Arhiva pentru categoria: Aresturi

Sunteți aici: / / Aresturi

Monitorizarea conditiilor de detentie – aresturi

Raport asupra vizitei la Pentenciarul Rahova-Bucureşti

/în /de

La data de 4
martie 2011 două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat penitenciarul Rahova –
Bucureşti. Scopul principal al vizitei a fost întâlnirea cu deţinutul Matei
Giani Nicolae care este în atenţia APADOR-CH din timpul deţinerii sale în
arestul Secţiei 13 Poliţie Bucureşti. În arestul Secţiei 13 Poliţie, Matei
Giani Nicolae, care este bolnav de epilepsie, a fost privat de asistenţă
medicală. Vizita a avut loc în urma informaţiilor primite din partea
deţinutului şi a familiei sale că, în timpul deţinerii sale la Rahova, crizele
de epilepsie s-au înmulţit.

Cazul
Matei Giani Nicolae

Matei Giani
Nicolae este deţinut în secţia 6, fiind arestat preventiv. El s-a plâns de
degradarea stării sale de sănătate şi de faptul că familia nu îl poate vizita
decât cu dispozitiv de separare.

Cu privire la
starea sa de sănătate, deţinutul a afirmat că de la momentul aducerii sale la
Rahova crizele de epilepsie s-au înmulţit şi că a căzut de mai multe ori. El a
mai afirmat că, deşi primeşte zilnic tratamentul prescris cu carbamazepină,
personalul medical refuză să îi noteze aceste crize în fişa lui medicală. A
susţinut că numai în cursul lunii februarie a suferit 3 astfel de crize (în
datele de 2, 9 respectiv 14 februarie) şi că asistenta medicală a refuzat să i
le scrie în fişa medicală. Deţinutul a afirmat că în data de 2 februarie a
suferit o criză pe scări, în prezenţa unui coleg deţinut, în drum spre
cabinetul medical şi că celelalte două au apărut la baie. S-a mai plâns că nu
poate beneficia de un examen cu computer tomograf în sistemul public de
sănătate, deşi i-a fost recomandat de medic şi familia este dispusă să acopere
costul. A mai afirmat că personalul medical a refuzat să-i pună la dispoziţie cópii
după fişa sa medicală.

Fişa medicală a
deţinutului le-a fost pusă la dispoziţie reprezentantelor APADOR-CH la
cabinetul medical al penitenciarului, după ce deţinutul şi-a dat acordul scris pentru
aceasta. Ultimele 2 notări din fişă sunt următoarele: una fără dată (despre
care medicul din penitenciar  afirmă că se referă la un consult din
ianuarie-februarie) referitoare la un consult neurologic la spitalul
Ministerului Apărării Naţionale şi una din 19 ianuarie 2011 realizată de
medicul psihiatru de la Spitalul Penitenciar Rahova. Acesta a notat că
deţinutul a afirmat că a suferit crize comiţiale, a recomandat evaluarea
neurologică şi efectuarea unui examen la computer tomograf. În fişă nu apărea
nici o notare pentru luna februarie 2011. Medicul din penitenciar a afirmat că,
în teorie, în ipoteza survenirii unei crize comiţiale, deţinutul este adus de
urgenţă la cabinetul medical al penitenciarului şi că acest fapt este trecut în
fişă. Fişa deţinutului Matei Giani Nicolae nu cuprinde nicio referire la o criză
constatată de personalul medical din penitenciar, ci doar la crizele afirmate
de deţinut. Medicul din penitenciar a mai precizat şi care este procedura pe
care deţinutul trebuie să o urmeze pentru a beneficia de o examinare la computer
tomograf în situaţia în care familia este de acord să suporte costurile
aferente. De asemenea, a precizat că examinarea nu a fost efectuată din fonduri
publice pentru că nu au fost deblocate sume în acest sens de către casa OPSNAJ.

Cu privire la vizitele
familiei, deţinutul Matei Giani Nicolae a fost sancţionat în iunie 2010 cu
retragerea dreptului de vizită pentru 3 luni. După expirarea acestei sancţiuni,
deţinutul nu a putut fi vizitat de familie decât cu dispozitiv de separare.
Conducerea penitenciarului a afirmat că aceasta se datorează faptului că
deţinutul nu a beneficiat de nicio recompensă deoarece nu s-a implicat în
niciuna din activităţile socio-educative din penitenciar. Deţinutul a
recunoscut că acest lucru i-a fost de curând adus la cunoştinţă de conducerea
penitenciarului.

Alte
date despre penitenciar

Date
generale

La momentul
vizitei, la penitenciarul Rahova se aflau doar bărbaţi fie arestaţi preventiv
fie deţinuţi la regimul închis. De la vizita Comitetului pentru Prevenirea
Torturii din toamna lui  2010 în penitenciar nu se mai află minori. În total,
numărul persoanelor deţinute este în jur de 1.460, numărul variind destul de
mult din cauza faptului că fluxul arestaţilor preventiv este mare (condamnaţii
definitiv la regim închis sunt în jur de 350).

Penitenciarul are
un efectiv de aproximativ 570 de persoane din care 470 sunt angajaţi ai
departamentului privind siguranţa deţinerii, câte 21 de persoane sunt angajaţi
ai serviciilor socio-educativ respectiv medical, iar restul îl reprezintă
personalul administrativ.

Din personalul de
la siguranţa deţinerii, zilnic 70-80 de cadre sunt afectate escortei pentru
deţinuţii cu termene în instanţă sau cu probleme medicale.

Personalul
socio-educativ este format din 21 de persoane, din care 4 psihologi, 2
asistenţi sociali, 14 educatori (dintre care sunt selectaţi şi monitorii de
sport) şi 1 preot ortodox. Compartimentul socio-educativ este ajutat de
reprezentanţi a 12 asociaţii religioase care organizează activităţi punctuale în
penitenciar şi ocazional de reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale
care au proiecte în penitenciar (cum ar fi proiectul implementat de Youth for Justice-
organizaţie neguvernamentală înfiinţată de studenţii de la masterul de
probaţiune al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă socială).

Cabinetul
medical

Personalul
medical este oficial format din 4 medici generalişti, 1 medic stomatolog şi 16
asistenţi, însă în realitate numărul celor care lucrează efectiv este mult mai
mic. Lucrează în penitenciar doar 2 medici generalişti deoarece 2 îşi
efectuează specializarea în alte instituţii, (însă timp de 4, respectiv 5 ani
ei apar în ştatele penitenciarului), iar un post a fost scos de două ori la
concurs, dar nu s-a ocupat. Medicul stomatolog are program intinerant şi
deserveşte şi penitenciarele Bucureşti-Jilava şi Giurgiu. Dintre asistenţii
medicali, 3 se află în concediul de îngrijirea copilului, iar alţi 3 sunt
specializaţi pe igienă, farmacie respectiv tehnică dentară. Astfel, lucrează
efectiv cu deţinuţii doar 10 asistenţi medicali.

Medicul şef a
precizat că problemele cele mai curente sunt stomatologice şi cronice. Dintre
bolnavii cronici, numărul celor cu hepatită este foarte mare, iar medicul a
afirmat că aceştia sunt evaluaţi în mod constant, inclusiv în sistemul public
de sănătate. Bolnavi infectaţi cu virusul HIV nu erau în evidenţe la momentul
vizitei şi un singur deţinut urma tratament pentru dependenţa de droguri
(metadona i se administra la cabinetul medical, sub supraveghere). Programul de
schimb de seringi există doar în teorie deoarece deţinuţii, deşi informaţi de
existenţa acestuia, nu îl accesează din motive de lipsă de confidenţialitate.

Secţia
6 arestaţi preventiv

La momentul
vizitei pe secţia 6 se aflau 276 deţinuţi. Pe secţia 6 a fost vizitată doar
camera în care se afla deţinut Matei Giani Nicolae. Acesta este deţinut într-o
cameră de aproximativ 15 m2  în care erau cazaţi 7 deţinuţi. În
cameră se aflau 8 paturi, iar deţinuţii au afirmat că în nici un moment nu au
fost mai mult de 8 persoane în cameră. Camera avea baie şi 2 cambuze, iluminare
şi ventilaţie naturale şi televizor. Deţinuţii au afirmat că au beneficiat de căldură
pe timpul iernii şi că apa caldă este disponibilă 2 zile pe săptămână. O parte
din ei munceau pe secţie.

Deţinuţii iau
masa în cameră deoarece penitenciarul nu are sală de mese. La momentul vizitei,
felul doi la prânz consta în mâncare cu carne de porc şi cartofi (pentru
regimul cardiac şi gastric) şi fasole cu cârnaţi (pentru regimul comun). Conducerea
secţiei a afirmat că deţinuţii au program de activităţi în afara camerei de 3
h/zi.

Persoanele
private de libertate pot face cumpărături săptămânal. Preţurile afişate la
magazinul penitenciarului erau, pentru exemplificare: 28,90 RON punga mare de
cafea Jacobs, 5,50-6 RON cutia de lapte UHT,  9,50 RON 1 liltru de ulei de
floarea soarelui.

Chestionaţi,
deţinuţii care se aflau la magazin au afirmat fie că preţurile sunt „ca peste tot” fie că sunt prea mari.

Pentru comparaţie
prezentăm preţurile la raft ale aceloraşi produse afişate de o reţea de
magazine de cartier din Bucureşti precizând că preţurile expuse de
hipermarketuri sunt, evident, mai mici:   22 RON punga mare de cafea Jacobs,
4,69 RON cutia de lapte UHT,  7,60 RON 1 llitru de  ulei de floarea soarelui

La momentul
vizitei se aflau la vânzare câteva sortimente de fructe şi legume proaspete iar
personalul magazinului a afirmat că au în permanenţă fructe şi legume proaspete
şi alimente pentru bolnavii de diabet.

Conducerea
penitenciarului a afirmat că magazinul funcţionează în cadrul penitenciarului
din noiembrie 2010, în urma unei licitaţii publice şi că periodic trimite
adresă scrisă magazinului pentru a-i determina să aducă preţurile în limitele
zonei de supermarket. Accesul deţinuţilor la magazin este săptămânal.

Pe secţia 6 sunt
organizate camere pentru fumători şi nefumători.

Secţia
deţinuţi (arestaţi preventiv) cu risc pentru siguranţa penitenciarului

Conducerea
penitenciarului a afirmat că la momentul vizitei se aflau în penitenciar 13
persoane cu risc pentru siguranţa penitenciarului, dintre care 12 arestaţi
preventiv şi 1 condamnat definitiv cu regim închis.

Reprezentantele
APADOR-CH au vizitat 2 camere. În prima dintre camere se aflau  4 persoane,
camera fiind dotată cu 6 paturi. Deţinuţii au afirmat că în niciun moment cele
6 paturi nu au fost toate ocupate. Camera avea baie şi 1 debara, iluminare şi
ventilaţie naturale şi televizor. Deţinuţii au afirmat că mâncarea este „ca peste tot în penitenciar”, că au
căldură şi apă caldă de 2 ori pe săptămână. Unul
dintre deţinuţi, arestat preventiv, a precizat că este nemulţumit de încadrarea
sa la regimul de risc numai datorită faptului că este bănuit a fi şeful unei
grupări infracţionale.

În cealaltă
cameră se aflau 3 tineri (cu vârste între 18-21 ani) toţi arestaţi preventiv.
Cei 3 erau cazaţi într-o cameră cu 8 paturi. Deţinuţii au afirmat că în niciun
moment cele 8 paturi nu au fost toate ocupate. Camera avea baie şi 1 debara,
iluminare naturală şi televizor. Deţinuţii au afirmat că primesc pachete şi
vizite, că au căldură şi apă caldă de 2 ori pe săptămână. Pereţii din cameră
erau degradaţi, iar aşternuturile şi saltelele erau murdare. Unul dintre tineri
s-a plâns că este de 1 an şi jumătate deţinut pe secţia de risc, deşi în acest
timp nu a avut niciun raport şi că nu a intrat decât 1 dată în comisia de
evaluare care i-a respins cererea.

APADOR-CH
reaminteşte că actele normative adoptate în cursul anului 2010 (în special
Hotărârea Guvernului nr. 1113/2010 pentru
modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006
privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006)
aduc modificări esenţiale ale regimului de executare a pedepselor prin crearea unei noi categorii de deţinuţi – deţinuţi în
regim de maximă siguranţă care ”prezintă risc pentru siguranţa
penitenciarului”  ceea ce înseamnă, în opinia asociaţiei, adăugare la legea nr. 275/2006 care nu
prevede o astfel de categorie. 

Astfel, persoanele
care „prezintă risc” sunt cazate în camere separate , în secţia de maximă siguranţă iar activităţile cu ele se vor
desfăşura separat de restul
deţinuţilor.  Din regulament rezultă că noţiunea de „risc” – fără grade de
diferenţiere – este aplicabilă celor cu potenţial (deci doar bănuiţi) „de a periclita siguranţa misiunilor desfăşurate de administraţia
penitenciarului de a afecta în mod direct sau indirect siguranţa comunităţii”.
Asociaţia afirmă iarăşi că în orice clasificare a deţinuţilor trebuie să se
ţină cont numai de comportamentul
deţinutului pe durata executării  pedepsei  şi nu de natura infracţiunii sau de
modul  în care a fost săvârşită, elemente ce ţin exclusiv de instanţă.

Cu atât mai mult este nejustificat a se aplica criterii ce
ţin de natura infracţiunii persoanelor aflate în arest preventiv. 

Arbitrariul şi injusteţea acestor categorisiri sunt agravate
şi de faptul că, în eventualitatea declasificării, persoana privată de
libertate în cauză rămîne în regimul de maximă siguranţă. 

Concluzii:

Asociaţia
solicită Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să ia de urgenţă
măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale a persoanelor private de libertate mai ales ţinînd cont de faptul că printre persoanele private de
libertate se găsesc multe cu afecţiuni grave şi care necesită atenţie
sporită (vezi cazul Matei Giani Nicolae);  
APADOR-CH
cere din nou renunţarea la constituirea unei categorii de deţinuţi de
„super maximă siguranţă” şi la segregarea a acestora. Asociaţia cere încă
odată modificarea a criteriilor din art.93/1 al regulamentului de aplicare
a Legii 275/2006 – alineat adăugat prin HG 1113/2010 în sensul eliminării
oricăror alte considerante decât comportamentul deţinutului pe durata
executării prezentei pedepse. APADOR-CH cere şi eliminarea  substantivelor
„instigare, influenţare” din cuprinsul aceluiaşi articol.

Maria-Nicoleta
Andreescu                                                                Raluca
Stăncescu-Cojocaru

Raspunsul ANP in acest caz

Raport asupra cazului Sorin Pârvu

/în , /de

În cursul lunii aprilie 2010, Ionelia Pârvu mama si Ana Bianca Pârvu, sotia lui Sorin Pârvu s-au prezentat la sediul asociatiei APADOR-CH pentru a se plânge de modul în care organele de cercetare penale desfasoara ancheta referitoare la decesul lui Sorin Pârvu, deces survenit în urma incidentului din data  de 26 septembrie 2009.

1. Relatarea incidentului din 26 septembrie 2009 din Braila

La data de 26 septembrie 2009, Sorin Pârvu conducea în Municipiul Braila autoturismul marca Ford Mondeo, de culoare albastru închis, înmatriculat în Bulgaria, cu numarul TX 8692 KX. Masina era proprietatea unui apropiat, Ionut Alexandru Stoian, care nu avea carnet de conducere si l-a rugat pe Sorin Pârvu, sofer profesionist, sa îl însoteasca în calitate de sofer.

Cu putin înainte de ora14, cei doi se aflau în masina, la intersectia strazilor Dorobanti si Scolilor si au oprit regulamentar la culoarea rosie a semaforului. La câteva secunde dupa oprire, lânga autoturismul acestora a aparut pe banda întâi de mers un autoturism de culoare verde marca Volkswagen Passat, înmatriculat cu nr. B 28 LVG, fara nici un însemn de politie, care ”le-a blocat fata”. Din autoturismul Passat au coborât patru barbati îmbracati în civil si înarmati cu arme de foc. Familia lui Sorin Parvu a aflat ulterior ca  acestia erau politisti angajati ai Inspectoratului General de Politie Bucuresti.

Din relatarile martorilor prezenti la locul incidentului reiese ca cei patru barbatii înarmati au început sa traga focuri de arma în autoturismul în care se aflau cei doi fara niciun avertisment.  În acel moment  Sorin Pârvu a încercat sa se retraga efectuând  manevre de mers înapoi în urma carora a intrat în impact cu un alt autoturism marca Nissan Pathfinder, de culoare alba, cu numar de înmatriculare B 94 UDK care tocmai oprise în spatele sau. Din autoturismul Nissan  a coborât un barbat îmbracat în civil care a deschis usa din spate stânga a autoturismului Ford si fara niciun avertisment l-a împuscat în cap (parietal stânga) pe Sorin Pârvu. Momentul împuscaturii a fost vazut foarte clar de pasagerul din dreapta, Ionut Alexandru Stoian aflat pe scaunul din dreapta soferului care,  ferindu-se de cioburile geamului din dreapta fata care fusese spart de politistii, îsi întorsese capul catre bancheta din spate a automobilului. . Din fotografiile facute imediat dupa incident de un martor ocular se poate observa ca autoturismul marca Ford avea parbrizul  perforat de un glont iar geamul din fata lateral dreapta spart.

