Buna guvernare – Page 10

Am dat în judecată Ministerul Finanțelor ca să aflăm de ce plătim toți erorile justiției

26/10/2020/in , Buna guvernare, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Singurul în măsură să recupereze daunele plătite de stat în condamnările la CEDO, MFP refuză să spună dacă și în câte cazuri a încercat măcar să tragă la răspundere magistrații vinovați

Răspunderea magistraților, o marotă folosită politic, mai mult pentru controlul justiției decât pentru îndreptarea erorilor ei, este în realitate, de multă vreme, o formă fără fond în societatea românească.

Concret, știm deja din 2017 că niciun magistrat nu a fost pus să plătească pentru erorile comise în cauze care au dus la condamnarea României la CEDO, și asta pentru că regulile sunt făcute astfel încât vinovații să nu poată fi trași la răspundere.

APADOR-CH a demonstrat acest lucru în 2017, după o corespondență dusă cu Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru a afla în câte cazuri statul a formulat acțiuni în regres împotriva unor magistrați care și-au făcut meseria defectuos.

Mecanismul acțiunii în regres este aparent simplu: după ce plătește, din partea statului, daunele stabilite de CEDO, MFP sesizează CSM pentru a cere stabilirea vinovăției magistraților în cazul respectiv. În urma unui proces ar trebui să se afle dacă respectivii magistrați au acționat cu rea credință sau gravă neglijență, urmând ca MFP să recupereze de la ei sumele plătite de stat.

Numai că, așa cum sunt făcute acum, legile care reglementează acest proces prevăd și termene de prescriere suficient de scurte încât să împiedice efectiv tragerea la răspundere a magistraților. De la comiterea faptelor până la obținerea unei sentințe la CEDO trec atât de mulți ani încât niciun magistrat nu mai poate fi tras la răspundere pentru asta, așa că statul plătește și gata.

Prin urmare, în 2013 și în 2016, MFP ne-a răspuns detaliat, arătând cadrul legal existent și de ce nu a formulat nicio acțiune în regres, întrucât, spunea MFP atunci, nu fusese sesizat în niciun caz de către CSM, organismul care conform legii are competența de a stabili răspunderea civilă sau disciplinară a magistraților.

APADOR-CH a dat atunci și niște soluții pentru îndreptarea lucrurilor, respectiv niște termene de prescripție mai lungi pentru angajarea răspunderii disciplinare a magistraților și care să înceapă să curgă, în astfel de cazuri, numai după pronunțarea hotărârii CEDO (nu mai înainte, ca acum) sau posibilitatea ca MFP să ceară direct în instanță recuperarea daunelor de la magistrați, iar instanța respectivă să fie cea care stabilește vinovăția acestora.

Patru ani mai târziu, pentru că se vorbește tot mai mult de răspunderea magistraților, am vrut să vedem dacă s-au mai schimbat lucrurile, așa că am făcut din nou o solicitare de informații publice la MFP, întrebând același lucru: dacă și în câte cazuri a formulat acțiuni în regres la adresa magistraților care au greșit, și de pe urma acelor greșeli statul român a plătit daune materiale.

De data asta, spre uimirea noastră, Ministerul Finanțelor ne-a răspuns sec că

informațiile solicitate nu intră în sfera de competenţe a Ministerului Finanţelor Publice. Prin urmare, vă informăm că am redirecţionat solicitarea dumneavoastră Ministerului Justiției.”

La rândul său, Ministerul Justiției ne-a răspuns că a trimis înapoi solicitarea către MFP, pentru că acesta este titularul acțiunii în regres și nimeni nu poate să spună în locul MFP dacă și în câte cazuri a încercat să recupereze daunele.

Vedem așadar că în câțiva ani, MFP nu numai că nu s-a preocupat ca să recupereze sumele plătite de noi toți pentru greșelile altora, dar nici măcar nu mai vrea să recunoască asta, răspunzând cinstit la o cerere de informații publice. Probabil MFP se consideră competent doar să plătească din buzunarele tuturor niște daune, fără să-l intereseze recuperarea lor.

În cele din urmă APADOR-CH a dat în judecată Ministerul Finanțelor Publice pentru refuzul de a furniza informațiile cerute. Vă vom ține la curent cu rezultatele procesului.

Ce am cerut de la Ministerul Finanțelor Publice:

(Solicitare din 21 septembrie 2020)

Câte acţiuni în regres aţi formulat, în perioada 2016-2020, defalcat pe fiecare an, împotriva magistraţilor care au dispus măsuri sau au pronunţat hotărâri judecătoreşti care, ulterior, au dus la condamnarea României printr-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Câte acţiuni în regres aţi formulat, în perioada 2016-2020, defalcat pe fiecare an, împotriva magistraţilor care au dispus măsuri sau au pronunţat hotărâri judecătoreşti care, ulterior, au dus la plata de despăgubiri de către stat pentru acele măsuri dispuse sau hotărâri pronunțate de magistrați, în alte cazuri decât cele pentru care România a fost condamnată printr-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Câte sesizari/solicitări ați primit de la Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 2016-2020, defalcat pe fiecare an, pentru promovarea unor acțiuni în regres împotriva magistraților, în cazurile menționate la pct. 1 și 2 din prezenta cerere de informații.

Dacă aveți posibilitatea legală de a introduce acțiuni în regres împotriva magistraților fără o sesizare prealabilă în acest sens din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Dacă nu aţi formulat astfel de acţiuni în regres, care sunt motivele.

P.S. Dezinteresul Ministerului de Finanțe pare a fi complet pe această temă. La invitația de a participa online joi, 29 octombrie, la masa rotundă organizată de APADOR-CH pentru dezbaterea primului raport al Comisiei Europene privind statul de drept, nu am primit nici măcar un refuz, deși am făcut tot posibilul ca să ajungem cu informația până la ministru. La evenimentul menționat, printre altele, se va discuta și despre tragerea la răspundere a magistraților. În prezența magistraților și a ministerului de resort, dar în absența răsunătoare a responsabilului cu vistieria publică.

———–

UPDATE noiembrie 2020 – Ca urmare a procesului intentat, Ministerul Finanțelor Publice ne-a transmis un răspuns detaliat în care a explicat de ce nu a inițiat nicio acțiune în regres. În urma primirii răspunsului, APADOR-CH a renunțat la proces.

Răspunsul Ministerului Finanțelor Publice

Dar întrucât chestiunea tragerii la răspundere a magistraților a rămas o problemă nerezolvată, APADOR-CH a mai avut propuneri de îmbunătățiri legislative în 2022:

Trei propuneri pentru tragerea la răspundere a magistraților care greșesc

și rezultatul acelor propuneri:

Cum s-a făcut de vom plăti tot noi greșelile din justiție

Submission before the Committee of Ministers on the implementation of general measures in respect to the cases of Ciorhan v. Romania (repetitive case) and Ghiulfer Predescu v. Romania (leading case)

15/10/2020/in Buna guvernare, /by Rasista

Date: 16/09/2020

Submission before the Committee of Ministers on the implementation of general measures in respect to the cases of Ciorhan v. Romania (repetitive case) and Ghiulfer Predescu v. Romania (leading case)

The cases of Ciorhan v. Romania (No. 49379/13) and Ghiulfer Predescu v. Romania (No. 29751/09), placed under enhanced supervision before the Committee of Ministers of the Council of Europe, concern the unjustified State’s interference with the right to freedom of expression.

