Arhiva pentru categoria: Penitenciare

La data de 13
februarie 2009, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat penitenciarul Rahova-Bucureşti.

1. Date generale

Penitenciarul de maximă siguranţă Rahova este în curs de finalizare a reprofilării pe două categorii de deţinuţi: arestaţii preventiv şi deţinuţii în regim închis. Cei mai mulţi deţinuţi cu regim de maximă siguranţă au fost deja mutaţi la penitenciarul Giurgiu, cei cu regim deschis şi semideschis – la gospodăria agro-zootehnică a penitenciarului Rahova din comuna Bragadiru, iar secţia de femei s-a desfiinţat cu mai bine de doi ani în urmă toate deţinutele fiind transferate la penitenciarul Târgşor.

Problema deţinuţilor „cu grad de risc sporit” care, la penitenciarul Giurgiu era „rezolvată” prin constituirea unei „sub-secţii” separate în cadrul regimului de maximă siguranţă,  există şi la Rahova. Însă procedura de stabilire a acestui grad şi consecinţele pentru deţinuţi sunt logice şi se încadrează în limitele prevăzute de lege. În fapt, o comisie – diferită de cea care repartizează persoanele private de libertate pe regimuri de executare a pedepselor – formată din directorul adjunct de la pază, directorul adjunct pentru asistenţa psiho-socială şi  directorul general al unităţii – analizează dosarul fiecărui deţinut   şi stabileşte gradul de risc fără nicio legătură cu clasificarea pe regimuri. Sunt deţinuţi din toate regimurile care prezintă un anume grad de risc  (inclusiv „sporit”), dar ei nu sunt separaţi de ceilalţi şi nici nu au condiţii speciale de detenţie. Singura diferenţă este că ofiţerii, agenţii şi angajaţii civili îi urmăresc cu mai multă atenţie, tocmai pentru a preveni evenimente nedorite (evadări, agresarea altor deţinuţi sau a membrilor personalului etc.).

Persoanele arestate preventiv sunt aduse la Rahova din toate aresturile poliţiei din Bucureşti. Nu este însă clar în ce moment are loc depunerea persoanelor private de libertate în penitenciar. Dacă transferul din arest are loc imediat după emiterea mandatului de arestare preventivă, ar fi o soluţie mulţumitoare,  în concordanţă atât cu recomandările Comitetului pentru Prevenirea Torturii din raportul asupra vizitei din 2006 în România cât şi cu susţinerile guvernului român în răspunsul la acesta din septembrie 2008. Dacă transferul în penitenciar are loc abia după ce procurorul a întocmit rechizitoriul – adică după perioadă uneori consistentă, în care persoana privată de libertate rămâne în arestul poliţiei, în stare de dependenţă totală de anchetatori şi colegii acestora – înseamnă că nu s-a înregistrat niciun progres sub aspectul respectării dreptului la un proces corect şi echitabil al persoanelor suspecte de comiterea unor infrancţiuni.

2. Efective, spaţii de deţinere

Referitor la personal, reprezentantele asociaţiei au primit la finalul vizitei doar procente raportate la un total de 540 de angajaţi care, probabil, includ şi serviciile de evidenţă a deţinuţilor, contabilitate etc. prea puţin relevante pentru viaţa de zi cu zi a persoanelor aflate în detenţie. Procentele furnizate ar indica la pază (probabil inclusiv escorta, tratament şi paza perimetrului), 62,1% adică aproximativ 335 de angajaţi, la socio-educativ 5,61%, deci aproximativ 31 de persoane, iar la asistenţa medicală, 3,18% – cam 18 persoane. Dacă cifrele sunt corecte, ele arată din nou una din deficienţele de bază ale sistemului penitenciar românesc şi anume disproporţia substanţială dintre numărul angajaţilor de la pază faţă de cel din alte servicii esenţiale pentru reintegrarea în comunitate a deţinuţilor puşi în libertate şi, implicit, pentru reducerea riscului de recidivă.

În privinţa deţinuţilor, efectivul total era de 1543 din care 21 minori şi 93 tineri (18-21 de ani).

În funcţie de situaţie juridică/regim de executare a pedepselor:

–         arestaţi preventiv – 720, din care 18 minori şi 68 de tineri;
–         regim închis – 674, din care niciun minor şi 17 tineri.

Însumate, cele   două numere arată că în proporţie de peste 90% penitenciarul Rahova a fost reprofilat cu succes.

Pe lângă cele două categorii mai există secţia de carantină cu 87 de persoane, din care doi minori şi şase tineri. La expirarea celor 21 de zile de carantină obligatorie la depunerea în penitenciar, toate cele 87 de persoane vor fi prezentate comisiei de individualizare a regimului de executare şi, în funcţie de decizie, vor rămâne la Rahova sau vor fi transferate. În afară de arestaţi preventiv, deţinuţi în regim închis şi cei de la carantină mai sunt nouă deţinuţi în regim
de maximă siguranţă care urmează să plece, cel mai probabil, la penitenciarul Giurgiu, alţi doi deţinuţi (un adult şi un minor) în regim semideschis şi 51, în regim deschis. Cei din ultimele două categorii au fost – sau urmează să fie – transferaţi la gospodăria agro-zootehnică Bragadiru, cu excepţia minorului care, după terminarea procesului pe rol, va pleca fie la un penitenciar pentru minori şi tineri, fie la un centru de reeducare.

Din informaţiile puse la dispoziţie de angajaţii penitenciarului reiese că la Rahova suprafaţa totală de cazare a deţinuţilor este de 4275,69 m.p. adică  2,77 m.p./deţinut ceea ce nu corespunde normei recomandate în mod expres de CPT încă din 1999 şi anume asigurarea unei suprafeţe de deţinere de cel puţin patru metri pătraţi şi opt metri cubi de aer per deţinut. De altfel, reprezentantele APADOR-CH au putut constata supraaglomerarea şi în cazuri concrete (vezi, spre exemplu, situaţia din camera 223 – secţia a-II-a – regim închis, detaliată mai jos). Camerele de deţinere sunt de  patru tipuri suprafeţele acestora variind de la 18,81 m.p. la 24,59 m.p. Paturile sunt din metal, pe două niveluri dar distanţa dintre patul de sus şi cel de jos este atât de mică încât deţinuţii sunt nevoiţi să se cocoşeze ca să poată sta pe margine. APADOR-CH sugerează ca mobilierul din fiecare cameră să fie completat cu scaune sau băncuţe, pentru a asigura deţinuţilor măcar un confort minim.

Camerele au grupuri sanitare proprii (câte un WC, o chiuvetă şi un duş) dar destule au pereţi şi tavane deteriorate (de exemplu, grupul sanitar din camera 115 – tineri în regim închis). Camerele nu sunt prevăzute cu sistem de alarmare audio sau vizuală aşa încât pentru a atrage atenţia supraveghetorilor se recurge la vechea metodă a bătăii în uşă.

3. Vizita în camere şi discuţii cu deţinuţii

–         În secţia I sunt cazaţi toţi cei 21 de minori (inclusiv cei doi de la carantină) din care 20 în arest preventiv. Singurul minor condamnat (definitiv într-un proces anterior dar cu o nouă cauză pe rol) este încadrat la regim semideschis însă numai pe hârtie. În practică, este regim închis pentru că uşa de la cameră nu stă deschisă iar minorul nu poate nici circula pe coridoare în interiorul secţiei, nici să iasă la curtea de plimbare când doreşte.  O problemă pentru minori (dar şi pentru cei 28 de tineri cazaţi în aceeaşi secţie) constă în lipsa unor programe socio-educative extrem de necesare pentru viitorul lor. Sigur, ei ies zilnic la aer, mai ies la club, se mai uită la televizor – dacă au aparatul propriu în cameră. Dar este cu totul insuficient. În aşa-zisul club al secţiei – de fapt, o simplă cameră de deţinere –, ei pot picta sau desena şi eventual învăţa unele noţiuni de cultură generală, potrivit afirmaţiilor educatorului. Numai că la intrarea în secţie, în jurul orei 11.20, reprezentantele asociaţiei au constatat că educatorul plecase la masa de prânz, clubul fiind încuiat, iar în jurul orei 12.30 acesta se întorsese dar nu desfăşura nicio activitate cu deţinuţii pentru că urma masa lor de prânz. Cum programul de lucru al educatorului se termină la ora 15.00, rezultă că toate activităţile socio-educative cu minori şi tineri au loc doar timp de maxim  3 ore pe zi.

APADOR-CH cunoaşte argumentul potrivit căruia minorii stau relativ puţin în penitenciare,
respectiv numai pe durata procesului. În realitate procedurile în justiţie pot dura luni sau chiar ani. Asociaţia consideră că este absolut necesar să se conceapă programe  socio-educative speciale
pentru minori care să fie adaptate atât la nevoile de dezvoltare normală cât şi la perioadele mai scurte de detenţie în penitenciare. Pentru aceasta, este necesară mai multă implicare din partea angajaţilor şi administraţiei penitenciare.

La camera 105 un minor abia revenit de la instanţă a fost confuz cu privire la momentul şi durata încătuşării, în timpul transportului la şi de la instanţă (la scoaterea din secţie? la introducerea în dubă? la ieşirea din penitenciar?). Indiferent care ar fi fost acestea, esenţial este că minorii sunt încătuşaţi la scoaterea din penitenciar. Or, Legea 275/2006 prevede încătuşarea deţinuţilor – indiferent de vârstă – doar ca excepţie şi numai în cazuri bine definite. APADOR-CH cere ca
minorilor să nu li se pună cătuşe, în nicio circumstanţă.

De notat că atât directoarea secţiei cât şi ceilalţi 11 angajaţi dau dovadă de toleranţă în privinţa eventualelor abateri ale minorilor de la regulamentul de ordine interioară: de mai bine de un an, cea mai aspră sancţiune disciplinară a constat în suspendarea dreptului la vizite pe o perioadă de o lună şi jumătate, aplicată unui singur minor.

O problemă a secţiei I este cea a asistenţei medicale. După consultaţiile de dimineaţă,
doctorul şi asistenţii medicali pleacă în alte secţii, iar cabinetul medical este încuiat. Dacă apare un caz de boală sau accident, se face apel la cabinetul de urgenţă  care deserveşte întregul penitenciar. Iar dacă nici acolo nu răspunde nimeni – cum s-a dovedit a fi cazul chiar în ziua vizitei APADOR-CH – se apelează la cabinetul medicilor. Asociaţia cere stabilirea  unui program de lucru în aşa fel încât măcar un asistent medical să fie de permanenţă la cabinetul secţiei 1. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în camera 104 se află doi deţinuţi cu serioase disabilităţi fizice (unul nu are piciorul drept, amputat de la şold din cauza unei arterite, iar cel de al doilea este paralizat pe partea stângă a corpului). Ambii au însoţitori dar aceştia nu sunt calificaţi pentru a face faţă unei situaţii de urgenţă medicală.

Spaţiul de plimbare este compartimentat în mai multe curţi, fiecare suficient de mare
pentru a permite şi alte activităţi. Din păcate acestea sunt inexistente (cu excepţia fotbalului). Asociaţia sugerează – cum a făcut şi în alte locuri de deţinere – instalarea unor echipamente
minimale pentru sport în curţile de plimbare (de pildă o bară fixă), făcând astfel mai atractivă şi mai folositoare ieşirea zilnică la aer.

–         Secţia a II-a – regim închis, numără 350 de deţinuţi. Directoarea adjunctă a serviciului de asistenţă psiho-socială asigura comanda. În afara explicaţiilor privind stabilirea gradului de risc al fiecărui deţinut, fără legătură cu comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei, doamna psiholog a prezentat o listă extrem de sumară cuprinzând activităţile ei cu deţinuţii. În decembrie, a făcut o evaluare a nou-veniţilor; din ianuarie a început cursul de alfabetizare
la care sunt înscrişi 10 deţinuţi (nu este clar care a fost rolul doamnei psiholog: selecţia? Convingerea deţinuţilor să urmeze cursul?) precum şi „programul de bibliotecă” (deţinuţii interesaţi merg odată pe săptămână la bibliotecă, după un program stabilit pe secţii. Nu este clar de ce este nevoie de un psiholog pentru detalierea „programului” pe camere). Nu se practică decât consilierea psihologică individuală însă doamna psiholog a precizat că „va încerca şi terapia de grup”. În opinia reprezentantelor asociaţiei este prea puţin pentru deţinuţii care nu au nicio activitate utilă, de natură să le asigure reintegrarea în societate la liberare.

La camera 219 erau opt deţinuţi, toţi cu condamnări definitive la pedepse mici de până la un an,
ceea ce, potrivit Legii 275/2006, presupune regim deschis. Reprezentanţii penitenciarului au confirmat că ei sunt într-adevăr la regim deschis şi că urmează să fie transferaţi la GAZ Bragadiru. Dar până atunci, rămân cazaţi la regim închis, cu respectarea tuturor restricţiilor caracteristice. Altfel spus, deocamdată nu beneficiază de nici unul din avantajele prevăzute de lege la regim deschis (uşi deschise, circulaţie liberă între camere şi în curtea de plimbare, plecarea la muncă fără escortă, posibilitatea folosirii telefonului mobil şi a banilor de buzunar pe perioada în care se află în afara penitenciarului, etc.). APADOR-CH cere ca aceşti deţinuţi (şi alţii – dacă mai există la Rahova) să fie urgent mutaţi la GAZ Bragadiru.

În  camera 223 erau 11 deţinuţi în 10 paturi la o suprafaţă de aproximativ 18 mp. Este un exemplu clar de supraaglomerare nu numai sub aspectul normei de 4 mp/deţinut recomandate de CPT ci chiar şi al „clasicului” standard românesc de 6 mc de aer/deţinut (camera nu măsura mai mult de 45 – 46 mc). Deţinutul Emil Ivaşcu s-a plâns că ar fi fost lovit la cap de un alt deţinut la sfârşitul lunii septembrie 2008, că ar fi fost dus la penitenciarul spital Rahova pentru
o infecţie la ureche abia după 23 de zile, că ar fi fost tratat dar că infecţia ar fi reapărut la scurt timp după externare cu consecinţa instalării surdităţii. Nu   s-a înţeles cui şi ce avea de reproşat pentru că, din istorisirea cam încâlcită, rezulta că medicul penitenciarului îi acordase îngrijire medicală şi, când tratamentul nu a dat rezultat, l-a trimis  la spital. APADOR-CH solicită efectuarea unei expertize medicale în cazul acestui deţinut pentru a se stabili dacă este vorba de surditate şi dacă aceasta s-ar putea datora fie întârzierii cu care a fost dus la penitenciarul spital fie chiar tratamentului aplicat.

Ceilalţi deţinuţi din camera 223 şi-au exprimat dorinţa de a se reveni la reglementarea primirii
pachetelor cu alimente anterioară noilor restricţii (în prezent un deţinut are dreptul la un singur pachet pe lună, cu 10 kg de alimente – mâncarea gătită este exclusă – la care se adaugă 6 kg de fructe şi 20 l de băuturi răcoritoare, faţă de patru pachete pe lună şi cantităţi nelimitate de fructe ). Ei spuneau că magazinul penitenciarului nu oferă mărfuri variate şi că preţurile sunt mai mari decât cele din exteriorul penitenciarului.

–         În secţia a IV-a sunt cazaţi arestaţii preventiv. Tot aici se află şi singura cameră din izolare din întreg penitenciarul, neocupată în ziua vizitei APADOR-CH. Din tavanul camerei de izolare curgea apă care inundase deja o parte din cameră, defecţiunea fiind descoperită numai pentru că reprezentantele asociaţiei au dorit să vadă izolatorul chiar şi neocupat.

La camera 418 arestaţii preventiv aveau mai multe motive de nemulţumire. Mai întâi nu aveau televizor în cameră, cu toate că deţinutul Tudor Ştefan primise unul – depozitat la magazie – de la un văr care plecase de la Rahova. Se pare că ar fi vorba de o încurcătură administrativă deoarece televizorul figurează pe fişa lui Tudor Ştefan dar pe aparat este numele precedentului deţinător. Situaţia, în aparenţă minoră dar cu consecinţe serioase asupra moralului persoanelor din cameră, a fost adus la cunoştinţa directorului penitenciarului care s-a angajat să o rezolve rapid. Tudor Ştefan a reclamat şi modul în care se efectuează percheziţia corporală înainte şi după vizite şi anume prin dezbrăcare la piele, fără nicio posibilitate de protejare a intimităţii. El făcea comparaţie cu procedura din penitenciarele spaniole unde persoanele percheziţionate primesc un halat, evitându-se astfel stânjenitoarea expunere a nudităţii. Deţinutul era nemulţumit şi de faptul că, suferind de diabet, nu găseşte produse adecvate la magazin decât după cel puţin două săptămâni de la prezentarea cererii. Alţi colegi de cameră s-au plâns că nu pot face curăţenie în cameră pentru că, deşi sunt dispuşi să cumpere cu banii lor o găleată şi un mop, li s-a comunicat că trebuie să ceară, în scris, aprobare de la directorul penitenciarului (în
discuţia de la sfârşitul vizitei, directorul a fost categoric: mop se aprobă fără probleme, găleată nu pentru că ar putea-o folosi la fabricarea de băuturi alcoolice). Deţinuţii au confirmat că produsele de la magazinul din incinta penitenciarului practică preţuri mai mari decât cele de pe piaţă. Plafonul sumei pentru cumpărături este de 270 RON pe deţinut, pe săptămână.

–         Reprezentantele asociaţiei au vizitat şi camera 23 în care erau cazaţi patru din cei nouă deţinuţi în regim de maximă siguranţă rămaşi la Rahova în aşteptarea transferului. Ei erau vădit nemulţumiţi de faptul că fuseseră trecuţi de la regim închis la maximă siguranţă fără explicaţii şi numai pentru ca penitenciarul  „să scape de ei”. Marian Ilie s-a plâns de faptul că sunt ţinuţi în „cuşti” (camerele de maximă siguranţă sunt prevăzute cu grilaje suplimentare) că este foarte frig şi că mâncarea este proastă.

4. Hrana deţinuţilor

Blocul alimentar prezenta condens iar  ventilaţia era complet ineficientă. Aburii formau o ceaţă
densă făcând aerul irespirabil. Asociaţia cere administraţiei penitenciare să repare – sau să înlocuiască – urgent sistemul de ventilaţie. Meniul zilei era următorul: la „comun” – ciorbă de fasole cu jumări şi pilaf cu carne de porc la prânz, tocană cu slănină, seara; pentru musulmani (53 de deţinuţi) – acelaşi meniu dar cu carne de vită la prânz şi tocană fără carne, seara; pentru diabetici (36 de deţinuţi) – supă de legume cu ouă şi tocană cu carne de vită la prânz, mâncare de cartofi cu brânză, seara (bolnavii de diabet primesc şi trei suplimente pe zi constând din pâine prăjită cu margarină, salam şi brânză); pentru cardiaci, hepatici şi cei cu gastrită (312 deţinuţi) – supă de legume şi mazăre cu carne de vită şi de porc, la prânz griş cu lapte şi un măr, seara.

Mâncarea, în special cea de la regim, avea un aspect mulţumitor. De altfel, cu o singură excepţie, deţinuţii nu s-au plâns de hrana asigurată de penitenciar. Este, însă, adevărat că mulţi dintre ei mănâncă ce primesc în pachete şi/sau îşi cumpără de la magazinul din incintă.

Magazinul la care au acces deţinuţii aparţine unei firme particulare şi era destul de bine aprovizionat, inclusiv cu legume şi fructe proaspete. Reprezentantul firmei a cerut imperativ reprezentantelor asociaţiei să nu noteze preţurile cu toate că acestea erau afişate la vedere. Explicaţia ciudatei pretenţii ar fi o experienţă neplăcută cu un post de televiziune care ar fi filmat produsele dar prin colaje ulterioare ar fi arătat preţuri mai mari decât cele practicate. Pe un ton răstit reprezentantul firmei a declarat că administraţia penitenciară stabileşte preţurile şi că adaosul firmei este mai mic decât cel de pe piaţă. Din discuţia cu directorul penitenciarului a rezultat însă că tot ce face administraţia este doar să compare preţurile cu cele practicate în magazine din afara sistemului penitenciar şi să semnaleze discrepanţele, cu sugestii de ajustare.

