Archive for category: Buna guvernare

You are here: / / Buna guvernare

De ce vrea Parlamentul să încalce Constituția în cazul sistemului Patriot donat Ucrainei?

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Parlamentul intenționează să adopte, în regim de extremă urgență, un proiect de lege prin care să fie permisă donarea unui sistem de rachete Patriot. Proiectul de lege, inițiat de Guvern, a fost înregistrat la Senat ieri, 2 septembrie 2024, cu nr. L468/2024, și a fost adoptat de Senat în aceeași zi. Tot ieri, 2 septembrie 2024, proiectul de lege adoptat de Senat a fost trimis și înregistrat la Camera Deputaților (Pl-x 423/2024), unde este programat pentru dezbatere și adoptare în ședința de azi, 3 septembrie 2024. Remarcabilă operativitate.

Prin proiectul de lege amintit se dorește completarea Legii nr. 222/2017 (lege special dedicată achiziționării sistemului de rachete Patriot) cu o prevedere care să permită înstrăinarea, prin donație către terți, a unui sistem Patriot aflat în proprietatea statului român.

Concret, prin proiectul de lege se propune introducerea la art. 1 al Legii 222/2017 a trei noi alineate, (3/1) – (3/3), cu următorul conținut:

 

(3/1) Un sistem de rachete sol-aer PATRIOT, in configuratia prezentata in anexa*), care face parte integranta din prezenta lege, face obiectul unor acte de donatie catre terti, in conditiile legii, prin hotarare a Guvernului.”

(3/2) Se abiliteaza Guvernul Romaniei sa intreprinda demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilitatii de aparare aeriana cu baza la sol, aferenta programului de inzestrare esential „Sistem de rachete sol-aer cu bataie mare (HSAM)”, prin atribuireaGuvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance-LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru achizitionarea, a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer PATRIOT configuratia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanta, pachetului de suport logistic initial §i a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice si cu regim special, cu incadrarea in valoarea prevazuta la art. 1 alin. (2) din prezenta lege si din fonduri externe nerambursabile.

(3/3) Sumele necesare achitarii taxelor si comisioanelor aferente reconstituirii capabilitatii de aparare aeriana cu baza la sol vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apararii Nationale.”

Deși transferarea sistemului Patriot către Ucraina este un subiect care se discută public de multă vreme, iar tranșarea lui s-a făcut deja în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, constatăm cu surprindere că autoritățile centrale (Guvernul și Parlamentul) legiferează această decizie într-o manieră neconstituțională, deși au avut la dispoziție suficient timp ca să pregătească corespunzător proiectul de lege.

Mai exact, Constituția României (art. 136 al. 4) interzice vânzarea sau donarea bunurilor proprietate publică, bunuri din care face parte și sistemul Patriot pe care Guvernul și Parlamentul vor să-l doneze, conform propusului alineat (3/1) din proiectul de lege amintit. În schimb, Constituția, prin același art. 136 al. 4, permite ca bunurile proprietate publică să fie închiriate (contra cost) sau date în folosință gratuită, în anumite condiții.

Întrebarea care se pune este de ce a dorit legiuitorul să încalce Constituția, prevăzând că poate fi înstrăinat un bun care este inalienabil (adică nu poate fi vândut sau donat), când, la fel de simplu, dar cu respectarea Constituției, putea să prevadă că sistemul Patriot este dat în folosință (eventual gratuită) acelor terți?

 

Scurt memento despre legile țării, pentru parlamentari

 

Ce e aceea proprietate publică: Potrivit articolului 858 din codul civil, „Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.”

De ce este sistemul Patriot proprietate publică: Potrivit art. 2 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, „Pentru România constituie interes esenţial de securitate realizarea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) [sistemul de rachete sol-aer PATRIOT –n.n.], întrucât asigură întărirea securităţii naţionale şi regionale şi contribuie în mod semnificativ la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.”

Așadar, din textele de lege enunțate, este evident că sistemul de rachete Patriot, achiziționat în condițiile legii de către statul român, prin Ministerul Apărării Naționale și care reprezintă un element esențial pentru securitatea națională, constituie proprietate publică. Prin natura sa, acest bun este de uz și de interes public, în sensul art. 858 din Codul civil.

Potrivit art. 136 al. 4 din Constituție, „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.”

Ce e de făcut?

Pentru ca statul să poată dona bunul proprietate publică nu este suficientă așadar modificarea unei singure legi (în speță, Legea 222/2017), ci și a Constituției, respectiv a art. 136 al. 4 din Constituție.

Subliniem că APADOR-CH NU este împotriva transmiterii către Ucriana a sistemului de apărare Patriot, însă considerăm că este neconstituțională prevederea introdusă în Legea 222/2017, conform căreia sistemul Patriot ar putea fi donat. Această prevedere este contrară art. 136 al. 4 din Constituție. Cel mult, sistemul Patriot poate fi dat în folosință gratuită sau în schimbul unei sume de bani (închiriat).

Darea în folosință înseamnă că, după ce este folosit, bunul (sistemul de rachete) trebuie restituit de către beneficiarul închirierii, iar în cazul în care bunul este distrus, pe durata utilizării, beneficiarul închirierii va trebui să achite proprietarului bunului (statul român) contravaloarea bunului distrus.

Guvernul semnează înțelegeri cu SUA, în numele societății civile și al presei, prin care îngrădește libertatea de exprimare

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În luna iunie 2024, ministrul de externe al României, Luminița Odobescu, a semnat în numele Guvernului României, la Washington, un memorandum de înțelegere cu Departamentul de Stat al SUA, pentru „combaterea manipulării informațiilor străine”. Documentul a trecut pe sub radarul opiniei publice. Guvernul nu s-a grăbit să-l facă cunoscut sau măcar să explice ce anume presupune, în clasicul stil opac în care ne-a obișnuit să guverneze.

APADOR-CH a cerut Ministerului de externe o copie a acestui document, ca să vedem la ce s-a angajat Guvernul, până la urmă și în numele nostru. Am primit conținutul Memorandumului: două foi A4 în care se enumeră o serie de principii și bune intenții în legătură cu cooperarea dintre cele două țări, pentru a contracara manipularea „informațiilor străine”:

România și Statele Unite sunt angajate în colaborarea menită să reducă impactul manipulării informațiilor străine și să construiască ecosisteme informaționale rezistente din punct de vedere societal și institutional”, se spune despre scopul acestui memorandum.

Apoi este enunțat cadrul de acțiune, sub forma a cinci puncte, scrise într-un limbaj ambiguu, care pot însemna orice și nimic în același timp.

„Participanții afirmă următorul cadru pentru combaterea manipulării informațiilor străine:

  1. Abordarea eficientă a manipulării informațiilor străine depinde de țările care trec dincolo de abordările de tip „monitorizare și raportare”, pentru a include dezvoltarea și implementarea strategiilor pentru a contracara această amenințare.
  2. Organizarea și administrarea unei abordări la nivel național pentru combaterea manipulării informațiilor străine beneficiază de structurile interagențiilor coordonate.
  3. Combaterea eficientă a manipulării informațiilor străine depinde de deținerea mijloacelor tehnice și a capacității umane necesare pentru a menține conștientizarea amenințării.
  4. Societatea civilă, mass-media independentă și mediul academic joacă roluri esențiale în sprijinirea și informarea inițiativelor guvernamentale pentru a contracara manipularea informațiilor străine.
  5. Organizațiile multilaterale care valorifică cooperarea internațională pentru a contracara și pentru a consolida rezistența împotriva manipulării informațiilor străine sunt indispensabile pentru a atenua decalajele de informații și capacități din țările partenere.”

Documentul se încheie cu promisiunea unui scop măreț:

Participanții intenționează să stabilească o consultare bilaterală privind combaterea manipulării informațiilor străine, pentru a stabili direcția activității viitoare. Se așteaptă ca participanții să conducă împreună această consultare.”.

Așadar documentul conține o serie de enunțuri din categoria deja celebră „să fie bine ca să nu fie rău”, totuși nu putem să nu ne întrebăm ce anume presupune punctul 4 din memorandum, care pare să angajeze în această acțiune importantă, dar confuză, întreaga societate civilă, mass media independentă și mediul academic. Vom fi obligați, vrem nu vrem, să „sprijinim” și să diseminăm „informările inițiativelor guvernamentale” pentru obiectivul enunțat de contracarare a manipulării?

