Buna guvernare – Page 10

Submission before the Committee of Ministers on the new action plan of the Romanian Government in respect to the cases of Bragadireanu v. Romania and Rezmives and Others v. Romania

26/01/2021/in Buna guvernare, /by Rasista

26 January 2021

Submission before the Committee of Ministers on the new action plan of the Romanian Government in respect to the cases of Bragadireanu v. Romania and Rezmives and Others v. Romania

The cases of Bragadireanu v. Romania (Application No. 22088/04) and Rezmives and Others v. Romania (Application No. 61467/12), placed under enhanced supervision before the Committee of Ministers of the Council of Europe, concern the overcrowding and the poor detention conditions in Romanian prisons.

In respect of these cases, on 23 November 2020, Romania submitted the new action plan for the period of 2020-2025 regarding the general measures taken so far and the future measures in order to solve the above mentioned issues.

Through the present submission we would like to provide the Committee of Ministers additional information and recommendations regarding the action plan.

APADOR-CH considers that the new action plan contains many measures necessary to solve the existing problems in the penitentiary system. However, the strict observance of the implementation timetable of the established measures remains a matter of great importance and has to be a priority in itself. In the case of the old action plan, a serious problem was the exceeding – sometimes a substantial exceeding – of the set deadlines for achieving the objectives of the plan, especially those on investments. Of course, the special situation of the Covid-19 pandemic cannot be neglected. The pandemic creates additional problems and obstacles in all areas.

In this context, APADOR-CH makes the following recommendations:

Adopt and publish a set of criteria for the selection of transferable detainees in order to reduce overcrowding

As mentioned in the para. 47 of the new action plan, decision no. 369/2018 of the general director of National Administration of Penitentiaries (‘NAP’) provides for the establishment of the Commission for the analysis of the degree of occupation of the detention spaces. According to the action plan, the Commission meets weekly to analyze which places of detention are the most overcrowded and the least crowded.

Based on this analysis, some detainees are transferred from very crowded prisons to less crowded ones, in order to achieve a balance between penitentiaries regarding the degree of occupation.

This measure of managing the situation created by overcrowding is a reasonable one. Nevertheless, some problems have arisen in practice, which generally consist in the dissatisfaction of several transferred detainees, as the transfer to other penitentiaries moves them too far away from their place of residence. Several of those transferred detainees have interpreted this measure as a punitive one, directed against them. In this regard, the association has received complaints from the transferred detainees or their family members, who expressed their dissatisfaction with not being informed of the reasons for the transfer, together with the suspicion that the transfer was in fact a disguised punishment.

APADOR-CH emphasizes that it failed to identify the criteria according to which a certain detainee, and not another, is transferred from an overcrowded penitentiary to another less crowded penitentiary (transfer motivated by the reduction of overcrowding). Therefore, the association recommends that a clear and unitary set of criteria should be adopted at the NAP level, one that establishes which detainees are selected to be transferred to another penitentiary on grounds of reducing overcrowding. These criteria should be public and accessible to everyone.

The measure of transfer should also be motivated, and the motivation should be communicated to each detainee that is transferred, as the transfer to another penitentiary is an important event in their life. Moreover, the adoption of a clear and uniform set of criteria to be taken into account for the selection of the transferable persons will only help to ensure that the measure is sufficiently motivated in each case.

In conclusion, adopting this set of publicly available criteria for the selection of transferable detainees would lead to the defusing of some tense situations and would also remove suspicions and the current dissatisfaction among some detainees and their families.

Increasing transparency and improving public communication within NAP concerning the Covid-19 infected detainees

The public communication of the NAP on the subject of the pandemic and the reporting of cases of Covid-19 infected detainees presents some discrepancies that may raise questions about the transparency of the institution in general.

APADOR-CH has been using two main methods to monitor the evolution of the spread the virus in the penitentiary system since the beginning of the pandemic: monitoring of the public statements present on the NAP website and through public information requests according to Law 544/2001. The figures resulting from the two monitoring methods differ substantially and APADOR-CH has no explanation for this.

The monitoring of the public statements on the institution’s website showed the following:

– On April 28, the first case of a detainee infected with Covid 19 (Deva Penitentiary) was announced

– Throughout the summer, until 6 August 2020 when the methodology of reporting cases was changed, a total of 7 cases of sick detainees were reported

– Starting with 6 August 2020, the communication began to be more general and less regular, only the total cases of infected detainees was announced, without naming the units where the patients came from. At the end of September 2020 there were 12 infected detainees

– By October 2020, the number of detainees with Covid-19 gradually reached 80, a figure that includes all cases announced since the beginning of the pandemic (April-October), including those that have probably recovered in the meantime. However, in a statement issued on 21 October, 81 active cases of sick detainees suddenly appeared at the Jilava Penitentiary and on 26 October- 105 active cases

– On 11 November 2020 the cases tripled, in Jilava Penitentiary 214 cases of detainees with Covid-19 and 123 declared recovered were announced, i.e. a total of 337 cases

– On 9 December 2020, the first death among detainees was announced, and on 14 December, 164 cases of detainees under treatment at Jilava and Poarta Albă were announced

– On 7 January 2021, the NAP announced that it only had 50 detainees infected with Covid 19 in the Jilava and Poarta Albă Penitentiary Hospitals

The answer received by APADOR-CH from NAP, as a reply to a December FOI request, reveal completely other statistics. On 5 January 2021, there were 853 Covid-19 infected detainees in the penitentiary system. Of these, on 31 December 2020, 729 people had recovered and 115 people were being treated. NAP also announced 5 deaths on this occasion – the deaths are still not published on the website so far.

The data provided by NAP are deficient, both in the press releases on their website and in the answer provided to APADOR-CH: the figures collected from all press releases, throughout the year 2020, do not match either with the numbers provided to APADOR-CH, nor with the different numbers announced on the site.

As such, it is not possible to know exactly the extent of the pandemic spread in the penitentiary system, what penitentiaries are the most affected, the causes that determined the outbreaks and the way in which the administration managed the situation.

The NAP website is also a means of information for the families of detainees who, in the absence of the opportunity to visit their relatives during the pandemic, should have had safe and clear information about the health of their relatives in prison. During this period, APADOR-CH received emails from relatives of some detainees, worried about the conditions in the penitentiaries and the possibility that their relatives would contract the virus and not receive proper care.

As such, a clearer communication from NAP is required in a complicated period and in a matter as sensitive as such a dangerous disease.

Intensifying the efforts to attract medical staff in the penitentiary system

There is still a shortage of medical staff, as presented by the Government in the new action plan. According to the NAP’s response to APADOR-CH’s request for public information, on 5 January 2021, the deficit was 50.89%. In order to address the situation, in 2020, competitions for filling 95 vacant medical positions were organised, as a result of which 48 doctors were hired. Also, according to the action plan, another desideratum of the Government is the improvement of the legislative framework regarding the medical staff. This measure is highly needed in order to make the work in the penitentiary system attractive for doctors. However, this desideratum is not included as a priority in the Annex III of the action plan which raises questions about its feasibility and doubts over the Government’s motivation in this regard.

