Senatorii PSD care voiau să facă abuzurile polițiștilor mai greu de probat și-au retras proiectul de modificare a Legii 360/2002, privind statutul polițistului, după intervenția APADOR-CH
APADOR-CH a atras atenția, la începutul lunii mai, asupra intenției de modificare a Legii 360/2002, privind statutul polițistului, care conține unele prevederi bune, dar și una problematică, de natură să îngreuneze posibilitatea de a mai proba eventualele abuzuri săvârșite de polițiști – prin eliminarea elementelor foto și video dintre mijloacele de probă.
La demersul APADOR-CH s-au alăturat mai multe organizații neguvernamentale și împreună am transmis Parlamentului o serie de propuneri de îmbunătățire a proiectului, precum și solicitarea de a se renunța la prevederea prin care se eliminau probele video și audio.
Reacțiile inițiatorilor proiectului nu au întârziat să apară, ei declarând presei că eliminarea probelor video ar fi fost o scăpare și că va fi remediată. Pentru o verificare oficială, APADOR-CH a transmis o solicitare Parlamentului, conform Legii 544/2001, cerând o actualizare a stadiului proiectului de lege în discuție.
În răspunsul primit azi de la Senat, se spune că inițiatorii au preferat să-și retragă complet proiectul, la data de 11 mai 2020, deși ar fi avut posibilitatea să-l corecteze și să-l completeze cu propunerile venite dinspre societatea civilă, întrucât unele dintre prevederi sunt de un real folos în munca polițiștilor: cum ar fi măsurile ce se referă la drepturile bănești ale polițiștilor, dotarea cu bodycams sau punerea statutului polițiștilor în acord cu legea avertizorilor de integritate, astfel încât acei polițiști care atrag atenția public asupra disfuncționalităților din sistem să nu fie pedepsiți sau concediați abuziv.
Să sperăm că retragerea proiectului nu înseamnă anularea, ci îmbunătățirea lui, într-un viitor apropiat.
https://apador.org/wp-content/uploads/2018/05/eugen-nicolicea-iordache.jpg647970Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-05-14 14:34:202020-05-27 17:06:43Proiectul de modificare a statutului polițistului, retras de la Senat, după sesizarea APADOR-CH
În prima parte a deciziei, în paragrafele 84 – 106, au fost analizate cele două decrete prezidenţiale emise pentru instituirea şi apoi pentru prelungirea stării de urgenţă.
CCR a stabilit că o parte dintre prevederile decretelor prezidenţiale, aflate în anexele la decrete, conţin dispoziţii pe care Preşedintele nu era îndrituit de lege să le emită.
Aceasta deoarece, spune CCR, Preşedintele nu poate să modifice legi sau să suspende aplicarea unor legi sau a unor articole din legi, acesta fiind atributul exclusiv al Parlamentului sau, după caz, al Guvernului (care poate adopta, cu anumite limitări, ordonanţe de urgenţă).
În paragraful 100 al deciziei CCR sunt date numeroase exemple de măsuri dispuse de Preşedinte cu depăşirea competenţelor legale, respectiv:
achiziţionarea directă, de către autorităţile publice centrale și entităţile juridice în care statul este acţionar majoritar, de materiale şi echipamente necesare combaterii epidemiei;
plafonarea preţurilor la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică;
suspendarea din funcţiile de conducere a conducătorilor unităţilor sanitare, direcţiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanţă, precum şi autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor, cu posibilitatea ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcţii să nu fie funcţionari publici;
transferuri între bugetele Ministerului Sănătăţii şi al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
faptul că prevederile Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, nu se aplică angajaţilor sistemului naţional de apărare, angajaţilor din penitenciare, personalului din unităţile sanitare publice şi altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, şi al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, după caz;
derogarea de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, persoana îndreptăţită păstrându-și stimulentul de inserţie în situaţia pierderii locului de muncă drept urmare a efectelor epidemiei COVID-19;
neînceperea cursului prescripţiilor şi termenelor de decădere de orice fel, iar, dacă au început să curgă, suspendarea lor, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile;
continuarea activității instanțelor judecătorești doar în cauzele de urgenţă deosebită, caz în care pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeaşi zi;
suspendarea de plin drept a cauzelor civile fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop;
întreruperea termenele de exercitare a căilor de atac;
limitarea activității de urmărire penală şi cea a judecătorilor de drepturi şi libertăţi;
suspendarea de drept a proceselor penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv a celor aflate în procedură în camera preliminară;
CCR nu a stabilit că aceste măsuri dispuse de preşedinte erau rele sau neoportune, ci doar că ele nu puteau fi dispuse de Preşedinte, ci doar de Parlament sau, în anumite cazuri, de Guvern (ca legiuitor delegat).
Ce se mai poate întâmpla acum cu aceste prevederi care exced competenţelor Preşedintelui?
CCR răspunde că, practic, nu se mai poate face nimic, ceea ce înseamnă că ele rămân valabile.
Aceasta deoarece CCR a stabilit că decretele prezidenţiale în discuţie sunt acte administrative cu caracter normativ care privesc raportul Preşedintelui cu Parlamentul, motiv pentru care ele intră sub incidenţa art. 126 al. 6 din Constituție, fiind exceptate de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, efectuat în temeiul Legii nr.554/2004.
Deci, decizia CCR stabileşte că decretele prezidenţiale privind instituirea/prelungirea stării de urgenţă nu pot fi contestate în contencios administrativ.
Pentru cele două decrete prezidenţiale există doar două modalităţi de control:
A – controlul parlamentar
B – controlul constituţional
CCR mai spune că, cu ocazia încuviinţării instituirii stării de urgenţă de către Preşedinte, Parlamentul avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor constituționale și legale pe care decretul Președintelui trebuia să le respecte. CCR a reţinut că Parlamentul nu a făcut aceste verificări, deşi ar fi putut să încuviinţeze starea de urgență, dar şi să „sancţioneze” depăşirea competenţelor din decretul prezidenţial. CCR nu precizează însă şi cum ar fi putut să „sancţioneze” Parlamentul aceste depăşiri.
De asemenea, CCR a precizat că pe calea controlului constituţional se poate verifica indirect decretul prezidenţial, prin verificarea constituţionalităţii hotărârii camerelor reunite prin care a fost încuviinţată sau nu instituirea stării de urgenţă. Această verificare nu se face din oficiu de CCR, ci ea trebuie sesizată conform legii, de anumiţi subiecţi (unul dintre preşedinţii celor două Camere, un grup parlamentar sau un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori).
Având în vedere că nici Paramentul şi nici CCR nu au infirmat vreo prevedere din decretele prezidenţiale, toate prevederile din cele două decrete, inclusiv prevederile din anexe, rămân valabile. Ele au şi caracter definitiv, deoarece nu pot fi atacate nici în contencios administrativ.
