De ce nu se găsesc timbre fiscale – Poșta, ANAF și Imprimeria se învinuiesc reciproc
Poșta Română transmite Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) necesarul anual de timbre fiscale. ANAF încheie, în baza acestui necesar, un contract de tipărire cu Imprimera Națională. Acesta este circuitul birocratic al timbrelor fiscale în natura instituțională românească.
Motivul pentru care mulți români nu au găsit în ultimele luni timbre fiscale la Poștă s-ar datora chiar acestei instituții, conform răspunsului primit de APADOR-CH de la Imprimeria Națională. Mai exact faptului că în 2014 nu s-a tipărit niciun timbru fiscal în România, deoarece Poșta Română nu a solicitat acest lucru. Primele tranșe de timbre sunt tipărite abia începând cu 9 aprilie 2015 și este probabil ca unele să fi ajuns deja la oficiile poștale.
APADOR-CH a solicitat un punct de vedere și de la Poșta Română în aceeași chestiune, punct de vedere din care reiese că Poșta nu a solicitat mai multe timbre de la ANAF pentru că a estimat că îi vor ajunge cele pe care le avea în 2013 și pentru 2014. În decembrie 2014, Poșta s-a confruntat cu o avalanșă de cereri de timbre de 1 leu, de la populație, motiv pentru care a cerut repede ANAF să tipărească timbre, dar se pare că viteza de reacție a ANAF+Imprimeria nu a fost suficient de bună pentru a evita criza timbrelor fiscale.
Citiți răspunsul Poștei privind timbrele fiscale
Citiți pe larg răspunsul Imprimeriei Naționale privind timbrele fiscale.