Vizitele în aresturile poliției
Programul APADOR-CH privind abuzurile din partea poliţiei şi condiţiile de aresturile poliției a început în anul 1993, fiind o constantă în activitatea organizaţiei.
La momentul în care acest program a debutat, Poliţia română era o instituţie militară, cu puteri practic depline şi cu beneficiul impunităţii asigurat de sistemul judiciar conform căruia orice plângere din partea unei persoane care se considera victimă a unui abuz al unuia sau mai multor poliţişti trebuia adresată parchetelor militare. Procurorii militari, care aveau dublă subordonare (faţă de Ministerul Apărării Naţionale şi faţă de Ministerul Justiţiei), nu puteau îndeplini cerinţa de bază a imparţialităţii în derularea investigaţiilor cu privire la posibile abuzuri ale altor militari, rezultatul fiind nenumăratele soluţii de neîncepere a urmăririi penale împotriva poliţiştilor reclamaţi. Soluţia nu putea fi contestată decât în interiorul parchetului militar, pe scară ierarhică.
APADOR-CH a susţinut constant demilitarizarea şi descentralizarea poliţiei. Prima s-a realizat deja în anul 2002, iar procesul de descentralizare este în prezent abia la început. Mai mult, asociaţia a semnalat în mod repetat nonsensul ca procurorii militari să îi cerceteze pe poliţiştii cu statut militar, anomalie ulterior sancţionată şi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Această problemă a fost, în bună parte, soluţionată prin demilitarizarea Poliţiei, care a însemnat şi cercetarea poliţiştilor acuzaţi de abuzuri de către procurori civili, şi prin introducerea în Codul de procedură penală a controlului judecătoresc asupra deciziilor de neîncepere a urmăririi penale date de procurori. Demilitarizarea poliţiei nu a avut însă efectul aşteptat în privinţa creşterii eficienţei investigaţiilor procurorilor civili în cazuri de abuz comise de poliţişti. După ştiinţa APADOR-CH, soluţia neînceperii urmăririi penale este, în continuare, practicată pe scară largă, iar justiţia fie respinge contestaţia victimei, fie retrimite dosarul la parchet pentru „completarea cercetărilor”, ceea ce înseamnă reluarea circuitului.
APADOR-CH a efectuat investigaţii extrajudiciare în numeroase cazuri în care i-au fost semnalate abuzuri din partea poliţiştilor, soldate uneori chiar cu decesul victimei, iar rapoartele asociaţiei au fost transmise autorităţilor de resort şi, simultan, făcute publice. Asociaţia a încurajat şi sprijinit concret victimele sau familiile acestora în demersurile lor legale în România şi ulterior, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. În toate cazurile de acest gen în care s-a implicat asociaţia, Curtea Europeană a condamnat Statul român pentru încălcări ale drepturilor garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
La începutul programului APADOR-CH, inadecvarea Poliţiei Române la standardele instituţiilor similare din ţări cu tradiţie democratică se manifesta şi prin ignorarea criticilor şi sugestiilor venite din afara sistemului, inclusiv din partea unor organizaţii neguvernamentale. Puţinele întâlniri dintre oficialii Poliţiei Române şi reprezentanţi ai societăţii civile erau strict formale, fără nicio urmare concretă. Nu era permisă vizitarea aresturilor poliţiei de către reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. Condiţiile de deţinere din aresturile poliţiei erau extrem de precare. Supraaglomerarea, grupuri sanitare comune şi, de regulă, insalubre, accesibile doar „conform programului zilnic” (între orele 22.00 şi 6.00 arestaţii îşi satisfăceau nevoile fiziologice în camere, folosind găleţi sau ambalaje de plastic), lipsa totală de activităţi – cu excepţia a circa 30 de minute de plimbare zilnică într-o curte de tip „cuşcă” – , inexistenţa confidenţialităţii corespondenţei (arestaţii aveau dreptul la o carte poştală deschisă pe lună) şi a convorbirilor cu avocaţii, asistenţa medicală pur formală şi multe altele au fost consemnate în repetate rânduri de Comitetul european pentru Prevenirea Torturii (CPT) în frecventele sale vizite în România.
