Unu-unu-doi, nimeni nu-i ca noi. (Ne)siguranță și exces de zel
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Două știri din ultima săptămână aduc în discuție o imagine problematică a Poliției române, instituția de forță care aplică legile în statul de drept numit România, dar mai mult acolo unde nu simte că ar fi în pericol să supere pe cineva:
- Știrea despre fata de 22 de ani, acuzată de furt și reținută pentru 24 de ore, pentru că și-ar fi înusușit/aruncat la gunoi o imprimantă pe care polițiștii o pierduseră, în goana lor după alți infractori.
- Știrea despre non-combatul de la Piața Unirii din București, când primarul general a cerut Poliției române să intervină într-o situație flagrantă de încălcare a legii, și unde Poliția a preferat să stea deoparte, pe motiv că nu e treaba ei.
Aceste recente fapte de „arme” ale Poliției române sunt de natură să ridiculizeze instituția și să-i afecteze și mai mult imaginea, care și așa nu se bucură de prea mare respect în ochii populației. Dacă în cazul Piața Unirii am văzut o poliție indiferentă în fața unui conflict nemaiîntâlnit, iscat chiar între instituții ale statului, deși ar fi trebuit să intervină și să aplaneze situația, în cazul fetei arestate pentru o faptă discutabilă și momentan neelucidată, poliția dă dovadă de exces de zel suspect, care induce mai degrabă aparența de răzbunare a „organelor” umilite de propriul neprofesionalism.
Sunt două fațete ale unei instituții veșnic neadecvate, Poliția română comportându-se deja în prea multe situații precum un adolescent în căutarea identității. Totuși, Poliția Română este o „jună” trecută de 30 de ani (de democrație), care ar trebui să știe deja și ce vrea și cum să se comporte în societate. Iar acțiunile cu exces de zel, așa cum pare ceea ce i se întâmplă tinerei șoferițe de 22 de ani (supusă, conform presei, unor măsuri vădit disproportionate, constând în reținere și percheziție domiciliară, precum și în percheziția domiciliului părinților săi) sau situații precum cea în care poliția a preferat să lase niște oameni, fie ei și polițiști locali, să se încaiere în plin centrul Capitalei, arată din păcate că Poliția română are comportament neunitar, nesigur, ciclotimic, dovadă că e departe de instituția modernă care se pretinde și care ar trebui să fie, că nu lucrează după niște proceduri clare și că este influențată de ingerințe politice.
Ce siguranță și încredere îi transmite Poliția română unui cetățean de rând care vede că la apelul primarului general, de a aplica legea, poliția stă deoparte, nu se bagă, în schimb o hărțuiește cu toată puterea instituțională pe o tânără care a avut ghinionul să-i fi enervat pe niște polițiști neglijenți?
Am lucrat de-a lungul ultimilor 30 de ani cu polițiști din diverse structuri ale instituției și am încercat întotdeauna să sprijimim eforturile de modernizare făcute de instituție. Știm că bunele intenții există, dar ele sunt anulate de apariția unor cazuri precum cele două recente, de aceea cerem conducerii Poliției române să cerceteze atent faptele și să comunice transparent cu publicul în privința soluțiilor găsite pentru remedierea acestor situații semnalate. O imagine publică solidă, bazată pe încredere, se construiește greu și se pierde rapid.