APADOR-CH
  • Home
  • Who we are
    • About APADOR-CH
    • Afilieri internaționale
    • APADOR-CH friends
    • Personal data processing practices of APADOR-CH
  • Parteneri
  • Activities
    • Detention Monitoring
    • ECHR
      • Information
      • Executarea hotărârilor CEDO
    • Legal advocacy
  • Projects
    • Ongoing projects
    • Finalized projects
  • Reports
    • Monitoring visits in police lock-ups
    • Monitoring visits in prisons
    • Law enforcement abuses
    • Rapoarte speciale
    • Annual Reports
  • Civil Rights
    • What are human rights
    • Useful Resources
  • Media
    • Press releases
    • APADOR-CH
      in Media
    • Editoriale Adevărul
    • Video
  • English
    • Română Română
    • English English
  • Search
  • Menu Menu

Archive for category: Buna guvernare

You are here: Home1 / Advocacy Legislativ2 / Buna guvernare

Văzând că se descurcă așa de bine cu guvernarea, armata vrea să preia și Internetul

09/11/2022/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Noul proiect de lege privind securitatea cibernetică prevede că MApN va avea atribuții sporite de apărare a fruntariilor virtuale ale patriei, va transforma Internetul național într-un câmp tactic și va chema la instrucție firmele private. APADOR-CH face cinci propuneri de modificare a legii, pentru demilitarizarea Internetului

 

Noul proiect de lege a securității cibernetice, aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Cercetării, conține mai multe prevederi de natură să militarizeze Internetul românesc, punându-l sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MApN). Sub pretextul asigurării securității spațiului cibernetic național, MApN obține puteri de coordonare, control și reglementare a spațiului virtual civil, lucru inadmisibil într-o societate democratică. APADOR-CH a formulat cinci propuneri de modificare a proiectului de lege.

1 Legea militarizează Internetul privat sub pretextul securizării

La Art. 3 al. 1 lit. c din proiect se prevede că legea aflată în dezbatere se aplică atât rețelelor și sistemelor informatice deținute de autorități și instituții publice, cât și persoanelor juridice care furnizează servicii publice ori de interes public. Practic, proiectul de lege vizează orice furnizor de internet şi orice reţele sau sisteme informatice, pentru că această activitate poate fi considerată ca fiind de interes public.

APADOR-CH cere eliminarea din lege a referirii la persoanele juridice care furnizează servicii publice ori de interes public și lăsarea unui spaţiu liber, care să nu intre sub reglementările cvasi militare ale acestui proiect de lege, pentru reţelele şi sistemele informatice „civile”, care nu interesează securitatea naţională. A introduce toate reţelele şi sistemele informatice în sistemul de protecţie a securităţii naţionale este excesiv şi dăunător pentru libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată.

2 Un consiliu consultativ va emite hotărâri obligatorii

La art. 8 din proiect se prevede că COSC (Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică) este un organ consultativ, care emite hotărâri obligatorii, ceea ce reprezintă un oximoron, deoarece organele consultative nu ar trebui să poată emite decât recomandări, nu hotărâri obligatorii.

3 Armata vrea să apere cu forța și Internetul civil

Art. 11 din proiect prevede că MApN „este autoritate competentă la nivel național în domeniul apărării cibernetice” primind atribuții în domeniul apărării cibernetice atât asupra rețelelor și sistemelor informatice militare și de apărare, cât și asupra sistemelor civile.

Aceasta indică o militarizare a spaţiului cibernetic, sub pretextul apărării securităţii acestuia. APADOR-CH consideră că ar fi de dorit ca spaţiul cibernetic să nu fie apărat de militari, ci de civili cu pregătire adecvată. Prin urmare asociația cere eliminarea din art. 11 a formulării „Ministerul Apărării Naționale, denumit în continuare MApN, este autoritate competentă la nivel național în domeniul apărării cibernetice”. Astfel, se păstrează doar partea din art. 11 care prevede că MApN se ocupă de problemele de securitate cibernetică strict militare.

4 MApN va conduce Internetul național ca pe o unitate militară

La art. 29 din proiect, se prevede că, în domeniul apărării cibernetice, MApN are şi alte atribuţii decât cele de a apăra și proteja sistemele și rețelele informatice aparținând MapN, cum ar fi:

– planifică și conduce operații în spațiul cibernetic prin Centrul Național Militar de Comandă;

– planifică și execută operații defensive în spațiul cibernetic, pe timp de pace, prin Comandamentul Apărării Cibernetice;

– dezvoltă și implementează capabilități militare de execuție a operațiilor în spațiul cibernetic prin Comandamentul Apărării Cibernetice;

– participă la activități de descurajare în spațiul cibernetic;

– elaborează și implementează politici și standarde în domeniul apărării cibernetice, în acord cu interesul național, precum și cu standardele și cerințele instituțiilor sau agențiilor NATO ori ale Uniunii Europene.

Toate aceste atribuţii acordate MApN de proiectul de lege, suplimentar faţă de atribuţia – rezonabilă – privind apărarea și protecţia sistemelor și rețelelor informatice aparținând MApN, vor duce la o implicare excesivă a militarilor în spaţiul cibernetic, care este de nedorit din perspectiva normală că spaţiul cibernetic, ca şi cel geografic, ar trebui să fie un spaţiu predominant civil, în care armata/autorităţile militare să nu aibă un rol central şi dominant, ci să reprezinte o excepţie, ca prezenţă, participare şi implicare.

APADOR-CH cere eliminarea din art. 29 din proiect a atribuţiilor prevăzute pentru MApN la lit. b,c,d,g şi i. Acestea, dacă sunt indispensabile menţinerii securităţii cibernetice, ar putea fi prevăzute pentru autorităţi civile, nu militare.

5 Recrutarea și instruirea furnizorilor de Internet

Art. 30 din proiect prevede că MApN poate convoca mediul privat pentru formare şi instruire periodică, după cum apreciază necesar, pe baza unor criterii pe care tot MApN le va stabili printr-o lege pe care urmează să o iniţiere.

APADOR-CH consideră că acest drept prevăzut pentru MApN este excesiv, dacă se pleacă de la premisa că societatea în care trăim este preponderent civilă şi că armata, deşi este o componentă indispensabilă a societăţii, nu este totuşi componenta primordială. Asociația cere eliminarea completă a articolului 30 din proiectul de lege.

Citiți propunerile APADOR-CH transmise Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării

Reacția MApN la propunerile APADOR-CH Răspunsul Ministerului Cercetării la propunerile APADOR-CH

 

Forma legii adoptată de Guvern în decembrie 2022

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/11/tastatura-armata2.jpg 530 800 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-11-09 09:04:452022-12-14 18:38:02Văzând că se descurcă așa de bine cu guvernarea, armata vrea să preia și Internetul

Cum s-a făcut de vom plăti tot noi greșelile din justiție

27/10/2022/in Articole, , Buna guvernare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Cele două propuneri ale APADOR-CH privind tragerea la răspundere a magistraților din cauza cărora România e condamnată la CEDO au fost ignorate și de parlamentari, dar și de contestatarii pachetului de legi – opoziția și AVP. Interese sau lipsă de profesionalism?

Suntem bombardați în ultima vreme cu știri apocaliptice din justiție. Unele dau ca sigură pierderea suveranității naționale în fața decadentei Europe, prin aceea că în noile legi ale justiției nu mai e sancționată nerespectarea deciziilor CCR. Altele atacă exact deciziile CCR care privesc prescripția și care ar face scăpați printre degetele rare ale aceleiași justiții „mii de infractori” nedovediți încă, pentru că justiția a fost prea lentă sau leneșă cu cercetarea și judecarea lor.

Desigur, ambele informații conțin sâmburele lor de adevăr, în funcție de locul din care sunt citite, dar ceea ce transmit ele, dincolo de doza de realitate, este faptul că în spatele tuturor acestora se află forțe oculte, care trag sforile ca să nu fie bine în justiție. Cât or fi forțe oculte și cât o fi prostie și lipsă de profesionalism la mijloc, rămâne de văzut.

Bunăoară, în privința răspunderii magistraților, APADOR-CH a avut câteva luări de poziție pe tema respectării deciziilor CCR și ce ar trebui prevăzut în noile legi pentru ca respectarea Constituției să nu devină opțională pentru unii. Nu au fost luate în seamă, deși erau de bun simț, iar din ce am aflat din presă nu au fost susținute doar de noi. Totuși în pofida amendamentelor cerute insistent și de alții, acele prevederi pur și simplu au fost ignorate. Opoziția a anunțat că atacă pachetul de legi ale justiției la CCR, la fel și Avocatul Poporului. Foarte bine, mingea e la CCR.

