Pretextul sub care poliția bate la ușa celui care postează pe Internet

În viziunea polițiștilor zeloși, România ar fi reglementat pedepsirea înjurăturilor de pe rețelele de socializare cu câțiva ani înainte să se inventeze chiar Internetul; Și o posibilă soluție pentru amendarea Legii 61/1991 pentru ca oamenii care se exprimă liber pe Internet să nu mai fie vizitați noaptea de polițiști veniți să repereze onoarea câte unui ministru

 

 

În luna septembrie 1991, a intrat în vigoare Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Era la relativ scurt timp după Revoluția din decembrie 1989, după primele alegeri „libere” din 1990, când a ieșit cine trebuia, după mineriada din iunie 1990 și după ce puterea politică, odată stabilizată și cu gânduri de perenitate, se cam săturase de scandările ostile din public.

Legea 61/1991 prevede, printre altele, că este contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 200 la 1.000 lei,

fapta de a săvârşi în public fapte, acte sau gesturi obscene, de a profera injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora (art. 2 pct. 1 si art. 3 al. 1 lit. b din Legea 61/1991).

Potrivit art. 6 din Legea 61/1991, contravențiile se constată, printre alții, de către ofiţerii sau agenţii de poliţie ori de către ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii din jandarmerie.

Acesta este motivul, mai precis pretextul, folosit de poliție, azi, după 34 de ani de la adoptarea legii, pentru a bate la ușă și a-i invita la sediu pe cei care postează pe internet lucruri care-l vizează/enervează pe ministrul de interne sau pe alți politicieni din coaliția guvernamentală. Scrii pe internet ceva rău despre un politician de la putere, e clar, înseamnă că proferezi, în public, expresii jignitoare la adresa inegalabilului. Pac!, ai comis contravenția. Și îți bate poliția la ușă. Pentru că ai proferat, în public, expresii jignitoare.

Poliția invocă o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), pronunțată cu ocazia unui recurs într-o speță privind o postare pe Facebook considerată nazistă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Nu e vorba de un recurs în interesul legii (cu aplicabilitate generală), ci de un recurs într-o anumită speță, în condițiile în care, în sistemul nostru juridic, hotărârile definitive ale instanțelor de judecată nu constituie precedent judiciar (nu se aplică, în mod obligatoriu, în toate cazurile similare ulterioare hotărârii respective). Este vorba de decizia ICCJ nr. 4546 din 27 noiembrie 2014, în care s-a reținut că rețeaua de socializare Facebook (FB) este considerată spațiu public.

Ca atare, sustine poliția, invocând decizia ICCJ dintr-un recurs în care era implicat CNCD, dacă ești pe Facebook sau pe o altă rețea de socializare, e ca și cum ai fi într-o piață publică. Ești în public.

Mai mult ca sigur că ICCJ ar fi fost mult mai nuanțată și restrictivă în interpretare, dacă și-ar fi imaginat că, în anii următori, poliția va folosi decizia sa nr. 4546/2014 pentru a bate la uși și a-i chema la sediu pe cei care posteaza pe Facebook sau pe alte rețele aprecieri deloc măgulitoare la adresa miniștrilor sau a altor decidenți politici. De exemplu, pentru o postare în care se afirmă că ministrul de interne este un „milițian” (pentru că e șeful unei poliții care procedează la intimidarea adversarilor politici, ca pe vremea miliției, care exista în perioada comunistă) poliția a bătut la ușa autorului postării. Pe motiv că a proferat, în public, expresii jignitoare. E greu de crezut că ICCJ a avut în vedere acest efect practic al deciziei sale 4546/2014, atunci când a adoptat decizia invocată de poliție pentru a-i intimida pe adversarii politici ai șefilor. Dar, asta este deja istorie contrafactuală.

Astfel, se profilează apariția unei noi poliții, pe lângă poliția locală (știm, nu se confundă cu poliția națională, deși ea ar vrea asta, de aia se numește tot poliție), poliția rutieră, poliția judiciară, poliția animalelor și poliția politică (în plin elan, în această perioadă). Este vorba de poliția internetului.

