Amenda pentru protestul de la Tribunalul București, anulată de instanță
Cazul T.M., amendată de jandarmi pentru că ar fi tulburat liniștea judecătorilor de la Tribunalul București, a fost câștigat în instanță de avocatul APADOR-CH Nicoleta Popescu
La 8 martie 2019, T.M. a organizat și participat, împreună cu un grup feminist informal denumit #MultumescPentruFlori la manifestația „Cât mai costă un viol, domnilor judecători?” în fața Tribunalului București. Au fost citite cazuri de sentințe prea blânde date de judecători pentru abuzuri sexuale asupra unor fete minore și s-a recitat un poem scris special pentru eveniment de poeta Medeea Iancu.
T.M. a fost sancționată cu amendă contravențională de 1000 de lei, pentru că ar fi tulburat buna desfășurare a activității Tribunalului București, fapt sesizat de angajații instituției.
APADOR-CH i-a oferit lui T.M. consultanță juridică pentru contestarea procesului verbal de sancționare și, prin avocata Nicoleta Popescu, expert APADOR-CH, a și a reprezentat-o în instanță.
Cauza a fost inregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 la data de 05.04.2019 și soluționată de instanța de fond la data de 11.12.2019. În dosar a fost audiată o martoră din grup, dar și martorul asistent care a semnat procesul-verbal.
La data de 11.12.2019 instanța a admis acțiunea și a anulat procesul verbal de contravenție obligând Jandarmeria să achite reclamantei suma de 20 de lei (cu titlu de taxă de timbru). Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate, cazul fiind sustinut de APADOR-CH.
aspecte importante din caz:
- martorul asistent a recunoscut în fata instantei că ea nu a fost prezentă atunci când reclamanta a refuzat să semneze procesul-verbal și că a venit la ea în birou un jandarm care a pus-o să semneze; că a facut o sesizare la solicitarea expresă a Președintei Tribunalului București, care a fost deranjată de manifestarea grupului feminist; martora, personal, nu a fost deranjată în activitatea ei de manifestarea făcută de grupul feminist deși geamul biroului ei stă întotdeauna deschis.
- instanta a analizat cauza raportat la jurisprudenta CEDO – cauza Anghel c. Romaniei considerând că sunt aplicabile garanțiile prev. de art 6 din Convenție, raportat la cuantumul amenzii, astfel încât fapta este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze că față de reclamantă a fost formulată o „acuzație penală”.
- instanța a considerat că din coroborarea celor două declarații de martori, fapta reclamantei nu există.
Hotararea instantei de fond a fost comunicată la data de 17.01.2020. Jandarmeria are la dispoziție 30 de zile pentru a formula apel împotriva soluției instanței de fond.