Arhiva tag-ul pentru: arestat

• Studiu de caz: formularul prin care poliția le aduce la cunoștință drepturile suspecților și inculpaților

În urmă cu doi ani ne alăturam mai multor organizații europene în derularea unui proiect menit să simplifice limbajul juridic în procedurile penale. Era de fapt un ajutor dat autorităților din mai multe țări, în implementarea Directivei europene privind dreptul la informare al persoanelor private de libertate în cadrul procesului penal. În practică s-a dovedit un exercițiu util, dar fără finalitate, desi bunăvoința n-a lipsit. În cele ce urmează vom încerca să explicăm și de ce.

Ce spun specialiștii, ce înțeleg oamenii

Judecătorul îl întreabă pe inculpat care e poziția lui cu privire la apelul declarat de avocat, în interesul lui. Inculpatul nu înțelege ce vrea judecătorul să audă de la el și tace. Judecătorul repetă întrebarea și, vrând să-i dea niște indicii zice:
– Avocatul dumneavoastră vrea achitare. Dumneavoastră ce doriți?
– Iar achitare? Parcă m-am achitat o dată cu dânsul!, a izbucnit supărat inculpatul.

Deși pare banc, întâmplarea s-a petrecut în realitate, la o Curte de Apel din România, și arată nivelul de înțelegere a limbii române în rândul oamenilor neobișnuiți cu limbajul juridic. Nu e o situație unică în lume, dimpotrivă, diverse studii făcute prin alte țări arată că gradul de înțelegere a limbii materne în procedurile birocratice este destul de scăzut.

Ținta limbajului simplificat e să traducă din așa numita „legaleză”, acele formulare cu care oricine vine în contact în justiție, la bancă, la firmele furnizoare de servicii sau în orice altă împrejurare în care oamenii sunt siliți să semneze „ca primarul” un contract din care nu pricep o iotă.

Comunicarea unei informații este realizată în limbaj simplificat dacă cuvintele, structura și aspectul sunt atât de clare, încât destinatarul comunicării poate:

• Să găsească ceea ce caută;
• Să înțeleagă ceea ce găsește;
• Să folosească informația găsită.

În România nu vedem o astfel de preocupare a autorității, nu se vorbește despre simplificarea limbajului nici măcar la nivel declarativ, deși există o Directivă europeană care ne obligă să facem legi clare și să le explicăm oamenilor ce drepturi și îndatoriri au, într-un limbaj accesibil.

De fapt Directiva este transpusă deja în diverse legi, dar obligația de simplificare a rămas prinsă undeva în câte un articol de lege, fără să fie și pusă în practică.

Oamenii ar vrea simplificare, dar se tem de ea

Deși nevoia de simplificare este mare și în multe domenii, în acest proiect ne-am concentrat pe un document cu care oricine poate veni în contact la un moment dat, într-o situație stresantă care îi poate afecta omului capacitatea de înțelegere: formularul prin care i se aduc la cunoștință drepturile la sediul poliției, atunci când este anchetat sau arestat.

Împreună cu specialiști în drept și comunicare am simplificat acest formular oficial, apoi l-am testat pe un grup de oameni cu pregătiri diverse.

Vezi formularul simplificat

Experimentul nu a fost concludent, pentru că majoritatea participanților aveau studii superioare și o capacitate de înțelegere peste medie. Răspunsurile lor au fost că:

• formularul oficial e prea stufos, dar tocmai de aceea îți dă o senzație de securitate;
• formularul simplificat e prea simplificat, prea scurt și pare incomplet, adică „doar atâta trebuie să știu dacă sunt luat la poliție?”

Le-am dat ca exemplu formularul Miranda, din care polițiștii americani le citesc drepturile arestaților, ca în filme: ai dreptul să nu vorbești, orice spui poate fi folosit împotriva ta, ai dreptul la un avocat, dacă nu-ți permiți, primești unul din oficiu, ai înțeles?

Participanții la experimentul nostru au răspuns că da, formularul Miranda e oficial, că e de atâta timp în America, dar noi trăim în România și știm cum merge treaba aici, avem nevoie să fie totul parafat, ștampilat etc.

Concluzia experimentului a fost totuși că dacă la poliție ar exista ambele variante, ar fi ideal, pentru că din cel simplificat oamenii ar afla pe scurt și mai clar ce scrie în varianta lungă și complexă, în timp ce varianta oficială le dă o siguranță, psihologic vorbind.

Formularele au fost testate și online, într-un chestionar completat de peste 250 de oameni, din care 80% aveau studii superioare. Chiar și așa, însă, atunci când au fost întrebați de claritatea formularului oficial, procentele de „ușor și foarte ușor de înțeles” s-au situat între 20 și 70%, în schimb la formularul simplificat, 90% dintre cei chestionați au răspuns că e ușor și foarte ușor de înțeles.

Ce părere au avut autoritățile

Înarmați cu aceste rezultate și multă speranță, în 2020 i-am adunat la aceeași masă pe câțiva reprezentanți ai sistemului penal. Mai mulți polițiști și câțiva reprezentanți ai Ministerul Justiției, adică oameni care lucrează cu reținuți și arestați, funcționari care scriu legi la MJ.

