Archive for category: Buna guvernare

You are here: / / Buna guvernare

Cerem Avocatului Poporului să conteste Taxa Oxigen impusă de Primăria Capitalei

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH a transmis Avocatului Poporului o sesizare prin care îi cere să atace în contencios administrativ hotărârea Consiliului General al Municipiului București care instituie așa numita Taxă Oxigen.

Taxarea mașinilor care vor circula prin București de la 1 ianuarie 2020, supranumită și Taxa Oxigen, o măsură pentru reducerea poluării pe care marile orașe ale lumii o implementează demult, ar fi bună și pentru București, dacă ar fi fost introdusă cu cap, nu doar din pix. În loc să fie precedată de măsuri complementare de modernizare a transportului în comun, noua taxă votată de CGMB este doar o acțiune discriminatorie și de limitare a exercitării dreptului la proprietate pentru unii dintre cetățeni.

APADOR-CH consideră că Taxa Oxigen este impusă de municipalitate printr-o hotărâre nelegală, întrucât cuprinde prevederi ce afectează grav dreptul de proprietate privată (garantat de articolul 44 din Constituție), iar aceste restrângeri ale unor drepturi fundamentale nu pot fi făcute decât printr-o lege, de către Parlament, nu printr-o hotărâre de consiliu local.

Hotărârea CGMB nr. 539/2019 restrânge sever exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului, deoarece un atribut esenţial al dreptului de proprietate asupra unui bun este dreptul de a folosi acel bun. În cazul în care proprietarul bunului nu îl poate folosi, dreptul de proprietate este lipsit de conţinut. În acest sens, precizăm că Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului garantează proprietatea şi liniştita folosinţă a bunului.

Cu toate acestea, prin hotărârea amintită se prevede că proprietarilor de autovehicule non-Euro, Euro 1 sau Euro 2, le este interzis să circule cu autoturismele în Bucureşti, începând cu anul 2022. Deci, proprietarilor de autovehicule care domiciliază în Bucureşti le este interzisă folosirea propriului bun pe raza localităţii de domiciliu (Bucureşti). La fel ca şi în cazul locuinţei, care este folosită la locul de domiciliu şi nu în afara oraşului, proprietarul unui autovehicul îl foloseşte pe acesta în localitatea de domiciliu, pentru deplasări de la şi la domiciliu.

Pe lângă vădita ilegalitate descrisă mai sus, Hotărârii CGMB nr. 539/2019 i se poate reproşa şi caracterul discriminatoriu, în sensul că în timp ce autoturismele persoanelor fizice sunt supuse unor interdicţii/restricţii absolute sau relative (plata de taxe) pentru circulaţia prin Bucureşti sau prin anumite zone ale municipiului, autovehiculele autorităţilor/instituţiilor publice nu sunt supuse niciunei interdicţii/restricţii. Instituțiile publice sunt plasate astfel deasupra regulilor care li se aplică numai cetățenilor.

Din aceste motive, APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să facă un control al legalităţii măsurilor adoptate prin Hotărârea CGMB nr. 539/2019 şi, în cazul în care CGMB nu remediază încălcările de lege descrise mai sus, să sesizeze instanţa de contencios administrativ pentru anularea acestei hotărâri.

De asemenea, Avocatul Poporului ar trebui să solicite instanţei de judecată suspendarea efectelor Hotărârii CGMB nr. 539/2019 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Textul sesizării transmisă către Avocatul Poporului

 

Citește și:

Taxa Oxigen sau cum îi scoate Primăria Capitalei pe săraci din oraș

 

 

La 10 noiembrie ne alegem împărat?

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Ar trebui sau nu sancţionată de către alegători lipsa dezbaterilor electorale între candidaţii la preşedinţie? Dacă da, cum?

Pe 10 noiembrie 2019, adică peste puțin mai mult de o săptămână, va fi primul tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui ţării. Anul acesta, însă, după cum merg lucrurile şi în absenţa confruntărilor/dezbaterilor directe între candidaţi, care aleargă pe culoare separate şi au grijă să nu se intersecteze deloc, se pare că ne vom alege un împărat. A cărui singură obligaţie faţă de cetăţeni este să se lase adulat.

Teoretic, după lege, cu 30 de zile înaintea primului tur se desfăşoară campania electorală.

Potrivit aceleiaşi legi (nr. 370/2004 – pentru alegerea preşedintelui), campania electorală constă în exprimarea opiniilor candidaţilor şi „simplilor” cetăţeni în cadrul:

– mitingurilor

– adunărilor

– marşurilor

– mass-media

Art. 38 din Legea 370/2004 conţine o prevedere generoasă, dar complet inutilă, deoarece în practică nu este respectată şi nu există o sancţiune formală pentru nerespectare. Articolul respectiv prevede că, în primul rând, campania electorală care se desfăşoară prin posturile de televiziune sau radio, publice sau private, trebuie să servească interesului general al electoratului de a primi informaţii corecte, astfel încât să-şi poată exercita dreptul de vot în cunoştinţă de cauză.

Legea nu stabileşte însă o obligaţie expresă a candidaţilor de a se întâlni, în campania electorală (sau cu alte ocazii) în confruntări/dezbateri directe. Dar, la nivel cutumiar şi al bunului-simţ, astfel de confruntări directe între candidaţi au avut loc în timpul campaniilor electorale din anii precedenți. Este adevărat, confruntările directe au fost din ce în ce mai rare, odată cu trecerea timpului. Iar în campania asta au lipsit, vorba lui Caragiale, „cu desăvârşire”.

Tot în această campanie electorală a fost dat în folosinţă şi un nou produs al eternei şi fascinantei democraţii autohtone: substitutul/avatarul de candidat. Avatarul de candidat nu trebuie să semene (la fizic sau sex) cu candidatul, important este să se prezinte la dezbateri în locul lui. Cam aşa s-a întâmplat, de exemplu, la dezbaterile de la radio: candidaţii care se considerau (prea) importanţi îşi trimiteau avatarurile la dezbateri, avataruri care intrau în dialog cu unul-doi candidaţi reali, care făcuseră „greşeala” să creadă că e normal să se prezinte personal la discuţiile despre propria candidatură.

Ce ar putea face electoratul care se simte înşelat, desconsiderat, ignorat prin noncombatul candidaţilor? Nu intră în discuţie electoratul din nucleul dur al fiecărui candidat (adulatorii), pentru care orice ar face sau nu ar face candidatul este fenomenal şi epocal.

O soluţie, realizabilă însă pe termen ceva mai lung, ar fi iniţierea unei campanii de advocacy pentru ca şi bunul-simţ în relaţia cu alegătorii să fie introdus, ca obligaţie, în legea alegerilor prezidenţiale. În acest sens, ar putea fi introdusă obligaţia participării nemijlocite (nu prin avatari) la un număr minim de dezbateri electorale, pe durata campaniei electorale şi în perioada dintre cele 2 tururi (câte 2-3 dezbateri pentru fiecare fază/perioadă, de exemplu). Dezbaterile ar putea fi organizate de televiziunea publică şi de 2-3 televiziuni cu audienţa cea mai ridicată. S-ar putea găsi şi sancţiuni destul de eficiente pentru a asigura respectarea acestei noi obligaţii: de exemplu, reducerea cu 10-15%, pentru fiecare absență a candidatului de la dezbateri, a sumelor primite de la stat pentru desfăşurarea campaniei electorale.

Soluţia pe termen scurt ar fi copierea modelului cu avatarul. Adică, folosirea unui avatar de alegător. În loc să se prezinte la secţie în ziua votului, alegătorul ar putea să-şi desemneze un avatar care să meargă la vot în locul lui. De exemplu, o pisică, un căţel, ce are fiecare prin apropiere. Bine, dacă avatarul nu ştie drumul spre secţia de votare şi nu reuşeşte să ajungă la vot, ok, asta e situaţia. Noi am încercat. Cine nu are pisică, căţel sau alt animăluţ, îşi poate desemna ca avatar, pentru a se prezenta la vot, cel mai apropiat copac. Ar fi, oricum, ceva mai rapid decât unii candidaţi.

Desigur, mai pot exista şi alte soluţii. Lista rămâne deschisă…

Cerem CCR stabilirea unui termen pentru examinarea ordonanței care obligă legitimarea posesorilor de cartele prepay

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH și ApTI au depus la Curtea Constituțională un amicus curiae în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului cu privire la Ordonanţa de urgenţă 62/2019

Ordonanța 62/2019 pentru modificarea Ordonanţei 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă instituie, printre altele, obligativitatea legitimării tuturor posesorilor de cartele telefonice preplătite, și stocarea datelor personale ale acestora, totul sub pretextul îmbunătățirii localizării apelurilor la 112.

Ordonanța, dată imediat după cazul Caracal, a fost atacată de Avocatul Poporului, la Curtea Constituțională, încă din septembrie 2019, însă până la această dată CCR nu a dat un termen pentru examinarea constituționalității acesteia.

