Comunicate – Page 56

PROTEST AL APADOR-CH cu privire la folosirea armelor de foc de către poliţişti sau jandarmi

25/09/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH protestează
împotriva folosirii armelor de foc, din
ce în ce mai frecvent, de către poliţişti sau jandarmi. Acest
lucru demonstrează pe de o parte, lipsa de respect faţă de dreptul fundamental la viaţă, iar pe de alta, o pregătire
profesională de slabă calitate.
In mai puţin de o lună (septembrie a.c.) s-au semnalat trei astfel de situaţii: la Reghin,
în timpul raziei organizate de poliţie într-un cartier de romi, pentru a
depista şi reţine două persoane care ar fi ultragiat un
poliţist; în Bucureşti, împotriva unui tânăr de 22 de ani,
Adrian Cobzan, împuşcat mortal de un poliţist, în timp ce fugea de la
locul faptei (ar fi furat dulciuri dintr-un camion); din nou în Bucureşti,
dar de data aceasta jandarmii, împotriva unor spectatori, care se manifestau
ceva mai agresiv la meciul de fotbal Dinamo-Steaua.

APADOR-CH precizează că
potrivit Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului
şi libertăţilor fundamentale (art.2 – dreptul la
viaţă), uzul de armă de foc de către autorităţile
însărcinate cu aplicarea legii se justifică numai în caz de absolută necesitate. Iar
jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului arată clar
că autorităţile pot
recurge la arma de foc numai dacă viaţa sau integritatea corporală a unei persoane este pusă în pericol. Curtea
europeană mai stabileşte că, înainte de a folosi armele
împotriva unei persoane, autorităţile trebuie să ţină
cont de natura faptei comise (împuşcarea
mortală a unui hoţ este total nejustificată). CEDO
consideră şi că acţiunile poliţieneşti trebuie
foarte atent planificate, în aşa fel încât riscul recurgerii la armele de
foc să fie redus la minimum.

APADOR-CH cere Ministerului
Administraţiei şi Internelor să
reglementeze de urgenţă folosirea armelor de foc de către
angajaţii săi (poliţie, jandarmerie, poliţie de
frontieră) în sensul
autorizării acestei măsuri extreme numai dacă viaţa cuiva (poliţist,
jandarm sau orice altă persoană) este
pusă în pericol real. Recurgerea la arma de foc în orice altă
situaţie trebuie să fie interzisă în mod expres.

Asociaţia cere MAI şi parchetelor să investigheze cu
maximum de seriozitate toate situaţiile în care poliţiştii sau
jandarmii folosesc armele din dotare iar eventualele sancţiuni şi
rezultatele anchetei penale să fie făcute publice.

POZIŢIA APADOR-CH CU PRIVIRE LA RECENTA MODIFICARE A CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ

12/06/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH constată cu
îngrijorare că ultimele modificări aduse Codului de Procedură
Penală includ prevederi ce restrâng dreptul la apărare, dreptul la
viaţa privată şi dreptul la libertatea persoanei. Asociaţia cere Ministerului Justiţiei să
iniţieze de urgenţă un act normativ prin care să
abroge/modifice articolele referitoare la următoarele aspecte:

1. Camera Deputaţilor a menţinut posibilitatea supravegherii persoanelor chiar şi
în situaţia în care acestea nu au săvârşit o faptă
penală, ci doar “pregătesc”
săvârşirea ei (art.91/1 alin.1). Termenul de “pregătire” este
vag, ambiguu şi permite încălcări substanţiale ale
dreptului la viaţa privată. Mai mult, Camera Deputaţilor a
dublat, nejustificat, de la 24 la 48 de ore, durata pentru care o persoană
poate fi supravegheată fără autorizaţie de la
judecător. De asemenea, nu s-a prevăzut nicio limitare a acestei
măsuri, care poate fi repetată, practic, la nesfârşit (art.91/2
alin.1).

2. Prin adoptarea articolului care prevede posibilitatea folosirii ca probă în proces a
înregistrării convorbirilor dintre avocat şi client, (art.91/1
alin.6) Camera Deputaţilor a încălcat în mod vădit Legea nr.
51/1995, cu modificările ulterioare, privind organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat, publicat
în Monitorul Oficial nr. 45/2005.

Legea nr. 51/1995 prevede că
nici un organ al statului nu poate stânjeni sau controla, nici direct şi
nici indirect, contactul dintre avocat şi clientul său (art. 34 al.
1), iar Statutul prevede caracterul confidenţial al oricărei
comunicări dintre avocat şi client (art. 10 al. 1), imposibilitatea
folosirii ca probă a corespondenţei şi informaţiilor
transmise între avocat şi client (art. 10 al. 4), precum şi dreptul
avocatului de a refuza contactul cu clientul dacă are
cunoştinţă că există un sistem de control al acestui
contact (art. 212).

