APADOR-CH
  • Home
  • Who we are
    • About APADOR-CH
    • Afilieri internaționale
    • APADOR-CH friends
    • Personal data processing practices of APADOR-CH
  • Parteneri
  • Activities
    • Detention Monitoring
    • ECHR
      • Information
      • Executarea hotărârilor CEDO
    • Legal advocacy
  • Projects
    • Ongoing projects
    • Finalized projects
  • Reports
    • Monitoring visits in police lock-ups
    • Monitoring visits in prisons
    • Law enforcement abuses
    • Rapoarte speciale
    • Annual Reports
  • Civil Rights
    • What are human rights
    • Useful Resources
  • Media
    • Press releases
    • APADOR-CH
      in Media
    • Editoriale Adevărul
    • Video
  • English
    • Română Română
    • English English
  • Search
  • Menu Menu

Archive for category: Buna guvernare

You are here: Home1 / Advocacy Legislativ2 / Buna guvernare

Observațiile APADOR-CH cu privire la proiectul de ordin privind supravegherea ONG-urilor

29/08/2025/in Buna guvernare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

 

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un mecanism de supraveghere a activității asociațiilor și fundațiilor, cu scopul de a preveni posibila finanțare a terorismului prin ONG-uri.

Printre altele, proiectul stabilește că ONG-urile vor fi evaluate pe baza unor indicatori de risc neclari, stabiliți de Oficiu, că pot fi încadrate ca „vulnerabile” la spălarea banilor sau finanțarea terorismului. În plus, sunt trasate sarcini noi consiliilor directoare ale organizațiilor, care ar trebui să angajeze/desemneze persoane responsabile cu „paza contra terorismului” și să facă periodic rapoarte interne privind „sănătatea” fiscală a organizației.

APADOR-CH consideră că unele prevederi ale ordinului, formulate neclar, pot genera abuzuri și vor îngreuna activitatea organizațiilor neguvernamentale, în loc să-și atingă scopul, adică să prevină spălarea banilor și finanțarea terorismului. În cadrul dezbaterii publice organizate la 28 august, la sediul Oficiului, APADOR-CH a transmis un set de recomandări pentru clarificarea unor prevederi din legislație, iar multe dintre ele au fost înțelese și acceptate de reprezentanții autorității, care au promis o rectificare a proiectului în acord cu propunerile organizațiilor prezente la dezbatere.

Principalele propuneri formulate de APADOR-CH sunt:

  • Articolul 2 al. 1 si 2 prevede că Oficiul supraveghează asociațiile și fundațiile prin efectuarea analizei de risc, care este realizată pe baza unor indicatori de risc aprobați prin procedură internă la nivelul Oficiului. APADOR-CH consideră că acești indicatori trebuie să fie publici. În caz contrar, orice organizație ar putea fi etichetată arbitrar. Reprezentanții Oficiului au subliniat că vor lua în considerare includerea indicatorilor de risc în conținutul proiectului de ordin.
  • Articolul 2 al. 5 prevede că: „Oficiul publică pe pagina sa de internet tipurile de asociații și fundații identificate ca fiind vulnerabile la utilizarea abuzivă în scopul finanțării terorismului.” Sintagma „tipuri de asociații și fundații” nu există în legislație. Oficiul a fost de acord că această prevedere trebuie reformulată pentru a fi mai clar ce informații despre asociații vor fi publicate pe site-ul Oficiului;
  • Articolul 4 al. 1 folosește expresia „controale adecvate”. Termenul este vag și ar trebui explicat prin reguli concrete, să indice și caracteristicile pe care trebuie să le întrunească un control intern pentru a fi considerat adecvat;
  • Articolul 4 al. 2 prevede: „Consiliul director din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor desemnează persoana responsabilă cu efectuarea de controale adecvate…” Obligația de a desemna o persoană responsabilă cu verificările interne este nerealistă pentru majoritatea ONG-urilor, care au personal redus și resurse financiare limitate. Propunerea APADOR-CH este ca această desemnare să fie opțională, nu obligatorie.
  • Articolul 4 al. 2 lit. e) prevede că „…persoana responsabilă cu efectuarea de controale adecvate… prezintă Consiliului director, lunar, un raport cu rezultatele controalelor adecvate…” – APADOR-CH consideră că raportarea lunară impusă este inutilă și consumatoare de resurse. Mai logic ar fi ca rapoarte să existe doar atunci când apar probleme reale.

În urma discuțiilor cu reprezentanții societății civile, Oficiul a părut că va renunța la obligația ca, în cadrul consiliului director, să fie desemnată o persoană responsabilă cu efectuarea controalelor adecvate și la impunerea unor raportări lunare. În locul acestora, ar urma ca tot consiliul director să aprobe și să implementeze o procedură internă de protecție împotriva vulnerabilităților și abuzurilor, menită să prevină finanțarea terorismului.

Dacă proiectul de ordin va introduce o asemenea obligație pentru ONG-uri, APADOR-CH subliniază că nu este realist ca fiecare organizație să elaboreze individual propria procedură, deoarece la nivelul acestor organizații nu există experți în prevenirea și combaterea terorismului prin mijloace financiar-contabile. În acest caz, este necesar ca Guvernul să adopte, prin hotărâre, un model de procedură, o procedură-cadru, după care să se poată ghida ONG-urile la întocmirea propriei proceduri. Asta a fost soluția, de exemplu, în cazul măsurilor antibullying, când Guvernul a adoptat, prin HG nr. 970/2023, o metodologie-cadru, privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex și a hărțuirii morale la locul de muncă.

Scopul acestor modificări trebuie să fie unul corect, transparent și aplicabil, fără a bloca activitatea asociațiilor și fundațiilor prin reguli birocratice inutile. Salutăm faptul că, în urma dezbaterii de astăzi, Oficiul a arătat deschidere și a acceptat o parte semnificativă dintre recomandările noastre. Vom urmări în continuare modul în care discuțiile noastre vor fi reflectate în forma finală a ordinului.

 

Citiți Recomandările APADOR-CH cu privire la proiectul de Ordin privind aprobarea mecanismului de supraveghere a activității asociaţiilor şi fundaţiilor

https://apador.org/wp-content/uploads/2025/08/money-laundering.jpg 667 1000 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-08-29 08:48:342025-08-29 09:17:38Observațiile APADOR-CH cu privire la proiectul de ordin privind supravegherea ONG-urilor

În căutarea definiției dezinformării

20/08/2025/in Articole, Buna guvernare, Transparenta /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Statul român promite măsuri de combatere a dezinformării, dar nu are o definiție legală a fenomenului și nici un plan transparent de aplicare; Mai nou, pare că dezinformarea nici nu ne mai doare așa de tare, de când ne ard noile taxe la buzunare

 

Ce este dezinformarea, cum este ea definită? Dar cenzura? Sunt doi termeni foarte utilizați în spațiul public și totuși ei nu sunt definiți clar într-o lege. Cum arată dezinformarea, cine decide că o știre dezinformează sau manipulează? Cine stabilește că informația e adevărată sau falsă? Vom avea un Minister al Adevărului? Ce mijloace de apărare are la dispoziție un acuzat de dezinformare?

În iunie 2025 am trimis aceste întrebări președintelui nou ales și Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru că împreună promiteau atunci că vor lua spinoasa problemă a dezinformării de coarne și se vor lupta cu dânsa până când o dovedesc.

N-am aflat răspunsuri la niciuna din întrebările lansate atunci, dimpotrivă, am fost purtați ca de obicei de la Președinție și CSAT, la Ministerul Afacerilor Externe, și de acolo la Guvern, care ne-a zis că e secret.

Chestiunea dezinformării nu pare să mai fie de actualitate azi, cel puțin în preocupările oficiale. În schimb am fost noi întrebați de alții ce părere avem despre aceste două teme: lupta cu dezinformarea și cenzura. Răspunsurile de mai jos au fost oferite de APADOR-CH unor studenți la jurnalism, singurii care par să se mai îngrijoreze azi de cum va arăta viitorul în epoca de după ce lupta cu dezinformarea va fi fost deja câștigată de unii și pierdută de noi toți.

Î: În iunie 2025 ați întrebat Președinția cum are de gând să combată dezinformarea, fenomen acuzat că ar fi stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. Ce răspunsuri ați primit?

APADOR-CH: Pe scurt ni s-a spus că lucrurile sunt prevăzute deja într-o strategie națională și să stăm liniștiți, că se lucrează. Concret, însă, nu ni s-a răspuns la niciuna din întrebările transmise – ne-ar fi surprins dacă n-ar fi fost așa – ci am fost trimiși de la o autoritate la alta ca să aflăm ceva ce ar fi trebuit să fie public, la dispoziția tuturor.

Î: Ce anume?

APADOR-CH: Păi chiar Strategia asta, denumită oficial „Strategia Națională de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării”. În urma solicitării am aflat de la Președinție și de la CSAT că ea există, că a fost adoptată în urmă cu patru ani chiar, printr-o hotărâre CSAT (Hotărârea 113/2021), bineînțeles în acord cu drepturile fundamentale garantate de Constituție…, că ar conține un glosar de termeni în care se găsesc definițiile dezinformării și fake news, și că pentru implementarea acestei strategii „se lucrează” la fiecare minister, sub coordonarea Guvernului. Dar nu ni s-a transmis documentul, el nu figurează nici pe site-ul vreuneia din instituțiile statului. De altfel pe site-ul CSAT nici nu figurează prea multe, cam tot ce se întâmplă în CSAT e top secret.

Î: Ați întrebat și Guvernul?

APADOR-CH: Firește. Ca să n-o mai lungim, am primit până la urmă Strategia de la Ministerul Afacerilor Externe. Citind-o am aflat că este doar un soi de ideație. Ca să cităm un clasic în viață, strategia asta e un fel de „să fie bine ca să nu fie rău”, o hârtie care zace prin sertarele ministerelor din 2021, fără să fie pusă în aplicare. Conține promisiuni, cum ar fi angajamentul autorităților că vor crește „reziliența” populației la dezinformare, prin transparență, informare clară, rapidă, prin implicarea experților și a societății civile etc. Ați auzit despre așa ceva în spațiul public în ultimii patru ani? Noi nu.

Î: Deci strategia promite transparență instituțională, dar documentul în sine nu e public?

APADOR-CH: Nu e public, dar nici secret, adică ți-l dau dacă insiști. Dar nu te ajută la nimic, pentru că, ni s-a spus, Strategia va fi pusă în aplicare prin „Planul de implementare a Strategiei Naționale de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării”. Și abia planul ăsta „are regimul unui document clasificat secret de serviciu și nu poate fi transmis public”. Asta ni s-a spus de la Guvern, după ce am insistat să ne răspundă totuși ceva, că trecuseră mai bine de 30 de zile de când tot întrebam. Deci cumva în subtext ar trebui să credem că cineva acolo la Guvern lucrează la planul ăsta, dar fiind secret noi nu avem cum să știm nici ce prevede el, nici dacă se derulează sau e și el tot o aglomerație de foi într-un sertar.

Î: Dar între timp pare că nici subiectul „dezinformare” nu mai e așa fierbinte. Acum a fost înlocuit de pachetele de măsuri economice ale Guvernului…

APADOR-CH: Da. Numai președintele CNA, domnul Jucan, mai pare preocupat de asta. Dar acolo poate fi tot o urmare a măsurilor de austeritate anunțate, și anume posibila comasare a CNA cu ANCOM. De frica pierderii funcției, domnul Jucan chiar îi trage de mânecă pe guvernanți, că au trecut trei luni de la perioada când toți umblau cu dezinformarea în gură și promiteau măsuri urgente, iar acum numai dumnealui a rămas, săracul, să se lupte cu dezinformarea, pe baricade.

Definiția dezinformării, în Strategia Națională de Combatere a Dezinformării

 

Î: Ați întrebat la Președinție care este definiția dezinformării. De ce este așa de important să avem o definiție a termenilor?

APADOR-CH: O definiție destul de laxă există în Strategia aia, la final, unde avem glosarul de termeni, dar nu avem în prezent o definiție oficială, legală, a dezinformării. De altfel, oarecum anecdotic, la finalul încercării de definiție a dezinformării, din Strategie, există o notă care spune că încă se lucrează la nivel european la definiția asta, deci cu alte cuvinte, nici alții mai deștepți ca noi nu o știu…

Nu avem o definiție nici în legea română și nici în Digital Services Act (DSA), regulamentul european, nu există o definiție a dezinformării. DSA se referă doar la noțiunea de „conținut ilegal”. De altfel, în preambulul DSA, termenul „dezinformare” este folosit de 11 ori, fără a fi definit, dar în cuprinsul regulamentului, consecutiv preambulului, termenul „dezinformare” nu este nici folosit și nici definit.

Orice lege trebuie să aibă o definiție clară a termenilor pe care-i reglementează. Numai așa oamenii vor ști ce anume au voie și ce nu au voie să facă, conform acelei legi. Or nouă ni se tot promit măsuri de combatere a unui fenomen care există, fără îndoială, nu-l contesă nimeni, dar care nu e definit clar într-o lege. Deci riscăm să avem niște măsuri heirupiste, luate de autorități, în orb. Și întotdeauna astfel de măsuri duc la excese, la abuzuri. În acest caz, sub pretextul luptei cu dezinformarea, autoritățile pot profita ca să limiteze libertatea de exprimare, să instituie „adevărul oficial”, deci cenzura. Și în campania electorală, și nu numai, am văzut că s-a și întâmplat asta.

Î: Dumneavoastră cum definiți cenzura?

APADOR-CH: În „Dicționarul limbii române literare contemporane” (DLRLC) din 1955, cenzura era definită drept „Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și răspândirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale”.

Pornind de la acest model, în anul 2025, am putea defini cenzura drept: „Control exercitat de stat asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor contrare narativului oficial și răspândirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale”.

Î: Considerați că CNA are un rol în limitarea libertății de exprimare?

