Când bei, indiferent cât – NU conduci. De la unul la cinci ani
Propunerile APADOR-CH de modificare a Codului rutier și a Codului penal, aflate în dezbatere la Senat
Senatul dezbate un proiect legislativ ce va schimba trei legi existente (printre care Codul rutier și Codul penal), iar principalele modificări vizează înăsprirea sancțiunilor aplicate în cazul infracțiunii de conducere sub influența alcoolului/drogurilor și a infracțiunii de conducere fără permis. Se propune ca, în cazul celor două infracţiuni, instanţa de judecată să nu mai poată dispune amânarea executării pedepsei și să dea o pedeapsă complementară de interzicere a conducerii unui vehicul între 1 și 10 ani.
APADOR-CH consideră binevenite aceste modificări, întrucât în esență ele apără dreptul la viață, și a transmis senatorilor încă două completări la proiect.
1Suspendarea permisului pe un an, în caz că ai condus „doar un pic băut”
Considerăm că o măsură de prevenţie esenţială pentru diminuarea semnificativă a accidentelor rutiere este aplicarea strictă a regulii „Când bei, indiferent cât, nu conduci”. Ca atare, este nevoie de o sancţiune complementară mai severă și pentru contravenția de a conduce „doar un pic băut”, adică cu o concentrație a alcoolului de 0,80gr/l alcool pur în sânge, de exemplu suspendarea permisului nu pe 3 luni, ci pe 12 luni (1 an), în cazul săvârșirii acestei contravenții. Iar, dacă autorul recidivează, în sensul că în următorii 3 ani de la depistare comite aceeași contravenție (este din nou depistat la volan sub influenţa alcoolului), suspendarea permisului ar trebui dispusă pe mai mult de 1 an, de exemplu, pe 5 ani.
APADOR-CH recomandă modificarea şi completarea art. 102 al. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, textul rezultat după modificare şi completare fiind următorul:
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile sau, în cazul prevăzut la lit. a), pentru o perioadă de 1 an, săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune; în cazul în care fapta se repetă în următorii 3 ani de la comiterea faptei anterioare, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce se aplică pentru o perioadă de 5 ani.”
2Creșterea pedepsei pentru conducere cu permisul suspendat pe motiv de consum de alcool sau droguri
În același timp, APADOR-CH consideră că este necesară și majorarea pedepsei pentru conducerea cu permisul suspendat pe motiv de consum de alcool sau droguri. În prezent, pedeapsa pentru astfel de infracţiuni este, conform art. 335 al. 2 din Codul penal, închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
În practică, pedepsele pentru infracţiunea de conducere cu permisul suspendat sunt simbolice, la nivel de amendă (mai ales când este singura infracţiune comisă), astfel că sancţiunile aplicate nu descurajează persoanele cu permisul suspendat să conducă şi după suspendare, ci dimpotrivă.
De exemplu, un şofer cu permisul suspendat pe 10 ani (situaţie posibilă, conform prezentei propuneri legislative) poate continua să conducă, chiar dacă permisul este suspendat şi, la un moment dat, este depistat. I se face „dosar penal”. Pentru conducerea fără permis poate primi, potrivit actualei legislaţii, o simplă amendă penală. Pare cam puţin şi nu pare deloc să garanteze respectarea interdicţiei de a conduce timp de 10 ani. Ar trebui prevăzute sancţiuni mult mai severe pentru cei care, deşi le-a fost suspendat permisul pentru alcool sau/şi droguri, circulă în continuare, cu permisul suspendat.
Pentru a exista o garanţie reală că şoferul sancţionat va respecta interdicţia de a conduce, dispusă pe o perioadă între 1 şi 10 ani, trebuie prevăzută în textul de lege care incriminează conducerea cu permisul suspendat o agravantă (o pedeapsă mai mare, de exemplu, de la 2 la 4 ani inchisoare și eliminarea alternativei amenzii) pentru cei care conduc, deşi au permisul suspendat pe motiv de conducere sub influenţa alcoolului sau/şi a substanţelor psihoactive.
Desigur, îi revine legiutorului să fixeze noul cuantum, minim și maxim, al pedepsei. APADOR-CH recomandă completarea art. 335 din Codul penal, prin introducerea unui nou alineat, (4), cu următorul conţinut:
(4) În cazul infracţiunii prevăzute la al. 2), dacă exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendată pentru conducerea vehiculului sub influenţa alcoolului, indiferent de îmbibaţia alcoolică, sau a unor substanţe psihoactive, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 4 ani.”