Este de observat faptul că doi judecători, care au votat în favoarea deciziei CCR (decizie luată cu unanimitate de voturi), au formulat o opinie concurentă, atașată deciziei CCR, în care susţin că aceste decrete prezidenţiale pot fi atacate în contencios administrativ și că Parlamentul nu poate verifica legalitatea şi temeinicia decretelor prezidenţiale (atribut ce revine instanţelor de judecată), ci poate doar să încuviinţeze sau nu instituirea stării de urgenţă. Opinia este minoritară, astfel că se va ține cont de opinia majoritară, care este în sensul că decretele prezidențiale în discuție nu pot fi atacate în contencios administrativ.
Pentru cei tentaţi să judece foarte aspru erorile din cele două decrete prezidenţiale, nu ar trebui pierdut din vedere că problematica gestionării prin acte normative a unei stări de urgenţă a fost una complet nouă, inedită. Orice început, pe un teren absolut nou, nedefrişat, nu este scutit de unele erori.
Cum am putea evita deciziile „surpriză” ale CCR
Nu este prima dată când CCR, în mod abrupt și oarecum șocant, reaşează lucrurile în ordinea constituţională, în chestiuni cu privire la care în Constituţie există prevederi eliptice sau vagi, susceptibile de interpretări diferite, chiar diametral opuse.
Poate că ar trebui prevăzută posibilitatea ca autorităţile publice relevante să solicite CCR, în avans, puncte de vedere sau îndrumări cu privire la modul constituţional de acţiune în anumite situaţii sau cu privire la anumite probleme. Astfel, s-ar evita adoptarea unor măsuri care să fie apoi declarate neconstituţionale şi să ducă la dispute – care puteau fi evitate – în opinia publică.
În acest sens, există o reglementare la nivel european, aplicabilă între statele care au ratificat-o (Protocolul nr. 16 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), prin care se introduce posibilitatea ca instanţele naţionale relevante să solicite opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Opinia Curţii va fi exprimată sub forma unui aviz consultativ (cu caracter facultativ). România a semnat acest protocol în 2014, dar nu l-a ratificat, astfel că nu i se aplică încă (noi am tot solicitat ratificarea, dar fără succes).
De aceea, poate că ar fi bine dacă şi la noi s-ar prevedea în lege posibilitatea ca, în anumite cazuri, autorităţile publice importante, să solicite CCR ante factum opinii, puncte de vedere, îndrumări cu privire la probleme de substanţă sau proceduri relevante de natură constituţională.
Este posibilă prevederea prin lege a acestei noi atribuţii a CCR, fără a fi necesară şi modificarea Constituţiei, deoarece art. 146 lit. l din Constituţie prevede că CCR „îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.”
Aşa cum CEDO va putea formula opinii/avize, cu caracter facultativ (dar, cu foarte mare greutate, în practică) fără să poată fi acuzată că astfel se antepronunţă, tot aşa şi CCR ar putea formula opinii/avize, tot cu caracter facultativ (şi tot cu foarte mare greutate, în practică) fără să poată fi acuzată că se antepronunţă.
https://apador.org/wp-content/uploads/2019/07/constitutie.jpg400600Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-05-14 09:43:132020-06-19 16:34:03Ce se întâmplă, după decizia CCR, cu decretele preşedintelui privind starea de urgenţă
De frica CCR, Guvernul a trimis în Parlament un proiect de lege pentru starea de alertă care restrânge aceleași drepturi ca și starea de urgență, deși între cele două stări ar trebui să existe diferențe substanțiale
Guvernul a trimis ieri Parlamentului, spre adoptare, un proiect de lege care prevede că, pe durata stării de alertă, pot să fie luate aceleaşi măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi ca şi cele luate pe durata stării de urgenţă.
În stare de urgenţă, aceste măsuri se iau de ministrul afacerilor interne, cu aprobarea primului-ministru, prin ordonanţă militară. În stare de alertă, aceleaşi măsuri se iau de miniştri sau directori de instituţii publice, prin ordine, decizii, dispoziţii etc.
Diferenţa majoră este că starea de urgenţă este prevăzută în Constituţie şi trebuie instituită de preşedinte şi aprobată de Parlament, pe o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitate de prelungire, în timp ce starea de alertă, nu este prevăzută în Constituţie, nu are o durată precisă şi se declară de un comitet interministerial, format din unii miniştri şi şefi de instituţii publice, denumit „Comitetul național pentru situații speciale de urgență” sau, la nivelul unei sau unor localităţi, de comitetele județene/Bucureşti sau de comitetele locale pentru situații de urgență (formate din prefect, primar, şefi de servicii publice etc.).
Deci, deşi cele două stări, de urgenţă şi de alertă, au aceeaşi esenţă, pentru că presupun luarea aceloraşi măsuri de restrângere de drepturi şi libertăţi, ele pot fi instituite în moduri diferite: unul greu (care implică preşedintele şi Parlamentul) şi unul uşor (care implică, cel mult, un comitet interministerial).
Din acest motiv, starea de alertă poate fi privită ca un artificiu folosit pentru a permite luarea unor măsuri specifice stării de urgenţă, dar fără a mai declara starea de urgenţă. Deci, cu ocolirea procedurii prevăzute în Constituție.
În acest sens, trebuie precizat că OUG 1/1999 prevede că măsurile ce presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi pot fi luate numai pe durata stării de urgenţă. În schimb, OUG 21/2004, care introduce noţiunea de „stare de alertă” nu conţine o prevedere în sensul că pe durata stării de alertă pot fi restrânse drepturi şi libertăţi prin ordine şi dispoziţii de miniştri sau directori, tocmai pentru că declararea acestei stări nu implică entităţi constituţionale (preşedinte, Parlament) şi nici existenţa unei situaţii atât de grave, încât să implice restrângeri de drepturi şi libertăţi. Dacă există o situaţie gravă, atunci trebuie instituită starea de urgenţă, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Considerăm că starea de alertă trebuie reglementată diferit de cea de urgenţă cu privire la măsurile care se pot dispune pe durata ei. Dacă, în timpul stării de alertă, pot fi luate aceleaşi măsuri restrictive de drepturi ca şi în starea de urgenţă, aceasta înseamnă că, practic, între cele două stări nu există nicio diferenţă. Deşi ar trebui să existe diferenţe substanţiale, esenţiale. De ce? Pentru că nu este normal ca libera circulaţie, libertatea întrunirilor, dreptul la muncă, libertatea economică, dreptul la învăţătură, dreptul la viaţă privată şi restul drepturilor şi libertăţilor fundamentale să fie restrânse prin simpla voinţă a unor funcţionari din ministere şi instituţii publice.