În condițiile în care prevederea amintită urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020, APADOR-CH și ApTI au transmis la CCR un amicus curiae în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului și au solicitat Curții să stabilească și un termen de examinare cât mai curând.

În amicus curiae, argumentele invocate de APADOR-CH și ApTI pentru neconstituționalitatea ordonanței sunt următoarele:

1 Modificările legislative pentru îmbunătățirea sistemului de localizare a apelurilor de urgență puteau fi făcute, în procedură de urgență, și prin Parlament, nu era nevoie ca Guvernul să mai abuzeze și de această dată de o măsură și așa prea folosită în România: ordonanța de urgență*. Cu atât mai mult cu cât partidul aflat la guvernare are majoritatea necesară în Parlament pentru asta. De altfel, Senatul a și adoptat în procedură de urgență, luna trecută, o lege de modificare a OUG 34/2008, privind organizarea Sistemului unic de apeluri de urgență. În aceasta, ca și în expunerea de motive, nu se spune nimic de colectarea datelor posesorilor de cartele prepay.

*În ultimii 15 ani în România au fost emise 1946 de ordonanțe de urgență, ceea ce ar însemna că țara s-a aflat într-o situație extraordinară la fiecare 2-3 zile.

2 Prin prevederea posibilităţii de a cumpăra cartele preplătite doar cu condiţia comunicării datelor personale către vânzător, se afectează cel puţin un drept fundamental (dreptul la viaţă privată – art. 26 din Constituţie), iar potrivit art. 115 din Constituţie, ordonanțele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. Dacă se doreşte o reglementare care să limiteze dreptul la viaţă privată sau alt drept fundamental, această reglementare poate fi făcută numai prin lege, nu şi prin ordonanţă de urgenţă.

3 Colectarea, stocarea şi prelucrarea datelor personale pentru toţi cei care achiziţionează cartele telefonice preplătite, doar pe motiv că unele dintre aceste persoane ar putea apela abuziv numărul 112, este o măsură vădit disproporţionată de restrângere a dreptului la viaţă privată. Şi care se bazează, tot neconstituţional, pe prezumţia de vinovăţie a celui care achiziţionează o cartelă preplătită.

4 Statul român, ca operator de date personale, avea obligația conform art. 35 din GDPR să facă „Evaluarea impactului asupra protecției datelor” anterior începerii prelucrării, evaluare pe care ar fi trebuit să o dezbată public, inclusiv cu autoritatea competentă în domeniu (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP), dar și cu publicul interesat. O astfel de analiză nu a existat niciodată (deși a fost cerută de ONG-urile specializate în procesul de consultare publică), ceea ce explică probabil erorile majore de respectare a GDPR din Expunerea de motive: scop neclar, inexistența garanțiilor, temei legal inexistent, durata de stocare a datelor stabilită arbitrar în funcție de ce fac alte date și nu în functie de scop etc. ANSPDCP nu a susținut acest proiect, ca de altfel nici celelalte proiecte anterioare similare care au primit aviz negativ de la Autoritate).

5 Curtea Constituţională a precizat în decizia nr. 461/2014 şi în deciziile anterioare referitoare la legile similare că nu constituie o garanţie suficientă a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale simpla prevedere generică în lege/ordonanţă că prelucrarea datelor cu caracter personal se va realiza cu respectarea reglementărilor legale aplicabile în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal. Este nevoie de prevederea unor garanţii concrete şi efective, adaptate cazului special de prelucrare de date ce se vrea reglementat.

 

Textul amicus curiae integral 18 Februarie 2020: CCR ne-a dat dreptate – cartelele prepay se vor cumpăra la liber, ca și până acum

Ce drepturi ai când ești condus la secția de poliție

/in , , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

O nouă lege promulgată recent de președinte aduce o serie de modificări și clarifică diverse situații în care polițistul interacționează cu cetățeanul. De la prezentare și legitimare, la încătușare,  percheziție, controlul bagajelor și conducerea la secție.

Această din urmă procedură vizează acele cazuri în care identitatea unei persoane nu poate fi stabilită pe loc de către organul de ordine sau e nevoie ca persoana respectivă să fie îndepărtată din locul în care există o suspiciune că a făcut sau se pregătește să facă o faptă ilegală ori deranjează ordinea publică etc.

Conducerea la secție este o măsură administrativă și nu înseamnă nici arestare, nici reținere. În legislația noastră era prevăzut până acum ca o persoană să fie condusă la secție și ținută acolo maximum 24 de ore, fără a beneficia în acest timp de vreunul din drepturile garantate în caz de reținere și arestare: dreptul la un avocat, la medic sau la un telefon dat familiei. În această perioadă  de lipsire de libertate, reglementată insuficient în legislația națională, se petreceau adesea abuzuri, poliția nefiind obligată să informeze familia condusului la secție sau să-i elibereze acestuia vreun act doveditor.

Salutăm faptul că în forma propusă de MAI, adoptată de Parlament și promulgată au fost introduse  și amendamentele APADOR-CH, printre care cel mai important este cel care vizează drepturile persoanei conduse la secție.

Ce drepturi ai când ești condus la secție

a) de a fi informat cu privire la motivele conducerii la sediul poliției;

b) de a fi informat cu privire la drepturile pe care le ai

c) de a fi asistat de un avocat, precum și de a nu da nici o declarație fără prezența  acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare;

d) de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane aleasă de tine;

e) de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini;

f) de a fi consultat de un medic, la alegere, pe cheltuiala ta;

g) de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vorbești sau nu înțelegi limba română ori nu te poate exprima.

Informarea va fi făcută de polițist înainte de conducerea la secție, Noile reglementări modifică mai multe legi: OUG 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliției de Frontieră Române, Legea nr.17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor și Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Când și de ce poți fi condus la secție

Poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când:

a) nu s-a putut stabili identitatea acesteia, ori există suspiciuni cu privire la identitatea declarată sau veridicitatea documentelor prezentate;

b) datorită locului, momentului, circumstanțelor, bunurilor aflate asupra sa, ori comportamentului, creează suspiciunea că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

c) prin acțiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, ordinea publică sau alte valori sociale;

d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică;

e) a săvârșit în flagrant o faptă prevăzută de legea penală, constatată potrivit normelor de procedură penală;

f) este dată în urmărire, potrivit legii;

h) este necesară executarea unui mandat, emis potrivit legii; i) a evadat din starea legală de reținere sau deţinere, a fugit dintr-un centru educativ, centru de detenție sau din unitatea în care executa măsura internării medicale;

j) nu respectă măsura luării în custodie publică; Polițistul are obligația de a raporta despre conducerea persoanei la sediul poliției.

Dezbaterile pe marginea acestor modificări au fost coordonate de MAI în perioada 2017-2018, iar propunerile făcute de APADOR-CH pe diverse teme incluse în aceste legi au fost preluate integral de autorii proiectului de lege.

Puteți citi integral:

Tabelul comparativ cu modificările la legile amintite

Răspunsul MAI la modificările propuse de APADOR-CH

Noua lege intrată în vigoare.

Taxa Oxigen sau cum îi scoate Primăria Capitalei pe săraci din oraș

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Taxarea mașinilor care vor circula prin București de la 1 ianuarie 2020, supranumită și Taxa Oxigen, o măsură pentru reducerea poluării pe care marile orașe ale lumii o implementează demult, ar fi bună și la București, dacă ar fi fost introdusă cu cap, nu doar din pix. În loc să fi precedată de măsuri complementare de modernizare a transportului în comun, noua taxă votată de Consiliul General al Muncipiului București (CGMB) reușește să fie doar o acțiune discriminatorie și de limitare a exercitării dreptului la proprietate pentru unii dintre cetățeni.

Taxa se va aplica numai cetățenilor, nu și instituțiilor publice, care sunt plasate astfel deasupra regulilor, și le va afecta grav dreptul la proprietate celor care au mașini non Euro, Euro 1 sau 2, care nu-și vor mai putea folosi mașinile în localitatea de domiciliu.

Ce prevede Planul de Mobilitate Urbană

În martie 2017, CGMB a adoptat un document stufos, de peste 800 de pagini, rezultatul muncii de câțiva ani a mai multor instituții și specialiști: Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). Acesta conține mai multe scenarii de evoluție a traficului bucureștean până în 2030 și prevede câteva proiecte concrete care, dacă ar fi implementate, ar îmbunătăți viața locuitorilor:

  • Modernizarea transportului în comun, prin achiziția de mijloace de transport preponderent electrice (tramvaie, troleibuze);
  • Extinderea rețelei de metrou;
  • Extinderea traseelor de transport public spre județele limitrofe și conectarea acestora între ele, astfel încât călătorii să poată ajunge din orice punct al orașului în altul cu ușurință și fără să cheltuiască sume mari pe bilete;
  • Amenajarea de benzi speciale pentru transport în comun și încurajarea mersului cu bicicleta;
  • Lărgirea unor artere, construcția de poduri și pasaje, modernizarea centurii Capitalei și realizarea inelului median;
  • Extinderea managementului traficului, prin monitorizarea video a intersecțiilor și dirijarea automată a fluxurilor de trafic prin coordonarea semafoarelor;
  • Interzicerea parcărilor gratuite, mai ales în centru, construirea de parcări subterane și implementarea unui sistem de parcare de reședință pentru zonele rezidențiale;
  • Descurajarea circulației auto private prin taxarea accesului în diverse zone aglomerate ale orașului, restricționarea totală sau parțială a circulației auto în unele zone ale orașului.