Întrebarea care se pune este în numele cărui principiu democratic și-a luat Guvernul obligația de a face ca societatea civilă, mass-media independentă și mediul academic să sprijine inițiativele Guvernului, când acesta își propune să contracareze manipularea informațiilor străine?

Mass-media independentă nu poate fi independentă dacă rolul ei este de a sprijini inițiative ale Guvernului, chiar dacă acele inițiative par generoase și îndreptățite, cum ar fi cazul combaterii manipulării informațiilor străine. O mass-media independentă trebuie să își păstreze întotdeauna spiritul critic și să își rezerve, întotdeauna, dreptul de a critica sau sprijini diverse inițiative, de a fi pro sau contra lor, indiferent de obiectul și sursa acestor inițiative (guvernamentală sau privată).

Aceeași problemă se ridică și în cazul societății civile. Specific societății civile sunt organizațiile neguvernamentale. Aceste organizații ale societății civile, ca și alte forme de manifestare ale societății civile, nu pot fi obligate, mai mult sau mai puțin fățiș, prin demersuri la care Guvernul se obligă prin semnarea de memorandumuri, să sprijine necondiționat anumite demersuri ale Guvernului, numai pe motiv că în acele demersuri Guvernul urmărește un scop nobil/corect.

Căile și metodele de a fi atinse scopurile, chiar și cele nobile/corecte, pot fi dicutabile, de mult ori. Iar singurele căi de a atinge anumite obiective nu sunt doar cele identificate de Guvern. De multe ori, chiar în ultima perioadă, Guvernul a greșit atunci când a ales metodele de a atinge un scop lăudabil (cum ar fi lupta împotriva drogurilor), astfel că a fost nevoie de intervenția societății civile, care nu a sprijinit, ci, dimpotrivă, a contrazis Guvernul și a indicat o cale mult mai rezonabilă de a acționa (de exemplu, în situația permiselor de conducere, suspendate timp de peste un an, pe baza unui drugtest fals poztiv).

De aceea, pare foarte greu de înțeles cum de două guverne semnează o înțelegere prin care își propun să acționeze pentru ca societatea civilă și mass-media independentă (înțelegem din asta că există și o altă mass-media, neindependentă) să sprijine (adică să nu cârtească, să nu critice) inițiativele guvernamentale dintr-un anumit domeniu.

E adevărat că guvernele României cumpără deja presa, cel puțin din pandemie încoace, cu zeci de milioane de euro anual, sub forma contractelor de publicitate politică, plătite la fel de netransparent de partidele politice cu bani de la buget. De banii ăștia o bună parte a presei publică numai „adevărurile” guvernamentale enunțate de partidele aflate la putere, și aproape nimic din realitatea în care trăim.

Cu toate astea dezinformarea și manipularea fac victime sub ochii neputincioși ai statului, prin clipuri publicitare care îndeamnă oamenii să facă investiții înșelătoare, și se folosesc inclusiv de figurile unora dintre oamenii de stat ai țării pentru asta. O investigație Recorder a documentat acest fenomen, pe care statul este incapabil să-l contracareze, în ciuda memodrandumului măreț semnat cu Statele Unite ale Americii.

Mai multe investigații ale presei independente arată cum partidele politice uzează în ultimii ani de sume importante din subvențiile prea generoase de la buget, pentru a face în mod netransparent și lipsit de etică publicitate și propagandă, prin diverse mijloace. În acest context, considerăm că angajamentul semnat de Guvernul României în numele presei și al societății civile în general, este desprins din altă epocă, în care toată comunicarea publică era controlată de aparatul de stat și nu exista libertate de exprimare.

Ar trebui să avem limite minime pentru droguri în trafic, dar cine să le stabilească?

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Șapte state din UE pedepsesc conducerea sub influența substanțelor psihoactive numai dacă depășesc niște limite; APADOR-CH a cerut medicilor legiști români să spună care ar fi limita minimă a îmbibației cu substanțe psihoactive pentru ca fapta să devină infracțiune în trafic; Medicii legisti spun că e greu de stabilit, dar nu imposibil; Propunerea APADOR-CH pentru modificarea Codului penal

Chiar dacă discuția despre „drogații de pe șosele” pare că s-a finalizat „fericit” – prin actul care nu le mai suspendă permisele decât pentru 72 de ore celor care au ghinionul unui test rapid pozitiv în trafic -, problema testelor fals pozitive rămâne și ar trebui aprofundată. Așa cum pentru alcool sunt prevăzute în legislație limite minime de la care prezența alcoolului în sânge devine infracțiune, dacă consumatorul s-a urcat la volan, ar trebui să existe astfel de limite și în privința substanțelor psihoactive. Șapte state din UE și Marea Britanie au aceste limite prevăzute în legislație.

Luna trecută, după ce Guvernul României a admis că a greșit și a reparat, oarecum, legislația, APADOR-CH a transmis Institutului Național de Medicină Legală un set de întrebări, pentru a iniția o dezbatere cu specialiștii cei mai potriviți să se pronunțe. Concret, i-am întrebat pe medicii legiști dacă, din punct de vedere tehnico-științific se poate stabili și pune în legislație o limită minimă dincolo de care prezența drogului în sânge/urină devine infracțiune. Și dacă se poate, care ar fi această limită?

Ce spun medicii legiști – simpla citire a prospectului nu e suficientă

Am primit un răspuns complex de la Consiliul Superior de Medicină Legală, care spune nu numai că se poate face așa ceva, dar ar fi și necesar. În limbaj simplificat, argumentele CSML sunt următoarele:

  • simpla prezență a unei substanțe psihoactive în organism nu înseamnă că persoana respectivă își pierde capacitatea de a conduce – orice substanță poate avea efecte în organism doar dacă depășeste o anumită concentrație (de aceeea, de ex., medicamentele se administrează dozate – cantitățile prea mici nu își exercită efectele, cele prea mari pot avea efecte adverse). Similar, simpla detecție a unei substanțe psihoactive în organismul persoanei poate avea efecte asupra capacității sale de a conduce autovehicule DOAR DACĂ depășește anumite concentrații;
  • valorile exacte ale concentrațiilor acestor substanțe în sânge/urină sunt menite să stabilească dacă depășesc pragul minim/maxim, dincolo de care apare riscul de producere a unor accidente rutiere. Aceste praguri sunt necesare pentru a se garanta un rezultat valid și reproductibil al analizei toxicologice și pentru a se evita rezultatele fals pozitive;
  • aceleași valori de concentrație pot produce reacții diferite de la om la om, datorită diferențelor de reactivitate individuală, de patologii asociate, caracteristici genetice, consum de alcool etc. Manifestările individuale la consumul de substanțe/alcool diferă și pot varia pe o plajă largă de concentrații. Nu există dovezi știintifice, statistic valide, universal aplicabile, ca să se poată trasa o corelație imuabilă între o anumită concentrație a unei substanțe în organism și afectare. Nici simpla detectare a unor simptome clinice asociate consumului de stupefiante NU este suficientă pentru a se diagnostica starea de influență, deoarece simptome similare pot fi determinate de unele afecțiuni psihoorganice sau chiar de o stare de stres indusă de un eveniment de trafic rutier;
  • prezența substanțelor în orice compartiment al corpului nu influențează comportamentul. De exemplu prezența de substanțe psihoactive exclusiv în urină nu poate modifica comportamentul, dar – poate sugera existența unui consum anterior și, în anumite limite, magnitudinea lui, dependentă însă de durata de timp de la momentul consumului la momentul recoltării. Nici prezența de substanțe psihoactive exclusiv în salivă nu este aptă de a duce la modificări comportamentale.

Prin urmare, medicii legiști din CSML spun că sunt obligatoriu de stabilit pragurile dincolo de care substanțele psihoactive influențează comportamentul consumatorilor, însă aceste niveluri trebuie corelate și cu manifestările subiectului la momentul opririi în trafic și cu evaluarea stării de sănătate a persoanei, în cazul existenței unor comorbidități semnificative.

Concluzia medicilor legiști este clară:

În cazul unor țări cu toleranță 0 (cum este cazul României) este obligatorie stabilirea unor limite inferioare, de la care să se realizeze raportarea rezultatelor pozitive (și nu neapărat stabilirea stării de influență), pentru a se putea obține o reproductibilitate corespunzătoare a concluziilor expertale dar și a deciziilor judecătorești. (…) În cazul substanțelor ilegale, aceste limite inferioare pot fi limitele de detecție. Cu toate acestea, în cazul medicamentelor, considerăm că aceste limite ar trebui să fie superioare, eventual dependente de concentrația terapeutică în cazul medicamentelor. Trebuie menționat, așa cum am făcut și altă dată public, că în cazul medicamentelor simpla citire a prospectului nu este suficientă, deoarece în acesta este menționată perioada de timp în care substanța respectivă are efecte asupra organismului persoanei, NU remanența în organism, care este mult mai mare. Prin urmare, substanța poate fi detectată, în cantități reduse, mult timp după ce nu mai are efecte clinice și, implicit mult timp după trecerea intervalului de timp în care nu este recomandată conducerea vehiculelor.”

