Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Învoirea deținuților în caz de deces în familie trebuie dată în mod obligatoriu și în timp util, iar verificarea veridicității situației trebuie să cadă în sarcina Administrației penitenciarelor, nu a deținuților
APADOR-CH protestează faţă de modul inuman în care sunt trataţi deţinuţii aflaţi în situaţia specială în care în familia lor se produce un deces. Au existat cazuri, dintre care unul foarte recent, soldat cu sinuciderea deţinutului, în care nu a fost permisă participarea la înmormântare.
Principala problemă constă în conţinutul legii executării pedepselor (Legea nr. 254/2013), care, în art. 171, nu prevede un drept al deţinutului de a fi învoit din penitenciar în această situaţie specială, ci doar o posibilitate, asupra căreia va decide conducerea penitenciarului.
De asemenea, legea permite o birocraţie inacceptabilă în astfel de cazuri, întrucât, pentru a spera la învoire, deţinutul trebuie să depună la conducerea penitenciarului copia certificatului de deces. Or, fiind în penitenciar, deţinutul se află în dificultate de a produce şi depune acea copie, mai ales în situaţia în care deţinutul rămâne fără familie în urma cazului de deces sau cei din familia sa nu se pot deplasa suficient de repede la penitenciar. Verificările privind existenţa cazului de deces invocat pentru învoire ar trebui făcute de conducerea penitenciarului, într-un termen scurt, fără a depăşi 24 de ore de la data cererii. Ne aflăm, totuşi, în era comunicaţiilor electronice.
Din aceste motive, APADOR-CH solicită parlamentului şi, de ce nu, chiar şi guvernului (care poate adopta ordonanţe de urgenţă) modificarea şi completarea de urgenţă a art. 171 din Legea nr. 254/2013, după cum urmează:
“Art. 171 – Învoirea din motive umanitare se acordă pentru participarea persoanei internate la înhumarea unui membru de familie, a oricărei persoane cu care are puternice legături afective și se poate acorda pentru soluţionarea unor probleme sociale, medicale sau pentru sprijinirea familiei, precum şi în caz de calamitate. Verificările privind existenţa cazului de deces invocat în cererea de învoire se efectuează de conducerea penitenciarului, în cel mult de 24 de ore de la formularea cererii. Dacă verificările nu se finalizează în termenul de 24 de ore, învoirea va fi acordată. În cazul deţinuţilor consideraţi periculoşi, învoirea se va face sub pază. Formularea cu rea-credinţă de cereri de învoire prin invocarea unui caz de deces constituie abatere disciplinară.“
Parlamentul a adoptat modificările la Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. Printre modificări se regăsesc câteva amendamente susținute de APADOR-CH privind învoirea din motive umanitare a persoanelor arestate și condamnate.
https://apador.org/wp-content/uploads/2016/02/pre-trial.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2017-03-22 12:01:502018-06-14 01:05:55APADOR-CH cere înlăturarea de urgență a unei prevederi inumane din legea executării pedepselor
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Senatul României a prelungit ilegal termenul de depunere a candidaturilor pentru cele două locuri de reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, deși avea deja mai mulți candidați propuși încă din 2016, din care putea alege doi înainte de constituirea noului CSM.
27 de organizații ale societății civile protestează față de această ilegalitate și cer Senatului desemnarea de urgență a celor doi reprezentanți în CSM:
Organizaţiile semnatare protestează public faţă de încălcarea evidentă a legii de către Senatul României, în legătură cu procedura de alegere a celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)
Astfel, art. 19 din Legea nr. 317/2004 privind CSM prevede, în mod imperativ, că depunerea candidaturilor la Biroul permanent al Senatului se face cu minimum 2 luni înainte de expirarea mandatului membrilor CSM.
În acest sens, întrucât mandatele membrilor CSM expirau la finele anului 2016, entităţile prevăzute de lege au depus în anul 2016, în termenul legal, mai multe propuneri de candidaţi, iar Senatul a întocmit şi publicat pe site-ul propriu lista nominală a acestora
Cu toate acestea, în loc să procedeze la alegerea celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în cadrul CSM, în condiţiile în care noul CSM a fost deja constituit (dar fără reprezentaţii societăţii civile), Senatul a decis, prin hotărârea din 16 ianuarie 2017 a biroului permanent, să prelungească termenul de depunere a candidaturilor.
