Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Despre uciderea politicoasă a informării publice, la 20 de ani de la adoptarea Legii 544/2001, prin purtarea petentului de la o instituție la alta până uită ce voia să afle la început
Primul ministru a anunțat ieri că trimite Corpul de control peste Ministerul Sănătății, care a îndrăznit să fie prea transparent cu datele privind vaccinarea și testarea pe județe. Societatea s-a scandalizat, ministrul sănătății s-a întrebat retoric da’ pe cine am supărat?!, fostul ministru de resort a ieșit și el să lămurească lucrurile, cum că nici transparența asta nu e chiar așa cum s-ar crede, ci numai cu avize de la cine trebuie, ca să nu ne cauzeze, Doamne ferește, să ne ia cu amețeală de la prea multă claritate și predicție.
Lucrurile astea se întâmplă în 2021, la fix 20 de ani de la adoptarea mult încercatei Legi 544/2001, cunoscută și ca legea informațiilor de interes public. Aia în baza căreia cerem, de multe ori în zadar, ca instituțiile statului să facă publice informațiile pe care le produc în activitatea lor, de pe urma noastră, a poporului.
Noi, APADOR-CH, am militat pentru adoptarea acestei legi, iar în ultimii 20 de ani am câștigat și câteva procese cu ajutorul ei, obligând instituțiile statului să respecte legea și să furnizeze informațiile publice. Una dintre instituțiile astea a fost chiar Ministerul Sănătății, în precedentul mandat al actualului ministru, când am ajuns cu procesul până la executare și la amendarea ministrului, pentru că deși pierduse procesul, tot refuza să ne ofere informațiile.
Nu au fost multe alte instituții care s-au lăsat atât de greu în relația asta de transparentizare cu cetățeanul, încât să fie nevoie de procese. De regulă instituțiile răspund, uneori în dorul lelii, și după insistențe mai mari sau mai mici reușești să obții ce te interesează. Legea nu se respectă din oficiu, cum ar fi normal, ci uneori de frica judecătorului. De exemplu am reușit să obținem manualul polițistului de la MAI abia în urma unui proces, însă Ministerul Finanțelor a admis, înainte de derularea procesului, că a greșit și ne-a trimis până la urmă informațiile cerute.
Din experiența asociației, am putea să spunem că Ministerul Sănătății a fost mai degrabă campion la netransparență decât invers, așa cum pare acum, în această situație, când a supărat brusc tocmai pentru prea multă transparență. Pandemia, de exemplu, a fost de la bun început un studiu de caz despre cum nu vor să fie transparente cam toate instituțiile statului care au gestionat într-un mod sau altul informațiile privind combaterea Covid 19.
Începând cu celebrul Grup de Comunicare Strategică, pentru transparența căruia am făcut solicitări și noi și alte organizații, și care a rămas până în ziua de azi, la un an de la declanșarea pandemiei, cel mai bine păzit secret de stat, în privința componenței sale nominale. Sunt niște funcționari ai statului în acest grup, care se adună precum iluminati într-un loc secret din țara asta și decid măsurile care ne privesc pe toți, și ni le comunică cu aceeași parcimonie.
Apoi numărul de teste făcute zilnic, pe județe, a fost de asemenea subiect de cerere pe 544, semnată de mai multe organizații printre care și APADOR-CH, începând din martie 2020. Cererea a fost reînnoită anul acesta și acum iată produce o schizmă între instituțiile statului. MS vrea să le dea, celelalte instituții îi sar la beregată.
Dosarul cu șină al informațiilor publice
În ultimele luni ale anului trecut, APADOR-CH a început o campanie proprie de obținere de informații privind efectele adverse ale vaccinărilor din schema națională obligatorie, dar și informații privind numărul de vaccinuri anti-Covid contractate și plătite de România. Întrucât asociația a susținut din 2017 că vaccinarea obligatorie în cazul bolilor transmisibile nu încalcă drepturile omului, am cerut instituțiilor statului care gestionează statisticile privind vaccinarea și efectele ei să facă publice informațiile astea istorice, considerând că acestea ar fi în beneficiul actualei campanii de vaccinare voluntare, un sprijin dat vaccinării în general, tot mai contestată în ultimii ani.
