Modificări propuse pentru Legea adunărilor publice
Nr. crt. | Text iniţial | Text propus | Motivare |
---|---|---|---|
1 | Art.1 alin.2 Adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege. |
Art.1 alin.2 Adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza fara declararea prealabilă, cu exceptia cazurilor prevăzute de prezenta lege. |
Diminuarea substantiala a cazurilor de restrangere birocratica a libertatii de exprimare a opiniei. |
2 | Art.1 alin.3 Pentru competiţiile sportive internaţionale, precum şi pentru manifestările sportive internaţionale, declararea prealabilă este obligatorie, indiferent de locul de desfăşurare a acestora. |
Se elimina | Textul se va regasi in cadrul Art.1/1 |
3 | Se introduce Art.1/1 | Art.1/1 Declararea prealabila a adunarilor publice este obligatorie: a) pentru competiţiile sportive internaţionale, precum şi pentru manifestările sportive internaţionale, indiferent de locul de desfăşurare a acestora b) in cazul în care exista un organizator al adunarii publice si acesta detine indicii temeinice sau dovezi că desfăşurarea adunarii publice s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente |
Prevederea expresa si limitativa in lege a cazurilor in care declararea adunarilor publice este obligatorie. |
4 | Art.2 Adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public, şi nu pot fi continuate după ora 23,00, caz în care intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. |
Art.2 alin.1 Adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să impiedice folosirea drumurilor publice, a transportului în comun, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public. |
Eliminarea termenului „civilizat” intrucat acesta permite interpretari contrare jurisprudentei CEDO in materia libertatii de exprimare, iar folosirea termenului „paşnic” este suficienta pentru calificarea ca legala a unei adunari publice permise – inlocuirea termenului „stânjenească” cu „impiedice”, pentru corelare cu prevederile Art.2 alin. 2 – eliminarea sintagmei „normală”, pentru corelare cu prevederile Art.2 alin. 2 – eliminarea sintagmei „cu excepţia celor autorizate” pentru corelare cu prevederile Art.1/1 – eliminarea sintagmei „şi nu pot fi continuate după ora 23:00, caz în care intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, intrucat simpla depasire a unui reper orar nu poate transforma automat o adunare publica intr-un fapt ilicit; este posibil ca o adunare publica sa continue si dupa ora 23, in timpul noptii, fara ca prin insusi acest fapt sa constituie o tulburare a linistii si ordinii publice. |
5 | La Art.2 se introduce alin.2 | Art.2 alin.2 Daca numarul de persoane participante la adunarea publica este mai mare decat decat capacitatea troturarului sau a zonei pietonale, participantii pot stationa sau se pot deplasa in spatiile publice adiacente, precum si pe partea carosabila, cu obligatia de a asigura cate o banda de circulatie pe sens. |
Rezolvare legislativa a unei probleme des intalnita in practica. |
6 | Art.3 Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate. |
Se elimina. | Text preluat partial in Art.1/1
Efect al corelarii cu Art.1 alin. 2 si cu Art. 1/1 |
7 | Art.5 Organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice sunt interzise în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unităţilor economice cu instalaţii, utilaje sau maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare.De asemenea, este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora. |
Art.5 alin.1 Desfasurarea adunarilor publice nu poate impiedica accesul in si din incinta gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unităţilor economice cu instalaţii, utilaje sau maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare.Art.5 alin.2 De asemenea, este permisa desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, cu respectarea caracterului pasnic al fiecarei adunari. |
Inlocuirea interdictiei absolute de desfasurare a adunarilor publice in anumite zone cu obligatia de a permite accesul in acele zone, in timpul desfasurarii adunarilor publice
Permiterea adunarilor publice simultane, daca acestea se desfasoara in mod pasnic, intrucat dupa mai bine de 20 de ani de stat democratic, nu se mai justifica prezumtia absoluta din actuala lege ca adunarile publice simultane conduc invariabil la ciocniri/violente. |
8 | La Art.5 se introduce alin.3 | Art.5 alin.3 Participantii la o adunare publica au obligatia ca, imediat ce constata existenta unei adunari publice simultane, sa apeleze numarul unic de urgenta (112), in scopul instiintarii unitatii de jandarmi competente. Obligatia se considera indeplinita pentru toti participantii in momentul primului apel care semnaleaza existenta adunarii simultane. |