Această hotărâre încalcă în mod vădit legea, care nu permite nicio prelungire de termen. În cauza de faţă, termenul a expirat anul trecut, în 2016, cu 2 luni înainte de expirarea mandatului membrilor CSM, astfel cum prevede art. 19 din Legea nr. 317/2004.
Măsura nelegală luată de Senat crează, în mod rezonabil, suspiciunea că termenul a fost prelungit pentru adăugarea în lista deja definitivată/încheiată a unui/unor candidaţi ce par favorizaţi prin încălcarea legii de către biroul permanent al Senatului.
În raport de acestă situaţie, organizaţiile semnatare solicită Senatului ca, pentru a reintra în legalitate. să revină asupra hotărârii de prelungire a termenului de depunere a candidaturilor şi să procedeze de îndată la alegerea celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în cadrul CSM dintre candidaţii înscrişi în termenul legal şi menţionaţi pe lista întocmită şi publicată pe site-ul Senatului.
Semnatari:
APADOR-CH
Centrul de Resurse Juridice
Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics
Centru pentru Jurnalism Independent
Centrul pentru Inovare Publică
Expert Forum
Human Catalyst
Centrul European pentru Educatie Juridica
Centru Român de Politici Europene
ActiveWatch
Asociația Funky Citizens
Asistenta si Programe pentru Dezvoltare Durabila – Agenda 21
Greenpeace Romania
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Academia de Advocacy
CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică
Centrul de Investigatii Media
Grupul pentru Democratie Participativă Plenum
CENTRAS
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)
Societatea Academică din România
Asociația Pro Democrația
Centrul Rațiu pentru Democrație (CRD)
Asociația Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just)
Consiliul Tineretului din România (CTR)
Platforma Unionistă „Acțiunea 2012”
Asociația „21 Decembrie 1989”
Pe aceeași temă
APADOR-CH l-a propus anul trecut, în termenul legal, pe Codru Vrabie pentru unul din cele două locuri din CSM rezervate societății civile. Candidatura domnului Vrabie este susținută de alte 21 de organizații neguvernamentale.
https://apador.org/wp-content/uploads/2017/01/senat-e1485183325541.jpg338600Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2017-01-23 15:08:372017-01-24 08:32:11Senatul încalcă legea și prejudiciază societatea civilă
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
APADOR-CH împreună cu alte 9 organizații neguvernamentale au făcut azi un apel către ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, să răspundă public de abuzurile pe care jandarmii le-au comis recent, prin amendarea și intimidarea mai multor persoane care își exercitau dreptul constituțional la întrunire și exprimare.
Organizațiile semnatare atrag atenția că aceste practici abuzive ale jandarmeriei sunt, pe lângă niște fapte penale grosolane, încă o dovadă că Legea adunărilor publice are nevoie de schimbări în acord cu vremurile pe care le traversăm.
Scrisoare dechisă către ministrul afacerilor interne, Dl. Petre Tobă
Domnule ministru,
În urmă cu câteva zile organizatoarea unei acțiuni publice care a avut loc pe 6 mai, pentru comemorarea victimelor accidentului din clubul Colectiv, a primit acasă o amendă deși în momentul întrunirii jandarmii au anunțat că se află la fața locului doar pentru a-i proteja pe participanți.
Tot în urmă cu câteva zile jandarmii au legitimat șapte persoane care stăteau de vorbă în zona fântânilor de la Universitate. Întrebat care este motivul legitimării, jandarmul respectiv a afirmat că “a ascultat ce vorbim și nu pare chiar o întâlnire între prieteni”.
Din punctul nostru de vedere modul de lucru al jandarmilor, din ultima perioadă, este abuziv, cu conotații penale și menit să descurajeze libera exprimare.
Și pentru că susținem dreptul fundamental la liberă exprimare și dreptul la liberă întrunire vă rugăm, domnule ministru, în subordinea căruia funcționează Jandarmeria, să ne răspundeți la următoarele întrebări:
La ce să se aștepte participanții la protestul anunțat pentru sâmbătă și duminică în Piața Universității? Să fie legitimați și amendați?
Si ce veți face dacă, diseară, naționala de fotbal a României câștigă și ies mii sau zeci de mii de oameni în stradă să își manifeste bucuria? Trimiteți Jandarmeria să îi amendeze pe toți?
