În ultimii zece ani România s-a aflat într-o situație excepțională la fiecare trei zile, dacă e să judecăm după numărul mare de ordonanțe de urgență emise de Guvern între 2004 și 2013. Guvernele care s-au succedat în această perioadă au emis 1.453 1548 1637 de ordonanțe de urgență (actualizat iunie 2016), în medie 145 134 de ordonanțe de urgență pe an.
Rezultă că în România, în ultimii 10 ani, statul s-a aflat în situații extraordinare, ieșite din comun, din 3 în 3 zile, iar fiecare dintre aceste situații extraordinare a generat câte o ordonanță de urgență. Ele reglementează orice, de la reorganizări de instituții ale statului, la proceduri electorale. Cele mai multe, însă, vizează chestiuni în care Parlamentul a trenat sau nu a putut adopta o lege, uneori chiar din vina Guvernului. Acesta este și cazul celei mai recente ordonanțe emise săptămâna trecută (iunie 2014) pentru înființarea Mecanismului Național pentru Prevenirea Torturii, organism pentru care Parlamentul a trenat adoptarea unei legi timp de cinci ani. Prin amintita OUG, guvernul a modificat chiar legea de funcționare a Avocatului Poporului, instituție fundamentală într-un stat de drept, în condițiile în care, în cursul celor 7 ani, de când este în vigoare, Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea Avocatului Poporului nu a fost modificată prin ordonanțe de urgență, ci numai prin alte legi (6 legi de modificare și completare).
Pentru că e neverosimil ca un stat democratic și membru al Uniunii Europene să fi trăit în ultimul deceniu tot într-o situație excepțională – ce i-a permis Guvernului să ia locul Parlamentului și să legifereze prin ordonanțe de urgență – APADOR-CH a atras atenția Avocatului Poporului că e rolul lui să semnaleze Curții Constituționale această anomalie. În calitate de „apărător al drepturilor și libertăților cetățenilor în raporturile acestora cu autoritățile publice”, Avocatul Poporului este singura instituție care poate contesta la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență care ar putea contraveni Constituției.
Începând din aprilie 2014 i-am semnalat Avocatului Poporului câteva ordonanțe de urgență care ar trebui atacate la Curtea Constituțională, pe motiv că obiectele lor nu reprezintă deloc o urgență, așa cum prevede articolul 115 din Constituția României.
[box type=”tick”]
Lista ordonanțelor de urgență reclamate (citește solicitările APADOR-CH către Avocatul Poporului):
[/box]
Singurul Primul răspuns primit până acum la interpelările noastre (Raspuns AVP ) a fost acela că Avocatul Poporului este o instituție independentă, care apără drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, dar nu dorește să se amestece între instituțiile statului, reclamând-o pe una la cealaltă, considerând că acest demers ar fi interpretat ca unul politic:
[quote]…Considerăm că instituția Avocatului Poporului trebuie să fie imparțial și obiectiv, fără a se angaja ca arbitru în diferendele cu nuanță politică dintre instituțiile statului, rolul său fundamental fiind acela de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile cu autoritățile administrației publice[/quote]
APADOR-CH a revenit asupra solicitării adresate AVP, subliniind că atacarea ordonanțelor de urgență deloc urgente, pe care le emite Guvernul, nu reprezintă o imixtiune politică, ci un demers constituțional al AVP, prin care acesta apără drepturile cetățenilor, în condițiile în care prin acest mod de a legifera Guvernul se substituie Parlamentului, deci afectează drepturile cetățenilor de a avea acces la dezbaterea și adoptarea legilor țării.
Singura explicație logică a abundenței de ordonanțe de urgentă este că nici Parlamentul, nici Avocatul Poporului, și nici Curtea Constituțională nu acordă atenția cuvenită verificării existenței acestor așa-zise situații extraordinare, prin care Guvernul justifică adoptarea ordonanțelor de urgență. Practic, toate autoritățile publice au ignorat în ultimul deceniu, și astfel au lăsat fără aplicare, textul articolului 115 al. 4 din Constituție, al cărui rost este de a limita excesul de zel al Guvernului în emiterea de ordonanțe de urgență.
Considerăm că urgența nu trebuie identificată cu nerăbdarea Guvernului de a legifera, pe motiv că Parlamentul e prea lent, ci trebuie să rezulte dintr-o situație extraordinară verificabilă în mod obiectiv, similară forței majore, și care, în lipsa unei reglementări imediate, prejudiciază grav interesul public.