Totuși nu putem să nu ne întrebăm de ce contestatarii puterii care se manifestă momentan în Parlament nu acordă aceeași importanță și unei situații cel puțin la fel de problematice, dacă nu cumva mai gravă, trecută în liniște în același pachet de legi. Și anume: cum se face tragerea la răspundere a magistraților care dau dovadă de rea-credință sau gravă neglijență în exercițiu.

Este o temă de care APADOR-CH s-a ocupat de ani de zile, în încercarea de a descâlci ițele modului în care ajungem să fim condamnați la CEDO și să plătim toți, în solidar, pentru greșelile unor judecători sau procurori care nu pățesc nimic, ci ajung să se bucure liniștiți de pensile lor speciale. Cel puțin din 2010 până acum niciun judecător sau procuror nu a fost tras la răspundere pentru greșelile făcute în procese care ulterior au atras condamnarea României la CEDO.

De ce? Pentru că modul în care era redactată legislația făcea posibilă perpetuarea neglijenței autorităților în tragerea la răspundere a vinovaților. Despăgubirile sunt plătite de la buget, acest sac fără fund din care se înfruptă toată lumea care poate, dar mai departe gestionarii bugetului nu se îngrijesc să îi tragă la răspundere pe vinovați și să recupereze prejudiciul.

Am folosit, așadar, ocazia modificării legilor justiției pentru a transmite comisiei speciale din Parlament (și la Camera Deputaților și la Senat) propuneri concrete de îmbunătățire a legislației, astfel încât să nu mai plătim toți pentru greșelile unora. Iată pe scurt care erau propunerile noastre:

  1. Declanșarea acțiunii în regres, de către Ministerul Finanțelor, în maximum 30 de zile

Propunerea se referă la stabilirea, prin lege, a unui termen concret de 30 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și să ceară ca acesta să stabilească dacă respectivul judecător sau procuror a greșit cu rea intenție sau gravă neglijență. Acest termen de 30 de zile ar urma să înceapă de la data primirii de către MFP a hotărârii judecătorești în baza căreia trebuie să se plătească despăgubiri către victima unei erori judiciare. Astfel, în lege va fi prevăzut un termen cert, în care MFP este obligat să declanșeze procedura de recuperare a sumelor plătite de stat ca despăgubire pentru erorile judicare comise de magistrați.

Desigur, recuperarea de la magistrați a sumelor plătite pentru greșelile comise de aceștia nu se va face pentru orice greșeală, cât de mică, comisă de magistrat, ci doar în cazul în care se va stabili, de către CSM, că magistratul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență.

În proiectul de lege trecut de Parlament nu este prevăzut niciun termen pentru această sesizare, ceea ce perpetuează starea de fapt din prezent, când tragerea la răspundere a magistraților se prescrie pentru că instituțiile responsabile nu depun eforturile necesare, în timp util.

Fie MFP nu sesizează deloc CSM (considerând eronat că nu e treaba lui să recupereze banii), fie trimite sesizări tardive la CSM, ceea ce duce la imposibilitatea realizării în termen a procedurilor prealabile formulării unei acțiuni în regres. Sesizarea Plenului CSM de către MFP este doar începutul procedurii complexe și de durată care stabilește în final dacă magistratul respectiv a acționat cu rea intenție sau gravă neglijență.

Propunerea APADOR-CH a vizat completarea articolului 269 alineatul 3 din proiectul legii privind statutul magistraților, după cum urmează:

(3) În termen de 30 de zile de la primirea comunicării hotărârii definitive pronunţate în acțiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

  1. Introducerea posibilității angajării răspunderii patrimoniale a judecătorilor și în urma pronunțării unor hotărâri CEDO privind cauze civile, în urma cărora statul român trebuie să plătească despăgubiri

În present, răspunderea patrimonială a judecătorilor pentru obligarea statului român la plata de despăgubiri prin hotărâre CEDO poate fi angajată numai dacă hotărârea CEDO privește o cauză penală, nu și una civilă.

De aceea, APADOR-CH propunea introducerea în lege a unui alineat suplimentar care să se refere și la cauzele civile, întrucât în prezent legislația prevede (în teorie) tragerea la răspundere doar a magistraților care greșesc în cauzele penale. În acest sens, APADOR-CH propunea introducerea unui nou alineat, (3/1), la art. 269, cu următorul conținut:

(3/1) În termen de 30 de zile de la plata despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă, cu privire la o cauză civilă, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă obligarea statului la plata de despăgubiri este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Aceste propuneri, transmise de APADOR-CH de două ori către Parlament, nu au fost luate în seamă de politicieni. Dacă tot e la modă scenarita, nu putem să nu ne întrebăm și noi, ce e la mijloc: interes ca magistrații să fie deasupra legii sau lipsă de profesionalism? În care dintre cele două variante ar intra opoziția și AVP, care contestă doar unele articole din pachetul de legi, dar nu și pe acesta, care ar rezolva o disfuncționalitate ce trenează de ani de zile? Pare că bugetul public, ca și „micile” nedreptăți făcute de magistrați unora sau altora dintre justițiabili, nu sunt suficient de importante pentru a fi atacate la CCR.

Rămâne să plătim în continuare cu toții greșelile magistraților și să sperăm că nu ne vom număra și printre aceia judecați strâmb de aceștia. Căci a spera într-o creștere a profesionalismului în justiție este utopic, în condițiile în care și justiția e o oglindă a societății, ca și clasa politică până la urmă.

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/10/porc-spart.jpg 380 612 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-10-27 09:49:572022-10-27 09:51:27Cum s-a făcut de vom plăti tot noi greșelile din justiție

Pisica lui Schrödinger la Parlament

07/10/2022/in Buna guvernare, Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Camera Deputaților legiferează posibilitatea ca în România același text de lege să poată fi și constitutional, și neconstituțional, permițându-le magistraților să respecte sau nu hotărârile CJUE, CEDO, CCR sau ICCJ

 

APADOR-CH a formulat, în luna septembrie 2022, un set de trei propuneri pentru îmbunătățirea proiectului de Lege privind statutul magistraților, pe care le-a transmis comisiei speciale comune din Parlament, care se ocupă cu modificarea Legilor justiției. Numai una din trei a fost preluată parțial în forma adoptată de Camera Deputaților, dar cu o completare care face ca articolul respectiv să nu poată fi aplicat în practică.

Concret este vorba despre menținerea abaterii disciplinare a judecătorilor sau procurorilor care nu respectă hotărârile CCR. Această abatere fusese eliminată din proiectul de lege privind statutul magistraților, cu intenția de a le permite instanțelor să aplice hotărârile CJUE și atunci când acestea sunt în contradicție cu deciziile CCR – o explicație găsiți aici. Eliminarea acestei abateri ar fi deschis drumul unui haos juridic, instanțele fiind libere să respecte sau să ignore deciziile CCR, care de altfel sunt obligatorii pentru toată lumea.

Camera Deputaților a adoptat zilele astea o formă a Legii privind statutul magistraților în care a introdus la articolul 271 litera t) abaterea disciplinară pentru nerespectarea hotărârilor/deciziilor CJUE, CEDO, CCR și ICCJ. Deși este o formă ușor diferită de propunerea APADOR-CH, această soluție ar rezolva problema, prin enumerarea instanțelor și deci indicarea ordinii în care magistrații români trebuie să le respecte deciziile. De exemplu, dacă există contradicţii între o hotărâre CJUE şi o decizie CCR şi ar trebui „ales” între ele, potrivit enumerării din art. 271 lit. t), prioritatea respectării revine hotărârii CJUE şi doar nerespectarea acesteia atrage răspunderea disciplinară.

ICCJ, va stabili când şi dacă trebuie respectate hotărârile CJUE, CEDO şi deciziile CCR

Dar, deputații au simțit nevoia să pluseze și au mai adăugat o sintagmă care face inaplicabil în practică acest articol. Pentru a fi sancţionabilă, nerespectarea hotărârilor/deciziilor CJUE, CEDO, CCR, ICCJ trebuie să se facă „în mod vădit şi nejustificat”. Dacă nu sunt îndeplinite ambele condiţii (în mod vădit şi în mod nejustificat), fapta nu constituie abatere disciplinară.

O problemă este cine va aprecia caracterul justificat sau nu al nerespectării unei hotărâri CJUE, CEDO sau a unei decizii CCR sau ICCJ? Potrivit procedurii disciplinare, asupra existenţei sau nu a abaterii disciplinare se pronunţă, în ultimă instanţă ICCJ. Cu alte cuvinte, ICCJ, va fi entitatea care va stabili când şi dacă trebuie respectate de către instanţele naţionale hotărârile CJUE, CEDO şi deciziile CCR, deoarece ICCJ va aprecia dacă există sau nu abaterea disciplinară într-un caz concret, adică va stabili dacă nerespectarea acestor hotărâri/decizii a fost sau nu justificată. Aparent, prin sintagma „în mod vădit şi nejustificat” se acordă o prea mare putere unei instanţe (ICCJ) de a hotărî dacă se justifică sau nu respectarea hotărârilor/deciziilor unor entităţi importante: CJUE, CEDO, CCR.