În așteptarea răspunsului dumneavoastră,
Semnatari:
Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Asociația AMPER
Centrul pentru Jurnalism Independent
CeRe
GRADO
Centru de Resurse Juridice
Centrul pentru Inovare Publică
Grupul pentru Democratie Participativa Plenum
ActiveWatch
FDSC
S-au alăturat acestui demers:
Funky Citizens
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/12/09_text-page-001.jpg29733005Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2016-06-10 09:11:512016-06-10 19:25:41Jandarmeria română e tobă de abuzuri
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Sub pretextul armonizării Codurilor cu ultimele decizii ale CCR și cu unele directive europene, Guvernul a adoptat în secret o ordonanță prin care aduce și alte modificări periculoase celor două Coduri, afectând astfel grav drepturi prevăzute în Constituție
APADOR-CH protestează faţă de modul neloial în care Guvernul a procedat la modificarea legislaţiei penale (Codul penal şi Codul de procedură penală), printr-o ordonanţă de urgenţă ţinută cu stricteţe “la secret” până în momentul adoptării, mai ales în condiţiile unor modificări de amploare (peste 150 de modificări, în total).
Este adevărat că e rezonabilă o intervenţie legislativă de urgenţă în privinţa punerii în acord a codurilor cu deciziile Curţii Constituţionale şi pentru implementarea unor directive europene pentru care procedura de infringement este iminentă, în condiţiile în care Parlamentul nu poate sau nu doreşte să-şi exercite funcţia de legiuitor.
Dar, printre numeroasele modificări ale Codului de procedură penală au fost “strecurate” şi unele texte pentru care nu se poate justifica nici necesitatea corelării cu deciziile Curţii Constituţionale şi nici necesitatea implementării urgente a unor directive. Mai mult, unele dintre modificări afectează drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la viață privată și dreptul la un proces echitabil.
Spre exemplu, modificarea art. 153 din codul de procedură penală, constând în eliminarea filtrului judecătoresc, ce era prevăzut, şi în abilitarea procurorului de a cere direct de la bănci, fără încuviinţarea judecătorului, datele financiare ale unei persoane, nu a fost cerută în nicio decizie a Curţii Constituţionale şi nici prin vreo directivă europeană ce trebuie implementată.
Modificarea art. 153, care elimină filtrul judecătoresc atunci când se dispune o măsură care afectează grav un drept fundamental al omului, dreptul la viaţă privată, garantat în art. 26 din Constituţie şi în art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este în acelaşi timp şi o măsură vădit neconstituţională, întrucât art. 115 al. 6 din Constituţie interzice adoptarea de ordonanţe de urgenţă prin care sunt afectate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie.
Aceeaşi este şi situaţia abrogării prin ordonanţa de urgenţă a alineatului 1 al art. 228 din Codul de procedură penală, care prevedea că după luarea măsurii arestării preventive, inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, motivele pentru care s-a dispus această măsură. Întrebarea care se pune în mod firesc este care era urgenţa abrogării acestui text de lege care reglementa dreptul la informare al persoanei arestate, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil? Abrogarea acestui text nu a fost cerută nici prin vreo decizie a Curţii Constituţionale şi nici prin vreo directivă europeană.
APADOR-CH solicită Guvernului să remedieze aceste încălcări ale Constituţiei şi amintește faptul că legiferarea pe ascuns, netransparentă și neloială nu este o cale democratică de urmat. Asociația îşi anunță intenţia de a folosi procedurile legale pentru eliminarea acestor excese.
https://apador.org/wp-content/uploads/2016/05/viata-privata.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2016-05-20 08:23:142016-05-23 15:25:15Guvernul mai taie, în secret, din dreptul la viață privată și la informare, modificând Codul penal și Codul de procedură penală
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
APADOR-CH și mai multe organizații neguvernamentale i-au cerut azi premierului desemnat Dacian Cioloș să retragă propunerea Raul Bostan de la Ministerul Societății Informaționale. Motivele mai jos:
Apel către premierul desemnat și parlamentari
Stimate domnule prim ministru desemnat Dacian Cioloş,
Stimaţi parlamentari,
Vă atragem atenţia asupra desemnării domnului Marius Raul Bostan pentru poziţia de Ministru al Societăţii Informaţionale. Conform mai multor surse, acesta este un susţinător al site-ului www.inliniedreapta.com, o platformă ce promovează un discurs al urii profund discriminatoriu. Desemnarea domnului Bostan în guvernul dumneavoastră vine în contradicţie cu valorile şi cerinţele formulate de către organizaţiile semnatare ale scrisorii din data de 9 noiembrie 2015 – unul dintre criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească membrii viitorului guvern fiind că nu au promovat şi nu promovează un discurs discriminatoriu, bazat pe ură.