Taxa Oxigen, așadar, se află undeva la coada listei de măsuri recomandate de specialiștii în domeniu și adoptate de politicieni cu doi ani în urmă. Pentru implementarea acestor proiecte propuse, Primăria Capitalei ar fi trebuit să scrie proiecte și să obțină finanțări europene  – se estimează că ar fi nevoie de investiții de 7 miliarde de euro până în 2030.

În răstimp, însă, nu s-a putut observa vreo preocupare din partea Primăriei Capitalei pentru niciuna dintre soluțiile din PMUD, dimpotrivă, în aceeași ședință în care a fost adoptată Taxa Oxigen s-au mai votat niște majorări de coeficient de ocupare a terenului în bazele sportive, la pachet cu ceva defrișări prin Pădurea Băneasa. Deci mai puțini pomi și mai multe construcții care vor atrage mai multe autoturisme, mai multe taxe de poluare.

Cine și cum va cheltui Taxa Oxigen?

Planul primăriei de a taxa șoferii nu are un studiu de fundamentare în spate, nu se bazează pe o prognoză, nu spune ce se va întâmpla cu mașinile pe care proprietarii nu le vor urni din loc ca să evite taxa – se va transforma orașul într-un cimitir de mașini? – și nu în ultimul rând ce se întâmplă cu banii încasați din această taxă.

Deși hotărârea adoptată spune că banii se constituie venituri la buget și din ei se va „face și drege” în materie de modernizare a traficului, legal acest lucru nu va putea fi controlat, întrucât din bugetul general al orașului banii vor putea fi cheltuiți pentru orice, inclusiv pentru construcția de catedrale, de exemplu. Banii colectați din această taxă ar trebui să ajungă într-un fond special pentru combaterea poluării, așa cum exista și timbrul de mediu.

Restrângerea dreptului de proprietate nu se poate face decât prin lege

Nu în ultimul rând, Taxa Oxigen pune cel puțin două probleme juridice importante:

  1. Discriminarea între persoanele fizice şi instituţiile publice (poliţie, armată, fisc, SRI, SPP etc.). În timp ce persoanele fizice deţinătoare de autoturisme non-Euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3, Euro 4 sunt supuse unor restricţii sau interdicţii de circulaţie, instituţiile publice care deţin aceleaşi categorii de autoturisme nu sunt supuse niciunei restricţii sau interdicţii de circulaţie. Este evidentă tratarea diferită, discriminatorie în cadrul aceleiaşi categorii de persoane (deţinători de autoturisme non-Euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3, Euro 4). Era de aşteptat ca tocmai instituţiile publice să ofere un exemplu pozitiv pentru cetăţeni, prin folosirea de autoturisme care se încadrează în gradul acceptat de poluare, şi nu să facă parte dintre cei mai mari poluatori.(Înțelegem să existe excepții pentru mașinile de salvare, pompieri și poliție, dar ar fi absurd ca fiscul să circule în mașini poluante și să te amendeze că nu plătești Taxa Oxigen, nu?)
  2. Taxa Oxigen afectează dreptul de proprietate asupra autoturismului. Un atribut esenţial al dreptului de proprietate asupra unui bun este dreptul de a folosi acel bun. În cazul în care proprietarul bunului nu îl poate folosi, dreptul de proprietate este lipsit de conţinut. Protocolul nr. 1 la CEDO garantează proprietatea şi liniştita folosinţă a bunului. Însă, prin hotărârea CGMB se prevede că proprietarilor de autoturisme non-Euro, Euro 1 sau Euro 2, le este interzis să circule cu autoturismele în Bucureşti, începând cu anul 2021. Deci, proprietarilor care domiciliază în Bucureşti le este interzisă folosirea propriului bun pe raza localităţii de domiciliu (Bucureşti). La fel ca şi în cazul locuinţei, care este folosită la locul de domiciliu şi nu în afara oraşului, proprietarul unui autoturism îl foloseşte pe acesta în localitatea de domiciliu, pentru deplasări de la şi la domiciliu. Or, prin hotărârea amintită, proprietarului îi este interzisă folosirea autoturismului tocmai în localitatea de domiciliu, fiind astfel împiedicat să-l folosească potrivit destinaţiei sale. Această interdicţie de folosire a propriului bun este o restrângere substanţială a dreptului de proprietate, similară cu o deposedare de bun. Dar, restrângerea dreptului de proprietate, drept garantat prin art. 44 din Constituţie, nu se poate face decât prin lege, nu printr-o hotărâre de consiliu general. Art. 53 din Constituţie prevede că exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul de proprietate, poate fi restrânsa numai prin lege (deci, nu prin hotărâre a autorităţilor locale), iar restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

 

Vor fi afectați, așadar, în special acei cetățeni care nu-și permit să-și schimbe mașinile și vor fi obligați să și le vândă pentru că Primăria Capitalei îi scoate din oraș prin această măsură. Taxa Oxigen pare a fi o măsură singulară a cuiva lipsit de viziune și soluții, care crede că prin taxe și interdicții va rezolva o problemă care-i depășește puterea de înțelegere.

Soluțiile există, atât în modelele altor orașe, cât și în PMUD adoptat chiar de CGMB.

Solicitările APADOR-CH pentru o îmbunătățire a stării justiției prin actul de guvernare

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La invitația PNL, care a făcut în această perioadă diverse consultări cu societatea civilă și nu nu numai, am transmis acest document care cuprinde, în viziunea APADOR-CH, acțiuni importante pe care orice guvern care ar veni la cârma României ar trebui să le aplice în programul de guvernare:  

 

  1. Respectarea drepturilor fundamentale și principiului transparenței decizionale în procesul de legiferare și temperarea tendinței de a guverna prin ordonanțe de urgență

APADOR-CH atrage atenția că după revizuirea Constituţiei, în 2003, guvernele care s-au succedat au emis în ultimii 15 ani (2004 – 2018) un număr de 1.946 ordonanţe de urgenţă, în medie 130 de ordonanţe de urgenţă pe an, adică una la mai puţin de 3 zile. Astfel, o cale extraordinară, rară, de legiferare s-a transformat într-un mijloc obișnuit și frecvent prin care Parlamentul este înlocuit de Guvern în exercitarea funcţiei de legiuitor. Abuzul de OUG este o practică nedemocratică și de multe ori neconstituțională, atunci când afectează drepturi fundamentale. Deciziile guvernamentale trebuie să respecte principiul transparenței decizionale și să aibă la bază studii de impact asupra drepturilor omului.

  1. Prioritizarea implementării hotărârilor CEDO și adoptarea unor proceduri de lucru transparente între autoritățile naționale cu atibuții în domeniu

Implementarea hotărârilor CEDO în România se realizează într-o manieră lipsită de transparență și de cele mai multe ori durează foarte mult și pentru că nu există reguli prestabilite de comunicare și cooperare între actorii instituționali implicați în proces. Comunicare eficientă înseamnă și proceduri mai transparente de notificare a organizațiilor neguvernamentale, în legătură cu reuniunile de lucru în vederea discutării stadiului executării unei cauze/ grup de cauze, proceduri care nu există în România în momentul de față. Mai ales în contextul în care importanța planurilor de acțiune a fost confirmată în cadrul Conferinței de la Bruxelles din martie 2015, subliniindu-se că ele reprezintă instrumente foarte importante de dialog între Comitetul de Miniștri și state, care pot contribui la o comunicare sporită între alți actori implicați în procesul implementării, cum ar fi instanțele, parlamentul sau instituții care apără drepturile omului.

  1. Soluții pentru supraaglomerarea din penitenciare, după condamnarea la CEDO, și abrogarea legii recursului compensatoriu

 

Din datele statistice analizate de APADOR-CH pentru anul 2019 rezultă că există o constantă a supraaglomerării în penitenciare cu circa 11% peste numărul total de locuri de detenţie, care îndeplinesc condiţia spaţiului de 4 m2/persoană. Indicele de ocupare de 111% ar putea fi adus la 100% ori prin reducerea numărului de deţinuţi cu circa 2.000, ori prin crearea/modernizarea a circa 2.000 locuri de detenţie (păstrând acelaşi număr de deţinuţi).

