Arhiva pentru categoria: Executarea hotararilor CEDO

Sunteți aici: / / Executarea hotararilor CEDO

Rule 9 submission regarding the supervision of the execution of the judgment Ghiulfer Predescu v. Romania case

/în /de

Din păcate acest articol este disponibil doar în English. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

DGI Directorate General of Human Rights and Rule of Law

Department for the Execution of Judgments of the ECtHR

F-67075 Strasbourg Cedex

FRANCE

Email : DGI-Execution@coe.int

 

COMMUNICATION

In accordance with Rule 9.2. of the Rules of the Committee of Ministers of the Council of Europe regarding the supervision of the execution of the judgment Ghiulfer Predescu v. Romania case

(application number no. 29751/09, Judgment 27/06/2017)

By APADOR-CH

  1. Introduction

This Rule 9.2 submission is made by the Association for the Defense of Human Rights in Romania (APADOR-CH) in accordance with Rule 9.2. of the Rules of the Committee of Ministers of the Council of Europe regarding the general measures required for the implementation of the Ghiulfer Predescu group of cases. The present submission sets out information about recent developments at the national level concerning defamation cases, as well as the applicable legislation.

APADOR-CH is a non-governmental, not-for-profit organization, established in 1990. The organization primarily protects and promotes the civil rights enshrined in the European Convention on Human Rights. It is a key promoter of access to information of public interest, freedom of association and assembly legislation, as well as freedom of expression and right to private life. The organization is also working for the development of efficient legal and institutional mechanisms for respecting human rights and monitoring relevant institutions and the development of practices and institutional mechanisms for increasing transparency and good governance.

  1. Case Summary

This case concerns the unjustified interference with the freedom of expression as a result of court decisions delivered in 2008 holding the applicant (a journalist) liable in tort for defamation for statements made on matters of public interest (violations of Article 10). In Ghiulfer Predescu, the European Court held that not only had the interference with the applicant’s freedom of expression not been necessary in a democratic society, but the domestic courts had also failed to convincingly justify how the extremely high amount she had been ordered to pay in compensation was proportionate to the impugned acts. Since the Ghiulfer Predescu judgment was delivered by the Court in 2017, nine more repetitive judgments on the same issue have been handed down by the Court.

III. The need to take into account Council of Europe standards on countering the use of strategic lawsuits against public participation

 

The specific national context of civil defamation proceedings against journalists, activists and regular citizens is marked by an increasing number of Strategic Lawsuits against Public Participation (SLAPPs).

According to the Council of Europe’s Recommendation CM/Rec (2024) on countering the use of strategic lawsuits against public participation (SLAPPs), SLAPPs as legal procedures designed to intimidate or silence critical voices on matters of public interest.[1] SLAPPs manifest themselves in different ways and various indicators can be used to identify them. Such indicators include, but are not limited to, the exploitation by claimants of an imbalance of power, such as their financial advantage or political or societal influence, to put pressure on the defendant;  the partially or fully unfounded nature of arguments put forward by the claimant are; the disproportionate, excessive or unreasonable of the remedies requested by the claimant are; the fact that the claims amount to abuse of laws or procedures; the engagement of the claimant in procedural and litigation tactics designed to drive up costs for the defendant;  legal action deliberately targeting individuals rather than the organizations responsible for the challenged action; etc. These indicators are present in the majority of the repetitive cases in the Ghiulfer Predescu group, as well as in the examples described in the section below.

The rationale behind the Council of Europe’s Recommendation CM/Rec (2024) relied, inter alia, on the following considerations, which are also highly relevant in the Romanian context:

  • The positive obligation of national authorities to ensure a safe and favorable environment for participation in public debate by everyone, without fear, even when their opinions run counter to those defended by official authorities or significant parts of the public;
  • The grave concern at the persistence throughout Council of Europe member States of a wide range of intimidation and threats against individuals or organizations acting as public watchdogs, and at the chilling effect that those threats have on public participation;
  • The chilling effect on freedom of expression, public debate and public participation caused by legal actions that are threatened, initiated or pursued as a means of harassing or intimidating their target, and which seek to prevent, inhibit, restrict or penalize free expression on matters of public interest and the exercise of rights associated with public participation, which are often referred to as strategic lawsuits against public participation (“SLAPPs”).

Based on these considerations, the Council of Europe, recognizing the urgency of devising comprehensive and effective strategies to counter SLAPPs that further strengthen existing legislative and policy frameworks and practices, recommended that the governments of the member States implement, as a matter of urgency and through all branches of State authorities within their competence, the guidelines set out in the recommendation, in particular regarding structural and procedural safeguards, remedies, transparency, support for targets and victims, education, training, awareness raising as well as capacity building, and pay specific attention to SLAPPs in the context of their reviews of relevant domestic laws, policies and practices. States should also regularly review the status of implementation of this recommendation with a view to enhancing its impact, in particular improving support mechanisms for targets and victims, and inform the Committee of Ministers about the measures taken by member States and other stakeholders, the progress achieved and any remaining shortcomings.

Therefore, Romania should also implement, as a matter of urgency the guidelines set out in the recommendation, in particular regarding structural and procedural safeguards, in order to combat strategic lawsuits against public participation and their chilling effect on freedom of expression, public debate and public participation.

Concretely, according to the Recommendation, measures which states should take for the implementation of this recommendation include necessary legislative or other measures to prevent legal actions that are threatened, initiated or pursued to prevent, inhibit, restrict or penalize the free expression of any legal or natural persons on matters of public interest and the exercise of rights associated with public participation; effective case management measures, namely procedural safeguards that include systems for early dismissal of claims against public participation; security measures for procedural costs and damages; legal and other procedural costs (such as acknowledgement of SLAPP victim status; Capping of damages for the claimant; dissuasive measures; as well as appropriate measures to ensure full transparency and publicity around cases which are found by national judicial and other authorities to constitute SLAPPs, including by providing the possibility for the publication of courts’ findings.

These necessary measures are required in the national context in Romania as well. The silencing of journalists and activists (leading even to closures and indebtment of civil society organizations as a result of SLAPPs) continue to occur in the absence of appropriate safeguards, shrinking civic space in a manner that is contrary to the spirit of the Convention.

While in some cases, superior courts may be able provide an effective remedy to dismiss SLAPPs, this is not the case across the board and it would not be sufficient to ensure the protection of journalists and citizens against such abusive proceedings, in line with the Council of Europe Recommendation. In the absence of further measures and safeguards to protect journalists and critical voices against SLAPPs, as the Recommendation CM/Rec (2024) requires, the core issue identified by the Court in the Ghiulfer Predescu group of judgments persists, creating and prolonging the chilling effect on freedom of expression and public participation.

Therefore, APADOR-CH argues that both the standards of the Recommendation CM/Rec (2024) for countering the use of SLAPPs, as well as the current situation of SLAPPs in Romania should be taken into account for the full and effective implementation of the Ghiulfer Predescu group of judgments and specifically for addressing the core issue identified in these judgments, namely the chilling effect. In the absence of further measures and safeguards to protect journalists and others against SLAPPs, the chilling effect on freedom of expression (and in particular on environmental activism and investigative journalism) would persist beyond the closure of supervision of this judgment.

  1. Situation on the ground: persistent chilling effect

Through a final decision by the Suceava Court of Appeals, on 13 June 2024, the applicant, a local civil society activist, was sued by the mayor of her locality and by the mayor’s personal counsellor for critical statements of the locality’s governance and for expressing suspicions of fraud. The judiciary ordered her to pay her moral damages, although she presented elements indicating a factual basis of her statements.[1]

Despite the fact that the applicant has even invoked the relevant ECtHR case law in all levels of jurisdiction, the proportionality test of Articles 10 and 8 was not properly applied, and all levels of jurisdiction considered her statements to be defamatory of the mayor and his personal counsellor. After exhausting domestic remedies, the decision became final (see Annexes 1 and 2).

According to the research conducted by APADOR-CH, there are three types actions meant to intimidate: a) Intimidation through SLAPPs; b) Intimidation by claiming disproportionate court costs; and c) Intimidation through criminal complaints. The examples below will address only cases concerning intimidation through SLAPPs, which falls within the scope of implementation of the Ghiulfer Predescu group. However, Annex 3 contains information against the other two types of actions meant to intimidate, which are relevant for the general context of implementation.

 

 A few examples:

 

ONE United Properties S.A vs. Grupul Floreasca Civică and Others litigation

In 2017, a series of lawsuits began when some citizens from the Floreasca neighborhood challenged the environmental permits issued by the authorities for some constructions belonging to the real estate developer One United Properties S.A.

In the lawsuits, two well-known non-governmental organisations – The Save Bucharest Association and Miliția Spirituală – intervened on the side of the citizens, while the beneficiaries of those constructions intervened on the side of the state authorities. In 2022, the citizens lost the lawsuits, and as a result, one NGO – Miliția Spirituală – was dissolved as they could not cover the court fees.

But the real estate developer did not stop there. In 2023, they filed a new lawsuit in which they are seeking €1 million in damages from some of the citizens in the civic group Floreasca Civică and members of the associations that helped them in previous lawsuits. The developer One United Properties S.A. accused the defendants that they made “unfounded claims” against them on social media, that they petitioned the authorities with unfounded accusations, and that they filed several lawsuits against the developer to harass them.

Cristina Vanea, member of the civic group Floreasca Civică:

We suddenly found ourselves sued as natural persons for exercising our constitutional rights, which is extremely serious. One United Properties accused us of harassing state authorities with petitions, organising protests, fundraising to support the lawsuits, teaching citizens impacted by the project how to address the authorities, saying that all these actions are part of <the sphere of civil wrongdoing>. So, in One United Properties’ view, routine actions of civic initiative groups and non-governmental organisations are unlawful, which is why they should be dissolved and citizens harassed, dragged through the courts and thus discouraged from challenging an administrative act, even though the only way to do so is through the courts.”

AER Muntenia vs. Clean Tech International SRL

The air and water of the 50,000 inhabitants of Slobozia and Ciulnița (Ialomița County) have been disputed in court for years after several citizens formed an association to fight Clean Tech, a factory for the neutralisation of animal waste, which the people say pollutes the area and emits an unbearable smell. Dorina Milea, initiator of the Regional Ecological Association AER Muntenia, says that state institutions have not responded to citizens’ appeals. On the contrary, they have issued new permits for the factory. Therefore, the association had to sue the factory to cancel its environmental permit and the environmental agreement for a new production line it was planning. In 2023, Clean Tech also sent a third-party notice to the AER Muntenia Association to jointly oblige its individual members to pay the amount of 20 million euros, representing damages incurred by the company, if the environmental permit challenged by the Association was suspended.

Following this request, the litigation was registered in the land registries pertaining to the properties of the association’s members, preventing them from disposing of their own real estate. The trial is ongoing.

