Zeci de CV-uri și scrisori de intenție am primit la anunțul nostru că ne căutăm un coleg sau o colegă cu care să împărțim bunele și (g)relele din activitatea APADOR-CH, începând de anul ăsta. Ne-am bucurat să vedem că sunt atât de mulți oameni dornici să se implice în activitatea unui ONG, asta înseamnă că în pofida numeroaselor încercări de discreditare a sectorului, din ultima vreme, există încă o mare disponibilitate a societății pentru activitatea non-profit.
Urmează partea grea, în care vom analiza toate CV-urile, vom chema candidații la interviuri și vom încerca să alegem unul singur dintre numeroșii foarte valoroși. Suntem siguri că indiferent pe cine vom alege vom pierde șansa de a colabora cu ceilalți, așa că sperăm ca pe viitor să ajungem în vreun fel să ne intersectăm cu mai mulți dintre cei care ne-au scris, într-un fel sau altul. Ne vom gândi la o soluție. Asta deoarece multe scrisori de intenție ne-au impresionat și surprins plăcut.
Tocmai de aceea nu vrem să lăsăm nepovestite răspunsurile primite la întrebarea noastră „La ce drept ați renunța dacă ar trebui să alegeți asta?”. Unele au fost amuzante, altele serioase, unele de-a dreptul triste, dar e cert că majoritatea candidaților și-au pus imaginația la încercare, iar din exercițiul ăsta au rezultat răspunsuri surprinzătoare. Desigur, destul de mulți au mers pe varianta sigură și ideală „Nu aș renunța la nici un drept pentru că drepturile omului nu se negociază”, însă câștigul este, din câte ne dăm seama, că i-am pus pe oameni pe gânduri și mai ales să citească Constituția, ca să vadă exact ce drepturi au. Am aflat, cu surprindere, că mulți găsesc inutil dreptul la căsătorie în lumea de azi, alții ar renunța la libertatea de mișcare, alții la dreptul la proprietate, la secretul corespondenței, la dreptul de autor, la dreptul de a alege și de a fi ales și chiar la dreptul la asociere. O opțiune interesantă pentru o candidatură la un post într-o… asociație 🙂
*Am ales să nu folosim numele reale ale candidaților din motive de privacy. Iar din cauza unei capacități limitate de personal nu vom reuși să le răspundem tuturor celor care ne-au scris, ci numai celor pe care i-am selectat pentru interviu. Vă mulțumim tuturor!
[box]„Drepturile sunt ceva atât de inerent și ne-negociabil al ființei umane încât e ca și cum m-ați întreba dacă aș prefera să nu-mi funcționeze emisfera stângă sau emisfera dreaptă a creierului.” – tranșează situația Toni M. [/box]
„Pot renunța la dreptul de autor pentru a putea fi folosite în avantajul APADOR-CH toate cunostințele mele.”, ne anunță Mona P.
[box] „Aș renunța la dreptul la viață la modul cel mai sincer cu putință deoarece rațiunea de a trăi într-o lume în care drepturile sunt relative în termeni juridici și sociologici este una sortită unui eșec colectiv de proporții, cum bine ne învață istoria în nenumărate rânduri”, se revoltă Ionuț S. [/box]
„…am deschis constituția în ideea de a descoperi, dacă există vreunul fără de care aș putea să trăiesc. Dreptul la proprietate s-a dovedit cel „câștigător” la această strigare. Sunt studentă, așa că de când sunt în București nu am avut niciodată un loc pe care să îl numesc cu acte în regulă acasă. Fiecare început de an universitar aducea cu sine și un nou cămin, astfel că, am simțit ce înseamnă să nu deții o proprietate. Sunt sigură că pentru opțiunea exprimată mai sus pot fi aduse contraargumente, dar privind în jur afirm că aș fi norocoasă să îl pierd doar pe acesta.”, anunță cu sinceritate dezarmantă Alina C.