Produsele solicitate de deţinuţi dar care lipsesc din stoc sunt aduse de firmă în circa două săptămâni dar numai dacă directorul aprobă cererile (de exemplu mop, găleată,,produse pentru diabetici). Cu toate inconvenientele, APADOR-CH consideră că sistemul actual de contractare a unor firme din afara Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor trebuie menţinut şi îmbunătăţit. Asociaţia cere ANP să reducă lista bunurilor ce pot fi cumpărate numai cu aprobarea directorului şi să simplifice procedura. O posibilitate ar fi ca firmele care gestionează magazinele să primească o listă cu obiecte interzise la vânzare, restul fiind „la liber”. APADOR-CH susţine însă ideea unui minim control din partea administraţiei penitenciare asupra preţurilor din aceste magazine.

5. Asistenţa medicală

Patru medici, 16 asistenţi, un stomatolog şi un tehnician dentar asigură asistenţa medicală a celor peste 1500 de deţinuţi. La prima vedere, s-ar putea crede că proporţia dintre numărul de cadre medicale şi cel al persoanelor private de libertate este satisăcătoare. Însă nu trebuie omise anumite aspecte ce ţin de specificul detenţiei cum ar fi separarea pe regimuri de executare a pedepselor şi pe criterii de vârstă care implică o programare strictă la cabinete. Fiecare secţie de deţinere are un cabinet medical propriu iar medicii şi asistenţii de serviciu se mută de la un cabinet la altul. Se ajunge astfel la situaţii de genul celei de la secţia a I-a unde, după ora 11.00 (sau poate chiar mai devreme) nu mai sunt prezenţi nici doctorul şi nici măcar un asistent iar cabinetul medical este încuiat. Mai există şi un cabinet de urgenţe pentru întreg penitenciarul dar reprezentantele   APADOR-CH nu au găsit pe nimeni acolo. O ultimă posibilitate ar fi apelarea la biroul medicilor care ar urma să înştiinţeze doctorul că a apărut o problemă la secţia de care răspunde. Soluţia deja propusă de asociaţie ar fi reorganizarea turelor în aşa fel încât măcar un asistent medical să fie permanent prezent în fiecare cabinet medical.

Cu privire la programele pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu HIV/SIDA şi a altor infecţii transmisibile  şi la accesul la  tratament eficient pentru consumatorii de droguri injectabile, trebuie subliniat faptul că penitenciarul Rahova a fost inclus în programul pilot ce prevede, pe lângă cursuri de informare şi educare, accesul deţinuţilor la prezervative, schimbul de seringi şi tratamentul cu substitute în cazul celor care folosesc droguri injectabile.

Accesul deţinuţilor la prezervative este relativ liber, singura problemă fiind că ele sunt depozitate în cabinetele medicale, ceea ce înseamnă că persoanele interesate nu se pot aproviziona decât odată pe săptămână, potrivit programului de consultări. APADOR-CH a sugerat instalarea unor cutii cu prezervative şi în alte locuri accesibile deţinuţilor (în curţile de plimbare, la club, pe coridoare) aşa cum se procedează în alte penitenciare, de pildă la Gherla.

În privinţa schimbului de seringi, trebuie precizat că nu a existat decât un singur deţinut interesat iar programul, deşi teoretic continuă, este, în fapt, stopat din lipsă de solicitări . Deşi administraţia penitenciarului are informaţii că sunt destui deţinuţi care se injectează, teama de posibilele consecinţe – inclusiv legale – ale recunoaşterii este mult mai puternică decât dorinţa de a evita riscul îmbolnăvirii. În plus, cu excepţia notabilă a doamnei doctor  care a coordonat programul (şi care a afirmat că ar fi fost de dorit să se  instaleze automate pentru seringi pe holuri), angajaţii sistemului penitenciar manifestă în general reticenţă faţă de astfel de metode de prevenire. Unii admit că infectarea deţinuţilor înseamnă pericol de contaminare în penitenciar dar şi după liberare, în familie şi comunitate, dar cred, eronat, că singura metodă acceptabilă este abstinenţa totală. Ar fi deci nevoie de educarea mai întâi a angajaţilor de penitenciar cu privire la avantajele unor astfel de măsuri de prevenire.

Partea din programul pilot cu privire la administrarea de substitute (metadonă) deţinuţilor care se declară consumatori de droguri injectabile a avut ceva mai mult succes. Şapte deţinuţi  beneficiază de acest tratament, din care şase au fost transferaţi la  Jilava unde continuă administrarea metadonei (al şaptelea a rămas în tratament la Rahova).

În sfârşit, o sursă serioasă de transmitere a infecţiilor între deţinuţi este reprezentată de modul primitiv în care se fac tatuaje în detenţie, problemă conştientizată de personalul cabinetului medical dar pentru rezolvarea căreia nu s-a luat nicio măsură. Soluţia susţinută de APADOR-CH este ca deţinuţilor care tatuează cu mijloace rudimentare şi complet neigienice să li se pună la dispoziţie ace sterile, culori controlate medical şi, bineînţeles, un mic spaţiu de lucru.  Un exemplu – chiar dacă domeniul de activitate diferă – ar fi cel de la secţia de femei de la penitenciarul Giurgiu unde o deţinută îşi tunde, coafează şi machiază colegele după un anume program.

6. Clubul deţinuţilor

În afara activităţilor socio-educative destul de reduse din secţii, penitenciarul are un club mare la care deţinuţii merg o dată pe săptămână. Într-o sală foarte mare se pot desfăşura simultan mai multe activităţi: badminton, tenis de masă, repetiţii ale formaţiilor muzicale sau de teatru, scenografie (un deţinut pasionat de această meserie pictează decoruri pentru diferite manifestări). În ziua vizitei APADOR-CH, un grup de cinci deţinuţi instrumentişti care s-au constituit într-o formaţie muzicală repetau încă de la ora 9.30 dimineaţa. Ei au spus că repetă în fiecare zi între 9.30 şi 14.15 iar deţinutul scenograf vine şi el zilnic la club după acelaşi program. Este, evident, vorba despre un program preferenţial dar nu ar fi nimic rău în asta cu condiţia să nu se „rupă” din timpul altor deţinuţi. Mai era şi un mic grup de patru deţinuţi care studiau materiale pe unul din cele trei calculatoare puse la dispoziţia lor. Reprezentantele asociaţiei au rămas însă surprinse de numărul foarte mic de deţinuţi care vin la club – circa 38 pe săptămână – cifră insignifiantă prin raportare la numărul total de deţinuţi (peste 1500) şi la capacitatea şi dotarea clubului. Este adevărat că deţinuţii vin odată pe săptămână la  biblioteca clubului, că se organizează odată pe lună concursuri interactive la care participă 80-100 de persoane, dar tot este insuficient pentru numeroasa populaţie carcerală de la Rahova.

Mai trebuie menţionat şi faptul că învăţământul se limitează numai la clasele I-IV.

7. Sectorul vizite

O hală imensă este compartimentată pentru vizite la cabină (7 cabine dotate cu telefoane), la masă (cam 30 de mese), spaţii pentru discuţiile cu avocaţi sau notari, o cameră de percheziţie corporală, o cameră de primire a pachetelor, toate sub supraveghere video – probabil şi audio –, cu excepţia încăperilor din a doua categorie. Acestea sunt prevăzute cu geamuri mari de sticlă care dau spre interiorul halei, ceea ce permite doar supraveghere vizuală. De altfel, un avocat care îşi aştepta clientul a confirmat că se respectă confidenţialitatea discuţiilor.

Având în vedere cele spuse de deţinutul Tudor Ştefan, reprezentantele asociaţiei au dorit să afle cum se desfăşoară percheziţia corporală înainte şi după vizite. Responsabilul de secţie a negat categoric că deţinuţii ar fi dezbrăcaţi la piele, în vreme ce doi deţinuţi au dat răspunsuri evazive. În opinia asociaţiei, procedura variază în funcţie de deţinut. Cu toate că rostul acestor percheziţii corporale nu este foarte clar de vreme ce dimensiunea unei bile de drog este cât a unei gămălii de ac şi deci aproape imposibil de depistat, APADOR-CH cere instituirea şi respectarea unor reguli precise după care să se desfăşoare percheziţiile corporale, mai întâi de toate cu respectarea dreptului la protejarea intimităţii.

8. Discuţia finală cu directorul penitenciarului

Reprezentantele APADOR-CH au transmis domnului director câteva din doleanţele deţinuţilor
asupra cărora dânsul poate decide imediat. Discuţia s-a axat apoi pe reprofilarea penitenciarelor Rahova – arestaţi preventiv şi regim închis – , Jilava – regim semideschis şi deschis –  şi Giurgiu – regim de maximă siguranţă şi închis –  şi pe dificultăţile întâmpinate la numeroasele transferuri din ultimele două – trei luni. Domnul director a afirmat că  problema cea mai serioasă pentru penitenciar este găsirea unor locuri de muncă pentru deţinuţi.
La data vizitei, ceva mai mult de 50 de deţinuţi ieşeau la muncă (fără a include şi GAZ Bragadiru) iar perspectiva nu este deloc liniştitoare. Domnul director a spus că nu vede cum şi unde ar putea găsi de lucru pentru mai mult de o sută de deţinuţi.

Concluzii

Reducerea numărului de regimuri de executare a pedepselor în mai multe penitenciare cu schimbarea profilului (Rahova – arestaţi preventiv şi regim închis, Giurgiu – regim de maximă siguranţă şi închis, Jilava – regim semideschis şi deschis) este o măsură bine venită pentru că:

a) poate elimina diferenţele dintre modurile în care aceleaşi categorii de deţinuţi sunt tratate
în diverse penitenciare;

b) poate asigura o mai bună distribuţie a personalului de penitenciar care nu se va mai împărţi
între trei sau patru regimuri cu reguli diferite ci doar la două, cu dorita consecinţă a scăderii tensiunilor dintre angajaţi şi deţinuţi;

APADOR-CH consideră că asigurarea permanenţei la fiecare cabinet medical din penitenciarul Rahova este  o necesitate stringentă şi cere administraţiei penitenciarului să ia
măsurile ce se impun;

APADOR-CH insistă ca minorii să nu mai fie încătuşaţi în nicio circumstanţă iar încătuşarea tinerilor şi adulţilor să fie doar excepţia şi nu regula, aşa cum prevede Legea 275/2006;

Asociaţia constată că serviciul socio-educativ desfăşoară prea puţine programe în care sunt antrenaţi un număr foarte redus de deţinuţi. Asociaţia a propus în mod  repetat ca la elaborarea programelor să fie consultaţi şi deţinuţii, de exemplu prin chestionare distribuite în camere;

Asociaţia cere reducerea listei de obiecte ce pot fi cumpărate de la magazinul din incinta penitenciarului doar cu aprobarea directorului precum şi scurtarea procedurii;

APADOR-CH cere administraţiei penitenciarului să facă eforturi pentru continuarea programului de prevenire a răspândirii HIV/SIDA şi a altor infecţii cu transmisiune sexuală precum şi cel de tratament substitutiv pentru consumatorii de droguri injectabile. Chiar dacă schimbul de seringi nu a dat rezultate, mai înainte de orice din cauza lipsei de încredere din partea deţinuţilor, corecta informare şi discuţiile libere pe această temă ar trebui continuate. În plus, trebuie acordată atenţie şi problemei tatuajelor, în sensul „igienizării” întregii operaţiuni.

Alte concluzii şi recomandări sunt cuprinse în raport.

Manuela
Ştefănescu
Maria-Nicoleta Andreescu

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Penitenciarul
Bucureşti Jilava pe data de 12 iunie 2008.

1.     
Aspecte
generale

1.1.
Partea mai „nouă” a penitenciarului a fost construită în 1973. Însă
aripile vechi nu au trecut prin reparaţii capitale nici atunci, nici mai
târziu.  Consecinţa este că,
în prezent, corpul cel mai vechi de clădire are subsolul complet inundat
şi plin de dejecţii. Singura soluţie este înlocuirea întregului sistem de canalizare, numai că nu sunt bani  pentru această
operaţiune complicată şi costisitoare. Din cauza acestui focar
de infecţie, această parte a spaţiilor de deţinere este
invadată de şobolani şi gândaci (unii deţinuţi au
adăugat şi ploşniţe), fără a mai pomeni de
mirosurile pestilenţiale. În opinia asociaţiei, această situaţie – care pune în pericol grav starea de
sănătate a deţinuţilor – este  intolerabilă şi echivalează cu tratament inuman şi degradant.

În plus, în cele mai multe dintre camerele de deţinere sunt şi
păduchi, aceasta datorându-se în principal stării avansate de degradare a saltelelor. În mod evident,
nicio deparazitare nu poate fi eficientă atâta timp cât nu se înlocuiesc
saltelele, lucru mult mai puţin costisitor decât o reparaţie
capitală. Administraţia penitenciarului susţine că a avut
contracte cu mai multe firme de dezinsecţie/deratizare dar că toate
au „dat bir cu fugiţii” când s-au confruntat cu realitatea din
penitenciar.

1.2. O
altă problemă bine cunoscută este calitatea extrem de proastă
a apei de la robinete (tulbure şi plină de impurităţi),
imposibil de băut şi riscantă la spălat. Soluţia este
aceeaşi ca şi pentru sistemul de canalizare adică înlocuirea tuturor ţevilor subterane  şi tot acelaşi este şi
răspunsul:administraţiei penitenciarului „nu sunt bani”.S-a
făcut, totuşi, un efort şi s-a reuşit instalarea unor
aparate de filtrat apa în toate secţiile deţinere (câte unul pe
secţie) ceea ce a rezolvat – parţial şi temporar – problema apei
potabile. Deţinuţii au acces la aparat ori de câte ori sunt
scoşi din camere, dar niciodată între orele 22.00 (stingerea) şi
6.00 (deşteptarea).

1.3. În 2006, Ministerul Justiţiei – în
subordinea căruia se află şi Administraţia
Naţională a Penitenciarelor – anunţa dezafectarea Penitenciarului Jilava şi mutarea pe un teren
din  vecinătatea
Bucureştiului, în oraşul Pantelimon. APADOR-CH a reţinut atunci
că terenul, împreună cu o garnizoană militară dezafectată
ce urma să fie reparată şi reamenajată, ar fi fost preluate
de la MApN. Unii funcţionari publici de la Jilava cred că viitorul
penitenciar va fi o construcţie complet nouă şi nu o fostă
garnizoană. Alţii susţin că acolo a fost o garnizoană
care trebuie restructurată integral pentru a putea fi folosită ca loc
de deţinere. Oricum, toţi au spus că în Pantelimon nu s-a lucrat şi nu se lucrează
deloc, de doi ani de zile. Singura modificare faţă de anul
preluării este prezenţa a patru agenţi de penitenciar (dintre
angajaţii penitenciarului Bucureşti Jilava) care păzesco clădire goală,
nefinisată şi neracordată la 
electricitate şi termoficare. Se crează astfel un cerc vicios: nu se investesc bani pentru
reparaţii capitale absolut necesare la Jilava (canalizare, conducte de
apă potabilă) pentru că penitenciarul ar urma să se mute în
Pantelimon, dar  noua locaţie este,
deocamdată, inutilizabilă şi nici nu se întrevede finalizarea sa
într-un viitor apropiat.

APADOR-CH cere conducerii Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor să reanalizeze
situaţia şi să aloce de urgenţă sumele necesare fie
pentru reparaţii capitale la Jilava fie pentru urgentarea lucrărilor
de amenajare din Pantelimon.

1.4. O problemă aparent măruntă dar
cu impact negativ asupra deţinuţilor din întreg sistemul penitenciar
se referă la un ordin al ministrului de justiţie (nr.3042/2007) care
le interzice să ţină în camere animale de companie şi plante, indifente dacă sunt
periculoase sau nu! Este aproape
imposibil de înţeles motivul care
a dus la această interdicţie generală. APADOR-CH a întâlnit
destule cazuri de deţinuţi „răi” care îngrijeau cu dragoste
şi devotament pisici sau plante. Este un gen de terapie eficientă şi deloc costisitoare pentru
administraţia penitenciară. Asociaţia solicită revocarea acelor  prevederi din  ordin care
interzic deţinuţilor să ţină în camere animale şi
plante, atât timp căt nu pun în pericol deţinuţii sau
cadrele din penitenciar (de exemplu: peşti, plante de apartament). 

1.5.
Un alt aspect ce vizează toate penitenciarele este interzicerea primirii pachetelor cu mâncare şi alte produse (primul
pas  – interdicţia de a primi
colete poştale – a fost deja făcut), ce ar urma să intre în
vigoare din octombrie-noiembrie a.c. 
Deţinuţii îşi vor putea procura cele necesare numai de la magazinele din incintele
penitenciarelor.  APADOR-CH
consideră măsura prematură,
deoarece sistemul penitenciar românesc nu
poate, încă, asigura hrană de un nivel acceptabil. Firesc ar fi
ca interdicţia – de altfel, de înţeles – să intre în vigoare numai după
îmbunătăţirea substanţială a calităţii
hranei, inclusiv prin externalizarea serviciilor de preparare şi
distribuire.  În acelaşi timp,
asociaţia este îngrijorată de propunerea – discutată la ANP – ca
penitenciarele să îşi deschidă propriile magazine şi
să renunţe complet la serviciile diverselor firme din afara
sistemului. Indiferent de formula la care s-ar ajunge (gestiune şi
servicii asigurate fie de angajaţi, fie de deţinuţi, fie de
ambii), APADOR-CH are convingerea că vor apărea multe suspiciuni
şi acuze din toate părţile, pe lângă eventuala
încărcare a personalului cu atribuţii pentru care nu este
pregătit. Asociaţia cere
păstrarea sistemului actual de externalizare
a acestor servicii, cu clauze contractuale mai stricte (cantitate
şi calitate a mărfurilor, preţuri similare cu cele de pe
piaţa liberă etc.).

1.6. ANP a început
derularea unui proiect-pilot (la Penitenciarul Jilava din 2 iunie a.c. şi,
se pare, şi la Penitenciarul Rahova) pentru limitarea transmiterii de boli
infecţioase între deţinuţii ce se declară dependenţi de droguri injectabile. Pe
scurt, un deţinut din această categorie, care doreşte să fie inclus în proiect (coordonat la nivel
naţional de Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi
Criminalitate, UNODC Romania) primeşte la început, o seringă de
unică folosinţă şi un
număr de cod de consumator de la cabinetul medical. Apoi, după
folosire, returnează seringa şi primeşte una nouă,
operaţiunea de schimb desfăşurându-se prin intermediul unui
deţinut voluntar. Codul de consumator este trecut într-un registru la care
nu are acces decât medicul. Principala problemă este, în opinia
asociaţiei este faptul că deţinuţilor toxicomani li se
distribuie seringi în lipsa unui tratament substitutiv (metadonă). Aceste
două tipuri de măsuri (distrbuiţia de seringi şi
tratamentul cu agonişti de opiacee) sunt prevăzute ca fiind componentele
aceluiaşi program de reducere a riscurilor asociate consumului de
droguri  – PIT 4 – şi sunt
considerate a fi eficiente numai dacă sunt aplicate simultan. Cadrul legal
pentru implementarea în penitenciare a unor astfel de programe a fost deja stabilit
prin Ordinul   Ministrului
justiţiei nr. 1216/2006 privind modalitatea de
derulare a programelor integrate de asistenţă medicală,
psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare
privativă de libertate, consumatoare de droguri. După cunoştinţa
APADOR-CH în niciun penitenciar din ţară nu se distribuie
metadonă sau alţi agonişti de opiacee.

Ca urmare este foarte clar că deţinuţii care recurg la
schimbul de seringi le utilizează pentru a-şi injecta droguri iar drogurile
sunt cu desăvârşire interzise în sistemul penitenciar. Se
organizează frecvent percheziţii inopinate în camere şi
percheziţii corporale (obligatorii după vizitele rudelor/prietenilor
etc.), se controlează conţinutul pachetelor primite – inclusiv prin
scanare – se  recurge la informatori
dintre deţinuţi etc. Prin
urmare, teoretic cel puţin, deţinuţii nu au cum să îşi procure droguri – şi încă şi
injectabile. Dacă se înscriu în programul de schimb de seringi,
înseamnă că admit că îşi
procură droguri pe căi ilegale,
ceea ce ar putea avea consecinţe juridice. APADOR-CH îşi
exprimă temerea că, mai curând sau mai târziu, informaţiile culese de medicii de penitenciar – singurii
presupuşi a cunoaşte identitatea deţinuţilor consumatori –
vor ajunge şi la ceilalţi angajaţi, poate şi la poliţie
sau parchet. Un proiect pornit, probabil, cu cele mai bune intenţii,
se poate uşor transforma într-o capcană pentru deţinuţi.
Suspiciunea există şi printre aceştia de vreme ce, după
două săptămâni de la demararea proiectului-pilot, s-au
înregistrat doar cinci „interesaţi”. Atenţie: potrivit unor
statistici neoficiale, cam 80% din cei
peste 1400 de deţinuţi ar fi fost – sau încă sunt –
dependenţi de droguri. Sigur că nu toţi se injectează
dar cinci  „amatori” este, totuşi, prea 
puţin. În plus, personalul are dificultăţi cu recrutarea
deţinuţilor voluntari (însărcinaţi cu schimbul efectiv de
seringi), care se tem că ar putea fi etichetaţi ca „sifoane”
(informatori) de colegii de detenţie. În
opinia asociaţiei, schimbul de seringi uzate contra altora noi ar trebui
organizat în aşa fel încât să asigure
anonimatul consumatorilor (poate ceva de genul distribuirii
prezervativelor) şi să fie asociat cu un program de distribuire de
metadonă.