Starea de alertă ar trebui să se rezume la impunerea de obligaţii doar pentru autorităţile şi instituţiile publice, adică statul e cel ce trebuie alertat să se pregătească serios şi să dea o atenţie deosebită situaţiei speciale apărute. Dar, starea de alertă nu ar trebui să permită, prin ea însăși, restrângeri de drepturi şi liberăţi prin decizii/ordine de directori sau ministri. Dacă situaţia excepţională este de o aşa seriozitate încât necesită pentru rezolvare măsuri care presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi, atunci nu ar trebui rămas în stare de alertă, ci ar trebui instituită (sau prelungită) starea de urgenţă, conform Constituţiei.
În cazul acestei pandemii, aflată încă în desfăşurare şi cu mare probabilitate de revenire la un nivel chiar mai ridicat decât a fost, soluţia corectă/constituţională era de prelungire sau de instituire din nou a stării de urgenţă, dacă trebuiau luate în continuare măsuri de restrângere de drepturi şi libertăţi pentru combaterea pandemiei. În schimb, a fost găsit artificiul redenumirii stării de urgenţă ca stare de alertă (mult mai uşor de instituit). Dar, dacă problemele sunt serioase, iar riscurile pentru comunitate rămân în continuare mari, din cauza acestei pandemii, de ce ne ferim să o recunoaştem şi nu menţinem starea de urgenţă? Şi în starea de urgenţă pot fi adoptate măsuri ceva mai relaxate decât cele iniţiale, cum se doreşte în prezent.
Este foarte posibil ca şi noua lege, aflată încă în stadiul de proiect, care reglementează starea de alertă, să fie declarată neconstituţională, tocmai pentru motivul că eludează procedura specială prevăzută în Constituie pentru instituirea unei stări excepţionale (starea de urgenţă), pe durata căreia pot fi restrânse, mai ușor, drepturi şi libertăţi.
În concluzie, despre relația actuală dintre starea de alertă şi starea de urgenţă, se poate folosi o expresie clară, precisă şi previzibilă, aşa cum cere şi Curtea Constituţională: „Aceeaşi Marie, cu altă pălărie.”
APADOR-CH consideră că atât starea de urgenţă, cât şi starea de alertă trebuie reglementate unitar şi coerent, printr-un singur act normativ (lege), în care să se prevadă clar deosebirile dintre aceste stări, precum şi măsurile specifice care pot fi luate şi de către cine, în cazul fiecăreia dintre ele. Altfel, singurul pas care se face prin actualul proiect de lege este de la confuzie la improvizaţie.
https://apador.org/wp-content/uploads/2020/05/stare-de-ALERTA.jpg444666Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-05-12 10:19:212020-05-12 10:53:38Starea de alertă este tot starea de urgenţă, dar cu alt nume
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Ce a decis Curtea Constituţională cu privire la starea de urgenţă; Ce se întâmplă cu amenzile necontestate în termen; Poliția poate amenda în continuare; Ce trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe
În şedinţa din 6 mai 2020, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la sesizarea Avocatului Poporului privind două ordonanţe de urgenţă, respectiv OUG nr. 1/1999 şi OUG nr. 34/2020, care reglementează procedura instituirii stării de urgenţă şi a stării de asediu, precum şi amenzile ce se pot aplica pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru gestionarea stării de urgenţă/asediu.
Pe scurt, potrivit comunicatului emis, Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, următoarele:
1Starea de urgență este constituțională
Starea de urgenţă a fost instituită în mod constituţional. Nu se pune problema „anulării” ei. Curtea a stabilit că, în mod corect, în decretul prezidenţial au fost identificate şi indicate drepturile şi libertăţile al căror exerciţiu urma să fie restrâns.
Dar în decret au fost prevăzute şi unele măsuri concrete, care au constat în modificarea, completarea sau suspendarea unor dispoziţii legale. Aceste măsuri concrete au depăşit limita prevăzută de lege (OUG 1/1999) în care preşedintele putea acţiona. Parlamentul ar fi putut să sancţioneze depăşirea competenţelor legale de către preşedinte, însă nu a făcut-o.
(Vom primi mai multe clarificări despre această problemă reţinută de Curtea Constituţională, privind depăşirea parţială a competenţelor legale prin decretul prezidenţial, odată cu publicarea motivării decizieiCCR)
2Nu și amenzile date pentru nerespectarea ei
Toate amenzile aplicate pe durata stării de urgenţă pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru combaterea pandemiei nu au o bază constituţională (fie pentru că reglementarea este neclară – cazul art. 28 din OUG 1/1999 – fie pentru că prin ordonanță de urgență nu se pot restrânge drepturi şi libertăţi – cazul întregii OUG 34/2020). Aceasta înseamnă că nu au bază constituţională nici amenzile „mici” (cele aplicate în prima fază a stării de urgenţă) şi nici amenzile „mari” (cele aplicate după majorarea amenzilor, care a fost stabilită prin OUG nr. 34/2020).
Se mai pot da amenzi acum?
Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai după publicarea ei în Monitorul Oficial, publicare care se va face, cel mai probabil, după încetarea stării de urgenţă, deci după 15 mai 2020.
Până la publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ea nu produce nici un efect, așadar se mai pot aplica amenzile stabilite prin ordonanţele care reglementează starea de urgenţă (cele majorate). Din punct de vedere practic, însă, aceste amenzi aplicate devin inutile, deoarece ele pot fi contestate la instanță şi vor fi anulate pe motiv că actul pe care s-au bazat a fost declarat neconstituţional (până la terminarea procesului din instanţă, decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în Monitorul Oficial și va produce efecte pentru viitor, adică pentru toate procesele care se vor finaliza după publicarea ei).
Mai pot fi contestate amenzile?
Deci, Curtea Constituţională nu a anulat nicio amendă, dar în baza acestei decizii, fiecare persoană dintre cei amendaţi, dacă se mai află în termenul de contestaţie, de 15 zile de la primirea procesului-verbal prin care a fost amendată, poate contesta amenda în instanță şi va câştiga procesul. După opiniile mai multor jurişti, toţi cei amendaţi încă se mai află în termenul de contestație, care este suspendat până la încetarea stării de urgenţă, conform unei prevederi din decretele prezidenţiale prin care a fost instituită şi apoi prelungită starea de urgenţă.