[box] „…cred că dacă ajungi să renunți fie și la un singur drept, în timp vei fi dispus să renunți și la altele. Acestea fiind zise, presupunând totuși că n-aș avea de ales și ar trebui să renunț la un drept anume, aș alege să cedez unul a cărui lipsă nu o voi resimți prea curând. Aș sacrifica dreptul la învățătură, așa cum e descris în Constiuție, plecând de la premiza că am trecut deja prin școală și facultate și e puțin probabil să mă mai folosesc de el. Cred că nu mi-ar fi greu să renunț nici la dreptul (și obligația) de a îmi apăra țara, pentru că recunosc că în caz de război, cel mai probabil aș fugi”, ne scrie Cristi D., care subliniază apoi și ce drepturi ar alege să extindă, din Constituția României: la muncă, la sănătate, la asociere, la un trai decent, la exprimare.[/box]
„dupa ceva reflectie asupra experientei mele de mai mult de opt ani ca asistent universitar in SUA, cred ca am gasit un drept la care pot renunta fara prea mari indoieli: dreptul de a purta arma. La urma urmei, drepturile la care poti cel mai usor sa renunti sunt cele pe care nu le ai, nici de jure si nici de facto”, trișează un pic Carmen S, alegând un drept american.
[box] „cred că aș putea renunța la dreptul de vot doar dacă guvernul ar aloca sectorului educațional un procent însemnat din PIB” – negociază Bogdan T.[/box]
„Daca ar trebui sa renunt la un drept, as renunta la dreptul de a fi ales, deoarece nu planuiesc sa candidez vreodata pentru o functie” – ne sigură Bianca F.
[box] „aș renunța la libertatea religiosă. (…) dreptul de a adera la orice religie este unul irelevant, cel puțin în acest moment al vieții mele. Și chiar în contextul în care mi-ar fi impusă o anumită religie, convingerile, gandurile și conștiința sunt lucruri pe care nu mi le poate schimba nimeni fără voința mea, iar atât timp cât libertatea de exprimare încă mi-ar fi garantată în acest scenariu, consider că nu ar aduce schimbări majore vieții mele renunțarea la dreptul mai sus meționat” – alege Daniela I.[/box]
„As renunta, de exemplu, la o parte din drepturile procedurale pe care un justitiabil le are in cursul unui litigiu, civil sau penal” – trăiește periculos Ioana M.
[box] „consider că singurul drept la care aș putea renunța ar fi cel legat de secretul corespondenței (Constituția României, TITLUL II, Capitolul II, art. 28). Dat fiind faptul că nu întreprind acțiuni dăunătoare Statului Român sau cetățenilor acestuia, consider că mesajele primite/trimise de mine nu constituie subiectul de interes pentru cei care sunt interesați de citirea sau ascultarea acestora. Prin urmare, aș putea renunța (numai dacă aș fi obligată să o fac) la acest drept, singurul dintre toate celelalte care nu reprezintă o importanță majoră pentru mine” – optează Andreea S.[/box]
„Aș renunța la acest drept întrucât această instituție a căsătoriei dă naștere la conflicte și dispute inutile în ce privește extinderea acestui drept la cuplurile homosexuale. În plus, având în vedere numărul foarte mare de divorțuri care se pronunță an de an, înclin să cred că acest drept la căsătorie nu își mai îndeplinețe rolul sau este greșit înțeles în societatea actuală” – se pronunță și Crina D.
[box] „despre dreptul la care as renunta – ar fi cel de a fuma. Asta pentru ca imi fac rau mie si nu sunt un exemplu pentru proprii copii” – alege Georgiana P.[/box]
„Dacă aș fi nevoită să aleg un drept la care să renunț, acela ar fi dreptul la liberă circulație, din considerente ce țin de fenomenul încălzirii globale și al efectelor pe care le generează. Din punct de vedere etic, motivația din spatele acestei alegeri este atât una de tip consecinționist, cât și deontologic.”, enunță direct Miruna M., într-o scrisoare emoționantă și dramatică despre efectele liberei circulații în special asupra țărilor din emisfera sudică.
[box]„Aș fi dispusă să renunț, în condiții cu totul excepționale, la Dreptul de asociere, întrucât consider că pot susține ideile în care cred și individual, fără a avea nevoie de suportul unui grup care-mi împărtășește convingerile” – ne scrie foarte inspirată Florina I.[/box]
Apreciem toate răspunsurile primite și mai ales faptul că respondenții au intrat în jocul ipotetic al întrebării. Dar alegerea e imposibilă pentru că, așa cum ne scria o candidată, deși nu uzăm zi de zi de toate drepturile sau nu suntem conștienți de ele, va veni o zi când vom avea nevoie de unul dintre ele și atunci va fi poate prea târziu. „Renunțând permanent la un drept înseamnă să renunți la o parte din puterea pe care o ai ca individ în societate, iar acolo unde un cetățean este lipsit de un drept, statul devine prea puternic”.
Voi la ce drept ați renunța, dacă ar fi musai? Găsiți aici o listă completă a drepturilor și ce presupun ele, pentru o documentare înainte de a răspunde.