Regarding psychiatric medicine in particular, APADOR-CH considers that the number of psychiatrists provided in the staff scheme is too small compared to the prison population. According to the NAP’s response to APADOR-CH’s request for public information, 21 psychiatrist positions are provided for 40 penitentiary units, of which 13 positions are occupied. In 2019, only in the first 6 months of the year, there were 2225 detainees who received psychiatric treatment. At that time, only 11 psychiatrists were working in the system.[1] The gravity of the situation was also confirmed following the APADOR-CH monitoring visits carried out during 2019[2]. Therefore APADOR-CH considers that the presence of at least one psychiatrist in each penitentiary is required. Even in these conditions, the workload would be very high (a psychiatrist can have up to 100 patients under psychiatric treatment[3]), which raises concerns over the quality of the psychiatric services. For these reasons, it is necessary to supplement the number of positions and to intensify employment efforts.

Last but not least, APADOR-CH considers that the same measures should also target psychologists in the penitentiary system. It has to be highlighted that the psychological service is responsible for all the detainees and implies a broad sphere of activities with inmates. According to the NAP’s response to APADOR-CH’s request for public information, there are 136 psychologists currently working, the number provided in the staff scheme being 192. On 26 January 2021 there were 21788[4] detainees in the penitentiary system (for 136 psychologists). This reality resulted also from the monitoring visits carried out by APADOR-CH during 2019 (a psychologist having under supervision an average of 150 detainees).[5] Not to mention that in the current context of the pandemic and the restrictions imposed, the need of psychological assistance is even greater. This situation requires more efforts to supplement the positions and to attract the psychologists in the system.

APADOR-CH appreciates the efforts to solve the shortage of healthcare workers by organizing competitions, but the gravity of the situation requires much more. APADOR-CH stresses out the importance of legislative and financial measures in order to motivate doctors to work in the penitentiary system and also to increase the quality of medical services in penitentiaries. In order for this to happen, the Government has to think of a proper and complex strategy of measures, strategy that has to be included in the budget of the action plan.

[1] According to NAP’s response to APADOR-CH’s FOI request on august 2019

[2] E.g. Miercurea-Ciuc Penitentiary (in 2019) had no psychiatrist, although between 30-40% of detainees suffered from a mental health problem (the report of the visit is available at: https://www.apador.org/en/raport-asupra-vizitei-in-penitenciarul-cu-regim-inchis-miercurea-ciuc/). According to the NAP’s response to APADOR-CH’s request for public information, Miercurea-Ciuc Penitentiary still didn’t had a psychiatrist on 5 January 2021.

[3] According to APADOR-CH monitoring visit to Craiova Penitentiary. The reports is available at: https://www.apador.org/en/raport-privind-vizita-in-penitenciarul-craiova/

[4] According to NAP’s website, http://anp.gov.ro/

[5] APADOR-CH monitoring visits in Craiova, https://www.apador.org/en/raport-privind-vizita-in-penitenciarul-craiova/, Giurgiu, https://www.apador.org/en/raport-privind-vizita-apador-ch-efectuata-la-penitenciarul-giurgiu/, Miercurea-Ciuc, https://www.apador.org/en/raport-asupra-vizitei-in-penitenciarul-cu-regim-inchis-miercurea-ciuc/, Targu-Jiu, https://www.apador.org/en/raport-asupra-vizitei-in-penitenciarul-targu-jiu-3/, Galati, https://www.apador.org/en/raport-asupra-vizitei-in-penitenciarul-de-maxima-siguranta-galati/

Poliţia locală, reformare prin desfiinţare

02/12/2020/in Articole, , Buna guvernare, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Avem nevoie de două entităţi publice care pot greşi în aceleaşi domenii sau ne ajunge una singură? O dezbatere despre rolul şi necesitatea Poliţiei locale

După zece ani de existenţă pe străzile noastre, Poliţia locală pare să fi reuşit mai degrabă să enerveze opinia publică, în loc să se facă utilă. Diversele gafe comise de agenţii ce par veşnic nişte copii mai palide, dar mai bine plătite, ale poliţiştilor naţionali au dat naştere la tot mai multe semnale în societate cum că e nevoie de o reformă serioasă a acestei instituţii, poate chiar o desfiinţare. Ca organizaţie care monitorizează poliţia naţională de aproape 30 de ani, ne alăturăm şi noi acestei dezbateri, cu câteva argumente şi posibile soluţii pentru ca Poliţia să fie una singură, dar (mai) bună.

Cum au ajuns polițiști foștii gardieni, un „Adibas” mai scump decât originalul

În anul 2010, prin Legea nr. 155/2010, Poliţia comunitară a fost transformată în Poliţia locală. Poliţia comunitară fusese înfiinţată în anul 2004, prin Legea nr. 371/2004, în urma desfiinţării Corpului gardienilor publici, care fusese înfiinţat în 1993, prin Legea nr. 26/1993. Gardienii publici erau un fel de „unitate de elită” a paznicilor, care asigurau paza unor obiective şi care, strict legat de planul de executare a pazei, sprijineau acţiunile de apărare a ordinii şi liniştii publice.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 26/1993, ulterior abrogată, „gardianul public” era persoana destinată să asigure paza pentru un agent economic public sau privat, instituţie, asociaţie de orice natură şi să participe la apărarea ordinii şi liniştii publice.

Deci, gardienii publici nu asigurau direct şi singuri ordinea şi liniştea publică, ci doar participau la apărarea ordinii şi liniştii publice, la combaterea unor încălcări de lege privind curăţenia, precum şi exercitarea comerţului neautorizat în zonele şi itinerariile stabilite în planul de executare a pazei (art. 9 din Legea nr. 26/1993).

Nu se ştie prea clar de ce, în anul 2004 şi apoi în 2010, gardienii publici au fost transformaţi în poliţişti, iniţial poliţişti comunitari, după care poliţişti locali. Aşa a vrut legiuitorul, ar fi răspunsul cel mai comod.

Sau poate că brandul „Poliţie” vindea mult mai bine. La fel cum brandul „Adidas” era folosit prin anii ’90, pentru vânzarea unor tenişi denumiţi „Adibas”, cu aspect asemănător brandului original. Rămâne de discutat.

Atribuţiile ce revin, potrivit legii, poliţiei locale sunt: „…apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii:

a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor;

b) circulaţia pe drumurile publice;

c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal;

d) protecţia mediului;

e) activitatea comercială;

f) evidenţa persoanelor;

g) alte domenii stabilite prin lege.”

Se observă că mai toate atribuţiile poliţiei locale le dublează pe cele ale poliţiei naţionale, care sunt prevăzute în art. 26 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Fac excepţie atribuţiile poliţiei locale privind paza bunurilor (reglementată prin Legea nr. 333/2003) şi disciplina în construcţii (reglementată prin Legea nr. 50/1991).