Practic, eliminarea prin lege a caracterului confidenţial al
convorbirilor ar putea genera blocarea sistemului judiciar, în special în
situaţia cauzelor penale, întrucât asistenţa juridică nu poate
fi acordată fără contacte cu clientul. Astfel va fi
afectată însăşi substanţa dreptului la apărare al
persoanelor bănuite de comiterea unor fapte penale.

3. Camera Deputaţilor a restrâns total nejustificat
dreptul la apărare în cursul
urmăririi penale, deoarece avocatul nu mai poate asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, ci numai la cele care
implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului (art.172
alin.1). Astfel se crează un
dezechilibru evident în defavoarea persoanei bănuite de comiterea unei
infracţiuni, afectându-i dreptul la un proces corect.

4. La art.144 (durata reţinerii) s-a introdus un alineat
nou – 1/1 – prin care se precizează că dacă reţinerea se
dispune după audierea învinuitului
citat de către organul de urmărire penală, “termenul de 24 de ore se calculează de
la ora emiterii ordonanţei (de reţinere – n.n.)”. Or, reţinerea
unei persoane trebuie calculată din
momentul în care aceasta îşi exprimă dorinţa de a
părăsi sediul organului de urmărire penală şi nu i se permite să facă
acest lucru. Aceasta este chiar definiţia privării de libertate din art.4 al Protocolului Opţional
la Convenţia ONU împotriva Torturii, semnat de România. APADOR-CH cere
modificarea alin.1/1, nou introdus, în
sensul acestei definiţii.

PROTESTUL APADOR-CH ÎMPOTRIVA ÎNCĂLCĂRII LIBERTĂŢII DE EXPRIMARE ÎN CAZUL ZIARISTULUI RALU FILIP

08/06/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH protestează împotriva recentei obligări a ziaristului
RALU FILIP la plata de daune morale în cuantum de 90.000 de RON (900.000.000 de
lei vechi) pentru publicarea unor afirmaţii şi opinii ce au rezultat
din ancheta jurnalistică pe care a efectuat-o într-o chestiune de interes
public, privind conduita persoanelor care ocupă importante funcţii
publice.

Obligarea jurnalistului la plata unei sume exorbitante este o sancţiune vădit disproporţionată şi are ca efect direct restrângerea până la anulare a libertăţii
de exprimare. Oricine ar dori să iniţiteze o dezbatere cu privire la
chestiuni de interes public, în special presa, este intimidat şi descurajat
prin astfel de măsuri dispuse de instanţă.

Prin stabilirea daunelor morale, instanţa nu trebuie să-l
pedepsească pe ziarist, ci numai să acorde despăgubiri care să
compenseze în mod adecvat şi proporţional prejudiciul moral suferit. Trebuie să existe garanţii reale,
efective în lege şi la nivelul instanţelor împotriva acordării
unor despăgubiri disproporţionate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mai multe hotărâri
că esenţa societatii democratice este discutarea libera, neinhibata,
in spatiul public a oricarei chestiuni de interes public. Iar aplicarea unor
sanctiuni disproportionate, chiar in cazul in care ar exista o culpa a
ziaristului, constituie o incalcare distincta a Articolului 10 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, intrucat ele au un efect intimidant, inhibant,
care anuleaza posibilitatea dezbaterii libere specifice societatii democratice.

COMUNICAT AL APADOR-CH CU PRIVIRE LA PACHETUL DE PATRU “PROPUNERI DE PROIECT” VIZAND SECURITATEA NATIONALA, SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII SERVICIUL DE INFORMATII EXTERNE SI STATUTUL OFITERILOR DE INFORMATII

16/05/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH aduce la cunoştinţa
opiniei publice că, vineri 12 mai a.c. a transmis consilierilor prezidenţiali,
care au tangenţă cu cele patru “propuneri de proiect”, comentariile
şi sugestiile sale. Este vorba despre Legea informaţiilor, contrainformaţiilor
şi securităţii naţionale, Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului
Român de Informaţii (SRI), Legea privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi Statutul ofiţerilor de informaţii.
APADOR-CH consideră că primele trei “propuneri” conţin prea multe
prevederi proaste sau de-a dreptul aberante pentru a putea fi modificate. Ele
trebuie, pur şi simplu, rescrise, pornind de la respectarea standardelor
europene (Recomandarea 1402/1999 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
şi hotărîri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului) şi a Constituţiei
României dar şi de la multele abuzuri permise de Legea siguranţei naţionale
nr.51/1991, încă în vigoare.

Comentariile şi sugestiile
APADOR-CH pot fi accesate la adresa www.apador.org,
în secţiunea “Rapoarte speciale / Alte activităţi”.

