazuri, în mod excepțional, polițiștii pot localiza telefonul, obține date de trafic și date privind tranzacțiile comerciale, pe baza unei dispoziții emise de șeful unității de poliție. Dar APADOR-CH consideră că, atunci când se renunță la regula autorizării judecătorești, este necesar ca în dispoziția șefului poliției să se motiveze care au fost temeiurile de fapt și de drept care au justificat exceptarea. În lipsa prevederii în lege a obligației de a motiva dispoziția de exceptare de la autorizare, se lasă spațiu pentru arbitrar și posibile abuzuri.

Mai jos sunt propunerile APADOR-CH așa cum au fost transmise către Camera Deputaților.

Propunerile APADOR-CH pe marginea proiectului de Lege privind căutarea persoanelor dispărute (varianta de la Senat, 7 decembrie 2021)

Nr.	Articol	Denumirea articolului din proiect	Propunere de completare sau modificare	Observații
1.	Art. 33 al. 2	Efectuarea de verificări în imobile, spații închise sau deschise, vehicule sau alte asemenea.	Este necesar să se prevadă expres în text că activitatea de căutare a unei persoane într-o locuinţă sau orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică se poate face numai după obținerea unei autorizații de la judecătorul de drepturi și libertăți, conform art. 40 din proiectul de lege, cu indicarea intervalului orar în care pot fi efectuate perchezițiile, similar prevederilor din codul de procedură penală (Percheziţia domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după ora 20,00, cu excepţia infracţiunii flagrante sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră – art. 159 al. 3 cpp) Propunere de text: *„(2) Atunci când verificările prevăzute la al. (1)* *vizează prezența fizică a persoanei căutate într-o* locuinţă sau în orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, este necesară autorizarea prevăzuta la art. 40. Verificările nu pot fi începute înainte de ora 6.00 sau după ora 20.00, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3) sau când verificările urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră.”	Căutarea (verificarea prezenței fizice) unei persoane într-o locuinţă sau orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică constituie, în realitate, o percheziție domicilară. Astfel, potrivit art. 157, art. 158 al. 3, art. 159 al. 8, 12, 14 lit. c din codul de procedură penală (dreptul comun în materie de perchezitie domicilară), căutarea persoanelor într-o locuință se face prin percheziție domicilară. Orice percheziție domiciliară trebuie autorizată și efectuată cu respectarea art. 27 al. 3 si 4 din Constituție (percheziția se dispune de judecător; percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante). În actuala reglementare constitutională, acordul persoanei nu este suficient pentru efectuarea unei percheziții domiciliare, fiind necesară aurorizația emisă de judecător. Desigur, în situația de excepție în care este necesară înlăturarea unei primejdii privind viața sau integritatea corporală a unei/unor persoane din acel spațiu, pătrunderea în spațiul respectiv se va face în condițiile art. 33 al. 3 din proiect (la orice oră și fără autorizare de la judecător – teză conformă cu art. 27 al. 2 lit. b) din Constituție).
2.	Art. 33 al. 3	Efectuarea de verificări în imobile, spații închise sau deschise, vehicule sau alte asemenea.	Modificarea art. 33 al. 3, care va avea următorul conținut: *„(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2),* nu este necesară autorizarea prevăzută la art. 40 și nu se aplică vreo limitare privind ora de acces atunci când există indicii că viața sau integritatea fizică a unei persoane din acel spațiu se află în primejdie și când pătrunderea în acel spațiu este necesară pentru înlăturarea primejdiei.”	Corelarea prevederilor art. 33 al. 3 cu prevederile art. 33 al. 2, care se referă la necesitatea unei autorizații, pentru verificările (căutarea persoanei) ce se efectuează într-o locuință sau în alt spațiu la care se referă art. 33 al. 2. Această excepție prevăzută la alin. 2 este conformă cu principiul din art. 27 al. 2 lit. b) din Constituție. De asemenea, sunt redactate mai clar conditiile necesare pentru pătrunderea fără autorizție.
3.	Art. 33 al. 5	Efectuarea de verificări în imobile, spații închise sau deschise, vehicule sau alte asemenea.	Modificarea art. 33 al. 5, care va avea următorul conținut: „(5) Înainte de a pătrunde fără autorizație, personalul de căutare în teren are obligația de a raporta verbal…(,,,)”	Corelarea prevederilor art. 33 al. 5 cu prevederile art. 33 al. 2 și 3, care se referă la necesitatea unei autorizații, nu la acordul persoanei.
4.	Art. 33 al. 6	Efectuarea de verificări în imobile, spații închise sau deschise, vehicule sau alte asemenea.	Modificarea art. 33 al. 6, care va avea următorul conținut: „(6)Imediat după înlăturarea primejdiei, personalul de căutare în teren are obligația de a părăsi spațiul în care a pătruns fără autorizație, …(…)”	Corelarea prevederilor art. 33 al. 6 cu prevederile art. 33 al. 2 și 3, care se referă la necesitatea unei autorizații, nu la acordul persoanei.
5.	Art. 41 al. 4	Utilizarea unor metode speciale de căutare a persoanei dispărute fără autorizație prealabilă	Completarea prevederilor art. 41 al. 4, în care este reglementat conținutul dispoziției de utilizare a metodelor speciale de căutare fără autorizația judecătorului, prevăzută la art. 40. Este necesar să se prevadă în lege că dispozitia șefului unității de poliție trebuie să conțină și o indicare a motivelor de fapt si de drept pentru care, în fiecare caz în parte, nu a mai fost solicitată autorizația prevăzută la art. 40. Propunere de text: „(4) Dispozția șefului unității de poliție prevăzut la alin. (3) cuprinde: (…) *c/1) motivele de fapt și de drept;* (…)”	Regula stabilită de proiect, în art. 40, este că metodele speciale de căutare a unei persoane trebuie să fie autorizate de judecător, pentru că au caracter puternic intruziv. Art. 41 prevede unele exceptii de la regula autorizării, în cazul localizării telefonului, obținerii datelor de trafic sau al obținerii datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane. Este necesar ca atunci când se renunță la regula autorizării, conform art. 41 al. 1 din proiect, să se motiveze în fiecare caz în parte, în cuprinsul dispoziției șefului unității de poliție de exceptare de la autorizare, care au fost temeiurile de fapt și de drept care au justificat exceptarea. În lipsa prevederii în lege a obligației de a motiva dispoziția de exceptare de la autorizare, se lasă spațiu pentru arbitrar și posibile abuzuri.

