Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea CEDO în cazul Damian-Burueană şi Damian împotriva României
Astăzi, 26 mai
2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauza
Damian-Burueană şi Damian împotriva României şi a condamnat statul român pentru
încălcarea dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane, a dreptului la o
anchetă efectivă în cazul supunerii la tratamente inumane, a dreptului la un
proces efectiv şi a dreptului la respectarea domiciliului. Reclamanţii au fost
susţinuţi în demersurile sale în faţa Curţii Europene de APADOR-CH.
Reclamanţii s-au
plâns în faţa Curţii Europene că, pe 29 ianuarie 1995, au fost luaţi şi duşi cu
forţa la sediul poliţiei şi că au fost agresaţi de mai mulţi poliţişti. Ancheta
penală pentru purtare abuzivă împotriva poliţiştilor a fost finalizată cu o
soluţie de neîncepere a urmăririi penale. În noaptea de 29 spre 30 ianuarie
1995, poliţia a efectuat o percheziţie la domiciliul celui de-al doilea
reclamant în absenţa unui mandat al procurorului. Reclamanţii au mai arătat că au
fost arestaţi preventiv fără ca dispoziţiile legale în materie să fie
respectate şi că acţiunea celui de-al doilea reclamant împotriva arestării
nelegale nu a fost finalizată într-un termen rezonabil.
În hotărârea de
astăzi, Curtea Europeană a constatat că reclamanţii au fost victima unor rele
tratamente din partea poliţiştilor şi că Guvernul român nu a demonstrat că folosirea
forţei de către aceştia din urmă ar fi fost necesară sau determinată de
comportamentul reclamanţilor. Mai mult, Curtea a observat că autorităţile
statului nu au desfăşurat o anchetă efectivă aptă să identifice şi să
pedepsească persoanele responsabile de producerea acestor rele tratamente.
În ce priveşte
durata procedurii pentru arestare nelegală, Curtea a apreciat că o procedură ce
a durat mai mult de opt ani, timp în care dosarul a fost retrimis de două ori
instanţei inferioare spre rejudecare, a depăşit durata rezonabilă pe care o
impune Convenţia Europeană.
Curtea Europeană
a concluzionat că şi dreptul la respectarea domiciliului a fost încălcat în
măsura în care în baza legii în vigoare la momentul faptelor procurorul
dispunea de atribuţii vaste în materia percheziţiei, în absenţa unui mandat
judecătoresc sau a posibilităţii de a contesta în instanţă o asemenea măsură.
Textul integral
al hotărârii este disponibil în limba franceză pe site-ul www.echr.coe.int.
26 mai 2009
APADOR-CH
Pentru detalii
suplimentare: Diana-Olivia Hatneanu – director executiv APADOR-CH, telefon 0733.078.718