In rezumat, obiecţiile asociaţiei
se referă la

ur

mătoarele
aspecte:

1.
Propunerea de proiect privind Legea informaţiilor,
contrainformaţiilor şi siguranţei naţionale

Propunerea conţine definiţii
super-cuprinzătoare ale ameninţărilor, posibilităţi multiple de activităţi şi
personal “sub acoperire”, secretizarea a absolut tot ce ţine de
informaţii, contrainformaţii şi securitate şi, în plus, un pseudo-control atât
la nivelul legislativului cât şi al puterii judecătoreşti. Singura instituţie cu puteri depline asupra serviciilor
“secrete” este Consiliul Suprem de Apărare a Tării căruia i se
subordonează Comunitatea Naţională de Informaţii şi care, la rândul său,
cuprinde toate “autorităţile informative” (SRI, SIE, SPP, STS,
DGIA şi DGPI).Un lucru grav este menţinerea actualelor reglementări în
materia autorizaţiei de supraveghere a unei persoane pe o durată iniţială de 6 luni urmată de prelungiri nelimitate a
câte 3 luni fiecare. Imbunătăţirea referitoare la emiterea autorizaţiei
de către un judecător, după ce cererea a trecut prin filtrul procurorului, este
cu totul nesemnificativă deoarece acesta nu are acces la informaţiile, datele,
documentele ce determină un serviciu de informaţii sau de securitate să
solicite această formă de restrângere drastică a exerciţiului drepturilor
omului.

Se menţine şi chiar se extinde dreptul
serviciilor de a desfăşura activităţi economico-financiareproprii, aproape imposibil de controlat (vezi recomandarea
1402/1999 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care cere ca serviciile
“secrete” să fie finanţate exclusiv
de la bugetul de stat), prin înfiinţarea unor “persoane juridice de drept privat” (ONG-uri sau
firme, de pildă), pe care serviciile
să le folosească în desfăşurarea activităţilor de informaţii, contrainformaţii
şi securitate.

2.
Organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de
Informaţii (SRI)

Serviciul Român de Informaţii
continuă să fie o structură mixtă militaro-civilă,
la care se adaugă “militari angajaţi pe bază de contract” (de
ce are nevoie un serviciu de informaţii modern, într-un stat democratic de
trupe militare proprii?) dar şi
dreptul pentru întregul personalul “să
poarte şi să facă uz de armă”.

Propunerea de proiect menţine
dreptul SRI de a “avea în subordine sau coordonare instituţii sanitare, regii
autonome, societăţi comerciale….” (art.52). Se mai adaugă
şi prevederea de la art.18 alin.e prin care SRI este autorizat “să
înfiinţeze …. persoane juridice
…inclusiv acoperite, precum şi să desfăşoare activităţile pentru care au
fost constituite”. Prin urmare, SRI va putea înfiinţa regii/societăţi
“la vedere” dar şi firme sub acoperire care chiar vor derula
afaceri!

Art.9 alin.b dă în competenţele
SRI interesele “de securitate naţională de natură politică, economică, industrială, tehnico-ştiinţifică, comercială ori
financiar-bancară …”. Cu alte cuvinte, SRI poate controla toate domeniile sub
pretextul prevenirii şi combaterii “subminării intereselor de securitate
naţională”. De altfel, SRI este singurul
autorizat să efectueze operaţiunile “tehnice” de supraveghere a
persoanelor, indiferent de autoritatea informativă care a solicitat şi primit
autorizarea de culegere a informaţiilor.

Se menţine şi secretizarea totală
a activităţilor SRI. Această concepţie este eronată pentru că nu tot ce ţine de
un serviciu de informaţii trebuie să rămână inaccesibil publicului. Prezentarea
publică a unor statistici, a informaţiilor asupra numărului de angajaţi,
structurii, veniturilor şi cheluielilor SRI etc., în concordanţă cu cerinţele
Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile publice şi cu
Legea nr. 182/2002, nu afectează în
niciun fel securitatea naţională.

Art.54 alin.2 stabileşte că
“informaţiile ce privesc securitatea naţională pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 20 până
la 100 de ani de la arhivare…”. Acelaşi regim se aplică şi
arhivei fostelor organe naţionale de
informaţii, deci inclusiv celebrelor dosare ale securităţii. APADOR-CH cere
stabilirea unei limite unice de 20 de ani
de la data creării unui document,în paralel cu
instituirea obligaţiei SRI de a reanaliza periodic (de exemplu, odată la 3 ani)
gradul de clasificare al tuturor informaţiilor deţinute. Informaţiile ce nu mai
prezintă pericol pentru securitatea naţională vor fi declasificate imediat.