La doua minute de la incident la fata locului a sosit comandantul politiei din Braila si a intrat în dialog cu politistii din Bucuresti. Conform martorilor incidentului, la întrebarea politistului din Braila « ce ati facut ?» unul dintre politisti i-a raspuns «am gresit tinta ». Deductia logica ar fi ca seful politiei Braila era la curent cu prezenta politistilor bucuresteni în municipiu si, foarte probabil cu misiunea lor. În mod sigur, el era în apropierea locului faptei, poate chiar insotindu-i pe cei cinci politisti din Bucuresti. În aceste conditii, APADOR-CH doreste sa afle daca au existat verificari anterioare interventiei cu privire la identitatea victimei si la eventualul sau cazier, cine le-a efectuat si cui a transmis informatiile respective.

În plus, asociatia cere IGPR si IPJ Braila explicatii cu privire la folosirea armei de foc împotriva lui Sorin Pârvu. A pus el viata cuiva în pericol real? A reprezentat el un pericol iminent pentru integritatea fizica a cuiva? Din informatiile asociatiei, nu rezulta ca recurgerea la arma de foc a fost justificata. Nici daca Pârvu ar fi fost acel infractor periculos cautat de politistii bucuresteni, tot un s-ar justifica folosirea armei. 

O ambulanta a sosit în aproximatix 15 minute de la incident. Personalul ambulantei a încercat sa-l resusciteze  pe Sorin Pârvu timp de 30 de minute si ulterior a transportat victima la Spitalul Judetean  de Urgenta Braila la sectia de reanimare.

Ionut Alexandru Stoian fost imobilizat cu catuse, urcat în autoturismul Volkswagen Passat si condus la politia din Braila, unde a fost retinut pâna seara.

 2. Evenimentele ulterioare incidentului

Familia victimei nu a fost informata de organele de politie despre cele întâmplate, sotia lui Sorin Pârvu primind vestea de la o cunostinta aflata la fata locului.

Sotia, Ana Bianca Pârvu, asistent medical generalist la Spitalul Judetean de Urgenta Braila a ajuns la spital în jurul orei 14.15 minute  si a observat ca intrarea spitalului era pazita de jandarmi cu cagule si arme. A patruns cu greu în spital si a fost lasata sa astepte în fata salii de reanimare. O colega asistenta medicala a anuntat-o ca sotul ei a fost împuscat în cap de politie si ca are tensiunea zero. O alta persoana, aflata la receptia spitalului i-a înmânat sotiei o pungulita care continea: permisul de conducere, cartea de identitate, telefonul mobil, o suma de bani si un obiect personal, toate apartinând victimei.

Sotia si-a anuntat familia si a continuat sa astepte disperata în holul spitalului. Familia victimei (fratele, tatal si mama) la momentul sosirii la spital a fost bruscata de mascati si li s-a interzis sa îl vada pe Sorin Pârvu. Niciun cadru medical nu i-a anuntat oficial care este starea de sanatate a victimei. Victima a fost mutata prin fata sotiei, la sectia de terapie intensiva. Ulterior sotiei i s-a solicitat acordul pentru ca victima sa fie transferata la spitalul Galati. Familia a insistat  fie transferat la Bucuresti  insa cadrele medicale au refuzat motivând  spitalele din Bucuresti nu îl primesc si în plus victima nu ar rezista  la efortul transportului  la Bucuresti.  La ora 16 Sorin  Pârvu a fost transferat la Spitalul de  Urgenta Sf. Andrei din Galati. Ambulanta care l-a transportat  a fost însotita de o a masina a politiei în care se aflau 5 jandarmi înarmati  cu cagule pe fata.

La spitalul din Galati victima  a fost  pazita tot timpul de mascati care au restrictionat accesul familiei. Medicul de garda  a comunicat jandarmilor ca starea victimei este foarte grava si recomanda transportul pacientului la Bucuresti si apoi a întrebat  un jandarm  daca însoteste victima pe timpul transportului. Sotia a observat ca jandarmul nu a stiut ce sa raspunda si s-a retras sa vorbeasca la telefon probabil cu un superior.

Victima a fost transferata în sala de operatie pentru a i se opri hemoragia deoarece pierdea foarte mult sânge prin plaga împuscata de la nivelul obrazului. Pacientul a fost apoi transferat la sectia de terapie intensiva. La ora 3 noaptea la insistentele sotiei medicul de garda a rugat jandarmii sa îi permita sotiei sa intre în salonul pacientului. Ana Bianca Pârvu si-a vazut sotul timp de 1 minut însa i s-a interzis sa îl atinga, ea dorind sa îi verifice pulsul.

 În cursul diminetii de 27 septembrie Ana Bianca Pârvu a continuat sa astepte în spital fara a primi vreo veste despre starea sotului sau. Pe parcursul noptii si al diminetii echipe de politisti « mascati » au pazit caile de acces catre camera în care se afla Sorin Pârvu.

 Purtatorul de cuvânt al spitalului a dat declaratii posturilor de televiziune ca victima Sorin Parvu a decedat  la ora 12.25 însa nu a anuntat rudele acestuia  desi întreaga familie se afla pe holurile spitalului. Sotia victimei a fost sunata de o verisoara la ora 13 care i-a transmis condoleante si asa a aflat de decesul sotului ei.

 În jurul orei 13.30, gardianul spitalului a informat familia ca pacientul Sorin Pârvu a decedat. În acel moment a izbucnit un incident între familia decedatului si 8 jandarmi mascati care asigurau paza decedatului. Jandarmii l-au împins pe frate decedatului, George Pârvu, care se deplaseaza cu ajutorului unui baston fiind grav bolnav. Pentru a-si proteja fiul,  Ionelia Pârvu a încercat sa bareze îmbrâncelile mascatilor. A fost trântita la podea, lovita în zona rinichilor si amenintata ca i se vor pune catusele, apoi a fost împinsa spre scari spunându-i-se ca nu are ce cauta acolo. Membrii familiei au fost avertizati de un jandarm : « iesiti afara ca va împusc !».

 Certificatul medical constator al decesului nr. 420, eliberat la data de 28 septembrie 2009 de Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Apostol Andrei  Galati – Serviciul de Medicina Legala, consemneaza cauzele decesului: contuzie si hemoragie meningo-cerebrala; fractura baza craniana etaj posterior drept; plaga împuscata transfixianta cervico-maseta; rana dreapta cu arma cu glont;

 3. Ancheta organelor de urmarire penala

Imediat dupa incident au fost facute publice informatii de catre comandantul politiei din Braila care a afirmat pe posturile locale si nationale de televiziune ca a fost împuscat complicele unui criminal urmarit  pe nume Alexandru Sorin Pârvu, în vârsta  de 26 de ani, persoana cu cazier judiciar extrem de periculoasa. Dupa doua zile, când politia Braila,  a aflat ca victima se numea Sorin Pârvu, în vârsta de 30 de ani fara cazier judicial, purtatorul de cuvânt a revenit asupra declaratiilor facute si a afirmat ca victima  ar fi lovit cu mâna  arma politistului  iar pistolul s-ar fi descarcat accidental.

In urma evenimentelor din  data de 26 septembrie 2009 s-a constituit dosarul penal nr.1007/P/2009 aflat în stare de cercetare la Parchetul de pe  Curtea de Apel Galati. În luna februarie, dupa aproape cinci luni de la incident familia a fost chemata sa aduca   hainele  în care era îmbracata victima la data de 26 septembrie 2009 si sa îsi dea acordul pentru reconstituire.

Familia victimei a solicitat în repetate rânduri sa fie informata despre stadiul anchetei. În luna aprilie sotia victimei a fost informata de procurorul de caz ca expertizele dispuse în cauza nu sunt finalizate.

Prin adresa nr.3963 din 6 mai 2010 Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie i-a  comunicat dnei Ana Bianca Pârvu ca plângerea ei privind stadiul anchetei a fost trimisa procurorului general al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Galati, unitate care îi va comunica raspunsul.

La data de 12 mai 2010 Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Galati i-a comunicat dnei Ana Bianca Pârvu ca dosarul nr. 1007/P/2009 a fost înaintat, la data de 12.04.2010, la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia de urmarire penala si criminalistica, pentru a se dispune cu privire la preluarea cauzei în vederea efectuarii urmaririi penale. Aceasta este ultima informatie primita de familia Parvu pâna la data redactarii acestui raport.

APADOR-CH aminteste ca revine statului obligatia de a desfasura o ancheta serioasa si aprofundata cu privire la circumstantele mortii unei persoane, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului organele de cercetare trebuie sa ofere o explicatie plauzibila privitoare la producerea decesului, în urma unei anchete ce trebuie sa fie finalizata într-un termen rezonabil.

În concluzie, APADOR-CH cere  Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie sa accelereze cercetarile cu privire la circumstantele si autorii   implicati în incidentul din data de 26 septembrie 2009 a carui victima a fost Sorin Pârvu, dat fiind ca, dupa toate aparentele, agresorii, inclusiv persoana care l-a împuscat mortal pe Sorin Pârvu, sunt identificati, în plus exista martori oculari si fotografii facute imediat dupa incident, precum si numeroase acte si marturii medicale.

 

Raport privind vizita în arestul situat în incinta Secţiei 13 Poliţie din Bucureşti

/în /de

Două
reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul la data de 18 mai 2010. Nici
până în acest moment, la mai bine de patru ani de la adoptarea Legii nr.275/2006
privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal nu a fost elaborat un regulament de aplicare a acestei
legi în aresturile poliţiei. Ca urmare poliţiştii aplică în continuare un
regulament emis anterior adoptării legii, în anul 2005, privind executarea
pedepselor.

În arestul situat
în subsolul Secţiei 13 Poliţie se folosesc în continuare proceduri care vin în
contradicţie cu reglementările din Legea nr.275/2006 şi care aduc atingere
drepturilor deţinuţilor. De exemplu: percheziţia corporală la întroducerea în
arest are loc într-un spaţiu (un hol în care este amplasat un birou) care nu
asigură niciun fel de intimitate, iar  încătuşarea la ieşirea din arest, chiar
şi doar până în camerele de anchetă din incintă, continuă să fie regula, şi nu
excepţia, aşa cum prevede Legea nr. 275/2006. La introducerea în arest
deţinuţii pot păstra asupra lor obiecte de igienă, mai puţin aparate de
bărbierit şi recipienţi din sticlă sau metal şi haine. Arestul nu le pune la
dispoziţie decât cazarmament,o saltea de pat, nimic altceva, nici măcar hârtie
igienică sau săpun. Deţinuţii sunt primiţi în arest numai însoţiţi de fişa
medicală ce dovedeşte că au fost consultaţi de medicul DGPMB.

Arestul
situat în subsolul Secţiei 13 Poliţie este în subordinea DGPMB. Lucrătorii arestului răspund ierarhic în faţa şefului arestului
DGPMB. La data vizitei întreg personalul angajat era format  din 13 persoane
(din care unul, şeful, în concediu de odihnă), schema de personal fiind
prevăzută pentru 15 agenţi. Nu există niciun  angajat cu alte responsabilităţi
decât paza şi escorta (nici medicale, nici administrative ş.a.m.d.) situaţie în
care se află toate aresturile din Bucureşti care depind direct de DGPMB. Arestul
este administrat, gospodărit, igienizat de agenţii de pază în colaborare cu
persoanele deţinute. Singurele legături cu Secţia 13 Poliţie se referă la
înregistrarea corespondenţei la sosire şi de utilizarea unor camere pentru
întâlnirile cu anchetatorii şi avocaţii.   

La
Secţia 13 Poliţie sunt găzduiţi numai deţinuţi bărbaţi, majori,  indiferent de natura infracţiunii pentru care sunt cercetaţi (la
data vizitei trei dintre arestaţi se aflau aici de mai mult de 5 luni). Arestul
este dotat cu 26 de paturi în cinci camere. Cu toate acestea, la momentul
vizitei în cele cinci camere erau cazaţi nu mai puţin de 34 de bărbaţi. Evident
că 16 dintre arestaţi erau nevoiţi să împartă patul cu un coleg de cameră.
Această situaţie este  intolerabilă  pentru că supraaglomerarea  înseamnă tratament inuman şi degradant
constatat de jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg, România suferind
deja condamnări pe aceste aspecte.

Numărul
insuficient de paturi este o problema evidentă însă chiar şi dacă nu ar fi
depăşită capacitatea de cazare a arestului, de 26 de persoane, tot nu ar fi
respectate normele, nici măcar cea caducă, de 6 metri cubi de aer/deţinut încă
utilizată de autorităţile române. Spre exemplificare, în camera 5 a arestului,
de aproximativ 20 de mp (din care aprox. 1,5 mp sunt ocupaţi de grupul sanitar)
şi cca 2 m înălţime erau cazaţi nouă arestaţi în opt paturi. Revin 40/9 metri
cubi de aer de persoană deţinută (dacă nu ar fi fost doi într-un pat ar fi avut
5 metri cubi de aer fiecare) respectiv 20/9 mp per deţinut (20/8 dacă nu ar fi
fost depăşit numărul paturilor de numărul persoanelor cazate). Asociaţia
reaminteşte că supraaglomerarea spaţiilor de detenţie este unul dintre motivele
pentru care CEDO a condamnat în mod repetat România considerând că articolul 3
al Convenţiei Europene a fost încălcat și că Recomandarea CPT din raportul
publicat în 2008  se referă în mod explicit şi la aresturi, nu numai la
penitenciare atunci când insistă asupra normei de cazare de 4 mp pe persoană
privată de liberate.  

Camerele
de deţinere, amplasate la subsol, nu
beneficiază aproape deloc de lumină naturală şi nici de ventilaţie. Ferestrele
sunt foarte mici (acelaşi exemplu al camerei 5: cca 50 cm/90 cm), securizate cu
patru rânduri de plase şi grilaje metalice iar din acest motiv nu permit
iluminatul natural şi cu atât mai puţin aerisirea. La data vizitei, în
condiţiile în care temperatura de afară era de aprox 15 grade şi bătea puternic
vântul, aerul din camerele de deţinere era irespirabil. Un aspect pozitiv
constatat este faptul că grupurile sanitare, amplasate în fiecare cameră
(chiuvetă,  şi WC turcesc) beneficiază de apă curentă rece şi caldă permanent.
Arestaţii pot deţine în camere aparate TV sau alte dispozitive electronice dacă
li se aprobă o cerere în acest sens şi numai cu condiţia ca aparatele să nu
înregistreze. (stocări de date).   

Curtea
de plimbare are aprox. 20 mp şi este, de fapt,
o cameră al cărei acoperiş este înlocuit de o copertină din material plastic.
Adăposteşte un tomberon de gunoi şi nişte sârme pe care deţinuţii aveau haine la
uscat  Curtea este insalubră şi nu are nicio dotare sau amenajare care să
permită arestaţilor vreo activitate sportivă sau recreativă. Cu toate acestea
deţinuţii şi-au exprimat nemulţunirea că nu petrec în această curte decât 40-60
de minute zilnic şi asta deoarece simt nevoia de aer curat (în condiţiile în
care atmosfera din camere este îmbâcsită).

În arestul din
Secţia 13 este amenajat un oficiu dotat cu frigidere, cuptor cu microunde şi un
fierbător. Arestaţii au acces în această bucătărie la cerere. Pe holul
arestului este amplasat şi un grup sanitar pentru personal care este folosit şi
de arestaţi pentru bărbierit (aparatele de ras sunt păstrate de agenţii de pază
şi puse la dispoziţie arestaţilor la cerere) şi  duş, în încăpere există o maşină
de spălat automată care poate fi folosită de  persoanele private de libertate.

Raţia de hrană asigurată arestaţilor provine de
la Penitenciarul Rahova şi este de proastă calitate. Deţinuţii manâncă
alimentele aduse de aparţinători sau cumpărate de personalul arestului.
Vizitele sunt permise o dată pe săptămână, ocazie cu care aparţinătorii pot
aduce pachete cu alimente (10 kg alimente şi alte 10 litri de apă sau sucuri) 
şi medicamente. Spaţiul amenajat pentru vizite este impropriu. Practic,
arestaţii şi familiile lor se află în camere diferite, de o parte şi de alta a
unui geam şi pot comunica verbal numai printr-un interfon (care de multe ori nu
funcţionează). Două persoane majore şi un minor pot vizita simultan un arestat.
Cu ocazia vizitelor aparţinătorii pot aduce şi bani pe care îi încredinţează
agenţilor (aceştia fac cumpărături săptămânal pentru arestaţi).

În acelaşi spaţiu
este amplasat telefonul pe care
arestaţii îl pot folosi săptămânal, miercurea, pentru contactul cu familia şi
ori de câte ori solicită pentru discuţii cu avocatul. Nu este asigurată
confidenţialitatea convorbirilor deoarece încăperea este dotată cu o uşă de
lemn pe care  agenţii o lasă deschisă pe durata convorbirilor telefonice pentru
a supraveghea „vizual” arestaţii. Însă din cauza spaţiului redus, este
imposibil  ca supraveghetorii să nu audă ce
spune apelantul. APADOR-CH reaminteşte că supravegherea deţinuţilor în timpul
convorbirilor telefonice trebuie realizată exclusiv vizual şi precizează că
respectarea dreptului arestaţilor la convorbiri telefonice confidenţiale se
poate realiza cu un efort minim şi anume montarea unui geam la uşa încăperii.