2.     
Efective
şi cazare

La data vizitei efectivul de deţinuţi se ridica la 1460, din care
1323 bărbaţi adulţi şi 137 tineri între 18 şi 21 de
ani. Pe regimuri de deţinere, repartizarea era următoarea: 37 la
regim de maximă siguranţă, 268 la regim închis, 446 la regim
semideschis şi 41 la regim deschis. Patru deţinuţi
condamnaţi pe viaţă erau cazaţi în 4 camere, împreună
cu deţinuţi cu pedepse peste 15 ani, în secţia de maximă
siguranţă. Restul de 668 nu erau repartizaţi pe regimuri de
detenţie doarece se aflau în arest preventiv.

În privinţa spaţiului de cazare, APADOR-CH susţine de
aproape 10 ani aplicarea
recomandării Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) din
1999 şi anume 4 mp şi 8 mc de
aer per deţinut. Din păcate, Legea nr. 275/2006
menţionează doar că 
spaţiul per deţinut se stabileşte prin ordin al
ministrului justiţiei, care – după ştiinţa asociaţiei
– nu există. Prin urmare, se aplică în continuare vechea normă
de 6 mc de aer pentru fiecare persoană privată de libertate. Pentru a
înţelege diferenţa dintre norma recomandată şi cea
practicată, iată un exemplu concret: camera 305 are următoarele
dimensiuni: lungime – 9,61 m, lăţime – 4,7 m, înălţime – 3
m. Suprafaţa camerei este de 45,17 mp iar volumul de 135,5 mc. La data
vizitei, în această cameră erau cazaţi 18 deţinuţi.
Revine deci pentru fiecare dintre ei o suprafaţă de numai 2,5 mp din
cei minim 4 recomandaţi de CPT. După metoda de calcul practicată
de autorităţile române, deţinuţii de la camera 305  au chiar spaţiu excedentar,
fiecăruia revenindu-i 7,5 mc de aer.

La nivelul întregului
penitenciar situaţia se prezintă în felul următor: suprafaţa totală a spaţiilor
de deţinere este de 3034,81 mp iar efectivul total de deţinuţi
este de 1460 adică doar 2,08 mp/deţinut, jumătate din minimul
recomadării CPT.  

Referitor la personalul de penitenciar, cifrele furnizate de
administraţie arată că în total sunt 555 de angajaţi
şi 151 de locuri libere. Filosofia schemei de personal a rămas
neschimbată: paza, tratamentul, escorta şi siguranţa locului de
deţinere domină în proporţie covârşitoare (351 de
ofiţeri şi agenţi plus 29 la grupa de intervenţii) în vreme
ce serviciul de educaţie şi asistenţă socială şi
respectiv cel medical au numai câte 19 angajaţi, câţiva dintre
aceştia fiind detaşaţi şi nu salariaţi
permanenţi. Restul personalului se ocupă de contabilitate, evidenţă,
resurse umane etc. Prin urmare, accentul major cade în continuare pe aspectul punitiv al privării de
libertate, în vreme ce educarea,
pregătirea pentru reinserţia socială după liberare – factori esenţiali pentru reducerea
riscului de recidivă – sunt neglijate şi neglijabile.

3.     
Serviciul de
educaţie şi asistenţă socială

Însăşi structura personalului de la serviciul de educaţie
şi asistenţă socială poate fi un argument în sensul celor
afirmate mai sus: trei psihologi – din care două tinere debutante – trei
asistenţi sociali lipsiţi de experienţă, un agent de
penitenciar care este monitor sportiv, o agentă care se ocupă doar de
evidenţa documentelor, un agent tehnic, preotul ortodox şi nouă
educatori, inclusiv directoarea serviciului. Prin urmare, personalul
insuficient şi parţial nepregătit pentru munca extrem de grea cu
deţinuţii. La aceasta se adaugă şi faptul că Jilava
este, în principal, un penitenciar de tranzit, ceea ce înseamnă o mare
fluctuaţie a populaţiei carcerale şi, deci, o dificultate în
plus în desfăşurarea programelor. Surprinzătoare este lipsa de interes manifestată de
înşişi deţinuţii (semi)analfabeţi faţă
de orice presupune un minim efort intelectual, exemplul cel mai frapant fiind
cel al frecventării cursurilor şcolare elementare sau de
alfabetizare: din 80 de deţinuţi înscrişi iniţial, au
rămas doar şapte până la
absolvire, în ciuda stimulentelor prevăzute de Legea nr. 275/2006   (câştig în bani – 30% din salariul minim pe economie şi zile-câştig).  În schimb, deţinuţii cu ceva
şcoală au solicitat cursuri de limbi străine (italiană
şi engleză) ce s-au şi ţinut, atât cursanţii cât
şi profesorii fiind deţinuţi. Sectorul educativ mai
organizează vizite în afara penitenciarului şi, desigur,
activităţi sportive, de mare interes pentru deţinuţi. O
decizie bizară a conducerii – de care s-au plâns mulţi
deţinuţi – interzice jocul cu
mingea în curţile de plimbare, sub pretextul că ar fi fost
distruse … gardurile! Accesul cu mingi este permis numai pe terenul de sport unde deţinuţii sunt scoşi
odată pe săptămână, prin rotaţie. Curţile de
plimbare nu sunt dotate nici măcar cu bănci şi sunt expuse
razelor solare şi intemperiilor, nefiind acoperite decât cu plase de
sârmă. Deţinuţii care ies la aer nu pot face altceva decât
să stea sau să se plimbe ore întregi. APADOR-CH cere administraţiei penitenciarului Jilava să renunţe la
interdicţia folosirii mingilor în curţile de plimbare. 

4.     
Asistenţa
medicală

Asistenţa medicală pentru deţinuţi este complet
separată de cabinetul medical al angajaţilor. Trei medici
generalişti, care lucrează câte 7 ore zilnic plus gărzile
şi şase asistenţi pe tură (câte unul pentru fiecare din
cele 6 secţii de deţinere, inclusiv noaptea) se ocupă de
sănătatea celor peste 1400 de deţinuţi. Pentru că
asociaţia a auzit destul de des că numărul de deţinuţi ce revine unui medic de penitenciar
este egal cu sau mai mic decât
numărul pacienţilor liberi înscrişi pe listele medicilor de
familie, este nevoie de următoarea precizare: persoanele aflate în
libertate pot apela oricând la alte
servicii medicale – spitale de 
urgenţă, salvarea, cabinete cu plată etc. – în timp
ce deţinuţii depind integral
şi exclusiv de medicii de penitenciar. În plus, stress-ul inerent
privării de libertate dar şi condiţiile de deţinere
încă precare sporesc riscul de îmbolnăvire în rândurile
deţinuţilor.

Penitenciarul Jilava nu a reuşit să angajeze permanent un medic
stomatolog aşa încât trebuie să recurgă la delegaţi. Din păcate, aceştia renunţă
destul de repede ceea ce duce la perioade mai lungi sau mai scurte în care  deţinuţii sunt privaţi de
astfel de servicii medicale. Conducerea penitenciarului a declarat că un
medic stomatolog de la Penitenciarul Rahova vine la Jilava pentru a trata
deţinuţii o dată la două săptămâni.

Reprezentantele asociaţiei au constatat că prezervativele ce ar trebui distribuite gratuit şi sub protecţia anonimatului  nu
erau la vedere şi deci nici la îndemâna deţinuţilor
interesaţi. APADOR-CH aminteşte că măsura distribuirii
prezervativelor în penitenciare – pe toată durata executării pedepsei
şi nu doar la liberare, cum se proceda până la apariţia Legii nr.
275/2006 – este cea mai simplă
şi mai puţin costisitoare metodă de prevenire a bolilor cu
transmisiune sexuală.. Asistenţii de la cabinetul medical (unul
pentru două secţii de deţinere) au declarat că „doamna
doctor le distribuie personal” şi că prezervativele ar fi ţinute
la „dânsa în birou”. Din discuţia ulterioară cu doctoriţa a
rezultat că, într-adevăr, ea însăşi le dă prezervative
celor care vin la cabinet, ceea ce, practic, anulează beneficiul
anonimatului. Reprezentantele asociaţiei au sugerat aplicarea modelului de
la Penitenciarul Gherla : cutii de lemn fixate în perete atât în sălile de
aşteptare de la cabinetele medicale cât şi în sălile de
forţă, umplute în mod regulat cu prezervative. Deţinuţii le
pot lua oricând, fără nicio evidenţă sau supraveghere. Administraţia penitenciarului a
părut să fie de acord cu propunerea asociaţiei. Numai
că stocul de prezervative este epuizat din luna martie a.c. iar de atunci
şi până în prezent, administraţia penitenciară a primit
doar sporadic, mici donaţii în cantităţi insuficiente. APADOR-CH cere ANP să
găsească rapid soluţii pentru aprovizionarea cu prezervative, în
mod regulat şi în cantităţi suficiente a tuturor
penitenciarelor. O simplă comparaţie între costurile tratamentelor
aplicate în cazul bolilor cu transmisiune sexuală şi eventualul
preţ al prezervativelor este mai mult decât convingătoare.

O altă nedumerire a reprezentantelor asociaţiei,
lămurită în cele din urmă cu doamna doctor, s-a datorat
afirmaţiei unuia dintre asistenţii medicali care ar fi primit şi
schimbat seringi întrebuinţate contra seringi noi, în cadrul
proiectului-pilot descris mai sus. Doctoriţa a susţinut categoric
că singura ocazie în care ea – şi numai ea – ia contact cu
deţinuţii care se declară dependenţi de droguri injectabile
este la înmânarea primei seringi şi
a codului de consumator.

5.     
Scoaterea
deţinuţilor la muncă

Media lunară din 2008 a numărului de deţinuţi care ies
la muncă este de 347, adică mai puţin de un sfert din efective.
La data vizitei APADOR-CH, 136 de deţinuţi lucrau în exterior (la
sere şi la Palatul Justiţiei) şi 157 în interior, din care 14 la
gospodăria agro-zootehnică
a penitenciarului. Un contract cu o companie (ECOSUD) era în curs de
finalizare.

Problema numărului relativ redus de deţinuţi care ies la
muncă nu se datorează lipsei ofertelor – ele există, mai ales în
domeniul alimentar (ambalare, manevrare) – ci faptului că, în urma
testelor medicale solicitate de potenţialii angajatori, mulţi
deţinuţi au fost depistaţi cu hepatită tip B sau C. Cum testele se efectuează la
Penitenciarul-spital Jilava (aflat în imediata vecinătate a
penitenciarului), care nu străluceşte prin dotări cu echipamente
de ultimă oră, ele ar trebui repetate la un laborator bine dotat.
Numai că acest lucru ar presupune cheltuială, iar angajatorii nu sunt
dispuşi să rişte sume care ar fi pierdute dacă s-ar
confirma diagnosticul. Aceasta este alegerea lor şi nu poate fi
discutată. În schimb, APADOR-CH consideră
că testarea corectă a deţinuţilor, urmată de tratament
adecvat – dacă este cazul – este de
datoria administraţiei penitenciare, răspunzătoare
directă pentru starea de sănătatea deţinuţilor din
custodia sa. Prima soluţie ar fi verificarea şi eventuala înlocuire a
echipamentelor de laborator de la spital. A doua soluţie este alocarea
unor fonduri speciale tuturor
penitenciarelor cu care să acopere efectuarea unor teste cu rezultate
indubitabile. Aceste soluţii trebuie aplicate în paralel cu programul
de distribuire anonimă de prezervative, hepatita tip B sau C fiind
transmisibilă sexual.

Trebuie menţionată ca pozitivă negocierea de către
administraţia penitenciară a unor salarii pentru deţinuţi
mai mari decât salariul minim pe economie (la sere). Potrivit legii, 30% din
salariu intră în contul deţinutului care munceşte (plus
zile-câştig, respectiv o zi la 4 zile lucrate) restul de 70% revenind
penitenciarului. O problemă pe care  APADOR-CH a constatat-o şi în alte penitenciare se
referă la faptul că un deţinut află cu cât a fost
plătit pentru munca sa doar când
merge la magazinele din penitenciar pentru cumpărături sau dacă
solicită în mod expres această informaţie.  Asociaţia consideră că normal
ar fi ca toţi deţinuţii care muncesc cu plată să fie
informaţi lunar asupra sumelor
vărsate în conturile individuale (de exemplu, prin fluturaşi).
Este firesc ca fiecare  să îşi
poată planifica cheltuielile şi, în acelaşi timp, să
poată verifica dacă salariul primit corespunde cu numărul de
ore/zile lucrate. 

6.     
Blocul
alimentar

Blocul alimentar este total
neigienic. Pereţii şi tavanul sunt pline de igrasie, nu există sistem de ventilaţie, bazinele
de ciment pentru  spălat legume
sunt roase, iar apa bălteşte pe jos. Starea jalnică a
blocului alimentar este încă un
motiv pentru care APADOR-CH solicită ANP să decidă urgent
dacă alocă fonduri pentru reparaţii capitale la Jilava sau
pentru finalizarea noului loc de deţinere din Pantelimon. Dacă,
după darea în folosinţă a penitenciarului Pantelimon, Jilava rămâne ca secţie (secţii)
de deţinere, va fi oricum nevoie de reparaţii capitale.

Mâncarea este de calitate proastă (ciorbă şi mazăre cu
„carne” în ziua vizitei), cu eterna problemă a cărnii de porc „în
carcasă” (adică un strat subţire de carne şi unul foarte
gros de grăsime). Conform scriptelor, în ziua vizitei se folosiseră
pentru masa de prânz cam 140 kg. „carne” de porc, 73 kg. de slănină
şi 17,5 kg.carne de vită (pentru 20 de deţinuţi musulmani
şi 50 de deţinuţi bolnavi de diabet). În camera de
curăţat legume erau cel puţin doi saci cu cartofi stricaţi
care ar fi trebuit aruncaţi şi nicidecum folosiţi pentru prânzul
deţinuţilor din ziua următoare. Aproape toţi
deţinuţii cu care au discutat reprezentantele asociaţiei au
opinii negative despre calitatea hranei oferite de penitenciar. Soluţia pe care o susţine
APADOR-CH este externalizarea serviciului
de preparare a hranei pentru deţinuţi. Sunt cel puţin două
penitenciare (sau secţii penitenciare exterioare) unde se
experimentează acest gen de servicii. În opinia asociaţiei, procedeul
trebuie încurajat şi extins la toate
penitenciarele.

7.     
Discuţia
cu doamna judecător delegat

Doamna judecător se ocupă dePpenitenciarul Jilava, dar şi de
penitenciarul-spital învecinat. În principiu, potrivit Legii nr. 275/2006, ar
trebui să supravegheze legalitatea regimului de detenţie şi în aresturile poliţiei din
Bucureşti (aproximativ 15) sau măcar în unele dintre acestea,
restul revenind – tot în principiu – judecătorului delegat de la
penitenciarul Rahova. Evident, acest lucru este aproape imposibil atât din
cauza volumului foarte mare de muncă cât şi a neconcordanţelor
ce persistă între prevederile legii şi cele din Regulamentul
poliţiei cu privire la aresturi, ce datează din 2005.

Doamna judecător primeşte cereri de audienţă sau
plângeri de la deţinuţi fie prin formulare-tip
furnizate de penitenciar ce îi sunt remise de un agent de penitenciar, fie prin poştă. Reprezentantele
asociaţiei au informat-o că un deţinut i s-ar fi adresat în
scris în urmă cu mai mult de o lună, dar nu primise niciun
răspuns. Doamna judecător a declarat că trimite răspunsuri tuturor celor care i se adresează,
chiar dacă obiectul cererii/plângerii nu este de competenţa sa. Ar
rezulta că petiţia/cererea nu  a ajuns la destinatar (neglijenţă a
agentului? cenzură?). În opinia asociaţiei, toate cererile/petiţiile/plângerile deţinuţilor ar
trebui remise judecătorului delegat în
plicuri închise  şi tot
aşa ar trebui să se procedeze şi cu răspunsurile (administraţiei
penitenciare ar trebui să i se comunice numai acele părţi din răspuns care presupun luarea
unor măsuri pentru remedierea situaţiilor respective).

Doamna judecător crede că instituţia judecătorului
delegat nu poate funcţiona eficient
dacă nu i se asigură şi pârghiile necesare (de exemplu:
să se poată autosesiza –
ceea ce nu ar fi posibil în prezent şi prin încheieri, să poată obliga administraţia
penitenciară să acţioneze într-un anume fel).  În mod evident, aceste pârghii trebuie date prin lege, ceea ce ar presupune modificarea
Legii nr. 275/2006.

8.     
Camerele de
deţinere, grupurile sanitare

Reprezentantele asociaţiei au vizitat două camere de la regimul
de maximă siguranţă, o cameră în regim închis, una în regim
semideschis şi secţia cu regim deschis.

În secţia a IV-a de maximă siguranţă, la camera nr. 402
erau patru deţinuţi – unul condamnat pe viaţă, transferat
pentru un proces abia încheiat şi care aştepta cu nerăbdare
întoarcerea la Penitenciarul Arad (unde este „incomparabil mai bine”, a spus
el), şi trei cu pedepse peste 15 ani. Camera este dotată cu 9 paturi
pe trei niveluri, un WC turcesc în stare de degradare avansată şi o
chiuvetă în cameră.

La camera 421 în acelaşi regim erau 13 persoane şi 24 de paturi
pe trei niveluri. Grupul sanitar conţinea două WC-uri turceşti
şi două jgheaburi de ciment, cu apa curgând permanent şi
debordând pe duşumea. Deţinuţii au explicat că o fac intenţionat, pentru a avea mai
puţine probleme cu calitatea proastă a apei. De altminteri este
şi camera cea mai curată din cele vizitate şi singurul loc în
care nu au existat plângeri cu privire la şobolani şi gândaci.
Deţinuţii ies la aer 3 ore pe zi şi odată pe
săptămână, timp de o oră, la sala de sport. Ar dori ca,
măcar din când în când, să fie duşi pe terenul de sport în aer
liber, pentru că în sală este foarte cald şi, evident, nu li se
permite să joace fotbal. Nu prea ştiu mare lucru despre rolul judecătorului
delegat dar, spun ei, nici nu ar avea motive să i se adreseze. Sunt
mulţumiţi că li se reexaminează clasificarea pe regim de
executare a pedepsei odată la 6 luni, potrivit legii. Doi dintre
deţinuţi fuseseră înştiinţaţi că urmează
să treacă de la maximă siguranţă la regim închis,
pentru bună purtare. Liniştea şi disciplina din această
cameră – lăudate şi de agenţii de penitenciar –
contrastează cu starea generală de nemulţumire, manifestată
zgomotos de mulţi alţi deţinuţi.

Sala de baie a secţiei (toţi deţinuţii fac duş de
două ori pe săptămână) are 18 duşuri, cu site şi
robinete ruginite.

APADOR-CH a constatat
că în ambele camere sunt multe paturi neocupate şi recomandă
demontarea lor pentru a mări spaţiul de mişcare. Faptul că paturile sunt din fier, cu
picioarele fixate în podeaua de ciment ceea ce le-ar face greu de demontat nu poate fi un argument pentru
menţinerea stării actuale. Cu un efort minim, administraţia
penitenciară ar putea îmbunătăţi viaţa
deţinuţilor măcar sub acest aspect.