În același timp, dacă o instanţă va considera că are motive să nu respecte aceste hotărâri/decizii, desigur că își va motiva (justifica)  punctul de vedere, prin prezentarea unor argumente juridice, și astfel fapta de nerespectare a hotărârilor/deciziilor nu va constitui abatere disciplinară deoarece judecătorul va prezenta un raţionament juridic care va contrazice hotărârea CJUE, CEDO sau decizia CCR şi va susţine că asta este convingerea sa.

Așadar, din cauza inaplicabilităţii practice a textului de lege în care este reglementată această abatere, se menţine riscul generării unui şir de anomalii juridice, întrucât, de exemplu, acelaşi text de lege va fi, în acelaşi timp, şi constituţional, şi neconstituţional, după cum unii judecători vor respecta, iar alţi judecători nu vor respecta decizia CCR cu privire la respectivul text de lege.

O soluție care se impune pentru repararea situației este eliminarea sintagmei „în mod vădit şi nejustificat”, urmând ca orice nerespectare, nu doar una vădită şi nejustificată, a unei hotărâri/decizii a CJUE, CEDO, CCR, ICCJ să constituie abatere disciplinară.

APADOR-CH a transmis din nou setul de propuneri de îmbunătățire a statutului magistraților (cu mențiunile de mai sus la modificarea art. 271 litera t), la aceeași comisie comună, de data asta sperând că Senatul va ține cont de ele și de logica juridică ce impune coerență și predictibilitate. Altfel vom avea legi precum pisica lui Schrödinger, iar rezultatul aplicării lor va fi că ori se va face justiție, ori nu se va face, dar sigur nu va răspunde niciun magistrat pentru asta.

 

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/10/pisica.jpg 433 660 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-10-07 08:43:582022-10-07 08:43:58Pisica lui Schrödinger la Parlament

Cerem AVP să atace la CCR ordonanța privind compensarea prețurilor la energie

05/10/2022/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

OUG 119/2022 este neconstituțională întrucât condiționează acordarea de reduceri viitoare de un consum anterior apariției legii, fapt interzis de Constituție

APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului (AVP) să atace la Curtea Constituțională (CCR) Ordonanța 119/2022 care reglementează compensarea prețului la energie în funcție de consumul fiecăruia din 2021. Această prevedere, privind înlesnirea primită în funcție de un comportament anterior legii, este neconstituțională, întrucât Constituția prevede că legea dispune numai pentru viitor (cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, dar nu este cazul aici).

Concret, OUG 119/2022 instituie un cost diferențiat al energiei electrice pentru consumatori în funcție de ce consum au avut aceștia cu un an înainte de adoptarea legii, respectiv în 2021. Reducerile sunt consistente, prețul plătit de consumator variind de la 0,68 lei/Kwh la 4-5 lei sau mai mult/Kwh, prețul cel mai mic fiind pentru consumuri lunare de maximum 255 de kW/h. Așadar, Guvernul îi premiază prin OUG 119/2022 pe aceia care se pot întoarce în timp ca să-și stingă becurile din 2021 și să se încadreze astfel într-un consum taxabil cu cel mai mic tarif începând din 2022.

O astfel de prevedere, prin care unei  persoane i se pretinde să aibă o anumită conduită (un anumit consum mediu lunar de energie electrică) nu numai pentru viitor (pentru perioada de după intrarea în vigoare a unui act normativ), ci şi pentru trecut, respectiv cu un an înainte (2021) de intrarea în vigoare a unui act normativ (2022), încalcă în mod flagrant principiul neretroactivităţii legii, consacrat în art. 15 al. 2 din Constituţie, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.

Orice act normativ nu poate pune condiții ce trebuie respectate decât după intrarea sa în vigoare, nu înainte. Oamenii nu își pot adapta conduita după o lege decât după intrarea în vigoare a legii, nu înainte de asta.

Pentru a respecta Constituţia, este necesar ca din prevederile OUG 119/2022, art. 1 al. 1 lit. a), b), c), e), art. 1 al. 2 lit. b) și art. 1 al. 5 din OUG nr. 27/2022 (care vizează același domeniu) să fie eliminată sintagma „în anul 2021” și orice alte referiri cu privire la obligația respectării în anul 2021 a unor condiții introduse abia în 2022. În urma eliminării acestei sintagme, textele vor redeveni constituţionale, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, întrucât ele se vor referi doar la consumul (tranşele de consum) din anul 2022, adică de după intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv a OUG 119/2022.

Citește sesizarea APADOR-CH către Avocatul Poporului

OUG 119/2022 se află în dezbaterea Parlamentului, a fost aprobată deja de Senat în această formă neconstituțională și urmează să fie discutată la Camera Deputaților.

 

*sursa foto

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/10/bec.jpg 329 600 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-10-05 21:14:412022-10-05 21:28:26Cerem AVP să atace la CCR ordonanța privind compensarea prețurilor la energie

Trei propuneri pentru tragerea la răspundere a magistraților care greșesc

24/09/2022/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Dincolo de discuțiile politice pe marginea pachetului de Legi ale justiției, există și chestiuni mai practice care ar trebui discutate și introduse în aceste legi, cum ar fi tragerea la răspundere a magistraților care greșesc cu intenție sau din gravă neglijență, dar care nu plătesc pentru greșelile lor, din cauza unor prevederi legale deficitare. APADOR-CH a documentat această situație și a aflat că cel puțin din 2010 până acum niciun judecător sau procuror nu a fost tras la răspundere pentru greșelile făcute în procese care ulterior au atras condamnarea României la CEDO.

Am folosit, așadar, ocazia modificării legilor justiției pentru a transmite comisiei speciale din Camera Deputaților trei propuneri concrete de îmbunătățire a legislației, astfel încât, pe cât posibil, să nu mai plătim toți pentru greșelile unora.

1. Declanșarea acțiunii în regres depinde de Ministerul Finanțelor

Propunerea se referă la stabilirea, prin lege, a unui termen concret de 30 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și să ceară ca acesta să stabilească dacă respectivul judecător sau procuror a greșit cu rea intenție sau gravă neglijență. În proiectul de lege aflat acum în dezbaterea parlamentului nu este prevăzut niciun termen pentru această sesizare, ceea ce perpetuează starea de fapt din prezent, când tragerea la răspundere a magistraților se prescrie pentru că instituțiile responsabile nu depun eforturile necesare în timp util.

Fie MFP nu sesizează deloc CSM (considerând eronat că nu e treaba lui să recupereze banii), fie trimite sesizări tardive la CSM, ceea ce duce la imposibilitatea realizării în termen a procedurilor prealabile formulării unei acțiuni în regres. Sesizarea Plenului CSM de către MFP este doar începutul procedurii complexe și de durată care stabilește în final dacă magistratul respectiv a acționat cu rea intenție sau gravă neglijență.

Propunerea APADOR-CH vizează așadar completarea articolului 270 alineatul 3 din proiectul privind statutul magistraților dupa cum urmeaza:

(3) În termen de 30 de zile de la primirea comunicării hotărârii definitive pronunţate în acțiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

2. Introducerea posibilității angajării răspunderii patrimoniale a judecătorilor și în urma pronunțării unor hotărâri CEDO privind cauze civile, în urma cărora statul român trebuie să plătească despăgubiri

În prezent răspunderea patrimonială a judecătorilor pentru obligarea statului român la plata de despăgubiri prin hotărâre CEDO poate fi angajată numai dacă hotărârea CEDO privește o cauză penală, nu și una civilă.

De aceea, APADOR-CH propune introducerea în lege  a unui alineat suplimentar care să se refere și la cauzele civile, întrucât în prezent legislația prevede (în teorie) tragerea la răspundere doar a magistraților care greșesc în cauzele penale. În acest sens, APADOR-CH propune introducerea unui nou alineat, (3/1), la art. 270, cu următorul conținut:

(3/1) În termen de 30 de zile de la plata despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă, cu privire la o cauză civilă, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă obligarea statului la plata de despăgubiri este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

3. Nerespectarea hotărârilor CCR care contrazic hotărârile CJUE

Cea de-a treia propunere vizează menținerea abaterii disciplinare a judecătorilor sau procurorilor care nu respectă hotărârile CCR – articolul 272 alineatul 1 din proiect.

