Archive for category: Buna guvernare

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Solicitările APADOR-CH, susținute de o mare parte a societății civile, au fost incluse în proiectul legii de transpunere a Directivei anti SLAPP; Totuși, procesele penale și administrative, intentate pentru intimidarea activiștilor și jurnaliștilor, rămân o problemă

Aceasta este relatarea unei dezbateri care a avut loc în februarie 2025, în cadrul proiectului „Using the Charter for Fundamental Rights and EU law to build civic space resilience in Romania” Programul Liberties CERV-STRIVE-2024, finanțat de Comisia Europeană. Dezbaterea a fost organizată la București de APADOR-CH în colaborare cu Freedom House și cu sprijinul European Implementation Network.

Transpunerea directivei anti SLAPP în legislația națională și de ce ne trebuie

Ne zbatem de mai bine de un an să convingem autoritățile române să pună, prin lege, niște stavile în calea unui fenomen tot mai întâlnit: procesele abuzive, de intimidare, pe care companii private și chiar autorități publice le intentează oamenilor de bună credință (cetățeni, jurnaliști sau organizații neguvernamentale) care îndrăznesc să ridice capul și să ceară drepturi și respectarea legilor. În bruxeleză, acest tip de procese se cheamă SLAPP (Strategic Lawsuits Against Public Participation) – adică descurajarea, prin procese, a participării la viața publică – și are deja o directivă europeană menită să-l combată. Acum e rândul legiuitorului național să o transpună într-o lege.

În România avem deja două organizații neguvernamentale dizolvate în instanță, pe motiv că nu au reușit să-și plătească cheltuielile de judecată în urma unor astfel de procese pierdute. Mulți cetățeni și jurnaliști sunt târâți de ani de zile prin procese, fie pentru că au scris ceva ce nu convine, fie pentru că au încercat să-și apere dreptul la un mediu de viață sănătos, contestând deciziile autorităților.

Portretul jurnalistei Daphne Caruana-Galicia, la o manifestare de comemorare

De fapt, directiva anti SLAPP s-a născut după moartea jurnalistei malteze Daphne Caruana-Galicia, ucisă în 2017 de o bombă în propria mașină. La momentul morții, ea avea peste 40 de procese prin care se încerca intimidarea ei. Până când bomba a fost mai eficientă. Eliminarea ei nu a făcut decât să arate că fenomenul intimidării vocilor inocomode, prin procese abuzive, este extins la nivel planetar și că, dacă noi, europenii, ținem la democrația noastră, trebuie să avem niște sisteme legale de protejare a celor intimidați. Oamenii trebuie încurajați să participe la viața cetății, nu descurajați prin procese intentate de cei mai bogați.

Lungul drum al legii către oameni

Directiva anti SLAPP este un cadru general, european, pe care țările membre UE sunt invitate să-și bazeze legile naționale anti SLAPP. În linii mari, ea prevede că în cazul unor procese de tip SLAPP, partea hărțuită, cetățeanul, jurnalistul, ONG-ul, să beneficieze de niște sisteme de protecție: chemarea în judecată să poată fi respinsă rapid de judecător, dacă este considerată nefondată, hotărârea judecătorească să fie publicată, să fie oferite despăgubiri pentru ca pe viitor abuzatorii să fie ei înșiși descurajați să mai apeleze la justiție ca la un bici etc.

Din păcate directiva europeană se referă doar la cazurile transfrontaliere, adică acele cazuri în care pârâtul și reclamantul trăiesc în țări diferite. Dar în statistica SLAPP aceste cazuri reprezintă mai puțin de 10% din totalul proceselor. Așadar, pentru că grosul proceselor îl reprezintă lupta între părți rezidente în aceeași țară, este rolul fiecărui stat să-și protejeze cetățenii prin legi chiar mai bune decât directiva.

APADOR-CH a cerut acest lucru încă din 2024, propunând Ministerului Justiției câteva instrumente concrete pentru apărarea cetățenilor de abuzurile celor puternici (companii și autorități):

• În primul rând un mecanism de reducere a cheltuielilor de judecată disproporționate, cheltuieli care au dus și la desființarea unor organizații,
• și extinderea garanțiilor prevăzute în directiva anti SLAPP și la cazurile naționale. O măsură nu doar posibilă, dar și încurajată de Comisia Europeană și alte foruri.

Alături de noi au fost în aceste cazuri zeci de organizații civice, cetățeni și jurnaliști, iar Ministerul justiției a promis că va studia situația.

La întâlnirea care a avut loc la București, săptămâna trecută, reprezentanta Ministerului Justiției a declarat că proiectul legii de transpunere a directivei anti SLAPP include și cazurile naționale civile. E un început promițător, dar care trebuie să fie urmat de alte mecanisme de protecție, și pentru cazuri penale sau de contencios administrativ, care în practică pot fi de asemenea subscrise SLAPP.

Mai jos este o descriere a discuțiilor care au avut loc la întâlnirea organizată de APADOR-CH și Freedom House, la care au participat cetățeni victime ale SLAPP, jurnaliști, specialiști în drept, parlamentari români și reprezentanți ai autorităților.

România, în top 3 european la procese abuzive contra oamenilor care nu tac

Italia, România, Serbia și Turcia sunt țările europene cu cele mai multe procese SLAPP, a spus în deschiderea discuțiilor Daisy Ruddock, reprezentanta Coalition Against SLAPPs in Europe (Coaliția împotriva SLAPP în Europa). CASE este o coaliție de peste o sută de ONG-uri din toată Europa, coagulată în special după moartea jurnalistei malteze, care a lăsat „moștenire” familiei sale mare parte din procesele cu care se încercase reducerea ei la tăcere.

CASE își propune să lupte cu SLAPP, ajutând victimele acestor procese, fie cu sprijin juridic sau doar susținere și informare, dar în același timp făcând advocacy pe diverse paliere pentru promovarea legislațiilor naționale anti SLAPP care să mai reducă din avântul pe care fenomenul l-a luat în ultimii ani.

„Am identificat procese SLAPP în 41 de țări din Europa, dintre care multe au fost în Italia, România, Serbia și Turcia. Majoritatea cazurilor sunt procese civile, dar există și procese penale. Iar marea majoritate a proceselor se bazează pe legile naționale privind defăimarea, așa că ținta cea mai comună a unui SLAPP este un jurnalist, dar și editorii mass-media, activiștii și ONG-urile pot fi vizați, precum și avocați, academicieni politicieni, aproape orice persoană poate fi vizată de un SLAPP. De obicei oamenii de afaceri sunt cei care intentează procesele, urmați de politicieni. Ei sunt vinovații principali. Ca pondere, din cazurile pe care le-am înregistrat numai 9,4% au fost cazuri transfrontaliere”, a spus Daisy Ruddock.

Conform CASE, ca să ne dăm seama dacă avem de-a face cu un SLAPP, trebuie să identificăm trei factori principali:

1. Dacă acțiunea în justiție este introdusă de o entitate privată?
2. Dacă acțiunea în justiție vizează acte de participare publică?
3. Dacă procesul a fost intentat cu scopul de a reduce la tăcere, închide sau descuraja actele de participare publică?

Dar mai sunt și alte criterii care se regăsesc în multe dintre procesele SLAPP:

– dacă remediile cerute/oferite de instanță sunt neobișnuit de agresive sau disproporționate,

– dacă reclamantul încearcă să majoreze costurile,

– dacă reclamantul încearcă să exploateze avantajul economic pentru a exercita presiuni asupra pârâtului, deci folosind banii pe care îi deține atunci când știe că pârâtul nu are capacități financiare pe care le are pentru a încerca să-i preseze să renunțe la acțiunea lui,

– dacă procesul vizează mai degrabă un individ decât o organizație, deoarece acest lucru îl face pe individ mai vulnerabil,

– dacă argumentele invocate în cauză sunt lipsite de temei din punct de vedere juridic,

– dacă reclamantul folosește procesul pentru a-și intimida și hărțui criticii,

– dacă procesul pare să facă parte dintr-o campanie mai largă de hărțuire sau intimidare.

Toate aceste caracteristici, nu neapărat cumulate, pot să ridice semne de întrebare oricărui judecător, chemat să tranșeze un astfel de proces, iar reprezentanta CASE spune că ele trebuie să fie avute în vedere și de autoritățile naționale atunci când transpun directiva.

„Noi ne-am dori ca legislația să se aplice în toate contextele, civil, penal, administrativ. Ne-am dori, de asemenea, să includă cazuri naționale, deoarece majoritatea SLAPP-urilor sunt interne. Este o problemă deosebită în România, așa că recomandăm includerea cazurilor interne, alături de alte instrumente cum ar fi: mecanismele de sprijin, conștientizarea, formarea judecătorilor și avocaților, etica avocaților, colectarea datelor, monitorizarea SLAPP, toate acestea sunt cu adevărat importante în lupta împotriva SLAPP” a explicat Daisy Ruddock.

Ea a adăugat în final că momentan, la nivel UE, nu sunt multe țări care au implementat de fapt directiva sau recomandările Consiliului Europei. Ea consideră că legea de implementare în Malta nu este suficient de eficientă, însă crede că două exemple mai bune ar fi cel Belgian și cel din UK, la care se pot uita și alte țări în procesul de transpunere a directivei anti SLAPP.

Ce se întâmplă în practica noastră: directiva e doar o fundă roșie pe o cutie cadou

Avocata Nicoleta Popescu

Despre practica națională a vorbit avocata Nicoleta Popescu, membră a Baroului București, care apără un pârât în celebrul proces intentat de One Properties mai multor organizații și cetățeni din Grupul Floreasca civică:

„Compania One, în calitate de reclamantă, a dat în judecată 11 părți, trei organizații neguvernamentale și 8 persoane fizice. Eu am reprezentat în acest dosar o persoană fizică. Cererea de chemare în judecată a vizat acțiunile civice făcute de reprezentanții organizațiilor civice și de persoanele fizice din Grupul Floreasca. Reclamantul a cerut daune în solidar de la pârâți în cuantum de 500.000 de euro, reprezentând o reparație patrimonială, ca urmare a proferării de acuzații nefondate la adresa reclamantului pe platformele de social media și, atentie!, de trimitere de pretiții, adrese, sesizări, cereri sau email-uri către autoritățile publice în care s-au adus acuzatii la adresa reclamantei, formulate în scop șicanator. Cum apreciați? Există elemente care să încadreze acest caz în SLAP?”, a întrebat Nicoleta Popescu audiența întâlnirii.

Cristina Vanea, una dintre pârâtele din acest proces, a adăugat că One Properties a mai cerut într-un proces separat alte 500.000 de euro despăgubiri, așa că suma totală pretinsă de la pârâți se ridică la un milion de euro. Ea a subliniat că oamenilor din Grupul Floreasca Civică li se cer aceste despăgubiri pentru că și-au exercitat niște drepturi democratice:

„pentru că am făcut petiții și reclamații la autorități și că am fi administratorii unei pagini de Facebook pe care am distribuit înregistrări ale modului în care One lucra pe șantier, cu încălcarea legilor. De exemplu lucrau noaptea, deși erau în afara programului permis de acordul de mediu. Deci ajunge un privat să te dea în judecată că ai deranjat autoritățile cu petiții și sesizări?”.

Avocata Georgiana Iorgulescu, de la Centrul de Resurse Juridice, a subliniat că în acest exemplu pot fi destul de ușor identificate cele trei caracteristici enumerate de Daisy Ruddock în deschiderea întâlnirii, și anume:

• E o entitate privată care inițiază astfel de litigi? Da, și e una foarte mare.
• Este obiectul acestui litigiu împotriva participării publice? Da, e un subiect de interes.
• Are cumva scopul de a hărțui, de a intimida, avem de-a face cu o mare firmă privată. Da

„Dacă o organizație neguvernamentală de mediu sau un grup de cetățeni afectați inițiază astfel de proceduri, este dreptul lor, constituțional, de a își apăra drepturile așa cum cred ei. Sigur, pot să piardă, se întâmplă, iar dacă au pierdut uneori trebuie să plătească cheltuieli de judecată exorbitante. În esență, cel care pierde plătește, dar în materie de mediu este ceva diferit, circumstanțial. Dar a veni ulterior, ca mare companie privată, să dai în judecată ONG-uri (și sunt multiple dosare) și persoane fizice care au anumite funcții în respectivele ONG-uri, pe răspundere civilă-delictuală, acesta este până la urmă un abuz de drept”, a conchis Georgiana Iorgulescu.

Nicoleta Popescu spune că acest proces este primul în care ea invocă directiva anti SLAPP, deși nu este deocamdată transpusă în legislația națională și se referă de fapt doar la cazurile transfrontaliere, ceea ce nu se aplică la procesul intentat de One întrucât toate părțile implicate au domiciliul și sediul în România:

„Trecând peste aceste detalii, eu am invocat SLAPP în fața instanței de judecată. Dar asta este doar pentru „impresie artistică”. Pentru că e o directivă netranspusă încă, nu este normă de drept obligatoriu în prezent, iar apărarea pe care noi trebuie să o facem în dosar trebuie să se refere strict la cadrul național de răspundere civilă delictuală și la jurisprudența CEDO. Prin urmare, ca să vă dau un exemplu plastic, dacă apărarea ar fi un pachet-cadou, frumos ambalat, invocarea directivei la acest moment este doar fundița roșie aplicată pe cadou, ca să dea frumos. Tu trebuie să ai conținut în acel pachet, pentru că dacă este doar fundița, după ce o înlături vezi că în apărare nu ai drept intern și obligatoriu pentru instanță și pachetul e gol. Adică n-ai nicio apărare și mergi pe o chestie strategică, pe directivă, dar să nu te întrebi după aceea de ce vei pierde”.

Nicoleta Popescu a mai adăugat că nu crede că judecarea în procedură accelerată a proceselor SLAPP, așa cum prevede directiva, va fi posibilă în justiția națională, întrucât la noi până și ordonanțele președințiale (care sunt proceduri accelerate) au termene de luni și chiar ani: „O simplă prevedere, că va fi o procedură accelerată, nu este suficientă ca în practică ea să fie pusă efectiv sau valorificată, trebuie să fim foarte realiști. Pentru un prejudiciu moral de cele mai multe ori mi-e greu să cred că va fi o procedură accelerată. Sau că în procedură accelerată vor fi efecte concrete în instanța de judecată”. Popescu a spus în schimb că transpunerea directivei ar trebui să vină la pachet cu o informare a tuturor profesioniștilor din sistemul de justiție.

Ce ne recomandă Consiliul Europei: să ne uităm și la cauzele penale și administrative

Alina Barbu, membră a Comitetului de Experți al Consiliului Europei

Dacă invocarea directivei e ca o fundiță roșie pe cadou, mai există și ceva „praf de stele” sub forma recomandării Consiliului Europei pe subiect. Alina Barbu este membră a Comitetului de Experți al Consiliului Europei, comitet care a redactat recomandarea Consiliului Europei către statele membre cum să combată SLAPP. Barbu a lucrat anterior și în Ministerul Justiției. Ea le-a spus avocaților prezenți la întâlnire că pot invoca în instanțe nu numai directiva anti SLAPP, chiar așa netranspusă, ci și recomandarea Consiliului Europei, un document adesea luat în seamă chiar de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În decursul mai multor reuniuni, între 2022-2023, înainte de adoptarea directivei europene, Comitetul de experți al CE a audiat și analizat cazuri de SLAPP din mai multe țări europene și a pus în recomandare mai multe elemente concrete pe care statele sunt invitate să le introducă în legislație, în completarea directivei.

Alina Barbu spune că la momentul redactării recomandării, experții știau „limitele și temeiul legal restrictiv al directivei și faptul că directiva nu va putea merge mai mult decât transfrontalier și caz civil”, dar din audierile și cazurile studiate au înțeles că practica este generalizată, nu numai în estul și centrul Europei, ci chiar și în vest, și tocmai de aceea au decis să le recomande statelor să meargă mai departe de acest cadru minimal și să extindă garanțiile asupra tuturor cazurilor naționale, civile, administrative și penale.

„Am avut discuții în cadrul comitetului: cum e posibil, adică autoritățile administrative, adică procurorii, să pornească procedurii care de fapt să aibă un alt scop? Da, și avem cazuri concrete. Și atunci, la nivelul Comitetului am spus OK, vom face referiri și la procedurile administrative și la cele penale, sigur, civilul rămânând principal obiect de reglementare. (…) Când ne-am apucat să redactăm, nu existau reglementări specifice anti SLAPP. Nici acum nu sunt. Era în lucru destul de avansat ceva în Malta. De ce? Ați aflat și știm cu toții de ce, dar oamenii erau nemulțumiți. Adică, experții maltezi invitați la comitet, au spus nu, ceea ce se face e doar bifă. Nu e ceva rău, dar nu e de ajuns. (…) Britanicii au mai luat niște măsuri și belgienii au făcut un proiect de act normativ care este disponibil public, inclusiv în limba engleză, în care au transpus extins directiva și în care au făcut referire inclusiv la recomandarea Consiliului Europei. Ei au modificat nu doar procedura civilă, ci și procedura penală. Iată, belgienii, care nu au avut asemenea provocări cum le-am avut noi, cu cazuri penale împotriva celor care participă la dezbaterea de interes public”, arată Alina Barbu.

Ea spune că un prim pas necesar ar fi popularizarea recomandării Consiliului Europei, tradusă și publicată pe site-ul IRDO, de exemplu, care este punct național focal de transpunere a directivei anti SLAPP. Apoi transpunerea directivei în legea națională ar trebui să fie mult mai largă decât prevede minimal directiva, statele naționale fiind de altfel încurajate să facă asta chiar de Comisia Europeană.

„De altfel, cred că ar fi o diferență de tratament nejustificabilă din niciun punct de vedere să acordăm protecție doar cazurilor transfrontaliere și să nu acordăm protecție cazurilor naționale. Directiva este doar un punct de plecare și dacă aș fi legiuitor m-aș uita un pic mai mult și la recomandare, și dacă se poate și la nevoile naționale, pentru că am spus-o și noi în recomandarea de la Consiliul Europei, noi am centralizat elementele culese de la nivelul statelor membre care s-au confruntat cu SLAPP. Este foarte posibil să mai apară unele lucruri, deoarece reclamanții sunt creativi, și legiuitorul național trebuie să se adapteze și să răspundă rapid acestei situații. Practic, atunci când veți transpune această directivă, va trebui să vă bazați pe o realitate din fața instanțelor naționale”, spune Alina Barbu.

Barbu subliniază că în recomandare a fost extins numărul indicatorilor de recunoaștere a proceselor SLAPP, pe care directiva i-a enunțat în articolul 8. „Sunt câteva puncte comune, de altfel le-a precizat și reprezentanta CASE. Trebuie să fie acea implicare într-o dezbatere publică, într-un subiect de interes public, a pârâtului. Trebuie să fie acea intenție, adică să arăți că prin simpla exercitare a acțiunii respective omul se va mai gândi a doua oară dacă mai face vreodată așa ceva. Începând cu primirea cerii de chemare judecată, cu cheltuieli foarte ridicate, acel efect de intimidare rezultă indirect din simplul mod în care este formulată o astfel de acțiune. Pentru că altfel acțiunile, dacă nu ar avea aceste caracteristici, ar fi simple acțiuni civile, administrative, penale. Problema se pune că în ultimii ani au început aceste proceduri judiciare să aibă efect de afectare a democrației prin împiedicarea participării la dezbateri de interes public. Aici este problema. Deci este mai mult decât un simplu abuz de drept pentru care oricum aveam instrumente”, arată Alina Barbu.

Recomandarea Consiliului Europei conține și câteva garanții extinse față de directivă, și ele vizează nu numai victimele SLAPP, ci și țintele. De altfel acestea se regăsesc și într-o recomandare a Comisiei Europene către statele membre, lansată odată cu propunerea de directivă. „Ce înseamnă sprijin pentru victime și ținte. Nu trebuie să aștept ca o persoană, un jurnalist, un ONG, un avocat, să ajungă victimă, să aibă calitatea de victimă într-o procedură, ca să-l ajut după aceea. El poate să fie doar țintă și ar fi binevenit și un sistem de sprijin al victimelor sau țintelor SLAPP. Eu doar am să subliniez câteva care mi se pare că sunt importante:

• Un sistem de asigurare, pentru jurnaliști, cumva sprijinit de stat, care să acopere cheltuielile de judecată și cele cu avocatul, care trebuie să fie foarte bun. Sigur, avocatul din oficiu e bun, ajutorul judiciar e bun, dar să fim serioși, ai nevoie de un avocat foarte bun, cu foarte multă expertiză. Poți să apelezi la bunăvoința lui pentru pro bono, dar dacă sunt foarte multe cazuri, nu pot nici ei la nesfârșit.
• Apelarea, pentru jurnaliștii care sunt în situații extreme, la sistemele de sheltere, la relocarea voluntară. Sigur, am depășit puțin partea civilă, dar am recunoscut amenințările care sunt evidente pentru anumiți jurnaliști și am spus în recomandare să se poată apela în astfel de situații la ce sisteme de protecție există. Nu trebuie să inventăm acum un sistem de protecție distinct pentru jurnaliști. Sunt victime? Sunt victime. Avem sisteme de protejare a unor victime relativ bine puse la punct. În general, sistemul pentru victimele traficului de persoane a fost recunoscut la nivelul UE ca fiind bine pus la punct în state. Și da, este în penal”, a spus Alina Barbu.

Emilia Șercan, jurnalistă prezentă la întâlnire, a punctat însă că deși i s-a oferit un adăpost în afara țării, atunci când a avut unul dintre procesele în care autoritățile statului încercau s-o compromită, nu a acceptat să plece,

„pentru că era important să fiu aici, să stau de gât cu statul român și să mă lupt cu el. Dar probabil că cel mai bine ar fi ca societățile profesionale, pe care din păcate noi nu le avem, să ofere protecția asta. Pentru că, sinceră să fiu, eu nu m-aș lăsa la mâna statului român sub nicio formă. Nu aș avea încredere sub nicio formă ca statul român să ofere protecție”.

Un avocat pățit: judecătorii trebuie să înțeleagă că trebuie să țină cu oamenii

Victimele SLAPP nu sunt numai jurnaliștii, organizațiile civice sau cetățenii, ci și avocații care intervin în apărarea lor. Diana Ionescu este cadru didactic la Universitatea Babeș Bolyai și avocat în Baroul Cluj. Deși este penalist, a inițiat în nume propriu acțiuni în sprijinul unor cetățeni din zona natală (județul Suceava), care se luptă de ani de zile cu Consiliul județean pentru că nu sunt de acord să li se construiască o groapă de gunoi deasupra satului, în Pasul Mestecăniș.

Avocata Diana Ionescu

„Într-un litigiu de mediu în contencios administrativ se opune un cetățean sau un ONG, unei autorități publice, emitentă a actului administrativ. În unele cauze intervin și beneficiarii, care uneori sunt companii private, uneori beneficiarii sunt tot autorități publice, ca în cazul acestui depozit de deșeuri, unde beneficiar al actelor administrative și emitent totdată este tot Consiliul județean Suceava. În momentul în care o autoritate publică angajează un avocat pe sume foarte mari de bani, se creează un dezechilibru între cetățean și autoritatea publică. Cetățeanul, dacă ar vrea să acceseze fonduri publice, are ajutorul public judiciar (care poate fi accesat și de către ONG-uri, pentru cauze de contencios administrativ), deci cetățeanul primește 500-1.000 de lei pentru o etapă de judecată, pe când Consiliul județean Suceava, cu încredințare directă, a dat 150.000 de euro unei firme de avocatură. 60.000 de euro în cauza privind hotărârea de Consiliul local, unde cetățenii au atacat, și 80.000 de euro în cauza privind autorizația de construire, unde m-am dus eu în nume propriu. În total 100 și ceva de mii de euro cu încredințare directă. Acesta este un dezechilibru fantastic și aceasta este o problemă, zic eu, de interes public, felul în care autoritățile publice pot accesa fonduri pentru plata avocaților”.

Diana Ionescu subliniază că folosirea banilor publici, discreționar, de către autorități, ca să lupte tocmai împotriva cetățenilor care au plătit prin impozite și taxe acei bani, este o chestiune care arată disproporția de forțe și care nu se discută nici public, nici la nivelul profesiei de avocat.

În aceste procese, pe lângă problema (de mediu în acest caz) pe care oamenii încearcă să o rezolve luptând cu autoritatea, ei ajung să mai aibă una, și mai gravă, a cheltuielilor de judecată disproporționate, pretinse de autorități în cârdășie cu firmele private de avocatură, care intimidează și înspăimântă. Diana Ionescu consideră că:

„dacă începe să ne fie frică să mergem în justiție, democrația este afectată, pentru că puterea judecătorească se poate exprima doar atunci când cineva o sesizează cu o acțiune. Și atunci, și Convenția de la Aarhus spune în mod expres că cetățenii trebuie să aibă rol activ și trebuie să fie încurajați. Și dacă cetățenii merg la justiție, nu pot fi împovărați cu cheltuieli foarte mari”.

Tot ea subliniază că norma internă spune că cheltuiele de judecată trebuie să fie rezonabile, iar acest lucru este subliniat și de Convenția de la Aarhus, ratificată și de UE. Ionescu dă exemplul UK, unde „în litigiile de mediu, dacă reclamantul pierde, poate plăti cel mult 5.000 de lire, dacă este persoană fizică, și cel mult 10.000 de lire, dacă este persoană juridică. Instanța poate să dea și mai jos, dar avem această limită maximă stabilită”.

De aceea, Diana Ionescu a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza în care a atacat autorizația de construcție a gropii de gunoi din Suceava. „Deși jurisprudența Curții era clară, am considerat că e potrivit să avem o trimitere preliminară pe România, pentru că altfel se impune în fața instanțelor naționale. Și asta este cauza C-252-22, trimitere preliminară din România, unde Curtea de Justiție își reia jurisprudența și spune în mod clar că în litigiile de mediu cheltuielile trebuie să fie rezonabile și că instanța națională trebuie să interpreteze dreptul național astfel încât să asigure această condiție”.

În același timp, Diana Ionescu crede că este necesară și o discuție despre etica profesiei de avocat, spunând că dacă avocații și-ar refuza clienții care intentează procese SLAPP, pe motiv că acele procese dăunează statului de drept și democrației, altfel ar sta situația: „Eu sunt avocat, dar eu n-aș putea să scriu în viața mea acele cifre. Nu știu cum te ține pixul și calculatorul să scrii așa ceva și să-i ceri celuilalt așa ceva. Cred că este vorba de o chestiune de etică și cred că despre etica avocaților în România trebuie să vorbim pentru că nu se vorbește”.

Diana Ionescu a reiterat că nu atât criteriul celerității în judecarea proceselor SLAPP va fi o problemă, după transpunerea directivei, ci care este adevărata rațiune pentru combaterea SLAPP:

„cred că o provocare mai mare este cea pe fond. Ca judecătorii să înțeleagă cu adevărat care este rațiunea. Și anume, că atât timp cât sperii oamenii să nu facă lucruri, democrația ta se va duce în cap. Și nu mă feresc să mai spun un lucru. S-ar putea ca unii judecători tocmai să interpreteze și să spună că e o bună cale să-i mai oprim pe ăștia care vorbesc. Nu trebuie să ne ascundem nici de acest lucru. Pentru că România are în spate istoria statului legionar, statului comunist în care justiția a fost un instrument. Și justiția riscă să fie un instrument și acum. Și atunci, foarte important va fi valoarea pe fond, de ce este importantă formarea profesională și lumea să înțeleagă că acest SLAPP nu e o simplă chestiune tehnică pe care construim cinci grile, ci este o chestiune ce ține profund de democrație și de rolul fiecărui cetățean, fie că sunt profesori universitari, fie că sunt avocați, fie că sunt cetățeni simpli, așa cum vorbea doamna mai devreme. Deci, judecătorii trebuie să se plaseze pe poziția de protectori ai oamenilor. Asta vor trebui să înțeleagă. De ce? Pentru că oamenii trebuie încurajați să meargă la justiție. Jurnaliștii trebuie încurajați să vorbească despre teme de interes public. Nu trebuie să stea cu sabia deasupra capului”.

Și Alina Barbu a adăugat că inclusiv în recomandarea Consiliului Europei s-a pus problema conștientizării rolului eticii în practicarea celor două profesii puternic implicate în SLAPP: jurnalismul și avocatura. În ambele, un rol esențial avându-l asociațiile profesionale ale celor două bresle.

„Oamenii trebuie protejați înainte de a deveni victime. O cale de protecție este aceea de a aduce în discuție și un subiect absolut necesar, etica avocaților. Pentru că un reclamant într-un astfel de dosar este asistat de un avocat. Și avocatul ar trebui să fie primul filtru și să-i spună domnului de la One United, din această speță, eu ca avocat nu pot face acest lucru pentru că este împotriva rule of law. Și eu ca avocat am primă obligație să apăr statul de drept și eu ca avocat nu îți fac această acțiune”, a conchis Diana Ionescu.

Despre etica profesiei de jurnalist și imposibilitatea de a o impune prin justiție a vorbit și Brândușa Armanca, jurnalist la Europa Liberă România: „Eu mă ocup de foarte mulți ani de etica jurnalismului care a ajuns în România la faza „marș javrelor”. Am lucrat foarte mult pe acest domeniu și ca profesor universitar și ca jurnalist activ. Din păcate nu am ajuns foarte bine. Întrebarea este cum faci să convingi o profesie, cum este profesia liberală a avocatului sau jurnalistului, că fără acest fundament etic n-o să mai putem trăi și colabora? E o întrebare retorică pentru că eu n-am putut răspunde la ea. Eu însămi am pornit un proces, care durează deja de trei ani, din dorința de igienă morală, cu toate cheltuielile și durata… pentru că cel mai mult mă sperie durata, mi-e frică că mor și nu apuc să termin acest proces”.

Părerea unor senatoare: legea trebuie să-i protejeze și pe ceilalți de abuzurile ONG-urilor

La întâlnire au participat și parlamentari din partidele USR și AUR. Simona Spătaru, senator USR și avocat de profesie, a subliniat că proiectul de lege ar trebui să fie foarte bine pus la punct prin dezbaterile cu societatea civilă înainte de a ajunge în Parlament, pentru că odată ajuns acolo lucrurile vor merge rapid și foarte greu se vor mai putea adăuga prevederi în proiect:

„Mi-ar fi plăcut să avem la această masă și judecători. Pentru că dacă pornim să creăm un act normativ util din toate punctele de vedere, cred că trebuie să fie la masă toți care sunt implicați în procesul acesta. Judecătorul, știm prea bine, dacă nu are normă, nici nu o să-ți aplice. Mi-ar fi plăcut de asemenea să lucrăm pe un draft direct, să fim cât mai aplicați, pentru că, vă dau un exemplu din Parlament, ultimul document de acest fel care a produs emoție a fost avertizorul de integritate și acolo o mare parte din legiuitori consideră că vorbim despre favorizarea turnătorilor atunci când discutam despre cum să transpunem mai multe elemente ca un avertizor de integritate să aibă identitatea protejată. Și a trebuit să explic de ce am nevoie de niște amendamente pentru a-i proteja identitatea, pentru ca el să se poată exprima și deci instrumentul legislativ să fie unul util, nu doar declarativ.

Este important să pornim de la un draft, dintr-o formă de dezbate, să nu ajungem în Parlament cu un draft foarte sec, de transpunere seaca a directivei, pentru că în Parlament lucrurile se desfășoară pe repede înainte. Deci dacă am ajuns cu el în fază de haide să-l băgăm în comisii și să îi emitem raport, suntem deja într-un… deciziile au fost luate, asta vreau să spun. Deci, până acolo, acest draft trebuie să fie liber, să circule, să ni-l asumăm, să ne uităm la exemplele celor care suferă din cauza acestor procese. Și da, directiva trebuie aplicată la cauze naționale. Pentru că toți cei care suferă sunt cetățeni români, dați în judecată tot de cetățeni români sau de autorități publice române sau companii cu sediul în România. Și cred că acesta va fi pasul cel mai dificil de trecut și în transpunerea directivei dacă o ducem la cauze naționale. Și provocarea cu celeritatea, cum rezolvăm procedural ca acțiunea să fie oprită mai repede”.

Daniela Ștefănescu, senator AUR, crede că legea trebuie să fie cât mai clară și să protejeze toate părțile, căci abuzuri se fac și de către ONG-uri:

„Eu cred că legea trebuie să fie un instrument atât de clar încât atât judecătorul cât și reclamantul să aibă cuantificat efectul acțiunilor sale. Să fie predictibil, pentru că în măsura în care construiești o lege, nu o faci numai pentru o parte, o faci și pentru ceilalți. Adică și ceilalți trebuie protejați de diverse abuzuri care pot fi făcute de ONG-uri sau știu eu ce alte situații. Și astfel legea trebuie să fie un instrument clar în care să poată să fie cuantificată acțiunea și în care, într-adevăr, limita despăgubirilor să fie de bun simț”.

Cum încearcă Ministerul Justiției să țină cu toată lumea

Ruxandra Pașoi, reprezentanta Ministerului Justiției la întâlnire, a declarat că proiectul de lege de transpunere a directivei este într-o etapă de definitivare și va fi supus consultării publice, conform legii, urmând să se încadreze în termenul stabilit de transpunere, până în mai 2026.

Ca să nu țină audiența în suspans, Ruxanda Pașoi a spus că

„în forma actuală a proiectului, aflat în lucru în cadrul Ministerului, domeniul de aplicare al reglementării este extins și la cauzele naționale. Deci proiectul privește atât cauzele transfrontaliere cât și cele naționale. El urmează, bineînțeles, să includă în legislația națională garanțiile specifice pe care le presupune directiva și mă refer aici la cauțiune și la cererea de respingere rapidă. Iar în ceea ce privește cel de-al treilea tip de garanții pe care directiva le numește remedii, acestea se găsesc deja în legislația națională, ele vor fi doar adaptate pe alocuri, acolo unde este necesar, pentru a transpune corect și complet directiva. Mă refer la publicarea hotărârii, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul, atât moral, cât și material, la amenda judiciară pe care instanța o poate aplica pentru procedura abuzivă și, bineînțeles, la cheltuielile de judecată care se vor acorda așa cum prevede și legislația națională. Deci în acest moment, în evaluarea noastră, nu am considerat că legislația ar impune modificări în acest punct de vedere pentru că ea permite acordarea cheltuielilor de judecată în integralitate, cu condiția în care să nu fie excesive sau disproporționate”.

Celelalte elemente incluse în proiectul de lege de transpunere, conform declarațiilor doamnei Pașoi, ar fi:

– Va exista o prevedere inspirată atât din textul directivei, dar și din legislația în vigoare, articolul 37 din CPP, având în vedere că ne-am propus nu doar să obținem celeritatea procedurii, să asigurăm celeritatea procedurii, dar și să eliminăm toate acele cerințe care ar putea eventual să prelungească inutil procedura. Deocamdată proiectul nu are termene concrete care privesc această celeritate;

– Am gândit o normă care să acorde organizațiilor neguvernamentale posibilitatea unui amicus curiae prin care să depună, bineînțeles cu acordul pârâtului, înscrisuri la dosar și nu să aibă o situație similară intervenientului în procesul civil, fie el și accesoriu, neavând un interes personal în cauză;

– Cu privire la informarea atât a profesioniștilor dreptului cât și a publicului larg, acest rol îl va în actuala etapă îl va prelua IRDO. Și, de asemenea, sperăm ca aceste hotărâri care se vor pronunța să fie publicate într-un mod cât mai accesibil pe site-ul instanțelor, astfel încât să ofere informațiile necesare la popularizarea procedurilor;

– Cele două garanții specifice, cauțiunea și acțiunea de respingere rapidă, gândim o procedură care să fie cât mai rapidă, dar în același timp să respecte drepturile procesuale și să asigure echilibrul procesual al ambelor părți, tocmai pentru a preveni orice dezechilibre care ar putea să dea naștere la litigii la CEDO. Este clar că instanța se va pronunța rapid, pe baza conținutului cererii de chemare în judecată și a răspunsului pe care reclamantul este obligat să îl prezinte față de cererea de respingere a pârâtului. În caz de soluționare a cererii, dacă instanța admite cererea de respingere, va pune capăt procesului, deci va fi o soluție pe fond, cu posibilitatea pentru reclamant de a o ataca conform legii, deci va beneficia de căile prevăzute de lege pentru soluția respingerii cauzei, iar dacă este o soluție de respingere, aceasta va fi definitiva și va continua procedura pe fond a cauzei, tocmai pentru a asigura echilibru în cauză.

– Legea nu are dispoziții tranzitorii, nu se va aplica proceselor în curs.

Întrebată de audiență care va fi modalitatea concretă de funcționare a acestui mecanism de respingere cu celeritate a procesului, și de ce nu are posibilitatea unei căi de atac și pârâtul, nu numai reclamantul, Ruxandra Pașoi a explicat:

„Este soluția din directivă și pe care o considerăm cea mai corectă din punct de vedere al asigurării echilibrului, dacă judecătorul fondului consideră că cererea nu este vădită întemeiată, e cam greu de justificat în ce măsură o soluție contrară a judecătorului din calea de atac ar putea să treacă testul Curții Europene. Pentru că vădit întemeiată înseamnă vădit întemeiată. Adică, dacă există divergență de opinii între cei doi judecători, asta este mai curând un indiciu că cererea nu este vădit neîntemeiată și atunci ar trebui să continue procedura pe fond. Dar asta nu înseamnă că la sfârșitul procedurii judecătorul nu va putea ajunge la concluzia că procedura a fost abuzivă și să acorde toate cele patru garanții despre care aminteam, să amendeze, să dispună publicarea, să oblige la plata tuturor despăgubirilor și, bineînțeles, asta nu exclude o soluție finală, în sensul că a fost, totuși o cauză SLAPP. Înseamnă doar că se va continua judecata pe fond, pentru că cererea nu este vădit neîntemeiată. Cererea de respingere ca vădit neîntemeiată poate fi făcută de pârât în cursul procedurii, în principiu în fața primei instanțe. Este destul de greu de a vorbi de o respingere rapidă când suntem deja în calea de atac. Și directiva nu obligă la asta. Adică, în mod normal, dacă pârâtul consideră că este victima unei cauze SLAPP, el va avea tot interesul să invoce încă din primă instanță acest lucru. Și va face o cerere de respingere rapidă”.

Nicoleta Popescu a întrebat dacă judecătorul poate invoca din oficiu că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, în caz că pârâtul nu are suficiente cunoștințe juridice necesare ca s-o facă sau nu-și permite un avocat. Răspunsul a fost că nu, în proiect judecătorul nu are această libertate și nici directiva nu prevede. Alina Barbu a intervenit spunând că acest lucru este totuși recomandat de Consiliul Europei și ar fi util de introdus în lege, mai ales că directiva nici nu-l interzice.

Din sală au mai existat voci de avocați care au amintit că există deja această posibilitate de liberă dispunere a judecătorului în cauze civile, de exemplu în cauze de divorț pentru încredințarea minorilor, deci ar putea fi introdus acest rol activ al judecătorului și în cauzele SLAPP, unde tot despre o disproporție de forțe între părți este vorba.

„Se poate face, dar cu respectarea principiilor dreptului procesual-civil în care trebuie să încadrăm această nouă reglementare. Sigur că putem să discutăm, putem să cerem și părerea și, cu siguranță, că o vom face, și a sistemului judiciar, dar trebuie să avem grijă să nu lezăm principii cum ar fi disponibilitatea, să nu lezăm dreptul la un proces echitabil al celeilalte părți”, a admis reprezentanta ministerului.

Luca Ciubotaru, reprezentant Leader Just, a ridicat problema încadrării cazurilor de SLAPP în așa fel încât ele să poată fi regăsite, la o căutare în sistemul ECRIS, precum și introducerea în lege atât a cauzelor penale cât și administrative, deoarece acestea au o pondere mare în rândul cauzelor SLAPP.

Ruxandra Pașoi a admis că în acest moment și ministerului i-a fost greu să găsească cauze SLAPP în sistemul instanțelor, tocmai din cauza lipsei elementelor definitorii, și că probabil se va lucra la o modalitate tehnică de marcare a acestora în ECRIS, dar numai la finalul procedurii, atunci când instanța va califica acel proces drept SLAPP.

Cât privește încadrarea cauzelor penale și administrative, Alina Barbu a punctat că la acest moment ar fi imposibil de introdus și cauzele de răspundere civilă delictuală în categoria SLAPP, întrucât ar intra acolo și cazurile de libertate de exprimare, dar și accidentele auto, malpraxis și orice înseamnă prejudiciu.

În privința ajutorului public judiciar pentru victimele SLAPP, vocile din sală au fost pro și contra, printre argumentele invocate fiind și exemplul legii avertizorilor de integritate, în care deși este prevăzut acest ajutor judiciar și avocatul din oficiu, practica din ultimii ani ne-a arătat că multe barouri din țară nu au știut că au această obligație, de a acorda ajutor public judiciar avertizorilor, după cum nici publicul larg nu e foarte bine informat despre această posibilitate la îndemâna cetățenilor și ONG-urilor. De asemenea, au existat cazuri în țară în care nici măcar judecătorii nu au luat în considerare statutul de avertizor de integritate în unele situații.

Pentru informarea publicului și mai ales a categoriilor profesionale direct implicate – judecători, avocați – ar fi necesară o campanie susținută de informare, pentru care e nevoie de bani. Bani care nu sunt aprobați niciodată în proiectele de buget votate în Parlament, după cum a explicat Oana Murariu (USR), autoarea amendamentului privind ajutorul public judiciar pentru avertizori. „Bineînțeles, amendamentele se resping, dar ideea e ca Ministerul Justiției să aibă în vedere aceste elemente, pentru că degeaba avem legislație dacă cetățenii care pot să beneficieze de ea nu cunosc acest lucru. Și chiar cred că e o idee bună în continuare și mă bucur că are cine să transmită mai departe mesajul”.

Clara Sigheti, reprezentanta Ambasadei SUA: a fost de părere că

„ajutorul judiciar, trecând dincolo de problema de asumare practică, nici principial nu mi se pare a fi soluția, având în vedere că tot cetățenii ar fi cei care ar trebui să plătească acest ajutor judiciar, în condițiile în care, discutăm de niște companii foarte mari, cu resurse foarte ample și cu case de avocatură care percep niște comisioane enorme, nu mi se pare OK ca cetățeanul să suporte toate aceste cheltuieli”.

Concluzii și promisiuni

„Sunt aici experți în drept, specialiști în drept constituțional, profesori universitari, avocați și mulți alți specialiști în apărarea dreptului omului. Cu toții avem același obiectiv comun, directiva să fie transpusă într-o modalitate cât mai eficientă, și vrem să ne implicăm, vrem să vă ajutăm”, a amintit Alina Monceanu, avocat, reprezentanta Konrad Adenauer Stiftung, o promisiune pe care Ministerul justiției ne-a făcut-o tuturor în 2024, la prima întâlnire pe această temă. Ea a cerut reprezentantei ministerului să transmită proiectul de lege în grupul de experți, înainte ca acesta să intre în procedura oficială de consultare publică.

Despre importanța transpunerii extinse a directivei și introducerea în proiect a cât mai multor propuneri din partea societății civile, astfel încât în Parlament să ajungă un proiect solid, a punctat și senatoarea USR Simona Spătaru:

„Pentru că, de exemplu, este foarte greu de înțeles de ce s-ar elimina din sfera directivei acest litigiu în care statul este implicat, acest contencios. Eu știu că de multe ori partea nu de bună credință este și statul. Emite încă un act administrativ identic, se numește numărul 2 din 2023, numărul 1 a fost anulat, și atunci, eu ca cetățean am o casă, mi se ridică un bloc în față, încep să atac actele administrative, dar investitorul are clar puterea mai mare decât mine, că se duce și mai ia de la primărie încă trei acte, unul după altul, eu unde mă mai duc să le atac în litigii separate, care nu sunt în cadrul procedurii? Deci rugămintea din partea mea este ca acest draft neapărat să conțină ce oferă acum directiva în tot. Deci nu porniți de la mai puțin. Dacă se oferă mai mult, excepțional, dar nici nu scoateți ce e în directivă”.

Avocata Georgiana Iorgulescu

Și Georgiana Iorgulescu a conchis că eliminarea proceselor de tip contencios din legea de transpunere a directivei nu schimbă cu nimic grava situație în care suntem deja cu cheltuielile de judecată disproporționate.

„Asta este cheia problemei. Dacă rămânem pe zona cheltuielilor de judecată pe Codul de procedură civilă, suntem cum am vorbit, cu același Cod de procedură civilă colega noastră, Diana Ionescu, are de plătit 80.000 de euro, domnii de la Pojorâta au 60.000 de euro și alții au fost desființați. Este același Cod de procedură civilă unde onor judecătorul, când e el foarte activ, citește numai jumătate, că acolo scrie că judecătorul din oficiu poate să cenzureze cheltuielile de judecată. Poate nu a vrut să fie activ sau a zis că e bine așa. Eu cred că zonele astea extrem de periculoase de SLAPP trebuie incluse aici, nu trebuie să le lăsăm așa. Toți oamenii ăștia care au fost, sunt acum în litigii, nu știu dacă în cazul unuia dintre ei un judecător a redus cheltuielile de judecată, deși sunt convinsă că avocații pe care i-au avut au solicitat acest lucru pe baza Codului. Dacă remediile spuneți că rămân cele actuale, n-am făcut nimic vizavi de cheltuieli. CJUE, în cauzele de mediu, spune că aceste cheltuieli trebuie să nu fie prohibitive, și că judecătorul național trebuie să interpreteze dreptul intern de așa manieră încât să nu fie prohibitive. Deci avem cazuri la CJUE, inclusiv colega noastră, Diana Ionescu, are cazuri pentru România la CJUE și rămâne cum am vorbit, că judecătorul se uită la textul ăla general din procedura civilă, că poate scădea onorariile și totuși nu o face. Nu credeți că e nevoie de ceva în concret?”.

Ruxandra Pașoi a răspuns că „Directiva ne spune să nu stabilim plafoane. Deci chiar directiva ne impune să nu limităm cheltuielile de judecată mai mult decât prin a elimina acele părți din cheltuieli care sunt excesive, adică ele trebuie să fie proporționale. Dar asta nu poate să se analizeze decât de judecători”.

În plus, a adăugat reprezentanta Ministerului Justiției, ceea ce nu se va regăsi neapărat în proiectul de lege de transpunere a directivei poate fi promovat ca proiect de lege separat, într-o etapă ulterioară.

„Aici e vorba exclusiv de voință politică națională: vrem sau nu să facem asta? Trebuie să discutăm franc. Depinde de majorități parlamentare și altele. Trebuie să înțelegem că directiva nu a vrut să limiteze, că a vrut ea să limiteze ceva, ci că atât au putut să facă și că recomandă statelor să facă mai mult. Sunt convinsă că CJUE va extinde, pentru că de obicei așa se întâmplă. UE face o directivă mai mică, pentru că nu are bază legală, și o extinde CJUE. Dar până atunci noi murim de nervi”, a conchis Diana Ionescu.

Proiectul este finanțat prin programul CERV STRIVE 2021-2027 (Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori) al Comisiei Europene.

Programul pentru cetățeni, egalitate, drepturi și valori (CERV) are ca scop protejarea și promovarea drepturilor și valorilor Uniunii Europene, așa cum sunt consacrate în tratatele UE și în Carta drepturilor fundamentale. Sprijină crearea și îmbunătățirea unor societăți deschise, echitabile, democratice, egale și incluzive și care funcționează în conformitate cu principiile statului de drept. Aceasta include o societate civilă puternică, încurajând participarea democratică, civică și socială a oamenilor și cultivând diversitatea, pe baza valorilor, istoriei și memoriei noastre comune.

Publicațiile din cadrul acestui proiect reprezintă poziția APADOR-CH și nu reflectă poziția Uniunii Europene.