In each of these cases, Romania submitted an action report in relation to the individual and general measures taken in which the Government concluded that there is no problem with the national legislation regarding freedom of expression and therefore there is no need for any change.[1] Moreover, it stated “the lack of appropriate justification from the judges of the sanctions imposed and the failure to ensure a fair balance between relevant rights that were considered as excessive by the European Court in the case at hand.”[2]

Through the present submission APADOR-CH would like to provide the Committee of Ministers with additional information on this issue.

APADOR-CH considers that there is a need for more predictable provisions regarding the human rights restriction, the freedom of expression in this case. For this reason, more concrete limits/criteria should be provided.

First of all, it is necessary to amend the legislation in the sense that it provides criteria or limits for assessing whether restriction of freedom of expression is necessary in a democratic society.

Currently, there are no criteria or methods to determine whether restricting freedom of expression in one case was necessary in a democratic society. Thus, the decisions of the courts in this field are subject to unpredictability in terms of establishing the circumstance that gave rise to the prejudice. The Civil Code provides in a general way the restriction limits of the rights regarding the privacy and dignity of the human person (that includes freedom of expression) without offering concrete criteria.[3] In other words, the courts must take into account the international provisions, but this obligation for the courts exists anyway, despite the Civil Code provision. Therefore, it is necessary to provide concrete criteria regarding the proportionality test that should be carried out by the domestic courts whenever they have a case that violates a human right or freedom.

Secondly, there must be more precise criteria for establishing the quantum of damages.

According to the current legislation, there is an absolute free will of the judge when establishing the moral damages. A court is not obliged to take into account the previous decisions of another domestic court regarding the reasonable amount of damages awarded in similar cases. Each judge may award any damages he considers as there are no objective criteria or any limit for establishing the compensation in a certain case. This lack of legislation has a very strong inhibitory effect on freedom of expression, because the author of statements on controversial topics of public interest is exposed to a total unknown / unpredictability regarding the amount of damages to which he could be obliged to.

The provisions of the Civil Code regarding the establishment of damages do not set concrete criteria.[4] The court must have a margin of appreciation, but the limits within this margin must be clearly set. Thus, the Civil Code must provide more precise criteria regarding the amount of damages.

APADOR-CH recommends that a possible solution would be capping the moral damages at a number of average salaries per economy with the possibility of exceeding it only in exceptional cases, e.g. when the author is of obvious bad faith and has acted repeatedly.

Another solution could be providing into legislation of criteria imported from the doctrine and jurisprudence for assessing the gravity of the moral prejudice and implicitly of the moral damages. This will lead to a standard practice and therefore to predictability of the trials.

Nevertheless, the judge could grant pecuniary moral damage up to a certain amount and after that, if the prejudice is not totally repaired, he could add other means of compensation that are not of a monetary nature (e.g. public apology, public denial, publication of a statement, etc.).

APADOR-CH considers that there is a problem with the quality of the legislation in this field, therefore it recommends that the Ministry of Justice initiate consultations with the Superior Council of Magistracy and the High Court of Cassation and Justice in order to modify / complete the legislation accordingly. It is necessary for this issue to be debated and brought to public attention by the judges in order for the authorities to take action.

In light of the above, APADOR-CH recommends that the Committee of Ministers highlights this issue to the Romanian Government and continues working together in order to find reliable solutions.

[1] Government’s Action Report in the case of Ciorhan v. Romania, p. 2, https://rm.coe.int/09000016809eb7d7

[2] Government’s Action Report in the case of Ghiulfer Predescu v. Romania, p. 3, https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?documentId=09000016808cb359

[3] Civil Code, Art. 75 – The limits of the rights restriction:

(1) The violations that are allowed by law or by the international human rights conventions and pacts to which Romania is a party do not constitute a violation of the rights provided in this section (the respect for the privacy and dignity of the human person).

(2) The exercise of constitutional rights and freedoms in good faith and in compliance with the international pacts and conventions to which Romania is a party does not constitute a violation of the rights provided in this section.

[4] Civil Code, art. 253 – Means of defense:

(1) The person whose non-patrimonial rights have been violated or threatened may request at any time the court:

a) the prohibition of committing the illicit deed, if it is imminent;
b) cessation of the violation and prohibition for the future, if it still lasts;
c) the ascertainment of the illicit character of the committed deed, if the produced disturbance subsists.

(2) By exception from the provisions of par. (1), in case of violation of non-patrimonial rights by exercising the right to free expression, the court may order only the measures provided in par. (1) b) and c).

(3) At the same time, the person who has suffered a violation of such rights may request the court to oblige the perpetrator to perform any measures deemed necessary by the court to reach the restoration of the violated right, such as:

a) obliging the author, at his expense, to publish the conviction decision;
b) any other measures necessary for the cessation of the illicit deed or for the reparation of the damage caused.

(4) Also, the plaintiff may request compensations or, as the case may be, a patrimonial reparation for the damage, even non-patrimonial, if the damage is imputable to the author of the prejudicial deed. In these cases, the right of action is subject to the extinctive prescription.

Civil Code, Art. 255 – Provisional measures:

(1) If the person who considers himself damaged makes credible proof that his non-patrimonial rights are the object of an illicit, current or imminent action and that this action risks causing him a damage difficult to repair, he can ask the court to take provisional measures.

(2) The court may order in particular:

a) prohibition of the violation or its temporary cessation;
b) taking the necessary measures to ensure the preservation of evidence.

(3) In case of damages brought by the written or audiovisual media, the court may not order the cessation, provisionally, of the prejudicial action unless the damages caused to the plaintiff are serious, if the action is not obviously justified, according to art. 75, and if the measure taken by the court does not appear to be disproportionate in relation to the damages caused. The provisions of art. 253 para. (2) remain applicable.

(4) The court shall resolve the request according to the provisions regarding the presidential ordinance, which shall be applied accordingly. If the request is made before the introduction of the substantive action, the decision by which the provisional measure was ordered will also set the term in which the action on the merits must be introduced, under the sanction of legal cessation of that measure. The provisions of par. (6) are applicable.

(5) If the measures taken are likely to cause harm to the adverse party, the court may oblige the plaintiff to provide a bail in the amount set by it, under penalty of cessation of the measure ordered.

(6) The measures taken according to this article prior to the introduction of the lawsuit for the defense of the infringed non-patrimonial right shall cease by right, if the plaintiff has not notified the court within the term set by it, but not later than 30 days after the taken measures.