APADOR-CH: CNA nu numai că limitează drastic discursul public, inclusiv pe teme de interes public, dar încearcă și să modeleze acest discurs. Deci, nu numai că anumite lucruri nu mai pot fi spuse, dar, cele care pot fi încă spuse trebuie spuse într-o anumită manieră. În ultimii doi ani, această ingerință a CNA în discursul public a devenit mai intensă. Este elocventă, în acest sens, afirmația publică, din anul 2025, a unui membru CNA în sensul că presa nu ar trebui să contrazică autoritățile. Această afirmație conține chintesența cenzurii: discursul public nu trebuie să contrazică/critice puterea, autoritățile. Iar toți membrii CNA s-au solidarizat cu această declarație, deși ar fi putut solicita Parlamentului demiterea (revocarea din funcție) acestui membru, vădit incompatibil cu funcția ocupată. APADOR-CH a cerut atunci demiterea acestuia, dar, evident, fără succes.

Î: Cum evaluați reacțiile publice și mediatice la deciziile de sancționare luate de CNA?

APADOR-CH: Deciziile CNA pot fi atacate la instanța de judecată, care le poate menține sau le poate anula/desființa. Deci, relevantă este reacția instanței de judecată la o decizie CNA. Desigur, instanța nu reacționează din oficiu (din proprie inițiativă), ci numai dacă este sesizată de către cel sancționat prin decizia CNA. Reacțiile publice și cele mediatice la deciziile CNA, oricât de vehemente ar fi, pro sau contra, nu pot influența sub nicio formă valabilitatea unei decizii CNA. Aceste reacții publice au însă un rol pozitiv în ceea ce privește exercițiul de a discuta chestiuni de interes public, având în vedere că esențial pentru o societate democratică este discutarea liberă, neinhibată a oricărei chestiuni de interes public.

Î: Cum evaluați transparența și justificările publice ale CNA?

APADOR-CH: Ca regulă, de la slab la execrabil. Cu precizarea că o justificare/motivare, oricât de elaborată ar fi, nu poate face dintr-o decizie greșită pe fond  (pe conținut), una bună.

Definiția dezinformării, dată de CNA

Î: Credeți că CNA ar trebui să aibă un rol mai activ în combaterea dezinformării?

APADOR-CH: După cum am spus, încă nu există o definiție legală a dezinformării, adică o definiție dată de o lege. Dacă tot vorbim de CNA, această instituție a publicat recent o definiție a dezinformării, în Codul de reglementare a conținutului audiovizual, publicat în iunie în Monitorul Oficial. Dar deciziile CNA nu pot substitui o lege, întrucât legea poate fi adoptată numai de Parlament, nu și de CNA. Iar, potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul drepturilor și libertăților, inclusiv exercițiul libertății de exprimare, pe motiv că astfel s-ar combate dezinformarea, poate fi restrâns doar prin lege, nu și – direct – prin decizii CNA.

Cum spuneam, dezinformarea mai este definită și în acea hotărâre CSAT, nepublicată, prin care s-a adoptat Strategia de combatere a dezinformării. Poate fi solicitată în baza Legii 544/2001, așa cum am făcut și noi. Definiția publicată în Strategie este neclară, rezultă că poate fi inclus la dezinformare cam tot ce se abate de la narativul oficial. Dar, așa cum am spus și despre deciziile CNA, nici hotărârile CSAT nu au putere de lege, nefiind emise de Parlament, și nu se pot substitui legii. De aceea, încă așteptăm o definiție legală a dezinformării.

Ca să revenim la întrebare, nu, CNA nu pare a fi autoritatea potrivită să desfășoare acțiuni de combatere a dezinformării, care se pot lesne transforma în combaterea liberei exprimări.

Î: De ce? Membrii CNA sunt totuși aleși de Parlament, nu?

APADOR-CH: Modul în care sunt aleși membrii CNA denotă o politizare accentuată a instituției, puterea politică fiind dominantă în desemnarea și alegerea membrilor CNA. Poate că ar fi mai bine că membrii CNA să fie propuși și aleși de către entitățile care activează în audiovizual, printr-o procedură similară celei prin care sunt aleși membrii Consiliului Superior al Magistraturii, care sunt propuși și aleși dintre și de magistrați. Unii ar spune că nici CSM nu e perfect, dar procedura de constituire este totuși de preferat celei politizate din cazul CNA.

Politizarea desemnării membrilor CNA face ca pregătirea și experiența acestora, în raport de domeniul în care urmează să activeze, precum și conduita imparțială, obiectivă, echidistantă, să nu figureze printre criteriile prioritare avute în vedere la selecția candidaților. Decisiv pentru alegerea în CNA este doar ca un candidat să fie agreat de o anumită forță politică, majoritară (de regulă, într-o coaliție) în Parlament, în momentul desemnării și alegerii membrului. Am dat mai devreme exemplul acelui membru CNA căruia i-am cerut demisia, care spunea că nu e treaba presei să critice puterea. Ce așteptări putem avea de la astfel de membri numiți acolo pe criterii de obediență față de un partid politic?

Î: Atunci cum se poate găsi un echilibru între reglementare și libertatea presei?

APADOR-CH: Prin renunțarea la reglementări ambigue, care permit abuzuri de interpretare și, astfel, limitează libertatea de exprimare și induc cenzură sau chiar autocenzură, ca mijloc de autoprotecție împotriva riscului unor amenințări imprevizibile, la care sunt expuși cei care ies din narativul oficial.

Î: Ce măsuri alternative propuneți pentru combaterea dezinformării în spațiul audiovizual?

APADOR-CH: Dezinformarea poate fi combătută, simetric, prin informare. Nu prin amenzi, ștergeri de postări, închideri de siteuri sau trimiterea poliței la ușa celor care nu postează conform narativului oficial. În plus, pentru ca informarea, care vine din partea autorităților, să fie și credibilă, este necesar ca, prin faptele și conduita lor, autoritățile să câștige și să mențină încrederea cetățenilor. Iată câteva „secrete” ale (re)câștigării încrederii pierdute: transparență, bună-credință, cinste, competență, respect pentru cetățeni, argumentare temeinică a deciziilor.

https://apador.org/wp-content/uploads/2025/08/dezinformare-e1755675092368.jpg 600 600 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-08-20 07:28:462025-08-20 09:31:37În căutarea definiției dezinformării

Spunem un NU hotărât împărțirii cetățenilor în „fruntași” și „codași”, pe site-ul ANAF

13/08/2025/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În aceste vremuri de mari prefaceri, când întreaga națiune muncitoare își unește eforturile pentru bunăstarea patriei, a apărut, din nefericire, o propunere neînțeleaptă pe site-ul Ministerului Dezvoltării Patriei și al Lucrărilor Obștești: aceea de a alcătui liste cu „fruntași” și „codași” la plata dărilor către stat. Propunerea – venită, după cum însuși tovarășul domnul ministru al dezvoltării a precizat, din partea Asociației Comunelor – ar aduce atingere unității de nezdruncinat a poporului muncitor (care și așa se cam resimte după ultimele alegeri), semănând vrajbă și adâncind dezbinarea între cetățeni.

APADOR-CH, organizație de vigilenți apărători ai drepturilor fundamentale, a ridicat astăzi glasul răspicat și a spus un „NU” hotărât acestui demers păgubos, transmițând o recomandare ministerului amintit. Publicarea numelor cetățenilor pe așa-numitele „liste ale rușinii” nu numai că încalcă legile sacre ale confidențialități fiscale (încă în vigoare) dar și prevederile temeinice ale GDPR-ului european, și deschide calea unor abuzuri de neiertat.

Este bine știut că organele statului invocă adesea aceleași prevederi ale GDPR (zisă și protecția datelor cu caracter personal) atunci când cetățenii truditori cer lămuriri despre salariile înalților demnitari ori despre felul în care se gospodăresc bugetele publice. Ni se răspunde adesea că nu ne pot divulga numele unor responsabili sau veniturile lor, plătite din banii publici, deoarece confidențialitatea datelor personale ar fi o fortăreață inexpugnabilă, în acele situații. Și totuși, cârmuitorii noștri se gândesc să expună în piața publică a Internetului numele noastre, ale tuturor cetățenilor, laolaltă cu localitățile de domiciliu și cu rolurile fiscale (toate date cu caracter personal), împărțiți în două mari categorii: buni platnici și rău platnici. Motivul ar fi că rău platnicii vor fi rușinați și se vor grăbi să-și achite „fonciirea” și astfel să figureze și ei pe listele cu fruntașii pe ramura fiscală a patriei.

Ca să nu mai spunem că propunerea vine din chiar rândurile edililor de comune, tovarăși care, deși ar trebui să fie exemple de transparență și cinste, ascund de multe ori ochilor vigilenți ai poporului cheltuielile din vistieriile locale. Și iată-i acum cum, în loc să lumineze calea cetățenilor cu informații despre bunul mers al obștei, visează panouri cu „Așa DA” și „Așa NU”, expuse în piața publică.

Urmările neprincipiale ale hotărârii

Desigur, dacă în rândurile cetățenilor există și unii care doresc ca numele lor să fie evidențiate pe diverse liste, că și-au îndeplinit îndatoririle civice în mod exemplar, acest lucru se poate face, dar numai la cererea lor expresă. În limbaj imperialist, Guvernul ar trebui să le dea cetățenilor model ocazia să „opt in” în caz că-și doresc acest lucru, pentru a da un exemplu de dăruire și abnegație elementelor leneșe din societate. În niciun caz nu ar trebui să-i pedepsească pentru buna lor conduită tovărășească, scriindu-le numele și rolul fiscal pe toate gardurile virtuale.

Deși la prima vedere, unii tovarăși ar putea considera că dacă cetățenii sunt cinstiți nu ar trebui să aibă nimic de ascuns, urmările acestei propuneri guvernamentale, în era Internetului, i-ar putea surprinde. De exemplu:

  • Defăimare din greșeală, la scară națională: O simplă eroare de calcul a administrației te poate plasa pe lista rușinii și acolo rămâi până se lămurește problema. Și se știe ce ușor se lămuresc problemele în societatea noastră;
  • Google, arhivar oficial: Chiar dacă ulterior se dovedește că nu aveai datorii, numele tău va continua să apară în cache-ul motoarelor de căutare, și va fi mai greu de șters decât din dosarele de cadre;
  • Discriminare și stigmatizare sub pretextul creșterii colectării taxelor: Etichetarea oficială, pe site-urile instituțiilor de stat, a oamenilor în „buni” și „răi” are efecte reale în viața profesională și personală, chiar dacă la prima vedere par mai degrabă niște jocuri de clase primare. Politica fiscală a unei națiuni mândre și moderne nu se face cu mijloace revolute.

Așadar, APADOR-CH atrage atenția, cu fermitate și spirit constructiv, că o asemenea măsură nu ar întări coeziunea socială, ci ar crea un climat de suspiciune și ostilitate între membrii colectivității socialiste democrat-europene. Căci în loc de digitalizare, se propune rușinare, în loc de eficiență administrativă, spectacol pe Internet.

Cu un „NU” hotărât, în numele respectului pentru lege și demnitate, APADOR-CH respinge ideea acestor liste și cheamă la găsirea unor soluții reale, temeinice, pentru creșterea colectării fiscale, în spiritul unității și dreptății.

Trăiască dreptatea și respectul pentru cetățeni!

 

P.S. Pentru varianta juridică a acestui demers cât se poate de serios, citiți propunerea transmisă de APADOR-CH către Ministerul Dezvoltării, în cadrul dezbaterii publice a proiectului de modificare a legii.

P.P.S. Pentru o experiență totală, ascultați și asta în timp ce citiți textul.

https://apador.org/wp-content/uploads/2025/08/liste-buni-rai.png 1024 1536 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-08-13 13:00:542025-08-13 13:00:54Spunem un NU hotărât împărțirii cetățenilor în „fruntași” și „codași”, pe site-ul ANAF

Îi cerem Președintelui să retrimită Parlamentului legea privind interzicerea simbolurilor fasciste și legionare

18/07/2025/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) i-a transmis astăzi Președintelui României solicitarea de a nu promulga Legea pentru modificarea și completarea OUG nr. 31/2002 și a Legii nr. 157/2018, cerând totodată trimiterea ei înapoi la Parlament, pentru reexaminare, în vederea corectării unor probleme grave de claritate și previzibilitate.

Deși Curtea Constituțională – instituție cu o natură prea mult politică și prea puțin juridică – a respins ieri sesizarea de neconstituționalitate depusă de Președinte, considerăm că Legea privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război rămâne neclară și impredictibilă, aspect sesizat de altfel și de Consiliul Legislativ, în avizul dat înainte de adoptarea legii.

APADOR-CH consideră că este incontestabilă nevoia de a combate ideologii care, pe parcursul istoriei, au dus la crime, suferințe și catastrofe umanitare, dar, în același timp este necesar ca acțiunile interzise, mai ales printr-o lege penală, să fie cât mai clar definite, pentru ca destinatarii legii să poată întelege în mod foarte clar ce le este permis și ce le este interzis să facă. A înlocui, într-o lege penală, definițiile juridice cu concepte istorice și politice, astfel cum, explicit, admite Curtea Constituțională prin decizia din 17 iulie 2025, nu contribuie la claritatea, precizia și predictibilitatea unei legi.

Riscul unor definitii ambigue este crearea posibilității unor abuzuri de interpretare, în urma cărora criticile aduse puterii sau criticile aduse anumitor politici publice ar putea fi interpretate ca manifestări extremiste, deci sancționabile penal, cu închisoarea.

De aceea am cerut Președintelui retrimiterea legii în Parlament, pentru o reexaminare în acord cu principiile statului de drept și cu standardele internaționale privind claritatea normelor penale.

