Dreptul la căsătorie (art. 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Textul Convenţiei prevede că începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.
Libertatea de întrunire şi de asociere (art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Se observă că dreptul la libertate sindicală are o natură mixtă, fiind şi un drept de primă generaţie (din categoria drepturilor civile şi politice incluse în Convenţie = libertate de asociere), dar şi un drept din a doua generaţie, adică din categoria celor sociale.
Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.
Libertatea de exprimare (art. 10 din Convenţie). Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Statele pot, totuşi, să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi.
Exercitarea acestor libertăţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie (art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie (art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Dreptul include respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei persoanei.
Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Jurisprudenţa CEDO a stabilit că unele probleme de mediu pot fi considerate că fac parte din conţinutul dreptului la respectarea vieţii private şi de familie.
Dreptul la libertate şi siguranţă (art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). În esenţă, acest drept are ca scop protejarea persoanei de arbitrarii sau ilegalităţi în legătură cu măsurile privative de libertate: arestarea preventivă (în cauze penale) sau detenţia (în cauze nepenale). Dreptul din art. 5 următoarele componente, care sunt inseparabile, ceea ce înseamnă că dacă o componentă nu este respectată, întreg dreptul este încălcat:
Începând de azi, 3 aprilie 2020, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2020 au crescut substanţial amenzile pentru încălcarea măsurilor de prevenire şi combatere a coronavirusului.
Persoanelor fizice (cetăţenilor) le poate fi aplicată o amendă contravenţională între minimum 2.000 lei şi maximum 20.000 lei. Pentru faptele comise anterior datei de 3 aprilie 2020, amenda care putea fi aplicată acestora era între 100 lei şi 5.000 lei.
Persoanelor juridice („firmelor”) le poate fi aplicată o amendă contravenţională între minimum 10.000 lei şi maximum 70.000 lei. Pentru faptele comise anterior datei de 3 aprilie 2020, amenda era între 1.000 lei şi 70.000 lei. Deci, în cazul persoanelor juridice, a crescut doar minimul amenzii, de la 1.000 la 10.000 lei, maximul rămânând aceleaşi, de 70.000 lei.
De asemenea, începând cu 3 aprilie 2020, vor putea fi aplicate, împreună cu amenda contravenţională, şi una sau mai multe dintre următoarele sancţiuni contravenţionale complementare, în funcție de natura și gravitatea faptei:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
c) suspendarea temporară a activității;
d) desființarea unor lucrări;
e) refacerea unor amenajări.
O altă modificare importantă adusă prin OUG nr. 34/2020 este cu privire la posibilitatea de a achita o amendă mai mică decât cea primită (aplicată).
Astfel, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator (poliţist).
De exemplu, dacă o persoană este amendată de poliţist cu suma de 3.000 lei (amenda aplicată de poliţist este menţionată în procesul-verbal), amenda aplicată se consideră achitată integral, dacă cel amendat achită în 15 zile suma de 1.500 lei.
Înainte de modificarea introdusă prin OUG nr. 34/2020, regimul executării amenzii era mai „relaxat”, în sensul că amenda aplicată de poliţist se considera achitată integral, dacă cel amendat achita în 15 zile jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru acea contravenţie (nu din amenda efectiv primită), adică 50 lei (minimul amenzii prevăzut de lege era de 100 lei).
Cu privire la termenul de 15 zile în care se poate achita jumătate din amenda aplicată de poliţist: dacă procesul-verbal de sancţionare este înmânat pe loc persoanei amendate, termenul de 15 zile curge chiar din acea zi. Dacă procesul-verbal nu este înmânat pe loc persoanei amendate, ci este comunicat la domiciliu (prin poştă), termenul de 15 zile începe să curgă din ziua primirii comunicării.
Atenţie! Până în momentul primirii procesului verbal (pe loc sau, dacă nu pe loc, prin poştă), nu se pune problema achitării vreunei sume sau a contestării acestuia.
După cum prevede art. II din OUG nr. 34/2020, dacă amenzile nu sunt plătite la termen, statul va putea trece la executarea silită a acestora şi pe durata stării de urgenţă. Deci, starea de urgenţă nu suspendă executarea acestui tip de datorii la stat.
