Arhiva tag-ul pentru: transparenta decizionala

APADOR-CH a transmis Comisiei Europene informații despre mecanisme democratice care au funcționat defectuos sau deloc în 2021: accesul la informațiile publice și transparența decizională, revocarea din funcție a AVP, excluderea din magistratură pe criterii neclare, bâlbele pe legile justiției.

 

1 Accesul la informaţiile de interes public a fost limitat

A) GDPR – arma autorităților împotriva informării cetățenilor

Pe durata pandemiei, în România au fost înființate diverse comitete, comisii și grupuri de lucru care au primit, prin diverse acte normative, atribuţii importante cu privire la gestionarea pandemiei Covid-19. Spre exemplu, au fost înfiinţate Grupul pentru comunicare strategică, Comitetul pentru situaţii de urgenta, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) etc.

Încercarea de a afla cine sunt membrii acestor comitete și grupuri s-a izbit de un răspuns absurd al autorităților, care sub pretextul protejării datelor personale au refuzat să facă publice numele și pregătirea oamenilor care iau decizii vitale pentru comunitate. Cetățeni, ziariști sau ONG-uri, toți s-au izbit de același refuz motivat prin GDPR, când au făcut solicitări conform Legii 544/2001.

Pretextul folosit de autorități este contrazis de regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR), care nu prevede așa ceva, dimpotrivă. În articolul 6 lit. c) și f) din GDPR se spune că datele personale pot fi dezvăluite și atunci când dezvăluirea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de o parte terță. „Interesul legitim al terţilor” este o acţiune care nu contravine legii, de exemplu transparența. Cu alte cuvinte, dreptul publicului de a ști cine ia decizii pentru el e mai tare decât dreptul acelor decienți la protecția datelor personale.

APADOR-CH a recomandat ca în Legea 544/2001 să fie introdusă obligaţia entităţilor publice de a comunica, din oficiu, componența nominală a diferitelor organisme înfiinţate pe lângă autorităţi sau instituţii publice, îndeplinind astfel cerinţele de transparență în activitate, conform art. 6 lit. f) din GDPR. O astfel de transparență va crește încrederea cetățenilor în autorități.

 

B) Plimbarea cererilor de informaţii de la o instituție la alta

Pe lângă refuzul de a comunica cine se află în diversele comitete și comisii, autoritățile au mai găsit o cale de a refuza să ofere informații despre pandemie, prin metoda plimbării petentului de la o instituție la alta, până când se descurajează și renunță să mai ceară informațiile care-l interesează.

De exemplu, o cerere de informaţii, formulată de APADOR-CH, privind dozele de vaccin anticovid, a fost redirecţionată de Secretariatul General al Guvernului (SGG) la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Sănătății a redireționat-o la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), care a răspuns că nu deţine informaţiile solicitate și recomandă ca ele să fie cerute de la Ministerul Sănătăţii. În cele din urmă, APADOR-CH a chemat în judecată CNCAV și a obţinut în instanţă obligarea CNCAV la comunicarea informaţiilor solicitate, dar chiar și așa ele nu au fost primite încă. APADOR-CH consideră că o măsură utilă, cel puțin în pandemie, ar fi ca autoritățile să desemneze o entitate unică pentru a primi și a răspunde la orice fel de cereri de informaţii bazate pe Legea 544/2001, privind orice problemă legată de pandemie. Ar degreva celelalte instituții de o activitate și ar asigura un dialog real cu societatea. Asta desigur dacă autoritățile doresc să furnizeze informații, nu să le ascundă.

Altfel, practica plimbării cetățeanului de la unii la alții e încurajată și de lipsa din lege a sancțiunilor eficiente pentru încălcarea ei.

2 Transparenţa decizională, mimată în pandemie

Potrivit Legii 52/2003, cetăţenii și ong-urile pot trimite autorităţilor, într-un anumit termen, recomandări scrise cu privire la proiectele de acte normative care sunt supuse dezbaterii publice. E o modalitate legală prin care societatea civilă se poate implica în procesul decizional și de elaborare a actelor normative.

Aceeași lege prevede că autorităţile administraţiei publice care primesc astfel de recomandări sunt obligate să justifice, în scris, nepreluarea recomandărilor primite de la cetăţeni sau ONG-uri.