Dorina Milea, founding member of AER Muntenia:

I don’t think a 20 million euros claim was ever made in our country. I can’t even convert that into Romanian lei. Especially since this was not filed against an NGO but against us as natural persons. We should also sue them for causing us so much stress. Some members have quit for fear of losing their homes. We all live from our wages. We have already paid for two significant actions and two appeals and will probably pay for more. I’ve had colleagues who were out of work for a few months; you can’t ask them for money for a lawyer. It’s complicated. And all because we want to have clean air”.

Cristina Trăilă vs. Romanian Academic Society (SAR) and Mihai Goțiu (România Curată)

In August 2024, Romanian MEP Cristina Trăilă sued activist Mihai Goțiu and the Romanian Academic Society (SAR) organisation, asking for €10,000 damages and the deletion of several articles Goțiu wrote and published on the România Curată and Libertatea.ro websites. The articles discuss Ms. Trăilă’s work as a lawyer for the Schweighofer timber company, which would be in a moral conflict of interest with her capacity as a Member of Parliament.

Mihai Goțiu, journalist:

I think there is a connection between the lawsuit and the fact that Mrs. Trăilă knew that the new Forestry Law would be discussed in the committees of the Chamber of Deputies. This comes exactly at a moment when time and energy should have been involved in the debate in Parliament, not in the lawsuit against her. More than half of my time in the last two months has been spent preparing for the trial, time that could have been spent on other outstanding projects that I had to give up because I ran out of time. So, it is time wasted, on the one hand, and on the other hand, the legitimate fear of the colleagues in the organisation – considering what is happening in the Romanian justice system – the fear that the organisation will be affected by this lawsuit, by blocking some money that would have been used for the ongoing projects.”

Eco-Civica lawsuits

Eco-Civica, one of the country’s oldest heritage, environmental and urban planning organisations, intervenes in lawsuits alongside or on behalf of citizens fighting for their rights against large real estate developers. Thus, the organisation has been involved in over 400 lawsuits and has 43 pending. The damages or legal costs requested in some of these lawsuits rise to tens of thousands of euros. Dan Trifu, the organisation’s president, says that before 2017, Eco-Civica managed to win over 70% of the lawsuits it was involved in, but in recent years, it barely won 50%, even though the cases are much more straightforward. The damages sought against Eco-Civica in such lawsuits are burdensome. For example, in a lawsuit against a real estate developer which started in 1998 to save 20 hectares of land in the Tineretului Park in Bucharest, they were asked to pay legal costs of up to 30,000 euros.

In another lawsuit, with a developer building on the edge of the Văcărești Delta in Bucharest, they were asked to pay €1,000,000 in damages jointly with the Save Bucharest Association and others (representing the material damage caused to the plaintiff due to the hindrance to the completion of the real estate project), plus legal costs of around €20,000. In the lawsuit to save the reclaimed part of the IOR Park in Bucharest, the area owners are asking Eco-Civica for €50,000 in damages because the organisation’s activists trespassed and entered the retroceded area to document the destruction thereof.

Dan Trifu, President of Eco-Civica:

Developers generally work with the most prominent law firms and they are drawing up huge expense bills. Things took a turn for the worse when two other big real estate developers appeared in Bucharest, and these problems arose with the dissolution of NGOs which were unable to cover legal costs. It’s a legislative ambiguity, because since you are an NGO, a non-profit organisation, how can you be dissolved for non-payment, right? These things are at the limit of the law. And we have 3-4 lawsuits on tortious liability as well. In addition to asking us to dissolve our association, they are suing us for tortious liability for damaging their image.”

Ameco Renewable Energy SRL vs. Agent Green

Ameco, a Swiss-owned company based in Joseni, which produces pellets and wood briquettes, has taken the environmental organisation Agent Green to court following an article in the New York Times, which was documented with the help of several members of the environmental organisation, according to Gabriel Păun, founder of Agent Green. The article mentioning Ameco says Romania is sacrificing its primaeval forests for energy.

According to Agent Green, Ameco is requesting that the NYT articles be deleted, as well as 200,000 euros in damages from Agent Green and 3 million euros in material damages for the losses incurred as a result of the article being published, and an additional 6,000 euro per day until the NYT article is deleted and issues an apology.

Gabriel Păun, President of Agent Green:

I must admit I’ve never been so stressed out because I’ve also seen who the shareholders behind Ameco are. Some very dangerous people who have a lot of businesses on the planet. It’s scary, it’s a lawsuit that the court shouldn’t have accepted because we had nothing to do with it. It makes no sense. It’s clearly bullying. The organisation is in financial trouble because we have a lot of lawsuits, and the rate of recovery of court costs is less than 1%. We have spent over 1 million euros; all our money for the last 5 years has gone on lawsuits. It’s very serious, this is money we could have done something else with”.

One United Properties SA. vs. Defapt.ro

In April 2024, the media website www.defapt.ro was sued by the company One United Properties, a real estate developer, which asked for three articles to be removed from the site by presidential order. Among them were an investigation into one of the company’s shareholders and two informative articles about the lawsuits in which the company was involved with several NGOs, citizens living in the Floreasca neighbourhood, and residents challenging one of the real estate developer’s projects. Cătălin Prisăcariu, one of the founders of the media site, says that Defapt.ro won the first lawsuit (merits and appeal), but the company One United Properties has opened a second lawsuit, asking for the deletion of the articles and 100,000 euros for image damages that the articles in question have caused. The second trial is still ongoing.

Cătălin Prisăcariu, co-founder of Defapt.ro:

I noticed that they are doing this on an ongoing basis, a couple of other publications are too being sued. What they do is the classic definition of SLAPP- they go straight to court without even trying to settle the matter first, with a rebuttal, etc. They are banking on their financial strength to sustain years of numerous lawsuits when they know very well that publications don’t have the same weapons. Now, I’m waiting to see what the judges’ lottery will have in store for me in this trial. Those at the first trial were obviously unbiased and professional. This lawsuit will probably take several years. But there’s always a risk if we end up having to pay these sums, obviously, as in the case of other NGOs, since there are no such sums in our accounts, they will go against the assets we own, and the most important one is the defapt.ro domain, and so you lose everything you have built.”

Jurgen Faff vs. Context.ro

The investigation website Context.ro has been sued by a businessman from Sibiu, who demanded €3.4 million in damages after a Context.ro investigation revealed that the Romanian state invested €2 million of EU money in a golf course that was never built. After the investigation was published, the National Anticorruption Directorate opened a criminal file to investigate the case but later closed it.

Businessman Jurgen Faff claims that one of his companies lost a commercial contract worth more than €3.3 million due to the investigation. Another €100,000 is claimed for “stress caused by journalistic investigations”.

Biro Attila Biro, co-founder and editor-in-chief of Context.ro:

This is a classic SLAPP case, designed to prevent journalists from going after how public funds are spent and to hold those responsible to account for the loss of EU citizens’ hard-earned money. We will continue to work for the benefit of the people and make sure that taxes are appropriately spent and not defrauded.”

BZI.ro vs. Reporter de Iasi

The publication Reporter de Iași has been sued by BZI.ro (Bună ziua Iași) for defamation. The damages claimed amount to €100,000. The lawsuit is not final.

WorldTeach Romania Association vs. Freedom House Romania and PressHUB (presshub.ro)

In 2022, Freedom House Romania, the owner of PressHUB, was sued by the WorldTeach Romania Association for publishing an investigation on the PressHUB website about the existence of a fake centre for victims of human trafficking. The plaintiff claimed 350,000 lei (about €70,000) damages in the lawsuit.

Most of these cases are not final.

  1. Relevant developments at national level: efforts to enact anti-SLAPP legislation

The EU Anti-SLAPP Directive sets out similar standards as the Council of Europe’s Recommendation CM/Rec (2024) on countering the use of strategic lawsuits against public participation (SLAPPs), but for cross-border lawsuits. The Romanian authorities have the obligation to transpose the EU Anti-SLAPP Directive until 2026, 2025 being entirely dedicated to the legislative process.

In November 2024, in the context of the calendar for the transposition of the EU Anti-SLAPP Directive, APADOR-CH, together with dozens of organizations wrote an open letter to the Ministry of Justice demanding real protections for journalists against SLAPPs[2].

According to the initially communicated timetable, by the end of January 2025, the Ministry of Justice would subject to public debate a first draft law transposing the Anti-SLAPP Directive. This legislation will be key to the full and effective implementation of the Ghiulfer Predescu judgment, addressing also the root cause of the chilling effect of defamation cases against journalists.

APADOR-CH has requested to include in the draft transposition law a provision to the effect that the procedure and safeguards provided for in the Directive (essentially, cases where the purpose of legal action is to intimidate those who raise issues of public interest) should also apply to national civil litigation, not just cross-border civil litigation. This would bring the draft legislation in line with the Council of Europe recommendation on countering the use of SLAPPs as well, and it would address the core issue of the problems identified in the Ghiulfer Predescu group.

Although the Anti-SLAPP Directive provides that it only applies to cross-border disputes, Article 3(1) expressly provides that the safeguards set out in the Directive are a minimum standard. To this end, each Member State has the right to regulate a higher standard of protection and to extend the application of the safeguards provided by the Directive to national cases. Thus, also for cases where the domicile of the parties is in the same country as the seat of the court (e.g. also for cases that are heard by Romanian courts, where the plaintiff and defendant have their domicile/seat in Romania).

Article 3(1) of the Directive provides:

Member States may introduce or maintain provisions that are more favorable to protect persons engaged in public participation against manifestly unfounded claims or abusive court proceedings against public participation in civil matters, including national provisions that establish more effective procedural safeguards relating to the right to freedom of expression and information.”

As long as the safeguards of the Anti-SLAPP Directive are not extended to national cases, freedom of information and expression are not efficiently protected. Journalists, activists and citizens involved in public mobilization actions will continue to be threatened, intimidated, and subjected to pressures specific to SLAPP-type actions in national cases.[3]

In the case of Romania, it is all the more necessary to extend the safeguards provided by the Directive to national civil litigation, given that the examples below show that there have been several recent cases of intimidation of those who, either as ‘ordinary’ citizens, legal practitioners or organized forms of civil society, have publicly raised and acted on issues of interest to the whole community (actions referred to in the Directive as ‘public mobilization actions’).

Currently, roundtable discussions organized by civil society are scheduled at the end of February 2025 to kickstart the discussions between the authorities and civil society on the upcoming Anti-SLAPP draft law, on which the Ministry of Justice is currently working on.

  1.      Conclusions and recommendations

Having in mind the general context regarding strategic lawsuits against public participation in Romania, the standards set out by the Council of Europe’s Recommendation CM/Rec (2024) on countering the use of strategic lawsuits against public participation (SLAPPs), and the ongoing work carried out by the national authorities and civil society to prepare an Anti-SLAPP draft law, APADOR-CH considers that ending the supervision of the execution of the Ghiulfer Predescu v. Romania judgment would be premature.