Propunerile APADOR-CH pe marginea proiectului de Lege privind căutarea persoanelor dispărute

05/08/2019/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH a transmis azi Ministerului Afacerilor Interne (MAI), șase propuneri pe marginea proiectului de lege privind căutarea persoanelor dispărute, aflat în lucru la minister după cazul Caracal. Asociația consideră că legea este binevenită și în forma prezentată are multe prevederi rezonabile. În completare, APADOR-CH formulează recomandări cu privire la următoarele șase aspecte:

Includerea minorilor cu vârsta între 14 şi 18 ani printre persoanele considerate că se află într-o situaţie de vulnerabilitate.
Înlocuirea cu „de îndată” a termenelor de 24 sau 48 ore prevăzute în proiect pentru semnalarea în baza de date sau pentru declanşarea activități de căutare pe teren a unei persoane dispărute.
Definirea în proiectul de lege a noţiunii de „cercetare criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului„.
Reducerea la jumătate a unor termene prevăzute în proiectul de lege pentru operaţionalizarea unor structuri sau pentru adoptarea de regulamente, dispoziţii sau ordine ori pentru încheierea unor protocoale.
Majorarea pedepselor pentru unele infracţiuni prevăzute în proiectul de lege.
Iniţiatorul acestui proiect de lege să solicite Parlamentului adoptarea sa în procedură de urgenţă.

Mai jos găsiți propunerile detaliate:

1) La art. 3 al. 1 lit. c din proiectul de lege se prevede că numai minorii sub 14 ani sunt consideraţi că se află într-o situaţie de vulnerabilitate.