UPDATE – 18 iulie 2025 – Președintele Nicușor Dan a anunțat că va retrimite la Parlament Legea privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, după ce CCR își va motiva decizia.

https://apador.org/wp-content/uploads/2025/07/Parlamentul-Romaniei.jpg 944 1600 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-07-18 08:59:262025-07-22 15:05:07Îi cerem Președintelui să retrimită Parlamentului legea privind interzicerea simbolurilor fasciste și legionare

Combaterea dezinformării nu trebuie să devină instrument de cenzură

13/06/2025/in Buna guvernare, Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Cinci întrebări pentru Președintele României și Consiliul Suprem de Apărare a Țării

În urma declarațiilor recente ale Președintelui României, privind intenția de a aborda tema combaterii dezinformării în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a transmis o solicitare oficială către Președinție și CSAT, prin care cere clarificări.

Concret, la întrebarea unui jurnalist dacă poate trece prin CSAT combaterea dezinformării, președintele a dat următorul răspuns:

„O să avem un CSAT până la sfârșitul acestei luni și o să discutăm, formal sau informal, de această chestiune, pe care vă mărturisesc eu n-am aprofundat-o în perioada de când am fost investit în funcție. În mod cert, cum am spus și la conferința de presă de la amiază, trebuie să fim în stare să răspundem cantitativ, în sensul că degeaba tu răspunzi peste trei ore, dacă în acele trei ore informația ta a ajuns la 3-4 milioane de oameni și a ajuns deja să-i informeze, adică ei au ajuns deja să-și facă o opinie și nu e clar că tu, venind peste trei ore, o să reușești să vii cu informația reală”. (sursa)

APADOR-CH atrage atenția asupra riscului ca, în lipsa unor definiții legale clare și a unor proceduri transparente, măsurile de combatere a dezinformării să devină pretexte pentru restrângerea libertății de exprimare și pentru cenzurarea opiniilor critice.

De aceea am solicitat președintelui și CSAT să răspundă public la următoarele întrebări:

  1. Care sunt definițiile oficiale (legale) ale noțiunilor de „dezinformare” și „știre falsă” care vor fi avute în vedere de cei care vor combate dezinformarea și știrile false? Opiniile vor fi incluse în conținutul acestor noțiuni?
  2. Cine va stabili că o știre este falsă sau că printr-una sau mai multe afirmații se dezinformează? Un organ administrativ, o organizație neguvernamentală, o persoană fizică, o instanță de judecată sau altă entitate?
  3. Cum se va stabili că o știre este falsă sau că printr-una sau mai multe afirmații se dezinformează? Știrile și afirmațiile vor fi raportate la informațiile comunicate/publicate de autorități și, în cazul în care nu vor fi similare cu informațiile provenite de la autorități, vor fi considerate știri false sau dezinformări?
  4. Cum se poate verifica o posibilă dezinformare sau știre falsă într-un termen atât de scurt încât să permită o reacție în mai puțin de 3 ore de la publicare/postare?
  5. Cum va putea fi contestată, rapid și eficient, o decizie prin care se va stabili că o știre este falsă sau că printr-una sau mai multe afirmații se dezinformează?

Combaterea informațiilor false este necesară, însă nu trebuie să fie folosită pentru a suprima discursul liber sau pentru a impune versiunea oficială ca adevăr unic. Într-un stat de drept, orice măsură de acest tip trebuie să respecte principiile legalității, proporționalității și controlului judecătoresc.

Libertatea de exprimare nu poate fi sacrificată în numele luptei împotriva dezinformării.

Îi cerem de asemenea președintelui ca discuțiile pentru găsirea soluțiilor de combatere a dezinformării să fie purtate într-un cadru mai larg și transparent decât CSAT, și să aducă la aceeași masă specialiști în comunicare, rețele sociale, Internet, reprezentanți ai societății civile și justiției.

https://apador.org/wp-content/uploads/2025/06/cine-decide-adevarul.jpg 494 938 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-06-13 09:14:222025-06-13 09:29:19Combaterea dezinformării nu trebuie să devină instrument de cenzură

APADOR-CH cere demiterea ministrului Sebastian Burduja, pentru instigare la adresa societății civile

21/03/2025/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În plin proces de traspunere a Directivei europene anti SLAPP, în care Guvernul promite apărarea cetățenilor și ONG-urilor de procesele abuzive, un membru al guvernului instigă companiile din energie să ceară „daune maxime” de la cetățenii care îndrăznesc să-și ceară drepturile

 

APADOR-CH îi cere premierului Marcel Ciolacu să-l demită din funcție pe ministrul energiei, Sebastian Burduja, pentru declarațiile publice intolerabile într-o democrație, prin care instigă companiile din energie să dea în judecată organizații din societatea civilă și să ceară „daune maxime” pe motiv că organizațiile ar submina economia națională prin reaua lor credință, prezumată, contrar legii, prin simplul fapt că s-au adresat instanțelor de judecată pentru probleme de mediu.

Această declarație vine, surprinzător, din același guvern care a promis să protejeze societatea civilă împotriva proceselor de tip SLAPP, prin transpunerea directivei europene în acest sens. Ne întrebăm cu cine va ține Guvernul Ciolacu, cu cetățenii sau cu ministrul Burduja?

În limbajul comun, conform Directivei UE nr. 2024/1069, SLAPP înseamnă acțiuni de intimidare, constând în acționarea în judecată la instanțele civile, îndreptate împotriva persoanelor sau organizațiilor care fac declarații sau întreprind orice activități/acțiuni care privesc o chestiune de interes public. Apărarea mediului este, în mod vădit, o chestiune de interes public.

APADOR-CH a avut în ultimul an o colaborare încurajatoare cu o parte a guvernului condus de Marcel Ciolacu, mai exact cu Ministerul justiției, care a fost în mare parte receptiv la sugestiile societății civile în legătură cu proiectul legii de transpunere a Directivei anti SLAPP în legislația românească.

Concret, împreună cu câteva zeci de cetățeni, jurnaliști și ONG-uri, majoritatea având deja la activ procese abuzive prin care s-a încercat intimidarea lor, am cerut ministerului ca în viitoarea lege anti SLAPP românească să fie introduse mai multe garanții care să prevină sau să combată astfel de procese.

*

De exemplu o mână de cetățeni din Suceava se luptă de ani de zile chiar cu Consiliul județean Suceava, ca să-și păstreze satul neafectat de amplasarea în apropiere a unei gropi de gunoi. Cetățenii sunt intimidați de despăgubirile de zeci de mii de euro, cerute de Consiliul județean, în instanță, pentru „tupeul” de a-și cere dreptul la un mediu sănătos.

O altă comunitate, din București, a făcut demersuri legale către autoritățile locale, reclamând ilegalități comise de un dezvoltator imobiliar, care construiește în vecinătatea blocurilor lor. Din cauza asta, dezvoltatorul le cere în instanță despăgubiri de sute de mii de euro.

O altă comunitate, din Slobozia, se luptă să închidă un combinat care poluează apa și aerul locului. Oamenii au pierdut procesele și au de plătit sume mari ca despăgubiri, tot pentru că au încercat să-și apere dreptul la un aer curat.

*

Exemplele sunt multiple: jurnaliști reduși la tăcere prin procese în care li se cer despăgubiri uriașe, ONG-uri desființate pentru că nu au avut de unde să plătească aceste despăgubiri, cetățeni intimidați, care se tem că dacă ar îndrăzni să-și ceară drepturile și să chestioneze autoritățile pentru vreo decizie care le afectează viețile, ar putea să-și piardă casa sau alte bunuri în procese costisitoare.

Proiectul de lege de transpunere a Directivei anti SLAPP este aproape gata și urmează să fie supus dezbaterii publice, apoi guvernul trebuie să-l aprobe și să-l trimită în Parlament. În acest context, vine postarea ministrului Burduja, prin care aruncă totul în aer, instigând companiile din energie nu numai să deschidă procese de tip SLAPP, dar chiar „ să ceară în instanţă daune-interese în cuantum maxim împotriva ONG-urilor care introduc acţiuni cu rea-credinţă”. Burduja susține că România nu s-ar fi dezvoltat în ultimele decenii din cauza unor organizații care s-ar fi opus proiectelor energetice, și de aia nu avem noi acum energie ieftină. Nimic despre corupție, băieții deștepți din energie, lipsa unei viziuni moderne a statului privind devoltarea sectorului energetic. Domnul Burduja a găsit vinovatul de serviciu: ONG-urile de rea credință.

Acest tip de instigare, venită chiar de la un membru al guvernului, este incredibil și intolerabil într-o societate democratică, în care cu toții ar trebui să fim chemați la masa dezbaterilor, iar cei care se opun unui proiect să nu fie automat considerați dușmani ai poporului. O contestare a deciziilor autorității nu înseamnă automat un interes ascuns sau, mai grav, antinațional, ci poate înseamna că acea decizie nu e bună și mai trebuie lucrat la ea.

La fel cum, dacă un cetățean sau un ONG pierde un proces prin care a contestat o autorizație sau o decizie a autorității nu înseamnă că a fost mânat de rea credință, ci că a încercat în acel mod să oprească o acțiune care îi afecta unele drepturi. Reaua credință înseamnă altceva decât simpla greșeală, iar cetățenii și ONG-urile nu trebuie transformați în ținte ale SLAPP pentru că din cauza unei greșeli au pierdut un proces.

„Cine greșește, plătește”, spune ministrul Burduja. Dar, spunem noi (și Codul civil), o greșeală nu înseamnă rea-credință, care presupune intenția de a face rău. Potrivit legii civile, reaua-credință nu se prezumă, ci trebuie dovedită. În schimb, ceea ce legea prezumă și, ca urmare, nu trebuie dovedit, este buna-credință. Astfel că ne întrebăm, cu bună-credință: dar dacă cel care greșește este chiar dumnealui? Sau mai mult, folosind raționamentul său, în cazul ăsta nu dă chiar ministrul dovadă de rea credință, dacă luăm în considerare și plângerile penale pe care le-a făcut anterior unor ONG-uri care îndrăzneau să-i conteste unele decizii?

Ministrul Burduja promite în aceeași postare în care instigă la SLAPP că va pune pe masa guvernului un proiect care va legifera această amenințare. Oare cu cine va ține Guvernul Ciolacu, atunci când va găsi pe masa de lucru două proiecte diametral opuse: proiectul legii anti SLAPP, produs de Ministerul justiției, sau proiectul legii instigării la SLAPP, propus de ministrul Burduja. Guvernul va ține cu cetățenii și cu democrația sau cu un ministru care în loc să stea la masă cu cetățenii preferă să-i amenințe că le rupe picioarele dacă îndrăznesc să i se opună?

Decizii, decizii.

P.S. ARTICOLUL 35 din Constituție:

(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

https://apador.org/wp-content/uploads/2025/03/Burduja.jpg 720 1280 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-03-21 11:26:352025-03-21 12:03:28APADOR-CH cere demiterea ministrului Sebastian Burduja, pentru instigare la adresa societății civile

Ministerul justiției promite o protecție mai bună a vocilor incomode din societate, prin viitoarea lege anti SLAPP

27/02/2025/in , Buna guvernare, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Solicitările APADOR-CH, susținute de o mare parte a societății civile, au fost incluse în proiectul legii de transpunere a Directivei anti SLAPP; Totuși, procesele penale și administrative, intentate pentru intimidarea activiștilor și jurnaliștilor, rămân o problemă

 


Aceasta este relatarea unei dezbateri care a avut loc în februarie 2025, în cadrul proiectului „Using the Charter for Fundamental Rights and EU law to build civic space resilience in Romania” Programul Liberties CERV-STRIVE-2024, finanțat de Comisia Europeană. Dezbaterea a fost organizată la București de APADOR-CH în colaborare cu Freedom House și cu sprijinul European Implementation Network.


 

Transpunerea directivei anti SLAPP în legislația națională și de ce ne trebuie

Ne zbatem de mai bine de un an să convingem autoritățile române să pună, prin lege, niște stavile în calea unui fenomen tot mai întâlnit: procesele abuzive, de intimidare, pe care companii private și chiar autorități publice le intentează oamenilor de bună credință (cetățeni, jurnaliști sau organizații neguvernamentale) care îndrăznesc să ridice capul și să ceară drepturi și respectarea legilor. În bruxeleză, acest tip de procese se cheamă SLAPP (Strategic Lawsuits Against Public Participation) – adică descurajarea, prin procese, a participării la viața publică – și are deja o directivă europeană menită să-l combată. Acum e rândul legiuitorului național să o transpună într-o lege.

În România avem deja două organizații neguvernamentale dizolvate în instanță, pe motiv că nu au reușit să-și plătească cheltuielile de judecată în urma unor astfel de procese pierdute. Mulți cetățeni și jurnaliști sunt târâți de ani de zile prin procese, fie pentru că au scris ceva ce nu convine, fie pentru că au încercat să-și apere dreptul la un mediu de viață sănătos, contestând deciziile autorităților.

Portretul jurnalistei Daphne Caruana-Galicia, la o manifestare de comemorare

De fapt, directiva anti SLAPP s-a născut după moartea jurnalistei malteze Daphne Caruana-Galicia, ucisă în 2017 de o bombă în propria mașină. La momentul morții, ea avea peste 40 de procese prin care se încerca intimidarea ei. Până când bomba a fost mai eficientă. Eliminarea ei nu a făcut decât să arate că fenomenul intimidării vocilor inocomode, prin procese abuzive, este extins la nivel planetar și că, dacă noi, europenii, ținem la democrația noastră, trebuie să avem niște sisteme legale de protejare a celor intimidați. Oamenii trebuie încurajați să participe la viața cetății, nu descurajați prin procese intentate de cei mai bogați.

Lungul drum al legii către oameni

Directiva anti SLAPP este un cadru general, european, pe care țările membre UE sunt invitate să-și bazeze legile naționale anti SLAPP. În linii mari, ea prevede că în cazul unor procese de tip SLAPP, partea hărțuită, cetățeanul, jurnalistul, ONG-ul, să beneficieze de niște sisteme de protecție: chemarea în judecată să poată fi respinsă rapid de judecător, dacă este considerată nefondată, hotărârea judecătorească să fie publicată, să fie oferite despăgubiri pentru ca pe viitor abuzatorii să fie ei înșiși descurajați să mai apeleze la justiție ca la un bici etc.

Din păcate directiva europeană se referă doar la cazurile transfrontaliere, adică acele cazuri în care pârâtul și reclamantul trăiesc în țări diferite. Dar în statistica SLAPP aceste cazuri reprezintă mai puțin de 10% din totalul proceselor. Așadar, pentru că grosul proceselor îl reprezintă lupta între părți rezidente în aceeași țară, este rolul fiecărui stat să-și protejeze cetățenii prin legi chiar mai bune decât directiva.

APADOR-CH a cerut acest lucru încă din 2024, propunând Ministerului Justiției câteva instrumente concrete pentru apărarea cetățenilor de abuzurile celor puternici (companii și autorități):

  • În primul rând un mecanism de reducere a cheltuielilor de judecată disproporționate, cheltuieli care au dus și la desființarea unor organizații,
  • și extinderea garanțiilor prevăzute în directiva anti SLAPP și la cazurile naționale. O măsură nu doar posibilă, dar și încurajată de Comisia Europeană și alte foruri.

Alături de noi au fost în aceste cazuri zeci de organizații civice, cetățeni și jurnaliști, iar Ministerul justiției a promis că va studia situația.

La întâlnirea care a avut loc la București, săptămâna trecută, reprezentanta Ministerului Justiției a declarat că proiectul legii de transpunere a directivei anti SLAPP include și cazurile naționale civile. E un început promițător, dar care trebuie să fie urmat de alte mecanisme de protecție, și pentru cazuri penale sau de contencios administrativ, care în practică pot fi de asemenea subscrise SLAPP.

Mai jos este o descriere a discuțiilor care au avut loc la întâlnirea organizată de APADOR-CH și Freedom House, la care au participat cetățeni victime ale SLAPP, jurnaliști, specialiști în drept, parlamentari români și reprezentanți ai autorităților.

România, în top 3 european la procese abuzive contra oamenilor care nu tac

 

Italia, România, Serbia și Turcia sunt țările europene cu cele mai multe procese SLAPP, a spus în deschiderea discuțiilor Daisy Ruddock, reprezentanta Coalition Against SLAPPs in Europe (Coaliția împotriva SLAPP în Europa). CASE este o coaliție de peste o sută de ONG-uri din toată Europa, coagulată în special după moartea jurnalistei malteze, care a lăsat „moștenire” familiei sale mare parte din procesele cu care se încercase reducerea ei la tăcere.

CASE își propune să lupte cu SLAPP, ajutând victimele acestor procese, fie cu sprijin juridic sau doar susținere și informare, dar în același timp făcând advocacy pe diverse paliere pentru promovarea legislațiilor naționale anti SLAPP care să mai reducă din avântul pe care fenomenul l-a luat în ultimii ani.

„Am identificat procese SLAPP în 41 de țări din Europa, dintre care multe au fost în Italia, România, Serbia și Turcia. Majoritatea cazurilor sunt procese civile, dar există și procese penale. Iar marea majoritate a proceselor se bazează pe legile naționale privind defăimarea, așa că ținta cea mai comună a unui SLAPP este un jurnalist, dar și editorii mass-media, activiștii și ONG-urile pot fi vizați, precum și avocați, academicieni politicieni, aproape orice persoană poate fi vizată de un SLAPP. De obicei oamenii de afaceri sunt cei care intentează procesele, urmați de politicieni. Ei sunt vinovații principali. Ca pondere, din cazurile pe care le-am înregistrat numai 9,4% au fost cazuri transfrontaliere”, a spus Daisy Ruddock.

Conform CASE, ca să ne dăm seama dacă avem de-a face cu un SLAPP, trebuie să identificăm trei factori principali:

  1. Dacă acțiunea în justiție este introdusă de o entitate privată?
  2. Dacă acțiunea în justiție vizează acte de participare publică?
  3. Dacă procesul a fost intentat cu scopul de a reduce la tăcere, închide sau descuraja actele de participare publică?

Dar mai sunt și alte criterii care se regăsesc în multe dintre procesele SLAPP:

– dacă remediile cerute/oferite de instanță sunt neobișnuit de agresive sau disproporționate,

– dacă reclamantul încearcă să majoreze costurile,

– dacă reclamantul încearcă să exploateze avantajul economic pentru a exercita presiuni asupra pârâtului, deci folosind banii pe care îi deține atunci când știe că pârâtul nu are capacități financiare pe care le are pentru a încerca să-i preseze să renunțe la acțiunea lui,

– dacă procesul vizează mai degrabă un individ decât o organizație, deoarece acest lucru îl face pe individ mai vulnerabil,

– dacă argumentele invocate în cauză sunt lipsite de temei din punct de vedere juridic,

– dacă reclamantul folosește procesul pentru a-și intimida și hărțui criticii,

– dacă procesul pare să facă parte dintr-o campanie mai largă de hărțuire sau intimidare.

Toate aceste caracteristici, nu neapărat cumulate, pot să ridice semne de întrebare oricărui judecător, chemat să tranșeze un astfel de proces, iar reprezentanta CASE spune că ele trebuie să fie avute în vedere și de autoritățile naționale atunci când transpun directiva.

„Noi ne-am dori ca legislația să se aplice în toate contextele, civil, penal, administrativ. Ne-am dori, de asemenea, să includă cazuri naționale, deoarece majoritatea SLAPP-urilor sunt interne. Este o problemă deosebită în România, așa că recomandăm includerea cazurilor interne, alături de alte instrumente cum ar fi: mecanismele de sprijin, conștientizarea, formarea judecătorilor și avocaților, etica avocaților, colectarea datelor, monitorizarea SLAPP, toate acestea sunt cu adevărat importante în lupta împotriva SLAPP” a explicat Daisy Ruddock.

Ea a adăugat în final că momentan, la nivel UE, nu sunt multe țări care au implementat de fapt directiva sau recomandările Consiliului Europei. Ea consideră că legea de implementare în Malta nu este suficient de eficientă, însă crede că două exemple mai bune ar fi cel Belgian și cel din UK, la care se pot uita și alte țări în procesul de transpunere a directivei anti SLAPP.

 

Ce se întâmplă în practica noastră: directiva e doar o fundă roșie pe o cutie cadou

 

Avocata Nicoleta Popescu

Despre practica națională a vorbit avocata Nicoleta Popescu, membră a Baroului București, care apără un pârât în celebrul proces intentat de One Properties mai multor organizații și cetățeni din Grupul Floreasca civică:

„Compania One, în calitate de reclamantă, a dat în judecată 11 părți, trei organizații neguvernamentale și 8 persoane fizice. Eu am reprezentat în acest dosar o persoană fizică. Cererea de chemare în judecată a vizat acțiunile civice făcute de reprezentanții organizațiilor civice și de persoanele fizice din Grupul Floreasca. Reclamantul a cerut daune în solidar de la pârâți în cuantum de 500.000 de euro, reprezentând o reparație patrimonială, ca urmare a proferării de acuzații nefondate la adresa reclamantului pe platformele de social media și, atentie!, de trimitere de pretiții, adrese, sesizări, cereri sau email-uri către autoritățile publice în care s-au adus acuzatii la adresa reclamantei, formulate în scop șicanator. Cum apreciați? Există elemente care să încadreze acest caz în SLAP?”, a întrebat Nicoleta Popescu audiența întâlnirii.

Cristina Vanea, una dintre pârâtele din acest proces, a adăugat că One Properties a mai cerut într-un proces separat alte 500.000 de euro despăgubiri, așa că suma totală pretinsă de la pârâți se ridică la un milion de euro. Ea a subliniat că oamenilor din Grupul Floreasca Civică li se cer aceste despăgubiri pentru că și-au exercitat niște drepturi democratice:

„pentru că am făcut petiții și reclamații la autorități și că am fi administratorii unei pagini de Facebook pe care am distribuit înregistrări ale modului în care One lucra pe șantier, cu încălcarea legilor. De exemplu lucrau noaptea, deși erau în afara programului permis de acordul de mediu. Deci ajunge un privat să te dea în judecată că ai deranjat autoritățile cu petiții și sesizări?”.

Avocata Georgiana Iorgulescu, de la Centrul de Resurse Juridice, a subliniat că în acest exemplu pot fi destul de ușor identificate cele trei caracteristici enumerate de Daisy Ruddock în deschiderea întâlnirii, și anume:

  • E o entitate privată care inițiază astfel de litigi? Da, și e una foarte mare.
  • Este obiectul acestui litigiu împotriva participării publice? Da, e un subiect de interes.
  • Are cumva scopul de a hărțui, de a intimida, avem de-a face cu o mare firmă privată. Da

„Dacă o organizație neguvernamentală de mediu sau un grup de cetățeni afectați inițiază astfel de proceduri, este dreptul lor, constituțional, de a își apăra drepturile așa cum cred ei. Sigur, pot să piardă, se întâmplă, iar dacă au pierdut uneori trebuie să plătească cheltuieli de judecată exorbitante. În esență, cel care pierde plătește, dar în materie de mediu este ceva diferit, circumstanțial. Dar a veni ulterior, ca mare companie privată, să dai în judecată ONG-uri (și sunt multiple dosare) și persoane fizice care au anumite funcții în respectivele ONG-uri, pe răspundere civilă-delictuală, acesta este până la urmă un abuz de drept”, a conchis Georgiana Iorgulescu.

Nicoleta Popescu spune că acest proces este primul în care ea invocă directiva anti SLAPP, deși nu este deocamdată transpusă în legislația națională și se referă de fapt doar la cazurile transfrontaliere, ceea ce nu se aplică la procesul intentat de One întrucât toate părțile implicate au domiciliul și sediul în România:

„Trecând peste aceste detalii, eu am invocat SLAPP în fața instanței de judecată. Dar asta este doar pentru „impresie artistică”. Pentru că e o directivă netranspusă încă, nu este normă de drept obligatoriu în prezent, iar apărarea pe care noi trebuie să o facem în dosar trebuie să se refere strict la cadrul național de răspundere civilă delictuală și la jurisprudența CEDO. Prin urmare, ca să vă dau un exemplu plastic, dacă apărarea ar fi un pachet-cadou, frumos ambalat, invocarea directivei la acest moment este doar fundița roșie aplicată pe cadou, ca să dea frumos. Tu trebuie să ai conținut în acel pachet, pentru că dacă este doar fundița, după ce o înlături vezi că în apărare nu ai drept intern și obligatoriu pentru instanță și pachetul e gol. Adică n-ai nicio apărare și mergi pe o chestie strategică, pe directivă, dar să nu te întrebi după aceea de ce vei pierde”.

Nicoleta Popescu a mai adăugat că nu crede că judecarea în procedură accelerată a proceselor SLAPP, așa cum prevede directiva, va fi posibilă în justiția națională, întrucât la noi până și ordonanțele președințiale (care sunt proceduri accelerate) au termene de luni și chiar ani: „O simplă prevedere, că va fi o procedură accelerată, nu este suficientă ca în practică ea să fie pusă efectiv sau valorificată, trebuie să fim foarte realiști. Pentru un prejudiciu moral de cele mai multe ori mi-e greu să cred că va fi o procedură accelerată. Sau că în procedură accelerată vor fi efecte concrete în instanța de judecată”. Popescu a spus în schimb că transpunerea directivei ar trebui să vină la pachet cu o informare a tuturor profesioniștilor din sistemul de justiție.

Ce ne recomandă Consiliul Europei: să ne uităm și la cauzele penale și administrative

 

Alina Barbu, membră a Comitetului de Experți al Consiliului Europei

Dacă invocarea directivei e ca o fundiță roșie pe cadou, mai există și ceva „praf de stele” sub forma recomandării Consiliului Europei pe subiect. Alina Barbu este membră a Comitetului de Experți al Consiliului Europei, comitet care a redactat recomandarea Consiliului Europei către statele membre cum să combată SLAPP. Barbu a lucrat anterior și în Ministerul Justiției. Ea le-a spus avocaților prezenți la întâlnire că pot invoca în instanțe nu numai directiva anti SLAPP, chiar așa netranspusă, ci și recomandarea Consiliului Europei, un document adesea luat în seamă chiar de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În decursul mai multor reuniuni, între 2022-2023, înainte de adoptarea directivei europene, Comitetul de experți al CE a audiat și analizat cazuri de SLAPP din mai multe țări europene și a pus în recomandare mai multe elemente concrete pe care statele sunt invitate să le introducă în legislație, în completarea directivei.

Alina Barbu spune că la momentul redactării recomandării, experții știau „limitele și temeiul legal restrictiv al directivei și faptul că directiva nu va putea merge mai mult decât transfrontalier și caz civil”, dar din audierile și cazurile studiate au înțeles că practica este generalizată, nu numai în estul și centrul Europei, ci chiar și în vest, și tocmai de aceea au decis să le recomande statelor să meargă mai departe de acest cadru minimal și să extindă garanțiile asupra tuturor cazurilor naționale, civile, administrative și penale.

„Am avut discuții în cadrul comitetului: cum e posibil, adică autoritățile administrative, adică procurorii, să pornească procedurii care de fapt să aibă un alt scop? Da, și avem cazuri concrete. Și atunci, la nivelul Comitetului am spus OK, vom face referiri și la procedurile administrative și la cele penale, sigur, civilul rămânând principal obiect de reglementare. (…) Când ne-am apucat să redactăm, nu existau reglementări specifice anti SLAPP. Nici acum nu sunt. Era în lucru destul de avansat ceva în Malta. De ce? Ați aflat și știm cu toții de ce, dar oamenii erau nemulțumiți. Adică, experții maltezi invitați la comitet, au spus nu, ceea ce se face e doar bifă. Nu e ceva rău, dar nu e de ajuns. (…) Britanicii au mai luat niște măsuri și belgienii au făcut un proiect de act normativ care este disponibil public, inclusiv în limba engleză, în care au transpus extins directiva și în care au făcut referire inclusiv la recomandarea Consiliului Europei. Ei au modificat nu doar procedura civilă, ci și procedura penală. Iată, belgienii, care nu au avut asemenea provocări cum le-am avut noi, cu cazuri penale împotriva celor care participă la dezbaterea de interes public”, arată Alina Barbu.