Armata personală a primarului, împrumutată puţin şi ministrului de interne

Potrivit regulilor din presă, faptele bune devin foarte rar ştiri, spre deosebire de faptele rele. Astfel că poliţiştii locali au fost destul de prezenţi în presă. Ba că amendau pentru tulburarea ordinii publice pe cei ce postau pe Facebook critici la adresa primarului („şeriful” propriei poliţii locale), ba că supravegheau cu străşnicie pe amanta primarului (care-l înşela în mod grav), ba că mulţi pensionaţi din poliţia naţională îşi găsesc posturi călduţe şi bine plătite prin poliţia locală, ba că pe timp de pandemie aplicau cele mai dure şi disproporţionate amenzi, ba că au o pregătire inferioară celor din poliţia naţională, deşi când e vorba de venituri lucrurile stau exact invers, ba că poliţia locală nu este o structură unitară şi coerentă, întrucât există atâtea poliţii locale, câţi primari le au în subordine etc.

Desigur, raportul dintre poliţia naţională şi poliţia locală nu este unul de tipul îngeri vs. demoni, existând în presă suficiente semnalări şi despre abuzuri sau deficienţe ale poliţiei naţionale.

Problema este însă de ce să avem două entităţi publice care pot greşi în aceleaşi domenii, în loc de una?

Această problemă a revenit în actualitate odată cu pandemia, când, printre măsurile de combatere a pandemiei a fost şi cea de subordonare operativă a poliţiei locale faţă de poliţia naţională (faţă de Ministerul Afacerilor Interne).

Această subordonare, doar „operaţională”, este un fel de struţocămilă, deoarece acest fel de subordonare presupune doar participarea poliţiei locale la acţiunile organizate de poliţia naţională. Dar, pentru abaterile comise în timp ce acţionează sub comanda operaţională a poliţiei naţionale, poliţiştii locali nu pot fi însă sancţionaţi disciplinar decât de primar/consiliul local, de unde sunt şi finanţaţi. Deci, practic, poliţia locală rămâne sub controlul real al primarului (care are în mâna cu pâinea şi cuţitul), chiar şi atunci când ea este subordonată operativ poliţiei naţionale.

Un scenariu posibil: desfiinţare prin înglobare în poliţia naţională, cu bani şi de la primărie

Ineficienţa practică a acestei construcţii teoretice, de subordonare operativă, a condus la opinii, din ce în ce mai numeroase şi la dezbateri organizate de unele publicaţii, în sensul unei subordonări totale, nu doar operaţionale, şi permanente, nu doar pe durata pandemiei, a poliţiei locale faţă de poliţia naţională. Iar acest obiectiv se poate realiza cel mai simplu prin înglobarea poliţiei locale în poliţia naţională. Înglobare care înseamnă, practic, desfiinţarea poliţie locale.

Desigur, nu tot personalul poliţiei locale va putea fi preluat de poliţia naţională, ci doar acela care îndeplineşte condiţiile legale, inclusiv de vârstă şi pregătire, pentru a putea fi numit în poliţia naţională.

Dacă primarii nu vor putea renunţa la plăcerea de a avea în subordine o unitate operativă, care să-i salute cu „Să trăiţi!”, restul personalului din poliţia locală, care nu a fost admis în poliţia naţională, va putea participa la un concurs pentru numirea într-o nouă structură locală, de mai mici dimensiuni şi mult mai mici costuri decât poliţia locală, care va putea fi înfiinţată în locul poliţiei locale. Această nouă structură ar urma să aibă atribuţii diferite, bine delimitate de cele ale poliţiei naţionale, atribuţii care s-ar putea rezuma la paza bunurilor pe care primăria (consiliul local, judeţean etc.) le are în proprietate sau administrare. Aici intră şi parcurile, de exemplu. Asigurarea respectării disciplinei în construcţii ar trebui să fie atributul organelor specializate (inspectoratul teritorial în construcţii), nu al poliţiei locale. De altfel, în cei 10 ani de funcţionare a poliţiei locale, nu pot fi semnalate realizări în materia asigurării disciplinei în construcţii. Dimpotrivă.

Noua structură s-ar putea numi Garda administrativă dar şi altfel (oricum, orice denumire, dar fără „poliţie” în ea) şi ar putea continua buna tradiţie a foştilor gardieni publici, care, cum am arătat mai sus, se ocupau în principal cu paza bunurilor.

Deşi pe hârtie lucrurile par relativ simple pentru desfiinţarea poliţiei locale, constând în principal în promovarea unei iniţiative legislative, în practică ele s-ar putea lovi de cel puţin 2 probleme:

Opoziţia primarilor. Este foarte greu pentru orgoliul primarilor să renunţe la o structură operativă, cu uniforme, maşini, secretare şi armament, gata în orice moment să se sacrifice până la unu’ (pentru că la de la unu’ e pauza de masă) pentru gloria primarului. Iar primarii au o mare putere de influenţă asupra decidenţilor din parlament, deoarece din 4 în 4 ani, vin alegerile. Şi, în practică, contează mult de la ce partid este primarul şi pe cine sprijină el.

Finanţarea poliţiei naţionale. Odată cu desfiinţarea poliţiei locale, care este finanţată de autorităţile publice locale, poliţia naţională va trebui să fie mai prezentă în zonele acoperite, cel puţin la nivel teoretic, de poliţia locală, ceea ce înseamnă o sporire substanţială a efectivelor operative (la comandă sunt destui) şi, implicit, a dotărilor poliţiei naţionale. Înfiinţarea şi popularea unor posturi de poliţie naţională în zonele rurale ar fi foarte necesară şi nu ar trebui pierdută din vedere. Sporirea efectivelor şi a dotărilor nu se poate face fără o creştere corespunzătoare a finanţării. OK, să crească finanţarea, dar de unde o luăm? – este întrebarea cea mai arzătoare. Poate suporta bugetul naţional o mărire substanţială a fondurilor destinate poliţiei naţionale? Dacă nu, pot exista mijloace alternative de creştere a finanţării poliţiei naţionale? Sunt întrebări grele, pentru care răspunsurile sunt şi mai grele.

O variantă de discutat ar fi implicarea autorităţilor publice locale pentru a contribui la finanţarea poliţiei naţionale. Măcar pentru susţinerea funcţionarii de posturi de poliţie în mediul rural. Aşa cum autorităţile locale au cheltuit bani serioşi din bugetele locale pentru finanţarea poliţiei locale, tot aşa ar trebui să participe la finanţarea poliţiei naţionale, cel puţin cu o cotă parte (de 30-50-70%) din media anuală a sumelor alocate poliţiei locale, în anii în care a funcţionat. Pentru că poliţia naţională va acoperi şi zona de activitate a poliţiei locale. Se poate impune prin lege o astfel de obligaţie pentru autorităţile locale? De ce nu? Poliţia naţională trebuie să acţioneze pe gratis acolo unde poliţia locală acţiona (încă acţionează, de fapt) pe mulţi bani publici primiţi de la autorităţile publice locale? E OK?

2021 – un moment potrivit pentru această reformă

Desigur, problema finanţării este una mult mai complexă şi necesită analize/simulări de specialitate mult mai aprofundate.

Momentul optim pentru o modificare legislativă în sensul reformării în doi paşi a poliţiei locale (desfiinţare urmată, eventual, de înfiinţarea altei structuri, cu alte atribuţii) pare a fi începutul unui ciclu parlamentar, deoarece doar atunci parlamentarii, recent (re)aleşi, vor resimţi o presiune mai scăzută din partea primarilor din propriul partid (alegerile ce vor urma, în care influenţa primarilor are o importanţă reală, fiind încă departe, la 3-4 ani distanţă).

Ca să sintetizăm:

1. După 10 ani de activitate, dacă poliţia locală ar fi desfiinţată, cam puţină lume ar observa sau ar regreta.

2. Reorganizarea poliţiei locale şi stabilirea unor atribuţii specifice, distincte de ale poliţiei naţionale presupune, mai întâi, desfiinţarea poliţiei locale şi preluarea selectivă a personalului de către poliţia naţională (preluarea doar a personalului care îndeplineşte condiţiile legale pentru a face parte din poliţia naţională).

3. Dacă se doreşte păstrarea, pentru uzul primarilor, a unei structuri operative în subordinea acestora, ea trebuie să fie mult mai restrânsă şi mai puţin costisitoare ca în prezent, cu atribuţii limitate, clar stabilite şi diferite de ale poliţei naţionale. De exemplu, limitate la paza bunurilor autorităţilor publice locale.

4. Denumirea noii structuri poate fi „Garda administrativă” sau oricare alta, dar fără termenul „Poliţie” în cuprinsul ei. Cu alte cuvinte, fără „Adibas”, în loc de „Adidas”.

*Foto Poliția Locală a Municipiului București

Să le spunem funcționarilor pe nume

19/11/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Propunerea APADOR-CH pentru modificarea Legii 544/2001 astfel încât să poată fi comunicate publicului numele unor funcționari cu rol de decizie, nume inaccesibile în prezent sub pretextul protecției datelor personale

O solicitare din luna martie a APADOR-CH, prin care ceream, fără succes, să se facă publică componența Grupului de Comunicare Strategică, a fost reînnoită în luna octombrie de un parlamentar. Acesta a primit, se pare, un răspuns ceva mai complet la aceeași întrebare, însă componența renumitului Grup strategic rămâne o necunoscută pentru public. De data asta sub pretextul protecției datelor cu caracter personal.

Așa cum reiese din acest răspuns primit de parlamentarul în cauză, se pare că Ministerul Afacerilor Interne a consimțit să furnizeze informațiile cerute, în virtutea „obligației constituționale” de a le răspunde senatorilor și deputaților, însă a avertizat că informațiile nu pot fi publicate întrucât conțin date personale.

Deoarece am constatat că există o limitare legislativă în acest moment, care ar putea fi interpretată de autorități în sensul că nu ar avea voie să publice numele persoanelor din diversele comitete și comisii care iau decizii ce vizează publicul, APADOR-CH a întocmit și transmis parlamentarilor o propunere concretă de modificare a Legii 544/2001, a accesului la informații publice, astfel încât această secretomanie convenabilă să fie eliminată.

Concret, APADOR-CH propune modificarea articolului 5, alineatul 1 din Legea 544/2001, prin adăugarea după lit. c) a unei noi litere, c/1), astfel:

Forma actuală a art 5, alin 1 lit c:

Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public:

c)numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;

Forma propusă de APADOR-CH:

c/1) numele și prenumele persoanelor din compunerea comisiilor, comitetelor, grupurilor și altor structuri similar, înființate în cadrul autorităților sau instituților publice sau care funcționează sub autoritatea, subordinea sau coordonarea autorităților sau instituțiilor publice;

APADOR-CH consideră justificată această modificare care ar obliga instituțiile să publice din oficiu astfel de informații întrucât persoanele/funcționarii din compunerea comisiilor pot avea probleme de integritate. Or nu se poate verifica acest lucru dacă nu se poate ști cine face parte din respectivele comisii.

Legea care protejează datele personale nu poate să limiteze dreptul cetățenilor de a afla informații de interes public, sub pretextul „dreptului la anonimat” al unor persoane, mai ales când acele persoane ocupă funcții în care iau decizii ce influențează viața cetățenilor. De altfel, chiar GDPR prevede în art. 6 al. 1 lit. c) că datele cu caracter personal pot fi făcute publice dacă „prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului”. Or, prin introducerea în Legea 544/2001 a obligației legale de a face cunoscute numele membrilor din comisii, comitete etc., conform propunerii APADOR-CH, ar fi întrunite și cerințele art. 6 al. 1 lit, c) din GDPR, iar comunicarea respectivelor informații nu ar mai face obiectul niciunei dispute de genul celor care există în prezent în spațiul public.

Fotografie creată de Daisy Anderson, de la Pexels

Digitalizarea justiției și răspunderea magistraților

29/10/2020/in Buna guvernare, Video /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Dezbaterea primului raport al Comisiei Europene, privind statul de drept, organizată de APADOR-CH și EFOR, a adus la aceeași masă reprezentanți ai mai multor instituții relevante din sistemul de justiție, de la Ministerul Justiției, Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție, Agenția Națională de Integritate sau Ministerul Administrației și Internelor, dar și reprezentanți ai unor ambasade și jurnaliști.

Temele dezbătute au vizat: digitalizarea sistemului de justiție, dotarea cu tehnica necesară, răspunderea magistraților (disciplinară, penală și materială), organizarea și funcționarea plenului CSM, anticorupția și modul în care se mai face în contextul unor modificări legislative intervenite în ultimii ani .

Cariera magistraților, între polițistul rău (Inspecția Judiciară & CSM) și cel bun (ICCJ)

28/10/2020/in , Buna guvernare, Slider /by Rasista

Am dat în judecată Ministerul Finanțelor ca să aflăm de ce plătim toți erorile justiției

26/10/2020/in , Buna guvernare, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Singurul în măsură să recupereze daunele plătite de stat în condamnările la CEDO, MFP refuză să spună dacă și în câte cazuri a încercat măcar să tragă la răspundere magistrații vinovați

Răspunderea magistraților, o marotă folosită politic, mai mult pentru controlul justiției decât pentru îndreptarea erorilor ei, este în realitate, de multă vreme, o formă fără fond în societatea românească.

Concret, știm deja din 2017 că niciun magistrat nu a fost pus să plătească pentru erorile comise în cauze care au dus la condamnarea României la CEDO, și asta pentru că regulile sunt făcute astfel încât vinovații să nu poată fi trași la răspundere.

APADOR-CH a demonstrat acest lucru în 2017, după o corespondență dusă cu Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru a afla în câte cazuri statul a formulat acțiuni în regres împotriva unor magistrați care și-au făcut meseria defectuos.

Mecanismul acțiunii în regres este aparent simplu: după ce plătește, din partea statului, daunele stabilite de CEDO, MFP sesizează CSM pentru a cere stabilirea vinovăției magistraților în cazul respectiv. În urma unui proces ar trebui să se afle dacă respectivii magistrați au acționat cu rea credință sau gravă neglijență, urmând ca MFP să recupereze de la ei sumele plătite de stat.

Numai că, așa cum sunt făcute acum, legile care reglementează acest proces prevăd și termene de prescriere suficient de scurte încât să împiedice efectiv tragerea la răspundere a magistraților. De la comiterea faptelor până la obținerea unei sentințe la CEDO trec atât de mulți ani încât niciun magistrat nu mai poate fi tras la răspundere pentru asta, așa că statul plătește și gata.

Prin urmare, în 2013 și în 2016, MFP ne-a răspuns detaliat, arătând cadrul legal existent și de ce nu a formulat nicio acțiune în regres, întrucât, spunea MFP atunci, nu fusese sesizat în niciun caz de către CSM, organismul care conform legii are competența de a stabili răspunderea civilă sau disciplinară a magistraților.

APADOR-CH a dat atunci și niște soluții pentru îndreptarea lucrurilor, respectiv niște termene de prescripție mai lungi pentru angajarea răspunderii disciplinare a magistraților și care să înceapă să curgă, în astfel de cazuri, numai după pronunțarea hotărârii CEDO (nu mai înainte, ca acum) sau posibilitatea ca MFP să ceară direct în instanță recuperarea daunelor de la magistrați, iar instanța respectivă să fie cea care stabilește vinovăția acestora.

Patru ani mai târziu, pentru că se vorbește tot mai mult de răspunderea magistraților, am vrut să vedem dacă s-au mai schimbat lucrurile, așa că am făcut din nou o solicitare de informații publice la MFP, întrebând același lucru: dacă și în câte cazuri a formulat acțiuni în regres la adresa magistraților care au greșit, și de pe urma acelor greșeli statul român a plătit daune materiale.

De data asta, spre uimirea noastră, Ministerul Finanțelor ne-a răspuns sec că

informațiile solicitate nu intră în sfera de competenţe a Ministerului Finanţelor Publice. Prin urmare, vă informăm că am redirecţionat solicitarea dumneavoastră Ministerului Justiției.”

La rândul său, Ministerul Justiției ne-a răspuns că a trimis înapoi solicitarea către MFP, pentru că acesta este titularul acțiunii în regres și nimeni nu poate să spună în locul MFP dacă și în câte cazuri a încercat să recupereze daunele.

Vedem așadar că în câțiva ani, MFP nu numai că nu s-a preocupat ca să recupereze sumele plătite de noi toți pentru greșelile altora, dar nici măcar nu mai vrea să recunoască asta, răspunzând cinstit la o cerere de informații publice. Probabil MFP se consideră competent doar să plătească din buzunarele tuturor niște daune, fără să-l intereseze recuperarea lor.

În cele din urmă APADOR-CH a dat în judecată Ministerul Finanțelor Publice pentru refuzul de a furniza informațiile cerute. Vă vom ține la curent cu rezultatele procesului.

Ce am cerut de la Ministerul Finanțelor Publice:

(Solicitare din 21 septembrie 2020)

Câte acţiuni în regres aţi formulat, în perioada 2016-2020, defalcat pe fiecare an, împotriva magistraţilor care au dispus măsuri sau au pronunţat hotărâri judecătoreşti care, ulterior, au dus la condamnarea României printr-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Câte acţiuni în regres aţi formulat, în perioada 2016-2020, defalcat pe fiecare an, împotriva magistraţilor care au dispus măsuri sau au pronunţat hotărâri judecătoreşti care, ulterior, au dus la plata de despăgubiri de către stat pentru acele măsuri dispuse sau hotărâri pronunțate de magistrați, în alte cazuri decât cele pentru care România a fost condamnată printr-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Câte sesizari/solicitări ați primit de la Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 2016-2020, defalcat pe fiecare an, pentru promovarea unor acțiuni în regres împotriva magistraților, în cazurile menționate la pct. 1 și 2 din prezenta cerere de informații.

Dacă aveți posibilitatea legală de a introduce acțiuni în regres împotriva magistraților fără o sesizare prealabilă în acest sens din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Dacă nu aţi formulat astfel de acţiuni în regres, care sunt motivele.

P.S. Dezinteresul Ministerului de Finanțe pare a fi complet pe această temă. La invitația de a participa online joi, 29 octombrie, la masa rotundă organizată de APADOR-CH pentru dezbaterea primului raport al Comisiei Europene privind statul de drept, nu am primit nici măcar un refuz, deși am făcut tot posibilul ca să ajungem cu informația până la ministru. La evenimentul menționat, printre altele, se va discuta și despre tragerea la răspundere a magistraților. În prezența magistraților și a ministerului de resort, dar în absența răsunătoare a responsabilului cu vistieria publică.

———–

UPDATE noiembrie 2020 – Ca urmare a procesului intentat, Ministerul Finanțelor Publice ne-a transmis un răspuns detaliat în care a explicat de ce nu a inițiat nicio acțiune în regres. În urma primirii răspunsului, APADOR-CH a renunțat la proces.

Răspunsul Ministerului Finanțelor Publice

Dar întrucât chestiunea tragerii la răspundere a magistraților a rămas o problemă nerezolvată, APADOR-CH a mai avut propuneri de îmbunătățiri legislative în 2022:

Trei propuneri pentru tragerea la răspundere a magistraților care greșesc

și rezultatul acelor propuneri:

Cum s-a făcut de vom plăti tot noi greșelile din justiție

Submission before the Committee of Ministers on the implementation of general measures in respect to the cases of Ciorhan v. Romania (repetitive case) and Ghiulfer Predescu v. Romania (leading case)

15/10/2020/in Buna guvernare, /by Rasista

Date: 16/09/2020

Submission before the Committee of Ministers on the implementation of general measures in respect to the cases of Ciorhan v. Romania (repetitive case) and Ghiulfer Predescu v. Romania (leading case)

The cases of Ciorhan v. Romania (No. 49379/13) and Ghiulfer Predescu v. Romania (No. 29751/09), placed under enhanced supervision before the Committee of Ministers of the Council of Europe, concern the unjustified State’s interference with the right to freedom of expression.

In each of these cases, Romania submitted an action report in relation to the individual and general measures taken in which the Government concluded that there is no problem with the national legislation regarding freedom of expression and therefore there is no need for any change.[1] Moreover, it stated “the lack of appropriate justification from the judges of the sanctions imposed and the failure to ensure a fair balance between relevant rights that were considered as excessive by the European Court in the case at hand.”[2]

Through the present submission APADOR-CH would like to provide the Committee of Ministers with additional information on this issue.

APADOR-CH considers that there is a need for more predictable provisions regarding the human rights restriction, the freedom of expression in this case. For this reason, more concrete limits/criteria should be provided.

First of all, it is necessary to amend the legislation in the sense that it provides criteria or limits for assessing whether restriction of freedom of expression is necessary in a democratic society.