Potrivit art. 39 din OG 2/2001 privind regimul contravenţiilor, termenul de executare de bună voie a amenzii este de 30 de zile, care curge:
– din ziua primiri procesului-verbal de contravenţie, dacă persoana amendată nu-l contestă (nu face plângere la instanţă împotriva lui)
– din ziua în care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a respins plângerea formulată de cel amendat.
Dacă amenda nu este executată de bună voie în termenul de 30 de zile, indicat mai sus, statul va proceda la executarea silită a amenzii (poprire, „blocare cont” etc.), ocazie cu care, pe lângă amendă vor trebui plătite şi cheltuielile pe care le implică executarea silită.
De aceea, recomandăm ca, indiferent dacă amenda va fi contestată sau nu la instanţă, persoana amendată să achite în 15 zile de la primirea procesului-verbal (prin înmânarea sau, după caz, prin comunicarea procesului-verbal), jumătate din amenda aplicată.
Dacă achită în 15 zile jumătate din amenda aplicată de poliţist, persoana nu mai trebuie să achite ulterior o altă sumă. De exemplu, dacă persoana va contesta amenda la instanţă şi va pierde procesul, nu va trebui să plătescă ulteriror vreun rest de amendă. Iar în cazul în care va câştiga procesul, i se va restitui suma pe care a achitat-o.
Cum poate fi contestată o amendă
Dacă ați primit o amendă zilele astea, pentru că ați ieșit din casă fără să aveți la voi documentele necesare prevăzute în Ordonanța militară 3/24 martie 2020, sau aveați documentele, dar nu pe toate, sau pur și simplu considerați că polițistul care vi le-a verificat v-a nedreptățit printr-o amendă, aveți la dispoziție două căi:
Începând din 3 aprilie 2020, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2020, au crescut substanţial amenzile pentru încălcarea măsurilor de prevenire şi combatere a coronavirusului, dar s-a modificat și prevederea care spunea că în 15 zile de la primirea procesului verbal se poate plăti jumătate din minimul amenzii. Înainte de asta, amenda aplicată de poliţist se considera achitată integral, dacă cel amendat achita în 15 zile jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru acea contravenţie (nu din amenda efectiv primită), adică 50 lei (minimul amenzii prevăzut de lege era de 100 lei).
Întrucât modificările recente au intrat în vigoare la date diferite (respectiv 31 martie și 3 aprilie), pentru amenzile primite până pe data de 30 martie inclusiv – se poate plăti jumatate din minimul prevăzut de lege – raportat la vechile amezi (100-5000 lei), adică 50 de lei
Pentru amenzile primite între 31 martie și 2 aprilie – se plăteste în 15 zile jumătate din amenda aplicată efectiv (dar raportat la vechile amenzi de 100-5.000 lei)
Începând cu data de 3 aprilie inclusiv – în 15 zile se plătește jumătate din amenda efectiv aplicată (raportat la noile amenzi 2.000-20.000).
Ar fi recomandabil să plătiți amenda redusă în 15 zile chiar dacă decideți să o contestați. În felul ăsta, dacă instanța nu vă dă dreptate, ați achitat jumătate din cuantum, iar dacă vă dă dreptate oricum vă recuperați banii.
În primul rând ar fi bine să vorbiți cu un avocat care să vă spună dacă aveți dreptate/șanse să anulați amenda sau nu și să vă ajute să formulați plângerea și s-o transmiteți unde trebuie.
În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii procesului verbal constatator (fie că-l primiți pe loc sau prin poștă, acasă) trebuie să depuneți o contestație la judecătoria din raza teritorială în care se află strada pe care a avut loc fapta sancționată în procesul verbal. De exemplu, pentru că în Piața Universității se întâlnesc trei sectoare – 1, 3 și 5 – este important să știți exact în ce sector se află strada menționată în procesul verbal ca loc în care ați fost amendați.
Dacă trimiteți contestația la judecătoria greșită va fi înregistrată şi apoi redirecţionată către judecătoria competentă ceea ce înseamnă o întârziere de luni de zile.
Anexați la contestație copii după procesul verbal și actul de identitate, dar sunt utile orice alte acte doveditoare în sprijinul afirmațiilor dumneavoastră din contestație.