Furthermore, APADOR-CH requests that the Committee of Ministers take into account the standards set out by the Recommendation CM/Rec(2024)2 on countering the use of strategic lawsuits against public participation (SLAPPs)  in the implementation of this judgment.

APADOR-CH also kindly requests the Committee of Ministers to continue monitoring the implementation of the Ghiulfer Predescu judgment, as well as the efforts of national authorities enact anti-SLAPP legislation.

[2] Open letter against intimidation tactics used against free speech – APADOR-CH

[3] According to a study by the Coalition Anti-SLAPP in Europe (CASE), for the period 2010-2022, the vast majority of SLAPPs, around 90.5% of them, are triggered at the national level (parties and courts are in the same country). However, a tiny proportion of SLAPPs, around 9.5%, are cross-border cases (at least one party is not domiciled in the country where the court is located).

[1] Information from Luca Ciubotaru, adviser on constitutional affairs and researcher.

România, pe primul loc la neexecutarea hotărârilor CEDO și în 2023

/în , , /de

40% dintre hotărârile celor două curți europene – CJUE și CEDO – sunt ignorate de statele condamnate. România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Italia sunt țările cu cele mai mari probleme

La începutul acestui an, 616 hotărâri ale CEDO așteptau să fie puse în aplicare în întreaga UE. Fiecare dintre aceste hotărâri reprezintă o problemă a drepturilor omului care nu a fost rezolvată – și care, prin urmare, este probabil să se repete. 40% dintre hotărârile care privesc statele UE din ultimii zece ani nu au fost încă puse în aplicare. Durata medie de executare este de 5 ani, iar unele cazuri necesită reforme ample care se pot întinde pe mai mulți ani. În 2022, mai multe organizații ale societății civile au cerut Comisiei Europene ca acest indicator, al neexecutării hotărârilor CEDO și CJUE, să fie inclus în rapoartele anuale privind statul de drept. Această evoluție a permis UE să identifice probleme pe termen lung legate de statul de drept în toate statele membre, care au fost trecute cu vederea.

Nepunerea în aplicare a hotărârilor CEDO este o problemă pe tot continentul. Bulgaria, Finlanda, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Polonia și Portugalia au toate hotărâri pilot care sunt în așteptarea executării de peste cinci ani. În Bulgaria, Finlanda, Ungaria, Italia, Polonia, România, Slovacia și Spania, peste 50% dintre hotărârile pilot din ultimii zece ani nu au fost încă puse în aplicare.

Nu este o coincidență faptul că majoritatea țărilor cu cele mai multe hotărâri neexecutate, și anume Bulgaria, Ungaria, Italia, Polonia și România sunt, de asemenea, cele cu probleme ample și sistemice privind statul de drept, inclusiv atacuri la adresa independenței justiției și a altor instituții de supraveghere.

În ultimii ani au apărut și alte tendințe alarmante:

  • refuzul de a se conforma hotărârilor CJUE și o contestare fățișă a autorității CJUE;
  • conformitatea simulată, prin modificări de fațadă care nu modifică semnificativ status quo-ul;
  • conformarea parțială, prin măsuri care abordează doar fragmente ale problemelor sistemice mai largi;
  • eșecul măsurilor instituționale conforme cu legislația UE, în ciuda declarațiilor generale de angajament și a recunoașterii autorității CJUE.

Raportul, realizat pentru al doilea an consecutiv de de European Implementation Network și Democracy Reporting International, face o ierarhie a modului în care se descurcă țările UE la executarea hotărârilor celor două curți de justiție europene și propune câteva direcții de acțiune, pe care Comisia Europeană ar trebui să le ia pentru a impulsiona țările să acorde o importanță mai mare acestor situații.

Raportul analizează performanțele fiecărei țări din cele 27 ale UE, cu statistici, comentarii generale și exemple de probleme legate de drepturile omului care rămân nerezolvate. Statul cu cel mai mare număr de hotărâri judecătorești care așteaptă să fie puse în aplicare este România, cu 113. Statul cu cel mai mic număr de hotărâri judecătorești care așteaptă să fie puse în aplicare este Luxemburg, cu o singură hotărâre principală în așteptarea punerii în aplicare.

Patru exemple de hotărâri pilot aflate încă în așteptarea executării în cazul României:

  1. Jurnalişti condamnați pentru defăimare atunci când critică politicienii în chestiuni de interes public (Ghiulfer Predescu vs. România), în așteptarea implementării din 2017.
  2. Revocarea nejustificată a prim-procurorului pentru informarea publicului cu privire la activitățile anticorupție (Brisc vs. România), în curs de implementare din 2019.
  3. Neinvestigarea infracțiunilor motivate de ură LGBT (M.C. și A.C. vs. România), în curs de implementare din 2016.
  4. Lipsa garanțiilor privind supravegherea SRI și condamnarea avertizorului de integritate pentru dezvăluirea supravegherii ilegale (Bucur și Toma c. România), în așteptarea implementării din 2013.

 

Cel puțin în cazul României nu pare să se fi înregistrat vreun progres față de raportul similar făcut în 2022.

Citiți raport complet în limba engleză

 

CEDO întreabă, România tace – ce face SRI cu înregistrările pe Mandate de Siguranță Națională

/în , , , /de

Cauza Bucur și Toma contra României, zece ani de când CEDO a condamnat România pentru interceptarea de către SRI, fără drept, a unor jurnaliști și a familiilor acestora; Statul român nu a rezolvat în ultimul deceniu una dintre cerințele Curții Europene pentru ca astfel de cazuri să nu se repete

Serviciul Român de Informații (SRI) a rămas zilele trecute fără cap, printr-o demisie intempestivă. Dar am fost asigurați, de către directorul demisionar, domnul Eduard Hellvig, că serviciul lăsat în urmă este unul modern și eficientizat. Cât de modern este SRI nu prea avem cum să știm, dat fiind controlul civil asupra lui, care tinde către zero. Știm însă ceea ce ne spune Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, și anume că există cel puțin un caz de condamnare a României la CEDO, care de zece ani stă deschis din cauza unei restanțe ce ține chiar de SRI.

Concret, în cauza Bucur și Toma contra României, CEDO a constatat încălcarea mai multor articole din Convenție, printre care articolele 8 și 13, din cauza lipsei de garanții din legislația privind măsurile secrete de supraveghere bazate pe considerente de securitate națională, inclusiv în ceea ce privește colectarea și stocarea datelor cu caracter personal de către SRI. Tot CEDO a constatat și absența căilor de atac interne, care să permită contestarea stocării acestor date de către SRI.

Bucur și Toma au ajuns la CEDO după ce justiția română l-a condamnat pe fostul ofițer SRI (Bucur) pentru că dezvăluise public interceptări ilegale ale SRI asupra jurnaliștilor și familiilor acestora. După condamnarea la CEDO, survenită în 2013, statul român a plătit daune părților implicate (ofițerului Bucur, jurnalistului Mircea Toma și fiicei acestuia), dar a trenat timp de zece ani implementarea unor măsuri legislative care să prevină repetarea unor astfel de cazuri pe viitor.

Din această cauză, Comitetul de Miniștri nu a dispus închiderea executării hotărârii CEDO și a tot tras România de mânecă să-și rezolve lacunele legislative.

Cu ocazia împlinirii deceniului de când această cauză își așteaptă închiderea, APADOR-CH a transmis câteva întrebări către SRI, Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe, pentru a afla care sunt măsurile pe care statul român trebuie să le mai îndeplinească pentru ca, la reuniunea din septembrie 2023 a Comitetului de Miniștri, când se vor discuta progresele făcute în acest dosar, să se poată dispune închiderea executării hotărârii CEDO.

Iată care sunt întrebările la care așteptăm răspuns de la MJ și MAE:

  1. Care sunt măsurile luate de statul român pentru a asigura o reglementare clară și previzibilă a regimului stocării și/sau ștergerii înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de securitate națională (durată stocare, termene ștergere, proceduri etc.). Această problemă este menționată, la reuniunea Comitetului de Miniștri din decembrie 2022, ca fiind de mare importanță („This is highly preoccupying”)
  2. Care este termenul estimat în care statul român va îndeplini măsurile cu caracter general restante la această dată, pentru ca, la Comitetul de Miniștri, să se poată dispune închiderea executării hotărârii CEDO în cazul BUCUR și TOMA v. Romania.

Și întrebările adresate SRI:

  1. Prin ce act normativ este reglementată procedura aplicabilă conservării şi/sau distrugerii înregistrărilor ce rezultă din desfăşurarea activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991 (înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională)?
  2. Pe ce durată de timp sunt păstrate/conservate înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională?
  3. Dacă şi după cât timp sunt distruse înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională?

Înțelegem că SRI este acum o instituție modernă și eficientă, care păzește și apără democrația. Rămâne să vedem dacă respectă și drepturile omului sau le sacrifică în lupta pentru siguranța națională.

Interceptările SRI se POT folosi ca probe în dosarele penale

Tot o chestiune ce viza respectarea drepturilor omului, mai ales alea procedurale, a fost și aceea rezultată din decizia Curții Constituționale nr.284 din 17 mai 2023, în urma căreia presa (și nu numai) a tras concluzia că interceptările SRI, în baza Mandatelor de Siguranță Națională (MSN), nu mai pot fi folosite ca probe în dosarele penale.

Parlamentul a modificat Codul de procedură penală, prin Legea 201/2023 (promulgată chiar ieri, 5 iulie), iar la articolul 139/1 spune că interceptările SRI pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate (limitativ prevăzute la art. 139 alin. 2 din cpp). Însă noua lege ține cont și de decizia CCR și introduce o cale de verificare a legalității acestor interceptări. Concret, conform noii legi, legalitatea Mandatelor de Siguranță Națională se poate contesta tot în faza de Cameră preliminară, dar contestația se trimite Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), iar procedura de Cameră preliminară se suspendă, până la pronunțarea ICCJ.

Așadar, contrar celor titrate majoritar în spațiul public, ieri, după promulgarea modificărilor la Codul de procedură, interceptările SRI pot fi folosite ca probe, dacă ICCJ spune că ele au fost făcute legal.