Currently, there are no criteria or methods to determine whether restricting freedom of expression in one case was necessary in a democratic society. Thus, the decisions of the courts in this field are subject to unpredictability in terms of establishing the circumstance that gave rise to the prejudice. The Civil Code provides in a general way the restriction limits of the rights regarding the privacy and dignity of the human person (that includes freedom of expression) without offering concrete criteria.[3] In other words, the courts must take into account the international provisions, but this obligation for the courts exists anyway, despite the Civil Code provision. Therefore, it is necessary to provide concrete criteria regarding the proportionality test that should be carried out by the domestic courts whenever they have a case that violates a human right or freedom.

Secondly, there must be more precise criteria for establishing the quantum of damages.

According to the current legislation, there is an absolute free will of the judge when establishing the moral damages. A court is not obliged to take into account the previous decisions of another domestic court regarding the reasonable amount of damages awarded in similar cases. Each judge may award any damages he considers as there are no objective criteria or any limit for establishing the compensation in a certain case. This lack of legislation has a very strong inhibitory effect on freedom of expression, because the author of statements on controversial topics of public interest is exposed to a total unknown / unpredictability regarding the amount of damages to which he could be obliged to.

The provisions of the Civil Code regarding the establishment of damages do not set concrete criteria.[4] The court must have a margin of appreciation, but the limits within this margin must be clearly set. Thus, the Civil Code must provide more precise criteria regarding the amount of damages.

APADOR-CH recommends that a possible solution would be capping the moral damages at a number of average salaries per economy with the possibility of exceeding it only in exceptional cases, e.g. when the author is of obvious bad faith and has acted repeatedly.

Another solution could be providing into legislation of criteria imported from the doctrine and jurisprudence for assessing the gravity of the moral prejudice and implicitly of the moral damages. This will lead to a standard practice and therefore to predictability of the trials.

Nevertheless, the judge could grant pecuniary moral damage up to a certain amount and after that, if the prejudice is not totally repaired, he could add other means of compensation that are not of a monetary nature (e.g. public apology, public denial, publication of a statement, etc.).

APADOR-CH considers that there is a problem with the quality of the legislation in this field, therefore it recommends that the Ministry of Justice initiate consultations with the Superior Council of Magistracy and the High Court of Cassation and Justice in order to modify / complete the legislation accordingly. It is necessary for this issue to be debated and brought to public attention by the judges in order for the authorities to take action.

In light of the above, APADOR-CH recommends that the Committee of Ministers highlights this issue to the Romanian Government and continues working together in order to find reliable solutions.

[1] Government’s Action Report in the case of Ciorhan v. Romania, p. 2, https://rm.coe.int/09000016809eb7d7

[2] Government’s Action Report in the case of Ghiulfer Predescu v. Romania, p. 3, https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?documentId=09000016808cb359

[3] Civil Code, Art. 75 – The limits of the rights restriction:

(1) The violations that are allowed by law or by the international human rights conventions and pacts to which Romania is a party do not constitute a violation of the rights provided in this section (the respect for the privacy and dignity of the human person).

(2) The exercise of constitutional rights and freedoms in good faith and in compliance with the international pacts and conventions to which Romania is a party does not constitute a violation of the rights provided in this section.

[4] Civil Code, art. 253 – Means of defense:

(1) The person whose non-patrimonial rights have been violated or threatened may request at any time the court:

a) the prohibition of committing the illicit deed, if it is imminent;
b) cessation of the violation and prohibition for the future, if it still lasts;
c) the ascertainment of the illicit character of the committed deed, if the produced disturbance subsists.

(2) By exception from the provisions of par. (1), in case of violation of non-patrimonial rights by exercising the right to free expression, the court may order only the measures provided in par. (1) b) and c).

(3) At the same time, the person who has suffered a violation of such rights may request the court to oblige the perpetrator to perform any measures deemed necessary by the court to reach the restoration of the violated right, such as:

a) obliging the author, at his expense, to publish the conviction decision;
b) any other measures necessary for the cessation of the illicit deed or for the reparation of the damage caused.

(4) Also, the plaintiff may request compensations or, as the case may be, a patrimonial reparation for the damage, even non-patrimonial, if the damage is imputable to the author of the prejudicial deed. In these cases, the right of action is subject to the extinctive prescription.

Civil Code, Art. 255 – Provisional measures:

(1) If the person who considers himself damaged makes credible proof that his non-patrimonial rights are the object of an illicit, current or imminent action and that this action risks causing him a damage difficult to repair, he can ask the court to take provisional measures.

(2) The court may order in particular:

a) prohibition of the violation or its temporary cessation;
b) taking the necessary measures to ensure the preservation of evidence.

(3) In case of damages brought by the written or audiovisual media, the court may not order the cessation, provisionally, of the prejudicial action unless the damages caused to the plaintiff are serious, if the action is not obviously justified, according to art. 75, and if the measure taken by the court does not appear to be disproportionate in relation to the damages caused. The provisions of art. 253 para. (2) remain applicable.

(4) The court shall resolve the request according to the provisions regarding the presidential ordinance, which shall be applied accordingly. If the request is made before the introduction of the substantive action, the decision by which the provisional measure was ordered will also set the term in which the action on the merits must be introduced, under the sanction of legal cessation of that measure. The provisions of par. (6) are applicable.

(5) If the measures taken are likely to cause harm to the adverse party, the court may oblige the plaintiff to provide a bail in the amount set by it, under penalty of cessation of the measure ordered.

(6) The measures taken according to this article prior to the introduction of the lawsuit for the defense of the infringed non-patrimonial right shall cease by right, if the plaintiff has not notified the court within the term set by it, but not later than 30 days after the taken measures.

(7) The claimant is obliged to repair, at the request of the interested party, the damage caused by the provisional measures taken, if the substantive action is rejected as unfounded. However, if the plaintiff was not at fault or had a slight fault, the court, in relation to the actual circumstances, may either refuse to oblige him to pay the damages claimed by the adverse party, or order their reduction.

(8) If the adverse party does not request damages, the court will order the release of the bail, at the request of the plaintiff, by decision given with the summoning of the parties. The application shall be judged in accordance with the provisions of the Presidential Ordinance, which shall apply accordingly. If the defendant opposes the release of the bail, the court will set a deadline for filing the action, which may not be longer than 30 days from the date of the decision, under penalty of cessation of the measure of bail unavailability.

Cerem destituirea polițistului șef care sperie copiii în curtea școlii din Constanța

08/10/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Cazul celor opt liceeni din Constanța, ridicați de poliție doar pentru că stăteau pe bancă în curtea fostei lor școli generale, a devenit un subiect de presă în ultimele zile, dar, deocamdată, nu și unul de analiză instituțională în sânul poliției, așa cum ar fi trebuit. Întrucât întâmplarea ilustrează perfect o situație incomplet reglementată, existentă de mulți ani în legislația noastră, și de care APADOR-CH s-a ocupat în multe rânduri – conducerea administrativă la secția de poliție – am decis să transmitem azi o sesizare către Direcția Control Intern a IGPR, prin care cerem luarea unor măsuri interne care să educe polițiștii și să prevină potențiale cazuri similare pe viitor.