Potrivit planului de acţiune al Guvernului în hotărârea pilot REZMIVEȘ şi alţii c. ROMÂNIA, cifra de 2.000 locuri de detenţie nou create sau modernizate ar trebui să fie atinsă abia în 2022, cu condiţia să fie respectat calendarul din plan. Până acum acest calendar nu a fost respectat. La finalul anului 2018 trebuia să existe un plus de 816 locuri corespunzătoare de detenţie (nou create sau modernizate), dar până în luna februarie 2019 nu fuseseră realizate decât 352 (70 nou create şi 282 modernizate), adică doar 43% din numărul planificat. Se poate presupune că şi pe viitor vor exista întârzieri şi decalări de termene.

O soluţie mai rapidă pentru reducerea indicelui de ocupare a penitenciarelor la 100% ar fi reducerea cu 2.000 a numărului celor deţinuţi. În prezent, o astfel de soluţie se aplică şi constă în mai multe modificări legislative: de la legea „recursului compensatoriu”, la aplicarea unor sancţiuni penale alternative la pedeapsa închisorii. Problema practică ridicată de „legea recursului compensatoriu” este că ea se aplică nediferenţiat, pentru toţi condamnaţii. Totodată, recursul compensatoriu a făcut ineficient filtrul reprezentat de judecător pentru liberările condiționate, iar acestea s-au făcut cu mai mare lejeritate, astfel că au fost puși în libertate și cei condamnați pentru fapte grave și foarte grave.

APADOR-CH solicită abrogarea legii recursului compensatoriu și adoptarea de politici penale diferite, dar și intensificarea eforturilor de construire accelerată de noi locuri de detenţie şi modernizarea accelerată a celor existente. Aceasta fiind soluţia rezonabilă şi care, probabil, va stârni cele mai puţine dispute în opinia publică.

 

(Găsiți aici analiza completă făcută de APADOR-CH)

 

  1. Transpunerea în legislația națională a Directivelor europene privind asistența juridică gratuită și cea privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. (Dir. 2016/1919/UE și Dir. 2012/13/UE)

 

Câteva soluții pentru o transpunere benefică în legislație a Directivei (UE) nr. 2016/1919, privind asistența juridică gratuită:

a. Definirea noțiunii de „asistență juridică gratuită și de o calitate adecvată”.

Nu există în legislația națională o definiție a noțiunii de asistență juridică gratuită eficace și de o calitate adecvată. În lipsa unei definiții legale activitatea avocaților din oficiu poate fi expusă unor interpretări și aprecieri arbitrare care poate crea chiar o stare de insecuritate pentru avocații din oficiu.

Soluție: Introducerea criteriilor de apreciere a calității adecvate și a eficacității apărării din oficiu, pentru a elimina riscul folosirii unor criterii subiective sau arbitrare, în Legea de transpunere a Directivei.

b. Procurorul sau judecătorul nu pot cenzura cuantumul onorariului avocatului din oficiu stabilit de barou.

Există multe situații în practică în care judecătorii reduc în mod arbitrar, până la sume derizorii, onorariile din oficiu ale avocaților.

Soluție: Completarea în acest sens a art.272 al.2 din codul de procedura penală.

c. Continuitatea reprezentării de către același avocat pe toată durata procedurilor penale.

Pentru a fi asigurată calitatea asistenței din oficiu este necesar să existe o continuitate a reprezentării unei persoane de către același avocat, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată. Avocatul din oficiu va fi delegat de la început pentru întreaga durată a procesului penal.

Soluție: Completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, în sensul consacrării legislative a principiului delegării unice, în cazul avocatului din oficiu.

d. Introducerea unui text de lege care să prevadă un termen de soluționare a cererii formulate de avocat pentru consultarea dosarului.

În practică, există situații în care soluționarea cererii avocatului de a consulta dosarul este tergiversată, iar avocatul este împiedicat să consulte dosarul, fiind în imposibilitatea de a asigura o asistență juridică de calitate superioară.

Soluție: Completarea art.94 al.1 cod procedură penală astfel: „Procurorul soluționează cererea de consultare a dosarului formulată de avocat în termen de 5 zile de la primire”.

Soluții pentru implementarea Directivei 2012/13/UE, privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale

a. Există un formalism excesiv în legătură cu informarea asupra drepturilor. Potrivit Codului de procedură penală, unei persoane anchetate penal i se aduc la cunoştinţă drepturile de opt ori în cursul anchetei. Asta poate produce un efect de diminuare a atenţiei asupra acestor drepturi, ca urmare a repetării frecvente a lor (demonetizare prin repetiţie). Este de discutat dacă cele opt informări nu ar putea fi reduse la două, fără ca prin reducerea numerică să fie afectată informarea reală/efectivă a persoanei: o primă informare, cu privire la toate drepturile, ar putea fi făcută odată cu aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect şi o a doua informare, tot cu privire la toate drepturile, ar putea fi făcută după reţinere sau, după caz, după arestarea preventivă. Informarea ar trebui însoţită de înmânarea unui formular care conţine acele drepturi.

Soluţie şi mod de implementare:

Pentru reducerea şi reaşezarea numărului de informări adresate suspectului şi inculpatului, este nevoie de modificarea Codului de procedură penală, deci de adoptarea unei legi în acest sens în Parlament.

b. Drepturile aduse la cunoştinţă suspectului/inculpatului sunt mai multe decât cele prevăzute în Directiva europeană privind dreptul la informare. Aceasta deoarece cpp prevede expres obligaţia informării cu privire la mai multe drepturi decât cele prevăzute în directivă. Ar fi de discutat dacă un exces de informare aduce mai multe beneficii persoanei vizate decât o informare mai sintetică. Spre exemplu, în SUA, drepturile Miranda care se aduc la cunoştinţă cu ocazia arestării sunt în esenţă două: dreptul la tăcere şi dreptul la un avocat. Și se aduc la cunoştinţă o sigură dată, şi nu de opt ori.

Soluţie şi mod de implementare:

Şi aceasta presupune modificări ale Codului de procedură penală, care prevede expres ce drepturi trebuie comunicate suspectului/inculpatului şi când (în ce momente).

c. Formularul de informare este tehnic şi arid, iar limbajul folosit nu e întotdeauna accesibil.

Formularul aflat în vigoare ar trebui modificat/simplificat, pentru a deveni mai clar, mai accesibil, drepturile ar trebui numerotate, etc. Totul în ideea de a permite o mai uşoară înţelegere a lor. La redactarea noului conţinut al formularului ar trebui consultaţi şi implicaţi şi specialişti în comunicare, chiar dacă aceştia sunt mai puţin familiarizaţi cu limbajul juridic, deoarece acel formular nu se adresează în principal juriştilor, ci oamenilor fără pregătire juridică.

Soluţie şi mod de implementare:

O nouă redactare a formularului de informare nu necesită modificări legislative, fiind suficientă conlucrarea între entităţile care au adoptat ordinul comun nr. 1274 din 2017 (Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi implicarea unor specialişti în comunicare şi a unor entităţi neguvernamentale. Iniţiator şi organizator al adoptării unui nou ordin ar putea fi Ministerul Justiţiei, care a jucat acest rol şi la adoptarea ordinului comun din 2017.

Câteva recomandări pentru anunţatele ordonanţe de urgenţă privind Codul penal

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Guvernul a anunţat public iminenţa adoptării unor ordonanţe de urgenţă prin care va modifica şi Codul penal, cel puţin sub două aspecte: majorarea pedepselor pentru unele infracţiuni şi eliminarea posibilităţii liberării condiţionate pentru anumite infracţiuni.

Nu vom vorbi aici despre o altă ordonanţa de urgenţă anunţată tot ca iminentă, prin care se instituie obligaţia achiziţionării cartelelor preplătite „doar cu buletinul”, deoarece am publicat anterior o analiză pe această temă.

Desigur, majorarea (sau micşorarea) unor pedepse sau stabilirea regulilor pentru liberarea condiţionată ţin de politica penală a unui stat, care este atributul Guvernului şi Parlamentului, potrivit competenţelor constituţionale ale fiecăruia.

Problema este cum se realizează în practică modificările anunţate ale legislaţiei penale, şi anume:

A. Majorarea pedepselor pentru unele infracţiuni (în principal, sunt avute în vedere cele privind libertatea sexuală şi traficul de persoane).

  • efectul referendumului din 26 mai
  • majorarea limitelor minime de pedeapsă

B. Modificarea regulilor liberării condiţionate

  • de ce nu ar trebui interzisă automat liberarea condiționată, nici prin lege, nici prin ordonanță de urgență
  • cum s-ar putea rezolva prin decizii ale instanței în cazul anumitor categorii de condamnați

 

A. Majorarea pedepselor pentru unele infracţiuni (în principal, sunt avute în vedere cele privind libertatea sexuală şi traficul de persoane).

Unii aplaudă această idee, alţii o contestă ca fiind ineficientă. Dincolo de această dispută, se ridică şi unele probleme „tehnice”:

  1. Recentul referendum naţional din 26 mai 2019, care nu ridică probleme de constituţionalitate pentru întrebarea nr. 2, a stabilit că nu se pot adopta ordonanţe de urgenţă „în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare”. Deci, pedepsele nu pot fi majorate sau micșorate prin ordonanță de urgență, pentru că  așa s-a stabilit la referendumul amintit.

Chiar dacă este vorba despre un referendum consultativ, care nu duce automat la modificarea Constituţiei, jurisprudenţa Curţii Constituţionale (CCR) nu exclude posibilitate declarării ca neconstituţionale a unei legi sau ordonanţe care contravine voinţei populare exprimate printr-un referendum.

Astfel, prin decizia CCR nr. 682/2012 a fost recunoscută, pentru referendumul consultativ, o forţă juridică mai mare decât cea pe care o are un simplu sondaj naţional de opinie. În acest sens, în paragraful 1.12 din decizia 682/2012 se precizează că nu ar mai fi posibilă o legiferare contrară celor stabilite prin referendumul consultativ („…reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativã care nu respectã voinţa exprimatã de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.”). (vezi mai mult)

Este adevărat că nu întotdeauna CCR a ţinut cont de principiul exprimat în decizia de mai sus, exemplu fiind acceptarea unor reglementări care permit un parlament cu peste 300 de parlamentari, deşi printr-un referendum naţional validat de CCR s-a stabilit că Parlamentul nu poate avea mai multe de 300 de parlamentari.

Dar, nimic nu împiedică CCR să revină la respectarea principiului exprimat în decizia 682/2012 şi să declare neconstituţională o ordonanţă de urgenţă care contravine celor stabilite printr-un referendum naţional.

Oricum, Avocatul Poporului va trebui să atace la CCR viitoarea ordonanţă de urgenţă, cel puţin pentru acest motiv.

  1. De câte ori se discută despre majorarea unor pedepse prevăzute de lege, argumentul principal este că instanţele dau pedepse prea mici. Dar, în practică, acest lucru se întâmpla datorită unei tendinţe a instanţelor de a da pedepse orientate spre minimul special (limita minimă de pedeapsă prevăzută în lege pentru o anumită infracţiune).

De exemplu, dacă legea prevede o pedeapsă de la 1 la 5 ani, dacă pedeapsa aplicată de instanţe este de 1 an (=minimul special), cauza acestei pedepse mici nu este că maximul special este de 5 ani, ci faptul că minimul este de 1 an şi nu mai mare.

Dacă s-ar majora cu 5 ani o pedeapsă prevăzută în lege de la 1 la 5 (dată că exemplu mai sus) şi s-ar ajunge ca legea să prevadă pedeapsa de la 1 la 10 ani (creşterea maximului special). Va putea împiedica însă această creştere a maximului la 10 ani că instanţa să aplice o pedeapsă de 1 an? Nu, nicidecum, deoarece minimul rămâne tot de 1 an. Deci, practic, degeaba se majorează maximul pedepsei, dacă minimul rămâne acelaşi.

Ce ar trebui făcut pentru o reală înăsprire a sancţionării unor infracţiuni? Primul şi cel mai important lucru ar fi majorarea limitei minime de pedeapsă (minimul special) pentru respectiva infracţiune.

Revenind la exemplul dat. Dacă o pedeapsă prevăzută de lege nu ar fi de la 1 la 5 ani, ci de la 3 la 5 ani, atunci judecătorul, chiar într-un acces de blândeţe, nu ar mai putea dispune, de regulă, pedepse mai mici 3 ani.

În cazul traficului de persoane, cu diferitele sale variante, în art. 210-217 din Codul penal sunt prevăzute diferite pedepse, unele de la 2 la 7 ani, altele de la 3 la 10 ani, altele de la 5 la 12 ani. Dacă s-ar majora doar maximul acestor pedepse (cel de 7, 10 sau 15 ani) iar minimul ar rămâne acelaşi, pedepsele aplicate de instanţe ar putea să nu sufere nicio modificare esenţială faţă de cele din prezent, deoarece minimul pedepselor ar rămâne acelaşi şi ar putea fi aplicat, în continuare, de instanţe.

De aceea, pentru o reală înăsprire a regimului sancţionator al unei infracţiuni, ar trebui majorat, în primul rând, minimul de pedeapsă prevăzut în lege pentru acea infracţiune. Respectiv, în cazul unei pedepse de la 2 la 7 ani, ar putea fi prevăzut un minim mai mare, de exemplu, de la 4 la 7 ani. În loc de o pedeapsă de la 3 la 10 ani, ar putea fi prevăzută  una de la 6 la 10 ani, iar în loc de  o pedeapsă de la 5 la 12 ani, ar putea fi prevăzută una de la 8 la 12 ani.

Tot aşa, în cazul infracţiunilor la libertatea sexuală, mult mai eficientă ar fi o politică penală privind sancţionarea lor mai severă dacă, pe lângă majorarea maximului, s-ar proceda şi la majorarea minimului fiecăreia dintre infracţiunile avute în vedere. De exemplu, în locul pedepselor al căror minim este de 1 an, 2 ani, 3 ani, 7 ani, ar putea fi prevăzute pedepse cu un minim de 3 ani, 4 ani, 5 ani, 10 ani.  După cum am mai precizat, simpla majorare doar a maximului unei pedepse, fără o majorare corespunzătoare şi a minimului acelei pedepse, nu va avea efecte reale în practică

B. Modificarea regulilor liberării condiţionate

Din informaţiile existente în spaţiul public până în prezent, rezultă că Guvernul intenţionează să interzică prin lege liberarea condiţionată pentru anumite categorii de infracţiuni, din cele grave/foarte grave.

Efectul liberării condiţionate este că un condamnat la pedeapsă închisorii va putea fi pus în libertate mai devreme decât prevede hotărârea de condamnare. Liberarea condiţionată este o măsură, evident, pe placul condamnatului. Dar, victima, pe placul ei când se face? Nu ar trebui să existe un echilibru just între satisfacţia condamnatului şi satisfacţia victimei?

În sistemul actual al Codului penal, se poate ajunge ca un condamnat să fie eliberat din închisoare şi după executarea efectivă a jumătate din pedeapsa aplicată de instanţă. Iar aceasta poate pune în discuţie cât valorează o hotărâre definitivă de condamnare, dacă ulterior, pedeapsa stabilită printr-o astfel de hotărâre care ar trebui să aibă putere de lucru judecat (inclusiv în privinţa cuantumului pedepsei aplicate) este practic redusă, în faza executării, până la jumătate. Pentru detalii, a se vedea acest articol.

Din punct de vedere „tehnic”, anunţata ordonanţă de urgenţă privind noul regim al liberării condiţionate, ar trebui să aibă în vedere următoarele probleme:

  1. Modificarea ar trebui dispusă prin lege, nu prin ordonanţă de urgenţă. De ce? Pentru că domeniul în care se intervine prin ordonanţă de urgenţă poate fi încadrat în „domeniul  infracţiunilor şi pedepselor”, domeniu cu privire la care s-a stabilit prin referendumul din 26 mai 2019 că nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă (o prezentare mai detaliată privind efectul referendumului s-a făcut în prima parte a acestei analize). Pentru că, în esenţă, este vorba despre o nouă pedeapsă ce trebuie prevăzută în Codul penal (condamnarea fără posibilitatea liberării condiţionate).

În loc de ordonanţă de urgenţă, reglementarea ar putea fi făcută printr-o lege adoptată în procedură de urgenţă (parlamentarii să lase puţin deoparte celelalte proiecte de legi şi să dezbată şi să adopte acest proiect de lege, cu prioritate maximă).

  1. Nu ar trebui ca prin lege să se interzică automat liberarea condiţionată pentru anumite categorii de infracţiuni. De ce? Pentru că interzicerea automată, prin lege, unor drepturi sau facilităţi va putea duce la o hotărâre CEDO de condamnare pe acest motiv, al interzicerii automate. Există, în acest sens, exemplul interzicerii automate a drepturilor părinteşti, care era prevăzută în Codul penal în cazul aplicării unor pedepse de o anumită gravitate. CEDO a stabilit că nu se pot interzice astfel de drepturi prin lege, în mod automat, ci este nevoie ca judecătorul cauzei să stabilească, de la caz la caz, în funcţie de persoana inculpatului şi de conţinutul concret la infracţiuni, dacă este sau nu necesară interzicerea drepturilor.

Chiar dacă nu există un drept la liberare condiţionată, ci doar o vocaţie (adică liberarea condiţionată se poate acorda cuiva, dar nu este obligatoriu să fie acordată) este foarte probabil că şi în cazul unei interdicţii absolute de a avea vocaţia (posibilitatea) de a solicita liberarea condiţionată, CEDO să considere că este o restrângere excesivă. Această pedeapsă (condamnare fără posibilitatea liberării condiţionate) ar trebui să poată fi acordată de judecător, conform aprecierii sale şi nu să opereze automat.

