Suspendarea zborurilor pe relația cu Italia – 14 zile sau poate dura mai mult?
Ce spune Regulamentul european privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene, în cazul în care criza coronavirusului durează mai mult de 14 zile
Potrivit unei decizii oarecum fantomă a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (nu am găsit-o publicată în mod oficial, pe site-ul Guvernului sau al Ministerului de Interne), decizie care a fost însă redată de presă, s-a luat măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru toate aeroporturile din ţară, începând cu data de 9 martie 2020, ora 12:00, ora României, până în data de 23 martie 2020, ora 12:00, ora României. Astfel, sunt sistate pentru 14 zile cursele aeriene către și dinspre Italia.
Într-o conferință de presă din seara de 8 martie, ministrul transporturilor, membru al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență a precizat că măsura suspendării zborurilor către și dinspre Italia a fost dispusă pe o durată de doar 14 zile pentru că Regulamentul european privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene nu permite suspendarea pe o perioadă mai mare.
Desigur, întrebarea care se pune este ce se poate face dacă situaţia de criză generată de coronavirus va dura, cum este şi previzibil, mai mult de 14 zile. Zborurile vor fi reluate în mod obligatoriu, pentru că a expirat termenul de 14 zile pentru suspendarea zborurilor? Răspunsul este NU.
Termenul de 14 zile este prevăzut de Regulamentul european privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene (Regulamentul (CE) Nr. 1008/2008 din 24 septembrie 2008 al Parlamentului European şi al Consiliului European privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate)
Dar, art. 21 din acest Regulament european prevede că la expirarea celor 14 zile, dacă situaţia care a determinat suspendarea zborurilor persistă, măsura suspendării va putea fi prelungită cu încă 14 zile. Iar prelungirile pot dura până la dispariţia situaţiei care a determinat suspendarea, dar fiecare perioadă de prelungire nu va putea depăşi 14 zile.
Prelungirile se fac numai cu acordul Comisiei Europene, iar Comisia poate stopa oricând măsura suspendării zborurilor, dacă apreciază că măsura nu se mai justifică.
Este bine de ştiut. Şi era şi mai bine dacă în conferinţa de presă de aseară sau măcar astăzi, ministrul transporturilor ar fi făcut şi aceste precizări.
Redăm integral conținutul art. 21 din Regulamentul (CE) Nr. 1008/2008:
“Articolul 21
Măsuri de urgență
(1) Un stat membru poate refuza, limita sau impune condiții privind exercitarea drepturilor de trafic pentru a face față problemelor neprevăzute de scurtă durată generate de împrejurări imprevizibile și inevitabile. Aceste măsuri respectă principiile proporționalității și transparenței și se bazează pe criterii obiective și nediscriminatorii.
Comisia și celelalte state membre sunt informate fără întârziere cu privire la astfel de măsuri furnizându-se o justificare adecvată. În cazul în care problemele care fac necesare astfel de măsuri continuă să existe mai mult de 14 zile, statul membru informează Comisia și celelalte state membre în consecință și poate, cu acordul Comisiei, să prelungească măsurile respective pe perioade suplimentare de cel mult 14 zile.
(2) La cererea statului membru (statelor membre) implicat(e) sau din proprie inițiativă, Comisia poate suspenda aplicarea acestor măsuri în cazul în care acestea nu îndeplinesc cerințele alineatului (1) sau sunt în orice fel contrare dreptului comunitar.