Vă solicităm aşadar reanalizarea nominalizării domnului Bostan din propunerea de Guvern, iar parlamentarilor le solicităm să ia în considerare aspectele menţionate mai sus, în cadrul audierilor, și să ceară clarificarea legăturilor sale cu platforma În Linie Dreaptă.
Semnează:
Alături de Voi Iași
Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni – ANBCC
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate ARCEN
Academia de Advocacy
ActiveWatch
Agenţia de dezvoltare comunitară Împreună
Asociaţia Funky Citizens
Asociația Romani Criss
Centrul pentru Jurnalism Independent
CeRe : Centrul de Resurse pentru participare publică
Civitas Politics
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Fundaţia Comunitară Bucureşti
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
Fundația pentru o Societate Deschisă
Grupul pentru Democraţie Participativă Plenum
Miliția Spirituală
Societatea Academică din România
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/11/raul_bostan.png349620Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-11-16 12:05:202015-11-17 11:13:58Fără Bostan în guvern
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Protest faţă de încercarea unor parlamentari de a limita libertatea de exprimare, prin pedepsirea cu închisoarea a celor care nu par suficient de patrioţi
APADOR-CH și alte cinci organizații neguvernamentale protestează faţă de iniţiativa unui număr de 36 senatori şi deputaţi din coaliţia parlamentară majoritară, PSD-UNPR, de a reintroduce în Codul penal infracţiunea de “Ofensă adusă unor însemne” (redenumită “Ofensa adusă unor însemne naţionale”), infracţiune care tocmai fusese eliminată din legislaţia penală odată cu adoptarea noului Cod penal.
Potrivit propunerii legislative iniţiate de “grupul celor 36”, vor deveni infractori şi vor fi pedepsiţi cu maximum 3 ani de închisoare autorii şi distribuitorii/difuzorii unor discursuri, scandări, articole, filme, cântece, desene/caricaturi care vor fi considerate de procurori şi judecători că exprimă lipsă de respect, faţă de steagul ţării, de imnul ţării, de emblemele sau semnele folosite de autorităţile publice (de exemplu, lipsa de respect faţă de ecusoanele şi semnele ANAF, faţă de stemele judeţelor şi municipiilor, faţă de insignele poliţiştilor sau magistraţilor, faţă de roba magistraţilor etc.)
În prezent, lipsa de respect faţă de imn sau steag sunt sancţionate, prin reglementări speciale, cu amendă contravenţională (HG nr. 1157/2001). Sancţionarea prin amendă contravenţională a lipsei de respect față de “însemnele naţionale” este arhisuficientă, iar dublarea sa cu o sancţiune penală, care presupune anchetă penală, judecată penală şi riscul pedepsei cu închisoarea, nu denotă decât intenţia străvezie a parlamentarilor din coaliţia majoritară de a împiedica exprimarea în public a unor atitudini şi opinii critice la adresa autorităţilor.
Reamintim parlamentarilor că, în loc de limitarea arbitrară a libertăţii de exprimare, o formă mult mai credibilă de a-şi manifesta patriotismul constă în iniţierea unor proiecte de legi pentru transparență deplină a activităţii autorităţilor publice, în scopul prevenirii faptelor de corupţie şi de cheltuire discreţionară a banului public.
În consecinţă, organizaţiile adresează parlamentarilor solicitarea publică de a respinge acest proiect de lege “patriotică”. În acelaşi timp, solicită Preşedintelui României, ca în cazul în care parlamentarii nu vor rezista ispitei cu iz electoral de a poza în vajnici patrioţi, să nu promulge eventuala lege de modificare a Codului penal prin care se intenţionează reintroducerea infracţiunii de “Ofensă adusă unor însemne”.
Semnatari:
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki – APADOR-CH
Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI
ActiveWatch
CeRe
Societatea Academică din România – SAR
Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație – CRJI
S-au alăturat demersului și:
Convenția Organizațiilor de Media
Grupul pentru Dialog Social
SELF – Societatea pentru Libertate, Evoluție și Fericire
ASUR – Asociația Secular-Umanistă din România
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/10/patriotism-cu-forta.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-10-16 08:15:382015-10-25 20:20:39Parlamentarii vor închisoare pentru cine nu pare suficient de patriot
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Pe 19 septembrie 2015, bucureștenii vor ieși din nou în stradă pentru a protesta împotriva modului în care autoritățile locale administrează orașul. Este al 7-lea marș cunoscut sub numele de „Marșul bicicliștilor – Oraș pentru oameni”.