La lit. b din acelaşi text de lege se prevede că, ceilalţi minori, cu vârsta între 14 şi 18 ani, sunt consideraţi că se află într-o situaţie de vulnerabilitate numai dacă există date și informații că se află în compania unor persoane care le pot pune în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viața.

APADOR-CH consideră că acesta distincţie între minori, pe categorii de vârstă (până la 14 ani şi între 14 şi 18 ani), în cazul persoanelor dispărute, este excesivă şi nejustificată. Simplul fapt că persoană dispăruta este minor (nu a împlinit 18 ani) ar trebui să fie suficient pentru considerarea acestuia că se află într-o situaţie de vulnerabilitate.

De aceea, APADOR-CH solicită ca lit. b şi c ale art. 3 al. 1 din proiect să fie înlocuite cu lit. b, având următorul conţinut:

„b) minorul;”

2.A.) La art. 25 al. 3 lit. a şi b din proiect, se prevăd termene diferite pentru introducerea semnalării în baza de date a dispariţiei unei persoane, după cum acea persoană se află sau nu într-o situaţie vulnerabilă (de îndată – pentru dispărutul aflat într-o situaţie vulnerabilă, 24 ore – pentru dispărutul care nu se află într-o situaţie vulnerabilă).

APADOR-CH consideră că această distincţie nu se justifică şi că o dispariţie trebuie semnalată în baza de date imediat („de îndată”) ce a fost sesizată, fără a se face diferenţieri în funcţie de existenţa sau nu a unei stări de vulnerabilitate. Pentru găsirea unei persoane (care, de fapt, este şi scopul legii), esenţial este ca toate procedurile să se deruleze cât mai rapid, iar introducerea în baza de date a oricărei persoane dispărute trebuie făcută de îndată ce a fost sesizată, fără instituirea unui termen de 24 de ore.

Dacă, ulterior, sesizarea privind dispariţia nu se confirmă, este foarte simplu ca, de îndată ce dispariţia a fost infirmată, să se facă o menţiune în acest sens în baza de date.

APADOR-CH subliniază că primul principiu care trebuie respectat în cazul unei legi privind căutarea persoanelor dispărute este că orice activitate pentru găsirea persoanei trebuie să înceapă imediat după sesizare dispariţiei (sesizare care se poate face la cererea unei persoane sau din oficiu). Nu trebuie să existe în lege un alt termen, pe ore sau zile, pentru declanşarea procedurilor de căutare, decât „imediat/de îndată după sesizarea dispariţiei”, deoarece timpul este esenţial în astfel de cazuri.

De aceea, APADOR-CH solicită că alin. 3 al art. 25 din proiect să fie modificat, după cum urmează:

„(3) Activitățile prevăzute la alin. (1) și (2) se declanșează de îndată ce a fost sesizată dispariția.”

2.B.) La art. 26 al. 3 lit. a şi b din proiect, se prevăd termene diferite pentru declanşarea căutării pe teren a persoanei dispărute, după cum acea persoană se află sau nu într-o situaţie vulnerabilă (de îndată – pentru dispărutul aflat într-o situaţie vulnerabilă, 48 ore – pentru dispărutul care nu se află într-o situaţie vulnerabilă).

APADOR-CH consideră că această distincţie nu se justifică şi că o dispariţie trebuie investigată pe teren imediat (“de îndată”) ce a fost sesizată, fără a se face diferenţieri în funcţie de existenţa sau nu a unei stări de vulnerabilitate. Pentru găsirea unei persoane (care, de fapt, este şi scopul legii), esenţial este ca toate procedurile să se deruleze cât mai rapid, iar investigaţiile pe teren cu privire la dispariţia oricărei persoane trebuie făcute de îndată ce dispariţia a fost sesizată, fără instituirea unui termen de 48 de ore de la sesizare.

De aceea, APADOR-CH solicită ca alin. 3 al art. 26 din proiect să fie modificat, după cum urmează:

„(3) Activitățile investigative în teren se declanșează de îndată ce a fost sesizată dispariția.”

