Archive for category: Buna guvernare

You are here: / / Buna guvernare

Din nou se vrea arestarea lui Nurofen

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH îi solicită procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) să se orienteze mai mult pe aplicarea legilor în vigoare și mai puțin pe formularea publică de propuneri intransigent-populiste pentru modificarea legislației penale. Îmbunătățirea imaginii publice a Parchetului ar trebui realizată prin aplicarea corectă a legii în vigoare și prin respectarea drepturilor fundamentale, nu prin propuneri extreme

Politica de „zero toleranță pentru droguri” nu trebuie să însemne intoleranță la bunul simț comun și renunțarea la o orice înseamnă echilibru și rezonabil.

Este vorba, în principal, despre recenta propunere a procurorului general Alex Florența, de modificare – urgentă! – a legii, în sensul că va constitui infracțiune, pedepsită cu închisoare, simpla prezență în sângele unui șofer a unei substanțe interzise, indiferent de concentrația ei și indiferent dacă aceasta îi afectează sau nu capacitatea de a conduce autovehiculul.

Cu alte cuvinte, procurorul general dorește să ne reîntoarcem la cazurile din trecutul apropiat, vădit inechitabile, în care erau expuși condamnării penale cei care, cu o seară înainte de testare au luat o pastilă de Nurofen, pentru o răceală.

Nu cu mult timp în urmă, poliția făcea dosare penale celor care luaseră un medicament banal, dar care conținea urme minime de substanțe aflate pe „lista substanțelor interzise”, care erau depistate de testerele deosebit de vigilente și intransigente achiziționate de poliție. Pentru că, nu-i așa?, dacă vrei să conduci, trebuie să renunți la marea majoritate a medicamentelor, inclusiv a celor banale și benigne. Adică, să renunți să te mai tratezi. Pentru că, daca în acel medicament e și un vârf de unghie de vrabie de substanță aflată pe „lista substanțelor interzise”, te-ai ars, ai devenit infractor. Deci, ai de ales, ori îți iei medicamentele și te tratezi ori conduci. Să te tratezi cu medicamente și să conduci, nu se poate, pentru ca noi avem zero toleranță. La ce? La realitate, evident. Mai absurd ca la turneele de tenis.

La vremea respectivă, APADOR-CH a prezentat public inechitatea profundă a acestor practici și a propus soluții rezonabile, echilibrate (nu extreme) pentru îmbunătățirea legislației, cu respectarea drepturilor cetățenești elementare. O variantă propusă de APADOR-CH a fost introducerea unor praguri ale concentrației în sânge a substanțelor interzise, după care fapta poate deveni infracțiune. Principiul era similar celui existent deja in legislație, al prevederii unui prag pentru concentrația de alcool în sânge. Am exemplificat atunci că mai multe țări din UE și din afara UE au în legislație astfel de praguri. Această soluție a fost ignorată de Parlament, pentru că acesta este rolul său, să fie ales, după care să ignore.

Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat o decizie prin care a oferit o soluție rezonabilă la problema ridicată de depistarea în sânge a unor cantități dintr-o substanță interzisă. Curtea a decis, interpretând corect textul legii în vigoare, că nu constituite infracțiune simpla prezență în sânge a unei substanțe interzise. Pentru existența infracțiunii, este necesar să se facă dovada că substanța depistată în sânge afectează în mod real, capacitatea persoanei respective de a conduce autovehiculul. Dovada se face prin expertiză medico-legală. Noi credem că soluția mai buna era de introducere prin lege a unor praguri de concentrație. Aceasta soluție presupune însă, după cum am arătat anterior, o modificare legislativa. Dar, până atunci, pe legislația în vigoare, care a fost interpretată de ICCJ, este rezonabilă și soluția oferită de ICCJ, prin recenta interpretare a legii în vigoare. Spre deosebire de procurorul general, ICCJ s-a abținut de la a face propuneri legislative și a aplicat legea în vigoare. Oricum, este o soluție nuanțată, care oferă protecție împotriva abuzurilor de tip „buldozer” pentru cetățenii care nu s-au drogat, ci doar și-au administrat un medicament banal.

Imediat după decizia ICCJ, procurorul general a cerut modificarea legii, nefiind de acord cu interpretarea dată de ICCJ acelei legi. Parcă am mai văzut, recent, ceva similar: atunci când vedem că alegerile nu ies cum vrem noi, nu ne conformăm rezultatului, ci le anulăm și facem altele noi. Pare că asistăm la crearea unui trend.

Este greu de înțeles de ce Parchetul nu poate sau nu vrea să facă diferența între cei drogați efectiv, „pe bune”, care se află la volan, meritând pe deplin să fie pedepsiți penal (adică să devină infractori) și cei care au luat un Nurofen și se află la volan, fapt pentru care nu trebuie transformați în infractori. Totuși, legea penală nu trebuie să fie un buldozer, care trece peste toți și nivelează terenul. Legea penală trebuie să prevadă sancțiuni penale doar pentru cei care, prin fapta lor (în speță, prin starea lor), prezintă un pericol ridicat pentru societate. Iar faptul ca aceștia, „periculoșii”, pot fi deosebiți, uneori mai greu de ceilalți cetățeni, care, în raport de situația concretă, nu prezintă acest pericol ridicat, nu poate justifica includerea tuturor printre cei pedepsiți penal. Cel puțin, într-un sistem democratic. E obligația statului să adopte reglementări adecvate/nuanțate și să se doteze adecvat pentru a face diferența între cei care prezintă un pericol ridicat pentru societate (doar la ei trebuie să se refere legea penală) și ceilalți.

Este greu și cere multă muncă să faci o legislație bună și corectă, care să facă diferența între cei cu adevărat periculoși și ceilalți. Dar, la o adică, pentru o astfel de muncă, ce ar trebui să fie grea și de calitate, sunt plătiți diverșii reprezentanți ai statului, atât cei care fac legi, cât și cei care le aplică.

Această propunere a procurorului general nu va avea alt efect decât crearea unei stări permanente de incertitudine printre cetățeni („oi fi mâncat ceva cu mac, oi fi luat vreo pastilă și nu am citit atent toate cele 10 pagini ale prospectului?”) prin expunerea la riscul de a fi transformați în infractori pentru „vina” că au luat, cu o seară înainte, un Nurofen, iar în ziua următoare s-au urcat la volan. Ca atare, dacă nu se renunță la propunere până să ajungă la Parlament, Parlamentul ar trebui să aibă înțelepciunea de a o respinge. Spunem aceasta chiar cu riscul de a fi etichetați, din nou, ca visători, pentru că avem astfel de așteptări de la Parlament.

Venice Commission: the 2024 cancellation of the Romanian presidential elections violated several democratic standards

/in , , /by

On January 27th 2025, the European Commission for Democracy through Law (also known as the Venice Commission) published an Urgent Report on the Constitutional Court of Romania (CCR) cancellation of the Romanian presidential elections held at the end of 2024. The Commission was referred to by the President of the Parliamentary Assembly of the Council of Europe (not every person/entity has the right to refer a matter to the Commission).

The report contains several findings and recommendations. They are not formally binding but optional. Nevertheless, given that the Commission’s role is to establish democratic standards in this matter through its panel of experts (in principle, we refer here to the experts, not to the quality of the Romanian representatives in the Commission), it is expected that Member States implement its recommendations. Especially if these are states who choose to follow a democratic path.

The report states that the Commission considered issues of principle  rather than the concrete analysis of Romania’s Constitutional Court decision[1]. In conclusion, the Commission does not set out to annul or confirm the decision of the Constitutional Court (nor can it). The Venice Commission report neither denies the possibility that a Constitutional Court may decide to annul the elections [2] nor the fact that the Court can take an ex-officio action[3]. However, the things the Commission agreed on regarding the democratic procedure for annulling the elections pretty much stop there.

Below is a summary of the Commission’s most important observations, with the caveat that anyone who reads the report can identify other issues:

1

The right of a Constitutional Court to act on ex officio and annul elections must be clearly regulated by law and should only be used in exceptional situations[4]. Moreover, the Commission pointed out that the practice of ex officio actions[5] by Constitutional Courts has a negative effect, as such actions may lead to the circumvention of the rule that states that any shortcomings in the election process can only be addressed in a short time-frame, so as not to impede or interfere with the election process[6]. Since the Court’s ex officio action is possible at any time, there is a possibility for late referrals to be taken into account indirectly, even though they should be rejected precisely for reasons of tardiness. Such actions bypass the rule that any breaches of the electoral law may only be invoked within a specific time frame, which must be short.

In our country, the law does not allow the Constitutional Court to take ex officio action to cancel elections. Thus, in the judgement of the Court, no. 32/2004, to annul the elections, the Romanian Constitutional Court did not invoke a legal provision to justify its own ex officio action but only invoked its own jurisprudence, through an older decision, i.e. its own volition. It should be noted that according to the law on the functioning of the RCCC (Law 47/1992), the Court can only take ex officio actions regarding initiatives to amend the Constitution. Furthermore, in Romania, the procedure through which the RCC may annul the election is not regulated by law. Moreover, RCC took an ex officio action and cancelled the elections after all the cut-off dates provided by the law through which dissatisfied citizens could file appeals had passed. In conclusion, all these aspects infringe on the democratic standards set out in the Commission’s report.

2

As per the Commission’s report, if a court, including a Constitutional Court, is to decide on annulling the elections, the court procedure must guarantee that the following rights are observed[7]:

a) The right to a fair, public, and transparent hearing on the issue to be decided by the Court, in which all parties (both the party requesting/supporting the annulment and the party opposing the cancellation) should participate.

In our country, such a right is not guaranteed if elections are annulled or if a candidate is excluded from the electoral race.

b) The right to present evidence in support of the complaint (at first instance) after the complaint has been lodged (we emphasise the term “evidence” used by the Commission. The Commission explicitly refers to evidence, not just information).

In our country, such a right is not guaranteed if elections are annulled or if a candidate is excluded from the electoral race. The Constitutional Court decision to annul the elections was not based on evidence but on information provided by intelligence services. In addition to this information, no other evidence has been provided, although the Commission has made it clear that information from intelligence services is only contextual information and a court’s decision to cancel an election must refer to evidence.[8]

c) The right to challenge the first instance court’s decision in a court of law. In our country, such a right is not guaranteed if elections are annulled or if a candidate is excluded from the electoral race by the RCC. The decision cannot be appealed, as it is a final ruling. The courts, seized with complaints/challenges against the Constitutional Court judgement, have established that a Constitutional Court judgement in electoral matters cannot be appealed in Court. However, according to the democratic standards mentioned by the Commission in its urgent report, the judgement of any decision-maker in electoral matters, even if the decision-maker is a Constitutional Court, must be open to challenges before a court of law.