Intenţia eliminării acestei abateri a fost aceea de a permite instanţelor naţionale să aplice o hotărâre CJUE şi atunci când aceasta este în contradicţie cu o decizie CCR. Însă eliminarea totală a abaterii disciplinare este exagerată. Pe de o parte, pentru că în Constituie încă se prevede că respectarea deciziilor CCR este obligatorie pentru toată lumea, deci şi pentru judecători (art. 147 al. 4 din Constituţie). Pe de altă parte, pentru că nici hotărârile CJUE care au intrat în conflict cu deciziile CCR nu se referă la orice situaţii/speţe, ci doar la cele în care este vorba despre bani europeni. Astfel, CJUE nu a hotărât că judecătorul poate refuza să aplice o decizie a CCR în orice fel de situaţie, ci numai în cazuri în care este vorba despre folosirea/fraudarea fondurilor europene. APADOR-CH a explicat aici care este diferența dintre cele două feluri de hotărâri.

Varianta rezonabilă ar fi fost reformularea textului în care este prevăzută abaterea, în sensul menţinerii abaterii constând în nerespectarea deciziilor CCR, dar cu exceptarea cazurilor în care acestea contravin hotărârilor CJUE. Astfel s-ar da prioritate hotărârilor CJUE, chiar și celor care intră în conflict cu unele decizii ale CCR, dar ar rămâne sancționabile celelalte cazuri în care instanțele nu ar respecta deciziile CCR. În acest mod, nu s-ar „da liber” la ignorarea tuturor deciziilor CCR de către instanţe, situație care ar putea genera o accentuată imprevizibilitate juridică, vecină cu haosul juridic (ar dispărea unitatea interpelării juridice în chestiunile privind ne/constituționalitatea textelor de lege, unitate ce era asigurată până acum prin obligativitatea față de toți, inclusiv față de judecători, a deciziilor CCR).

Propunerea APADOR-CH este de înlocuire a textului de lege în vigoare (art. 99 lit. ș din Legea 303/2004), în care este prevăzută abaterea disciplinară, text care are următorul conținut:

Constituie abateri disciplinare:

(…)

ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii;”

cu următorul text de lege, care ar trebui introdus la art. 272 al. 1 lit. ș) din proiect:

Constituie abateri disciplinare:

(…)

ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii; în caz de conflict între deciziile Curții Constituționale și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, constituie abatere nerespectarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.”

Acestea sunt cele trei propuneri concrete pe care APADOR-CH le-a trimis parlamentului, dar care, din păcate, constatăm că nu figurează pe site-ul Camerei Deputaților și este foarte probabil să nu fie luate în discuție la votarea noii legi. Este posibil, totuși, ca măcar a treia propunere să prindă viață, întrucât ea apare și în avizele trimise de CSM și Consiliul legislativ, într-o formă ușor diferită de a APADOR-CH, dar cu aceeași esență.

Citiți propunerile APADOR-CH integral

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/09/justitie.jpg 338 600 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-09-24 08:01:542022-09-24 09:32:28Trei propuneri pentru tragerea la răspundere a magistraților care greșesc

Hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) sunt mai „tari” decât deciziile Curţii Constituţionale (CCR)? Diferenţa dintre practică şi teorie.

09/09/2022/in Articole, Buna guvernare, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

  1. Practic, hotărârile CJUE sunt mai „tari”

Actuala componenţă a CCR, controversată, mai ales când vine vorba de respectarea condiţiei prevăzute în art. 143 din Constituţie cu privire la „înalta competenţă profesională” a unora dintre cei aleşi în funcţia de judecător constituţional, la care se adaugă şi unele decizii pronunţate de CCR, care, vrând-nevrând, s-au potrivit de minune cu interesele unor foşti/actuali politicieni şi/sau unor supradimensionate puşculiţe umblătoare, au generat în opinia publică o imagine vădit defavorabilă CCR.

De aceea, în mod repetat, s-a pus în discuţia publică ori desfiinţarea CCR, ori reformarea CCR prin depolitizarea acesteia şi profesionalizarea ei.

Puşi în faţa unor decizii ale CCR în care era clar că, între urs şi vânător, CCR preferă ursul, unii judecători au ales, oarecum în disperare de cauză, să sesizeze CJUE, pentru a nu mai fi împiedicaţi, prin diferite tertipuri din unele decizii ale CCR, să-l judece pe urs.

CJUE a dat dreptate judecătorilor care i s-au adresat şi a hotărât că dacă o decizie a CCR are ca efect împiedicarea cursului normal al justiţiei, atunci când este vorba despre bani europeni, ea nu va trebui respectată de judecători.

Este de menţionat că hotărârea CJUE nu se referă la orice cauză penală soluţionată de judecătorii români, ci doar la cauzele penale în care sunt implicaţi bani europeni (fonduri europene). CJUE a motivat în sensul că dacă e vorba despre bani europeni este cât se poate de normal că instanţa care trebuie să stabilească regulile într-o astfel de speţă trebuie să fie tot o instantă europeană (în speţă, CJUE), iar nu o instanță naţională, chiar dacă această instantă naţională este o curte constituţională.

Deci, CJUE a hotărât că, atunci când e vorba despre o cauză în care sunt implicaţi bani europeni, care se află pe rolul unei instanţe din România, judecătorul român poate ignora o decizie a CCR prin care se împiedică judecarea cauzei respective.

Cu alte cuvinte, potrivit hotărârii CJUE, pentru banii europeni, cei care fac regulile, suntem noi, instanţele europene (CJUE), iar pentru banii româneşti, puteţi să vă faceţi voi regulile, inclusiv prin CCR.

În practică, instanţele au aplicat această hotărâre a CJUE şi au soluţionat cauzele penale privind fonduri europene dând prioritate hotărârii CJUE în faţa acelor decizii ale CCR care împiedicau sancţionarea comiterii unor infracţiuni privind fondurile europene.

Ca o consecinţă a aplicării, în practica instanţelor, a hotărârii CJUE, odată cu modificarea „legilor justiţiei”, legi aflate în prezent în dezbatere în Parlament, s-a eliminat din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor abaterea disciplinară constând în nerespectarea deciziilor CCR.

Această eliminare totală a abaterii disciplinare este exagerată. Pe de o parte, pentru că în Constituie încă se prevede că respectarea deciziilor CCR este obligatorie pentru toată lumea, deci şi pentru judecători (art. 147 al. 4 din Constituţie). Pe de altă parte, pentru că nici hotărârea CJUE nu se referă la posibilitatea neaplicarii deciziilor CCR în orice speţă, ci doar în cele în care este vorba despre bani europeni.

O soluție rezonabilă ar fi fost reformularea textului în care este prevăzută abaterea ce poate fi comisă de judecător sau procuror, în sensul menţinerii abaterii constând în nerespectarea deciziilor CCR, dar cu exceptarea cazurilor în care acestea contravin hotărârilor CJUE. Astfel s-ar da satisfacţie şi amintitei hotărâri a CJUE, dar ar ramâne sancționabile celelelate cazuri în care instanțele nu ar respecta decziiile CCR. În acest mod, nu s-ar „da liber” la ignorarea tuturor deciziilor CCR de către instanţe, situație care ar putea genera o accentuată imprevizibilitate juridică, vecină cu haosul juridic (ar dispărea unitatea interpetării juridice în chestiunile privind ne/constituționalitatea textelor de lege, unitate ce era asigurată până acum prin obligativitatea față de toți, inclusiv față de judecători, a deciziilor CCR).

  1. Teoretic, deciziile CCR sunt la fel de „tari” ca hotărârile CJUE

Dacă ne raportăm la actualele prevederi constituţionale, putem observa că prioritatea dreptului european este recunoscută, în Constituţie, numai cu privire la legi, dar nu şi cu privire la Constituţie.

Trebuie precizat că în textele din Constituţie se face o deosebire între legi şi Constituţie. Chiar dacă şi Constituţia este o lege (legea fundamentală), tocmai datorită caracterului său special, Constituia este nominalizată separat de celelalte legi în textele constituţionale.

Astfel, în art. 1 al. 5 din Constituţie se prevede: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Se observă foarte clar că în textul constituţional sunt nominalizate separat „Constituţia” şi  celelalte „legi”.

Însă, în art. 148 al. 2 din Constituţie în care este prevăzută prioritatea dreptului european, referirea se face doar la legi, nu şi la Constituţie. Textul art. 148 al. 2 este următorul: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

Nu se ştie dacă în art. 148 al. 2 din Constituie este vorba despre o omisiune accidentală, comisă în graba de a fi printre primii care raportează că s-au conformat, sau de o excludere voită a Constituţiei dintre reglementările naţionale faţă de care dreptul european are prioritate. Oricare ar fi motivele omisiunii, cert este că în redactarea actuală a art. 148 al. 2 din Constituţie, nu este prevăzută prioritatea dreptului european faţă de Constituţie, ci doar faţă de celelalte legi interne, în afară de Constituţie.

Cu alte cuvinte, actuala redactare a art. 148 al. 2 din Constituţie, permite interpretarea în sensul că dreptul european nu ar fi prioritar/superior faţă de Constituţie, ci se află pe acelaşi nivel cu aceasta. Iar garantul respectării Constituţiei este CCR (art. 142 al. 1 din Constituţie), care îşi exercită rolul de garant, în principal, prin adoptarea deciziilor CCR.