Amenzile pentru tulburarea ordinii publice rămân în vigoare
Aceasta nu înseamnă că faptele prin care se tulbură liniştea şi ordinea publică vor rămâne nesancţionate în urma declarării neconstituţionale a art. 28 din OUG 1/1999 şi a OUG 34/2020, deoarece pentru astfel de fapte (petreceri zgomotoase, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare etc.) pot fi aplicate în continuare sancţiunile contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
La fel și dosarele penale pentru răspândirea bolilor
De asemenea, cei care nu respectă măsurile de combatere a pandemiei şi cauzează infectarea altor persoane vor putea fi urmăriţi penal, pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dar, este de subliniat că şi în acest domeniu există o mare problemă: printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a majorat pedepsele pentru această infracţiune şi a extins incriminarea cu privire la alte fapte. Şi în legătură cu acea ordonanţă de urgenţă există pericolul ca, dacă va fi atacată la Curtea Constituţională, să fie declarată neconstituţională (deoarece restrânge drepturi şi libertăţi şi încalcă un referendum naţional).
Ce trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe?
Dar, cât mai repede posibil, Parlamentul va trebui să reglementeze clar şi previzibil regimul stării de urgenţă, printr-o lege care să ţină cont de recenta decizie a Curţii Constituţionale. În prezent, ca urmare a acestei decizii, regimul stării de urgenţă poate fi considerat ca fiind unul haotic. Iar pandemia încă nu s-a terminat.
În acest context, APADOR-CH atrage atenţia asupra faptului că în cazul anunţatei „stări de alertă”, care, începând cu 15 mai 2020, ar putea să înlocuiască actuala stare de urgenţă, nu pot fi restrânse drepturi cetăţeneşti prin ordine de ministru, planuri de acţiune şi ale acte administrative cu caracter normativ inferioare legii. În măsura în care, în starea de alertă, se va dispune restrângerea de drepturi şi libertăţi prin alte acte normative decât prin lege, măsurile vor fi neconstituţionale, pentru că vor încălca art. 53 din Constituție.
Din acest motiv, APADOR-CH consideră că Guvernul ar fi trebuit să prezinte Parlamentului, până la această dată, un proiect de lege privind măsurile necesare pe durata stării de alertă pentru combaterea pandemiei, măsuri care presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi. A mai rămas o săptămână până la încetarea stării de urgenţă şi până la posibilul debut al stării de alertă, dar un astfel de proiect de lege nu a fost trimis Parlamentului. Proiectul de lege, dacă există, ar trebui trimis chiar şi acum Parlamentului, pentru a evita crearea unei stări de incertitudine normativă, de genul celei create prin reglementarea deficitară a amenzilor din starea de urgenţă, relevată prin recenta decizie a Curţii Constituţionale.
Reamintim că, în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale, APADOR-CH a solicitat adoptarea urgentă a unei măsuri de amnistie fiscală pentru cei amendaţi în baza textelor legale declarate neconstituţionale. Scopul amnistiei fiscale este de a evita supraaglomerarea instanțelor de judecată cu cele peste 300.000 de contestații ale celor amendaţi, contestaţii care vor avea succes în instanță.
În cazul în care această problemă nu va fi rezolvată pe plan intern, există riscul de supraaglomerare a CEDO, deoarece este foarte posibil ca cei peste 300.000 de amendaţi să se adreseze CEDO. Să nu uităm că, în urmă cu câţiva ani, din cauza nerezolvării pe plan intern a problemei restituirii proprietăților confiscate înainte de 1989, s-a ajuns la supraaglomerarea CEDO cu astfel de cause.
https://apador.org/wp-content/uploads/2014/07/curtea-constitutionala.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-05-07 17:25:452020-05-07 19:52:09Decizia CCR pe înțelesul tuturor
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
APADOR-CH cere Guvernului să dea o amnistie fiscală pentru toți cei amendați că nu au respectat măsurile dispuse în starea de urgență
APADOR-CH atrage atenţia că, prin decizia Curţii Constituţionale din 6 mai 2020, au fost declarate neconstituţionale art. 28 din OUG nr. 1/1999 și întreaga OUG nr. 34/2020, prin care au fost stabilite și apoi majorate amenzile ce se pot aplica pentru nerespectarea măsurilor stabilite pe durata stării de urgenţă.
Din acest motiv, se va ajunge la o supraaglomerare a instanţelor de judecată, cu contestaţii împotriva tuturor amenzilor aplicate pentru nerespectarea măsurilor stabilite în stare de urgenţă (și amenzile mai mici, aplicate înainte de majorea lor, și cele mai mari, de după majorarea cuantumului lor).
Numărul persoanelor amendate era de 300.859, la data de 2 mai 2020, potrivit declaraţiilor ministrului de interne. Ceea ce presupune că vor exista peste 300.000 de dosare pe rolul instanţelor de judecată, doar cu privire la contestarea acestor amenzi.
APADOR-CH consideră că este inutilă supraaglomerarea instanţelor cu contestaţii privind amenzile aplicate în baza unui act normativ declarat neconstituţional, deoarece soluţia ce va fi dispusă de instanţe va fi aceeaşi în toate cazurile, și cât se poate de previzibilă: admiterea contestaţiei și anularea amenzii aplicate.
De aceea, pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare ce ţin de administrarea justiţiei și pentru decongestionarea instanţelor de judecată (care, oricum, au foarte mult de lucru și fără aceste contestaţii), APADOR-CH solicită Guvernului să adopte o ordonanţă de urgență prin care să dispună amnistia fiscală pentru toți cei amendaţipentru nerespectarea măsurilor dispuse pe durata stării de urgență.
O astfel de ordonanţă de urgență, prin care să se dispună amnistia fiscală, ar fi constituţională, deoarece vizează o situaţie care necesită o soluţie foarte rapidă și nu afectează (restrânge) drepturi și libertăţi, ci dimpotrivă repară efectele unui act neconstituţional, fără ca fiecare persoană amendată să mai fie obligată să iniţieze o procedură judiciară, pentru unii, destul de incomodă, iar pentru instanțe, de-a dreptul împovărătoare.
Această măsură de amnistie fiscală trebuie însoţită si de o prevedere care să se refere la cei care au achitat deja amenda, pentru evitarea unei situaţii discriminatorii între cei care au achitat amenda și cei care nu au achitat-o. Astfel, ar trebui prevăzut că persoanele care au achitat amenda au dreptul să opteze între restituirea sumei plătite și folosirea acestei sume achitate pentru plata altor datorii pe care le are la stat.
APADOR-CH consideră că este regretabilă această lipsă de profesionalism a autorităților, în gestionarea unei stări de urgentă, și solicită luarea de îndată a măsurilor reparatorii amintite (amnistia fiscală), fără a mai pune cetățenii pe drumuri, la instanțele de judecată.
