Raport asupra vizitei APADOR-CH în arestul IPJ Constanţa
Pe data de 7 mai
2009 două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat singurul arest de poliţie din
judeţul Constanţa şi anume cel al IPJ.
1.
Probleme deosebite în arestul IPJ Constanţa
1.1. APADOR-CH a constatat din nou – ca şi
în 2007 în arestul poliţiei din Piteşti – că şi în arestul IPJ Constanţa au fost instalate aparate video de supraveghere
permanentă în fiecare cameră de deţinere. Asociaţia consideră că această măsură reprezintă o încălcare gravă a dreptului la protejarea vieţii
intime a persoanelor reţinute sau aflate în arest preventiv. Camerele
video pot fi instalate pe coridoare şi, chiar de dorit, în birourile de
anchetă, dar în niciun caz în camerele de
deţinere, grupuri sanitare sau cabinete medicale. Trebuie precizat că
fiecare cameră de deţinere din acest arest este prevăzută cu sistem de alarmare
şi, prin urmare, instalarea aparaturii video nu poate fi justificată prin eventuala invocare a „siguranţei” fizice a
persoanelor reţinute/arestate. Dat fiind că răspunsul în cazul arestului
Piteşti a fost insuficient, APADOR-CH
solicită din nou Inspectoratului General al Poliţiei clarificări cu privire la temeiul legal pe baza căruia au fost instalate
camerele video. Asociaţia cere şi precizări cu privire la stocarea şi utilizarea ulterioară (durata
stocării, categoriile de beneficiari, baza legală a solicitării de a vedea
înregistrările etc.) ale imaginilor din camerele de deţinere.
1.2. Pentru prima oară în ultimii doi ani
de când s-a reluat programul de monitorizare a condiţiilor de detenţie din
aresturi reprezentantele asociaţiei au întâmpinat dificultăţi din partea
poliţiştilor în privinţa accesului în camere şi implicit a posibilităţii de a
discuta cu arestaţii. Deoarece şeful de tură pe arest, prezent numai în prima
parte a vizitei, a trebuit să plece la instanţă cu câteva persoane private de
libertate, unul din cei doi agenţi rămaşi s-a opus categoric cerinţei
reprezentantelor APADOR-CH de a intra în camerele de deţinere pe motiv că arestaţii
ar fi periculoşi (pe criteriul exclusiv al naturii faptelor pe care se
presupune că le-au comis). După insistenţe, reprezentantelor asociaţiei li s-a
permis accesul în două camere, însă nu şi în a treia unde discuţia cu arestaţii
– evident nerelevantă – s-a desfăşurat prin grilajul ce dublează uşa metalică. APADOR-CH solicită IGPR să ia măsurile ce se impun
pentru ca o astfel de situaţie să nu se mai repete în nici unul din aresturile
poliţiei.
1.3. Încătuşarea persoanelor private de
libertate la scoaterea din arest rămâne regula, în contradicţie evidentă cu
prevederile din Legea 275/2006 care stipulează că imobilizarea de acest tip se poate aplica numai în situaţii
excepţionale. Potrivit celor spuse de şeful de tură, arestaţii duşi
la instanţă ar fi încătuşaţi doar de la scoaterea
din dubă până la introducerea în boxe (camerele în care aşteaptă să
le vină rândul în faţa judecătorilor) unde
le-ar fi scoase cătuşele după care ar fi din nou încătuşaţi pe traseul
boxe-sala de şedinţe. Însă doi arestaţi au spus că au fost
încătuşaţi la fiecare scoatere la instanţă chiar pe coridorul arestului şi au rămas cu cătuşe pe durata transportului şi
chiar şi în boxe dacă nu au avut prea mult de aşteptat până la prezentarea în
faţa judecătorilor. Or, în cazul lor nu poate fi invocat argumentul gradului
ridicat de periculozitate de vreme ce unul
din cei doi minori aflaţi în arest (iniţial şeful de tură a afirmat
că ar fi doar unul) a fost repartizat în
camera lor de deţinere. Trebuie însă precizat că plasarea minorilor în camere de adulţi este interzisă de lege şi de toate regulamentele de
aplicare. Nu există nicio justificare pentru nesepararea minorilor de adulţi
nici dacă este vorba de unul singur şi, cu atât mai puţin când sunt doi.