În ultimii ani, Sorin Oprescu, prin funcția pe care o ocupa, a încercat tot timpul ca nemulțumirile bucureștenilor să nu fie auzite și văzute.
Cum băga Oprescu pumnul în gura societății civile
În toamna anului 2012, OPTAR a organizat primul protest care viza ilegalitățile comise în cazul recepției pistelor pentru biciclete din Bucuresti. Acest demers a fost inițiat după ce, timp de un an, Primarul General și Consiliul General al Municipiului București au ignorat petițiile. Nici dupa cel de-al doilea protest, din primăvara anului 2013, administrația locală nu a dat vreun semnal ca i-ar păsa de recuperarea pagubelor provocate prin recepționarea ilegală a pistelor pentru biciclete. În aceeași primăvară, Sorin Oprescu a blocat proiectul ce viza creșterea siguranței pe străzile din București.
În vara anului 2013, după doi ani în care OPTAR a depus petiții către toate instituțiile care ar fi putut interveni pentru recuperarea prejudiciilor, inclusiv către partidele politice, a fost evident faptul că este necesar ca cetățenii să iasă în stradă pentru a-și face auzite nemulțumirile.
Pe 08 iulie 2013, conform Legii privind organizarea adunărilor publice, OPTAR a depus la registratura Primăriei Municipiului București declarații privind organizarea de proteste în perioada 2013-2020. Au fost alese sâmbetele din preajma Zilei Pământului și a Zilei Fără Mașini, atunci când în toată în lumea se organizează astfel de manifestări, pentru un mediu mai curat.
Conform legii, Primăria poate interzice adunările publice, printr-o decizie, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. În termen de două zile, primarul este obligat să comunice organizatorilor decizia de interzicere.
Primăria Capitalei nu a invocat niciodată un temei legal pentru care adunările publice ar putea fi interzise și nici nu a fost comunicată o astfel de decizie, în termenul legal.
De fapt, Sorin Oprescu, prin funcția pe care a ocupat-o, a încercat tot timpul să împiedice protestele împotriva administrației. Deseori ni s-a sugerat că dacă renunțăm să spunem că este protest vor încheia protocol pentru organizarea marșurilor. Cu toate că varianta normală era să rezolve problemele cetățenilor, niciodată administrația nu a răspuns invitațiilor transmise de organizatorii protestelor. În primăvară, am trimis Președinției României o solicitare de a media o întâlnire cu primarul Oprescu, dar nu am primit nici un răspuns.
Astfel, după mai bine de 2 ani de la declararea protestului din 19 septembrie 2015, motivele de protest rămân actuale. Asta demonstrează că organizatorii au intuit perfect faptul că administrația orașului nu este capabilă să rezolve, nici până în 2020, următoarele probleme:
– încurajarea transportului motorizat în timp ce oraşul este cea mai poluată capitală europeană;
– neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră;
– lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii;
– menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete;
– neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public, prin asigurarea de benzi dedicate.
Membrii comisiei pentru adunări publice – complicii lui Oprescu
După un tipar care a devenit clasic în ultimii ani, pentru a descuraja oamenii să participe la proteste, Primăria lui Oprescu trimitea către presă comunicate prin care susținea că protestele sunt „ilegale”. În fapt, organizatorii au respectat prevederile legale, singurii care au încălcat legea au fost primarul Oprescu și membrii Comisiei pentru adunări publice. Astfel, aceștia au încheiat, ilegal, protocoale pentru desfășurarea altor evenimente publice pe traseul de desfășurare al „Marșului bicicliștilor – Oraș pentru oameni”.
Pentru a opri abuzurile administrației și ale Comisiei pentru adunări publice, Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), asistată de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), a chemat în judecată Primăria Municipiului București, prin Primarul General, pentru a soluționa notificarea protestului din 19 septembrie 2015, depusă la primărie încă din 08.07.2013. Procesul a fost deschis la data de 01.07.2015 si este pe rol la Tribunalul București, Secția a ll-a Contencios Administrativ și Fiscal, cu numărul 24591/3/2015.