Nu ar fi prima şi singura dată când una e teoria şi alta e practică/realitatea. Ţine de normalitate, din ce în ce mai rară peste tot în lume în aceste vremuri, ca practica şi teoria să se afle în concordanţă.

În problema în discuţie, corelarea teoriei cu practica pare a fi destul de greu realizabilă, întrucât implică o modificare a Constituţiei, în sensul că în art. 148 al. 2 din Constituţie, în loc să se prevadă că dreptul european are „prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne”, ar trebui să se prevadă că dreptul european are „prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne şi din Constituţie”. Or, Constituţie se modifică foarte greu, deci contradicţia dintre practică şi teorie s-ar putea să mai dureze. Unii ar spune că asta e rău, alţii ar spune că asta e bine. Este o faţetă a disputei mai vechi dintre integraționism şi suveranism.

În legătură cu aceste aspecte și cu alte două chestiuni vizând tragerea la răspundere a magistraților, APADOR-CH a transmis comisiei speciale din Camera Deputaților câteva modificări pe marginea proiectului de lege privind statutul magistraților.

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/09/logo-cjue-ccr.jpg 300 600 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-09-09 10:04:292022-09-23 10:24:25Hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) sunt mai „tari” decât deciziile Curţii Constituţionale (CCR)? Diferenţa dintre practică şi teorie.

Alegerea președintelui: ocrotește avertizorii sau ține cu corupții?

13/07/2022/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Îi cerem președintelui țării să retrimită legea avertizorilor în Parlament, pentru repararea ei și protejarea avertizorilor de integritate, așa cum ne spune directiva europeană

Curtea Constituțională a declarat azi că legea avertizorului, recent votată în Parlament, este constituțională, în ciuda apelurilor pentru respingerea ei, făcute atât de societatea civilă cât și de USR.

În comunicatul publicat pe site, CCR nu își motivează decizia, însă spune că e bine că legea „disciplinează conduita avertizorului de integritate”, obligându-l să aștepte trei luni de zile înainte de a divulga presei ilegalitatea despre care a aflat, după ce a adus-o la cunoștința superiorilor săi sau organelor de anchetă. Dacă se adresează direct presei, avertizorul poate pierde protecția oferită de lege, cu puține excepții, în cazuri motivate temeinic. Practic prin noua lege parlamentarii au redus nivelul de protecție acordat deja avertizorului, prin vechea lege, deși acest lucru este interzis de directiva europeană.

De asemenea, CCR tace suspect cu privire la articolul 1 alineatul 4, despre care nu ne lămurește de ce îl consideră constituțional. Acesta se referă la achizițiile militare și e formulat atât de neclar încât inclusiv Consiliul legislativ a atras atenția Parlamentului asupra lui.

Decizia Curții vine pe fondul unei lupte surde, care are în centru conceptul de protejare a avertizorilor de integritate. Diverse voci încearcă de ceva vreme să acrediteze ideea că avertizorul de integritate nu este decât un turnător, iar legea „pe care ne-o impune UE” ar fi de natură să-i oblige pe români să fie turnători.

Nimic mai fals. Avertizorul nu este un turnător, ci este un om curajos care își riscă viața personală sau profesională ca să atragă atenția asupra unei ilegalități care se petrece departe de ochii noștri, dar care ne afectează pe toți. De aceea acest om are nevoie de o lege bună care să-l apere, pentru că niciun șef și nicio instituție nu se poartă frumos cu un avertizor de integritate, odată ce el începe să spună ce știe. Precum martorii în procesul unei crime, avertizorii au nevoie de protecția societății și a justiției. Dacă acea societate vrea să fie sănătoasă și ține cu cei corecți, nu cu corupții.

George Epurescu, vicepreşedintele pentru Cercetare Ştiinţifică al Federaţiei Sindicale Hermes, a caracterizat astfel situația:

Decizia CCR vine pe fondul <neînțelegerii> rolului avertizorului de integritate și își arată disprețul față de avertizori. Încă din titlu, legea și directiva se referă la protecția avertizorilor prin prisma faptului că acțiunile lor în interesul publicului sunt câteodată acte de indisciplină, dacă aplicăm formalismul unilateral al angajatorului. Tocmai protecția acestor acte de indisciplină birocratică și formală reprezintă esența directivei și ar trebui să fie transpuse în lege. Dar, ca și parlamentarii coaliției corupte care guvernează, CCR schimbă legea în legea de disciplinare a avertizorilor. O etichetă simbolică pe care o capătă avertizorii. Daca în 1990 erau Golani, azi sunt nedisciplinați. Nu vom sta liniștiți, la locurile noastre!”.

De aceea, noi, semnatarii acestui apel, organizații neguvernamentale și avertizori de integritate, ne adresăm acum, ca ultimă șansă, Președintelui țării și îi cerem să nu promulge legea, și s-o trimită Parlamentului spre reexaminare, conform articolului 77 alineatul 2 din Constituție. Îi cerem Președintelui Iohannis să aleagă cu cine joacă această carte: îi protejează pe avertizori, cerând Parlamentului să aducă legea în acord cu directiva europeană pe care trebuie să o transpună, sau ține cu corupții și îi ajută, prin promulgarea acestei legi strâmbe, să fure mai departe?

Decizii, decizii.

Semnatarii apelului:

Asociații, fundații și sindicate

APADOR-CH

Asociaţia Profesională a Transportatorilor (APT), preşedinte Ivan Tudor Florian, secretar general Nedelcu Gheorghe

Asociaţia Pentru Drepturile Omului Imaginea României, preşedinte Stoica Gabriel

Uniunea Romilor din Europa, primvicepreşedinte Ivan Gheorghe, avertizor de integritate

Alianţa Naţională a Sindicatelor Feroviare, preşedinte Maxim Rodrigo, avertizor de integritate

Asociaţia Naţională a Patronatelor Operatorilor în Regim de Taxi, preşedinte Nedelcu Remus

Fundaţia pentru Drepturile Omului-CELEST, preşedinte avocat Rosini Claudius

Federaţia Transpublic a Sindicatelor din Transportul Public Local, preşedinte Valer Ciobanescu, avertizor de integritate

Sindicatul Transpublic din STB, secretar general Ivan Marieta, avertizor de integritate

Avertizori de integritate:

Cuţui Mihaela

George Epurescu

Camelia Roiu

Camelia Imbarus

Ciolpan Gabriela

Gavriloiu Ionuţ Cristian

Ionaşcu Iulia

Luceanu Mariana

Olteanu Marian

Pancu Lenuţa

Păuleţ Paul

Popeanu Mirela

Savin Neculai

Simion Daniel Petrică

Adrian Moise

 

 

 

*sursa foto

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/07/avertizor-integritate-dileme.jpg 477 696 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-07-13 16:09:432022-07-13 16:27:15Alegerea președintelui: ocrotește avertizorii sau ține cu corupții?

Un Parlament avem și trebuie să-l ascultăm orbește

07/07/2022/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Avocatul Poporului ne răspunde după 7 zile că nu atacă legi neclare la CCR pe motiv că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”

După ce i-am cerut să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la faptul că noua lege a avertizorilor de integritate este neconstituțională, Avocatul Poporului ne-a răspuns că nu a făcut asta întrucât, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale”.

În răspunsul transmis APADOR-CH, Instituția Avocatului Poporului susține că argumentul cum că articolul 1 din noua lege ar fi neclar nu e de natură să încalce Legea fundamentală. În plus, argumentul invocat de APADOR-CH ar fi preluat din avizul Consiliului legislativ.

Întrucât Constituția spune că e obligatoriu să respectăm legile țării, se pare că numai noi și Consiliul legislativ mai credem că pentru a fi respectată o lege trebuie să fie în primul rând clară, ca să fie înțeleasă.

Analizând aspectele sesizate, precizăm că acestea reprezintă, mai degrabă, opţiunea legiuitorului în materia protecţiei avertizorilor în interes public, ceea ce ţine de oportunitatea reglementării, element de natură subiectivă, legiuitorul fiind în drept să stabilească condiţiile şi criteriile în acest sens.

În privinţa puterii legiuitoare, prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale.

Alegerea celor mai potrivite abordări pentru a se ajunge la protecţia avertizorilor în interes public este o problemă exclusiv de oportunitate politică, iar Curtea Constituţională nu poate cenzura aspecte de oportunitate legislativă.”

În privința celui de-al doilea argument de neconstituționalitate pe care l-am semnalat AVP, acela că prin transpunerea Directivei noua lege diminuează standardul de protecție oferit avertizorilor, Avocatul Poporului susține că alegerea modului în care vor fi protejați avertizorii e o chestiune de „oportunitate politică” și nu e treaba CCR, ci a Curții de Justiție a Uniunii Europene, să tragă România de mânecă atunci când nu respectă directivele europene.