Ea spune că un prim pas necesar ar fi popularizarea recomandării Consiliului Europei, tradusă și publicată pe site-ul IRDO, de exemplu, care este punct național focal de transpunere a directivei anti SLAPP. Apoi transpunerea directivei în legea națională ar trebui să fie mult mai largă decât prevede minimal directiva, statele naționale fiind de altfel încurajate să facă asta chiar de Comisia Europeană.

„De altfel, cred că ar fi o diferență de tratament nejustificabilă din niciun punct de vedere să acordăm protecție doar cazurilor transfrontaliere și să nu acordăm protecție cazurilor naționale. Directiva este doar un punct de plecare și dacă aș fi legiuitor m-aș uita un pic mai mult și la recomandare, și dacă se poate și la nevoile naționale, pentru că am spus-o și noi în recomandarea de la Consiliul Europei, noi am centralizat elementele culese de la nivelul statelor membre care s-au confruntat cu SLAPP. Este foarte posibil să mai apară unele lucruri, deoarece reclamanții sunt creativi, și legiuitorul național trebuie să se adapteze și să răspundă rapid acestei situații. Practic, atunci când veți transpune această directivă, va trebui să vă bazați pe o realitate din fața instanțelor naționale”, spune Alina Barbu.

Barbu subliniază că în recomandare a fost extins numărul indicatorilor de recunoaștere a proceselor SLAPP, pe care directiva i-a enunțat în articolul 8. „Sunt câteva puncte comune, de altfel le-a precizat și reprezentanta CASE. Trebuie să fie acea implicare într-o dezbatere publică, într-un subiect de interes public, a pârâtului. Trebuie să fie acea intenție, adică să arăți că prin simpla exercitare a acțiunii respective omul se va mai gândi a doua oară dacă mai face vreodată așa ceva. Începând cu primirea cerii de chemare judecată, cu cheltuieli foarte ridicate, acel efect de intimidare rezultă indirect din simplul mod în care este formulată o astfel de acțiune. Pentru că altfel acțiunile, dacă nu ar avea aceste caracteristici, ar fi simple acțiuni civile, administrative, penale. Problema se pune că în ultimii ani au început aceste proceduri judiciare să aibă efect de afectare a democrației prin împiedicarea participării la dezbateri de interes public. Aici este problema. Deci este mai mult decât un simplu abuz de drept pentru care oricum aveam instrumente”, arată Alina Barbu.

Recomandarea Consiliului Europei conține și câteva garanții extinse față de directivă, și ele vizează nu numai victimele SLAPP, ci și țintele. De altfel acestea se regăsesc și într-o recomandare a Comisiei Europene către statele membre, lansată odată cu propunerea de directivă. „Ce înseamnă sprijin pentru victime și ținte. Nu trebuie să aștept ca o persoană, un jurnalist, un ONG, un avocat, să ajungă victimă, să aibă calitatea de victimă într-o procedură, ca să-l ajut după aceea. El poate să fie doar țintă și ar fi binevenit și un sistem de sprijin al victimelor sau țintelor SLAPP. Eu doar am să subliniez câteva care mi se pare că sunt importante:

  • Un sistem de asigurare, pentru jurnaliști, cumva sprijinit de stat, care să acopere cheltuielile de judecată și cele cu avocatul, care trebuie să fie foarte bun. Sigur, avocatul din oficiu e bun, ajutorul judiciar e bun, dar să fim serioși, ai nevoie de un avocat foarte bun, cu foarte multă expertiză. Poți să apelezi la bunăvoința lui pentru pro bono, dar dacă sunt foarte multe cazuri, nu pot nici ei la nesfârșit.
  • Apelarea, pentru jurnaliștii care sunt în situații extreme, la sistemele de sheltere, la relocarea voluntară. Sigur, am depășit puțin partea civilă, dar am recunoscut amenințările care sunt evidente pentru anumiți jurnaliști și am spus în recomandare să se poată apela în astfel de situații la ce sisteme de protecție există. Nu trebuie să inventăm acum un sistem de protecție distinct pentru jurnaliști. Sunt victime? Sunt victime. Avem sisteme de protejare a unor victime relativ bine puse la punct. În general, sistemul pentru victimele traficului de persoane a fost recunoscut la nivelul UE ca fiind bine pus la punct în state. Și da, este în penal”, a spus Alina Barbu.

Emilia Șercan, jurnalistă prezentă la întâlnire, a punctat însă că deși i s-a oferit un adăpost în afara țării, atunci când a avut unul dintre procesele în care autoritățile statului încercau s-o compromită, nu a acceptat să plece,

„pentru că era important să fiu aici, să stau de gât cu statul român și să mă lupt cu el. Dar probabil că cel mai bine ar fi ca societățile profesionale, pe care din păcate noi nu le avem, să ofere protecția asta. Pentru că, sinceră să fiu, eu nu m-aș lăsa la mâna statului român sub nicio formă. Nu aș avea încredere sub nicio formă ca statul român să ofere protecție”.

Un avocat pățit: judecătorii trebuie să înțeleagă că trebuie să țină cu oamenii

 

Victimele SLAPP nu sunt numai jurnaliștii, organizațiile civice sau cetățenii, ci și avocații care intervin în apărarea lor. Diana Ionescu este cadru didactic la Universitatea Babeș Bolyai și avocat în Baroul Cluj. Deși este penalist, a inițiat în nume propriu acțiuni în sprijinul unor cetățeni din zona natală (județul Suceava), care se luptă de ani de zile cu Consiliul județean pentru că nu sunt de acord să li se construiască o groapă de gunoi deasupra satului, în Pasul Mestecăniș.

Avocata Diana Ionescu

 

„Într-un litigiu de mediu în contencios administrativ se opune un cetățean sau un ONG, unei autorități publice, emitentă a actului administrativ. În unele cauze intervin și beneficiarii, care uneori sunt companii private, uneori beneficiarii sunt tot autorități publice, ca în cazul acestui depozit de deșeuri, unde beneficiar al actelor administrative și emitent totdată este tot Consiliul județean Suceava. În momentul în care o autoritate publică angajează un avocat pe sume foarte mari de bani, se creează un dezechilibru între cetățean și autoritatea publică. Cetățeanul, dacă ar vrea să acceseze fonduri publice, are ajutorul public judiciar (care poate fi accesat și de către ONG-uri, pentru cauze de contencios administrativ), deci cetățeanul primește 500-1.000 de lei pentru o etapă de judecată, pe când Consiliul județean Suceava, cu încredințare directă, a dat 150.000 de euro unei firme de avocatură. 60.000 de euro în cauza privind hotărârea de Consiliul local, unde cetățenii au atacat, și 80.000 de euro în cauza privind autorizația de construire, unde m-am dus eu în nume propriu. În total 100 și ceva de mii de euro cu încredințare directă. Acesta este un dezechilibru fantastic și aceasta este o problemă, zic eu, de interes public, felul în care autoritățile publice pot accesa fonduri pentru plata avocaților”.

Diana Ionescu subliniază că folosirea banilor publici, discreționar, de către autorități, ca să lupte tocmai împotriva cetățenilor care au plătit prin impozite și taxe acei bani, este o chestiune care arată disproporția de forțe și care nu se discută nici public, nici la nivelul profesiei de avocat.

În aceste procese, pe lângă problema (de mediu în acest caz) pe care oamenii încearcă să o rezolve luptând cu autoritatea, ei ajung să mai aibă una, și mai gravă, a cheltuielilor de judecată disproporționate, pretinse de autorități în cârdășie cu firmele private de avocatură, care intimidează și înspăimântă. Diana Ionescu consideră că:

„dacă începe să ne fie frică să mergem în justiție, democrația este afectată, pentru că puterea judecătorească se poate exprima doar atunci când cineva o sesizează cu o acțiune. Și atunci, și Convenția de la Aarhus spune în mod expres că cetățenii trebuie să aibă rol activ și trebuie să fie încurajați. Și dacă cetățenii merg la justiție, nu pot fi împovărați cu cheltuieli foarte mari”.

Tot ea subliniază că norma internă spune că cheltuiele de judecată trebuie să fie rezonabile, iar acest lucru este subliniat și de Convenția de la Aarhus, ratificată și de UE. Ionescu dă exemplul UK, unde „în litigiile de mediu, dacă reclamantul pierde, poate plăti cel mult 5.000 de lire, dacă este persoană fizică, și cel mult 10.000 de lire, dacă este persoană juridică. Instanța poate să dea și mai jos, dar avem această limită maximă stabilită”.

De aceea, Diana Ionescu a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza în care a atacat autorizația de construcție a gropii de gunoi din Suceava. „Deși jurisprudența Curții era clară, am considerat că e potrivit să avem o trimitere preliminară pe România, pentru că altfel se impune în fața instanțelor naționale. Și asta este cauza C-252-22, trimitere preliminară din România, unde Curtea de Justiție își reia jurisprudența și spune în mod clar că în litigiile de mediu cheltuielile trebuie să fie rezonabile și că instanța națională trebuie să interpreteze dreptul național astfel încât să asigure această condiție”.

În același timp, Diana Ionescu crede că este necesară și o discuție despre etica profesiei de avocat, spunând că dacă avocații și-ar refuza clienții care intentează procese SLAPP, pe motiv că acele procese dăunează statului de drept și democrației, altfel ar sta situația: „Eu sunt avocat, dar eu n-aș putea să scriu în viața mea acele cifre. Nu știu cum te ține pixul și calculatorul să scrii așa ceva și să-i ceri celuilalt așa ceva. Cred că este vorba de o chestiune de etică și cred că despre etica avocaților în România trebuie să vorbim pentru că nu se vorbește”.

Diana Ionescu a reiterat că nu atât criteriul celerității în judecarea proceselor SLAPP va fi o problemă, după transpunerea directivei, ci care este adevărata rațiune pentru combaterea SLAPP:

„cred că o provocare mai mare este cea pe fond. Ca judecătorii să înțeleagă cu adevărat care este rațiunea. Și anume, că atât timp cât sperii oamenii să nu facă lucruri, democrația ta se va duce în cap. Și nu mă feresc să mai spun un lucru. S-ar putea ca unii judecători tocmai să interpreteze și să spună că e o bună cale să-i mai oprim pe ăștia care vorbesc. Nu trebuie să ne ascundem nici de acest lucru. Pentru că România are în spate istoria statului legionar, statului comunist în care justiția a fost un instrument. Și justiția riscă să fie un instrument și acum. Și atunci, foarte important va fi valoarea pe fond, de ce este importantă formarea profesională și lumea să înțeleagă că acest SLAPP nu e o simplă chestiune tehnică pe care construim cinci grile, ci este o chestiune ce ține profund de democrație și de rolul fiecărui cetățean, fie că sunt profesori universitari, fie că sunt avocați, fie că sunt cetățeni simpli, așa cum vorbea doamna mai devreme. Deci, judecătorii trebuie să se plaseze pe poziția de protectori ai oamenilor. Asta vor trebui să înțeleagă. De ce? Pentru că oamenii trebuie încurajați să meargă la justiție. Jurnaliștii trebuie încurajați să vorbească despre teme de interes public. Nu trebuie să stea cu sabia deasupra capului”.

Și Alina Barbu a adăugat că inclusiv în recomandarea Consiliului Europei s-a pus problema conștientizării rolului eticii în practicarea celor două profesii puternic implicate în SLAPP: jurnalismul și avocatura. În ambele, un rol esențial avându-l asociațiile profesionale ale celor două bresle.

„Oamenii trebuie protejați înainte de a deveni victime. O cale de protecție este aceea de a aduce în discuție și un subiect absolut necesar, etica avocaților. Pentru că un reclamant într-un astfel de dosar este asistat de un avocat. Și avocatul ar trebui să fie primul filtru și să-i spună domnului de la One United, din această speță, eu ca avocat nu pot face acest lucru pentru că este împotriva rule of law. Și eu ca avocat am primă obligație să apăr statul de drept și eu ca avocat nu îți fac această acțiune”, a conchis Diana Ionescu.

Despre etica profesiei de jurnalist și imposibilitatea de a o impune prin justiție a vorbit și Brândușa Armanca, jurnalist la Europa Liberă România: „Eu mă ocup de foarte mulți ani de etica jurnalismului care a ajuns în România la faza „marș javrelor”. Am lucrat foarte mult pe acest domeniu și ca profesor universitar și ca jurnalist activ. Din păcate nu am ajuns foarte bine. Întrebarea este cum faci să convingi o profesie, cum este profesia liberală a avocatului sau jurnalistului, că fără acest fundament etic n-o să mai putem trăi și colabora? E o întrebare retorică pentru că eu n-am putut răspunde la ea. Eu însămi am pornit un proces, care durează deja de trei ani, din dorința de igienă morală, cu toate cheltuielile și durata… pentru că cel mai mult mă sperie durata, mi-e frică că mor și nu apuc să termin acest proces”.

Părerea unor senatoare: legea trebuie să-i protejeze și pe ceilalți de abuzurile ONG-urilor

 

La întâlnire au participat și parlamentari din partidele USR și AUR. Simona Spătaru, senator USR și avocat de profesie, a subliniat că proiectul de lege ar trebui să fie foarte bine pus la punct prin dezbaterile cu societatea civilă înainte de a ajunge în Parlament, pentru că odată ajuns acolo lucrurile vor merge rapid și foarte greu se vor mai putea adăuga prevederi în proiect:

„Mi-ar fi plăcut să avem la această masă și judecători. Pentru că dacă pornim să creăm un act normativ util din toate punctele de vedere, cred că trebuie să fie la masă toți care sunt implicați în procesul acesta. Judecătorul, știm prea bine, dacă nu are normă, nici nu o să-ți aplice. Mi-ar fi plăcut de asemenea să lucrăm pe un draft direct, să fim cât mai aplicați, pentru că, vă dau un exemplu din Parlament, ultimul document de acest fel care a produs emoție a fost avertizorul de integritate și acolo o mare parte din legiuitori consideră că vorbim despre favorizarea turnătorilor atunci când discutam despre cum să transpunem mai multe elemente ca un avertizor de integritate să aibă identitatea protejată. Și a trebuit să explic de ce am nevoie de niște amendamente pentru a-i proteja identitatea, pentru ca el să se poată exprima și deci instrumentul legislativ să fie unul util, nu doar declarativ.