It is easy to see that, in all these aspects regarding the respect for procedural rights in the election cancellation procedure, the democratic standards set out in the Commission’s report are being violated in our country.

*

What can be done, urgent or not, after this urgent Commission report? Two things could be done, but both are as unlikely as it is sure that we are on a ship without a captain:

  1. The Romanian Constitutional Court should review the decision to annul the elections on  grounds that a new act -Commission’s report of January 27th 2025- shows that the annulment of the elections was made in violation of several democratic standards. Paragraph 9 of the Commission’s report states that the Constitutional Court has already revised, on December 6th 2024, an earlier ruling of December 2nd 2024. Since the revision is a way to rectify wrongful final judgments of the Romanian Constitutional Court and has already been used by the Court [9], it could also be used to review the Constitutional Court election annulment ruling of December 6th 2024.
  1. The Parliament should urgently amend the electoral legislation as well as the Constitutional Court legislation in order to comply with the democratic standards outlined in the Commission’s urgent report of January 25th 2025.

If those two things, which should be done, cannot be carried out, there is only the following statement, which is not in the Commission’s urgent report, to reflect on: The answer, my friend, is blowing in the wind….

 

[1] Par. 6. “It is not for the Venice Commission to go into the facts of the case, or into the examination of the decision by the Romanian Constitutional Court. The question put to the Venice Commission by the Parliamentary Assembly is of a general nature, and it refers to an analysis of general comparative constitutional law and European and international standards.”

[2] Par. 21 “(…)The attribution of the right to cancel elections to the constitutional court is thus in line with – although not required by – European and international standards and with the legislation in many States (….)”

[3] Par. 26. “International standards do not impose nor prohibit in principle ex officio decisions of constitutional courts”

[4] Par. 27 “If constitutional courts were given the right to act ex officio and to annul elections on their own initiative – this would be an enormous power for which it would be reasonable to demand a clear legal basis. In the view of the Venice Commission, the power of constitutional courts to invalidate elections ex officio – if any – should be limited to exceptional circumstances and clearly regulated, in order to preserve voters’ confidence in the legitimacy of elections.”

[5] In common parlance, the term “self-referral” is also used.

[6] Par. 26. “Moreover, an extensive ex officio competence of the constitutional court could put in question the value of (mostly rather short and strict) time limits for complaints if the instance reviewing the election was free to act ex officio after the time limit has expired.”

[7] Par. 30 “… the Venice Commission concluded the following in relation to procedural rights in electoral disputes:

“47. In terms of procedural rights, the applicants’ right to a hearing involving both parties must be protected. More specifically, the following rights must be guaranteed:

“a. The right to present evidence in support of the complaint [appeal at first instance] after it is filed;

  1. The right to a fair, public, and transparent hearing on the complaint;
  2. The right to appeal the decision on the complaint to a court of law”.
  3. The hearing must be public, as the transparency of electoral dispute procedures is very important to ensure trust in the electoral process. Decisions must be well-reasoned and made public.
  1. In the view of the Venice Commission, such procedural requirements (par. 30) also apply to ex officio decisions that lead to the annulment of the election“

[8] Par. 59 “In the opinion of the Venice Commission, such decisions should precisely indicate the violations and the evidence, and they must not be based solely on classified intelligence (which may only be used as contextual information), as this would not guarantee the necessary transparency and verifiability.”

[9] Par. 9. “Another specific feature of the Romanian case is that the Constitutional Court’s decision of December 6th 2024 was a revision of its own decision of December 2nd 2024 in which it had confirmed the general validity of the elections. This new decision of the Constitutional Court was justified on the basis of new information“

The Government introduces the political control of online communication during the electoral campaign

/in , /by

Some considerations on the removal/blocking of [1] non-compliant political advertising material on online platforms. By adopting the first emergency ordinance of 2025, the Government is copying European legislation but adapting it Romanian-style, legislating the elimination of political posts that are not to the liking of electoral bureaus, before a court decision.

Through Emergency Government Ordinance No. 1/2025, the Government wanted to legislate certain aspects concerning the conduct of the presidential elections, which would take place in a rerun on 4 May 2025 (after the cancellation of last year’s elections).

The Government paid Special attention to online election campaigning, both on regular and “big media platforms”.

It is possible that Regulation (EU) 2024/1083 of the European Parliament and of the Council of 11 April 2024, establishing a common framework for media services in the internal market (also called the European Media Freedom Regulation) also stimulated the Government’s unfriendly attention to online platforms.  Point 4 of its Preamble  contains unflattering remarks about online platforms, especially the big ones:

“firstly, global online platforms act as gateways to media content, with business models that tend to disintermediate access to media services and amplify polarising content and disinformation. Those platforms are also essential providers of online advertising, which has diverted financial resources from the media sector, affecting its financial sustainability and, consequently, the diversity of content on offer.”

Once it was officially established that online platforms are the media’s mortal enemy because they polarise and misinform, as opposed to the traditional media, which unites and informs with maximum fairness (if it were not so, in our country, parties would no longer substantially fund the “traditional” media), the Government followed the trend and proceeded to adopt regulations to censor the enemies.

Thus, Government Emergency Ordinance 1/2025 contains a drastic regulation on sanctioning offences committed in online electoral campaigning. Failure to comply is a serious offence punishable by a heavy fine of 15,000 up to 50,000 lei.

But the worst part is yet to come.

Who will the electoral bureaus support?

According to art. 17 paragraphs 5 and 6 of GEO 1/2025, the decisions of the Central Electoral Bureau (BEC) and of the other electoral bureaus admitting complaints regarding online electoral campaigning are enforceable and constitute orders to take action against illegal content within the meaning of art. 9 of Regulation (EU) 2022/2.065 (Digital Services Act – DSA).

In other words, these decisions, issued by eminently political entities (electoral bureaus), will be enforced even if they are not final, i.e. they can be enforced before being subject to the control of their merits and legality, which can be exercised exclusively by the courts.

This legislative solution is diametrically opposed to the one provided for in Article 42(5) of Law 370/2004 on presidential elections, according to which appeals against the decisions of the electoral bureaus suspend the execution thereof. Moreover, it should be noted that Article 17 of GEO 1/2025 does not provide for any derogation from Article 42(5) of Law 370/2024, which provides for the suspension of the execution of decisions of electoral bureaus that are challenged.

So, if a political body, such as the electoral bureau, does not approve an online campaign post, it will be able to decide to immediately remove/block that post, even if the political body’s decision is not final and can be overturned in appeal.

Similarly, using the logic of the Government’s Regulation, one could proceed to demolish a building based on a non-definitive administrative decision without waiting for the decision to be challenged in court and the court to settle the challenge.

The political character of the Central Electoral Bureau (BEC) results from its composition, which includes:

  • 5 judges
  • 3 members of the Permanent Electoral Authority (President and 2 Vice-Presidents). The President is appointed by the Parliament based on the proposal of the parliamentary groups, the President of Romania appoints one vice-president, and the other is appointed by the Prime Minister. Those who elected/appointed them to office can also remove them from office for “good reason”, so those elected/appointed depend entirely on the goodwill of the politicians who elected/appointed them.
  • 10 representatives of political parties (politicians).

Thus, out of 18 members, 13 are politicians, and 5 are judges. It is obvious that the majority, when making a  decision, remains uninfluenced by the judges since the voting arithmetic clearly favors the politicians, who constitute a more significant proportion of the Central Electoral Bureau ‘s composition.

Correlatively, the County Electoral Bureau, respectively the Electoral Bureau of the district and municipality of Bucharest and the Electoral Bureau for polling stations abroad are composed of 3 judges, a representative of the Permanent Electoral Authority and no more than 7 representatives of the political parties that have proposed candidates. So, out of 11 members of those electoral bureaus, 3 are judges, and the remaining 8 (the vast majority) are politicians (as mentioned above, the Permanent Electoral Authority  is a political body – controlled, through appointments and dismissals, by politicians).

The county polling stations’ electoral bureaus comprise a maximum of 9 members, including a chairperson, a deputy chairman, and a maximum of 7 members, as proposed by the political parties participating in the elections. So out of 9 members, 7 (the vast majority) are appointed by parties. The political nature of the composition of the polling station’s electoral bureau is obvious.

The fact that these eminently political entities can order the removal/blocking of content from online platforms without waiting for the judgement of a court of law, ruling on the merits and legality of the removal/blocking decision, is a gross interference of politics in the exercise of the right to free expression.

The solution is in the hands of the Parliament

To balance the right to free expression with the rights of candidates’ images or the interests of political groups, online content should only be removed or blocked after all appeals against the removal/blocking decision have been exhausted. This means that enforcement should occur only after a final court judgment on the legality and merits of the removal/blocking decision has been issued.

It may be argued that court judgments take considerable time to conclude. However, this issue is not insurmountable. Electoral legislation already includes provisions that expedite the resolution of electoral disputes, typically reducing the time required by the courts to mere days. Similar provisions could be implemented to decide whether to remove or block online content.

It should also be noted that Regulation (EU) 2022/2065 does not enforce non-final decisions. Article 9 of the Regulation, which is dedicated to the order to take action against illegal content, provides in paragraph 6 “the conditions and requirements laid down in this Article shall be without prejudice to the requirements of national civil and criminal procedural law.“

In our legal system, enforcement occurs only after the enforcement order has become final, either following a challenge or upon the expiration of the time limit for challenging it.

Addressing this issue requires action from Parliament. Upon adopting the law that approves the Government Emergency Ordinance 1/2025,the  Parliament could introduce provisions stipulating that decisions to remove or block online content will only be enforceable after a final judgement on any appeal against such decisions has been rendered. Additionally, Parliament may also establish very short deadlines for the courts to resolve such disputes.

 

[1] Point 22 of the preamble to Regulation (EU) 2022/2065 of the European Parliament and of the Council of 19 October 2022 on a single market for digital services states: “In order to benefit from the exemption from liability for hosting services, the provider should, upon obtaining actual knowledge or awareness of illegal activities or illegal content, act expeditiously to remove or to disable access to that content.”

