Arhiva pentru categoria: Aresturi

Sunteți aici: / / Aresturi

Monitorizarea conditiilor de detentie – aresturi

Raport asupra cazului lui Ninel Viorel Onţică deținut în Centrul nr. 1 de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti

/în /de

1. Pe data de 19 aprilie 2013, două reprezentante ale APADOR-CH s-au deplasat la arestul DGPMB pentru a verifica informaţiile privind starea fizică şi psihică a deţinutului Ninel Viorel Onţică, fost consumator de droguri, aflat în tratament cu metadonă (substitut legal) de mai bine de 10 ani 1. Substitutul îi este administrat de CAIA (Centrul de Asistență Integrată în Adicții) Obregia din subordinea ANA (Agenţia Naţională Antidrog), ce se subordonează Ministerului Afacerilor Interne. Acelaşi minister supervizează şi activităţile Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Cu alte cuvinte, ANA şi IGPR sunt „colegi de serviciu” şi ar trebui să respecte aceleaşi reguli. Însă, în vreme ce ANA şi subordonatul său CAIA au, printre altele, programul de tratament cu metadonă pentru toate persoanele care se declară consumatoare de droguri şi doresc să renunţe, IGPR refuză cu obstinaţie continuarea tratamentului în cazul deţinuţilor aflaţi în custodia sa. Până acum 2-3 ani, poliţiştii se opuneau vădit administrării substitutelor în aresturi susţinând că „abstinenţa este cea mai eficientă cură”. Atitudinea s-a mai schimbat, cel puţin pe hârtie, după cum rezultă din răspunsul IGPR la raportul întocmit de APADOR-CH după vizita la acelaşi arest (DGPMB) din 3 noiembrie 2011. Răspunsul datat 30 ianuarie 2012 cuprinde precizări furnizate de Direcţia Medicală din cadrul MAI care ar fi „iniţiat deja demersuri …. în vederea elaborării unui standard de reglementare a modului de acordare a asistenţei medicale la nivelul centrelor de reţinere şi arestare preventivă, inclusiv asistenţa acordată consumatorilor de droguri (subl.n.); de asemenea, au fost demarate consultări în vederea……. continuării tratamentului substitutiv consumatorilor de droguri pentru care a fost iniţiat acest tratament înainte (subl.n.) de data introducerii în centrele de reţinere şi arestare preventivă”. Din păcate, după aproximativ 15 luni, „demersurile” şi „consultările” nu au avut niciun rezultat concret, poliţia opunând acelaşi „nu” categoric continuării tratamentului în aresturi. Acum ar fi vorba de lipsa unor „proceduri” care ar autoriza cabinetele medicale din aresturi să primească şi să distribuie metadona celor care urmează deja acest tratament.

2. Situaţia juridică a deţinutului Ninel Viorel Onţică ridică o problemă aparte. Onţică are două condamnări pentru furt şi respectiv trafic de droguri care au fost contopite, el urmând să execute pedeapsa cea mai mare, de 4 ani şi 5 luni de închisoare. Din pedeapsă se scădeau perioadele de conducere la sediul poliţiei şi de arestare preventivă precum și perioada executată deja. Onţică a fost încarcerat la penitenciarul Giurgiu, de unde a fost pus în libertate pe data de 22 ianuarie 2013, după ce executase 4 ani şi 3 luni (Trebuie precizat că pe întreaga durată a detenţiei la penitenciarul Giurgiu, Onţică a primit cu regularitate doza zilnică de metadonă). În total, adunând perioada executată la Giurgiu, perioada de arestare preventivă precum și zilele trecute de când Onțică s-a prezentat la CRAP nr. 1 reiese că a petrecut deja în detenție 4 ani și aproximativ 5 luni.

Din motive neclare, Onţică însuşi a decis că ar mai avea de executat un rest de pedeapsă şi pe 4 aprilie a.c. a telefonat la poliţie şi s-a predat. Numai că, deşi este o simplă chestiune de aritmetică (se ştiu exact datele privind conducerea la poliţie, arestarea preventivă, încarcerarea şi eliberarea) ea nu poate fi făcută decât de o instanţă de judecată. Altfel spus, nimeni nu ştie în prezent în mod oficial cât (zile sau săptămâni) înseamnă acest rest de pedeapsă sau dacă nu cumva pedeapsa a fost deja executată. Evident, tratamentul cu metadonă a fost întrerupt imediat după predare. Contestaţia înaintată în instanţă de Onţică în legătură cu calcularea restului de pedeapsă are termen de judecată pe 24 aprilie a.c. Din cauza acestor incertitudini privind situația juridică penitenciarul-spital Rahova (care ar fi putut să administreze tratament cu metadonă) a refuzat în trei rânduri transferarea deţinutului.

3. Starea fizică şi psihică a deţinutului în ziua vizitei reprezentantelor asociaţiei era foarte proastă din cauza întreruperii tratamentului cu metadonă începând cu data de 5 aprilie. În momentul în care s-a deschis uşa camerei de deţinere nr. 4 din arest, Onţică era întins pe jos, picioarele şi capul i se mişcau spasmodic iar în mâna stângă ţinea o sticlă cu detergent lichid de rufe. A afirmat că a băut din acea sticlă. Dacă într-adevăr a băut detergent şi, mai ales, cât este greu de aflat. Dar tremuratul corpului şi greutatea cu care s-a deplasat (de fapt a fost dus de două persoane) la cabinetul medical erau evidente și indicau o stare de sănătate cel puțin precară. Apoi, pe durata discuţiei din cabinetul medical şi ulterior într-o cameră din sediul poliţiei, Onţică a avut unele momente în care părea lucid, altele în care îşi pierdea şirul şi confunda persoane şi altele care erau adevărate crize de nervi. În plus, transpira abundent , a vomat în două rânduri, a acuzat dureri în tot corpul şi a repetat că „nu mai poate suporta”. În opinia reprezententelor asociaţiei aceste manifestări sunt caracteristice sevrajului. Onţică a sugerat la un moment dat că ar mai fi avut câteva pastile de metadonă ascunse. Deci, „adevăratul” sevraj ar fi început la câteva zile după predare. Însă, dată fiind incoerenţa deţinutului, aluzia este pusă sub semnul îndoielii. Pe de altă parte, singura menţiune medicală în acest sens este cea a doctorului de la spitalul Obregia (17 aprilie) şi anume postsevraj , pentru că tratamentul cu metadonă a fost întrerupt oficial din 5 aprilie iar examenul a avut loc 12 zile mai târziu şi deci faza de sevraj ar fi fost depăşită. Acelaşi medic a recomandat internarea imediată dar Onţică a refuzat, deoarece nu dorea decât să continuie tratamentul cu metadonă și nu să fie supus unui tratament detox. El a mai refuzat şi medicamentele recomandate de spitalul Obregia, în cunoștință de cauză: nici tramadolul sau novocalmin, nici diazepamul şi nici tiapridalul nu pot înlocui metadona. Se impune precizarea că tratamentul de substituție cu metadonă îi este administrat lui Onțică de CAIA Obregia, instituție amplasată în incinta (curtea) spitalului Al. Obregia.

Trebuie menţionat şi faptul că în camera nr.4 din arest (opt deţinuţi inclusiv Onţică într-un spaţiu cu opt paturi cu o suprafaţă de 15-16 mp) ceilalţi şase deţinuţi (al şaptelea era la instanţă) au confirmat că Onţică a avut zilnic crize.

4. Discuţiile reprezentantelor asociaţiei cu directorul Valentin Dragomir (înainte şi după întrevederea cu Ninel Viorel Onţică) au arătat că mentalităţile se schimbă şi în poliţie, cel puţin sub aspectul recunoaşterii necesităţii de a continua un tratament cu substitute, început înainte de arestare. Directorul a stat ore în şir de vorbă cu Onţică, a făcut cereri către penitenciarul-spital Rahova pentru transferarea deţinutului, l-a dus la spitalul Obregia şi l-ar fi internat acolo dacă nu s-ar fi opus chiar deţinutul. După părerea reprezentantelor asociaţiei, singura soluţie viabilă şi cu aplicare imediată în cazul Onţică ar fi transportarea sa la sediul CAIA unde i s-ar administra doza necesară de metadonă, cu alternativa ca personalul de la CAIA să vină la sediul poliţiei pentru continuarea tratamentului . Dată fiind presiunea factorului timp (vizita a avut loc într-o zi de vineri iar CAIA nu distribuie substitute în weekend) directorul a dat asigurări că se va implica şi el în obţinerea aprobării Direcţiei Medicale din cadrul MAI pentru una din cele două variante. Reprezentantele asociaţiei au solicitat să fie informate asupra rezultatului demersului.

Concluzii:

•  În mod sigur, instanţa de judecată se va pronunţa asupra restului de pedeapsă pe 24 aprilie. Dacă mai sunt câteva zile de închisoare, Onţică va fi transferat la penitenciarul-spital Rahova unde va primi tratamentul cu metadonă. Dacă nu, va fi pus imediat în libertate. Însă cele 20 de zile de privare de tratamentul adecvat înseamnă, după părerea asociaţiei, tratament inuman în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar răspunderea aparţine, în primul rând, Direcţiei Medicale din cadrul MAI care continuă să tergiverseze adoptarea procedurilor necesare pentru continuarea tratamentului cu substitute în aresturile poliţiei;

•  Conducerea DGPMB a fost depăşită de acest caz. Toate eforturile (tentative repetate de a-l transfera pe Onţică la Rahova, prezentarea lui la spitalul Obregia şi disponibilitatea de a-l interna acolo, discuţii îndelungi cu deţinutul) au rămas fără rezultat. Ceea ce DGPMB ar fi trebuit să facă de la bun început ar fi fost ca, în absenţa procedurilor pentru continuarea tratamentului cu metadonă în aresturi, să solicite aprobarea Direcţiei Medicale pentru intervenţia CAIA;

•  APADOR-CH cere Direcţiei Medicale din cadrul MAI să pună urgent la punct procedurile necesare pentru continuarea tratamentului cu substitute în aresturile poliţiei. În acest context asociația reamintește că tratamentul substitutiv este în mod explicit prevăzut în acte normative în vigoare: Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1216/2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri şi Ordinul comun nr. 282/2007 emis de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. Aceste acte normative  definesc ca „situaţie specială” starea privativă de libertate a unui consumator de droguri beneficiar de servicii şi  stabilesc responsabilităţi clare referitoare la modalitatea de continuare a tratamentului substitutiv .

 

 

Manuela Ștefănescu
Maria-Nicoleta Andreescu

1. Ninel Viorel Onţică s-a mai aflat în atenţia APADOR-CH în 2006 când a reclamat purtarea abuzivă a poliţiştilor de la cercetări penale în sediul DGPMB. El fusese reţinut pe data de 29 septembrie 2006, împreună cu alţi trei bărbaţi, sub acuzaţia de furt din locuinţe din Arad şi Deva. Onţică avea asupra lui 50 de pastile de metadonă care i-au fost confiscate de poliţişti – şi nereturnate la punerea în libertate – cu toate că avea asupra lui o „autorizaţie pentru eliberare de stupefiante” emisă de Autoritatea de Sănătate Publică Bucureşti, instituţie responsabilă, la acea vreme, de tratamente cu substitute.

Raport asupra vizitei în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din subordinea Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți

/în /de

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți la data de 17 aprilie 2013.

Reprezentantele asociației au putut constata din nou faptul că în aresturile poliției se utilizează proceduri care vin în contradicție cu prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate și a măsurilor dispuse în cursul procesului penal. Astfel, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) Mehedinți regulile continuă să fie cele stabilite prin Ordinul nr. 988/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea locurilor de reținere și arest preventiv din unitățile de poliție. Ca urmare, încătușarea se face automat (și nu ca măsură excepțională) de fiecare dată când un arestat este scos din incinta arestului, chiar și atunci când persoana respectivă este un minor sau o femeie. APADOR-CH solicită din nou renunțarea la practica încătușarii automate la ieșirea din arest.

Efective, personal, spații de detenție, dotări

La data vizitei CRAP Mehedinți găzduia 17 arestați dintre care 15 bărbați adulți, o femeie și un minor (băiat). 16 persoane erau arestate preventiv iar una era condamnată și urma să fie transferată la penitenciar. Persoanele cu care au discutat reprezentantele APADOR-CH erau arestate de câteva zile până la maximum o lună. Durata șederii în CRAP Mehedinți nu depășește (conform șefului de arest) șase luni dar este în general mai mare de o lună.

Personalul arestului este format din 18 agenți (din care o femeie). Un medic, angajat al inspectoratului poliției de frontieră sau al celui de jandarmerie, este chemat de câte ori este nevoie pentru a consulta arestații sau la aducerea unui arestat nou pentru controlul medical obligatoriu la depunere. Nu activează în arest altfel de personal specializat, cum ar fi psiholog, asistent social sau educator. De altfel arestații nu desfășoară niciun fel de activitate cu excepția plimbărilor zilnice în curtea arestului și vizitele la club unde pot viziona programele TV, citi presa sau juca table.

Arestul este amplasat la demisolul unei clădiri din incinta IJP Mehedinți. Spațiile de deținere constau în 12 camere, din care cinci camere mici (6,75 mp) și șapte camere mari (12 mp fiecare), în total având o capacitate de 38 de paturi. În camerele mici sunt montate câte două paturi suprapuse, iar în camerele mari câte patru paturi nesuprapuse ceea ce dă senzația de spațiu. APADOR-CH semnalează faptul că suprafața per deținut este sub standardul de 4 mp deci camerele sunt supraglomerate atunci când toate paturile sunt ocupate. În același timp spațiul este insuficient în camerele cu două paturi suprapuse, chiar și când acolo este închis un singur om. Asociația consideră că aspectul supraglomerării ar putea fi remediat semnificativ și fără eforturi financiare prin scoaterea unor paturi neocupate din camerele mari.

Niciuna dintre camere nu are grup sanitar propriu sau cambuze. Acest aspect reprezintă o deficiență gravă deoarece o persoană care depinde de altul pentru satisfacerea nevoilor fiziologice este pusă într-o situație umilitoare.

Reprezentantele asociației au vizitat mai multe camere de ambele tipuri, precum și grupurile sanitare și dușurile. Camerele sunt în general bine întreținute, zugrăvite, curate și aerisite. Clădirea este amplasată pe direcția nord-sud și are camerele de o parte și de alta a holului. Ca urmare dimineața beneficiază de lumină naturală camerele dinspre est iar dupămiaza cele dinspre vest. În lipsa unui soare puternic iluminatul natural este slab și vine prin geamurile mici și dublate cu plasă densă. Geamurile pot fi deschise și din interior. Arestul are și un sistem de aer condiționat care funcționează de regulă vara. La momentul vizitei nu era funcțional.

Faptul că în clădire există o centrală termică proprie asigură căldură și apă caldă non stop. Dușurile sunt comune, iar toaletele erau curate. Arestații pot face duș ori de cât ori merg la toaletă. Acestea sunt dotate cu oglinzi resistente la spargere și au gresie pe jos.

Asociația consideră că o persoană care se află în situația de a apela la bunăvoința altuia pentru a merge la toaletă este supusă unui tratament umilitor, degradant, și consideră că este necesară amenajarea de grupuri sanitare în toate camerele. Acest lucru nu ar fi realizabil în clădirea actuală, după cum susțin agenții de serviciu. Aceștia spun că a existat o astfel de intenție a conducerii, dar s-a constatat că nu poate fi modificată instalația interioară de alimentare cu apă și canalizare din cauza nivelului față de apele Dunării.

CRAP pune la dispoziția arestaților, pe lângă cazarmament, săpun și hârtie igienică, dacă aceștia nu au din surse proprii.

Clădirea nu are un sistem video de supraveghere, dar fiecare cameră are sistem de alarmare vizuală și audio. Acesta este folosit ori de câte ori un arestat dorește să meargă la toaletă sau să dea un telefon sau să aibă acces la frigiderele din camera de depozitare.

Arestul are o singură curte de plimbare (de 10x5m), destul de spațioasă, dotată cu un coș de baschet. Arestații pot ieși zilnic în curte pentru minim o oră, precum și la clubul amenajat într-una din camerele arestului, unde există televizor, mașină de spălat, frigider și un scaun de frizerie la care arestații se pot programa pentru tuns sau bărbierit. Niciuna dintre camere nu are televizor pentru că nu există cablu TV, dar în fiecare cameră se aude un difuzor ce transmite muzica de la un post de radio local ales de agenți.

Nu există izolator. Aspectul general al holurilor pe care sunt dispuse camerele și al holului de intrare unde se lasă efectele personale la prezentarea arestaților este unul curat, chiar dacă destul de înghesuit.

Asistența medicală este asigurată cu rândul de doi medici angajați ai Poliției de Frontieră și respectiv Jandarmeriei. IJP are în schemă un post de medic permanent, dar de la pensionarea ultimului doctor care a ocupat acest post nu a mai fost angajat altcineva. Unul dintre cei doi medici amintiți vine în arest ori de câte ori este chemat. La data vizitei reprezentantele APADOR au solicitat să vină un medic și acesta a venit în câteva minute. Același medic efectuează și consultul medical al arestaților la depunere. Dacă vreo persoană prezintă semne de violență (sau susține că a fost lovită) se întocmește un document de constatare și se transmite procurorului. Medicul cu care au discutat reprezentantele APADOR a declarat că recent a fost un caz de arestat care a solicitat un consult de specialitate la coloană, unde fusese operat, iar un altul a solicitat consiliere pentru că era consumator de droguri. Consilierea ar fi fost realizată de un psiholog de la Centrul de prevenire, evaluare și consilierea antidrog. Sunt absente însă programele de tratament pentru consumatorii/foștii consumatori de droguri.Arestul nu derulează niciun program de prevenire a transmiterii infecției HIV/hepatite nici pe cale sexuală și nici sanguină.

Hrana arestaților

Hrana asigurată arestaților din CRAP Mehedinți este preparată și furnizată de Penitenciarul Mehedinți și transportată cu mașina IJP de trei ori pe zi. Persoanele cu care au discutat reprezentantele APADOR-CH au afirmat că hrana este în general acceptabilă. Arestații au posibilitatea să primească și pachete de la familie cu ocazia fiecărei vizite – maxim 10 kg alimente, 6 kg legume și fructe și 10 l de apă sau sucuri. Arestații pot achiziționa bunuri (mai ales alimente) de la magazinul penitenciarului pe baza unei liste care se predă supraveghetorului, de două ori pe săptămână, lunea și vinerea.

Arestul dispune de o bucătărie în care este depozitată vesela în care se distribuie hrana și o cameră în care sunt depozitate alimentele arestaților aduse de acasă, fie în rafturi, fie în frigidere.

Contactul cu exteriorul, alte proceduri aplicate în arestul IJP Mehedinți

Sectorul vizite este amenajat în două camere foarte mici amplasate în exteriorul arestului, în aceeași clădire cu ofițerul de servici de la poarta IJP. Într-o cameră se face controlul și în cealaltă arestatul are contact cu aparținătorii. Agentul stă în dreptul ușii dintre cele două camere, acest lucru fiind de natură să nu ofere niciun pic de intimitate și discreție discuțiilor purtate de arestat cu aparținătorii. Fiecare arestat poate fi vizitat simultan de maxim trei persoane, doi adulți și un minor. Arestul are amenajată în interior o cameră de grefă pentru vizitele avocaților.