Este important să pornim de la un draft, dintr-o formă de dezbate, să nu ajungem în Parlament cu un draft foarte sec, de transpunere seaca a directivei, pentru că în Parlament lucrurile se desfășoară pe repede înainte. Deci dacă am ajuns cu el în fază de haide să-l băgăm în comisii și să îi emitem raport, suntem deja într-un… deciziile au fost luate, asta vreau să spun. Deci, până acolo, acest draft trebuie să fie liber, să circule, să ni-l asumăm, să ne uităm la exemplele celor care suferă din cauza acestor procese. Și da, directiva trebuie aplicată la cauze naționale. Pentru că toți cei care suferă sunt cetățeni români, dați în judecată tot de cetățeni români sau de autorități publice române sau companii cu sediul în România. Și cred că acesta va fi pasul cel mai dificil de trecut și în transpunerea directivei dacă o ducem la cauze naționale. Și provocarea cu celeritatea, cum rezolvăm procedural ca acțiunea să fie oprită mai repede”.

Daniela Ștefănescu, senator AUR, crede că legea trebuie să fie cât mai clară și să protejeze toate părțile, căci abuzuri se fac și de către ONG-uri:

„Eu cred că legea trebuie să fie un instrument atât de clar încât atât judecătorul cât și reclamantul să aibă cuantificat efectul acțiunilor sale. Să fie predictibil, pentru că în măsura în care construiești o lege, nu o faci numai pentru o parte, o faci și pentru ceilalți. Adică și ceilalți trebuie protejați de diverse abuzuri care pot fi făcute de ONG-uri sau știu eu ce alte situații. Și astfel legea trebuie să fie un instrument clar în care să poată să fie cuantificată acțiunea și în care, într-adevăr, limita despăgubirilor să fie de bun simț”.

Cum încearcă Ministerul Justiției să țină cu toată lumea

 

Ruxandra Pașoi, reprezentanta Ministerului Justiției la întâlnire, a declarat că proiectul de lege de transpunere a directivei este într-o etapă de definitivare și va fi supus consultării publice, conform legii, urmând să se încadreze în termenul stabilit de transpunere, până în mai 2026.

Ca să nu țină audiența în suspans, Ruxanda Pașoi a spus că

„în forma actuală a proiectului, aflat în lucru în cadrul Ministerului, domeniul de aplicare al reglementării este extins și la cauzele naționale. Deci proiectul privește atât cauzele transfrontaliere cât și cele naționale. El urmează, bineînțeles, să includă în legislația națională garanțiile specifice pe care le presupune directiva și mă refer aici la cauțiune și la cererea de respingere rapidă. Iar în ceea ce privește cel de-al treilea tip de garanții pe care directiva le numește remedii, acestea se găsesc deja în legislația națională, ele vor fi doar adaptate pe alocuri, acolo unde este necesar, pentru a transpune corect și complet directiva. Mă refer la publicarea hotărârii, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul, atât moral, cât și material, la amenda judiciară pe care instanța o poate aplica pentru procedura abuzivă și, bineînțeles, la cheltuielile de judecată care se vor acorda așa cum prevede și legislația națională. Deci în acest moment, în evaluarea noastră, nu am considerat că legislația ar impune modificări în acest punct de vedere pentru că ea permite acordarea cheltuielilor de judecată în integralitate, cu condiția în care să nu fie excesive sau disproporționate”.

Celelalte elemente incluse în proiectul de lege de transpunere, conform declarațiilor doamnei Pașoi, ar fi:

– Va exista o prevedere inspirată atât din textul directivei, dar și din legislația în vigoare, articolul 37 din CPP, având în vedere că ne-am propus nu doar să obținem celeritatea procedurii, să asigurăm celeritatea procedurii, dar și să eliminăm toate acele cerințe care ar putea eventual să prelungească inutil procedura. Deocamdată proiectul nu are termene concrete care privesc această celeritate;

– Am gândit o normă care să acorde organizațiilor neguvernamentale posibilitatea unui amicus curiae prin care să depună, bineînțeles cu acordul pârâtului, înscrisuri la dosar și nu să aibă o situație similară intervenientului în procesul civil, fie el și accesoriu, neavând un interes personal în cauză;

– Cu privire la informarea atât a profesioniștilor dreptului cât și a publicului larg, acest rol îl va în actuala etapă îl va prelua IRDO. Și, de asemenea, sperăm ca aceste hotărâri care se vor pronunța să fie publicate într-un mod cât mai accesibil pe site-ul instanțelor, astfel încât să ofere informațiile necesare la popularizarea procedurilor;

– Cele două garanții specifice, cauțiunea și acțiunea de respingere rapidă, gândim o procedură care să fie cât mai rapidă, dar în același timp să respecte drepturile procesuale și să asigure echilibrul procesual al ambelor părți, tocmai pentru a preveni orice dezechilibre care ar putea să dea naștere la litigii la CEDO. Este clar că instanța se va pronunța rapid, pe baza conținutului cererii de chemare în judecată și a răspunsului pe care reclamantul este obligat să îl prezinte față de cererea de respingere a pârâtului. În caz de soluționare a cererii, dacă instanța admite cererea de respingere, va pune capăt procesului, deci va fi o soluție pe fond, cu posibilitatea pentru reclamant de a o ataca conform legii, deci va beneficia de căile prevăzute de lege pentru soluția respingerii cauzei, iar dacă este o soluție de respingere, aceasta va fi definitiva și va continua procedura pe fond a cauzei, tocmai pentru a asigura echilibru în cauză.

– Legea nu are dispoziții tranzitorii, nu se va aplica proceselor în curs.

Întrebată de audiență care va fi modalitatea concretă de funcționare a acestui mecanism de respingere cu celeritate a procesului, și de ce nu are posibilitatea unei căi de atac și pârâtul, nu numai reclamantul, Ruxandra Pașoi a explicat:

„Este soluția din directivă și pe care o considerăm cea mai corectă din punct de vedere al asigurării echilibrului, dacă judecătorul fondului consideră că cererea nu este vădită întemeiată, e cam greu de justificat în ce măsură o soluție contrară a judecătorului din calea de atac ar putea să treacă testul Curții Europene. Pentru că vădit întemeiată înseamnă vădit întemeiată. Adică, dacă există divergență de opinii între cei doi judecători, asta este mai curând un indiciu că cererea nu este vădit neîntemeiată și atunci ar trebui să continue procedura pe fond. Dar asta nu înseamnă că la sfârșitul procedurii judecătorul nu va putea ajunge la concluzia că procedura a fost abuzivă și să acorde toate cele patru garanții despre care aminteam, să amendeze, să dispună publicarea, să oblige la plata tuturor despăgubirilor și, bineînțeles, asta nu exclude o soluție finală, în sensul că a fost, totuși o cauză SLAPP. Înseamnă doar că se va continua judecata pe fond, pentru că cererea nu este vădit neîntemeiată. Cererea de respingere ca vădit neîntemeiată poate fi făcută de pârât în cursul procedurii, în principiu în fața primei instanțe. Este destul de greu de a vorbi de o respingere rapidă când suntem deja în calea de atac. Și directiva nu obligă la asta. Adică, în mod normal, dacă pârâtul consideră că este victima unei cauze SLAPP, el va avea tot interesul să invoce încă din primă instanță acest lucru. Și va face o cerere de respingere rapidă”.

Nicoleta Popescu a întrebat dacă judecătorul poate invoca din oficiu că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, în caz că pârâtul nu are suficiente cunoștințe juridice necesare ca s-o facă sau nu-și permite un avocat. Răspunsul a fost că nu, în proiect judecătorul nu are această libertate și nici directiva nu prevede. Alina Barbu a intervenit spunând că acest lucru este totuși recomandat de Consiliul Europei și ar fi util de introdus în lege, mai ales că directiva nici nu-l interzice.

Din sală au mai existat voci de avocați care au amintit că există deja această posibilitate de liberă dispunere a judecătorului în cauze civile, de exemplu în cauze de divorț pentru încredințarea minorilor, deci ar putea fi introdus acest rol activ al judecătorului și în cauzele SLAPP, unde tot despre o disproporție de forțe între părți este vorba.

„Se poate face, dar cu respectarea principiilor dreptului procesual-civil în care trebuie să încadrăm această nouă reglementare. Sigur că putem să discutăm, putem să cerem și părerea și, cu siguranță, că o vom face, și a sistemului judiciar, dar trebuie să avem grijă să nu lezăm principii cum ar fi disponibilitatea, să nu lezăm dreptul la un proces echitabil al celeilalte părți”, a admis reprezentanta ministerului.

Luca Ciubotaru, reprezentant Leader Just, a ridicat problema încadrării cazurilor de SLAPP în așa fel încât ele să poată fi regăsite, la o căutare în sistemul ECRIS, precum și introducerea în lege atât a cauzelor penale cât și administrative, deoarece acestea au o pondere mare în rândul cauzelor SLAPP.

Ruxandra Pașoi a admis că în acest moment și ministerului i-a fost greu să găsească cauze SLAPP în sistemul instanțelor, tocmai din cauza lipsei elementelor definitorii, și că probabil se va lucra la o modalitate tehnică de marcare a acestora în ECRIS, dar numai la finalul procedurii, atunci când instanța va califica acel proces drept SLAPP.

Cât privește încadrarea cauzelor penale și administrative, Alina Barbu a punctat că la acest moment ar fi imposibil de introdus și cauzele de răspundere civilă delictuală în categoria SLAPP, întrucât ar intra acolo și cazurile de libertate de exprimare, dar și accidentele auto, malpraxis și orice înseamnă prejudiciu.

În privința ajutorului public judiciar pentru victimele SLAPP, vocile din sală au fost pro și contra, printre argumentele invocate fiind și exemplul legii avertizorilor de integritate, în care deși este prevăzut acest ajutor judiciar și avocatul din oficiu, practica din ultimii ani ne-a arătat că multe barouri din țară nu au știut că au această obligație, de a acorda ajutor public judiciar avertizorilor, după cum nici publicul larg nu e foarte bine informat despre această posibilitate la îndemâna cetățenilor și ONG-urilor. De asemenea, au existat cazuri în țară în care nici măcar judecătorii nu au luat în considerare statutul de avertizor de integritate în unele situații.

Pentru informarea publicului și mai ales a categoriilor profesionale direct implicate – judecători, avocați – ar fi necesară o campanie susținută de informare, pentru care e nevoie de bani. Bani care nu sunt aprobați niciodată în proiectele de buget votate în Parlament, după cum a explicat Oana Murariu (USR), autoarea amendamentului privind ajutorul public judiciar pentru avertizori. „Bineînțeles, amendamentele se resping, dar ideea e ca Ministerul Justiției să aibă în vedere aceste elemente, pentru că degeaba avem legislație dacă cetățenii care pot să beneficieze de ea nu cunosc acest lucru. Și chiar cred că e o idee bună în continuare și mă bucur că are cine să transmită mai departe mesajul”.

Clara Sigheti, reprezentanta Ambasadei SUA: a fost de părere că

„ajutorul judiciar, trecând dincolo de problema de asumare practică, nici principial nu mi se pare a fi soluția, având în vedere că tot cetățenii ar fi cei care ar trebui să plătească acest ajutor judiciar, în condițiile în care, discutăm de niște companii foarte mari, cu resurse foarte ample și cu case de avocatură care percep niște comisioane enorme, nu mi se pare OK ca cetățeanul să suporte toate aceste cheltuieli”.

 

Concluzii și promisiuni

 

„Sunt aici experți în drept, specialiști în drept constituțional, profesori universitari, avocați și mulți alți specialiști în apărarea dreptului omului. Cu toții avem același obiectiv comun, directiva să fie transpusă într-o modalitate cât mai eficientă, și vrem să ne implicăm, vrem să vă ajutăm”, a amintit Alina Monceanu, avocat, reprezentanta Konrad Adenauer Stiftung, o promisiune pe care Ministerul justiției ne-a făcut-o tuturor în 2024, la prima întâlnire pe această temă. Ea a cerut reprezentantei ministerului să transmită proiectul de lege în grupul de experți, înainte ca acesta să intre în procedura oficială de consultare publică.

Despre importanța transpunerii extinse a directivei și introducerea în proiect a cât mai multor propuneri din partea societății civile, astfel încât în Parlament să ajungă un proiect solid, a punctat și senatoarea USR Simona Spătaru:

„Pentru că, de exemplu, este foarte greu de înțeles de ce s-ar elimina din sfera directivei acest litigiu în care statul este implicat, acest contencios. Eu știu că de multe ori partea nu de bună credință este și statul. Emite încă un act administrativ identic, se numește numărul 2 din 2023, numărul 1 a fost anulat, și atunci, eu ca cetățean am o casă, mi se ridică un bloc în față, încep să atac actele administrative, dar investitorul are clar puterea mai mare decât mine, că se duce și mai ia de la primărie încă trei acte, unul după altul, eu unde mă mai duc să le atac în litigii separate, care nu sunt în cadrul procedurii? Deci rugămintea din partea mea este ca acest draft neapărat să conțină ce oferă acum directiva în tot. Deci nu porniți de la mai puțin. Dacă se oferă mai mult, excepțional, dar nici nu scoateți ce e în directivă”.

Avocata Georgiana Iorgulescu

Și Georgiana Iorgulescu a conchis că eliminarea proceselor de tip contencios din legea de transpunere a directivei nu schimbă cu nimic grava situație în care suntem deja cu cheltuielile de judecată disproporționate.