(7) The claimant is obliged to repair, at the request of the interested party, the damage caused by the provisional measures taken, if the substantive action is rejected as unfounded. However, if the plaintiff was not at fault or had a slight fault, the court, in relation to the actual circumstances, may either refuse to oblige him to pay the damages claimed by the adverse party, or order their reduction.

(8) If the adverse party does not request damages, the court will order the release of the bail, at the request of the plaintiff, by decision given with the summoning of the parties. The application shall be judged in accordance with the provisions of the Presidential Ordinance, which shall apply accordingly. If the defendant opposes the release of the bail, the court will set a deadline for filing the action, which may not be longer than 30 days from the date of the decision, under penalty of cessation of the measure of bail unavailability.

Cerem destituirea polițistului șef care sperie copiii în curtea școlii din Constanța

08/10/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Cazul celor opt liceeni din Constanța, ridicați de poliție doar pentru că stăteau pe bancă în curtea fostei lor școli generale, a devenit un subiect de presă în ultimele zile, dar, deocamdată, nu și unul de analiză instituțională în sânul poliției, așa cum ar fi trebuit. Întrucât întâmplarea ilustrează perfect o situație incomplet reglementată, existentă de mulți ani în legislația noastră, și de care APADOR-CH s-a ocupat în multe rânduri – conducerea administrativă la secția de poliție – am decis să transmitem azi o sesizare către Direcția Control Intern a IGPR, prin care cerem luarea unor măsuri interne care să educe polițiștii și să prevină potențiale cazuri similare pe viitor.

Pentru cine nu cunoaște detaliile întâmplării, opt tineri liceeni din Constanța au fost ridicați din curtea Școlii nr.29 de o echipă de poliție, duși la secție și amendați cu câte 2.500 de lei, pe motiv că astfel li s-a dat o lecție și au fost învățați ce prevede Legea 61/1991, a tulburării liniștii publice. Legea amintită spune că în curtea unităților de învățământ nu au voie să intre persoane străine, iar tinerii se încadrau în această categorie deși învățaseră în respectiva școală înainte de a intra la liceu și curtea fostei lor școli le fusese loc de întâlnire de ani de zile.

Măsura ridicării cu maşinile de poliţie a celor opt liceeni şi a transportării lor la secţia de poliţie, unde au fost reţinuţi o perioadă de timp, prezintă în mod vădit indiciile unei conduite abuzive. Aceasta deoarece măsura conducerii administrative, care este una de o severitate ridicată, întrucât presupune o privare de libertate, a fost vădit disproporţionată, fiind aplicată unor minori identificabili, care nu tulburaseră liniştea publică, care nu se manifestau violent şi care au fost traumatizaţi psihic în urma acestui exces de forţă din partea poliţiei.

Ceea ce iese în evidenţă în acest caz, însă, este atitudinea unui polițist dintre cei care au intervenit la respectivul caz, respectiv acela cu funcţie de comandă. În mod normal şi legal, poliţistul cu funcţie de comandă trebuie să fie cel care dă dovadă de un grad mai ridicat de înţelegere a situației din teren şi care trebuie să vegheze ca măsurile dispuse să fie adecvate situației concrete, pentru a nu se ajunge la excese.

De data aceasta, însă, situaţia a fost inversă, în sensul că poliţiştii din subordinea şefului lor (denumiţi de cei opt liceeni drept „tinerii poliţişti”) se pregăteau să dispună iniţial o măsură proporţională şi rezonabilă în raport de situaţia concretă, adică aplicarea, pe loc, a unui „avertisment”.

Din păcate, a intervenit şeful acestei echipe de poliţişti, care a dispus ridicarea copiilor şi conducerea lor la secţia de poliţie, în vederea amendării. Din informaţiile existente în spaţiul public, nu rezultă indicii că s-ar fi justificat, în raport de exigenţele legale, aplicarea măsurii conducerii administrative în acest caz. Nu rezultă că liceenii ar fi refuzat să se identifice sau că ar fi avut o conduită violentă sau agresivă. Este o diferenţă pe care legea o face între posibilitatea conducerii unor scandalagii la secţie şi imposibilitatea de a conduce la secţie persoane identificabile şi care au o conduită paşnică. Desi legea face aceste diferențe, ele nu au putut fi făcute tocmai de șeful echipei de polițisti.

De aceea, solicitările APDOR-CH către Direcția de Control Intern a IGPR sunt următoarele:

Să îl identifice pe șeful echipei de poliţişti, care a dispus, dacă nu abuziv, cel puţin disproporţionat, ridicarea şi transportarea (conducerea) celor opt liceeni la secţia de poliţie.

Să declanşeze o cercetare disciplinară cu privire la faptele comise de şeful echipei de poliţişti cu ocazia acelui incident. Este de menţionat că restul poliţiştilor care au participat la acel incident („tinerii poliţişti”) nu au iniţiat şi nici nu au sprijinit măsura conducerii la secție dispusă de şeful lor, dar au fost nevoiţi să o execute, în baza subordonării ierarhice.

Să înlăture din orice funcţie de comandă pe şeful echipei de poliţişti, întrucât este evident că nu deţine calităţile necesare exercitării unei funcţii de comandă. Dimpotrivă, menţinerea sa într-o funcţie de conducere nu va face decât ca şi tinerii poliţişti, aflaţi în subordinea sa, să fie obligaţi să aibă o conduită excesivă, abuzivă. Or, măcar în viitor, formarea poliţiştilor ar trebui orientată spre echilibru şi rezonabilitate, nu spre forţă excesivă şi lipsă de discernământ.

Să ia măsuri în vederea prelucrării, la nivel de ţară, cu lucrătorii de poliţie de la ordine publică a condiţiilor prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii conducerii administrative, întrucât nu în toată ţara aceste prevederi legale privind conducerea administrativă se aplică în mod corect şi unitar. Cel puțin la Constanța, nu se aplică nici corect si nici unitar.

Răspuns de la IGPR – 20 octombrie 2020

Răspunsul MAI – 5 ianuarie 2021

EU governments have disproportionately restricted freedoms during COVID-19 pandemic

24/09/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

Since the start of the COVID-19 pandemic, EU governments have imposed disproportionate restrictions to civic freedoms, hampering activism and democratic participation, a new report by Liberties and Greenpeace finds.

More than half of EU governments have failed to safeguard people’s right to peaceful assembly. For example in Belgium, while shops and malls were allowed to reopen in May and bars and restaurants in June, the absolute ban on assemblies was only revised in July. Other governments, like Romania, did not relax the bans on assemblies even as other restrictions were eased significantly when the steady decrease of the infection rate allowed authorities to significantly ease restrictions for businesses.

A number of governments have curtailed public access to information and participation in decision making, such as Germany, the Netherlands, Poland, Romania, Slovenia and Spain. Some went further and also clamped down on the right to free speech, with Hungary and Romania as the most staggering examples. In Poland, two activists were charged with offences carrying up to ten years’ imprisonment for a poster campaign challenging the government’s statistics concerning the spread of the pandemic.

