Media – Page 14 – APADOR-CH

Cum au rămas ONG-urile singurele entități bănuite că spală bani în România

19/08/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Strania poveste a unei legi care a vrut să îndrepte o alta, prost făcută, dar care a ieșit din Parlament cu o nedreptate și mai mare; Între timp, Guvernul încurajează, printr-o ordonanță, nerespectarea primei legi, în speranța că Parlamentul se va îndura vreodată și de soarta ONG-urilor; Cum se fac legi discriminatorii în România anului 2020

O lege votată în 2019, prin care a fost transpusă greșit directiva europeană privind combaterea spălării banilor, instituie obligativitatea declarării anuale a beneficiarilor reali pentru toate companiile, firmele, asociațiile și fundațiile din România. Deși beneficiarii reali, identificați ca acționari, patroni ai firmelor sau membri ai asociațiilor și fundațiilor, sunt deja declarați și datele lor există în registrele diverselor instituții ale statului (de la Ministerul Justiției la ANAF etc), noua lege adaugă o corvoadă birocratică suplimentară în sarcina firmelor și ONG-urilor, de a mai declara încă o dată, în fiecare an, aceleași nume și de a depune la același Minister al Justiției aceleași acte, autentificate în prealabil la notar.

O inițiativă a parlamentarilor USR Cludiu Năsui și Cristina Prună a încercat să repare acest neajuns, prin proiectul Legii 108/2020, prin care trebuiau exceptate de la aceste declarații anuale inutile firmele care au acționari numai persoane fizice și ONG-urile. Potrivit proiectului, ar fi rămas de declarat numai schimbările (=noutățile) intervenite în acționariat sau în compunerea ONG-urilor (noii acționari sau noii membri asociați).

Conform expunerii de motive a celor doi inițiatori, în România există 978.245 de SRL-uri și numai 3% dintre acestea au în componență o altă persoană juridică, deci ar justifica necesitatea identificării beneficiarului real. Restul de aproape 97% dintre firme, ai căror beneficiari reali corespund cu acționarii persoane fizice identificați deja în Registrul Comerțului, nu au de ce să-și mai declare din nou, an de an, beneficiarii la Ministerul Justiției.

Același lucru e valabil și pentru ONG-uri – puțin peste 100.000 de asociații și fundații câte există în România. Ar fi trebuit și ele exceptate de la declararea beneficiarilor reali, care oricum figurează cu nume, prenume și acte de identitate în Registrul asociațiilor și fundațiilor, deținut de același Minister al Justiției.

În mod straniu, proiectul celor doi parlamentari USR, susținut și de un parlamentar PSD, trece de Senat în forma propusă de aceștia, în luna mai 2020, însă doar o lună mai târziu se modifică suspect la Camera Deaputaților, care prin Comisia Juridică adoptă un amendament prin care sunt scoase din lege numai ONG-urile, lăsând să beneficieze de ea doar firmele.

Este greu de înțeles ce s-a schimbat în Parlament din luna mai până în luna iunie, încât Legea 108/2020, menită să rezolve o situație absurdă și consumatoare de bani și timp, s-a transformat într-o lege discriminatorie, care rezolvă doar problema firmelor, dar lasă ONG-urile să se lupte cu birocrația inutilă. Care au fost negocierile subterane, cine ce a dat la schimb pentru ca legea să treacă doar cu firmele, dar nu și cu ONG-urile?

Surse din Parlament ne-au spus că ar fi fost o înțelegere PSD-PNL, care au dorit scoaterea ONG-urilor din lege, la schimb cu votarea ei, însă rămâne inexplicabil de ce aceleași partide au votat legea la Senat, dar ar fi refuzat s-o treacă și la Camera Deputaților.