Cutia
poştală este situată pe hol, lângă uşa de acces
în arest pentru ca poştaşul să ridice personal corespondenţa deţinuţilor. Cu
toate că agenţii de pază au afirmat că deţinuţii pun singuri plicurile în cutia
poştală, aceştia şi-au exprimat neîncrederea în confidenţialitatea
corespondenţei  considerând că agenţii cenzurează parte din expediţii deoarece
ei nu au posibilitatea de a depune direct plicul la cutia poştală. O altă
problemă privind corespondenţa este reprezentată de utilizarea registrului în
care se ţine evidenţa scrisorilor. Dacă în ceea ce priveşte corespondenţa primită
înregistrarea ar putea fi justificată într-o oarecare măsură de necesitatea de
a putea dovedi predarea scrisorilor către destinatari (deţinuţii semnează în
registrul de primire), în ce priveşte scrisorile expediate evidenţa
corespondenţei este complet nejustificată. Asociaţia solicită renunţarea la
practica înregistrării corespondenţei.

Arestaţii au
semnalat probleme de confidenţialitate şi în ceea ce priveşte discuţiile cu avocaţii în sensul că,
neexistând  o cameră amenajată astfel încât supravegherea să se poată realiza
exclusiv vizual, agentul de pază execută supravegherea din interiorul
încăperii  unde se desfăşoară discuţiile şi ascultă practic tot conţinutul
convorbirilor.

Niciunul dintre
arestaţi nu avea cunoştinţă despre existenţa instituţiei judecătorului delegat. Evident că nu sunt
cunoscute atribuţiile acestuia şi cu atât mai evident este faptul că persoanele
private de libertate în arestul Secţiei 13 nu s-au adresat vreodată unui
judecător delegat. APADOR-CH cere ca instructajul privind drepturile şi
obligaţiile persoanelor reţinute/arestate să includă obligatoriu şi explicaţii
cu privire la instituţia judecătorului delegat, la modul în care acestea i se
pot adresa şi la natura problemelor pe care le pot reclama. Asociaţia propune
ca în fiecare cameră, pe holuri, în curtea de plimbare să fie afişate numele
judecătorului delegat, adresa sa poştală şi numerele de telefon la care să
poată fi contactat.   

Asistenţa
medicală a deţinuţilor aflaţi în Secţia 13
Poliţie este, teoretic, asigurată de cabinetul medical al DGPMB. Arestaţii s-au
plâns însă că în practică se întâmplă foarte rar ca vreunul dintre ei să ajungă
la acest cabinet cu excepţia consultului ocazionat de încarcerare cu toate că, mulţi
arestaţi au declarat că, au probleme de sănătate. În aceste condiţii arestaţi
nu au altă variantă decât să recurgă la automedicaţie bineînţeles numai aceia
dintre ei care sunt vizitaţi de familie sau dispun de bani  cu care personalul
arestului să le poată achiziţiona medicamente. Cei care nu dispun de astfel de
sprijin nu au decât să aştepte ca starea lor medicală să se deterioreze astfel
încât să devină o urgenţă care să justifice chemarea unei ambulanţe (mai jos –
cazul Matei).  O problemă specială legată de asistenţa medicală a persoanelor
aflate în custodia DGPMB este cea legată de tratamentul medical pentru
consumatorii de droguri. Mai multe persoane aflate în arestul Secţiei 13
Poliţie şi care au declarat antecedente de consum de droguri au reclamat faptul
că tratamentul primit în arestul Secţiei 12 Poliţie (unde sunt iniţial
încarceraţi toţi arestaţii care au cea mai mică legătură cu consumul sau
traficul de droguri) este total ineficient acesta constând în administrarea
unor calmante uşoare pentru o perioadă foarte scurtă (2-3 zile). Asociaţia
reaminteşte că dependenţa de droguri este o condiţie medicală şi că, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, consumatorilor de droguri privaţi de
libertate trebuie să li se asigure tratament echivalent  celui din comunitate.
APADOR-CH reaminteşte că lipsa accesului la
asistenţă medicală echivalează cu tratament inuman conform CEDO şi solicită
conducerii IGPR să ia de urgenţă măsuri pentru asigurarea  accesului real la
asistenţă medicală pentru arestaţi.

Discuţii
cu arestaţii

Aurel Potrache
s-a plâns de faptul că a fost bătut de poliţiştii care l-au anchetat în incinta
Secţiei 7 Poliţie afirmând că a fost dat cu capul de pereţi şi a acuzat şi
faptul că nu a beneficiat de asistenţă medicală. La data vizitei, la
aproximativ două săptămâni după incidentul reclamat, Aurel Potrache avea
contuzii pe faţă şi pe scalp. De altfel colegii de cameră au confirmat că la
sosirea în arest acesta era „plin de sânge”.

Un arestat care a
dorit să rămână anonim a semnalat faptul că nu beneficiază de hrană conform cu
convingerile sale religioase (este musulman). APADOR-CH reaminteşte că libertatea religioasă nu poate fi îngrădită decât în
situaţii excepţionale prevăzute de lege. Nerespectarea regimului alimentar
specific unui anume cult înseamnă împiedicarea persoanei private de libertate
de a-şi practica credinţa religioasă.

Dan Vasile Şantu
s-a plâns cu privire la condiţiile de detenţie, în special supraaglomerarea,
lipsa luminii şi a aerului. De asemenea a declarat că i se pare injust să fie
deţinut în arestul Secţiei 13 Poliţie din Bucureşti fără nicio justificare în
condiţiile în care el domiciliază în Sibiu şi a fost arestat tot la Sibiu. A
afirmat că din această cauză este foarte rar vizitat de familie care nu îşi
poate permite costurile deplasărilor la Bucureşti.

Giani Nicolae
Matei s-a plâns despre lipsa tratamentului medical. El este epileptic,
diagnosticat în anul 2000. Concret, Giani Matei a afirmat că după încarcerare
nu a primit tratamentul medicamentos pe care îl urma începând din anul 2000
deşi avea reţetă iar medicul care a efectuat consultul medical la
momentul arestării a confirmat necesitatea tratamentului, a indicat necesitatea
supravegherii permanente şi a evaluării neurologice periodice (fişa
medicală a arestatului confirmă aceste afirmaţii). Urmare a privării de
tratament, Giani Matei a suferit o criză epileptică în noaptea de 16/17 aprilie
2010. Ceilalţi deţinuţi din cameră s-au speriat, au chemat
agenţii de pază şi după ce aceştia au deschis uşa camerei
l-au scos în curtea de plimbare unde şi-a revenit. În cele din urmă
agenţii au chemat o ambulanţă iar personalul ambulanţei i-a
acordat bolnavului îngrijiri medicale. Conform declaraţiilor lui Giani
Matei şi a colegilor de detenţie, arestaţilor nu le sunt puse la
dispoziţie medicamentele prescrise de medicii DGPMB achiziţionarea
acestora ramânând în sarcina aparţinătorilor. În cazul lui Giani Matei
acest lucru este problematic deoarece tratamentul medicamentos este unul cu
substanţe psihotrope (carbamazepină) iar farmaciştii sunt
reticenţi în a elibera astfel de medicamente.        

Concluzii:

1.      Problema supraaglomerării din arestul Secţiei 13
trebuie rezolvată urgent prin redirijarea arestaţilor către alte aresturi din
capitală (sau chiar din alte oraşe – vezi cazul Şantu de la Sibiu);

2.      APADOR-CH subliniază din nou că asistenţa medicală
oferită persoanelor din custodie este departe de a fi satisfăcătoare. O soluţie
pentru aresturile din subordinea DGPMB ar fi angajarea a cel puţin încă un
medic care să se deplaseze la aresturi o dată la două săptămâni şi ori de câte ori
se semnalează un caz special. Trebuie de asemenea rezolvată problema asigurării
tratamentului medicamentos pentru arestaţi, privarea de tratament atât a
bolnavilor cronici căt şi a acelora cu probleme acute  putând conduce la
deteriorări iremediabile a stării de sănătate. Asociaţia aminteşte că o
persoană poate rămâne în arest cu lunile (până la şase luni) iar lipsa asistenţei medicale poate avea
consecinţe din cele mai grave ceea ce echivalează cu tratament inuman sau chiar tortură.

Alte concluzii şi recomandări sunt incluse în raport.

Nicoleta Popescu                                                                                             Maria
Andreescu

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra vizitei APADOR-CH în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila

/în /de

Pe data de 25
iunie 2009 două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul Inspectoratului de
Poliţie al Judeţului Brăila, singurul arest din judeţ.

APADOR-CH atrage din nou atenţia asupra faptului că Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Justiţiei nu au elaborat încă regulamentul de aplicare în aresturile poliţiei a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În lipsa acestui
document poliţiştii îşi desfăşoară activitatea conform unor proceduri mai
vechi, care încalcă unele prevederi din Legea nr. 275/2006. De exemplu, în
arestul poliţiei Brăila se practică în continuare încătuşarea automată a
persoanelor private de libertate la scoaterea din arest. Această practică este
în contradicţie cu prevederile din Legea 275/2006 care stipulează că imobilizarea de acest tip se poate aplica numai în
situaţii excepţionale. În plus, deşi poliţiştii au afirmat că
descătuşează arestaţii care aşteaptă în boxe să fie introduşi în sala de
judecată, două persoane private de libertate au susţinut că nu s-a procedat aşa în niciun moment între
ieşirea şi revenirea lor în arest.

·        Condiţii
de detenţie

La data vizitei 
în arestul IPJ Brăila se aflau 12 arestaţi, bărbaţi, toţi adulţi. Personalul
arestului este format din 20 de persoane: 12 agenţi care asigură permanenţa
(câte patru în trei ture), patru şoferi, trei agenţi la escortă şi şeful
serviciului.

Arestul, situat
la demisolul clădirii vechi a inspectoratului, are 19 camere de aproximativ  6
mp fiecare, 17 dintre acestea cu două paturi, iar două cu trei paturi.  Numai 6
camere sunt ocupate ceea ce duce, în mod paradoxal având în vedere suprafaţa
totală a arestului, la supraglomerare atât din perspectiva sistemului caduc de
evaluare, cel ce se raportează la criteriul celor 6 mc aer/persoană deţinută, cât
mai ales din perspectiva recomandării din 1999 a Comitetului European pentru
Prevenirea Torturii ca, în penitenciare, spaţiul de deţinere să fie de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut. Comitetul a
extins recomandarea şi la aresturile poliţiei prin raportul asupra vizitei sale
în România în 2006 făcut public în 2008.

În
arestul IPJ Brăila, în camerele cu două paturi revin 3 mp/arestat iar în cele
cu trei paturi revin doar 2 mp/arestat deci există supraaglomerare (iar perioada medie pe care un arestat o petrece în
acest arest este de două luni, conform estimărilor
şefului arestului).

Camerele sunt
insuficient luminate natural din cauza amplasării la demisol şi securizării
ferestrelor cu plase dese de sârmă.

Camerele de
deţinere nu au niciun fel de dotare igienico-sanitară.
Pe timpul nopţii arestaţii sunt nevoiţi să utilizeze tinetele (nişte găleţi cu
capac) deoarece arestaţii nu sunt
scoşi din camere între ora 22.00 şi 6.00 dimineaţa. Pe timpul zilei,
când  o persoană din arest doreşte să meargă la grupul sanitar, ea trebuie să
facă apel la bunăvoinţa supraveghetorilor (arestul are sistem de alarmare
audio-viziuală). APADOR-CH  consideră că dependenţa persoanelor din arest de
supraveghetori pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, precum şi folosirea
insalubrei tinete pe durata nopţii înseamnă tratament degradant. Potrivit
şefului personalului arestului (afirmaţie confirmată de persoanele deţinute la
momentul vizitei), fiecarei solicitări a arestaţilor de a utiliza grupul
sanitar comun (4 duşuri, 3 WC-uri şi un jgheab cu două robinete) i se dă curs  cu
promptitudine. În opinia asociaţiei, cea mai
bună soluţie este mutarea arestului într-un spaţiu care să corespundă normelor
de cazare şi igienico-sanitare.

Au
fost instalate aparate  video de supraveghere permanentă  în două dintre
camerele de deţinere. Asociaţia reaminteşte faptul că măsura supravegherii video continue
reprezintă o încălcare gravă a dreptului la
protejarea vieţii intime a persoanelor reţinute sau aflate în arest
preventiv. Instalarea camerelor video este de dorit pe
coridoare şi, mai ales, în birourile de anchetă, dar în niciun caz în camerele de deţinere, grupuri sanitare sau
cabinete medicale. APADOR-CH
revine asupra solicitării adresate Inspectoratului General al Poliţiei de a
clarifica  temeiul legal pe baza căruia au
fost instalate camerele video.

Arestul nu
asigură decât pat, aşternuturi, pernă, pătură şi detergenţi. Restul obiectelor
igienico-sanitare absolut necesare – săpun, pastă de dinţi şi de ras, hârtie
igienică etc. – sunt fie aduse în bagajul personal la reţinere/arestare, fie
furnizate ulterior de aparţinători.

Hrana arestaţilor
provine de la bucătăria penitenciarului Brăila şi este de o calitate foarte
proastă. Arestaţii se hrănesc în general cu alimentele primite de la
aparţinători pe care le păstrează în frigiderele puse la dispoziţie de arest şi
la care au acces oricând în timpul zilei (arestaţii pot utiliza şi un cuptor cu
microunde şi un fierbător electric). În plus arestaţii care dispun de bani
proprii au posibilitatea să-şi achiziţioneze alimente şi produse sanitare prin
intermediul personalului arestului, săptămânal, pe baza unor liste de
cumpărături.

Camerele de
deţinere sunt dotate cu echipamente prin intermediul cărora se difuzează
programe ale unor posturi româneşti de radio. Arestaţii pot face abonamente la
ziare şi reviste. Arestul are amenajată o cameră cu destinaţia de club, dotată
cu o băncuţă şi un televizor, în care arestaţii au acces zilnic timp de o
jumătate de oră, uneori mai mult, în funcţie de efective.

Curţile de
plimbare (în fapt nişte camere cărora le lipşeste acoperişul, înlocuit cu o
plasă de sârmă)  în număr de trei, sunt mici şi nu au niciun fel de dotare
pentru sport sau orice tip de activitate în afară de plimbatul în cerc şi de
statul pe băncuţă. APADOR-CH solicită din
nou IGPR instalarea unor echipamente simple (de pildă bare fixe) ceea ce ar
face mai atractivă ieşirea la aer. Persoanele private de libertate
ies la aer zilnic timp de aproximativ o oră.

Asistenţa
medicală este asigurată de un medic de la
Centru medical al MAI care efectuează un consult medical fiecărui arestat în
maxim 24 de ore de la încarcerare sau deîndată la cererea şefului arestului
dacă un arestat prezintă semne de violenţă. Conform şefului arestului există
încă astfel de cazuri, arestaţii suferind, probabil agresiuni în perioada
premergătoare introducerii în arest, perioada „conducerii la secţie” (astfel de
situaţii au fost relatate şi de arestaţii cu care au discutat reprezentantele
APADOR-CH – vezi mai jos în raport). Nu au fost semnalate probleme speciale de
sănătate precum epidemii, infecţii HIV/SIDA sau afecţiuni medicale asociate
consumului de droguri. Cabinetul medical este amenajat şi dotat cu medicamente şi
materiale sanitare similare unui cabinet de medicină de familie. Nu se asigură
permanenţa asistenţei medicale însă în situaţii de urgenţă arestaţii sunt
transportaţi fie la Centrul medical al MAI fie la Spitalul Judeţean.

Cutia poştală
este amplasată pe hol iar arestaţii pot introduce personal plicurile în cutie.
Corespondenţa primită este înregistrată la registratura IPJ şi distribuită
arestaţilor de şeful arestului. Telefonul este instalat în cabinetul medical
iar supraveghtorul iese pe hol după ce verifică numărul apelat. Vizitele şi
pachetele sunt primite într-o încăpere   special amenajată în afara arestului.
Tot aici au loc şi întâlnirile cu avocaţii.

·        Discuţii
cu arestaţii

La momentul
vizitei în clubul arestului se aflau două persoane care urmăreau un program TV
iar într-una din curţile de plimbare, alte două .Toţi aceştia au declarat că
sunt bine trataţi în arest şi nu s-au plâns decât de calitatea hranei despre
care au afirmat că este atât de proastă încât nimeni nu o poate mânca. Unul
dintre arestaţi a semnalat faptul că, înainte de a fi introdus în arest a fost
audiat de poliţişti fără avocat deşi solicitase unul. În camerele 18 şi 19
reprezentantele asociaţiei au întâlnit alţi patru arestaţi care au sesizat de
asemenea calitatea hranei şi absenţa avocaţilor la momentul declaraţiilor. În
plus aceştia au afirmat că din camerele de anchetă ale IPJ Brăila, situate la
etajele superioare, se aud frecvent ţipetele de durere ale arestaţilor şi că
abuzurile fizice ale poliţiştilor sunt frecvente în secţiile/posturile de
poliţie din judeţul Brăila.