Linda Ravo, advocacy officer for Civil Liberties Union for Europe (Liberties), said:

Our freedoms are critical to maintaining democracy. It’s very hard to accept that a number of governments are using the public health crisis to limit fundamental rights and damage democracy. Countries with stronger democratic traditions have shown some worrying signs, while others with more authoritarian trends have used the COVID-19 pandemic as an excuse to hamper activism and roll back democracy. Restoring and promoting people’s freedoms and supporting civil society actors should be a key element of the EU’s action in the post-COVID-19 recovery. The EU should also be more vocal and braver against governments which have exploited the crisis to silence critics and erode democracy.”

Liberties and Greenpeace demand that the European Commission reflect these worrying breaches of fundamental rights in the rule of law report it is expected to publish in the coming days. The Commission is expected to publish its first Annual Rule of Law Report at the end of September. According to the Commission, it aims to “monitor significant developments, both positive and negative, relating to the rule of law in Member States”.

Ariadna Rodrigo, democracy campaigner at Greenpeace European Unit, said:

Fundamental rights such as freedom of speech, association and access to information give people the tools they need to ensure governments act in their best interests, particularly when navigating a public health crisis. The Commission must urgently act to protect these rights and freedoms by calling out EU governments that impose excessive restrictions on our democratic rights and by restricting access to EU funding if governments do not immediately rectify their ways.”

Our organisations observe that, in many EU countries, the COVID-19 related restrictions are merely the latest in a series of measures to obstruct public participation. They call on all EU institutions to act urgently to restore and promote public participation in democracy so that people can ensure their governments answer to and work for them at all times, including during a pandemic.

* The report Locking Down Critical Voices is based on targeted research in Germany, the Netherlands, Romania, Slovenia and Spain, as well as public sources.

The targeted research was conducted by German Gesellschaft für Freiheitsrechte (GFF), Dutch Juristen Comité voor de Mensenrechten (NJCM), Romanian Association for the Defense of Human Rights – the Helsinki Committee (APADOR-CH), Slovenian Peace Institute – Institute for Contemporary Social and Political Studies in Slovenia, and Rights International Spain (RIS).

The reference period for the research runs from the point when the World Health Organisation (WHO) declared a global pandemic in early March until late July 2020.

La un an după Caracal, Guvernul vrea să caute de urgență persoanele dispărute

10/09/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Câteva probleme de constituționalitate și nu numai ale proiectului de ordonanță a Guvernului privind căutarea persoanelor dispărute

A trecut mai bine de un an de la cazul Caracal, moment de mare emoție națională în care autoritățile au promis adoptarea cu celeritate a unei legi mai bune pentru căutarea persoanelor dispărute, însă legea nu a fost adoptată. În prag de alegeri, se apelează tot la o ordonanță de urgență, un instrument atât de drag tuturor guvernelor.

Ca și în urmă cu un an, când a făcut șase propuneri de îmbunătățire a legii privind căutarea persoanelor dispărute, APADOR-CH vine și la dezbaterea proiectului de ordonanță de la Ministerul Afacerilor Interne (de vineri, 11 septembrie ora 10.00), cu alte șase sugestii. Atragem, însă atenția, că cel puțin două dintre modificările anunțate nu se pot face prin ordonanță, întrucât ar fi neconstituționale.

Problemele de neconstituționalitate ale ordonanței

Prima vizează articolul 38 din OUG, unde sunt prevăzute „metode speciale de căutare a unei persoane dispărute”, adică măsuri care afectează drepturi şi libertăţi fundamentale nu doar ale persoanei căutate, ci și ale altor persoane vizate de activitățile respective – de exemplu, dreptul la viaţă privată, inviolabilitatea domiciliului,interceptarea corespondenței etc.

A doua este la articolele 73 și 74 din OUG, unde sunt introduse infracțiuni pentru sesizarea nejustificată a dispariției unei persoane și pentru obstrucționarea procedurilor de căutare.

Deși utile în context, cele două prevederi contravin articolului 115, alineatul 6 din Constituție, care spune că nu pot fi restrânse prin ordonanță de urgență drepturi fundamentale ale omului. În plus, în cazul introducerii de noi infracțiuni, acestea nu se pot face prin ordonanță de urgență pentru că poporul a stabilit asta în cadrul referendumului național din 2019: că nu se pot adopta ordonanţe de urgenţă „în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare”.

Propunerile APADOR-CH de îmbunătățire a ordonanței

Indiferent dacă va fi adoptat prin ordonanță sau printr-o lege în regim de urgență (ceea ce ar fi mai indicat), proiectul conține și alte scăpări care ar trebui corectate:

Reducerea de la 3 luni la 1 lună a perioadei după care trebuie evaluat dosarul fiecărei dispariţii de către şeful unităţii de căutare.

APADOR-CH consideră că dosarul fiecărei dispariţii de persoane trebuie evaluat cel puţin din lună în lună, iar nu o dată la 3 luni, cum prevede proiectul.

Reducerea de la 30 zile la 5 zile a termenului în care se va răspunde la cererea membrilor familiei/reprezentantului legal cu privire la stadiul procedurilor de căutare.

APADOR-CH consideră că termenul de 30 de zile este nejustificat de mare pentru o simplă informare cu privire la stadiul căutării, un termen de 5 zile fiind suficient, în mod rezonabil, pentru o astfel de informare.

Introducerea în bazele electronice de date a semnalării privind dispariţia persoanei trebuie să se facă de îndată ce a fost sesizată dispariţia unei persoane, şi nu după ce sesizarea a fost verificată şi s-a constatat că este temeinică. Altfel, se pierde timpul cel mai preţios în caz de dispariţie, respectiv cel din perioada imediat următoare dispariţiei persoanei.

Rolul principal al semnalării dispariţiei în bazele de date este tocmai diseminarea cât mai rapidă printre organele care au competenţe legate de procedura căutării a informaţiilor privind dispariţia persoanei respective. De aceea, momentul potrivit ar fi chiar acela ar semnalării dispariției. În cazul în care sesizarea se va dovedi neîntemeiată, semnalarea va putea fi ştearsă din bazele electronice de date.

Definirea prin lege (ordonanță de urgență) a noţiunilor de „verificare în imobil” şi de „verificare în locuită” şi delimitarea conţinutului acestora de cel al noţiunii de „percheziţie domiciliară”.

APADOR-CH recomandă ca în proiect să se prevadă expres că verificările în locuinţă şi cele în imobil se rezumă la verificarea prezenţei fizice în acel spaţiu a persoanei căutate, fără efectuarea de alte activităţi care intră în conţinutul percheziţiei domiciliare și care are nevoie de acordul unui judecător.

Reducerea de la 6 luni la 2 luni a duratei maxime pentru care se pot dispune unele metode speciale de căutare (printre care, interceptarea comunicaţiilor şi a corespondenţei), în cadrul procedurii administrative de căutare a unei persoane dispărute.