„Asta este cheia problemei. Dacă rămânem pe zona cheltuielilor de judecată pe Codul de procedură civilă, suntem cum am vorbit, cu același Cod de procedură civilă colega noastră, Diana Ionescu, are de plătit 80.000 de euro, domnii de la Pojorâta au 60.000 de euro și alții au fost desființați. Este același Cod de procedură civilă unde onor judecătorul, când e el foarte activ, citește numai jumătate, că acolo scrie că judecătorul din oficiu poate să cenzureze cheltuielile de judecată. Poate nu a vrut să fie activ sau a zis că e bine așa. Eu cred că zonele astea extrem de periculoase de SLAPP trebuie incluse aici, nu trebuie să le lăsăm așa. Toți oamenii ăștia care au fost, sunt acum în litigii, nu știu dacă în cazul unuia dintre ei un judecător a redus cheltuielile de judecată, deși sunt convinsă că avocații pe care i-au avut au solicitat acest lucru pe baza Codului. Dacă remediile spuneți că rămân cele actuale, n-am făcut nimic vizavi de cheltuieli. CJUE, în cauzele de mediu, spune că aceste cheltuieli trebuie să nu fie prohibitive, și că judecătorul național trebuie să interpreteze dreptul intern de așa manieră încât să nu fie prohibitive. Deci avem cazuri la CJUE, inclusiv colega noastră, Diana Ionescu, are cazuri pentru România la CJUE și rămâne cum am vorbit, că judecătorul se uită la textul ăla general din procedura civilă, că poate scădea onorariile și totuși nu o face. Nu credeți că e nevoie de ceva în concret?”.

Ruxandra Pașoi a răspuns că „Directiva ne spune să nu stabilim plafoane. Deci chiar directiva ne impune să nu limităm cheltuielile de judecată mai mult decât prin a elimina acele părți din cheltuieli care sunt excesive, adică ele trebuie să fie proporționale. Dar asta nu poate să se analizeze decât de judecători”.

În plus, a adăugat reprezentanta Ministerului Justiției, ceea ce nu se va regăsi neapărat în proiectul de lege de transpunere a directivei poate fi promovat ca proiect de lege separat, într-o etapă ulterioară.

„Aici e vorba exclusiv de voință politică națională: vrem sau nu să facem asta? Trebuie să discutăm franc. Depinde de majorități parlamentare și altele. Trebuie să înțelegem că directiva nu a vrut să limiteze, că a vrut ea să limiteze ceva, ci că atât au putut să facă și că recomandă statelor să facă mai mult. Sunt convinsă că CJUE va extinde, pentru că de obicei așa se întâmplă. UE face o directivă mai mică, pentru că nu are bază legală, și o extinde CJUE. Dar până atunci noi murim de nervi”, a conchis Diana Ionescu.

 


Proiectul este finanțat prin programul CERV STRIVE 2021-2027 (Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori) al Comisiei Europene.

Programul pentru cetățeni, egalitate, drepturi și valori (CERV) are ca scop protejarea și promovarea drepturilor și valorilor Uniunii Europene, așa cum sunt consacrate în tratatele UE și în Carta drepturilor fundamentale. Sprijină crearea și îmbunătățirea unor societăți deschise, echitabile, democratice, egale și incluzive și care funcționează în conformitate cu principiile statului de drept. Aceasta include o societate civilă puternică, încurajând participarea democratică, civică și socială a oamenilor și cultivând diversitatea, pe baza valorilor, istoriei și memoriei noastre comune.

Publicațiile din cadrul acestui proiect reprezintă poziția APADOR-CH și nu reflectă poziția Uniunii Europene.

https://apador.org/wp-content/uploads/2025/02/conferinta-anti-slapp0.jpg 750 1000 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-02-27 15:38:302025-05-26 12:29:43Ministerul justiției promite o protecție mai bună a vocilor incomode din societate, prin viitoarea lege anti SLAPP

Legea trebuie să prevadă posibilitatea atacării hotărârilor CCR la instanță

21/02/2025/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Iar pentru asta nu e nevoie de modificarea Constituției, care prevede că doar deciziile CCR sunt definitive, nu și hotărârile; Prin modificarea a două legi – cea de funcționare a CCR și cea pentru alegerea președintelui țării – se poate aduce un dram de echitate în alegerile prezidențiale din România

De unde am plecat?

Problema caracterului definitiv (sau nu) al hotărârilor CCR s-a pus în mod foarte serios odată cu implicarea CCR, peste limitele obişnuite şi cu rezultate stranii, în procesul electoral privind alegerile prezidenţiale.

Iniţial, a venit o „bombiţă” de la CCR, cu o hotărâre prin care un candidat la alegerile prezidenţiale din 2024 a fost eliminat din cursă pe motiv că nu pare a iubi suficient de mult Constituţia „care este”, UE şi NATO, pentru că a formulat mai multe critici la adresa acestora. S-a încercat atacarea acestei hotărâri a CCR (subliniem, este hotărâre, nu decizie) la diverse instanţe, în diferite modalităţi, dar fără succes, pe motiv că legea prevede că hotărârile CCR sunt definitive şi, în consecinţă, nu sunt supuse căilor de atac.

„Bombiţa” de la CCR a fost urmată de o „nucleară”, dată tot printr-o hotărâre a CCR, prin care, la 6 decembrie 2024, au fost anulate total („Total Annihilation”) alegerile prezidenţiale din 2024, inclusiv turul I (validat iniţial tot de CCR) şi turul II, care începuse, în străinătate.

Candidaţii şi formaţiunile politice care s-au considerat prejudiciaţi prin această hotărâre a CCR au încercat, de asemenea, să o atace la diferite instanţe, direct sau indirect (inclusiv, prin atacarea unei hotărâri a BEC, dată în executarea – prematură – a hotărârii CCR), dar nu au avut câştig de cauză, din motive, pur formale, care s-au rezumat la faptul că în lege nu se prevede nicio cale de atac împotriva hotărârilor CCR, care sunt definitive. Nimeni nu s-a putut pronunţa pe fondul, pe corectitudinea hotărârilor CCR pronunţate în materia alegerilor prezidenţiale, pentru simplul motiv că legea CCR nu permite atacarea/contestarea hotărârilor CCR. Or, legea CCR este mai ceva ca Tablele lui Moise.

Imposibilitatea verificării corectitudinii hotărârilor CCR de către o altă entitate, mai puţin politică şi ceva mai imparţială, cum ar fi o instanţă de judecată, a creat un sentiment de frustrare în societate şi o tensiune socială foarte vizibilă, care se menţine şi în prezent, fiind foarte posibil ca tensiunile să exacerbeze odată cu reluarea alegerilor prezidenţiale, la 4 mai 2025.

Din nou, anterior alegerilor din 4 mai 2025, va avea loc o fază preliminară, de „preselecţie” a candidaţilor la CCR, care se poate solda cu eliminarea unor candidaţi printr-o hotărâre a CCR.

Din nou, alegerile vor putea fi anulate printr-o hotărâre a CCR, dacă nu iese cine trebuie.

Din nou, acele hotărâri ale CCR, prin care un candidat este eliminat/invalidat sau prin care alegerile sunt anulate/invalidate, nu vor putea fi atacate nicăieri şi din nou se vor genera valuri de frustrare în societate. Nu se poate estima cu exactitate cât de mari vor fi aceste valuri, unii vorbesc de un tsunami, alţii, de o simplă maree.

Ce zic legile și Constituția în vigoare?

Potrivit art. 147 al. 4 din Constituție, deciziile Curţii Constituţionale (CCR) se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Cu alte cuvinte, deciziile CCR sunt definitive, nefiind supuse unei căi de atac.

După cum se observă, Constituția nu se referă și la hotărârile sau avizele pe care le emite CCR. Ci, doar la deciziile CCR.

Potrvit art. 11 al. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CCR pronunță decizii, hotărâri și emite avize. Același text de lege prevede că:

– deciziile se pronunță atunci când CCR soluționează probleme de (ne)constituționalitate,

– hotararile se pronunță, în general, în chestiuni de natură electorală (alegeri prezidențiale, referendum etc.),

– avizele privesc propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României (au rol consultativ).

Prin adăugare la Constituție, care, după cum am precizat anterior, se referă doar la deciziile CCR, în Legea CCR (art. 11 al. 3 din Legea 47/1992) s-a prevăzut că și hotărârile CCR sunt definitive, deci nu sunt supuse unei căi de atac („Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”). Această prevedere din lege poate fi modificată, prin modificarea textului care prevede că și hotarârile CCR sunt definitive, pentru a se reveni la prevederea din Constituție, potrivit căreia doar deciziile CCR sunt defintive, nu si alte soluții pronunțate de CCR.

Care ar fi soluția pentru rezolvarea acestei probleme?

 

Soluția pentru problema creată de inatacabilitatea hoărârilor CCR pare evdientă și simplă: introducerea în lege a unor prevederi care să permită atacarea hotărârilor CCR la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu e nevoie de modificarea Constituției, deoarece, în art. 147 al. 4, ea se referă, strict, la caracterul definitiv al deciziilor CCR (nu și al hotărârilor CCR).

Este suficientă doar modificarea a două legi (Legea 47/1997 și Legea 370/2004), după cum vom dezvolta mai jos, în sensul introducerii unei căi de atac împotriva hotărârilor CCR.

Deciziile CCR vor rămâne, în continuare, definitive, deoarece calea de atac va fi prevăzută în lege doar pentru hotărârile CCR, nu și pentru deciziile CCR, respectând astfel prevederile art. 147 al. 4 din Constituție, care se referă, strict, la caracterul defintiv al deciziilor CCR, fără a se referi și la hotărârile CCR.

După cum am arătat anteriror, hotărârile CCR se pronunță, în general, în materie electorală (alegeri prezidențiale, referendum).

Este de menționat că, în cazul celorlalte categorii de alegeri, în afară de cele prezidențiale, rolul CCR este jucat de BEC (Biroul Electoral Central), ale cărui hotărâri pot fi atacate la instanța de judecată. Deci, în prezent, alegerile prezidențiale sunt singurele alegeri în care hotărârile entității care le „supervizează” (la prezidențiale, CCR este superioară BEC-ului) nu pot fi atacate, nici la o instanță de judecată, nici la altă entitate.

De ce o instanță de judecată ar trebui să verifice hotărârile CCR?

 

CCR nu face parte din sistemul instanțelor de judecată, fiind o entitate politico-jurisdicțională, ai cărei membri sunr denumiți, impropriu, „judecători” (așa cum și foștii gardieni publici sunt acum impropriu denumiți „poliție locală”).  „Judecătorii” CCR sunt desemnați de către politicieni (președintele țării, deputați, senatori) dintre persoanele cu pregătire juridică, inclusiv dintre politicieni. Nu există o carieră profesională, nu există condiția unui trecut lipsit de politică măcar pentru o perioadă relevantă de timp. Azi ești membru de partid, cu carnet de peste 15-20 de ani, mâine ești judecător CCR, numit de „ai tăi” din Parlament (desigur, doar dacă „ai tăi” sunt din majoritatea parlamentară). Ca printr-o minune, pentru uzul naivilor, azi ești membru de partid cu vechime, mâine ești „judecător endependent” la CCR. Va uita „judecătorul endependent” de la CCR de partidul în care a activat 15-20 de ani și care l-a „făcut om”, oferindu-i o funcție plină de bani și privilegii, la CCR?

Cel puţin la nivel teoretic, instanţele de judecată sunt apolitice, imparţiale şi independente. Judecătorii, deşi au, fiecare, simpatii şi antipatii politice, ca orice om, nu fac parte dintr-un partid, au o carieră profesională, care implică profesionalism, o atitudine corectă şi apolitică. Ca „judecător de scaun”, se formează, cu timpul, un reflex al independenţei. Desigur, nu trebuie idealizat, nici instanţele nu sunt perfecte, şi acolo apar suficiente soluţii ciudate. Dar, în comparaţie cu CCR, măcar pentru instanţe există nişte premise obiective, privind selecţia şi cariera profesională, care, cel puţin, creează mai multe şanse de a ajunge în faţa unui complet ceva mai obiectiv decât CCR.

De ce Înalta Curte de Casație și Justiție?

 

Având în vedere importanța problemelor care pot fi soluționate prin hotărârile CCR, inclusiv anularea alegerilor, este rezonabil ca instanța de control judiciar pentru hotărârile CCR să fie ÎCCJ, și nu o instanță inferioară instanței supreme.

Cum ar arăta textele de modificare a Legii 47/1997 și a Legii 370/2004?

  1. Ar trebui modificat art. 11 al. 3 din Legea 47/1997, pentru a prevedea că hotărârile CCR nu sunt definitive. O modalitate tehnică ar fi modificarea formei actuale a art. 11 al. 3 („Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”) dupa cum urmează:

„Art. 11.-

(…)

(3) Hotărârile definitive și deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”)

  1. Ar trebui modificată și Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, prin introducerea unei căi de atac împotriva hotărârilor CCR. Astfel, după art. 54 din Legea 370/2004, ar trebui introdus un nou articol, art. 54/1, cu următorul conținut:

„Art. 54/1.-

(1) Hotărârile Curții Constituționale pronunțate în legătură cu respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului se motivează până la data pronunțării și pot fi contestate în scris de orice persoană fizică sau juridică interesată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de cel mult 48 de ore de la pronunțare. 

(2) Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra contestațiilor împotriva hotărârilor Curții Constituționale în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea contestației, prin hotărâri definitive, care se comunică Biroului Electoral Central.”

Până când ar trebui modificate cele două legi?