Cum procedează alte țări din UE – limite și amenzi

EUDA, agenția specializată a Uniunii Europene care studiază fenomenul drogurilor în Europa și furnizează recomandări și studii validate științific, a publicat și un tabel pe țări cu situația comparativă a tratamentului legal aplicat în cazul drogurilor la volan. Conform acestei surse, șapte țări din UE au prevăzut în legislație limite ale valorilor drogurilor depistate în sânge, dincolo de care autoritățile iau măsuri împotriva șoferilor. Aceste țări sunt: Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Irlanda, Luxembourg și Norvegia.

(CP – Cod Penal, CR = Cod Rutier)

De asemenea, Marea Britanie are stabilite în legislație anumite limite pentru substanțele psihoactive. De exemplu: Benzoylecgonine – 50 µg/L, Cocaină – 10µg/L, Cannabis și cannabinol – 2µg/L, Ketamină – 20µg/L, LSD – 1µg/L, Methylamphetamină – 10µg/L, MDMA (ecstasy) – 10µg/L, Heroină și diamorphină – 5µg/L

Există limite stabilite și pentru medicamentele cu prescripție de la medic: Clonazepam (folosit pentru tratamentul crizelor de panică) – 50µg/L, Diazepam (anti-anxietate) – 550µg/L, Flunitrazepam (sedative) – 300µg/L, Lorazepam (anti-anxietate) – 100µg/L, Methadone (substitute de heroină) – 500µg/L, Morphină (pentru terapia durerii) – 80µg/L, Oxazepam (anti-anxietate) – 300µg/L, Temazepam (anti-anxietate și sedativ) – 1,000µg/L, Amphetamine (folosite pentru tratamentul ADHD) – 250µg/L

Pedepsele pentru conducerea sub influența drogurilor în UK, peste aceste limite, sunt: suspendarea permisului de conducere pentru minim 1 an, amendă de 5000 de lire, dosar penal, iar după reprimirea permisului, cazierul pentru această faptă rămâne în evidența autorităților pentru 11 ani.

Viziunea CCR și propunerea APADOR-CH

În România, după cum se vede și din tabelul de la finalul textului, articolul 336 al. 2 din Codul penal pedepseste cu închisoare de la 1 la 5 ani persoana, aflată sub influența unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Același articol 336 din Codul penal, dar la alineatul 1, incriminează si conducerea autovehiculului de către cei care au consumat o anumită cantitate de alcool. Dar, în acest caz, legea este mult mai precisă, stabilind că este infracțiune doar conducerea autovehiculului de către „o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge…”.

Sintagma „persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive” folosită de lege a fost criticată în doctrină, din cauza caracterului ei echivoc, imprecis, care lasă loc unor interpretări subiective. Textul legal suferă sub aspectul previzibilității. Curtea Constituțională a României (CCR) s-a exprimat în 2017 pe această temă (decizia CCR nr. 138/2017) și a stabilit că textul legal este OK, spunând că există prea multe substanțe psihoactive pe piață, fiecare având efecte diferite, și că legiuitorul nu poate să prevadă în Codul penal concentrația minimă în organism, pentru fiecare tip de substanță psihoactivă, de la care fapta devine infracțiune.

Realitatea ne-a arătat că textul legal nu e deloc OK în practică, mai ales cu ocazia testelor rapide antidrog care au avut reacții fals pozitive la consumul unor medicamente sau alimente. Ignorând complet decizia CCR nr. 138/2017, șapte țări UE au prevăzut, iată, în legislațiile lor niște limite precise ale concentrației de substanțe psihoactive în organism, limite care, dacă sunt depășite, transformă fapta în infracțiune.

S-ar impune așadar o regândire și a legislației românești în materie – Codul rutier, Codul penal – în concordanță cu explicațiile științifice ale experților în medicină legală și cu timpurile pe care le trăim. Într-o țară normală, o dezbatere reală, în Parlament, cu specialiști și societatea civilă, ar trebui să ducă la un rezultat legislativ superior acestui gen de legiferare heirupistă cu care ne-a obișnuit Guvernul.

APADOR-CH consideră că România ar putea proceda la fel ca și cele opt țări europene menționate mai sus, și propune introducerea în art. 336 al. 2 din Codul penal a unor praguri ale concentrației substanțelor psihoactive în sânge. Le revine parlamentarilor sarcina să stabilească, concret, spre ce praguri de concentrație se orientează.

APADOR-CH transmite, de fiecare dată, propuneri de îmbunătățiri legislative către grupurile parlamentare și Guvern, dar răspunsurile primite, atunci când vin, sunt descurajante ba chiar persiflante uneori. Chiar și când le formulăm exact articolele de lege care ar rezolva unele situații (cum a fost chiar cazul cu suspendarea permiselor pentru rezultate fals positive) vedem că Guvernul sau parlamentarii – care au de altfel la dispoziție un aparat propriu bine plătit pentru asta – produc proiecte legislative care mai mult complică viața cetățenilor. Prin urmare nu ne mai străduim să-i trecem strada, dar ne exprimăm speranța că poate în mandatul următor Parlamentul va găsi resurse de înțelepciune să discute și să legifereze niște limite minime și pentru droguri la volan, așa cum avem pentru alcool.

Lupta cu drogurile și toleranța zero față de ele la volan se poate face ținând cont de dovezile științifice care arată că nu orice cantitate de „drog” în sânge/urină = incapacitate de a conduce, și mai ales având grijă să nu restrângă drepturile cetățenilor nevinovați, printr-o legislație vagă și lacunară.

Iată care sunt pedepsele aplicate în toate țările UE în cazul depistării sub influența drogurilor la volan (sursa):

(CP – Cod Penal, CR = Cod Rutier, CA = Cod Administrativ, LCD – Legea Combaterii Drogurilor, LST – Legea privind Siguranța Traficului)

 

UPDATE 27 ianuarie 2025

Decizia ICCJ: Pentru existența infracțiunii de a conduce sub influența substanțelor psihoactive trebuie demonstrat că șoferului i-a fost afectată capacitatea de a conduce

Până la schimbarea legislației în materie, o soluție temporară a fost furnizată la 27 ianuarie 2025 de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Aceasta spune că șoferii care vor fi depistați la testările din trafic, cu substanțele interzise în sânge, pot suferi consecințe legale prevăzute de Codul penal și de Codul rutier numai în măsura în care o expertiză medico-legală confirmă că respectivele substanțe le-au afectat capacitatea de a conduce mașina.

Înalta Curte fusese sesizată de Curtea de Apel Brașov și Curtea de Apel Cluj, pentru lămurirea sintagmei din lege privind persoana „aflată sub influența unor substanțe psihoactive”, dacă aceasta se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la ICCJ a stabilit că este nevoie și de demonstrarea faptului că a fost afectată capacitatea șoferului de a conduce:

„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”, a decis ÎCCJ.

În consecință, decizia ICCJ întărește ceea ce deja mulți specialiști au spus, că simpla prezență în corp a unei substanțe nu echivalează cu  influențarea capacităților persoanei respective, această influență poate fi depistată printr-o expertiză medico-legală, care va fi obligatorie în toate cauzele.

Propunere legislativă: Aroganța candidatului la președinție îi scade la jumătate subvenția de la stat

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH a transmis grupurilor parlamentare și Guvernului o propunere de modificare a legii finanțării activității partidelor și a campaniilor electorale, care să stimuleze participarea candidaților la dezbateri electorale reale, la prezidențiale

Acum că s-a stabilit și data alegerilor, iar candidații la președinție își fac curaj să iasă în față, APADOR-CH propune o modificare legislativă benefică pentru democrație. Concret, propunem ca cheltuielile cu campania, rambursate de stat candidaților care au obținut cel puțin 3% din voturi, să fie înjumătățite în cazul în care candidatul respectiv a refuzat să participe la dezbateri electorale cu contracandidații. Este o sancțiune pe măsura aroganței candidatului, care i-a privat astfel pe alegătorii care-i și plătesc acea subvenție de dreptul de a-i vedea calitățile reale în timpul unei confruntări electorale reale.