3.
Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului
de Informaţii Externe (SIE)

Problemele sunt, în majoritate,
similare celor din propunerea de proiect privind SRI: menţinerea caracterului
mixt civil-militar, constituirea de trupe militare proprii, dreptul de a folosi
armele de foc, înfiinţarea unor “persoane juridice”, surse de
finanţare extrabugetare, supravegherea persoanelor, secretizarea tuturor
informaţiilor privind activităţi, personal, structură etc. Dar în primul rând
rămân neclare obiectul de activitate (nu
sunt definite informaţiile/ameninţările “externe”) şi locul de
desfăşurare (în
ţară
? în străinătate? în
ambele?). De altfel, sunt destule situaţiile în care
“teritoriile” SIE şi SRI par a se suprapune.

4.
Statutul ofiţerilor de informaţii

Pe lângă statutul dublu
“militar-civil” sau dreptul de a purta şi folosi arme de foc,
propunerea cuprinde un număr impresionant de avantaje materiale dintre care
cele mai flagrante privesc pensionarea la
55 de ani sau 25 de ani de activitate (12 luni de activitate se echivalează
cu 18-24 de luni), multiplele componente ale salariului de bază
(inclusiv grade, gradaţii, prime permanente etc.) şi posibilitatea de a cumpăra locuinţele de serviciu.

Pe lângă acestea, art.31 alin.1
prevede obligaţia păstrării secretului profesional, după încetarea raporturilor
de serviciu “pe toată durata
vieţii”, prevedere evident excesivă şi nejustificată. APADOR-CH
propune ca obligaţia păstrării secretului profesional să funcţioneze timp de 5 ani sau până la declasificare sau
deconspirare prin orice mijloace a informaţiei în cauză.

O prevedere inacceptabilă este aceea că ofiţerii de informaţii pot “să solicite oricărei persoane sprijin pentru apărarea securităţii
naţionale….” Apărarea securităţii naţionale este atributul exclusiv al autorităţilor. Persoanele,
în primul rând cele fizice, nu au nicio competenţă în acest domeniu şi nu pot fi obligate să acorde “sprijin”
ofiţerilor de informaţii.

PROTESTUL APADOR-CH ÎMPOTRIVA MODULUI ÎN CARE GUVERNUL TRANSPUNE DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI PRIVIND REUTILIZAREA INFORMAŢIILOR DIN SECTORUL PUBLIC

27/04/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH işi exprimă protestul faţă de modul în care
Guvernul încearcă să transpună în legislaţia internă Directiva nr. 98/2003/EC
privind reutilizarea informaţiilor din sectorul public, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L345/31.12.2003.

Directiva amintită a fost preluată mecanic în cuprinsul
proiectului de lege privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice
şi nu a fost corelată cu dispoziţiile din dreptul intern în vigoare privind
liberul acces la informaţiile de interes public (Legea nr. 544/2001), cu
consecinţa inducerii în opinia publică a ideii că informaţiile de interes
public nu vor mai putea fi obţinute decât după plata unei taxe.

APADOR-CH atrage atenţia că directiva europeană menţionată
constituie un set de norme minimale, după cum o indică, de altfel, şi articolul
1 al acesteia şi o subliniază explicit preambulul ei, care prevede, la punctul
8, că: « Măsurile luate de statele membre pot depăşi normele
minimale stabilite prin prezenta directivă, permiţând astfel o reutilizare mai
largă. »

APADOR-CH cere Guvernului să respecte şi să reafirme, în
proiectul de lege privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice,
principiile prevăzute în Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la
informaţiile de interes public, potrivit cărora obţinerea informaţiior de interes public este liberă, ceea ce
presupune, printre altele, accesul gratuit
şi necondiţionat de vreo justificare
la informaţiile de interes public.

APADOR-CH cere Guvernului să delimiteze clar, în proiectul
de lege, faza obţinerii informaţiior
de interes public, care este supusă în continuare Legii nr. 544/2001, şi faza reutilizării informaţiilor din instituţiile
publice, care este ulterioară şi distinctă de obţinerea informaţiilor.

Accesul la informaţiile de interes public trebuie să
rămână liber şi necondiţionat de plata vreunei taxe sau de dovedirea vreunui
« interes legitim ».

APADOR-CH

27
aprilie 2006

POZIŢIA APADOR-CH CU PRIVIRE LA PROIECTUL LEGII PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR DE CONTROL AL AVERILOR ŞI DE VERIFICARE A CONFLICTELOR DE INTERESE ŞI A INCOMPATIBILITĂŢILOR

13/03/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH îşi exprimă dezacordul faţă de
prezenţa în proiectul Legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor
de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a
incompatibilităţilor a unor reglementări care încalcă, în mod vădit, drepturile
omului.