Asta deși tot în Constituție scrie că legislația europeană are prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

În răspunsul transmis APADOR-CH, AVP încheie spunând că oricum CCR a fost sesizat deja cu privire la Legea avertizorului, iar termenul de discutare a acestei sesizări este 13 iulie, deci nu mai e nevoie să depună eforturi pentru asta. Sesizarea a fost depusă de USR.

Prin urmare, am aflat azi de la Avocatului Poporului, singura instituție „a poporului” (în afară de politicieni) abilitată să atace legi strâmbe la Curtea Constituțională, că Parlamentul are dreptul să facă legi, fie ele și neclare, iar noi trebuie să le respectăm, chiar dacă nu le înțelegem. Atacarea legilor la CCR devine, astfel, inutilă. Iar AVP a avut nevoie de 7 zile ca să ne scrie asta.

 

Citește răspunsul Avocatului Poporului

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/07/blah-blah.jpg 533 800 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-07-07 21:37:292022-07-07 21:37:29Un Parlament avem și trebuie să-l ascultăm orbește

APADOR-CH îi cere Avocatului Poporului să atace legea avertizorului la CCR

29/06/2022/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Noua lege a avertizorului de integritate, votată astăzi în Parlament, este neconstituțională întrucât ea diminuează nivelul actual de protecţie acordat persoanelor care fac avertizări publice, ignorând astfel directiva europeană în materie, pe care se presupune că ar transpune-o în legislația națională

APADOR-CH a cerut astăzi Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională noua lege a avertizorului de integritate, proaspăt votată în Camera Deputaților și trimisă la promulgare. Noua lege are mai multe hibe, pe care APADOR-CH le-a semnalat în ultimul an și jumătate, de când proiectul se află în procedura de elaborare și adoptare, însă forma finală ieșită din Parlament are cel puțin două aspecte neconstituționale. Acestea se regăsesc în articolul 1, alineatele 4,6 și 7, și articolul 19, alineatele 1 și 2.

Cum poate ști avertizorul care sunt interesele esențiale de securitate ale statului?

Articolul 1 al noii legi îi interzice avertizorului de integritate să facă dezvăluiri publice despre încălcări ale legii în privința achizițiilor în domenii considerate de stat esențiale pentru securitatea națională. Încă de la avizarea proiectului, Consiliul Legislativ a precizat că este necesar ca art. 1 al. 4 să descrie în mod concret, explicit, clar și previzibil, care dezvăluiri ale încălcărilor de norme nu intră sub incidența legii avertizorilor. Textul legal nu stabileşte în mod clar şi previzibil graniţa dintre permis şi interzis în materia avertizărilor privind apărarea şi securitatea naţională, graniţă pe care avertizorul este obligat să o respecte, deşi nu o poate cunoaşte în mod cert.

Cum poate cunoaște o persoană (un avertizor) care sunt interesele pe care statul le consideră, la un moment dat, esențiale pentru securitatea națională și, în special, cele privind dotarea de război? Achiziționarea de fier vechi pe post de tehnică militară constituie sau nu, la un moment dat, o chestiune esențială pentru securitatea națională, care nu va putea fi dezvăluită de un avertizor? Se pare că da, potrivit actualului art. 1 al. 4 din lege.

Întrucât sunt lipsite de claritate și previzibilitate, textele art. 1 al. 4, 6 și 7 din lege încalcă art. 1 al. 5 din Constituție, deci sunt neconstituționale.

O înrăutățire a situației față de vechea lege – Avertizorul nu are voie să vorbească direct cu presa

Legea încă în vigoare, privind avertizările în interes public, Legea 571/2004, conţine o prevedere potrivit căreia o avertizare (dezvăluire) poate fi adresată direct presei, fără a mai fi necesar ca, în prealabil, avertizorul să fi sesizat alte autorităţi sau organisme. Legea veche acordă astfel avertizorului dreptul de a alege calea şi procedura prin care face avertizarea: ori foloseşte mai întâi calea sesizărilor ierarhice sau către diverse autorităţi, după care se adresează presei, ori se adresează direct presei, în paralel cu sesizarea altor autorități/organisme sau chiar fără a mai face, în prealabil, sesizări către alte organisme/autorităţi.

În articolul 19 din noua lege, pentru transpunerea directivei 2019/1937, se prevede că nu beneficiază de protecţia legală acordată avertizorilor orice persoană care se adresează direct presei cu o avertizare, ci doar cel care se adresează presei după ce a făcut o raportare internă sau cel care nu face în prealabil o raportare internă, dar are motive temeinice (pe care tot el trebuie să le dovedească) pentru care nu face raportarea internă, în sensul că raportarea internă ar fi fost inutilă, adică nu ar fi produs urmări (nu s-ar fi putut remedia încălcările de lege semnalate). Deci, acordarea sau nu a protecţiei prevăzute de lege pentru avertizorul care s-a adresat direct presei va depinde, în cele din urmă, în mod substanţial de o apreciere pur subiectivă a unei/unor persoane. Şi este foarte posibil ca motivele pe care avertizorul le-a apreciat ca fiind întemeiate pentru a se adresa direct presei să fie considerate ulterior, de alte persoane, cu drept de decizie, ca nefiind întemeiate.

Acest element subiectiv introdus, al existentei „motivelor intemeiate”, care este destul de instabil şi destul de greu de dovedit în practică, va descuraja pe avertizori să se adreseze direct presei, deoarece ei nu vor mai avea siguranţa (care există în prezent, în regimul Legii 571/2004) că în toate cazurile în care se vor adresa direct presei vor beneficia de protecţia acordată de lege.

Această prevedere face ca noua lege să ofere mai puțină protecție avertizorilor, în condițiile în care directiva europeană în materie dorește exact contrariul, adică să le ofere o protecție mai mare avertizorilor pentru a stimula avertizările. Articolul 25 al. 2 din directivă interzice ca, prin transpunerea sa în legislația internă a unui stat membru, să se diminueze nivelul de protecție acordat deja unui avertizor printr-o lege națională care există deja în respectivul stat membru. Din acest motiv, art. 19 este o prevedere neconstituțională, deoarece a fost adoptat cu încălcarea art. 25 al. 2 din directivă, ceea ce constituie și o încălcare a art. 148 al. 2 din Constituţie, care consacră prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne (prioritatea dreptului comunitar).

În plus, același articol 19, prin alineatul 2, contrazice primul alinat, spunând că totuși avertizorul nu poate să facă dezvăluiri publice decât la trei luni după ce a făcut o raportare prealabilă.  Este evident că aceste contradicții dintre al. 1 şi 2 ale art. 19  duc la inaplicabilitatea textului legal: al. 1 prevede posibilitatea divulgării publice şi în anumite cazuri în care nu s-a făcut o raportare în prealabil, dar al. 2 nu mai permite acest lucru şi condiţionează strict divulgarea publică de efectuarea prealabilă a unei raportări şi de trecerea unui termen de 3 luni de la ea.

Directiva nu prevede niciun termen de aşteptare între data raportării şi data divulgării publice, nici de 3 luni, nici de 1 lună, nici  de 1 zi, deci permite avertizorului să facă o divulgare publică de îndată ce  a făcut  raportarea. Însă legea de transpunere a directivei, prin sintagma menţionată mai sus, introduce un termen de 3 luni şi adaugă la directivă, în mod neconstituţional, o condiţie restrictivă suplimentară, neprevăzută în directivă, pentru efectuarea unei divulgări publice. Din cauza acestor contradicţii logice APADOR-CH consideră că articolul 19 este neconstituţional şi prin lipsa de claritate şi previzibilitate.

Pentru acest motive, APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională privind aspectele de neconstituționalitate din noua lege. Fiind o lege adoptată în procedura de urgență, sesizările de neconstituționalitate trebuie făcute în maximul două zile de la adoptarea legii, înainte de promulgare.

Citește solicitarea APADOR-CH adresată Avocatului Poporului

UPDATE 7 iulie 2022 – Avocatul Poporului ne răspunde după 7 zile că nu atacă legi neclare la CCR pe motiv că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”

***

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Proiectul este derulat de APADOR-CH în parteneriat cu ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/04/avertizor.jpeg 489 800 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-06-29 14:14:312022-07-07 21:39:04APADOR-CH îi cere Avocatului Poporului să atace legea avertizorului la CCR

Circuitul unui proiect de lege, de la „naștere” până la adoptarea de către Guvern și trimiterea la Parlament

15/06/2022/in Buna guvernare, Resurse Utile, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

5 etape obligatorii pe care orice proiect de lege trebuie să le parcurgă de la idee până la adoptare în Guvern și de ce a iniția o lege nu echivalează cu a avea inițiativă legislativă

Pentru că se vorbește mult în spațiul public despre inițiative legislative, proiecte de legi, drafturi mai mult sau mai puțin finale și alte forme de agregare a unui text care se dorește juridic, am zis că ar fi util să vedem exact care sunt pașii pe care o lege trebuie să-i parcurgă, legal, de la dorința fierbinte a unei entități de a avea o lege mai bună, pe care și-o poate chiar scrie, până la adoptarea acestui text de către Guvern și trimiterea lui la Parlament. Căci, ca și în viață, și în domeniul legislativ nu e suficient să ai dorința de a scrie o lege, trebuie să ai și putința de a o propune Parlamentului. Iar această putință, constituțional, nu o are oricine.