Timp de un an şi jumătate (1998-1999) APADOR-CH a reuşit să intre în aresturile poliţiei dar cu respectarea unor condiţii dure (anunţarea anticipată a datei şi locului vizitei, însoţirea reprezentanţilor asociaţiei de către un poliţist desemnat de Inspectoratul General al Poliţiei, inclusiv în aresturi din afara capitalei, discutarea concluziilor cu poliţiştii din secţie.
După fiecare vizită, asociaţia a întocmit câte un raport trimis autorităţilor de resort şi, concomitent, dat publicităţii. Criticile APADOR-CH au deranjat suficient cât să-i determine pe şefii poliţiei să înăsprească şi mai mult condiţiile de acces în aresturi (vizite numai la solicitarea scrisă a unei persoane private de libertate din arest, încheierea unor procese verbale la finalul fiecărei vizite înainte de părăsirea sediului poliţiei etc.). Asociaţia a considerat atunci că risca practic să nu îşi mai atingă scopul şi anume identificarea eventualelor încălcări ale drepturilor persoanelor private de libertate şi a renunţat la vizite în aresturi.
După anul 2002, din punctul de vedere al APADOR-CH, Poliţia Română a înregistrat progrese cel puţin în materie de deschidere faţă de societatea civilă şi de o mai mare transparenţă a activităţiilor sale, inclusiv în cazul incidentelor provocate de poliţişti.
Începând cu anul 2005, asociaţia – ca şi orice organizaţie neguvernamentală – poate vizita aresturile poliţiei, fără înştiinţare sau aprobare prealabilă, doar pe baza unui protocol încheiat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române la fiecare început de an, şi poate discuta liber cu arestaţii.
Fiecare vizită este finalizată cu un raport ce conţine criticile şi sugestiile asociaţiei, la care autorităţile transmit răspunsuri detaliate
Programul privind Poliţia Română al APADOR-CH a inclus, pe lângă activităţile consacrate, şi proiecte punctuale. Printre acestea se numără şi cel desfăşurat în 2006-2007 privind modul în care funcţionează Autoritatea teritorială de ordine publică. Acesta este, teoretic, un sistem de monitorizare „civilă” a poliţiei, sistem pe care asociaţia l-a susţinut pentru a se asigura eficientizarea activităţii poliţieneşti, dar şi prevenirea şi sancţionarea eventualelor abuzuri.
Autoritatea teritorială de ordine publică a fost înfiinţată prin Legea Poliţiei Române din 2002, iar proiectul APADOR-CH a fost primul prin care s-a realizat o analiză a funcţionalităţii sistemului.
Desigur, însăşi ideea de a accepta o formă de control extern demonstrează o schimbare de mentalitate a instituţiei, însă analiza APADOR-CH a demonstrat că atât legea cât şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii teritoriale de ordine publică conţin o serie de limitări ce îi reduc substanţial impactul şi eficienţa, transformând-o într-o „autoritate fără autoritate”
Vizitele în penitenciare
APADOR-CH a început programul de vizite în penitenciare pentru monitorizarea condiţiilor de detenţie în anul 1995. La acel moment, sistemul penitenciar continua să funcţioneze pe baza unei legii din 1969, căreia i s-au adus puţine şi nesemnificative îmbunătăţiri pâna la adoptarea unei noi legislaţii la sfârşitul anului 2006. Cu toate acestea Administraţia Naţională a Penitenciarelor (fosta Direcţie Generală a Penitenciarelor) a dat dovadă de interes faţă de colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale, acceptând criticile acestora şi încercând să remedieze deficienţele semnalate, în limitele pe care i le permitea o lege vetustă.
APADOR-CH a obţinut permisiunea de a vizita penitenciarele în 1995. Iniţial, fiecare vizită trebuia anunţată şi aprobată, iar din 1998 s-a trecut la semnarea unui protocol anual, care conţine lista persoanelor desemnate de asociaţie pentru vizitarea penitenciarelor.