Reprezentantele
APADOR-CH au discutat cu Berandă Florin, arestat preventiv, la solicitarea
acestuia. B.F. a relatat că pe 30 martie a.c. a fost condus la secţia de
poliţie din localitatea Traian-sat şi a fost bătut de agenţii prezenţi în
secţie timp de mai bine de 12 ore pentru a recunoaşte că a comis o infracţiune.
B. F. a relatat că a scris şi a semnat declaraţia în forma solicitată de
poliţişti deoarece era epuizat în urma bătăii primite şi că niciun avocat nu a
fost prezent când a scris declaraţia deşi a cerut să i se asigure unul  din
oficiu. A mai povestit că şi-a retras plângerea depusă împotriva agenţilor care
l-au agresat deoarece procurorul de caz l-a convins că nu are nicio şansă să
câştige.

Concluzii şi recomandări:

·        APADOR-CH solicită conducerii
poliţiei să ia măsuri pentru eliminarea supraaglomerării ;

·        Asociaţia cere eliminarea aparaturii de
supraveghere video din camerele de deţinere. Prezenţa lor înseamnă o încălcare vădită
a dreptului la viaţă intimă, drept ce trebuie respectat chiar şi în cazul
privării de libertate;

·        APADOR-CH consideră că afirmaţiile
persoanelor private de libertate  în arestul IPJ Brăila referitoare la violenţa
poliţiştilor (violenţă care se manifestă prin bătăi aplicate persoanelor anchetate mai ales în
perioada „conducerii” la sediul poliţiei dar şi după arestare)
se referă la fapte foarte grave şi solicită IGPR să investigheze veridicitatea
acestora şi să dispună măsuri în consecinţă.

·        APADOR-CH cere respectarea întocmai a
legii cu privire la dreptul la apărare al persoanei private de libertate ceea
ce înseamnă prezenţa obligatorie a unui
apărător în momentul redactării primei declaraţii. Totodată, asociaţia insistă
asupra obligaţiei poliţiştilor de a informa
persoana suspectă că are dreptul de a tăcea până la sosirea avocatului;

Alte concluzii şi
recomandări sunt incluse în raport.

Manuela
Stefănescu                                                               
Maria-Nicoleta Andreescu

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra vizitei APADOR-CH în arestul IPJ Constanţa

/în /de

Pe data de 7 mai
2009 două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat singurul arest de poliţie din
judeţul Constanţa şi anume cel al  IPJ.

1.
Probleme deosebite în arestul IPJ Constanţa

1.1.  APADOR-CH a constatat din nou – ca şi
în 2007 în arestul poliţiei din Piteşti – că  şi în arestul IPJ Constanţa au fost instalate aparate  video de supraveghere
permanentă  în fiecare cameră de deţinere. Asociaţia consideră că această măsură reprezintă o încălcare gravă a dreptului la protejarea vieţii
intime a persoanelor reţinute sau aflate în arest preventiv. Camerele
video pot fi instalate pe coridoare şi, chiar de dorit, în birourile de
anchetă, dar în niciun caz în camerele de
deţinere, grupuri sanitare sau cabinete medicale. Trebuie precizat că
fiecare cameră de deţinere din acest arest este prevăzută cu sistem de alarmare
şi, prin urmare, instalarea aparaturii video nu poate fi justificată prin eventuala invocare a „siguranţei” fizice a
persoanelor reţinute/arestate. Dat fiind că răspunsul în cazul arestului
Piteşti a fost insuficient, APADOR-CH
solicită din nou Inspectoratului General al Poliţiei clarificări cu privire la temeiul legal pe baza căruia au fost instalate
camerele video. Asociaţia cere şi precizări cu privire la stocarea şi utilizarea ulterioară (durata
stocării, categoriile de beneficiari, baza legală a solicitării de a vedea
înregistrările etc.) ale imaginilor din camerele de deţinere.

1.2.  Pentru prima oară în ultimii doi ani
de când s-a reluat programul de monitorizare a condiţiilor de detenţie din
aresturi reprezentantele asociaţiei au întâmpinat dificultăţi din partea
poliţiştilor în privinţa accesului în camere şi implicit a posibilităţii de a
discuta cu arestaţii. Deoarece şeful de tură pe arest, prezent numai în prima
parte a vizitei, a trebuit să plece la instanţă cu câteva persoane private de
libertate, unul din cei doi agenţi rămaşi s-a opus categoric cerinţei
reprezentantelor APADOR-CH de a intra în camerele de deţinere pe motiv că arestaţii
ar fi periculoşi (pe criteriul exclusiv al naturii faptelor pe care se
presupune că le-au comis). După insistenţe, reprezentantelor asociaţiei li s-a
permis accesul în două camere, însă nu şi în a treia unde discuţia cu arestaţii
– evident nerelevantă – s-a desfăşurat prin grilajul ce dublează uşa metalică. APADOR-CH solicită IGPR să ia măsurile ce se impun
pentru ca o astfel de situaţie să nu se mai repete în nici unul din aresturile
poliţiei.

1.3.  Încătuşarea persoanelor private de
libertate la scoaterea din arest rămâne regula, în contradicţie evidentă cu
prevederile din Legea 275/2006 care stipulează că imobilizarea de acest tip se poate aplica numai în situaţii
excepţionale. Potrivit celor spuse de şeful de tură, arestaţii  duşi
la instanţă ar fi încătuşaţi doar de la scoaterea
din dubă până la introducerea în boxe (camerele în care aşteaptă să
le vină rândul în faţa judecătorilor) unde
le-ar fi scoase cătuşele după care ar fi din nou încătuşaţi pe traseul
boxe-sala de şedinţe. Însă doi arestaţi au spus că au fost
încătuşaţi la fiecare scoatere la instanţă chiar pe coridorul arestului şi au rămas cu cătuşe pe durata transportului şi
chiar şi în boxe dacă nu au avut prea mult de aşteptat până la prezentarea în
faţa judecătorilor. Or, în cazul lor nu poate fi invocat argumentul gradului
ridicat de periculozitate de vreme ce unul
din cei doi minori aflaţi în arest (iniţial şeful de tură a afirmat
că ar fi doar unul) a fost repartizat în
camera lor de deţinere. Trebuie însă precizat că plasarea minorilor în camere de adulţi este interzisă de lege şi de toate regulamentele de
aplicare. Nu există nicio justificare pentru nesepararea minorilor de adulţi
nici dacă este vorba de unul singur şi, cu atât mai puţin când sunt doi.
Eventuala stare de depresie consecutivă privării de libertate în special în
cazul minorilor trebuie combătută prin consiliere
psihologică ceea ce este – sau ar trebui să fie – una din
atribuţiile ofiţerilor şi agenţilor din aresturi. APADOR-CH cere respectarea strictă a regulii separării minorilor de
adulţi în toate aresturile poliţiei.

1.4.  Reprezentantele asociaţiei au
apreciat modul în care se efectuează percheziţia corporală la introducerea
persoanelor private de libertate în arest, aşa cum a descris-o şeful de tură:
nu mai este nimeni dezbrăcat la piele, controlul efectuându-se numai cu
detectorul electronic şi s-a renunţat la „genuflexiuni” sau „aplecări”, metode
primitive şi degradante de control al cavităţilor corpului.

1.5.  Un alt aspect pozitiv este micul bloc
alimentar unde două persoane prepară hrana destinată exclusiv persoanelor
private de libertate din arest. Bucătăria şi dependinţele sunt foarte curate şi
destul de bine dotate, iar mâncarea, în special ciorba cu carne, părea
acceptabilă. Bucătăreasa a explicat că toţi arestaţii mănâncă felul întâi (de
aceea şi pune întreaga cantitate de carne) şi prea puţini felul doi, preferând
alimentele „uscate” primite în pachete.

1.6.  Trebuie semnalată şi o oarecare
flexibilizare a orarului zilnic: persoanele din arest pot ieşi la curţile de
plimbare când doresc, dar, bineînţeles, separat pe camere; ele au acces zilnic
la frigiderul cu alimente primite în pachete, iar programul la frizerie nu mai
este fixat într-o zi anume.

2.        Condiţii
de detenţie

Efective

În ziua vizitei,
în arest se aflau 55 de bărbaţi adulţi şi doi minori. Arestul este împărţit în
două: într-o parte se află camera de primire, cabinetul medical, clubul
arestaţilor (în fapt o fostă cameră de deţinere dotată cu un televizor),
birourile supraveghetorilor şi, la capătul coridorului, frigiderul pentru
alimente primite în pachete. În cealaltă parte sunt cele 12 camere de deţinere.
În urma amenajărilor, fiecare cameră a fost dotată cu un grup sanitar format
dintr-un WC, o chiuvetă şi un duş fără sită.

Reprezentantele
asociaţiei au putut vizita – după cum s-a menţionat mai sus – numai două camere
(numărul 1 cu patru arestaţi şi numărul 10 cu trei persoane inclusiv un minor
care, după 29 de zile în arest, urma să fie prezentat instanţei pentru
eliberare sau pentru prelungirea mandatului) şi au discutat cu persoanele
private de libertate care se aflau la club.

Arestul nu
asigură decât patul, aşternuturile, perna şi pătura. Toate obiectele        igienico-sanitare
absolut necesare – săpun, pastă de dinţi şi de ras, detergenţi, hârtie igienică
etc. – sunt fie aduse în bagajul personal la reţinere/arestare, fie furnizate
ulterior de aparţinători. Spre deosebire de alte aresturi vizitate de
APADOR-CH, poliţiştii de la arestul din Constanţa nu fac cumpărături pentru arestaţi. Fără îndoială că
poliţiştii nu au nicio obligaţie în acest sens, dar pentru reprezentantele
asociaţiei a fost clar că lipsa bunăvoinţei nu face decât să accentueze
tensiunea dintre arestaţi şi supraveghetori, mai uşor perceptibilă în acest
arest.

Activităţi

Scoaterea
arestaţilor la club – câte o oră pe zi prin rotaţie pe camere, de luni până
vineri inclusiv – este un mic progres pentru că pe de o parte li se oferă şi altceva  decât să stea cu ochii pe pereţi
şi, pe de cealaltă, pentru că televizoarele sunt interzise în aresturi. În opinia asociaţiei, interdicţia nu
poate fi justificată nici de perioada relativ scurtă a şederii în arest (între
24 de ore de reţinere şi 6 luni de arest preventiv) şi nici de cheltuieli
suplimentare pentru că persoanelor din arest li s-ar putea pur şi simplu
permite să îşi aducă propriile aparate de acasă. În arestul din Constanţa
există totuşi o sursă de informare şi anume staţia de radiodifuziune care
funcţionează continuu de la deşteptare până la stingere (orele 6.00-22.00).

Cealaltă
„activitate” a arestaţilor este plimbarea zilnică ce poate dura una sau chiar
două ore. Sunt 3 curţi de plimbare dar nici una nu este dotată nici măcar cu
băncuţe pentru a nu mai pomeni de eventuale aparate de gimnastică. APADOR-CH solicită din nou IGPR instalarea unor
echipamente simple (de pildă bare fixe) ceea ce ar face mai atractivă ieşirea
la aer (în jurul orei 11.00 nu era nimeni în curţile de plimbare).

Asistenţa medicală

Trei medici şi
trei asistenţi se ocupă de starea de sănătate a persoanelor din arest. Ei au
program zilnic de consultări de circa două ore, dar răspund prompt la orice
solicitare suplimentară. Un lucru oarecum surprinzător pentru o zonă portuară
de dimensiunile municipiului Constanţa este faptul că în arest nu a existat şi
nu există nicio persoană dependentă de droguri şi deci nici vreo preocupare
pentru acest subiect. Sunt ignorate şi cele mai simple măsuri de prevenire a
răspândirii infecţiilor HIV/SIDA sau bolilor cu transmitere sexuală, deşi este
mai greu de crezut că arestaţii practică abstinenţa totală pe durata unor
săptămâni sau luni sau că aparatele video din camere i-ar descuraja. De altfel
o bună parte din poliţişti – inclusiv tineri – nu ar fi de acord nici măcar cu
distribuirea de prezervative, interzise, deocamdată, în aresturi.

Corespondenţă şi vizite

Absolut toată
corespondenţa arestaţilor, indiferent de destinatar, este înregistrată atât la
expediere cât şi la primire. Este adevărat că nu se citesc scrisorile, însă este greu de înţeles motivul pentru care
se ţine această evidenţă. Ce face poliţia cu aceste registre? Cui trimite
informaţii privind corespondenţa expediată şi primită de persoanele private de
libertate, cu numele complet, adresa şi data? APADOR-CH
solicită explicaţii din partea IGPR cu privire la aceste reguli precum şi precizarea dacă ele se
aplică doar în arestul IPJ Constanţa sau în toate aresturile din ţară.

Telefonul la care
au acces arestaţii este amplasat în camera supraveghetorilor care rămân în
birou pe durata convorbirilor la o distanţă atât de mică încât este imposibil să nu audă ce spun apelanţii. În plus,
persoanele din arest trebuie să facă cerere de aprobare pentru fiecare convorbire – inclusiv cu apărătorii –
cu menţionarea numărului pe care doresc să îl apeleze. APADOR-CH consideră că
procedura limitează excesiv  dreptul la confidenţialitate şi la apărare şi cere
IGPR să revizuiască aceste reguli.

Sectorul vizite,
situat în afara arestului, este o cameră supravegheată video (probabil şi
audio) dotată cu 6 cabine şi o masă la care ar avea loc discuţiile cu avocaţii.

Concluzii

APADOR-CH cere eliminarea aparaturii de supraveghere video din
camerele de deţinere. Prezenţa lor înseamnă o încălcare vădită a dreptului
la viaţă intimă, drept ce trebuie respectat chiar şi în cazul privării de
libertate.
Asociaţia cere respectarea
strictă a regulii separării minorilor
de adulţi precum
şi o implicare reală a ofiţerilor şi agenţilor sub aspectul consilierii psihologice a arestaţilor din prima
categorie.
APADOR-CH solicită relaxarea regulilor privind corespondenţa scrisă şi apelurile
telefonice.

Alte concluzii şi recomandări sunt incluse în raport.

Manuela
Stefănescu                                                                Maria-Nicoleta
Andreescu

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra vizitei la arestul Secţiei 19 de Poliţie din Bucureşti

/în /de

La data de 19 februarie 2009, două reprezentante
ale APADOR-CH au vizitat arestul Secţiei 19 de Poliţie din Bucureşti. Ultima
vizită la acest arest a avut loc în septembrie 2007, dată la care arestul nu
funcţiona fiind închis în 2006 ca “necorespunzător” deoarece, conform şefului
secţiei “nu avea curte de plimbare” iar spaţiile se aflau în renovare.
Funcţionarea arestului a reînceput din 24 octombrie 2008.

APADOR-CH atrage din nou atenţia asupra unei
probleme semnalate anterior. La mai mult de doi ani de la intrarea în vigoare a
Legii nr. 275/2006, nu există încă regulamentul de aplicare în aresturile poliţiei,
document care, conform legii, ar fi trebuit elaborat în comun de Ministerul
Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Justiţiei. În
lipsa acestui document poliţiştii îşi desfăşoară activitatea conform unor
proceduri mai vechi, care încalcă unele prevederi din Legea nr. 275/2006.

Un exemplu este încătuşarea automată la scoaterea
din arestul secţiei 19 de poliţie a persoanelor private de libertate inclusiv a minorilor, în vreme ce Legea nr.275/2006 prevede la
art.37 patru cazuri în care se pot folosi cătuşele dar numai dacă există „un pericol real şi concret”. Poliţiştii de la secţia 19 de poliţie susţin că încătuşează
deţinuţii la fiecare ieşire din arestul secţiei deoarece, din punctul lor de
vedere, întotdeauna există riscul
evadării. Prin urmare, ceea ce Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal prevede ca excepţie,
rămâne regulă în aresturile
poliţiei.

1. Specificul arestului,
efective, durata deţinerii

În arestul secţiei 19 de poliţie sunt aduşi toţi arestaţii minori de sex masculin din
Bucureşti şi judeţul Ilfov. La data vizitei în arest se aflau 23 de
persoane, toate cu mandate de arestare preventivă, din care 15 minori şi 8
adulţi.

Şeful secţiei de poliţie a afirmat că încearcă
să reducă pe cât posibil durata şederii arestaţilor  grăbind, pe cât posibil,
transferarea lor la Penitenciarul Rahova.  O situaţie aparte se referea la  unul
dintre arestaţi care nu poate fi transferat la penitenciar deoarece nu are şi
nu a avut vreodată niciun fel de act de identitate (este vorba de un minor
pentru care s-au declanşat procedurile de înregistrare tardivă a naşterii).
Acesta se află la secţia 19 poliţie de la data la care arestul a reînceput să
funcţioneze, adică de circa patru luni

Arestaţii sosesc în arestul secţiei 19 poliţie
după efectuarea unui consult medical la cabinetul Direcţiei Generale de Poliţie
a Municipiului Bucureşti. Dacă personalul medical de acolo consideră că este
nevoie, atunci arestaţilor li se efectuează consulturi medicale de specialitate
în urma cărora li se stabileşte o schemă de tratament. Secţia 19 poliţie nu are
personal medical aşa că medicamentele prescrise deţinuţilor sunt păstrate şi
distribuite acestora de către agenţii de pază[1].
Numai după terminarea investigaţiilor medicale arestaţii sunt încarceraţi.
Percheziţia implică dezbrăcarea completă în prezenţa a doi agenţi de pază şi
efectuarea unor genoflexiuni, ceea ce înseamnă umilirea persoanelor private de
libertate şi echivalează cu tratament degradant. În opinia asociaţiei, soluţia ar fi ca persoanelor respective să li se dea
un halat pe durata percheziţiei corporale, ca măsură minimă pentru
protejarea intimităţii.