Astfel, prin art. 12 din proiect este instituită percheziţia domiciliară în
materie civilă, dar cu o altă denumire: cercetare locală. Măsura este vădit
neconstituţională, deoarece nu se
încadrează printre condiţiile prevăzute de art. 27 al. 2 din Constituţie
pentru efectuarea unei percheziţii.

De asemenea, proiectul îngrădeşte, prin încălcarea art. 21 din
Constituţie, accesul la justiţie
pentru cenzurarea actelor esenţiale dispuse de organele administrative în
temeiul acestei legi: decizia prin care se constată conflictul de interese
(art. 51 din proiect) şi decizia prin care se constată cazul de
incompatibilitate (art. 78 din proiect).

Este inadmisibil ca aceste decizii, care
pot duce nemijlocit la sancţionarea, destitutirea sau eliberarea din demnitate
sau funcţie, să nu poată fi supuse controlului judecătoresc.

Proiectul nu prevede garanţii de procedură
suficiente pentru a împiedica hărţuirea unei persoane sub pretextul desfăşurării
activităţii de control.

Deşi în proiect se menţionează că durata
cercetării trebuie să fie rezonabilă (art. 22 alin. 3, art. 77 alin. 3), nu
este prevăzut un termen limită al
acesteia, de exemplu 6 luni, care ar oferi şi o garanţie efectivă că această
cercetare nu se poate prelungi o perioadă nedefinită.

Proiectul prevede că reluarea cercetării
se poate face oricând (art. 34 alin. 3, art. 54 alin. 3), deşi, chiar când este
vorba de infracţiuni – cele mai grave fapte ilicite – legea penală prevede un
termen de prescripţie a răspunderii. În mod normal, pentru a nu permite
hărţuirea, proiectul trebuie să prevadă că reluarea cercetării trebuie să fie
posibilă numai înlăuntrul unui termen de
prescripţie, care ar putea fi, spre exemplu, de 3 sau 5 ani.

APADOR-CH solicită iniţiatorului proiectului să ia măsuri urgente de
eliminare a prevederilor care constituie ameninţări reale şi grave la adresa drepturilor
omului.

APADOR-CH informează că poziţia sa a fost
transmisă Ministerului Justiţiei astăzi, 13 martie 2006, în cadrul dezbaterii
publice iniţiate în baza Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională
în administraţia publică.

Poziţia de principiu a APADOR-CH cu privire la viitorul cadru legal ce va reglementa securitatea naţională şi activitatea serviciilor de informaţii

27/02/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Legea privind siguranţa naţională precum şi legile care
reglementează activităţile tuturor serviciilor de
informaţii trebuie modificate pentru (i) a respecta prevederile
Constituţiei; (ii) a respecta standardele internaţionale în materia
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale; (iii) a
reformula conceptul de siguranţă naţională şi a
reforma obiectivele şi instrumentele serviciilor secrete potrivit
intereselor României ca stat membru al NATO şi, în perspectivă
apropiată, al Uniunii Europene; (iv) a consolida şi dezvolta
mecanismele de monitorizare şi control asupra activităţilor
serviciilor de informaţii.

APADOR-CH consideră că, pentru a avea legi democratice în
domeniul siguranţei naţionale şi funcţionării
serviciilor de informaţii, trebuie să se ţină cont cel puţin de următoarele
principii:

a) definirea clară a conceptului de siguranţă
naţională prin stabilirea exactă a categoriilor de
acţiuni/activităţi ce constituie ameninţări la adresa
siguranţei naţionale. Formulările trebuie să fie limitative şi limpezi pentru a
elimina complet posibilitatea de răstălmăcire sau adăugare;

b) reducerea numărului de servicii de informaţii la două – SRI şi SIE – la care se
adaugă o singură structură informativă acceptabilă
şi anume Direcţia de Informaţii Militare din cadrul Ministerului
Apărării Naţionale.

Desfiinţarea
Serviciului de Pază şi Protecţie şi Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale a căror existenţă ca servicii
independente este nejustificată va duce la reducerea cheltuielilor de la buget, la scăderea sau chiar
eliminarea rivalităţilor contraproductive dintre servicii, la
limitarea riscului de depăşire a sferei siguranţei
naţionale cu consecinţa încălcării drepturilor omului
şi la eficientizarea controlului public instituţionalizat asupra
activităţilor serviciilor de informaţii. Serviciul de Pază şi
Protecţie, ca structură fără atribuţii informative, poate
fi trecut în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în
cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române care are, între alte
atribuţii, exact "paza şi protecţia". Iar Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale trebuie transformat dintr-o structură
informativă într-o simplă unitate
tehnică, fie în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiilor, fie în subordinea Guvernului.