Câteva observaţii despre durata mandatului Preşedintelui României

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

„Ingineria constituțională” făcută de CCR, ca să-i prelungească mascat mandatul actualului președinte, poate să înceteze azi, când avem deja noul Parlament instalat

 

Există, în prezent, o dispută în spaţiul public privind condiţiile în care un preşedinte de ţară poate rămâne preşedinte şi după expirarea mandatului de 5 ani.

În discuţie este articolul 83 din Constituţie, care reglementează durata mandatului preşedintelui. Pentru o mai bună înţelegere, vom reda integral acest articol:

ARTICOLUL 83 Durata mandatului

(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.

(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.

(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofa.”

 

Se observă că, potrivit alineatului 3, mandatul preşedintelui poate fi prelungit peste cei 5 ani numai în două situaţii, limitativ prevăzute: în caz de război sau în caz de catastrofă.

Raportat la această prevedere din alineatul 3, pare a fi oarecum neclară prevederea din alineatul 2, care stabileşte că mandatul preşedintelui se exercită până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales.

 

Întrebarea esenţială este: în alineatul 2 este prevăzut un alt caz, distinct de cele din alineatul 3, de prelungire a mandatului preşedintelui peste durata de 5 ani sau reglementarea de la alineatul 2 se referă exclusiv la o situaţie din cadrul unui mandat de 5 ani şi nu prevede un nou caz de prelungire a mandatului peste 5 ani?

CCR a stabilit, prin hotărârea nr. 32/2024 din 6 decembrie 2024, prin care, cu aceeaşi ocazie, a anulat şi alegerile prezidenţiale din anul 2024, că în alineatul 2 este prevăzut un caz distinct de prelungire peste 5 ani a duratei mandatului preşedintelui.

Cu toată deferenţa, în prezent, nemeritată, ce ar trebui arătată CCR, încercăm să contrazicem punctul de vedere oficial, exprimat de CCR.

Din analiza atentă a conținutului alineatului 2, care prevede că: „Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.”, se observă două lucruri esențiale:

1 Textul constituţional din alineatul 2 nu conţine termenul „prelungire”, ci doar „exercitarea mandatului”. Din asta se trage, în mod logic, concluzia că textul constituţional reglementează o situaţie ce priveşte strict exercitarea mandatului în curs, adică în cursul celor 5 ani, şi nu un caz de prelungire a mandatului peste durata de 5 ani. Dacă dorea să reglementeze un caz de prelungire a mandatului, legiuitorul constituţional, o spunea clar, aşa cum a făcut la alineatul 3, că mandatul preşedintelui se prelungeşte până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales. Dar, nu, nu  a spus că mandatul se prelungeşte, ci doar că se exercită. Iar exercitarea nu poate exista decât în cadrul duratei mandatului. Când mandatul încetează, de exemplu, prin expirarea termenului de 5 ani, el nu mai poate fi exercitat, deoarece mandatul nu mai există. Şi nu poate fi exercitat ceva ce nu mai există. Pentru a putea fi exercitat şi după 5 ani, mandatul trebuie prelungit, iar condiţiile prelungirii sunt prevăzute în alineatul 3, nu în alineatul 2..

2 De asemenea, textul citat se referă la existenţa unui „Preşedinte nou ales”, tocmai pentru a stabili în mod clar că atunci când există un preşedinte nou ales (alegere care se face, potrivit reglementărilor constituţionale, până la expirarea mandatului preşedintelui în funcţie) mandatul preşedintelui în funcţie nu încetează în momentul alegerii noului preşedinte, ci mai târziu, adică în momentul în care noul preşedinte depune jurământul.

Deci, în situația în care nu există un preşedinte nou ales, textul alineatului 2 nu se poate aplica, lipsind premiza esenţială pentru aplicare acestui text, şi anume existenţa unui preşedinte nou ales, la data invocării şi aplicării alineatului 2 din art. 83 din Constituţie.

În cazul în care mandatul de 5 ani al preşedintelui în funcţie expiră mai înainte de a fi ales un nou preşedinte (cum este cazul de la noi, în această perioadă), textul alineatului 2 nu este aplicabil, deoarece lipseşte, după cum am arătat mai sus, premisa esenţială pentru aplicarea lui, şi anume existenţa unui preşedinte nou ales. Neexistând un preşedinte nou ales, nu se poate pune problema exercitării mandatului preşedintelui în funcţie şi după ce expiră termenul maxim de 5 ani, până când, într-un viitor incert, se va alege un nou preşedinte, care va depune, la un moment dat, jurământul. Această „inginerie constituțională” reprezintă o prelungire mascată de mandat, cu încălcarea condiţiilor constituționale pentru prelungirea mandatului prezidențial (condiții prevăzute în art. 83 alineatul 3 din Constituție).

Deci, dacă mandatul de 5 ani al preşedintelui în funcţie expiră până la alegerea unui nou preşedinte, soluţia constituţională, în opinia noastră, este de declarare a vacanţei funcţiei de preşedinte şi de aplicare a dispoziţiilor articolelor  97-98 din Constituţie, potrivit cărora dacă funcţia de preşedinte devine vacantă, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Singura posibilitate constituţională de prelungire a mandatului preşedintelui în funcţie peste limita de 5 ani este prin adoptarea unei legi organice în Parlament (nu prin hotărâre CCR, care nu e lege organică) şi numai în caz de război sau catastrofă. Ştim că suntem tentaţi să asimilăm termenul de „catastrofă” cu o anume persoană, din capul satului, dar înţelesul constituţional actual al termenului este altul. Desigur, înţelesul termenului ar putea fi îmbogăţit cu noi semnificaţii, ţinând cont de experienţa prezentului.

Facem precizarea de final că exprimarea unor opinii contrare celor, uneori siderante, exprimate de CCR nu înseamnă periclitarea ordinii constituţionale. E nevoie, totuşi, de mai mult calm şi luciditate în acţiunile instituţiilor de forţă. 

Preşedintele României încearcă să împiedice dreptul de vot?

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În declaraţia de presă din  6 decembrie 2024,  dată în urma deciziei Curții Constituționale a României  de anulare a alegerilor prezidenţiale din anul 2024, Preşedintele Românei a afirmat:

Acum, „ce urmează?” este întrebarea pe buzele românilor.

 

În primul rând, urmează, după validarea alegerilor parlamentare, care au avut loc între timp, convocarea noului Parlament, convocarea de consultări cu partidele parlamentare și constituirea noului Guvern al României după alegerile parlamentare.

 

Noul Guvern al României va stabili noi date la care se vor desfășura cele două tururi ale alegerii Președintelui României. Deci, încă o dată, se convoacă noul Parlament, se alege noul guvern, noul Guvern stabilește când vor avea loc alegerile prezidențiale în noua variantă.”

Cu alte cuvinte, preşedintele a transmis public guvernului în funcţie interdicţia de a organiza următoarele alegeri pentru preşedinţie, deoarece doar guvernul următor, care va fi format într-un viitor incert, va trebui să organizeze aceste alegeri. Totuşi, nicio prevedere legală sau constituţională nu interzice guvernului în funcţie să organizeze noile alegeri prezidenţiale.

Data alegerilor se stabileste prin hotărâre de guvern (HG). De exemplu, prin HG nr. 756 din 4 iulie 2024 a fost stabilită ziua de 24  noiembrie 2024, ca dată a alegerilor pentru Președintele României din 2024. Modul de derulare a alegerilor prezidențiale nu trebuie reinventat în fiecare ciclu electoral, el este definit printr-o lege deja existentă, și anume Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României. De asemenea, după fixarea datei alegerilor prin HG, organizarea alegerilor se face tot prin HG, care pune în aplicare Legea nr. 370/2004.

Spre exemplu, pentru organizarea alegerilor recent anulate, Guvernul a emis HG nr. 1063 din 28 august 2024 privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din anul 2024. Deci, alegerile pot fi stabilite, ca dată, si organizate de Guvern, prin HG-uri, emise in aplicarea legii pentru alegerea președintelui (Legea 370/2024). Așa cum s-a procedat și la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, alegeri anulate, dar nu pe motiv de organizare nelegală.

Așadar, de ce guvernul în funcţie nu mai poate organiza alegeri pentru funcţia de preşedinte? Care este temeiul legal al acestei interdicţii comunicate public guvernului în funcție de către preşedinte? Asta nu s-a mai precizat în discursul preşedintelui. Probabil că e treaba boborului să-și bată capul ca să înțeleagă, nu e treaba împăratului să explice.

Cât de serioasă e această interdicţie comunicată de preşedinte? Ştim cu toţii, cum face preşedintele când se enervează: aruncă paltonul peste maşină. Iar prim-ministrul, în mod sigur, nu vrea să fie în rolul paltonului. Deşi, uneori, i s-ar potrivi şi un rol de fular.

Potrivit art. 385 al. 1 din Codul penal,

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”

Întrebarea care se pune este dacă sintagma „împiedicare prin orice mijloc” conţinută în textul infracţiunii menţionate mai sus nu se referă şi la întârzierea nejustificată a organizării de alegeri, ceea ce, în mod natural, împiedică alegătorii să voteze, într-o perioadă în care nu există nicio interdicţie legală pentru ca ei să voteze.

Amânarea pentru un viitor incert a (re)organizării unor alegeri, care la această dată ar fi trebuit să fie încheiate, nu este similară cu împiedicarea exercitării dreptului la vot? Răspunsul la această întrebare nu îl putem da noi, ci organele cu competenţe în aplicarea Codului penal. Însă, nu dorim să ne numărăm printre cei care formulează plângeri penale împotriva preşedintelui.

Problemele grave din societatea de acum nu se rezolvă prin mijloace de drept penal, cu mascaţi care sar garduri pentru a fugări idei. E ca şi cum ai chema un elefant să-ţi facă ordine pe raftul cu porţelanuri. Dar, întrebarea rămâne.

Dacă parchetul dorește să dea un răspuns, se poate sesiza și din oficiu.

Open letter against intimidation tactics used against free speech

/in , /by

 

Dozens of Romanian organisations, citizens and journalists asked the Ministry of Justice to provide those who defend the rights of their communities with genuine protection against existing judicial intimidation.

A group of 30 civil society organisations, citizens and journalists sent an open letter to the Ministry of Justice, requesting that the draft law transposing the Anti-SLAPP Directive extends its scope of application to national cases, not only cross border cases.