2.  Drepturile deţinuţilor
(corespondenţă, contacte cu exteriorul)

La sosirea în arestul secţiei 19 de poliţie
persoanelor private de libertate li se aduc la cunoştinţă drepturile şi
obligaţiile şi semnează pentru luarea la cunoştinţă. În fiecare cameră de
deţinere sunt afişate atât drepturile şi obligaţiile cât şi programul
săptămânal al unor activităţi (vizite, cumpărături, bărbierit). Deţinuţii au dreptul
să păstreze în cameră obiecte proprii de îmbrăcăminte (în cazul în
care o persoană privată de libertate are mai multe rînduri de haine acestea
sunt depozitate la magazie) şi obiecte pentru igienă atâta vreme cât nu sunt
ambalate în sticlă sau metal. Aparatele de ras, curelele, şireturile, alte
obiecte considerate periculoase sunt depozitate în biroul supraveghetorilor în
sertare individuale iar banii şi cartelele telefonice se păstrează în cutia de
valori aflată în grija şefului arestului. Arestaţii primesc în camere
cazarmament de pat, mop, găleată, detergent. Arestul distribuie hârtie igienică
şi săpun  numai celor care nu sunt vizitaţi şi nu dispun de fonduri proprii.

O problemă din arestul secţiei
19 este cea referitoare la confidenţialitatea corespondenţei şi a convorbirilor
telefonice. Cutia
destinată corepondenţei poştale a arestaţilor nu aparţine RA Poşta Română ci
este o simplă cutie din metal, ce-i drept încuiată cu o cheie păstrată de şeful
arestului. Şeful secţiei a afirmat că nu ştia că există posibilitatea de a
amplasa în interiorul spaţiului de deţinere o cutie a Poştei Române şi că va
face demersurile necesare pentru înlocuire.

Pe de altă parte corespondenţa poştală a
pesoanelor private de libertate este înregistrată atât la plecare cât şi la
sosire ceea ce înseamnă că responsabilii arestului au cunoştinţă despre
persoanele sau instituţiile cu care arestaţii comunică în acest mod. Şeful
secţiei 19 poliţie a justificat înregistrarea corespondenţei ca fiind o
modalitate de a apăra instituţia de eventuale plângeri privind neexpedierea
plicurilor. Însă metoda poate stârni suspiciuni şi, pentru a le evita, asociaţia solicită ca arestaţii să aibă acces direct
la cutia poştală, renunţîndu-se la colectarea corespondenţei lor de către şeful
arestului şi la înregistrare.

Convorbirile telefonice, acordate, conform
legii, săptămânal cu familia şi de câte ori se solicită cu avocatul,  nu
respectă regula confidenţialităţii. Unicul telefon accesibil se află în biroul
şefului arestului iar, în momentul efectuării convorbirii, în aceeaşi încăpere
se mai află unul sau doi agenţi. Motivul invocat de responsabili este  lipsa de
spaţiu. APADOR-CH consideră că respectarea
confidenţialităţii convorbirilor telefonice este un lucru esenţial şi solicită
amenajarea unei cabine telefonice din plexiglas astfel ca arestaţii să poată
vorbi cu aparţinătorii şi mai ales cu avocaţii fără să fie auziţi de alte
persoane. Dacă acest lucru nu este posibil, o soluţie ar fi ca supraveghetorii să stea pe coridor pe
durata comunicării. 

Arestul secţiei 19 poliţie nu are un spaţiu
special amenajat pentru desfăşurarea de activităţi cultural/educative. De
altfel nu se desfăşoară nicio activitate deoarece nu există personal
specializat şi aceasta în condiţiile în care toţi arestaţii minori din
Bucureşti şi Ilfov sunt aduşi aici iar unii rămân perioade îndelungate. APADOR-CH consideră inacceptabilă lipsa activităţilor
cultural/educative deoarece acestea sunt esenţiale pentru pregătirea
reinserţiei sociale a deţinuţilor, cu precădere a celor minori.

În arestul secţiei 19 de poliţie pesoanele
private de libertate pot asculta programe radio transmise prin difuzoare în
fiecare cameră. De asemenea au acces la ziare/reviste puse la dispoziţie, din
când în când, de personalul arestului sau aparţinători şi la cărţi (o mică
bibliotecă este improvizată pe hol). APADOR-CH constată că, exceptând arestul
zis “al parchetului general” şi puţinele aresturi care au improvizat cluburi,
în niciun alt loc de privare de libertate al poliţiei nu există televizoare.
Dat fiind că multe persoane stau şi luni în şir  în sediul poliţiei,  asociaţia solicită ca în fiecare
arest unde nu este spaţiu pentru amenajarea unui club să se asigure câte un
televizor pe cameră.
Televiziunea este un mijloc de comunicare în masă şi nimic nu justifică
privarea unor persoane de dreptul de a primi informaţii de interes general.

Grefa are loc, de regulă, în afara arestului şi
anume în birourile serviciului cerecetări penale din secţie loc până unde arestaţii
sunt conduşi încătuşaţi (deşi e greu de crezut că un arestat ar încerca să fugă
chiar pe holurile secţiei). Conform reprezentanţilor secţiei persoana privată
de libertate rămâne singură în încăpere cu avocatul său. Cu toate acestea unul
dintre arestaţi, care are avocat ales a declarat că atunci când s-a întâlnit cu
apărătorul său  un agent de pază a fost tot timpul prezent. Asociaţia insistă
asupra faptului că relaţia confidenţială dintre o persoană şi apărătorul său
este esenţială pentru realizarea dreptului persoanei la un proces echitabil. 

Nici responsabilii arestului, nici arestaţii nu
l-au văzut vreodată pe judecătorul delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate, de la redeschiderea arestului adică de aproximativ
patru luni. Este foarte probabil ca arestaţii nici măcar să nu ştie de
existenţa acestui judecător, dat fiind că regulamentul privind drepturile şi
obligaţiilor lor nu face nicio referire la
această instituţie.

3. Hrana deţinuţilor

Arestul secţiei 19 de poliţie primeşte hrana
pentru persoanele private de libertate de la Penitenciarul Rahova. Atât prânzul
cât şi cina sosesc cu acelaşi transport, înainte de ora 11. Arestaţii au
declarat că hrana este acceptabilă, mai ales când li se serveşte fasole, însă
cei mai mulţi mănâncă cu preponderenţă produsele alimentare primite de la
aparţinători. Pentru depozitarea acestora arestaţii au la dispoziţie frigidere
amplasate într-un oficiu în care mai pot utiliza şi un cuptor cu microunde.

Şeful arestului le pune la dispoziţie aparţinătorilor
arestaţilor o listă a produselor (atât alimentare cât şi nealimentare) pe care
le pot aduce în pachetele pentru deţinuţi.  Mai există şi posibilitatea ca,
prin bunăvoinţa personalului, persoanele private de libertate să îşi cumpere,
de două ori pe săptămână, cu bani proprii,  cele necesare.

4. Vizita în camerele de
deţinere

Arestul este format din patru camera de două
tipuri, unele de aproximativ 30 m.p. celelalte de aproximativ 20.m.p. suprafaţă
care o include şi pe cea a grupului sanitar, existent în fiecare cameră şi
constând în WC, chiuvetă şi duş. Apa caldă şi cea rece se furnizează în
permanenţă. Mobilierul din cameră constă în şase paturi, o masă şi câteva
scaune.

În camera 1 (cca 30 m.p.) erau cazate opt
persoane (minori) la şase paturi, ceea ce înseamnă, fie chiar şi temporar,
încălcarea obligaţiei elementare de a asigura un
pat pentru fiecare persoană privată de libertate. Un minor (C.M.) a
declarat că niciun avocat nu a fost prezent
când i s-a luat declaraţia premergătoare emiterii ordonanţei de reţinere, ceea ce legea penală prevede imperativ. APADOR-CH
cere IGPR să se asigure că toţi poliţiştii cunosc şi aplică întocmai dreptul
persoanei de a fi asistată juridic atunci când dă declaraţia ce precede
reţinerea. 

În camera 4 – arestaţi adulţi –  de aprox. 20 m.p.
erau  şase paturi instalate dar numai trei  ocupate. Unul dintre arestaţi era
confuz şi a declarat că se simte rău recunoscând că este consumator de  droguri
injectabile. Aşa cum se procedează în aresturile poliţiei – eronat în opinia asociaţiei –  persoana respectivă primise numai
calmante şi somnifere de la momentul privării de libertate, substitutele de
droguri fiind interzise.  APADOR-CH
consideră că arestul secţiei 19 nu ar trebui să găzduiască arestaţi cu astfel
de probleme, aceştia necesitând asistenţă atât medicală cât şi psihologică.
Secţia 19, nedispunând de personal specializat, nu este în măsură să desfăşoare
niciun fel de programe care să asigure accesul deţinuţilor consumatori de
droguri la tratament adecvat. APADOR-CH
solicită din nou aplicarea întocmai a Ordinul
Ministrului Justiţiei nr. 1216/2006 privind modalitatea de derulare
a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru
persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri, 
act normativ aplicabil conform Art. 2, litera a) în aresturi şi
penitenciare.

O problemă importantă cu
privire la camerele de deţinere o reprezintă calitatea iluminatului. Arestul este situate la demisol iar
lumina naturală nu pătrunde suficient prin ferestrele foarte mici (cam ½
mp./cameră) şi obturate de grilaje dese de sârmă. Pe de altă parte, iluminatul
electric este prea slab pentru a citi şi a scrie. În plus, becurile rămîn
aprinse pe toată durata zilei şi a nopţii, ceea ce crează un disconfort evident
pentru arestaţi. Sesizaţi de reprezentantele APADOR-CH  responsabilii arestului
au declarat că vor încerca să îmbunătăţească situaţia înlocuind becurile.

5. Curtea de
plimbare

Spaţiul amenajat drept curte de plimbare este o
cuşcă metalică de 2/6m, circa 12 .m.p de suprafaţă asfaltică, acoperită cu
plexiglas fapt care face spaţiul utilizabil şi pe timp de ploaie. Amenajată ca
cerinţă obligatorie pentru ca arestul să poată funcţiona, curtea de plimbare
este doar un loc unde arestaţii pot ieşi la aer timp de 30 de minute în fiecare
zi, de luni până vineri, orice altă activitate fiind imposibilă din cauza
suprafeţei prea mici. Nici măcar “mersul în cerc” nu este posibil, singurul
lucru de făcut în această curte este “statul”, ceea ce de altfel şi făceau
arestaţii ieşiţi la aer la momentul în care reprezentantele APADOR-CH au
vizitat arestul. Asociaţia recomandă mărirea
spaţiului destinat plimbării.

Conculzii şi recomadări:

1.      Asociaţia solicită rezolvarea urgentă a problemelor
referitoare la confidenţialitatea convorbirilor telefonice şi a corespondenţei 
poştale ;

2.      APADOR-CH consideră inacceptabilă lipsa activităţilor
cultural/educative în arestul secţiei 19 poliţie deoarece acestea sunt
esenţiale pentru pregătirea reinserţiei sociale a persoanelor private de
libertate mai ales datorită faptului că arestul găzduieşte minori.

Alte concluzii  şi recomandări sunt incluse în
raport.

Manuela
Ştefănescu                                             Maria-Nicoleta Andreescu

[1] Mulţi dintre cei aflaţi în arestul Secţiei 19 la
data vizitei au fost anterior încarceraţi la secţia 12 (practic toţi cei care
au vreo legătură cu drogurile, indiferent dacă sunt traficanţi sau
consumatori).  Arestul secţiei 12 are ca specific deţinerea consumatorilor de
droguri şi se presupune că ar trebui să le acorde acestora tratament medical
adecvat, însă îngrijirile medicale constau exclusiv în  administrarea de
calmante şi analgezice pentru o perioadă de câteva zile. APADOR-CH consideră că
acest tratament este insuficient.

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra cazului lui Emil Baboi din Bucureşti

/în , /de

Emil Baboi, în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, sector 4 s-a adresat APADOR-CH în legătură cu un incident ce a avut loc în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2009 în sediul secţiei 9 de poliţie. Emil Baboi se consideră victima unor rele tratamente din partea poliţiştilor de serviciu în acea noapte.

Emil Baboi, după întâlnirea cu poliția

Emil Baboi, după întâlnirea cu poliția

Circumstantele incidentului

Emil Baboi practica meseria de taximetrist. În seara respectiva, dupa terminarea  programului de lucru (în jurul orei 23.30), si-a cumparat o sticla de bautura alcoolica de la un magazin aflat în imediata vecinatate a sectiei 9 de politie. În asteptarea unui amic, a baut din sticla si, constient ca nu se mai putea urca la volan, a telefonat concubinei sale sa vina sa ia cheile si masina. Aceasta a ajuns în câteva minute (pe la ora 0.10), împreuna cu un nepot. A luat cheile de la Emil Baboi si s-a dus la masina. Pentru ca nu reusea sa deschida portiera, concubinul s-a rastit la ea, ceea ce a atras atentia unor politisti aflati pe treptele de acces în sediu. Acestia au intervenit mai întâi verbal. Baboi le-a replicat ca nu era treaba lor lucru care i-a suparat atât de tare încât l-au luat cu forta si l-au dus în sediul politiei, sub ochii concubinei si nepotului ei. Vazând ce se întâmpla, acestia au ramas pe loc si au chemat un vecin care a venit si a luat masina. Nepotul a plecat acasa dupa un timp dar femeia a stat în fata sediului pâna dimineata în jurul orei 8.00 când Baboi a fost scos din sediu si bagat în masina politiei cu destinatia parchet.

Conform declaratiilor sale, în sediul politiei Emil Baboi a fost încatusat si legat de calorifer. I s-a luat si telefonul mobil care nu i-a mai fost înapoiat. Apoi, timp de câteva ore, politistii l-au lovit cu pumnii si picioarele cu scurte pauze “între reprize”. Baboi nu stie câti politisti l-au batut pentru ca din pozitia în care fusese imobilizat, nu vedea decât picioare. Barbatul crede ca loviturile au încetat pe la 5.00 – 5.30. Când s-a trezit pe la ora 8.00, era asezat pe un scaun, i se scosesera catusele, îl dezbracasera de haina si camasa si îl stropisera cu apa. Era plin de sânge pe fata si pe pantaloni. Pe la 8.30-9.00 politistii l-au dus la parchetul de pe lânga Judecatoria sectorului 2 (sediul din str. Scaune nr.3) pentru a obtine, probabil, ordonanta de retinere. Numai ca procurorul de serviciu l-a trimis pe Baboi la spital si apoi acasa si i-a recomandat sa îsi scoata certificat medico-legal iar pe politisti i-a invitat sa paraseasca biroul.

Emil Baboi crede ca politistii de la sectia 9 ar fi întocmit un proces verbal dar afirma ca nu a semnat nimic si ca nu stie ce acuze i-ar fi putut fi aduse.

El a fost transportat la spitalul clinic de urgenta Bagdasar-Arseni de concubina lui. A ramas internat aproape 24 de ore iar în biletul de externare din 7 ianuarie a.c. se precizeaza ca diagnostic urmatoarele: agresiune (afirmativ), traumatism cranio-facial cu multiple escoriatii, trumatism abdominal, plaga contuza frontala dreapta suturata (s.n.), contuzie toracica, steatoza hepatica. Pe 6 ianuarie, Emil Baboi a fost examinat si la INML “Mina Minovici” iar certificatul medico-legal nr.A2/77/06.01.2009 cuprinde o descriere mai amanuntita a plagii frontale-dreapta si a tuturor echimozelor si tumefactiilor.

Documentul mentioneaza si echimozele de la ambele mâini, rezultate din încatusare precum si declaratia victimei ca resimtea dureri la nivelul rotulei drepte si la cap. INML a tras concluzia ca pacientul prezenta leziuni traumatice “ce s-au putut produce la data de 06.01.2009 prin lovire corp dur” si a recomandat “7-8 (sapte-opt) zile de îngrijiri medicale.”

Fotografiile color facute a treia zi dupa incident sunt graitoare pentru tratamentul la care a fost supus Emil Baboi în sediul politiei.

Pe 8 ianuarie, Emil Baboi s-a prezentat din nou la parchet din proprie initiativa. Procurorul – acelasi din dimineata zilei de 6 ianuarie – i-a spus ca “dosarul (cel întocmit de politie împotriva lui Emil Baboi– n.n.) nu a ajuns la el”.

În opinia APADOR-CH,. incidentul din noaptea de 5-6 ianuarie a fost posibil pentru ca politia se prevaleaza de o prevedere din Legea de organizare si functionare nr.218/2002 care îi permite conducerea la sediu a persoanelor care nu au acte de identitate si care sunt suspecte de comiterea unor fapte penale. Conducerea poate dura pâna la 24 de ore si este o masura distincta de retinerea politieneasca reglementata si în Constitutie si în legea penala. APADOR-CH a sustinut constant ca masura conducerii înseamna privare de libertate deoarece persoana condusa nu poate parasi sediul când doreste. Din pacate, Curtea Constitutionala a decis ca ar fi vorba de o masura administrativa, si deci nu ar presupune garantii si proceduri specifice privarii de libertate. Cu toate acestea, Codul de procedura penala prevede ca durata conducerii se scade din durata retinerii politienesti, ceea ce înseamna o recunoastere implicita a naturii privative de libertate a conducerii. În cazul lui Emil Baboi ar fi foarte greu de sustinut ca încatusarea si legarea de calorifer timp de cel putin 4-5 ore ar fi fost o masura administrativa. Iar în privinta transformarii sale în sac de antrenament pentru kick boxing APADOR-CH considera ca este un caz cât se poate de clar de tratament inuman si degradant.

Emil Baboi a depus plângere împotriva politistilor de la sectia a 9-a la Parchetul de pe lânga Judecatoria Sector 2.

Relatarea concubinei lui Emil Baboi

Femeia a confirmat ca Emil Baboi i-a telefonat în noaptea cu pricina sa vina sa ia masina, ca a ajuns în câteva minute împreuna cu nepotul ei, ca amicul convocat la bautura sosise deja, ca a avut loc o altercatie între ea si concubin pentru ca nu reusea sa deschida masina, ca au intervenit politistii aflati pe treptele sediului si ca, enervati de reactia verbala a barbatului, l-au luat cu forta si l-au dus înauntru. Ea a asteptat pe strada, în fata sediului politiei pâna dimineata, a încercat de câteva ori sa intre în sectie dar nu i s-a permis si a apelat repetat mobilul lui Baboi fara rezultat. (Evident, de vreme ce telefonul îi fusese luat de politisti. Si chiar daca l-ar fi avut asupra lui, nu avea cum sa raspunda de vreme ce era încatusat si legat de calorifer.) Femeia a mai spus ca strigatele de durere ale lui Baboi se auzeau din strada. Când barbatul plin de sânge pe fata a fost scos din sediu si dus la masina politiei, femeia a luat un taxi si a ajuns si ea la parchet chiar în momentul în care barbatul parasea, liber, institutia, dupa care s-au dus împreuna la spital.

Pe 8 ianuarie femeia s-a dus la sectia 9 de politie si a discutat cu un politist care fusese de serviciu în noaptea incidentului. Vroia sa afle motivele privarii de libertate, ce se întâmplase în sediul politiei si sa recupereze telefonul mobil al lui Emil Baboi. Dupa refuzuri repetate politistul i-ar fi spus în cele din urma ca Baboi fusese luat de pe strada pentru ca agresa o femeie. Însa când concubina i-a replicat ca “agresata” era chiar ea si ca nu avusese nici cea mai mica intentie sa ceara ajutor, politistul a fost neplacut  surprins. În privinta modului în care Baboi fusese tratat în sediul politiei, politistul i-a spus cu nonsalanta ca barbatul fusese batut de altcineva, înainte de interventia politiei. Concubina neaga categoric ca s-ar fi întâmplat asa ceva. În plus, mai exista si ceilalti doi martori oculari – nepotul si amicul de pahar – care pot confirma ca Baboi nu prezenta nicio urma de lovituri înainte de a fi dus de politisti în sediu. În opinia asociatiei, în situatia – foarte putin probabila – ca barbatul ar fi fost batut  (de cine?) anterior privarii de libertate, politistii aveau obligatia de a-l prezenta imediat la medic pentru îngrijiri, cu atât mai mult cu cât, potrivit certificatelor eliberate, starea lui era foarte proasta. Cât despre telefonul mobil, politistul i-a spus femeii ca Baboi nu l-ar fi avut asupra sa. Or concubina a fost chemata sa ia masina de pe telefonul mobil al lui Baboi, amicul acestuia a fost invitat la bautura de pe acelasi mobil iar cât a asteptat în strada femeia a sunat în repetate rânduri la acelasi aparat, acum inexistent potrivit politistului.

Concluzii:

“Conducerea” la sediul politiei este în fapt, privare de libertate si trebuie reglementata ca atare prin lege, cu garantii si proceduri specifice. “Metodele” la care au recurs politistii de la sectia 9 împotriva lui Emil Baboi (încatusare, legare de calorifer, lovituri repetate la cap si corp) înseamna tratament inuman si degradant, sanctionat de legea penala româna si interzis de toate documentele internationale privind drepturile omului. Dupa toate aparentele, niciunul din politistii prezenti în sectie nu a intervenit pentru curmarea abuzului. Se poate deduce ca  sunt obisnuiti cu astfel de “metode” si chiar le si aproba. Afirmatia politistului cu care a discutat concubina a treia zi dupa incident, conform careia Emil Baboi ar fi fost batut înainte de interventia politiei (varianta usor de demontat de cei trei martori oculari, dar si de faptul ca Emil Baboi nu a fost dus imediat la spital de catre politisti) dovedeste înca o data ca solidaritatea de “breasla” functioneaza chiar si în cazul abuzurilor, în dispretul total al drepturilor omului. Disparitia telefonului mobil al lui Emil Baboi trebuie imediat clarificata deoarece, potrivit martorilor, ea nu se putea petrece decât în sediul sectiei 9 de politie.

Manuela Stefanescu                                                    Maria Andreescu

Raspunsul DGPMB in acest caz

Raport asupra vizitei în arestul central al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti

/în /de

Pe data de 20
ianuarie 2009, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul 
Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Comentariu
preliminar

O problemă
general valabilă pentru toate aresturile poliţiei se referă la
aplicarea Legii 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Art.81 alin.4 din
Legea 275/2006 prevede că aresturile („centre de reţinere şi
arestare preventivă”) trebuie să fie organizate şi să
funcţioneze „prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului
administraţiei şi internelor şi al ministrului justiţiei”.
La mai mult de 2 ani de la intrarea în vigoare a legii, ordinul comun nu a fost emis. Poliţiştii
susţin că aplică Legea 275/2006, chiar şi în absenţa
noului regulament. În practică, deocamdată ei respectă tot vechiul regulament, revizuit în 2005. Un
exemplu elocvent este încătuşarea persoanelor
private de libertate la scoaterea din arest. Legea 275/2006  prevede la art.37
alin.2 că „…. imobilizarea cu cătuşe, cămăşi de
forţă sau alte forme de imobilizare a corpului este permisă doar în situaţii excepţionale.” (subl.n.).
Or, în toate aresturile de poliţie, inclusiv în arestul Direcţiei
Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti,  încătuşarea
la scoaterea din arest este regula din
vechiul act normativ încă în vigoare.

Specificul arestului, efective, durata deţinerii

Din punct de
vedere al categoriilor de persoane private de libertate, arestul prezintă
două particularităţi: aici sunt aduse toate femeile din Bucureşti şi judeţul Ilfov
indiferent de natura infracţiunii pentru care sunt cercetate şi tot
aici sunt deţinute persoanele condamnate de o instanţă din afara
ţării şi extrădate în România în vederea executării pedepsei. În arestul Direcţiei
Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti  mai sunt
deţinuţi şi bărbaţi, mulţi dintre ei facând parte
din „loturile DNA”.

La data vizitei
în arest se aflau 105 persoane private de libertate dintre care:

·      29 de femei (una în stare de reţinere, 22 în stare de arest
preventiv şi 6 condamnate – 5 extrădate şi una în stare de
judecată la ICCJ în alt dosar decât cel în care a fost deja
condamnată;

·      76 de bărbaţi (65 în stare de arest preventiv şi 11
condamnaţi definitiv).

Referitor la perioada
de şedere în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti APADOR-CH aminteşte că răspunsul
trimis de Guvern în septembrie 2008 la raportul întocmit de Comitetul pentru
Prevenirea Torturii asupra vizitei sale din 2006 în aresturi de poliţie,
penitenciare şi alte locuri privative de libertate din România
conţine şi afirmaţia că ar
exista deja un protocol MIRA-MJ prin care persoanele care au primit mandat de
arestare de la judecători sunt transferate de îndată în centrele de
arestare preventivă din sistemul penitenciar. Cu alte cuvinte,
persoanele private de libertate ar trebui să stea în aresturile
poliţiei maximum 24 de ore cât
durează reţinerea şi, eventual, alte câteva ore
pentru efectuarea formalităţilor legate de transfer dacă
judecătorul a emis mandat de arestare. Persoanele
aflate în arest preventiv cu care reprezentantele APADOR-CH au discutat au
afirmat că sunt în această situaţie pe perioade variind de la o
lună la un an.

Situaţia
referitoare la persoanele extrădate este incertă. Potrivit
şefului serviciului acestea ar trebui să petreacă în acest arest
doar o perioadă scurtă de timp, cea necesară organizării
transportării lor în judeţele în care ar urma să-şi execute
pedeapsa însă o mare parte dintre ele sosesc fără actele de
identitate necesare transferării iar procedura obţinerii acestor acte
este greoaie, putându-se prelungi până la patru-cinci luni. Este aproape
imposibil de acceptat că în era comunicaţiilor electronice simpla
identificare a unei persoane poate dura atât de mult. Cel mai probabil, este
vorba despre delăsarea sau nepăsarea unor funcţionari din
Inspectoratele judeţene de poliţie. APADOR-CH cere măsuri
urgente pentru reducerea substanţială a duratei procedurilor.

În urma
discuţiilor reprezentantelor asociaţiei cu o parte dintre
deţinuţi a reieşit faptul că în arest se află şi
persoane condamnate definitiv la executarea pedepsei privative de libertate
care nu aveau nicio legătură cu
extrădarea. Spre exemplu, în una dintre camere se aflau patru
bărbaţi, condamnaţi definitiv, toţi fiind implicaţi în
activităţi privind administrarea arestului (curăţenie)
dintre care unul se afla în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti  de nu mai puţin de trei ani şi
jumătate. 

Spaţiile de detenţie, condiţii igienico-sanitare

Arestul are 30 de
camere de deţinere, în total 148 de locuri. Camerele de deţinere sunt
situate pe două niveluri, demisol şi parter. Reprezentantele
APADOR-CH au vizitat cinci dintre camerele arestului, clubul, cabinetul medical
şi curţile de plimbare.

Camerele de
deţinere sunt de două
tipuri: de patru sau şase paturi. Cele de patru paturi au aproximativ 12
mp. iar cele de şase paturi aproximativ 14 mp. suprafaţă.

Comitetul
European pentru Prevenirea Torturii a recomandat României încă din 1999
ca, în penitenciare, spaţiul de deţinere să fie de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare
deţinut. Cu ocazia vizitei CPT din 2006 a unor locuri de
privare de libertate din România recomandarea a fost extinsă şi la
aresturile poliţiei.  Pentru a aplica această cerinţă, în
fiecare cameră din arestul Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti ar trebui să fie cazate maximum trei persoane, în trei paturi (nu patru şi,
cu atât mai puţin, şase).

Fiecare
cameră are propriul grup sanitar sub forma unei cabine (1 mp) dotate cu
chiuvetă şi duş, cu apă rece şi caldă în
permenenţă. Asociaţia semnalează faptul că grupurile
sanitare nu sunt dotate de către responsabilii arestului cu perdele. Este
adevărat faptul că deţinuţii nu sunt împiedicaţi
să improvizeze o modalitate de a-şi proteja intimitatea cum de altfel
au şi făcut în trei dintre cele cinci  camere vizitate atârnând
cearceafuri sau chiar perdele din material plastic. În una din camere însă,
în care erau deţinute trei femei, spaţiul destinat grupului sanitar
nu era în niciun fel protejat vizual cu toate că se afla exact în raza
vizetei. Astfel, persoana care utilizează grupul sanitar în camera
respectivă nu este expusă doar faţă de celelalte persoane
din cameră dar şi faţă de personalul de supraveghere. APADOR-CH consideră că este obligaţia
responsabililor arestului să instaleze perdele de protecţie la
grupurile sanitare din toate camerele şi reaminteşte faptul că folosirea
grupului sanitar în prezenţa altor persoane este o situaţie
înjositoare care poate fi considerată ca tratament degradant.

Iluminatul  natural
şi aerisirea camerelor pot fi considerate satisfăcătoare. Cu
toate acestea becurile din interiorul camerelor rămân aprinse pe
toată durata zilei şi a nopţii, ceea ce sporeşte
discomfortul unor persoane aflate oricum în stare de stress din cauza
privării de libertate.

Arestul este
dotat cu sistem de alarmare vizuală (în fiecare cameră există un
comutator care aprinde un bec aflat în exteriorul camerei) dar şi cu
aparate video de supraveghere, instalate pe coridoare.  Supravegherea video se
limitează la spaţii comune şi
deci nu reprezintă o intruziune în intimitatea persoanelor private de
libertate.

Persoanele din
arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au
acces la frigidere în care pot depozita alimente. Raţia de hrană
asigurată de arest este adusă de la Penitenciarul Rahova. Din cauza
calităţii proaste a hranei practic nimeni nu o consumă.
Deţinuţii se hrănesc cu alimentele primite de la
aparţinători – un pachet pe lună de maximum 10 kg. de alimente
greu alterabile, la care se adaugă sucuri şi fructe – şi cu
alimente achiziţionate contra cost prin intermediul personalului arestului
atâta vreme cât deţin bani în conturile personale aflate în gestiunea
serviciului evidenţă. APADOR-CH reaminteşte faptul că
externalizarea serviciilor de hrănire a deţinuţilor poate
reprezenta o soluţie eficientă pentru asigurarea calităţii
acceptabile a hranei deţinuţilor. În acest sens asociaţia
semnalează responsabililor situaţia Inspectoratului Judeţean de
Poliţie Teleorman care a aplicat cu succes această soluţie.

Conform
reglementărilor deţinuţii pot păstra asupra lor obiectele
de igienă proprii cu excepţia lamelor de ras, spray-uri sau alte
instrumentelor tăioase, inclusiv ambalaje din sticlă.

Arestul
furnizează deţinuţilor hârtie igienică şi săpun
numai în situaţia în care aceştia nu au bani, nu sunt vizitaţi
de aparţinători şi solicită în mod explicit acest lucru. Însă
deţinuţii nu sunt informaţi că au dreptul la aceste
materiale igienico-sanitare fapt care i-ar putea pune pe unii dintre ei în
situaţii umilitoare. 

3.      Activităţi, corespondenţă,
contacte cu exteriorul, alte drepturi

APADOR-CH
reaminteşte faptul că în arestul Direcţiei Generale de
Poliţie a Municipiului Bucureşti durata deţinerii se poate
întinde pe perioade mari, ceea ce impune o atenţie deosebită acelor
aspecte care ţin de starea psihică a persoanelor private de libertate
şi anume: activităţi culturale, educative, recreative, contactul
cu familia etc.

Curţile
de  plimbare, în număr de patru (două
pe fiecare nivel), impropriu denumite astfel, sunt un fel de „cuşti” în
care arestaţii nu pot decât să stea în picioare sau să facă
doi-trei paşi. Cele de la demisol au o suprafaţă de aproximativ
10 mp iar cele de la parter de aproximativ 15 mp. La momentul vizitei niciuna
dintre curţi nu era utilizată. Teoretic, arestaţii au dreptul la
o plimbare zilnică de jumătate de oră – cu toate că Legea 275/2006
prevede între una şi trei ore în aer liber. În practică, o parte
dintre arestaţi refuză să iasă la plimbare justificând
că nu au ce face într-o „cameră fără acoperiş”. Pentru
a le stimula, cât de cât, interesul, reprezentantele APADOR-CH au sugerat
montarea în curţi a unor aparate simple de gimnastică (de exemplu, o
bară fixă) fapt realizabil cu cheltuieli minime.

Clubul este o încăpere de aproximativ 40 de mp. dotată cu scaune, o
canapea şi televizor. Este utilizată prin rotaţie în baza unei
programări realizate de personalul arestului în urma căreia
deţinuţii din fiecare cameră au dreptul de a merge la club
şi viziona programe TV odată pe săptămână timp de
două ore. Cu toată această programare se pare că deţinuţii
care se ocupă de activităţile administrative au un regim mai bun
decât restul arestaţilor aceştia afirmând că merg la club
odată la două-trei zile. La momentul vizitei reprezentantelor
APADOR-CH nu se afla nimeni la club. Mai multe persoane din arest  şi-au
exprimat nemulţumirea faţă de faptul că nu pot merge mai
des la club, aceasta fiind, în opinia lor singura posibilitate reală de
relaxare.

APADOR-CH
recomandă organizarea mai eficientă a accesului persoanelor private
de libertate la spaţiile destinate recreerii (mai ales la club) cu atât
mai mult cu cât  arestul nu este
dotat nici măcar cu difuzoare, arestaţii nu au aparate de radio sau
televizoare în camere. Există numai posibilitatea achiziţionării
de ziare sau reviste contra cost şi în urma întocmirii unei cereri în
condiţiile în care o parte dintre deţinuţi petrec în acest arest
perioade îndelungate de timp.

Cutia
poştală este amplasată pe hol, deţinuţii având
posibilitatea să îşi depună personal corespondenţa.
Plicurile primite se înmânează deţinuţilor după ce sunt
deschise de supraveghetor în prezenţa lor fără a fi înregistrate,
cu excepţia plicurilor primite de la instituţii sau organizaţii,
pentru acestea din urmă ţinându-se evidenţa la registratura
instituţiei.

Deţinuţii
pot telefona familiei săptămânal iar avocatului ori de câte ori
doresc. Vizitele familiei respectiv grefa sunt permise în aceleaşi
condiţii.

Din discuţia
cu şeful serviciului arest a reieşit faptul că judecătorul
delegat se prezintă la arestul Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti  numai în cazuri de refuz de hrană în urma
solicitării scrise a responsabililor arestului şi că
deţinuţii nu prea ştiu ce este un judecător delegat şi
ce atribuţii are. APADOR-CH solicită ca resposabilii aresturilor
să informeze persoanele private de libertate despre existenţa şi
atribuţiile instituţiei judecătorului delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate.

Asistenţa medicală

La momentul
vizitei personalul cabinetului medical era compus din trei medici şi
şase asistenţi medicali care asigură permanenţa lucrând în
sistem ture 24/72, în fiecare tură fiind
repartizaţi un medic şi doi asistenţi. Doi dintre medici se
ocupă exclusiv de deţinuţi iar cel de-al treilea este şi
medicul de familie a 600 de asiguraţi, majoritatea poliţişti.

Reprezentantele
APADOR-CH au discutat cu personalul cabinetului medical pe mai multe teme: procedurile medicale la introducerea în arest, modalităţile de acordare a
asistenţei medicale pe perioada deţinerii şi posibilităţile de accesare a unor servicii
de prevenire a transmiterii HIV/SIDA
şi a infecţiilor cu transmitere sexuală dar şi de tratament
eficient pentru consumatorii de droguri injectabile.

Medicul aflat în
tură la data vizitei a afirmat că numărul introducerilor în
arest variază în general între 5 şi 35  în 24 de ore. Procedura este
următoarea: se efectuează un consult medical general iar dacă
este nevoie de consult de specialitate deţinutul este condus sub
escortă la policlinica Ministerului Administraţiei şi Internelor
pe timpul zilei sau la spitale de urgenţă pe durata nopţii.
Deţinutul ajunge în spaţiile de deţinere numai după
efectuarea tuturor investigaţiilor necesare şi stabilirea unei scheme
de tratament.

Referitor la
acordarea asistenţei medicale pe perioada deţinerii responsabilii
arestului au afirmat că medicul acordă zilnic consultaţii
arestaţilor,  pe baza înscrierii acestora pe o listă de
programări şi că distribuirea tratamentului se face
dimineaţa, la prânz şi seara de către asistenţii medicali.
Mai multe persoane deţinute cu care au discutat reprezentantele APADOR-CH
s-au plâns de calitatea serviciilor medicale mai ales în ceea ce priveşte
întârzierea nejustificată a efectuării unor consulturi medicale de
specialitate şi distribuirea cu întârziere sau deloc a medicamentelor
prescrise de către personalul cabinetului medical. Persoanele în
cauză au afirmat că de multe ori nu sunt distribuite decât dozele de
tratament prescrise pentru seară deşi tratamentul ar implica trei
doze zilnice. Una dintre persoanele deţinute nu primise tratament de la
medic timp de zece zile deşi acuza dureri digestive. Unul dintre  supraveghetori
îi daduse Colebil.  Deşi bunele intenţii ale supraveghetorilor  sunt
apreciabile, APADOR-CH consideră că această situaţie nu
este normală, deţinuţii trebuie să primească
medicamente numai din partea personalului medical, responsabil şi
calificat pentru a se îngriji de starea de sănătate a acestora.

În arestul Direcţiei
Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti  se afla şi o
persoană de sex feminin dependentă de droguri injectabile –
heroină (toţi consumatorii de droguri bărbaţi din
Bucureşti şi Ilfov sunt duşi la secţia 12 poliţie
indiferent de natura infracţiunii de care sunt suspectaţi). Aceasta
sosise la arest cu o seară înainte după ce  fusese condusă la
Spitalul Al. Obregia unde medicul de gardă de la clinica de psihiatrie
adulţi îi întocmise o schemă de tratament constând în calmante
şi analgezice. Părea confuză şi se aştepta ca
următoarele zile să se simtă foarte rău.

În arestul
Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti  nu
există niciun fel de posibilitate de
accesare a unor servicii de prevenire a transmiterii HIV/SIDA şi asta în ciuda faptului că
personalul cabinetului medical participase în urmă cu cîteva luni la un
curs de instruire pe această temă. Mai mult, în gestiunea cabinetului
medical există prezervative destinate distribuirii deţinuţilor
în scopul prevenirii infecţiilor cu transmitere sexuală însă
distribuirea nu se face din varii motive care de care mai hilare. Astfel, unul
dintre doctori a afirmat că nu se pot distribui prezervativele pentru ca
există riscul ca deţinuţii să se spânzure cu ele iar alt
medic a opinat că sunt inutile deorece „deţinuţilor nu le este
permis să întreţină relaţii sexuale pentru că ar fi o
infracţiune” camera de deţinere fiind în opinia medicului „loc
public”. Lăsând la o parte ciudăţenia încadrării camerelor
de deţinere în categoria „locurilor publice”, opiniile medicilor dovedesc
o totală necunoaştere a realităţilor sistemului şi o
mentalitate retrogradă, inexplicabilă din partea unor persoane care
ar trebui să ştie cât de utilă este,  pentru întreaga
societate,  prevenirea răspândirii bolilor.

Nici
referitor la acordarea de tratament eficient pentru consumatorii de droguri
situaţia nu este mai bună. Chiar
dacă ar fi adevărată afirmaţia răspicată a
personalului medical cum că în aresturile poliţiei „nu se
consumă droguri”,  şi deci, un eventual program de schimb de seringi
ar fi inutil, îngrijorătoare este atitudinea medicilor cu privire la
posibilitatea de administra dependenţilor de droguri tratament substitutiv
cu metadonă sau substanţe similare. Faptul că unii consumatori
de droguri care ajung în aresturi sunt beneficiari ai tratamentului de
substituţie incluşi în programul naţional de sănătate
mintală nu pare avea nicio importanţă. La nivelul personalului Ministerului
Administraţiei şi Internelor se consideră că
abstinenţa totală este cea mai bună soluţie pentru
consumatorii de droguri iar administrarea de calmante şi analgezice este un
tratament suficient.

APADOR-CH
reaminteşte faptul că se află în vigoare (din data de 31 mai
2006) Ordinul Ministrului Justiţiei nr.
1216/2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de
asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru
persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de
droguri. Acest act normativ, aplicabil conform Art. 2, litera a) în aresturi şi
penitenciare, stabileşte clar procedurile de implementare a programelor
integrate de asistenţă, inclusiv programul (PIT 4) de reducere a
riscurilor asociate consumului de droguri, cu cele două forme: (1) program
substitutiv cu agonişti de opiacee şi (2) program de schimb de
seringi şi/sau alte măsuri adresate
reducerii riscurilor.

Mai mult, prin Ordinul comun nr. 282/2008 emis de
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul
Sănătăţii Publice şi Ministerul Muncii, Familiei
şi Egalităţii de Şanse, se defineşte ca „situaţie
specială” starea privativă de libertate a unui consumator de droguri
beneficiar de servicii şi se stabilesc responsabilităţi clare
referitoare la modalitatea de continuare a
tratamentului substitutiv.

APADOR-CH 
consideră că aceste prevederi legale trebuie aplicate întocmai în
aresturile poliţiei şi atrage atenţia asupra faptului că
neacordarea de tratament medical adecvat personelor private de libertate
consumatoare de droguri reprezintă o încălcare flagrantă a
drepturilor acestora.

Celelalte
conculzii şi recomandări ale  asociaţiei sunt incluse în raport.

Manuela Ştefănescu   
                                             Maria-Nicoleta Andreescu

Raport asupra cazului Iulian Rafael Macoveanu

/în , /de

Pe data de 10 septembrie a.c., Iulian Rafael Macoveanu, în vârsta de 27 de ani, domiciliat în Bucuresti s-a prezentat la APADOR-CH pentru a se plânge de abuzuri savârsite împotriva sa de trei politisti de la Sectia 4 din Capitala. Tânarul a fost consumator de droguri si, de câtiva ani, este inclus în programul national antidrog. Ultima reteta eliberata de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alex.Obregia”  îi prescrie o doza zilnica de 26 de pastile de metadona.

1. Incidentul din 30 august a.c.

Din relatarea tânarului, a reiesit ca în acea zi de sâmbata, în jurul orei 13.00 se îndrepta spre locuinta unei prietene. Avea cu el, pe lânga acte si bani, o cutie cu un cadou pentru prietena si 52 de pastile de metadona, adica doza pentru doua zile.  In apropiere de intersectia dintre strada Turda si bd. Ion Mihalache, Iulian Rafael Macoveanu i-a cerut unui barbat care îi bara, involuntar calea, sa îl lase sa treaca. Imediat ce l-a depasit tânarul a întors capul si, pentru ca a crezut ca barbatul intentiona sa-l loveasca, s-a ferit. Trebuie mentionat ca Iulian Rafael Macoveanu are o constitutie foarte firava (este mic de statura si foarte slab). Politistul care dirija traficul în intersectie a vazut scena – cel mai probabil doar ultima secventa cu tânarul ferindu-se – l-a oprit pe acesta în dreptul farmaciei Sensiblu si l-a întrebat ce avea în punga. De buna credinta, Macoveanu i-a raspuns ca avea un cadou pentru o prietena si o cutiuta cu 52 de pastile de metadona, precum si reteta pentru substitutul de drog. Imediat, politistul a sunat la sectie si, în foarte scurt timp, a sosit o masina cu doi politisti. Acestia l-au trântit pe Macoveanu la pamânt, l-au lovit cu pumnii si picioarele, l-au încatusat si l-au dus în masina politiei. Toate acestea s-au petrecut sub ochii unui bodyguard de la farmacia Sensiblu – Constantin Diaconu – care a si dat o „mâna de ajutor” la imobilizarea tânarului, dar si ai altor trecatori (unul dintre ei a fost identificat ulterior dar, deocamdata, refuza sa dea vreo declaratie pur si simplu dintr-o teama instinctiva de politie).

In masina, pe traseul pâna la Sectia 4, tânarul a mai primit niste lovituri la cap. Ajuns acolo, i s-au scos catusele dar i s-a cerut sa se descalte si sa umble în ciorapi prin sectie (!). Iulian Rafael Macoveanu s-a rugat insistent sa i se permita sa dea telefon parintilor dar a fost refuzat. Când politistii au rasturnat cutia si au început sa numere pastilele de metadona, tânarul le-a amintit politistilor – fara rezultat – ca metadona era obtinuta în mod legal. Dupa aceea,  a fost dus într-o alta încapere si i s-a cerut sa semneze un proces verbal în alb. La fireasca întrebare de ce i s-a raspuns cu înca un pumn în cap. Inspaimântat si ametit, tânarul a semnat formularul. Prin procesul verbal seria AZ nr.0156182 din 30.08.2008 Macoveanu a primit o amenda de 200 lei pentru mult prea frecventul  motiv al „scandalului în loc public”, un fel de „formula magica” prin care politistii justifica privarea de libertate sub forma conducerii la sediul politiei.

Când i s-a permis sa plece (în jurul orei 14.20), i s-au restituit toate bunurile persoanale cu exceptia celor 52 de pastile de metadona. Ulterior, politistii au negat ca le-ar fi retinut. La iesire, tânarul a facut primul lucru care i-a trecut prin cap si a sunat la „112”, de la un telefon public aflat în zona Pietei 1 Mai. Dupa ce a relatat cele întâmplate la Sectia 4, i s-a cerut sa ramâna lânga telefon pâna la sosirea unui echipaj. La putin timp dupa aceea, a aparut acelasi echipaj de politie care îl imobilizase – cu metodele descrise mai sus – si îl transportase la sectie cu nici doua ore mai devreme. Tânarul a ezitat sa se urce în masina dar politistii l-au asigurat ca nu va mai fi lovit. In felul acesta Iulian Rafael Macoveanu a ajuns înapoi la Sectia 4. La ora 15.06, politistii au hotarît sa anunte, totusi, familia (ora apelului apare în memoria telefonului familiei Macoveanu). Parintii au venit foarte repede si l-au gasit pe treptele sediului politiei, împreuna cu un agent care a refuzat sa raspunda la orice întrebare. In cele din urma, un alt politist „i-a tras de urechi” pentru ca fiul lor se „droga” si le-a explicat ca urmele clare de lovituri s-ar datora faptului ca Iulian s-ar fi batut cu un batrân, anterior interventiei politiei. Stiindu-si copilul incapabil fizic sa se bata cu cineva, parintii au întrebat de ce nu se afla si „batrânul” la politie dar n-au primit raspuns.

Iulian Rafael Macoveanu a fost dus de parinti la Spitalul clinic de urgenta Bagdasar-Arseni. Din fisa nr.29649/30.08.2008 rezulta contuzii în regiunile toraco-abdominala dreapta, lombara, la umarul stâng, la genunchi si escoriatii la antebratul stâng si la cotul drept. A fost apoi prezentat si la Institutul Medico-Legal de unde a primit certificatul nr. A2/7077/30.08.2008, din data de 18.09.2008 prin care se confirma contuziile si escoriatiile  care „s-au putut produce prin lovire cu si de corpuri dure” si se recomanda 4-5 zile de îngrijiri medicale.

2. Discutia ulterioara cu mama victimei

Dna Stefana Macoveanu a confirmat relatarea fiul ei si a adaugat alte detalii. Mai întâi, s-a plâns de felul cu totul nepoliticos în care au fost tratati, ea si sotul ei, de politistii din Sectia 4, trebuind sa insiste îndelung pentru a obtine o bruma de informatii cu privire la motivele aducerii fiului lor la politie si eventuale explicatii pentru urmele vizibile de lovituri. Inainte de a-l duce pe Iulian la spital, familia Macoveanu s-a oprit la farmacia Sensiblu în fata careia avusese loc incidentul si au stat de vorba cu Constantin Diaconu, bodyguard-ul martor la interventia brutala a politistilor. Acesta le-a confirmat tot ce auzisera deja de la fiul lor: interventia initiala a politistului de la circulatie, sosirea echipajului de politie, lovirea si încatusarea tânarului si confiscarea metadonei. In mod ciudat, dupa aceasta convorbire, martorul nu a mai fost de gasit, ceea ce ar putea sugera o presiune din partea politistilor pentru a-l determina sa nu mai faca declaratii. Familia Macoveanu s-a dus apoi din nou la sectia de politie sa  ceara metadona. Raspunsul a fost ca pastilele nu se aflau la politie pentru ca altfel ar fi trebuit sa existe „un proces verbal de confiscare” (!).

Mai trebuie precizat ca pe 29 si 30 septembrie, familia Macoveanu a fost invitata telefonic  la sectia 1, de catre un inspector sef care efectueaza o ancheta disciplinara. Intâlnirile au fost doar tentative de intimidare a reclamantilor sub pretextul unor presupuse amenintari pe care Iulian Rafael Macoveanu le-ar fi proferat la adresa bodygard-ului de la Sensiblu dupa ce plecase de la Sectia 4 dar înainte de sosirea parintilor. Or, acest lucru este nu numai negat categoric de tânar dar ar fi fost chiar imposibil de pus în practica. Mai mult, la câteva zile dupa aceea, ofiterul a sunat din nou la telefonul familiei Macoveanu, spunându-i dnei Stefana Macoveanu ca ar putea fi trasa la raspundere pentru ca în calitate de titulara a contractului cu Spitalul „Obregia” nu trebuia sa îi permita fiului ei sa aiba la el metadona „în spatiu public” 

Constatarile APADOR-CH

APADOR-CH atrage din nou atentia asupra riscului mare de încalcare a drepturilor omului în perioada asa numitei conduceri la sediul politiei (anterioara retinerii de pâna la 24 de ore), care înseamna privare de libertate si nu doar o masura administrativa. Intocmirea proceselor verbale de amendare,  în genere pentru „tulburarea linistii publice”, serveste drept paravan pentru actiunile politistilor ce se pot usor încadra la abuzuri. Iulian Rafael Macoveanu a fost privat de libertate de la prima interventie a politistilor  si pâna la iesirea din sediul Sectia 4 de politie; Legitimarea persoanelor pe strada si chestionarea cu privire la continutul unei pungi – practic, un fel de perchezitie – nu se justifica decât daca exista suspiciuni de comitere a unei infractiuni. O eventuala altercatie verbala între doi trecatori nu poate constitui temeiul unei astfel de suspiciuni si înca si din partea unui agent de circulatie a carui sarcina principala este asigurarea circulatiei fluente a vehiculelor; Se pare ca politistii nu cunosc – sau doar se prefac ca nu cunosc – diferenta dintre persoanele consumatoare de droguri si cele aflate în tratament cu metadona, un substitut care se administreaza legal, sub supravegherea medicului de specialitate; Orice interventie politieneasca în forta trebuie sa respecte regula  proportionalitatii.  In cazul lui Iulian Rafael Macoveanu, un tânar mic de statura si foarte slab, cel putin doi politisti l-au lovit în mod repetat cu pumnii si picioarele, abuz continuat si dupa încatusare, pe durata transportarii cu masina la sectie. Chiar daca ar fi fost vorba de o persoana suspecta de comiterea unei infractiuni – ceea ce nu a fost cazul lui Iulian Rafael Macoveanu – care ar fi opus rezistenta, lovirea cu pumnii si picioarele pentru imobilizarea sa înseamna purtare abuziva, sanctionata de codul penal si, în egala masura, lipsa de profesionalism (exista metode legale  de imobilizare); Este neclar ce s-a întâmplat cu cele 52 de pastile de metadona. Cineva si le-a însusit ilegal. Politistii de la Sectia 4 sustin ca pastilele nu ar fi fost confiscate (ceea ce presupunea, obligatoriu, un proces verbal separat) în vreme ce Iulian Rafael Macoveanu afirma ca a ramas fara doza pe doua zile, iar parintii – si bodyguard-ul de la Sensiblu -, confirma. Prin urmare, a fost nevoie de o reducere a dozei zilnice, ceea ce, pe fondul socului suferit pe 30 august, l-a împins pe tânar la o tentativa de suicid, confirmata prin act medical dar ramasa, din fericire, fara rezultat; Incercarile repetate de intimidare a reclamantilor de catre inspectorul sef  dovedesc din nou lipsa totala de impartialitate a politistilor pusi sa ancheteze alti politisti acuzati de abuz. In plus, în cazul de fata, se pune si problema  disparitiei celor 52 de pastile de metadona. .

