CCR zice că e constituțională comasarea alegerilor, pentru că ar fi fost prea multe dacă se țineau separat
Cu unanimitate de voturi, judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis azi că prea multe runde de alegeri ne dăunează și că e mai bine să le combinăm, chiar dacă nu se potrivesc temele dezbătute în campaniile electorale, iar comasarea lor se face cu încălcarea Constituției.
În cuvinte mai mari, CCR ne spune așa:
În esență, cu privire la criticile de neconstituționalitate privind ordonanța de urgență în ansamblul său, Curtea a reținut că motivele cuprinse în preambulul acesteia justifică existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, întrucât exista posibilitatea organizării alegerilor pentru Parlamentul European și a celor locale în condiții deficitare, având în vedere anvergura și numărul mare de alegeri organizate în anul 2024.
(…)
Prin urmare, chiar dacă actul normativ a fost adoptat cu mai puțin de un an de la data alegerilor și modifică modul de compunere al Biroului Electoral Central, acesta nu produce insecuritate juridică pentru competitorii electorali. Dimpotrivă, soluția normativă de desfășurare a celor două categorii de alegeri la aceeași dată a determinat necesitatea stabilirii unei set de reguli comune și omogene pentru buna desfășurare a alegerilor, în condiții de echitate pentru toți competitorii implicați în procesul electoral”. (sursa)
Acesta este răspunsul dat de cel mai înalt for juridic al țării la solicitarea reprezentanților unui partid politic, care s-au plâns, pe bună dreptate, că ordonanța de comasare a alegerilor le încalcă drepturile electorale.
Amintim că și APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului (în luna martie) să atace la CCR ordonanța privind comasarea alegerilor, iar răspunsul primit de la AVP (în luna aprilie) a fost că nu are rost să mai depună această muncă, pentru că CCR fusese deja sesizat între timp și de reprezentanții partidului Reper.
Mergând pe raționamentul CCR, de ce nu ne-am pune și problema că prea multe instituții strică? Așa că, de ce nu am comasa și CCR cu Guvernul? Că tot nu se observă nicio diferență între deciziile Guvernului și deciziile CCR…