Judicial actions aimed at intimidating those who act in the public interest have been taking place for years in Romania. The targets of SLAPPs are ordinary citizens, journalists, legal experts and non-governmental/civic organisations. APADOR-CH has identified three intimidation tactics used against public interest activists and journalists: through SLAPP suits, through the obligation to pay court costs in very high amounts as well as through the initiation of criminal proceedings.

Studies at the European level show that over 90% of SLAPP suits are brought before national courts. Thus, the overwhelming majority are not cross-border cases. In light of these observations, and in order to uphold the principle of equal rights and to refrain from discriminating against individuals who may be intimidated by legal proceedings in national cases, it may be beneficial for Romania to consider extending the scope of the safeguards outlined in the Anti-SLAPP Directive.

The signatories of this letter ask the Ministry of Justice and the Parliament to be invited to all debates that will take place concerning the draft law transposing the Directive (EU) 2024/1069 of the European Parliament and of the Council of 11 April 2024 on protection against manifestly unfounded claims or abusive legal proceedings against persons involved in public mobilisation (“Strategic lawsuits against public participation”).

Signatories:

 

APADOR-CH

Asociația AER Muntenia Sud

Fundatia Eco-Civica

Maxim-Samuilă Aristide, grupul de cetățeni Valea Putnei 

Diana Ionescu, avocat coordonator SCA Plopeanu&Ionescu

Grupul Floreasca Civică

Defapt.ro

Asociația Rădăuțiul Civic

Societatea Academică din România

Mihai Goțiu (România Curată)

Asociația MozaiQ LGBT

Centrul de Resurse Juridice

Freedom House România

Miliția Spirituală

Asociația Human Rights Research Centre

Comunitatea Declic
Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM) 

Rețeaua Mining Watch România

Asociația Bankwatch România

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Fundația Greenpeace CEE România

Agent Green

Emilia Șercan, jurnalistă

PressOne

Asociația de Investigații Media în Balcani (BIRN Romania)

Context.ro

Asociația LiderJust

Free Press for Eastern Europe

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Asociația Eurolife

Full text of the letter:

To,

THE ROMANIAN MINISTRY OF JUSTICE

To the attention of political parties in the Romanian Parliament

We are writing to you concerning the transposition into national law of Directive (EU) 2024/1069 of the European Parliament and of the Council of 11 April 2024 on protection against manifestly unfounded claims or abusive legal proceedings against persons involved in public mobilisation (“Strategic lawsuits against public participation”).

According to the communicated timetable, by the end of January 2025, the Ministry of Justice will draft the law transposing the Anti-SLAPP Directive.

In this context, we ask you to include in the draft transposition law a provision to the effect that the procedure and safeguards provided for in the Directive (essentially, cases where the purpose of legal action is to intimidate those who raise issues of public interest) should also apply to national civil litigation, not just cross-border civil litigation.

Although the Anti-SLAPP Directive provides that it only applies to cross-border disputes, Article 3(1) expressly provides that the safeguards set out in the Directive are a minimum standard. To this end, each Member State has the right to regulate a higher standard of protection and to extend the application of the safeguards provided by the Directive to national cases. Thus, also for cases where the domicile of the parties is in the same country as the seat of the court (e.g. also for cases that are heard by Romanian courts, where the plaintiff and defendant have their domicile/seat in Romania).

Article 3(1) of the Directive provides:

Member States may introduce or maintain provisions that are more favourable to protect persons engaged in public participation against manifestly unfounded claims or abusive court proceedings against public participation in civil matters, including national provisions that establish more effective procedural safeguards relating to the right to freedom of expression and information.”

It is clear that as long as the safeguards of the Anti-SLAPP Directive are not extended to national cases, freedom of information and expression are not efficiently protected. People involved in public mobilisation actions will continue to be threatened, intimidated, and subjected to pressures specific to SLAPP-type actions in national cases.

According to a study by the Coalition Anti-SLAPP in Europe (CASE), for the period 2010-2022, the vast majority of SLAPPs, around 90.5% of them, are triggered at the national level (parties and courts are in the same country). However, a tiny proportion of SLAPPs, around 9.5%, are cross-border cases (at least one party is not domiciled in the country where the court is located).

This study shows that more than 90% of all civil actions brought to court to intimidate those who raise public interest issues are carried out at a national level, not transnationally, i.e., in litigations where both the parties and the court are in the same country.

In this context, the protection against SLAPP intimidation, speech and public actions raising issues of general interest cannot be truly effective if it is not applied in more than 90% of such actions at a national level. The Directive allows each Member State to extend its guarantees to national civil litigation.

In the case of Romania, it is all the more necessary to extend the safeguards provided by the Directive to national civil litigation, given that the examples below show that there have been several recent cases of intimidation of those who, either as ‘ordinary’ citizens, legal practitioners or organised forms of civil society, have publicly raised and acted on issues of interest to the whole community (actions referred to in the Directive as ‘public mobilisation actions’).

According to the research conducted by APADOR-CH, there are three types actions meant to intimidate:

1.Intimidation through SLAPPs

 

A few examples:

ONE United Properties S.A vs. Grupul Floreasca Civică and Others litigation

In 2017, a series of lawsuits began when some citizens from the Floreasca neighbourhood challenged the environmental permits issued by the authorities for some constructions belonging to the real estate developer One United Properties S.A. In the lawsuits, two well-known non-governmental organisations – The Save Bucharest Association and Miliția Spirituală – intervened on the side of the citizens, while the beneficiaries of those constructions intervened on the side of the state authorities. In 2022, the citizens lost the lawsuits, and as a result, one NGO – Miliția Spirituală – was dissolved as they could not cover the court fees.

But the real estate developer did not stop there. In 2023, they filed a new lawsuit in which they are seeking €1 million in damages from some of the citizens in the civic group Floreasca Civică and members of the associations that helped them in previous lawsuits. The developer One United Properties S.A. accused the defendants that they made “unfounded claims” against them on social media, that they petitioned the authorities with unfounded accusations, and that they filed several lawsuits against the developer to harass them.

Cristina Vanea, member of the civic group Floreasca Civică:

We suddenly found ourselves sued as natural persons for exercising our constitutional rights, which is extremely serious. One United Properties accused us of harassing state authorities with petitions, organising protests, fundraising to support the lawsuits, teaching citizens impacted by the project how to address the authorities, saying that all these actions are part of <the sphere of civil wrongdoing>. So, in One United Properties’ view, routine actions of civic initiative groups and non-governmental organisations are unlawful, which is why they should be dissolved and citizens harassed, dragged through the courts and thus discouraged from challenging an administrative act, even though the only way to do so is through the courts.” 

AER Muntenia vs. Clean Tech International SRL 

The air and water of the 50,000 inhabitants of Slobozia and Ciulnița (Ialomița County) have been disputed in court for years after several citizens formed an association to fight Clean Tech, a factory for the neutralisation of animal waste, which the people say pollutes the area and emits an unbearable smell. Dorina Milea, initiator of the Regional Ecological Association AER Muntenia, says that state institutions have not responded to citizens’ appeals. On the contrary, they have issued new permits for the factory. Therefore, the association had to sue the factory to cancel its environmental permit and the environmental agreement for a new production line it was planning. In 2023, Clean Tech also sent a third-party notice to the AER Muntenia Association to jointly oblige its individual members to pay the amount of 20 million euros, representing damages incurred by the company, if the environmental permit challenged by the Association was suspended. Following this request, the litigation was registered in the land registries pertaining to the properties of the association’s members, preventing them from disposing of their own real estate. The trial is ongoing.

Dorina Milea, founding member of AER Muntenia:

I don’t think a 20 million euros claim was ever made in our country. I can’t even convert that into Romanian lei. Especially since this was not filed against an NGO but against us as natural persons. We should also sue them for causing us so much stress. Some members have quit for fear of losing their homes. We all live from our wages. We have already paid for two significant actions and two appeals and will probably pay for more. I’ve had colleagues who were out of work for a few months; you can’t ask them for money for a lawyer. It’s complicated. And all because we want to have clean air”.

Cristina Trăilă vs. Romanian Academic Society (SAR) and Mihai Goțiu (România Curată)

In August 2024, Romanian MEP Cristina Trăilă sued activist Mihai Goțiu and the Romanian Academic Society (SAR) organisation, asking for €10,000 damages and the deletion of several articles Goțiu wrote and published on the România Curată and Libertatea.ro websites. The articles discuss Ms. Trăilă’s work as a lawyer for the Schweighofer timber company, which would be in a moral conflict of interest with her capacity as a Member of Parliament.

Mihai Goțiu:

I think there is a connection between the lawsuit and the fact that Mrs. Trăilă knew that the new Forestry Law would be discussed in the committees of the Chamber of Deputies. This comes exactly at a moment when time and energy should have been involved in the debate in Parliament, not in the lawsuit against her. More than half of my time in the last two months has been spent preparing for the trial, time that could have been spent on other outstanding projects that I had to give up because I ran out of time. So, it is time wasted, on the one hand, and on the other hand, the legitimate fear of the colleagues in the organisation – considering what is happening in the Romanian justice system – the fear that the organisation will be affected by this lawsuit, by blocking some money that would have been used for the ongoing projects.”

Eco-Civica lawsuits

Eco-Civica, one of the country’s oldest heritage, environmental and urban planning organisations, intervenes in lawsuits alongside or on behalf of citizens fighting for their rights against large real estate developers. Thus, the organisation has been involved in over 400 lawsuits and has 43 pending. The damages or legal costs asked in some of these lawsuits rise to tens of thousands of euros. Dan Trifu, the organisation’s president, says that before 2017, Eco-Civica managed to win over 70% of the lawsuits it was involved in, but in recent years, it barely won 50%, even though the cases are much more straightforward. The damages sought against Eco-Civica in such lawsuits are burdensome. For example, in a lawsuit against a real estate developer which started in 1998 to save 20 hectares of land in the Tineretului Park in Bucharest, they were asked to pay legal costs of up to 30,000 euros. In another lawsuit, with a developer building on the edge of the Văcărești Delta in Bucharest, they were asked to pay €1,000,000 in damages jointly with the Save Bucharest Association and others (representing the material damage caused to the plaintiff due to the hindrance to the completion of the real estate project), plus legal costs of around €20,000. In the lawsuit to save the reclaimed part of the IOR Park in Bucharest, the area owners are asking Eco-Civica for €50,000 in damages because the organisation’s activists trespassed and entered the retroceded area to document the destruction thereof. The developer, Greenfield Băneasa, also sued Eco-Civica for allegations made in several articles about the real estate development and the access road leading to a residential area, asking for damages of 300,000 lei and deleting the press articles. The latter case was won by Eco-Civica.