3) Asociaţia semnalează existenţa unei probleme, remediabile, în cazul reglementării de la art. 30 din proiectul de lege, care se referă la cercetarea criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului.

Noţiunea de „cercetare criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului„, despre care se vorbeşte la art. 30, dar şi la art. 38-39 nu este definită în proiectul lege şi, din acest motiv, nu se poate şti prin ce diferă ea de percheziţia domiciliului/reşedinţei/sediului.

Potrivit art. 27 din Constituţie, percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă de altcineva decât de judecător. În schimb, potrivit proiectului de lege, cercetarea criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului, care presupune şi pătrunderea în acea incintă, poate fi făcută sau cu acordul persoanei, sau cu autorizarea judecătorului sau cu autorizarea procurorului. Deci, în condiţii procedurale mai relaxate decât în cazul percheziţiei. De aceea, cercetarea criminalistică trebuie definită clar în lege, iar în cuprinsul acestei definiţii trebuie incluse elementele specifice ale acestei măsuri, care o deosebesc substanţial de percheziţia domiciliară. Deoarece este neconstituţional ca o percheziţie domiciliară, indiferent de cum este ea denumită (de exemplu, cercetare criminalistică) să se efectueze altfel decât cu autorizarea prealabilă a unui judecător. Subliniem că percheziţia domiciliară nu se poate face nici cu autorizarea procurorului, şi nici cu acordul persoanei vizate.

Este de subliniat faptul că art. 27 din Constituţie permite pătrunderea în domiciliul/reşedinţa unei persoane şi fără mandat judecătoresc, dar numai pentru alte motive decât efectuarea unei percheziţii. De aceea, este necesar ca în proiectul de lege să fie definită foarte clar noţiunea de „cercetare criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului”, pentru a nu se ajunge la percheziţii domiciliare mascate, efectuate în mod neconstituţional, adică fără mandat judecătoresc, ci doar pe baza acordului persoanei sau a autorizaţiei dată de procuror.

Este posibil ca prin „cercetare criminalistică” să se înţeleagă altceva decât „percheziţie” şi, din acest motiv ea să poată fi desfăşurată în condiţii mai puţin stricte decât percheziţia domiciliară (după cum aminteam, percheziţia domiciliară nu se poate face, niciodată, fără autorizare de la judecător). Dar este necesar ca în acest proiect de lege să se definească în mod clar ce înseamnă „cercetare criminalistică”, indicându-se ce activităţi anume presupune ea, în concret, pe lângă pătrunderea în domiciliu/reşedinţa/sediu. Repetăm, aceste activităţi specifice cercetării criminalistice trebuie să fie diferite de activităţile specifice percheziţiei, pentru că altfel se ajunge la efectuarea de percheziţii mascate în condiţii neconstituţionale, adică fără autorizare de la judecător (ci doar cu acordul parţii sau cu autorizarea procurorului).

Iar, un articol dintr-o lege care, din cauza caracterului ambiguu sau incomplet al conţinutului său, ar permite o percheziţie domiciliară fără autorizarea prealabilă a judecătorului va fi declarat neconstituţional, astfel că va fi nevoie de un nou proces legislativ pe această temă (care este foarte importantă în procedura de căutare a unei persoane dispărute).

4) Asociaţia consideră că în art. 75-77 din proiectul de lege sunt prevăzute termene prea mari pentru:

operaționalizarea Dispeceratului de urgență „Dispariție minor” (este stabilit un termen de maximum 12 luni de la data intrării în vigoare a noii legi)
evaluarea tuturor cauzelor privind persoanele dispărute aflate în lucru (este stabilit un termen de maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a noii legi)
adoptarea unor regulamente, dispoziţii sau ordine, încheierea unor protocoale (este stabilit un termen de maximum 4 luni de la data intrării în vigoare a noii legi)

Asociaţia are în vedere că în cazul dispariţiei unei persoane, factorul timp are un rol esenţial. Cu cât timpul trece, cu atât se reduc şansele găsirii persoanei dispărute.