În secţia a III – a cu regim închis, la camera 305 erau 18
deţinuţi la 18 paturi. Toţi lucrează la sere, după
programul 7.00 – 15.00 iar duminicile sunt rezervate sportului. Pentru că
munca este foarte obositoare dar şi, cum s-a menţionat deja, ceva mai
bine plătită, toate celelalte activităţi se reduc la urmărirea
programelor TV şi la treburi gospodăreşti. Sala de baie a
secţiei este dotată la fel ca şi cea de la maximă
siguranţă şi la fel de degradată. Unul dintre
deţinuţi şi-a exprimat nemulţumirea că nu ştie
câţi bani câştigă în urma muncii depuse.

La secţia I – a cu regim semideschis, în camera 105 erau 13
deţinuţi şi 21 de paturi deci din nou ocupare inutilă a
spaţiului liber. Ca şi în restul penitenciarului, saltelele erau
vechi şi degradate, făcând, practic, ineficientă orice
dezinsecţie.  Deţinuţii
din această cameră nu ies la muncă (nu au unde) şi atunci
stau 5-6 ore zilnic în curtea de plimbare (unde nu pot desfăşura
nicio activitate sportivă). Uşile camerelor de pe secţie sunt
deschise de la deşteptare (ora 6.00) până la stingere (ora 22.00), cu
excepţia momentelor când se servesc mesele, şi deţinuţii
pot circula liber în interiorul secţiei. Dacă toţi  deţinuţii dintr-o cameră ies
la muncă, uşa se încuie până la revenirea lor. Deţinuţii
din camera vizitată s-au plâns de şobolani şi gândaci şi de
faptul că nu au niciun spaţiu unde să-şi depoziteze
alimentele fiind nevoiţi să le păstreze sub paturi, în cutii de
carton, uşor accesibile insectelor şi şobolanilor. Unul dintre
deţinuţi a reclamat faptul că de mai bine de un an solicită
să fie scos la raport şi primit în audienţă de
judecătorul delegat şi niciunul dintre aceste lucruri nu s-a
realizat.  

În curţile de plimbare, reprezentantele asociaţiei au stat de
vorbă cu deţinuţi de la camerele 504 şi 515 care au
reclamat că, pe lângă şobolani, gândaci şi păduchi, ar
avea şi ploşniţe şi că au trecut mai mult de două
luni de la ultima dezinsecţie.

Secţia a VII-a este destinată regimului deschis. În cele 3 camere
spaţioase sunt cazaţi 40 de deţinuţi care stau mai mult în
curtea prevăzută cu umbrar, mese şi bănci din lemn. De
acest regim beneficiază persoanele cu pedepse definitive mai mici de un an (la Jilava erau doar
doi sau trei în această situaţie) şi deţinuţii cu
bună purtare care mai au un an până la prezentarea în faţa
comisiei de liberare condiţionată. Ei ar trebui să meargă
la muncă singuri, fără pază şi să primească
la ieşirea din penitenciar telefoanele mobile personale şi bani de
buzunar. Ar trebui să respecte întocmai programul de lucru, traseul de
deplasare stabilit şi să facă mici cumpărături doar în
anume magazine de pe traseu. Din păcate, niciunul din aceste avantaje ale
regimului deschis nu se aplică
la Jilava: deţinuţii ies la muncă numai la gospodăria agro-zootehnică a penitenciarului
unde lucrează şi persoane de la regimul semideschis care nu au drept
nici la telefoane, nici la sume de bani. În consecinţă, nici celor de
la regimul deschis  nu li permite
să îşi ia telefoanele mobile şi, desigur, nici bani (cu care oricum
nu ar avea ce face pentru că nu există magazine în zonă). În
plus, ei muncesc cu pază pentru
că aşa prevede regulamentul pentru cei de la semideschis.

Dacă aceşti deţinuţi doresc să plece din
penitenciar pentru motive personale, ei trebuie să urmeze exact
aceeaşi procedură greoaie ca şi ceilalţi pentru a
obţine învoiri: recomandare scrisă de la şeful punctului de
lucru, avizată mai întâi de şeful secţiei de deţinere
şi apoi de o comisie care se întruneşte odată pe lună.
Administraţia penitenciarului nu are
obligaţia de a informa deţinuţii cu privire la decizia
luată (aprobare sau respingere). Practic, un deţinut află
că i s-a aprobat învoirea doar când i se spune să se
pregătească de plecare!  Iar
în caz de respingere, deţinutului nu
i se comunică motivul. Lucrurile nu au stat întotdeauna aşa la
Jilava: a existat o perioadă în care deţinuţii care solicitau
învoiri erau audiaţi de comisie şi, desigur, aflau imediat
rezultatul, inclusiv motivul unui eventual refuz. Mai mult, membrii comisiei se
interesau şi dacă familia ar fi de acord cu vizita.  APADOR-CH
solicită revenirea la aceste bune practici, chiar cu riscul lungirii
duratei de lucru a comisiei sau măcar informarea imediată a celor
interesaţi cu privire la decizii, inclusiv motivul unei eventuale
respingeri.

În sprijinul celor de mai sus, asociaţia semnalează cazul special
(dar, cu siguranţă, nu singular)al deţinutului Ayesh Wajdi, născut în 1985, de la secţia în
regim deschis, care susţine că şeful punctului de lucru ar fi înaintat administraţiei
penitenciare şapte recomandări
pentru învoirea sa dar că primit doar dreptul la pachete şi vizite
suplimentare. Conducerea penitenciarului a precizat pentru reprezentantele
APADOR-CH că ultima recomandare a fost analizată de comisie în
aprilie a.c. şi s-a decis, în
unanimitate, să i se acorde o
învoire de 24 de ore. Ulterior, directorul penitenciarului a cerut revizuirea aprobării, deoarece s-ar
fi descoperit în dosarul de penitenciar al deţinutului un document datând
din 2006, prin care o judecătorie din Bucureşti cerea parchetului de
pe lângă Tribunalul Bucureşti să facă cercetări
într-un caz de tâlhărie în care ar fi fost implicat Wajdi (se pare că
ar fi vorba despre o altă faptă decât cea pentru care este condamnat
în prezent). Acea adresă a
judecătoriei nu a fost urmată de nicio procedură, cum ar fi fost
normal: nu există citaţie,
audiere şi, evident, nici soluţie a parchetului. Cu toate
acestea, simpla existenţă a documentului poate fi interpretată
în sensul că deţinutul ar avea o „afacere judiciară pe rol”,
situaţie în care, potrivit regulamentului nu i se poate acorda învoirea. APADOR-CH înţelege că
administraţia penitenciară nu
are pârghii legale pentru a interveni în astfel de situaţii. Dar este
cert că dacă deţinutul ar fi fost
informat despre existenţa acelui document, el ar fi fost primul interesat să îşi clarifice
situaţia juridică.

Tot la regim deschis s-a mai semnalat un caz de factură cu totul
diferită: deţinutul Nicolae Adrian Dechiu a fost transferat de la Penitenciarul
Iaşi la Jilava, pentru o „afacere judiciară”. La Iaşi, a urmat
timp de două luni un curs de calificare în meseria de tâmplar iar examenul
pentru obţinerea diplomei are loc exact în această perioadă când
el este la Jilava. A aflat că nu îşi poate susţine examenul
decât la Iaşi şi a solicitat retransferarea. Deţinutul era
îngrijorat că nu primise încă răspuns şi că ar putea
rata diploma.

Deţinuţii de la secţia de regim deschis s-au mai plâns de
faptul că durează foarte mult până se efectuează un
transfer şi de faptul că nu au niciun fel de informaţii despre
acte administrative care îi privesc. Spre exemplu, unul dintre
deţinuţi care fusese de curând transferat de la alt penitenciar
primise din partea comisiei pentru acordarea recompenselor de la respectivul
penitenciar, învoire pentru două zile pentru a putea participa la nunta
surorii sale. Deţinutul era îngrijorat că se apropia data la care ar
fi urmat să beneficieze de învoire şi nu ştia nici măcar
dacă recompensa primită înainte de transfer mai era valabilă.

9.     
Sectorul
„vizite”, corespondenţă, telefoane

La sectorul „vizite” s-a amenajat o încăpere separată,
destinată exclusiv întâlnirilor dintre deţinuţi şi
avocaţi, pe sistemul de cabină cu separator de plexiglas şi
tăviţe mobile pentru acte. Sunt trei astfel de cabine cu şase
scaune. APADOR-CH apreciază efortul administraţiei dar
semnalează şi pericolul încălcării principiului confidenţialităţii în situaţia în
care doi sau trei avocaţi ar discuta cu clienţii lor concomitent (cabinele nu sunt închise
şi este foarte posibil ca unii să audă ce discută
ceilalţi). Ofiţerii păreau foarte siguri că astfel
coincidenţe nu pot avea loc dar dacă este aşa, atunci de ce s-au
montat trei cabine în loc de una
singură?

Vizita în camera cu mese fără
separatoare este regula pentru deţinuţii de la regimurile
semideschis şi deschis, dar poate fi acordată – cu aprobarea
conducerii – şi altor categorii. Ofiţerul care asigură
supravegerea este prezent în încăpere pe durata vizitei şi este
evident că poate auzi discuţiile între deţinuţi şi
vizitatori.

Pentru cei de la regimurile închis, 
de maximă siguranţă şi pentru arestaţii
preventiv vizitele au loc  la cabine cu
separatoare de plexiglas şi telefoane interioare (în total 11). „Perla
coroanei” sunt cele două camere, frumos aranjate şi dotate cu
televizoare şi frigider, pentru vizitele intime. Fiecare vizită
intimă durează două ore (există un sistem electronic de
anunţare a beneficiarilor cu 10 minute înainte de expirarea timpului). Un
deţinut poate solicita o astfel de vizită o dată la trei luni,
dacă îndeplineşte anumite criterii (să nu fi avut învoire în
ultimele trei luni, să nu aibă „afaceri” pe rol şi, desigur,
să nu fi fost sancţionat pentru abateri disciplinare). Vizitele de
acest gen – între trei-şase pe săptămână – au loc, de
regulă, sâmbăta şi duminica.

Nu au existat plângeri cu privire la corespondenţa prin poştă. Deţinuţii
depun scrisorile în plic închis direct în cutia poştală.
Conţinutul cutiei este preluat de poştaş, în prezenţa
unui  agent care are strict rolul de
însoţitor.

În privinţa accesului deţinuţilor la telefoanele publice, Penitenciarul
Jilava a ajuns la o soluţie mai acceptabilă decât în cele mai multe
penitenciare în care nu s-au instalat
cabine separate: toate telefoanele publice (opt) au fost mutate la intrarea în
secţia a I-a, cu un singur agent de penitenciar ca supraveghetor. Este
evident că agentului îi este practic imposibil să audă ce
vorbesc opt oameni deodată şi
deci se diminuează suspiciunea că ar putea transmite mai departe ce
anume discută deţinuţii. Legea nr. 275/2006 precizează
în mod expres că supravegherea
convorbirilor telefonice, ale întâlnirilor cu avocaţii şi cu familia
trebuie să fie exclusiv
vizuală  dar, din
păcate, nu se aplică decât în puţine penitenciare. Oricum, la
Jilava situaţia este aproape acceptabilă, deşi intenţia
iniţiatorilor măsurii a fost de a degreva agenţii de pe
secţii de sarcina escortării şi supravegherii şi nicidecum
protejarea confidenţialităţii discuţiilor telefonice ale
deţinuţilor.

CONCLUZII

·       
Deşi la
Jilava  s-au luat unele măsuri
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere
(instalarea aparatelor de filtrat apa, spaţii de plimbare suficiente – dar
lipsite de dotări pentru exerciţii fizice – începerea
proiectului-pilot de schimb de seringi – cu rezervele exprimate mai sus – etc.) problema cea mai gravă, care trebuie
urgent rezolvată, este cea a condiţiilor
igienico-sanitare (subsol inundat, invazia şobolanilor, gândacilor,
păduchilor, ploşniţelor). APADOR-CH solicită ANP să dispună amenajarea în regim de
urgenţă a noii  locaţii
din Pantelimon, iar dacă Jilava va rămâne secţie (secţii)
de deţinere, să aloce fonduri pentru reparaţii capitale ;

·       
Este
stringent necesară angajarea unei firme de dezinsecţie/deratizare
care să acţioneze intensiv pentru stârpirea şobolanilor şi
insectelor;

·       
APADOR-CH
cere administraţiei penitenciarului să se ocupe, cu prioritate, de
găsirea unor locuri de muncă în
afara penitenciarului, pentru deţinuţii de la regimul deschis. Numai
în acest fel se vor respecta, cu adevărat, prevederile legii cu privire la
acest tip de regim de executare a pedepsei.

Alte concluzii şi recomandări sunt incluse în raport.

Manuela Stefănescu                                             Maria Andreescu

Raspunsul ANP in acest caz

La data de 17 mai 2007, doi reprezentanţi ai Asociaţiei
pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
(APADOR-CH) au vizitat Penitenciarul Timişoara. Ultima vizită în
acest penitenciar a avut loc la data de 23 iulie 1998.

1. Aspecte
generale

În conformitate cu noile reglementări legale în materia
executării pedepselor privative de libertate (Legea nr. 275/2006 şi
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, aprobat prin HG nr 1897/2006),
repartizarea deţinuţilor pe cele 4 regimuri de executare a pedepselor
(de maximă siguranţă, închis, semideschis
şi deschis) fusese făcută şi în Penitenciarul
Timişoara. În perioada imediat următoare era preconizată
reevaluarea acestei repartizări, astfel cum prevede Legea nr. 275.

Efectivul total al deţinuţilor
era de 1.212 (1.164 de bărbaţi şi 48 de femei; dintre
bărbaţi, 11 erau minori, toţi aflându-se în acest penitenciar cu
afaceri judiciare). În regimul de maximă siguranţă se aflau 110
condamnaţi (4 femei), la închis 389 (12 femei), la semideschis 475 (25 de
femei), la deschis 35 (2 femei). Numărul arestaţilor preventiv era de 182 (5 femei) iar al celor
„neincluşi” („în carantină” şi în procedurile premergătoare
repartizării pe regimuri de deţinere) – 22.

Penitenciarul Timişoara se numără printre cele care se
confruntă cu problema suprapopulării. La nivelul întregului
penitenciar, deţinuţilor le este asigurată numai 58% din
suprafaţa recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii şi
Tratamentelor Inumane şi Degradante (CPT), adică cel puţin 4
mp/deţinut. Câteva exemple: în secţiile 1 şi 2 sunt cazate 99 de
persoane într-un spaţiu de 276 mp (reprezentând sub 70% din suprafaţa
recomandată); în secţia 3, 248 de deţinuţi sunt cazaţi
în camere care totalizează 488 de mp (sub 50% din suprafaţa
recomandată); în secţiile 8, 9 şi 10 sunt 404 deţinuţi
în 968 de mp – sub 60% din suprafaţa recomandată.

În perioada 8 ianuarie – 11 mai 2007, deţinuţilor le
fuseseră aplicate 229 de sancţiuni disciplinare. Cele mai multe au
constat din suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de la o
lună la trei luni (92 de cazuri), „avertisment” – 46 de deţinuţi
şi „suspendarea dreptului de a participa la activităţi
culturale, artistice şi sportive pe o perioadă de o lună” – 32
de cazuri. Sancţiunea izolării a fost aplicată într-un
număr de 4 cazuri.

În statul de organizare, penitenciarul are prevăzute 380 de posturi,
din care erau încadrate 316 iar 64 libere (11 de ofiţeri şi 53 de
agenţi). La operativ, este prevăzut un total de 285 de funcţii
(23 de ofiţeri şi 262 de agenţi), din care erau încadrate 246,
rezultând un deficit de 39 de posturi (neîncadrate din cauza fondurilor
insuficiente). Prin raportare la numărul deţinuţilor, efectivele
de ofiţeri şi agenţi par, per total,  acoperitoare, dar trebuie ţinut cont de faptul că se
lucrează în ture, ceea ce dublează sau chiar triplează
numărul celor de care răspunde fiecare ofiţer/agent.  Pe lângă acest aspect – general valabil
în întreg sistemul  – penitenciarul din
Timişoara are un specific care necesită o mai bună încadrare cu
ofiţeri şi subofiţeri, anume că numărul
instanţelor la care trebuie să fie prezentaţi arestaţii
preventiv de aici este mai mare decât în rest, ceea ce presupune un număr sporit
de agenţi folosiţi la escortarea acestor persoane. Din discuţia
cu reprezentanţii penitenciarului a reieşit că în cazul în care
ar fi acoperit deficitul de personal, unitatea ar putea folosi la muncă
încă circa 600 de deţinuţi (în judeţ există o mare
cerere de forţă de muncă).

În perioada ianuarie-aprilie 2007, la o medie de 1.307 deţinuţi
(cifra variază zilnic din cauza intrărilor şi ieşirilor),
numărul mediu de oameni folosiţi la muncă a fost de 401 (232 în
contracte cu beneficiari externi şi 169 în folosul locului de
deţinere). Numărul punctelor de lucru a fost de 21: 8 puncte în
construcţii, 2 în prelucrări mecanice, 4 în reparaţii de
drumuri, 6 în salubrizare şi igienizare şi 1 în manipulat ambalaje. Tarifele negociate cu beneficierii nu au fost mai mici
decât tariful aferent salariului minim brut pe economie, în condiţiile
realizării integrale a normei de lucru. Şi la Timişoara,
deţinuţii află în fiecare lună suma pe care urmează
s-o primească numai atunci când merg la magazinul penitenciarului să
facă cumpărături (sumele sunt calculate între 10 şi 15 ale
fiecărei luni). Direcţia penitenciarului a primit pozitiv sugestia
făcută de reprezentanţii APADOR-CH de a se renunţa la
actuala practică (destul de puţin transparentă şi
generatoare de nemulţumiri şi suspiciuni) şi de a informa
deţinuţii – din timp şi pe baza unor tabele semnate de fiecare
dintre ei – cu privire la veniturile totale realizate din munca lor, precum
şi cu sumele care li se cuvin din total. Venitul total pe care un deţinut
îl realizează din muncă este cuprins între 400 şi 1200 RON.
Potrivit noilor reglementări (Legea nr 275/2006), aceste venituri sunt
repartizate astfel: 30% revin deţinutului, care
poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din acestea, iar restul de
10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat,
împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate;70% revin ANP, constituind „venituri proprii”.

Gospodăria agro-zootehnică (GAZ) a unităţii are o
suprafaţă de 241 de hectare de teren agricol şi aproape 1.800 de
capete de animale (870 de porci, 900 de oi şi 16 vaci). Responsabilii
penitenciarului au acceptat că ideea externalizării hrănirii
deţinuţilor este în principiu bine venită, în condiţiile în
care fondurile alocate în acest scop ar fi suficiente. Însă întrucât în
momentul de faţă o asemenea premisă nu există, ei au fost
de părere că producţiile vegetale şi animale realizate în
cadrul GAZ-ului sunt importante în asigurarea hranei deţinuţilor.
Reprezentanţii APADOR-CH au considerat 
că acest argument este numai în parte satisfăcător, în
sensul în care în costul produselor obţinute la GAZ nu este inclusă,
spre deosebire de cele de pe piaţă, munca prestată de
deţinuţi iar folosinţa terenului este gratuită. Acest
avantaj poate însă să fie diminuat considerabil în condiţiile în
care – foarte probabil – „rentabilitatea”, ”productivitatea” înregistrate la
nivelul GAZ sunt inferioare celor ale producătorilor agricoli, iar
producţiile realizate la GAZ prea puţin „competitive” prin
comparaţie cu celelalte. De asemenea, în prepararea hranei, mai
„competitive” decât penitenciarele se pot dovedi companiile „civile” de profil
(caz în care penitenciarele ar putea fi degrevate de bună parte a
atribuţiilor ce revin compartimentelor de logistică, spaţiile
blocurilor alimentare, depozitelor şi magaziilor de alimente ar putea
primi alte destinaţii etc ). La aceasta se impun avute în vedere şi
problemele serioase pe care cele mai multe penitenciare au dovedit şi
dovedesc că le au cu asigurarea „în regie proprie” a unei hrane corespunzătoare
calitativ şi cantitativ a deţinuţilor.

Vizita reprezentanţilor APADOR-CH a avut loc cu două zile înanite
de referendumul privind demiterea Preşedintelui României. Penitenciarul
era în curs de organizare a măsurilor care se impuneau pentru ca
deţinuţii care au dreptul şi vor să voteze să o
poată face. Penitenciarul era arondat la Secţia de votare nr 13 din
Timişoara iar clubul unităţii urma să fie amenajat pentru
ca deţinuţii să poată vota acolo. Din discuţia cu
responsabilii unităţii a reieşit că numai arestaţii
preventiv şi cei care nu au condamnări definitive ar fi urmat să
voteze.