E util să aveți un martor credibil – cu nume și adresă – care să vă confirme varianta și să fie dispus să se prezinte în instanță. Dacă nu e dispus să meargă la judecătorie, e mai bine să nu vă încurcați.
Contestația trebuie să fie formulată clar și cât mai concis. E bine să precizați că cereți judecarea și în lipsă. E util să vă prezentați la propriul proces, dar dacă se întâmplă să nu puteți și nu ați cerut să se judece în lipsă riscați să se suspende dosarul. În acest caz va trebui să solicitaţi repunerea dosarului pe rol în inteval de un an, alfel dosarul va fi închis.
Odată cu plângerea, trebuie să depuneți și dovada că ați plătit 20 de lei taxa judiciară de timbru (obligație prevăzută de art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: „În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate, se taxează cu 20 lei.”). Dacă nu depuneți această dovadă de plată a taxei, plângerea va fi anulată, chiar dacă aveți dreptate pe fond.
Conform Articolului 183 din Codul de procedură civilă, plângerea se poate trimite la instanță prin poștă, curier, dar și prin fax sau email, ca să nu trebuiască să vă scrieți o declarație pe proprie răspundere și pentru a merge să contestați amenda…
Iată un posibil model de plângere:
Subsemnatul(a) ………….., domiciliat(ă) în ……………..
Formulez:
împotriva procesului-verbal de contravenție nr. …….., din …………, încheiat de ……….., prin care, în baza art. …, din ………., am fost sancționat(ă) și a cărui anulare o cer.
În fapt am fost sancționat(ă) cu ……….. pentru faptul că ………………………………..
În realitate, nu sunt vinovat(ă) de săvârșirea faptei, deoarece ……………………………………………………………………………………………………………………. motiv pentru care cer admiterea plângerii, și anularea procesului verbal de contravenție citat.
În drept, îmi întemeiez plângerea pe dispozițiile art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Solicit anularea procesului-verbal de contravenție și în raport de decizia Curtii Constituționale din 6 mai 2020, care a stabilit că sunt neconstituționale art. 28 din OUG 1/1999 și întreaga OUG 34/2020.
În dovedirea motivelor enunțate înțeleg să mă folosesc de proba cu acte și proba cu următorii martori: ……….. ……….
Data depunerii
…………..
Semnătura,
……….
DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI ………………….
Începând din 25 martie 2020, până la noi ordine, a fost interzisă părăsirea locuinței, ziua sau noaptea, cu câteva excepții foarte stricte, cum ar fi: să mergeți la serviciu (dacă nu puteți lucra de acasă), să plimbați câinele, să faceți un pic de sport, să ajutați un bătrân (la domiciliu, nu să treacă strada) sau să faceți propriile cumpărături de strictă necesitate.
Pentru a invoca unul dintre aceste motive aveți nevoie de o declarație pe proprie răspundere pe care s-o scrieți (de mână dacă nu aveți imprimantă) și s-o purtați la voi, în caz că vă cere poliția socoteală. Conform Ordonanței 3 din 24 martie 2020, aceste documente pot fi arătate polițistului și de pe telefon, adică nu trebuie să le aveți în format hârtie.
Pentru cei care se deplasează în interes de serviciu va fi nevoie și de o adeverință de la locul de muncă. Persoanele fizice autorizate sau avocații, de exemplu, își vor completa singuri acele declarații pe proprie răspundere, neavând angajator, și vor bifa prima căsuță, că se deplasează în interes profesional, o deplasare ce nu suferă amânare.
Mai jos găsiți modelele celor două documente (și traducerea în engleză a declarației – pentru cetățenii străini), așa cum au fost ele publicate de Ministerul Afacerilor Interne:
Cum poate fi atacat în instanță decretul prezidențial; Va fi cenzurată presa? Forța majoră și respectarea obligațiilor civile
Azi, 16 martie 2020, Preşedintele României a instituit, prin decret, stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, pe o durată de 30 de zile. Durata se poate prelungi, cu cel mult 30 de zile de fiecare dată, până când vor dispărea temeiurile care justifică această măsură. În speţă, este vorba despre pandemia de coronavirus (Covid-19).
Decretul intră în vigoare (îşi produce efectele) imediat ce este publicat în Monitorul Oficial, chiar dacă instituirea stării de urgenţă trebuie încuviinţată ulterior de către Parlament.