În condiţii normale, APADOR-CH nu ar susţine amnistia fiscală, dar în faţa unei astfel de gafe a autorităţilor, amnistia fiscală pentru cei amendaţi pentru nerespectarea măsurilor stabilite în stare de urgenţă pare a fi singura măsură rezonabilă.
https://apador.org/wp-content/uploads/2020/05/stergerea-datoriilot.jpg496750Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-05-06 18:25:442021-10-14 07:53:04Se impune o amnistie fiscală pentru degrevarea instanțelor
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Câțiva parlamentari PSD vor să modifice statutul polițistului, astfel încât dovedirea unor abuzuri să nu se mai poată face cu fotografii sau video. APADOR-CH împreună cu mai multe organizații neguvernamentale au transmis Senatului și Camerei Deputaților câteva obiecții la propunerile de modificare a Legii 360/2002, privind statutul polițistului, și câteva propuneri suplimentare
Patru parlamentari PSD au întocmit un proiect de lege, care prevede modificări ale statutului poliţistului, și l-au înregistrat la Senat la 28 aprilie 2020. Printre modificările dorite de inițiatori figurează unele bune (de exemplu acordarea unor drepturi bănești polițiștilor), unele inutile (de exemplu prezumția de legalitate a acțiunilor polițiștilor) și altele de natură să îngreuneze dovedirea abuzurilor făcute de poliție, cum ar fi excluderea probelor foto și video cu care s-ar putea dovedi abuzuri ale polițiștilor. APADOR-CH a transmis azi un document către Senat și Camera Deputaților, în care solicită renunțarea la unele dintre propunerile inițiatorilor și sugerează introducerea altora noi în legea privind statutul polițiștilor. Mai multe organizații neguvernamentale s-au alăturat demersului APADOR-CH.
Principalele propuneri făcute de APADOR-CH:
1 APADOR-CH consideră că sunt necesare măsurile prevăzute în proiect care se referă la drepturile băneşti şi la sprijinul financiar care trebuie acordate poliţiştilor (de exemplu, compensaţiile pentru plata chiriei). Statul trebuie să creeze condiţii, inclusiv de natură financiară, pentru ca activitatea poliţiştilor să se desfăşoare în bune condiţii.
2 APADOR-CH solicită eliminarea prevederii că activitatea poliţistului se bucură de „prezumţia de legalitate”. Principiul legalităţii operează oricum, în orice domeniu de activitate, buna-credinţă este prezumată (în domeniul civil) şi principiul prezumţiei de nevinovăţie (în domeniul penal). În prezent, nici în circuitul civil şi nici în materie penală, un act sau o activitate nu sunt prezumate ca ilegale, ci ca legale, tocmai ca urmare a existenţei celor 2 principii menţionate.
3 APADOR-CH cere eliminarea prevederii privind limitarea probelor la martori și înscrisuri. Este complet inexplicabilă limitarea probelor pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate prin excluderea, printre altele, a probelor audio-video şi a fotografiilor, deşi, în practică, tocmai acestea sunt cele mai frecvente probe în astfel de situaţii. Este de notorietate că toate sesizările publice privind pretinse abuzuri ale poliţiei au fost făcute în baza unor înregistrări video. Ar trebui prevăzut că este admis orice mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv de cele 2 coduri de procedură: penală şi civilă. Obligarea unei persoane de a dovedi doar cu martori şi înscrisuri existenţa unor pretinse abuzuri ale poliţiei este în contradicţie evidentă și cu jurisprudenţa CEDO.
4 APADOR-CH a reiterat propunerea ca poliţiştii implicaţi în activităţi operative/de teren (ordine publică, circulaţie, intervenţii etc.) să fie dotaţi cu camere de corp („body camera”). Astfel vor exista probe video complete şi obiective în legătură cu posibilele incidente ce pot surveni. De aceea, APADOR-CH solicită introducerea unui nou articol în Legea 360/2002 care să prevadă obligativitatea dotării acelor categorii de poliţişti cu camere de corp, completată de obligaţiile de a purta şi de a activa acele camere în timpul acţiunilor întreprinse.
5 APADOR-CH solicită corelarea statutului polițistului cu cel al avertizorilor de integritate, astfel încât polițiștii care dezvăluie diverse neajunsuri din poliție să nu fie sancționați disciplinar, pentru că sunt avertizori de integritate. Potrivit actualei Legi 360/2002 (statutul poliţistului), dezvăluirile făcute de un poliţist, de exemplu, presei, cu privire la încălcări ale legii comise în cadrul poliţiei sunt anchetate şi sancţionate ca abateri disciplinare, deşi Legea 571/2004 privind protecţia avertizorilor în interes public prevede că avertizorii de bună-credinţă nu pot fi sancţionaţi pentru avertizările făcute cu bună-credinţă şi că instituţiile publice trebuie să-şi revizuiască reglementările pentru a nu mai împiedica angajaţii să formuleze avertizări în interes public.
https://apador.org/wp-content/uploads/2014/11/politisti-bataie2.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-05-04 14:52:562020-05-04 19:02:20Parlamentul vrea să facă abuzurile poliției mai greu de probat
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Fragmente dintr-un comunicat APADOR-CH se regăsesc, în ghilimele, într-un comunicat al Avocatului Poporului, fără citarea sursei.
Este o întrebare care ar putea să pară ofensatoare la adresa unei instituţii publice respectabile. Dar, tocmai pentru a-i apăra respectabilitatea, atragem atenţia instituţiei publice Avocatul Poporului că poate unii dintre angajaţii săi au ales o soluţie mai comodă de a redacta comunicatele semnate de Avocatul Poporului, în sensul extragerii de fraze din comunicatul postat pe site-ul APADOR-CH şi introducerea lor, fără indicarea sursei, în comunicatul Avocatului Poporului.
Pentru a ne lămuri, redăm fragmentul în discuţie din comunicatul APADOR-CH, postat pe site-ul propriu la data de 13 aprilie 2020 şi din comunicatul Avocatului Poporului din 27 aprilie 2020, publicat ulterior pe propriul site. Exprimările comune le evidenţiem cu bold, pentru o mai uşoară observare.
„Libertatea de exprimare nu se află printre drepturile restrânse în timpul stării de urgență. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public. Chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, ofensatoare sau şocante, ceea ce nu este cazul de față.”
„Precizăm că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a fost constantă în sensul că „statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public”, chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, sau ofensatoare, deși nu a fost cazul despre așa ceva în postarea sus indicată.”
Este bine când ideile APADOR-CH sunt însuşite de instituţiile publice. Pentru că așa cresc șansele pentru apărarea cetăţenilor în faţa abuzurilor comise de autorităţi (în speţă, este vorba despre o restrângere grosolană a libertăţii de exprimare comisă de poliţia locală). Este ok să fie însuşite şi texte sau fragmente din textele redactate de APADOR-CH, dar este necesar ca, odată cu preluarea, să fie indicată şi sursa de unde sunt preluate.