Pentru cine nu cunoaște detaliile întâmplării, opt tineri liceeni din Constanța au fost ridicați din curtea Școlii nr.29 de o echipă de poliție, duși la secție și amendați cu câte 2.500 de lei, pe motiv că astfel li s-a dat o lecție și au fost învățați ce prevede Legea 61/1991, a tulburării liniștii publice. Legea amintită spune că în curtea unităților de învățământ nu au voie să intre persoane străine, iar tinerii se încadrau în această categorie deși învățaseră în respectiva școală înainte de a intra la liceu și curtea fostei lor școli le fusese loc de întâlnire de ani de zile.

Măsura ridicării cu maşinile de poliţie a celor opt liceeni şi a transportării lor la secţia de poliţie, unde au fost reţinuţi o perioadă de timp, prezintă în mod vădit indiciile unei conduite abuzive. Aceasta deoarece măsura conducerii administrative, care este una de o severitate ridicată, întrucât presupune o privare de libertate, a fost vădit disproporţionată, fiind aplicată unor minori identificabili, care nu tulburaseră liniştea publică, care nu se manifestau violent şi care au fost traumatizaţi psihic în urma acestui exces de forţă din partea poliţiei.

Ceea ce iese în evidenţă în acest caz, însă, este atitudinea unui polițist dintre cei care au intervenit la respectivul caz, respectiv acela cu funcţie de comandă. În mod normal şi legal, poliţistul cu funcţie de comandă trebuie să fie cel care dă dovadă de un grad mai ridicat de înţelegere a situației din teren şi care trebuie să vegheze ca măsurile dispuse să fie adecvate situației concrete, pentru a nu se ajunge la excese.

De data aceasta, însă, situaţia a fost inversă, în sensul că poliţiştii din subordinea şefului lor (denumiţi de cei opt liceeni drept „tinerii poliţişti”) se pregăteau să dispună iniţial o măsură proporţională şi rezonabilă în raport de situaţia concretă, adică aplicarea, pe loc, a unui „avertisment”.

Din păcate, a intervenit şeful acestei echipe de poliţişti, care a dispus ridicarea copiilor şi conducerea lor la secţia de poliţie, în vederea amendării. Din informaţiile existente în spaţiul public, nu rezultă indicii că s-ar fi justificat, în raport de exigenţele legale, aplicarea măsurii conducerii administrative în acest caz. Nu rezultă că liceenii ar fi refuzat să se identifice sau că ar fi avut o conduită violentă sau agresivă. Este o diferenţă pe care legea o face între posibilitatea conducerii unor scandalagii la secţie şi imposibilitatea de a conduce la secţie persoane identificabile şi care au o conduită paşnică. Desi legea face aceste diferențe, ele nu au putut fi făcute tocmai de șeful echipei de polițisti.

De aceea, solicitările APDOR-CH către Direcția de Control Intern a IGPR sunt următoarele:

Să îl identifice pe șeful echipei de poliţişti, care a dispus, dacă nu abuziv, cel puţin disproporţionat, ridicarea şi transportarea (conducerea) celor opt liceeni la secţia de poliţie.

Să declanşeze o cercetare disciplinară cu privire la faptele comise de şeful echipei de poliţişti cu ocazia acelui incident. Este de menţionat că restul poliţiştilor care au participat la acel incident („tinerii poliţişti”) nu au iniţiat şi nici nu au sprijinit măsura conducerii la secție dispusă de şeful lor, dar au fost nevoiţi să o execute, în baza subordonării ierarhice.

Să înlăture din orice funcţie de comandă pe şeful echipei de poliţişti, întrucât este evident că nu deţine calităţile necesare exercitării unei funcţii de comandă. Dimpotrivă, menţinerea sa într-o funcţie de conducere nu va face decât ca şi tinerii poliţişti, aflaţi în subordinea sa, să fie obligaţi să aibă o conduită excesivă, abuzivă. Or, măcar în viitor, formarea poliţiştilor ar trebui orientată spre echilibru şi rezonabilitate, nu spre forţă excesivă şi lipsă de discernământ.

Să ia măsuri în vederea prelucrării, la nivel de ţară, cu lucrătorii de poliţie de la ordine publică a condiţiilor prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii conducerii administrative, întrucât nu în toată ţara aceste prevederi legale privind conducerea administrativă se aplică în mod corect şi unitar. Cel puțin la Constanța, nu se aplică nici corect si nici unitar.

Răspuns de la IGPR – 20 octombrie 2020

Răspunsul MAI – 5 ianuarie 2021

EU governments have disproportionately restricted freedoms during COVID-19 pandemic

24/09/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

Since the start of the COVID-19 pandemic, EU governments have imposed disproportionate restrictions to civic freedoms, hampering activism and democratic participation, a new report by Liberties and Greenpeace finds.

More than half of EU governments have failed to safeguard people’s right to peaceful assembly. For example in Belgium, while shops and malls were allowed to reopen in May and bars and restaurants in June, the absolute ban on assemblies was only revised in July. Other governments, like Romania, did not relax the bans on assemblies even as other restrictions were eased significantly when the steady decrease of the infection rate allowed authorities to significantly ease restrictions for businesses.

A number of governments have curtailed public access to information and participation in decision making, such as Germany, the Netherlands, Poland, Romania, Slovenia and Spain. Some went further and also clamped down on the right to free speech, with Hungary and Romania as the most staggering examples. In Poland, two activists were charged with offences carrying up to ten years’ imprisonment for a poster campaign challenging the government’s statistics concerning the spread of the pandemic.

Linda Ravo, advocacy officer for Civil Liberties Union for Europe (Liberties), said:

Our freedoms are critical to maintaining democracy. It’s very hard to accept that a number of governments are using the public health crisis to limit fundamental rights and damage democracy. Countries with stronger democratic traditions have shown some worrying signs, while others with more authoritarian trends have used the COVID-19 pandemic as an excuse to hamper activism and roll back democracy. Restoring and promoting people’s freedoms and supporting civil society actors should be a key element of the EU’s action in the post-COVID-19 recovery. The EU should also be more vocal and braver against governments which have exploited the crisis to silence critics and erode democracy.”

Liberties and Greenpeace demand that the European Commission reflect these worrying breaches of fundamental rights in the rule of law report it is expected to publish in the coming days. The Commission is expected to publish its first Annual Rule of Law Report at the end of September. According to the Commission, it aims to “monitor significant developments, both positive and negative, relating to the rule of law in Member States”.

Ariadna Rodrigo, democracy campaigner at Greenpeace European Unit, said:

Fundamental rights such as freedom of speech, association and access to information give people the tools they need to ensure governments act in their best interests, particularly when navigating a public health crisis. The Commission must urgently act to protect these rights and freedoms by calling out EU governments that impose excessive restrictions on our democratic rights and by restricting access to EU funding if governments do not immediately rectify their ways.”