Dan Trifu, President of Eco-Civica:

Developers generally work with the most prominent law firms and they are drawing up huge expense bills. Things took a turn for the worse when two other big real estate developers appeared in Bucharest, and these problems arose with the dissolution of NGOs which were unable to cover legal costs. It’s a legislative ambiguity, because since you are an NGO, a non-profit organisation, how can you be dissolved for non-payment, right? These things are at the limit of the law. And we have 3-4 lawsuits on tortious liability as well. In addition to asking us to dissolve our association, they are suing us for tortious liability for damaging their image.”

Ameco Renewable Energy SRL vs. Agent Green

Ameco, a Swiss-owned company based in Joseni, which produces pellets and wood briquettes, has taken the environmental organisation Agent Green to court following an article in the New York Times, which was documented with the help of several members of the environmental organisation, according to Gabriel Păun, founder of Agent Green. The article mentioning Ameco says Romania is sacrificing its primaeval forests for energy. According to Agent Green, Ameco is requesting that the NYT articles be deleted, as well as 200,000 euros in damages from Agent Green and 3 million euros in material damages for the losses incurred as a result of the article being published, and an additional 6,000 euro per day until the NYT article is deleted and issues an apology.

Gabriel Păun, President of Agent Green:

I must admit I’ve never been so stressed out because I’ve also seen who the shareholders behind Ameco are. Some very dangerous people who have a lot of businesses on the planet. It’s scary, it’s a lawsuit that the court shouldn’t have accepted because we had nothing to do with it. It makes no sense. It’s clearly bullying. The organisation is in financial trouble because we have a lot of lawsuits, and the rate of recovery of court costs is less than 1%. We have spent over 1 million euros; all our money for the last 5 years has gone on lawsuits. It’s very serious, this is money we could have done something else with”.

One United Properties SA. vs. Defapt.ro

In April 2024, the media website www.defapt.ro was sued by the company One United Properties, a real estate developer, which asked for three articles to be removed from the site by presidential order. Among them were an investigation into one of the company’s shareholders and two informative articles about the lawsuits in which the company was involved with several NGOs, citizens living in the Floreasca neighbourhood, and residents challenging one of the real estate developer’s projects. Cătălin Prisăcariu, one of the founders of the media site, says that Defapt.ro won the first lawsuit (merits and appeal), but the company One United Properties has opened a second lawsuit, asking for the deletion of the articles and 100,000 euros for image damages that the articles in question have caused. The second trial is still ongoing.

Cătălin Prisăcariu, co-founder of Defapt.ro:

I noticed that they are doing this on an ongoing basis, a couple of other publications are too being sued. What they do is the classic definition of SLAPP- they go straight to court without even trying to settle the matter first, with a rebuttal, etc. They are banking on their financial strength to sustain years of numerous lawsuits when they know very well that publications don’t have the same weapons. Now, I’m waiting to see what the judges’ lottery will have in store for me in this trial. Those at the first trial were obviously unbiased and professional. This lawsuit will probably take several years. But there’s always a risk if we end up having to pay these sums, obviously, as in the case of other NGOs, since there are no such sums in our accounts, they will go against the assets we own, and the most important one is the defapt.ro domain, and so you lose everything you have built.”

Jurgen Faff vs. Context.ro

The investigation website Context.ro has been sued by a businessman from Sibiu, who demanded €3.4 million in damages after a Context.ro investigation revealed that the Romanian state invested €2 million of EU money in a golf course that was never built. After the investigation was published, the National Anticorruption Directorate opened a criminal file to investigate the case but later closed it. Businessman Jurgen Faff claims that one of his companies lost a commercial contract worth more than €3.3 million due to the investigation. Another €100,000 is claimed for “stress caused by journalistic investigations”.

Biro Attila Biro, co-founder and editor-in-chief of Context.ro:

This is a classic SLAPP case, designed to prevent journalists from going after how public funds are spent and to hold those responsible to account for the loss of EU citizens’ hard-earned money. We will continue to work for the benefit of the people and make sure that taxes are appropriately spent and not defrauded.”

BZI.ro vs. Reporter de Iasi 

The publication Reporter de Iași has been sued by BZI.ro (Bună ziua Iași) for defamation. The damages claimed amount to €100,000. The lawsuit is not final.

WorldTeach Romania Association vs. Freedom House Romania and PressHUB (presshub.ro)

In 2022, Freedom House Romania, the owner of PressHUB, was sued by the WorldTeach Romania Association for publishing an investigation on the PressHUB website about the existence of a fake centre for victims of human trafficking. The plaintiff claimed 350,000 lei (about €70,000) damages in the lawsuit.

2.Intimidation by claiming disproportionate court costs

 

Also intimidation actions, similar in purpose to the SLAPP-types, are those whereby citizens or civil society organisations are asked to pay substantial sums of money as legal costs.

A few examples:

Community of Pojorâta vs Suceava County Council

For 17 years, the inhabitants of Valea Putnei – Pojorâta have opposed the construction of a landfill on top of the mountain near the Mestecăniș pass. In the first seven years, the local community has taken numerous steps to get the authorities to stop the landfill being set up a few hundred meters from people’s homes. Neither the petitions nor the articles published in the media nor the citizens’ participation in the local council meetings attracted the attention of the decision-makers, so a handful of local residents mobilised to seek justice in court.

After another ten years of lawsuits (some won, some lost), in which the Suceava County Council spent vast amounts of public money to cover the voices of the protesting citizens, six of the locals who did not give up the fight are now ordered to pay legal costs of about 60,000 euros.

Aristide Maxim, one of the most vocal citizens who opposed the project:

I had the tenacity not to give up. In Romania, justice is optional”.

Popleanu&Ionescu Law Firm vs. Suceava County Council

The law firm has sued the Suceava County Council for the annulment of the zoning urban plan and the building permit issued by the authorities for the Pojorâta landfill. The Suceava County Council allocated funds to pay the law firm that represented it in the lawsuit, amounting to about €70,000, according to public documents accessed by the plaintiff. The action brought by the applicant was dismissed as inadmissible. The Suceava County Council said it will claim the costs separately.

The Bistriței Valley Foundation vs. the Gorj Environmental Protection Agency and Explocarb SRL

Citizens in the commune of Pestișani, Gorj, set-up in a foundation, sued the authorities to cancel the environmental permits granted to a company to build a limestone quarry in the area. After losing the case, the citizens were ordered to pay court costs of around 20,000 lei.

Eco-Civica lawsuits

As mentioned above, the Eco-Civica Organization has been ordered to pay legal costs amounting to 30,000 euros in the lawsuit for the retroceded area of the Tineretului Park, 20,000 euros in the lawsuit with the real estate developer in the area of Deltei Văcărești, 15,000 euro in a lawsuit for the Berceni Greenhouses.

Independent Center for Environmental Resource Development (CIDRM) vs. Deva Gold

In the lawsuit initiated by the CIDRM, as part of the Mining Watch Romania network, against the suspension of the permit for the gold-silver mining project in Certej, the mining company has requested legal costs amounting to 84,000 euros. This amount represents the fees paid by Deva Gold SA to the lawyers representing them. It should be noted that CIDRM is currently involved in litigation seeking the annulment of both the Deva Gold permit and the Roșia Montană mining project permit.

Luminița Dejeu, President of CIDRM:

We have a long history of challenging toxic industrial projects in court. Most of these have been resolved in favour of the organisation I represent and the local communities concerned. In recent years, because of the inconsistent application of the provisions of the Administrative Code, we have been forced, according to the practice of the Cluj courts, to challenge the beneficiaries of the acts issued by the authorities. In this way, the companies concerned use legal costs to deter and punish organisations which act to protect the interests of the general public.”

Agent Green and Bankwatch Romania vs. the Hunedoara Environmental Protection Agency and SC Hidro Clear SRL

In 2021, the plaintiffs requested the annulment of the environmental permit and the dismantling of the hydropower works on the Taia River. In 2017, the Hunedoara Court had already annulled the decision of the classification phase and the environmental permit related to this project. The judgment remained final following the appeal. Following the loss of the new lawsuit in 2023, the plaintiffs were ordered to pay legal costs of approximately 36,000 euros. The Bucharest Court upheld the full amount requested by the defendant

3.Intimidation through criminal complaints

Although the Directive expressly states that it does not apply in criminal matters, there are examples of intimidation, similar in purpose to SLAPPs, where those who raise issues of public interest are threatened with criminal prosecution.

For example, in October 2024, the press reported, based on sources, that the Minister of Energy had filed a criminal complaint against NGOs working to safeguard the environment, natural heritage sites, and fight pollution. The press also reported that the Directorate for the Investigation of Organized Crime and Terrorism (DIICOT) prosecutors have opened a criminal case following this complaint targeting several environmental activists, including Greenpeace. However, there is no official information on the subject as yet. DIICOT refuses to provide information about the existence of this complaint, while the Ministry of Energy and the Minister give contradictory statements and make unfounded accusations against the civil society.

Criminal proceedings meant to intimidate are also initiated against Romanian journalists or publications.  According to Context.ro, DIICOT has initiated six criminal files against journalists documenting serious issues in the last 10 years. This demonstrates the prosecutors’ penchant for persecuting reporters who report on corruption or organized crime. In one case, for example, prosecutors determined that a public radio journalist turned whistleblower should be investigated and tried. She had been accused of leaking “secret or non-public information”. Finally, it turned out that it was public information, namely paperwork detailing the costs of business class jet travel of the Public Radio’s president.

Such mechanisms have a real intimidating and discrediting effect on the work of the civil society and journalists, especially when they are non-transparent and involve important state actors such as specialised ministries and prosecutors’ offices.

* * *

In conclusion, we ask you to include in the draft law transposing the Anti-SLAPP Directive a provision that the procedure and safeguards provided in the Directive for SLAPP cases should also apply to national civil litigation, not only to cross-border civil litigation.

 

We also reiterate our request that the signatories of this open letter be invited to all public debates that will take place concerning the draft law transposing the Directive (EU) 2024/1069 of the European Parliament and of the Council of 11 April 2024 on protection against manifestly unfounded claims or abusive legal proceedings against persons involved in public mobilisation (“Strategic lawsuits against public participation”).