Nişte scuze ar fi suficiente.
P.S. Dincolo de aspectul neplăcut de mai sus, salutăm „implicarea” Avocatului Poporului în acest caz, deși nu reiese foarte clar în ce fel s-a implicat în rezolvarea cazului tinerei de la Florești, în afara postării pee site a acestui comunicat. APADOR-CH i-a cerut fără succes Ministerului Administrației și Internelor să ancheteze activitatea abuzivă a poliției locale de la Florești în acel caz. Poate AVP ar avea mai multă trecere pe lângă minister decât un ONG, iar dacă tot a preluat din comunicatul nostru, poate preia și demersul și insistă pentru o analiză temeinică a activității și rostului poliției locale. Pe asta poate s-o facă și fără citarea sursei, până la urmă contează rezultatul.
https://apador.org/wp-content/uploads/2020/04/comunicat-avp-2.jpg491687Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-04-30 11:15:342020-04-30 11:15:34Avocatul Poporului a început să plagieze?
Media deceselor zilnice de Covid 19, comparativ cu media deceselor înregistrate în România de diverse boli, în 2010-2016, pune câteva întrebări la care autoritățile ar trebui să dea un răspuns
Cât de corecte sunt datele comunicate de Guvern privind Covid-19? Deşi pare o întrebare cu tentă blasfemiatoare, ne-am pus-o totuşi, după ce am început să facem unele comparaţii de date statistice privind rata deceselor produse în România, în vremuri normale, înainte de Covid-19, şi a deceselor celor infectaţi cu Covid-19.
Am folosit datele oficiale de pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi de pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde sunt postate comunicatele Grupului de Comunicare Strategică.
Concluzia pe care am tras-o poate fi una controversată, dar nu din vina noastră, ci din „vina” datelor oficiale, cel puţin cele cu privire la numărul deceselor persoanelor infectate cu Covid-19.
După cum vom detalia mai jos, în raport de datele oficiale existente până în prezent, în perioada dintre data primului deces covid-19 în România (23 martie 2020) şi data de 27 aprilie 2020, deci în 37 de zile, s-au produs în România, 631 decese, deci, în medie 17 decese pe zi ale infectaţilor cu Covid-19.
Potrivit datelor publice din anuarele statistice ale României, în perioada 2010-2016, media zilnică a deceselor din România este de 700, din care:
– 7 decese/zi cauzate de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza
– 3 decese/zi cauzate de tuberculoză
– 37 decese/zi cauzate de boli ale aparatului respirator
Deci, media de 17 decese/zi ale infectaţilor cu covid-19 este situată la jumătatea mediei zilnice a deceselor cauzate, în perioada 2010-2016, de afecţiuni ale aparatului respirator (37 decese/zi) şi de 2.5 ori mai mare decât media zilnică a deceselor cauzate, în perioada 2010-2016, de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza (7 decese/zi).
Întrebarea care se pune este dacă nu cumva această medie de 17 decese/zi a persoanelor infectate cu Covid-19, medie aflată la jumătatea mediei deceselor produse în perioada fără pandemie de afecţiuni ale aparatului respirator, exprimă sau nu cu adevărat realitatea consecinţelor letale ale Covid-19.
Chiar aşa de bine stăm statistic, pe vreme de Covid-19, încât atunci când nu este pandemie de Covid-19 se moare de boli ale aparatului respirator de 2 ori mai mult decât se moare de Covid-19?
Au fost testate toate persoanele decedate în perioada 23 martie – 27 aprilie 2020, pentru a se putea stabili cine era sau nu infectat cu Covid-19?
Cum s-a procedat practic pentru ca Guvernul să poată comunica, zilnic aproape, că X este numărul decedaţilor infectaţi cu covid-19?
Acestea sunt câteva întrebări pe care am vrea să le punem în discuţie publică.
Iată, în detaliu, cum am ajuns la cifrele prezentate mai sus:
Pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, este publicat Anuarul statistic al României. Cea mai recentă ediţie este din 2017.
În contextul pandemiei de Covid-19, în care, în toate ţările afectate sunt prezentate date privind numărul deceselor zilnice provocate de această boală infecţioasă transmisibilă, ne-am gândit să introducem un termen de comparaţie, şi anume rata zilnică a deceselor din ţară într-o perioadă în care nu era coronavirus.
Desigur, nu suntem experţi în sociologie, iar demersul nostru este mai degrabă unul empiric, dar, în lipsa altor termeni de comparaţie, oferit de profesioniştii în domeniu, poate că şi aceste date ajută la o abordare cât mai raţională a acestui subiect atât de delicat şi sensibil.
Astfel, din anuarele statistice din 2016 şi 2017 am extras datele privind perioada 2010-2016, cu referire la:
numărul total al deceselor din România
numărul total al deceselor din România cauzate de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza
numărul total al deceselor din România cauzate de tuberculoză
numărul total al deceselor din România cauzate de boli ale aparatului respirator
Din aceste date, printr-o prelucrare deloc sofisticată, am stabilit – empiric – o rată zilnică a deceselor, atât în general, cât şi în cazul bolilor infecţioase. Poate ajută ca termen de comparaţie în evaluarea raţională a datelor comunicate în prezent cu privire la coronavirus.
Rezultatele sunt următoarele:
Numărul total al deceselor din România (tabelul 2.15 din anuar)
2010
259.723
2011
251.439
2012
253.716
2013
246.825
2014
254.965
2015
261.294
2016
256.476
sursa INS
Numărul deceselor din România cauzate de boli infecțioase și parazitare, inclusiv tuberculoza (tabelul 2.17 din anuar)
2010
2.474
2011
2.233
2012
2.396
2013
2.356
2014
2.671
2015
2.737
2016
3.126
sursa INS
Numărul deceselor din România cauzate de tuberculoza (tabelul 2.17 din anuar)
2010
1.482
2011
1.283
2012
1.249
2013
1.133
2014
1.125
2015
1.058
2016
969
sursa INS
Numărul deceselor din România cauzate de boli ale aparatului respirator (tabelul 2.17 din anuar)
2010
12.733
2011
12.460
2012
13.240
2013
12.684
2014
13.412
2015
15.002
2016
14.528
sursa INS
Din prelucrara datelor de mai sus, rezultă datele de sinteză din tabelul următor.