Nu există culte sau asociaţii religioase care să nu
aibă acces în penitenciar. După mulţi ani de interdicţie
complet nejustificată, reprezentanţii Cultului Martorii lui Iehova au
de asemenea acces în penitenciar (pentru moment veneau pentru 3
deţinuţi, adepţi ai acestui cult). Preotul ortodox nu
participă la întâlnirile cu deţinuţii ale altor culte, potrivit
noilor reglementări cuprinse în Ordinul MJ nr 610/2006 pentru aprobarea
Regulamentului privind asistenţa religioasă în locurile de
detenţie. Preotul nu mai face parte nici din comisia de disciplină.
Responsabilii penitenciarului au opinat că preotul ortodox ar putea
să nu mai fie nici angajat al penitenciarului, ci al BOR.

2. Vizita în penitenciar

2.1. Magazinul
unităţii

Multe din produsele din magazin nu aveau
preţurile afişate. Cele marcate erau comparabile cu preţurile
practicate în general pe piaţă. Deţinuţii aduşi la
cumpărături comunicau cu vânzătorul printr-un geam extrem de mic
care nu le oferea posibilitatea să vadă produsele din magazin şi
nici preţurile acestora. Asociaţia
solicită ca deţinuţii să intre în magazin pentru a putea
vedea toate produsele precum şi preţurile sau să aibă acces
măcar la o listă de produse cu preţurile acestora. În cursul
săptămânii viitoare urma să fie deschis un nou magazin,
aparţinînd aceleiaşi societăţi comerciale.
Reprezentanţii APADOR-CH au sugerat conducerii penitenciarului – sugestie
care au înţeles că a fost bine primită – ca dreptul de a vinde
la noul magazin să fie acordat unei alte societăţi comerciale.
Această soluţie s-ar impune în special din necesitatea ca
deţinuţilor să li se dea posibilitatea să opteze pentru
magazinul cu oferta mai bogată şi, mai ales, cu preţurile mai
mici. Dacă cele două societăţi se vor afla într-o
concurenţă reală, deţinuţii vor fi primii benificiari
(faptul că ei sunt lipsiţi de libertate, şi de beneficiul
competiţiei de pe piaţa liberă, nu trebuie să-i transforme
în victimele unui monopol nefiresc la nivelul sistemului penitenciar).

2.2. Blocul
alimentar

Reprezentanţii asociaţiei au ajuns la
blocul alimentar în momentul în caere se pregătea masa de prânz. În
bucătărie era foarte mult abur, aerul era practic irespirabil iar pe
pereţi şiroia apa din condens. În tavanul bucătăriei era
instalat un ventilator de putere prea mică pentru a face faţă
aburului existent, care oricum nu funcţiona. Cei prezenţi în
bucătărie au explicat că ventilatorul nu mergea din cauză
că ar fi făcut prea mult zgomot şi nu s-ar fi putut
înţelege între ei. Încăperile blocului alimentar erau în general în
stare bună (se zugrăvise în urmă cu circa două luni).
Pentru cele 3 mese din ziua vizitei se folosiseră 107 kg de carne de porc,
19,6 kg de subproduse din carne de porc, 17 kg de slănină şi
0,375 kg de carne de oaie (pentru cei 4 deţinuţi de religie
musulmană).

La masa de dimineaţă deţinuţii
primiseră ceai şi pâine (lapte şi ou la regim), la prânz
ciorbă ţărănească şi cartofi cu carne (la fel
şi la regim) iar pentru seara urmau să se pregătească, atât
la comun cât şi la regim, paste cu brânză. În felul al doilea de la
prânz, cam jumătate din cantitatea de „carne” era de fapt
slănină; slănină exista într-o proporţie destul de
mare şi în mâncarea pentru regim deşi era foarte probabil că
mulţi dintre deţinuţii din această categorie aveau
contraindicaţii la acest aliment. Contrar practicii din alte penitenciare
(pe care APADOR-CH o consideră bună), carnea nu fusese
porţionată separat, pentru a exista siguranţa că fiecare
deţinut primeşte o bucată. Situaţia
pe care reprezentanţii asociaţiei au constatat-o şi aici
sugerează o dată în plus că pledoaria APADOR-CH în favoarea
externalizării hrănirii deţinuţilor este justificată.  

2.3. Cabinetul
medical

Personalul serviciului medical consta din 3 medici
(un internist, un dermatolog şi un stomatolog), un farmacist şi 7
asistenţi medicali generalişti. Două posturi de medici
generalişti erau vacante, fiind scoase la concurs. Situaţia
actuală era net mai bună decât cea de la vizita precedentă, când
în unitate nu exista niciun medic.

Afecţiunile cele mai frecvente de care sufereau
deţinuţii erau cele respiratorii, cardiace şi digestive (existau
şi câteva cazuri de scabie). Un număr de 116 deţinuţi sunt
diagnosticaţi cu afecţiuni psihice, toate fiind cazuri de care se pot
ocupa medicii unităţii. Dacă la primirea în penitenciar se
constată că deţinuţii au paraziţi, aceştia sunt
primiţi şi trataţi în unitate (alte penitenciare îi
returnează poliţiei pentru deparazitare, ceea ce, în opinia asociaţiei,
nu este corect). Întrebat ce categorie de deţinuţi ar refuza să
primească în penitenciar, medicul prezent a indicat, ipotetic, bolnavii
hipertensivi, fără tratament medical deja prescris. Reprezentanţii asociaţiei au
sugerat că inclusiv în asemenea cazuri penitenciarul ar trebui să-i
primească pe deţinuţi, cărora ulterior să le fie
făcute investigaţiile necesare şi aplicat tratamentul
corespunzător, respectiv deţinuţii în sevraj să fie
prezentaţi de către penitenciar serviciilor de specialitate; medicul
a înclinat şi el către această soluţie, inclusiv din cauza
inexistenţei unui temei legal pe baza căruia să fie
refuzată primirea deţinuţilor aflaţi în situaţia
discutată.

Deţinuţii
nu aveau posibilitatea de a-şi procura prezervative de la cabinetul medical,
întrucât se decisese ca lucrul acesta să se facă prin compartimentul
socio-educativ, mai exact prin plasarea unei cutii cu prezervative în incinta
bibliotecii. Explicaţia a fost că în cazul în care
deţinuţii ar putea să-şi procure prezervativele de la
cabinetul medical, ei ar simula diferite afecţiuni medicale pentru a putea
ajunge la cabinet, fapt care ar putea să îngreuneze atât activitatea
personalului de aici cât şi a supraveghetorilor şi a celorlaţi
agenţi. Reprezentanţii asociaţiei au fost în principiu de acord
cu aceste explicaţii însă au sugerat că soluţia optimă
ar fi ca deţinuţii să-şi poată lua prezervative, în
condiţii practice cât mai discrete, atât de la cluburile de pe
secţiile de deţinere cât şi de la cabinetul medical
(situaţia din alte penitenciare a confirmat deja această
alternativă ca pe o bună practică).

În
cursul anului 2006, 2 deţinuţi au decedat în penitenciar. Din
documentaţia pusă la dispoziţie de compartimentul medical, a
rezultat că în seara de 6 ianuarie 2006 Florinel-Nicuşor Covaci a
murit în urma unui stop cardio-respirator. Imediat ce colegii deţinutului
au semnalat că acestuia i s-a făcut rău, în secţie a venit
asistentul medical de serviciu iar după 15 minute ambulanţa din oraş,
însă la sosirea acesteia Covaci murise deja. Celălalt deţinut,
Andrei-Gheorghe Urcan, a fost găsit spânzurat în toaleta camerei de
deţinere (în data de 1 februarie 2006, la ora 12:25).

Reprezentanţii
asociaţiei au semnalat medicului şef situaţia întâlnită la
blocul alimentar, anume că în mâncarea pentru regim era multă
slănină. Răspunsul a fost că serviciul medical are exclusiv
obligaţia de a „examina organoleptic” mâncarea deţinuţilor. Reprezentanţii APADOR-CH au fost
suprinşi de această explicaţie şi au considerat că
personalul medical este primul căruia îi revine obligaţia de a
urmări ca deţinuţii să primească pe lângă
tratamentul medical adecvat şi regimul alimentar prescris,
corespunzător afecţiunilor de care suferă. Această obligaţie
nu poate să revină, cum s-a susţinut, exclusiv compartimentului
logistic al penitenciarului. Medicii unităţii au obligaţia
nu numai să prescrie regimul alimentar, dar şi să vegheze ca
bolnavii să beneficieze cu stricteţe de acest regim, iar dacă
constată abateri în această privinţă – abateri care sunt de
natură să afecteze sănătatea deţinuţilor şi
chiar să le pună viaţa în pericol – să sesizeze imediat,
într-o formă oficială, conducerea penitenciarului.   

De
circa 5 – 6 ani, medicii nu se ocupă şi de cadre deoarece în
toată această perioadă penitenciarul nu a avut încadraţi
medici de medicină generală . Chiar dacă în perioada
următoare vor fi încadraţi doi medici generalişti, ei nu se vor
ocupa de cadre ca urmare a dispoziţiilor ANP ca începînd cu 1 iulie 2007
medicii din penitenciare să se ocupe exclusiv de deţinuţi
(şi numai în cazuri de urgenţă, de cadre). Zilnic, cei doi
medici prezenţi în penitenciar acordă deţinuţilor circa 100
– 120 de consultaţii.

În
camera 2 a infirmeriei (bolnavi de diabet) se aflau 6 deţinuţi
şi 12 paturi pe 3 niveluri. Deţinutul Vasile Vartolomei, suferind de
paralizie încă dinainte să fie arestat, fusese adus în penitenciar în
urmă cu o lună şi de atunci, potrivit propriei relatări, nu
i s-au făcut investigaţiile şi tratamentul necesare „din cauza
lipsei de fonduri”. Grupul sanitar avea două cabine de WC cu scaun, o
chiuvetă şi un duş. Plimbarea zilnică durează 2 – 3
ore, iar programul de televizor între orele 10:00 – 23:00 în timpul
săptămânii, iar sâmbăta şi duminica până la 24:00.

2.4.
Discuţia cu judecătorul delegat pentru executarea pedepselor

Judecătorul delegat îşi începuse mandatul
în octombrie 2006. A fost desemnat de preşedintele Curţii de Apel
Timiş, fără a fi optat el pentru detaşarea aici, însă
şi-a dat acordul în acest sens. El a apreciat că se impune ca, prin
Regulamentul instanţei de judecată sau prin cel de aplicare a Legii
nr 275/2006, judecătorii delegaţi să fie detaşaţi
împreună cu grefierii cu care au lucrat la instanţe. Totodată a
apreciat că volumul de muncă al unui judecător delegat nu este
excesiv, dar că soluţia detaşării grefierilor împreună
cu ei ar trebui analizată dat fiind faptul că şi în penitenciar
sunt de îndeplinit anumite acte de procedură specifice
activităţii judecătoreşti, prevăzute prin Legea de
executare a pedepselor privative de libertate. APADOR-CH sprijină integral propunerea detaşării unui
grefier, concomitent cu desemnarea judecătorului delegat. De la
începutul mandatului, judecătorul delegat de la penitenciarul
Timişoara a avut de soluţionat un număr de circa 200 de
propuneri/contestaţii vizând stabilirea regimului de detenţie,
sancţiuni disciplinare aplicate de comisia de disciplină sau
introducerea/scoaterea din categoria deţinuţilor cu grad sporit de
risc. Din totalul contestaţiilor făcute de deţinuţi a admis
circa 30 – 40. În cazurile în care există deţinuţi care
reclamă că au fost loviţi de cadre, îi îndrumă să
facă plângere la parchet şi urmăreşte ca
deţinuţii să-şi poată face expertizele necesare la laboratorul
teritorial de medicină legală.

Judecătorul delegat din Penitenciarul
Timişoara organizează zilnic audienţe cu deţinuţii. În
jur de 97% din problemele deţinuţilor vizează „netemeinicia”
hotărârilor judecătoreşti prin care au fost condamnaţi
şi obţinerea informaţiilor despre căile prin care ar mai
putea să atace respectivele hotărâri. Reprezentanţii APADOR-CH au apreciat faptul că
judecătorul delegat organizează audienţe zilnic, inclusiv
că acesta oferă deţinuţilor informaţiile juridice
şi legislative de care au nevoie (uneori, a precizat judecătorul,
din dorinţa unor deţinuţi de a confrunta informaţiile
respective cu cele primite de la avocaţi), însă în acelaşi timp
au sugerat că ar fi bine ca această activitate să nu afecteze,
prin timpul şi volumul de muncă pe care îl presupune, îndeplinirea de
calitate a atribuţiilor care îi revin prin lege. Soluţia la
îndemână ar fi o corectă şi sistematică informare a
deţinuţilor cu privire la rolul şi atribuţiile
judecătorului delegat (simpla lectură a textului legii nu este suficentă.)

Există cazuri în care unele cadre sunt
nemulţumite de soluţiile prin care judecătorul infirmă
anumite sancţiuni disciplinare şi mai ales de faptul că legea nu
dă posibilitatea şi Comisiei de disciplină de a contesta
soluţiile judecătorului delegat. Reprezentanţii asociaţiei
au fost de părere că în principiu asemenea nemulţumiri pot
să fie înţelese însă că ele nu sunt (nu trebuie să
fie) de natură să-l influenţeze în vreun fel pe judecătorul
delegat, care nu are decât să aplice legea în conformitate cu prerogativele
pe care aceasta i le conferă. În considerarea independenţei sale, în
afara motivării scrise a soluţiilor sale, prevăzută de
lege, judecătorul nu are a justifica nimănui, nici formal şi
nici informal, hotărârile pe care le ia.

Cu excepţia ştampilei,
confecţionată de instanţa de judecată, judecătorul
primise toate cele necesare activităţii sale de la compartimentul de
logistică al penitenciarului, însă împărţea biroul cu
jurista penitenciarului, ceea ce poate afecta negativ imaginea de „ochi”
obiectiv, din afara sistemului
penitenciar. Reprezentanţii APADOR-CH au considerat că asigurarea cu
logistică a activităţii judecătorului – birotică,
consumabile, registre şi formularistică specifică etc – ar
trebui să revină în sarcina instanţei de la care a fost
detaşat. Iar aceasta întrucât judecătorul delegat îşi păstrează
statutul de magistrat, inclusiv prin activitatea judecătorească pe
care o îndeplineşte, şi continuă să aparţină –
inclusiv din punct de vedere administrativ, al carierei profesionale, al
salarizării etc – autorităţii judecătoreşti.

Cu ocazia revoltei din penitenciare, din decembrie
2006, şi la Timişoara deţinuţii au bătut în gratii, în
unele camere s-a dat foc saltelelor, însă nu a fost nevoie să se
intervină în forţă iar judecătorul nu ştia să
existe cazuri în care deţinuţii să fi fost bătuţi
(îşi aducea în schimb aminte că s-au aplicat unele sancţiuni
disciplinare).

2.4.
Secţiile de deţinere

În secţia
pentru femei, 48 de deţinute sunt cazate în cele 7 camere ale
secţiei (a opta cameră este amenajată ca atelier).

La camera 100, regim semideschis, uşa era
închisă, personalul motivând că în cadrul aceleiaşi secţii
există şi regimul de maximă siguranţă iar dacă
deţinutele de la semideschis ar fi lăsate pe holul secţiei ar
putea intra în legătură (vorbi de pe hol) cu cele de la maximă
siguranţă. Şi situaţia de la această secţie cu
regim semideschis – ca şi explicaţiile personalului – erau în mod
evident în contradicţie cu legea. Reprezentanţii
APADOR-CH au subliniat şi aici că Legea nr 275/2006 prevede ca spaţiile în care sunt
cazaţi şi îşi desfăşoară activitatea
deţinuţii din regimul semideschis să „rămână deschise
în timpul zilei”.Mai mult, acelaşi act normativ (art 23)
prevede şi că deţinuţii din această categorie au
dreptul „să se deplaseze neînsoţiţi
în interiorul penitenciarului”. Pe lângă 
faptul că prevederile legale sunt lipsite de echivoc, împrejurarea
că deţinutele de la semideschis trec pe lângă uşa
deţinutelor de la maximă siguranţă – uşă
încuiată şi dublată de gratii – şi că ar vorbi cu
acestea nu poate să reprezinte, cum s-a sugerat, nicio ameninţare la
adresa siguranţei locului de deţinere. În cameră se aflau 8
deţinute (şi 9 paturi). Camera, una din cele mai aglomerate pe care
reprezentanţii APADOR-CH le-a vizitat în acest penitenciar, avea circa 12
mp, ceea ce înseamnă că asigura puţin peste 30% din
suprafaţa recomandată de CPT – minim 4 mp/deţinut. Grupul
sanitar avea o cabină de WC cu scaun, o chiuvetă cu oglindă
şi un duş (apă caldă se furnizează 5 zile pe
săptămână). Deţinutele primesc vată, săpun
şi pastă de dinţi însă detergentul pentru
curăţenie (sodă) este insuficient. Programul zilnic începe cu
deşteptarea, la ora 06:00, şi continuă cu „programul de
dimineaţă” şi masa, la ora 08:00, pentru ca apoi deţinutele
să participe la „apelul de dimineaţă”. Deţinutele au
sesizat rigiditatea nejustificată a acestui program – „milităresc” –
în condiţiile în care el nu este urmat, pe timpul întregii zile, de nicio
altă activitate. Cu excepţia plimbării zilnice, care durează
2 ore, deţinutele nu au practic nicio altă activitate – nu ies la
muncă, nu au acţiuni cultural-educative etc (participă uneori la
slujbe religioase). Programul de televizor este în general
satisfăcător. O problemă sesizată a fost în
legătură cu instrumentarul de la cabinetul stomatologic, care – au
spus deţinutele – nu este întotdeauna sterilizat (una dintre deţinute
avea o infecţie dentară după ce cu puţin timp în urmă
fusese la un tratament stomatologic). Scrisorile pot fi puse la cutia de
scrisori a Poştei, instalată în curtea de plimbare; tot acolo se
află şi o cutie în care pot fi depuse sesizările către
directorul penitenciarului.

În secţia de minori, în camera 35 erau cazate 15 persoane
(existau 18 paturi supraetajate pe 3 niveluri). Suprafaţa încăperii
era de circa 30 mp, ceea ce înseamnă că la norma de minim 4
mp/deţinut minorilor le era asigurată numai în proporţie de 50%.
Grupul sanitar avea două cabine de WC (unul turcesc şi unul cu
scaun), un duş şi 3 chiuvete (două aveau oglinzi). Programul de
televizor este între orele 08:00 şi 24:00. De secţia de minori se
ocupă un educator şi un psiholog, care desfăşoară cu
regularitate activităţi socio-educative cu ei (acum 2-3 luni au fost
în vizită la Muzeul Satului, în urmă cu 4 luni au participat la un
campionat de fotbal cu minorii de la Buziaş). Telefoane pot să dea de
4 ori pe lună, a câte 10 minute de fiecare convorbire, dar supraveghetorii
stau lângă ei când dau telefon şi aud ce vorbesc. O nemulţumire
era legată şi de faptul că în mâncare este prea puţină
carne şi prea multă grăsime. Baie se poate face în fiecare
după amiază şi seară. Un fapt pozitiv, în
concordanţă cu noile reglementări interne (art 81, alin 7 din
Regulamentul de aplicare a Legii nr 275/2006), este că întrerupătorul
pentru lumina artificială este plasat în cameră. Negativ este
însă că lumina de veghe funcţionează fără
excepţie pe timpul întregii nopţi, ceea ce contravine noilor
prevederi legale (art 84, alin 2 din Regulament), în conformitate cu care
lumina de veghe poate rămâne
aprinsă.