Our organisations observe that, in many EU countries, the COVID-19 related restrictions are merely the latest in a series of measures to obstruct public participation. They call on all EU institutions to act urgently to restore and promote public participation in democracy so that people can ensure their governments answer to and work for them at all times, including during a pandemic.

* The report Locking Down Critical Voices is based on targeted research in Germany, the Netherlands, Romania, Slovenia and Spain, as well as public sources.

The targeted research was conducted by German Gesellschaft für Freiheitsrechte (GFF), Dutch Juristen Comité voor de Mensenrechten (NJCM), Romanian Association for the Defense of Human Rights – the Helsinki Committee (APADOR-CH), Slovenian Peace Institute – Institute for Contemporary Social and Political Studies in Slovenia, and Rights International Spain (RIS).

The reference period for the research runs from the point when the World Health Organisation (WHO) declared a global pandemic in early March until late July 2020.

La un an după Caracal, Guvernul vrea să caute de urgență persoanele dispărute

10/09/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Câteva probleme de constituționalitate și nu numai ale proiectului de ordonanță a Guvernului privind căutarea persoanelor dispărute

A trecut mai bine de un an de la cazul Caracal, moment de mare emoție națională în care autoritățile au promis adoptarea cu celeritate a unei legi mai bune pentru căutarea persoanelor dispărute, însă legea nu a fost adoptată. În prag de alegeri, se apelează tot la o ordonanță de urgență, un instrument atât de drag tuturor guvernelor.

Ca și în urmă cu un an, când a făcut șase propuneri de îmbunătățire a legii privind căutarea persoanelor dispărute, APADOR-CH vine și la dezbaterea proiectului de ordonanță de la Ministerul Afacerilor Interne (de vineri, 11 septembrie ora 10.00), cu alte șase sugestii. Atragem, însă atenția, că cel puțin două dintre modificările anunțate nu se pot face prin ordonanță, întrucât ar fi neconstituționale.

Problemele de neconstituționalitate ale ordonanței

Prima vizează articolul 38 din OUG, unde sunt prevăzute „metode speciale de căutare a unei persoane dispărute”, adică măsuri care afectează drepturi şi libertăţi fundamentale nu doar ale persoanei căutate, ci și ale altor persoane vizate de activitățile respective – de exemplu, dreptul la viaţă privată, inviolabilitatea domiciliului,interceptarea corespondenței etc.

A doua este la articolele 73 și 74 din OUG, unde sunt introduse infracțiuni pentru sesizarea nejustificată a dispariției unei persoane și pentru obstrucționarea procedurilor de căutare.

Deși utile în context, cele două prevederi contravin articolului 115, alineatul 6 din Constituție, care spune că nu pot fi restrânse prin ordonanță de urgență drepturi fundamentale ale omului. În plus, în cazul introducerii de noi infracțiuni, acestea nu se pot face prin ordonanță de urgență pentru că poporul a stabilit asta în cadrul referendumului național din 2019: că nu se pot adopta ordonanţe de urgenţă „în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare”.

Propunerile APADOR-CH de îmbunătățire a ordonanței

Indiferent dacă va fi adoptat prin ordonanță sau printr-o lege în regim de urgență (ceea ce ar fi mai indicat), proiectul conține și alte scăpări care ar trebui corectate:

Reducerea de la 3 luni la 1 lună a perioadei după care trebuie evaluat dosarul fiecărei dispariţii de către şeful unităţii de căutare.

APADOR-CH consideră că dosarul fiecărei dispariţii de persoane trebuie evaluat cel puţin din lună în lună, iar nu o dată la 3 luni, cum prevede proiectul.

Reducerea de la 30 zile la 5 zile a termenului în care se va răspunde la cererea membrilor familiei/reprezentantului legal cu privire la stadiul procedurilor de căutare.

APADOR-CH consideră că termenul de 30 de zile este nejustificat de mare pentru o simplă informare cu privire la stadiul căutării, un termen de 5 zile fiind suficient, în mod rezonabil, pentru o astfel de informare.

Introducerea în bazele electronice de date a semnalării privind dispariţia persoanei trebuie să se facă de îndată ce a fost sesizată dispariţia unei persoane, şi nu după ce sesizarea a fost verificată şi s-a constatat că este temeinică. Altfel, se pierde timpul cel mai preţios în caz de dispariţie, respectiv cel din perioada imediat următoare dispariţiei persoanei.

Rolul principal al semnalării dispariţiei în bazele de date este tocmai diseminarea cât mai rapidă printre organele care au competenţe legate de procedura căutării a informaţiilor privind dispariţia persoanei respective. De aceea, momentul potrivit ar fi chiar acela ar semnalării dispariției. În cazul în care sesizarea se va dovedi neîntemeiată, semnalarea va putea fi ştearsă din bazele electronice de date.

Definirea prin lege (ordonanță de urgență) a noţiunilor de „verificare în imobil” şi de „verificare în locuită” şi delimitarea conţinutului acestora de cel al noţiunii de „percheziţie domiciliară”.

APADOR-CH recomandă ca în proiect să se prevadă expres că verificările în locuinţă şi cele în imobil se rezumă la verificarea prezenţei fizice în acel spaţiu a persoanei căutate, fără efectuarea de alte activităţi care intră în conţinutul percheziţiei domiciliare și care are nevoie de acordul unui judecător.

Reducerea de la 6 luni la 2 luni a duratei maxime pentru care se pot dispune unele metode speciale de căutare (printre care, interceptarea comunicaţiilor şi a corespondenţei), în cadrul procedurii administrative de căutare a unei persoane dispărute.

Şansele de găsire în viaţă a unei persoane dispărute scad direct proporţional cu numărul orelor trecute de la dispariţie. Ca atare, într-un caz de căutare a persoanei dispărute, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere (de exemplu, interceptarea convorbirilor telefonice) ar avea eficienţă în primele ore sau zile, în prima lună, eventual cu posibilitatea prelungirii cu încă o lună. Dar, stabilirea unei durate maxime totale de 6 luni a acestei supravegheri tehnice, într-o procedură administrativă caracterizată prin urgenţa măsurilor ce trebuiesc luate, este vădit exagerată.

Limitarea perioadei în care se poate solicita autorizaţie pentru percheziţie domiciliară la primele 60 de zile de la data sesizării cazului de dispariţie.

APADOR-CH consideră că solicitarea autorizării efectuării percheziţiei domiciliare/a sediului, în cadrul unei proceduri administrative de căutare, care presupune urgența, nu ar trebui să se poate face oricând, ci doar într-un anumit interval de timp de la data primirii sesizării privind dispariţia unei persoane, de exemplu, în cel mult 60 zile (2 luni) de la data sesizării privind dispariţia unei persoane.

Pentru a consulta propunerile APADOR-CH de modificare a articolelor de lege, integral, ne puteți scrie pe adresa office@apador.org

Fotografie creată de Alina Vilchenko, de la Pexels