Ce spune legea actuală

Potrivit art. 4 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, la alegerile pentru Preşedintele României se pot prezenta candidaţi propuşi de partide politice sau alianţe politice, precum şi candidaţi independenţi. Partidele şi alianţele politice pot propune numai câte un singur candidat.

Partidele care au propus candidați sau candidații independenți fac diverse cheltuieli pentru susținerea campaniei electorale. O prevedere din Legea nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, respectiv art. 48 al. 3 din această lege, stabilește că, dacă un candidat obține cel puțin 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional, banii cheltuiți în campanie de partidul care l-a propus/de candidatul independent se restituie de către stat, prin Autoritatea Electorală Permanentă. Regula a fost valabilă și în cazul alegerii actualului președinte, care, în mod sfidător, a evitat toate dezbaterile electorale cu ceilalți candidați, inclusiv în turul 2 al alegerilor, când nu avea decât un singur contracandidat.

Cât ne-a costat alegerea președintelui în funcție

Cei mai scumpi candidați au refuzat să participe la dezbateri în 2019 – foto EuropaFM

Concret, raportările Autorității Electorale Permanente arată că statul a cheltuit pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale din 2019 suma de 35.686.458 de lei (7,1 milioane de euro), bani care au fost plătiți candidaților care au obținut cel puțin 3% din voturile exprimate. În ordinea sumelor cheltuite (bani privați+publici), aceștia au fost:

  • Viorica Dăncilă (PSD) – 19.446.951,64 de lei
  • Klaus Iohannis (PNL) – 18.400.000,00 de lei
  • Mircea Diaconu (ProRomânia) – 16.236.955,54 de lei
  • Toader Paleologu (PMP) – 7.061.632,98 de lei
  • Dan Barna (USR/PLUS) – 6.428.831,61 de lei
  • Kelemen Hunor (UDMR) – 443.534,50 de lei

Desigur, aceste cheltuieli publice par insignifiante raportate la cheltuielile cu deplasările externe făcute în anii de mandat de către actualul președinte, dar chiar și așa sunt niște bani pe care noi toți îi plătim și ar trebui să putem vedea înainte ce anume alegem de ei.

Urmează încă o campanie cu candidați fantomă?

Utilitatea unor dezbateri electorale „față în față” între principalii candidați la președinție s-a văzut mai ales în acest an, când, o dezbatere publică între cei doi principali candidați la președinția SUA a relevat marile probleme pe care le avea un candidat (probleme de concentare, de coerență), care au dus, relativ rapid, la retragerea acelui candidat, tocmai ca urmare a prestației din cadrul acelei dezbateri publice.

Dacă dezbaterile publice între candidați sunt deosebit de utile în SUA, nu există motive pentru ca aceste dezbateri publice să nu fie la fel de utile și în România. Societatea română ar trebui să-și ia măsuri de precauție, ca să nu mai existe un precedent Iohannis, care a evitat dezbaterile cu toți candidații, atât în turul 1, cât și în turul 2 al alegerilor.

Iar „oferta” de acum a partidelor (care au discutat aproape trei luni doar dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în septembrie sau în noiembrie/decembrie) anunță o nouă situație în care candidații la președinție vor evita întâlnirile directe, pentru ca oamenii să nu le vadă lipsa de substanță și pregătire. Hologramele nu se vor privite de aproape și cu prea multă atenție.

E nevoie de o măsură care să stimuleze participarea candidaților la astfel de dezbateri, pentru ca partidele puternice, ai căror candidați au cele mai mari șanse de a fi aleși în funcția de președinte, partide cărora li se rambursează de la stat (adică de la cetățeni) cheltuielile din campania electorală prezidențială, să nu mai trateze cu aroganță și superioritate cetățenii, evitând să-și „expună” candidații unor dezbateri publice, în cursul cărora, simplii cetățeni și-ar putea forma o opinie corectă despre respectivii candidați.

Propunerea APADOR-CH: tăierea la jumătate a alocației de la buget

Același raționament este valabil și pentru candidații independenți. Iar stimulul cel mai potrivit pentru participarea la dezbateri electorale a candidaților (propuși de partide sau independenți) este cel legat de rambursarea de către stat a cheltuielilor aferente campaniei electorale. Dacă evită participarea la dezbaterile naționale, cel puțin să sufere din punct de vedere bănesc, prin reducerea sumelor ce le sunt rambursate de stat. Mai precis, o reducere semnificativă, la jumătate, a sumei care este rambursată de stat pentru cheltuielile din campanie, pentru candidații care nu participă la cel puțin trei dezbateri publice, pentru fiecare tur al alegerilor prezidențiale.

Este cât se poate de normal ca partidele/independenții să primească bani mai puțini de la cetățeni, pe măsura aroganței cu care îi tratează.

În acest scop, este nevoie de o completare a legii finanțării partidelor și campaniilor electorale, respectiv este nevoie de introducerea unui articol nou, art. 48/2, cu 4 alineate, după art. 48/1 din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Articolul nou are următorul conținut:

Art. 48/2. – (1) În cazul neparticipării unui candidat, pe durata campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, la cel puțin 3 dezbateri electorale cu alți candidați, pentru fiecare tur de alegeri, organizate de una din primele trei televiziuni situate în topul audiențelor la nivel național, suma totală ce poate fi rambursată pentru cheltuielile din campania electorală pentru alegerea Preşedintelui României, conform art. 48 al.3 din Legea nr. 334/2006, se reduce cu 1/2.

(2) Cu cel putin 10 zile înainte de data începerii campaniei electorale, Consiliul Național al Audiovizualului va stabili și comunica public, pe baza datelor privind audiențele la nivel național, din ultimele 6 luni, care este ordinea primelor trei televiziuni prevăzute la al. (1).

(3) Reducerea cu 1/2 a sumei rambursabile se face prin decizie a Autorității Electorale Permanente, care poate fi sesizată de orice persoană sau se poate sesiza din oficiu. Decizia de reducere a sumei rambursabile sau decizia de respingere a sesizării se comunică persoanei care a făcut sesizarea și candidatului la care se referă sesizarea, în termen de 5 zile de la adoptarea deciziei.

(4) Decizia de reducere a sumei rambursabile și cea de respingere a sesizării pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competentă, de către persoana care a făcut sesizarea ori de candidatul la care se referă decizia. Hotărârea instanței este definitivă.”

Rolul acestui nou text legal propus este de a prevedea ca acei candidați care nu se vor prezenta la cel puțin trei dezbateri publice cu alți candidați, în fiecare dintre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, să primească doar jumătate din suma care li se poate rambursa de stat pentru cheltuielile efectuate în campania electorală.

Vă vom ține la curent cu răspunsurile sau reacțiile primite de la partide și Guvern la această propunere.

 

UPDATE 14 august 2024

Guvernul s-a spălat pe mâini și a trimis propunerea noastră către Autoritatea Electorală Permanentă, care ne-a răspuns că ar trebui modificate mai multe legi pentru asta, dar că în general nu e treaba ei s-o facă, ci a Parlamentului.

Citește răspunsul Autorității Electorale Permanente integral

Permisul înapoi plus 300 de lei despăgubiri pentru șoferii nevinovați

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Propunerea APADOR-CH de modificare a Codului rutier în cazul șoferilor privați pe nedrept de permisul de conducere în urma unui test rapid antidrog

Deși momentan guvernul crede că a rezolvat problema testelor rapide antidrog care dau erori, nedreptatea care li se face șoferilor victime ale testelor fals pozitive rămâne, fie ea pentru 3 zile sau mai mult. Presa a relatat deja despre mai multe cazuri de șoferi care au avut de suferit de pe urma interacțiunii cu testele rapide și cu zelul polițienesc. Unii au pierdut doar timp și bani, până când au fost declarați nevinovați, alții și-au pierdut locul de muncă sau reputația, doar pentru că au avut ghinionul să li se aplice un test antidrog în urma căruia a reieșit că paracetamolul e la fel de grav ca și cocaina.

Nu negăm necesitatea luptei cu drogurile, mai ales la volan, însă asta nu trebuie să se petreacă cu prețul nedreptăților făcute unor oameni nevinovați. Orice persoană căreia i-a fost retras permisul de conducere în baza unui test rapid, infirmat ulterior de analiza toxicologică, a fost privată fără temei faptic de dreptul de a conduce, drept dobândit în baza unui examen și care poate fi exercitat numai în baza unui permis care nu a fost retras sau suspendat.

