Parlamentul vrea să numească pe ascuns șase membri în conducerea CNCD
Printre candidați: un arestat, un xenofob, un ultraortodox și o specialistă în cazane sub presiune
București, 23 martie 2015
APADOR-CH împreună cu Coaliția anti-discriminare* protestează față de modul total netransparent în care se derulează procedurile de numire a șase noi membri în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Ca parte a procesului de desemnare a celor șase membri în CNCD, audierea celor 18 candidați în comisiile de specialitate (cele juridice, de drepturile omului și pentru egalitate de șanse din Camera Deputaților și Senat) ar trebui anunțată din timp, iar ședințele comisiilor ar trebui să fie publice. În realitate anunțul despre audierea candidaților a apărut ca un zvon la finele săptămânii trecute și s-a transformat azi, 23 martie, în realitate, când pe site-ul Senatului a apărut pe ordinea de zi de marți, 24 martie, a două comisii – cea juridică și cea de drepturile omului – punctul: “numirea a șase membri în cadrul Colegiului director al CNCD”. Mai mult, niciunul dintre cei patru candidați propuși de societatea civilă, prin Coaliția anti-discriminare, nu a fost anunțat oficial că trebuie să se prezinte marți la comisie ca să fie audiat. Iar unii dintre candidați nu sunt din București.
Conform Ordonanței 137/2000, nu comisiile de specialitate sunt cele care numesc membrii, ci doar îi audiază, urmând ca desemnarea acestora să se facă în plenul camerelor reunite ale Parlamentului, prin vot. Audierea candidaților în condiții de transparență este însă extrem de importantă pentru selectarea celor mai potrivite persoane care să fie numite în Colegiul Director al CNCD cu atât mai mult cu cât printre cei 18 candidați figurează persoane potențial incompatibile cu postul pentru care s-au înscris: amintim că Daniel Vasile a fost arestat săptămâna trecută pentru luare de mită, iar alți trei candidați au fost contestați de Coaliția anti-discriminare pentru lipsă de experiență profesională sau discurs discriminator pe care l-au avut în spațiul public.
Semnalăm și faptul că, potrivit ordinii de zi de marți a Comisiei juridice a Senatului, ședința ar urma să dureze doar jumătate de oră, timp insuficient pentru altceva decât formalități.
Pentru motivele expuse mai sus solicităm Parlamentului să reprogrameze ședința de audiere a candidaților la Colegiul Director al CNCD, să anunțe din timp data audierilor pentru ca toți cei interesați să poată participa și să aloce un interval de timp care să fie suficient organizării unei audieri reale și nu formale.
* Coaliția anti-discriminare este formată din nouă organizații non-guvernamentale care apără și promovează drepturile omului: Asociaţia ACCEPT, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociația ActiveWatch, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice (ECPI), Centrul de Dezvoltare Curriculara şi Studii de Gen – FILIA, Institutul pentru Politici Publice (IPP), Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii, Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate și Liga Pro Europa.
***
Despre proiect:
Sprijinirea unor candidaturi și monitorizarea transparenței procesului de selectare și desemnare a noilor membri CNCD fac parte dintr-un proiect mai amplu derulat începând din 2014 de APADOR-CH cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. În cadrul aceluiași proiect s-a reușit desemnarea unui membru și a unui supleant din partea societății civile în Consiliul Național de Integritate (CNI).