Şansele de găsire în viaţă a unei persoane dispărute scad direct proporţional cu numărul orelor trecute de la dispariţie. Ca atare, într-un caz de căutare a persoanei dispărute, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere (de exemplu, interceptarea convorbirilor telefonice) ar avea eficienţă în primele ore sau zile, în prima lună, eventual cu posibilitatea prelungirii cu încă o lună. Dar, stabilirea unei durate maxime totale de 6 luni a acestei supravegheri tehnice, într-o procedură administrativă caracterizată prin urgenţa măsurilor ce trebuiesc luate, este vădit exagerată.

Limitarea perioadei în care se poate solicita autorizaţie pentru percheziţie domiciliară la primele 60 de zile de la data sesizării cazului de dispariţie.

APADOR-CH consideră că solicitarea autorizării efectuării percheziţiei domiciliare/a sediului, în cadrul unei proceduri administrative de căutare, care presupune urgența, nu ar trebui să se poate face oricând, ci doar într-un anumit interval de timp de la data primirii sesizării privind dispariţia unei persoane, de exemplu, în cel mult 60 zile (2 luni) de la data sesizării privind dispariţia unei persoane.

Pentru a consulta propunerile APADOR-CH de modificare a articolelor de lege, integral, ne puteți scrie pe adresa office@apador.org

Fotografie creată de Alina Vilchenko, de la Pexels

Ce facem cu IRDO, îl desființăm sau îi schimbăm „șeful”?

07/09/2020/in Buna guvernare, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

O instituție care de 30 de ani „apără” în secret drepturile omului – Institutul Român pentru Drepturile Omului – e pe cale să dispară prin comasare cu CNCD sau cu AVP.

În dezbatere la Senat se află un proiect de lege prin care Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) ar urma să fie absorbit de (comasat cu) Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Este a doua inițiativă legislativă ce vizează soarta acestui institut, care s-a remarcat în ultimii 30 de ani printr-o tăcere asurzitoare, pe fondul consumării unui buget constant de un milion de lei anual. Cealaltă inițiativă, de modificare a statutului IRDO, transformată în lege și trimisă în iulie la Cotroceni pentru promulgare, a fost atacată la CCR de către Președinte.

Ce e IRDO și de ce?

IRDO a fost prima instituție publică înființată în România după 1990, pentru a răspunde noilor nevoi democratice ale țării, în privința drepturilor omului. (conform Principiilor de la Paris) Însă modul în care aceasta și-a făcut datoria – de educare și informare a cetățenilor privind drepturile pe care le au – a fost atât de subtil încât puțină lume a auzit de acest institut. De altfel chiar Subcomitetul ONU, responsabil cu acreditarea instituțiilor de drepturile omului înființate conform principiilor de la Paris, i-a dat cea mai mică notă IRDO, și anume C, criticând printre altele modul netransparent în care sunt numiți membrii IRDO și faptul că durata mandatului acestora e nelimitată.

În 2015, APADOR-CH a încercat să afle câte ceva despre activitatea IRDO, trimițând o solicitare de informații publice cu întrebări de bun simț: cine conduce IRDO, ce buget a cheltuit în ultimii 25 de ani de existență, ce activități a desfășurat etc, însă conducerea (secretă) a institutului a refuzat să răspundă.

A fost nevoie de doi ani de procese (fond și apel), pentru ca IRDO să fie obligată practic de instanță să divulge informațiile publice care ar fi trebuit să se afle pe site-ul instituției. În final am aflat că IRDO își ascundea ineficiența în multe pagini de maculatură editate anual tot din bani publici, în care se reciclau permanent aceleași vorbe goale despre drepturile omului la noi și în lume.

Citește: Ce secrete ascundea IRDO de nu a vrut să ne spună cine îl conduce și pe câți bani

În 2016 i-am și dat o diplomă, pentru aceste performanțe, intitulată sugestiv „Tăcerea mieilor”, pentru activitatea susținută și secretă, de 25 de ani, pe bani publici, pentru mărețul scop de apărare a drepturilor omului.

Comasat cu CNCD sau cu AVP?

În acest context, APADOR-CH consideră că e binevenit faptul că în sfârșit Parlamentul ia în discuție eficientizarea acestei forme fără fond care a parazitat bugetul public timp de 30 de ani. Însă întrucât nu vedem neapărat o compatibilitate perfectă între CNCD și IRDO (decât cel mult pe partea dreptului de a nu fi discriminat), ne-am gândit că mai bine s-ar potrivi o comasare a angajaților institutului cu structurile Avocatului Poporului, ale cărui atribuții vizează respectarea drepturilor omului în general, nu doar sectorial.

În acest sens am transmis CNCD și Avocatului Poporului câte o scrisoare prin care le-am solicitat un punct de vedere despre posibilitatea ca IRDO să fie comasat cu Avocatul Poporului în loc de CNCD, ca să aflăm ce părere au și ele .

În mod plăcut surprinzător, răspunul de la CNCD a venit aproape instantaneu:

CNCD nu a fost consultata de initiatorii proiectului mentionat de dumneavoastra, insa avem resursele necesare preluarii atributiilor si personalului IRDO. Legat de acreditarea la ONU potrivit Principiilor de la Paris – intrucat ONU acrediteaza o singura institutie de drepturile omului dintr-un stat – consideram ca din Romania institutia care trebuie acreditata este Avocatul Poporului. In acest sens, CNCD si-a retras cererea de acreditare la Comitetul ONU si si-a exprimat sustinerea pentru acreditarea Avocatului Poporului. Regretam ca IRDO nu a procedat la fel. De asemenea, mentionam ca IRDO nu se consulta in raportarile pe care le face in numele Romaniei catre organismele internationale – drept care rezulta exclusiv din acreditarea nivel C.

CNCD apreciaza oricare dintre solutiile legislative posibile de absortie a IRDO, fie Avocatul Poporului, fie CNCD.

Aflăm, așadar, că și dacă ar prelua angajații IRDO, CNCD nu ar putea să preia și sarcinile acestuia, întrucât nu este și nici nu va fi acreditat conform Principiilor de la Paris. Singura instituție din România care va mai fi acreditată fiind Avocatul Poporului. Așteptăm cu interes și părerea Avocatului Poporului.

Întrucât soarta IRDO este sau ar trebui să fie totuși o temă de dezbatere publică, vă provocăm să vă spuneți părerea: care considerați că ar fi soluția potrivită pentru IRDO?

desființare
comasare cu CNCD
comasare cu Avocatul Poporului
să rămână la fel, că n-a făcut nimic (rău)

Cât costă „reperarea” onoarei primarului de la Florești, Cluj

03/09/2020/in Buna guvernare, Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Instanța a anulat amenda dată de Poliția locală din Florești, Cluj, unei tinere, pentru o postare critică pe Facebook, obligând primăria să-i restituie acesteia banii și să-i achite cheltuieli de judecată de 1020 de lei

O postare pe Facebook, critică la adresa primarului din Florești, Cluj, s-a transformat pentru Iulia Ungureanu într-o amendă de 1000 de lei, primită prin poștă de la Poliția locală din localitate, pe motiv că i-ar fi lezat demnitatea primarului. Lucrurile s-au întâmplat în martie anul acesta, în timpul stării de urgență și au fost rapid popularizate în condițiile în care pandemia ne restrânsese destul de multe drepturi, dar nu și pe cel la exprimare.