 

Legile ar trebui modificate relativ urgent, până la data depunerii candidaturilor pentru alegerile din 4 mai 2025. Pentru că, după depunerea candidaturilor, ele vor putea fi contestate la CCR și de atunci încolo se va pune problema posibilității de contestare a hotărârilor CCR pronunțate în materie electorală, inclusiv a celor prin care sunt excluși candiați sau sunt invalidate/anulate alegeri. Potrivit art. 27 al. 1 din Legea 370/2004, propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 50 de zile înainte de data alegerilor. Cum alegerile vor avea loc pe 4 mai 2025, cadidaturile vor trebui depuse până la 14 martie 2025. Deci, tot până la 14 martie 2025 ar trebui adoptate modificările legilor menționate mai sus. Asta, dacă vrem să aducem un dram de echitate pentru alegerile prezidențiale. Dacă nu, nu.

https://apador.org/wp-content/uploads/2014/07/curtea-constitutionala.jpg 360 650 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-02-21 08:25:412025-02-21 08:25:41Legea trebuie să prevadă posibilitatea atacării hotărârilor CCR la instanță

De ce Parlamentul nu abrogă legea care acordă privilegii foștilor președinți?

03/02/2025/in , Buna guvernare, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Locuință de protocol, consilieri și secretari personali, mașină, pază și protecție, indemnizație lunară și analize medicale, totul pe banii cetățenilor. De ce este nevoie ca foștii președinți să fie tratați ca supraoameni după ce li se încheie mandatul?

 

La începutul anului 2024, publicam un articol în care prezentam lipsa totală de rezonabilitate a privilegiilor pentru foștii președinți, stabilite într-o lege ce le-a fost special dedicată, respectiv Legea nr. 406/2001. Ca urmare, solicitam abrogarea acestei legi.

A trecut un an și, ca de obicei, nu s-a întâmplat nimic. Legea privilegiilor este încă în vigoare, președintele sfidează, în continuare, pe toată lumea, iar cei sfidați se pregătesc să-i plătească președintelui, din pensiile și salariile/veniturile lor, tot felul de fantezii imobiliare și financiare pentru când nu va mai fi președinte.

Dar, această situație nedreaptă și de-a dreptul absurdă nu este un dat lăsat odată cu facerea Pământului și care nu poate dispărea decât odată cu Pământul. Este rezultatul unei legi din 2001, inventată de aparatnicii slugarnici din jurul președintelui Iliescu, pentru protejarea președintelui Iliescu. Este ceva similar cu „legea pentru o persoană” inițiată recent de PNL, dar care –în urma revoltei publice- nu a mai fost adoptată, lege prin care se urmărea obținerea unei funcții de senator pentru președintele în funcție, Iohannis, după ce nu va mai fi președinte.

Având în vedere că, de fiecare dată când s-a încheiat „domnia” unui președinte, reacția generală a fost de ușurare că am scăpat de un dăunător, apare ca lipsit de rațiune ca, și după ce am scăpat de dăunător, să-i plătim dăunătorului, din banii noștri luați cu japca de fisc, tot felul de privilegii chiar și după ce am scăpat de el.

De aceea, întrebarea care se pune în mod natural este de ce Parlamentul nu abrogă această lege a privilegiilor foștilor președinți, lege care, pur și simplu, sfidează cetățenii?

Guvernul poate abroga legea imediat, printr-o ordonanță de urgență. Dreptul la privilegii nu este un drept prevăzut în Constituție, astfel că poate fi eliminat prin ordonanță de urgență. Iar art. 101 din Constituție se referă strict la indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României, adică la drepturile unei persoane care are calitatea de președinte, care este în funcție (care exercită funcția), nu și la drepturile unui fost președinte, persoană care nu mai este în funcție și, evident, nu mai are calitatea de președinte.

Urgența pentru emiterea ordonanței de urgență prin care se abrogă legea ar putea fi lesne justificată. Doar același Guvern a emis recent o ordonanță de urgență prin care a amânat cu un an indexarea pensiilor, motivând că nu sunt bani și e urgent să se strângă cureaua și banii să fie cheltuiți chibzuit, nu „aruncați” pe indexarea pensiilor. Păi, dacă, cu neindexarea pensiilor, s-a putut, atunci pot să fie, de urgență, anulate și privilegiile foștilor președinti, care ar putea trăi și ei din pensia cuvenită – neindexată -, ar putea să stea în casa în care au stat și înainte de fi președinți, ar putea să stea și ei la coadă la doctor și să-și plătească analizele și medicamentele „gratuite”. Iar, în timpul mandatului ar trebui să se comporte și să ia deciziile în așa fel încât, după încetarea mandatului, să se poată plimba pe stradă singuri, fără să fie încadrați de o echipă de SPP-iști, care să-i ferească de „dragostea și recunoștința” poporului pentru ce au făcut când au avut puterea.

Dacă Guvernul nu vrea să abroge legea prin ordonanță de urgență (deși există urgența ca banii publici să nu mai fie azvârliți pe privilegii – mereu ni se invocă deficitul bugetar foarte mare), atunci Parlamentul poate abroga această lege, în câteva zile, în procedură de urgență. Voință politică să fie, altceva nu mai trebuie.

Nu e nevoie de un efort titanic pentru redactarea legii/ordonanței de abrogare. E suficient ca legea/ordonanța de abrogare să aibă următorul conținut:

„Articol unic. – Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român se abrogă.”

Ce privilegii au foștii președinți

În continuare, vom reda detaliile și argumentația folosite în 2024, în legătură cu abrogarea Legii 406/2001, poate, de această dată, vor citi și politicienii/parlamentarii:

La data de 10 iulie 2001, în timpul președintelui Ion Iliescu (care fusese reales, în decembrie 2000), Parlamentul, condus de Valer Dorneanu (Camera Deputaților) și Nicolae Văcăroiu (Senat) a adoptat Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.

Potrivit art. 2 din această lege, foștii Președinți ai României beneficiază, pe durata vieții, de următoarele drepturi:

  1. folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă;
  2. o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
  3. pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
  4. folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă.
  5. efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila».

După cum se vede, sunt ceva mai generoase decât privilegiile pe care le primește un fost președinte al Statelor Unite, de exemplu (americanii nu le dau și case foștilor lor și le mai și plafonează cheltuielile, or fi mai săraci decât noi, aci la porțile Orientului). Iar un exemplu și mai prost este cel al fostului președinte uruguaian, Jose Mujica.

Dar să revenim la împărații noștri. Se pune întrebarea de ce presedintele țării trebuie să primească o indemnizație specială și nu ar putea să primeasca și el doar pensie, ca toți cetățenii, pe baza contribuției sale la asigurările sociale, de-a lungul timpului? În cazul contribuției pentru pensie, poate fi luată în calcul și perioada în care a contribuit din indemnizația de președinte.

De ce să-i mai dai o locuință unuia care mai are una (sau două, sau trei, sau șase)? Avem supercetățeni? Dacă nu are în proprietate nicio locuință (ghinion!), să facă o cerere, cum fac și simplii cetățeni, să i se repartizeze una. Ce, sunt probleme, adică statul nu are grijă de cetățenii săi care nu au locuință? Exclus! De ce să-i dai cabinet de lucru, dacă acum nu mai lucrează și dacă nu a prea lucrat nici când era în funcție? De ce să-i dai consiler, de ce să-i dai secretar? Să-l consilieze despre cum să se descurce după ce nu mai e președinte? Să-i țină evidența plății facturilor? Să-i ia hainele de la curățat?

De ce să-i dai pază și protecție, dacă nu are nevoie? Dacă are nevoie, dacă se simte în pericol, poate face o solicitare la SPP, dar nu este normal să i se dea pază și protecție din oficiu, chiar dacă nu e nevoie. Doar președintele este printre românii pe care i-a reprezentat, nu printre dușmani.

De ce să-i dai autoturism, pe care să-l folosească în mod gratuit? Nu poate merge la supermarket cu autoturismul propriu sau cu taxiul?

Controlul medical, ar trebui să și-l facă exact în condițiile în care și-l fac cetățenii de rând. Poate, atunci, chiar dacă e târziu, ar lua contact și cu realitățile sistemului medical de care se lovesc simplii cetățeni.

Întrebarea care se pune este dacă o astfel de lege, care presupune mari cheltuieli, mai este necesară. Dacă tot facem economii, de ce nu am face economii și prin abrogarea unei legi care face din președinți cetățeni de categoria A+, plini de privilegii?

Este adevărat că art. 101 din Constituție prevede că indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege. Dar, în art. 101 este vorba despre indemnizația si drepturile președintelui în funcție, nu ale unui fost președinte, adică ale unei persoane care nu mai îndeplinește funcția de președinte, care nu mai este Președintele României. Astfel că Legea 406/2001 nu se poate justifica prin existența art. 101 din Constituție.

S-ar destabiliza țara și s-ar încuraja extremismul dacă Legea 406/2001 ar fi abrogată? Dacă legea ar fi abrogată azi, nu ar fi afectați cei care au beneficiat de ea până în momentul abrogării, care ar rămâne cu dreptul câștigat. Dar, cei care nu au primit nimic până în momentul abrogări legii (de exemplu, președintele în funcție), nu vor mai primi nimic. Și nici cei de după ei.

Rămâne de văzut dacă și ce partid ar avea curajul să inițieze o procedură de abrogare a Legii 406/2001.

https://apador.org/wp-content/uploads/2024/02/palatul-imparatului.png 563 1000 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-02-03 10:43:162025-02-03 10:55:57De ce Parlamentul nu abrogă legea care acordă privilegii foștilor președinți?

Nu doar procurorul general, ci și PNL și PSD vor arestarea lui Nurofen

30/01/2025/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Nemulțumite de decizia instanței supreme, PNL și PSD decid să schimbe legea ca să dea țării cât mai mulți infractori. O ingerinţă inadmisibilă a politicului în actul de judecată şi în activitatea autorităţii judecătoreşti, demnă de un regim nedemocratic. Împreună cu Comunitatea Declic, APADOR-CH cere Parlamentului să nu îngăduie astfel de excese

 

APADOR-CH atrage atenţia asupra pericolului propunerii legislative, vădit populiste, iniţiate de unii parlamentari din coaliţia guvernamentală, prin care se ajunge la sancţionarea cu închisoare de până la 7 ani a conducătorilor auto care şi-au administrat, cu o seară înainte de a fi testaţi în trafic, o pastilă de Nurofen, pentru o răceală.

Recuperarea încrederii publice de către actuala coaliţie politică de la putere nu ar trebui să se facă prin iluzionarea cetăţenilor, în sensul că vot fi mai protejaţi dacă se va sancţiona cu 7 ani de închisoare prezenţa în sânge a unei cantităţi infime dintr-o substanţă interzisă (care poate fi conţinută în medicamente gen Nurofen sau chiar în unele alimente – covrigi cu mac, saleuri cu mac etc.). În realitate, doar va creşte numărul cetăţenilor care vor fi transformaţi în infractori pentru simplul motiv că au consumat unele alimente sau medicamente și apoi s-au urcat la volan.

În loc de politicieni şi decidenţi care au furat şi/sau au risipit banul public, în închisori vor sta „bestiile umane” care au consumat prea multe saleuri cu mac sau au luat o pastilă de Nurofen. Curat intransigentă. Şi enormă siguranţă.

Se pune întrebarea ce studiu de impact a stat la baza unei astfel de propuneri legislative, care va genera o permanentă stare de incertitudine printre cetăţeni. Nimeni dintre cei de la volan nu va mai fi în siguranţă, pentru că fiecare va fi expus riscului de a deveni infractor pentru că a mâncat un covrig cu mac în plus sau a luat un Nurofen cu o seară înainte.

Dacă siguranţa cetăţenilor înseamnă o stare de permanentă insecuritate, în faţa riscului ca oricând să devii, fără să vrei, infractor, iar cetăţenii vor accepta acest lucru şi nu se vor adresa parlamentarilor pentru a le cere să respingă această propunere, OK, cetăţenii chiar vor benefica, din plin, de acest tip de „siguranţă”.

Este de remarcat cât de bine s-au realizat comunicarea şi unirea în simţire între procurorul general al PICCJ şi politicienii din coaliţia de la putere. Astfel, cu o zi înainte, procurorul general a declarat public că legea trebuie modificată în sensul transformării în infractor a oricărei persoane în sângele căreia se găseşte o urmă, cât de mică, de substanţă interzisă, indiferent dacă prezenţa acestei substanţe în sânge îi afectează sau nu capacitatea de a conduce. În ziua următoare, mai mulți politicieni din coaliţia de la putere (majoritară în Parlament) au şi depus în Parlament o propunere legislativă exact aşa cum a dorit procurorul general. Stranie coincidenţă.

APADOR-CH face către Parlament un apel al raţiune şi la echilibru, deoarece transformarea oamenilor în infractori nu ar trebui făcută chiar cu atâta lejeritate. Repetăm, politica de „zero toleranță pentru droguri” nu trebuie să însemne intoleranță la bunul simț comun și renunțarea la o orice înseamnă echilibru și rezonabil.

Problema condusului sub influenţa substanţelor interzise a fost rezolvată în urmă cu două zile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat o soluţie rezonabilă în interpretarea legii, stabilind că nu este posibil ca o persoană să fie transformată în infractor doar pe motiv că i s-a detectat în sânge o cantitate infimă, nesemnificativă de substanţă interzisă în sânge. Este demn de regimurile din ţările predemocratice ca atunci când instanţa supremă dintr-o ţară pronunţă o decizie care nu convine unui grup de politicieni, care deţin puterea în ţară, acel grup să acţioneze pentru modificarea legii, pentru ca decizia instanţei supreme să nu mai fie aplicabilă. Este o ingerinţă inadmisibilă a politicului în actul de judecată şi în activitatea autorităţii judecătoreşti. Parlamentul nu ar trebui să îngăduie astfel de excese.

Împreună cu Comunitatea Declic, APADOR-CH îndeamnă cetățenii să semneze această petiție și să-și contacteze parlamentarii pentru a-i împiedica să voteze o astfel de inițiativă.

https://apador.org/wp-content/uploads/2025/01/arestare-nurofen-final-1.jpg 831 1254 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2025-01-30 15:53:442025-01-30 15:53:44Nu doar procurorul general, ci și PNL și PSD vor arestarea lui Nurofen
Page 1 of 25123›»

Ultimele postări pe blog



Abonare Newsletter:

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.

© Copyright - APADOR-CH - Enfold Theme by Kriesi
Scroll to top
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.