În decretul de instituire a stării de urgenţă sunt prevăzute două categorii de măsuri urgente (denumite „măsuri de primă urgenţă”), ambele având ca scop prevenirea răspândirii şi combaterea efectelor coronavirsului (Covid-19), și anume:
1. Măsurile cu aplicabilitate directă
Aplicabilitatea directă a măsurilor înseamnă că ele au devenit efective, se pot aplica în practică încă de la data publicării decretului în Monitorul Oficial, fără a mai fi nevoie de adoptarea unui act normativ special pentru punerea lor în aplicare/practică. Desigur, aceasta nu înseamnă că, pentru aplicarea acestor măsuri, nu mai pot fi emise şi acte normative suplimentare.
Aceste măsuri sunt enumerate în Anexa 1 a decretului, anexă care conţine 7 capitole şi 53 articole. Măsurile se referă la domeniile: ordine publică, economie, sănătate, muncă şi protecţie socială, justiţie, afaceri externe, precum şi la unele chestiuni punctuale (capitolul VII – „Alte măsuri”)
La categoria „Alte măsuri” au fost incluse, spre exemplu:
– suspendarea cursurilor pentru toate unităţile şi instituţiile de învăţământ (art. 49)
– obligaţia autorităților și instituțiilor publice, precum şi a organelor de conducere ale profesiilor (avocat, notar etc.) de a stabili măsurile care se impun pentru asigurarea desfășurării optime a activității, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite, în principal, prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgența (art. 51)
– efectuarea de rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură și asigurarea forței de muncă (art. 52 al. 2). Desigur, rechizițiile de bunuri si chemările de persoane vor trebui sa respecte Legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public
– dublarea termenelor în care autorităţile/instituţiile publice trebuie să răspundă la petiţii (deci, de la 30 la 60 zile) sau la cererile de informaţii de interes public (deci de la 10/30 zile, la 20/60 zile)
– combaterea răspândirii de informaţii false în mediul on-line cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus și la măsurile de protecție și prevenire, prin eliminarea la sursă a conținutului fals sau, după caz, prin blocarea imediată a accesului utilizatorilor la conținutul care promovează știri false. Aceste măsuri pot fi luate numai în urma unei decizii motivate a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (art. 54). Din păcate, nicăieri nu este prevăzută o cale eficientă de atac împotriva deciziei de eliminare/blocare. Iar, dacă s-ar merge pe dreptul comun, contestarea deciziei în contencios administrativ s-ar putea soluţiona după 1-2 ani. Această prevedere privind mediul on-line a stârnit deja unele controverse, existând temerea că, uneori, poate cu prea mare uşurinţă, unele afirmaţii critice despre funcţionarea autorităţilor ar putea fi calificate drept ştiri false şi, astfel, eliminate sau blocate. Rămâne de văzut cum se va aplica în practică această măsură, care necesită din partea celui care o aplică multă înţelepciune şi, desigur, bună-credinţă. Este de remarcat faptul că în cazul unor informaţii false privind coronavirusul, difuzate în mass-media tradiționale, nu se prevăd măsuri la fel se severe („scoatere din priză”) ca în cazul ştirilor false difuzate on-line. Potrivit art. 54 al. 2 din Anexa nr. 1 a decretului prezidențial, în cazul ştirilor false difuzate prin mass-media, singura măsură aplicabilă este ca instituțiile și autoritățile publice să-şi ia măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația. Dar, trebuie reamintit faptul că, dacă prin difuzarea ştirilor false a fost pusă în pericol securitatea naţională, se va putea aplica, ca şi înainte de instituirea stării de urgenţă, Codul penal, care prevede în art. 404, infracţiunea de comunicare de informaţii false. Iar, în caz de stare de urgenţă instituită în urma unei pandemii în plină evoluţie, cu mii de cazuri mortale, noţiunea de punere în pericol a securităţii naţionale poate fi interpretată altfel, ceva mai larg, decât în vremurile normale.