Percheziția la depunerea în arest are loc în cabinetul medical, amenajat într-o cameră similară cu celulele. Percheziția corporală este efectuată de un agent de acelați sex cu persoana percheziționată.

Telefonul și cutia poștală sunt în interiorul arestului, pe holul care duce spre curtea de plimbare. Arestații pot comunica telefonic cu familia ori cu avocatul dacă au bani pe cartele (Romtelecom, primite de la aparținători). Telefoanele nu sunt dotate cu vreun paravan sau orice alt fel de dispozitiv care să asigure confidențialitatea convorbirilor. Corespondența poștală este depusă personal de arestați în cutia poștală. Există și un registru în care se înregistrează corespondența primită. APADOR-CH consideră că dreptul arestaților la confidențialitatea convorbirilor telefonice și corespondenței este în general respectat, dar solicită instalarea unor dispozitive (de exemplu, paravane de plexiglas) la telefoane.

CRAP Mehedinți are și o cameră amenajată ca bibliotecă, unde există numeroase volume din colecția editată de un cotidian național și donată arestului de Biblioteca județeană. În lipsa televizoarelor din camere unii arestați – de exemplu minorul – citesc.

Judecătorul delegat

Judecătorul delegat, care activează și la Penitenciarul Mehedinți, face vizite în arest de regulă de două ori pe lună, iar numărul de telefon al acestuia este afișat pe ușă în fiecare cameră, alături de regulamentul de ordine interioară. Activitatea și vizibilitatea judecătorului delegat pot fi considerate modele de bună practică.

Vizita în camere

Camera 8 este una dintre camerele mici, cu două paturi suprapuse. La data vizitei în ea era cazat, de 16 zile, singur, minorul în vârstă de 15 ani care citea o carte. Camera, ca de altfel tot arestul, este încălzită însă iluminatul natural este insuficient. Minorul s-a declarat mulțumit de condițiile de detenție, dar a spus că se plictisește singur. Chiar și când e scos la plimbare în curte tot singur e scos.

În camera 3 – de asemenea cu două paturi – era cazată singura femeie, arestată de două zile și aflată într-o stare vizibilă de agitație, generată de faptul că se afla pentru prima dată în această situație.

Camera 11 are patru paturi și tot atâția bărbați cazați. Cei patru s-au declarat mulțumiți de condițiile de detenție, au spus că sunt scoși frecvent la club sau în curte, consideră că mâncarea e acceptabilă, iar unul dintre ei care era răcit a afirmat că a primit medicamentele necesare. Întrebați dacă sunt încătușați la transportul în exterior cei patru au spus că da, până la mașină, iar în interiorul mașinii sunt descătușați. Sunt încătușați din nou pe drumul de la mașină la instanță.În camera 12, similară cu 11, cei patru arestați au avut aceleași păreri favorabile climatului și personalului.

Concluzii și recomandări:

Asociația solicită măsuri pentru dotarea camerelor cu grup sanitar.
APADOR-CH consideră că arestul IJP Mehedinți este supraglomerat și recomandă o mai bună gestionare a spațiului de cazare. O primă măsură eficientă și necostisitoare este scoaterea unor paturi amplasate în camerele mari.
Asociația recomandă reamenajarea sectorului vizite și amenajarea corespunzătoare a acestuia în sensul acordării unui spațiu care să asigure confidențialitatea discuțiilor dintre arestați și aparținători.

Alte concluzii și recomandări sunt incluse în raport.

Maria-Nicoleta Andreescu

Dollores Benezic

 

Raport asupra vizitei în Centrul de reținere și arestare preventivă din subordinea Inspectoratului Județean de Poliție Dolj

/în /de

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul Inspectoratului Județean de Poliție Dolj la data de 20 decembrie 2012.

Asociația constată din nou faptul că în aresturile poliției se utilizează proceduri care vin în contradicție cu prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate și a măsurilor dispuse în cursul procesului penal. Astfel, deși responsabilii Centrului de reținere și arestare preventivă (CRAP) Dolj au elaborat un regulament de ordine interioară plecând de la prevederile legii, în arestul IJP Dolj regulile continuă să fie cele stabilite prin Ordinul 988/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea locurilor de reținere și arest preventiv din unitățile de poliție. Ca urmare, încătușarea se face automat (și nu ca măsură excepțională) de fiecare dată când un arestat este scos din incinta arestului, chiar și atunci când persoana respectivă este un minor sau o femeie. APADOR-CH reamintește Ministerului Administrației și Internelor că are obligația de a armoniza procedurile din aresturi cu cele stabilite de lege prin emiterea unui ordin care să înlocuiască Ordinul 988/2005.

Efective, personal, spații de detenție, dotări

La data vizitei CRAP Dolj găzduia 60 de arestați dintre care 48 de bărbați adulți, 6 femei și 6 minori (toți băieți). Majoritatea nu au încă o condamnare însă sunt și persoane condamnate în primă instanță și aduse în arest pentru completarea cercetărilor. În plus, în cazuri rare, sunt găzduite aici și persoane condamnate definiv. Într-o astfel de situație se afla la data vizitei o femeie care fusese condamnată definitiv în Italia, fusese extrădată la cerere și aștepta finalizarea formalităților pentru a fi transferată în penitenciar. Femeia se afla în arestul IJP Dolj de aproximativ două luni. Dintre persoanele cu care au discutat reprezentantele APADOR-CH, cel care stătuse cel mai mult în acest arest era acolo de patru luni. Durata șederii în CRAP DOLJ nu depășește (conform șefului de arest) șase luni dar este în general mai mare de o lună.

Personalul arestului constă în 30 de agenți (din care două femei). Un medic și un asistent (angajați ai IJP) sunt zilnic prezenți în arest. Nu activează în arest altfel de personal specializat, cum ar fi psiholog, asistent social sau educator. De altfel arestații nu desfășoară niciun fel de activitate cu excepția plimbărilor zilnice și (într-un număr foarte mic) servirii mesei și gestionării cambuzei.

CRAP Dolj este amplasat la demisolul unei clădiri din incinta IJP Dolj. Spațiile de deținere ale arestului constau în 29 de camere de diferite dimensiuni a căror suprafață totală este de 300 mp (incluzând suprafețele grupurilor sanitare acolo unde acestea există). Trei dintre cele 29 de camere nu pot fi folosite deoarece necesită renovări de amploare iar în cele 26 de camere utilizabile erau instalate la data vizitei 85 de paturi.

Folosite efectiv la data vizitei erau 14 camere printre acestea și cele patru care au grup sanitar). Reprezentantele asociației au vizitat două tipuri de camere în ambele tipuri putând fi constatată supraglomerarea. Astfel, într-o cameră mare, camera 27, de aproximativ 28 mp erau instalate 14 paturi ceea ce inseamnă că atunci când toate paturile sunt ocupate fiecăruia dintre arestați îi revine o suparafață de doar 2 mp, jumătate din minimul recomandat de CPT. La data vizitei în această cameră erau găzduți 10 bărbați. Într-o cameră mai mică, camera 12, cu o suprafață utilă de aproximativ 9 mp erau instalate 4 paturi, toate ocupate. În ambele tipuri de camere este evidentă supraglomerarea . APADOR-CH solicită măsuri urgente pentru diminuarea supraaglomerării, o soluție fiind amenajarea unor spații neutilizate (de fapt neutilizabile la momentul vizitei din cauza degradării) atât de la demisol cât și de la nivelul superior.

Condițiile de detenție sunt foarte diferite de la cameră la cameră. Camerele dotate cu grupri sanitare proprii sunt curate, suficient ventilate și iluminate natural. Grupurile sanitare dispun de WC, chivetă și duș. În aceste camere sunt cazate prioritar femeile, apoi minorii și, în măsura în care rămân locuri, bărbați.

Camerele în care sunt cazați majoritatea bărbaților sunt insuficient iluminate natural și au un aspect neingrijit. În plus, acestea nu au grup sanitar propriu astfel că arestații sunt nevoiți să cheme supraveghetorul pentru a își satisface nevoile fiziologice atât ziua cât și pe timpul nopții. Asociația consideră că o persoană care se află în situația de a apela la bunăvoința altuia pentru a merge la toaletă este supusă unui tratament umilitor, degradant , și consideră că este necesară amenajarea de grupuri sanitare în toate camerele. Acest lucru este realizabil în condițiile alocării de resurse financiare. În plus, grupul sanitar comun, constând în trei cabine de WC fără uși și un pisoar, trebuie urgent renovat și igienizat. Sala dușurilor este de asemenea într-o stare deplorabilă – țevile sunt ruginite și pereții plini de igrasie – deci necesită urgent reparații. Apa rece este disponibilă permanent iar apa caldă se furnizează bisăptămânal, marțea și joia. CRAP pune la dispoziția arestaților, pe lângă cazarmament, săpun și hârtie igienică.

Există patru curți de plimbare în CRAP Dolj, fiecare de aproximativ 16 mp. Arestații pot ieși zilnic în aceste curți (fără vreo dotare) pentru minim o oră.

Trebuie notate discrepanțele evidente între aspectul anumitor spații din interiorul arestului IJP DOLJ. Astfel, așa cum între camere sunt diferențe majore, între spațiile de la intrare și holul pe care sunt dispuse camerele este iarași flagrantă diferență de aspect. Holul de la intrare este, curat, luminos, zugrăvit recent și îngrijit (la data vizitei pe acest hot era amplasat și un pom de Crăciun) iar holurile interioare sunt murdare, întunecoase și reci.

Asistența medicală este asigurată de un medic prezent zilnic în arest. Același medic efectuează și consultul medical al arestaților la depunere. Dacă vreo persoană prezintă semne de violență (sau susține că a fost lovită) se întocmește un document de constatare și se transmite procurorului. Responsabilii CRAP Dolj au afirmat că au existat recent două astfel de cazuri. Nu se derulează niciun program de prevenire a transmiterii infecției HIV/hepatite nici pe cale sexuală și nici sanguină. De asemenea sunt absente programele de tratament pentru consumatorii/foștii consumatori de droguri deși au existat recent cazuri de consumatori de droguri injectabile (în speță, ketamină). Referitor la asistența medicală, persoanele aflate în arest la data vizitei au reclamat doar faptul că nu li se permite să păstreze asupra lor niciun fel de medicament, acestea fiind distribuite de personalul medical zilnic.

Hrana arestaților

Hrana asigurată arestaților din CRAP Dolj este preparată și furnizată de Penitenciarul Craiova. Persoanele cu care au discutat reprezentantele APADOR-CH au afirmat că hrana este în general acceptabilă iar pâinea este foarte bună. Cu toate acestea cei mai mulți mănâncă alimentele primite de la aparținători cu ocazia fiecărei vizite – maxim 10 kg alimente, 6 kg legume și fructe și 10 l de apă sau sucuri. Arestații pot achiziționa bunuri (mai ales alimente) de la magazinul penitenciarului pe baza unei liste care se predă supraveghetorului.

Arestul dispune de o bucătărie în care este depozitată vesela în care se distribuie hrana. Doi arestați lucrează la bucătărie ca veselari. Arestații au la dispoziție o cambuză și frigidere pentru a-și păstra alimentele primite de la aparținători.

Contactul cu exteriorul

Sectorul vizite și grefa sunt amenajate în două camere amplasate în exteriorul arestului propriu-zis, la etajul superior al clădirii. Ambele camere sunt dotate cu dispozitive de separare care se folosesc în toate cazurile. Arestații (mai ales femeile) s-au plâns că nici măcar atunci când primesc vizitele copiilor nu le este permisă vizita fără separator. Fiecare arestat poate fi vizitat simultan de maxim trei persoane, doi adulți și un minor.

Telefoanele, în număr de trei, și cutia poștală sunt în interiorul arestului, în holul de la intrare. Arestații pot comunica telefonic cu familia de două ori pe săptamână (luni și joi) și zilnic cu avocatul, bineînțeles în măsura banilor disponibili pe cartela telefonică (Romtelecom, primită de la aparținători). Telefoanele nu sunt dotate cu vreun paravan sau orice alt fel de dispozitiv care să asigure confidențialitatea convorbirilor. Corespondența poștală este depusă personal de arestați în cutia poștală dar numai după ce este înregistrată într-un registru care consemnează atât expeditorul cât și destinatarul. Există și un registru în care se înregistrează corespondența primită. Dacă păstrarea evidenței scrisorilor primite poate fi considerată acceptabilă (motivul invocat de responsabili este acela că trebuie să poată face dovada că au transmis scrisorile), păstrarea evidenței scrisorilor expediate nu este rezonabilă deoarece astfel arestații se pot simți descurajați în a se adresa în scris autorităților sau altor entități. Poștașul ridică și depune corespondența de trei ori pe săptămână (luni, miercuri și vineri). APADOR-CH consideră că dreptul arestaților la confidențialitatea convorbirilor telefonice și corespondenței nu este respectat și solicită, pe de o parte, renunțarea la registrul de evidență a corespondenței expediate și pe de altă parte, instalarea unor dispozitive (de exemplu, paravane de plexiglas) la telefoane.

Dreptul la informare al arestaților este asigurat prin faptul că fiecare cameră este dotată cu televizor (racordat la un furnizor de programe prin cablu). Arestații se pot uita la ce programe aleg și fără să fie condiționați de vreun orar.

Alte proceduri aplicate în arestul IJP Dolj – judecătorul delegat

Percheziția la depunerea în arest are loc într-un spațiu amenajat corespunzător pentru a se putea realiza fără afectarea dreptului la intimitate al persoanei. Concret, percheziția corporală are loc după o perdea și este efectuată de un agent de acelați sex cu persoana percheziționată. Perchezițiile în camere au loc în prezența unuia dintre arestați desemnat ad-hoc de cei găzduiți în camera respectivă. În CRAP Dolj s-a renunțat la practica desemnării unui responsabil de cameră.

În situația în care arestații au nevoie să cheme un supraveghetor (situație frecventă în camerele care nu au grup sanitar) activează sistemul de alarmare vizuală. Acesta este funcțional în toate camerele.

În cazurile de refuz de hrană arestatul este consultat zilnic de către medicul arestului și se solicită prezența judecătorului delegat. Acesta, care se ocupă de CRAP Dolj și de Penitenciarul pentru Minori și Tineri Craiova, este oricum prezent în arest de aproximativ două ori pe săptămână iar arestații îl pot contacta telefonic (numărul de telefon al judecătorului delegat este afișat pe cutia poștală). Activitatea și vizibilitatea judecătorului delegat pot fi considerate modele de bună practică.

Vizita în camere

Camera 27 este una dintre camerele care nu are grup sanitar propriu. La data vizitei era supraglomerată cu toate că nu erau ocupate toate cele 14 paturi instalate în spațiul de aproximativ 28 mp. Camera, ca de altfel tot arestul, este suficient încălzită însă iluminatul natural este insuficient. Cei 10 arestați găzduiți în această cameră s-au declarat mulțumiți de condițiile de detenție mai puțin de calitatea saltelelor și de faptul că nu au WC în cameră.

Camera 12 are aproximativ 9 mp utili în care sunt instalate patru paturi (cu saltele de bună calitate) și este dotată cu WC și duș. Apa caldă se furnizează de două ori pe săptămână. Cele patru femei cazate aici s-au plâns că nu pot primi medicamente de la aparținători și că nu pot păstra niciun fel de medicament în cameră (astfel că sunt nevoite uneori să suporte dureri peste noapte până când sosește medicul). De asemenea, s-au plâns că nu își pot ține copiii în brațe când sunt vizitate deoarece toate vizitele aparținătorilor se desfășoară cu dispozitiv de separare.

În Camera 11, similară cu 12 exceptând calitatea saltelelor, erau cazate la data vizitei 2 femei în patru paturi. Una dintre ele a declarat că suferă de hernie de disc și că are dureri mari din cauza saltelei foarte proaste.

Reprezentantele APADOR-CH au discutat și cu cei trei arestați din Camera 10 (9 mp, patru paturi, grup sanitar propriu) care s-au declarat mulțumiți de condițiile de detenție.

Concluzii și recomandări:

Asociația solicită măsuri urgente pentru diminuarea supraaglomerării și pentru dotarea tuturor camerelor cu grup sanitar. Aceste lucruri se pot realiza prin minime investiții sau printr-o mai bună gospodărire a resurselor având în vedere că în arestul IJP Dolj există atât spații neutilizate cât și evidente discrepanțe în ce privește dotarea/amenajarea anumitor spații .

APADOR-CH recomandă reamenajarea sectorului vizite și acordarea dreptului la vizită la masă mai ales în cazurile când arestații sunt vizitați de copii.
Din nou asociația solicită renunțarea la practica încătușarii automate la ieșirea din arest.

Alte concluzii și recomandări sunt incluse în raport.

Maria-Nicoleta Andreescu
Dollores Benezic

Raport privind vizita în Centrul de reținere și arestare preventivă din subordinea Inspectoratului Județean de Poliție Galați

/în /de

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul IJP Galați pe 21 noiembrie 2012.

1. Spații de deținere – amplasament și dotări – efective, personal.

Centrul de reținere și arestare preventivă (CRAP) este situat în incinta inspectoratului și ocupă trei niveluri ale unei aripi a clădirii. Camerele care găzduiesc deținuți sunt situate pe două niveluri, la etajele 1 și 2 ale clădirii. Cele situate la parter sunt utilizate ca spații de depozitare sau sunt destinate unor activități cum ar fi amprentarea sau fotografierea persoanelor arestate. Una dintre camere servește drept „club” al personalului.

Arestul propriu-zis, pe două niveluri, dispune de douăsprezece camere și o cameră destinată izolării despre care responsabilii au declarat că nu a mai fost folosită de multă vreme. La data vizitei aceasta era utilizată ca spațiu de depozitare a bagajelor arestaților. Pe fiecare dintre cele două niveluri sunt câte șase camere – patru cu suprafața de 12 mp și două cu suprafața de 9 mp. Suprafața totală a spațiilor de deținere din CRAP Galați este de 132 mp. În acest spațiu sunt instalate 57 de paturi, toate ocupate la data vizitei. Astfel, fiecăruia dintre arestați îi revine o suprafață de 2,31 mp, mult mai puțin (cam jumătate) decât cei 4 mp care ar trebui, la nivel minimal, să revină unui deținut conform strandardelor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT). Arestul IJP Galați este, așadar, supraglomerat . De altfel, șeful arestului a declarat că au existat, chiar și recent, situații în care a trebuit să găzduiască mai mult de 57 de persoane astfel că unii dintre arestați au fost nevoiți să doarmă doi într-un pat. APADOR-CH consideră situația intolerabilă și solicită măsuri urgente pentru remediere.

Camerele de deținere sunt dotate cu grupuri sanitare de aproximativ un mp constând din WC turcesc deasupra căruia este amplasat un duș. Grupurile sanitare sunt insalubre. Pereții sunt plini de igrasie iar componentele metalice ruginite. În camere se simte un miros pregnant de amoniac provenind dinspre WC-uri. În camerele vizitate arestații astupaseră orificiul WC-ului cu PET-uri umplute cu apă.

