Peste 4000 de CNP-uri au votat multiplu la europarlamentare. Cum afli dacă și al tău este printre ele
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat ieri că a încheiat procesul de verificare a listelor de vot de la alegerile europarlamentare din primăvara anului 2014. În urma procesului au fost descoperite 4.641 de cazuri de înregistrări multiple (CNP-uri regăsite atât pe listele permanente, cât şi în cele suplimentare), dintre acestea, 2.230 se regăsesc în aceeași secție de votare, pe aceeași listă sau pe liste diferite.
Conform legii, AEP a transmis aceste rezultate către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), Secția de urmărie penală, care va audia și cerceta persoanele cu privire la care există indicii de vot multiplu (adică CNP-ul lor există de mai multe ori pe listele permanente sau suplimentare).
Conform procedurii penale, persoanele respective vor fi audiate, fie în calitate de martor sau de suspect. Probabil că întrebările vor fi, de la caz la caz: de câte ori au semnat; de câte ori au votat/câte buletine au introdus în urnă; care este semnătura reală (se pot cere și probe de semnătură); dacă în ziua respectivă au fost sau nu plecate din localitate etc. Desigur, pentru fiecare persoană audiată de parchet funcționează prezumția de nevinovăție.
Dacă, după europarlamentare, ați făcut deja la AEP o cerere ca să aflați dacă CNP-ul vostru a votat și unde, și nu ați primit încă un răspuns, acum este momentul să faceți o revenire, întrucât AEP tocmai a finalizat verificarea listelor, deci vă poate răspunde.
Modelul de cerere, recomandat chiar de AEP, îl găsiți mai jos. Sau, puteți aștepta să fiți citat de parchet în caz că CNP-ul vostru chiar figurează printre cele 4.600 dublate. Dacă sunteți chemați la parchet, e bine să știți și că numai suspectul sau inculpatul au dreptul de a refuza să dea orice fel de declarații (au dreptul de a tăcea – art. 78 si 83 din Codul de procedură penală). Martorul nu are acest drept, fiind obligat să declare tot ceea ce știe în legătura cu faptele despre care e întrebat.
Mai jos formularul impus de AEP:
[box]Către Autoritatea Electorală Permanentă
Adresa: Str. Stavropoleos, Nr. 6, Bucureşti, Sector 3, 030084
Fax: 021.310.13.87
Email: office@roaep.ro
Subsemnatul … (nume și prenume) … , CNP……. cu domiciliul în … (adresa), telefon, adresă de email (opțional), în temeiul articolului 13 din legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, vă solicit un extras privind datele mele personale, inclusiv semnătura, din copia de pe lista electorală permanentă și/sau tabelul electoral în care am fost înscris, utilizate la alegerile pentru Parlamentul european din data de 25 mai 2014.
Solicit ca răspunsul să îmi fie comunicat:
a) la adresa…… (se menționează adresa de domiciliu/corespondență)
b) prin e-mail la adresa……
c) printr-un serviciu de corespondență care să asigure faptul că predarea mi se va face numai personal, la adresa……..
Față de cele de mai sus, vă rog să dispuneți măsurile legale pentru a primi informațiile solicitate în baza Legii nr.677/2001, cu modificările și completările ulterioare.
DATA SEMNĂTURA
NOTĂ:
Cererea poate fi depusă personal sau transmisă prin fax, poștă sau e-mail (scanată). E-mailurile vor fi trimise la office@roaep.ro
[/box]