In concluzie, APADOR-CH cere DGPMB si parchetului sa investigheze cu impartialitate si celeritate modul în care au actionat cei doi politisti si colegii din Sectia 4, precum si agentul de circulatie implicati în incidentul al carui victima a fost Iulian Rafael Macoveanu, sub aspectul privarii de libertate si purtarii abuzive si sa aplice sanctiunile ce se impun. Asociatia aminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, în cazul persoanelor care prezinta urme de violenta la iesirea dintr-un loc de detinere, autoritatile statului au obligatia de a face cercetari impartiale pentru a stabili daca semnele sunt – sau nu – rezultatul tratamentului aplicat de politisti  sau de agentii oricarei alte institutii cu puteri coercitive.

Trebuie, de asemenea, elucidat „misterul” disparitiei celor 52 de pastile de metadona.

Manuela Stefanescu                                                  Nicoleta Popescu

Raport asupra cazului Stefan Păduraru (tată) şi Cătălin Stefan Păduraru (fiu)

/în /de

Pe data de 16 iulie 2008, APADOR-CH a fost sesizată de dl.Stefan
Păduraru (47 de ani) din Buzău cu privire la un abuz comis mai
mulţi poliţişti de la trafic rutier şi respectiv Direcţia
de intervenţii rapide din municipiu împotriva sa şi a fiului
său, Cătălin Stefan Păduraru (21 de ani).

 

1.     
Descrierea incidentului

Pe 29 iunie 2008, în jurul orei
2.00 noaptea., tatăl şi fiul, acesta din urmă aflat la volan, se
deplasau cu un autoturism pe strada Transilvaniei din Buzău. La un moment
dat, au trecut pe lângă o maşină de poliţie în care se
aflau doi agenţi tineri (un bărbat şi o femeie) de la traficul
rutier. Se pare că agenţii le-ar fi semnalat să se oprească
însă Cătălin şi Stefan Păduraru nu s-au conformat
şi şi-au continuat drumul. (Stefan Păduraru a spus că nu a
observat semnalele.)In acelaşi timp, Stefan Păduraru a telefonat
unui  prieten – Gheorghe Nicolae – care
locuieşte în zonă şi l-a anunţat că îl va vizita în
câteva minute, fără alte explicaţii.

Pe strada Răchita, unde
domiciliază prietenul, au fost ajunşi de echipajul de la poliţie
rutieră. A urmat o discuţie cu agenţii, aceştia
ameninţându-i cu arestarea  pentru
că nu opriseră la semnal, în vreme ce Stefan Păduraru dorea
să afle ce are poliţia cu fiul său pe care îl opresc mereu în
trafic. In acel moment, au apărut în trombă două maşini de
poliţie din care au coborît trei “mascaţi”. Unul l-a “luat în
primire” pe Stefan Păduraru trântindu-l la pământ,  punându-i cătuşele  şi lovindu-l cu picioarele şi
înainte şi după încătuşare.
Ceilalţi doi “mascaţi” s-au repezit la Cătălin
Păduraru,  l-au trântit într-o
groapă cu noroi, l-au lovit cu picioarele şi l-au
încătuşat. Firesc, cei doi agresaţi ţipau de durere şi
de teamă, trezindu-i pe locatarii din zonă (şi iată clasica
justificare a poliţiştilor pentru intervenţia violentă:
“tulburarea liniştii publice” de către victime!) care au început
să strige la poliţişti “să nu mai dea” că “îi
omoară”. Toate acestea se petreceau sub privirile impasibile ale celor doi
tineri agenţi de la trafic rutier, ceea ce înseamnă că  sunt obişnuiţi
cu astfel de brutalităţi pe care, foarte probabil, le consideră
normale.  In sfârşit, Stefan
Păduraru a fost dus într-una din maşinile poliţiei iar fiul
său, în cealaltă.

 

2.     
Privarea de
libertate a lui Stefan Păduraru sub forma “conducerii la sediul
poliţiei”

Pe traseul până la sediu, poliţistul care l-a însoţit a
continuat să îl lovească pe Stefan Păduraru şi să îi
adreseze injurii, printre care „ţigan împuţit” şi „curvă”
(?). Relele tratamente fizice au încetat la sediul poliţiei, ceea ce nu
este de mirare deoarece a fost dus într-un birou prevăzut cu cameră
de supraveghere video. (Sediul poliţiei este în curs de modernizare.) In
schimb, nu i s-a permis să îşi folosească telefonul mobil pentru
a chema un avocat şi nici nu i s-a dat vreo informaţie cu privire la
fiul său. Vreme de aproape 3 ore, cât a fost privat de libertate, nu i s-a adresat nicio întrebare şi nu
i s-a luat vreo declaraţie. Pur şi simplu „am stat şi ne-am
uitat unul la altul”, a spus Păduraru. In cele din urmă, o
agentă de poliţie i-a întocmit un proces verbal de constatare a
contravenţiei („ … în calitate de pasager” a „adresat cuvinte jignitoare
organelor de poliţie, având o atitudine recalcitrantă şi
provocând indignarea celor care locuiesc pe str. Răchitei”) şi i s-a
aplicat o amendă de 1000 de lei. Pe acelaşi formular, Stefan
Păduraru a precizat în scris că nu este de acord cu cele
menţionate în procesul verbal pe care l-a şi contestat la
Judecătoria Buzău pe data de 9 iulie a.c.

Stefan Păduraru a ieşit din sediul poliţiei în jurul orei
5.30. Afară, îl aştepta prietenul său Gheorghe Nicolae şi
abia de la acesta a aflat că şi fiul lui fusese adus la poliţie
şi încă nu ieşise. Tatăl a vrut să intre din nou în
sediu dar nu i s-a permis, aşa că au rămas să-l
aştepte pe Cătălin în stradă. Acesta a apărut
după circa o oră, plin de noroi, cu tricoul rupt, cu urme clare de
lovituri pe faţă,  pe un
umăr şi pe picioare şi în stare de şoc.

Pe baza scrisorii medicale a Spitalului judeţean Buzău din 29
iunie, Stefan Păduraru a obţinut de la Serviciul Medico-Legal
Judeţean Buzău certificatul medico-legal nr. 976/02-07-2008 în care
se menţionează „hematoame difuze cu suprafeţe escoriate” la
umărul stâng, genunchiul stâng şi la cotul drept, precum şi o
contuzie toraco-lombară constatată la primul examen la spital. Se
recomandă 9-10 zile de îngrijiri
medicale.

Stefan Păduraru a înaintat plângeri cu privire la abuzurile comise de
poliţişti atât la Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative cât şi la parchet de pe lângă Tribunalul Buzău.

 

3.     
Privarea de
libertate a lui Cătălin Stefan Păduraru sub forma „conducerii la
sediul poliţiei”

După ce a fost trântit într-o groapă de noroi, lovit şi
încătuşat, Cătălin Stefan Păduraru a fost dus cu duba
la sediul poliţiei. Pe traseu, unu din agenţi l-a izbit cu bocancii
pe unde nimerea, inclusiv la cap, proferând – ca şi colegul care conducea
– tot felul de insulte, cele mai frecvente fiind „ciori nenorocite” şi
„ciorile dracului”.

In sediul poliţiei a fost dus într-o cameră în curs de
reamenajare, în care nu se instalase
încă sistemul de supraveghere video. Poliţiştii l-au pus în
genunchi şi au continuat să îl lovească cu picioarele şi cu
pumnii, lor adăugându-li-se şi tânărul agent de la trafic
rutier, dar şi alţi poliţişti care „treceau pe acolo”. S-ar
putea spune că agenţii s-au antrenat
pentru meciuri de kick box, cu tânărul Păduraru în chip de sac cu
cătuşe.

La un moment dat, a fost din nou dus în dubă şi transportat la
Spitalul de urgenţă,  pentru a
i se recolta sânge. Ameţit de lovituri şi cu mâinile umflate,
Cătălin Păduraru a spus că nu este în stare să suporte
recoltarea probelor. S-a întocmit un proces verbal pe care tânărul a scris
ceva dar nu îşi aminteşte ce, după care a fost adus înapoi la
poliţie. După alte 15-20 de minute de aşteptare, i s-au scos
cătuşele şi a fost mutat în altă cameră unde un agent
întocmea actele. Tânărul nu a scris nimic şi nici nu a semnat
documentele respective. I s-a permis să părăsească sediul
poliţiei în jurul orei 6.30 dimineaţa. Afară îl aşteptau
tatăl său şi prietenul acestuia.

In urma şocului psihic suferit, Cătălin Stefan Păduraru
a fost internat la spitalul de psihiatrie din localitatea Nifon (judeţul
Buzău). In plus, o audiogramă efectuată pe 1 iulie la Institutul
de fono-audiologie din Bucureşti arăta hipoacuzie la urechea stângă, ca urmarea a loviturilor primite. După
14 zile de tratament, o nouă audiogramă la acelaşi institut
menţiona ameliorarea hipoacuziei dar nu şi vindecarea. Dat fiind
că tânărul este încă sub tratament medical cu internare, nu i
s-a putut încă elibera un certificat medico-legal. Insă scrisoarea
medicală nr.26203/29.06.2008 eliberată de Spitalul judeţean este
foarte grăitoare pentru violenţele la care a fost supus pe durata
incidentului din 29 iunie: escoriaţii faciale şi la cotul drept,
echimoze şi traumatism minor cu plagă în zona toraco-lombară,
contuzii la umărul stâng şi coapsa stângă. Există
fotografii color precum şi un CD care arată clar urmele loviturilor.

Ca şi tatăl său, Cătălin Stefan Păduraru a
făcut plângeri la Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative  şi la parchetul de
pe lângă Tribunalul Buzău.

 

4.     
Relatarea
martorului Gheorghe Nicolae

După telefonul primit de la Stefan Păduraru în jurul orei 2.00
a.m. Gheorghe Nicolae a ieşit din casă şi a văzut
maşina prietenului său dar şi cea a poliţiştilor de la
trafic. Stefan Păduraru discuta ceva cu agentul iar când martorul s-a
apropiat l-a auzit pe Păduraru întrebând „ce aveţi cu fiul meu?” iar
răspunsul a fost ceva de genul „nu avem nimic cu el dar n-a oprit”.
După care agentul a sunat pe cineva şi i-a spus „ce faceţi, nu
mai veniţi?” In două-trei minute au apărut duba şi
maşina poliţiei din care au coborît trei „mascaţi”. Unul s-a
„ocupat” de Stefan Păduraru iar ceilalţi doi de Cătălin, pe
care l-au lovit, trântit într-o groapă cu noroi şi imobilizat.
Gheorghe Nicolae a mărturisit că nu a îndrăznit să
protesteze, pentru că astfel de scene „se petrec frecvent în zona
noastră unde locuiesc mulţi romi”. In plus, Gheorghe Nicolae – el
însuşi rom – a mai spus că poliţiştii buzoieni îşi
manifestă făţiş antipatia faţă de etnia romă
prin intervenţii brutale şi disproporţionate, amenzi pentru
orice fleac sau insulte şi injurii. El a adăugat că,
într-adevăr, urletele de durere şi spaimă ale celor doi
Păduraru au trezit vecinii care şi-au manifestat verbal dezaprobarea
faţă de brutalitatea intervenţiei poliţiştilor.

După ce Stefan şi Cătălin Păduraru au fost
urcaţi – separat – în vehiculele poliţiei,  Gheorghe Nicolae a plecat şi el spre sediul poliţiei. A
ajuns imediat după maşina care îl transporta pe prietenul său, a
vrut să intre şi el în sediu, dar nu i s-a permis. A rămas în
stradă până dimineaţa, când cei doi au fost puşi în
libertate. De la el a aflat Stefan Păduraru că şi fiul său
fusese adus la poliţie. Gheorghe Nicolae a spus că a fost pur şi
simplu şocat când l-a văzut pe Cătălin Păduraru la
ieşirea din poliţie: murdar de noroi, cu tricoul rupt, cu urme clare
de lovituri pe faţă, braţe şi picioare. In plus, abia putea
să vorbească. Cele două victime s-au dus acasă la Gheorghe
Nicolae şi, după ce şi-au mai revenit puţin, au plecat la
spital.

Gheorghe Nicolae a fost deja convocat la parchet unde a declarat exact cele
întâmplate. Trebuie menţionat că soţia sa, Letiţia Nicolae,
a fost şi ea martoră la acţiunea violentă a
poliţiştilor.

 

Constatările APADOR-CH

1.     
APADOR-CH
atrage din nou atenţia asupra riscului mare de încalcare a drepturilor
omului în perioada aşa numitei conduceri
la sediul poliţiei (anterioară reţinerii de până la 24 de
ore), care înseamnă privare de
libertate şi nu doar o măsură administrativă. De la
declanşarea intervenţiei în forţă a „mascaţilor”
şi până la ieşirea din sediul poliţiei, Stefan Păduraru
şi fiul său au fost împiedicaţi
să părăsească locurile acţiunii poliţieneşti (str.Răchita şi apoi sediul poliţiei), adică au fost privaţi de libertate. In
plus, la poliţie nu li s-a
permis să îşi folosească telefoanele mobile pentru a chema un
avocat iar tatălui i s-a refuzat orice informaţie despre soarta
fiului său.

2.     
Nicio
faptă, oricât de gravă ar fi, nu poate justifica loviturile aplicate
de agenţi nici înainte de încătuşare (există metode legale de imobilizare) şi, cu atât
mai puţin, după. Indiferent dacă tânărul Păduraru a
comis o contravenţie (ignorarea semnalelor de oprire) sau o
infracţiune (posibilă alcoolemie crescută) agenţii erau
obligaţi să aplice legea care,
evident, nu permite agresiuni fizice
şi psihice. Cât despre Stefan Păduraru, singura sa „vină” a
fost că se afla în maşină.

3.     
Limbajul cu
caracter vădit rasist folosit de
agenţi este inacceptabil. Asociaţia aminteşte că în
primăvara acestui an, în timpul summit-ului NATO la Bucureşti,
trupele poliţiei şi jandarmeriei au intervenit în forţă – în mod excesiv şi disproporţionat  – împotriva unui mic grup de români şi
străini, aflaţi în clubul fabricii Timpuri Noi. Pe toată durata intervenţiei, poliţiştii şi
jandarmii au proferat injurii şi insulte cu caracter rasist şi
xenofob la adresa tinerilor. Acest
tip de limbaj – tolerat de autorităţile de resort – pare a fi devenit
„o armă” în plus a trupelor de intervenţie.

4.     
Intocmirea
proceselor verbale de amendare, în genere pentru „tulburarea liniştii
publice”, serveşte drept paravan pentru actiunile politistilor ce se pot
uşor încadra la abuzuri. Procesul verbal întocmit lui Stefan Păduraru este uşor diferit:
acesta ar fi proferat injurii la adresa grupei de intervenţie ceea ce ar
fi produs „indignarea” vecinilor treziţi din somn! Nu se ştie dacă
eventualele injurii ar fi putut trezi vecinii, dar urletele de durere şi
spaimă ale celor două victime, cu siguranţă da. Si, după toate aparenţele,
vecinii din Răchita au fost indignaţi de metodele forţelor de ordine şi nu de ce ar fi putut spune
Stefan Păduraru.

In concluzie, APADOR-CH cere Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, respectiv Inspectoratului General al Poliţiei Române şi
parchetului să investigheze cu imparţialitate şi celeritate
modul în care au acţionat poliţiştii implicaţi în
incidentul ale cărui victime au fost Stefan Păduraru şi
Cătălin Stefan Păduraru 
sub aspectul privării de
libertate şi purtării abuzive şi să aplice
sancţiunile ce se impun. Asociaţia aminteşte că, potrivit
jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (vezi, între
altele, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Cobzaru c. României), în cazul
persoanelor care prezintă urme de violenţă la ieşirea
dintr-un loc de deţinere, autorităţile statului au obligaţia de a face cercetări
imparţiale pentru a stabili dacă semnele sunt – sau nu – rezultatul
tratamentului aplicat de poliţişti 
sau de agenţii oricărei alte instituţii cu puteri
coercitive.

 

Manuela Stefănescu                                                  Nicoleta Popescu

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.