De aceea, în noua reglementare privind aplicarea unei pedepse fără posibilitatea liberării condiţionate ar trebuie prevăzut, cumulativ:

  1. a) că în anumite cazuri (care trebuie detaliate), instanţa de judecată, ţinând cont, printre altele, de persoana inculpatului şi de conţinutul concret al infracţiunii, poate să dispună condamnarea la pedeapsă închisorii fără posibilitatea liberării condiţionate. Deci, aplicarea acestei pedepse fără posibilitatea liberării condiţionate trebuie lăsată la aprecierea judecătorului şi nu trebuie să opereze automat.
  1. b) condamnarea fără posibilitatea liberării condiţionate ar putea fi prevăzută în cazul recidiviştilor (pentru că, în proporţie covârşitoare ei au beneficiat, la prima condamnare de liberare condiţionată; la a doua condamnare nu ar mai trebui) sau al celor nerecidivişti, dar care au comis infracţiuni grave sau foarte grave (de exemplu, omor, viol, trafic de persoane şi listă ar putea continua, în funcţie de cum apreciază legiuitorul=parlamentul).

 

Şi, dacă tot se iau măsuri de înăsprire a pedepselor, Guvernul ar trebui să ia, tot de urgenţă, şi măsurile necesare pentru asigurarea numărului necesar de spaţii de detenţie corespunzătoare. În prezent, Guvernul este în urmă cu realizarea planului de acţiune comunicat Comitetului de Miniştri (în urma condamnării CEDO în cauza pilot REZMIVEȘ şi alţii c. ROMÂNIA) privind creşterea numărului de locuri de detenţie în condiţii corespunzătoare.

Nu de alta, dar, dacă se va ajunge şi la plata de despăgubiri pentru fiecare zi de detenţie în condiţii necorespunzătoare (se vorbea de  5 sau 8 euro pe zi pentru fiecare deţinut), s-ar putea ca săvârșirea de infracțiuni să devină o ocupaţie destul de profitabilă, dacă, de exemplu, după 4 ani de detenţie pentru viol, condamnatul ar primi la eliberare şi o „primă” de închisoare de circa 12.000 de euro (8 euro/zi x 4 ani x 365 zile).

Petiție către Avocatul Poporului în cazul OUG pentru cumpărarea cartelelor pre-pay cu buletinul

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

UPDATE 12 septembrie 2019: Avocatul Poporului a atacat ordonanța guvernului la CCR

Alături de colegii de la Asociatia pentru Tehnologie si Internet – ApTI și Centrul pentru Inovare Publică, am transmis azi către Instituția Avocatul Poporului o petiție prin care-i cerem să intervină în cazul propunerii legislative privind cumpărarea cartelelor preplătite doar cu buletinul.

În trecut au existat alte cinci propuneri legislative similare, niciuna finalizată. Și în acele cazuri, APADOR-CH și ApTI au sesizat Avocatul Poporului și Curtea Constituțională privind aspectele de neconstituționalitate ale legilor, iar CCR a respins proiectul de lege adoptat de Parlament.

Citiți petiția adresată Avocatului Poporului:

Către:

Avocatul Poporului,

Doamna Renate Weber,

Având în vedere următoarele aspecte:

– Pe site-ul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) a apărut un proiect de Ordonanță de Urgență (nota 1) care își propune – printre altele – înregistrarea obligatorie a tuturor persoanelor care cumpără o cartelă de comunicații mobile pre-plătită (Art. II din proiect);

– Conform ultimelor date statistice ale ANCOM (din 2018), există 13,6 milioane de cartele pre-plătite valabile în România, din care 9,9 milioane de cartele pre-plătite sunt active (nota 2).

– O măsură similară a fost propusă deja de peste 5 ori în diverse formule, de către diverse instituții publice sau parlamentari din România (nota 3).

– Una dintre încercări a fost adoptată ca proiect de lege de către Parlament (nota 4). Avocatul Poporului a sesizat pe de data de 9 iulie 2014 Curtea Constituțională, considerând că proiectul „aduce atingere principiului garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private de către autoritățile publice și principiului proporționalității prevăzut expres de art. 53 alin. (2) din Constituţie.”

– Curtea Constituțională a confirmat opinia Avocatului Poporului prin decizia 461/2014 (nota 5) și a constatat neconstituționalitatea actului normativ în ansamblul său, considerând, inter alia, că „reținerea și păstrarea datelor constituie în mod evident o limitare a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, respectiv a drepturilor fundamentale protejate constituțional referitoare la viață intimă, familială și privată, la secretul corespondenței, precum și libertatea de exprimare.”

– Conform art. 115 (6) din Constituție, „ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”

 

  1. Vă rugăm să solicitați MCSI și Guvernului României să nu adopte o ordonanță de urgență care poate afecta drepturile și libertățile cetățenești, într-un subiect unde, în mod evident, Curtea Constituțională a decis că poate fi o încălcare a dreptului la viață privată și a libertății de exprimare.
  2. Vă rugăm să participați la dezbaterea publică organizată de către MCSI (dată încă necomunicată), cerută pe data de 9 august 2019 de către APADOR CH și ApTI, conform legii 52/2003 art. 6 par. (7).
  3. Vă solicităm ca, în cazul în care Guvernul adoptă un OUG cuprinzând astfel de dispoziții, să sesizați Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a actului normativ, în conformitate cu art. 115 (6) din Constituția României și art. 15 alin. i) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului.

Semnatari:

Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI)

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR – CH)

Centrul pentru Inovare Publică

Note:

  1. Este vorba de proiectul „Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice” publicat în 08.08.2019, cu termen de consultare publică de 10 zile, disponibil la adresa https://www.comunicatii.gov.ro/proiecte-acte-normative/.
  2. Sursa: Statistici ANCOM 2018 – pag. 33.
  3. Lista încercărilor de până acum.
  4. Plx nr. 277/2014.
  5. Decizia CCR poate fi citită integral la https://privacy.apti.ro/decizie-curtea-constitutionala-prepay-461- 2014/.

 

Cum a fost la dezbaterea ordonanței privind 112 Răspunsul AVP la această petiție

APADOR-CH propune câteva modificări pentru modernizarea Legii adunărilor publice

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

București, 10 august 2019

Într-un moment în care se discută, din nou, despre necesitatea actualizării Legii adunărilor publice, la împlinirea unui an de la evenimentele din 10 august 2018, APADOR-CH propune o serie de modificări la Legea nr. 60/1991, menite să aducă în actualitate prevederile unui act vechi de aproape 30 de ani.

Concret, modificările vizează:

  • Actualizarea excepţiilor de la obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, având în vedere şi jurisprudenţa CEDO şi a ICCJ – de exemplu introducerea noțiunii de flashmob sau aceea de adunare publică spontană;
  • Eliminarea posibilităţii de a împiedica organizarea unei adunări publice într-un anumit loc, prin procedeul „rezervării” acelui loc de către o persoană, pe durate foarte mari (luni, ani);
  • Prevederea în lege a unei căi eficiente de atac în justiţie împotriva deciziei primarului prin care se interzice o adunare publică.

Demersul APADOR-CH face parte dintr-un proiect mai amplu început în 2018 – Coaliția pentru încurajarea participării publice.

Citiți propunerile APADOR-CH de modificare a Legii 60/1991

APADOR-CH. TABEL MODIFICĂRI LEGEA NR. 60/1991 – ADUNĂRI PUBLICE

 

Nr.

crt.

 Text in vigoare Text propus Motivare
1. Art. 3. – Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate. Art. 3. (1) – Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, cu excepția pieţelor si a căilor publice (trotuar, drum public, parte carosabilă) situate în exteriorul sediilor/imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, precum și adunările publice spontane sau flashmoburile. În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate.

 

(2) Prin adunare publică spontană se înțelege adunarea publică desfășurată în primele 24 de ore de la un eveniment, politic sau de altă natură, produs intempestiv, ca reacție imediată la acel eveniment.

 

(3) Prin flashmob se înțelege un grup de 3 sau mai multe persoane, care se adună în același loc pentru o perioadă foarte scurtă de timp, care nu poate depăși 10 minute și care realizează împreună o acțiune, artistică sau de altă natură. Este interzis ca prin flashmob să fie împiedicată circulația pe partea carosabilă a drumului public.

 

 

 1) Pentru textul propus la al. (1): “cu excepţia pieţelor şi a căilor publice (trotuar, drum public, parte carosabilă) situate în exteriorul sediilor/imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat” motivarea este corelarea reglementării interne cu Decizia nr. 19/2018 a ICCJ – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (25 judecători),  privind interpretarea şi aplicarea unitară a legii în ceea ce priveşte chestiunea de drept referitoare la înţelesul obligaţiei de declarare a adunărilor care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public său privat, reglementată de dispoziţiile art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991. Decizia se aplică în toate cazurile, fiind obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial  şi este necesar ca prevederile ei să se regăsească în mod explicit şi în lege, pentru a uşura cunoaşterea şi respectarea de către toţi a acestor reguli.