Eventuala stare de depresie consecutivă privării de libertate în special în
cazul minorilor trebuie combătută prin consiliere
psihologică ceea ce este – sau ar trebui să fie – una din
atribuţiile ofiţerilor şi agenţilor din aresturi. APADOR-CH cere respectarea strictă a regulii separării minorilor de
adulţi în toate aresturile poliţiei.
1.4. Reprezentantele asociaţiei au
apreciat modul în care se efectuează percheziţia corporală la introducerea
persoanelor private de libertate în arest, aşa cum a descris-o şeful de tură:
nu mai este nimeni dezbrăcat la piele, controlul efectuându-se numai cu
detectorul electronic şi s-a renunţat la „genuflexiuni” sau „aplecări”, metode
primitive şi degradante de control al cavităţilor corpului.
1.5. Un alt aspect pozitiv este micul bloc
alimentar unde două persoane prepară hrana destinată exclusiv persoanelor
private de libertate din arest. Bucătăria şi dependinţele sunt foarte curate şi
destul de bine dotate, iar mâncarea, în special ciorba cu carne, părea
acceptabilă. Bucătăreasa a explicat că toţi arestaţii mănâncă felul întâi (de
aceea şi pune întreaga cantitate de carne) şi prea puţini felul doi, preferând
alimentele „uscate” primite în pachete.
1.6. Trebuie semnalată şi o oarecare
flexibilizare a orarului zilnic: persoanele din arest pot ieşi la curţile de
plimbare când doresc, dar, bineînţeles, separat pe camere; ele au acces zilnic
la frigiderul cu alimente primite în pachete, iar programul la frizerie nu mai
este fixat într-o zi anume.
2. Condiţii
de detenţie
Efective
În ziua vizitei,
în arest se aflau 55 de bărbaţi adulţi şi doi minori. Arestul este împărţit în
două: într-o parte se află camera de primire, cabinetul medical, clubul
arestaţilor (în fapt o fostă cameră de deţinere dotată cu un televizor),
birourile supraveghetorilor şi, la capătul coridorului, frigiderul pentru
alimente primite în pachete. În cealaltă parte sunt cele 12 camere de deţinere.
În urma amenajărilor, fiecare cameră a fost dotată cu un grup sanitar format
dintr-un WC, o chiuvetă şi un duş fără sită.
Reprezentantele
asociaţiei au putut vizita – după cum s-a menţionat mai sus – numai două camere
(numărul 1 cu patru arestaţi şi numărul 10 cu trei persoane inclusiv un minor
care, după 29 de zile în arest, urma să fie prezentat instanţei pentru
eliberare sau pentru prelungirea mandatului) şi au discutat cu persoanele
private de libertate care se aflau la club.
Arestul nu
asigură decât patul, aşternuturile, perna şi pătura. Toate obiectele igienico-sanitare
absolut necesare – săpun, pastă de dinţi şi de ras, detergenţi, hârtie igienică
etc. – sunt fie aduse în bagajul personal la reţinere/arestare, fie furnizate
ulterior de aparţinători. Spre deosebire de alte aresturi vizitate de
APADOR-CH, poliţiştii de la arestul din Constanţa nu fac cumpărături pentru arestaţi. Fără îndoială că
poliţiştii nu au nicio obligaţie în acest sens, dar pentru reprezentantele
asociaţiei a fost clar că lipsa bunăvoinţei nu face decât să accentueze
tensiunea dintre arestaţi şi supraveghetori, mai uşor perceptibilă în acest
arest.
Activităţi
Scoaterea
arestaţilor la club – câte o oră pe zi prin rotaţie pe camere, de luni până
vineri inclusiv – este un mic progres pentru că pe de o parte li se oferă şi altceva decât să stea cu ochii pe pereţi
şi, pe de cealaltă, pentru că televizoarele sunt interzise în aresturi. În opinia asociaţiei, interdicţia nu
poate fi justificată nici de perioada relativ scurtă a şederii în arest (între
24 de ore de reţinere şi 6 luni de arest preventiv) şi nici de cheltuieli
suplimentare pentru că persoanelor din arest li s-ar putea pur şi simplu
permite să îşi aducă propriile aparate de acasă. În arestul din Constanţa
există totuşi o sursă de informare şi anume staţia de radiodifuziune care
funcţionează continuu de la deşteptare până la stingere (orele 6.00-22.00).