2. Măsurile cu aplicabilitate graduală necesită un act separat: ordonanța militară
Aplicabilitatea graduală înseamnă, potrivit art. 4 din decret, că nu se aplică imediat şi direct, ci numai dacă măsurile luate până atunci se dovedesc insuficiente şi dacă noile măsuri sunt dispuse printr-un act separat.
Pentru dispunerea măsurilor, ministrul afacerilor interne va emite un act denumit „ordonanţă militară”. Doar în cazul în care va fi necesară reevaluarea priorităţilor în cazul internărilor în spitale, măsura va putea fi dispusă de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (departament care există în cadrul Ministerului Afacerilor Interne), care va emite un „ordin” în acest sens.
Potrivit art. 4 al. 4 din decret, măsurile cu aplicabilitate graduală se dispun pe baza unei evaluări realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza anumitor criterii: creşterea transmiterii bolii, apariţia de noi focare, creşterea numărului bolnavilor, necesităţile privind carantina, evoluţia/degradarea stării de ordine publică, corelarea cu măsurile luate de alte state.
Măsurile ce se pot dispune doar gradual sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la decret:
Potrivit art. 93 din Constituţie (și, în aceleaşi sens, art. 12 din OUG nr. 1/1999), după ce instituie starea de urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
Din aceste texte legale (care se referă, la singular, la „măsura” instituită, nu la „măsurile” concrete din decret) rezultă că ceea ce se supune încuviinţării Parlamentului este măsura în sine (instituirea stării de urgenţă), nu şi măsurile concrete prevăzute, detaliat sau nu, în decretul prin care se instituie starea de urgenţă. Deci, s-ar putea susţine că Parlamentul nu poate modifica aceste măsuri prevăzute în decret, ci doar poate aproba sau respinge măsura de instituire a stării de urgenţă. Dar, cum teoriile rezistă doar până în momentul în care intră în coliziune cu practica, va fi interesant de văzut cum va proceda Paramentul peste 5 zile, în această situaţie cu totul inedită (dacă va încuviinţa „măsura” sau va interveni – discutabil – şi pe „măsuri”).
Pentru doritori, precizăm că decretul prezidenţial este un act administrativ supus controlului judecătoresc, în condiţiile legii contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004). El nu este exceptat de lege de la controlul judecătoresc, nefiind menţionat printre excepţiile de la art. 5 din Legea nr. 554/2004. Desigur, dacă o persoană consideră că o prevedere din anexele la decret îi aduce prejudicii, persoana respectivă poate ataca acea prevedere din anexă, întrucât anexele fac parte integrantă din decret.
De asemenea, să nu uităm că, potrivit art. 3 indice 2 lit. d din OUG 1/1999, pe durata stării de urgenţă nu poate fi restrâns accesul liber la justiţie.
Competenţa în primă instanţă revine curţii de apel de la domiciliul reclamantului, persoană fizică sau juridică. Sigura diferenţă faţă de alte acte administrative este că decretul prezidenţial prin care se instituie starea de urgenţă nu poate fi suspendat de instanţa de judecată sesizată. Doar la finalul procesului (procesul se termină la Înalta Curte de Casație și Justiție), decretul, în intregul său sau în parte, poate fi anulat sau menținut de către instanță. Astfel art. 5 din Legea 554/2004 prevede:
Art. 5. – (1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:
a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;
b) actele de comandament cu caracter militar.
(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
(3) În litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor nu sunt aplicabile prevederile art. 14.”(=nu pot fi suspendate)
Declararea stării de urgenţă nu suspendă automat executarea tuturor obligaţiilor de plată/executare a „datoriilor” pe care le are fiecare. Ce nu este exceptat sau amânat de la executare prin anexele la decretul de instituire a stării de urgnță, rămâne la fel ca înainte. Pe durata stării de urgenţă, viaţa „civilă” rămâne aşa cum era şi înainte, cu toate obligaţiile (financiare, economice etc.) şi neplăcerile ce rezultă pentru debitor din îndeplinirea acestor obligaţii.
Forţa majoră, ca justificare pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, nu operează automat. În ce măsură pandemia de coronavirus poate fi considerată sau nu ca forţă majoră care justifică neexecutarea unei obligaţii contractuale este o chestiune care va trebui apreciată de la caz la caz, iar ultimul cuvânt îl va avea, în caz de neînţelegere între părţi, doar instanţa de judecată.