APADOR-CH i-a cerut atunci ministrului Marcel Vela o anchetă internă privind activitatea noilor săi subordonați – polițiștii locali – care s-au comportat în acest caz ca un aparat de „reperat onoarea” primarului și de intimidare a cetățenilor. În loc să cerceteze serios situația, MAI a pasat răspunderea tot la primarul din Florești, șeful pe care polițiștii locali încercau astfel să-l impresioneze. La rândul său, primarul, ne-a răspuns că s-a simțit jignit de postarea tinerei, deși aceasta nu conținea un limbaj injurios, dar a pasat și el răspunderea înapoi la MAI, pentru eventuala anchetare a polițiștilor locali.

Între cele două instituții plătite din bani publici ca să lucreze pentru cetățeni (poliția și primăria), dreptul la exprimare al Iuliei Ungureanu a fost până la urmă restabilit de instanță. Judecătoria Cluj Napoca a admis cererea tinerei și a decis, în ședința de ieri, 2 septembrie, anularea procesului verbal de amendă, restituirea sumei plătite de petentă și obligarea Primăriei comunei Florești la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1020 de lei. Soluția nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 30 de zile.

Este un exemplu clasic de cheltuire abuzivă a banilor publici, când angajați ai statului încalcă legile și drepturile civile, însă pentru greșelile lor plătește întreaga comunitate. Întrucât, așa cum ne-a răspuns și nouă, primarul s-a simțit jignit de critica de pe facebook, cel mai probabil Primăria Florești nu se va îndrepta împotriva polițiștilor pentru a recupera banii, ci va achita cheltuielile de judecată de 1020 de lei de la buget, făcând astfel părtașă toată comunitatea la acțiunea jenantă a polițiștilor locali de apărare a demnității așa zis lezate a primarului.

Iulia Ungureanu a salutat decizia instanței și a anunțat că e dispusă să ajungă și la CEDO dacă va fi cazul:

În cazul în care se va face apel și aș pierde procesul voi merge la CEDO, pentru a apăra drepturile și libertățile noastre. Acest proces nu este despre mine, ci este despre noi. Doresc să mulțumesc avocatei mele, presei, APADOR-CH ( Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki), Avocatului Poporului și tuturor celor care au susținut această cauză.

Eu voi rămâne în continuare un cetățean pro-activ în comunitatea în care trăiesc, cu mențiunea că sunt adepta dialogului civilizat. Democrația reprezintă pentru mine mai mult decât alegeri libere, iar participarea cetățenilor nu trebuie să se limiteze doar la vot. Esența guvernării democratice este cu, despre și pentru oameni. Cetățenii au dreptul să se implice în viața social-politică, să vină cu propuneri, soluții, să fie consultați, să candideze, dar și să conteste deciziile aleșilor sau să critice persoanele ce dețin funcții publice atunci când se pun în discuție chestiuni de interes public.

Oare ce s-ar întâmpla dacă toți cetățenii care critică în mediul online ar fi amendați?! Nu cumva prin astfel de sancțiuni se induce cetățenilor teama de a dezbate, de a critica, de a participa?! Nu cumva determinăm cetățenii să nu își folosească numele real pe online, de teama că orice ar comenta ar putea fi folosit împotriva lor?!”

Postarea de la care a pornit totul:

Comandantul paraseste ultimul nava, domnule primar. Dvoastra ati parasit-o primul!

In vremuri de criza si urgente se…

Publicată de Iulia Ungureanu pe Miercuri, 25 martie 2020

Citește și demersurile făcute de APADOR-CH în acest caz și răspunsurile primite de la autorități:

MAI – pasează răspunderea la primarul din Florești

Dacă nu poți, de ce te mai dai mare? Sau „operaționalizarea neputinței” la Poliția română

Ce spune primarul din Florești – că s-a simțit jignit, dar că poliția locală e, mai nou, în subordinea MAI

Poliția Cluj trimite cazul la Parchet

Guvernul vrea să mai restrângă un pic accesul la informațiile publice

30/08/2020/in Buna guvernare, Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Modificarea normelor Legii 544/2001, cerută de guvern, ar putea da mână liberă instituțiilor să refuze furnizarea de informații publice pe motiv că nu le-ar avea în forma cerută de petent. Ce propune APADOR-CH

Secretariatul General al Guvernului a publicat pe site-ul intituției un proiect de modificare a normelor de aplicare a Legii 544/2001, prin care, declarativ, se dorește o îmbunătățire a modului în care legea informațiilor publice funcționează deja, de bine de rău, de aproape 20 de ani.

Printre modificările anunțate se numără și aceea că instituțiile publice nu vor mai fi obligate să furnizeze informațiile cerute de petent, într-o formă statistică, sintetizată, ci numai în forma existentă în bazele de date ale instituției.

Mai exact, la art. 13 din Norme, se introduce alineatul 2, cu următorul conţinut:

(2) Informaţiile de interes public se furnizează în forma în care sunt identificate și deținute de autoritatea sau instituția publică, cu respectarea legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal.”

Este adevărat că au existat situaţii în care autorităţilor/instituţiilor publice li s-a cerut, prin invocarea Legii 544/2001, să creeze situaţii statistice deosebit de complexe şi împovărătoare. Dar, răspunsul la aceste solicitări abuzive nu este un abuz în sens contrar, care nu ar permite accesul la date statistice/de sinteză foarte simple, pentru simplul motiv că nu fac parte dintr-o evidenţă deţinută de autoritatea/instituţia publică.

Concret, prin modificarea dorită de Guvern, instituțiile publice vor putea să refuze furnizarea de informații dintre cele mai banale – de exemplu câte cereri de un anumit fel au primit într-un interval de timp – pe motiv că nu dețin informația respectivă în formatul solicitat de petent. Adică nu au o statistică exactă a cererilor de acel fel, ci doar cererile la grămadă.

Or acest refuz ar însemna de fapt o încălcare a articolului 2 din Legea 544/2001, care spune că instituțiile publice sunt obligate să furnizeze orice informație care rezultă din activitatea proprie sau care privește activitatea proprie.

Pentru a preîntâmpina posibilele cazuri de refuz, generate de o interpretare restrictivă a noii modificări, APADOR-CH a transmis Guvernului o propunere de completare a articolului 13 din norme, astfel:

După alin. (2) să fie introdus un nou alineat, (3), cu următorul conţinut:

(3) În cazul în care autoritatea sau instituţia publică nu deţine datele statistice solicitate sau în forma solicitată, va comunica solicitantului toate datele brute – fără caracter statistic – pe care le deţine în legătură cu obiectul cererii de informaţii.”