 

 

Cauza Bucur și Toma contra României a fost susținută la CEDO de APADOR-CH

Justiție amânată și justiție refuzată: nepunerea în aplicare a hotărârilor Curților Europene și statul de drept

/în , /de

Situația statului de drept în statele membre UE devine o problemă de sancțiuni și controverse politice dure. O piesă lipsă importantă în acest puzzle al statului de drept este nepunerea în aplicare a hotărârilor a două instanțe europene cheie: Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Neexecutarea hotărârilor Curților Europene a devenit o problemă sistemică. 37,5% dintre hotărârile pilot ale Curții Europene a Drepturilor Omului, de condamnare a statelor UE din ultimii zece ani, nu au fost puse în aplicare. Fiecare dintre aceste hotărâri reprezintă o problemă semnificativă sau structurală, adesea cu consecințe directe pentru mulți cetățeni. Și totuși, autoritățile nu le-au pus în aplicare.

În același timp, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se confruntă cu o contestare tot mai mare. Nepunerea în aplicare a hotărârilor CJUE este un fenomen recurent, statele membre ale UE ignorând hotărârile CJUE încă de la înființarea acesteia. Rezistența împotriva instanței din Luxemburg a crescut în ultimii ani, instanțele și guvernele din statele membre ale UE contestând în mod deschis organul superior al sistemului judiciar al UE.

România se află la coada listei, după cum se vede din acest tabel, cu un scor al neexecutării hotărârilor foarte mare, în fapt cel mai mare dintre toate țările UE.

106 hotărâri pilot așteaptă să fie executate, iar un timp mediu de executare a unei hotărâri pilot în România este de 4 ani și 2 luni

De la începutul anului 2020, CEDO a pronunțat 36 de noi hotărâri pilot în privința României. Printre cele mai recente se află cele referitoare la eșecul autorităților de a efectua investigații eficiente privind rele tratamente din partea unui terț (Toma împotriva României), eșecul în protejarea vieții unei victime a unui accident de metrou (Nedelcu c. României), și internarea psihiatrică ilegală ca măsură de securitate (R.D.și I.M.D. v. România).
Cea mai veche hotărâre pilot care așteaptă executarea este Străin și altii, din 2005 și privește ineficiența mecanismelor de restituire sau compensare a proprietăţilor naţionalizate în perioada comunistă.

Dintre hotărârile pilot pronunțate de CEDO împotriva României în ultimii zece ani, 57% așteaptă încă să fie executate. Doar cinci hotărâri pilot au fost executate de autorități de la începutul anului 2020.

Alte patru exemple de hotărâri ale CEDO în curs de aplicare în România:
1. Revocarea nejustificată a procurorului anticorupție (Kovesi c. României), în așteptarea executării din 2020.
2. Jurnaliştii condamnați pentru defăimarea politicienilor (Ghiulfer Predescu c. România), în curs de executare din 2017.
3. Revocarea nejustificată a prim-procurorului responsabil cu informarea publică despre activitățile anticorupție (Brisc v. România), în așteptarea executării din 2019.
4. Neinvestigarea infracțiunilor motivate de ură LGBT (M.C. și A.C. v. România), în așteptarea executării din 2016.

 

La douăzeci și opt de ani de la ratificarea Convenției Europene pentru Drepturile Omului, este timpul să recunoaștem deschis că avem o problemă cu executarea hotărârilor importante ale CEDO, care evidențiază încălcări sistemice ale drepturilor omului. Și trebuie să ne întrebăm de ce? Trebuie să explicăm mai bine oamenilor – ale căror speranțe privind drepturile lor sunt puse mai degrabă în CEDO decât în instanțele naționale – ce înseamnă a executa o hotărâre, cum pot fi evitate viitoarele încălcări ale drepturilor și modul în care fiecare dintre noi poate fi parte din acest proces, fie că este vorba de societatea civilă organizată sau de simpli cetățeni.”

Georgiana Gheorghe, Director Executiv al APADOR-CH

Acest raport, privind situația executării deciziilor Curților Europene în toate statele UE, realizat de European Implementation Network (EIN) și Democracy Reporting International (DRI), ar putea să contribuie la introducerea executării hotărârilor Curților Europene pe agenda UE privind statul de drept, ca o cerință esențială pentru toate statele europene.

Descărcați raportul în limba engleză

Submission before the Committee of Ministers in respect to the case of Bucur and Toma v. Romania (Application No. 40238/02)

/în /de

Din păcate acest articol este disponibil doar în English. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

The case of Bucur and Toma v. Romania (Application No. 40238/02) placed under examination by the Committee of Ministers of the Council of Europe for the 1419th meeting (30 November – 2 December 2021), concern the lack of safeguards in the statutory framework governing secret surveillance.

Through the present submission APADOR-CH would like to provide the Committee of Ministers with additional information on this issue. Currently, in Romania, the Directive (EU) 2019/1937 on the protection of persons who report breaches of Union law is being transposed, The Ministry of Justice draft law for the transposition of the Directive provides for some cases for the exemption of liability of whistleblowers. However, these cases do not operate in any form if the information disclosed was acquired or accessed by committing an offence.

This condition provided in the draft law, as well as in the Directive, that the information or evidence must not be obtained by committing a crime, brings back into discussion a problem raised in the case of Bucur and Toma v. Romania. In that case, the applicant Bucur had to take several audio tapes from the workplace which contained illegal recordings, in order to provide evidence for his allegations regarding the illegal recordings. In the absence of this evidence, which he presented to the public, the complainant would not have been able to prove the accusations he was bringing in connection with the carrying out of illegal recordings by the information service where he was working. However, a criminal file was drawn up for Bucur and he was convicted for stealing those audio tapes from his workplace.

If we would apply this situation to the provisions of the draft law for the transposition of the Directive, the result would be that even after the draft law is adopted, a whistleblower in the situation of Bucur would not be protected by law, as it will be considered that the evidence in support of the warning was obtained through an offence (theft).

Therefore, APADOR-CH considers that the text of the draft law should be supplemented with a provision in the sense that it does not constitute an offence to acquire evidence in support of the warning in the public interest. Such a provision would also provide security for any person wishing to make a public interest warning, in the way that he will not be exposed to the risk of a criminal conviction if he owns documents or recordings from the work place in order to use them as evidence in support of the warning he makes.

There are situations in which the whistleblower needs evidence for his statements / disclosures, evidence that may consist of documents that do not belong to him, data stored on electronic media (computer data) to which he has no right of access, audio/video recordings etc. What real alternative can a well-intended whistleblower who needs evidence (and who will surely be asked by everyone for evidence) for his statements has? If he does not provide evidence, he will be discredited and probably excluded from legal protection on the grounds that he makes uncovered statements. If he provides evidence, to which, in most cases, he has no legal access, he will commit one or more offenses, he will be excluded from the protection provided by the law of whistleblowers. The national example of such a case was presented in the ECHR judgment in Bucur and Toma v. Romania.

At this moment, after 25 years from the events in Bucur case (1996) and about 8 years from the date of the ECHR decision in this case (2013), a similar and poor regulation is proposed regarding the offenses committed by a whistleblower. However, APADORCH considers that it would not be contrary to the Directive and it would be particularly useful a provision stating that it is not an offense for the whistleblower to access or provide the evidence necessary to support and to prove a public interest warning.

At this time, in the current technological conditions, the relevant information is no longer stored on audio tapes, but on other data storage media (DVD, BluRay, internal or external hard disks, flash memories, etc.). Some of these items may contain important data / information about violations of the law. The question is whether accessing / storing this data / information or taking the media on which this data / information is stored and using it as evidence in the event of a public interest warning, when there is virtually no other solution, should or should not be qualified as an offence. APADORCH doesn’t consider it an offence if the whistleblower took/accessed them for the purpose of the public interest warning.

For these reasons, APADOR-CH recommends that, following art. 20 al. 2 of the project law to introduce a new thesis, containing a provision that would allow access to evidence necessary for a warning in the public interest. Thus the text of art. 20 al. 2 would have the following content:

“(2) The whistleblower shall not be liable for the acquirement of information that is reported or disclosed to the public or for the access to it, under the condition that such acquisition or such access does not constitute an offense. It is not an offense for the whistleblower to access or store any data or information belonging to the entity where he works or to acquire from the entity where he works documents or physical media on which data are stored, if the purpose of access, storage or acquirement was to establish evidence of law violations which he reported or disclosed publicly in accordance with this law. Also, it is not an offense of the whistleblower to disclose any classified or confidential data or information, if the disclosure was necessary for reporting a law violation, under the conditions provided by this law.”

APADOR-CH considers that the inclusion of this provision in the draft law would, along with other recommendations, improve the protection system for whistleblowers and would lead to a successful execution of the Bucur and Toma case.

Recomandările APADOR-CH cu privire la noul plan de acțiune al Guvernului României în cazurile Bragadireanu împotriva României și Rezmives și alții împotriva României

/în , /de

Recomandările APADOR-CH cu privire la noul plan de acțiune al Guvernului României în cazurile Bragadireanu împotriva României și Rezmives și alții împotriva României

Cazurile Bragadireanu împotriva României (cererea nr. 22088/04) și Rezmives și alții împotriva României (cererea nr. 61467/12), plasate sub supraveghere sporită în fața Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privesc supraaglomerarea și condițiile precare de detenție din închisorile românești.
La 23 noiembrie 2020, România a transmis Comitetului de Miniștri noul plan de acțiune pentru perioada 2020-2025 privind măsurile generale luate până în prezent și măsurile viitoare pentru rezolvarea problemelor menționate mai sus.
Prin prezenta, APADOR-CH dorește să ofere Comitetului Miniștrilor informații și recomandări suplimentare cu privire la planul de acțiune.
APADOR-CH consideră că noul plan de acțiune conține multe măsuri necesare pentru rezolvarea problemelor existente în sistemul penitenciar. Cu toate acestea, respectarea strictă a calendarului de punere în aplicare a măsurilor stabilite rămâne o chestiune importantă și trebuie să fie o prioritate în sine. În cazul vechiului plan de acțiune, o problemă gravă a fost depășirea – uneori substanțială – a termenelor stabilite pentru realizarea obiectivelor planului, în special a celor privind investițiile. Desigur, situația specială a pandemiei Covid-19 nu poate fi neglijată. Pandemia creează probleme și obstacole suplimentare în toate domeniile.

În acest context, APADOR-CH face următoarele recomandări:

1. Adoptarea și publicarea unui set de criterii pentru selectarea deținuților transferabili, pentru reducerea supraaglomerării

După cum s-a menționat la alin. 47 din noul plan de acțiune, decizia nr. 369/2018 a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor („ANP”) prevede înființarea Comisiei pentru analiza gradului de ocupare a spațiilor de detenție. Conform planului de acțiune, Comisia se întrunește săptămânal pentru a analiza ce locuri de detenție sunt cele mai supraaglomerate și cele mai puțin aglomerate.
Pe baza acestei analize, unii deținuți sunt transferați din închisori foarte aglomerate în închisori mai puțin aglomerate, pentru a realiza un echilibru între penitenciare în ceea ce privește gradul de ocupare.