În secţia regimului semideschis, la camera 26, uşa era
închisă, şi nu fusese niciodată deschisă, aşa cum
impuneau noile reglementări ale Legii nr 275/2006. În cameră erau
cazaţi 19 deţinuţi şi erau instalate 21 de paturi. Suprafaţa
camerei era de circa 30 mp, de unde rezultă că deţinuţilor
le era asigurată mai puţin de 50% din suprafaţa recomandată
de minim 4 mp/deţinut. Grupul sanitar era format din două cabine de
WC turcesc, un duş, un jgheab din beton (cu faianţă) şi 3
robinete. Deţinuţii lucrează în construcţii (la „AGIS
Construct”) şi câştigă 150 RON pe lună; la ora vizitei, în
cameră se aflau numai doi deţinuţi deoarece, colegii lor nu se
întorseseră încă de la lucru. O problemă serioasă
semnalată reprezentanţilor APADOR-CH era că masa de seară
le este servită deţinuţilor la circa 30 de minute după masa
de prânz. Lucrul acesta se întâmplă întrucât, pe de o parte,
deţinuţii ajung de la muncă în jurul orei 16:00 iar până
reuşesc să se spele (19 persoane la 3 robineţi) se întârzie
încă vreo oră iar masa de seară este servită prea devreme,
în jurul orei 18:00. Reprezentanţii
APADOR-CH au sugerat ca ora de servire a mesei de seară să fie
fixată cu cel puţin o oră mai târziu. Deţinuţii
prezenţi au sesizat calitatea proastă a mâncării, în special
că în loc de carne este mai multă grăsime. De asemenea ei au
semnalat că produsele de la magazin nu au afişate preţurile,
precum şi că, din cauza modului în care este amenajat, nu au acces în
magazin atunci când doresc să facă cumpărături. Pe
secţie era amenajată o sală cu 6 telefoane, separate între ele
prin geamuri.

În secţia regimului de maximă siguranţă (şi
pentru deţinuţii cu grad sporit de risc), în camera 51 se aflau 7
deţinuţi şi 9 paturi. Suprafaţa încăperii era de circa
12 mp, de unde rezultă că şi în acest caz deţinuţilor
nu le era asigurată nici 50% din suprafaţa de minim 4
mp/deţinut. Grupul sanitar avea o cabină de WC cu scaun, un duş
şi o chiuvetă. În cameră era foarte cald, uşa nu este
lăsată niciodată deschisă ca să se aerisească iar
în faţa geamului camerei era un zid care îngreuna şi el aerisirea
şi pătrunderea luminii naturale. Ovidiu Andrieş s-a plâns
că în data de 4 aprilie 2007 a fost bătut de agentul Gomboş
pentru că l-a jignit după ce se certase cu un alt deţinut. Din
cauza loviturilor primite a fost nevoie să meargă la cabinetul
medical şi apoi la spital. Deşi mai avea numai 25 de zile până
la liberarea la termen, Andrieş era ţinut la maximă
siguranţă şi nu participa la niciun program/activitate care
să-l pregătească pentru liberare. Deţinutul Mihail Vornicu
a sesizat că este arestat preventiv şi ar trebui să fie
ţinut la regim închis, şi nu la maximă siguranţă.
Deţinuţii au reclamat că atunci când sunt duşi la
instanţe li se pun lanţuri la mijloc şi cătuşe.
Personalul interzice deţinuţilor – ca sancţiune
disciplinară – să vadă emisiunile de televiziune şi
să-şi aducă televizoare de acasă (la data vizitei, în
cameră nu exista televizor); aparatele penitenciarului prind numai 3 sau 4
posturi. Plimbarea
zilnică durează 30 de minute, în restul timpului deţinuţii
stau închişi în cameră fără să desfăşoare
vreo activitate organizată de compartimentul socio-educativ.
Deţinuţii s-au plâns de asemenea că nu pot să
primească vizite sâmbăta şi duminica, zile în care familiilor
lor le-ar fi cel mai uşor să-i viziteze. Restricţii au şi
cu privire la orele între care pot să dea telefoane şi să
meargă la cabinetul medical, sau să primească vizite – între
08:00 şi 15:00. Reclamaţii au existat şi cu privire la calitatea
mâncării şi a asistenţei medicale, precum şi la
existenţa gândacilor. Baie se face de 3 ori pe săptămână.

În secţia de regim închis,
la camera 73, se aflau 10 deţinuţi în 9 paturi (anterior vizitei,
timp de circa 2 săptămâni, au dormit şi 12 deţinuţi în
cele 9 paturi). Suprafaţa camerei era de circa 20 de mp,
deţinuţii avînd la dispoziţie numai 50% din suprafaţa
recomandată. Ca şi în camera 51, deţinuţilor nu le era
permis să aibă televizor din cauză că unii dintre ei
fuseseră sancţionaţi disciplinar. Această măsură
excesivă aminteşte de regimul restrictiv,
sancţiune eliminată de Legea 275. In plus, este inacceptabil ca
sancţionarea unor deţinuţi
să îi afecteze şi pe ceilalţi. Şi în această
cameră, nemulţumirea deţinuţilor era generalizată.
Deţinutul Atilla Vasile Ţârlea se afla în refuz de hrană  de 5 zile din cauză că nu primea
îngrijirile medicale de care avea nevoie. El este surdo-mut (condamnat 11 ani
pentru tâlhărie), are laba piciorului stâng tăiată pe
jumătate iar cea de la piciorul drept este afectată de o atrofiere
severă. Din relatarea colegilor lui Ţârlea, a rezultat că refuzul
de hrană al acestuia este practic ignorat atât de conducerea
penitenciarului, de personalul medical dar şi de judecătorul delegat.
Nu sunt organizate niciun fel de activităţi socio-educative sau
recreative cu deţinuţii. În perioadele în care în cameră
există televizor, programul este între orele 12:00 – 24:00. Grupul sanitar
avea o cabină de WC cu scaun, o chiuvetă cu oglindă şi un
duş (baie se face de 3 ori pe săptămână). În cameră
mai apar uneori gândaci.

În secţia cu regim semideschis, în
camera 36, se aflau 43 de deţinuţi şi 45 de paturi; în urmă
cu vreo 3 luni în cele 45 de paturi fuseseră cazaţi în jur de 50 de
deţinuţi. Supraaglomerarea era extremă, suprafaţa de circa
50 mp a camerei nu asigura nici 30% din suprafaţa care ar fi trebuit
să fie de peste 170 de mp (43 de deţinuţi X 4 mp/deţinut).
Grupul sanitar avea două cabine de WC dintre care una nu avea
uşă, un jgeab din beton cu faianţă şi un duş cu
instalaţia ruginită. Starea de nemulţumire a
deţinuţilor era generală şi foarte pronunţată. Ei
s-au plâns în special de supraaglomerarea din cameră, de condiţiile
practic insuportabile în care erau cazaţi, de lipsa totală de
activitate precum şi de faptul că uşa nu rămâne
deschisă în timpul zilei, aşa cum ar fi normal pentru categoria lor
de regim. Ei au reclamat că în cameră există uneori gândaci iar
în grupul sanitar, şobolani. Aerul era practic irespirabil iar uşa
era ţinută în permanenţă încuiată, deşi din
toamna anului trecut, de la intrarea în vigoare a Legii nr 275/2006, aceasta ar
fi trebuit ţinută deschisă pe timpul zilei iar
deţinuţii să fi putut să se deplaseze neînsoţiţi
în interiorul penitenciarului. Plimbarea zilnică durează 2 ore,
inclusiv sâmbăta şi duminica; în penitenciar sunt amenajate 4
curţi de plimbare. În rest, deţinuţii nu desfăşoară
nicio activitate. Niciunul nu era scos la muncă şi doar 7 dintre ei
participau la un curs de calificare pentru zidari şi tâmplari.
Deţinuţii pot să dea 8 telefoane pe lună (fiecare a câte 5
minute) iar vizite pot să primească de 4 ori pe lună, cu o durată
de circa o jumătate de oră fiecare. În cameră existau 2
televizoare care funcţionau între 12:00 şi 24:00 (deţinuţii
au solicitat prelungirea programului de televizor). Baie se face de 3 ori pe
săptămână, câte 2 ore, însă în condiţii foarte grele
întrucât există un singur duş la care nu curge decât apă  fierbinte nu şi rece. Pe timp de
vară, apa rece devine caldă din cauză că ţevile sunt
supraterane. Datorită suprapopulării şi utilizării
excesive, dar şi a defecţiunilor de la instalaţiile sanitare,
grupul sanitar era plin de condens şi igrasie (în cameră, peretele
comun cu grupul sanitar se prezenta  în
aceleaşi condiţii). Deţinuţii nu primeau detergenţii
necesari curăţeniei în cameră şi grupul sanitar. Aceste
condiţii au fost aduse la cunoştinţa Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Unul din deţinuţi, P.R, a
relatat reprezenţanilor asociaţiei că scrisoarea sa trimisă
ANP-ului, scrisoare în care relata condiţiile de detenţie a fost
trimisă Penitenciarului Timişoara. Supraveghetorul l-a chemat pe
deţinut şi l-a întrebat „De ce ai scris?” APADOR-CH consideră că nu aceasta este modalitatea de
soluţionare a cererilor primite de ANP din partea deţinuţilor. O
sugestie ar fi ca ANP să ia în evidenţă fiecare plângere şi
să o verifice pe teren, în timpul controalelor de rutină. Sau,
dacă se adună mai multe din acelaşi penitenciar, să
organizeze un control special. In cel mai rău caz, plângerile ar trebui
trimise judecătorului delegat  şi nu administraţiei
penitenciarului.

2.5. Sectorul vizite

Erau amenajate încăperi pentru toate cele 3 tipuri de vizită:
într-o sală se puteau  primi
simultan circa 8 – 10 vizite la masă (nu era nicio vizită în curs);
în spaţiul cu dispozitive de separare puteau fi primite cam 7 – 8 vizite
simultan; exista de asemenea şi o cabină pentru vizitarea
deţinuţilor cu grad sporit de risc. În sala de aşteptare era o
foarte mare aglomeraţie, mulţi vizitatori asteptînd de peste o
oră să le vină rândul. Reprezentanţii
APADOR-CH au recomandat o mai bună planificare a activităţii de
vizitare şi reamenajarea/reorganizarea spaţiilor de vizite în
aşa fel încât în aceeaşi unitate de timp să poată fi
primite mai multe vizite, dar şi să fie evitate situaţiile în
care vizitatorii să aştepte prea mult înainte de a se întâlni cu
deţinuţii. 

2.6.
Compartimentul socio-educativ

Compartimentul era încadrat cu 3 psihologi (unul era şefa
compartimentului), 2 asistenţi sociali, 3 educatori (spre deosebire de
vizita precedentă, când nu era ocupat niciun post de educator), un preot
şi 3 agenţi (doi erau folosiţi ca supraveghetori la
activităţile organizate de compartiment, iar unul scotea
deţinuţii la întâlnirile pe care diferite culte le organizează
cu adepţii lor). În desfăşurare se aflau programe precum: INSTAD
(cu deţinuţii nou intraţi în penitenciar, în principal pentru
depăşirea perioadei de criză generată de impactul cu mediul
penitenciar, în interiorul perioadei de 21 de zile de carantină); SUM
(consilierea şi sprijinirea morală a deţinuţilor depresivi),
PROLIB (pentru pregătirea deţinuţilor care au mai puţin de
6 luni până la liberare); DIFICIL (întreţinerea şi dezvoltarea
legăturilor cu comunitatea, în special pentru minori; lunar cam 20 de
minori sunt cuprinşi în acest program); VADD (program de consiliere de grup
şi individuală pentru diminuarea agresivităţii
deţinuţilor) etc. Reprezentanţii APADOR-CH au sugerat ca
deţinuţii să fie consultaţi într-o măsură mult
mai mare în legătură cu programele şi activităţile care
prezintă un interes real pentru ei. Din ceea ce reprezentanţii
asociaţiei constataseră deja pe timpul discuţiilor cu
deţinuţii a reieşit că o asemenea consultare nu există
şi că chiar dacă uneori deţinuţii mai participă
la unele activităţi organizate de compartimentul socio-educativ
aceştia nu-şi mai amintesc de ele în primul rând din cauza
formalismului lor şi a faptului că au răspuns într-o
măsură prea mică interesului şi aşteptărilor lor.
Fişele de evaluare psihologică pe care compartimentul le-a întocmit
au contat numai parţial în deciziile de repartizare a
deţinuţilor pe regimuri de detenţie. Consilierii serviciului
teritorial de probaţiune colaborează cu compartimentul socio-educativ
în special în pregătirea deţinuţilor pentru liberare şi în
activităţile legate de repartizarea acestora pe regimuri de
detenţie (unul dintre consilierii de probaţiune are o colaborare
permanentă cu Comisia de individualizare). Personalul compartimentului a
semnalat ca pe o problemă serioasă faptul că numai doi psihologi
trebuie să se ocupe de aproape 1200 de deţinuţi în timp ce
„norma” este de trei ori mai mică – un psiholog la 200 de
deţinuţi.

Planurile individuale de evaluare şi
intervenţie educativă se aflau în curs de întocmire (potrivit Legii nr
275/2006 şi Regulamentului de aplicare a acesteia, planul se
întocmeşte „pentru fiecare persoană
privată de libertate” şi „este adus la cunoştinţa acesteia,
sub semnătură”). Reprezentanţii serviciului au apreciat că
această evaluare şi intervenţia educativă presupusă
ulterior ar putea să fie mult mai utile dacă s-ar putea asigura un
educator la maxim 300 de deţinuţi. Şefa serviciului a precizat
că deţinuţii ştiu că pot să-şi procure
prezervativele de la bibliotecă iar reprezentanţii asociaţiei au
reiterat recomandarea ca deţinuţii să-şi poată procura
prezervativele inclusiv de la cabinetul medical. Preotul ortodox nu asistă
la întâlnirile reprezentanţilor celorlalte culte cu deţinuţii
aparţinând acestora. Reprezentanţii APADOR-CH au înţeles că
lucrul acesta s-ar întâmpla numai dacă preotul ar fi invitat de reprezentanţii
celorlalte culte. Cursurile de şcolarizare, clasele I – VIII, sunt urmate
de un număr de 83 de deţinuţi; doi deţinuţi îşi
continuă liceul iar unu urmează cursurile unei facultăţi.
Se aflau în desfăşurare 4 cursuri de calificare profesională: de
instalatori sanitari, termici şi de gaze (30 de deţinuţi); de
tâmplari universali (40 de deţinuţi); de finisori în construcţii
(20 de deţinuţi); frizer/coafor şi manichiurist/pedichiurist (20
de deţinuţi – 16 bărbaţi şi 4 femei). Este în curs de
organizare, împreună cu Şcoala de afaceri şi meserii, care
asigură profesorii şi două calculatoare, un curs de
informatică de bază ce va fi urmat de 40 de deţinuţi.

3. Concluzii

3.1. Comparativ cu cele constatate la vizita
precedentă, sub unele aspecte situaţia din penitenciarul
Timişoara a cunoscut o oarecare îmbunătăţire. La aceasta a
contribuit inclusiv adoptarea noilor reglementări în domeniul
executării pedepselor privative de libertate – Legea nr 275/2006 şi
Regulamentul de aplicare a acesteia.

3.2. Cu toate acestea, APADOR-CH constată un
număr de deficienţe în legătură cu care apreciază
că se impun măsuri neîntârziate. Situaţia întâlnită în
camerele vizitate la secţiile de maximă siguranţă, închis
şi semideschis reprezintă un motiv de preocupare serioasă pentru
APADOR-CH. Folosirea lanţurilor, lovirea deţinuţilor,
condiţiile insuportabile din unele camere sunt inacceptabile şi impun
o analiză serioasă şi măsuri în consecinţă. Ele
contravin în modul cel mai evident atât reglementărilor interne cât
şi celor internaţionale în materie. APADOR-CH consideră că
situaţia extrem de gravă în care se afla deţinutul Atilla Vasile Ţârlea şi
ignorarea acesteia de către personalul penitenciarului înseamnă tratament inuman de care se fac direct
răspunzători toţi angajaţii Penitenciarului Timişoara.
Deşi în comparaţie cu vizita trecută încadrarea cu medici este
sensibil mai bună, nemulţumirea deţinuţilor privind
asistenţa medicală este practic generalizată. Sub acest aspect
asociaţia subliniază că la nivelul serviciului medical se
consideră că asigurarea unui regim alimentar corespunzător
deţinuţilor bolnavi este o responsabilitate care aparţine oricui
altcuiva numai acestui serviciu nu. Condiţiile de detenţie greu
suportabile din unele camere, datorate inclusiv unei foarte proaste stări
igenico-sanitare, ar fi trebuit să fie o preocupare şi pentru
serviciul medical.

3.3.
APADOR-CH constată că timp de aproape 8 luni, de la intrarea în
vigoare a Legii nr 275/2006, deţinuţilor de la regimul semideschis
le-a fost încălcat în mod nepermis dreptul de a sta, pe timpul zilei, cu uşa
deschisă la cameră şi de a putea circula neînsoţiţi în
incinta penitenciarului.

3.4.
Interdicţia impusă deţinuţilor sancţionaţi
disciplinar de a urmări emisiunile de televizor, inclusiv de a-şi
aduce de acasă aparate TV, constituie de asemeni încălcarea unor
drepturi consacrate ca atare prin noile reglementări legale – art 41, alin
4 din Legea nr 275/2006, respectiv art 60 şi 185, alin 3 din Regulamentul
de aplicare a legii. Interdicţia amintită este ea însăşi o
sancţiune, neprevăzută ca atare în lege şi, în
consecinţă, nelegală. O asemenea interdicţie este
stabilită prin lege numai pentru deţinuţii sancţionaţi
disciplinar cu izolarea (ceea ce nu era cazul deţinuţilor în
discuţie), respectiv tinde să reconstituie condiţile din fostul
„regim restrictiv”, desfiinţat prin noile reglementări legale – ceea
ce este cu totul inacceptabil.

3.5. O
situaţie de asemenea foarte criticabilă este şi aceea că
deţinuţii de la regimul de maximă siguranţă  care pe timpul întregii zile nu
desfăşoară practic nicio activitate, sunt scoşi la
plimbare, zilnic, pentru numai 30 de minute. Prevederile legale referitoare la
regimul de maximă siguranţă stabilesc că
deţinuţii din această categorie care nu prestează
muncă sau nu desfăşoară activităţi de instruire
şcolară şi formare profesională „au dreptul la o plimbare
zilnică de cel puţin două ore” şi de asemenea „pot
desfăşura în comun, în limita a minimum 3 ore, activităţi
de plimbare, educaţie şi intervenţie psihosocială, sportive
şi religioase” (art 97, respectiv 96 din Regulamentul de aplicare a Legii
nr 275/2006).

3.6. Reprezentanţii APADOR-CH au constatat că o parte a
deficienţelor semnalate cu ocazia vizitei sunt cauzate şi de lipsa de
personal cu care se confruntă penitenciarul – 64 de posturi libere în
total, din care 39 la operativ. Penitenciarul are un specific care reclamă
o mai bună încadrare cu ofiţeri şi subofiţeri, anume un
număr mai mare de instanţe la care trebuie să îi prezinte pe
arestaţii preventiv, ceea ce presupune un număr sporit de cadre
folosite la escortarea acestor persoane. APADOR-CH solicită ANP să
analizeze această situaţie şi să susţină
conducerea penitenciarului în ameliorarea ei. Se impune de asemenea ca
penitenciarul să fie susţinut în soluţionarea problemelor
deosebite pe care le are şi cu starea tehnică a mijloacelor de
transport.

3.7. Alte concluzii
şi recomandări sunt cuprinse în celelalte secţiuni ale
Raportului.

Nicoleta
Popescu                                                                                             Valerian Stan

La data de 26 aprilie 2007, doi reprezintanţi ai Asociaţiei
pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH) au vizitat Penitenciarul
Colibaşi. Ultima vizită în acest penitenciar a avut loc la data 15
iulie 2003.

1.
Aspecte generale (discuţia cu reprezentanţii penitenciarului)

La
data vizitei, penitenciarul era în continuare categorisit drept penitenciar de
maximă siguranţă. În acelaşi timp, însă, în
conformitate cu dispoziţiile noii Legi privind executarea pedepselor
şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal (nr 275/2006), în unitate fuseseră organizate secţii pentru
toate cele patru regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate:
de maximă siguranţă, regimul închis, semideschis şi
deschis.

Repartizarea
numerică a deţinuţilor pe regimuri de detenţie era
următoarea: în regimul de maximă siguranţă, în total, 58 de
deţinuţi (56 bărbaţi şi 2 femei), la închis – 444 de
deţinuţi (430 bărbaţi şi 14 femei), semideschis – 467
(455 bărbaţi şi 13 femei) iar la deschis – 15 bărbaţi.
În secţia de arestaţi preventiv se aflau 149 de persoane (144
bărbaţi şi 5 femei). Totalul efectivelor era de 1133 de persoane.
În spaţiile de detenţie erau instalate 1323 de paturi. Din însumarea
suprafeţelor camerelor de detenţie rezultă un total de 1170 de
metri patraţi, adică un sfert din suprafaţa minimă pe care
unitatea ar trebui s-o asigure în conformitate cu recomandările
Comitetului european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante (CPT), anume de cel puţin 4
mp/deţinut (de unde ar rezulta o suprafaţă necesară de cel
puţin 4532 mp).