Bunăoară, potrivit art. 74 din Constituţie, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine doar următorilor subiecţi:

  • Guvernul
  • Senatorii (unul sau mai mulţi)
  • Deputaţii (unul sau mai mulţi)
  • Cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot

Același articol din legea fundamentală ne spune că în exercitarea acestui drept, Guvernul adoptă şi sesizează Parlamentul cu proiecte de legi, iar senatorii, deputaţii şi cetăţenii (cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot) pot avea doar propuneri legislative.

Ce este inițiativa legislativă și de ce diferă de inițierea unei legi

Același articol 74 din Constituţie ne spune și ce presupune inițiativa legislativă:

dreptul de a sesiza Parlamentul cu un proiect de lege/o propunere legislativă, pentru ca proiectul/propunerea să fie adoptat/ă de Parlament şi să devină lege.

Fără dreptul de a sesiza Parlamentul, nu se poate vorbi despre dreptul de inițiativă legislativă[1], care nu se poate confunda (deşi, se mai întâmplă, chiar zilele acestea) cu simpla iniţiere/redactare a unui proiect de lege. Aceasta din urmă nu conferă inițiatorului și dreptul de inițiativă legislativă, întrucât, potrivit art. 74 din Constituție, are iniţiativă legislativă doar cel care poate sesiza Parlamentul cu un proiect de lege/o propunere legislativă. Iar în urma dezbaterii din Parlament, proiectul/propunerea poate fi adoptat/ă sau respins/ă; în cazul adoptării, proiectul/propunerea va deveni lege.

Cu alte cuvinte, oricine poate să scrie un „draft” de lege, dar numai unii, prevăzuți în Constituție, pot să trimită draftul la Parlament ca să fie dezbătut și adoptat.

Pașii obligatoriu de urmat pentru adoptarea unei legi de către Guvern

Guvernul şi-a organizat printr-un regulament, aprobat prin HG 561/2009, modalitatea de exercitare a dreptului său constituțional de iniţiativă legislativă. Dreptul Guvernului de a adopta un astfel de regulament este prevăzut în art. 84 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, articol care stipulează că Parlamentul, Guvernul şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale stabilesc, în aplicarea normelor de tehnică legislativă, regulamente proprii cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în cadrul sferei lor de competenţă.

Cronologia de mai jos a fost realizată în baza Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională şi a Regulamentului amintit, aprobat prin HG 561/2009. Paşii (etapele) ce trebuie urmaţi de proiectul de lege sunt următorii (ca să fie bine!):

  1. Etapa iniţierii proiectului de lege – cine poate fi inițiator
  2. Etapa consultării publice şi a consultării preliminare interinstituţionale – se cere părerea societății
  3. Etapa avizării interministeriale – se cere părerea ministerelor implicate
  4. Etapa avizării extraministeriale – se cer ultimele avize
  5. Etapa adoptării proiectului de lege în şedinţa de Guvern – numai după parcurgerea celorlalți pași

1Etapa iniţierii proiectului de lege – cine poate fi inițiator

Iniţiatorul proiectului elaborează prima formă (forma iniţială) a proiectului de lege[2].

Iniţiator al proiectului poate fi un minister (de exemplu, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Comunicaţiilor) sau o altă autoritate a administraţiei publice, inclusiv o autoritate administrativă autonomă, astfel cum prevede art. 1 lit. a din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009[3]. Potrivit doctrinei din materia dreptului administrativ, SRI şi SIE intră în categoria autorităţilor administrative autonome, înțelesul dat de doctrină în mod constant noţiunii de „autoritate administrativă autonomă”, regăsindu-se, relativ recent, în definiția legală a acestei noțiuni dată prin art. 69 din Codul administrativ (OUG nr. 57/2019) [4].

2Etapa consultării publice şi a consultării preliminare interinstituţionale – se cere părerea societății

După elaborarea formei iniţiale, prima fază constă în desfășurarea a două feluri de consultări, care se deruleaza concomitent:

– consultarea publică (are loc potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională);

– consultarea preliminară interinstituţională (orice autoritate publică poate examina proiectul de lege publicat în condițiile descrise mai jos și poate prezenta iniţiatorului un punct de vedere în scris, dacă are observaţii şi propuneri care privesc aspecte de fond din aria proprie de competenţă).

Pentru derularea concomitentă a celor două forme de consultare, este necesar ca inițiatorul să publice pe site-ul său forma primară (inițială) a proiectului de lege, publicare care se face în condițiile prevăzute de Legea 52/2003 privind transparența decizională. De asemenea, inițiatorul trebuie să trimită proiectul de lege și Secretariatului General al Guvernului (SGG). În adresa de înaintare a proiectului către SGG, inițiatorul trebuie să menţioneze expres data la care proiectul a fost afişat pe site-ul său, în vederea consultării publice și interinstituționale[5].

La primirea formei electronice a proiectului, SGG afişează de îndată, pe site-ul propriu, proiectul de act normativ.

Potrivit art. 7 din Legea 52/2003, anunţul referitor la elaborarea unui proiect de lege va fi adus la cunoştinţa publicului (de regulă, publicare pe propriul site al iniţiatorului), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice (există o excepţie în art. 7 al. 13 din Legea 52/2003 – termenul de 30 zile poate fi scurtat).

Anunţul va cuprinde:

  • data afişării,
  • o expunere de motive,
  • un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz,
  • textul complet al proiectului legii,
  • precum şi termenul limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de lege.

Este de remarcat faptul că, potrivit art. 7 din Legea 52/2003, etapa consultării publice are loc înainte de etapele avizării proiectului de către autorităţile publice (etapele nr. 3 și 4 – care vor fi prezentate mai jos).

Desfăşurarea procesului de consultare publică (cu cetăţenii şi cu asociaţiile legal constituite), ca și desfăşurarea procesului de consultare preliminară interinstituţională (cu orice autorități publice care doresc sa transmită puncte de vedere) cade în sarcina exclusivă a iniţiatorului acelui proiect de lege.

3Etapa avizării interministeriale – se cere părerea ministerelor implicate

După finalizarea etapelor de consultare (consultare publică şi consultare preliminară interinstituţională), urmează etapa de avizare interministerială.

În această etapă, iniţiatorul proiectului de lege (una dintre entităţile prevăzute la art. 1 din Regulament) trebuie să solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestuia, în funcţie de obiectul reglementării (de regulă, avizul este solicitat ministerelor al căror domeniu de activitate interferează cu obiectul reglementării).

În acest sens, după epuizarea fazei de consultare, iniţiatorul are obligaţia de a transmite proiectul către instituţiile care, potrivit legii, urmează să-l avizeze. De asemenea, iniţiatorul trebuie să trimită proiectul şi SGG, împreună cu o adresă de înaintare, în care trebuie să menţioneze care sunt instituţiile avizatoare pe care le-a sesizat[6]

Adresa de înaintare către SGG va cuprinde[7], după caz:

  • proiectul de lege
  • expunerea de motive
  • în caz de transpunere a unei directive europene, tabelul de concordanţă între actul normativ comunitar propus să fie transpus şi proiectul de lege naţional care îl transpune (tabelul trebuie elaborat conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Regulamentul aprobat prin HG 561/2009)
  • în cazul modificării/completării unei legi în vigoare, tabelul comparativ cuprinzând reglementarea în vigoare şi reglementarea propusă

La primirea proiectului de lege şi a documentelor ataşate (expunere de motive, tabel de concordanţă/tabel comparativ) SGG are obligaţia să le publice, de îndată, pe pagina de internet şi să verifice îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de Regulament (existenţa consultării publice, solicitarea/primirea avizelor necesare etc.), precum şi să ia măsurile necesare pentru îndreptarea încălcărilor procedurii prevăzute de Regulament[8].

Instituţiile publice avizatoare trebuie să transmită avizul[9] în termen de maximum 3 zile lucrătoare de când au înregistrat solicitarea. Depăşirea termenului se consideră aviz tacit[10].

După primirea avizelor solicitate de la instituţii (de regulă, alte ministere decât cele două, de mai jos), proiectele de lege se transmit spre avizare, după caz:

  • Ministerului Finanţelor Publice
  • Departamentului pentru Afaceri Europene[11]
  • Ministerului Justiţiei

Proiectele de lege se transmit Ministerului Justiţiei, în original, numai după obţinerea tuturor avizelor autorităţilor publice interesate în aplicare. Ministerul Justiţiei avizează proiectele exclusiv din punctul de vedere al legalităţii şi încheie operaţiunile din etapa de avizare interministerială[12].