Cu alte cuvinte, APADOR-CH propune introducerea în Norme a unei dispoziții care să prevadă că dacă datele statistice/de sinteză solicitate nu se regăsesc în evidenţele deţinute de câtre autoritatea/instituţia publică respectivă, în locul acestor date statistice să fie comunicate datele brute (datele elementare, de bază, prin prelucrarea cărora se pot realiza situaţii statistice) referitoare la informaţiile solicitate prin cerere, urmând ca solicitantul să folosească aceste date brute pentru crearea de situaţii statistice proprii.

Așteptăm cu interes răspunsul Guvernului, exprimându-ne speranța că modificările inițiate la normele Legii 544 au la bază intenția de a eficientiza activitatea instituțiilor publice, și nu de a le face mai opace, furnizându-le o bază legală în spatele căreia să-și ascundă activitatea.

Ce mai coace parlamentarul român: 3 ani de închisoare pentru ofensarea drapelului și imnului

25/08/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH cere Parlamentului respingerea proiectului de lege prin care mai mulți parlamentari PMP vor să instituie pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru profanarea sau ofensarea unor însemne naționale.

APADOR-CH consideră că este o veritabilă afectare a libertăţii de exprimare iniţiativa unui număr de 14 parlamentari (dintre care 12 de la PMP) de reintroducere a infracţiunii de ofensă adusă unor însemne, sub forma sancţionării penale a defăimării drapelului sau imnului ţării.

Noua infracţiune, propusă de cei 14 parlamentari are următorul conţinut:

Profanarea drapelului României, intonarea inmului naţional al României cu alt text sau cu altă partitură decât cele stabilite de lege, precum şi orice manifestare publică săvârşită cu intenţia de a defăima drapelul României sau imnul naţional al României, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

O infracţiune similară exista în vechiul Cod penal (adoptat în 1973), dar în noul Cod penal (adoptat în 2009) infracţiunea nu a mai fost prevăzută. Motivele pentru care infracţiunea nu a mai fost prevăzută în noul Cod penal sunt: numărul extrem de redus al faptelor de acest gen, jurisprudenţa fiind practic inexistentă în această materie şi caracterul vădit disproporţionat al unei sancţiuni penale (prin consecinţele pe care le atrage o condamnare) faţă de gravitatea unei astfel de fapte.

În prezent, defăimarea drapelului sau imnului sunt sancţionate contravenţional, conform HG 1157/2001, cu amenzi între 500 şi 5000 lei, actualul regim sancţionatorii fiind suficient pentru această categorie de fapte.

Dacă ar fi adoptată iniţiativa celor 14 parlamentari, există pericolul de a se întocmi câte un dosar penal pentru fiecare cuvânt, glumă, caricatură sau gest care ar putea fi interpretate ca lipsite de respect faţă de drapel sau imn.

În urmă cu cinci ani a mai existat o inițiativă similară, a 36 de parlamentari PSD și UNPR. În urma protestelor societății civile aceasta a fost abandonată. Citește protestul APADOR-CH de atunci.

Cum e la alții

În jurisprudenţa ţărilor europene cu tradiţie democratică şi a Curţii Supreme a SUA, problema respectului datorat simbolurilor naţionale a fost rezolvată în sensul că acest respect nu poate fi asigurat prin aplicarea de sancţiuni penale. Chiar dacă astfel de prevederi legale mai există în unele state europene, ele nu sunt aplicate, fiind desuete.

În Germania: Curtea Constituţională a Germaniei a decis, încă din 1990, că atacurile împotriva simbolurilor naţionale, cum ar fi cele împotriva steagului, stemei sau imnului, chiar dacă sunt dure sau satirice, trebuie tolerate datorită protejării constituţionale a discursului, presei şi artelor (a se vedea: U. Karpen, Freedom of the press in Germany <Liberatatea presei în Germania>, în Press Law and Practice, p.88).

În SUA: Curtea Supremă a SUA a decis în mod similar, încă din anul 1943. Astfel, în cazul West Virginia State Board of Education vs. Barnette, în care este vorba despre refuzul unui elev de a participa la ceremonia zilnica de salut al steagului ţării, Curtea a decis că stabilirea obligaţiei de a saluta steagul ţării constituie o restrângere neconstituţională a libertăţii de exprimare, sub forma constrângerii unei persoane de a se exprima într-un anumit mod. Curtea a reţinut că justificarea potrivit căreia salutul steagului ţării este necesar pentru a afirma unitatea naţională nu constituie un „temei serios şi absolut necesar” pentru restrângerea dreptului la libera exprimare.

O altă hotărâre relevantă este Texas vs. Johnson, pronunțată de Curtea Supremă a SUA în anul 1989. În speță, în timpul unui marş de protest împotriva guvernului SUA, dl Johnson a dat foc drapelului american, în timp ce alţi manifestanţi scandau lozinci de protest. Curtea Supremă a SUA a decis achitarea dlui Johnson, cu motivarea că fapta de a arde steagul constituie exprimarea unei opinii politice, iar o condamnare i-ar încălca libertatea de exprimare.

Curtea Supremă a SUA a considerat că răspunsul potrivit pentru fapta de a arde steagul nu este sancţionarea penală. Cităm:

Modalitatea de a proteja semnificaţia specială a steagului nu constă în pedepsirea celor care au alte opinii cu privire la aceasta, ci de a-i convinge că greşesc. Nu ne putem imagina un răspuns mai potrivit arderii unui steag decât fluturarea altuia identic, nu există o cale mai bună de a contracara mesajul transmis prin arderea steagului decât salutul adresat steagului care arde, nu este un mijloc mai sigur de a apăra demnitatea, chiar şi pentru steagul care a fost ars, decât – aşa cum a şi făcut unul dintre martori – îngroparea rămăşiţelor sale cu solemnitatea specifică unei ceremonii funerare. Noi nu asigurăm respectul faţă de steag prin pedepsirea celor care-l profanează, deoarece dacă am face astfel am lipsi de conţinut tocmai ideea de libertate pe care acest simbol păstrat cu grijă o reprezintă.”

Ce spune CEDO

De asemenea, APADOR-CH precizează că o condamnare a unei persoane în baza noii infracţiuni propuse de cei 14 parlamentari va încălca articolul 10 din CEDO, care garantează dreptul la liberă exprimare, pentru că, în primul rând, nici drapelul şi nici imnul nu se regăsesc printre valorile pe care un stat le poate proteja prin sancţionarea libertăţii de exprimare (aceste valori sunt enumerate limitativ în articolul 10 alineatul 2 din CEDO). În plus, nici o astfel de sancţiune nu ar putea fi considerată ca o măsură „necesară într-o societate democratică”, aşa cum cere articolul 10 alineatul 2 din CEDO, fiind în mod vădit o sancţiune disproporţionat de gravă.

În consecinţă, APADOR-CH solicită public Parlamentului Românei – Senatului şi Camerei Deputaţilor – să respingă proiectul de lege prin care se urmăreşte reintroducerea infracţiunii de ofensă adusă unor însemne. Dragostea de ţară declamată de mulţi parlamentari trebuie să cunoască şi alte modalităţi de exprimare decât pedepsirea cu închisoarea a vocilor critice sau nonconformiste.