Totodata, ține de condițiile minimale ale funcționării normale a statului de drept ca, atunci când constată existența unor încălcări ale Constituției, autoritatea publică înființată pentru a veghea, printre altele, și la constituționalitatea actelor normative să nu ignore aceste încălcări și să ia măsurile legale pentru remedierea lor.
[box]
UPDATE 1: iulie 2014
În cel de-al doilea răspuns primit de la AVP (Raspuns AVP ) pentru sesizarea pe marginea Ordonanței 19/2014, ni se spune că instituția nu a găsit temeiuri ca să sesizeze Curtea Constituțională în acest caz, întrucât „Măsurile reglementate prin ordonanța de Urgență 19/2014 reprezintă concretizarea competenței Guvernului de realizare a politicii interne a țării, consacrată la nivel constituțional prin articolul 102 alin 1 din Legea fundamentală.”
[highlight]
UPDATE 2: august 2014
Al treilea răspuns primit de la AVP, privind Ordonanța 18 (Răspuns AVP pagina 1, pagina 2 și pagina 3) reprezintă o recunoaștere cu jumătate de gură a faptului că Guvernul abuzează de instrumentul ordonanței de urgență. AVP admite că obiectul OUG 18/2014 nu reprezenta o urgență, dar spune că totodată respectiva ordonanță nu încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Ca atare se mai gândește dacă o va ataca la Curtea Constituțională sau nu.
[/highlight]
[quote]… situația avută în vedere de Guvern nu poate fi calificată ca fiind una extraordinară, astfel încât, pe cale de consecință, nu se poate susține nici existența unei urgențe în adoptarea reglementării criticate. Din contră, motivele care au stat la baza adoptării ordonanței de urgență sunt unele de oportunitate, care, în mod evident, nu pot fi invocate pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență.
Pentru considerentele mai sus expuse, considerăm că dispozițiile ordonanței de urgență a Guvernului nr.18/2014 sunt neconstituționale.
Având în vedere cele expuse, vă menționăm totuși că legislația criticată nu afectează drepturile și libertățile cetățenilor, prin urmare nu poate face obiectul activității instituției Avocatului Poporului.
Totuși, solicitarea dumneavoastră rămâne în atenția instituției Avocatului Poporului, urmând să vă aducem la cunoștință în cazul sesizării Curții Constituționale. [/quote]
[/box]
Numărul ordonanțelor de urgență emise de Guvernul României în perioada 2004-2014
[unordered_list style=”red-x”]
- 2004 – 142 ordonanțe de urgență
- 2005 – 210
- 2006 – 138
- 2007 – 157
- 2008 – 228
- 2009 – 111
- 2010 – 131
- 2011 – 125
- 2012 – 96
- 2013 – 115
- 2014 –
51 65 până acum (octombrie 2014) 95 până la finele anului
- 2015 – 68 (din care cel puțin două cuprind modificări a zeci de acte normative, de exemplu Ordonanța 41/2015)
- 2016 – 23 până la 16 iunie (din care cel puțin două cuprind modificări a zeci de acte normative, de exemplu Ordonanța 18/2016 care aduce sute de modificări legislației penale)
[/unordered_list]
[highlight] Dacă vă deranjează pasivitatea Avocatului Poporului în această chestiune îi puteți scrie părerea voastră pe adresa: avp@avp.ro[/highlight]
Despre demersul APADOR-CH:
[box type=”tick”]
În 2014 APADOR-CH derulează o nouă etapă a unui proiect mai vechi prin care urmărește ameliorarea liberului acces la informații de interes public (conform Legii 544/2001) precum și a procesului de consultare publică (conform Legiia 52/2003). Titlul proiectului este Towards essential improvements in FOIA and Sunshine laws in Romania și este finanțat de Balkan Trust for Democracy.
APADOR-CH este unul din principalii promotori ai celor două legi privind transparența guvernării și monitorizează permanent buna lor aplicare. Prin activitatea de monitorizare am constatat că aceste două legi și principiile pe care le promovează sunt de multe ori subminate de o serie de practici birocratice:
– liberul acces la informații este subminat de prețurile de fotocopiere a documentelor solicitate de petenți.
– ordonanțele de urgență sunt folosite în mod excesiv, fiind eludat procesul legislativ și principiul consultării publice.
În cadrul proiectului, APADOR-CH documentează cele două aspecte semnalate și atrage atenția publicului și mai ales instituțiilor statului în măsură să îndrepte disfuncționalitățile.
[/box]