Pentru a ilustra modul în care Sorin Oprescu, cu complicitatea membrilor Comisiei pentru adunări publice, a încercat să descurajeze cetățenii să-și manifeste nemulțumirile și să împiedice prezența lor la proteste, facem publică înregistrarea sedinței publice din data 20 aprilie 2015.
La acea dată, pe traseul marșului din 19 septembrie 2015 nu exista nicio cerere pentru altă adunare publică. Cu toate acestea, membrii Comisiei au hotărât să aștepte, în speranța că vor apărea și astfel vor putea invoca faptul că marșul bicicliștilor „este ilegal”, pentru că pe traseul marșului „sunt alte evenimente”. De fapt, Sorin Oprescu și membrii comisiei, care semnează împreună protocoalele cu organizatorii adunărilor publice, încalcă legea, deoarece ei doar trebuie să ia act de desfășurarea adunărilor publice și, dacă constată încălcări ale legii, să le interzică în termenul legal de 48 de ore. Practic, prin sistemul de „aprobare” a adunărilor publice, administrația din București hotăra cine are voie să protesteze. Desigur, protestele împotriva administrației erau descurajate și împiedicate.
Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) este o asociaţie care susţine dezvoltarea mobilităţii urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetăţeni, indiferent cum aleg să se deplaseze: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul.
Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti (CBB) militează pentru dezvoltarea unor politici şi a unei infrastructuri care să încurajeze mobilitatea urbană prin aplicarea normelor europene în domeniu în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii.
Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecților din România este organizaţia profesională care reprezintă, promovează şi protejează la nivelul Municipiului Bucureşti interesele profesiei de arhitect, având implicit misiunea publică de responsabilizare a locuitorilor capitalei faţă de calitatea mediului construit.
Susținătorii marșului: ActiveWatch, Asociația Peisagiștilor din România – filiala București Ilfov, Atelier Pinion, Asociația pentru Tranziție Urbană – ATU, Bicicleta Pegas, Biciclisti pentru Rosia Montana, Bike Addict, Bike Fest, BikeLover, BițaColor, Bună dimineața, București!, Casa Jurnalistului , Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe, Funky Citizens, Hai cu Bicla, I lLove Velo, MaiNoi, Miercurea Bicicletei, Miliția Sprituală, Pista mă-sii, Portocala Mecanica, Pushbike, România Curată, Revista Zeppelin, Sinapseria, Skirtbike, Tribul, Turific!Handmade, Uleiosul,, Uniți Salvăm, Veloprietenii dalmațieni (Made in China).
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/07/adunare-publica-23-septembrie-2013.jpg641960Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-09-14 07:48:572015-09-14 07:49:44Fără „binecuvântarea” lui Oprescu, pe 19 septembrie ieșim în stradă
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Sâmbătă, 19 septembrie 2015, de la ora 14.30, în București se va desfășura al șaptelea marș al bicicliștilor, sub numele ”Oraș pentru oameni”. Ca și la protestele anterioare, administrația locală ignoră și de data asta problemele cetățenilor, dar depune eforturi pentru a-i determina pe organizatori să renunțe să iasă în stradă ca să-și facă cunoscute problemele.
Mai exact, deși a fost notificată din timp (încă din iulie 2013) privind marșurile bicicliștilor în următorii ani, Primăria Capitalei a încălcat legea încheind protocoale cu alți organizatori de adunări publice, pentru aceleași date și pe acelelași traseu precizat în declarația prealabilă.
Din acest motiv , Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), asistată de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), a chemat în judecată Primăria Municipiului București, prin Primarul General, pentru a soluționa notificarea protestului din 19 septembrie 2015, depusă la primărie încă din 08.07.2013.
OPTAR a respectat toate obligațiile legale privind declararea prealabilă a adunării publice, în termenele prevăzute de lege, în schimb municipalitatea nu și-a respectat îndatoririle.
Conform legii, este interzisă desfășurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în același loc sau pe aceleași trasee, indiferent de caracterul acestora.
De aceea considerăm că, intenționat sau nu, Comisia pentru adunări publice a încălcat legea atunci când a semnat protocoale pentru noi manifestări, pe un traseu declarat în prealabil de alți organizatori. Reprezentanții OPTAR au aflat despre aceste protocoale de la membrii comisiei pentru adunări publice, cu care s-au întâlnit la 20 și 21 aprilie 2015.