In acelaşi sens, trebuie
eliminate din sfera siguranţei naţionale şi structurile
informative create în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Aceste structuri nu au obiective ce
intră în sfera siguranţei naţionale, ci se ocupă de
protecţia informativă a personalului ministerului, lucru care ar
trebui clar prevăzut în Legea de organizare şi funcţionare a
MAI.

c) demilitarizarea serviciilor de informaţii. Excepţie face numai
structura informativă din cadrul MApN. Caracterul militar a transformat
serviciile de informaţii în sisteme
închise, inaccesibile controlului public eficient şi care se supun numai
disciplinei militare;

d) instituirea controlului
judecătoresc asupra operaţiunilor informative şi de
execuţie care pot încălca drepturile omului. Controlul
judecătoresc se execută anterior,
pe durata operaţiunii şi posterior, după următoarele
reguli: (i) numai un judecător poate
emite autorizaţia de supraveghere a
uneia sau mai multor persoane. Orice operaţiune de supraveghere a
oricărui serviciu de informaţii sau structură informativă
este ilegală în absenţa
autorizării judecătoreşti; (ii) judecătorului i se pun
la dispoziţie toate materialele pe baza cărora serviciile/structurile solicită autorizaţia de
supraveghere. Nimeni nu poate invoca
"secretul de stat sau de serviciu" pentru a refuza prezentarea
materialelor în faţa judecătorului; (iii) în conţinutul
autorizaţiei trebuie menţionate cu exactitate subiectul, scopul
şi limitele operaţiunii aprobate, inclusiv durata pentru care se
emite. Durata de valabilitate a
autorizaţiei este cea reglementată de Codul de procedură
penală, art. 911 – 916
(autorizaţia se emite pentru o lună şi poate fi
prelungită pe perioade de câte o lună, fără a depăşi în total patru luni); (iv)
rezultatele operaţiunilor trebuie verificate periodic de judecător
care va decide asupra oportunităţii continuării supravegherii,
în funcţie de rezultate sau de lipsa acestora; (v) la expirarea
autorizaţiei de supraveghere, judecătorul dispune încunoştinţarea persoanelor
supravegheate, care nu au fost trimise în judecată, că au fost supuse
acestor proceduri. Controlul
judecătoresc posterior se realizează prin accesul la justiţie al
persoanei care se consideră lezată în drepturile sale prin acest gen
de supraveghere. Accesul la justiţie se realizează prin
prevederea şi garantarea unor căi de atac în faţa instanţei;

e) obligaţia serviciilor/structurilor de informaţii de a demonstra în faţa judecătorului
că fiecare autorizaţie de supraveghere solicitată pleacă de
la un pericol real, concret şi
măsurabil la adresa siguranţei naţionale. De asemenea,
ele trebuie să arate că au
epuizat toate celelalte mijloace/metode
de cercetare anterior solicitării
autorizaţiei de supraveghere şi că această
ultimă metodă, ce presupune imixtiuni în viaţa privată, a rămas singura posibilitate pentru
aflarea adevărului;

f) interzicerea ca serviciile/structurile de informaţii să
desfăşoare orice fel de activitate comercială atât ca
instituţii cât şi de către angajaţi, inclusiv
soţ/soţie şi rude până la gradul IV.

Raţiunile pentru această interdicţie sunt multiple:
posibilă concurenţă neloială şi/sau distorsionarea
pieţei prin utilizarea datelor obţinute în virtutea atribuţiilor
legale ale acestora; pericolul constituirii unor grupări/acţiuni în
afara legii; obţinerea unor venituri extrabugetare ce nu pot fi controlateetc. Serviciile/structurile de informaţii trebuie să fie
finanţate exclusiv de la bugetul de
stat, iar comisiile parlamentare de control trebuie să supravegheze
permanent modul în care se cheltuiesc fondurile alocate;

g) accesul persoanelor la informaţiile de interes public deţinute
de serviciile/structurile de informaţii

Este absolut necesar să se renunţe la clasificarea automată
ca "secrete" a tuturor
informaţiilor, indiferent de natura lor, deţinute de aceste
servicii/structuri. Clasificarea automatăeste nu numai excesivă, ci şi profund dăunătoare
pentru o societate democratică. Poate fi acceptată numai limitarea – şi nu
interzicerea – accesului la anumite informaţii deţinute de
instituţiile respective. Dar pentru a putea limita accesul, autorităţile sunt obligate
să demonstreze că prin comunicarea informaţiilor se pune în pericol real, concret şi
demonstrabil un interes legitim referitor la siguranţa naţională
iar restricţia este absolut necesară pentru apărarea acelui
interes.