 

Signatories:

APADOR-CH

Asociația AER Muntenia Sud

Fundatia Eco-Civica

Maxim-Samuilă Aristide, grupul de cetățeni Valea Putnei 

Diana Ionescu, avocat coordonator SCA Plopeanu&Ionescu

Grupul Floreasca Civică

Defapt.ro

Asociația Rădăuțiul Civic

Societatea Academică din România

Mihai Goțiu (România Curată)

Asociația MozaiQ LGBT

Centrul de Resurse Juridice

Freedom House România

Miliția Spirituală

Asociația Human Rights Research Centre

Comunitatea Declic
Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM) 

Rețeaua Mining Watch România

Asociația Bankwatch România

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Fundația Greenpeace CEE România

Agent Green

Emilia Șercan, jurnalistă

PressOne

Asociația de Investigații Media în Balcani (BIRN Romania)

Context.ro

Asociația LiderJust

Free Press for Eastern Europe

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Asociația Eurolife

APADOR-CH întreabă, unii candidați răspund: Silviu Predoiu – „Ca președinte pot garanta că România nu va intra în război”

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Întrucât nici în această campanie electorală nu vom avea parte de o dezbatere reală între candidații la alegerile parlamentare și mai ales prezidențiale – judecând și după cum au tratat autoritățile propunerile noastre repetate de a schimba legile pentru stimularea participării la dezbateri – APADOR-CH a făcut un set de întrebări pe care le-a transmis tuturor candidaților la președinție, precum și partidelor care și-au depus listele de candidați pentru Parlament.

Prin aceste întrebări am încercat să aflăm câteva dintre concepțiile despre lume și viață ale candidaților. Poate ajută în formarea deciziei de vot, care în acest ciclu electoral pare tot mai confuză.

Ne-am propus să publicăm aceste răspunsuri în ordinea în care le primim de la candidați. Primul care a răspuns este Silviu Predoiu, zis și „spionul” – poate pentru că a lucrat la SIE – situat la poziția 14 pe buletinele de vot. Mai multe despre Silviu Predoiu aflați de pe pagina personală a candidatului.

1. Puteți garanta că, în următorii 5 ani, România nu va intra în război?

Da, ca președinte pot garanta că România nu va intra în război. Tensiunile internaționale se acumulează în timp și îmi propun să acord o importanță accentuată cunoașterii anticipative și prevenției. De asemenea, diplomația și negocierile pot reprezenta ”arme” mult mai eficiente decât rachetele, dacă știi cum să le folosești.

Citesc și eu, ca și dumneavoastră, tot felul de alerte și de predicții privind posibilitatea unei confruntări devastatoare cu Rusia în următorii ani. Nu cred că, în secolul XXI, putem privi cu atâta nonșalanță și apatie perspectiva unui război nuclear sau a unui război generalizat pe teritoriul Europei. Iar liderii europeni, cei ai NATO și ai UE ar trebui să își aducă aminte că obligația lor primordială este față de securitatea și bunăstarea propriilor cetățeni și să ia aminte de la lecțiile istoriei nu foarte îndepărtate, care ne arată că dacă există determinare și inteligență, poziții aparent ireconciliabile pot găsi o cale de soluționare acceptabilă pentru ambele părți.

2.  Daca ați avea de ales între intrarea României în război și ieșirea din NATO, ce ați alege? (Răspunsul nu poate conține decât una dintre cele două variante)

Într-o situație excepțională, între intrarea României în război și ieșirea din NATO aș alege intrarea în război. Îmi bazez opțiunea pe două considerente majore:

– ca stat membru al NATO, România are drepturi dar și obligații. NATO, ca sistem de securitate colectivă, implică faptul că statele membre s-au angajat să se susțină/ apere reciproc în cazul unui atac al unui stat terț. Intrarea NATO în război implică faptul că unul din statele membre a fost atacat, ca urmare, conform tratatului de aderare pe care l-am semnat, avem obligația și datoria aș spune de a rămâne și lupta alături de aliații noștri.

– dacă situația de securitate ar fi atât de deteriorată încât s-a ajuns la război, o ieșire din NATO nu asigură nicio garanție a neimplicării României într-un război, din contră, ar accentua vulnerabilitatea prin inexistența suportului aliat.

3. În cazul în care România va intra în război, unde ați alege să vă adăpostiți, cât mai repede posibil:

– într-o țară din Europa

– într-o țară din America de Nord

– într-o țară din America de Sud

– într-o țară din Asia

Strict pentru a vă răspunde la întrebare, dintre opțiunile puse la dispoziție aș alege o țară din Europa. În realitate, ca ofițer și /sau ca președinte opțiunea de a ”te adăposti” de războiul prin care trece țara ta nu există. Ca ofițer am jurat ”să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții”, ca președinte ești comandantul forțelor armate și președintele CSAT, dar mai ales ai datoria de a fi liderul națiunii tale și la bine dar mai ales la greu.

4. Care dintre cele două variante considerați că este prioritară, în următorii 5 ani, pentru România:

– înarmarea

– dezvoltarea economică

(Răspunsul nu poate conține decât una dintre cele două variante)

Prioritatea este, evident, dezvoltarea economică. Dezvoltarea economică este în măsură să îmbunătățească condițiile de trai, dezvoltarea economică este în măsură să ajute la detensionarea relațiilor sociale, dezvoltarea economică și o clasă de mijloc consolidate sunt garantul democrației. Dezvoltarea economică este cea care permite, la o adică, inclusiv dotarea cu echipamente militare performante.

5. Ce funcție publică, într-o instituție internațională, v-ați dori să ocupați la finalul mandatului?

Nicio funcție. Nu există nicio funcție și nicio onoare mai mare decât a fi președintele țării tale, liderul națiunii tale. După o astfel de funcție, din respect pentru propria națiune, nu poți deveni funcționar internațional, indiferent de statutul/ relevanța/ impactul sau beneficiile pe care o astfel de poziție ți le-ar oferi.

6. Care este opinia dumneavoastră privind legalizarea consumului de canabis?

Sunt de acord cu legalizarea etapizată a consumului de canabis. Într-o primă fază, legalizarea canabisului în scop medical.

Ulterior, se poate proceda la dezincriminarea deținerii unei cantități reduse, reglementate, pentru consum propriu, concomitent cu finanțarea programelor naționale de prevenire şi asistență și cu dezvoltarea infrastructurii medicale pentru gestionarea cazurilor de dependență.

Înăsprirea pedepselor pentru consumatorii drogurilor ușoare nu pare a da rezultatele scontate nicăieri în lume și este neproductivă în lupta contra traficului de droguri, care rămâne o problemă globală majoră.

7. Ce părere aveți despre țări precum SUA, Canada sau Germania, care au legalizat, sub diferite forme, consumul de canabis? Credeți că acest lucru le va afecta evoluția/dezvoltarea?

Decizia de legalizare, în toate cele trei state, a avut la bază argumente comune: legalizarea ar submina traficul de droguri, ar proteja împotriva impurităților dăunătoare și ar permite poliției să urmărească infracțiuni mai grave, oferind în același timp protecție împotriva consumului de către minorii de 18 ani.

Nu există date privind efectele pe termen lung ale legalizării, întrucât măsurile sunt de dată recentă, iar evaluările canadiene, unde canabisul pentru uz recreațional este legal din 2018, relevă consecințe mixte, dar nu, nu cred că legalizarea consumului de canabis va afecta dezvoltarea/ evoluția acestora.

8.  Potrivit studiilor, consumul de alcool afectează sistemul nervos în egală măsură ca un drog. Care este opinia dumneavoastră privind interzicerea consumului de alcool?

Nu sunt de acord cu interzicerea consumului de alcool. Prohibiția nu a rezolvat niciodată nimic legat de consumul de alcool, din contră, a stimulat traficul și contrabanda. Ca și mai sus, cred că accentul trebuie pus pe programele de prevenire şi asistență și pe dezvoltarea infrastructurii medicale pentru gestionarea cazurilor de dependență.

9. Între Ucraina, Uniunea Europeană, SUA, China, Rusia, NATO și România, care vă trezește cea mai mare simpatie și, respectiv, antipatie?

Dintre statele și organizațiile enumerate, am cea mai mare simpatie (sau mai bine spus afecțiune) pentru România și cea mai mare antipatie față de Rusia.

10. Dacă ați fi pus în situația de a oferi cuiva un cadou de 1 miliard de dolari, sub ce formă ați alege să o faceți:

– banii transferați în cont

– obiecte/opere de artă

– bijuterii și alte obiecte de podoabă

– diverse sisteme, echipamente sau instalații

– excursii, cu avion privat și hotel de lux, pe tot globul

– altă formă (indicați care)

În situația neverosimilă în care aș fi în postura de a oferi cuiva 1 miliard de dolari, aș face acest lucru prin transfer bancar.

11. Cum vedeți rolul serviciilor secrete în România și modul în care este exercitat controlul civil asupra lor?

Serviciile de informații sunt componente esențiale ale Sistemului de Securitate Națională, cu un rol determinant în cunoașterea anticipativă, prevenția și contracararea amenințărilor la adresa securității naționale. Proiectul meu pentru România conține de altfel inițiative vizând rolul, locul și controlul asupra serviciilor de informații, pornind de la nevoia de reconstrucție a încrederii cetățeanului în autoritățile cu atribuții în obținerea de informații.

Din punctul meu de vedere, este imperios necesar ca Serviciile de informații, atât cele două servicii naționale (SRI, SIE) cât și cele departamentale (DGIA, DGPI) să beneficieze de un cadru legal care să le precizeze cu claritate competențele, care să le pună la îndemână mecanismele prin care să poată răspunde eficient amenințărilor actuale și, concomitent, să statueze un control civil real, serios și profesionalizat, care să dea garanții cetățeanului că acestea nu își depășesc atribuțiile, că nu au loc abuzuri. În plus, militez pentru demilitarizarea celor două servicii naționale.

În acest moment nu există practic un control civil coerent, comisiile parlamentare fiind mai degrabă niște forme fără fond, fapt evident și din datele existente pe website-ul Parlamentului României. Comisiile de control nu sunt doar cele care ar trebui să exercite un control real, aprofundat, conform atribuțiilor stabilite prin lege sau hotărâri ale Parlamentului, dar ele trebuie să fie și interfața dintre serviciile de informații și societatea civilă. Componența comisiilor, transparența membrilor acestora referitor la evoluția lor, la probitatea lor morală, la sistemul lor de valori trebuie să dea garanții societății că își vor exercita atribuția de control cu onestitate și seriozitate. Activitatea serviciilor de informații este clasificată, dar rezultatele controalelor nu pot și nu trebuie să fie clasificate ci trebuie comunicate către public, ceea ce în România nu se întâmplă și nu s-a întâmplat niciodată.