Deși atât membrii comisiei, cât și reprezentantul Primarului General, consilierul personal Solomon Wigler, au promis – la 21 aprilie 2015 – că vor remedia greșeala, acest lucru nu s-a întâmplat încă. OPTAR a primit în schimb un document din partea Primăriei, în care se invocă o rezoluție a Primarului Sorin Oprescu, prin care se dorește interzicerea protestului.
Deoarece această rezoluție nu ne-a fost comunicată, iar OPTAR, organizatorul protestului din data 19 septembrie 2015, a respectat toate procedurile și termenele prevăzute de lege, pe 30 iunie 2015 a fost depusă la tribunal o cerere de chemare în judecată pe numele Primăriei Municipiului București, prin Primarul General.
Mai multe despre conflictul dintre Primărie și OPTAR puteți citi și aici.
***
Date din notificarea depusă de OPTAR la Primăria Municipiului București, la data 08.07.2013:
La adunare vor participa circa 40 000 de persoane.
Traseele de acces spre locul adunării, precum și cele de dispersare vor fi:
– Adunarea participanților va fi la ora 14:30 în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Plecarea în marș va fi la ora 15:30 pe traseul Bdul Mareșal Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Șos Pavel Dimitrievici Kiseleff – Pța Victoriei – Șos Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos Grozăvești – Întoarcere la Intrarea Grozăvești – Șos Grozăvești – Pasajul Basarab – Șos Nicolae Titulescu – Pța Victoriei – Calea Victoriei – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Splaiul Independenței – Bdul Libertății – Bdul Națiunile Unite – Strada Izvor – Calea 13 Sepembrie – Bdul Libertății – Bdul Unirii – Bdul Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului
Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului în legătură cu:
Neaplicarea măsurilor de siguranță rutieră, încurajarea transportului motorizat în timp ce orașul este cea mai poluată capitală europeană, lipsa unei viziuni a administrației orașului pentru creșterea calității vieții, menținerea în funcții a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepția ilegală a pistelor pentru biciclete, neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.
_____
OPTAR (Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România) este o asociaţie care susţine dezvoltarea mobilităţii urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetăţeni, indiferent cum aleg să se deplaseze: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul.
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/07/adunare-publica-23-septembrie-2013.jpg641960Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-07-14 12:10:202015-07-14 12:10:20Oprescu, chemat în judecată pentru că interzice protestele în București
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Primul ministru și ministrul justiției au declarat ieri că vor sesiza procurorul general în cazul în care partidele de opoziție vor organiza proteste antiguvernamentale*. Unul din liderii PNL anunțase anterior că PNL va organiza un lanț uman în jurul Parlamentului în ziua în care va fi dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.
ActiveWatch și APADOR-CH consideră că primul ministru Ponta se victimizează invocând în mod ridicol o presupusă „lovitură de stat” din al cărei scenariu ar face parte și proteste de stradă. Există suficiente motive să ne temem că aceste pseudo-argumente se vor transforma în pretexte pentru o eventuală reprimare în forță a unor proteste de stradă, indiferent de revendicări și de cei care le susțin, fie chiar și organizate și susținute de actuala opoziție. Experiența ultimilor ani ne arată că, în momente cheie, autoritățile nu au ezitat să apeleze la forțele de represiune pentru a înăbuși protestele sau pentru a descuraja cetățenii să participe la acțiuni de stradă.
Dreptul la întrunire și libertatea de exprimare sunt garantate prin Constituție tuturor cetățenilor, inclusiv membrilor unor partide politice sau liderilor acestora. Obligația autorităților este de a proteja cetățenii care își exercită drepturile fundamentale în condițiile legii. Din păcate, guvernul Ponta pare hotărât să facă exact contrariul, amenințându-și oponenții nu numai cu acțiuni penale, dar și cu contra-manifestații după modelul consacrat de FSN în 1990**.
Facem un apel la membrii guvernului să se abțină de la astfel de declarații prin care forme ale libertății de exprimare sunt considerate infracțiuni, și de la eventuale acțiuni care limitează drepturi cetățenești și pot pune în pericol însăși ordinea publică pe care pretind că o apără. De asemenea, solicităm Jandarmeriei să acționeze cu maximă prudență în eventualitatea unor proteste de stradă, cu respect pentru dreptul cetățenilor de a se întruni și exprima în mod pașnic în spațiile publice. Totodată atragem atenția că Legea privind adunările publice este anacronică și nedemocratică și solicităm să fie aplicată cu deplină bună credință iar în paralel să ia măsuri pentru îmbunătățirea și democratizarea cadrului legal privind libertatea de întrunire.