Această măsură de gestionare a situației create de supraaglomerare este una rezonabilă. Cu toate acestea, în practică au apărut unele probleme, care constau în general în nemulțumirea mai multor deținuți transferați, deoarece transferul către alte penitenciare îi îndepărtează prea mult de locul de reședință. Câțiva dintre deținuții transferați au interpretat această măsură ca fiind una punitivă, îndreptată împotriva lor. În acest sens, asociația a primit plângeri de la deținuții transferați sau membrii familiei acestora, care și-au exprimat nemulțumirea că nu au fost informați cu privire la motivele transferului, împreună cu suspiciunea că transferul a fost de fapt o pedeapsă deghizată.

APADOR-CH subliniază că nu a reușit să identifice criteriile conform cărora un anumit deținut, și nu altul, este transferat dintr-un penitenciar supraaglomerat în alt penitenciar mai puțin aglomerat (transfer motivat de reducerea supraaglomerării). Prin urmare, asociația recomandă adoptarea unui set clar și unitar de criterii la nivelul ANP, care să stabilească ce deținuți sunt selectați pentru a fi transferați la un alt penitenciar pe motiv de reducere a supraaglomerării. Aceste criterii ar trebui să fie publice și accesibile tuturor.

Măsura transferului ar trebui, de asemenea, să fie motivată, iar motivația ar trebui comunicată fiecărui deținut care este transferat, deoarece transferul către un alt penitenciar este un eveniment important în viața lor. În plus, adoptarea unui set de criterii clare și uniforme care trebuie luate în considerare pentru selectarea persoanelor transferabile va contribui la asigurarea faptului că măsura este suficient de motivată în fiecare caz.

În concluzie, adoptarea acestui set de criterii disponibile publicului pentru selectarea deținuților transferabili ar duce la dezamorsarea unor situații tensionate și ar elimina, de asemenea, suspiciunile și nemulțumirea actuală a unor deținuți și a familiilor acestora.

2. Creșterea transparenței și îmbunătățirea comunicării publice în cadrul ANP privind deținuții infectați cu Covid-19

Comunicarea publică a ANP pe subiectul pandemiei și raportarea cazurilor de deținuți infectați cu Covid-19 prezintă unele discrepanțe care pot ridica întrebări cu privire la transparența instituției în general.

APADOR-CH a folosit două metode pentru a monitoriza evoluția răspândirii virusului în sistemul penitenciar de la începutul pandemiei: monitorizarea declarațiilor publice postate pe site-ul ANP și cereri de informații publice conform Legii 544/2001 . Cifrele rezultate din cele două metode de monitorizare diferă substanțial, iar APADOR-CH nu are nicio explicație în acest sens.

Monitorizarea declarațiilor publice de pe site-ul instituției a arătat următoarele:

  • Pe 28 aprilie a fost anunțat primul caz de deținut infectat cu Covid 19 (Penitenciarul Deva)
  • Pe tot parcursul verii, până la 6 august 2020, când metodologia de raportare a cazurilor a fost modificată, au fost raportate un total de 7 cazuri de deținuți bolnavi
  • Începând cu 6 august 2020, comunicarea a început să fie mai generală și mai puțin regulată, a fost anunțat doar totalul cazurilor de deținuți infectați, fără a numi unitățile din care provin pacienții. La sfârșitul lunii septembrie 2020 erau 12 deținuți infectați
  • Până în octombrie 2020, numărul deținuților cu Covid-19 a ajuns treptat la 80, cifră care include toate cazurile anunțate de la începutul pandemiei (aprilie-octombrie), inclusiv cele care probabil s-au negativat între timp. Cu toate acestea, într-o declarație emisă la 21 octombrie, 81 de cazuri active de deținuți bolnavi au apărut brusc la Penitenciarul Jilava și la 26 octombrie – 105 cazuri active
  • La 11 noiembrie 2020 cazurile s-au triplat, în Penitenciarul Jilava au fost anunțate 214 de cazuri de deținuți cu Covid-19 și 123 declarați recuperați, adică un total de 337 de cazuri
  • La 9 decembrie 2020, a fost anunțat primul deces în rândul deținuților, iar la 14 decembrie, au fost anunțate 164 de cazuri de deținuți aflați în tratament la Jilava și Poarta Albă
  • La 7 ianuarie 2021, ANP a anunțat că avea doar 50 de deținuți infectați cu Covid 19 în spitalele penitenciare Jilava și Poarta Albă

Răspunsul primit de APADOR-CH de la ANP, la o cerere de informații din decembrie 2020, dezvăluie cu totul alte statistici. La 5 ianuarie 2021, în sistemul penitenciar erau 853 deținuți infectați cu Covid-19. Dintre acestea, la 31 decembrie 2020, 729 de persoane erau recuperate și 115 persoane se aflau în tratament. Răspunsul ANP conține, de asemenea, și 5 decese. Acestea nu sunt publicate pe site-ul instituției nici până acum.

Datele furnizate de ANP sunt deficitare, atât în ​​comunicatele de presă de pe site-ul instituției, cât și în răspunsul oferit APADOR-CH: cifrele colectate din toate comunicatele de presă, pe tot parcursul anului 2020, nu se potrivesc nici cu datele furnizate APADOR- CH, nici cu diferitele date anunțate pe site. Ca atare, nu este posibil să se cunoască exact amploarea pandemiei în sistemul penitenciar, care au fost cele mai afectate penitenciare, cauzele care au determinat focarele și modul în care administrația a gestionat situația.

Site-ul ANP este un mijloc de informare, deopotrivă pentru public și pentru familiile deținuților care, în absența posibilității de a-și vizita rudele în timpul pandemiei, ar fi trebuit să aibă informații clare și sigure despre starea de sănătate a rudelor lor aflate în închisoare. În această perioadă, APADOR-CH a primit e-mailuri de la rudele unor deținuți, îngrijorate de condițiile din penitenciare și de posibilitatea ca rudele lor să contracteze virusul și să nu primească îngrijiri adecvate.
Ca atare, o comunicare mai clară a ANP este necesară într-o perioadă complicată și într-o chestiune sensibilă cum este o astfel de boală periculoasă.

3. Intensificarea eforturilor de atragere a personalului medical în sistemul penitenciar

În sistemul penitenciar există încă un deficit de personal medical, așa cum este prezentat de guvern în noul plan de acțiune. Potrivit răspunsului ANP la cererea de informații publice a APADOR-CH, la 5 ianuarie 2021, deficitul era de 50,89%. Pentru a remedia situația, în 2020 au fost organizate concursuri pentru ocuparea a 95 de posturi medicale vacante, în urma cărora au fost angajați 48 de medici. De asemenea, conform planului de acțiune, un alt deziderat al Guvernului este îmbunătățirea cadrului legislativ privind personalul medical. Această măsură este necesară pentru a face munca în sistemul penitenciar atractivă pentru medici. Cu toate acestea, acest deziderat nu este inclus ca prioritate în anexa III la planul de acțiune, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la fezabilitatea acestuia și îndoieli cu privire la motivația Guvernului în acest sens.

În ceea ce privește medicina psihiatrică în special, APADOR-CH consideră că numărul de psihiatri prevăzuți în schema personalului este prea mic în comparație cu populația carcerală. Potrivit răspunsului ANP la cererea de informații publice a APADOR-CH, sunt prevăzute 21 de posturi de psihiatru pentru 40 de unități penitenciare, dintre care numai 13 posturi sunt ocupate. În 2019, doar în primele 6 luni ale anului, au fost 2225 deținuți care au primit tratament psihiatric. La acea vreme, doar 11 psihiatri lucrau în sistem. Gravitatea situației a fost confirmată și în urma vizitelor de monitorizare efectuate de APADOR-CH în cursul anului 2019. Prin urmare, APADOR-CH consideră că este necesară prezența unui psihiatru, cel puțin,  în fiecare penitenciar. Chiar și în aceste condiții, volumul de muncă ar fi foarte mare (un psihiatru poate avea până la 100 de pacienți sub tratament), ceea ce iscă îngrijorări cu privire la calitatea serviciilor psihiatrice. Din aceste motive, este necesar să se completeze numărul de posturi și să se intensifice eforturile de angajare.

Nu în ultimul rând, APADOR-CH consideră că aceleași măsuri ar trebui să vizeze și psihologii din sistemul penitenciar. Trebuie subliniat faptul că serviciile psihologice sunt acordate tuturor deținuților și implică o sferă largă de activități cu aceștia. Potrivit răspunsului ANP la solicitarea de informații publice a APADOR-CH, în prezent în sistem lucrează 136 de psihologi, numărul prevăzut în schema de personal fiind 192. La 26 ianuarie 2021 erau 21.788 deținuți în sistemul penitenciar (pentru 136 de psihologi). Această realitate a rezultat și din vizitele de monitorizare efectuate de APADOR-CH în cursul anului 2019 (un psiholog având sub supraveghere o medie de 150 de deținuți). Ca să nu mai vorbim că, în contextul actual al pandemiei și al restricțiilor impuse, nevoia de asistență psihologică este și mai mare. Această situație necesită mai multe eforturi pentru a completa funcțiile și pentru a atrage psihologii în sistem.

APADOR-CH apreciază eforturile ANP de a rezolva lipsa lucrătorilor medicali din sistem prin organizarea de concursuri, dar gravitatea situației necesită mult mai mult. APADOR-CH subliniază importanța măsurilor legislative și financiare pentru a motiva medicii să lucreze în sistemul penitenciar și, de asemenea, pentru a crește calitatea serviciilor medicale din penitenciare. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Guvernul trebuie să se gândească la o strategie adecvată și complexă de măsuri, strategie care trebuie inclusă în bugetul planului de acțiune.

Submission before the Committee of Ministers on the implementation of general measures in respect to the cases of Ciorhan v. Romania (repetitive case) and Ghiulfer Predescu v. Romania (leading case)

/în , /de

Din păcate acest articol este disponibil doar în English. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

            Date: 16/09/2020

Submission before the Committee of Ministers on the implementation of general measures in respect to the cases of Ciorhan v. Romania (repetitive case) and Ghiulfer Predescu v. Romania (leading case)

The cases of Ciorhan v. Romania (No. 49379/13) and Ghiulfer Predescu v. Romania (No. 29751/09), placed under enhanced supervision before the Committee of Ministers of the Council of Europe, concern the unjustified State’s interference with the right to freedom of expression.

In each of these cases, Romania submitted an action report in relation to the individual and general measures taken in which the Government concluded that there is no problem with the national legislation regarding freedom of expression and therefore there is no need for any change.[1] Moreover, it stated “the lack of appropriate justification from the judges of the sanctions imposed and the failure to ensure a fair balance between relevant rights that were considered as excessive by the European Court in the case at hand.”[2]

Through the present submission APADOR-CH would like to provide the Committee of Ministers with additional information on this issue.