Privarea fără temei de acest drept, care deși nu este fundamental, este un drept dobândit prin absolvirea examenului de specialitate, produce un prejudiciu persoanei, care a fost victima erorilor de calibrare, setare sau funcționare a aparatelor pentru testare rapidă. Acest prejudiciu trebuie acoperit de instituția responsabilă de efectuarea testelor rapide și de retragerea/reținerea permisului de conducere, respectiv de către MAI.

Soluția rezonabilă de acoperire a prejudiciilor produse persoanelor prin retragerea fără temei a permiselor de conducere este acordarea unei sume fixe de bani, de exemplu 100 lei, pentru fiecare zi în care permisul nu poate fi folosit, fiind retras, până la data restituirii acestuia.

APADOR-CH a transmis către Ministerul Afacerilor Interne, Guvern și Parlament o propunere de completare a Codului rutier menită să despăgubească șoferii victime ale unor astfel de situații. Concret, este vorba de completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin introducerea la art. 113 a unui nou alineat, (3), cu următorul conținut:

Art. 113

„(3) Persoana căreia i-a fost retras permisul de conducere pe baza rezultatului unui test rapid, infirmat ulterior de analiza toxicologică efectuată, va primi de la Ministerul Afacerilor Interne daune compensatorii în cuantum de 100 lei/zi, de la data reținerii/retragerii permisului și până la data restituirii permisului. Plata daunelor compensatorii se face, din inițiativa Ministerului Afacerilor Interne, în termen de maximum 10 zile de la data restituirii permisului.”

Chiar dacă, după ultima modificare a reglementărilor din domeniu, termenul maxim în care persoana poate rămâne fără permis, în urma unui test rapid eronat, este de 3 zile (72 ore), este nevoie de daune compensatorii și pentru aceste 3 zile. În cazul unor datorii către stat, chiar și o întârziere de o zi la plată are consecințe serioase, de exemplu plata de penalități de întârziere sau blocarea conturilor. Este nevoie de aceeași strictețe și în oglindă, când e vorba despre repararea încălcărilor de drepturi ale cetățenilor, nu doar ale statului.

Reamintim că APADOR-CH a făcut încă din luna aprilie 2024 o propunere de modificare a legislației existente, pentru ca poliția să restituie permisele de conducere în 15 zile, chiar dacă rezultatul analizei de sânge întârzie, considerând că nu trebuie să plătească cetățeanul pentru proasta organizare a statului. Răspunsul primit de la MAI la această propunere a fost aproape persiflant – poliția ne-a zis că dacă ar restitui permisele înainte de a fi gata analizele INML s-ar lenevi și n-ar mai face analizele deloc. A fost nevoie de un scandal public față de ordonanța care nedreptățea și mai mult șoferii pentru ca premierul să reacționeze și să-i ceară ministrului de interne să „asculte de societatea civilă”.

Cerem acum atât premierului, cât și parlamentarilor de la toate partidele să pună drepturile cetățenilor pe primul loc, așa cum e normal într-o societate democratică, și să gândească temeinic înainte de a legifera. Numai așa se construiește încredere în instituțiile statului.

Cerem AVP să atace Ordonanța care lasă șoferii fără permis dacă refuză testarea rapidă

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH îi cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență nr 84/2004, care prevede că șoferii care refuză testele rapide și le preferă pe cele de sânge își vor pierde permisul de conducere până la aflarea rezultatelor testelor de sânge. Această ordonanță a stârnit pe bună dreptate nemulțumirea cetățenilor, pentru că în loc să rezolve o problemă, o înrăutățește.

Erorile date de testele antidrog rapide, folosite de Poliția rutieră, au ajuns în ultimii ani până la 40%. Cel puțin o mie de oameni au rămas fără permis nevinovați (conform statisticilor oficiale) și au fost nevoiți să aștepte și până la un an rezultatele testelor de sânge făcute în laboratoarele de medicină legală.

În acest context, cetățenii au început să solicite polițistului de teren efectuarea direct de analize de sânge/urină, la spital, ca să evite să rămână fără permis până când ies rezultatele de sânge, ceea ce a nemulțumit poliția. Dar, cauzele nemulțumirilor, atât ale cetățenilor, cât și ale poliției (care a ajuns să impute cetățenilor și faptul că se tratează cu medicamente, gen Nurofen, care confuzează testele rapide) trebuie dezbătute, pe larg, în Parlament, înainte de adoptarea unei reglementări.

APADOR-CH a făcut de altfel, încă din luna mai 2024, o propunere de modificare legislativă care ar fi rezolvat parțial această situație, până la rezolvarea instituțională a blocajului din laboratoarele IML. Însă Guvernul a ales încă o dată să refuze și varianta dezbaterii din Parlament a acestor noi modificări de lege și a optat, prin adoptarea OUG 84/2024, să se substituie legiuitorului, ceea ce încalcă art. 115 al. 4 din Constituție.

Cerem, așadar, Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională Ordonanța de urgență (OUG) nr. 84/2024, pentru că nu întrunește condițiile prevăzute de Constituție pentru adoptarea unui astfel de act normativ, înrucât îi lipsește caracterul urgent, astfel cum a fot definit în jurisprudența Curții Constituționle.

Potrivit art. 115 al. 4 din Constituție, „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. În curpinsul OUG 84/2024, motivarea urgenţei şi a situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată este următoarea:

  • existenţa unor dificultăţi în abordarea acestui fenomen în mod integrat şi eficient, cu riscuri asupra siguranţei rutiere.
  • lipsa unor instrumente legale şi a unor mecanisme adecvate care să permită implicarea instituţiilor publice, a entităţilor de drept privat şi a societăţii civile în prevenirea şi combaterea acestor fenomene.

Este evident că, în raport de motivele prezentate de Guvern în cuprinsul acestei OUG, nu există justificare constituțională, în sensul art. 115 al. 4 din Constituție, pentru adoptarea, în regim de urgență, a unei reglementări cu putere de lege, prin evitarea Parlamentului, ca for decizional în care se adopta normele cu putere de lege.

Prin OUG 84/2024 sunt aduse prejudicii cetățenilor, de exemplu, prin eliminarea dreptului de opțiune între efectuarea unui test antidrog rapid (cu o rata de eroare de 40%) și efectuarea unor analize antidrog prin recoltarea de sânge/urină. Conform OUG 84/2024, cine nu va accepta test rapid (și eronat) va rămîne fără permis.

În jurisprudența Curții Constituționale a României (CCR) s-a stabilit că „situația extraordinară ce necesită o reglementare urgentă”, situație care poate justifica adoptarea unei ordonanțe de urgență, nu poate fi confundată cu nerăbdarea sau graba Guvernului de a adopta o anumită reglementare și exclude orice fel de culpă a Guvernului care a dus la întârzieri în adoptarea pe căile obinuite (adică, printr-o lege adoptata de Paralment) a respectivei reglementari, pentru care se dorește emiterea unei ordonanțe de urgență. Ceea ce nu este valabil în cazul de față.

 

Sesizarea transmisă Avocatului Poporului, integral

 

Răspunsul primit de la Avocatului Poporului, la această solicitare

Poliția Română se joacă la păcănele cu prezumția de nevinovăție

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Motivul absurd pentru care Ministerul de Interne refuză să schimbe regulile de restituire a permiselor auto, deși rezultatele testelor de sânge întârzie cu anii la IML

Testarea conducătorilor auto pentru depistarea consumului de alcool sau droguri în România este încă o ocazie în care statul român ne arată că nu dă doi bani pe drepturile cetățeanului. Procentele mari de rezultate fals pozitive ale testelor rapide folosite de poliție și perioadele lungi, uneori depășind un an de zile, de așteptare a rezultatelor analizelor de sânge făcute în laboratoarele IML, au lăsat mulți șoferi fără permis de conducere deși nu erau vinovați.

La finele lunii mai 2024, APADOR-CH a transmis grupurilor parlamentare și Guvernului o propunere de modificare legislativă prin care s-ar fi rezolvat parțial acest blocaj existent de ani de zile în domeniul testărilor antidrog la volan. Concret, APADOR-CH a propus ca poliția să restituie permisele de conducere în 15 zile, chiar dacă rezultatul analizei de sânge întârzie, considerând că nu trebuie să plătească cetățeanul pentru proasta organizare a statului. Într-o țară normală la cap, cetățeanul ar trebui chiar despăgubit de stat pentru perioada în care a stat fără permis, deși era nevinovat.

