Ce răspunde Autoritatea Electorală Permanentă la întrebarea privind votul CNP-urilor
APADOR-CH i-a îndemnat pe cetățeni să întrebe Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) dacă CNP-ul lor a votat fără ei. V-am pus la dispoziție două feluri de formulare prin care vă puteați adresa AEP, conform Legii 544/2001 – a accesului la informații de interes public – astfel:
– unul la care ar fi trebuit să primiți un răspuns în maximum 10 zile, dacă în dreptul CNP-ului dumneavoastră figurează sau nu vreo semnătură.
– și formularul numărul 2, pe care ar fi trebuit să-l trimiteți AEP numai în cazul în care răspunsul la prima întrebare ar fi fost da.
Din răspunsurile primite de unii dintre cei care au făcut deja primul demers către AEP, reiese să autoritatea răspunde schimbând oarecum regula jocului. Mai exact, AEP răspunde la o solicitare pe Legea 544/2001 invocând o altă lege – 677/2001, conform căreia nu poate trimite mai devreme de șase luni o copie după lista electorală pe care figurează CNP-ul respectiv. Șase luni prevede această lege că durează introducerea tuturor listelor electorale într-un sistem computerizat.
Citiți mai jos răspunsul AEP:
Ce se mai poate face în acest caz?
Din răspuns reiese că AEP a emis și un nou tip de formular pe care trebuie să-l completați ca să obțineți informația dorită, în termenul de 6 luni. Acesta poate fi completat și trimis tot prin poștă sau email, ca și precedentele, dacă doriți să aflați, chiar și după 6 luni, că a votat sau nu altcineva în locul vostru.
Mai puteți, totuși, să scrieți din nou AEP și să subliniați că ați cerut o informație conform Legii 544/2001 și că autoritatea este obligată, conform acestei legi, să vă răspundă în 10 sau cel mult 30 de zile. Dacă AEP refuză să respecte Legea 544 mai există calea acționării în justiție. Ceea ce ar putea dura cam trei ani de procese.
În urma acestor noi precizări trimise de AEP, noi vă recomandăm să trimteți la AEP și o cerere în noul format, măcar la ăsta, și după șase luni, să primiți un răspuns, chiar dacă pentru o eventuală invalidare a alegerilor este tardiv și inutil.
Mai jos formularul impus de AEP:
Către Autoritatea Electorală Permanentă
Adresa: Str. Stavropoleos, Nr. 6, Bucureşti, Sector 3, 030084
Fax: 021.310.13.87
Email: office@roaep.ro
Subsemnatul … (nume și prenume) … , CNP……. cu domiciliul în … (adresa), telefon, adresă de email (opțional), în temeiul articolului 13 din legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, vă solicit un extras privind datele mele personale, inclusiv semnătura, din copia de pe lista electorală permanentă și/sau tabelul electoral în care am fost înscris utilizate la alegerile pentru președintele României din……. (se trece după caz 2 noiembrie sau 16 noiembrie 2014)
Solicit ca răspunsul să îmi fie comunicat:
a) la adresa…… (se menționează adresa de domiciliu/corespondență)
b) prin e-mail la adresa……
c) printr-un serviciu de corespondență care să asigure faptul că predarea mi se va face numai personal, la adresa……..
Față de cele de mai sus, vă rog să dispuneți măsurile legale pentru a primi informațiile solicitate în baza Legii nr.677/2001, cu modificările și completările ulterioare.
DATA SEMNĂTURA
NOTĂ:
Cererea poate fi depusă personal sau transmisă prin fax, poștă sau e-mail (scanată). E-mailurile vor fi trimise la office@roaep.ro