APADOR-CH considers that there is a need for more predictable provisions regarding the human rights restriction, the freedom of expression in this case. For this reason, more concrete limits/criteria should be provided.

First of all, it is necessary to amend the legislation in the sense that it provides criteria or limits for assessing whether restriction of freedom of expression is necessary in a democratic society.

Currently, there are no criteria or methods to determine whether restricting freedom of expression in one case was necessary in a democratic society. Thus, the decisions of the courts in this field are subject to unpredictability in terms of establishing the circumstance that gave rise to the prejudice. The Civil Code provides in a general way the restriction limits of the rights regarding the privacy and dignity of the human person (that includes freedom of expression) without offering concrete criteria.[3] In other words, the courts must take into account the international provisions, but this obligation for the courts exists anyway, despite the Civil Code provision. Therefore, it is necessary to provide concrete criteria regarding the proportionality test that should be carried out by the domestic courts whenever they have a case that violates a human right or freedom.

Secondly, there must be more precise criteria for establishing the quantum of damages.

According to the current legislation, there is an absolute free will of the judge when establishing the moral damages. A court is not obliged to take into account the previous decisions of another domestic court regarding the reasonable amount of damages awarded in similar cases. Each judge may award any damages he considers as there are no objective criteria or any limit for establishing the compensation in a certain case. This lack of legislation has a very strong inhibitory effect on freedom of expression, because the author of statements on controversial topics of public interest is exposed to a total unknown / unpredictability regarding the amount of damages to which he could be obliged to.

The provisions of the Civil Code regarding the establishment of damages do not set concrete criteria.[4] The court must have a margin of appreciation, but the limits within this margin must be clearly set. Thus, the Civil Code must provide more precise criteria regarding the amount of damages.

APADOR-CH recommends that a possible solution would be capping the moral damages at a number of average salaries per economy with the possibility of exceeding it only in exceptional cases, e.g. when the author is of obvious bad faith and has acted repeatedly.

Another solution could be providing into legislation of criteria imported from the doctrine and jurisprudence for assessing the gravity of the moral prejudice and implicitly of the moral damages. This will lead to a standard practice and therefore to predictability of the trials.

Nevertheless, the judge could grant pecuniary moral damage up to a certain amount and after that, if the prejudice is not totally repaired, he could add other means of compensation that are not of a monetary nature (e.g. public apology, public denial, publication of a statement, etc.).

APADOR-CH considers that there is a problem with the quality of the legislation in this field, therefore it recommends that the Ministry of Justice initiate consultations with the Superior Council of Magistracy and the High Court of Cassation and Justice in order to modify / complete the legislation accordingly. It is necessary for this issue to be debated and brought to public attention by the judges in order for the authorities to take action.

In light of the above, APADOR-CH recommends that the Committee of Ministers highlights this issue to the Romanian Government and continues working together in order to find reliable solutions.

 

[1] Government’s Action Report in the case of Ciorhan v. Romania, p. 2, https://rm.coe.int/09000016809eb7d7

[2] Government’s Action Report in the case of Ghiulfer Predescu v. Romania, p. 3, https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?documentId=09000016808cb359

[3] Civil Code, Art. 75 – The limits of the rights restriction:

(1) The violations that are allowed by law or by the international human rights conventions and pacts to which Romania is a party do not constitute a violation of the rights provided in this section (the respect for the privacy and dignity of the human person).

(2) The exercise of constitutional rights and freedoms in good faith and in compliance with the international pacts and conventions to which Romania is a party does not constitute a violation of the rights provided in this section.

[4] Civil Code, art. 253 – Means of defense:

(1) The person whose non-patrimonial rights have been violated or threatened may request at any time the court:

  1. a) the prohibition of committing the illicit deed, if it is imminent;
  2. b) cessation of the violation and prohibition for the future, if it still lasts;
  3. c) the ascertainment of the illicit character of the committed deed, if the produced disturbance subsists.

(2) By exception from the provisions of par. (1), in case of violation of non-patrimonial rights by exercising the right to free expression, the court may order only the measures provided in par. (1) b) and c).

(3) At the same time, the person who has suffered a violation of such rights may request the court to oblige the perpetrator to perform any measures deemed necessary by the court to reach the restoration of the violated right, such as:

  1. a) obliging the author, at his expense, to publish the conviction decision;
  2. b) any other measures necessary for the cessation of the illicit deed or for the reparation of the damage caused.

(4) Also, the plaintiff may request compensations or, as the case may be, a patrimonial reparation for the damage, even non-patrimonial, if the damage is imputable to the author of the prejudicial deed. In these cases, the right of action is subject to the extinctive prescription.

Civil Code, Art. 255 – Provisional measures:

(1) If the person who considers himself damaged makes credible proof that his non-patrimonial rights are the object of an illicit, current or imminent action and that this action risks causing him a damage difficult to repair, he can ask the court to take provisional measures.

(2) The court may order in particular:

  1. a) prohibition of the violation or its temporary cessation;
  2. b) taking the necessary measures to ensure the preservation of evidence.

(3) In case of damages brought by the written or audiovisual media, the court may not order the cessation, provisionally, of the prejudicial action unless the damages caused to the plaintiff are serious, if the action is not obviously justified, according to art. 75, and if the measure taken by the court does not appear to be disproportionate in relation to the damages caused. The provisions of art. 253 para. (2) remain applicable.

(4) The court shall resolve the request according to the provisions regarding the presidential ordinance, which shall be applied accordingly. If the request is made before the introduction of the substantive action, the decision by which the provisional measure was ordered will also set the term in which the action on the merits must be introduced, under the sanction of legal cessation of that measure. The provisions of par. (6) are applicable.

(5) If the measures taken are likely to cause harm to the adverse party, the court may oblige the plaintiff to provide a bail in the amount set by it, under penalty of cessation of the measure ordered.

(6) The measures taken according to this article prior to the introduction of the lawsuit for the defense of the infringed non-patrimonial right shall cease by right, if the plaintiff has not notified the court within the term set by it, but not later than 30 days after the taken measures.

(7) The claimant is obliged to repair, at the request of the interested party, the damage caused by the provisional measures taken, if the substantive action is rejected as unfounded. However, if the plaintiff was not at fault or had a slight fault, the court, in relation to the actual circumstances, may either refuse to oblige him to pay the damages claimed by the adverse party, or order their reduction.

(8) If the adverse party does not request damages, the court will order the release of the bail, at the request of the plaintiff, by decision given with the summoning of the parties. The application shall be judged in accordance with the provisions of the Presidential Ordinance, which shall apply accordingly. If the defendant opposes the release of the bail, the court will set a deadline for filing the action, which may not be longer than 30 days from the date of the decision, under penalty of cessation of the measure of bail unavailability.

43% din condamnările CEDO sunt neimplementate la nivel european

/în , , /de

Care sunt „țările cuminți” ale Europei și cine ignoră deciziile Curții Europene; Unde se situează România și ce cauze continuă să preocupe CEDO

Câștigarea unui proces la CEDO e abia începutul. Faptul că un cetățean obține dreptatea prin condamnarea țării sale la CEDO nu înseamnă automat îmbunătățirea situației sale și cu atât mai puțin a altora suferind de aceeași problemă din respectiva țară. CEDO nu poate face legi sau schimba sistemul de justiție din țările pe care le condamnă, însă poate să ceară statelor respective, în decizia de condamnare, pe lângă despăgubirea financiară a victimei și anumite măsuri de îndreptare a sistemelor care au generat respectivele nedreptăți.

Implementarea deciziilor CEDO e un proces destul de lent și dificil. Debutează cu despăgubirea victimei, o acțiune ce se petrece relativ rapid după condamnarea la CEDO, pentru că banii dați de la buget sunt adesea cea mai ușoară măsură de executat. Schimbările sistemice, însă, nu sunt la fel de ușor de făcut, ele pot dura luni, ani sau decenii. În acest timp alți cetățeni cad victime ale acelorași încălcări de drepturi.

În prezent, la nivelul Europei, 43% dintre condamnările în cauzele pilot date în ultimul deceniu sunt neimplementate. Este o statistică făcută de Rețeaua Europeană de Implementare (REI), care a și lansat astăzi un site util pe această temă. Pe site găsiți informații despre gradul de implementare a deciziilor CEDO în fiecare țară și care sunt cauzele care încă așteaptă implementarea, de zece ani încoace.

Cum se face implementarea unei decizii CEDO

Toate țările din Europa au semnat Convenția Europeană a Drepturilor Omului (mai puțin Belarus) și s-au angajat să respecte drepturile cetățenilor lor statuate astfel. O condamnare la CEDO înseamnă că țara respectivă a încălcat unul din drepturile prevăzute în Convenție.

După decizia CEDO, organismul care urmărește implementarea ei este Comitetul de Miniștri, format din reprezentanți ai celor 47 de țări membre ale Consiliului Europei. În practică însă, implementarea hotărârilor CEDO este urmărită de secretariatul Consiliului, prin Departamentul de Executare a Hotărârilor.

Statele prezintă în fața Comitetului de Miniștri un plan de acțiune pentru implementarea hotărârii CEDO. În același timp, în fața Comitetului pot interveni și victimele, ONG-urile sau alte organisme naționale sau internaționale pentru protecția drepturilor omului. Organizațiile societății civile, chemate să confirme afirmațiile guvernelor, sunt adesea ochii Comitetului de Miniștri.

Comitetul de Miniștri încheie supravegherea cazului în momentul în care se consideră că statul a luat toate măsurile necesare pentru a-i face dreptate victimei și pentru a preveni repetarea situației în alte cazuri.

Care sunt țările fruntașe și care sunt codașe

Harta interactivă de pe site-ul lansat astăzi de REI arată gradul de implementare a hotărârilor CEDO în fiecare țară. În medie, în ianuarie 2020, 43% dintre hotărârile pilot emise de Curte în ultimii zece ani se află încă în implementare. În total sunt 1200 de cauze pilot în așteptare.

Țările cu cele mai multe cauze neimplementate sunt:

Azerbaidjan – 95%,

Rusia – 89%,

Ungaria – 74%,

Ukraina – 67% 

Turcia – 63%.