Media zilnică a deceselor din România, în perioada 2010-2016
(număr decese împărțit la 365 zile)
Anul
Raportat la totalul deceselor
Raportat la decesele cauzate de boli infecțioase și parazitare, inclusiv tuberculoza
Raportat la decesele cauzate de tuberculoza
Raportat la decesele cauzate de boli ale aparatului respirator
2010
712
7
4
35
2011
689
6
4
34
2012
695
7
3
36
2013
676
6
3
35
2014
699
7
3
37
2015
716
7
3
41
2016
703
9
3
40
sursa INS
Deci, în perioada 2010-2016, în România, s-au produs circa 700 decese pe zi, din care:
7 decese/zi cauzate de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza
3 decese/zi cauzate de tuberculoză
37 decese/zi cauzate de boli ale aparatului respirator
Din păcate, cifrele nu se vor opri aici, dar aici ne vom opri cu datele pentru calcularea unei medii. Cum am mai precizat, fără pretenţiile unei analize statistice profesioniste.
Deci, în perioada celor 37 de zile avute în vedere, 23 martie – 27 aprilie 2020, s-au produs, în medie, 17 decese/zi ale persoanelor infectate cu covid-19 (631:37).
Media de 17 decese/zi in caz de covid-19 este situată la jumătatea mediei zilnice a deceselor cauzate, în perioada 2010-2016, de afecţiuni ale aparatului respirator (37 decese/zi) şi de 2.5 ori mai mare decât media zilnică a deceselor cauzate, în perioada 2010-2016, de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza (7 decese/zi).
Rămâne de văzut cum va evolua această medie, în funcţie de modul în care autorităţile vor gestiona criza pandemică în perioada următoare.
Dacă pare o medie relativ scăzută și dacă datele oficiale pe care se bazează sunt reale, ea se datorează măsurilor ferme de prevenție adoptate de autorități și nu trebuie pierdut din vedere efortul depus de medici, care pot fi consideraţi adevăraţii eroi ai zilelor noastre.
Ar fi păcat ca, prin măsuri dictate de raţiuni politice şi electorale, în loc de argumente ştiinţifice, eforturile şi sacrificiile medicilor să fie compromise, iar rata deceselor celor infectaţi cu Covid-19 să crească substanţial în perioada următoare.
În acest context, este de salutat decizia anunţată de preşedintele ţării ca anul şcolar să fie continuat doar la distanţă, fără a se mai proceda la rechemarea elevilor şi studenţilor la scoală/facultate. Nu trebuie create situaţii suplimentare de risc.
Va fi destul timp de relaxare, după pandemie, deşi se pare că, pentru unii, relaxarea deja a început.
Chiar dacă datele statistice sunt aşa cum le-am prezentat şi îndeamnă mai puţin la disperare, cât la prudență, nu trebuie renunţat la măsurile ferme de distanţare socială/fizică, deoarece până la descoperirea unui vaccin sau a unui tratament sigur, cel mai bun medicament este prevenţia. Sperăm ca data de 15 mai 2020 să nu însemne începutul scăpării lucrurilor de sub control, odată cu anunţata relaxare a restricţiilor.
https://apador.org/wp-content/uploads/2020/03/stare-de-urgenta1.jpg449590Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-04-28 09:01:322020-08-05 15:38:48Cât de corecte sunt datele comunicate de Guvern privind Covid-19?
APADOR-CH îi cere șefului IGPR să cerceteze cazul polițistului Kovacs Valer-Sandor de la IPJ Timiș, sancționat abuziv de superiori pentru că a vorbit public despre neajunsurile din poliție.
Poliția Română e acuzată în această perioadă de multe abuzuri: că preferă amenzile în locul avertismentelor, că bate în loc să amendeze, că trage în plin în loc să someze. Iar toate astea sunt dublate de clasica acuzație, că nu-și pedepsește reprezentanții care greșesc, că de multe ori îi acoperă și mușamalizează lucrurile.
Poliția este criticată, însă, câteodată, chiar din interior, de către membrii ei, iar critica e prost primită de șefii ierarhici. E drept, nu cu pumni, ci cu sancțiuni disciplinare.
La IPJ Timiș, de exemplu, agentul şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor a atras atenția în câteva rânduri, în presă, despre mai multe neajunsuri din activitatea poliției. Declarațiile au fost făcute de agentul șef Kovacs în calitate de vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și au vizat aspecte precum:
necesitatea depolitizării poliţiei (declarații făcute de altfel chiar de către actualul ministru de interne),
necesitatea ocupării funcţiilor de conducere în poliţie fără intervenţii politice,
necesitatea ca examenele pentru funcţiile de conducere să se dea pe calculator, ca în alte ţări; ele să fie organizate de o autoritate independentă, iar câştigătorul lor să nu fie cunoscut înainte de începerea examenului,
lipsa de transparenţă şi de echitate a acordării salariilor de merit/excelenţă,
durata prea mare (3-4 ore) şi programarea prea frecventă (în 3 zile din 5) a şedinţelor operative de conducere,
muşamalizarea unor cazuri de către conducerea poliţiei, printre care cazul unui avertizor de integritate, care a fost forţat să iasă din sistem (pentru publicarea unei liste cu salariile de merit),
acordarea de salarii de excelenţă unor şefi de birou, care nu fac muncă de teren şi nu sunt direct implicaţi în salvarea vieţii oamenilor,
cazul unui poliţist mutat de la locul de muncă pentru a elibera postul în favoarea unui favorit al şefului,
cazul unui poliţist rănit în misiune şi căruia nu i s-a recunoscut calitatea de victimă a acelui accident de muncă,
îndepărtarea unui poliţist dintr-o funcţie de conducere pentru că insista să continue nişte dosare care deranjau
Pentru aceste declarații, făcute în două emisiuni de televiziune, agentul şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor a fost cercetat disciplinar și sancționat de două ori. La prima sancțiune, consiliul de disciplină a propus sancţionarea cu mustrare, dar şeful IPJ Timiş a înăsprit sancţiunea, dispunând amânarea cu 2 ani a promovării. La a doua sancțiune, același şef IPJ Timiş a dispus diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de 2 luni.
APADOR-CH a sesizat IGPR în acest caz, deoarece declarațiile agentului şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor, făcute în calitate de lider sindical, se încadrează în Legea 571/2004, a avertizorilor de integritate, ceea ce îl protejează pe polițist de sancțiuni.