Guvernul se face că ține cu ONG-urile

Între timp, ONG-urile trebuiau să-și declare beneficiarii reali până la 14 august, conform Legii inițiale care instituia această sarcină – Legea 129/2019. Pentru multe asociații și fundații, inclusiv pentru APADOR-CH, aceasta a fost o sarcină birocratică epuizantă, mai ales în condițiile pandemiei, în care pentru mulți dintre membrii noștri a fost foarte dificil să aducă/trimită fizic copiile certificate de pe actele de identitate. Plus drumurile făcute la notar, pentru autentificarea declarației redundante privind componența asociației, membrii asociației devenind acum și „beneficari reali”. O veritabilă procedură demnă de „țara lui dosar cu șină”.

În cele din urmă, cu bani, timp și nervi consumate degeaba, am reușit să trimitem la Ministerul Justiției actele cerute de lege, în termenul legal.

În ultimul moment, însă, vineri noaptea, Guvernul a emis o ordonanță prin care a prelungit termenul de depunere a declarațiilor până la 1 noiembrie. O palmă dată celor care chiar și în condițiile expuse mai sus s-au străduit să se conformeze acestei legi absurde.

Desigur, poate că Guvernul a prelungit acest termen în speranța că până în noiembrie Parlamentul va îndrepta eroarea făcută în luna iunie și va excepta și ONG-urile de la obligația declarării beneficiarilor reali. Aceiași inițiatori ai Legii 108/2020 au revenit în Parlament cu o nouă propunere de a excepta ONG-urile, la care am transmis și noi câteva sugestii de îmbunătățire. Însă nu pare să se grăbească nimeni să voteze noua lege. În fond cine era de exceptat, a fost exceptat, iar ONG-urile par să fi rămas singurele entități bănuite că spală bani în România. Dacă PNL și PSD nu au dorit, într-adevăr, să repare nedreptatea și față de ONG-uri, de ce ar face-o acum, cu noua lege?

Oare cine și de ce ne urăște atât de mult? Și, dacă există atâta ură față de ONG-uri la nivelul decidenților politici din Parlament, de ce tot apar periodic declarații sforăitoare, bune doar „pentru export”, că politicienii au nevoie de opiniile și sprijinul societății civile?

Ce spune Legea 108/2020

“Articol unic. –

Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

La articolul 56, alineatul (1)se modifică și va avea următorul cuprins:

“Art. 56. –

(1) Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului [=FIRMELE] depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali ai societăților.”

La articolul 56, după alineatul (1)se introduc două noi alineate, alineatele (1¹) și (1²), cu următorul cuprins:

“(1¹) Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (1):

a) regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat;

b) persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice, atunci când aceștia sunt singurii beneficiari reali.

(1²) În cazul persoanelor exceptate conform alin. (1¹) lit. b), în lipsa depunerii declarației privind beneficiarul real, Oficiul Național al Registrului Comerțului este obligat să completeze din oficiu Registrul beneficiarilor reali ai societăților pe baza documentelor care însoțesc cererea de înmatriculare sau pe baza evidențelor deținute în cazul societăților deja înmatriculate.”

La articolul 56, alineatul (4)se modifică și va avea următorul cuprins:

“(4) Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.”

Să facem alegeri, să nu facem alegeri sau aşa şi aşa?

27/07/2020/in Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La noi, în plină explozie a numărului infectărilor cu coronavirus, se discută, din ce în ce mai serios, şi despre organizarea de alegeri în acest an: alegeri locale (peste 2 luni) şi parlamentare (peste 4 luni).

Să încercam să discutăm, fără patimă, fără ură, fără nervi, despre această problemă.

Am putea începe cu mesajul transmis de Constituţie: atunci când sunt situaţii deosebite, alegerile sunt mai puţin importante decât situaţiile deosebite. Deci prioritatea trebuie să revină soluţiilor la problemele create de situaţiile deosebite. Aceasta este filozofia Constituţiei noastre şi nu e în contradicţie cu democraţia, deoarece democraţia este un concept care nu excede sau transcede logicii elementare: problemele trebuie rezolvate în ordinea gravităţii şi a urgenţei lor.