În afara unui reprezentant AUR, care ne-a transmis un mesaj de încurajare pe Facebook, niciun alt parlamentar român nu a fost interesat de acest subiect, cât să-l pună măcar în discuție în Parlament. Guvernul, la rândul său, a pasat sarcina formulării unui răspuns la IGPR, care ne-a transmis zilele trecute un text amplu dar, deloc surprinzător, negativ.

În multe cuvinte meșteșugite, IGPR ne asigură că testele rapide folosite de Poliția Română sunt foarte bune. Că – spune producătorul lor – au fost aprobate și testate chiar de către Departamentul pentru Transport al Statelor Unite ale Americii și că nu dau erori decât în limitele admise de diverse foruri de control ale UE. Că de vină ar fi de fapt chiar și reactivii din laboratoarele IML, care nu pot acoperi spectrul mare de substanțe psihotrope care circulă acum libere pe șoselele patriei. Că însăși Curtea Constituțională a zis că reținerea permisului de conducere nu poate fi interpretată ca o încălcare a prezumției de (ne)vinovăție, întrucât dreptul de a conduce autovehicule nu e unul fundamental.

E adevărat că dreptul de a conduce mașina nu este fundamental, însă libertatea de circulație este. Iar libera circulație (articolul 25 din Constituție) nu se face doar pe jos sau cu autobuzul, trenul, avionul, ci si cu autoturismul propriu. Acest drept poate fi îngrădit doar dacă există temeiuri de fapt și de drept. În cazul testelor rapide, din cauza ratei mari de eroare, rezultatul lor nu poate oferi un temei de fapt pentru restrângerea dreptului la libera circulație.

IGPR confundă și în răspunsul oficial prezumția de nevinovăție

În fine, după acest expozeu juridico-chimic, IGPR ne-a spus și că nu e de acord cu propunerea noastră, de restituire a permisului în 15 zile, deoarece asta i-ar lenevi și mai tare pe angajații IML și ar ajunge să nu mai facă deloc analizele alea de sânge pe care nu reușesc acum să le dea gata într-un an.

Citești și te crucești!

Pe scurt, Poliția stimulează instituțiile statului să-și facă datoria pe pielea cetățeanului. Lasă mii de șoferi la poarta IML, ca să le bată obrazul celor de acolo să-și cumpere substanțe și să-și angajeze oameni mai mulți, ca să facă față valului de „drogați” pe care-i găsește Poliția rutieră în trafic. Cetățeanul să facă bine să stea pe bară, chiar nevinovat fiind, că nu s-a născut cu volanul în mâini și nici statul nu e obligat să-i respecte lui prezumția de nevinovăție.

În același timp cu răspunsul primit de la IGPR, am aflat însă că Guvernul a modificat totuși, pe genunchi, Codul Rutier, și singura soluție găsită pentru rezolvarea problemei reale a testelor fals pozitive și a cozilor de la IML a fost să permită ca analizeze de sânge să fie făcute și la alte laboratoare ale poliției, nu numai la cele IML. În plus, ne anunță triumfător Guvernul, poliția nu va mai deschide automat dosare penale șoferilor ale căror teste rapide ies pozitive, ci se va aștepta rezultatul testelor de sânge făcute și în laboratoarele poliției.

Așadar, în loc să îndrepte o nedreptate flagrantă – suspendarea fără temei a unui drept, fie el și nefundamental – statul român face niște artificii legale menite până la urmă să privilegieze tot instituțiile statului. Poliția va munci mai puțin acum, adică va deschide mai puține dosare penale (cam cu 40% mai puține), numai în cazul testelor de sânge pozitive, iar aceste teste se vor face inclusiv în laboratoarele poliției, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la independența acelor laboratoare față de organul punitiv al statului. Polițistul de la rutieră suspendă permisul, polițistul de la laborator analizează sângele șoferului și stabilește dacă colegul de la rutieră a greșit sau nu.

Între timp, poliția îi sfătuiește pe cetățeni, prin intermediul presei, să citească „cu atenție” prospectele medicamentelor pe care le folosesc – unele pentru diabet, altele antiinflamatoare sau simple pastile pentru răceală – care pot da rezultate fals pozitive la testele rapide. Așadar, poliția admite că există teste fals pozitive, dar preferă să lase povara pentru proasta organizare a statului și pentru refuzul de a raționa al legiuitorilor, în continuare pe umerii cetățeanului ghinionist. Mai ales pe umerii acelor cetățeni care nu cunosc pe nimeni nici la IML, nici în poliție, și nu-și pot recupera permisul de conducere suspendat eventual pentru că au luat un nurofen cu o seară înainte de a conduce sau pentru că au făcut diabet și sunt obligați să ia medicație permanent, fără ca asta să le afecteze capacitatea de a conduce mașina.

Statul român și Poliția Română se joacă ca la păcănele cu drepturile noastre și cu prezumția de nevinovăție. Pe modelul marilor firme de jocuri de noroc, atât de profitabile din țara asta, ar putea și poliția să-și redenumească campaniile de testări rapide din trafic Testano sau Supertest. Căci rezultatele lor sunt tot o loterie pentru șoferi.

Principiul proiecției pe verticală a disprețului față de lege și public în Poliția Română

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

De ce se supără poliția când o întrebi dacă are proceduri interne de raportare a ilegalităților

O solicitare de informații publice, cu întrebări clare și simple, despre ce fel de proceduri interne are Poliția Română ca să gestioneze eventualele avertizări de integritate, a stârnit enervarea polițistului responsabil cu răspunsurile în instituția de la București, urmată de o avalanșă de răspunsuri țâfnoase copy-paste de la celelalte inspectorate județene, cu foarte mici excepții păstrând chiar și aceeași greșeală gramaticală făcută de colegul de la centru.

Concret, APADOR-CH a întrebat IGPR, în octombrie 2023, dacă poliția a stabilit o procedură internă de raportare pentru avertizorii de integritate. Conform legii avertizorilor (Legea nr. 361/2022), instituțiile publice și firmele private sunt obligate să aibă astfel de proceduri clare, aduse la cunoștința angajaților și afișate pe paginile lor de Internet. Orice angajat ar trebui să știe, la locul lui de muncă, cum poate semnala pe filieră internă eventuale încălcări ale legii, făcute chiar de colegi sau șefi, și trebuie să aibă la dispoziție un canal sigur de raportare, sau mai multe, (telefon, email, chat) pe care le poate folosi inclusiv anonim.

Primul răspuns primit de la IGPR la această cerere – în octombrie 2023 – spunea cu cuvinte meșteșugite (cum ar fi „principiul proiecției verticale” – că procedurile ar fi în lucru.

În aprilie 2024 i-am întrebat din nou, mai clar, dacă totuși au stabilit procedurile alea, când, cine e responsabil cu ele și unde sunt afișate? Firește, am cerut să ne traducă și ce înseamnă acest „principiu al proiecției verticale” din răspunsul precedent.

În luna mai am primit încă un non-răspuns (adică ni s-a răspuns la o singură întrebare din cinci), în care responsabilul cu informațiile publice din IGPR spunea că ar fi avut deja cinci avertizări de integritate, dar au considerat că patru dintre ele nu sunt eligibile, conform prevederilor legale. Un motiv în plus să insistăm cu procedurile alea prevăzute de lege, pentru că era clar că oamenii nu știu cum să raporteze neregulile din instituție, de vreme ce patru din cinci greșiseră procedura.

Nimic despre „principiul proiecției verticale”.

A treia revenire pe același subiect, tot în luna mai 2024, a fost de natură să-l enerveze pe polițistul responsabil cu informațiile publice de la IGPR, care ne-a transmis un răspuns țâfnos, în care spunea pe scurt că Poliția e o instituție responsabilă, capabilă să aplice o lege și s-o interpreteze, că are proceduri, sunt afișate unde trebuie „iar angajaților li s-a adus la cunoștință posibilitățile legale de care beneficiază sau pe care le pot uzita”.

În continuare „principiul proiecției verticale” rămânea învăluit în mister.

Cum între timp transmisesem aceeași solicitare și tuturor celor 41 de Inspectorate Județene de Poliție (pe verticală, dar în jos cum ar veni) plus Direcției de Poliție București, ne-am trezit curând cu 40 de răspunsuri copy-paste după răspunsul țâfnos de la IGPR, majoritatea dintre ele păstrând și dezacordul din final.