Introducerea obligatiei de a instiinta imediat unitatea de jandarmi atunci cind au loc adunari publice simultane |
9 | La Art.5 se introduce alin.4 | Art.5 alin.4 Conduita violenta a unor participanti poate duce la interzicerea/intreruperea adunarii publice numai daca numarul persoanelor cu conduita violenta este atat de mare incat izolarea acestora nu este posibila. |
Introducerea in lege a unei prevederi in sensul ca o conduita violenta a unui numar nesemnificativ de participanti nu poate conduce la interzicerea/intreruperea desfasurarii adunarii publice. |
10 | Art.6 Pentru organizarea adunărilor publice solicitanţii se vor adresa, în scris, primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfăşoare adunarea. |
Art.6 In cazurile in care declararea adunarilor publice este obligatorie, solicitanţii se vor adresa, în scris, primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfăşoare adunarea. |
Corelarea textului cu Art.1 alin.2 si cu Art.1/1 |
11 | Art.9 Sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte: a) propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la ură naţională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violenţă publică şi la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri; b) organizarea unei lovituri de stat sau altei acţiuni contrare siguranţei naţionale; c) încălcarea ordinii, siguranţei sau moralităţii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ori punerea în pericol a sănătăţii acestora. |
Art.9 Sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte: a) propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste, îndemnul la ură naţională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violenţă publică şi la manifestări obscene; c) încălcarea ordinii, siguranţei sau a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ori punerea în pericol a sănătăţii acestora. |
Eliminarea de la lit. a) a sintagmelor „comunista”, „defăimarea ţării şi a naţiunii” corespunzatoare unor interdictii caduce si a sintagmei “contrare bunelor moravuri” care contravine jurisprudentei CEDO in materia libertatii de exprimare
Eliminarea integrala a lit b), care prevede interdictii caduce si partial comice Eliminarea sintagmei “moralităţii publice”, ambigua si lipsita de determinare, care contravine jurisprudentei CEDO in materia libertatii de exprimare. |
12 | Art.10 Primarul localităţii, la propunerea comisiei de avizare, poate interzice organizarea adunărilor publice atunci când: a) deţine date de la organele specializate, din care rezultă că desfăşurarea acestora ar duce la încălcarea prevederilor art. 2; b) în perioada, locul şi pe traseele unde acestea ar urma să se desfăşoare se execută lucrări edilitar-gospodăreşti de amploare. În termen de două zile primarul este obligat să comunice organizatorilor decizia de interzicere, care poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. |
Art.10 In cazurile in care declararea adunarilor publice este obligatorie, primarul localităţii, la propunerea comisiei de avizare, poate interzice organizarea adunărilor publice atunci când: a) deţine date de la organele specializate, din care rezultă că desfăşurarea acestora ar duce la încălcarea prevederilor art. 2; b) în perioada, locul şi pe traseele unde acestea ar urma să se desfăşoare se execută lucrări edilitar-gospodăreşti de amploare. În termen de două zile primarul este obligat să comunice organizatorilor decizia de interzicere, care poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. |
Corelarea textului cu Art.1 alin.2, cu Art.1/1 si cu Art.2 alin.2
Actualizarea numarului legii contenciosului administrativ, din 29/1990 in 554/2004 |
13 | Se introduce Art.11/1 | Art.11/1 In intelesul prezentei legi, organizator al adunarii publice este persoana sau grupul de persoane care planifica si coordoneaza desfasurarea unei adunari publice. |
Definirea legala a notiunii de „organizator al adunarii publice” |
14 | Se introduce Art.11/2 | Art.11/2 Desfasurarea unei adunari publice nu poate fi impiedicata pe motiv ca nu exista sau ca nu poate fi identificat un organizator al acesteia. |
Prevederea expresa in lege ca desfasurarea unei adunari publice nu poate fi impiedicata pe motiv ca nu exista sau ca nu poate fi identificat un organizator al acesteia. Textul este absolut necesar in raport de modificarile aduse prin Art.1 alin.2 si Art.1/1. |
15 | Art. 12 Organizatorii adunărilor publice sunt obligaţi: a) (…) |
Art.12 In cazurile in care declararea adunarilor publice este obligatorie, organizatorii adunărilor publice sunt obligaţi: a) (…) |
Corelarea textului cu Art.1 alin.2, cu Art.1/1 |
16 | Art. 15 Primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale sunt obligate: a) să stabilească prin decizie şi să aducă la cunoştinţă publică, în termen de 5 zile de la publicarea prezentei legi, locurile ce cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 5; b) să asigure, contra cost, serviciile şi amenajările tehnice solicitate în vederea desfăşurării normale a adunărilor publice; c) să interzică desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, în imediata apropiere sau, când consideră necesar, chiar în întreaga localitate, pe toată durata acestora; d) să întreprindă orice alte măsuri legale de natură a asigura caracterul paşnic şi civilizat al adunărilor publice; e) să restituie sumele avansate potrivit art. 12 lit. e), dacă adunarea publică a fost interzisă din alte motive decât cele prevăzute în art. 9 sau care nu sunt imputabile organizatorilor. |
Art. 15 Primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale sunt obligate: b) să asigure, contra cost, serviciile şi amenajările tehnice solicitate în vederea desfăşurării normale a adunărilor publice; c) să interzică desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, în imediata apropiere sau, când consideră necesar, chiar în întreaga localitate, pe toată durata acestora; d) să întreprindă orice alte măsuri legale de natură a asigura caracterul paşnic al adunărilor publice; e) să restituie sumele avansate potrivit art. 12 lit. e), dacă adunarea publică a fost interzisă din alte motive decât cele prevăzute în art. 9 sau care nu sunt imputabile organizatorilor. |
Eliminarea lit. a) ca efect al modificarii Art.5
Eliminarea de la lit. d) a temenului „civilizat”, intrucat acesta permite interpretari contrare jurisprudentei CEDO in materia libertatii de exprimare, iar folosirea teremnului „paşnic” este suficienta pentru calificarea ca legala a unei adunari publice permise. |
17 | Art.17 În cazul în care adunările publice îşi pierd caracterul paşnic şi civilizat, poliţia şi trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea şi liniştea publică, pun în pericol viaţa, integritatea corporală a cetăţenilor, a trupelor de ordine sau ameninţă cu devastări ori distrugeri de clădiri şi alte bunuri de interes public sau privat. |
Art. 17 În cazul în care adunările publice îşi pierd caracterul paşnic, poliţia şi trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestantilor ce tulbură grav ordinea şi liniştea publică, pun în pericol viaţa, integritatea corporală a cetăţenilor, a trupelor de ordine sau ameninţă cu devastări ori distrugeri de clădiri şi alte bunuri de interes public sau privat. |
Eliminarea temenului „civilizat”, intrucat acesta permite interpetari contrare jurisprudentei CEDO in materia libertatii de exprimare, iar folosirea teremnului „paşnic” este suficienta pentru calificarea ca legala a unei adunari publice permise
Inlocuirea termenului „manifestărilor” cu „manifestantilor”, pentru a se intelege mai clar ca actiunea de impiedicare/neutralizare poate avea loc numai impotriva manifestantilor violenti si nu impotriva „manifestarii”, adica a tuturor participantilor la manifestare, inclusiv cei pasnici. |
18 | Se introduce Art.18/1 | Art.18/1 alin.1 In cazurile prevazute de art. 17, fiecare membru al organelor de ordine, inclusiv cameramanii din cadrul acestor organe, vor purta uniforme si veste/ecusoane cu numar de identificare vizibil de catre fiecare participant la interventie.Art.18/1 alin.2 Pentru ca numarul de identificare purtat pe vesta sau ecuson sa fie vizibil, fiecare cifra a numarului va avea dimensiunea minima de 15×15 cm. Art.18/1 alin.3 Art.18/1 alin.4 |
Introducerea unei reglementari solicitate in mod repetat de societatea civila, cu scopul de a restrange posibilitatea abuzurilor in cazul interventiilor organelor de ordine. |
19 | Art.19 Intervenţia în forţă va fi aprobată de prefect sau de înlocuitorul acestuia la solicitarea comandantului forţelor de jandarmi care asigură măsurile de ordine publică la locul adunării publice. Aprobarea intervenţiei în forţă nu este necesară în cazul în care asupra forţelor de ordine se exercită violenţe care pun în pericol iminent viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acestora ori a altor persoane sau când există indicii temeinice că participanţii pregătesc sau au comis o faptă ilegală. |
Art.19 Intervenţia în forţă va fi aprobată de prefect sau de înlocuitorul acestuia la solicitarea comandantului forţelor de jandarmi care asigură măsurile de ordine publică la locul adunării publice. Aprobarea intervenţiei în forţă nu este necesară în cazul în care asupra forţelor de ordine se exercită violenţe care pun în pericol iminent viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acestora ori a altor persoane sau când există indicii temeinice că participanţii pregătesc sau au comis o faptă prevazuta de legea penala. |