2) Pentru textul propus la al. (1): “precum şi adunările publice spontane.” şi pentru definiţia adunărilor publice spontane de la noul al. (2), motivarea este corelarea reglementării interne cu principiile din hotărârea CEDO în cauza BUKTA ŞI ALŢII împotriva UNGARIEI.

 

3) De asemenea, este necesară o reglementare a flasmobului, ca formă specială de adunare publică, care există de multă vreme în toată lumea, dar nu este încă recunoscută la nivel naţional.
2. Art. 7. – Organizatorii adunãrilor publice vor depune declaratia scrisã la primãriile municipale, orãșenesti sau comunale pe al cãror teritoriu acestea urmeazã sã se desfãșoare, cu cel putin 3 zile înainte de data desfãșurãrii acestora, în care trebuie sã menționeze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii si durata actiunii, traseele de afluire și defluire, numãrul aproximativ al participanților, persoanele împuternicite sã asigure și sã rãspundã de mãsurile de organizare, serviciile pe care le solicitã din partea consiliului local, a poliției locale si jandarmeriei, potrivit modelului prezentat în anexã. Art. 7. (1) – Organizatorii adunãrilor publice vor depune declaratia scrisã la primãriile municipale, orãșenesti sau comunale pe al cãror teritoriu acestea urmeazã sã se desfãșoare, cu cel putin 5 zile înainte de data desfãșurãrii acestora, în care trebuie sã menționeze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii si durata actiunii, traseele de afluire și defluire, numãrul aproximativ al participanților, persoanele împuternicite sã asigure si sã rãspundã de mãsurile de organizare, serviciile pe care le solicitã din partea consiliului local, a poliției locale si jandarmeriei, potrivit modelului prezentat în anexã.

 

(2) Declararea prealabilă a adunărilor publice se poate face numai pentru cele care urmează să se desfășoare în termen de cel mult 2 luni de la data declarării. Adunările publice care urmează să se desfășoare la o dată care depășeste 2 luni, vor putea fi declarate numai cu maximum 2 luni înainte de data desfășurării.

 

 1) Se propune prelungirea termenului de declarare a unei adunări publice de la 3 zile la 5 zile, pentru a permite introducerea unei proceduri rapide de contestare în instanţă a deciziei de interzicere a adunării publice, care va dura 2 zile, care se adaugă la cele 3 zile stabilite în prezent pentru declararea unei adunări publice. Noua procedură, prin care se poate contesta în instanţă decizia de interzicere este prezentată în detaliu mai jos,  la pct. 3 al acestui tabel.

 

2) Prin textul propus pentru introducerea unui nou alineat, (2), se elimină posibilitatea “rezervării” de către acelaşi organizator pe termene foarte lungi (uneori, de nivelul anilor) a unor locuri publice pentru adunări publice. În prezent, o omisiune a legii permite declararea de către acelaşi organizator a unei adunări publice în acelaşi loc, pe o durată nelimitată de timp, ceea ce face imposibil ca orice alte adunări să poate fi organizate în acel loc, o mare perioadă de timp. Practic, se ajunge la excluderea unor locuri pentru adunări publice, din cauza unor rezervări perpetue, premise în practică, din cauza omisiunilor legii.
3. Art. 11. – Decizia prin care se interzice desfãșurarea adunãrii publice se comunicã în scris organizatorului, cu arãtarea motivelor care au determinat-o, în termen de 48 de ore de la primirea declarației scrise. Art. 11. (1) – Decizia prin care se interzice desfãșurarea adunãrii publice se comunicã în scris organizatorului, cu arãtarea motivelor care au determinat-o, în termen de 48 de ore de la primirea declarației scrise.

 

(2) Decizia de interzicere poate fi contestată de organizator la judecătoria de la locul declarat pentru desfãșurarea adunării publice, în termen de 24 de ore de la data primirii comunicãrii scrise prevazută la alin. (1). Contestația este scutită de taxe.

 

(3) Judecătoria se pronunță asupra contestației în termen de 24 de ore de la înregistrarea contestației, fără a depăși data și ora declarate pentru desfășurarea adunării publice, prin hotărâre definitivă.

 Trebuie prevăzută în lege o cale eficientă de atac în instanţă împotriva deciziei prin care se interzice desfăşurarea unei adunări publice. În prezent, singura posibilitate legală este atacarea acestei decizii  în contencios administrativ, dar procedura comună de contencios nu este suficient de rapidă (nu se poate finaliza decât peste câteva luni sau un an), astfel că nu constituie o cale eficientă de atac. De regulă, mitingul interzis este programat să se desfăşoare în ziua sau zilele imediat următoare deciziei de interzicere, şi nu peste câteva luni sau un an. Calea eficientă de atac este una care se soluţionează rapid, în câteva ore/zile, ca în cazul contestaţiilor prevăzute de legislaţia electorală. De exemplu, art. 7 din Legea nr. 33/2007 privind alegerile europarlamentare,  art.  57 din Legea nr. 208/2015 privind alegerile parlamentare, prevăd o contestaţie ce trebuie formulată în 24 de ore şi soluţionată definitiv în alte 24 de ore.
4. Art. 10 al. (2) – În termen de douã zile primarul este obligat sã comunice organizatorilor decizia de interzicere, care poate fi contestatã în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile și completãrile ulterioare. Art. 10 al. (2) – În termen de douã zile primarul este obligat sã comunice organizatorilor decizia de interzicere, care poate fi contestatã în condițiile art. 11 al. (2) și (3). Corelarea art. 10 al. (2) cu completarea adusă art. 11 prin introducerea noii proceduri de contestare a deciziei de interzicere a primarului

 

 
5.  Art. 15. – Primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale sunt obligate:

a) să stabilească prin decizie şi să aducă la cunoştinţă publică, în termen de 5 zile de la publicarea prezentei legi, locurile ce cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 5;

b) să asigure, contra cost, serviciile şi amenajările tehnice solicitate în vederea desfăşurării normale a adunărilor publice;

c) să interzică desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, în imediata apropiere sau, când consideră necesar, chiar în întreaga localitate, pe toată durata acestora;

d) să întreprindă orice alte măsuri legale de natură a asigura caracterul paşnic şi civilizat al adunărilor publice;

e) să restituie sumele avansate potrivit art. 12 alin. (1) lit. e), dacă adunarea publică a fost interzisă din alte motive decât cele prevăzute în art. 9 sau care nu sunt imputabile organizatorilor.

 

 Art. 15. – Primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale sunt obligate:

a) să stabilească prin decizie şi să aducă la cunoştinţă publică, în termen de 5 zile de la publicarea prezentei legi, locurile ce cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 5;

b) să asigure, contra cost, serviciile şi amenajările tehnice solicitate în vederea desfăşurării normale a adunărilor publice;

c) să interzică desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, în imediata apropiere sau, când consideră necesar, chiar în întreaga localitate, pe toată durata acestora;

d) să întreprindă orice alte măsuri legale de natură a asigura caracterul paşnic şi civilizat al adunărilor publice;

e) să restituie sumele avansate potrivit art. 12 alin. (1) lit. e), dacă adunarea publică a fost interzisă din alte motive decât cele prevăzute în art. 9 sau care nu sunt imputabile organizatorilor;

f) să afişeze, pe pagina de internet proprie şi la sediul fiecărei primării, o listă cu adunările publice declarate, care va conţine data declarării,  locul exact, data și intervalul orar al desfașurării, precum şi numele organizatorilor fiecărei adunări publice declarate. Lista se va actualiza zilnic pe pagina de internet şi săptămânal prin afişare la sediu.

 Este necesară introducerea obligaţiei primăriei de a publica o listă cu evidenta adunărilor declarate, petru a permite organizatorilor să ţină seama de “programările” deja existente şi pentru a asigura transparenţa procedurii de declarare a adunărilor publice.

 

 

 

 

Când STS, poliţia sau parchetul greşesc, de vină e cetăţeanul că nu-şi cumpără cartelă pre-pay cu buletinul

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Guvernul a pus azi în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă în care, printre altele, se reîncearcă instituirea obligaţiei de a cumpăra cartele telefonice preplătite doar cu buletinul, motivând că astfel vor fi identificate mai ușor apelurile la 112.

Întrucât această măsură a fost declarată deja neconstituțională încă din 2014, iar legătura dintre cumpărarea cartelelor cu buletinul și identificarea apelanților la 112 este inexistentă, APADOR-CH solicită următoarele:

  1. Guvernul să retragă din proiectul ordonanţei de urgenţă reglementările propuse pentru modificarea regimului cartelelor preplătite. Întrucât afectează drepturi fundamentale, acesta poate fi stabilit numai prin lege, nu şi prin ordonanţă de urgenţă. Iar, proiectul de lege va trebui redactat ţinând cont şi de deciziile Curţii Constituţionale privind legislaţia de tip Big Brother.
  1. Avocatul Poporului să atace la Curtea Constituţională această ordonanţă de urgenţă, de îndată ce va fi publicată în Monitorul Oficial, dacă în ea se vor menţine încălcările Constituţiei menţionate mai sus.