Pentru aceste motive, APADOR-CH recomandă ca în proiectul de lege aceste termene să fie înjumătăţite, respectiv termenul de 12 luni să fie redus la 6 luni, termenul de 6 luni să fie redus la 3 luni, iar termenul de 4 luni să fie redus la 2 luni.

5) APADOR-CH consideră că infracţiunea de obstrucţionare a procedurilor de căutare, prevăzută în art. 74 din proiect are o gravitate ridicată, întrucât ea poate compromite eforturile de găsire în timp util a persoanei dispărute. De aceea, sancţionarea cu închisoarea de cel mult 1 an sau amendă nu este de natură să descurajeze comiterea unor astfel de infracţiuni, care prejudiciază grav activitatea de căutare a persoanelor dispărute.

Este adevărat, art. 271 Cod penal, referitor la infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei, prevede o pedeapsă mică (închisoarea de cel mult 1 an sau amenda) în caz de obstrucţionare a justiţiei. Dar, dacă, în acel caz, vechiul legiuitor a fost neglijent în a asigura bună desfăşurare a urmăririi penale şi a judecăţii, prin prevederea unor sancţiuni penale proporţionale cu gravitatea faptei şi de natură a descuraja acţiunile de obstrucţionare, aceeaşi eroare nu trebuie repetată şi de actualul legiuitor.

În acest context, asociaţia consideră că infracţiunea de obstrucţionare a procedurilor de căutare, prevăzută în art. 74 din proiect, are o gravitate similară cu infracţiunea de producere sau ticluire de dovezi nereale, prevăzută în art. 73 al. 2 din proiect, fiind necesară sancţionarea sa cu cel mult 5 ani închisoare. Dacă legiuitorul nu a fost interesat de oferirea unor garanţii eficiente, inclusiv de natură penală, pentru bună funcţionare a justiţiei, măcar pentru eliminarea obstrucţiilor din calea găsirii persoanelor disparate, legiuitorul ar trebui să dea dovadă de mai multă fermitate (sau realism).

De asemenea, asociaţia consideră că trebuie majorat, de la 1 an la 3 ani, minimul special atât al infracţiunii de producere sau ticluire de dovezi nereale, prevăzută în art. 73 al. 2 din proiect, cât şi al infracţiunii de obstrucţionare a procedurilor de căutare, prevăzută în art. 74 din proiect. Aceasta deoarece prin prevederea unui minim ridicat se determină o sancţionare mai severă a faptei, chiar în cazul în care pedeapsa ar fi orientată spre acel minim.

Ca atare, APADOR-CH solicită:

– modificarea părţii finale a art. 73 al. 2 din proiect, în sensul că în loc de „…se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”, să se prevadă „…se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 5 ani.”;

– modificarea părţii finale a art. 74 din proiect, în sensul că în loc de „…se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.”, să se prevadă „…se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.”

6) Deşi nu este o chestiune ce ţine strict de conţinutul proiectului de lege, ci de procedura ulterioară definitivării acestui proiect, APADOR-CH recomandă ca iniţiatorul acestui proiect (Guvernul) să solicite Parlamentului adoptarea sa în procedură de urgenţă.

Argumentul principal este acelaşi cu cel de la recomandarea nr. 2, şi anume că în cazul dispariţiei unei persoane, factorul timp are un rol esenţial. Cu cât timpul trece, inclusiv pentru adoptarea unei legislaţii corespunzătoare, cu atât se reduc şansele găsirii persoanei dispărute. Iar dacă o astfel de lege nu a fost adoptată până în prezent, deja se poate vorbi că există o criză de timp în acest domeniu, al căutării persoanelor dispărute.

Conform Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, vă solicităm să ne comunicaţi măsurile dispuse de dv. cu privire la aceste recomandări, iar, în cazul în care aţi respins recomandările, vă solicităm să ne comunicaţi, pentru fiecare, motivele respingerii.

Citiți răspunsul Ministerului Justiției la acest demers

Arhiva tag-ul pentru: căutare dispăruți

Articole