APADOR-CH a cerut, așadar, șefului IGPR, inspectorul general de poliție Liviu Vasilescu, o anchetă imparţială şi eficientă cu privire la încălcarea prevederilor legale, în special cele din Legea nr. 571/2004, de către persoane din cadrul IPJ Timiş în cazul cercetării şi sancţionării agentului şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor, pentru avertizările de integritate pe care le-a făcut.
https://apador.org/wp-content/uploads/2020/03/politist.jpg353650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-04-27 11:12:102020-06-19 16:42:45Ce se întâmplă când un polițist spune că Poliția greșește
Pe durata stării de urgenţă ni s-a spus că poliţa locală este subordonată ministrului de interne. În realitate, o întreagă structură ierarhică din MAI s-a spălat pe mâini în cazul amenzii abuzive dată de polițiștii locali unei tinere din Florești, pentru o postare pe Facebook la adresa primarului, trimițând cazul spre rezolvare chiar la… primarul din Florești
Ministerul Afacerilor Interne ne-a trimis răspuns la sesizarea pe care i-am adresat-o cu privire la un abuz evident al Poliţiei locale Floreşti. Este vorba despre cazul amendării, cu 1.000 lei, a unei tinere din comuna Floreşti pentru că l-a criticat, pe Facebook, pe primarul din Floreşti, care este şi superiorul ierarhic al Poliţiei locale Floreşti (în vremuri normale, când nu este stare de urgenţă, poliţia locală funcţionează în subordinea primarului, potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr. 155/2010 – legea poliţiei locale).
Sesizarea a fost adresată Ministerului Afacerilor Interne în temeiul prevederii din decretul prezidenţial privind instituirea stării de urgenţă, potrivit căreia, pe durata stării de urgenţă, poliţia locală se subordonează operaţional Ministerului Afacerilor Interne.
Soluţia adoptată de structurile din Ministerul Afacerilor Interne, probabil după eforturi şi deliberări epuizante, a fost de a trimite sesizarea împotriva Poliţei locale Floreşti la Primăria comunei Floreşti, pentru cercetare şi rezolvare, deoarece aceasta nu este o problemă ce ține de MAI, ci de primărie.
Deci, Ministerul Afacerilor Interne a decis ca Poliţia locală Floreşti să fie cercetată de Primăria din Floreşti, condusă de primarul din Floreşti, pentru că a amendat o persoană din Floreşti, care a comis lezmajestatea de a-l critica – civilizat – pe primarul din Floreşti. Aşa, cercul s-a închis. „Case closed”, ar fi zis un ilustru şef de poliţie, din trecutul nu atât de îndepărtat cât ar trebui.
Cu alte cuvinte, cine mai are de gând să critice autorităţile, să-şi bage minţile în cap. Ei nu pot fi pedepsiţi, pentru că treaba lor e să te pedepsească pe tine. Tu nu-i poţi pedepsi, pentru că treaba ta este să fii pedepsit de ei. Halal, democraţie „operațională”!
Am aflat de la MAI ce înseamnă „subordonare operaţională”
Subordonarea operaţională înseamnă, în realitate, nimic. Dacă, atunci când nişte poliţişti, despre care MAI spune că îi are, temporar, în subordine („subordine operaţională”), comit abuzuri în timp ce se află în subordinea MAI şi „operaţionalizează” amenzi abuzive, dar nu pot fi anchetaţi sub nicio formă de către MAI pentru aceste abuzuri, „subordonarea operaţională” înseamnă fix nimic.
Eventual, mai înseamnă și praf în ochii lumii, care trebuie să creadă că, pe durata stării de urgenţă, ministrul de interne este un oficial puternic, care are sub control toate poliţiile, inclusiv cele locale.
În realitate, nu este aşa. Pentru prostiile făcute de poliţia locală pe durata stării de urgenţă, ministrul de interne nu poate face nimic. Aşa afirmă, cel puţin, în scris, structurile specializate din MAI, atunci când sunt puse în faţa unui caz concret, pe care trebuie să-l rezolve.
Până la urmă, cu subordonarea e aceeaşi poveste ca şi cu graviditatea. Este sau nu este. Nu merge să fie doar pe jumătate. Adică, „operaţională”.
Dar, dacă avem decidenţi „jmecheri”, de genul „Mircea, fă-te că lucrezi”, atunci bagăm în decrete prezidenţiale noţiuni în travesti, de semisubordonare, din care boborul să înţeleagă că noi, autorităţile, ne „asumăm” şi ne „implicăm”, dar, care, la o adică, atunci când se pune problema unor acţiuni concrete de asumare sau de implicare, ne permit să o dăm la întors, că, de fapt nu e treaba noastră, deşi v-am făcut să credeți că e a noastră.
1. De schimbat ţara. De ales una în care nu se fac reguli de tip alba-neagra.
2. De schimbat legea. Poliţia locală trebuie să treacă în cadrul poliţiei naţionale. Este hazardat ca primarii să aibă în subordine oameni înarmaţi cu pistoale şi cu procese-verbale de amendare. O fi aşa în alte ţări, dar noi mai avem mult până acolo. Iar poliţiile locale, tot atâtea caţi primari sunt în ţara asta, au dat suficiente dovezi că subordonarea lor faţă de primari a fost o decizie proastă.
3. De căutat resurse pentru măcar 1 minut de ruşine, pentru:
– Parlament – care a pus în mâna primarilor o jucărie (poliţia locală) atât de periculoasă
– Preşedinte – care a semnatul decretele prezidenţiale privind instituirea şi prelungirea stării de urgenţă, ştiind că în acele decrete, cei care le-au redactat au trecut „jmecheria” cu „subordonarea operaţională”, adică un fel de alba-neagra.
– Ministrul afacerilor interne – care pozează în şef al tuturor poliţiilor în timpul stării de urgenţă şi care dă înapoi, cu sfială, atunci când e vorba să reacţioneze la un abuz evident al poliţiei locale din subordinea sa „operațională”, adică inexistentă.
– Şeful Inspectorului General al Poliţiei Române – ai cărui oameni au luat greaua decizie ca Poliţia locală Floreşti să fie anchetată de şeful ei, primarul din Floreşti pentru că a amendat pe cineva care l-a criticat pe primarul din Floreşti.
– Directorul Direcţiei de Ordine Publică din IGPR – în numele căruia a fost semnată, decizia ca Poliţia locală Floreşti să fie anchetată de şeful ei, primarul din Floreşti pentru că a amendat pe cineva care l-a criticat pe primarul din Floreşti.
– Şeful serviciului Coordonare mediul urban din IGPR – care a semnat, şi el, decizia ca Poliţia locală Floreşti să fie anchetată de şeful ei, primarul din Floreşti pentru că a amendat pe cineva care l-a criticat pe primarul din Floreşti.
4. Să nu ne iluzionăm cerând demisii sau demiteri, la oricare nivel. Pentru că, şi dacă ar fi, ar fi tot demisii sau demiteri „operaționale”, adică inexistente.
5. De gândit și mai intens la pct. 1.
https://apador.org/wp-content/uploads/2020/04/raspuns-politie-floresti.jpg559872Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2020-04-23 09:48:462020-04-23 12:57:19Dacă nu poți, de ce te mai dai mare? Sau „operaționalizarea neputinței” la Poliția română
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.
OKNoPrivacy policy