Din păcate, practica generalizată la nivelul autorităţilor este de a nu răspunde la recomandările primite de la societatea civilă, fapt ce duce la descurajarea cetățenilor de a mai participa pe viitor la consultări.

APADOR-CH consideră că Legea nr. 52/2003 ar trebui modificată în sensul obligării autorităţilor să trimită, într-un termen prevăzut expres (de exemplu 20 de zile de la adoptarea proiectului de act normativ), un răspuns oricărei persoane care a trimis recomandări cu privire la un proiect de act normativ, răspuns în care să menţioneze care recomandări au fost însuşite și care au fost respinse, împreună cu motivele însuşirii/respingerii. În lege ar trebui introdusă și o sancţiune pentru neîndeplinirea  acestei obligații.

3 Revocarea din funcție a Avocatului Poporului

Avocatul Poporului (AVP) este singura autoritate publică, care poate ataca direct la Curtea Constituţională (CCR) orice lege sau ordonanţă. Pe durata pandemiei Covid-19,  AVP a atacat la CCR mai multe reglementări legale prin care erau stabilite măsuri de prevenire și combatere a pandemiei, iar, în marea majoritate a cazurilor, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de AVP au fost admise de CCR.

Un caz de rezonanță publică a fost cel al atacării legii în baza căreia erau amendate persoanele care încălcau măsurile de prevenire a pandemiei, situație care a generat și mai multă neîncredere în instituțiile statului. Momentul a fost catalogat drept un catalizator al curentului „negaționist”, care vede în orice măsură de combatere a pandemiei un atac ilegitim la adresa drepturilor cetăţeneşti.

Desigur, nu se poate imputa AVP sau CCR generarea acestei crize de încredere în autorităţi, întrucât culpa este exclusiv a autorităţilor, care ar fi trebuit să adopte și să aplice reglementări conforme cu Constituţia, și nicidecum anticonstituţionale. Totuși, Guvernul de la data respectivă, susţinut de majoritatea parlamentară, a afirmat că AVP acţionează împotriva măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei și astfel s-a născut și finalizat procedura de revocare din funcţie a AVP, la 16 iunie 2020.

Revocarea a fost revocată la rândul ei de CCR, în iunie 2021, constatând că hotărârea de revocare a AVP este un act arbitrar, lipsit de fundament constituţional, care nu îndeplinește nici măcar condiţiile generale prevăzute în lege pentru revocare.  Avocatului Poporului nu i-au fost imputate încălcări ale legii, sau Constituţiei, ci doar îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor, unele dintre ele mai vechi decât pandemia.

Cu această ocazie, CCR a constatat că Legea nr. 35/1997 (de funcționare a AVP) are deficiențe constituţionale grave, care ar trebui remediate de Parlament:

• nu reglementează distinct și limitativ cazurile în care AVP poate fi revocat, astfel că nu sunt respectate condiţiile de claritate, previzibilitate și rezonabilitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege;
• nu prevede dreptul la apărare al AVP, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia;
• nu prevede o procedură de contestare a hotărârii de revocare în fața CCR, de către însăşi persoana revocată, ci contestarea poate fi făcută doar de un număr de parlamentari.

Până în prezent, Parlamentul nu a modificat și completat Legea nr. 35/1997 în conformitate cu decizia CCR. Această inacţiune a Parlamentului ridică probleme privind respectarea statului de drept, întrucât legile care nu sunt conforme cu Constituţia trebuie aduse cât mai urgent posibil în consens cu aceasta.

 

4 Problema desființării IRDO

Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) este o entitate publică independentă, cu personalitate juridică stabilită prin lege (Legea nr. 9/1991), finanțată de stat cu un buget anual de circa 1 milion lei. Are ca obiectiv general promovarea drepturilor omului, dar în realitate are o activitate atât de subtilă încât APADOR-CH a fost nevoită să apeleze la instanță ca să afle cu ce s-a ocupat IRDO în ultimii ani.

O inițiativă legislativă a USR a propus, în 2020, comasarea IRDO cu CNCD, întrucât scopul și activitățile IRDO se suprapun adesea cu ale altor instituții publice, iar finanțarea IRDO e prea generoasă pentru activitățile derulate. Inițiativa a fost avizată de Consiliul legislativ, cu unele îmbunătățiri, și adoptată tacit de Camera Deputaților, dar respinsă de Senat în noiembrie 2021, pe motiv că în forma finală nu au fost reglementate clar acele îmbunătățiri cerute de Consiliul legislativ.