Mircea Toma, Președinte ActiveWatch Maria-Nicoleta Andreescu, Director executiv Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
—-
* Articolul din Codul Penal la care face referire Victor Ponta spune că „Întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.
**„Lucrurile nu se tranşează în stradă, cu forţa. Au spus că ies în stradă cu 1.000 de oameni. Noi putem să venim cu 10.000. Dacă ei vor veni cu 10.000, noi aducem 100.000. Nu poţi să dai foc ţării. O să ne adresăm Procurorului General. O să-i declare suspecţi şi o să îi cerceteze.”
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/06/piata-constitutiei.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-06-09 17:32:552015-06-09 17:35:25Guvernul vrea să transforme bătălia politică într-un război împotriva drepturilor cetățenești
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Cerem dezbatere publică a legii de prelucrare a datelor din comunicațiile electronice
APADOR-CH împreună cu alte șapte organizații neguvernamentale își exprimă dezacordul față de modul netransparent în care Președinția și partidele parlamentare au procedat în legătură cu modificarea Legii 506/2004, a prelucrării datelor rezultate din comunicațiile electronice. În urma întâlnirii din 6 mai de la Cotroceni, proiectul cu modificările legislative a apărut imediat pe site-ul Senatului,introdus în procedură legislativă. Asta înseamnă că legiuitorul sare o etapă importantă legală, aceea a consultării publice.
Fiind vorba despre o lege care afectează direct comunicațiile electronice, organizațiile semnatare consideră că acest proiect ar fi trebuit asumat de ministerul de resort, supus dezbaterii publice conform Legii 52/2003, timp de 30 de zile, și apoi trimis în Parlament sub forma unui proiect de lege asumat de Guvern. Respectarea prevederilor legii transparenței presupune consultarea proiectul, a expunerii de motive, în care inițiatorul explică de ce este nevoie de respectivele modificări, dând totodată posibilitatea societății civile să vină cu propuneri de îmbunătățire.
Constatăm că atât Președinția cât și partidele parlamentare refuză să-și respecte promisiunile de transparență făcute la începutul acestui an, după ce Curtea Constituțională a României a invalidat, pentru a patra oară, tentativele de legiferare în stil Big Brother pe care le-au avut instituțiile statului în ultimul deceniu. Introducerea pe repede înainte, în Parlament, a proiectului de modificare a Legii 506/2004 se încadrează în stilul deja consacrat al autorităților române de a scrie legi pe genunchi, pe care ulterior le invalidează CCR.
Putem înțelege motivația principală de reglementare a acestui domeniu, dar atragem atenția că legile trebuie dezbătute public și nu adoptate tacit sau la comanda serviciilor de informații, cu atât mai mult cu cât este vorba de potențiale intruziuni într-un drept fundamental, dreptul la viață privată. Constatăm că, în ciuda invalidării repetate a legilor din categoria Big Brother, clasa politică și serviciile de informații continuă să ignore interesul public și transparența decizională în procesul democratic.
APADOR-CH împreună cu organizațiile semnatare încă nu se pronunță pe fondul proiectului în discuție, dar solicită ca, înainte de dezbaterea parlamentară – în comisii, unde trebuie să se prezinte toate punctele de vedere, sau în plen – proiectul de lege să fie suspus dezbaterii publice reale și eficiente, conform Legii 52/2003, pentru o perioadă de cel putin 30 de zile.
Doar așa se poate oferi societății civile posibilitatea de a formula comentarii, propuneri și observații, pentru asigurarea respectării unui principiu fundamental al societății democratice, și anume principiul transparenței decizionale. Pe lângă securitate, cibernetică sau nu, într-o societate democratică este nevoie și de transparență în activitatea decizională, și de protecția vieții private.
Semnatari:
Maria Nicoleta Andreescu, Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
Cătălin Heghes, Asociația Pentru Minți Pertinente (AMPER)
Mircea Toma, Agenția de monitorizare a presei ActiveWatch
Bogdan Manolea, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI)
Mihai Bumbeș, Miliția Spirituală
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Oana Preda, CeRe
Violeta Alexandru, Institutul pentru Politici Publice (IPP)
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/01/cell-phone-spy.jpg540960Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-05-07 13:35:132015-05-07 13:37:06Big Brother se întoarce în Parlament pe ușa din dos
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.
OKNoPrivacy policy