Deși camerele sunt amplasate la etajele 1 și 2 ale clădirii iluminatul natural este deficitar (mai ales la etajul 1) din cauza plaselor foarte dese instalate la ferestre astfel că becurile rămân aprinse și pe durata zilei. APADOR-CH recomandă dezinstalarea unui rând de plase pentru a se putea asigura luminarea naturală a camerelor. Aerisirea se realizează corespunzător deoarece arestații pot închide și deschide ferestrele când vor.

Doi dintre arestați – „veselarii” – gestionează o încăpere în care se află patru frigidere și mai multe rafturi în care sunt depozitate alimentele pe care deținuții le primesc de la aparținători. Arestații primesc, la cerere, apă fierbinte pentru a-și face ceai sau cafea.

Camerele de deținere din CRAP Galați sunt dotate cu sistem de alarmare vizuală și cu televizoare funcționale. În arest nu sunt instalate camere video de supraveghere. Trei autoutilitare de transport moderne (Ford Transit), special amenajate pentru misiuni de escortă, deservesc CRAP Galați.

La data vizitei toți cei 57 de arestați erau bărbați, 55 adulți și doi tineri (cu vârsta între 18 și 21 de ani). CRAP Galați găzduiește ocazional și femei sau minori însă pentru perioade scurte de timp. Atât femeile cât și minorii sunt transferați, cât se poate de repede, în alte locuri de deținere, de regulă în penitenciarele apropiate care pot primi aceste categorii de persoane private de libertate. Conform afirmațiilor șefului de arest, media duratei șederii în CRAP Galați este de 3 luni.

30 de persoane, inclusiv șeful, reprezintă personalul arestului IJP Galați. Dintre aceștia patru sunt femei iar, conform afirmațiilor șefului arestului, majoritatea agenților sunt absolvenți ai școlii de poliție cu specializarea „arest”.

2. Hrană, asistență medicală – inclusiv igienă.

În arestul IJP Galați hrana este furnizată de Penitenciarul Galați. Arestații au afirmat că de cele mai multe ori hrana pusă la dispoziție este de o calitate atât de proastă încât nu se pot atinge de ea. Ei mănâncă alimentele aduse de aparținători cu ocazia vizitelor sau cumpărate, dacă dispun de bani, de personalul arestului .

În incinta CRAP Galați este amenajat un cabinet medical în care, conform declarațiilor șefului arestului, un medic de medicină generală acordă zilnic consultații. La momentul vizitei la cabinetul medical era prezent un asistent medical. Arestații au declarat că sunt consultați de medic de fiecare dată când solicită acest lucru, în aceeași zi în care au solicitat consultația. Conform afirmațiilor personalului arestului, în caz de urgență se apelează numărul unic 112. În CRAP Galați nu se derulează niciun program de prevenire a infecției cu HIV/hepatite. În cazul în care un arestat declară că este consumator de droguri este solicitat sprijinul structurii teritoriale a Agenției Naționale Antidrog care asigură consiliere psihologică (niciun alt tip de intervenție, de exemplu tratament subsitutiv, nu este disponibil). APADOR-CH recomandă responsabililor arestului să aibă în vedere inițerea unor programe de prevenire a îmbolnăvirilor.

Apa rece și caldă sunt disponibile permanent (utilitățile arestului sunt furnizate ca și întregii clădiri a IJP-ului). CRAP Galați nu furnizează deținuților niciun fel de obiecte/produse de igienă deși acest lucru este prevăzut de legislația în vigoare. Acest lucru poate conduce la situații umilitoare pentru arestați care nu dispun de resurse finaniciare sau care nu sunt vizitați de aparținători (de exemplu, pot fi puși în situația neplacută de a fi nevoiți să ceară hârtie igienică). Grupurile sanitare (descrise mai sus) sunt mai degrabă surse de îmbolnăvire decât facilități în vederea asigurării igienei unei persoane.

3. Contactul cu exteriorul, alte drepturi.

Arestații din CRAP Galați au dreptul să efectueze două apeluri telefonice săptămânal (către numere pe care trebuie să le declare anterior) și să telefoneze avocatului ori de câte ori doresc în limita sumelor de bani de care dispun (pe cartelă). Amplasarea terminalelor (două) telefonice nu asigură confidențialitatea convorbirilor. Acestea se gasesc pe un hol în apropierea biroului supraveghetorilor și nu au cabină.

Corespondența poștală este confidențială. Arestații introduc cu mâna lor scrisorile în cutia poștală care este amplasată în drumul către curtea de plimbare. Referitor la corespondența primită se înregistrează doar faptul că a fost primită. Mai exact, arestatul semnează că a primit la data de …, o scrisoare, fără a se consemna expeditorul. Plicul este deschis de supraveghetor în prezența destinatarului pentru verificare dar textul scrisorii nu este citit.

Vizitele aparținătorilor și întâlnirile cu avocații au loc într-o cameră (care este utilizată și pentru anchetă) din afara arestului, mai exact, un etaj mai sus. Camera este impropriu amenajată în sensul că nu poate asigura supravegherea exculsiv vizuală . Este dotată cu o masă și mai multe scaune din care unu este ocupat de un supraveghetor pe toată durata vizitelor familiei. Un avocat prezent la anchetă la momentul vizitei reprezentantelor APADOR-CH a afirmat că, la cerere, supraveghetorul iese din încăpere. Asociația recomandă instalarea unui sistem de supraveghere exclusiv vizuală prin montarea unui geam la ușa camerei.

Arestul dispune de două curți de plimbare, una pe fiecare nivel. Cea de la etajul unu are aproximativ 12 mp iar cea de la etajul doi, cam 15 mp. Nu există niciun fel de dotare în aceste curți, în fapt niște camere fără acoperiș, astfel că arestații nu pot desfășura vreo activitate în afara mersului dus-întors. Persoanele cu care reprezentantele asociației au discutat în cursul vizitei au declarat că ies zilnic în curtea de plimbare pentru o oră. APADOR-CH sugerează dotarea curților cu un minim echipament pe care arestații să îl poată folosi pentru exerciții fizice, de exemplu, niște bare orizontale pentru tracțiuni.

În măsura în care arestații dispun de bani aceștia pot cumpăra diverse bunuri. Arestatul face dimineața o listă iar cineva dintre angajați se deplasează la un magazin apropiat și face cumpărăturile respective.

Judecătorul delegat este același care răspunde de Penitenciarul Galați. Acesta nu are un program regulat în CRAP Galați ci se deplasează aici doar o dată pe lună sau când este solicitat, de regulă atunci când vreun arestat declară refuz de hrană. Datele de contact ale judecătorului delegat nu sunt afişate niciunde în incinta arestului , prin urmare nu este clar cum poate fi solicitată întrevederea cu acesta. De altfel, la vizita în camere, arestaţii au declarat că nu ştiu cine este judecătorul delegat. Asociaţia recomandă ca pe holul arestului să fie afişată, la vedere, o listă cu numele şi numărul de telefon al judecătorului delegat, dar şi date de contact ale instituţiilor de stat de interes public.

4. Chestiuni de pocedură – încătușarea și percheziția

În CRAP Galați se practică în continuare încătușarea automată, practică ce nu este în concordanță cu prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, lege care stipulează că încătușarea trebuie să fie excepția și nu regula. Chiar și femeile și minorii sunt încătușați (doi câte doi, unul de mâna dreaptă și unul de mâna stângă) de fiecare dată când sunt scoși din arest. APADOR-CH reamintește faptul că nu a fost încă elaborat regulamentul de funcționare a aresturilor care ar trebui să alinieze procedurile utilizate cu prevederile Legii nr. 275/2006.

Percheziția corporală la introducerea în CRAP Galați se realizează, de regulă, în una dintre curțile de plimbare, cea de la etajul unu, sau pe hol atunci când afară este frig. În opinia asociației acest fapt este umilitor deoarece dezbrăcarea unei persoane într-un spațiu, chiar și doar parțial deschis, şi mai ales pe culoarul de trecere al arestului, echivalează cu o expunere intimă ce poate crea un disconfort. APADOR-CH recomandă ca percheziția corporală să se realizeze într-o incintă închisă (o cameră).

5. Discuții cu arestații

Reprezentantele APADOR-CH au discutat cu arestații din trei camere. În camera 5, etaj 1, aproximativ 12 mp inclusiv spațiul ocupat de grupul sanitar, erau cazați șase bărbați în șase paturi. În camera 6, etaj 1, de 9 mp, erau cazați patru bărbați în patru paturi iar în camera 12, etaj 2 erau instalate șase paturi, toate ocupate. Arestații s-au plâns doar de calitatea hranei și de mirosul fetid al grupurilor sanitare.

Concluzii și recomandări:

Principala problemă a arestului din incinta IJP Galați o reprezintă supraaglomerarea . Neplăcerile cauzate de supraglomerare sunt agravate de faptul că grupurile sanitare sunt insalubre precum și de lipsa unei iluminări naturale adecvate. Asociația solicită măsuri urgente pentru remedierea problemei supraaglomerării, o posibilă rezolvare constând în amenajarea unor camere care deservesc arestul (cele de la parter) ca spații de detenție. APADOR-CH solicită și renovarea și igienizarea grupurilor sanitare;

În arestul IJP Galați confidențialitatea convorbirilor telefonice precum și a discuțiilor ce au loc în timpul vizitelor aparținătorilor nu sunt respectate. Asociația consideră că aceasta ar putea fi asigurată cu investiții minore (montarea unor panouri de plexiglas);

APADOR-CH solicită din nou renunțarea la practica încătușării automate a arestaților și reamintește că, potrivit legii, imobilizarea cu cătușe este permisă doar în situații excepționale.

Alte concluzii și recomandări sunt incluse în raport.

Maria-Nicoleta Andreescu
Doina-Adelina Boboșatu

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra vizitei în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 12 din incinta Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Feroviare București

/în /de

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 12 din incinta Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Feroviare pe data de 11 septembrie 2012. Centrul găzduieşte minori şi tineri (18-21 de ani) de sex masculin fără probleme de sănătate.

În Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 12 se folosesc în continuare proceduri care vin în contradicţie cu reglementările din Legea nr. 275/2006 şi care aduc atingere drepturilor deţinuţilor. De exemplu: înregistrarea corespondenţei atât la primire cât şi la expediere, cu menţionarea destinatarului/expeditorului care primeşte/trimite scrisori arestaţilor. Confidenţialitatea discuţiilor între arestat şi avocat nu este asigurată pentru că biroul destinat vizitelor nu este amenajat astfel încât să se permită numai supravegherea vizuală. Uşa biroului ramâne deschisă în timpul discuţiilor în vreme ce agentul de pază stă în pragul uşii pentru supraveghere şi deci îi este practic imposibil să nu audă ce se vorbeşte.

Încătuşarea la ieşirea din arest continuă să fie regula, şi nu excepţia, aşa cum prevede Legea nr. 275/2006. Justificarea  frecventă a „regulii” încătuşării se referă la suspiciunea că toţi arestaţii ar avea intenţii de evadare, excepţie prevăzută în Legea nr. 275/2006. Este, evident, un pretext pentru „uşurarea” muncii agenţilor care asigură escortarea. Cazurile de evadare sunt rare şi în covârşitoare majoritate au legatură doar cu neglijenţa agenţilor de poliţie, fără legătură cu încătuşarea la scoaterea  din arest. APADOR-CH insistă  asupra renunţării la această metodă degradantă – şi, uneori, inumană – ca REGULĂ şi aplicarea sa doar în cazuri excepţionale.

Spaţii de deţinere, efective

La data vizitei, în evidențele Centrului nr. 12 se aflau 14 minori şi tineri (1 minor şi 13tineri). Doi dintre tineri se aflau în drum spre penitenciar. Referitor la perioada de şedere în arest, responsabilii au afirmat că persoanele nu rămân aici mai mult de două luni. Arestul este dotat cu 20 de paturi în cinci camere, iar la data vizitei numai patru dintre acestea erau ocupate.

Reprezentantele APADOR-CH au vizitat toate cele cinci camere. Camerele de deţinere, au aproximativ 12 mp fiecare incluzând spațiul grupului sanitar. Doar în una dintre camere erau ocupate toate cele 4 paturi. APADOR-CH reaminteşte că recomandările Comitetului pentru Prevenirea Torturii sunt ca fiecărui deţinut, atât din penitenciare cât şi din aresturile poliţiei, să-i revină cel puţin 4 mp. Însă în camera complet ocupată fiecărei persoane îi revin mai puțin de 3 mp ceea ce înseamnă, în fapt, supraaglomerare. Arestaţii au declarat că nu s-a întâmplat niciodată să fie cazaţi câte doi într-un pat. Ferestrele camerelor sunt prevăzute pe interior cu plase de metal dese, apoi bare de fier, apoi geamul şi încă un rând de bare de fier la exterior. Iluminatul natural este insuficient, astfel că becurile din camere rămân aprinse şi pe durata zilei. Becurile nu pot fi stinse decât din afara celulei, de pe hol. Ferestrele se deschid numai din exterior, de către agenţi. De apreciat este că arestul are un sistem propriu de ventilaţie care asigură o aerisire corespunzătoare. Sistemul de alarmare cu sonerii era defect la momentul vizitei; pentru alarmare arestaţii bat în uşi.

Centrul nr. 12 are o cameră destinată percheziţiei corporale pentru momentul când persoanele reţinute sunt aduse aici. Banii şi bunurile găsite asupra lor la introducerea în arest sunt păstrate într-un seif, împreună cu o fişă ataşată unde sunt trecute toate bunurile reţinute.

Condiţii igienice

Fiecare cameră are propriul grup sanitar sub forma unei cabine dotate cu WC turcesc, chiuvetă şi duş. Cabinele sunt prevăzute cu perdele care să asigure intimitatea persoanelor cazate. Un fapt pozitiv este că la duşuri este apă caldă non-stop. Persoanelor cazate nu li se asigură decât patul, cearceafuri, pernă şi pătură. Personalul arestului a afirmat că au o maşină de spălat unde sunt spălate cearceafurile şi hainele arestaţilor. Procurarea celorlalte ustensile – săpun, pastă de dinţi, hârtie igienică, aparate de ras – cade în sarcina persoanelor private de libertate. Aparatele de ras sunt ţinute în cutii separate pentru fiecare persoană privată de libertate, în biroul agenţilor de pază. Un frizer vine în arest de două ori pe lună pentru a tunde arestaţii.

Hrana

Hrana furnizată persoanelor private de libertate este adusă de la Penitenciarul Rahova. Reprezentantele APADOR-CH au vizitat camera unde sunt frigiderele în care se ţine mâncarea primită de la aparţinători sau cumpărată de arestaţi. Frigiderele sunt funcţionale şi pentru fiecare cameră este destinat un compartiment separat. Tinerii aflați în CRAP nr. 12 au afirmat că mănâncă atât ce primesc de la aparținători cât și ce le pune la dispoziție arestul și că sunt mulţumiţi de calitatea hranei.

Activităţi, corespondenţă, contacte cu exteriorul, alte drepturi

Arestul dispune de o curte de plimbare de aproximativ 20 mp unde minorii/tinerii nu au posibilitatea să desfăşoare nicio activitate, decât să stea în picioare sau să facă câţiva paşi. Atât cei cazaţi aici cât şi agenţii de pază au declarat că ieşirile în curtea de plimbare se fac zilnic, timp de una-două ore.

Centrul nu dispune de un club şi nu desfăşoară niciun program de activităţi. Pe hol se afla o bandă de alergat care la momentul vizitei nu era funcţională. Personalul arestului a afirmat că există televizoare ce ar putea fi puse în camere, dar cutiile de protecţie sunt rupte. Pe holul arestului există rafturi cu câteva cărţi pe care tinerii le pot lua în cameră să citească.

Cutia poştală este pe hol şi scrisorile sunt depuse în cutie direct de către arestaţi. Atât la primire, cât şi la expediere se înregistrează expeditorul, respectiv destinatarul. Practica, în cazurile când arestatul expediază scrisori, este cel puţin bizară, pentru că trebuie să meargă mai întâi cu acestea în biroul agenţilor de pază ca să se înregistreze numele destinatarului, după care arestatul le poate pune la cutia poştală. APADOR-CH susţine că dreptul la corespondenţă este în acest fel restricţionat şi cere conducerii arestului să justifice această practică. Telefonul este tot pe hol, tinerii sunt păziţi în timpul apelurilor, deci confidenţialitatea convorbirilor nu este asigurată. Cartelele de telefon le sunt furnizate de către familie. Arestaţii au dreptul la minim un telefon pe săptămână, de obicei în ziua de luni, dar se permit şi mai multe, în funcţie de nevoi. Fiecare personă privată de libertate trebuie să lase agenţilor o listă cu numerele apelate, iar apelurile către avocaţi sunt nelimitate. În arest există camere de luat vederi montate numai pe hol. APADOR-CH sugerează instalarea camerelor video şi în birourile în care se desfăşoară anchetele. În acest fel s-ar diminua susbstanţial numărul plângerilor – justificate sau nu – ale persoanelor private de libertate cu privire la rele tratamente din partea poliţiştilor pe durata cercetărilor.

Persoanele arestate au dreptul la nu număr de opt vizite pe lună din partea familiei, prietenilor şi nelimitat din partea avocaţilor. Inconvenientul este că vizitele atât cu familia cât şi cu avocaţii sunt organizate în acelaşi birou unde nu se poate asigura doar supravegherea vizuală a convorbirilor. APADOR-CH atrage atenţia conducerii arestului că acest fapt contravine prevederilor Legii nr. 275/2006 şi recomandă instalarea unei uşi la această cameră care să aibă un geam transparent astfel încât supravegherea vizitelor să fie exclusiv vizuală. Pachetele aduse la vizită sunt desfăcute și verificate de agenţii de pază în prezenţa arestaţilor.

Cât priveşte judecătorul delegat, numărul acestuia de telefon este afişat pe holul clădirii, alături de alte numere de telefon de interes general. Personalul arestului a menţionat că tinerii cunosc dreptul pe care îl au de a apela la judecătorul delegat pentru că la momentul aducerii în arest li se înmânează un proces verbal cu drepturi şi obligaţii. Judecătorul delegat vine în arest numai la cerere. Personalul a mai afirmat că judecătorul delegat nu a mai fost de mult timp în Centrul nr. 12 pentru că nu au existat cereri şi nici cazuri care să necesite prezenţa acestuia.

Asistenţa medicală

Personalul arestului a afirmat că medicul este chemat în caz de nevoie, deţinuţii sunt trimişi la cabinetul medical, sau se apelează la 112, în funcţie de gravitatea cazului.

Persoanele care, la momentul reţinerii sunt dependente de droguri, rămân până când adicţia este tratată la Centrul nr. 1 de reţinere şi arestare preventivă, apoi sunt transferate în Centrul nr. 12.

Personalul Centrului nr. 12 a afirmat că la momentul vizitei niciunul dintre tineri nu avea probleme de sănătate. Nu există nicio posibilitate de accesare a unor servicii de prevenire a transmiterii HIV/SIDA sau a altor boli infecțioase. Nu se distribuie prezervative și nu există vreun program prin care să se distribuie metadonă în arest în cazul în care ar exista această nevoie. La nivelul IGPR tratamentul substitutiv este neacceptat, în condiţiile în care este în mod explicit prevăzut în acte normative în vigoare.

Reprezentantele APADOR-CH au vorbit cu toate persoanele private de libertate din arest care au afirmat că nu au nemulţumiri legate de calitatea hranei sau a condiţiilor de detenţie, că sunt scoşi zilnic în curtea de plimbare. Nu au avut plângeri nici în ceea ce priveşte comportamentul personalului din arest sau alte drepturi ca cel la corespondenţă sau la vizite.

Concluzii şi recomandări:

Asociația solicită instalarea la camera destinată vizitelor a unei uşi prevăzute cu geam transparent astfel încât supravegherea din partea agenţilor de pază în timpul vizitelor să se facă exclusiv vizual.

APADOR-CH consideră că trebuie să se renunţe la practica înregistrării numelui destinatarilor scrisorilor expediate de către arestaţi pentru a nu-i descuraja pe aceştia din urmă să-şi exercite dreptul la corespondenţă.
Asociația cere de asemenea, să se renunţe la practica încătuşării la scoaterea din arest şi aceasta să fie aplicată numai în cazurile unde este absolut necesară.

Alte concluzii și recomandări sunt incluse în raport.

Maria-Nicoleta Andreescu

Doina-Adelina Boboşatu

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport privind cazurile persoanelor care s-au adresat APADOR-CH reclamând abuzuri ale forţelor de ordine în contextul protestelor de stradă – 13 ianuarie-14 februarie 2012

/în , /de

La câteva zile după izbucnirea protestelor de stradă din ianuarie 2012, APADOR-CH a reacţionat public în două rânduri condamnând atât intervenţiile vădit disproporţionate ale jandarmilor cât şi lipsa de reacţie a parchetului în cazul acestora. În acest context mai multe persoane s-au adresat APADOR-CH reclamând abuzuri din partea jandarmeriei.

Acest raport conţine exclusiv informaţii furnizate asociației de persoanele care s-au adresat APADOR-CH şi care şi-au exprimat acordul ca informaţiile să fie făcute publice fie în integralitatea lor fie păstrând confidenţialitatea asupra numelui persoanei.

Concluziile şi recomandările APADOR-CH se regăsesc pe larg la finalul raportului. Pe scurt, asociaţia a constatat că unele acţiuni ale jandarmilor au fost de o brutalitate vădit disproproţionată faţă de situaţia de fapt, că multe dintre măsurile luate de jandarmi au fost arbitrare şi că majoritatea intervenţiilor nu au avut ca scop direct protejarea ordinii publice ci sunt mai degrabă acţiuni de hărţuire a protestatarilor cu scopul de a descuraja participarea cetăţenilor la evenimente de stradă.

Cazurile sunt prezentate în ordine cronologică.

Dl. Ionuţ Chiţulescu a relatat că în seara de 14 ianuarie 2012, în jurul orei 20:30 ieşise să se întâlnească cu un prieten în zona străzii Ion Câmpineanu. Înainte de a-și întâlni prietenul, s-a întâlnit cu jandarmii în apropiere de intersecţia străzilor bd. Magheru cu Ion Câmpineanu. Acolo a fost imobilizat brutal de un jandarm care i-a prins mâna şi i-a răsucit-o, i-a cerut să îl urmeze şi să îşi pună mâna neimobilizată pe cap. Dl. Chiţulescu a relatat că a fost condus astfel către parcarea din Piaţa Revoluţiei unde se aflau câteva maşini ale jandarmeriei şi că pe drum nu i s-a răspuns la întrebările privind motivul privării de libertate şi a fost lovit cu cotul în coaste. A fost perchezitionat, fotografiat, forţat să îşi închidă telefonul mobil şi băgat într-o dubă unde a stat aproximativ o jumătate de oră cu mâinile pe cap. Ulterior toţi cei din dubă au fost scoşi şi puşi să semneze procese verbale prin care erau amendaţi pentru tulburarea liniştii publice sub ameninţarea că, dacă nu semnează, vor fi duşi la poliţie şi amendaţi cu sume mult mai mari. Ionuţ Chiţulescu a semnat numai după ce jandarmii au acceptat să consemneze în procesul verbal că nu recunoaşte fapta. A fost privat de libertate aproximativ două ore şi jumătate iar în procesul verbal prezentat asociaţiei se consemnează ca motiv al sancţionării contravenţionale încălcarea Legii nr. 61/1991.

Domnul M.Ş. se afla pe 14 ianuarie seara la fântână la Universitate. În jurul orei 21:00 în zonă a apărut un grup de protestatari care aruncau cu pietre şi care erau urmăriţi de jandarmi. Dl. M.Ş. şi alte şase-şapte persoane care încercau să părăsească zona au fost încercuiţi de un cordon de jandarmi şi duşi cu mâinile la spate către o dubă mică a jandarmeriei, legitimaţi şi fotografiaţi; niciunul dintre ei nu s-a opus având în vedere rapiditatea cu care s-au desfăşurat evenimentele. Dl. M.Ş i s-a prezentat un proces verbal de amendă (100 de lei sancţiune contravenţională pentru tulburarea liniştii publice) pe care iniţial a refuzat să îl semneze. A semnat în cele din urmă sub ameninţarea:„mai bine semnează că dacă nu o să semnezi în dubă”. Incidentul a durat aproximativ jumătate de oră. M.Ş. consideră că acţiunea jandarmilor a fost un abuz având în vedere atât violenţa cât şi faptul că el nu se comportase agresiv sau de manieră să tulbure liniştea publică.

Sâmbătă, 14 ianuarie, în jurul orei 22:45 domnul Ţîru Bogdan se afla în zona Piaţa Universităţii. Coborâse dintr-un taxi pe strada J.L.Calderon şi avea ca destinaţie Piaţa Romană unde trebuia să se întâlnească cu câţiva prieteni la o cafenea. A fost curios să vadă ce se întâmplă în Piaţa Universității aşa că a hotărât să parcurgă ultima parte a drumului până la destinaţie pe jos. Aşadar a mers pe strada Batiştei şi a traversat Bulevardul Magheru în dreptul străzii Ion Câmpineanu, filmând cu telefonul în timp ce mergea. Dl. Tîru relatează că după ce a traversat a trecut prin dreptul unui cordon de jandarmi şi că a schimbat cu un jandarmii câteva replici în glumă. După ce unul dintre jandarmi, văzând ca filmează l-a întrebat « De la ce televiziune sunteţi? », un alt jandarm s-a apropiat şi l-a lovit pe dl. Ţîru cu scutul în cap, bruscându-l totodată pentru a-i lua telefonul. Relatarea este confirmată de înregistrarea incidentului filmată cu telefonul mobil şi prezentată de  Dl. Ţîru reprezentanţilor APADOR-CH (imaginile sunt întunecate şi se succed cu mare rapiditate însă sunetul confirmă faptul că dl. Ţîru a fost lovit cu scutul).

În seara de 14 ianuarie domnii Andrei şi Augustin Ristache, fiu şi tată, luaseră parte la protestul de la Universitate timp de aproximativ o oră, în mod paşnic. În jurul orei 23:30 au părăsit piaţa, îndreptându-se spre staţia RATB de la Universitate cu intenţia de a pleca acasă, când au fost opriţi de doi jandarmi care au început să-l lovească pe Andrei Ristache. După ce Augustin Ristache a încercat să întervină a fost şi el lovit şi doborât. Cei doi au fost lăsaţi să plece şi s-au îndreptat către Casa Centrală a Armatei unde au întâlnit alt grup de jandarmi, mascaţi, care i-au lovit cu bastoanele până au căzut şi au continuat să-i lovească şi căzuţi, i-au târât până la dubă şi i-au condus la Secţia 17 de Poliţie. În dubă Andrei Ristache l-a rugat pe unul dintre jandarmi să-l ducă mai întâi pe tatăl său la spital pentru că nu mai putea să respire, dar jandarmul a refuzat, spunând că vor merge întâi la secţie să-şi primească amenzile, apoi pot să facă ce vor ei. Andrei Ristache a apelat serviciul de urgenţe 112 care a trimis un echipaj medical la Secţia 17. Salvarea l-a preluat pe Augustin Ristache şi l-a dus la Spitalul Universitar de Urgenţă, unde a rămas până la ora 7:00. Andrei Ristache a trebuit însă să rămână la Secţia 17 Poliţie, nefiind lăsat să-şi însoţească tatăl la spital. În secţie a fost legitimat şi fotografiat. În jurul orei 3:00 dimineaţa a zilei de 15 ianuarie i s-a prezentat un proces verbal prin care era amendat cu 200 de lei pentru tulburarea liniştii publice. A semnat procesul verbal menţionând că nu recunoaşte fapta, grăbit fiind să meargă la spital după tatăl său. A fost lăsat să plece din secţia de poliţie abia la ora 3:30, după patru ore de privare de libertate. Andrei şi Augustin Ristache au s-au prezentat la IML pentru a obţine certificate medico-legale în vederea susţinerii plângerilor penale împotriva jandarmilor care i-au agresat. Tot în acest scop au solicitat Spitalului Universitar de Urgenţă adeverinţe medicale. Adeverinţa eliberată lui Andrei Ristache consemnează „traumatism cranio-cerebral minor nivel 0 şi contuzie toraco-abdominală”. Cea eliberată lui Augustin Ristache consemnează „traumatism cranio-cerebral minor nivel 0, contuzie toraco-abdominală, contuzie bazin şi mâna dreaptă”.

În data de 15 ianuarie, în intervalul orar 19:15 – 19:30 doamna Amelia Rusu se afla în faţa Teatrului Naţional Bucureşti, urcată pe soclul unde sunt amplasate statuile din faţa teatrului pentru a protesta. Alte persoane care protestau în zonă au urcat brusc pe statui retrăgându-se din faţa unui jet de gaze lacrimogene lansat de jandarmi fără vreun avertisment. Dna. Rusu a căzut, a început să se simtă rău din cauza gazelor lacrimogene,a coborât de pe soclu şi a strigat să vină o ambulanţă. Dna. Rusu relatează că şi-a pierdut cunoştinţa şi că şi-a revenit într-o ambulanţă SMURD care a transportat-o la Spitalul Universitar de Urgenţă. A primit tratament oftalmologic. Scrisoarea medicală eliberată la externare recomandă tratament oftalmologic timp de şapte zile. Dna. Rusu se consideră victima unui abuz deoarece intervenţia în forţă a jandarmilor nu a fost precedată de vreun avertisment.

În jurul orei 21:30 a zilei de 15 ianuarie domnul Alexandru Trandafira a ajuns în zona spitalului Colţea venind dinspre Centrul Vechi în momentul în care un grup de protestatari se manifesta violent aruncând cu pietre în jandarmi. Dl. Trandafira a început să filmeze incidentele şi s-a deplasat spre jandarmi pentru a se proteja de pietrele aruncate din toate părţile. În faţa spitalului Colţea a întâlnit o echipă de reporteri de la Antena 3 şi împreună cu aceştia a fost martor la momentul în care unul dintre protestatari a fost imobilizat de jandarmi şi bătut.  Dl. Trandafira relatează că un jandarm a încercat să îl împiedice să mai filmeze  lovindu-l cu piciorul şi cotul astfel că telefonul i-a căzut din mână şi s-a dezmembrat, părţi din acesta au sărind chiar sub duba jandarmeriei. În timp ce încerca să-şi recupereze componentele telefonului a fost smuls de jandarmi de sub maşină şi băgat cu forţa în dubă. După aproximativ o oră petrecută în dubă dl. Trandafira a fost dus la Secţia 18 de Poliţie (în jurul orei 23:00). În incinta secţiei dl. Trandafira trebuit să scrie o declaraţie referitoare la faptele sale, a fost fotografiat şi amprentat şi a fost amendat de 500 lei în procesul verbal consemnându-se că „a aruncat cu obiecte contondente”. Dl. Trandafira a semnat procesul verbal numai după ce a făcut menţiunea că nu a participat la violenţe. A fost lăsat să plece din secţia de poliţie abia la ora 4:00 deşi formalităţile se încheiaseră mult mai devreme.

În seara de 15 ianuarie domnii M.N. şi P.F. plecau în jurul orei 22:00 din Centrul Vechi spre Piaţa Unirii. Ajunşi în Piaţa Unirii şi constatând că au loc incidente violente în piaţă au decis să plece din zonă şi s-au îndreptat către Strada Mântuleasa. În jurul orei 23.00 în timp ce mergeau prin zona Tribunalului Bucureşti (clădirea ”Junior”), au întâlnit un cordon de jandarmi care i-au somat să se oprească şi i-au urcat cu forţa în dube mici fără să li se comunice vreun motiv. În dubă li s-a spus că merg spre secţia de poliţie. Dubele jandarmilor au staţionat timp de o oră undeva în spatele Pieţei Unirii, din câte şi-a putut da seama dl. M.N., într-o zonă cu case, timp în care toţi cei ridicaţi de jandarmi au fost coborâţi din dube, pentru legitimare. În zonă staţionau în total şase dube şi opt maşini marca Dacia. După legitimare au fost din nou urcaţi în dube şi conduși la Secţia 19 de Poliţie unde au ajuns în jurul orei 00:15. Au urmat o nouă legitimare, fotografierea şi amprentarea.  M.N. relatează un episod halucinant şi anume întrebarea unui jandarm adresată celor din secţie: „pentru un milion semnează toată lumea?”. Majoritatea celor prezenţi, printre care şi prietenul său P.F., au semnat. M.N. iniţial a refuzat însă după câteva ore de privare de libertate, în jurul orei 3:00 dimineaţa,  a cedat şi a semnat sub ameninţarea că altfel nu va putea părăsi secţia de poliţie.  După ce le-au fost înmânate procesele verbale au aflat că luaseră de fapt amenzi de 500 lei (dl. M.N. ) şi respectiv 200 lei (dl. P.F.), ambele pentru încălcarea art. 26 litera e) din Legea 60/1991 privind adunările publice.

În evenimente similare a fost implicat şi dl. Horvath Csongor în noaptea de 15 spre 16 ianuarie. La miezul nopţii dl. Csongor venea cu un prieten dinspre zona Unirii iar când au ajuns la fântâna de la Universitate au observat incendierile. Aici cei doi şi restul persoanelor din piaţă, aproximativ 200 de persoane au fost încercuiţi de jandarmi, legitimaţi şi informaţi că după legitimare vor putea să plece. Cu toate acestea, majoritatea celor prezenţi au fost urcaţi în  dube (o mică parte dintre cei legitimaţi au reuşit să plece profitând de învălmăşeala creată, printre aceştia aflându-se şi prietenul dlui Csongor) care i-au transportat la Secţia 9 Poliţie unde au ajuns în jurul orei 1:00. La intrarea în secţie au fost percheziţionaţi, li s-a cerut să-şi închidă telefoanele şi să le ţină la vedere atâta timp cât se află în incinta secţiei. După ce în secţie poliţiştii au început să amprenteze şi să fotografieze persoanele private de libertate, dl. Csongor a anunţat că refuză aceste proceduri şi că nu va semna nici procesul verbal. I s-a replicat că dacă nu colaborează nu va putea pleca din secţie cel puţin până la sosirea comandantului, adică în jurul orei 9 dimineaţa. În cele din urmă, la ora 5:30, după aproximativ 6 ore de privare de libertate, Dl. Csongor a fost lăsat să plece fără să semneze vreun document. Pe 8 februarie doi agenţi de poliţie s-au prezentat la adresa de domiciliu al dlui. Csongor (din judeţul Covasna) și i-au înmânat mamei dlui. Csongor un proces verbal fără vreo dovadă a comunicării.   Sancţiunea aplicată prin procesul verbal este amendă în valoare de 200 de lei în temeiul Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.  Dl. Csongor consideră că amendarea sa, privarea sa de libertate timp de aproximativ 6 ore precum şi comportamentul jandarmilor în această periodă ca fiind abuzive afirmând că nimic din comportamentul său în momentul privării de libertate nu justifica astfel de acţiuni.

Luni, 16 ianuarie, la ora 23:00 domnul Mihai Petrescu împreună cu doi prieteni (un bărbat şi o femeie) se aflau în zona magazinului Cocor îndreptându-se dinspre Piaţa Universităţii spre Piaţa Unirii de unde intenţionau să ia metroul spre casă. Au fost au fost surprinşi de un grup de oameni care alergau urmăriţi de jandarmi şi practic obligaţi de mulţime să se deplaseze în aceeaşi direcţie. Jandarmii care urmăreau grupul, toţi purtând cagule, au format un cordon care a încercuit aproximativ 45 de persoane, inclusiv pe Mihai Petrescu şi cei doi prieteni, lipindu-i de un perete. Cei trei s-au legitimat din proprie iniţiativă şi au cerut să fie lăsaţi să plece, însă acest lucru a fost permis doar femeilor din grup. Jandarmii au continuat legitimarile şi au folosit gazele lacrimogene deşi nicio persoană dintre cele din grup nu se manifesta agresiv. După aproximativ jumătate de oră cei rămaşi (cca. 40 de persoane) au fost urcaţi în dubă, cei care au încercat să se opună fiind îmbrânciţi, iar ulterior au fost transportaţi la Secţia 8 de Poliţie. Poliţistii au reluat legitimarea şi au început să amprenteze şi să fotografieze persoanele prezente în secţie şi să completeze procese verbale. Dl. Petrescu a refuzat să fie amprentat şi fotografiat iar când a întrebat de ce a fost adus la secţie un poliţist i-a răspuns ironic: „aţi venit singuri!”. Dl. Petrescu a semnat procesul verbal prin care a fost amendat cu 200 de lei în dreptul menţiunii că nu recunoaşte fapta. Prietenul său, mai puţin vocal, a fost sancţionat doar cu avertisment. Cei doi au putut părăsi Secţia 8 Poliţie în jurul orei 3:00 după aproximativ patru ore de privare de libertate. Dl. Petrescu se consideră victima unor abuzuri din partea jandarmeriei afirmând că nici amenda şi nici privarea sa de libertate nu se justifică.

În acelaşi grup de peste 40 de persoane oprite de jandarmi în seara de 16 ianuarie din zona magazinului Cocor  în care s-a aflat dl. Mihai Petrescu a fost şi dl. Augustus Costache, care se afla în zonă fără să aibă vreo legătură cu protestele (mergea să cumpere produse de patiserie). Acesta confirmă spusele domnului Petrescu referitor la reţinerea de lângă perete, inclusiv folosirea nejustificată a gazelor lacrimogene, cât şi perioada reţinerii – aproximativ jumătate de oră. Din acest loc, dl. Costache a fost dus într-o dubă mică, împreună cu alte cinci persoane pe care nu le cunoştea, la Secţia 3 Poliție.. În incinta secţiei, toate cele 42 de persoane prezente au fost înştiinţate că au dreptul să refuze amprentarea. Au fost întocmite procese verbale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice pentru toţi, cu diferenţa că cei care au acceptat să semnze au fost sancţionaţi cu avertisment iar cei care refuzau să semneze au primit amendă. În cele din urmă, după aproape patru ore de privare de libertate, de stat în picioare şi în frig, Augustus Costache a semnat procesul verbal. Se consideră însă victima unui abuz.

În data de 19 ianuarie, în jurul orei 22:30 domnul Bogdan Moldoveanu se afla cu câţiva prieteni la fântâna din faţa facultăţii de Arhitectură şi o aştepta pe sora lui, studentă, să iasă din facultate pentru a o însoţi pe drumul spre casă. Începuse o  conversaţie cu un paznic de la un magazin din zonă când a auzit somaţia  jandarmilor adresată protestatarilor de a părăsi zona. Prietenii dlui. Moldoveanu  au reuşit să fugă dar acesta împreună cu paznicul (!) şi alţi aproximativ 30 de oameni au fost înconjuraţi de un cordon de jandarmi, împinşi spre strada Edgar Quinet şi aşezaţi în şir, unul lângă altul (femeilor aflate în grup li s-a permis să plece). Timp de o jumătate de oră cei din grup au fost legitimaţi (de mai multe ori) şi împiedicaţi să plece deşi au solicitat acest lucru. Dl. Moldoveanu a povestit că în acest interval a putut vedea cum în capătul străzii mai mulţi jandarmi băteau o persoană căzută. La ora 23:00 toţi cei înconjuraţi de cordonul jandarmilor (inclusiv paznicul şi un tânăr care aparent suferise un atac de panică) au fost urcaţi în două două dube unde li s-a comunicat că vor fi transportaţi la Secţia 11 Poliţie şi li s-a permis să îşi folosească telefoanele mobile. În secţia de poliţie, după o nouă legitimare, dlui. Moldoveanu i s-a prezentat un proces verbal prin care era sancţionat contravenţional pentru tulburarea liniştii publice. A refuzat să semneze şi a menţionat în formular că nu recunoaşte faptele de care este acuzat. Dl. Moldoveanu a încercat să refuze şi amprentarea şi fotografierea însă i s-a spus că acestea sunt parte a unei proceduri standard şi, neavând cunoştinţe juridice pentru a contrazice aceste argumente, s-a supus procedurilor. Odată cu înmânarea proceselor verbale Dl. Moldoveanu a constatat că fost amendat cu 1000 de lei pe când majoritatea persoanelor aflate în secţie, care semnaseră procesele verbale, fuseseră amendate cu  200 de lei. Privarea de libertate a dlui. Moldoveanu a încetat la 2:00, după mai bine de trei ore.

În acelaşi grup de peste 30 de oameni încercuiţi de jandarmi pe strada Edgar Quinet în seara de 19 ianuarie a fost şi dl. Narcis Iordache (jurnalist, editor www.romaniacurata.ro), împreună cu doi prieteni. El povesteşte că se afla în zonă şi observa cu interes profesional incidentele violente de la Universitate din acea seară, când a fost împins pe strada Edgar Quinet de o busculadă creată de protestatari care fugeau şi jandarmi care încercuiau zona venind din mai multe direcţii. Dl. Narcis Iordache a rămas în spaţiul dintre cele două cordoane de jandarmi care blocau strada în grupul de persoane în care se afla şi Bogdan Moldoveanu ale cărei relatări despre evenimentele petrecute pe strada Edgar Quinet le confirmă. Dl. Iordache a fost de asemenea condus la Secţia 11 Poliţie, însă, spre deosebire de dl. Moldoveanu, cunoscându-și drepturile, a refuzat cu fermitate să fie amprentat şi fotografiat. Impresia personală a dlui. Iordache este că această fermitate a condus la punerea lui în libertate înaintea multora dintre cei conduşi la Secţia 11 Poliţie deoarece poliţiştii ar fi dorit să evite informarea celolalte persoane cu privire la dreptul de a refuza amprentarea şi fotografierea. Cert este că i s-a prezentat un proces verbal prin care i s-ae aplicase sancţiunea amenzii în valoare de 200 de lei pentru tulburarea liniştii publice, i s-a comunicat că poate refuza să semneze şi i s-a permis să plece din incinta secţiei de poliţie. Narcis Iordache a semnat procesul verbal menţionând că nu recunoaşte faptele de care este acuzat. Principala sa nemulţumire este legată de faptul că în perioada privării de libertate, aproximativ 2 ore, poliţiştii nu numai că nu au informat persoanele din incintă cu privire la drepturile pe care le au ci au încercat chiar să le ascundă aceste drepturi şi să le supună unor proceduri abuzive prezentându-le ca fiind obligatorii.

Dl. Ad. V. este regizor şi este implicat într-un proiect cinematografic având ca temă Bucureştiul. Din acest motiv, în primele zile ale protestelor a filmat în centrul capitalei cu intenţia de a-şi îmbogăţi arhiva personală. Pe 19 ianuarie, puţin după ora 22:00 dl.Ad. V. a ieşit împreună cu A.V. şi C.P dintr-o ceainărie de pe strada Edgar Quinet şi s-a îndreptat spre Universitate filmând mulţimea care părăsea în fugă piaţa în urma somaţiilor jandarmilor. În doar câteva minute pe stradă dinspre piaţă a înaintat un grup de jandarmi din rândul cărora s-a desprins un grup de trei care l-au imobilizat pe dl. Ad. V. şi l-au lovit cu bastoanele în mod repetat, atât pe corp cât şi în cap.  Dl. Ad. V. a fost împins într-o nişă a peretelui Facultăţii de Litere unde erau căzuţi încă doi tineri şi obligat prin violenţă (lovituri de baston) să şteargă imaginile filmate . După aproximativ 15 minute dl. Ad. V. a fost urcat într-o dubă împreună cu alte 21 de persoane şi în jur de şase jandarmi care s-au manifestat violent (lovituri, ameninţări, urlete) pe parcursul drumului spre Secţia 4 Poliţie, drum care a durat o jumătate de oră. Referitor la cele întâmplate în secţia de poliţie, dl. Ad. Vlad reclamă alte abuzuri: a fost amprentat şi fotografiat fără a fi informat că are dreptul să refuze aceste proceduri,  iar poliţistul care a întocmit procesul verbal a completat la menţiuni „nu are obiecţiuni” cu toate că dl. Ad. V. a afirmat că nu este vinovat de tulburarea liniştii publice. Cu toate că sancţiunea aplicată prin acest proces verbal este doar un avertisment, dl. Ad. V. a decis să o conteste în instanţă deoarece i se pare un abuz să fie sancţionat pentru o faptă pe care nu a comis-o. De asemenea, a decis să facă plângere penală împotriva celor care se fac în mod direct vinovaţi de privarea sa de libertate pentru aproximativ trei ore şi de modul violent în care aceasta sa produs.

În data de 14 februarie, în jurul orei 9:15, dl. Andrei Rus se afla cu un grup de prieteni în Centrul Vechi (zona pietonală) şi se deplasau manifestându-se în favoarea libertăţii de exprimare, a dreptului la liberă întrunire şi protest. Li s-au alăturat şase-şapte jandarmi care i-au însoţit o perioadă şi i-au oprit în zona Centrului Ceh, de pe strada Ion Ghica (lângă Biserica Rusă). Dl. Rus şi prietenii săi au întrebat de ce nu se pot deplasa mai departe iar jandarmii le-au răspuns motivele erau numeroase: erau într-un marş organizat, tulburau liniştea publică, blocau strada şi nu se putea circula. Grupul de protestatari a eliberat strada continuându-şi marşul până în dreptul Teatrului de Comedie unde au fost opriţi din nou de jandarmi şi li s-a cerut să se legitimeze. În plus, li s-a comunicat că au zece minute la dispoziţie să se disperseze pentru că erau în situaţia în care încălcau Legea nr. 60/1991 şi Legea nr. 61/1991. O persoană din grup a telefonat unui post de televiziune să semnaleze situaţia iar jandarmii s-au retras imediat. Au revenit însă cu efective sporite, aproximativ 20 de jandarmi, peste aproximativ jumătate de oră, când în grup mai rămăseseră doar câteva persoane, i-au înconjurat reţinându-i în cerc timp de 40 de minute, perioadă în care i-au legitimat (pe unii de mai multe ori, pe alţii deloc).  Dl. Rus consideră că aceste acţiuni ale jandarmilor reprezintă abuzuri deoarece încalcă mai multe drepturi ale unor persoane paşnice, printre care: dreptul la exprimare, la protest, la liberă circulaţie şi la libertate.

Tot în data de 14 februarie, de această dată seara, în jurul orei 21:45, dl. Gabriel Viorel Negulescu venea cu un grup de prieteni din Piaţa Universităţii, unde protestaseră, spre Centrul Vechi. Pe strada Ion Ghica, în zona Centrului Ceh, au fost opriţi de patru jandarmi care au încercat să-i disperseze bruscându-i şi somându-i să să meargă pe trotuar pentru că blochează circulaţia. Grupul şi-a continuat deplasarea până pe strada Smârdan unde a fost înconjurat de jandarmi care au legitimat o parte din persoanele din grup. În aceste condiţii cei din grup au decis să se întoarcă în Piaţa Universităţii însă pe drum, pe strada Toma Caragiu, au fost din nou încercuiţi şi legitimaţi de acelaşi grup de  jandarmi care nu i-au lăsat să părăsească încercuirea timp de aproximativ jumatate de ora. Dl. Negulescu se consideră victimă a încălcării unor drepturi fundamentale din partea jandarmilor afirmând că aceştia nu au nicio justificare să oprească, să legitimeze şi să împiedice să se deplaseze nişte persoane paşnice.

Concluzii şi recomandări:

1. APADOR-CH a constatat că  multe acţiuni ale jandarmilor au fost de o brutalitate vădit disproproţionată faţă de situaţia de fapt, cu excepţia serii de 15 ianuarie 2012, atunci când jandarmii au fost atacaţi cu pietre şi alte obiecte contondente de o parte a demonstranţilor, în perimetrul dintre Piaţa Universităţii şi Piaţa Unirii; chiar și în această situație, recurgerea la forță ar fi trebuit îndreptată exclusiv către imobilizarea, îndepărtarea și sancționarea legală a demonstraților violenți (nu a altor persoane).

2. Asociaţia consideră  că multe dintre măsurile luate de jandarmi (imobilizare, transport la dubă, conducere la sediul poliţiei, amprentare, fotografiere şi redactarea unor procese verbale) au vizat persoane care fie se aflau în trecere prin zonă, fie manifestau paşnic. Intervenţiile în forţă împotriva acestor persoane au fost complet nejustificate. De asemenea, în cazul tuturor persoanelor conduse la sediul poliţiei, în mod justificat sau nu, condiţiile de transport (dube supraaglomerate), aşteptarea îndelungată în sediile poliţiei, amprentarea şi fotografierea (cel mai frecvent fără  informarea persoanelor asupra dreptului de a refuza aceste măsuri) şi prelungirea abuzivă a perioadei de privare de libertate până când persoanele cedau şi semnau procesul verbal echivalează cu tratament degradant din partea Jandarmeriei.

3. În opinia asociaţiei majoritatea intervenţiilor nu au avut ca scop direct asigurarea sau restabilirea ordinii publice  (atribuții prevăzute în sarcina Jandarmeriei de Legea nr.550/2004) ci sunt mai degrabă acţiuni de hărţuire a protestatarilor cu scopul de a descuraja participarea cetăţenilor la manifestații de stradă, inclusiv neviolente, sub pretextul aplicării unei legi de acum 21 de ani (Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice). Această lege este în mod evident depăşită, interzicând orice manifestare publică spontană şi prin aceasta, goleşte de conţinut libertăţile omului de exprimare si adunare. Astfel de acțiuni de intimidare nu pot fi reținute nici ca expresie a aplicării atribuției Jandarmeriei de a desfăşura ”activităţi de cercetare şi documentare în vederea constituirii bazei de date de interes operativ, necesară executării misiunilor specifice, cu persoanele cunoscute cu antecedente în comiterea de acte de dezordine cu prilejul unor manifestări publice, cu cele cunoscute ca aparţinând unor grupuri cu comportament huliganic, precum şi cu alte informaţii de interes operativ necesare executării misiunilor” (art. 19 alin.(1) lit. s) din Legea Jandarmeriei), atât timp cât au fost îndreptate către persoane care nu aveau nici comportament huliganic și nici nu participau la acte de dezordine.

4. Dată fiind similitudinea procedurilor urmate de jandarmi, rezultă că incidentele descrise în acest raport nu au fost situații accidentale, ci rezultatul modului în care au fost instruiţi jandarmii să acţioneze. APADOR-CH recomandă Jandarmeriei ca, până la adoptarea unei noi legi privind adunările publice, să dea dovadă de reţinere în intervenţiile împotriva participanţilor la proteste spontane în sensul imobilizării numai a persoanelor care chiar se comportă în mod vădit violent.

APADOR-CH

Bucureşti, Martie 2012

Raport asupra cazului Florin Urzică, arestat la Secţia 9 Poliţie din Bucureşti

/în , /de

Raport asupra vizitei în centrul de reţinere şi arestare preventivă din incinta Secţiei 9 Poliţie din Bucureşti – cazul Florin Urzică –

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul Secţiei 9 Poliţie din sectorul 2 al municipiului Bucureşti pe data de 6 martie 2012. Scopul principal al vizitei a fost întâlnirea cu Florin Urzică al cărui caz a fost sesizat asociaţiei de o cunoştinţă apropiată care l-a vizitat după arestare şi care a afirmat că Florin Urzică a fost bătut de poliţisti până ”i-au rupt gâtul”.

Pe parcursul vizitei reprezentantele APADOR-CH au discutat cu Florin Urzică, cu alte persoane arestate, cu personalul arestului şi au analizat modificările privind condiţiile de detenţie intervenite după vizita precedentă în acest arest, în data de 9 noiembrie 2011. Referitor la cazul Urzică reprezentantele asociaţiei au încercat să discute şi cu un agent de pază al arestului martor la unul dintre episoadele violente însă acesta nu era în Bucureşti. De asemenea au solicitat verbal informaţii de la registratura Secţiei 9 privind data şi ora conducerii lui Florin Urzică în sediul acestei instituţii însă agentul de serviciu a refuzat comunicarea informaţiilor invocând ordinul comandantului secţiei. Pe data de 12 martie a.c. reprezentantele asociaţiei au revenit la Secţia 9 unde au avut discuţii cu şeful arestului şi cu comandantul secţiei, pentru a clarifica unele aspecte.

Cu privire la condiţiile de detenţie, faţă de constatările anterioare ale asociaţiei se observă o uşoară îmbunătăţire constând în mutarea telefonului (care la 9 noiembrie era defect) folosit de deţinuţi din interiorul biroului agenţilor în holul incintei. Supravegherea deţinuţilor în timpul convorbirilor se face acum de către agentul care supraveghează în acelaşi timp curtea de plimbare dintr-o poziţie care, cel puţin teoretic, asigură confidenţialitatea convorbirilor. O altă îmbunătăţire – constatată pe 12 martie – se referă la respectarea mai strictă a secretului corespondenţei. Astfel, cutia poştală mobilă este dusă din cameră în cameră, dând astfel posibilitatea tuturor arestaţilor să introducă plicurile personal iar poştaşul coboară acum la subsol pentru a prelua direct corespondenţa. Până la precedenta vizită de pe 6 martie, arestaţii înmânau plicurile agenţilor care le puneau în cutie, cutia poştală era dusă sus de agenţi şi apoi preluată de poştaş. S-a eliminat astfel rolul intermediar al agenţilor arestului ceea ce înseamnă o garanţie în plus pentru respectarea secretului corespondenţei.

Restul constatărilor APADOR-CH ca şi recomandările conţinute de raportul întocmit cu ocazia vizitei anterioare rămân valabile. În esenţă: camerele sunt mici şi lipsite de iluminat natural, (deficienţă semnalată şi în raportul din 2010 al Comitetului european pentru Prevenirea Torturii, care nu şi-a găsit încă rezolvarea) hrana, furnizată de Penitenciarul Rahova, este de calitate foarte proastă, arestul nu furnizează niciun fel de materiale igienico-sanitare, vizitele aparţinătorilor se desfăşoară în condiţii degradante şi fără confidenţialitate. În plus, ca în majoritatea aresturilor, încătuşarea arestaţilor la ieşirea din arest se practică cu regularitate deşi încătuşarea ar trebui să fie o excepţie, potrivit legii.

Raportul vizitei anterioare poate fi consultat aici: http://www.apador.org/show_report_nf.php?id=229 .

Cazul Florin Urzică

Pe data de 29 februarie a.c. Florin Urzică, în vârstă de 42 de ani, eliberat recent din penitenciar, se afla pe o stradă din Bucureşti în zona Naţional Arena, când, în jurul orelor 10.30 – 11.00 fost trântit la pământ şi lovit de trei persoane care, după cum s-a dovedit ulterior , erau poliţişti de la Secţia 9. Potrivit lui Florin Urzică, nu i-au cerut niciun act de identitate şi nici nu s-au legitimat. Pur şi simplu, doi poliţişti îl ţineau imobilizat pe trotuar, în vreme ce al treilea îl lovea cu bastonul tonfa şi cu picioarele, sub ochii colegilor de breaslă dar şi ai trecătorilor. În cele din urmă, Urzică a fost încătuşat şi „condus” la sediul secţiei din Pantelimon. Acolo a mai încasat lovituri de la acelaşi poliţist (Urzică nu ştie nici cum îl cheamă şi nici ce funcţie are, dar, ca semn distinctiv, poliţistul are mustaţă). Urzică afirmă că la sediul poliţiei i s-a comunicat motivul privării sale de libertate: furtul unui telefon mobil. Urzică susţine că l-a cumpărat de la o persoană căreia nu îi cunoaşte numele dar pe care ar putea-o identifica. Scopul loviturilor administrate de poliţişti ar fi fost – potrivit lui Urzică – să îl determine să „ia nişte spargeri”, adică să admită că a comis infracţiuni rămase cu autori neidentificaţi.

Potrivit relatărilor lui Florin Urzică, au urmat ore bune ( mai exact 8 şi 30 de minute, după cum rezultă din ordonanţa de reţinere de 24 de ore, emise de procuror, din care s-a scăzut perioada menţionată ce reprezenta conducerea la sediu ) în care a fost ţinut încătuşat pe un coridor din sediul Secţiei 9. În tot acest timp poliţiştii ar fi băut şi mâncat în sediu la parastasul unui coleg decedat de curând. APADOR-CH consideră că încătuşarea pe un coridor, timp de peste 8 ore a unei persoane împotriva căreia s-a folosit, în mod excesiv şi nejustificat, forţa echivalează cu tratament inuman şi degradant. Singurele acţiuni din această perioadă au fost semnarea de către Urzică a unui document fără să ştie ce conţinea şi apariţia unei avocate din oficiu pe care nu a mai revăzut-o nici la judecătorie (la emiterea mandatului de arestare) şi nici la tribunal (la recursul împotriva măsurii arestării preventive). Seara, la ora 20.00, Urzică a fost dus la parchet unde a primit ordonanţă de reţinere. Pentru că se simţea din ce în ce mai rău, reclamând dureri puternice la cap, gât şi pe toată partea dreaptă a corpului, parchetul a chemat o maşină a salvării. I s-a făcut o injecţie, salvarea a plecat dar a fost rechemată tot de parchet la puţin timp după aceea. Urzică a fost dus cu salvarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti unde a fost examinat de doctori de diferite specialităţi (oftalmologie, neurochirurgie, ortopedie, medicină generală de urgenţă). S-au constatat hematom la ochiul stâng, contuzie cu escoriaţii la geniunchiul stâng, traumatisme cu escoriaţii pe pulpa şi gamba piciorului drept, contuzie în zona renală şi, cel mai grav, o contuzie puternică la gât, drept care i s-a montat un guler cervical. Două dintre biletele medicale de la SUUB consemnează şi afirmaţia arestatului că a fost bătut în dimineaţa zilei de 29 februarie (în jurul orei 11.00, se precizează în biletul de la neurochirgie). La ora 3.00 în noaptea 29 februarie – 1 martie Urzică a fost prezentat şi la cabinetul medical de la DGPMB (unde a fost examinat, cel mai probabil, de un asistent). Urzică a ajuns în arestul Secţiei 9 pe la 3.15 a.m. pe 1 martie şi introdus în camera nr. 1 la 3.30, potrivit fişei din arest. Ori, drumul de la cabinetul medical de la DGPMB până la sediul secţiei din şoseaua Pantelimon durează circa 10 minute în condiţii de trafic rutier foarte redus. Concluzia asociaţiei este că examenul medical a durat doar 5-6 minute, ceea ce denotă cel puţin superficialitate din partea cadrelor medicale de la cabinetul DGPMB, unic în Bucureşti, pe la care trebuie să treacă absolut toţi suspecţii din toate secţiile de poliţie, înainte de introducerea lor în aresturi. La aducerea în arest, Urzică i-a spus şefului arestului că fusese bătut de poliţişti, ceea ce a şi fost consemnat în procesul verbal, conform afirmaţiei şefului de arest. Reprezentantele asociaţiei nu pot preciza dacă procesul verbal conţine şi precizarea „de poliţişti” sau menţionează doar agresiuni anterioare aducerii în arest. Pe 1 martie, Florin Urzică a fost din nou dus la cabinetul medical de la DGPMB unde a fost văzut de un medic care i-a prescris un calmant şi un antibiotic. În seara aceleiaşi zile, arestatul a cerut din nou să fie examinat de un doctor pentru că îi curgea sânge din nas. Un agent al arestului l-a dus imediat la Spitalul Pantelimon situat în apropiere de secţia de poliţie. Urzică afirmă că în timp ce se afla în cabinetul medicului de serviciu, poliţistul care îl bătuse cu o zi înainte (cel cu mustaţă) a năvălit în cameră, l-a scos pe pe coridor (unde îl aştepta agentul arestului) şi a rămas să discute (?) cu doctorul. Nu este clar dacă a luat – sau nu – vreun act completat de medic şi nici ce s-a discutat în cabinet. Incredibila acţiune a poliţistului s-a petrecut în văzul agentului arestului. Coincidenţă sau nu, acesta din urmă a plecat din Bucureşti pentru mai multă vreme, la un curs de perfecţionare, reprezentantele asociaţiei neputând discuta cu el.

Pe 6 martie, când reprezentantele asociaţiei au vorbit cu arestatul, acesta purta în continuare gulerul cervical (urmează să fie reexaminat medical după 15 zile de la montarea aparatului), avea ochiul stâng umflat şi vânăt şi prezenta mai multe urme de lovituri pe piciorul drept. În plus, s-a plâns de dureri mari la cap şi gât care nu cedează nici cu calmante puternice.

Florin Urzică a solicitat conducerii secţiei de poliţie să fie prezentat la un medic legist, dar nu a fost posibil pentru că nu dispune de suma pe care ar trebui să o achite potrivit legii.

Arestatul a afirmat că a făcut plângeri cu privire la tratamentele la care a fost supus in timpul privării sale de libertate la data de 29 februarie, precum cu privire la intimidările şi ameninţările ulterioare din partea poliţistului care l-a bătut. Una dintre plângeri a fost predată şefului Serviciului de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB iar cea de-a doua a fost adresată şefului Secţiei 9.

Mai trebuie menţionat faptul că, la plecarea din Secţia 9, reprezentantele asociaţiei au cerut la registratură informaţia privind ora la care a fost adus Urzică la sediul poliţiei, potrivit registrului special pentru persoane conduse. Cererea le-a fost refuzată sub pretextul că ar fi vorba de secret de serviciu. Informaţia solicitată nu se încadrează în prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecţia datelor clasificate. Potrivit legii informaţii secrete de serviciu sunt „informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat”. Ori, nu există niciun motiv pentru care s-ar putea considera că divulgarea orei la care a fost adusă la secţia de poliţie o persoană ar determina prejudicii unei persoane juridice. Singurele temeiuri legale care ar putea fi invocate pentru a nu comunica informaţii consemnate în registrul pentru persoane conduse ar fi cele prevăzute de Legea nr. 544/2001 la art. 12 alin (1) literele d) şi e) însă nici acestea nu sunt aplicabile în speţă. Mai exact, nu poate fi invocată protecţia datelor personale (litera d) deoarece arestatul însuşi a întreprins demersuri publice şi a fost de acord să discute cu reprezentantele asociaţiei, care l-au informat de la început că acest raport va fi document public. Nici invocarea literei e) nu este întemeiată deoarece simpla comunicare a orei la care Urzică a fost condus la sediul poliţiei nu poate periclita rezultatul vreunei anchete penale sau disciplinare. Mai rămâne doar secretomania de care a suferit – şi suferă – Poliţia Română.

Din discuţia ulterioară cu comandantul secţiei, reprezentantele asociaţiei au înţeles următoarele:

•  Florin Urzică ar fi fost surprins în flagrant delict de spargere. Nu a fost clar dacă suspectul era pe punctul de a comite o spargere sau dacă o făcuse deja. Cert este că imobilizarea lui Urzică, loviturile aplicate cu bastonul tonfa şi cu picioarele, precum şi încătuşarea au avut loc în stradă, pe trotuar;

•  Florin Urzică a depus plângere împotriva poliţiştilor (în fapt, un poliţist, ceilalţi doi „doar” asistând) care l-au lovit pe data de 29 februarie la şeful Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul DGPMB. Prin urmare, acesta trebuie să transmită plângerea către parchet. Abia după ce parchetul va lua o decizie, poliţia va face, dacă va fi cazul, propriile investigaţii. Cu alte cuvinte, pe durata cercetărilor pe care parchetul ar urma să le facă, poliţiştii implicaţi nu au nicio problemă şi continuă să „lucreze” cu publicul ;

•  Cercetarea penală a potenţialelor infracţiuni comise de Florin Urzică (furt/spargere) este desfăşurată de un alt poliţist decât cei trei implicaţi în privarea de libertate din 29 februarie;

•  Modul în care se gestionează înregistrările în registrul în care se consemnează numele persoanelor, data şi ora la care au fost „conduse” la sediul poliţiei prezintă cel puţin două aspecte discutabile. Primul aspect se referă la clasificarea registrului ca secret de serviciu, detaliat mai sus. Al doilea aspect este legat de conţinutul registrului şi anume de faptul că acesta, potrivit comandantului Secţiei 9 Poliţie, nu conţine informaţii decât cu privire la persoane aduse la sediu ca martore sau reclamante/reclamate pentru fapte minore gen conflicte verbale între vecini sau muzica prea tare. Dacă persoanele „conduse” sunt suspectate de comiterea unor infracţiuni grave (inclusiv flagrant delict), nu sunt trecute în registru ci se întocmeşte un proces verbal ce cuprinde informaţiile respective, de către aceiaşi poliţişti care le-au privat iniţial de libertate şi care se ataşează la dosar. Din punctul de vedere al APADOR—CH, evidenţa ar trebui să fie dublă; proces verbal cu datele amintite plus motivul şi circumstanţele ce au stat la baza deciziei de privare de libertate şi înregistrarea „conduşilor” la sediul poliţiei, indiferent de natura faptei. APADOR-CH reaminteşte că raportul CPT din 2010 recomandă instituirea unui registru unic pentru toate persoanele care ajung, dintr-un motiv sau altul, în sediul poliţiei, împotriva voinţei lor.

Cazul Constantin Dinu

Constantin Dinu din camera nr.1 – coleg de cameră cu Florin Urzică – a relatat că şi el a fost bătut dar de poliţişti ai serviciului furturi auto în momentul arestării sale la data de 10 februarie 2012, în comuna Răcari, judeţul Dâmboviţa. A afirmat că se afla într-o maşină când aceasta a fost oprită de poliţişti, că a fost scos din maşină, trântit la pământ şi lovit în repetate rânduri cu picioarele. A fost apoi transportat la cabinetul medical al DGPMB în vederea consultului medical premergător introducerii în arest. Avea faţa umflată şi a declarat celui care a întocmit fişa medicală (probabil un asistent medical) că a fost bătut de poliţişti. I-a fost recomandat consult chirurgical însă Constantin Dinu a refuzat deoarece era foarte obosit (era deja ora 4 dimineaţa a zile de 11 februarie) şi a crezut că îşi va reveni repede. Ulterior, simţindu-se tot mai rău a anunţat agenţii din arestul Secţiei 9, care l-au transportat din nou la cabinetul medical şi la consulturi de specialitate (traumatologie şi neurologie). În fişa medicală a lui Constantin Dinu se consemnează: „Agresiune fizică din afara arestului”.

Concluzii:

APADOR-CH cere ca parchetul să investigheze cu celeritate şi imparţialitate acuzaţiile credibile de rele tratamente comise de poliţiştii de la Secţia 9, dar şi de cei de la Răcari. APADOR-CH reaminteşte că dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor inumane şi degradante este un drept absolut. Organele de poliţie pot utiliza forţa numai în situaţii limitate, cu respectarea proporţionalităţii intervenţiei şi cu scopul de a imobiliza persoana, nu de a o supune unor corecţii fizice ilegale. Ori, în cazul unor suspecţi de furt (sau spargere) care nu opun rezistenţă şi nu pun în pericol integritatea corporală sau viaţa poliţistilor (vezi Legea 218/2002, actualizată în 2009, art.34 lit.d) utilizarea forţei este complet nejustificată. APADOR-CH subliniază că autorităţile statului au obligaţia ca în cazul unor acuzaţii credibile de tratamente contrare articolului 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, să desfăşoare, cu celeritate, o investigaţie amănunţită, aptă să ducă la tragerea la răspunderea a celor vinovaţi.

•  Cele două cazuri de mai sus (dar şi din altele investigate extrajudiciar de APADOR-CH) exemplifică teza că perioada „conducerii” la sediul poliţiei, inclusiv primul moment al privării de libertate – imobilizarea persoanelor pe stradă sau în maşină – prezintă un grad sporit de vulnerabilitate pentru acele persoane. APADOR-CH cere reglementare strictă a modului de operare al poliţiştilor în perioada ce precede emiterea ordonanţei de reţinere , care să prevină comportamentului abuziv al forţelor de ordine .

•  Asociaţia solicită ca toate persoanele care sunt conduse la secţiile de poliţie să fie înregistrate în registrul special indiferent de motivul conducerii precum şi scoaterea registrului din categoria informaţiilor secret de serviciu;

APADOR—CH cere insistent ca agenţi sau ofiţeri de poliţie împotriva cărora există plângeri în curs de investigare la parchete să nu mai lucreze cu publicul până la finalizarea cercetărilor;
Asociaţia solicită DGPMB declanşarea unor cercetări cu privire la participarea mai multor poliţişti la un parastas organizat în sediul Secţiei 9 în cursul zilei de 29 februarie a.c. Asociaţia solicită şi explicaţii în privinţa duratei exagerate (8 ore şi 30 de minute) a ţinerii lui Florin Urzică în cătuşe, pe un coridor;
APADOR-CH cere explicaţii şi pentru intervenţia a poliţistului în cabinetul medicului de serviciu de la Spitalul Pantelimon în timp ce acesta îl consulta pe Florin Urzică.

Manuela Ştefănescu
Maria-Nicoleta Andreescu

Raspuns DGPMB Urzica-sectia 9 2012

Raspuns IGPR Urzica-sectia9-2 2012

Raport asupra cazului George-Dan Bălan, decedat în arestul Secţiei a 7-a Poliţie pe 19 octombrie 2011

/în , /de

Pe 14 octombrie 2011, vineri, George-Dan Bălan, în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, sector 2 era proaspăt întors de la muncă în străinătate şi se afla într-un un mic restaurant din zona Colentina, la aproximativ 5 minute de mers pe jos de Secţia 7 Poliție, împreună cu concubina sa, Victoria. Pe la 19.30, Victoria a plecat la spitalul în care era internat unul din cei doi copii ai cuplului. Dan Bălan a rămas la restaurant şi i-a telefonat unei verişoare – Cristina – pe care a invitat-o să vină la local. Până la venirea verişoarei, a avut loc  o altercaţie între Bălan şi angajaţii localului care l-au acuzat de furtul poşetei unei cliente. Cineva dintre cei prezenţi în local a apelat serviciul 112.

George-Dan Bălan a fost reţinut de doi poliţişti de ordine publică de la Secţia 7 în seara zilei de 14 octombrie 2011 pentru tentativă de furt. A doua zi a fost dus la procuror şi apoi la instanţă care a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Recursul împotriva măsurii arestării preventive s-a judecat miercuri pe 19 octombrie 2011, dimineaţa. Câteva ore mai târziu, Bălan a decedat în arestul poliţiei. Certificatul constatator al decesului precizează drept cauză a morţii: şoc septic pe fond de pleurezie purulentă. Pâna la momentul publicării prezentului raport, rezultatele necropsiei nu au fost comunicate familiei decedatului.

În cadrul investigației proprii, reprezentanții APADOR-CH au discutat cu patru persoane care l-au întâlnit pe Dan Bălan după incidentul de la restaurant și până la momentul decesului său. În plus, s-au deplasat la Secția 7 Poliție, care era închisă pentru renovări, precum și la sediul Serviciul de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB (str. George Georgescu),, unde au discutat cu unul dintre medici și au încercat să obțină informații despre locurile unde au fost transferați atât polițiștii Secției 7, cât și persoanele care s-au aflat în arest concomitent cu Dan Bălan. De asemenea, reprezentanții APADOR-CH au vizitat Secția 9 Poliție, unde fuseseră transferați doi dintre polițiștii care anterior lucraseră la Secția 7 și un arestat preventiv. Polițiștii nu au putut fi contactați, fiind în concediu de odihnă. În plus, reprezentanții APADOR-CH au încercat să discute cu persoana care a reclamat furtul, însă aceasta nu a dorit să ofere nicun fel de informații.

Cele patru persoane care l-au întâlnit pe Dan Bălan pe parcursul celor şase zile scurse între incidentul de la restaurant şi decesul acestuia au relatat APADOR-CH următoarele:

Cristina, verişoara lui George-Dan Bălan

Cristina a ajuns în faţa restaurantului pe la 20.30 şi l-a văzut de afară pe Bălan încercând să iasă pe uşa principală dar drumul îi era barat de un bărbat îmbrăcat într-o uniformă albă, cu siguranţă un angajat al localului. După câteva secunde, Bălan a luat-o la fugă prin local iar Cristina, cunoscând topografia locului, a ghicit că acesta va încerce să fugă prin spate şi apoi prin curtea unui atelier auto situat în imediata apropiere pe o alee dintre blocuri. Aşa că femeia a alergat spre capătul aleii şi a apucat să vadă doi poliţisti care îl trântiseră pe Bălan la pământ, îi puseseră cătuşele şi îl loveau cu picioarele. Pe urmă l-au ridicat şi l-au dus înapoi la restaurant, unde l-au înghesuit încovrigat şi încătuşat şi la mâini şi la picioare, sub masa din faţa intrării  şi şi-au pus picioarele pe el. Aşa s-a desfăşurat prima parte a „anchetei” în care poliţiştii au luat declaraţii de la angajaţi, martori şi persoana care a reclamat furtul. Cristina a plecat de la local, după ce i-a telefonat Victoriei care era la spital, pentru a o informa despre cele întâmplate.

Cristina nu l-a mai văzut pe Dan Bălan până la decesul acestuia. A fost chemată la parchet ca martor ocular, unde, mai bine de două ore, i s-au cerut insistent detalii pe care ea nu şi le mai amintea (de pildă cum erau îmbrăcaţi poliţiştii agresori).

Victoria, concubina lui George-Dan Bălan

După ce fusese alertată telefonic de Cristina, Victoria a ajuns la sediul Secţiei 7 Poliţie în jurul orei 21.00 unde, după o aşteptare de aproape o oră, a aflat de la un poliţist că ancheta era în curs și a fost sfătuită să meargă acasă şi să revină a doua zi. Victoria a plecat de la secţie şi, după ore de discuţii cu rude şi prieteni, a găsit un avocat care a fost de acord să-l  apere pe Bălan. Victoria s-a întors la secţie cu avocatul – Ciprian Şoldea – în jurul orei 12 noaptea. După circa o oră, avocatul a ieşit din sala de audienţe şi i-a spus Victoriei că Bălan se simţea rău şi că înţelesese de la el că ar fi fost bătut şi de angajaţii localului şi de poliţişti. A doua zi dimineaţa, Victoria l-a văzut câteva minute pe Bălan când acesta a fost adus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. A remarcat atunci dificultatea cu care se deplasa şi petele de sânge de la guler (confirmate şi de avocat). Nu a apucat să vorbească cu el, aşa cum nu i se permisese nici în seara şi noaptea precedentă. Luni 17 octombrie 2011, Victoria a primit telefon de la concubin care i-a cerut să îi aducă unguentul Ben Gay şi medicamentul Ketonal. Pe 19 octombrie, miercuri, după respingerea recursului la măsura arestării preventive, avocatul a înştiinţat-o telefonic că se poate duce în vizită la arest. Femeia a cumpărat cele necesare, inclusiv alimente şi a ajuns la secţia de poliţie în jurul orei 13.00. A cerut să îşi viziteze concubinul, dar i s-a spus să mai aştepte. Au urmat repetate amânări, timp în care ea a aflat de a unul din poliţişti că Bălan fusese dus la spital şi că ar avea „un furtun de 17 cm în picior”. În jurul orei 16.00, i s-a comunicat de un poliţist că „soţul nu doreşte vorbitor” şi, prin urmare, să facă o listă cu obiectele aduse şi să meargă acasă. Victoriei i s-a părut greu de crezut că Bălan nu voia să-i vorbească şi a insistat să-l vadă măcar printr-o vizetă, să audă din gura lui că refuză dreptul la vorbitor. Nu i s-a permis aşa că a făcut lista cerută de poliţist. Insistenţele şi întocmirea listei au durat cel puţin 30 de minute, deci Victoria a părăsit sediul poliţiei pe la 16.30. Câteva ore mai târziu, afla de la prieteni că la televizor s-a anunţat că George-Dan Bălan ar fi murit în arest. Cu toate că ştirea era deja publică, primul răspuns pe care l-a primit la telefon de la ofiţerul de serviciu de la secţia a 7-a a fost „nu ştim nimic, reveniţi”! Victoria s-a deplasat din nou la sediul secţiei, unde o persoană îmbrăcată civil care s-a recomandat drept „şeful” secţiei a confirmat decesul concubinului şi a afirmat că avea de gând să o anunţe a doua zi, după ce ar fi intrat în posesia certificatului de deces.

În ziua înmormântării lui Bălan, Victoria a fost sunată de la secţia de poliţie să se prezinte pentru ridicarea obiectelor personale ale decedatului, care s-au rezumat la banii din portofel. I s-a explicat că restul s-ar afla la „expertiză”. Corpul decedatului a fost preluat de la IML, îmbrăcat,  aşa că Victoria nu a observat dacă prezenta urme de lovituri. În drum spre cimitir, convoiul mortuar a trecut pe lângă Secţia 7 Poliţie care era păzită de numeroase forţe de ordine publică.