Ce a fost neconstituţional în 2014 nu poate deveni constituţional în 2019

Ordonanţa de urgenţă propusă este neconstituţională pentru că, prin prevederea posibilităţii de a cumpăra cartele preplătite doar cu condiţia comunicării datelor personale către vânzător, se afectează cel puţin un drept fundamental (dreptul la viaţă privată – art. 26 din Constituţie), iar potrivit art. 115 din Constituţie, ordonanțele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. De aceea, dacă se doreşte o reglementare care să afecteze/limiteze dreptul la viaţă privată sau alt drept fundamental, această reglementare poate fi făcută numai prin lege, nu şi prin ordonanţă de urgenţă.

De asemenea, proiectul de ordonanţă de urgenţă, care include obligaţia de a cumpăra cartele preplătite doar cu buletinul, conţine prevederi neconstituţionale de aceeaşi natură cu cele din Legea adoptată în anul 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgentã a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, lege care nu a mai intrat în vigoare, fiind declarată neconstituţională înainte de a fi promulgată prin decizia nr. 461/2014 a Curţii Constituţionale.

Ceea ce a fost neconstituţional în 2014 nu poate deveni constituţional în 2019 numai pentru că autorităţile, incapabile, printre altele, de gestionarea problemei localizării apelurilor la 112, profită de emoţia colectivă generată de cazul Caracal pentru a face ceea ce nu au reuşit prin 3-4 încercări anterioare, adică instituirea unui sistem de tip Big Brother.

Colectarea, stocarea şi prelucrarea datelor personale pentru toţi cei care achiziţionează cartele telefonice preplătite, doar pe motiv că unele dintre aceste persoane ar putea apela abuziv numărul 112 este o măsura vădit disproporţionată de restrângere a dreptului la viaţă privată. Şi care se bazează, tot neconstituţional, pe prezumţia de vinovăţie a celui care achiziţionează o cartelă preplătită. În Constituţie este consacrată prezumţia de nevinovăţie, nu de vinovăţie.

La 112 poți suna și fără cartelă, dar nu-ți permit autoritățile

În cazul în care o persoană apelează abuziv numărul unic de urgenţă 112, măsura rezonabilă care poate fi luată în prezent este localizarea apelului, după care apelantul poate fi identificat şi sancţionat. Localizarea poate fi făcută după telefon, iar nu după cartelă SIM folosită. În plus, numărul 112 poate fi apelat şi fără cartelă SIM (se poate verifica de pe orice telefon mobil; telefonul, fără cartelă SIM, permite doar apeluri de urgenţă, adică apelul la 112).

Am făcut și noi câteva încercări să sunăm la 112 fără card SIM în telefon și am aflat că deși tehnic se poate, practic autoritățile române au decis să blocheze această opțiune. Mai multe detalii aici.

Dacă STS şi alte instituţii bugetofage ar fi folosit în mod corespunzător fondurile uriaşe alocate, localizarea apelurilor ar fi fost făcută în prezent cu exactitate, şi nu cu o „precizie” de kilometri pătraţi, cum s-a şi întâmplat în cazul Caracal, cu consecinţele binecunoscute.

Deci, când STS, poliţia, parchetul greşesc, cine e de vină? Cetăţeanul, pentru că nu îşi cumpără cartelă preplătită doar cu buletinul.

Iniţiatorul legii nu a prezentat nici date concludente privind numărul cartelelor SIM achiziţionate într-o perioadă relevantă (de exemplu, în ultimii 3 ani) şi numărul apelurilor primite la 112 de pe cartele preplătite, iar, din acest număr, care este numărul apelurilor abuzive.

Pe de altă parte, apelarea abuzivă la 112 nu constituie infracţiune, ci este prevăzută de lege ca o faptă de o gravitate scăzută (contravenţie). Colectarea masivă de date personale, precum şi stocarea şi prelucrarea acestora pentru prevenirea/combaterea unei simple contravenţii, este o măsura vădit disproporţionată, care afectează dreptul la viaţă privată.

După cum am arătat, justificarea necesităţii identificării deţinătorilor de cartele preplătite pentru a preveni apelurile abuzive la 112 nici nu este reală, deoarece un apel (abuziv sau nu) la 112 poate fi făcut şi fără ca în telefon să existe o cartelă SIM. Astfel, în loc de motive reale, opiniei publice îi sunt prezentate pretexte.

Cine îi controlează pe dealerii de cartele?

Asociaţia subliniază că proiectul de ordonanţă nu prevede nici o garanţie că datele colectate masiv sunt păstrate în condiţii de maximă confidenţialitate şi care să nu permită prelucrarea abuzivă a acestora. De exemplu, care sunt garanţiile că orice vânzător de cartele preplătite va păstra în siguranţă acele formulare cu datele personale ale fiecărui cumpărător şi nu va vinde pe piaţa neagră sau va folosi cum doreşte bazele de date pe care şi le va crea, graţie proiectului de ordonanţă de urgenţă?

Pentru că acesta este efectul practic (şi pervers) al noii reglementări a cartelelor preplătite: crearea câte unei baze de date cu toate datele personale ale cumpărătorilor (nume, prenume, CNP, domiciliu etc.) ce se va afla în deţinerea şi la dispoziţia fiecare vânzător de cartele preplătite.

Curtea Constituţională a precizat în decizia nr. 461/2014 şi în deciziile anterioare referitoare la legile de tip Big Brother că nu constituie o garanţie suficientă a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale simpla prevedere generică în lege/ordonanţă că prelucrarea datelor cu caracter personal se va realiza cu respectarea reglementărilor legale aplicabile în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal. Este nevoie de prevederea unor garanţii concrete şi efective, adaptate cazului special de prelucrare de date ce se vrea reglementat. Spre exemplu, în par. 36 al deciziei 461/2014 se prevede necesitatea introducerii în lege a unor prevederi care „să asigure standarde sporite în materie de protecție și securitate a datelor personale de-a lungul întregului proces de retinere, stocare si utilizare, tocmai pentru a reduce la minimum riscul de încălcare a dreptului la viață intimă, familială și privată, secretul corespondenței, precum și libertatea de exprimare a cetățenilor”.

Or, în proiectul de ordonanţă în discuţie, singura „garanţie” care există este o simplă prevedere generică în sensul că trebuie respectată legislaţia privind protecţia datelor personale, ceea ce este contrar jursprudenţei amintite a Curţii Constituţionale.

De exemplu, dacă se pleacă de la ideea că dealerii autorizaţi să încheie contracte pentru telefonie mobilă respectă garanţiile pentru protejarea datelor personale privind numele, CNP-ul şi domiciliul persoanei, atunci, sfera vânzătorilor de cartele preplătite achiziţionate doar cu buletinul ar trebui restrânsa prin lege în mod corespunzător doar la această categorie de dealeri autorizaţi. Aceasta însă ar putea crea supraaglomerări, cozi continue la aceşti dealeri. Proiectul de ordonanţă însă lasă nerezolvată această problemă şi nu limitează categoria celor care pot vinde cartele preplătite doar cu buletinul şi care, implicit, îşi vor forma şi vor deţine baze de date personale ale cumpărătorilor. Este de menţionat că decizia nr. 461/2014 a Curţii Constituţionale precizează în par. 38 că dacă se va permite colectarea de date personale şi de către alţi vânzători decât aceşti dealeri autorizați, se „creează premisele săvârşirii unor abuzuri în activitatea de reţinere, prelucrare şi utilizare a datelor stocate.”

În plus, reglementarea legală a formularului ce trebuie completat de cumpărătorul cartelei preplătite încalcă şi ea jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit prin decizia nr. 461/2014 (par. 38) că este excesiv ca un astfel de formular să prevadă doar obligaţia cumpărătorului de a-l completa cu date personale şi nicio obligaţie pentru cel care le colectează şi care ar trebui să se oblige să garanteze confidenţialitatea, securitatea şi utilizarea acestor date potrivit scopului stabilit de lege.

Pentru motivele prezentate mai sus, APADOR-CH solicită ca:

  1. Guvernul să retragă din proiectul ordonanţei de urgenţă reglementările propuse pentru modificarea regimului cartelelor preplătite. Acest regim, pentru că afectează drepturi fundamentale, poate fi stabilit numai prin lege, nu şi prin ordonanţă de urgenţă. Dar, proiectul de lege va trebui redactat ţinând cont şi de deciziile Curţii Constituţionale privind legislaţia de tip Big Brother.
  1. Avocatul Poporului să atace la Curtea Constituţională această ordonanţă de urgenţă, de îndată ce va fi publicată în Monitorul Oficial, dacă în ea se vor menţine încălcările Constituţiei menţionate mai sus.

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.