Numărul
total al cadrelor era de 18 ofiţeri si 226 de agenţi. La sectorul
operativ erau încadrati 17 ofiţeri si 216 agenţi – un total de 233
cadre la 1133 de deţinuţi. Rezultă că, teoretic, un cadru
trebuie să se ocupe de aproape 5 deţinuţi, ceea ce
reprezintă limita acceptată de standardele europene. Practic
însă, ofiţerii şi agenţii lucrează în ture ceea ce
înseamnă că fiecăruia îi revine un număr dublu sau chiar
triplu de deţinuţi, sursă sigură de nemulţumiri
şi tensiuni între cele două categorii.

În
penitenciar continuă practica desemnării „reprezentanţilor de
cameră” din rândul deţinuţilor. APADOR-CH reiterează
critica pe care o făcut-o constant sub acest aspect, amintind
totodată  că şi CPT a
cerut în repetate rânduri, în rapoartele sale privind România, renunţarea
la această practică. Deţinuţii nu trebuie să
primească asemenea responsabilitaţi în legatură cu colegii lor,
nici chiar în condiţiile în care „reprezentanţii de cameră” sunt
„aleşi democratic de către colegii lor” – dar si „validaţi” de
conducerea penitenciarului – aşa cum responsabilii unităţii au
recunoscut că se întamplă. Ei au admis în cele din urmă ca ar fi
firesc să se renunţe la practica amintită.

Ulterior intrării în vigoare a Legii nr 275/2006, în penitenciar a
fost constituită comisia pentru individualizarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate şi s-a procedat la repartizarea
deţinuţilor pe cele patru regimuri de detenţie. Datorită
noutăţii, dar şi termenului scurt de aplicare, această
primă repartizare a avut în vedere numai natura faptei comise.
Totuşi, conducerea penitenciarului a precizat că au existat cazuri în
care  comisia a decis, pe baza
prevederilor Legii nr 275 (care permite individualizarea iniţială a
regimurilor de detenţie în funcţie de „natura şi modul de
săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana
condamnatului”), includerea unora dintre deţinuţi „în regimul de
executare imediat inferior ca grad de severitate”. Reprezentanţii
asociaţiei au exprimat opinia că această bună practică
ar trebui menţinută şi extinsă pentru ca repartizarea pe regimuri
de executare a pedepselor să se facă printr-o individualizare cât mai
adecvată, în special în funcţie de „conduita, personalitatea, vârsta,
starea de sănătate şi posibilităţile de reintegrare
socială ale persoanei condamnate” (art 27, alin 1 din Lege) – şi în
special pentru încadrarea condamnaţilor în regimurile cele mai puţin
restrictive posibile. Conducerea unităţii se afla în curs de
pregătire a măsurilor necesare pentru a analiza din nou încadrarea
deţinuţilor, după 6 luni de la repartizarea iniţială
pe regimuri de detenţie. De data aceasta, accentul se va pune pe conduita fiecăruia dintre
condamnaţi şi pe eforturile depuse de aceştia, pentru ca, în
conformitate cu art 26, alin. 1 din Legea nr 275/2006, judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate să fie sesizat în
vederea schimbării regimului de executare a pedepsei.

După intrarea în vigoare a Legii nr 275/2006, a fost desemnat, de
către Curtea de Apel, judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate. Reprezentanţii penitenciarului au
apreciat utilitatea acestei noi instituţii cu privire la asigurarea
legalităţii executării pedepselor, a drepturilor
deţinuţilor, precum şi în privinţa stabilirii regimurilor
de detenţie şi ca autoritate în faţa căreia
condamnaţii pot să conteste sancţiunile disciplinare aplicate de
către comisia de disciplină. Din păcate, reprezentanţii
APADOR-CH nu au putut sta de vorbă cu judecătoarea delegată
întrucât la momentul la care s-a intenţionat acest lucru judecătoarea
nu se mai afla în unitate (avea o problemă medicală).

Reprezentanţii APADOR-CH au solicitat conducerii penitenciarului ca
persoanelor cărora li se aplică regimul de maximă
siguranţă să li se acorde atenţia care se impune în special
cu privire la ocuparea timpului zilnic, la includerea lor în programe
specifice, asigurarea plimbării zilnice etc. A fost subliniată mai
ales necesitatea ca persoanele din această categorie să beneficieze
pe de o parte de plimbarea zilnică de cel puţin două ore,
respectiv o oră (după cum participă sau nu la alte
activităţi – art 97 din Regulamentului de aplicare a Legii nr
275/2006 privind executarea pedepselor, aprobat prin HG nr 1897/2006), iar pe
de altă parte şi de „desfăşurarea în comun, în limita a
minimum 3 ore, de activităţi de plimbare, educaţie şi
intervenţie psihosocială, sportive şi religioase” – art 96 din
acelaşi Regulament). În opinia APADOR-CH, chiar dacă
dispoziţiile art 96 nu sunt imperative (ceea ce, în privinţa acestei
categorii de condamnaţi, s-ar fi impus în mod evident), este necesar ca
direcţia penitenciarului să dispună măsurile organizatorice
corespunzătoare pentru ca deţinuţilor din această
categorie, cu deosebire celor care nu ies la muncă şi nu
participă la alte activităţi, să le fie asigurate atât programul
de plimbare zilnică cât şi cel de participare la activităţi
educative, culturale, sportive etc.

O măsură pe care reprezentanţii asociaţiei au
apreciat-o ca fiind bine venită este aceea că, în zilele foarte
călduroase, în care, mai ales la orele prânzului, plimbarea în curţi
nu este câtuşi de puţin reconfortantă, programul de plimbare
zilnică a fost prelungit până la ora 18:00. Se
intenţionează de asemenea instalarea unor prelate deasupra
curţilor de plimbare.

Persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate cu mijloacele din dotare
(cătuşe) pentru a preveni un pericol real şi concret (evadarea,
actele violente inclusiv vătămarea corporală,  distrugerea unor bunuri). Utilizarea acestor
mijloace se face cu autorizarea prealabilă a directorului penitenciarului
(în afara cazurilor în care urgenţa nu permite acest lucru) şi este
de asemenea adusă la cunoştinţa judecătorului delegat (în
conformitate cu art 37 din Legea nr 275/2006).

Potrivit noilor reglementări,
conducerile penitenciarelor au obligaţia de a confisca „bunurile procurate
şi deţinute în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea
nr 275/2006, descoperite cu ocazia efectuării percheziţiilor” si,
între altele, inclusiv aceea de a le „comercializa la magazinele din incinta
locului de deţinere”. Responsabilii penitenciarului nu au putut preciza
cum ar duce la îndeplinire o asemenea dispoziţie în cazul bunurilor
confiscate (care sunt interzise deţinuţilor, cum ar fi, de exemplu,
telefoanele mobile). Reprezentanţii APADOR-CH au considerat că această
prevedere trebuie eliminată din actul normativ amintit întrucât
reprezintă o reglementare în mod vădit inadecvată regimului
general al confiscării bunurilor – dar şi inconsecventă
raţional de vreme ce prevede „comercializarea” bunurilor interzise pentru
deţinuţi „la magazinele din incinta locului de deţinere”.

În luna decembrie 2006, în mai multe
penitenciare din ţară au avut loc proteste ale deţinuţilor
faţă de ceea ce ei considerau a fi blocarea nejustificată a unei
iniţiative legislative a deputatului Nati Meir privind graţierea
colectivă a unor persoane. La penitenciarul din Colibaşi au existat
de asemenea unele acţiuni de protest. Insă potrivit
administraţiei penitenciarului programul zilnic nu a fost perturbat, nu a
fost necesară intervenţia în forţă împotriva deţinuţilor
şi nici nu au fost aplicate sancţiuni disciplinare – nici în perioada
protestelor, şi nici ulterior.

La data vizitei, nu existau contracte cu
beneficiari externi prin care deţinuţii să poată fi
folosiţi la muncă. Direcţia penitenciarului anticipa că în
lunile următoare, mai ales în sectorul de construcţii din judeţ,
va exista un număr semnificativ de asemenea cereri. În acelaşi timp,
se caută soluţii proprii (interne) pentru folosirea
deţinuţilor la muncă; nu demult a intrat în funcţiune un
atelier propriu de tâmplărie (cu finanţare PHARE) pentru
producţie ce urmează să fie valorificată pe
piaţă. La GAZ (gospodăria agro-zootehnică) munceau 16
deţinuţi, iar la alte activităţi, în interesul locului de
deţinere, erau folosite 5 persoane. Din discuţiile cu
reprezentanţii penitenciarului a rezultat că la cursurile de
calificare profesională pot să participe deţinuţii care mai
au 9 luni până la liberare. In opinia APADOR-CH,  această condiţie
limitează în mod contraproductiv posibilitatea
deţinuţilor de a dobândi, pe toată durata executării pedepselor,
una sau mai multe calificări profesionale.

Cu privire la dreptul de a primi bunuri,
Legea nr 275/2006  (art 49) prevede
că „Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au
dreptul de a primi bunuri”, fără a distinge asupra modalităţii
prin care deţinuţii pot primi pachetele cu bunuri – cu ocazia
vizitelor şi/sau prin poştă. Regulamentul de aplicare a Legii
stabileşte însă că pachetele cu bunuri pot fi primite numai cu
ocazia vizitelor (art 55). Din discuţia cu reprezentanţii penitenciarului,
iar ulterior cu deţinuţii, a rezultat că limitarea
introdusă prin Regulamentul de aplicare a Legii este contraproductivă
mai ales din cauză că familiile unor deţinuţi, în special
cele cu venituri mici, nu au posibilitatea să se deplaseze la penitenciare
şi ar prefera să trimită prin poştă coletele (cel mai
adesea cu alimente din gospodărie) aşa cum se proceda până la
adoptarea Regulamentului amintit.

Nu mai există restricţii
ţinînd de programul de vizionare a emisiunilor TV. În prezent, în penitenciar
funcţionează inclusiv un post TV cu circuit închis şi de
asemenea un post de radio (deţinuţii îşi pot transmite unii
altora dedicaţii muzicale).

2. Vizita în penitenciar

2.1. Compartimenul socio-educativ

Compartimentul este încadrat cu 11 angajaţi
şi un preot ortodox. Trei dintre aceştia sunt jurişti iar
ceilalţi, educatori, ingineri şi un absolvent de limbi străine.
La data vizitei, erau în curs de desfaşurare circa 20 de programe
cultural-educative, terapeutice si de consiliere psihologică.
Responsabilii compartimentului au precizat că, deşi de la nivelul ANP
există „ghiduri” de organizare a acestor programe, compartimentul are o
libertate suficient de mare în a le concepe cât mai adecvate profilului
penitenciarului si cât mai atractive pentru deţinuţi.
Reprezentanţii APADOR-CH au insistat asupra importanţei
consultării deţinuţilor cu privire la conţinutul  programelor ce le sunt destinate. Acestea
vor fi cu atat mai motivante pentru deţinuţi cu cât vor răspunde
într-o măsură cât mai mare aşteptărilor şi
necesităţilor lor concrete.

Unul dintre programe era cel intitulat
„A doua şansă”, prevăzut ca atare chiar în
Regulamentul de aplicare a Legii (art 177), destinat „persoanelor analfabete”,
cu care se organizează cursuri de pregătire în vederea
promovării claselor I-IV. În acest program erau cuprinşi 11
deţinuţi, iar în cel de şcolarizare clasele V-VIII, 12 persoane.
Deţinuţii minori, aflîndu-se în tranzit la Colibaşi, nu sunt
cuprinşi în aceste programe însă pot să asiste la ore.

Alte programe în curs de desfăşurare erau: „Vreau să
ştiu”, o iniţiativă a compartimentului, cu  format enciclopedic şi cuprinzînd 3
grupuri a câte 12-14 deţinuţi din 3 secţii de detenţie;
cursul de educaţie juridică, în cadrul căruia se insistă pe
tematici de mai mare interes pentru deţinuţi, referitoare inclusiv la
reglementări privind pensionarea, divorţul, partajul bunurilor,
accesul la informaţiile de interes public şi dreptul la
petiţionare etc. Din discuţiile avute cu deţinuţii a
reieşit că o parte dintre ei resimt nevoia de a primi unele
informaţii juridice referitoare la propria lor situaţie, inclusiv cu
privire la acţiunile în justiţie pe care le introduc în
legătură cu regimul de executare a pedepsei în care au fost repartizaţi
etc. Acest fapt ridică unele semne de întrebare în legătură cu
eficienţa programelor de educaţie juridică. O altă
iniţiativă datorată unui voluntar străin – o piesă de
teatru intitulată „Alegorie a anilor 80” – era în fază de finalizare.
Vor urma două reprezentaţii – una la Piteşti, cealaltă în
Bucureşti – cu intrare liberă. Actorii sunt deţinuţi din
practic toate regimurilor de detenţie, inclusiv maximă
siguranţă şi semi-deschis. Majoritatea activităţilor
socio-educative şi recreative se desfăşoară la cluburile
secţiilor de detenţie (toate secţiile au cluburi).

Art 175 din Regulamentul de aplicare a Legii nr 275/2006 a instituit
obligaţia ca „în urma evaluării şi identificării
necesităţilor individuale ale persoanei private de libertate şi
în funcţie de posibilităţile instituţiei” sa se organizeze
„activităţi de educaţie şi intervenţie
psihosocială, ţinînd cont de natura infracţiunii comise, durata
privării de libertate, regimul de executare, gradul de risc, vârstă,
stare de sănătate fizică şi mintală”. De asemenea,
este prevăzut ca pentru fiecare persoană privată de libertate
să se întocmească „un plan de evaluare şi intervenţie
educativă”, care să fie  adus
la cunoştinţă, sub semnătură, persoanelor respective.
La data vizitei, aceste planuri erau întocmite numai parţial,
responsabilii compartimentului anticipînd că acţiunea va fi
încheiată până în luna iunie 2007.

În unitate erau cunoscute noile
reglementări în materia asistenţei religioase în locurile de
detenţie (Ordinul ministrului Justiţiei nr 610/2006 pentru aprobarea
Regulamentului privind asistenţa religioasă în locurile de
detenţie). Reprezentanţii cultelor şi ai oricărei
asociaţii religioase au acces în penitenciar fără
restricţii şi discriminări. Întâlnirile reprezentanţilor
celorlalte culte cu deţinuţii se desfasoară fără ca la
ele să mai poată asista preotul ortodox iar participarea
deţinuţilor la slujbele sau activităţile religioase
ţinute în penitenciar este facultativă. Preotul nu mai face parte din
Comisia de disciplină şi nu mai are alte prerogative în afara celor
ţinînd de asistenţa religioasă.

Serviciul local de probaţiune are
detaşat în penitenciar un reprezentant care ia parte la individualizarea
participării deţinuţilor la programele destinate pregătirii
pentru liberarea condiţionată (reprezentantul serviciului de
probaţiune este de asemenea membru al comisiei pentru individualizarea
regimului de executare a pedepselor, în conformitate cu dispoziţiile Legii
nr 275/2006).

Noile reglementări privind
procedurile disciplinare şi comisia de disciplină (art 73 din Legea
nr 275/2006) stabilesc că din acest organism face parte „un supraveghetor
ales anual de ceilalţi supraveghetori”. La Penitenciarul Colibaşi s-a
decis ca supraveghetorul membru al comisiei de disciplină sa fie scos din
activităţile si atribuţiile curente şi să se ocupe
exclusiv de cele legate de comisia de disciplină. Reprezentanţii
asociaţiei au apreciat că această soluţie este
discutabilă în primul rând din cauză că şi aşa
numărul supraveghetorilor este insuficient raportat la cel al deţinuţilor.
Alternativa ar fi ca supraveghetorul respectiv să exercite cu
precădere atribuţiile de membru al comisiei de disciplină,
însă în perioadele în care „agenda” comisiei permite el să
funcţioneze ca supraveghetor.

2.2. Cabinetul medical

Cabinetul are prevăzut în statul de
organizare 5 posturi de medic, din care erau încadrate 4 (doi generalişti,
un endocrinolog si un stomatolog, precum şi 13 posturi de asistenţi
medicali, din care 12 erau ocupate (din cei 12, două asistente se aflau în
concediu post-natal ). O parte a asistenţilor medicali lucra în ture (12
ore cu 24 sau 24 cu 48) iar ceilalţi în program de 8 ore. Program de 8 ore
avea şi medicul şef, în timp ce restul medicilor lucrează 7 ore
pe zi. La data vizitei, penitenciarul nu avea probleme cu aprovizionarea cu
medicamente (asemenea probleme au existat numai în urmă cu un an sau doi,
şi numai în legatură cu antidiabeticele orale).

Medicul şef se ocupa şi de
cadre, ca medic de familie. În conformitate cu dispoziţiile ANP,
angajaţii au la dispoziţie trei luni pentru a se înscrie la medici de
familie din afara sistemului întrucât începînd cu data de 1 iulie 2007, medicii
de penitenciar vor asigura exclusiv asistenţa medicală a
deţinuţilor. Decizia amintită, pe care APADOR-CH a cerut-o insistent
de-a lungul anilor, se impunea de mai mult timp, în principal din cauză
că numărul medicilor din penitenciare a fost permanent insuficient
raportat la numărul deţinuţilor. Situaţia de la
Colibaşi, în care practic doi medici se ocupau de peste 1000 de
deţinuţi a fost şi este mai degrabă regula decât
excepţia la nivelul sistemului penitenciar, ceea ce face foarte
necesară decizia aplicabilă începînd cu data de 1 iulie; din cele 5
posturi de medic erau încadrate 4 (un medic se afla în concediu post-natal iar
medicul şef se ocupa şi de cadre, de membrii familiilor lor, şi
desigur şi atribuţiile care îi revin pentru coordonarea acestui
compartiment). Potrivit medicului şef, tot de la 1 iulie, penitenciarul nu
va mai furniza angajaţilor nici
medicamente. APADOR-CH consideră măsura salutară, având
în vedere sumele foarte mari cheltuite de penitenciare până în prezent pe
medicamentele destinate angajaţilor. Asociaţia a descoperit în 2005
mai multe penitenciare – inclusiv Colibaşi – în care sumele cheltuite pe
aceste medicamente  depăşeau
substanţial achiziţiile de medicamente pentru deţinuţi. De
altfel, la Colibaşi, chiar în primul trimestru din acest an suma
cheltuită pentru achiziţionarea medicamentelor pentru cadre a fost în
cuantum de 8055 RON iar cea pentru deţinuţi, 7591 RON  (la data vizitei numărul cadrelor era
de 244 iar cel al deţinuţilor de 1133).

Afecţiunile cele mai frecvente ale
deţinuţilor erau cele psihice, cardio-vasculare şi metabolice.
Deţinuţii cu probleme psihice erau în număr de 198
(responsabilii medicali au precizat că în jur de 4 dintre ei ar trebui
internaţi în instituţii specializate, şi nu ţinuţi în
penitenciar). 26 de deţinuţi aveau TBC stabilizat. Numai doi
deţinuţi fusesră depistaţi cu scabie (la data vizitei
precedente, din iulie 2003, numărul deţinuţilor cu scabie era de
10).

În cazurile de ingestie de corpuri
străine metalice, ca formă de protest, deţinuţii sunt
examinaţi radiologic la Spitalul Penitenciar Colibaşi iar
intervenţiile chirurgicale se fac la spitalul judeţean sau la
Spitalul Penitenciar Rahova. Procedurile în asemenea cazuri nu
depăşesc două zile.

În ultima perioadă, la Penitenciarul
Colibaşi au fost înregistrate două decese ale deţinuţilor.
Un deţinut a murit în urma unui conflict violent cu un coleg (cazul se
află în cercetarea parchetului), iar celălalt s-a sinucis
înghiţind medicamente. Ultimul caz s-a intâmplat în noaptea de 7 spre 8
aprilie 2007, fără ca deţinutul să lase vreo
explicaţie a gestului său (nici colegii deţinutului şi nici
familia nu au putut da vreun indiciu cu privire la motivul sinuciderii). La
data vizitei, raportul de autopsie nu fusese încă întocmit şi
comunicat.

La sosirea în penitenciar,
deţinuţii depistaţi cu paraziţi sunt retrimişi la
unităţile de poliţie de la care au venit. Reprezentanţii
asociaţiei au considerat că trebuie renunţat la această
practică şi că deţinuţii trebuie primiţi şi
trataţi în penitenciar.

