Polițiști condamnați la 6 ani de închisoare pentru că au bătut un bărbat care nu avea buletinul la el
În septembrie 2013, Ion Cucăilă din Târgu Jiu încasa de la polițiști o bătaie soră cu moartea, pentru că nu avea buletinul la el, când ieșise la o bere în oraș. Un an jumate mai târziu, instanța de fond i-a condamnat pe polițiști la câte 6 ani de închisoare cu executare pe fiecare, plus plata daunelor morale și materiale pentru victimă. Sentința nu e definitivă, polițiștii sunt în continuare pe funcții, în timp ce victima a rămas invalidă pe viață, nefiind capabilă să mai muncească fizic ca să se întrețină. Acesta este un caz „fericit”, în care parchetul și instanța s-au mișcat relativ repede și și-au făcut datoria, anchetând și condamnând abuzul polițiștilor, în timp ce alte cazuri similare sau în care victimele au murit sub pumnii polițiștilor încă își așteaptă, de ani de zile, dreptatea.
Faptele: „Simții că mor atuncea!”
„Eu tot întrebam, da ce făcui, pentru ce mă bateți? Și ei îmi zicea că ce, mă, ești șmecher, ai lanț la gât! Am dat să pun mâna pe telefon, zic stați să chem și io un avocat, că ce făcui, de mă bateți, nu? Și îmi suciră cartela în telefon și bateria, și-mi deteră și mai tare, că ce, am figuri în cap? Când îmi dete unul un bocanc în burtă simții că îmi crapă ochii și văzui numai steluțe verzi așa, și mi se făcu burta ca de piatră așa. Simții că mor atuncea!”- Ion Cucăilă, povestind noaptea de groază petrecută la poliție.
Sentința: 6 ani de închisoare și câte 10.000 de euro daune morale
Tribunalul Gorj, Hotărârea 24/05.02.2015, prin care a condamnat pe cei doi polițiști agresori la câte 6 ani și 6 luni și respectiv 7 ani de închisoare cu executare, 3 ani interzicerea drepturilor civile, pe jandarm la 5 ani și 6 luni închisoare și pe fiecare la plata unor despăgubiri morale și materiale către victimă, în solidar cu instituțiile din care făceau parte – Inspectoratul de Poliție și jandarmeria:
„Condamnă pe inculpatul Popescu Nelu la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile.
Condamnă pe inculpatul Radu Ionuţ Cătălin la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile
Condamnă pe inculpatul Văduva Alin Ion la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile.
Obligă inculpaţii în solidar, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la suma de 3000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, daune materiale, cu dobânzile legale aferente, şi pe fiecare inculpat, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la câte 10000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, daune morale, către persoana vătămată Cucăilă Ion.
Obligă inculpaţii în solidar, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la suma de 6840 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg Jiu şi la suma de 520 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea autosanitarei în vederea acordării de asistenţă medicală şi transport la spital, cu dobânzile legale aferente, către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj.
Obligă pe fiecare inculpat, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la câte 8500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din 05.02.2015, la Tribunalul Gorj.”
Realitatea: „Omul ăsta e nenorocit pe viață, nu mai poate să muncească”
„Niște daune ne-a dat acoloșa, da pe mine m-a nenorocit pe viață, m-a lăsat cu burta deschisă, mi-a legat decât pielea, da mușchii nu. Și zice dom doctor că oricând se deschide operația mea, cică să stau relaxat la pat. Da cum să stau relaxat, din ce mănânc? Nu tre să muncesc? Pe ei nu i-a arestat, până la definitivă, tot în poliție lucrează. Și nici n-a recunoscut că m-a bătut, numa jandarmu a recunoscut, și a fost probe multe. Unde le-am zis io că mă duseră, colo, colo, peste tot găsiră probe: camere de luat vederi, convorbiri, a fost probe tari, ce mai” – Ion Cucăilă, 17 martie 2015.
Avocatul lui Ion Cucăilă, Ionel Ordean, spune că decizia Tribunalului Gorj este un început bun, dar a decis să facă apel pentru că dincolo de daunele morale pe care clientul său le-a primit, acesta va avea nevoie și de o rentă de întreținere, întrucât în urma bătăii primite de la polițiști el nu va mai putea munci niciodată.
„Este un om terminat, conform doctorilor el nu mai poate să muncească așa cum făcea până acum. El muncea cu ziua la pământ, la cărat lemne, cu caii, din pădure, la arat, la discuit, făcea muncă fizică din care se întreținea pe el și pe părinții săi. Acum a fost nevoit să-și vândă caii și deocamdată trăiește din munca părinților săi, dar până când? Medicii i-au spus că el nu se va reface niciodată”, explică avocatul Ordean.
Apel au făcut de asemenea și Parchetul, și inculpații. Aceștia sunt în continuare în poliție și respectiv jandarmerie, conform declarației avocatului Ordean, chiar dacă nu mai lucrează cu publicul, ci au fost „trecuți pe linie moartă”.
***
Acest text face parte din proiectul „Cu ochii pe abuzurile poliției”, derulat de APADOR-CH cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile