Arhiva pentru categoria: Penitenciare

In ziua de 31 octombrie 2002, doi reprezentanti ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul
din Bacau.

1. Aspecte generale

Unitatea deserveste judetele
Bacau si Neamt si are ca profil detinerea persoanelor condamnate la pedepse
cu inchisoarea pana la zece ani. Numarul total al detinutilor era, la data
vizitei, de 1541, din care 1481 de barbati si 60 de femei (numarul detinutilor
minori era de 53). Penitenciarul Bacau este unul dintre cele mai aglomerate
din tara. La o “capacitate legala” de 468 de locuri (la 6 m.c.
de aer pentru o persoana) erau instalate 1117 paturi, in care erau cazati
1541 de detinuti, rezultand un “indice de ocupare” de aproape
330%. Conducerea unitatii nu intrevedea ameliorarea supraaglomerarii intr-o
perspectiva apropiata. Reprezentantii APADOR-CH s-au interesat de posibilitatea
folosirii ca spatii de detinere a unor cladiri dezafectate, in garnizoane,
ca urmare a reorganizarii unitatilor militare. Loctiitorul pentru paza al
comandantului, cu care reprezentantii APADOR-CH au stat de vorba, a fost de
acord ca o asemenea varianta ar trebui luata in calcul atat in Bacau cat si
la nivelul judetului Neamt (pe teritoriul caruia exista destule disponibilitati
de acest fel, de exemplu la Piatra Neamt si Roman, care ar trebui avute in
vedere inclusiv in ideea infiintarii unui penitenciar in acest judet). 

In ziua vizitei, la munci
erau folositi 319 detinuti (197 – cu plata, la beneficiari externi,
mai ales in constructii iar 112 la GAZ si la deservire in interiorul penitenciarului).
Din discutiile cu reprezentantii unitatii a reiesit ca in situatiile in care
sunt folositi la munca cu plata sub salariul minim pe economie, detinutii
nu pot sa castige si zile care sa se deduca din pedeapsa. Reprezentantii asociatiei
au inteles ca ar exista reglementari ale DGP care nu permit asa ceva. APADOR-CH
considera ca si in asemenea situatii detinutii ar trebui incurajati sa indeplineasca
si sa depaseasca normele de munca iar daca o fac sa beneficieze si ei, ca
toti ceilalti detinuti care muncesc, de reducerea pedepselor.

De la vizita precedenta,
din 1998, unitatea a reusit sa reamenajeze spatiile de detinere (au fost modernizate
grupurile sanitare din toate camerele, au fost marite ferestrele etc) si sa
renoveze blocul alimentar.

In privinta sanctiunilor
disciplinare, in general sunt respectate reglemetarile specifice in vigoare.
Reprezentantii APADOR-CH au retinut, totusi, ca in cazurile in care se preconizeaza
aplicarea unor pedepse mai mici, detinutii nu sunt audiati de comisia de disciplina.
Date fiind mai ales consecintele pe care pedepsele disciplinare – chiar
si cele mai putin grave – le au asupra situatiei detinutilor, APADOR-CH insista
si cu aceasta ocazie ca toti detinutii fata de care au fost puse in miscare
procedurile disciplinare sa fie audiati de comisie, dandu-li-se astfel posibilitatea
sa se apere, in mod efectiv, cu privire la comportamentul sau faptele care
le sunt imputate. Detinutii considerati periculosi sunt tinuti impreuna cu
ceilalti detinuti, neexistand camere amenajate special pentru ei. Situatia
acestora este analizata lunar. Si in acest penitenciar, reprezentantii asociatiei
au constatat ca sunt inca probleme cu criteriile dupa care detinutii sunt
categorisiti drept “periculosi”, mai ales in situatiile in care
acestia vin din aresturile politiei cu diferite adnotari la dosar. Reprezentantii
APADOR-CH au insistat si de data aceasta ca in categorisirea ca “periculos”
a unui detinut trebuie sa conteze inainte de orice comportamentul in penitenciar
al acestuia si evaluarea, cat mai temeinica si mai obiectiva, a acestui comportament
de catre cadrele unitatii. Daca pe durata catorva luni se dovedeste ca adnotarile
de la politie sunt contrazise de comportamentul de zi cu zi al detinutului,
comisia de resort ar trebui sa nu aiba nici o retinere si sa decida ca respectivul
detinut sa fie scosi din categoria “periculosi”.

Reprezentantii unitatii
au avut unele retineri privind accesul nelimitat al detinutilor la dosarele
lor de penitenciar. APADOR-CH considera ca nu trebuie sa existe absolut nici
un motiv pentru care detinutii sa nu-si poata vedea, atunci cand vor, dosarele
personale. Ei trebuie sa aiba inclusiv posibilitatea de a face fotocopii de
pe oricare din actele de la dosar (inclusiv de pe hotararile judecatoresti,
fara ca  responsabilii penitenciarului sa stea cu grija ca instantele
de judecata “ar putea sa nu fie de acord” cu o asemenea practica).

Prin efectele recentei
legi de gratiere colectiva au fost pusi in libertate 174 de detinuti, dintre
care 83 de contravenienti.

2. Vizita in penitenciar

2.1.
Blocul alimentar

Fata de vizita precedenta,
starea blocului alimentar s-a ameliorat sensibil. A fost pusa in functiune
instalatia de ventilatie, cazanele de preparare a hranei sunt, toate, in stare
buna de functionare si exista, in general, toate conditiile tehnice si igienico
– sanitare necesare pregatirii hranei detinutilor.

Masa de dimineata constase
din margarina, biscuiti, ceai si paine, la comun, iar la regim se servise,
in plus, branza. La pranz se pregatea ciorba de zarzavat si varza cu carne
si slanina, la comun, iar la regim – bors taranesc si pilaf de orez
cu carne. Seara urma sa se serveasca, atat la comun cat si la regim, tocana
de cartofi cu carne.

Pentru masa de pranz si
seara fusesera scoase de la depozit 229 kg de carne de porc, 19,6 kg de subproduse
si 78,2 kg de slanina.

Varza cu carne si slanina
de la comun arata destul de bine dar “carnea” de la felul doi
de la regim era mai mult coasta si slanina (iar aceasta in conditiile in care
personalul de la blocul alimentar a precizat ca pentru cele doua feluri de
mancare se folosisera circa 140 de kg de carne).

Din pacate, datorita supraaglomerarii,
sala cu mese a penitenciarului, una din foarte putinele care exista in sistem,
a fost desfiintata iar spatiul respectiv a fost amenajat pentru cazarea detinutilor.

Tot aici se pregatea hrana
pentru persoanele din arestul politiei (109 portii la data vizitei).

2.2. Cabinetul medical

Spre deosebire de vizita
precedenta, cand penitenciarul nu avea decat un medic, acum numarul acesta
este de 3 (1 “generalist” si 2 “internisti”). Numarul
asistentilor medicali este de 7, dintre care 1 este asistent de farmacie.
In ziua vizitei, asistenta medicala a detinutilor era asigurata, ca o exceptie
de la regula, de medicul generalist intrucat ceilalti doi lipseau din unitate
(unul avea “zi de spital” iar celalalt era invoit). Incadrarea
a inca doi medici este in mod evident un lucru cat se poate de benefic. Din
pacate, insa, faptul ca unul dintre medici (“generalistul”, care
are si calitatea de “medic de familie”) se ocupa exclusiv de cadre
continua sa greveze calitatea asistentei medicale asigurata detinutilor. Pe
langa sarcinile din penitenciar, “generalistul” urmeaza sa se
ocupe, nu peste mult timp, si de magistratii din Bacau.

Zilnic, medicul consulta
in medie 50 de detinuti, dar se ocupa de controale la blocul alimentar, de
detinutii nou veniti etc, ceea ce reduce si mai mult timpul afectat consultarii
detinutilor.

Serviciul medical are
o buna colaborare cu spitalele din reteaua Ministerului Sanatatii si Laboratorul
de medicina legala Bacau. Singura problema este ca actualul sistem de decontare
a platilor catre unitatile “civile” (prin casa proprie de asigurari
de sanatate) este inca destul de greoi.

Unitatea are un cabinet
stomatologic si un medic de specialitate. O problema exista si aici, in sensul
ca se simte nevoia punerii in functiune a unui laborator de tehnica dentara
(exista incaperea necesara insa ar fi nevoie de deblocarea postului de tehnician
dentar, prevazut deja in statul de organizare).

Reprezentantii APADOR-CH
au gasit complet justificata propunerea ca analizele destinate sa diagnosticheze
luesul (testul VDRL) sa fie facute inca de la arestarea de catre politie.
Argumentele sunt intr-adevar convingatoare: cu cat depistarea bolii este mai
timpurie, cu atat durata tratarii ei este mai scurta, costurile tratamentului
sunt mai reduse iar suferinta celor bolnavi este si ea mai mica si de mai
scurta durata.

Din discutia avuta la
cabinetul medical a rezultat ca asigurarea de prezervative pentru detinuti
ramane in continuare o masura dezirabila. Pentru ca luarea ei pare sa nu mai
depinda decat de gasirea banilor necesari, APADOR-CH considera ca DGP ar trebui
sa aiba in vedere aceasta situatie ca pe una a carei rezolvare va evita in
viitor transmiterea de boli grave intre detinuti. La data vizitei, se aflau
in tratament pentru sifilis in jur de 18 detinuti (din cauza spatiilor insuficiente
ei nu puteau fi tinuti separati de alti detinuti).

In camera 3 de la infirmerie
(“inapti”) erau internati 23 de bolnavi, cazati in 14 paturi.
Din toate camerele vizitate de reprezentantii asociatiei, aceasta se prezenta
de departe cel mai rau. Probleme serioase erau nu numai cu supraaglomerarea,
dar si cu starea igienico – sanitara (pe jos era mizerie, lenjeria de pat
era foarte murdara etc). Un detinut avand un picior amputat, Gabriel Barliga,
dormea pe jos pe o saltea din care mai ramasese aproape numai dosul, cearsaful
detinutului era pur si simplu negru, la fel ca si perna. Un alt detinut dormea
pe cambuza (un spatiu, amenajat in interiorul camerei, unde detinutii isi
tin lucrurile personale). Starea igienico – sanitara complet necorespunzatoare
se datora, in opinia reprezentantilor APADOR-CH, dezinteresului personalului
medical. Este usor de inteles ce atentie da personalul medical problematicii
igienico – sanitare din penitenciar daca chiar la infirmerie lucrurile
stateau atat de rau. In camera nu exista televizor. Detinutii s-au declarat
in general multumiti de mancare, insa au sesizat ca sunt scosi prea rar la
plimbare (de 2 – 3 ori pe saptamana si chiar mai rar). Grupul sanitar
consta dintr-o camera separata in care erau doua chiuvete cu oglinzi, un dus
si o cabina cu un WC turcesc.

Detinutul Mihai Ivanciu
s-a plans, in urma cu sapte luni, Parchetului militar Bacau ca a fost cercetat
abuziv de un ofiter de la politia din Roman. Pentru ca Parchetul din Bacau
a dat solutia de neincepere a urmaririi penale, Ivanciu s-a adresat Parchetului
de pe langa Tribunalul militar teritorial Bacau. El s-a plans ca este persecutat
de cadrele penitenciarului si ca medicii il trateaza superficial. Detinutul
Petru Draghia, nevazator, condamnat la 10 ani pentru omor, s-a plans ca i-a
fost respinsa cererea de liberare conditionata deoarece penitenciarul, fara
a tine cont ca el este nevazator, ar fi comunicat instantei ca “nu are
zile castig” prin munca. Din discutia cu reprezentantii penitenciarului
a reiesit ca detinutul facea confuzii cu privire la conditiile stabilite de
legea penala in materie de liberare conditionata (loctiitorul pentru paza
al comandantului a precizat ca in zilele urmatoare va avea o discutie cu detinutul
si va clarifica problemele pe care el le-a ridicat). Detinutul Ilascu Androne,
bolnav de arterita la ambele picioare, s-a plans ca a trebuit sa stea in refuz
de hrana timp de patru zile pentru a i se da tratament medical. El era, si
la data vizitei, nemultumit de felul in care medicii se ocupau de el (pe gamba
piciorului drept, avea o plaga supurand). Detinutul Mihai Andrei “a
dat statul roman in judecata” pentru o pedeapsa care i-a fost aplicata
anterior (si in legatura cu care in final a fost declarat nevinovat de Curtea
Suprema de Justitie). El a semnalat ca in dosarul respectiv ii este necesara
fisa medicala pe care a avut-o la penitenciarul Jilava iar acest penitenciar
ii comunica constant ca fisa respectiva nu se mai gaseste.  

2.3. Sectiile de detinere

In camera 4, pentru
regim restrictiv, nu se afla nici un detinut (erau 4 paturi iar
grupul sanitar avea o cabina cu un WC turcesc, o chiuveta si un dus).

La izolatorul de
pedeapsa erau doi detinuti (la momentul vizitei ei se aflau la instanta).
Camera avea doua paturi. Caloriferul era rece iar in camera, foarte frig.
Grupul sanitar era identic cu cel de la regim restrictiv.

Sectia pentru femei.
In sectie fusese instalat de curand un sistem electronic de acces si supraveghere
(urma sa devina functional in cateva zile). Asemenea sisteme urmau sa fie
montate la toate sectiile de detinere din penitenciar si la curtile de plimbare.
Interesandu-se de criteriile dupa care se face selectia detinutelor care lucreaza
la popota cadrelor, reprezentantii asociatiei au aflat ca printre altele (in
general cele stabilite pentru detinutii folositi la munca in interior) se
afla si acela ca detinutele sa nu fie din oras. Explicatia a fost ca detinutele
de la popota (ca si cele care ar iesi la lucru in interiorul penitenciarului)
ar putea fi tinute din treaba de rudele si cunoscutii lor care ar veni la
gardurile unitatii. Reprezentantii asociatiei au fost mirati de explicatia
primita si au solicitat sa se renunte la un asemenea criteriu, destul de lipsit
de pertinenta si de netemeinic.

In camera 56 erau cazate,
in 6 paturi, cele 6 detinute care deservesc popota cadrelor. Grupul sanitar
avea 1 dus, 2 chiuvete cu oglinda si 1 cabina cu WC turcesc (reprezentantii
asociatiei au avut surpriza sa constate, pentru prima oara intr-un penitenciar
din Romania, ca grupul sanitar de aici avea instalatie de ventilatie). La
momentul vizitei, nu era nici apa calda, si nici rece. De altfel, in intreg
penitenciarul furnizarea apei se intrerupe intre anumite ore.

In camera 55 erau 12 detinute
(recidiviste) si 10 paturi; 6 dintre detinute erau la instanta. Camera nu
avea televizor, detinutele avand posibilitatea sa mearga uneori la club pentru
vizionarea unor emisiuni tv. Existau, in schimb, aparate de radio pe baterii.
Reprezentantii asociatiei au aflat ca este inca in vigoare un ordin al DGP,
al carui sens nu l-au inteles, care interzice detinutilor sa primeasca de
acasa casetofoane. Nici la camera 55 nu curgea apa, cadrele explicand ca la
acea ora era posibil sa fi aparut o defectiune la instalatia de apa. Detinutele
au apreciat ca destul de buna calitatea hranei si erau multumite de faptul
ca li se permite sa aiba asupra lor crosete si andrele (o parte din ele faceau
goblenuri si macrameuri, timpul neocupat cu alte activitati trecand astfel
mult mai usor si mai cu folos). Cu o saptamana in urma, in camera se facuse
dezinsectie. Detinutele primesc lunar 1 sapun, 100 de gr de vata si detergent.
Plimbarea zilnica, de luni pana duminica, dureaza in jur de o ora iar detinutele
primesc, de asemenea in fiecare zi, ziare. Doua din foarte putinele nemultumiri
ale detinutelor tineau de faptul ca la vizite trebuie sa mearga in uniformele
de penitenciar si ca pot sa dea telefoane numai in ultimele trei zile din
luna. Reprezentantii APADOR-CH au insistat si cu ocazia aceasta ca cel putin
la vizite, unde se intalnesc cu copiii, cu parintii si cu sotiile (sotii),
detinutilor ar trebui sa li se permita sa mearga in hainele de acasa. In privinta
restrictiilor privind telefoanele, cadrele au precizat ca telefoane se pot
da numai la sfarsitul lunii (in ultimele 3 – 4 zile) deoarece in restul
zilelor se primesc vizite iar daca s-ar da si telefoane, dat fiind ca aparatele
sunt montate in sala de vizite, nu s-ar mai intelege nimeni cu nimeni. Reprezentantii
APADOR-CH nu au mai intalnit nicaieri o asemenea regula, care nu este deloc
formula prin care detinutii sa beneficieze, in conditii optime, de drepturile
pe care le au de a primi vizite si de a da telefoane. Dealtfel, chiar si loctiitorul
pentru paza al comandantului a fost de acord cu aceasta concluzie si a asigurat
ca va propune conducerii unitatii reanalizarea acestei reguli. Activitatile
cultural – educative se organizeaza mai ales de sarbatori. In restul
timpului, detinutele merg cam de 2 – 3 ori pe luna la biserica si la
clubul unitatii, unde vizioneaza filme si au diferite activitati cu psihologa.
Detinuta Cristiana Lin, recidivista, condamnata la 2 ani si 10 luni pentru
trecerea frauduloasa a frontierei, s-a plans ca nu a fost anuntata ca a murit
mama ei si nu i s-a permis nici sa mearga la inmormantare. Reprezentantii
unitatii au precizat ca, potrivit reglementarilor in vigoare, detinutii recidivisti
nu pot primi invoiri, insa nu au putut justifica de ce Cristiana Lin nu a
fost nici macar anuntata ca membri ai familiei sale venisera, in acele zile,
sa-i spuna de cele intamplate; argumentul ca vizitatorii venisera intr-o alta
zi decat cea a “literei” detinutei, asa cum se pare ca s-a intamplat,
ar fi fost – si este, daca despre asa ceva a fost intr-adevar vorba
– de neacceptat.  

In camera 53 erau cazate
detinute condamnate definitiv, nerecidiviste (25 in 18 paturi). Detinutele
de aici s-au declarat si ele multumite de calitatea mancarii, de asistenta
medicala, de programul zilnic de plimbare (in jur de o ora, doua), de comportamentul
cadrelor si de posibilitatea de a avea asupra lor crosete si andrele. Reprezentantii
asociatiei s-au interesat si au aflat ca si pe timpul cat au fost arestate
preventiv detinutele au fost obligate sa poarte uniformele de penitenciar.
Nici in camera 53 nu exista televizor (din 6 camere de pe sectie, 4 au televizoare).
Activitatile cultural – educative constau in principal din cele mentionate
la camera anterioara (in urma cu putin timp, psihologa solicitase colaborarea
catorva detinute la realizarea revistei penitenciarului).

Camera 51 era destinata
detinutelor aflate in carantina (existau 8 paturi si 5 detinute, din care
la momentul vizitei 3 erau la instanta). Caloriferul era rece iar camera –
cea mai friguroasa din toate cele vizitate. Aproape singura activitate zilnica
era “prelucrarea regulamentului de ordine interioara” (se pare
ca lipsa de activitate se datora si faptului ca psihologa si o educatoare
se aflau in concediu medical). Exista un televizor si un aparat de radio,
pe baterii, aduse de detinute de acasa.

Toate camerele au grupuri
sanitare formate din WC-uri, dusuri si chiuvete.

Sala de dusuri a sectiei
avea 5 dusuri si era renovata, avand faianta pe pereti si gresie pe jos. Nu
existau gratare din lemn (loctiitorul pentru paza al comandantului a dat asigurari
ca in scurt timp vor fi confectionate gratarele necesare).

In camera 8, recidivisti,
condamnati definitiv, erau cazate 57 de persoane in 30 de paturi,
dispuse pe trei randuri. Problema supraaglomerarii este de departe cea mai
serioasa, detinutii dormind si cate 5 in 2 paturi. In camera exista un televizor,
la care detinutii pot sa se uite practic intreaga zi, si aparate de radio
(din vara anului trecut, casetofoanele au fost interzise printr-un ordin al
DGP). Plimbarea zilnica dureaza circa 1 ora, de luni pana vineri (sambata
si duminica sunt zile de “program administrativ”). Grupul sanitar
consta dintr-o camera separata in care exista 3 chiuvete cu oglinzi, 1 dus
si 2 cabine cu WC-uri turcesti. Joia este apa calda in camera iar martea detinutii
sunt dusi la baia comuna (conducerea unitatii se asigura astfel ca toti detinutii
fac macar o data pe saptamana baie). In urma cu cateva zile in camera se facuse
dezinsectie. Mancarea este buna iar telefoane se pot da o data pe luna, in
ultimele 3 – 4 zile (in cazuri deosebite, detinutilor le este permis
sa sune si in afara zilelor respective).

Baia sectiilor 1 si 2
avea 28 de dusuri, cele mai multe fara site (sala de baie avea faianta pe
pereti si gresie pe jos). Nu existau gratare din lemn.

In camera 13, detinuti
recidivisti, erau 53 de persoane si 30 de paturi. Detinutii 
erau nemultumiti de faptul ca aveau paduchi, ca sunt scosi cu greu la cabinetul
medical si ca, in general, asistenta medicala este deficitara. Ei au apreciat,
in schimb, ca mancarea este buna, ca pot sa se uite cat vor la televizor si
ca le-au fost suplimentate drepturile la pachete, vizite si tigari. La plimbare
sunt scosi de luni pana vineri, circa o ora iar baie fac in fiecare marti.
La club iesisera in urma cu aproximativ o luna, unde au avut o activitate
privind “reintegrarea in societate”. Grupul sanitar era identic
cu cel de la camera 8.

 In camera
20 erau cazati 30 de arestati preventivi in 15 paturi.
Si aici aproape singura nemultumire a detinutilor era supraaglomerarea. In
rest, apreciau ca mancarea este buna, ca au apa calda si in camera (si in
afara zilei de miercuri, cand sunt scosi la baia comuna), ca pot sa-si vada,
atunci cand cer, dosarele de penitenciar. Doua doleante ale detinutilor tineau
de posibilitatea de a da mai multe telefoane si de a iesi mai des la biserica
(detinutii ortodocsi). In camera existau aparate de radio, televizor (cu program
pe toata durata zilei), difuzor, jocuri de remy si ziare. Grupul sanitar era
identic cu cel de la camera 8 (cu singura deosebire ca cel de aici avea numai
o cabina cu WC).

In camera 36,
minori, 37 de persoane erau cazate in 20 de paturi, dispuse
pe trei randuri. Cu exceptia supraaglomerarii, una dintre cele mai serioase
din intreg penitenciarul, minorii s-au declarat in general multumiti de conditiile
de detentie. Mancarea este buna, plimbarea zilnica, de luni pana vineri, dureaza
in jur de doua ore, doua ore si jumatate, la club sunt scosi saptamanal iar
la biserica pot sa mearga sambata si duminica. In camera existau televizor,
difuzor, aparate de radio, carti si jocuri de remy (pana la ora vizitei nu
se primisera ziarele). Grupul sanitar consta dintr-o camera separata avand
3 chiuvete cu oglinzi, 1 dus si 2 cabine cu WC-uri turcesti. Ziua de baie,
la baia comuna, este joia iar detinutii primesc lunar lame de ras, pasta de
dinti, sapun si detergent. Din cei 36 de minori, 20 erau cuprinsi in programul
de scolarizare. Minorii pot sa se intalneasca cu avocatii lor intr-o incapere
amenajata la sectorul pentru vizite (aici vin din cand in cand avocatii alesi
si practic niciodata cei din oficiu). Minorii sunt si ei obligati sa poarte
in permanenta uniformele penitenciare, inclusiv pe timpul vizitelor si chiar
si in perioada in care nu sunt condamnati definitiv.

In camera 37
erau cazati, de asemenea, minori.  Detinutii venisera de
putin timp de la baie. Si cei de aici erau in general multumiti de conditiile
de detentie: apreciau drept buna calitatea hranei, la plimbare ies zilnic
cam o ora, martea au activitati cultural – educative la clubul unitatii,
le sunt cunoscute si respectate noile drepturi la vizite si pachete. Camera
avea televizor si difuzor. Grupul sanitar era identic cu cel de la camera
36, cu deosebirea ca avea numai o cabina de WC. O chiuveta era sparta de circa
o saptamana iar in grupul sanitar era un vas mare cu gunoi, care nu fusese
evacuat pentru ca lucrul acesta “se poate face numai dimineata”
(situatie pe care reprezentantii asociatiei au gasit-o drept inacceptabila).  

2.4. Clubul unitatii

La momentul vizitei, la
club era in curs de desfasurare o activitate organizata de compartimentul
cultural – educativ cu 25 de detinuti aflati in carantina (pregatirea
pentru detentie, prelucrarea regulamentului de ordine interioara, informarea
asupra drepturilor si obligatiilor detinutilor etc). Asemenea activitati se
desfasoara zilnic, de luni pana sambata, timp de aproximativ 2 – 3 ore
pe zi. Reprezentantii asociatiei au constatat ca toti cei 25 de detinuti erau
tunsi complet. Explicatia cadrelor unitatii a fost ca Legea nr 23/1969 stabileste
ca la primirea in penitenciar detinutii sunt tunsi complet. Reprezentantii
APADOR-CH au considerat ca la o asemenea practica, instituita printr-o lege
mai veche de 30 de ani si depasita aproape in totalitate de ce se intampla
astazi in sistemul penitenciar romanesc, trebuie renuntat neconditionat. La
primirea in unitate un detinut ar trebui tuns “zero” exclusiv
in situatiile in care medicul unitatii constata ca asa ceva se impune din
motive igienico – sanitare (iar masura si motivarea ei ar trebui consemnate
in fisa medicala a detinutului). Unul dintre detinutii prezenti a semnalat
un fapt pe care reprezentantii asociatiei l-au mai intalnit si in alte penitenciare,
anume ca la venirea in penitenciar, desi a avut o leziune serioasa cauzata
de bataia primita in arestul politiei, nu a raportat medicului unitatii din
teama de a nu fi trimis din nou la politie. APADOR-CH considera ca pentru
a preveni situatiile de acest gen se impune ca penitenciarele sa nu refuze
in nici un caz primirea unor astfel de detinuti, ci sa-i primeasca, sa faca
mentiunea in fisa, sa le asigure asistenta medicala necesara si sa sesizeze
de indata organele competente sa investigheze agresiunile suferite de detinuti.  

Scolarizarea detinutilor
din penitenciar este asigurata de Scoala generala nr 12 Bacau, cu dubla subordonare
– Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Justitiei –,
organizata si functionand in interiorul penitenciarului. Cursurile claselor
I – IV erau urmate de 24 de detinuti iar cele ale claselor V –
VIII, de 60 de detinuti. Tot in acest cadru functioneaza si o scoala profesionala,
cu durata de 2 ani, pentru meseriile de tamplar (14 detinuti) si cofetari
– patiseri (16 detinuti). Grupa de cofetari – patiseri se afla
la una din probele practice, reprezentantii asociatiei ramanand cu impresia
unei bune organizari a activitatii. Conducerea Scolii a semnalat dificultatile
pe care le are in asigurarea cu caiete, rechizite si materie prima pentru
cursurile de tamplari si cofetari.

2.5. Sectorul pentru
vizite

Vizite se pot primi numai
intre 1 si 27 ale fiecarei luni, in celelalte zile detinutii putand sa dea
telefoane. Vizite obisnuite se pot primi 8 simultan, la cabina 1 iar la mese
maximum 4. Cele doua aparate telefonice erau instalate in sala destinata vizitelor
la masa si erau, din motive pe care reprezentantii APADOR-CH nu le-au inteles
nici in acest penitenciar, incuiate in doua cutii din lemn. Pe timpul convorbirilor
telefonice, subofiterii stau langa detinuti si aud ce vorbesc acestia. Langa
cele doua aparate era afisat programul dupa care detinutii puteau sa dea telefoane:
in perioada 28 – 31 a fiecarei luni si numai intre orele 9 – 13
si 15 – 18, ceea ce in opinia asociatiei reprezinta o limitare cu totul
excesiva si nejustificata.

Si la Bacau, reprezentantii
APADOR-CH au aflat ca in unele cazuri comandantul unitatii poate sa refuze
vizitarea detinutilor de catre alte persoane de cat cele pe care detinutii
le-au mentionat in fisa, la venirea in penitenciar. Asociatia insista si cu
ocazia aceasta ca detinutii trebuie sa decida ei insisi – si numai ei
insisi – de cine sa fie sau sa nu fie vizitati (in exact aceleasi conditii
in care decid cui scriu, cui dau telefoane ori de la cine vor sa primeasca
pachete). Sala pentru primirea pachetelor de la vizitatori nu asigura detinutilor
o vizibilitate foarte buna in timpul cat continutul pachetelor este verificat
si preluat de catre subofiteri. 

2.6. Discutia cu detinutul
Gheorghe Petrea Chisalau (de la camera 20)

Detinutul, transferat
de la penitenciarul Jilava in februarie 2001, a sesizat ca la putin timp dupa
transferare a fost lovit in mai multe randuri de cadre ale penitenciarului
din Bacau (l-a numit pe locotenentul Popescu) si ca in prezent ar fi persecutat
de cadre, inclusiv prin instigarea altor detinuti impotriva sa. Pentru aceste
fapte el s-a plans de fiecare data Parchetului militar din Bacau insa solutia
acestuia a fost de “neincepere a urmariri penale”, apreciindu-se
ca cele semnalate de detinut sunt “neconcludente si nefondate”.
Din discutia cu reprezentantii penitenciarului a rezultat ca Petrea Chisalau
ar fi permanent nemultumit si ca ar fi facut plangeri penale nu doar impotriva
unor cadre militare dar si a catorva detinuti pe care i-a acuzat ca l-ar fi
“calomniat”. Reprezentantii asociatiei au admis ca este posibil
ca detinutul sa fie o fire mai dificila si sa reclame chiar si cele mai mici
nemultumiri insa au si ramas cu impresia ca responsabilii unitatii, inclusiv
compartimentul cultural – educativ, puteau (si ar putea) sa faca mult
mai mult pentru ameliorarea starii de serioasa nemultumire – de revolta,
practic – a acestui detinut.     

2.7. Discutia cu detinutul
Ionut Borcea

Ionut Borcea este condamnat
pentru violarea unei fete. In urma cu mai multe saptamani, tatal detinutului
a sesizat APADOR-CH ca fiul sau este permanent amenintat si “terorizat”
de tatal fetei pe care acesta a violat-o (tatal fetei este si el detinut in
penitenciarul din Bacau). La data vizitei, prin grija responsabililor unitatii,
situatia in care se afla Ionut Borcea se mai ameliorase, in sensul ca tatal
fetei fusese mutat din camera in care se afla initial, vis a vis de cea a
lui Borcea. Cu toate acestea, atunci cand se mai intampla sa-l vada, mai ales
atunci cand iese cu colegii in curtea de plimbare, tatal fetei continua sa-l
ameninte pe Borcea, inclusiv ca “chiar si numai o secunda daca il intalneste,
in penitenciar, ii ia gatul”. Reprezentantii asociatiei au solicitat
conducerii penitenciarului sa ia toate masurile pe care le considera necesare
pentru ca tensiunea sub care este tinut Ionut Borcea sa inceteze complet si,
mai ales, sa se evite o situatie in care tatal fetei ar putea sa se razbune
pe violatorul fiicei sale.  

3. Concluzii

APADOR-CH apreciaza progresele
evidente facute la nivelul penitenciarului in comparatie cu vizita precedenta,
din anul 1998. Desi supraaglomerarea a ramas o mare problema, conditiile de
detentie din camere s-au ameliorat sensibil (blocul alimentar si camerele
au fost renovate, ferestrele au fost marite si au fost amenajate grupuri sociale
corespunzatoare). La vizita precedenta detinutii erau nemultumiti intr-o mare
masura de calitatea hranei, de conditiile din camere, de lipsa de activitate,
de comportamentul cadrelor etc. De data aceasta, starea de nemultumire era
sensibil mai mica si viza, mai ales individual, chestiuni de o mai mica gravitate.

Asociatia solicita conducerii
unitatii sa aiba in atentie urmatoarele aspecte, a caror rezolvare ar fi de
natura sa amelioreze situatia actuala:   

–        
renuntarea la planificarea separata a vizitelor si telefoanelor detinutilor
(de la 1 la 27 ale fiecarei luni – vizite, iar din 28 pana in 31, telefoane);
practica din celelalte penitenciare, complet diferita de cea de la Bacau,
asigura valorificarea aproape optima de catre detinuti a drepturilor pe care
acestia le au;

–        
este necesar ca arestatilor sa li se respecte dreptul de a purta propriile
haine;

–        
analizarea cu solicitudine a cererii detinutilor de a li se permite ca macar
la vizite (unde isi intalnesc copiii, sotiile, parintii) sa poata imbraca
hainele de acasa;

–        
cu toate ca nu a facut obiectul unei nemultumiri generalizate, ar
fi utila analizarea posibilitatilor de ameliorare a asistentei medicale (situatia
de la infirmerie se cere imbunatatita imediat si in mod radical);

–        
se impune rezolvarea problemei frigului din camera de carantina pentru femei
si de la izolatorul de pedeapsa;

–         penitenciarul
sa renunte la practica de a-i tunde complet pe detinutii nou veniti;

–        
desi problema calitatii hranei este una mai mult pozitiva decat negativa,
este necesara o mai mare atentie ca in hrana detinutilor sa se regaseasca
intreaga cantitate de alimente (carne, mai ales) inscrisa in documentele contabile;

–        
conducerea unitatii sa urmareasca solutionarea corespunzatoare a unor
cazuri semnalate individual, cum sunt cele ale detinutilor Mihai Andrei, Gheorghe
Petrea Chisalau si Ionut Borcea.

APADOR-CH solicita conducerii
DGP sa sprijine penitenciarul in:

–        
ameliorarea supraaglomerarii, prin oricare din caile posibile: demersuri pentru
modificarea Codului penal; investitii pentru inca un pavilion de detentie;
demersuri pentru folosirea ca spatii de detentie a cladirilor din unitatile
militare dezafectate, din Bacau sau de pe raza judetului Neamt – din
orasele Roman sau Piatra Neamt;

–        
intreprinderea demersurilor care se impun pentru ca testele pentru diagnosticarea
luesului (VDRL) sa fie facute la introducerea persoanelor in aresturile politiei;

–        
deblocarea postului de tehnician dentar;

–        
asigurarea caietelor si rechizitelor necesare scolii si a materiei prime pentru
cursurile de tamplari si cofetari;

–        
renuntarea la interdictia impusa detinutilor de a primi de acasa casetofoane.

Manuela Stefanescu

In ziua de 1 octombrie 2002, doi reprezentanti ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul din Codlea, judetul Brasov.

Aspecte generale

La data vizitei in penitenciar erau 1291 de detinuti,
dintre care 960 erau condamnati definitiv, 129 arestati preventiv, 185 condamnati
in prima instanta iar 17 “contraventionali”; numarul tinerilor era de 127
(118 baieti si 9 fete), al minorilor 27 (25 de baieti si 2 fete) iar al femeilor
43. Supraaglomerarea a devenit o problema inca si mai serioasa dupa vizita,
din anul 2001, a reprezentantilor asociatiei (penitenciarul are o capacitate
normata de 640 de locuri; prin instalarea unor paturi suplimentare se poate
ajunge la un maximum de 960 de locuri. In 2001, erau 1103 detinuti); una din
explicatii este ca la Codlea au fost transferati detinuti din penitenciarul
Miercurea Ciuc, unde doua din sectiile de detinere se afla in reamenajare.
La munca erau folositi 520 de detinuti, cei mai multi la recoltat cartofi
si in lucrari de constructii la societati comerciale de pe raza judetului.

Colaborarea unitatii cu organizatiile neguvernamentale
consta mai ales in programele de educatie moral-civica si religioasa organizate
de Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (cu minorii, femeile si tinerii)
si de reprezentantii bisericilor evanghelica si baptista (“Vestea buna”, din
Brasov). Programele se desfasoara in zilele de miercuri, vineri, sambata si
dumnica. Pe langa educatia moral- crestina pe care o fac credinciosilor lor,
reprezentantii cultului evenghelic le aduc acestora si mici cadouri, pe care
le impart ei insisi. Biserica “Vestea buna” sprijina penitenciarul in tiparirea
unei reviste proprii. Compartimentul socio – educativ are incadrati 3 ofiteri:
un profesor, un psiholog si un sociolog.

La cursurile de scolarizare pentru clasele I –
VIII participa 80 de detinuti iar alti 36 sunt la cursuri de alfabetizare.
17 detinuti au fost calificati in meseria de bucatari (peste circa doua saptamani
urmeaza sa fie organizata o noua serie de calificare in aceasta meserie).
O problema tinand de cursurile de calificare este insuficienta banilor pentru
plata instructorilor. Unitatea intentioneaza sa organizeze si cursuri de calificare
ca frizeri si cizmari, insa Agentia judeteanta de ocupare o fortei de munca
nu facuse inca precizarile necesare cu privire la “baza legala” in acest sens.

In urma cu doua saptamani, penitenciarul a incheiat
un “protocol” cu o “comisie de vizitatori” organizata sub egida Primariei
din Brasov, comisie din care ar urma sa faca parte un reprezentant al Primariei
si alte cateva persoane, apartinand comunitatii locale. Pana la data vizitei
reprezentantilor asociatiei, comisia nu venise inca in unitate iar reprezentantii
penitenciarului nu stiau nimic despre vreo perspectiva in acest sens.

La nivelul Tribunalului Brasov a fost organizat
serviciul de probatiune, a carui activitate consta in momentul de fata in
indentificarea cazurilor in care instantele de judecata ar putea opta, prin
sentintele lor, pentru masuri alternative la incarcerare (reprezentantii serviciului
analizeaza situatia unor astfel de detinuti si inainteaza instantelor opinia
lor).

Vizita in penitenciar

Cabinetul medical

La inceputul lunii august anul acesta in penitenciar
au aparut, la detinuti, 7 cazuri de scabie, intr-o forma agravata, “cu suprainfectie”
(in 2 din cazuri a fost necesara internarea celor bolnavi in spitalul penitenciar
Jilava). Initial tratamentul a fost facut cu sulf iar ulterior a fost necesar
sa se foloseasca unguentul cu scabex. Cu toate acestea imbolnavirile au
continuat si pana la sfarsitul lunii septembrie s-au inregistrat, in total,
32 de cazuri. Pentru reprezentantii APADOR-CH a fost greu de inteles mai
ales de ce serviciul medical si administratia unitatii nu au reusit sa evite
epidemia dupa depistarea, la inceputul lunii august, a celor 7 cazuri de
imbolnavire. Dealtfel, destul de greu de inteles este si cum de a fost posibil
ca sa fie inregistrate dintr-o data 7 cazuri de scabie cu suprainfectie.
Reprezentantii serviciului medical au afirmat ca dificultatea a constat
in faptul ca dupa primele imbolnaviri in randul detinutilor s-ar fi produs
o psihoza care ar fi facut imposibil de depistat alte cazuri reale de vreme
ce “mergand din camera in camera, toti detinutii ni se plangeau ca ii mananca
pielea”. Un asemenea argument poate sa convinga numai intr-o mica masura
atunci cand este invocat de medici, care au o calificare profesionala arhisuficienta
ca sa poata deosebi un bolnav inchipuit de unul bolnav de raie (inclusiv
in perioada de incubatie a parazitului generator al bolii). In opinia APADOR-CH,
imbolnavirea celor 32 de detinuti se explica inainte de orice prin masurile
deficitare de natura igienico-sanitara si profilactica, situatie pentru
care responsabilitatea revine mai ales compartimentului medical. Asociatiei
nu ii este cunoscut, in ultimii ani, un alt caz de epidemie de râie
in sistemul penitenciar din Romania. Situatia aparuta la penitenciarul Codlea
pare sa se explice si prin mentalitatea – mai mult decat “lejera”, in opinia
asociatiei – ca o asemenea situatie nu ar insemna de fapt “nimic deosebit”,
cum a apreciat unul din medicii (colonel) cu care reprezentantii APADOR-CH
au stat de vorba.

La data vizitei, serviciul medical era in curs
de deparazitare a spatiilor de detinere, a cazarmamentului, hainelor si
lenjeriei detinutilor. O problema cu care medicii se confruntau era ca unii
detinuti refuza sa dea la fiert diferite articole de lenjerie, primite de
acasa, de teama ca acestea s-ar putea degrada. Reprezentantii asociatiei
au considerat ca pentru lichidarea urmarilor epidemiei si prevenirea reizbucnirii
ei este necesar ca responsabilii unitatii sa dea medicilor intregul concurs
pentru ca masurile igienico-sanitare sa fie luate riguros, asa cum se impune
intr-o situatie exceptionala de felul celei aparute in unitate.

Numarul zilnic de consultatii medicale este in
jur de 70 – 80, uneori ajungandu-se chiar si la 100, situatie – recunoscuta
chiar de cadrele medicale – care nu poate decat sa afecteze in mod serios
calitatea actului medical. Si in penitenciarul Codlea continua practica
folosirea medicilor pentru asistenta medicala a cadrelor. Fata de vizita
precedenta, situatia s-a mai ameliorat intrucatva, in sensul ca aproape
jumatate din cadre au optat pentru medici de familie. Se pare ca si cealalta
jumatate va urma aceeasi tendinta insa este destul de probabil ca medici
de familie vor deveni si actualii medici ai unitatii, ceea ce inseamna ca
problema suprasolicitarii acestora va persista. APADOR-CH are convingerea
ca daca medicii ar fi acordat un timp rezonabil pentru consultarea detinutilor
si ar fi controlat permanent starea de igiena in spatiile de detentie, epidemia
de raie ar fi putut fi evitata.

In cursul anului 2002, in unitate s-au inregistrat
16 cazuri de autoagresiune in randul detinutilor. Din discutia cu responsabilii
unitatii a reiesit ca autoagresiunile sunt considerate abateri si sunt,
chiar daca nu intotdeauna, pedepsite disciplinar. Asociatia repeta ca o
asemenea practica ar trebui abandonata intrucat, recurgand la asemenea gesturi,
detinutii nu o fac cu intentia de a incalca regulile ordinii si disciplinei
penitenciare ci, in majoritatea cazurilor, pentru a protesta, pentru a-si
exprima nemultumirea fata de o imprejurare sau alta (o solutie judecatoreasca
defavorabila, un eveniment neplacut in familie, un tratament necorespunzator
in detentie etc.).

In anul 2001, in unitate a fost organizata testarea
HIV a 100 de detinuti. Testul a fost facut numai acelor detinuti care si-au
dat acordul in scris si a fost asigurata confidentialitatea rezultatelor;
toate cele 100 de investigatii au avut rezultate negative. Sifilisul constituie
o problema serioasa, lunar fiind depistat, in medie, un caz de lues in randul
detinutilor.

In camera 3 a infirmeriei, pentru bolnavi cronici,
erau internati 4 detinuti (in 4 paturi). La masa de dimineata detinutii
primisera margarina, un ou, marmelada si ceai iar la pranz ciorba de orez
cu carne de pui si tocana de cartofi cu carne de porc. Bolnavii care pot
si vor sa iasa la plimbare o fac zilnic, de luni pana vineri, timp de 30
– 60 de minute. In camera nu exista nici televizor, si nici difuzor, in
schimb detinutii primeau zilnic ziare. In principiu detinutii au dreptul
la doua telefoane lunar, insa sunt luni in care nu pot sa faca lucrul acesta
decat o singura data. Explicatia cadrelor a fost ca cele trei posturi telefonice
existente sunt insuficiente pentru numarul mare de detinuti. Baia saptamanala
se face sambata. Spre deosebire de celelalte camere vizitate, din cauze
care nu au fost clare reprezentantilor asociatiei, in camera 3 de la infirmerie
nu este niciodata apa calda; camera are o chiuveta si o cabina cu WC turcesc,
insa spre deosebire de celelate camere vizitate nu exista dus. Unul dintre
detinuti a semnalat faptul ca nu are posibilitatea sa ia parte la slujbele
oficiate de preotul ortodox.

Sectiile de detinere

In camera 31 erau cazati 10 minori (in 8 paturi).
Minorii sunt scosi zilnic la plimbare, inaintea orelor de clasa, de luni
pana vineri, pentru circa o ora. Spre deosebire de categoria detinutilor
adulti, reprezentantii asociatiei au ramas cu impresia ca serviciul socio
– educativ acorda minorilor o mai mare atentie. Unitatea organizeaza periodic
intalniri si discutii cu parintii minorilor; cu o parte dintre minori au
fost puse in scena mici piese de teatru, care au fost prezentate cu ocazia
intalnirilor cu parintii. De 1 si 8 martie, copiii de la o scoala din Codlea
au prezentat minorilor, in penitenciar, spectacole. Reprezentantii APADOR-CH
au sugerat reprezentantilor unitatii sa organizeze activitati cultural –
educative cu minorii si in afara penitenciarului, evocand in acest sens
experienta extrem de benefica intalnita in centrele si penitenciarul pentru
minori. O problema care necesita o solutie cat mai rapida este ca in camera
nu exista, de circa trei luni de zile, televizor iar difuzorul nu functiona
din cauza unei defectiuni la reteaua de radioamplificare. Uneori minorii
merg la club unde vad filme artistice, urmate de discutii cu educatorii
(ultimul film vazut a fost “Titanic”). Minorii sunt obligati sa poarte uniforma
de penitenciar, inclusiv arestatii preventiv, pe timpul vizitelor si a deplasarilor
la instante. Plimbarea zilnica dureaza circa o ora, cu exceptia zilelor
de sambata si duminica. In camera exista o chiuveta, o cabina cu WC turcesc
si o alta cu dus; in fiecare seara este apa calda. La masa de pranz minorii
mancasera ciorba de paste si varza cu carne. Reprezentantii asociatiei s-au
interesat si au aflat ca minorii primesc drepturile la vizita si pachet
astfel cum acestea au fost suplimentate prin ordinele Ministerului Justitiei/DGP
din luna iulie anul acesta. Unul dintre minori (Vasile Zor, 15 ani) se temea
ca i se va face raport de incident, deoarece chiar in acea dimineata, in
timpul orelor de scoala, se jucase de doua ori cu o bricheta.

Camera 26, pentru tineri, caza 34 de detinuti
in 18 paturi. Detinutii s-au plans de lipsa de activitate. Ei stau tot timpul
in camera fara sa aiba vreo ocupatie, cu exceptia plimbarii zilnice (circa
o ora, insa numai de luni pana joi) si a doua iesiri saptamanal la fotbal.
In camera exista un televizor si un difuzor, care nu functiona din cauza
defectiunii de la retea. Programul de televizor era de la ora 17 pana la
24, iar sambata si duminica pana la ora 1. Detinutii erau multumiti ca li
se permite sa vada emisiunile pana la ore mai tarzii, dar si-ar fi dorit
ca programul sa inceapa mai devreme, in jurul orei 12. Grupul sanitar avea
o chiuveta, in camera, o cabina cu dus (exista apa calda in fiecare seara)
si o cabina cu WC turcesc, defect. Saptamanal, vinerea, detinutii fac baie
la baia unitatii. Lunar ei primesc cate un sapun de rufe, unul de fata si
o punga de detergent pentru toata camera. Detinutul Constantin Gheorghe
a relatat ca in luna octombrie 2000 a fost tinut in lanturi timp de 5 zile,
la sectia de “periculosi” si pedepsit cu 5 zile de izolare numai pentru
ca ceruse sa fie mutat intr-o alta camera (la fel au fost pedepsiti, pentru
acelasi lucru, si alti doi colegi de-ai sai). 8 tineri erau cuprinsi in
programele de scolarizare.

In camera 14, 24 de detinuti erau cazati in 15
paturi. Detinutii s-au declarat multumiti de calitatea mancarii insa s-au
plans ca in camera sunt paduchi si ca dezinsectia se face superficial. Din
discutiile cu unii detinuti, reprezentantii APADOR-CH au ramas cu impresia
ca subofiterul S. si reprezentantul camerei, G.A., se poarta
abuziv cu detinutii. De asemenea, in multe cazuri problemele pe care le
au detinutii raman necunoscute responsabililor unitatii intrucat supraveghetorii
nu le raporteaza mai departe. Detinutii beneficiaza de noile drepturi, asa
cum acestea au fost stabilite prin ordinele MJ/DGP din luna iulie 2002.
In camera nu exista televizor iar difuzorul nu functiona din cauza defectiunii
de la retea. La cursurile de scolarizare (clasele I – VIII) participa 9
din detinutii din aceasta camera.

Grupul sanitar avea o chiuveta (in camera),
o cabina cu un WC turcesc si o cabina cu dus (in fiecare seara exista apa
calda). Plimbarea zilnica, de luni pana joi, dureaza circa o ora. In camera
se afla detinutul M.T., pe care reprezentantii asociatiei l-au
intalnit la sosirea in unitate, la cabinetul medical, unde ii era cusuta
o taietura pe care si-a provocat-o la antebratul drept. Din discutia cu
detinutul a reiesit ca s-a autoagresat pentru ca reprezentantul camerei
ii interzisese sa dea altui detinut untul pe care il avea in schimbul catorva
tigari (detinutul este fumator si nu are niciodata tigari pentru nu este
cautat). Detinutul F.M., condamnat la 24 de ani pentru omor, din
care a executat 11, (nu este deloc clar de ce se afla intr-o camera pentru
tineri, el depasind cu mult varsta de 21 de ani) s-a plans ca sufera de
inima si are ulcer si a rugat sa fie tratat mai atent de personalul medical
si sa-i fie data o mancare pe care s-o poata manca. El a mai rugat sa nu
fie transferat din penitenciarul Codlea, intrucat copiilor sai le este mai
usor sa-l caute aici (sotia sa a decedat iar copiii, in numar de 7, din
care 3 minori, locuiesc in satul L., comuna L. din judetul Covasna).

Cele doua camere (26 si 14) sunt pentru tineri
(18-21 de ani). Detinutii nu sunt scosi la munca si nu au, practic, nici
o activitate, sub pretextul scolarizarii. Or, din cei 58 de detinuti numai
17 merg la scoala, restul de 41ramanand in camere 23 de ore din 24. In opinia
asociatiei, este absolut necesara organizarea unor activitati si pentru
detinutii tineri care nu merg la scoala.

Unul din cele trei telefoane publice, instalat
pe holul sectiei, era incuiat intr-o cutie metalica iar timp de circa doua
ore nici un detinut nu a vorbit la el. Cadrele au motivat ca nefolosirea
telefonului se datoreaza unor evidente care erau in curs de intocmire si
unor proceduri prealabile pe care le-ar presupune aprobarea folosirii de
catre detinuti a telefoanelor publice. Situatia aceasta face ca in primele
doua zile ale fiecarei luni detinutii sa nu poata da telefoane (si nici
sa primeasca vizite). Reprezentantii asociatiei au insistat ca, in conditiile
in care exista numai 3 telefoane publice, este necesara reducerea la minimum
a procedurilor birocratice care limiteaza posibilitatea detinutilor de a
telefona. Problema organizarii interne a cadrelor din penitenciarul
Codlea (un singur supraveghetor se ocupa si de vizite si de accesul la telefon
si de evidenta cererilor si aprobarilor) nu trebuie sa afecteze exercitiul
unor drepturi ale detinutilor.

In camera 15, izolatorul de pedeapsa, se afla,
pentru 5 zile, detinutul C.P. Interesandu-se de procedurile disciplinare
in acest caz, reprezentantii asociatiei au aflat ca detinutul a fost chemat
in fata comisiei de disciplina dar exclusiv pentru a-i fi anuntata pedeapsa
stabilita de comisie – 10 zile de izolare. Detinutul nici nu a fost intrebat
nimic despre fapta care i se imputa si nici “nu a apucat sa spuna nimic”
in apararea sa; ulterior el a contestat pedeapsa la directorul unitatii,
care i-a redus-o la jumatate. APADOR-CH a insistat si insista ca prezenta,
obligatorie, a detinutilor in fata comisiei de disciplina sa nu fie formala,
ci o ocazie in care comisia sa faca toate diligentele pentru aflarea adevarului
si pentru a lua o decizie cat mai justa iar detinutul sa se poata apara
in mod efectiv cu privire la faptele care ii sunt imputate. La plimbare
detinutul este scos zilnic, pentru 30 pana la 60 de minute, fara catuse,
timp in care poate sa fumeze (la izolare numai in acest interval se poate
fuma). In camera erau 4 paturi din beton, era foarte rece iar detinutului
ii fusesera ridicate, conform regulamentului, intre orele 5 si 22, cazarmamentul
si lenjeria de pat. Detinutilor de la izolare le este interzis sa aiba in
camere televizor, aparat de radio sau difuzor; le este permis doar sa primesca
ziare. Grupul sanitar consta dintr-o chiuveta si un WC turcesc despartit
de restul camerei, numai pe o latura, cu un zid de numai circa 1,20 m, ceea
ce face ca mirosul neplacut sa se raspandeasca in toata camera.

In camera 58, pentru regim restrictiv, erau 2
detinuti cazati in 2 paturi. In camera era o chiuveta din beton si un WC
turcesc, construit precum cel de la izolare, insa separat de restul incaperii
printr-o perdea, ceea ce, evident, nu impiedica nici aici mirosul sa patrunda
in camera. Detinutul E.B. se afla aici pentru o pedeapsa de 12 luni
din care executase 9 luni. Din relatarea detinutului a rezultat ca fusese
introdus la restrictiv pentru ca “adunase” circa 10 rapoarte de incident.
Reprezentantii APADOR-CH au ramas cu impresia ca faptele pentru care B.
a fost pedepsit atat de sever au fost, cel putin unele, destul de minore:
a incercat, in cateva randuri, – este adevarat, incalcand regulamentul –
sa-si vada prietena iar o data, a scos niste sunete care sugerau porecla
unuia dintre supraveghetori (!). Cel de al doilea detinut, S.R.,
primise 8 luni de restrictiv, din care executase 2, pentru o evadare. La
solicitarea detinutului, reprezentantii asociatiei au comunicat redactiei
cotidianului “National”, la data de 3 octombrie, disponibilitatea acestuia
de a dona un rinichi in beneficiul unei tinere despre al carei caz ziarul
scrisese cu circa 6 zile in urma. Detinutii aveau carti si ziare. Ei pot
primi pachete si vizite numai cu aprobarea directorului penitenciarului.

La sectia de femei, reprezentantii asociatiei
au vizitat camera 61, in care 14 persoane erau cazate in 10 paturi. In general,
detinutele s-au declarat multumite de conditiile din penitenciar: mancarea,
considerau ele, este mai buna decat in alte penitenciare (mai putin varza
servita in ziua vizitei), cadrele se poarta corespunzator, pot sa dea 2
telefoane pe luna, le sunt acordate drepturile la vizita si pachete dupa
noile reglementari, pot sa faca dus cu apa calda in fiecare zi. La plimbare
merg zilnic, pana la 2 ore, de luni pana vineri, iar la cabinetul medical
vinerea (cu exceptia cazurilor de urgenta, tratate oricand apar). Detinutele
au rugat ca programul de televizor sa inceapa mai devreme de ora 17, sa
poata merge la vizite in hainele de acasa si sa li se dea voie sa coase,
sa croseteze si impleteasca si in camere (din ratiuni de “siguranta”, nejustificate,
in opinia asociatiei, detinutelor de la Codlea nu le este permis sa aiba
in camere crosete, ace, andrele etc). Grupul sanitar avea o chiuveta, o
cabina pentru WC si una cu dus.

Sectorul vizite

Sectorul destinat vizitelor are spatii si amenajari
corespunzatoare. Pot fi primite, simultan, 7 vizite la cabina, pentru periculosi,
10 la “obisnuit” si 4 la masa. Durata unei vizite este de cel putin 30 de
minute si maxim 2 ore. Spatiile pentru primirea pachetelor sunt astfel amenajate
incat detinutii pot sa vada continutul pachetelor pe care subofiterii le
preiau de la cei care li le-au adus.

Discutia cu detinutul A.C.

A.C., avand dubla cetatenie, romana si
franceza, a fost adus in penitenciar din arestul politiei din Sfantu Gheorghe
la data de 6 septembrie 2002, fiind acuzat ca a fumat tigari cu marijuana. La
scurt timp, colegii de camera i-au furat mai multe obiecte de lenjerie si cosmetice.
El a raportat directorului unitatii, care a fost de acord sa fie mutat in alta
camera, numarul 7, unde sunt cazati mai multi detinuti straini. C. este
multumit de conditiile din actuala camera si se intelege bine cu colegii sai.
La venirea in penitenciar, ca si la data vizitei, el suferea de pitiriazis verzicolor,
o afectiune pe care a tratat-o corespunzator cu medicamente aduse de familie.
La data vizitei epuizase medicamentele respective si urma sa solicite serviciului
medical tratamentul necesar.

3. Concluzii

APADOR-CH considera ca, in contextul actual, penitenciarul
asigura conditii de detentie suportabile, dar inca departe de standardele europene.

Asociatia apreciaza decizia luata de Ministerul Justitiei
si DGP de a suplimenta drepturile detinutilor la vizite, pachete si tigari,
precum si cu privire la organizarea regimului semideschis de detentie si normarea
si retribuirea muncii detinutilor. O rezerva importanta este aceea in legatura
cu recompensarea detinutilor care dau informatii despre colegii lor cadrelor
si personalului SIPA. Masura este un indemn nedisimulat la delatiune, ceea
ce este nu doar in dezacord cu etica unor relatii interumane civilizate, ci
si un risc serios ca intre detinuti sa creasca neincrederea, teama si ura personala,
fapt care poate duce chiar la acte de razbunare cu consecinte dintre cele mai
grave.

Epidemia de scabie din vara–toamna acestui an constituie
un eveniment regretabil atat pentru penitenciar cat si pentru DGP. APADOR-CH
considera ca producerea lui este si o consecinta a suprasolicitarii medicilor,
in detrimentul actului medical de care ar trebui sa beneficieze detinutii.
Daca cei 32 de detinuti care s-au imbolnavit de raie ar fi avut posibilitatea
– pe care o au, evident, cadrele militare – de a trai in conditii igienico–sanitare
si de a merge oricand la orice medic ar fi vrut, este putin probabil ca ar mai
fi contractat boala. Asociatia reitereaza DGP solicitarea de a dispune ca medicii
din penitenciare sa se ocupe exclusiv de detinuti. APADOR-CH solicita
conducerii unitatii sa dea serviciului medical intregul concurs in lichidarea
completa a consecintelor epidemiei, inclusiv sub aspectul obligarii tuturor
detinutilor de a se conforma integral regulilor igienico-sanitare stabilite
de medici.

Asociatia solicita conducerii DGP:

• sa analizeze posibilitatea de a ameliora, prin noi dispozitii normative, conditiile de detentie ale detinutilor pedepsiti cu izolarea, unele dintre acestea fiind excesiv de severe (paturile de piatra si ridicarea paturilor si cearceafurilor intre orele 5.00 si 22.00, WC-ul practic neseparat de camera, inexistenta macar a unui difuzor). Asociatia nu contesta necesitatea sanctionarii unor abateri grave de la regulament dar considera ca pedeapsa nu trebuie sa puna in pericol sanatatea detinutilor;
• sa revina asupra masurii ce incurajeaza delatiunea printre detinuti;
• sa analizeze posibilitatea ca detinutilor care au posibilitatea sa li se permita sa mearga la vizite in haine de acasa, in primul rand minorilor, tinerilor si parintilor vizitati de copii;
• sa dispuna unitatilor din subordine ca arestatilor preventivi sa li se asigure dreptul de a purta, in toate situatiile, hainele proprii;
• sa analizeze posibilitatea unui sprijin financiar necesar penitenciarului Codlea pentru achizitionarea unui instrumentar stomatologic nou.

APADOR-CH solicita conducerii penitenciarului:

• sa identifice solutii pentru ocuparea timpului detinutilor care nu sunt cuprinsi in nici un fel de activitate (munci, scoala etc.);
• sa permita detinutelor femei sa pastreze in camere obiectele necesare crosetatului, impletitului, brodatului etc.;
• sa repare urgent reteaua de radioamplificare;
• sa asigure conditiile necesare ca toate camerele de la infirmerie sa beneficieze de apa calda;
• sa asigure folosirea cu maximum de eficienta a telefoanelor publice de catre detinuti;
• sa se renunte complet la pedepsirea refuzului de a iesi la munca in conditiile in care unitatea nu poate sa asigure “front de lucru” decat unui numar redus dintre detinutii apti de munca;
• sa asigure minorilor cel putin doua ore, iar adultilor cel putin o ora, de plimbare zilnica, inclusiv sambetele si duminicile.

 

Manuela Stefanescu
Valerian Stan

1. Pe data de 19 iunie 2002,
doi reprezentanti ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul Ploiesti. Precedenta
vizita a avut loc pe 8 februarie 2001.

APADOR-CH precizeaza de
la inceput ca problema esentiala a acestui penitenciar este supraaglomerarea,
comparabila doar cu Jilava si Bacau.

Situatia este atat de
grava incat poate da nastere in orice moment unui conflict serios intre detinuti
sau intre acestia si cadrele din penitenciar. Asociatia cere DGP sa ia urgent
masuri prin transferarea unor detinuti – in primul rand cei “necautati” sau
ai caror familii nu locuiesc in zona – la penitenciare mai putin aglomerate.

2. Date generale

Statutul de “casa de arest”
atribuit penitenciarului Ploiesti presupune ca aici se afla numai persoane in
arest preventiv care, odata condamnate definitiv, vor fi transferate – pentru
executarea pedepsei – in celelalte penitenciare din tara. DGP a avut , probabil,
in vedere decongestionarea penitenciarului de tranzit Jilava. Din pacate, rezultatul
este exact opus: Jilava ramane unul din cele mai supraaglomerate penitenciare
din tara iar Ploiestiul are acum un numar de detinuti dublu fata de capacitate.

La vizita precedenta din
februarie 2001, penitenciarul Ploiesti era in faza de finalizare a preluarii
unei garnizoane militare dezafectate de la Teleajen unde urmau sa fie transferati
circa o suta de detinuti in regim semi-deschis. Garnizoana a fost amenajata
(90 de locuri de detentie) dar nu in regim semi-deschis. Dupa toate aparentele,
experimentul acestui tip de regim de detentie a fost, pentru moment, abandonat.
Sau mai corect spus, conditiile de selectie au devenit atat de aspre (numai
detinuti primari, condamnati pentru fapte ce nu prezinta pericol social, care
sa mai aiba doar cateva luni pana la liberare si, evident, sa aiba o conduita
ireprosabila) incat conducerile penitenciarelor nu prea au “candidati”. Situatia
aceasta este rezultatul unui numar – redus – de evadari, in special de la punctele
de lucru exterioare, unde lucreaza detinutii “fara paza” (in realitate cu
paza) sau in regim semi-deschis.

Reprezentantii APADOR-CH
au sustinut permanent ca putinele cazuri de evadare (sau tentative de evadare)
nu trebuie sa duca automat la inasprirea conditiilor de detentie pentru toti
detinutii si la stoparea initiativelor/experimentelor in directia apropierii
de standardele internationale. In acelasi timp, asociatia si-a exprimat in mod
repetat opinia ca, in situatia in care au loc “evenimente” (inclusiv evadari)
in penitenciare, sanctiunile aplicate cadrelor – daca este cazul – trebuie
sa aiba in vedere numai vina individuala si nu intreaga ierarhie militara a
unui penitenciar, de la supraveghetor la comandant/director. Acest sistem
punitiv excesiv si depasit descurajeaza nu numai initiativele locale ci chiar
si aplicarea unor masuri stabilite de DGP, daca ele comporta unele riscuri.

2.1. Efective

Capacitatea normata a penitenciarului
este de 574 locuri (inclusiv sectia Teleajen). Numarul de paturi instalate este
de 760 iar numarul total al detinutilor se ridica la 1136 (fata de 864,
in februarie 2001). Supraaglomerarea este o caracteristica generala a penitenciarului
dar in camerele de minori, tineri, recidivisti este insuportabila, aici media
fiind de doi-trei detinuti intr-un pat.

Din totalul de 1136, 493
de detinuti erau arestati preventiv, 609 aveau condamnari definitive (dar, in
proportie covarsitoare, acestia – inclusiv un condamnat pe viata -aveau alte
procese pe rol la Ploiesti) si 34 erau contravenienti. Conducerea penitenciarului
a admis ca, in conditiile supraaglomerarii, nu poate asigura separarea preventivilor
de condamnatii definitiv. Cum si cele mai apropiate penitenciare – Margineni,
Rahova, Jilava – sunt supraaglomerate, singura posibilitate – pentru viitor
– ar fi ca, pana la modificarea legii penale, DGP sa caute si sa preia in zona
alte garnizoane MapN dezafectate (cum a fost cazul celei de la Teleajen).

APADOR-CH continua sa sustina
ca persoanele care au comis contraventii (deci fapte minore ce nu prezinta pericol
social) nu trebuie pedepsite cu inchisoarea (indiferent daca este condamnare
directa de catre instanta de judecata sau transformarea unei amenzi neplatite),
mai ales in conditii de supraaglomerare. Pe de o parte, statul cheltuieste bani
cu intretinerea contravenientilor, pe de alta, sporeste supraaglomerarea (contravenientii,
oricat de putini la numar, trebuie – sau ar trebui – tinuti separat de ceilalti
detinuti). Ar fi de dorit ca munca in folosul comunitatii – alternativa
legala pentru contravenienti – sa devina regula pentru instantele de judecata
iar primariile, care trebuie sa coordoneze si supravegheze serviciile prestate
de contravenienti, sa respecte si aplice hotararile judecatoresti. In
prezent, primariile pot refuza prestarea de servicii de catre contravenienti,
cu consecinta trimiterii acestora in inchisoare. (A se vedea cazul lui Mihai
Iorga din comuna Calugareni, Prahova, decedat in martie 2002 in arestul IPJ
Prahova unde fusese dus pentru executarea unei pedepse cu inchisoare contraventionala
in urma refuzului primariei locale de a-i permite sa munceasca in folosul comunitatii.)

Din cei 1136 de detinuti,
57 erau minori si 118, tineri (18-21 de ani). Penitenciarul nu primeste detinute.

Din totalul de 186 de cadre,
circa 120 lucreaza la operativ, dar numarul de supraveghetori este sub jumatate,
ajungandu-se la o proportie de circa unu la 15 (si peste 15) detinuti.

2.2. Contractele
de munca pentru detinuti

In ziua vizitei, 192 de
detinuti iesisera la munca. Penitenciarul are, deocamdata, numai doua contracte
de munca de lunga durata (cu SALUB, firma privata care se ocupa de curatenia
orasului, pentru 14 detinuti si cu SC Lucifer, pentru 40 de detinuti care urmeaza
sa construiasca o platforma pentru stationarea masinilor care transporta petrol
de la rafinaria Brazi). Este aproape finalizat un contract cu grupul de santiere
CFR, pentru o prelungire de cale ferata. APADOR-CH apreciaza faptul ca DGP a
acordat mai multa libertate conducerii penitenciarelor in privinta incheierii
contractelor de munca, permitand si coborarea sub nivelul salariului minim pe
economie. Asociatia considera ca, atata vreme cat exista o rata mare a somajului
in unele zone, impozite ridicate pe care trebuie sa le plateasca beneficiarii
(35% din salariul fiecarui detinut), supraaglomerare si lipsa de activitati
in penitenciare, este de preferat ca detinutii sa iasa la munca (practic, sa
iasa din camerele sufocante) chiar cu un salariu mai mic. Aceasta cu atat
mai mult cu cat ei primesc doar 10% din suma prevazuta dar au avantajul unor
“zile-castig” (numar de zile ce se scad din pedeapsa). Cu privire la acest aspect,
asociatia solicita DGP sa reanalizeze modalitatea de calcul a “zilelor-castig”.
In prezent, un detinut poate beneficia de o reducere a pedepsei cu 3 pana la
maximum 7 zile/luna (rar 8 zile) dar numai daca indeplineste norma in proportie
de minimum 105%. Problema este ca daca, in functie de cerere, un detinut
este scos la munca doua-trei saptamani intr-o luna si alte doua-trei saptamani
luna urmatoare, el nu are cum sa-si faca norma (numarul de ore muncite
pe luna se imparte la un coeficient unic la nivel national – cam 25,5
– valabil pentru oricine lucreaza cu contract de munca in Romania). Asociatia
sugereaza DGP ca, in cazul muncilor sezoniere sau ocazionale, “zilele-castig”
sa fie calculate la numarul cumulativ de ore lucrate pe perioade mai
indelungate, de exemplu trei luni.

APADOR-CH a inteles ca la
penitenciarul Ploiesti s-a renuntat la pedepsele aplicate detinutilor care refuza
sa iasa la munca. Nu este vorba despre refuzul initial din fata comisiei
de repartizare (dupa perioada de carantina) care, oricum nu se pedepsea, ci
de eventualul refuz ulterior al unui detinut declarat apt de munca. Reprezentantii
asociatiei spera ca renuntarea la pedepsirea detinutilor care refuza sa iasa
la munca, in conditiile in care nici un penitenciar nu poate asigura locuri
de munca pentru toti detinutii apti, este o masura general valabila pentru
tot sistemul.

2.3. Pedepse pentru
incalcarea Regulamentului de ordine interioara

La data vizitei, nici un
detinut nu se afla in regim restrictiv. Dintre cei doi detinuti pedepsiti cu
izolarea, unul isi terminase pedeapsa chiar in ziua vizitei. Amandoi au recunoscut
ca au gresit si ca trecusera prin toate procedurile stabilite in cazuri de incalcari
ale regulamentului.

APADOR-CH a constatat insa
– ca si in alte penitenciare – o interpretare discutabila a notiunii de “separare
de colectiv”, formulata fara nici un fel de precizare, in ordinul DGP ce
reglementeaza aplicarea pedepselor pentru incalacarea ROI. Asociatia considera
ca interpretarea normala si logica a acestei notiuni este separarea de colectivul
(camera) in care un detinut a creat probleme si nu de intregul efectiv de detinuti.
Conducerea penitenciarului Ploiesti interpreteaza “separarea de colectiv”
in sensul introducerii imediate a detinutului in camera de izolare. Cum
comisia de disciplina se intruneste o data pe saptamana, inseamna ca detinutul
poate astepta la izolare 5-6 zile pana se decide pedeapsa. Perioada de asteptare
nu se deduce din sanctiunea comisiei. Chiar daca pana la stabilirea
pedepsei detinutul are dreptul la efecte personale si la saltea si asternuturi
(efectele personale se ridica la stabilirea sanctiunii iar salteaua si asternuturile
sunt luate din camera de la 6.00 la 22.00), acesta este totusi in izolator,
separat de restul detinutilor. Era cazul detinutului Nicolae Bavari, 22
de ani, condamnat la 2 ani si jumatate inchisoare pentru tentativa de omor,
care fusese adus in izolator pe 7 iunie a.c. Detinutul a recunoscut ca l-a “intepat”
pe un coleg de camera cu o coada de lingura ascutita. Comisia s-a intrunit dupa
3-4 zile si a decis 10 zile de izolare, respectiv pana pe 22 iunie. Prin
urmare, detinutul sta la izolare in total 15 zile, cu 5 zile mai mult decat
sanctiunea aplicata de comisie.

APADOR-CH cere DGP sa
clarifice problema “separarii de colectiv” si propune urmatoarele variante:

detinutul acuzat de
incalcarea ROI, daca aceasta se refera la relatia cu colegii de camera, sa
fie mutat in alta camera pana la luarea deciziei de catre comisia de disciplina;
detinutul respectiv
sa fie introdus in izolator dar atunci numarul de zile pana la decizia comisiei
sa fie scazute din pedeapsa.

O alta problema legata de
pedeapsa cu izolarea este interdictia de a primi ziare si carti. APADOR-CH
este de acord ca sanctiunea trebuie perceputa de detinut ca o pedeapsa reala,
in sensul inaspririi regimului sau de detentie : imposibilitatea de a comunica
cu altii, cu exceptia posibilului coleg de izolare, de a se uita la televizor
sau de a asculta radioul, iesitul la aer separat de alti detinuti, eventualele
vizite sau pachet numai cu aprobarea conducerii etc. Insa interdictia
de a citi este excesiva, cum tot excesive sunt ridicarea saltelelor
si asternuturilor pe toata durata zilei si scoaterea la aer cu catuse la maini.
Asociatia cere DGP sa elimine aceste restrictii exagerate ce figureaza
in Ordinul MJ nr.778/C din 24.03.2000. Pedeapsa cu izolarea presupune un
risc pentru sanatatea fizica si psihica a detinutului, risc confirmat de obligatia
medicului de a-l consulta atat la introducerea in izolator cat si pe intreaga
durata a izolarii. Restrictiile suplimentare amintite nu fac decat sa sporeasca
in mod inutil si periculos acest risc.

Conform afirmatiilor conducerii
penitenciarului, de la vizita precedenta din februarie 2001 (cand reprezentantii
asociatiei au gasit doi detinuti tinuti in lanturi) pana in iunie 2002
nu s-au mai folosit lanturile. Nici din discutiile cu detinutii nu a
rezultat ca s-ar mai folosi aceasta metoda de imobilizare. Cu toate acestea,
APADOR-CH cere din nou DGP sa anuleze ordinul din 2000 prin care se permite
folosirea lanturilor dupa ce fusesera interzise in 1992. Nu trebuie sa existe
nici macar posibilitatea de a folosi acest mijloc de imobilizare, interzis
de standardele internationale.

2.4. Legatura cu exteriorul

Ca si la vizita precedenta,
reprezentantii asociatiei au constatat ca un subofiter aude tot ce vorbesc
detinutii la telefon. Exista trei telefoane publice, toate amplasate pe un coridor
ingust. Spre diferenta de anul trecut, telefoanele erau blocate cu bare prevazute
cu lacate, “ca sa nu se strecoare vreun detinut” si sa telefoneze fara aprobare!
Asociatia insista ca folosirea telefoanelor publice de catre detinuti ar trebui
limitata numai in functie de numarul de solicitanti raportat la numarul de
aparate disponibile. Asociatia considera ca telefoanele publice ar trebui mutate
in interiorul spatiului de cazare (in prezent, in aproape toate penitenciarele,
ele sunt instalate in sectorul vizite), de exemplu, pentru inceput, la parterul
fiecarui tronson si ulterior, in masura posibilitatilor, cate un telefon public
la fiecare etaj. In acest fel s-ar simplifica si formalitatile, s-ar usura si
munca supraveghetorilor iar detinutii si-ar putea exercita mai eficient acest
drept, inclus de Constitutie in categoria “corespondenta”.

APADOR-CH a mai constatat
ca initiativa simplificarii aprobarilor pentru telefoane (tabele in loc de cereri
individuale), laudata anul trecut, este pe cale de a fi abandonata, revenindu-se
la circuitul greoi al cererilor personale. Asociatia cere din nou DGP sa ia
masuri pentru simplificarea procedurilor si pentru renuntarea la ciudata idee
ca accesul la un telefon public este un privilegiu si nu un drept constitutional.

3. Vizita in penitenciar

3.1. Blocul alimentar

Conditiile igienico-sanitare
sunt, ca si anul trecut, bune. Meniul zilei cuprindea:

la comun: dimineata
– ceai, biscuiti, marmelada (adultii au primit si slanina); pranzul – ciorba
de legume si varza calita cu slanina; seara – pilaf simplu pentru adulti
si cu lapte, pentru minori;
la regim (in total
83 de portii): dimineata – ceai, biscuiti, branza, marmelada; pranzul –
ciorba de legume si piure cu carne; seara – gris cu lapte.

Cantitatea de carne folosita
in ziua vizitei era de 6,3 kg porc (numai pentru regim) si 50 kg slanina. Calitatea
hranei era in mod clar inferioara celei constatate in februarie 2001. Lipsa
totala a carnii din meniu(in seara precedenta, detinutii primisera spanac tot
fara carne), ciorba de “legume”, practic o zeama lunga plina de tulpini intregi
de zarzavat, slanina dimineata si la pranz nu au cum sa indeplineasca baremele
obligatorii de hrana. A fost neclar pentru reprezentantii asociatiei in ce consta
regimul “imbunatatit” pentru minori care au primit exact aceeasi mancare ca
si adultii, minus slanina dimineata si plus lapte seara. In plus, in penitenciar
exista 6 detinuti turci pentru care se scosesera 0,7 kg de carne de vaca dar,
cand restul hranei era deja pregatita pentru distribuire (pe la 12.20), iar
blocul alimentar incuiat, inca nu se stia ce li se va servi impreuna
cu carnea.

 

 

3.2. Asistenta medicala

Penitenciarul are doi medici
generalisti si 6 asistenti (din care unul la farmacie). Cea mai mare problema
este stomatologia. Fata de februarie 2001, conducerea penitenciarului a
reusit sa amenajeze un cabinet de stomatologie cu echipamente, are si un medic
stomatolog gata oricand sa inceapa munca, dar cabinetul nu poate functiona
pentru ca nu are instrumentarul necesar, in valoare de aproximativ 100 milioane
lei. Foarte multi detinuti au probleme de stomatologie care sunt aproape
imposibil de rezolvat in absenta unui cabinet dentar al penitenciarului, dat
fiind ca nu sunt bani pentru plata serviciilor stomatologice din oras (toate
cabinetele stomatologice sunt private). Ar mai fi solutia transportarii detinutilor
cu astfel de probleme la alt penitenciar cu cabinet dentar dar, evident, aceasta
ar presupune complicatii administrativ-financiare. APADOR-CH cere DGP sa
aloce de urgenta suma necesara penitenciarului Ploiesti pentru achizitionarea
instrumentarului necesar. Tergiversarea inadmisibila a rezolvarii acestei
probleme a avut si are consecinte extrem de nefaste asupra sanatatii si moralului
detinutilor din acest penitenciar.

Cabinetul medical rezerva
doua ore pe zi pentru cadrele din penitenciar. Asociatia cere din nou
DGP ca medicii din penitenciare sa se ocupe exclusiv de detinuti iar
cadrele sa vina la cabinet numai pentru urgente. In plus, in penitenciarul
Ploiesti numai unul din cei doi generalisti se ocupa zilnic de detinuti, celalalt
(medic primar) fiind angrenat in diverse actiuni, legate desigur de meserie,
dar care reduc timpul afectat consultatiilor medicale.

Numarul consultatiilor acordate
detinutilor se ridica la o medie de 35 pe zi (media include si zilele nelucratoare)
dar sunt si zile in care se prezinta la cabinet si o suta de detinuti. Cele
mai frecvente afectiuni sunt cele digestive si respiratorii si, evident, bolile
cronice.

Infirmeria are trei camere.
La camera 30 – afectiuni cronice – erau 6 bolnavi la 4 paturi. Cu o luna in
urma fusesera 8 detinuti in acea camaruta de 7-8 metri patrati. Bolnavii sunt
scosi zilnic la aer (inclusiv sambata si duminica) cam o ora, dar curtea de
plimbare este doar un spatiu cu beton pe jos, acoperit cu gratii, fara nici
un pic de umbra. Din cei 6 bolnavi, doi sunt cardiaci iar unul sufera de astm.
Scoaterea la aer, in special vara, nu este deloc o bucurie pentru ei. Din pacate,
nici in a doua curte de plimbare nu exista pic de umbra. Singura solutie ar
fi ca, pe perioada caldurilor, acesti bolnavi sa iasa la aer ori dimineata devreme,
ori spre seara. Camera 30 nu are televizor. Detinutii nu au posibilitatea sa
aduca un televizor de acasa, iar penitenciarul nu are in dotare televizoare
functionale. Grupul sanitar consta dintr-o cabina cu un WC turcesc si dus, iar
im camera exista o chiuveta.

3.3. Activitati socio-educative

Biroul si-a dublat personalul
fata de anul trecut, format acum din 4 educatoare (trei juriste si o psihologa).
Detinutii (cu exceptia celor de la infirmerie si a detinutilor care muncesc)
au fost impartiti in 21 de grupuri antrenati in programe cum sunt “educolex”
(educatie juridica), “educosport” (practic, gimnastica “suedeza”) si “cetatean-stat-societate”
(educatie civica). Fara indoiala ca programul care starneste un interes real
printre detinuti este cel privind “educatia sanitara” (inclusiv, sau mai ales,
educatia sexuala). Este un program aplicat in comun de biroul socio-educativ
si cabinetul medical si deja s-a depasit faza de retineri contraproductive care
caracterizeaza, inca, acest gen de discutii.

Revenind la celelalte programe
si la impartirea pe grupuri de detinuti, reprezentantilor asociatiei le-a ramas
neclar cati detinuti sunt cuprinsi in acele activitati si cu ce frecventa. 21
de grupuri a cate 12-15 detinuti inseamna maximum 315, plus 25 la infirmerie
si circa 200 care muncesc, in total 540 de detinuti. Si cu restul pana la peste
1100 ce se intampla? In privinta frecventei actiunilor, detinutii de la camera
3 au declarat ca nu au mai fost la club de vreo trei luni. Biroul socio-cultural
a sustinut ca 15 detinuti din camera 3 ies la program la club de doua ori
pe luna. Clubul este destul de spatios iar cand reprezentantii APADOR-CH
au intrat in club, la sfarsitul vizitei, circa 5 detinuti faceau exercitii de
gimnastica in cadrul programului “educosport”.

Singura organizatie neguvernamentala
care continua sa fie prezenta in penitenciar este SUP (Serviciul umanitar pentru
penitenciare), care se ocupa de educatie religioasa.

Penitenciarul are abonamente
la trei cotidiane centrale si la publicatii locale, in total cam 30 de exemplare
zilnic, aproximativ cate un exemplar pe camera.

3.4. Camerele de detentie

In camera 19 (minori) erau
49 de detinuti la 24 de paturi. Inca 8 minori (aflati in carantina) urmau
sa se adauge celor 49 in urmatoarele zile. Insuportabila supraaglomerare a dat
nastere unui conflict intre doi minori, aplanat, din fericire, la timp. In seara
zilei de 13 iunie, doi minori s-au luat la cearta pentru ca unu sparsese cana
celuilalt. Ofiterul de serviciu a intrat in camera insotit de doi (sau trei)
subofiteri, i-a aliniat si l-a scos pe “faptas“ pe coridor, lasand usa deschisa.
Cand i-au vazut lovindu-l cu bastoanele, minorii au inceput sa strige, alertandu-i
si pe detinutii din camerele alaturate. Doi minori s-au taiat cu lamele in incercarea
de a opri agresiunea asupra colegului lor. Trupa de interventie era pregatita
dar nu a mai fost cazul, conflictul fiind aplanat de conducerea penitenciarului
sosita imediat la fata locului. Varianta sustinuta de cadre (cei doi minori
care s-au taiat cu lama in timpul incidentului s-ar fi automutilat inainte
si fara legatura cu interventia brutala a ofiterului de serviciu) nu este
credibila din urmatoarele motive: in primul rand, un detinut care se automutileaza
cere ceva, face scandal pentru a atrage atentia supraveghetorilor. Cei
doi minori n-au facut nici una, nici alta; in al doilea rand, scandalul provocat
de spargerea canii s-a produs in jurul orei 20.00. Daca minorii s-ar fi taiat
inainte de incident, cum se explica faptul ca supraveghetorii nu au stiut
nimic pana in momentul in care au intrat in camera? Cazurile de automutilare
sunt semnalate imediat iar detinutii respectivi sunt dusi de urgenta la cabinetul
medical.

Nimeni dintre minori nu
a fost pedepsit iar reprezentantii asociatiei spera nici sa nu se intample acest
lucru. Totusi, ofiterul de serviciu care a avut acea interventie brutala ar
trebui sanctionat si, in orice caz, mutat de pe sectia unde se afla minorii.

Incidentul din 13 iunie
a avut si o consecinta concreta : doi detinuti adulti au fost mutati in camera
minorilor (“la cererea lor”, a declarat comandantul), unul ca sef de camera
si celalalt ca adjunct. Este primul penitenciar vizitat de APADOR-CH in care
exista – in toate camerele – sef si adjunct. Cu alte cuvinte, in loc
sa se renunte la acest sistem, deloc recomandabil pentru ca atribuie puteri
unor detinuti asupra celorlalti, se merge pe ideea intaririi lui.

Conducerea penitenciarului
incearca sa usureze, cat de cat, situatia cauzata de supraaglomerare. Astfel,
minorii sunt scosi in curte o jumatate de ora dimineata si o ora si jumatate
dupa-amiaza, in fiecare zi, de luni pana vineri, primesc lapte in fiecare seara
si merg la club in fiecare saptamana. Chiar in ziua vizitei APADOR-CH, minorii
participasera la club la o expunere despre educatia sexuala si, desi nu avusesera
curajul sa puna intrebari, s-au declarat interesati de subiect.

Minorii au televizor in
camera, urmarirea programelor fiind permisa de la 10.00 la 22.00 cu pauza de
o jumatate de ora la pranz (la data vizitei, televizorul era defect).

Cei care au venit de la
Centrul de reeducare Tichilesti cred ca mancarea este mai buna la Ploiesti.
Doi minori, transferati de la Margineni considera ca hrana era mai buna acolo.

Grupul sanitar este identic
cu cel de infirmerie, cu diferenta ca bolnavii au apa calda, ceea ce nu se intampla
in restul penitenciarului.

In camera 14 (tineri, 18-21
de ani) erau 50 de detinuti la 24 de paturi. Camera a intrat in carantina
deoarece joi 13 iunie, exact in ziua incidentului din camera minorilor, a fost
depistat un caz de scarlatina (Ionut Stan). Dupa toate aparentele, este vorba
de o pura coincidenta. Dar, cum unii detinuti din aceasta camera au frati sau
veri la minori, declararea carantinei a produs agitatie.

Tinerii sunt scosi la aer
cam 45 de minute – o ora pe zi, exclusiv sambata si duminica. De cateva zile
nu mai aveau televizor in camera dar unul din detinuti obtinuse deja aprobare
sa primeasca un aparat de acasa.

Penitenciarul le asigura
pasta de ras, hartie igienica, sapun si detergent (dar nu pasta de dinti!).
Saltele sunt foarte deteriorate

Cea mai serioasa problema
de sanatate a tinerilor tine de dantura. Foarte multi s-au plans de dureri si
de infectii succesive netratate. “Suntem terminati cu maselele” a spus unul
din detinuti.

Tinerii ar dori ca, in curtea
de plimbare, sa se instaleze aparate de forta, asa cum exista in alte penitenciare.
Ei ar vrea si sa fie scosi la aer o data cu minorii, asa cum se intampla pana
la incidentul din 13 iunie.

Un lucru bun este faptul
ca li se permite sa foloseasca hainele de acasa, insa cu obligatia ca la pantaloni
sa coasa, ca semn distinctiv, o vipusca.

Grupul sanitar este identic
cu cel de la minori, cu precizarea ca in camera sunt doua chiuvete (una era
defecta in ziua vizitei).

In camera 3 (recidivisti)
erau 60 de detinuti la 24 de paturi. Cam 10-15 detinuti dorm pe jos,
ceilalti, cate doi intr-un pat. Supraaglomerarea este, evident, principalul
motiv de nemultumire, la care se adauga lipsa de activitate. Detinutii sunt
scosi in curte 4 zile pe saptamana, timp de 10, 20, maximum 30 de minute, iar
in rest, stau in camera sufocanta si se uita la televizor, dupa un program mai
redus decat cel pentru minori (10.00-12.00 si 15.00-22.00). Asa cum s-a mentionat
la subcapitolul “activitati socio-educative”, ei s-au plans ca nu mai fusesera
la club de circa 3 luni. Conform afirmatiilor biroului socio-educativ, 15 detinuti
din aceasta camera sunt scosi la club de doua ori pe luna. Rezulta ca grupurile
organizate de birou nu ii cuprind pe toti detinutii care nu ies la munca,
asa cum au sustinut educatoarele. APADOR-CH intelege dificultatile create
de supraaglomerare si sugereaza ca programul zilnic obligatoriu, cu ore fixe
pentru cea mai marunta “activitate” (de pilda igiena corporala) sa fie mai elastic,
in special in perioada caldurilor, si sa se rezerve mai mult timp pentru activitati
socio-educative. De asemenea, este necesar ca – indiferent de anotimp – in zilele
in care detinutii sunt dusi la cabinetul medical sau la baie sau fac curatenie
in camere, sa aiba loc si alte activitati (cel putin plimbarea).

Unii detinuti s-au plans
ca au cerut sa iasa la cabinetul medical si ca au asteptat una-doua saptamani
pana sa fie dusi la medic. Altii au spus ca medicul sau asistentii doar s-au
uitat la ei si i-au trimis inapoi fara sa-i examineze. Reprezentantii asociatiei
atrag din nou atentia asupra riscului de a cataloga unii detinuti drept “simulanti”
sau de a decide, de la bun inceput, ca un detinut care a cerut sa fie dus la
cabinet a facut-o fara nici un motiv real, “doar ca sa iasa din camera”. Oricare
din acesti detinuti poate avea o problema reala de sanatate care risca sa
fie ignorata. Dupa stiinta asociatiei, inca mai este in vigoare un ordin
al DGP prin care detinutii care au cerut sa iasa la doctor in mod nejustificat
in opinia acestuia, pot fi pedepsiti. Daca ordinul mai exista, APADOR-CH
cere DGP sa il anuleze.

Detinutii s-au plans ca,
in ciuda deparazitarilor, au paduchi si ca saltelele si cearsafurile sunt in
stare avansata de degradare.

Majoritatea detinutilor
doresc sa urmareasca emisiunile de la televizor si dupa ora 22.00, dat fiind
ca oricum “dorm in ture” iar peste zi nu au nici un fel de activitate care st
presupuna cheltuiala de energie. Asociatia solicita conducerii penitenciarului
sa analizeze cu bunavointa posibilitatea prelungirii programului (cu minimum
o ora) la toate camerele cu detinuti care nu ies la munca.

Detinutul Robert Gheorghe
Coman a sustinut ca are probleme cu rinichii si ca a cerut, in mod repetat si
fara succes, sa i se faca analizele necesare. La cabinetul medical, reprezentantii
APADOR-CH au constatat ca el facuse cerere de punere in libertate pe motiv de
boala si ca urma ca vineri 21 iunie, sa fie dus la spital (inclusiv la urologie)
pentru o serie de analize cerute de serviciul medico-legal. Din nou s-a pus
problema comunicarii cu detinutii pentru ca Robert Gheorghe Coman nu
stia ca era programat la analize. Reprezentantii asociatiei au fost mirati
sa auda ca, daca a venit dispozitia sa-l duca pe detinut la spital, cadrele
vor face acest lucru, cu riscul de a nu gasi doctorii respectivi, asa
cum s-a mai intamplat. Ar fi normal ca, inainte de a transporta detinutul
la spital, cadrele sa verifice, cu un simplu telefon, daca doctorii sunt – sau
nu – acolo.

Paul Pleisanu este bolnav
psihic. Singura lui dorinta este sa stea mai mult afara la aer. Emilian Braina
a declarat ca sufera de ficat si splina (are burta nefiresc de umflata) dar
ca medicul penitenciarului – care il examinase cu o saptamana in urma – nu i-a
spus nimic si nu i-a dat nici un tratament.

Detinutul Iulian Dinu are
o problema de natura diferita. Cei doi fii ai sai – Robert si Catalin – sunt
tot in penitenciarul Ploiesti, in vreme ce mama lor, Mieluta Mioara, este detinuta
la Targsor. Deoarece de cativa ani s-au interzis vizitele “penale” (intre detinuti),
mama nu si-a mai putut vedea fiii de multa vreme. Adjunctul comandantului a
gasit o solutie care, daca va fi aprobata de DGP, va permite intalnirea mamei
cu cei doi fii.

 

3.5. Sala de baie

Exista o singura sala de
baie pentru intreg penitenciarul. Dotata cu 15 dusuri (fara site), este folosita
in fiecare vineri, sambata si duminica. Detinutii sunt scoti pe camere si au
la dispozitie 10 – 20 de minute pentru dus. Nu exista gratare de lemn (detinutii
ar fi cerut sa fie scoase pentru ca sunt alunecoase) asa incat stau cu picioarele
direct pe ciment. Trebuie notat ca instalatiile sanitare ar permite furnizarea
apei calde zilnic, in toate camerele, lucru imposibil, spun cadrele, din
cauza costurilor gazului metan.

3.6. Sectorul vizite

Trei pupitre, o cabina pentru
“periculosi” si trei mese cu scaune formeaza sectorul vizite. Cam 10 detinuti
si tot atatia vizitatori se inghesuiau in cele doua camere. Un spatiu separat
este folosit pentru primirea pachetelor si sortarea corespondentei primite si
expediate. O alta camera de circa 6 metri patrati este destinata discutiilor
dintre avocati si clienti. Ca si la vizita precedenta, reprezentantii APADOR-CH
au gasit, pe langa masa si cele doua scaune destinate clientului si avocatului,
inca trei scaune. Pentru cine? Cine mai asista la discutiile confidentiale
dintre avocat si client? Chiar daca scaunele sunt folosite numai in situatia
in care un avocat are mai multi clienti – asa cum a afirmat o avocata prezenta
intamplator – tot nu este in ordine. Discutiile ar trebui purtate separat
cu fiecare membru al lotului. Si mai putin acceptabila a fost explicatia
cadrelor: scaunele in plus sunt pentru … reprezentantii politiei si/sau parchetului,
pentru ca toate discutiile intre anchetatori si detinuti presupun prezenta avocatului!
Cum este greu de crezut ca anchetele se desfasoara in acea camera minuscula,
reprezentantii asociatiei cer scoaterea celor trei scaune din incapere si
readucerea lor numai la cererea expresa a avocatilor sau clientilor lor.

Tot ca in februarie 2001,
in sectorul vizite exista o camera cu placuta “Mama si copilul” care nu este
deloc destinata – asa cum s-ar putea crede – mamelor si copiilor care vin in
vizita la detinuti. Camera respectiva este biroul unei angajate a penitenciarului.
Reprezentantii asociatiei nu au nimic impotriva folosirii spatiilor asa cum
considera administratia penitenciarului dar cere scoaterea placutei care poate
induce in eroare un vizitator neavizat.

Concluzii:

– Sub aspect administrativ,
se remarca unele imbunatatiri fata de vizita precedenta: amenajarea cabinetul
stomatologic, angajarea a inca doua educatoare, amenajarea unui al doilea loc
de plimbare. Din pacate, rezultatele concrete sunt diminuate de supraaglomerare
(fata de februarie 2001, efectivele de detinuti au crescut cu peste 25%);

– APADOR-CH considera bine
venita initiativa biroului socio-cultural de a imparti detinutii pe grupuri
de 12-15 persoane si pe programe. Dar este clar ca nu toti detinutii care nu
muncesc pot fi cuprinsi – altfel decat pe hartie – in activitati concrete. Reprezentantii
asociatiei solicita conducerii penitenciarului sa relaxeze programul strict
al activitatilor cotidiene obisnuite( trezire, spalat, plimbat etc. toate cu
ore si minute fixe) si, in masura posibilului, sa extinda activitatile socio-culturale,
cel putin pana la rezolvarea – chiar si partiala – a supraaglomerarii;

– Asociatia cere conducerii
penitenciarului sa analizeze posibilitatile de a instala cateva aparate de forta
in una din curtile de plimbare si de a permite iesirea detinutilor minori si
tineri impreuna la aer, asa cum, dupa spusele acestora, s-a si intamplat pana
la incidentul din 13 iunie. De asemenea, sa analizeze cu bunavointa solicitarea
detinutilor care nu ies la munca de a li se permite sa se uite la televizor
dupa ora 22.00;

– Asociatia cere conducerii
penitenciarului sa faca toate eforturile pentru a ameliora situatia plimbarii
zilnice, in special pentru detinutii din camerele cele mai supraaglomerate;

– APADOR-CH cere DGP
sa ia masuri urgente pentru decongestionarea penitenciarului Ploiesti.
O sugestie ar fi transferarea detinutilor necautati sau ai caror familii
nu locuiesc in zona, in penitenciare mai putin aglomerate;

– Asociatia solicita DGP
sa aloce de urgenta penitenciarului Ploiesti sumele necesare achizitionarii
instrumentarului fara de care cabinetul stomatologic nu poate intra in functiune.

 

Manuela Stefanescu
Valerian Stan

In ziua de 23 mai 2002,
doi reprezentanti ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul din Bistrita.

Aspecte generale

Profilul unitatii este
pentru detinutii cu pedepse de pana la 10 ani inchisoare. La data vizitei
in penitenciar se aflau 1033 de detinuti (959 condamnati definitiv, 27 arestati
preventiv in curs de judecata, 43 condamnati in prima instanta si 4 contravenienti;
43 dintre detinuti sunt tineri iar 2 minori). Capacitatea normata a penitenciarului
este de 837 de locuri iar numarul paturilor instalate era de 948, ceea ce
face ca aici supraaglomerarea sa nu fie o problema deosebita fata de situatia
din alte penitenciare. Detinutii condamnati definitiv sunt tinuti separat
de ceilalti. Si detinutii recidivisti sunt separati de cei nerecidivisti,
cu exceptia camerelor in care sunt cazati detinutii “cu grad sporit de periculozitate”).

Numarul total al cadrelor
este, in statul de organizare, de 217, din care erau incadrate 203 posturi
(la operativ erau 146 de cadre, ceea ce inseamna 1 cadru la 7 detinuti). Problema
cel mai acut resimtita este lipsa a cel putin 2 ofiteri la compartimentul
cultural – educativ.

Din cauza lipsei fondurilor,
unitatea a fost nevoita, in 1997, sa opreasca investitia pe care o incepuse
si care consta, in principal, in construirea a trei pavilioane noi pentru
detentie (pana in 1997, s-a reusit construirea numai a unei parti dintr-un
pavilion de detentie).

La data vizitei, la munca
erau folositi 351 de detinuti (cei mai multi, circa 200, in constructii, cu
contract pe tot anul, iar in jur de 100 la gospodaria agozootehnica a unitatii
si la deservire in interior). Din productia proprie de la GAZ se asigura intreg
necesarul de carne, oua si lapte si partial de legume. Pe baza unui ordin
al DGP, unitatea poate sa negocieze cu beneficiarii si contracte sub salariul
minim pe economie, in cazul in care printr-un asemenea contract s-ar da de
lucru unui numar mai mare de detinuti pe o durata mai mare. Detinutii scosi
la munca primesc 10% din salariu plus o zi “castig” (care se deduce din pedeapsa
de excutat) la 3 zile de munca, dar numai daca indeplinesc norma in proportie
de 110%.

Procedurile disciplinare
pentru cazurile de incalcare a regulamentului de ordine interioara presupun,
mai intai, intocmirea “raportului de incident” de catre “agentul constatator”.
Raportul este preluat de ofiterul cu disciplina, care face primele cercetari
si sesizeaza comisia de disciplina. Comisia face verificarile care se impun
– intre altele audiind detinutii in cauza, indiferent de gravitatea abaterii
si sanctiunea preconizata – si stabileste pedeapsa. In cazurile in care detinutii
sunt nemultumiti de decizia comisiei pot sa faca contestatie, mai intai la
comandant iar apoi la procurorul unitatii. In unitate, lanturile nu sunt folosite
in absolut nici o situatie. La data vizitei, in categoria “dificili si periculosi”
erau 34 de detinuti, care se aflau cazati in 3 camere, impreuna cu alti detinuti
(necategorisiti astfel dar care, din motive tinand de comportamentul din penitenciar,
sunt supravegheati cu un plus de atentie fata de detinutii obisnuiti). Potrivit
conducerii penitenciarului, in categoria “periculosi” sunt introdusi detinutii
cu evedari, cei agresivi si cei care se automutileaza. Reprezentantii unitatii
au precizat ca detinutii nu sunt introdusi in aceasta categorie pe baza unor
simple adnotari de pe copertile dosarelor lor, atunci cand acestia vin in
unitate. Regula este ca daca o asemenea adnotare nu este sustinuta de o documentare
detaliata si credibila detinutii nu sunt trecuti la periculosi. Regimul detinutilor
periculosi nu difera de cel obisnuit decat prin aceea ca programul de plimbare
este supravegheat de doi subofiteri in loc de unul. Lunar, o comisie speciala
analizeaza situatia detinutilor din aceasta categorie. Reprezentantii APADOR-CH
au insistat ca, in opinia lor, este complet nefiresc ca detinutii care se
autoagreseaza sa fie pedepsiti sau introdusi in categoria celor “cu grad sporit
de periculozitate”. Principalul argument este ca pentru un detinut care ajunge
in situatia de a-si produce leziuni corporale adesea foarte grave, pedepsele
disciplinare nu pot constitui un factor descurajant si cu atat mai putin unul
care sa-i convinga ca procedeaza gresit. Cei mai multi dintre detinuti ajung
la asemenea gesturi din cauza unor nemultumiri profunde tinand de situatia
lor juridica, de tratamentul din penitenciar, de unele probleme aparute in
relatiile cu familiile, nu o data din cauza unor afectiuni psihice. Pedepsirea
unor asemenea oameni este, in opinia APADOR-CH nu doar complet lipsita de
sens dar si un fapt de natura sa inrautateasca si mai mult situatia lor. De
remarcat este faptul ca la Bistrita nu este pedepsit refuzul de a iesi la
munca, in logica pe care o au in vedere si reprezentantii asociatiei, si anume
ca o asemenea pedeapsa este lipsita de sens de vreme ce penitenciarul nu poate
sa asigure de lucru decat unui numar mic de detinuti.

Reprezentantii asociatiei
au constatat ca in peniteciare se folosesc in continuare formularele vechi
pentru dosarele personale ale detinutilor (avand inscriptionate, intre altele,
ca organe care dispun arestarea, “Militia” si Securitatea”). Formularele respective
prevad ca obligatorie consemnarea “nationalitatii” detinutilor, mentiune care
in opinia asociatiei nu are – sau nu ar trebui sa aiba – nici o justificare.
In dosarul detinutului contravenient Romulus Pal, completat la 10 iunie 1999,
la nationalitate fusese inscris cuvantul “tigan”.

Din discutia cu responsabilii
unitatii, a reiesit o anumita rigiditate in felul de a privi programul zilnic
al detinutilor. Reprezentantii asociatiei au avut in vedere mai ales faptul
ca in practic toate penitenciarele, cei mai multi detinutii stau ani la rand
in camere, aproape 24 de ore din 24, fara sa aiba nici o preocupare sau activitate.
In aceste conditii, a impune unor asemenea oameni un regim adesea identic
cu cel din cazarmi este nejustificat. APADOR-CH nu pledeaza pentru lipsa de
organizare si bunul plac in viata din penitenciare, insa considera ca este
complet nefiresc ca detinutilor – niste oameni care stau degeaba in camere
timp de 5, 10 sau 20 de ani – sa li se impuna ca la ora 6 fix sa sara din
paturi, “de la 6.10 la 6.15 sa se spele pe dinti”, de la ora 12 la 12.05 sa
se pregateasca pentru masa de pranz etc. etc. Desigur, in programul zilnic
al unui penitenciar sunt inevitabil obligatorii anumite “repere orare” (ora
la care se poate merge la cabinetul medical, la plimbare sau la club, ora
la care se primeste mancarea, ora la care se merge la munca sau la instante).
Insa in afara unor asemene ore fixe, opinia APADOR-CH este ca programul detinutilor
ar trebui sa fie cat mai relaxat cu putinta. Reprezentantii APADOR-CH au fost
neplacut surpinsi afland de existenta unui ordin recent al DGP, din 19 aprilie
2002, prin care refuzul de a iesi la plimbarea zilnica devine abatere. Pentru
a justifica o asemenea decizie, ordinul invoca – trunchiat – Regulile minime
ONU in materie (care nu privesc plimbarea zilnica drept o obligatie a detinutilor
dar care stabilesc un principiu pe care ordinul DGP nu il aminteste, anume
ca detinutilor trebuie sa li se asigure, in fiecare zi, cel putin o ora pentru
plimbare; in vreme ce ordinul DGP prevede doar 30 de minute). In opinia asociatiei,
daca detinutul ia sau nu masa, daca vrea sau nu sa mearga la plimbare, la
club sau la biserica trebuie sa tina de optiunea sa personala.

In cursul anilor 2001
si 2002, unitatea nu a inregistrat nici o respingere a cererilor de liberare
conditionata pe care comisia le-a inaintat judecatoriei Bistrita.

Toti detinutii – inclusiv
cei necondamnati definitiv – sunt obligati sa poarte tinuta de penitenciar.
Reprezentantii asociatiei au avut, in legatura cu aceasta chestiune doua observatii.
Prima, ca in privinta detinutilor necondamnati definitiv practica este contrara
normelor internationale in materie iar a doua ca experienta unor alte penitenciare
arata ca nimic nu ar pleda impotriva ideii ca toti detinutii care au haine
civile sa fie lasati sa le poarte in toate ocaziile (si, in orice caz, pe
timpul cand sunt vizitati de familii). Desi initial a avut observatii in legatura
cu faptul ca in acest mod s-ar crea o situatie frustranta pentru detinutii
care nu au posibilitatea sa primeasca haine de acasa, conducerea unitatii
a dat asigurari ca problema ridicata va fi analizata cu solicitudine.

Reprezentantii APADOR-CH
au constatat din nou ca initiativa laudabila a DGP de constituire a categoriei
detinutilor in regim semi-deschis a fost abandonata (la Bistrita nu exista
nici un detinut in aceasta categorie). Asociatia nu crede ca evadarile – putine
la numar ale unor detinuti din aceasta categorie, intr-o scurta perioada de
timp, constituie un motiv suficient pentru renuntarea la idee si solicita
DGP sa reia experimentul.

Vizita in penitenciar

2.1. Blocul alimentar

Pentru masa de pranz se
gatise ciorba de salata si iahnie de fasole cu carne, la comun, iar la regim
(72 de portii) ciorba de salata si paste cu carne; dimineata – biscuiti cu
marmelada si ceai, la comun, iar la regim oua si lapte (cei 2 diabetici primisera
in plus margarina); seara – paste cu jumari, la comun iar la regim mancare
de cartofi. Pentru cele doua mese principale fusesera folosite 88,5 kg de
carne de porc, 19,6 kg subproduse din carne de porc si 51 kg de slanina. Detinutii
cu regim primesc dimineata si seara lapte si o data la doua zile cate un ou
fiert. Mancarea arata in general acceptabil iar in felul doi, atat de la comun
cat si de la regim, era carne. Bucataria era in conditii bune de igiena si
este asigurata in permanenta apa calda pentru spalarea vaselor si celelalte
nevoi ale blocului alimentar.

2.2. Baia unitatii

In cursul anului 2001,
penitenciarul a renuntat la racordarea la reteaua de apa calda a orasului
si a achizitionat 9 microcentrale. Desi in camerele detinutilor exista dusuri,
apa calda se asigura numai pentru baia comuna, toti detinutii facand aici
baia saptamanala, cam 10 – 15 minute pe serie (in discutia cu reprezentantii
asociatiei, loctiitorul comandantului pentru paza si regim penitenciar precizase
ca detinutii au apa calda la dusurile din camere). Penitenciarul nu are probleme
cu apa curenta. Sala de baie, unde erau instalate 27 de dusuri, avea peretii
coscoviti si igrasie. Zilele de baie sunt joia, vinerea si sambata.

 

2.3. Curtile de plimbare

Unitatea are doua curti
de plimbare, unde sunt amenajate si aparate de forta, si un teren de sport,
pe care se poate juca volei si tenis de masa. Una din problemele cele mai
serioase pe care le are penitenciarul este ca detinutilor li se asigura numai
o jumatate de ora de plimbare pe zi, si numai in 4 zile din saptamana (sunt
excluse sambetele, duminicile si ziua de “program administrativ si imbaiere”).
Explicatia responsabililor unitatii potrivit careia atunci cand ies sa-si
scuture cazarmamentul si sa faca baie detinutii s-ar si plimba este departe
de a se constitui intr-o solutie la problema amintita.

2.4. Cabinetul medical

Penitenciarul are 2 medici
generalisti, 1 stomatolog si 6 asistenti medicali (dintre care 1 asistent
de farmacie). In cursul unei zile, sunt acordate in jur de 70 de consultatii
si tratamente (la cabinetul stomatologic media este de 10 – 15 cazuri). Afectiunile
cele mai frecvent intalnite sunt cele digestive, respiratorii si dermatitele.
Exista 5 bolnavi de scabie iar 30 de detinuti se afla in evidente cu lues
(contractat inainte de venirea in penitenciarul Bistrita, au sustinut medicii).
In evidente exista de asemenea 46 de bolnavi de TBC pulmonar, dintre care
11 se afla sub tratament; in urma unor investigatii de specialitate recente,
inca 50 de detinuti sunt suspectati de TBC. Unitatea are circa 12 detinuti
cu afectiuni psihice care ar necesita internarea intr-o institutie de profil.
Examinarile de specialitate se fac la policlinica din oras iar urgentele sunt
rezolvate prin spitalul judetean. La internarea in spitalele civile, detinutii
sunt incatusati, cu exceptia celor de la “fara paza” si a celor foarte bolnavi.
Atat reprezentantii compartimentului paza si tratament cat si cei de la cabinetul
medical au apreciat drept excesiva masura incatusarii detinutilor bolnavi,
in conditiile in care fiecare dintre ei este escortat in permanenta de 2 subofiteri
inarmati. Unitatea nu are probleme cu asigurarea medicamentelor. In cazul
in care detinutii vor sa fie tratati cu anumite medicamente aduse de afara,
o pot face fie pe baza unei retete a unui medic din afara sistemului, vizata
de medicii unitatii, fie a uneia eliberata de cabinetul medical (in ambele
cazuri, medicamentele sunt pastrate la farmacia penitenciarului). Detinutii
pedepsiti cu izolarea sunt vazuti de medic in fiecare zi, ca si la introducere
si la scoatere.

La cabinetul medical,
se afla detinutul Szabo Cocis Petru, care tocmai iesise dintr-un refuz de
hrana de 2 zile. El a relatat ca a mai fost in refuz de hrana in decembrie
2001, cand locotenentul Miron l-a “terorizat psihic”, l-a legat cu catuse
si l-a introdus la izolator. Detinutul s-a plans ca unele cadre nu fac nimic
pentru a-l proteja de colegii care il persecuta banuindu-l ca este informator;
atunci cand, din cauza aceasta, a amenintat ca “o sa se taie”, a fost pedepsit
cu 5 zile izolare severa iar subofiterul Gheorghe Rogozanu l-a agresat.

Cu ocazia unei recente
consfatuiri organizata de serviciul medical al DGP, a fost luata in calcul
posibilitatea distribuirii, in viitor, a prezervativelor pentru detinuti,
“in limita fondurilor disponibile”.

In camera 59, infirmerie
– afectiuni curente – se aflau 20 de detinuti si 21 de paturi (instalate pe
3 randuri). Detinutul Constantin Badale (in etate de 85 de ani, condamnat
la 7 ani pentru omor, din care executase 20 de luni) vedea numai cu un ochi
(fusese operat recent de cataracta) si avea probleme serioase cu spatele.
Farkas Florian este vegetarian si s-a plans ca uneori “cei de la bucatarie”
isi bat joc de el si ii dau mancarea stricata. Detinutii au apreciat drept
buna calitatea hranei si a tratamentului medical. Grupul sanitar, o incapere
separata, avea un jgheab din beton cu 3 robinete, 1 dus si 2 cabine cu WC
– uri turcesti, unde apa curgea continuu. In camera existau televizor si difuzor.

2.5. Sectiile de detinere

La regim restrictiv (camera
55) se afla, pentru 3 luni, Dorin Sima. El mai avusese pana la aceasta pedeapsa
10 rapoarte de incident, cele mai multe din cauza comportamentului violent
– recunoscut de catre detinut – fata de colegi; din cauza acestui comportament,
datorat se pare si unei stari psihice precare, cererea sa de liberare conditionata
fusese recent amanata cu 1 an. El iese la plimbare zilnic (cu catuse la mani),
mai putin sambata si duminica, si este supravegheat de 2 subofiteri. Vizite
si pachete primeste “cu aprobarea comandantului”, iar tigari – ¼ din
ratia obisnuita. In camera erau 3 paturi, incastrate in perete si in pardoseala
betonata. WC – ul turcesc era separat de restul camerei doar printr-un zid
de circa 1,5 m inaltime. Sima a apreciat ca mancarea este acceptabila.

La izolare (camera 54)
se afla, pentru 5 zile, detinutul Ion Vasile Roman. El fusese pedepsit pentru
ca a avut o altercatie cu “un subofiter de la ateliere”. Pentru acelasi gen
de fapte el mai fusese pedepsit de alte 5 ori, din 1998, de cand a venit la
Bistrita. La plimbare este scos zilnic, incatusat, cu exceptia zilelor de
baie, de smbata si duminica. Detinutilor de la izolare nu li se permite
nici un fel de lectura pe durata executarii pedepsei (ceea ce in opinia
asociatiei este excesiv) iar cazarmamentul si lenjeria de pat se ridica
de la desteptare si pana la stingere, intre orele 6 si 22. In camera existau
2 paturi din beton si 1 WC turcesc, separat de restul incaperii numai printr-un
zid inalt de circa 1,7 m.

In camera 57 erau 27 de
paturi si 26 de detinuti, cei mai multi din categoria celor “cu grad sporit
de periculozitate”. Plimbarea zilnica are o durata de ½ ora (la plimbare
nu se iese joia, cand este program de baie, si nici sambata si duminica).
Detinutii pot sa dea 1 – 2 telefoane lunar, pe baza unei cereri scrise pe
care o fac catre comandantul penitenciarului. Baie se face o data pe saptamana
iar lunar detinutii primesc cate o lama de ras, pasta de dinti si de ras si
sapun. In camera exista un televizor, adus de acasa de unul din detinuti,
si un difuzor. Grupul sanitar consta dintr-o incapere separata in care erau
un jgheab din beton, un dus si doua cabine cu WC-uri turcesti. Detinutul Bombi
Nita a facut in cursul anului trecut doua cereri sa fie transferat la unul
din penitenciarele din Bucuresti, cereri care au primit un raspuns negativ
motivandu-se ca nu sunt locuri. Dat fiind ca familia sa – mama si sora – este
in Bucuresti, detinutul isi mentine in continuare solicitarea de a fi transferat.

Camera 48 (detinuti care
muncesc si “stationari” recidivisti). In camera erau 60 de detinuti, cazati
in 51 de paturi iar aerul mirosea urat. Detinutii nu s-au plans de conditiile
din penitenciar: calitatea hranei, asistenta medicala, programul de televizor
(toate camerele din penitenciar au televizoare – o parte aduse de acasa de
detinuti – iar programul este de la ora 9.00 la 22.00; sambata si duminica
– pana la 24.00 sau 1.00). Baie se face o data pe saptamana iar detinutii
primesc o lama de ras la doua lunilame si pasta de ras, pasta de dinti (una
la trei luni), sapun si hartie igienica. Nemultumirea detinutilor tine de
supraaglomerare (dorm si cate trei in doua paturi) si de programul foarte
scurt al plimbarii zilnice (de la 20 la 30 de minute, si numa lunea, martea,
miercurea si joia). Grupul sanitar consta si aici dintr-o incapere separata
avand un jgheab din beton, un dus si doua cabine cu WC-uri turcesti.

Detinutul Victor Radeanu,
in etate de 50 de ani, are o pedeapsa de 5 ani si jumatate, din care executase
1 an si 7 luni. El arata fizic foarte rau, fiind cardiac, avand un singur
plaman, ciroza hapatica si o semiparalizie a partii drepte a acorpului.

Vasile Trifan era foarte
nemultumit ca fusese transferat “fara nici o explicatie de la Bacau”. Desi
aprecia conditiile de la Bistrita mai bune decat la Bacau, Trifan era nemultumit
de faptul ca la Bacau muncea si “castiga zile” deduse din pedeapsa. El a insistat
ca a fost intotdeauna un detinut care nu a ridicat nici cea mai mica problema
si a rugat conducerea unitatii sa ii aprobe sa iasa la munca si aici.

2.6. Compartimentul cultural
– educativ

Unitatea are o buna colaborare
cu Scoala post-liceala de asistenti sociali “Carol Davila” din Bistrita, Asociatia
asistentilor sociali din Transilvania, Scoala post-liceala “Louis Pasteur”
si Liga tineretului ortodox. Sunt in curs de desfasurare 12 programe – cu
o durata medie de 3 luni, pe grupe de maximum 12 detinuti – destinate in principal
pregatirii pentru liberare si educatiei morale si civice a detinutilor. De
doua ori pe saptamana, compartimentul desfasoara programe speciale cu detinutii
“dificili” si “periculosi”. In unitate sunt in jur de 80 de analfabeti de
care se ocupa mai ales unul dintre detinutii cu 12 clase; sunt de asemenea
organizate cursuri de scolarizare pentru clasele I – IV. In oras au fost organizate
expozitii – cu vanzare – de pictura, metaloplastie si goblenuri realizate
de detinuti. Detinutii cu aptitudini participa de asemenea la scoaterea a
2 reviste lunare – “Promisiune” si “Gazeta volanta”, fiecare in trei exemplare,
care circula din camera in camera..

Pe langa Tribunalul din
Bistrita nu a fost organizat nici pana acum serviciul de probatiune. In schimb,
unitatea este in curs de a pune la punct un protocol cu reprezentantii din
zona ai cultului penticostal pentru realizarea unui centru de reintegrare
sociala a detinutilor care au problemele cele mai serioase la punerea in libertate.
Proiectul are in vedere construirea unei “case” unde sa se asigure cazarea
si masa pentru circa 60 – 70 de detinuti pusi in libertate (centrul urmand
sa se ocupe si de gasirea unui loc de munca pentru fostii detinuti). La data
vizitei, fusese definitivat statutul viitorului centru. De asemenea, 2 detinuti
liberati de curand locuiau intr-un apartament din Bistrita pus la dispozitie
de comunitatea penticostala iar unui al treilea i se daduse de lucru pe terenul
agricol al uneia din familiile comunitatii.

2.7. Sectorul pentru vizite

Sunt amenajate spatii
pentru primirea simultana a 11 vizite (6 obisnuite, 4 la mese si 1 la cabina,
pentru detinutii considerati periculosi). Sala este astfel amenajata incat
detinutii vad continutul pachetelor pe care supraveghetorii le preiau de la
vizitatorii lor.

In sala pentru vizite
sunt instalate si cele 2 telefoane publice, iar supraveghetorii, stand in
aceasta incapere, aud ce vorbesc detinutii. Pentru aprobarea si evidenta telefoanelor,
unitatea a introdus un formular valabil pe o durata mai lunga de timp, insa
reprezentantilor asociatie nu le-a fost clar cum functioneaza aceasta metoda
in conditiile in care pentru o singura vizita sunt necesare in jur de 10 semnaturi.

Din initiativa DGP, conducerea
unitatii a organizat o consultare a detinutilor privind renuntarea la pachetele
de acasa si infiintarea in unitate a unui magazin de la care sa poata fi cumparate
alimente, bauturi racoritoare, tigari si alte bunuri necesare detinutilor.
In jur de 90% dintre detinuti au optat pentru infiintarea magazinului (un
rezultat destul de apropiat de cel din mai multe alte penitenciare). Desi
considera initiativa DGP pozitiva, APADOR-CH crede ca formula finala ar trebui
sa nu absolutizeze nici intr-un sens, nici in altul si sa se dea posibilitatea
detinutilor care isi pot procura mai usor alimentele din gospodaria familiilor
sa opteze pentru aceasta varianta. Asociatia sugereaza ca detinutii necautati
sa aiba prioritate la selectia pentru munca (desigur, daca indeplinesc conditiile
stabilite). In acest fel, ei ar avea posibilitatea sa faca unele cumparaturi,
cu banii castigati, de la viitoarele magazine interne

2.7. Discutia cu detinutul
Daniel Talpiga

Detinutul a reclamat faptul
ca in ziua de 25 aprilie 2002, el si colegii din camera 57 au fost victimele
unei grupe de interventie “venita din oras“. Motivandu-se ca in WC-ul camerei
57 se afla un detinut “drogat” (care, s-a dovedit ulterior, inhalase aburi
dintr-un vas cu prenadez), 6 – 7 militari, inarmati “pana in dinti” si cu
cagule pe fata, a patruns in incapere, i-au culcat la pamant pe toti detinutii
iar pe unii dintre ei, inclusiv pe Talpiga, i-au lovit cu pumnii si bocancii
in cap. In cursul aceleasi zile, in camera a fost facuta o perchezitie, lui
Talpiga luandu-i-se doua cearceafuri, doua sticle in care tinea apa si o oglinda.
Detinutul s-a mai plans ca este tinut la periculosi pentru faptul ca a evadat
in urma cu aproape 10 ani, desi in cursul anului 2001 a avut o intrerupere
a executarii pedepsei din care s-a intors fara nici o intarziere.

Responsabilii penitenciarului
au recunoscut ca in ziua de 25 aprilie in penitenciar a venit, “in vizita”,
grupa de interventie de la penitenciarul din Gherla, grupa care si-a asumat
o actiune evident excesiva si nelegala la camera 57 (in discutia initiala,
reprezentantii unitatii negasera ca in penitenciar ar fi venit vreodata, din
afara, vreo formatiune de acest gen). Faptul ca detinutului Talpiga i-au fost
ridicate un numar de obiecte de care reprezentantii APADOR-CH nu au mai auzit
in vreun alt penitenciar sa fie considerate “interzise” a fost explicat prin
“dispozitiile legale in acest sens”. In opinia APADOR-CH, interzicerea – prin
regulament sau doar prin “practica locului” – a unor obiecte precum cele care
i-au fost ridicate lui Talpiga este complet nejustificata. In cazul detinutului
Daniel Talpiga un asemenea tratament este cu atat mai greu de inteles cu cat
cadrele penitenciarului stiu bine ca acesta este o persoana care – se pare
ca din nemultumiri asemanatoare – nu cu mult timp in urma a incercat sa se
sinucida.

 

Concluzii

APADOR-CH apreciaza ca penitencarul
asigura in general conditii acceptabile detinutilor inchisi aici. Faptul ca
in unitate nu exista tensiuni majore intre detinuti si personal se datoreaza
mai ales preocuparii in acest sens a conducerii unitatii, personalului operativ
si de la compartimentul cultural – educativ, ca si calitatii corespunzatoare
a asistentei medicale si hranei.

Cu toate acestea, este necesar
ca la nivelul conducerii penitencarului :

sa fie cautate solutii
urgente pentru prelungirea programului de plimbare a detinutilor la minim
o ora pe zi, inclusiv in ziua programului administrativ;
programul zilnic al detinutilor
sa fie conceput intr-o maniera mai putin rigida decat in momentul de fata,
in sensul de a fi obligatorii numai acele activitati si repere orare care
prin nerespectarea lor ar impieta asupra functionarii coerente a unitatii
si serviciilor sale;
sa se aiba in vedere
posibilitatea renuntarii la pedepsirea detinutilor care se autoagreseaza;
sa se renunte la interdictiile
nejustificate care sunt impuse detinutilor cu privire la bunurile si obiectelor
pe care le pot avea asupra lor (in opinia asociatiei, interzicerea lenjeriei
de pat si de corp de acasa, a oglinzilor, canilor din portelan etc. este nejustificata;
sa se analizeze cu solicitudine
posibilitatea ca detinutii – in orice caz cei necondamnati definitiv – sa
poata purta hainele proprii;
sa se analizeze cu mai
multa intelegere situatia detinutului Daniel Talpiga (a se vedea punctul 3);
detinutul Victor Radeanu
sa fie sfatuit si sustinut in vederea demersurilor legale pe care le poate
face pentru a putea fi eliberat (vezi punctul 2.5., camera 48);
sa se faca reparatiile
care se impun la baia unitatii;
sa se simplifice formularul
tip pentru telefoane, conceput de unitate, care contine rubrici inutile si
presupune prea multe avize ale diferitelor compartimente.

APADOR-CH solicita DGP:

sa analizeze posibilitatea
continuarii investitiilor la pavilioanele de detinere, intrerupte in cursul
anului 1997 si incadrarea celor doua posturi de ofiter libere la compartimentul
cultural – educativ;
sa dispuna verificarea
celor intamplate cu ocazia vizitei grupei de interventie de la penitenciarul
din Gherla (a se vedea punctul 3) si sa dispuna masurile necesare;
sa se renunte la ordinul
DGP din 19 aprilie 2002 prin care refuzul unui detinut de a iesi la plimbare
se considera abatere de la ROI si prin urmare poate fi sanctionat disciplinar.

 

 

Manuela Stefanescu
Valerian Stan