În urmă cu 10 zile, la cererea a
aproximativ 17 deţinuţi au fost efectuate teste HIV/SIDA. Toate
rezultatele au fost negative. Anterior testului, deţinuţii au
beneficiat de consiliere pre-testare.

În evidenţele unităţii se
află un deţinut bolnav de SIDA. La data vizitei, acesta se afla
internat în spitalul penitenicar Jilava, pentru o evaluare actualizată.
Colegii deţinutului cunosc boala de care suferă acesta, însa nu au
avut o reacţie de respingere sau de izolare a lui. Alocaţia
lunară pentru hrana suplimentară a deţinuţilor bolnavi de
SIDA este în cuantum de 300 RON.

Cabinetul medical pune la dispoziţia
deţinuţilor, gratuit, prezervative. Erau în curs de
confecţionare şi instalare (pe secţii) cutiuţe din care
deţinuţii care doresc îşi pot lua prezervative.
Reprezentanţii APADOR-CH au insistat că este necesar că
modalitatea practică în care le sunt puse la dispoziţie
prezervativele să asigure confidenţialitatea opţiunii sexuale a
deţinuţilor.

2.3. Secţiile de deţinere

Regimul semi-deschis

În secţiile
de deţinere, reprezentanţii APADOR-CH au stat de vorbă
mai întâi cu grup de 15 deţinuţi din regimul semideschis (camera
101), care tocmai se întorseseră de la lucru la GAZ şi făceau
cumpărături la magazinul penitenciarului. Cu toate că noile
reglementări referitoare la condiţiile de detenţie în regim
semideschis (art 23 din Legea nr 275/2006) stabilesc că persoanele
condamnate care execută pedeapsa în acest regim se pot deplasa
neînsoţite în interiorul penitenciarului şi prestează munca
respectiv desfăşoară activităţile socio-educative în
spaţii care rămân deschise în timpul zilei, cei 15 deţinuţi
au precizat că atunci când nu se află la muncă sau la alte
activităţi – inclusiv sâmbăta şi duminica – sunt
ţinuţi în cameră cu uşa încuiată. Reprezentanţii
penitenciarului au răspuns că pentru aplicarea sub acest aspect al
noilor reglementări a fost necesară întocmirea unui „plan de
măsuri” care va permite asigurarea condiţiilor cerute de Lege
începînd cu data de 15 mai 2007 (ceea ce echivalează cu o „prorogare” a
aplicării Legii, neprevăzută în actul normativ). Practic,
„planul” a constat din ridicarea unui zid despărţitor între
secţii, ceea ce va permite celor din regim semi-deschis să stea cu
uşa deschisă şi să circule liber în interiorul secţiei
lor. Aceasta, doar în teorie. In fapt, cum toată „secţia”
înseamnă o cameră,
deţinuţii  nu au unde să
circule, decât la şi de la curtea de plimbare ce le este rezervată.
Dar chiar şi ieşirea în curte ar urma să fie reglementată
prin  program zilnic. Până la
urmă ce înseamnă regim
semi-deschis? Care sunt avantajele concrete
pentru deţinuţii din această categorie?

O altă nemulţumire a
deţinuţilor era aceea că odată cu intrarea în vigoare a
Regulamentului de aplicare a Legii nr 275/2006 nu mai puteau primi pachete cu
alimente prin poştă, ci numai cu ocazia vizitelor.

Secţia pentru femei

În secţia pentru femei, în cele 4
camere erau cazate 36 de persoane – 32 majore, 2 tinere şi 2 minore
(după cum este amenajată în prezent, această secţie nu
permite cazarea separată a deţinutelor minore de cele majore).
Deţinutele de la Colibaşi se află „în tranzit”, avînd afaceri
judiciare pe rolul instanţelor din zonă. Plimbarea zilnică
durează circa două ore, inclusiv sâmbăta şi duminica. În
camera 104, erau cazate 21 de femei în regimul închis (existau 28 de paturi).
Cu ocazia repartizării pe regimuri de detenţie, unele deţinute
au fost prezente la comisia de individualizare, în timp ce altele nu (acestora
din urmă comunicîndu-li-se numai regimul de detenţie în care au fost
repartizate). Biblioteca penitenciarului le oferă  cărţi de citit, se organizează
activităţi socio-recreative, dar principala „distracţie”
rămâne televizorul. Nicio deţinută nu era scoasă la
muncă, din lipsă de cerere de la eventuali beneficiari (anul trecut deţinutele
au lucrat la croitorie, însă în 2007 nu a mai existat această
posibilitate). Deţinutele din camera 104 erau informate cu privire la existenţa
judecătorului delegat dar aveau convingerea că acesta s-ar ocupa doar
de cazuri de refuz de hrană. Deţinutele pot primi 4 vizite pe
lună (şi aici existau nemulţumiri din cauză că
pachetele nu mai pot fi primite decât cu ocazia vizitelor, şi nu şi
prin poştă). Întrerupătorul pentru lumina din cameră este
montat pe hol, deţinutele neavînd acces la el, fapt în contradicţie
cu noile reglementări cuprinse în Regulamentul de aplicare a Legii nr
275/2006 (art 81, alin 7). Aparent minoră, problema accesului direct al
deţinuţilor şi deţinutelor la comutatoare va fi greu de
rezolvate pentru că acestea sunt, de regulă, montate în afara
camerelor de deţinere. Unele deţinute s-au plâns că uneori
lumina rămâne aprinsă şi pe timpul nopţii; altele au spus
că pe timpul nopţii ar fi aprinsă numai lumina de veghe. Este
necesar ca direcţia penitenciarului să ia în considerare în viitor
noile reglementări stabilite prin Regulament cu privire la „iluminatul de
veghe”, a cărui folosire nu mai este obligatorie (art 84, alin 2 din
Regulament:  „Pe timpul nopţii, în
funcţie de regimul de executare aplicat, se poate folosi iluminatul de
veghe în scopul asigurării supravegherii”).

Tavanul camerei şi  peretele exterior prezentau condens.
Deţinutele s-au plâns că au şoareci şi şobolani în
cameră. Grupul sanitar al camerei avea 3 cabine de duşuri
(duşurile nu aveau sită şi nu existau grătare pentru
picioare), 3 cabine de WC-uri turceşti şi 3 chiuvete, toate
necesitând reparaţii. Baie se făcea de 2 ori pe
săptămână iar din când în când se mai furniza apă
caldă şi peste program.

În curtea de plimbare se aflau
deţinutele în regimurile de maximă siguranţă şi
închis. Deţinuta N.S., condamnată la 7 ani de
închisoare pentru tâlhărie, s-a plâns că se simte persecutată de
cadrele unităţii şi că îi sunt „vânate” greşelile. În
perioada 2004-2007 ea acumulase 21 de sancţiuni disciplinare, dintre care
14 îi fuseseră ridicate cu titlu de recompense. Deţinuta admitea
că a mai făcut şi greşeli pentru care merita să fie
sancţionată, însă şi că de multe ori a fost şi
este pedepsită pentru fapte de o gravitate mică, pe care le comit
şi colegele sale fără să fie pedepsite  (s-a certat cu unele colege, a vorbit de la
fereastră cu o persoană care venise s-o viziteze, a dat un
bileţel unei deţinute de la o altă cameră, a avut o
atitudine ireverenţioasă faţă de supraveghetoare etc.)
După discuţia cu responsabilii penitenciarului şi consultarea
dosarului de penitenciar al deţinutei, reprezentanţii APADOR-CH au
rămas şi ei cu impresia că în cazul N.S. s-a
exagerat în aplicarea de sancţiuni disciplinare şi în general în
modul în care personalul unităţii a tratat acest caz. Cu câteva
excepţii, deţinuta a comis abateri minore pentru care a fost
sancţionată „în cascadă” şi de cele mai multe ori excesiv
de sever (între altele, în ianuarie 2007 a fost sancţionată cu 3 zile
de izolare şi a fost transferată, pentru executarea sancţiunii,
la penitenciarul pentru femei de la Târgşor). De asemenea, încă din
2004, ea a fost încadrată în categoria deţinuţilor cu grad
sporit de periculozitate, una din consecinţe fiind că nu i s-a
permis  să meargă la
spectacole organizate în penitenciar special pentru femei. Tot din anul 2004 a
fost încătuşată ori de cîte ori a fost scoasă din
cameră. Ultima dată când i-au fost puse cătuşele a fost în
martie 2007 când a fost condusă la judecătorul delegat pentru o
contestaţie formulată la una din sancţiunile disciplinare
aplicate, măsură cu totul excesivă şi, în context,
contrară noilor reglementări privind utilizarea mijloacelor de
imobilizare. Consecinţa cea mai gravă a tratamentului disciplinar
care i-a fost aplicat deţinutei este că, pe 25 aprilie 2007, îi
fusese respinsă cererea de liberare condiţionată.

Regimul de maximă siguranţă

În secţia cu regim de maximă
siguranţă, la camera 804, reprezentanţii APADOR-CH au stat de
vorbă cu deţinutul C.S., condamnat pe
viaţă. Timp de 2 ore pe zi, deţinutul iese zilnic la plimbare,
cu colegii de la celelalte camere, cu care poate să joace fotbal. Merge
zilnic la club, timp de o oră sau două , la un program de terapie
ocupaţională („Hobby”), în cadrul căruia
confecţionează brăţări din plastic cu mărgele.
Singura problemă a deţinutului era că de mai bine de 2 ani
stă singur în cameră. Reprezentanţii penitenciarului au precizat
că tocmai erau în curs de a lua decizia ca în camera lui C.S. să fie repartizat încă un deţinut (ambii sunt consultaţi în acest sens). Pe timpul nopţii, supraveghetorii aprind
uneori lumina, deşi există şi lumină de veghe. C.S. este un deţinut liniştit, disciplinat, care nu se plânge de nimic (mai puţin de singurătate) şi nu a creat nicio
problemă supraveghetorilor. Insă din cauza naturii infracţiunii
şi a pedepsei cu închisoare pe viaţă a fost automat clasificat
la regim de maximă siguranţă. Or, în opinia asociaţiei,
comportamentul în detenţie ar trebui să fie criteriul esenţial
al clasificării. Din acest punct de vedere, C.S. ar fi meritat cu
siguranţă un regim mai blând de executare a pedepsei.

În camera 806, reprezentanţii asociaţiei
au stat de vorbă cu deţinutul I.J. El a sesizat faptul că
în penitenciarul din Craiova judecătorul delegat i-a respins – ca
„nefondată” – plângerea pe care a formulat-o împotriva deciziei comisiei
pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor  privative de libertate iar judecătoria
Craiova i-a respins contestaţia la încheierea judecătorului delegat
pentru „tardivitate”. Deţinutul era ferm convins că motivarea celor
decizii judecătoreşti era contradictorie şi, prin aceasta, cele
două decizii ar fi fost netemeinice şi nelegale. Reprezentanţii
asociaţiei au solicitat conducerii penitenciarului să îi dea
deţinutului asistenţa necesară pentru clarificarea
situaţiei sale.

Regimul deschis

În camera 311, pentru regimul deschis, se
aflau 5 deţinuţi (la 21 de paturi!) toţi cu condamnări
între trei luni şi un an. Numeroasele paturi neocupate limitează la
câţiva metri pătraţi spaţiul în care deţinuţii se
pot mişca. Cu toate că şi în acest caz noile reglementări
(art 24 din Legea nr 275/2006) ar fi impus ca uşa camerei să fie
deschisă iar deţinuţii să se poată deplasa
neînsoţiţi în interiorul secţiei lor, lucrul acesta nu se
întâmpla. Reprezentanţii penitenciarului au precizat şi aici că
până la data de 15 mai 2007 – de asemenea peste termenul legal – vor fi
luate măsurile necesare ca deţinuţii să beneficieze de
noile prevederi. Deţinuţii ies zilnic la fotbal circa 2 – 3 ore
şi de 3 – 4 ori pe săptămână, la club. Grupul sanitar avea
2 chiuvete (în cameră) şi o cabină cu WC turcesc şi un
duş (fără sită şi grătar pentru picioare).

Izolatorul

La izolator (camera 401) se afla
deţinutul G.M. care primise 8 zile de pedeapsă pentru
că fusese surprins în timp ce vorbea la un telefon mobil. Nu s-a pomenit
nimic de vreo anchetă cu privire la modul în care deţinutul intrase
în posesia telefonului. Din cauza că actualele reglementări sunt
imprecise şi contradictorii (a se vedea secţiunea 1 a Raportului),
conducerea unităţii nu ştia cum trebuie procedat cu obiectul
confiscat, dar oricum, excludea posibilitatea prevăzută în Regulament
de a-l scoate la vânzare în magazinul destinat chiar deţinuţilor. În
cameră exista o chiuvetă şi un WC turcesc (cu lanţul rupt),
neseparate prin nimic de restul camerei. Pe durata executării pedepsei cu
izolarea, camera are un supraveghetor propriu.

Hrana

Masa pentru deţinuţi constase,
în ziua vizitei, din: ceai cu pâine, brânză, marmeladă,
margarină şi salam – pentru dimineaţă, la comun şi
regim;  pentru prânz – ciorbă de
legume şi varză cu jumări, la comun, respectiv ciorbă
ţărănească şi tocană de legume cu carne, la
regim; pentru seara se gătiseră paste făinoase cu carne şi
sos, la comun şi pilaf cu carne de porc la regim. Deţinuţilor de
religie musulmană (55 de persoane) li se gătise cu carne de vită
şi oaie. In absenţa responsabilului cu aprovizionarea,
reprezentanţii asociaţiei nu au putut afla ce cantităţi de
carne se folosiseră în acea zi. APADOR-CH ştie din
experienţă că acesta este un bun indicator pentru calitatea
hranei deţinuţilor.

3. Concluzii

3.1 APADOR-CH consideră că noile
reglementări privind executarea pedepselor privative de libertate (Legea
nr 275/2006 şi Regulamentul de aplicare a Legii) sunt în general adecvate
şi constituie un pas înainte în domeniul penitenciar din România. Un pas
înainte a fost făcut şi prin adoptarea unor noi reglementări privind asistenţa
religioasă în locurile de detenţie (Ordinul ministrului
Justiţiei nr 610/2006).

3.2 În acelaşi timp este necesar ca
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul
Justiţiei să iniţieze unele amendamente, vizând în special
Regulamentul de aplicare a Legii. Două exemple (pe lângă altele la
care s-au făcut de asemenea referiri în secţiunile anterioare ale
Raportului) sunt cele prin care Regulamentul a adăugat la Lege în materia dreptului
deţinuţilor la pachete şi vizite. Astfel, deşi Legea nu
distinge cu privire la persoanele de la care deţinuţii au dreptul
să primească vizite (art 48), Regulamentul de aplicare
stabileşte (art 39, alin 1) că deţinuţii pot fi
vizitaţi de alte persoane decât soţul şi rudele până la
gradul al IV-lea inclusiv numai „cu aprobarea scrisă a directorului
locului de deţinere”. În mod asemănător, deşi Legea nu
stabileşte vreo limitare, Regulamentul prevede că pachetele cu bunuri
pot fi primite de către deţinuţi numai „cu prilejul vizitelor”
(art 55, alin 1), şi nu şi prin poştă, cum s-a procedat
până la adoptarea noii reglementări. Adăugarea la lege
făcută prin Hotărârea de Guvern prin care a fost aprobat
Regulamentul este nu numai contrară principiilor procesului legislativ dar
afectează şi drepturile deţinuţilor, cu deosebire ale celor
cu familii cu venituri mici, care nu au posibilitatea să se deplaseze la
penitenciare şi ar fi preferat să trimită prin poştă
coletele (cel mai adesea cu alimente din gospodărie). Amendamentul amintit
se impune inclusiv din cauză că după intrarea în vigoare a noii
reglementări sancţiunea disciplinară a suspendării
dreptului de a primi vizite conduce şi la suspendarea automată a dreptului
de a primi pachete, ajungîndu-se în situaţia ca unui deţinut
să-i fie aplicate două sancţiuni disciplinare pentru o
singură abatere. Se impune de asemenea să se renunţe la
practica, în contradicţie cu actualele reglementări, prin care, la
primirea în penitenciar, deţinuţii sunt obligaţi să precizeze
în scris numele membrilor familiilor lor care urmează să-i viziteze.
Deţinuţii trebuie să decidă numai ei înşişi de
cine vor să fie vizitaţi – soţ, rude sau oricare altă
persoană, în limita numărului legal de vizite.

3.3 Date fiind fluctuaţiile mari de
deţinuţi repartizaţi în cele patru regimuri de executare a
pedepselor este necesar ca lucrările de (re)amenajare a spaţiilor de
detenţie să permită o compartimentare cât mai flexibilă a
acestora, pentru a se evita, de exemplu, ca secţiile pentru regimul de
maximă siguranţă să fie folosite la capacitate minimă
iar cele pentru regimul semideschis şi închis să fie supraaglomerate.
În acelaşi timp este necesar să se urmărească ca
deţinuţilor să le fie asigurate condiţiile prevăzute
de lege pentru fiecare dintre aceste regimuri, în special cele pentru
regimurile semideschis şi deschis.

3.4 APADOR-CH consideră că se
impune ca persoanelor cărora li se aplică regimul de maximă
siguranţă să le fie acordată atenţia necesară în
special cu privire la ocuparea timpului zilnic al acestora, prin includerea lor
în programe specifice, asigurarea plimbării zilnice etc. Este necesar ca
deţinuţilor din această categorie să le fie asigurată
pe de o parte durata plimbării zilnice de cel puţin două ore,
respectiv o oră (după cum participă sau nu la alte
activităţi – art 97 din Regulamentului de aplicare a Legii nr
275/2006 ), iar pe de altă parte „desfăşurarea în comun, în
limita a minimum 3 ore, de activităţi de plimbare, educaţie
şi intervenţie psihosocială, sportive şi religioase” – art
96 din Regulament.

3.5 Starea grupurilor sanitare din
spaţiile vizitate era în general destul de precară – întreţinute
prost, neigienice, cu numeroase defecţiuni ale instalaţiilor sanitare
etc.

3.6 În conformitate cu noile
reglementări în curs adoptare la nivelul ANP, se impune ca începînd cu
data de 1 iulie 2007 să fie eliminată cu totul practica prin care
medicii penitenciarului acordă asistenţă medicală şi
angajaţilor şi familiilor acestora (singura excepţie pe care
APADOR-CH o consideră acceptabilă este aceea a cazurilor de
urgenţă) precum şi medicamente.

3.7 O altă practică la care
trebuie să se renunţe cât mai curând la Colibaşi, dar şi în
întreg sistemul penitenciar, este cea a desemnării „reprezentanţilor
de cameră” din rândul deţinuţilor. Trebuie precizat că
această cerinţă a fost formulată în mod repetat inclusiv de
către CPT, în urma vizitelor făcute în România.

3.8 APADOR-CH consideră că
direcţia penitenciarului are în cazul deţinutei N.S.
(secţiunea 2 a Raportului) o problemă căreia ar trebui să-i
acorde mai multă atenţie. Este una din rarele dăţi în care
reprezentanţii APADOR-CH întâlnesc o deţinută cu un număr
atât de mare de pedepse pentru abateri, din care multe lipsite de gravitate: 21
de sancţiuni disciplinare, categorisirea ca deţinută cu grad
ridicat de risc, încătuşarea repetată, chiar şi atunci când
a solicitat să meargă la judecătorul delegat, amânarea cu un an
a liberării condiţionate. Din experienţa de până acum a
reprezentanţilor săi, APADOR-CH ştie că un tratament precum
cel  aplicat acestei deţinute din
penitenciarul Colibaşi nu va avea niciodată efect pozitiv nici asupra
persoanei în cauză, nici a colegelor de detenţie şi nici a relaţiilor
dintre deţinute şi supraveghetoare.

3.9 Din discuţiile cu reprezentanţii
penitenciarului a rezultat că la cursurile de calificare profesională
pot să participe deţinuţii care mai au 9 luni până la
liberare. APADOR-CH consideră că această condiţie nu se
justifică şi că limitează în mod contraproductiv
posibilitatea deţinuţilor de a dobândi, pe toată durata
executării pedepselor, una sau mai multe calificări profesionale. Se
impune să se renunţe la această limitare întrucât este
contrară prevederilor Legii nr 275/2006 şi a Regulamentului de
aplicare a acestuia.

Manuela Ștefănescu
Valerian Stan