Victoria a afirmat că, până la incidentul din 14 octombrie 2011, George-Dan Bălan nu a avut probleme de sănătate. Nu a fost niciodată internat în vreun spital civil. Singura excepţie a fost internarea la penitenciarul-spital Jilava, în urmă cu cel puţin 5 ani pentru că era suspect de TBC. De atunci încoace, bărbatul nu a avut nevoie de tratament şi/sau internare. În aceste condiţii, pleurezia purulentă menţionată în certificatul de deces pare greu de explicat printr-o afecţiune medicală preexistentă.

Avocatul Şoldea

În noaptea de vineri spre sâmbătă, când avocatul a intrat în sala de anchetă (era cam 12 noaptea), George-Dan Bălan scria  deja  declaraţia olografă.  În mod evident, era vorba despre declaraţia ce preceda introducerea în arest şi deci prezenţa avocatului era absolut necesară chiar din primul moment al redactării, ceea ce nu s-a întâmplat. Avocatul a observat o stare generală proastă a clientului său, o incoerenţă în exprimare, o dezordine nefirească a hainelor acestuia precum şi câteva picături de sânge pe gulerul cămăşii. A doua zi avocatul l-a întâlnit pe Dan Bălan când acesta a fost dus la procuror unde nu se putea ţine pe picioare şi a trebuit să se lungească pe o bancă. Nu a rezistat în poziţie culcat şi a solicitat ajutorul avocatului şi unui poliţist care l-au ajutat să se ridice. Judecătoria Sector 2, a dispus, în aceeaşi zi, arestarea preventivă a inculpatului şi Bălan a fost readus în arest.

Avocatul l-a întâlnit din nou miercuri, 19 octombrie 2011, când Bălan a fost prezentat instanţei pentru judecarea recursului la măsura arestării preventive. Avocatul Şoldea a afirmat că starea lui Bălan era atât de proastă încât completul de trei judecători i-a permis să stea pe scaun pe toată durata şedinţei. Avocatul a spus că încă din prima noapte, când l-a asistat pe Bălan, era limpede că starea fizică şi psihică a acestuia era gravă iar deteriorarea stării de sănătate era mai mult decât evidentă în ziua recursului. Avocatul a mai spus că are informaţii neoficiale că examinarea corpului decedatului de către IML în cadrul necropsiei ar fi fost integral filmată.

D.B., coleg de cameră în arest cu Bălan

În cursul nopţii de 14-15 octombrie 2011, după emiterea ordonanţei de reţinere, Bălan a fost dus, în jurul orelor 3.00-3.30, în camera 3 din arestul Secţiei 7. Acolo se afla, printre alţii şi D.B., un deţinut cu mandat de arestare preventivă pe care APADOR-CH l-a găsit la câteva zile după evenimente în arestul Secţiei 9. D.B. a susţinut că Bălan abia putea să respire, că reclama dureri în tot corpul  şi că, de cele mai multe ori, era incoerent şi aceasta pe întreaga durată a şederii în arest. D.B. a spus că a doua zi, sâmbătă 15 octombrie 2011, Bălan a fost dus la instanţă (între orele 9.00 şi 14.00) şi că mergea cu mare dificultate. D.B. a mai afirmat că Dan Bălan ar fi fost dus la „spital” (după ştiinţa APADOR-CH asta înseamnă cabinetul medical al DGPMB) în dimineaţa zilei de luni.

În legătură cu ziua de 19 octombrie 2011(data decesului), D.B. nu ştia decât că în momentul revenirii de la tribunal, Bălan a fost scos din nou din arest şi dus la Spitalul Floreasca la solicitarea unuia dintre responsabilii arestului, de unde s-a întors pe la 14.30-15.00 cu o mînă şi un picior în ghips! Apoi Bălan  s-a dus la baie şi a început să vomite. În jurul orei 17.00, agenţii l-au scos la aer în curtea arestului unde a şi decedat.

Reconstituirea traseului medical urmat de George-Dan Bălan

Coroborând informaţiile primite de la martori, dar şi de la medicul de la cabinetul medical din Serviciul de reţinere şi arestare preventivă,  APADOR-CH a reconstituit următorul traseu:

În noaptea de 14-15 octombrie 2011, înainte de introducerea în arest, Bălan a fost dus în jurul orei 2.00 la vizita medicală la cabinetul medical de la sediul DGPMB din str. George Georgescu. Trebuie precizat că pe timp de noapte la acest cabinet medical permanenţa este asigurată de un asistent medical, nu de un medic iar de cele mai multe ori, examenul este doar o formalitate. Este clar că starea sa de sănătate a continuat să se degradeze sămbătă 15 şi duminică 16 octombrie 2011. Datoria şefului arestului – ca şi a conducerii secţiei 7 – ar fi fost să îl ducă pe Bălan din nou la centrul medical din Serviciul de reţinere şi arestare preventivă, unde, cu siguranţă, unul din cei trei medici era de gardă. Iar dacă niciun medic nu ar fi fost disponibil (şi dacă aşa s-a întâmplat, APADOR-CH solicită explicaţii), poliţiştii erau datori să cheme salvarea. Nefăcând nimic, ei au dovedit neglijenţă faţă de starea fizică şi psihică a unei persoane aflate în custodia lor.

Abia în dimineaţa zilei de luni 17 octombrie 2011, Bălan a fost dus la cabinetul medical din str. George Georgescu ce asigură trierea şi asistenţa medicală pentru arestaţii din Bucureşti . De data asta l-a examinat un doctor care nu a constatat nimic deosebit – doar câteva echimoze –, nu a considerat necesar să îl trimită la un consult de specialitate şi s-a limitat la prescrierea unor unguente/medicamente antiinflamatorii. În aceeaşi zi, arestatul i-a telefonat concubinei şi i-a cerut ca, la prima vizită, să i le aducă. Consultarea lui Bălan în ziua de 17 octombrie 2011 a fost confirmată de medic cu ocazia vizitei pe care reprezentantele APADOR-CH au făcut-o la Serviciul de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB  ulterior decesului.

Pe 19 octombrie 2011, la recurs, starea de sănătate a lui Bălan era atât de evident deteriorată, încât judecătorii i-au permis să stea pe scaun pe durata procedurii (vezi mai sus afirmaţia avocatului Şoldea). Este posibil ca escorta să îl fi dus de la tribunal direct la Spitalul Universitar, unde s-ar fi constatat o contuzie toraco-abdominală, fără recomandări şi/sau tratament. Cert este că arestatul a revenit în arest pentru scurt timp şi dus din nou la spital dar de data aceasta la Urgenţe-Floreasca unde a fost consultat numai la ortopedie.  Altfel spus, Bălan nu a fost supus şi altor examene medicale (de pildă radiografierea plămânilor, examinarea organelor vitale din cavitatea abdominală etc.) care ar fi putut duce la identificarea şi tratarea în timp util a afecţiunii acute care a dus la decesul lui Dan Bălan. APADOR-CH suspectează că examinările medicale esenţiale pentru viaţa lui Dan Bălan nu au fost efectuate pentru că ar fi putut releva semne ale brutalităţilor poliţiştilor pe durata conducerii şi nu numai. I s-ar fi pus ghips la o mână şi un picior – după cum a afirmat D.B. Readus în arest, a murit în jurul orei 17.00.

Pe 9 noiembrie 2011, două reprezentante ale APADOR-CH au mers la Secţia 7 Poliţie pentru a vizita arestul. Li s-a răspuns că arestul fusese închis pentru renovări (?) cu 5 zile înainte  şi că majoritatea arestaţilor fuseseră transferaţi la Secţia 9 Poliţie. De asemenea, personalul din arest a fost repartizat la diverse aresturi din Bucureşti.

Întrebări ale APADOR-CH pentru Serviciul de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB şi pentru Secţia 7 Poliţie:

a)      Dacă cei doi agenţi care l-au imobilizat şi agresat pe George-Dan Bălan au fost identificaţi? Dacă sunt anchetaţi de parchet? Dacă s-a luat vreo măsură disciplinară şi dacă da, care? Cum se defineşte legal perioada în care Bălan a zăcut încătuşat sub masa din faţa restaurantului în timp de poliţiştii luau declaraţii de la angajaţii restaurantului, de la victima furtului de poşetă (în fapt, o tentativă de furt) şi alţi martori?

b)      De ce Bălan începuse declaraţia olografă în absenţa unui avocat?

c)      Cine a semnat ordonanţa de reţinere a lui Bălan?  Ce oră  este menţionată în ordonanţă?

d)      De ce conducerea secţiei a 7-a de poliţie şi şeful arestului nu au apelat la un doctor pe 15 şi 16 octombrie sau , în ultimă instanţă, la servicul 112?

e)      Dacă pe 19 octombrie, după judecarea recursului, Bălan a fost dus la spital direct de la tribunal? La ce spital? Ce recomandări/concluzii a tras  medicul care l-a consultat?

f)        Cine a decis că Bălan trebuia dus la Spitalul de urgenţă Floreasca, la secţia ortopedie? Existau indicii că putea avea membre fracturate? A fost recomandarea unui medic? Când a revenit în arest avea ghips la picior, la mână, la ambele?

Răspunsuri la întrebările de mai sus ar duce la clarificarea unor aspecte încă tulburi. Dar, în esenţă, APADOR-CH consideră că George-Dan Bălan a fost victima torturii urmate de deces, sub aspectul neacordării de îngrijiri  medicale, absolut necesare pentru salvarea vieţii,  în mod prompt şi competent. Responsabilitatea cea mai mare revine poliţiştilor care răspund de sănătatea fizică şi psihică a persoanelor aflate în custodia lor. Faptul că Bălan a fost dus la medic abia pe 17 octombrie, luni, (în noaptea de 14-15 octombrie – vineri spre sâmbătă –  îl văzuse doar un asistent) iar apoi plimbat la două spitale cu puţine ore înainte de deces arată că poliţiştii au încălcat dreptul la viaţă al lui George-Dan Bălan.

Poliţiştii de la ordine publică, implicaţi în prima fază, ar fi trebuit să îl conducă la sediul poliţiei, şi nu să îl priveze de libertate la restaurant şi, cu atât mai puţin, sub o masă. Prin urmare, ei au încălcat prevederile din Legea nr. 218/2002 privind conducerea la sediul poliţiei (prevederi discutabile din punctul de vedere al APADOR-CH, dar acestea constituie un alt subiect). Din acest punct de vedere, perioada dintre încătuşarea lui Bălan şi aducerea lui la Secţia 7 are toate datele unei privări ilegale de libertate. Aceiaşi poliţişti sunt răspunzători pentru tratamentul  inuman aplicat lui Bălan (lovituri după încătuşare, când persoana nu mai putea prezenta niciun pericol,   imobilizarea sub masă în poziţie încovrigată, cu cătuşe la mâini şi, foarte probabil, la picioare).

Mai trebuie menţionată şi încălcarea dreptului la apărare (absenţa avocatului în momentul începerii declaraţiei olografe) şi, implicit, a dreptului la un proces echitabil.

Manuela Stefănescu                                                                       Maria-Nicoleta Andreescu

 

Răspunsul IGPR în acest caz – 2012

Raport asupra vizitei în centrul de reţinere şi arestare preventivă din incinta secţiei a 9-a de poliţie din Bucureşti

/în /de

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul secţiei a 9-a de poliţie din sectorul 2 al municipiului Bucureşti pe data de 9 noiembrie 2011. Faţă de constatările asociaţiei de la precedenta vizită din  2006, se observă doar trei  îmbunătăţiri: creşterea numărului de camere de deţinere de la 3 la 4 (însă spaţiul de deţinere este, în continuare, calculat în metri cubi de aer (6) pe arestat şi nu în metri pătraţi (4) de persoană, aşa cum solicită Comitetul pentru Prevenirea Torturii de ani buni),  permisiunea ca arestaţii să aibă televizoare în camere dar numai din resurse proprii  şi folosirea unei cutii poştale adevărate  (nu improvizaţie din carton) în care persoanele din arest îşi depun singure corespondenţa. Arestul a fost închis şi reamenajat din 29 iunie până pe 4 noiembrie 2011.

Spaţii de deţinere, efective

Camerele de deţinere, situate în subsol,  sunt prea mici (aproximativ  12  mp fiecare; camera nr. 3 are în plus cam un mp în care încap o măsuţă şi un scaun) şi întunecoase. Ferestrele  sunt prevăzute cu plase de metal foarte dese interioare, apoi bare de fier, apoi geamul şi încă o plasă metalică în exterior. Este evident că sursa de lumină naturală este foarte redusă iar becul de „veghe” ce rămâne aprins 24 de ore din 24 nu le este de folos arestaţilor (pentru a citi ceva ei trebuie să se aşeze chiar sub bec). În plus, ferestrele se deschid numai din exterior, de către agenţi desigur, iar persoanele private de libertate nu au acces la comutator (plasat pe coridor) pentru a stinge becul de veghe măcar pe timpul zilei.  Legea nr.275/2006 precizează că autorităţile din locuri de deţinere au obligaţia de a se asigura  că persoanele private de libertate se bucură de lumină naturală satisfăcătoare iar lămpile de veghe rămân aprinse doar dacă este necesar.  Acesta este un  alt exemplu (despre încătuşarea obligatorie le scoaterea din arest, vezi mai jos) de modul în care poliţia ignoră – sau interpretează după bunul plac – prevederile din Legea 275, sub pretextul respectării propriului regulament adoptat în 2005 şi nerevizuit după intrarea în vigoare a acestei legi, în 2006. Asociaţia solicită fie renunţarea la una din cele două plase, fie înlocuirea lor cu altele cu ochiuri mai mari, care să permită trecerea luminii naturale. Dacă se realizează aceste modificări, atunci asociaţia cere şi stingerea lămpii de veghe, măcar pe durata zilei.

Cei 22 de arestaţi sunt toţi adulţi, cu mandate de arestarea preventivă. Majoritatea provin din arestul secţiei a 7-a de poliţie, închis pentru „reparaţii”. Coincidenţă sau nu, închiderea s-a produs  la scurt timp după decesul lui George-Dan Bălan, unul dintre arestaţi  şi, mai ales, pentru că  în acea zi, câţiva  arestaţi au dat declaraţii unor posturi de televiziune prin ferestrele ce dau spre stradă. Probabil că se va căuta soluţia tehnică pentru mutarea ferestrelor camerelor de deţinere spre un loc  mai puţin accesibil publicului.

Reprezentantele APADOR-CH au vizitat 3 din cele 4 camere de deţinere din arestul secţiei a 9-a. Camerele 1 (5 persoane la 5 paturi) şi 2 (4 persoane la 4 paturi) sunt similare ca dimensiuni. Camera 3 (6 deţinuţi la 6 paturi) este puţin mai mare, cu un spaţiu pentru măsuţă şi scaun, dar şi mai întunecoasă. În această cameră, reprezentantele asociaţiei au discutat cu un arestat transferat de la secţia a 7-a, care a fost coleg de cameră  cu persoana  decedată. (Cazul lui Dan Bălan, mort în arest, formează  obiectul unui raport separat al asociaţiei.) Arestaţilor nu li se asigură decât patul, cerceafuri, pernă şi pătură. În rest, – săpun, pastă de dinţi, hârtie igienică, ustensile de ras etc. – totul cade în sarcina persoanelor private de libertate. Instalaţiile sanitare sunt funcţionale iar arestaţii au afirmat că apa caldă este disponibilă în fiecare zi. Camerele sunt încălzite la un nivel satisfăcător.

Personalul arestului este format din 13 angajaţi din care doi  sunt transferaţi de la  secţia a 7-a. Nu este clar de ce agenţii rămaşi disponibili prin închiderea arestului de la secţia a 7-a nu sunt repartizaţi acolo este mai multă nevoie de personal (de exemplu la ordine publică) cu atât mai mult cu cât, după ştiinţa asociaţiei, nu există o „specializare” pe aresturi nici la şcoala de poliţie şi nici la academia de poliţie.

Hrana, plimbarea zilnică, corespondenţă, vizite

Hrana zilnică este furnizată de penitenciarul Rahova. Calitatea este cel puţin îndoielnică şi de aceea numai arestaţii care nu dispun de bani  şi nu primesc pachete o mănâncă. Fiecare persoană arestată preventiv poate primi  în fiecare lună pachete în limita a 10 kg.  de alimente, 6 kg. de fructe şi 20 de sticle cu apă sau suc.. Arestaţii au la dispoziţie frigidere în care îşi pot depozita hrana şi un cuptor cu microunde puntru încălzit.

Plimbarea zilnică este mai degrabă stat la aer decât posibilitate de exerciţiu fizic. Curtea de plimbare – o „cuşcă” de circa 24 mp – ar permite eventuala instalare a unor echipamente de sport (măcar bare fixe). În lipsa acestora, arestaţii  nu pot face altceva în  ora de ieşit la aer decât  câţiva paşi  sau  să stea în picioare. APADOR-CH propune instalarea unor echipamente sportive în curtea de plimbare şi/sau permiterea unor jocuri cu mingea. Totodată, ar fi de dorit ca undeva în spaţiul de deţinere să se înfiinţeze un club care să ofere persoanelor private de libertate posibilitatea de a face şi altceva decât să stea în camere 23 de ore din 24.

Arestaţii au acces la o cutie poştală mobilă în care îşi depun singuri corespondenţa. După toate aparenţele, secretul corespondenţei este respectat. Nu acelaşi lucru se poate afirma despre  convorbirile telefonice. Telefonul public este instalat pe coridor, chiar în dreptul biroului supraveghetorilor, uşa fiind permanent deschisă. Este practic imposibil ca agenţii să nu audă ce vorbeşte arestatul. În plus, aparatul era defect de o săptămână iar poliţiştii ridicau din umeri a neputinţă pentru că ei ar fi făcut „repetate reclamaţii” la Romtelecom, dar fără succes! Atitudinea poliţiştilor denotă nu numai nepăsare faţă de persoanele aflate în custodia lor ci chiar ignorarea unui drept legal  cu consecinţe negative asupra dreptului la apărare (arestaţii nu au cum să îşi contacteze avocaţii). Asociaţia speră că defecţiunea tehnică a fost deja remediată dar cere ca Servicul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul DGPMB să prelucreze acest incident cu toţi angajaţii din aresturile din subordine.

Vizitele au loc într-o încăpere de la parter, măsurând cam 8 mp . La intrare, în dreapta, este un spaţiu de circa 1 mp, complet separat de restul camerei printr-un grilaj până în tavan, în care este introdus arestatul. Vizitatorii stau în picioare şi discută cu arestatul, în prezenţa permanentă a unui agent aşezat la nici 3 m. distanţă. APADOR-CH reaminteşte că, potrivit Legii 275/2006, supravegherea vizitelor trebuie să fie exclusiv vizuală, pentru asigurarea confidenţialităţii. Asociaţia cere ca agentul de supraveghere să fie mutat pe coridor, în dreptul uşii ce va rămâne deschisă pe toată durata vizitei. În acelaşi timp, cabina trebuie mutată în apropierea ferestrei şi folosită numai pentru arestaţii periculoşi. Pentru ceilalţi, ar fi necesare bănci sau scaune şi, eventual, o măsuţă. Orice eventuală suprapunere a celor două tipuri de vizite poate fi uşor eliminată prin programare.