Obligaţia protejării informaţiilor clasificate revine exclusiv serviciilor/structurilor de
informaţii şi angajaţilor acestora. Nicio altă
persoană fizică sau juridică nu poate fi trasă la răspundere – penală, administrativă,
civilă, discipliniară – pentru primirea, păstrarea sau
divulgarea unor informaţii clasificate şi nici nu poate fi
obligată să dezvăluie provenienţa acestora. In
plus, trebuie prevăzut în mod expres că odată ieşite din sistem, indiferent pe ce cale,
informaţiile încetează să mai fie clasificate.

h) arhivele serviciilor/structurilor de informaţii

Operaţiunile serviciilor/structurilor de informaţii de culegere,
stocare şi arhivare de date trebuie strict reglementate, cu termene rezonabile de secretizare
şi de păstrare. Serviciilor/structurilor le este interzis să stocheze/arhiveze informaţii obţinute
tangenţial în cursul operaţiunilor dacă acestea nu au legătură cu subiectul sau scopul
supravegherii. Orice persoană poate avea acces la propriul dosar de
informaţii şi poate cere rectificarea unor date. In caz de refuz,
persoana se poate adresa justiţiei având dreptul să obţină
reparaţie.

Comunicat privind plângerea penală adresată de apador-ch parchetului de pe lângă înalta curte de casaţie şi justiţie cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de către domnul procuror general Ilie Botoş

22/02/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 22 februarie 2006, APADOR-CH
a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie o plângere penală împotriva dlui. ILIE BOTOŞ,
procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, pentru săvârşirea a două infracţiuni:

–
neexecutarea hotărârilor judecătoreşti
definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ şi
după ce conducătorul autorităţii publice a fost amendat de
instanţă pentru nerespectarea termenului de executare
(infracţiune prevăzută de art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004
privind contenciosul administrativ) şi-
abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor (infracţiune prevăzută de art. 246 Cod penal).

Plângerea penală a fost formulată deoarece de circa doi ani şi jumătate, începând cu 30 august 2003,
data numirii în funcţia de procuror general, dl. Ilie Botoş refuză în mod nejustificat, cu
rea-credinţă, executarea integrala a unei sentinţe civile
irevocabile a Tribunalului Bucureşti, prin care parchetul a fost obligat să comunice asociaţiei informaţii de interes public privind
supravegherea persoanelor.

Pentru neexecutarea acestei hotărârii judecătoreşti, dl. Ilie
Botoş, în calitate de conducător al autorităţii publice, a
fost amendat civil de două ori, în anii 2003 şi 2006, de către
instanţele judecătoreşti, de fiecare dată hotărârile
de amendare devenind irevocabile. Cu toate acestea, sentinţa civilă
prin care parchetul a fost obligat să comunice informaţii de interes
public privind supravegherea persoanelor nu a fost executată integral nici
în momentul de faţă. Legea contenciosului administrativ califică
acest comportament drept infracţiune. De asemenea, refuzul constant
şi nejustificat de a executa o hotărâre judecătorească
irevocabilă constituie şi infracţiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, întrucât respectarea hotărârilor
judecătoreşti intră –în mod logic şi natural – printre
obligaţiile de serviciu ale unui procuror general.

Protest împotriva reţinerii nelegale a ziaristului Marian Gârleanu pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni contra siguranţei statului

17/02/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH, Agenţia de Monitorizare
a Presei şi APPLE protestează împotriva reţinerii nelegale a
ziaristului Marian Gârleanu, corespondent din Focşani al cotidianului
România Liberă, pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni
contra siguranţei statului.

În esenţă, ziaristului i se impută deţinerea
neautorizata a unor informaţii militare, despre care ministrul
apărării a declarat că “…nu
reprezintă însă un pericol pentru armata română, pentru că
sunt informaţii din trecut, de acum doi ani şi jumătate, deci nu
este o problemă care să pună în pericol armata română …”.

În primul rând, dacă informaţiile militare deţinute de
ziarist nu prezintă nici un pericol pentru armată, astfel cum
apreciază – în deplină cunoştinţă de cauză chiar
ministrul apărării – ele nu pot fi încadrate în categoria informaţiilor
clasificate, întrucât, potrivit art. 15 din Legea nr. 182/2002 privind
protecţia informaţiilor clasificate, numai informaţiile prin a
căror divulgare se prejudiciază siguranţa naţională
sau apărarea ţării constituie informaţii secrete de stat.

În al doilea rând, odată cu adoptarea Legii nr. 182/2002 obligaţia
de a proteja informaţiile secrete de stat revine numai „persoanelor autorizate”, nu şi
celorlalte persoane. Art. 16 din această lege prevede expres că numai
persoanele autorizate care emit, gestionează sau intră în posesia
informaţiilor secrete au obligaţia de a le proteja. Întrucât jurnaliştii, ca şi publicul, nu
intră în sfera persoanelor autorizate la care se referă articolul
16, rezultă că pentru
aceştia nu mai există obligaţia de a proteja informaţiile
secrete de stat. Schimbarea concepţiei privind titularii
obligaţiei de a apăra aceste secrete are ca efect şi abrogarea
implicită a alineatului 4 al articolului 169 din Codul penal, text care instituia
obligaţia oricărei persoane de a proteja secretele de stat.