4Etapa avizării extraministeriale – se cer ultimele avize

După faza avizării interministeriale, urmează etapa avizării extraministeriale (avizarea proiectului de către alte entităţi decât ministerele şi cele asimilate ministerelor).

După finalizarea procesului de avizare interministerială a proiectului de lege, forma finală însoţită, dacă este cazul, de observaţiile instituţiilor avizatoare şi de nota justificativă privind nepreluarea acestora se transmite, prin grija iniţiatorului, în vederea obţinerii avizelor, dacă obţinerea acestora este obligatorie, conform dispoziţiilor legale în vigoare, după caz[13]:

  • Curţii de Conturi a României
  • Consiliului Concurenţei
  • Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
  • Consiliului Economic şi Social
  • Consiliului Superior al Magistraturii

După obţinerea avizelor necesare de la unele dintre instituţiile de mai sus (după caz, în funcţie de obiectul proiectului de lege), iniţiatorul trimite proiectul şi avizele la SGG. SGG are obligaţia să solicite de îndată avizul Consiliului Legislativ. Avizul Consiliului Legislativ este ultimul care se acordă, în ordine cronologică, unui proiect de lege, ceea ce presupune că proiectul poate fi trimis, pentru aviz, la Consiliul Legislativ numai după ce a primit toate celelalte avize necesare. Termenul general în care Consiliul Legislativ emite avizul cu privire la proiectul de lege este de 10 zile de la primirea solicitării[14].

5Etapa adoptării proiectului de lege în şedinţa de Guvern – numai după parcurgerea celorlalți pași

Proiectul de lege, însoţit printre altele şi de fişa circuitului de avizare[15], se înscrie de SGG pe agenda de lucru a şedinţei de Guvern numai după solicitarea şi, după caz, primirea tuturor avizelor necesare cu privire la respectivul proiect. În cazul oricărui proiect de lege, nu pot lipsi avizele de la Ministerul Justiţiei şi de la Consiliul Legislativ.

În cazuri excepţionale, primul-ministru poate aproba ca pe durata desfăşurării şedinţei Guvernului să fie luate în discuţie şi proiecte de legi neînscrise pe agenda de lucru, dacă acestea reclamă o decizie urgentă a Guvernului[16]. Dar, faptul că pot fi discutate proiecte de lege neînscrise în agendă nu înseamnă că pot fi discutate proiecte care nu au avizele necesare. Chiar şi „luate peste rând”, proiectele discutate trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale privind conţinutul, etapele elaborării (inclusiv faza consultării publice) şi avizarea.

După ce este adoptat de Guvern, proiectul de lege va fi trimis, prin SGG, Parlamentului (după caz, Camerei Deputaţilor sau Senatului, ca primă Cameră sesizată), pentru declanşarea procedurii de dezbatere parlamentară, în vederea adoptării proiectului de lege de către Parlament şi, astfel, a transformării lui din proiect de lege în lege.

Reamintim că, potrivit art. 74 din Constituţie, numai Guvernul are dreptul de iniţiativă legislativă sub forma de proiecte de legi, nu şi ministerele sau organele administraţiei publice ori autorităţile administrative autonome. Aceste ministere şi instituţii/autorități pot numai să iniţieze redactarea de proiecte de lege, care sunt însă supuse controlului şi aprobării Guvernului. Doar Guvernul este cel care va decide dacă sesizează sau nu Parlamentul cu un proiect de lege şi care va fi forma finală a proiectului de lege cu care sesizează Parlamentul, indiferent de cine este iniţiatorul proiectului de lege.

Recapitulare și extemporal

Dacă ați ajuns până aici cu lectura și ați înțeles procesul, haideți să facem și un exercițiu aplicat. Citind știrea asta, care spune că pachetul de legi aștepta avizele de la ministere, determinați în ce etapă teoretică s-ar fi aflat acel pachet de legi și pe care dintre cele cinci o sărise? Ne puteți scrie ca de obicei pe office@apador.org. Cine răspunde corect primește titlul de cetățean informat 😉


[1] În acest sens, a se vedea și cele două lucrări prin care Constituția este comentată, lucrări publicate în 1992 și în 2004, adică imediat după adoptarea și, respectiv, revizuirea Constituției:

1) Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constituția României – Comentată și adnotată, Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1992, p. 170, din care cităm: „Inițiativa legislativă reprezintă dreptul de a sesiza Parlamentul cu un proiect de lege sau cu o propunere legislativă. Acestui drept îi corespunde obligația Parlamentului de a declanșa mecanismul procedurii legislative, supunând proiectul sau propunerea dezbaterii în comisii și în plenul Camerei sesizate.“

2) Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituția României revizuită – Comentarii și explicații, Editura All Beck, București, 2004, p. 133, din care cităm: „Inițiativa legislativă presupune dreptul unor subiecte de drept calificate de a sesiza una din Camerele Parlamentului și obligația Camerei respective de a se pronunța asupra acestei sesizări, adoptând-o sau respingând-o.”

[2] După cum am precizat, inițierea unui proiect de act normativ nu este același lucru cu “inițiativa legislativă”, care, potrivit art. 74 din Constituție, presupune existența dreptului de a sesiza direct Parlamentul pentru adoptarea respectivului proiect de act normativ. Numai Guvernul, senatorii, deputații sau cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot au dreptul de inițiativă legislativă.

[3] Art. 1 lit. a din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009 prevede:

“Art. 1. – Au dreptul să iniţieze proiecte de documente de politici publice şi proiecte de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, conform atribuţiilor şi domeniului lor de activitate, următoarele autorităţi publice:

  1. a) ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum şi autorităţile administrative autonome.”

[4] Valentin I. Prisacaru, Tratat de drept administrativ român – Partea generală, Ediția a III-a, Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 190-192; Mircea Preda, Benonica Vasilescu, Drept administrativ – Partea specială, Editura Lumina Lex, București, 2004, p. 126, 134. Este de menționat că prevederile art. 69-71 din Codul adminstrativ (OUG 57/2019) confirmă integral susținerile din doctrina anteriroară adoptării Codului administrativ, cu privire la înțelesul noțiunii de „autoritate adminsitrativă autonomă”.

[5] Art. 15 al. 3 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009 si Anexa 1 la acest regulament

[6] Art. 17 al. 1 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009 si Anexa 2 la acest regulament

[7] Art. 17 al. 2 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

[8] Art. 19 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

[9] Potrivit art. 21 al. 1 si 3 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009, avizul poate fi:

-favorabil, fără observaţii

-favorabil, cu observaţii şi propuneri

-negativ, caz în care trebuie motivat

În situaţia în care proiectul a fost avizat cu observaţii şi propuneri sau avizat negativ, iniţiatorul va întocmi o notă justificativă care să cuprindă modalitatea de însuşire sau, după caz, argumentele care au condus la neînsuşirea observaţiilor şi propunerilor.

[10] Art. 21 al. 2 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

[11] Departamentul Afaceri Europene este structura din cadrul Instituţiei Preşedintelui care asigură îndeplinirea atribuţiilor ce revin şefului statului prin Constituţie în domeniul afacerilor europene. Acest domeniu cuprinde toate ariile politice de competenţă ale Uniunii Europene, după cum sunt definite în cadrul Tratatului privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene. Altfel spus, departamentul coordonează la nivelul Administraţiei Prezidenţiale acţiunile din domeniul politicilor europene – a se vedea: https://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala/departamente/departamentul-afaceri-europene

[12] Art. 20 al. 7 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

[13] Art. 22 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

[14] Art. 24 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

[15] Pentru fiecare proiect de lege finalizat și adoptat de Guvern, există (ar trebui să existe) și la inițiator, și la SGG o fişă a circuitului de avizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la Regulamentul aprobat prin HG 561/2009. În această fișă se consemnează:

-cine este inițiatorul proiectului

-cine sunt avizatorii

-la ce dată a fost solicitat fiecare aviz

-la ce dată a fost obținut fiecare aviz

-la ce dată proiectul a fost trimis la SGG pentru a fi pus pe agenda de lucru a ședinței de Guvern în care urmeaza sa fie dezbatut și, eventual, aprobat.

[16] Art. 40 al. 2 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/06/olarit2.jpeg 750 1125 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-06-15 10:36:142022-06-15 11:04:58Circuitul unui proiect de lege, de la „naștere” până la adoptarea de către Guvern și trimiterea la Parlament
Page 7 of 25«‹56789›»

Ultimele postări pe blog



Abonare Newsletter:

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.

© Copyright - APADOR-CH - Enfold Theme by Kriesi
Scroll to top
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.