Încătuşarea persoanelor private de libertate la scoaterea din arest

Legea 275/2006 prevede că încătuşarea persoanelor private de libertate este autorizată doar „în situaţii excepţionale” (art.37 alin.2) iar alin.1 din acelaşi articol precizează că imobilizarea temporară are ca scop prevenirea unui „pericol real şi concret” în cazuri de evadare, acte violente, vătămare corporală, distrugere de bunuri. Poliţiştii susţin că toate persoanele private de libertate din custodia lor  sunt suspecte de planuri de evadare şi deci încătuşarea în mod automat la scoaterea din arest este  justificată şi legală. Pe de o parte  aceasta înseamnă răsturnarea balanţei pentru că excepţia devine regulă, iar pe de alta, este greu de crezut că poliţia s-a obosit să analizeze vreodată caracterul real şi concret al pericolului de evadare în cazul fiecărui arestat în parte.

Poliţiştii sunt acoperiţi şi de Regulamentul lor ce datează din 2005, deci dinaintea adoptării Legii nr.275/2006, şi care nu a fost modificat  în sensul  armonizării cu noile prevederi legale.

Prin urmare, în toate aresturile se practică încătuşarea tuturor persoanelor private de libertate cu excepţia minorilor, femeilor însărcinate şi arestaţilor în vârstă de peste 60 de ani. Măsura este luată indiferent de destinaţie: instanţă, parchet, transfer etc. Asociaţia cere modificarea radicală a procedurilor la scoaterea din arest în sensul aplicării prevederilor  art.37 din Legea 275/2006, ceea ce presupune o analiză individuală a „pericolului real şi concret” de a comite vreuna din faptele precizate în alin.1. 

Recomandări:

a)      Îmbunătăţirea substanţială a iluminatului natural;

b)      Furnizarea de către aresturi a unor produse absolut necesare pentru igiena individuală, cu prioritate pentru arestaţii care nu sunt vizitaţi şi nu au bani;

c)      Îmbunătăţirea substanţială a condiţiilor în care se desfăşoară vizitele;

d)      Renunţarea la încătuşarea automată la scoaterea din arest a persoanelor private de libertate.

Alte recomandări sunt incluse în raport.

Manuela Stefănescu                                                                            Maria-Nicoleta Andreescu

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra vizitei în Centrul nr. 1 de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti

/în /de

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Centrul nr. 1 de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe data de 3 noiembrie 2011. Vizita anterioară în acest arest avusese loc în ianuarie 2009. 

Un aspect de  principiu

Problema aplicării Legii  nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal rămâne în continuare  controversată  în  centrele de reţinere şi arestare preventivă. Art.81 alin.4 din Legea 275/2006 prevede că aresturile („centre de reţinere şi arestare preventivă”) trebuie să fie organizate şi să funcţioneze „prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului justiţiei”. Au trecut mai bine de 5 ani de la intrarea în vigoare a legii, iar ordinul comun nu a fost emis. Deocamdată regulamentul care se aplică în aresturi este cel aprobat prin Ordinul nr. 988/2005, deci anterior adoptării legii, ordin care nu a fost modificat . Responsabilii IGPR afirmă că sunt aplicate doar acele prevederi care nu contravin Legii nr. 275/2006 însă nu pot indica cu exactitate care sunt acestea. Practica demonstrează că regulamentul neconform legii se aplică în aresturi. În acest sens este relevantă practica privind încătuşarea la scoaterea din arest. Legea 275/2006  prevede la art.37 alin.2 că „…. imobilizarea cu cătuşe, cămăşi de forţă sau alte forme de imobilizare a corpului este permisă doar în situaţii excepţionale.”. La mai mult de cinci ani de la adoptarea legii, în toate aresturile de poliţie, inclusiv în Centrul nr. 1 de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti,  încătuşarea la scoaterea din arest este regula şi nu excepţia, conform  vechiului act normativ încă în vigoar. Această problemă a fost de altfel sesizată chiar şi de responsabilii arestului.

Aspecte privind organizarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB

Odată cu măsurile de reorganizare din Ministerul Administraţiei şi Internelor începute în anul 2009, au avut loc schimbări organizatorice şi la nivelul centrelor de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB. Astfel, a fost înfiinţat Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă care, pentru o perioadă de câteva luni, a avut în subordine toate cele 12 aresturi din Bucureşti. Începând din iulie 2010, acest serviciu deţine responsabilităţi privind coordonarea/ repartizarea persoanelor private de libertate  la nivelul DGPMB (inclusiv escorta – 107 persoane) şi are în directă subordine două aresturi: cel vizitat – nr. 1 – şi Centrul nr. 12 de reţinere şi arestare preventivă a minorilor. Restul aresturilor din Bucureşti, în număr de 10 sunt subordonate conducerii secţiilor de poliţie unde sunt situate. În această perioadă a reorganizării administrative au fost luate decizii privind gestionarea mai eficientă a fluxurilor de persoane private de libertate precum şi a resurselor umane. Ca urmare, toţi arestaţii bolnavi, cei autodeclaraţi consumatori de droguri şi femeile, inclusiv minore, sunt depuşi în Centrul nr. 1 (singurul care are cabinet medical propriu) iar toţi  minorii de sex masculin sunt depuşi în Centrul nr. 12, toate categoriile de persoane vulnerabile fiind astfel în directa responsabilitate a Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă (în continuare SIRAP).

Concret, toate persoanele ce urmează a fi introduse în cele 12 centre de arest din Bucureşti sunt controlate din punct de vedere medical de către un medic sau un asistent, la cabinetul din incinta DGPMB, cabinet subordonat Direcţiei Medicale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Dacă persoana declară că suferă de o afecţiune este trimisă la un consult de specialitate (în cazul declarării consumului de droguri persoana este prezentată pentru consult la Spitalul Al. Obregia). Ulterior aceştia sunt prezentaţi ofiţerului de serviciu. Acesta verifică documentele persoanelor şi decide în ce centru va fi depusă persoana având în vedere atât caracteristicile persoanei cât şi disponibilitatea unor locuri vacante în centre şi apropierea persoanelor de anchetatori. Percheziţia corporală are loc la introducerea în centrul de reţinere şi arestare preventivă. Responsabilii SIRAP au afirmat că procedurile privind percheziţia atât corporală cât şi în camerele de deţinere se realizează conform standardelor în sensul că: sunt efectuate de personal de acelaşi sex cu persoana privată de libertate, nu implică genoflexiuni sau control al cavităţilor corporale iar percheziţia camerelor se realizează în prezenţa uneia dintre persoanele private de libertate găzduită în camera respectivă. 

Specificul arestului, efective, durata deţinerii

Centrul nr. 1 de reţinere  găzduieşte practic toate categoriile de persoane vulnerabile (femei, bolnavi, consumatori de droguri) mai puţin  minorii de sex masculin. Sunt deţinuţi aici şi adulţi fără probleme de sănătate. 

La data vizitei, în arest se aflau 142 persoane private de libertate dintre care:

·        43 de femei (22 în stare de reţinere sau de arest preventiv, 12 condamnate definitiv şi 9 la dispoziţia instanţei). Una dintre femei era minoră la momentul depunerii în arest şi figura în evidenţe ca atare însă la data vizitei împlinise 18 ani;

·        99 de bărbaţi (75 în stare de reţinere sau de arest preventiv, 14 condamnaţi definitiv şi 10 la dispoziţia instanţei); dintre aceştia 8 declaraseră că sunt consumatori de droguri.

Referitor la perioada de şedere în Centrul nr. 1 din subordinea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti responsabilii au afirmat că persoanele rămân aici cel puţin 2-3 săptămâni şi sunt transferate către secţiile de arestare preventivă din sistemul penitenciar în momentul în care se finalizează urmărirea penală. APADOR-CH reaminteşte că persoanele care au primit mandat de arestare de la judecători ar trebui transferate de îndată în centrele de arestare preventivă din sistemul penitenciar adică ar trebui să stea în aresturile poliţiei maximum 24 de ore cât durează reţinerea şi, eventual, alte câteva ore pentru efectuarea formalităţilor legate de transfer dacă judecătorul a emis mandat de arestare.

În ce priveşte personalul ce deserveşte centrul, responsabilii au declarat că este insuficient (6-7 persoane pe tură).

Spaţii şi condiţii de detenţie,  discuţii cu deţinuţii – situaţia gravă din Camera 19

Arestul are 31 de camere de deţinere, cu un  total de 171 de paturi instalate. Faţă de situaţia constatată la vizita anterioară, numărul de paturi este mai mare cu 24 în condiţiile în care a fost amenajată o singură cameră în plus (pentru persoane cu dizabilităţi).

Camerele de deţinere sunt situate pe două niveluri, demisol şi parter. La parter sunt camerele destinate găzduirii femeilor şi cea amenjată pentru persoane cu dizabilităţi iar la demisol sunt găzduiţi bărbaţii (consumatorii de droguri sunt repartizaţi în două dintre aceste camere).  

Din punct de vedere al dimensiunilor, camerele de deţinere sunt de două tipuri: unele au aproximativ 12 mp. iar celelalte,   aproximativ 14 mp. suprafaţă. În cele de 12 mp sunt instalate 4 paturi (o excepţie este cea pentru persoane cu handicap unde sunt instalate 3 paturi) iar în restul sunt instalate fie 6, fie 8 paturi. În plus, în unele cazuri, în camere sunt găzduite mai multe persoane decât numărul de paturi instalate. De exemplu, în camera 4 de la demisol, cu o suprafaţă de aproximativ 14 mp., la data vizitei erau instalate 8 paturi ocupate de 6 persoane. Revine o suprafaţă mai mică de 3mp. per persoană iar în cazul ocupării tuturor paturilor instalate, o suprafaţă mai mică de 2 mp.  Într-o altă cameră, de aproximativ 12 mp. în care erau  repartizate patru persoane în patru paturi, una dintre persoane a afirmat că au existat situaţii în care au fost mai multe şi ca urmare au fost nevoite să împartă paturile. 

APADOR-CH reaminteşte faptul că în cadrul vizitei din 2006 în România, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii  a făcut recomandarea ca spaţiul de deţinere să fie de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut şi pentru aresturile poliţiei, nu doar în penitenciare. Această cerinţă nu este respectată în Centru nr. 1 de reţinere şi arestare preventivă unde există supraaglomerare.

Fiecare cameră are propriul grup sanitar sub forma unei cabine (1 mp) dotate cu chiuvetă şi duş. Faţă de vizita anterioară, reprezentantele asociaţiei notează faptul că grupurile sanitare au fost dotate de către responsabilii arestului cu chiuvete şi perdele la duşuri.

Situaţia privind iluminatul  natural şi aerisirea camerelor a rămas la fel ca la ultima vizită, adică relativ satisfăcătoare.  Dar faptul – semnalat de asociaţie în mod repetat – că becurile din camere rămân aprinse pe toată durata zilei şi a nopţii  poate crea o stare de discomfort. Arestul este dotat cu sistem de alarmare vizuală şi cu aparate video de supraveghere, instalate pe coridoare. 

Hrana furnizată personelor private de libertate este adusă în continuare de la Penitenciarul Rahova şi este de calitate foarte proastă. Cei prezenţi în camere la data vizitei au afirmat că foarte rar pot mânca ciorba şi uneori câteva bucăţi de cartofi scoşi din tocană.   . Mulţi deţinuţi se hrănesc cu alimentele primite de la aparţinători cu ocazia vizitelor -10 kg de alimente greu alterabile, la care se adaugă sucuri şi fructe – şi au acces la frigidere în care le pot depozita .

Camera 19  – una din camerele „drogaţilor”. În această cameră condiţiile de detenţie sunt la nivelul a ceea ce Convenţia Europeană a Drepturilor Omului numeşte tratament inuman. În camera  de aproximativ 12 mp., erau instalate la data vizitei 4 patru paturi ocupate de 5 arestaţi (unul dintre aceştia se afla în momentul discuţiei la anchetă astfel că reprezentantele asociaţiei au vorbit cu 4 dintre ei). În cameră plutea un miros fetid provenind în primul rând de la unul dintre pereţii grupului sanitar plin de igrasie şi de mucegai. Chiuveta nu funcţiona iar apa curgea doar pe ţeava duşului şi doar rece. Doi dintre cei cazaţi aici, consumatori de droguri, au relatat că s-au simţit foarte rău în primele zile de privare de libertate când au fost în sevraj. Fuseseră prezentaţi medicului specialist însă tratamentul prescris de acesta a constat doar în câteva pastile calmante. Asociaţia reaminteşte că tratamentul eficient pentru consumatorii de droguri este un imperativ legal şi că privarea persoanelor private de libertate de asistenţă medicală adecvată reprezintă încălcarea unui drept fundamental. Arestaţii din camera 19 s-au plâns şi de faptul că sunt nevoiţi să se înghesuie 5 în 4 paturi, de proasta calitate a hranei, de faptul că nu au televizor în cameră şi de lipsa activităţilor în general.  De menţionat că unul din arestaţi – M.F. – cu probleme cardiace, nu avea nicio legătură cu consumul de droguri şi nu înţelegea de ce trebuia să stea în acea companie. Din explicaţiile primite, a rezultat că repartizarea lui la camera 19 ar fi fost făcută doar pentru că arestul era supraaglomerat la data aducerii. Dar deşi problema supraaglomerării fusese rezolvată,  arestatul M.F. nu fusese mutat într-o cameră mai potrivită cu afecţiunea de care suferă. 

Activităţi, corespondenţă, contacte cu exteriorul, alte drepturi

Cele patru curţi de  plimbare se găsesc în aceeaşi stare ca la vizita anterioară,  adică nişte ţarcuri în care arestaţii nu pot decât să stea în picioare sau să facă doi-trei paşi.

Cele de la demisol au o suprafaţă de aproximativ 10 mp iar cele de la parter de aproximativ 15 mp. Reprezentantele APADOR-CH au întâlnit deţinuţi la „plimbare”. Aceştia au afirmat că sunt scoşi la aer zilnic între o jumătate de oră şi o oră..

Clubul, situat la parter, este o încăpere dotată cu masă de ping-pong. La momentul vizitei reprezentantelor APADOR-CH nu se afla nimeni la club. Unii arestaţi nici nu ştiu de existenţa clubului, în vreme ce alţii sunt descurajaţi de obligaţia de a face cerere pentru a avea acces în sala respectivă. Asociaţia propune accesul la sala de ping-pong pe baza unui orar zilnic, după modelul ieşirii la curţile de aer. Evident, ambele activităţi vor avea loc în fiecare zi, fără ca una să o înlocuiască pe cealaltă. Menţinerea sistemul actual pe bază de cerere anulează o bună parte din efectele benefice aşteptate de la o iniţiativă altfel foarte bine venită.

Sala de gimnastică, amenajată la demisol, este dotată cu aparate de forţă moderne. Deţinuţii care vor să meargă la sală trebuie să facă cerere care le poate fi admisă după ce sunt consultaţi de medic şi acesta îşi dă acordul. Mai multe persoane şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că durează mult (aproximativ 3 săptămâni) până să se obţină permisiunea de acces la sală.

Majoritatea camerelor sunt dotate cu televizoare funcţionale ce aparţin arestaţilor.

Vizitele familiei, telefoanele către familie şi grefa sunt permise săptămânal iar convorbirile telefonice cu avocatul, în orice moment, la cerere. Cutia poştală este amplasată pe hol, deţinuţii având posibilitatea să îşi depună personal corespondenţa. Camera destinată convorbirilor telefonice a fost recent reamenajată.

Nu a intervenit nicio schmbare cu privire la activitatea judecătorului delegat în acest arest, se prezintă numai în cazuri speciale (refuzul de hrană) iar arestaţii nu îi cunosc activitatea/atribuţiile. APADOR-CH revine cu solicitarea ca resposabilii aresturilor să informeze persoanele private de libertate despre existenţa şi atribuţiile instituţiei judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

Asistenţa medicală

Cabinetul medical care deserveşte Centrul nr. 1 de reţinere şi arestare preventivă şi toate celelalte aresturi din Bucureşti şi Ilfov se află în subordinea Direcţiei medicale din MAI. La momentul vizitei personalul cabinetului medical era compus din trei medici şi patru asistenţi medicali care asigură permanenţa, lucrând în sistem ture. Cei trei medici îşi desfăşoară activitatea în trei cabinete: unul amplasat în interiorul Centrului – pentru persoanele deţinute aici, cel de-al doilea, amplasat la intrarea în incintă – pentru vizita medicală la depunerea în arest precum şi pentru orice problemă de sănătate a arestaţilor din toate centrele de arest din Bucureşti iar cel de-al treilea cabinet funcţionează exclusiv pentru angajaţi ai DGPMB. Este evident că personalul medical este insuficient dacă se ţine cont de faptul că fluxurile de arestaţi sunt destul de intense.

Cu toate acestea, atât personalul centrului cât şi deţinuţii au afirmat că, în caz de nevoie, fiecare dintre arestaţii care solicită dimineaţa la apel să fie vazut de doctor beneficiază de consultaţie în aceeaşi zi.

Medicul de serviciu a afirmat că duce lipsă de medicamente şi s-a plâns de colaborarea cu unele spitale civile.    

Similar situaţiei constatate la vizita din 2009, în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti  nu există niciun fel de posibilitate de accesare a unor servicii de prevenire a transmiterii HIV/SIDA.  Responsabilii arestului dar şi medicul continuă să afirme că în acest stabiliment este exclus să aibă loc relaţii sexuale. De asemenea, situaţia privind acordarea de tratament eficient pentru consumatorii de droguri a rămas aceeaşi. Tratamentul substitutiv este neacceptat la nivelul IGPR în condiţiile în care este în mod explicit prevăzut în acte normative în vigoare: Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1216/2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri şi Ordinul comun nr. 282/2007 emis de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse  definesc ca „situaţie specială” starea privativă de libertate a unui consumator de droguri beneficiar de servicii şi  stabilesc responsabilităţi clare referitoare la modalitatea de continuare a tratamentului substitutiv.

Concluzii şi recomandări:

APADOR-CH solicită dezafectarea imediată a camerei nr. 19 până la renovare şi igienizare. Deţinerea unor persoane în condiţiile din camera 19 reprezintă o încălcare a art. 3 al Convenţiei Europene privind drepturile omului;

Asociaţia atrage atenţia asupra problemei supraaglomerării şi solicită măsuri urgente pentru remedierea situaţiei cum ar fi, de exemplu, transferarea de îndată a persoanelor care au primit mandat de arestare în sistemul penitenciar; 

APADOR-CH consideră că personalul cabinetului medical (şi aşa insuficient) trebuie să se ocupe exclusiv de starea de sănătate a persoanelor private de libertate;

Asociaţia solicită responsabililor din IGPR să revizuiască regulamentele şi procedurile interne (neconforme cu legislaţia în vigoare) cu privire la asistenţa medicală pentru consumatorii de droguri din aresturile poliţiei şi atrage atenţia asupra faptului că neacordarea de tratament medical adecvat persoanelor private de libertate consumatoare de droguri reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor acestora.

Celelalte conculzii şi recomandări ale  asociaţiei sunt incluse în raport.

Manuela Ştefănescu                                                 Maria-Nicoleta Andreescu

Raspunsul IGPR in acest caz

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.