Cealaltă
„activitate” a arestaţilor este plimbarea zilnică ce poate dura una sau chiar
două ore. Sunt 3 curţi de plimbare dar nici una nu este dotată nici măcar cu
băncuţe pentru a nu mai pomeni de eventuale aparate de gimnastică. APADOR-CH solicită din nou IGPR instalarea unor
echipamente simple (de pildă bare fixe) ceea ce ar face mai atractivă ieşirea
la aer (în jurul orei 11.00 nu era nimeni în curţile de plimbare).
Asistenţa medicală
Trei medici şi
trei asistenţi se ocupă de starea de sănătate a persoanelor din arest. Ei au
program zilnic de consultări de circa două ore, dar răspund prompt la orice
solicitare suplimentară. Un lucru oarecum surprinzător pentru o zonă portuară
de dimensiunile municipiului Constanţa este faptul că în arest nu a existat şi
nu există nicio persoană dependentă de droguri şi deci nici vreo preocupare
pentru acest subiect. Sunt ignorate şi cele mai simple măsuri de prevenire a
răspândirii infecţiilor HIV/SIDA sau bolilor cu transmitere sexuală, deşi este
mai greu de crezut că arestaţii practică abstinenţa totală pe durata unor
săptămâni sau luni sau că aparatele video din camere i-ar descuraja. De altfel
o bună parte din poliţişti – inclusiv tineri – nu ar fi de acord nici măcar cu
distribuirea de prezervative, interzise, deocamdată, în aresturi.
Corespondenţă şi vizite
Absolut toată
corespondenţa arestaţilor, indiferent de destinatar, este înregistrată atât la
expediere cât şi la primire. Este adevărat că nu se citesc scrisorile, însă este greu de înţeles motivul pentru care
se ţine această evidenţă. Ce face poliţia cu aceste registre? Cui trimite
informaţii privind corespondenţa expediată şi primită de persoanele private de
libertate, cu numele complet, adresa şi data? APADOR-CH
solicită explicaţii din partea IGPR cu privire la aceste reguli precum şi precizarea dacă ele se
aplică doar în arestul IPJ Constanţa sau în toate aresturile din ţară.
Telefonul la care
au acces arestaţii este amplasat în camera supraveghetorilor care rămân în
birou pe durata convorbirilor la o distanţă atât de mică încât este imposibil să nu audă ce spun apelanţii. În plus,
persoanele din arest trebuie să facă cerere de aprobare pentru fiecare convorbire – inclusiv cu apărătorii –
cu menţionarea numărului pe care doresc să îl apeleze. APADOR-CH consideră că
procedura limitează excesiv dreptul la confidenţialitate şi la apărare şi cere
IGPR să revizuiască aceste reguli.
Sectorul vizite,
situat în afara arestului, este o cameră supravegheată video (probabil şi
audio) dotată cu 6 cabine şi o masă la care ar avea loc discuţiile cu avocaţii.
Concluzii
APADOR-CH cere eliminarea aparaturii de supraveghere video din
camerele de deţinere. Prezenţa lor înseamnă o încălcare vădită a dreptului
la viaţă intimă, drept ce trebuie respectat chiar şi în cazul privării de
libertate.
Asociaţia cere respectarea
strictă a regulii separării minorilor
de adulţi precum
şi o implicare reală a ofiţerilor şi agenţilor sub aspectul consilierii psihologice a arestaţilor din prima
categorie.
APADOR-CH solicită relaxarea regulilor privind corespondenţa scrisă şi apelurile
telefonice.
Alte concluzii şi recomandări sunt incluse în raport.
Manuela
Stefănescu Maria-Nicoleta
Andreescu
Raspunsul IGPR in acest caz