La capătul celălalt al clasamentului se află țările cele mai disciplinate:

Cehia – 3%,

Austria, 8%,

UK – 9%,

Muntenegru, Estonia, Letonia – 10%,

Suedia și Elveția – 16%,

Germania – 17%,  

Franța și Norvegia – 18%

Pentru ce e condamnată România

România se situează în media europeană, cu 44% din cauzele pilot în curs de implementare, adică 71 în ultimii zece ani. Printre cele mai vechi cauze pilot în care România a fost condamnată și nu sunt nici astăzi implementate, se află:

  • Dosarul Revoluției din 1989 – dus la CEDO de Asociația 21 decembrie 1989, care privește dreptul la viață și protecția împotriva torturii;
  • Cauza Maria Atanasiu și alții v România, privind nerestituirea proprietăților naționalizate.
  • Numeroase cauze ce vizează condițiile proaste de detenție
  • Cauze ce vizează drepturile persoanelor cu handicap
  • Cauze ce vizează violența în familie

 

Cauzele în care România a fost condamnată în ultimii zece ani, și care se află în implementare, vizează: dreptul la un proces echitabil, accesul la o justiție eficientă, condiții improprii de detenție, nerespectarea dreptului de proprietate, protecția persoanelor cu tulburări psihice, protecția vieții private și de familie, dreptul la viață și protecția împotriva torturii, protejarea corespondenței și supraveghere secretă, libertatea de expresie, defăimare și hate speech, violență domestică, discriminare pe motive sexuale, lipsa accesului la justiție și durata prea mare a procesului, libertatea de conștiință și de religie, dreptul la educație, abuzuri ale forțelor de ordine.

De ce e importantă implementarea

European Implementation Network este o rețea care aduce împreună ONG-uri, avocați, victime și specialiști în implementarea hotărârilor CEDO. APADOR-CH este membru fondator al rețelei și s-a implicat adesea în monitorizarea implementării cauzelor CEDO, prin susținerea unor puncte de vedere în fața Comitetului de Miniștri.

Una dintre cauzele în care audierea va avea loc chiar în aceste zile vizează cauza Rezmiveș, în care România a fost condamnată pentru condițiile proaste de detenție. APADOR-CH a monitorizat în ultimii ani modul de derulare a planului de acțiune la care s-a angajat Guvernul României în această cauză – citiți aici rezultatul analizei.

Implementarea hotărârilor CEDO este importantă deoarece repară neajunsuri sistemice, previne încălcarea drepturilor altor persoane și contribuie la economisirea banilor pe care altfel statul este silit să-i plătească periodic pentru despăgubirea victimelor care obțin dreptatea de la CEDO.

Cum rezolvă România supraaglomerarea din penitenciare, la doi ani după condamnarea la CEDO

/în , , , , , /de

Analiza implementării măsurilor privind infrastructura penitenciară și de arest, la care Guvernul s-a angajat în ianuarie 2018, ca urmare a condamnării în cauza REZMIVEȘ şi alţii c. ROMÂNIA

 

București, 26 iunie 2019

 

În aprilie 2017, România a fost condamnată la CEDO în cauza REZMIVEȘ şi alţii c. ROMÂNIA, o hotărâre pilot care are ca obiect supraaglomerarea penitenciarelor şi celelalte condiţii necorespunzătoare de detenţie. Ca urmare a acestei hotărâri, în ianuarie 2018, Guvernul României a comunicat Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (care se ocupă de executarea hotărârilor CEDO) un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor privind supraaglomerarea şi condiţiile necorespunzătoare de detenţie.

Planul de măsuri este un angajament al României că în următorii șapte ani (2018-2024) va moderniza 1351 de locuri de cazare în penitenciare și va construi 8095 de locuri noi. În același plan, Guvernul s-a angajat să amenajeze 1596 de locuri noi în aresturi și să modernizeze 187 din cele existente.

În 2019, al doilea an din cei șapte, ne aflăm în fața unor cifre care arată că Guvernul a făcut: 70 de locuri noi de detenție, a modernizat 282 de locuri existente și a făcut 0 demersuri pentru construirea celor două penitenciare noi promise. Asta înseamnă mai puțin de jumătate din ce a promis (pentru această etapă) în privința penitenciarelor. A reușit să modernizeze și o parte din aresturi, respectiv 147 de locuri.

În același timp, gradul de ocupare a penitenciarelor se menține constant la 111% în 2019, deși prin Legea „recursului compensatoriu” au fost eliberați 14.402 deținuți în perioada 2017-2019.

Gradul de ocupare în aresturi este de numai 55%.

Concluzii

Așadar, construirea de noi locuri de detenţie sau modernizarea locurilor existente, în cazul penitenciarelor, este în întârziere faţă de calendarul stabilit prin planul de acţiune din cauza CEDO Rezmiveş şi alţii c. România.

Opinia APADOR-CH este că pentru rezolvarea problemei privind numărul şi calitatea corespunzătoare a locurilor de detenţie, soluţia rezonabilă şi care, probabil, va stârni cele mai puţine dispute în opinia publică, rămâne şi în prezent construirea accelerată de noi locuri de detenţie şi modernizarea accelerată a celor existente. În conjuncţie cu asigurarea, pe durata detenţiei, a unor programe reale şi eficiente de îndreptare şi reintegrare în societate, precum şi cu crearea de mecanisme de cooperare instituțională care să stimuleze reintegrarea foștilor deținuți în societate după eliberare, prin facilități la angajare și protecție socială, pentru a preîntâmpina recidiva.

 

Condițiile de deținere din aresturi

Reprezentanții APADOR-CH au vizitat zece unități de deținere (aresturi și penitenciare), în perioada februarie-iunie 2019, respectiv: Penitenciarele și Centrele de Reținere și Arestare Preventivă din Giurgiu, Miercurea Ciuc, Galați, Craiova, București și Târgu Jiu.

Folosirea unor metode alternative de arest precum și investițiile făcute în ultimii ani în reabilitarea centrelor de reținere și arestare preventivă au făcut ca în prezent să nu mai existe supraaglomerare în aresturi, gradul de ocupare fiind mult sub capacitatea centrelor, în toate unitățile vizitate.

Deși s-au realizat ample investiții în multe unități, rămân în continuare de rezolvat diferite aspecte ce țin de igiena spațiilor, de amplasarea unui număr prea mare de paturi în camere, raportat la suprafața acestora sau alte aspecte cum ar fi:

  • Există în continuare camere fără grup sanitar în care arestații folosesc pe timpul nopții clasica găleată pentru a-și face nevoile, iar pe timpul zilei sunt nevoiți să apeleze la bunăvoința ofițerilor pentru a fi scoși la toaletă sau duș;
  • În unele aresturi amenajate la demisol sau subsol există în continuare problema iluminării și a aerisirii insuficiente a camerelor. Chiar dacă au fost montate aparate de aer condiționat, în unele locuri acestea nu funcționează sau oricum ele nu țin loc de lumină naturală și aer proaspăt;
  • În majoritatea aresturilor nu există asistență medicală dedicată arestaților, ci același personal medical al Inspectoratelor județene de poliție, care acordă asistență medicală cadrelor, consultă și arestații. Iar această asistență nu este asigurată în permanență;
  • Peste tot lipsește asistența psihiatrică sau psihologică, deși un procent important din populația carcerală are probleme de sănătate mintală;
  • În majoritatea aresturilor, dreptul la cumpărături al arestaților este rezolvat prin trimiterea „la piață” a cadrelor de poliție, ceea ce le știrbește acestora din prestanța funcției, fiind practic transformați în curieri pentru arestați;

 

Condițiile de deținere din penitenciare

În sistemul penitenciar, în ciuda eliberărilor importante din ultimii doi ani, gradul de aglomerare continuă să depășească capacitatea de deținere. Investițiile în modernizarea spațiilor existente sau în amenajarea altora noi sunt deocamdată lipsite de anvergura necesară pentru a se putea observa o îmbunătățire considerabilă.

Pentru îmbunătățirea traiului deținuților, în 2019 a fost dublată alocația de hrană de la 3,5 lei/zi/deținut la 7 lei/zi/deținut și s-a majorat substanțial valoarea materialelor igineico-sanitare primite lunar de fiecare deținut.

Conform calculelor administrative, cheltuielile lunare cu un deținut sunt de 505 lei, la care se adaugă cuantumul reprezentând salariile personalului.

Cu puține excepții, cum ar fi noul și modernul corp de clădire de la Penitenciarul Giurgiu, dat în folosință chiar la începutul anului 2019, în celelalte penitenciare vizitate au fost observate încercări de reabilitare a spațiilor existente, mici cosmetizări ale camerelor, scoaterea celui de-al treilea rând de paturi suprapuse pentru a conferi astfel un aer mai puțin înghesuit camerelor existente.

În general persistă următoarele:

  • Igiena deficitară în multe din camerele de deținere sau din blocurile alimentare;
  • Grupuri sanitare dezafectate sau insuficiente pentru numărul deținuților dintr-o cameră și un program de apă caldă prea scurt pentru a ajunge toți să se spele;
  • Cadre medicale puține sau deloc (cu excepția Penitenciarului Galați, toate celelalte vizitate aveau deficit de medici sau nu aveau deloc – cazul Miercurea Ciuc);
  • Ca și în cazul aresturilor, lipsa cronică a personalului medical psihiatric;
  • Lipsa unor programe de testare, la intrarea în sistemul penitenciar, pentru boli cu transmitere sexuală și în general lipsa metodelor de prevenire a răspândirii acestor boli, de exemplu prezervative;
  • Lipsa unor programe eficiente de calificare a deținuților, pentru facilitarea reintegrării lor după eliberare;
  • Personal insuficient pentru realizarea unor activități socio-educative de care majoritatea deținuților spun că au nevoie;
  • Insuficiente locuri de muncă pentru deținuți, cu sau fără plată. În condițiile în care piața muncii din România duce lipsă de personal, iar penitenciarele dețin oameni care vor să muncească, ar fi de dorit ca Ministerul Justiției să găsească soluții împreună cu Ministerul Muncii pentru a pune în legătură cele două segmente;
Citește pe larg analiza APADOR-CH și concluziile din vizitele de monitorizare

 

*

Aceste date, precum și analiza completă pe care o puteți citi aici, au la bază informații solicitate de APADOR-CH, în baza Legii 544/2001, de la Administrația Națională a Penitenciarelor și de la Inspectoratul General al Poliției Române, precum și observații făcute de reprezentanții asociaței în vizitele efectuate în zece penitenciare și aresturi din România.

Vizitele de monitorizare realizate în cadrul acestui proiect au fost posibile datorită sprijinului financiar acordat de Ambasada Olandei la București.

În privința educației, penitenciarul nu poate să facă mai mult decât face școala din om!

Prezentarea rezultatelor acestui proiect a avut loc miercuri, 26 iunie 2019, în prezența reprezentanților autorităților și a presei. Iată și câteva din intervențiile celor prezenți:

Cătălin Blejan, consilier al ministrului justiției – observațiile APADOR-CH sunt corecte, doamna ministru e direct interesată de susținerea tuturor măsurilor necesare pentru îndeplinirea planului de măsuri la care s-a angajat statul român. Vom avea și întâlniri cu ANP pentru a vedea ce poate fi accelerat din măsurile întârziate. Între timp, din luna martie s-a mai avansat cu etapele birocratice pentru cele două penitenciare noi, respectiv s-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate la unul dintre ele, cel de la Unguriu. În legătură cu preluarea clădirii de la Bumbești-Jiu, de la jandarmerie, vom relua discuțiile, însă trebuie avut în vedere că preluarea unor spații care nu au fost gândite pentru detenție, și transformarea lor în penitenciare, chiar dacă poate părea mai ieftină azi, pe termen lung se poate dovedi păgubos, întrucât ar necesita tot timpul îmbunătățiri. Mult mai eficient este să construim din start spații speciale pentru detenție, la standarde moderne.