Situația IRDO rămâne în continuare de soluționat, în condițiile în care și Președintele României a constatat, într-o excepție de neconstituționalitate ridicată în octombrie 2020, că IRDO are un rol neclar, care dublează AVP.

Până atunci, rămânem în continuare cu încă o instituție care ne apără drepturile în secret, pe bani mulți, de la buget.

 

5 Percepția publică asupra justiției, influențată negativ de CSM

Secția disciplinară pentru judecători, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are prin deciziile sale un rol important în percepția publică asupra justiției. Secția poate impune sancțiuni pentru magistrați ori de câte ori are loc o încălcare a legii privind statutul judecătorilor și procurorilor. Din păcate, deciziile secției nu sunt motivate, ceea ce lasă loc la interpretări și speculații în opinia publică.

Situația se agravează când sancțiunile sunt severe sau aparent disproporționate față de abateri. Cel mai recent dosar care a stârnit multe discuții cu privire la deciziile secției disciplinare a CSM este cazul judecătorului Cristi Danileț, exclus din magistratură în decembrie 2021, din cauza unor videoclipuri postate pe rețelele de socializare, în care tunde iarba sau face exerciții în piscină. CSM a considerat că acele videoclipuri dovedesc un „comportament care dăunează imaginii justiției” în timp ce judecătorul a contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție, afirmând că videoclipurile reflectă viața sa privată, iar în ele nu a făcut vreo declarație cu privire la sistemul de justiție.

Cazul a suscitat mult interes și dezbateri, 500 de magistrați din toată țara au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită abrogarea prevederilor din lege privind abaterile disciplinare, pe motiv că acestea sunt lipsite de detalii și criterii concrete și deci sunt supuse arbitrariului. APADOR-CH este de acord că unele prevederi ale legii privind sancționarea abaterilor disciplinare ale magistraților lasă loc la interpretări. De exemplu, articolul invocat în cazul domnului Dănileț prevede că „Constituie abatere disciplinară manifestările care afectează onoarea sau probitatea profesională ori prestigiul justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.” Nu există definiții sau exemple de manifestare concretă care să poată constitui o ofensă la prestigiul justiției, ci doar o linie de interpretare foarte fină, care poate duce la soluții diferite bazate pe interpretarea subiectivă a persoanei care aplică legea. Este de asemenea necesar ca decizia CSM în materie disciplinară să fie motivată și publică. În lipsa argumentelor, decizia în cazul judecătorului Cristi Danileț pare a fi cel putin disproporționată și dă apă la moară celor care se îndoiesc de independența justiției.

6 Desființarea SIIJ și mult dezbătutele legi ale justiției

Tot despre independența justiției sau cel puțin păstrarea aparențelor este vorba și în saga Secției de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), care stă cu sabia desființării la gât de mai mulți ani, timp în care a produs mai degrabă victime politice decât în justiție – vezi ruperi de coaliții etc.

Ultima declarație a ultimului ministru de justiției, din ianuarie 2022, promite că SIIJ va fi desfiinţată până la sfârşitul lunii martie 2022 și că nu va fi înlocuită de o structură asemănătoare, în pachetul de legi ale justiției ce vor fi trimise în Parlament. Totuși, același ministru leagă trimiterea în Parlament a proiectului de lege de desființare de un aviz pozitiv al CSM, aviz care în 2021 a fost negativ pe acest subiect.

CSM a avizat negativ, în februarie 2021, proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ, în forma din decembrie 2020, motivând că nu oferă „garanţii menite să dea eficienţă principiului independenţei justiţiei, prin asigurarea unei protecţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor împotriva unor eventuale presiuni exercitate asupra lor.”

Concret, în avizul negativ al CSM se amintește de presiunile la care au fost supuși judecătorii, anterior înființării SIIJ, prin anchete penale șicanatorii și intimidante, uneori chiar de către procurori DNA pe ale căror dosare erau chemați judecătorii respectivi să se pronunțe. Cam cum s-ar întâmpla în fotbal, la care se pricepe toată lumea, ca arbitrul să fie hărțuit și intimidat de către jucătorii echipelor combatante.

Plenul CSM a considerat că astfel de practici sunt forme de presiune nu numai asupra judecătorilor vizați, ci asupra intregului corp profesional al judecătorilor, cu consecințe directe  asupra actului de justiție și asupra dreptului părților la un proces echitabil.

Pe temă s-a pronunțat și CCR, în 2018, când a analizat legea de înființare a SIIJ, spunând că SIIJ este binevenită și constituie o garanție pentru independența magistraților.

Se asigură, pe această cale, o protecție adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați”, a spus CCR.

Așadar, dacă noul proiect de desfiintare a SIIJ se va limita, din nou, la simpla desființare a sectiei, fără să prevadă și un set de garanții privind independența justitiei, există o mare probabilitate ca și această lege să fie declarată neconstituțională.

7 Motivarea hotărârilor judecătorești penale – obligatorie la data anunțării sentinței

Un caz care a generat dezbateri aprinse în 2021 a fost cel al avocatului Robert Roșu, condamnat în decembrie 2020 la 5 ani de detenție, cu executare, de un complet al ICCJ, după ce fusese achitat în primă instanță (la Curtea de Apel Bucureşti), pentru constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. În noiembrie 2021, un alt complet, tot de la ICCJ, care a soluţionat o cale extraordinară de atac (recursul în casaţie), l-a achitat.

Pronunţarea de soluţii diametral opuse (achitare-condamnare cu plasare în detenţie-achitare) în baza aceluiaşi material probator, interpretat diferit, în funcţie de fiecare complet de judecată, a creat o percepţie publică negativă la adresa sistemului judiciar, care a prezentat aparenţa unei totale imprevizibilităţi. Această percepţie a fost accentuată de faptul că hotărârea de condamnare, în baza căreia dl. Roşu a fost plasat în detenţie timp de circa 1 an, nu a fost motivată (redactată) decât după 4 luni de la data la care a fost pronunţată (legea în vigoare la acea dată permitea ca redactarea hotărârii să se facă în cel mult 3 luni de la data pronunţării).

Întârzierea redactării motivării a stârnit speculații cum că judecătorii, la presiunea publică, nu mai știu cum să motiveze decizia, însă dincolo de speculații, un neajuns cert a fost faptul că avocatul Roșu nu a putut ataca hotărârea decât după 4 luni, petrecute în detenție, fapt ce i-a lezat dreptul de a se adresa justiției într-un termen cât mai scurt.

În paralel cu evoluţia cazului Roşu, CCR, sesizată de o altă persoană, s-a pronunțat cu privire la motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești, declarând neconstituționale articolele 400 alin.(1), 405 alin.(3) și 406 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală. Concret, CCR a spus că întârzierea motivării hotărârilor lipsește persoana condamnată de garanția înfăptuirii actului de justiție și îi încalcă dreptul de acces la un proces echitabil.

Tot în decizia din aprilie 2021, CCR a stabilit că până când va modifica Parlamentul articolele din Codul de procedură penală, declarate neconstituționale, instanţele de judecată care soluţionează cauza în fond (prima instanţă) sau în apel trebuie să-şi motiveze hotărârile până cel mai târziu la data la care le pronunţă. Adică de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, motivarea ei (hotărârea redactată integral) trebuie să fie la dispoziţia părţii interesate.

Parlamentul a fost mai rapid decât în alte situații și a modificat Codul de procedură penală, așa încât din mai 2021, în România, o hotărâre penală trebuie să fie redactată la momentul pronunţării în cazurile în care se pronunţă asupra laturii penale şi/sau civile a cauzei. De asemenea, prin aceeaşi lege, fost modificat şi art. 391 al. 3 Cpp, în sensul că în toate cazurile, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor.

 

Aceasta a fost bila albă, o măsură benefică sistemului de justiție și statului de drept în general în România. APADOR-CH a transmis Comisiei Europene aceste bile albe și negre cu privire la evoluția statului de drept în România, în cadrul exercițiului de consultare publică europeană aferent anului 2021.

 

Citește și contribuția APADOR-CH la Raportul Liberties privind statul de drept 2022 – Europa a continuat să deraieze de la protecția drepturilor civile în 2021