Contrar percepției comune, lipsa unui control civil real nu profită serviciilor de informații ci are efecte adverse, adâncind prăpastia de neîncredere dintre acestea și societatea pe care trebuie să o protejeze.

12. Sunteți de acord cu abrogarea legii care permite finanțarea de la stat (cetățeni) a partidelor politice și a campaniilor electorale? Motivați răspunsul.

Da, sunt de acord.

În România, subvențiile au devenit după 2016 principala sursă de finanțare a partidelor politice. Și în alte state europene există subvenții pentru partidele politice și nu le putem considera a priori nocive pentru democrație, dimpotrivă, pot avea un efect pozitiv cu privire la dezvoltarea pieței politice. Subvențiile pot susține partidele noi, contribuind astfel la diversificarea ofertei politice sau pot contribui la reducerea corupției.

Din păcate, modul în care au fost reglementate subvențiile acordate partidelor politice în România nu este de natură să susțină niciunul din beneficiile listate mai sus. Deși condițiile privind înființarea partidelor politice au fost relaxate, prin această subvenție care merge strict către partidele consolidate de pe piață, care au astfel resurse financiare semnificative, se accentuează decalajul dintre formațiunile noi și cele consacrate.

În plus, nu există condiții de transparență, astfel că principalele partide folosesc acești bani pentru a plăti firme care asigură prezența „pozitivă” în diferite publicații online, fără ca cititorii să fie avertizați că citesc un conținut plătit.

Aceste practici afectează atât informarea corectă a publicului prin materialele de presă respective, care nu mai sunt jurnalistice, ci de publicitate, dar și felul în care se face presă în general, încurajând redacțiile să respingă opiniile critice la adresa partidelor care plătesc publicitate mascată și să limiteze popularizarea vocilor critice sau alternativelor.

Distorsionarea pieței politice este foarte evidentă în acest an electoral, fondurile mari alocate unui număr mic de partide creând decalaje insurmontabile pentru partidele noi/ mici și candidații acestora.

În concluzie, da, consider că această lege ar trebui abrogată, întrucât prin anularea mecanismelor de competitivitate, auto-cenzura mass media ca efect al propagandei plătite și transformarea lipsei de transparență a actului politic într-o normalitate, efectul său final constă în alterarea echilibrului democratic.

13. Considerați că România este un stat de drept în care sunt respectate drepturile tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, religie sau orientare sexuală, iar instituțiile statului funcționează? În cazul unui răspuns negativ, vă rugăm să argumentați.

Un stat de drept înseamnă instituții puternice, înseamnă supremația legii, înseamnă o justiție independentă, înseamnă mecanisme de control și echilibrare credibile și eficiente. Deși teoretic România este un stat de drept, există deficiențe în modul în care sunt respectate și aplicate normele care ar transforma teoria în realitate. Nu cred că avem instituții puternice, pentru că politizarea excesivă concomitent cu promovarea mediocrității în politică a făcut ca multe din aceste instituții să ia forma omului/ partidului care conduce la un moment dat. Elaborăm periodic strategii în diverse domenii și acestea nu se implementează niciodată, fiecare nouă strategie începe cu precizarea că obiectivele din vechea strategie nu au fost atinse. Deși entitățile există, în realitate mecanismele de ”checks and balances” se află într-o mare suferință, practic niciuna dintre instituțiile înființate pentru a asigura controlul și echilibrarea nu funcționează la nivelul la care ar trebui, de la controlul civil asupra serviciilor de informații la Curtea de Conturi.

În privința drepturilor fundamentale, aș spune că acestea nu sunt încălcate dar nici nu cred că sunt cu adevărat respectate, pentru că respectul, protejarea dreptului  implică, în accepțiunea mea, a face ceva, o atitudine pro activă din partea statului.

În plus, finanțarea partidelor parlamentare cu sume enorme de la bugetul de stat și posibilitatea oferită de lege acestora de a cheltui acești bani pe presă și propagandă a afectat major libertatea presei. Problema ”cumpărării” presei a devenit cu atât mai gravă în acest an electoral foarte dificil, fondurile mari alocate unui număr mic de partide afectând echilibrul campaniilor electorale. Vedem cum partidele ”mari” cumpără reclamă pentru a-și vinde imaginea sau pentru a bloca știri negative sau popularizarea contracandidaților, în detrimentul cetățeanului, care este astfel supus dezinformării și manipulării.

Tot tabloul de mai sus sugerează faptul că, pe nesesizate, România a devenit în fapt o democrație iliberală, o democrație cu ”intensitate redusă”, unde deși avem alegeri acestea sunt profund viciate iar cetățenii sunt ținuți în ignoranță privind activitățile celor care exercită puterea, atât prin lipsa de transparență a autorităților cât și prin auto-cenzura mass-media, ceea ce conduce la dezinformare.

Unu-unu-doi, nimeni nu-i ca noi. (Ne)siguranță și exces de zel

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Două știri din ultima săptămână aduc în discuție o imagine problematică a Poliției române, instituția de forță care aplică legile în statul de drept numit România, dar mai mult acolo unde nu simte că ar fi în pericol să supere pe cineva:

  • Știrea despre fata de 22 de ani, acuzată de furt și reținută pentru 24 de ore, pentru că și-ar fi înusușit/aruncat la gunoi o imprimantă pe care polițiștii o pierduseră, în goana lor după alți infractori.
  • Știrea despre non-combatul de la Piața Unirii din București, când primarul general a cerut Poliției române să intervină într-o situație flagrantă de încălcare a legii, și unde Poliția a preferat să stea deoparte, pe motiv că nu e treaba ei.

Aceste recente fapte de „arme” ale Poliției române sunt de natură să ridiculizeze instituția și să-i afecteze și mai mult imaginea, care și așa nu se bucură de prea mare respect în ochii populației. Dacă în cazul Piața Unirii am văzut o poliție indiferentă în fața unui conflict nemaiîntâlnit, iscat chiar între instituții ale statului, deși ar fi trebuit să intervină și să aplaneze situația, în cazul fetei arestate pentru o faptă discutabilă și momentan neelucidată, poliția dă dovadă de exces de zel suspect, care induce mai degrabă aparența de răzbunare a „organelor” umilite de propriul neprofesionalism.

Sunt două fațete ale unei instituții veșnic neadecvate, Poliția română comportându-se deja în prea multe situații precum un adolescent în căutarea identității. Totuși, Poliția Română este o „jună” trecută de 30 de ani (de democrație), care ar trebui să știe deja și ce vrea și cum să se comporte în societate. Iar acțiunile cu exces de zel, așa cum pare ceea ce i se întâmplă tinerei șoferițe de 22 de ani (supusă, conform presei, unor măsuri vădit disproportionate, constând în reținere și percheziție domiciliară, precum și în percheziția domiciliului părinților săi) sau situații precum cea în care poliția a preferat să lase niște oameni, fie ei și polițiști locali, să se încaiere în plin centrul Capitalei, arată din păcate că Poliția română are comportament neunitar, nesigur, ciclotimic, dovadă că e departe de instituția modernă care se pretinde și care ar trebui să fie, că nu lucrează după niște proceduri clare și că este influențată de ingerințe politice.

Ce siguranță și încredere îi transmite Poliția română unui cetățean de rând care vede că la apelul primarului general, de a aplica legea, poliția stă deoparte, nu se bagă, în schimb o hărțuiește cu toată puterea instituțională pe o tânără care a avut ghinionul să-i fi enervat pe niște polițiști neglijenți?

Am lucrat de-a lungul ultimilor 30 de ani cu polițiști din diverse structuri ale instituției și am încercat întotdeauna să sprijimim eforturile de modernizare făcute de instituție. Știm că bunele intenții există, dar ele sunt anulate de apariția unor cazuri precum cele două recente, de aceea cerem conducerii Poliției române să cerceteze atent faptele și să comunice transparent cu publicul în privința soluțiilor găsite pentru remedierea acestor situații semnalate. O imagine publică solidă, bazată pe încredere, se construiește greu și se pierde rapid.

Cum ar putea fi modificată Constituția ca să-i convină și Curții Constituționale

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Pe site-ul Curtii Constituționale a României (CCR) a fost publicată, cu mențiunea „Nepublicată”, „Hotrarea nr. 2 din 5 octombrie 2024 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”

După cum este cunoscut, candidatura a fost respinsă de CCR, cu o majoritate de 5 la 2, iar 2 judecători au lipsit din complet. Cu alte cuvinte, din totalul de 9 judecători care alcătuiesc completul CCR și participă la judecarea fiecărui caz, doar 5 au votat în favoarea acestei hotărâri. Este un indiciu că problema cu privire la care CCR s-a pronunțat este controversată chiar și printre membrii CCR.

Nu facem parte dintre susținătorii candidatei respinse sau ai exceselor acesteia. Dar, motivarea acestei hotărâri ridică unele probleme de principiu, pe care le prezentăm, mai jos, pe scurt:

1. Restrângerea dreptului de a fi ales s-a făcut de către CCR în cadrul unei proceduri în care persoana vizată a fost lipsită de dreptul la apărare şi de dreptul la o cale de atac (dreptul la recurs), drepturi prevăzute distinct atât în Constituţie, cât şi în CEDO.

2. CCR, soluţionând contestaţiile a două persoane cu privire la o candidatură la preşedinţia ţării, s-a substituit instanţelor de judecată, stabilind răspunderea individuală a unui candidat pentru afirmaţii, comportament şi atitudine care nu au făcut anterior obiectul unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată prin care să se stabilească vinovăţia/responsabilitatea acestei persoane şi interdicţia pentru aceasta de a candida. Menţionăm că, în cadrul procedurilor judiciare care se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti, sunt asigurate dreptul la apărare şi dreptul la exercitarea unei căi de atac. Iar interdicţia de a candida, ca sancţiune pentru faptele unei persoane fizice, poate fi dispusă doar de instanţele de judecată. Menţionăm că, potrivit Constituţiei, CCR nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti. CCR verifică doar îndeplinirea unor condiţii legale, nu aplică sancţiuni unei persoane fizice pentru comportament şi atitudine.