Reacțiile lor au fost… diverse. Din start toți au admis că formularul nostru simplificat nu va înlocui NICIODATĂ formularul oficial. De ce, totuși? Câteva răspunsuri:

Care motivează de ce nu se poate în general:

• Nu veți reuși niciodată să scoateți polițistul sau procurorul din servituțile și formalismul Codului de procedură pentru că așa se simt ei la adăpost. Toată lumea știe de frica Camerei preliminare (etapă de judecată înainte de judecata propriu zisă) care îți înlătură proba dacă nu faci cum scrie în Cod;
• Să alocăm resurse în educație și nu în înlesnirea proștilor să înțeleagă. Scopul meu e să aplic legea, nu să le fac educație proștilor. Nu mă obligați pe mine, care am cheltuit bani și timp ca să mă pregătesc, să mă cobor la nivelul unui analfabet funcțional, ca să înțeleagă el legea. Cine mă despăgubeste pentru timpul pierdut ca să mă pregătesc?
• Suntem ținuți de procedură, trebuie să fim imparțiali, nu le putem explica noi cum să-și ceară drepturile, adică să ținem cu ei?
• Pe mine nu mă interesează, când a semnat procesul verbal de aducere la cunoștință a drepturilor înseamnă că a înțeles. Ce, la bancă nu face la fel? Când te duci la stomatolog sau la bancă nu ai avocat lângă tine, așa cum ai la poliție, deci nu e totuna. Avocatul trebuie să-i spună ce nu înțelege, nu noi;
• Să știți că noi avem de-a face cu patroni, evazioniști, ăștia înțeleg tot, nu e o problemă. În plus, omul când vine la noi trebuie să știe că e la o instituție importantă, care îi pune sechestru pe avere, nu putem să-l luăm cu formule din astea triviale;
• Limbajul simplificat trebuie să existe, dar nu la noi, la noi totul e clar. Poate să fie nevoie pentru persoanele vulnerabile, dar acolo oricum totul e acoperit de lege care spune că trebuie să-i chem interpret;
• Dacă le dăm prea mult nas hoților ei nu ne răspund înapoi cu respect;

Care găsesc nod în papură limbajului simplificat:

• Audierea este o etapă solemnă, care pentru audiat e foarte importantă. Să nu transformăm o situație solemnă prin trivializarea formulelor de adresare. Nu putem să-i spunem „tu” hoțului, trebuie să ne adresăm cu „dumneavoastră”, aceste formulare emană totuși de la o autoritate a statului…;
• Dreptul la tăcere, cum l-ați simplificat dumneavoastră, nu e tot una cu „dreptul de a nu da nicio declarație”, că dacă îi spunem așa, atunci nu mai declară nimic…;
• Nu poți să spui în loc de „dreptul de a recuza judecătorul” – dreptul de a cere schimbarea judecătorului/polițistului/procurorului dacă crezi că nu e corect. Păi normal că orice hoț crede că nu e corect ce i se întâmplă, dar nu poți să spui că un judecător sau un polițist nu e corect. Păi dacă-mi zice mie unul că nu sunt corect îl dau afară pe ușă, ce e asta?!

Concluzia a fost trasă de un polițist mai în vârstă, care s-a exprimat destul de simplu și clar:

Noi înțelegem că și dumneavoastră ați accesat niște fonduri și trebuie să faceți un studiu ca să arătați nu știu ce, dar nici să cădem în partea ailalată, să nu exagerăm să facem stegulețe și linii pe rechizitoriu, că nu se poate așa ceva!

Costurile limbajului nesimplificat

Un studiu realizat în Portugalia arată că gradul de colectare a amenzilor și taxelor a crescut simțitor după simplificarea formularului trimis acasă cetățenilor. Specialiști în limbaj simplificat din Europa, dar și ai altor sisteme de justiție cu care am venit în contact în acest proiect, atrag atenția că limbajul birocratic, stufos, are costuri mari atât pentru autorități cât mai ales pentru cetățeni.

Oamenii ajung să semneze hârtii pe care nu le înțeleg și să nu se conformeze așteptărilor pe care statul le are de la ei, tocmai pentru că ratează informațiile importante, comunicate greoi. Autoritățile din toată lumea sunt rezistente la această schimbare, nu face doar România excepție. Motivele sunt diverse, fie comoditate, fie teama de schimbare, „întotdeauna am făcut așa”, fie nu înțeleg că ce li se pare clar funcționarilor poate fi „chineză” pentru oamenii obișnuiți.

Lingviștii spun că 80% din populația unei țări se află la nivelul B1 – adică au un nivel intermediar în cunoașterea limbii materne. Doar 5% se află la C2 – competenți, deci formularistica în orice domeniu administrativ ar trebui să fie gândită și scrisă pe înțelesul celor de la B1.

Concluzia noastră, după derularea acestui proiect, a fost că e nevoie de mai multă insistență pentru a convinge autoritățile de necesitatea limbajului simplificat. Probabil că simplificarea unui alt formular, care ar produce și efecte benefice vizibile, îi va convinge pe mai mulți de utilitatea simplificării. Iar pentru asta e nevoie de presiune și de jos în sus, dar și de la nivelul politicilor elaborate la vârful instituțiilor statului, în jos spre funcționarii care trebui să le aplice în folosul tuturor.

*

Acesta a fost unul dintre proiectele încheiate de APADOR-CH în anul care a trecut. Dacă vreți să știți ce alte activități am mai avut, citiți raportul pe 2020. Ne găsiți aici pe site și pe Facebook și dacă vă place ce facem ne puteți și susține.