Totul, din cauza unei legi care a apărut, în septembrie 1991, cu câteva luni înainte de apariția primului vlăstar firav de Internet (decembrie 1991) și cu 13 ani înainte de prima rețea de socializare (2004). Este evident că, la momentul adoptării, Legea 61/1991 nici nu știa că va exista Internet și că, ani mai târziu, vor exista rețele de socializare. Este de menționat că, în anii următori intrării în vigoare, Legea 61/1991 a suferit mai multe modificări, dar niciuna dintre ele nu s-a referit la aplicarea legii în cazul Internetului sau al rețelelor de socializare. Cu  toate acestea, poliția insistă că legea din 1991 a reglementat, avant la lettre, conduita din rețelele de socializare apărute ulterior, începand cu 2004. Aparent, poliția crede în realitatea întâmplărilor din  filmul Back to the Future.

După cum am precizat, la vremea ei, în septembrie 1991, această lege nu avea nicio legătură cu Internetul și cu rețelele sociale, pentru simplul motiv că primul site web (World Wide Web, prescurtat WWW sau „web”), care includea o rețea restrânsă de calculatoare, a fost înființat abia în decembrie 1991, la Geneva, de către CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleară). Creșterea exponențială a webului a început abia din anul 1993, odată cu lansarea primului browser web (browserul „Mosaic”).

Rețelele de socializare au apărut mult mai târziu: Facebook a fost lansat în anul 2004. Twitter a fost lansat în martie 2006 și a devenit X în iulie 2023.  Instagram a fost lansat în octombrie 2010. TikTok a fost lansat în China în septembrie 2016, iar în 2017  a fost lansat pentru țările din afara Chinei.

Întrebarea care se pune este ce s-ar putea face pentru a tempera abuzurile poliției, care „bagă în față”, pentru justificare, o decizie a ICCJ dintr-un recurs și o lege adoptată cu peste 10 ani mai înainte de apariția primei rețele de socializare.

Singura soluție rezonabilă pare a fi o modificare a Legii 61/1991, în sensul introducerii unui text legal care să prevadă expres că dispozițiile acestei legi nu se aplică în cazul rețelelor de socializare și, în general, al Internetului. Spre exemplu, după art. 10 din Legea 61/1991 ar putea fi introdus un nou articol, art. 10/1, cu următorul conținut:

„Dispoziţiile prezentei legi nu se aplica în cazul postărilor online.”

Această modificare nu va împiedica CNCD să sancționeze, în continuare, postările naziste de pe rețelele de socializare, deoarece sancționarea acestora nu se face în baza Legii 61/1991, ci în baza altui act normativ (OG nr. 137/2000).

În baza Legii 61/1991 doar se bate la ușa celor care postează pe rețelele de socializare mesaje care enervează miniștrii și alte persoane cu influență politică, suficient de puternici pentru a face poliția să vibreze odată cu indignarea lor și, în consecință, să vină la ușa casei celui care a postat.

Reglementarea modului de acțiune în cazul postărilor neconforme diverselor criterii de pioșenie (să nu supere, să nu deranjeze, să nu enerveze, să nu indigneze, să nu șocheze, să nu…, să nu…, să nu…etc) ar trebui să se facă printr-o lege specială, lege care să știe ce înseamnă, în realitate, Internetul și rețelele de socializare. O lege care trebuie făcută cu suficientă grijă pentru libertatea de exprimare. Și așa avem un Regulament al serviciilor digitale (Digital Services Act – DSA) care lovește serios în libertatea de exprimare, chiar și fără poliție. Nu e nevoie să mai vină și poliția să bată la ușa omului. Sunt destule uși de hoți, de escroci, de traficanți, de politicieni corupți la care poliția ar trebui să bată, dar nu bate. Preferă ușile celor care postează pe Facebook.