3. CCR a adăugat, ad-hoc, o nouă condiţie la condiţiile preexistente pentru a candida la preşedinţie, şi anume condiţia „cuminţeniei” candidatului. Motivul central al restrângerii dreptului de a candida a constat în atitudinea/conduita și declaraţiile publice ale candidatului (par. 38 din hotărâre), care intră în categoria „antisistem”. Cu alte cuvinte, CCR nu va accepta, începând cu această hotărâre, decât candidaturile la preşedinţie ale unor persoane care fac declaraţii cuminţi, conformiste, prosistem. Această condiţie nou introdusă de CCR, a „cuminţeniei” candidatului, reprezintă o restrângere substanţială a dreptului la liberă exprimare, drept care protejează nu doar opiniile favorabile, neutre, neconflictuale, ci şi exprimările care şochează, ofensează sau scandalizează. Dacă aceste exprimări depăşesc limitele stabilite prin lege (de exemplu, declaraţii rasiste sau care incită la ură, la violenţă şcl), există proceduri prevăzute în legea penală sau civilă care duc la sancţionarea persoanei care a depăşit limitele legale. Potrivit actualelor reglementări, sancţionarea persoanei fizice pentru astfel de „derapaje” se poate face doar de instanţa de judecată, nu şi de CCR, care nu este instanţă de judecată. În cazul de faţă, astfel de sancţiuni aplicate de instanţele de judecată, prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a candida, nu au fost identificate şi invocate de CCR. În schimb, CCR a procedat direct la sancţionarea candidatului pentru declaraţii şi conduită necorespunzătoare, luând locul instanţelor judecătoreşti competente.

4. CCR asimilează criticile și opoziția exprimate la adresa instituţiilor europene sau organizaţiilor militare internaţionale cu încălcări ale Constituţiei. Astfel, CCR afirmă că „Apartenența la UE și la NATO sunt opțiuni fundamentale constituționale…și, în aceste condiții, reprezintă garanții ale valorilor înscrise în Constituție, fiind consacrate, de altfel, în mod expres, prin aceasta. Erodarea acestor valori și garanții echivalează cu o respingere a opțiunilor democratice fundamentale…”(par. 39). Desigur că integrarea euroatlantică reprezintă un element pozitiv, dar asimilarea de către CCR a exprimării criticii sau nemulţumirii ori opoziţiei la adresa unor entităţi publice, perfectibile ca orice entitate publică, cu „respingerea opţiunilor democratice fundamentale” şi cu „erodarea valorilor fundamentale constituţionale” reprezintă o exagerare, un exces de zel protector, care are ca efect inhibarea unor dezbateri pe chestiuni de interes public.  Specific societăţii democratice este că îndoielile, rezervele, criticile, nemulţumirile cetăţenilor faţă de entităţile publice, chiar şi cele în curs de deificare la CCR, pot fi exprimate și discutate public, fără inhibare, fără teama de a fi  calificat ca „erodant al societăţii democratice”. Dezbaterea liberă a chestiunilor de interes public este, totuşi, esenţa societăţii democratice. Spre exemplu, în Marea Britanie, ţară în care există un sistem democratic consolidat, dezbaterea privind Brexit nu a fost interzisă sau calificată de vreo autoritate naţională drept un atac la valorile democratice fundamentale. Democratic este să existe cât mai puţine subiecte tabu şi cât mai multă desacralizare.

5. În calitate de parlamentar, naţional şi apoi european, un candidat beneficiază de imunitate pentru orice declaraţii politice, fiind protejat de orice formă de răspundere juridică pentru aceste declaraţii. În consecinţă, parlamentarul este protejat sau ar trebui să fie protejat de orice repercusiuni legate de aceste declaraţii politice, inclusiv de repercusiunile constând în interdicţia de a candida dispusă de CCR în urma evaluării declarațiilor politice pentru care există imunitate. Această imunitate este prevăzută, de asemenea, în Constituţie, în art. 72.

6. Apetenţa CCR de a se substitui instanţelor de judecată aduce un argument suplimentar în favoarea unei propuneri de revizuire a Constituţiei formulată de APADOR-CH încă din 2013, în sensul că atribuţiile CCR ar trebui exercitate de judecători, în cadrul unei secţii distincte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nu de persoane numite politic, de Parlament, la propunerea partidelor şi a preşedintelui ţării. Deşi membrii CCR au studii de drept, pare că nu au independenţa şi imparţialitatea judecătorilor de carieră din sistemul instanţelor judecătoreşti. Istoria de până acum a CCR ar fi un argument suficient. Sperăm că această propunere de revizuire a Constituţiei nu va fi interpretată de actualii componenţi ai CCR, cu majoritate de voturi de 5 la 4, drept instigare la încălcarea ordinii constituţionale.

Cerem IGPR să nu mai dezinformeze populația făcând publice rezultatele testelor rapide antidrog

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH a transmis azi o solicitare către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) cerând încetarea practicii de a face publice rezultatele testelor rapide antidrog, aplicate șoferilor în trafic. Procentul mare de rezultate fals pozitive, infirmate de analizele făcute de INML, arată că această practică a poliției rutiere este mai degrabă o dezinformare a publicului, decât o informare, și aduce prejudicii șoferilor nevinovați, lezându-le dreptul la demnitate. Demersul este susținut de criminologul Vlad Zaha și de Comunitatea Declic.

Mai jos textul integral al solicitării transmise IGPR:

 

Către,

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

 

 

Vă adresăm solicitarea ca, în cadrul reglementărilor interne ale IGPR şi unităţilor subordonate privind comunicarea publică, să introduceţi o prevedere în sensul interzicerii comunicării publice a rezultatelor testelor rapide antidrog.

Testele rapide antidrog sunt infirmate, în suficient de multe cazuri, de rezultatele ulterioare ale analizelor de sânge privind prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Datele arată o rată generală de infirmare de 38%, însumând peste 1.000 de persoane, respectiv rată specifică de infirmare de peste 80% în cazul amfetaminelor, în 2023, potrivit comunicatului Consiliului Superior de Medicină Legală. 

Astfel, au fost numeroase cazuri în care organele de poliţie au făcut publice rezultatele unui test rapid antidrog din care rezultă că persoana testată a consumat substanţe psihoactive. Presa a preluat, cu bună-credinţă, informaţiile comunicate de poliţie şi a informat opinia publică despre faptul că persoana vizată de testul rapid a fost indicată de test că a consumat substanţe psihoactive (droguri). Imaginea publică a persoanei testate a fost grav vătămată, prin prezentarea acesteia în faţa opiniei publice drept consumator de droguri. Ulterior, la analizele de sânge, s-a stabilit că persoana respectivă nu a consumat droguri, ci medicamente sau anumite alimente. Răul însă este produs în momentul când este prezentat rezultatul fals pozitiv al testului rapid şi opinia publică percepe acea persoană drept consumator de droguri. Acest rău nu mai poate fi remediat integral, prin prezentarea rezultatelor negative la analiza de sânge, atâta vreme cât, anterior, opinia publică şi-a format o părere, greşită, despre acea persoană. Astfel, este grav vătămat dreptul persoanei la demnitate, drept garantat  prin art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Cartă), art. 8 din CEDO, art. 30 al. 6 din Constituţie şi art. 72 din Codul civil. Potrivit comentariilor oficiale privind art. 1 din Carta, „Demnitatea persoanei nu constituie numai un drept fundamental în sine, ci reprezintă însuşi temeiul drepturilor fundamentale.”

Un caz foarte recent, readuce în discuţie necesitatea ca rezultatele testelor rapide antidrog să nu fie făcute publice. Este vorba de un accident grav, în care a fost implicat un tramvai şi un autoturism. Poliţia a testat rapid antidrog conducătorul tramvaiului (vatmanul), rezultatul fiind pozitiv. Acest rezultat pozitiv la consumul de droguri, în cazul vatmanului, a fost făcut public de poliţie, astfel că a fost preluat de presă, iar vatmanul a fost prezentat opiniei publice drept persoană care a consumat droguri şi a fost implicată în gravul accident. Ulterior, analiza probelor de sânge a infirmat rezultatul fals pozitiv al testului rapid şi a concluzionat că vatmanul, prezentat public, până atunci, drept drogat care conducea tramvaiul, nu consumase nici un drog. În schimb, luase, în seara precedentă testului, un paracetamol.

Constatăm că principala funcție a comunicării rezultatelor acestor teste a devenit dezinformarea publică, tocmai opusul informării publice.

Nu cu multă vreme în urmă, un purtător de cuvânt al IGPR le recomanda conducătorilor auto (testele rapide nu ajunseseră încă la vatmani) ca, în cazul în care nu doresc să iasă pozitivi la testele rapide antidrog, să nu consume alimente sau medicamente care pot influenţa, fals pozitiv, testele rapide antidrog. De exemplu, să nu folosească Nurofen sau alt medicament care conţine ibuprofen. Cu alte cuvinte, ca să te fereşti de erorile fals pozitive ale testelor rapide, soluţia recomandată de purtătorul de cuvânt este să renunţi la medicaţie sau alimentaţie. 

Noi considerăm că primul pas pentru ca un cetăţean să nu sufere prejudicii grave ale demnitatii din cauza comunicării către public a unor rezultate eronate, fals pozitive, ale testelor rapide antidrog nu este renunţarea la medicaţie sau alimentaţie, ci interzicerea comunicării publice a rezultatelor acestor teste rapide. Pot fi comunicate publicului doar rezultatele analizelor de sânge şi, eventual, urină privind prezenţa substanţelor psihoactive în organismul unei persoane testate rapid antidrog de poliţie. Doar aceste rezultate sunt, cu adevărat, relevante şi prezintă gradul necesar de exactitate/corectitudine. Contestăm utilitatea comunicării rezultatelor preliminare și datorită faptului că rezultatele din partea IML sunt eliberate, acum, în maxim 72 de ore.

Ca atare, vă solicităm să faceţi modificările necesare, în sensul celor menţionate mai sus, (interzicerea comunicării publice a rezultatelor testelor rapide antidrog), în reglementările interne privind comunicarea publică.

 

Vă solicităm să ne comunicaţi măsurile dispuse de dvs. în legătură cu această solicitare.

 

Semnatari:

APADOR-CH

Vlad Zaha – criminolog 

Comunitatea Declic

 

Ce a răspuns Poliția la această solicitare

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.