Până la data publicării acestui text numai IPJ Prahova nu a răspuns deloc solicitării de informații publice.

Spre onoarea lor gramaticală, au corectat greșeala colegului de la centru doar responsabilii cu informațiile publice din: București, Bihor, Brăila, Buzău, Covasna, Caraș-Severin și Giurgiu.

Singura excepție notabilă de la disprețul polițienesc general și județean a venit de la Brașov. De aici ni s-a răspuns la obiect, adică data la care a fost adoptată procedura internă și adresa de Internet la care se găsește ea. Informații simple care, sperăm, nu dăunează Poliției Române.

 

Așadar, un singur reprezentant al Poliției Române, domnul Daniel Zontea de la IPJ Brașov, a luat în serios Legea 544/2001 și a respectat-o, în timp ce ceilalți 41 de colegi de-ai lui au preferat să încalce o lege, să asculte orbește de ordinul de la centru, răspunzând la o solicitare legală de informații publice dând copy-paste după disprețul colegului de la IGPR.

Probabil asta înseamnă „principiul proiecției verticale”. Așa se proiectează în poliție disprețul față de public și față de lege.

Nu putem decât să ne imaginăm cum se comportă Poliția Română cu acei polițiști care sesizează și raportează nereguli în sistem, dacă reacționează atât de disprețuitor față de o organizație de drepturile omului care solicită o informație publică legitimă.

Aceasta nu este, de altfel, prima experiență a APADOR-CH cu secretomania Poliției Române. În 2015 i-am cerut manualul de bune practici, în baza căruia erau instruiți polițiștii, cum să se comporte în interacțiunile cu cetățenii. A durat doi ani și a fost nevoie să câștigăm în instanță dreptul consfințit de Legea 544/2001, ca să primim acel manual.

Vom continua să cerem Poliției Române să respecte Legea avertizorilor de integritate și să-și facă proceduri clare, transparente, de raportare internă.

UPDATE 11 iunie 2024 – La a treia solicitare de informații publice, în care am cerut din nou o copie după procedura de raportare și care sunt responsabilii din cadrul instituției, IGPR ne-a transmis un răspuns în care ne anunță că procedura există, dar e secretă – „poate conduce la înregistrarea unor riscuri și vulnerabilități de ordin instituțional, ținând cont de misiunile și specificul activităților Poliției Române” – în schimb au pus până la urmă pe site-ul poliției canalele de raportare. Nu a fost nevoie decât de câteva luni de zile și trei solicitări de informații din partea noastră, pentru ca Poliția română să respecte o lege. Cât de cât.

Trimițând cea de-a treia solicitare de informații publice și către celelalte IPJ-uri, am început să primim, zilele astea, a doua rundă de răspunsuri copy-paste după răspunsul de la centru, cu tot cu formula magic-prețioasă că dacă ar furniza procedura de raportare ar vulneravbiliza instituția: „poate conduce la înregistrarea unor riscuri și vulnerabilități de ordin instituțional, ținând cont de misiunile și specificul activităților Poliției Române”.

Cum este redusă la tăcere presa, cu ajutorul justiției

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

  • Libertatea de exprimare este limitată în România din cauza daunelor morale mari, cerute de la jurnaliști în instanțe;
  • România este condamnată la CEDO din cauza asta;
  • APADOR-CH a propus o modificare a Codului civil pentru limitarea daunelor morale cerute pentru defăimare;
  • Ministerul Justiției și CSM nu au fost de acord;
  • Și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei recomandă o limitare a daunelor acordate prin justiție, pentru evitarea autocenzurii în presă;

În cel puțin 20 de procese deschise în România în ultimii ani (2022-2023), jurnaliștilor acuzați de defăimare li s-au cerut daune morale cuprinse între 50.000 și 2 milioane de euro. În cursul judecății sumele au fost reduse de judecători sau procesele au fost respinse ca nefondate, totuși efectul acestora a fost descurajant pentru jurnaliști și a produs autocenzură.

România are deja mai multe condamnări la CEDO pe această temă, adică pentru îngrădirea libertății de exprimare garantată de articolul 10 din Convenție, pe motiv de defăimare. Cauza Ghiulfer Predescu v. Romania (2017) este în continuare una pe care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei nu o consideră închisă, deoarece statul român nu a luat măsurile necesare pentru a se asigura că astfel de cazuri nu se vor repeta.

I se reproșează statului român exact lipsa de predictibilitate a reglementărilor privind stabilirea cuantumului despăgubirilor morale care se acordă în cazurile de defăimare. Din 2017 până acum alte nouă cazuri similare din România au ajuns la CEDO.

 

Problema – jurnaliști sunt hărțuiți în instanță

Un exemplu recent al riscurilor generate de actualul sistem de reglementare este cazul redacției Context, căreia i-au fost solicitate de către un om de afaceri daune în valoare de 3,4 milioane euro, din care 100.000 de euro pentru „stresul cauzat de investigațiile jurnalistice”, care arătau că statul român a investit 2 milioane de euro, bani europeni, într-un teren de golf care nu a fost realizat niciodată. În urma publicării investigației Context, DNA a deschis un dosar penal pentru a investiga cazul. De asemenea, statul român a câștigat recent un proces în care a cerut recuperarea banilor plătiți pentru construcția terenului de golf.

Un alt caz este al jurnaliștilor de la „Reporter de Iași”, dați în judecată de patronul publicației „Bună ziua Iași” pentru o serie de investigații care arătau legături de afaceri dintre acesta și primăria orașului, investigații care au dus și la deschiderea unei anchete DIICOT. În acest caz au fost cerute daune morale de 100.000 de euro, pentru defăimare.

Desigur că jurnaliștii își vor găsi în cele din urmă dreptatea, dacă nu în țară, măcar la CEDO, însă până atunci vor avea de gestionat stresul de câțiva ani al proceselor în care li se cer daune imense doar pentru că și-au făcut meseria.

O problemă este și cu jurnaliștii care se întâmplă să greșească, folosind cu bună credință informații care se dovedesc ulterior că au fost false. O astfel de situație le poate fi fatală, căci e de ajuns să greșească o dată și să fie condamnați să plătească daune materiale care îi vor falimenta.

Dacă, pentru o greșeală, un ziarist poate fi obligat la daune morale de 100.000 de euro, e evident că el va avea de ales intre autoconservare și practicarea profesiei la standardele normale. Cât de liberă mai este acea presă în care instanța aplică principiul ruletei rusești când acordă despăgubiri morale?

 

Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

În aprilie 2024, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a făcut o recomandare statelor UE, menită să contracareze utilizarea unor astfel de procese intimidante, denumite generic „împotriva participării publice”:

Plafonarea daunelor pentru reclamant

Statele membre ar trebui, în limitele posibilităților sistemelor lor juridice naționale, să prevadă plafonarea despăgubirilor, pentru a preveni sancțiunile financiare abuzive sau disproporționate pentru inculpați, care ar avea un efect de descurajare asupra participării lor publice și pentru a evita crearea de stimulente financiare la introducerea unei acțiuni în justiție.

 

Soluția APADOR-CH – plafonarea daunelor – neagreată de justiția română

Pe plan intern, APADOR-CH a făcut, în ianuarie 2024, o propunere de modificare a Codului civil, astfel încât în cazurile de defăimare, daunele morale să fie plafonate la un număr de salarii medii pe economie, un plafon predictibil, așa cum a cerut și Comitetul de Miniștri.

Din păcate atât Ministerul Justiției cât și CSM, cele două instituții cărora APADOR-CH le-a adresat propunerea, au respins idea, pe motiv că ar îngrădi libertatea de apreciere a judecătorilor, de a decide cuantumul despăgubirilor.

În România, așadar, libertatea de apreciere a judecătorilor reduce libertatea de exprimare a presei, deoarece atunci când știi că ai putea să fii condamnat să plătești daune materiale de zeci de mii de euro e firesc să te autocenzurezi când scrii pe anumite subiecte controversate.

Întrucât nu a avut succes cu autoritățile române, APADOR-CH a transmis astăzi Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei – organism însărcinat cu monitorizarea executării hotărârilor CEDO – o informare cu demersurile făcute în România și a cerut CM să nu închidă cauza Ghiulfer Predescu vs. România întrucât încă mai există pericolul pentru jurnaliști de a fi reduși la tăcere printr-o condamnare pecuniară exorbitantă, pentru defăimare.