Principalele constatări ale APADOR-CH privind condiţiile de detenţie din sistemul penitenciar au vizat supraaglomerarea, condiţiile igienico – sanitare foarte proaste, calitatea foarte slabă a hranei pentru deţinuţi, asistenţa medicală ineficientă şi insuficientă activităţi socio-educative în număr şi cu participare reduse, cu abordarea unor teme ce nu prezentau interes pentru deţinuţi, cursuri de calificare într-o meserie neadaptate la cerinţele pieţei muncii, sancţiuni disciplinare pentru încălcarea regulamentului de ordine interioară aplicate prea frecvent şi cu multă uşurinţă.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a răspuns prompt şi detaliat la fiecare din obiecţiile sau sugestiile cuprinse în rapoartele asociaţiei, însă îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie s-a realizat extrem de încet. Pe lângă constatarea directă a condiţiilor de detenţie, asociaţia a urmărit şi investigarea acuzaţiilor de rele tratamente venite din partea deţinuţilor la adresa cadrelor din penitenciar. Ca şi în cazul abuzurilor reclamate ale poliţiei, rapoartele asociaţiei au fost transmise autorităţilor de resort şi, simultan, făcute publice. Victimele au fost sprijinte în demersurile lor legale în România şi ulterior, dacă a fost necesar, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Pe lângă constantările, criticile şi sugestii din numeroasele rapoarte asupra vizitelor în penitenciare, APADOR-CH a formulat texte concrete pentru toate variantele de propuneri legislative ce au vizat reformarea sistemului. Măsurile privind dreptul deţinuţilor de a se plânge la instanţe şi respectiv renunţarea la folosirea medicilor de penitenciar exclusiv pentru asigurarea asistenţei medicale a deţinuţilor se datorează, în bună măsură, insistenţelor asociaţiei. S-ar mai adăuga corespondenţa nelimitată şi necenzurată a deţinuţilor (cu sprijinul solid a două hotărâri ale Curţii europene împotriva României) precum şi accesul la telefoanele publice instalate în toate penitenciarele şi multe altele. Adoptarea unui nou ordin de ministru prin care s-a reformat sistemul asistenţei religioase în penitenciare este tot rezultatul direct al eforturilor APADOR-CH.
Dintre schimbările de substanţă aduse de noua lege adoptată în anul 2006 trebuie menţionate cel puţin două: înfiinţarea instituţiei judecătorului delegat însărcinat cu supravegherea respectării legalităţii în activităţile din sistemul penitenciar şi ale poliţiei şi reglementarea clară a repartizării deţinuţilor pe regimuri de executare a pedepselor (maximă siguranţă, regim închis, regim semi-deschis şi regim deschis). Prima a constituit un subiect de interes deosebit pentru APADOR-CH care, în 2007-2008, a desfăşurat un proiect punctual privind analizarea funcţionării nou createi instituţii.
Proiectul a oferit oportunitatea judecătorilor delegaţi desemnaţi şi reprezentanţilor Ministerului Justiţiei de a discuta deficienţele sistemului şi soluţiile legislative necesare, iar majoritatea sugestiilor APADOR-CH, bazate pe analiza realizată, au fost preluate în proiectul de modificare a legii.
Din anul 2007, APADOR-CH şi-a extins activitatea privind sistemul penitenciar din România în alte două direcţii. Pe de o parte, asociaţia a început activităţi de advocacy privind ratificarea de către România a Protocolului Opţional la Convenţia ONU privind Prevenirea Torturii. Acesta prevede înfiinţarea unui mecanism naţional de prevenţie a încălcării drepturilor omului în locurile privative de libertate. Activităţile APADOR-CH au inclus un proiect-pilot, desfăşurat în colaborare cu Centrul pentru Resurse Juridice şi cu ajutorul unor monitori voluntari în judeţele Sibiu, Cluj şi Mureş, care să reprezinte un model pentru viitorul mecanism de prevenţie. Rezultatele proiectului-pilot au fost comunicate autorităţilor care, în anul 2009, au ratificat Protocolul Opţional.
Pe de altă parte APADOR-CH a acordat o atenţie sporită problematicii accesului la servicii de prevenire a infectării cu HIV/SIDA, virusuri hepatice şi alte infecţii transmisibile pe cale sexuală sau sangvină în mediul penitenciar, în condiţiile în care populaţia carcerală este considerată populaţie cu risc sporit la aceste tipuri de infecţii.
În rapoartele asociaţiei întocmite în urma vizitării unităţilor penitenciare au fost semnalate autorităţilor responsabile deficienţe majore în ceea ce priveşte accesul la servicii de prevenire şi de tratament (prezervative, metadonă, schimb de seringi) şi a solicitat remedierea situaţiei. Administraţia Naţională a Penitenciarelor a inclus propunerea în planul propriu de activităţi pe 2010.