O astfel de susţinere este cât se poate de logică: odată ce
o informaţie a ieşit din sfera secretă – fapt împlinit în
momentul în care datele/informaţiile au intrat în posesia presei –
informaţia îşi pierde caracterul secret, iar acesta nu mai poate fi
re-obţinut. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului
a stabilit că „informaţiile
privind siguranţa naţională, odată intrate în spaţiul
public, nu mai pot fi interzise, retrase şi nici autorii diseminării
informaţiei pedepsiţi …”.

APADOR-CH, Agenţia de Monitorizare a Presei şi APPLE consideră
că privarea de libertate a ziaristului Marian Gârleanu este complet
nejustificată şi cer autorităţilor competente să
renunţe la aplicarea alineatului 4 al articolului 169 din Codul penal,
atât în acest caz, cât şi în orice altă situaţie similară.

Contact:

APADOR-CH: 312 45 28

AMP: 313 40 47; 0729 199 393

Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii de
Exprimare: 0727 722 634

DECLARATIA APADOR-CH CU PRIVIRE LA INTERCEPTARILE SI INREGISTRARILE AUDIO SAU VIDEO

10/02/2006/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH precizează
de la început că, în momentul de faţă, supravegherea persoanelor prin interceptări şi
înregistrări audio sau video şi prin alte tipuri de supraveghere se face pe baza a două legi: Codul de
procedură penală (Legea nr.281/2003) şi Legea siguranţei naţionale (nr.51/1991, anterioară
Constituţiei din 1991).

Codul de procedură
penală (art.91 indice 1-6) reglementează strict acest gen de
măsuri care presupun o serie de limitări
severe ale drepturilor omului, în primul rând al dreptului la viaţă
privată şi, totodată, prevede o serie de garanţii. Astfel, autorizarea de
interceptare şi înregistrare este emisă de un judecător, după analizarea tuturor motivelor şi
numai dacă alte metode legale de
anchetă sunt ineficiente; autorizarea se dă pe o
perioadă de până la o
lună, cu posibilitatea de prelungire pe perioade de maximum câte o
lună, fără a se putea
depăşi, în total, patru luni; în situaţii de urgenţă, procurorul poate dispune
interceptarea şi înregistrarea şi informează judecătorul
despre acestea în maximum 24 ore.
Judecătorul trebuie să se pronunţe în următoarele 24 de ore
şi, de asemenea, să dispună, până la terminarea urmăririi penale, aducerea la
cunoştinţă, în scris, persoanelor ale căror convorbiri au
fost interceptate şi datele la care s-au efectuat.

In opinia APADOR-CH,
trebuie prevăzută şi obligaţia
autorităţilor competente de a informa toate persoanele supravegheate, după expirarea
valabilităţii autorizaţiei de interceptare şi înregistrare
audio sau video. Evident, este vorba de persoanele supravegheate care nu au fost trimise în judecată.

Niciuna din
garanţiile de mai sus nu se regăseşte în Legea siguranţei
naţionale. Potrivit articolelor 13
şi 15, autorizaţiile de supraveghere sunt emise de procurori, care fac parte din puterea
executivă întocmai ca şi serviciile secrete, fără să
existe nici un control judecătoresc. Autorizaţiile sunt valabile
pe o perioadă iniţială de şase
luni ce poate fi urmată de un număr nelimitat de prelungiri de
câte trei luni fiecare. Practic, o
persoană suspectă de încălcarea legii siguranţei
naţionale – iar definiţiile din lege sunt extrem de vagi – se poate
afla sub supravegherea serviciilor secrete toată viaţa,
fără nici o posibilitate de contestare sau apărare. Prin urmare, însăşi Legea
siguranţei naţionale este sursa violării drepturilor omului. APADOR-CH
consideră că legea nu poate fi
doar amendată pentru că filosofia acesteia este profund eronată
şi dăunătoare. In mod evident, este nevoie de o lege nouă,
care să includă garanţii solide de respectare a drepturilor
omului.

Până la elaborarea,
discutarea în public şi adoptarea unei astfel de legi, APADOR-CH cere Guvernului şi Parlamentului
să abroge de urgenţă articolele 13 şi 15 din Legea
siguranţei naţionale iar supravegherea persoanelor să fie
făcută cu respectarea strictă a prevederilor din articolul 91 indicii
1-6 din Codul de procedură penală.

APADOR-CH

10 februarie 2006