Solicitările APADOR-CH către Consiliul de Miniștri:

  • Să ceară autorităților române să publice un plan de acțiune în grupul de cauze Ghiulfer Predescu vs. România;
  • Să ceară autorităților române să reconsidere propunerea de modificare a Codului civil, pentru limitarea daunelor morale în cazurile de defăimare;
  • Să ceară Institutului Național al Magistraturii să actualizeze cursurile pentru judecători, cu un accent pe cazurile de defăimare și încălcarea Articolului 10, privind libertatea de exprimare.

Citește informarea transmisă de APADOR-CH către Comitetul de Miniștri

Propunerea APADOR-CH pentru prevenirea abuzurilor generate de testele antidrog de jucărie, folosite de poliție

/in , , , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Cazul cântăreței Xonia – cel mai recent dintr-un șir de testări fals pozitive – arată indiferența totală a statului față de cetățenii care au ghinionul să tragă paiul scurt când se află la volan

 

Un caz recent, relatat în presă, readuce în discuție relația stat-cetățean, relație care nu prea are șanse să se normalizeze.

Mai concret, problema ridicată este cea a drugtestelor folosite de poliție și a gradului ridicat de eroare al acestora, sub forma rezultatului fals pozitiv.

În cazul unui rezultat pozitiv la examinarea cu drugtestul, conducătorului auto i se reţine permisul de conducere. Se întocmeşte şi dosar penal pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive. Totodată, conducătorul auto este condus la o unitate medico-legală sau la un spital, unde i se recoltează probe biologice, pentru a se stabili cu certitudine dacă în sângele acestuia există sau nu substanţe psihoactive. Examenul acestor probe biologice nu se face de către spital, ci doar de către unităţile medico-legale autorizate.

În practică, efectuarea analizei probelor biologice şi întocmirea raportului toxicologic de către unităţile medico-legale durează de la mult la foarte mult, de ordinul lunilor sau anilor. Spre exemplu, în cazul cântăreţei Xonia, durata a fost de circa 1 an. Iar rezultatul a fost că substanţele psihoactive nu erau prezente în organism, deşi drugtestul semnalase (fals) prezenţa cocainei în organism.

Până când vine rezultatul de la unitatea medico-legală cu rezultatul negativ, permisul de conducere este reţinut, adică titularul nu mai are dreptul să conducă autovehicule. Deşi nevinovat de consum de substanţe psihoactive, acel conducător auto este împiedicat să conducă luni de zile sau ani, fără niciun temei, în afară de un rezultat fals pozitiv la drugtest. Acest lucru i se poate întâmpla oricui are permis de conducere şi care, în viaţa lui, nu a consumat droguri.

Cu alte cuvinte, drugtestul, care este mai imprecis decât o prognoză meteo pe 6 luni, rata de eroare a rezultatelor fiind pe la 40%, conform relatărilor din presă, este elementul care stă la baza deschiderii unui dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și a reținetii permisului de conducere. Spre exemplu, conform publicației Europa Liberă, „Peste 1.000 de români care au fost <prinși> sub influența drogurilor în 2023 nu consumaseră, de fapt, substanțe interzise. Testările rapide pe care Poliția Română le-a făcut au fost confirmate de analizele la sânge în proporție de 62%. De ce apar atât de multe erori?”

Deci, pe baza unui rezultat fals pozitiv în urma testării cu drugtestul, o persoană suferă prejudicii grave: rămâne fără permis de conducere (permisul este deţinut de poliţist) şi i se deschide dosar penal. Dacă acel ghinionist testat este şi persoană publică, prejudiciul de imagine suferit este şi mai mare. Când sunt prezente şi televiziunile, apar întrebările indignate la adresa celui vinovat doar pentru că a dat peste un tester prost: „Regretaţi că v-aţi drogat?”, „De ce vă drogaţi şi conduceţi?”, „Ce exemplu daţi tinerilor?” etc.etc. Că, peste un an, se va stabili că rezultatul testului a fost eronat, intră la şi altele.

Unde mai este prezumţia de nevinovăţie? Unde este respectul faţă de cetăţean, care este abuzat de stat în mod grosolan, trezindu-se într-un labirint kafkian de probleme şi proceduri incorecte şi stupide? Din care nu poate ieşi decât după câteva luni sau ani. Cum poate fi acceptată existenţa unor consecinţe, grave, pentru un cetăţean care rămâne fără permis, se trezeşte cu dosar penal şi este expus oprobriului public pentru nimic, pentru o faptă inexistentă? Cum este protejat cetăţeanul faţă de aceste consecinţe grave şi nemeritate, generate de stat?

Când, după luni sau ani, vine rezultatul de la medico-legal, care e negativ, ce se întâmplă cu genialii care au construit un asemenea mecanism absurd? Nimic, absolut nimic, toţi fluieră discret şi se uită în altă parte. Aia e, ai avut ghinion! Faptul că trusa pentru testare nu diferă prea mult, ca acuratețe, de trusa medicală din setul de jucării „Păpuşa Barbie medic”, e un detaliu minor.

Ar fi ceva de făcut pentru a limita cât mai mult aceste abuzuri vădite ale statului. Dacă nu poate fi îmbunătăţită precizia drugtestelor (chiar nu există unele mai precise sau când creşte precizia, scade comisionul?), măcar ar trebui substanţial scurtată durata efectuării analizelor de către unităţile medico-legale. Acele rapoarte toxicologice întocmite de unităţile medico-legale constituie proba care e luată în seamă pentru finalizarea dosarului penal. Dacă raportul toxicologic este negativ, în acel dosar penal se dispune clasarea, dacă raportul e pozitiv, se ajunge la trimitere în judecată.

Probabil că nici durata efectuării raportului toxicologic nu poate fi scurtată. O să auzim din nou lamentări despre lipsa de personal, de fonduri, de substanţe etc.etc. Păi, se pune întrebarea, dacă statul nu are nici oameni, nici bani şi nici dotări, de ce iniţiază  nişte proceduri care îi scapă de sub control şi prejudiciază numeroşi cetăţeni nevinovaţi, cam 40% dintre cei testaţi?

Singura soluţie care ar lăsa şi medico-legalul să tărăgăneze cu lunile sau anii analizele, dar ar împiedica şi ca un cetăţean să fie privat pe nedrept, cu lunile sau anii, de posibilitatea de a conduce un autovehicul, ar fi stabilirea unui termen maxim în care unitatea medico-legală să finalizeze raportul toxicologic. Dacă raportul nu este finalizat în acel termen, permisul ridicat se va restitui, imediat, conducătorului auto. Soluţia este logică, întrucât, până la finalizarea raportului toxicologic nu există o probă certă în sensul că respectivul conducător auto a consumat substanţe psihoactive. Iar suferirea unor restricţii grave într-o perioadă îndelungată, în care nu există certitudine că persoana a comis o faptă ilicită, este pe deplin contrară prezumţiei de nevinovăţie.

Din punct de vedere tehnic, ar fi necesară completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu un nou caz în care permisul de conducere se restituie titularului, și anume în cazul în care unitatea medico-legală nu întocmește în termen de 15 zile de la recoltare raportul privind prezența în organism a substanțelor psihoactive.

 Un precedent oarecum similar îl constituie regula aprobării tacite, care operează, în anumite domenii, în relaţia administraţie publică – cetăţean, potrivit căreia dacă o solicitare nu este rezolvată într-un anumit termen, se prezumă că administraţia a fost de acord cu ea. Tot aşa, în cazul analizei medico-legale consecutivă unui drugtest, dacă raportul toxicologic nu este întocmit într-un anumit termen, trebuie să se prezume că nu există justificare pentru reţinerea permisului de conducere.

În acest sens, APADOR-CH a trimis grupurilor parlamentare propunerea de a introduce o nouă literă, (h), la art. 113 al. 1 (articol în care sunt prevăzute cazurile în care permsiul se restituie titularului) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu următorul conținut, textul rezultat fiind:

Articolul 113

(1) Permisul de conducere se restituie titularului:

(…)

„h) dacă instituțiile medico-legale autorizate nu întocmesc, în termen de 15 zile de la recoltare, raportul de analiză a mostrelor biologice privind prezența în organism a substanțelor psihoactive.”

Am ales să trimitem propunerea grupurilor parlamentare, întrucât am observat că Ministerul Justiției pare, în general, destul de reticent la modificări în favoarea cetățenilor. Vom reveni cu reacția parlamentarilor.

 

Cum a răspuns Direcția Rutieră din MAI la această propunere

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.