La Art.19 alin.2, inlocuirea sintagmei „fapta ilegala” cu „faptă prevazuta de legea penala” pentru eliminarea arbitrariului atunci cand se decide folosirea fortei fara aprobarea prefectului. „Fapta ilegala” poate consta si intr-o simpla contraventie, de exemplu fapta unui manifestant de a-si uita acasa actul de identitate. Folosirea fortei fara o alta aprobare nu trebuie deconectata de necesitatea combaterii savarsirii unei infractiuni, iar nu a oricarei fapte ilegale. |
20 | La Art.19 se adauga alin.3 | Art.19 alin.3 Folosirea fortei trebuie sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit. |
Punerea in acord cu jurisprudenta CEDO privind folosirea fortei de catre agentii statului. Se urmareste inlaturarea exceselor in folosirea fortei. |
21 | La Art.19 se adauga alin.4 | Art.19 alin.4 Sarcina probei necesitatii si proportionalitatii interventiei in forta revine organelor de politie si de jandarmi. |
Punerea in acord cu jurisprudenta CEDO privind folosirea fortei de catre agentii statului. Se urmareste inlaturarea exceselor in folosirea fortei. |
22 | Art.26 Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni: a) organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise; b) nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice; c) neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natura celor prevăzute în art. 2; d) participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii; e) instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice; f) refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor; g) organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare; h) introducerea sau desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, pe toată durata acestora; i) refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii. Contravenţiile prevăzute la alin. 1 lit. a)-c) se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 100.000.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d), e), f), g), h) şi i), cu amendă de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei. Pentru contravenţiile de la lit. a)-c) se sancţionează, după caz, organizatorii sau persoanele fizice responsabile pentru conducerea adunărilor publice. |
Art. 26 Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni: a) organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate in cazurile prevazute de art. 1/1, neînregistrate sau interzise; b) impiedicarea accesului in si din incinta gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unităţilor economice cu instalaţii, utilaje sau maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare; c) neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natura celor prevăzute în art. 2; d) participarea la adunări publice nedeclarate in cazurile prevazute de art. 1/1 sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii; e) instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice; f) refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor; h) introducerea sau desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, pe toată durata acestora; i) refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii. Contravenţiile prevăzute la alin. 1 lit. a)-c) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d), e), f), g), h) şi i), cu amendă de la 500 lei la 5000 lei.Pentru contravenţiile de la lit. a) si c) se sancţionează organizatorii adunărilor publice. |
La lit a) – corelarea textului cu Art.1 alin.2 si cu Art.1/1
La lit. b) – corelarea textului cu modificarea Art.2 alin.1 si Art.5 La lit d) – corelarea textului cu Art.1 alin.2 si cu Art.1/1 Lit. g) – se elimina, prin corelare cu modificarea Art.5 alin.2 Corelare cu trecerea de la leul vechi (ROL) la leul nou (RON) Corelare cu Art.11/1 in care a fost definita notiunea de „organizator al adunarii publice” |
23 | La Art.27 se introduce alin.2 | Art. 27 alin. 2 In cazul in care procesul-verbal de constatare a contraventiei este intocmit la o alta data decat cea a savarsirii faptei, sarcina probei privind existenta faptei, persoana faptuitorului si vinovatia acestuia revine organului constatator. |
Prin intocmirea proceselor-verbale de contraventie mai tirziu decat data savarsiri pretinsei fapte, persoana vizata este lipsita, practic, de posibilitatea de a se apara, deoarece nu mai poate identifica si conserva probele pe care le-ar fi putut folosi daca ar fi stiut, in timp real, ca ii este imputata savarsirea contraventiei. |
Aceste propuneri fac parte din Proiectul „Pentru libertatea de exprimare NU trebuie autorizare – APADOR-CH 2011-2012