Cum au rămas ONG-urile singurele entități bănuite că spală bani în România

19/08/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Strania poveste a unei legi care a vrut să îndrepte o alta, prost făcută, dar care a ieșit din Parlament cu o nedreptate și mai mare; Între timp, Guvernul încurajează, printr-o ordonanță, nerespectarea primei legi, în speranța că Parlamentul se va îndura vreodată și de soarta ONG-urilor; Cum se fac legi discriminatorii în România anului 2020

O lege votată în 2019, prin care a fost transpusă greșit directiva europeană privind combaterea spălării banilor, instituie obligativitatea declarării anuale a beneficiarilor reali pentru toate companiile, firmele, asociațiile și fundațiile din România. Deși beneficiarii reali, identificați ca acționari, patroni ai firmelor sau membri ai asociațiilor și fundațiilor, sunt deja declarați și datele lor există în registrele diverselor instituții ale statului (de la Ministerul Justiției la ANAF etc), noua lege adaugă o corvoadă birocratică suplimentară în sarcina firmelor și ONG-urilor, de a mai declara încă o dată, în fiecare an, aceleași nume și de a depune la același Minister al Justiției aceleași acte, autentificate în prealabil la notar.

O inițiativă a parlamentarilor USR Cludiu Năsui și Cristina Prună a încercat să repare acest neajuns, prin proiectul Legii 108/2020, prin care trebuiau exceptate de la aceste declarații anuale inutile firmele care au acționari numai persoane fizice și ONG-urile. Potrivit proiectului, ar fi rămas de declarat numai schimbările (=noutățile) intervenite în acționariat sau în compunerea ONG-urilor (noii acționari sau noii membri asociați).

Conform expunerii de motive a celor doi inițiatori, în România există 978.245 de SRL-uri și numai 3% dintre acestea au în componență o altă persoană juridică, deci ar justifica necesitatea identificării beneficiarului real. Restul de aproape 97% dintre firme, ai căror beneficiari reali corespund cu acționarii persoane fizice identificați deja în Registrul Comerțului, nu au de ce să-și mai declare din nou, an de an, beneficiarii la Ministerul Justiției.

Același lucru e valabil și pentru ONG-uri – puțin peste 100.000 de asociații și fundații câte există în România. Ar fi trebuit și ele exceptate de la declararea beneficiarilor reali, care oricum figurează cu nume, prenume și acte de identitate în Registrul asociațiilor și fundațiilor, deținut de același Minister al Justiției.

În mod straniu, proiectul celor doi parlamentari USR, susținut și de un parlamentar PSD, trece de Senat în forma propusă de aceștia, în luna mai 2020, însă doar o lună mai târziu se modifică suspect la Camera Deaputaților, care prin Comisia Juridică adoptă un amendament prin care sunt scoase din lege numai ONG-urile, lăsând să beneficieze de ea doar firmele.

Este greu de înțeles ce s-a schimbat în Parlament din luna mai până în luna iunie, încât Legea 108/2020, menită să rezolve o situație absurdă și consumatoare de bani și timp, s-a transformat într-o lege discriminatorie, care rezolvă doar problema firmelor, dar lasă ONG-urile să se lupte cu birocrația inutilă. Care au fost negocierile subterane, cine ce a dat la schimb pentru ca legea să treacă doar cu firmele, dar nu și cu ONG-urile?

Surse din Parlament ne-au spus că ar fi fost o înțelegere PSD-PNL, care au dorit scoaterea ONG-urilor din lege, la schimb cu votarea ei, însă rămâne inexplicabil de ce aceleași partide au votat legea la Senat, dar ar fi refuzat s-o treacă și la Camera Deputaților.

Guvernul se face că ține cu ONG-urile

Între timp, ONG-urile trebuiau să-și declare beneficiarii reali până la 14 august, conform Legii inițiale care instituia această sarcină – Legea 129/2019. Pentru multe asociații și fundații, inclusiv pentru APADOR-CH, aceasta a fost o sarcină birocratică epuizantă, mai ales în condițiile pandemiei, în care pentru mulți dintre membrii noștri a fost foarte dificil să aducă/trimită fizic copiile certificate de pe actele de identitate. Plus drumurile făcute la notar, pentru autentificarea declarației redundante privind componența asociației, membrii asociației devenind acum și „beneficari reali”. O veritabilă procedură demnă de „țara lui dosar cu șină”.

În cele din urmă, cu bani, timp și nervi consumate degeaba, am reușit să trimitem la Ministerul Justiției actele cerute de lege, în termenul legal.

În ultimul moment, însă, vineri noaptea, Guvernul a emis o ordonanță prin care a prelungit termenul de depunere a declarațiilor până la 1 noiembrie. O palmă dată celor care chiar și în condițiile expuse mai sus s-au străduit să se conformeze acestei legi absurde.

Desigur, poate că Guvernul a prelungit acest termen în speranța că până în noiembrie Parlamentul va îndrepta eroarea făcută în luna iunie și va excepta și ONG-urile de la obligația declarării beneficiarilor reali. Aceiași inițiatori ai Legii 108/2020 au revenit în Parlament cu o nouă propunere de a excepta ONG-urile, la care am transmis și noi câteva sugestii de îmbunătățire. Însă nu pare să se grăbească nimeni să voteze noua lege. În fond cine era de exceptat, a fost exceptat, iar ONG-urile par să fi rămas singurele entități bănuite că spală bani în România. Dacă PNL și PSD nu au dorit, într-adevăr, să repare nedreptatea și față de ONG-uri, de ce ar face-o acum, cu noua lege?

Oare cine și de ce ne urăște atât de mult? Și, dacă există atâta ură față de ONG-uri la nivelul decidenților politici din Parlament, de ce tot apar periodic declarații sforăitoare, bune doar „pentru export”, că politicienii au nevoie de opiniile și sprijinul societății civile?

Ce spune Legea 108/2020

“Articol unic. –

Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

La articolul 56, alineatul (1)se modifică și va avea următorul cuprins:

“Art. 56. –

(1) Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului [=FIRMELE] depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali ai societăților.”

La articolul 56, după alineatul (1)se introduc două noi alineate, alineatele (1¹) și (1²), cu următorul cuprins:

“(1¹) Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (1):

a) regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat;

b) persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice, atunci când aceștia sunt singurii beneficiari reali.

(1²) În cazul persoanelor exceptate conform alin. (1¹) lit. b), în lipsa depunerii declarației privind beneficiarul real, Oficiul Național al Registrului Comerțului este obligat să completeze din oficiu Registrul beneficiarilor reali ai societăților pe baza documentelor care însoțesc cererea de înmatriculare sau pe baza evidențelor deținute în cazul societăților deja înmatriculate.”

La articolul 56, alineatul (4)se modifică și va avea următorul cuprins:

“(4) Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.”