Primul întrebat, a fost, firește Ministerul Sănătății, în octombrie 2020: care este numărul total de vaccinați în ultimii zece ani și dacă în perioada asta ministerul sau alte instituții ale statului au fost reclamate sau date în judecată pentru vreun efect advers al vaccinurilor? Nu am primit niciun răspuns în termenul legal, am făcut o revenire și cu insistențe la a doua solicitare am primit un răspuns destul de superficial, în ianuarie 2021, din care aflam parțial câți vaccinați în schema obligatorie (copii) am avut în ultimii cinci ani și că nu există informații cum că ministerul ar fi fost dat în judecată pentru eventuale efecte adverse ale vaccinurilor. Ulterior am obținut mai multe informații de la Institutul Național de Sănătate Publică, aflat de asemenea în subordinea MS, dar despre asta poate vom vorbi altă dată.
În privința informațiilor privind dozele de vaccin contractate și plătite de România, am primit informații contradictorii. Pe de-o parte Ministerul Sănătății susținea că România nu a plătit niciun vaccin, pe de altă parte premierul declara în presă că România a plătit și urmează să mai plătească și alte tranșe de vaccin. Cine nu știa adevărul?
Am zis să încrucișăm sursele și am întrebat și la Secretariatul General al Guvernului, până la urmă el ar trebui să știe ce zice prim ministrul în public, nu? Am primit răspunsul că trebuie să întrebăm, ați ghicit, la Ministerul Sănătății. De unde am fost trimiși mai departe, la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).
Adică tot un soi de Grup de Comunicare Strategică, care apare la televizor sub forma domnului colonel Gheorghiță, dar fără date de contact găsibile la o căutare pe google. Am făcut o reclamație administrativă la adresa funcționarului din MS, care în loc să direcționeze automat cererea noastră către CNCAV, ne-a spus nouă să o facem (deși Legea 544/2001 spune că cererea greșit adresată se direcționează către instituția corectă, fără a mai pune cetățeanul pe drumuri). Dar în paralel ne-am apucat să facem pe detectivii, ca să aflăm cum putem să ne adresăm totuși acestui CNCAV?
Am trimis solicitări scrise, cu întrebarea unde are sediul și ce număr de telefon și email are CNCAV ăsta (un fel de ASL PLS) către: SGG, MAI, MapN și firește MS. Am întrebat până și la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, deoarece și ea are un reprezentant în CNCAV.
Am aflat din acest exercițiu cronofag și enervant că numitul CNCAV este găzduit de MApN, că răspunde la numărul de telefon și adresa de email afișate pe platforma națională de vaccinare. Nu am aflat însă ce ne interesa inițial: câte vaccinuri am contractat și câte am plătit? Probabil asta a fost și intenția instituțiilor, să te plimbe, să te amețească și în final să te lași păgubaș sau să nu mai știi de unde ai plecat.
Marea informație obținută după câteva luni de ping-pong cu cererile de informații a fost un număr de telefon și un email care existau deja pe o platformă la care se fac programări la vaccinare, nu se trimit cereri pe 544. Pentru a afla pe câte vaccinuri contăm și cât plătim pentru ele ar fi fost suficient ca SGG sau MS să direcționeze cererea noastră către CNCAV. Sau și mai ușor, aceste informații să fi fost deja publicate pe oricare din site-urile guvernamentale, și oricine să le acceseze fără să mai întocmească un dosar cu șină pentru asta.
Empatizăm cu ministrul sănătății, în privința transparentizării datelor, dar nu putem să nu remarcăm că inclusiv MS face parte din angrenajul acesta de produs fum pentru aburirea pandemiei și ascunderea informațiilor relevante în spatele formulei magice a avizelor prin care instituțiile își asumă acele informații. Din păcate aici nu e vorba de o asumare, ci mai degrabă de o asomare a transparenței. Cu milă și cu vorbe frumoase, ca să nu-și dea seama cetățeanul că nu există.
P.S. APADOR-CH a semnat azi și un apel public colectiv către prim ministrul Florin Câțu, prin care se cere transparentizarea reală a modului în care este gestionată pandemia în România.