Magda Ștefănescu, adjunct al Avocatului Poporului – confirmăm aspectele semnalate de APADOR-CH, în rapoartele noastre de monitorizare se pot găsi aspecte similare sau în completare. În plus față de concluzia APADOR-CH, privind construcția de spații noi, considerăm că este necesară și o politică penală de reducere a pedepselor sau de găsire a unor alternative de pedeapsă cu închisoarea (muncă în folosul comunității etc). Astfel de instrumente alternative, s-a văzut, au dat rezultate la descongestionarea aresturilor.

Mihai Popescu, GRADO – susțin ideea cu politica penală. Costurile pe care le presupune actuala politică penală a statului sunt mari, plus că modul în care se mișcă lucrurile ne arată că nu vom fi gata cu locurile noi la care ne-am angajat până în 2024,  deci trebuie găsite și alte soluții. România are în acest moment una dintre cele mai mari medii ale pedepselor din Europa. O reducere cu șase luni a duratei pedepselor și scoaterea unor pedepse din categoria celor privative de libertate ar fi de natură să scadă mai rapid numărul de deținuți. Desigur, i-ar duce în sarcina probațiunii, unde sunt alte costuri. În paralel trebui regândită o strategie de reintegrare a deținuților după liberare. Ei nu se înghesuie să se angajeze după ce sunt eliberați, pe salariu minim, pentru că mai ales în marile orașe asta nu le permite să supraviețuiască. Și atunci recidivează. Ar trebui să îi calificăm în meserii din care să se poată susțină când ies, iar în timpul executării pedepsei să existe o formă de presiune asupra lor pentru a presta munci. Nu sunt de acord cu munca forțată, dar e nevoie să fie convinși de utilitatea prestației unei munci în timpul detenției.

Nadia Cantemir, avocat Baroul București – vorbim mai mult despre construirea de spații noi și de modul în care statul trebuie să se achite de angajamentele pe care și le-a luat față de CEDO, însă cred că ar trebui să vorbim despre resocializarea acestor oameni, pentru că acesta este scopul pedepsei. Calificarea lor într-o meserie care să le permită să se reintegreze social când ies…

Laurenția Ștefan, Administrația Națională a Penitenciarelor – avem această strategie de reintegrare votată în 2015 și care implică deopotrivă Ministerele educației, muncii, internelor și justiției. A demarat greu și încă se derulează, iar în 2017-2018 lucrurile au început să se miște. Va fi prelungită această strategie, însă trebuie să vă spun că am constatat că interesul societății civile (instituționalizate) în această chestiune nu este cel pe care l-am dori. Practic nu are cine să-i preia pe acești oameni după ce ies din penitenciar, nu este o preocupare din partea societății civile să-i primească.

Magda Ștefănescu, AVP – într-adevăr, cine îi supraveghează pe acești oameni după ce se eliberază e o problemă, cine îi ajută să-și găsească locuri de muncă… există agențiile de ocupare a forței de muncă…

Mihail Popescu, GRADO – există și direcțiile generale de asistență socială, în sarcina cărora ar trebui să intre, însă se întâmplă că dacă ei se stabilesc după eliberare în București sau Constanța sau orice alt oraș, dar nu au domiciliul, reședința acolo, direcția de protecție socială nu îi poate ajuta, nu e în sarcina lor. Iar numai ca să se înscrie la cantina socială le trebuie 20 de hârtii. Pe care trebuie să-i ajute cineva să le capete dacă nu-i duce mintea.

Adrian Neagoe, sindicatul lucrătorilor de penitenciar – viteza melcului cu care se petrec lucrurile în sistem vine și din legislație. De exemplu instituțiile și-au făcut un plan de investiții, în care au alocat niște sume cu forța de muncă. Or Guvernul tocmai a schimbat aceste costuri prin modificarea legislației privind salarizarea în construcții, și astfel toate planurile instituțiilor publice au fost aruncate în aer. În privința educației, penitenciarul nu poate să facă mai mult decât face școala din om. Apoi, spațiile noi apar, ați văzut și la Giurgiu corpul nou, dar personalul rămâne același, trebuie să se investească și în personal.

Serviciul de Probațiune București – După 2014 s-a mutat presiunea din sistemul penitenciar în sistemul de probațiune. Avem 100.000 de persoane în evidență, dublu sau triplu față de câți gestionam înainte de 2014, cu aproape același număr de personal. Numărul de angajați din probațiune și sediile necesare costă și asta bani… orice soluție alegi, costă!

 

Ministerul Justiției răspunde în octombrie la acest raport transmis în iunie Actualizarea planului de acțiune 2020 – răspunsurile MJ la interpelarea APADOR-CH

CEDO vs. România — de ce rămânem în topul condamnărilor?

/în , , /de

(Articol apărut inițial în secțiunea opinii a Digi24)

România se află pe locul patru în ceea ce privește numărul de condamnări la CEDO, după Turcia, Italia și Rusia. A fost condamnată în 1,076 de cazuri între 1994 și 2015. Comparativ, împotriva Norvegiei s-au pronunțat 28 de condamnări în perioada 1952-2015.

Numai în anul 2015 statul român a plătit din banii publici  aproape 8 milioane de euro, după ce a pierdut procese la CEDO.

Țara va râmâne fruntașă în topul perdanților dacă va continua să plătească daune fără a adresa problemele care o duc acolo — adoptarea unor măsuri generale (legislative și de practică) în urma acestor cazuri, care să prevină încălcări viitoare.

Principalele cauze în care România pierde la CEDO

Cele mai multe cauze pierdute la CEDO sunt referitoare la încălcarea dreptului la protecția proprietății — privesc imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Urmează cauze legate de: dreptul la un proces echitabil, dreptul de a nu fi supus tratamentelor inumane și degradante, durata procedurilor judiciare, dreptul la libertate și siguranță, lipsa unei anchete eficiente, dreptul la viață privată, ne-executarea hotărârilor judecătorești, interzicerea discriminării, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la alegeri libere, condamnarea fără bază legală, libertatea de conștiință și religie.

Majoritatea condamnărilor împotriva României apar din cauza unui sistem de justiție nefuncțional. Implementarea hotărârilor CEDO ar presupune o reformă semnificativă a sistemului, care se lasă așteptată.

Spre exemplu, deși plângerile cetățenilor privind dreptul la protecția proprietății au început să ajungă la CEDO în 1994, abia în anul 2010 (în urma hotărârii pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României) statul a adoptat o lege pentru remedierea dreptului la protecția proprietății — dar nu sunt adresate toate problemele, spre exemplu când există mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care stabilesc, pentru titulari diferiţi, dreptul de proprietate asupra aceleiaşi clădiri.

Statul român încalcă sistematic drepturile omului și când este condamnat pentru asta nu face mare lucru pentru a remedia situația în mod real. Cauzele sunt multiple și oscilează, nesurprinzător, între neputință, necunoștință și rea-credință.

Mai este și problema lipsei de dezbatere în spațiul public asupra necesității implementării hotărârilor CEDO. Adică, ce urmează după o hotărâre definitivă? Are guvernul un plan? Cine face planul ăsta și cine este responsabil pentru ca planul să fie dus la bun sfârșit?

Nu se întâmplă ca în țări precum Norvegia, unde, în urma unei condamnări la CEDO, statul comunică publicului într-un limbaj simplist ce s-a întâmplat și ce are de gând să facă pentru a remedia încălcarea de drepturi constatată.

APADOR-CH a publicat un studiu care explică procedurile legate de CEDO și conține recomandări pentru îmbunătățirea sistemului. Dar pentru a face asta guvernul are nevoie de un plan, multă bună-voință și comunicare instituțională.  Lucruri care lipsesc.

Cazul abuzurilor forțelor de ordine

Ca și Bulgaria, Ungaria și Polonia avem probleme cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil și cu durata procedurilor judiciare.

Am pierdut la CEDO, la fel ca și celelalte state comuniste din Europa de Est, foarte multe cazuri din cauza tratamentelor inumane și degradante care au avut loc sub custodia forțelor de ordine ale statului (polițiști/jandarmi) și a lipsei unei anchete efective în aceste cazuri.

E vorba inclusiv de condamnări privind condițiile de detenție. Am sesizat că drepturile deținuților nici măcar nu sunt cunoscute de o mare parte din cetățeni, așa că am creat o platformă interactivă pentru informare.

În iunie 2015, Guvernul a reușit să convingă Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei să închidă supravegherea într-un grup de cauze denumite Barbu Anghelescu v. România (2005) referitoare la abuzurile poliției. În aceste spețe, Comitetul a identificat probleme sistemice care nu au fost rezolvate: lipsa unei anchete eficiente în ceea ce îi privește pe abuzatori (1995-2010), lipsa unui remediu eficient pentru compensarea daunelor suferite ca urmare a relelor tratamente, eșecul de a investiga posibilele motivații rasiste care au stat la baza morții/relelor tratamente aplicate reclamanților. Argumentele guvernului sunt destul de stufoase și dau bine pe hârtie (vezi aici).

Adevărul este însă că statul român a eșuat în a lua măsuri eficiente pentru a preveni viitoare abuzuri ale forțelor de ordine.

Cercetarea APADOR-CH în cadrul proiectului “Cu ochii pe abuzurile poliției” relevă faptul că doar 14 din 3,034 de plângeri penale făcute de cetățeni în perioada 2012-2014, referitoare la abuzuri ale forțelor de ordine, au ajuns în fața instanțelor de judecată.

Discretă fără voia ei, CEDO își face treaba și încet, dar sigur, schimbă lucruri în bine în țara asta (de 22 de ani). Nu fără cusururi, a ajuns ultima speranță a unui om căruia i-au fost încălcate drepturi fundamentale în țară.

Dar cât timp România nu adresează problemele care o duc în topul țărilor perdante la CEDO, va continua să rămână în compania unor state recunoscute pentru atrocitățile comise împotriva oamenilor și va pune presiune pe propriii cetățeni.

Autor: Georgiana Gheorghe (foto), Expert drepturile omului (APADOR-CH). A absolvit facultatea de științe politice (Universitatea din București) și un master în drept în cadrul Universității Central Europene (CEU) din Budapesta, Ungaria. Lucrează în societatea civilă din 2008, în organizații neguvernamentale din România, Ungaria și Letonia.

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.