Dacă avem o epidemie extinsă la nivel mondial (pandemie), care pune în pericol grav viaţa oamenilor, conduita democratică presupune luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolului reprezentat de această pandemie. Dreptul la viaţă este mai important, în acest context, în care trebuie aleasă o prioritate, decât dreptul la alegeri. Organizarea la termen a alegerilor, în plină pandemie, nu contribuie la descoperirea leacului pentru virus, ci pare mai mult o inadecvare la situaţia reală, cel puţin prin crearea unor riscuri suplimentare de contaminare (campania electorală şi procesul de votare în sine).

Dacă însă nu avem o pandemie pe bune, ci o gripă simplă cu un marketing foarte bun, aşa cum susţine curentul „coronasceptic”, sigur că putem să zicem ce zice OMS-ul şi să facem ce vrem noi, adică să amendăm horele de pe Litoral şi să dăm drumul la alegeri, pentru că la alegeri nu se dansează (cel puţin, în mod vizibil), iar coronavirusul se transmite numai prin dans.

Amânarea parlamentarelor are nevoie de o nouă stare de urgență

De ce spuneam că mesajul Constituţiei este de a nu face alegeri cu orice preţ, în situaţii excepţionale, când există un pericol grav pentru comunitate? Pentru că asta rezultă din articolul 63 din Constituţie.

Astfel, în acest articol se prevede că durata mandatului unui parlamentar (deputat, senator) este de 4 ani şi că, în situaţii extraordinare, care au dus la instituirea unor stări speciale (de exemplu, instituirea stării de urgenţă), mandatul se prelungeşte de drept până la încetarea stării speciale instituite. De exemplu, dacă se instituie din nou stare de urgenţă la data expirării mandatului de 4 ani al parlamentarilor, mandatul se prelungeşte de drept, în baza Constituţiei, până la încetarea stării de urgenţă. Starea de urgenţă se instituie pe o lună şi se poate prelungi cu câte o lună de câte ori este nevoie, până la dispariţia pericolului grav care a determinat instituirea stării de urgenţă. Starea de urgenţă se instituie de preşedinte şi trebuie „aprobată” şi de parlament, deci există garanţii constituţionale împotriva unor eventuale abuzuri.

Acelaşi articol din Constituție prevede că alegerile parlamentare trebuie organizate în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului, iar din interpretarea logică a acestui text rezultă că, în cazul prelungirii de drept a mandatului prin instituirea/prelungirea stării de urgenţă, termenul de 3 luni începe să curgă de la încetarea stării de urgenţă.

De asemenea, articolul menţionat prevede că mandatul celor două camere ale parlamentului se prelungeşte de drept până la întrunirea noului parlament. Deci, parlamentul va funcţiona fără hiatusuri, chiar şi în situaţia în care alegerile parlamentare nu s-ar desfăşura la termen. Până la alegeri, va funcţiona parlamentul în compunerea „veche”.

Deci, practic şi constituţional, alegerile parlamentare ar putea fi amânate cu 6 luni, dacă s-ar institui starea de urgenţă pentru 3 luni şi ele ar fi organizate după 3 luni de la încetarea stării de urgenţă.

Ar mai trebui spus că în noua starea de urgență, dacă s-ar institui, nu este obligatoriu să fie luate și măsuri la fel de dure ca în martie-aprilie. Pot fi luate măsuri moderate, ca în cazul stării de alertă de acum, punându-se accent pe mobilizarea autorităților și mai puțin pe limitarea drepturilor cetățenești. Ar fi poate și o cale mai ușoară către conformarea cetățenilor la regulile care par a fi tot mai greu de respectat.

Pentru amânarea localelor e nevoie doar de votul Parlamentului

Dacă în cazul parlamentarelor deja vorbim de o perioadă din 2021, mai urgentă este situația localelor. Constituţia nu prevede o anumită durată a mandatelor aleșilor locali, ci doar că alegerile locale se organizează prin lege (art. 121 din Constituţie).

Parlamentul stabileşte, prin lege, durata mandatului aleşilor locali, precum şi condiţiile de prelungire a mandatului sau de amânare a alegerilor locale. Deci, există posibilitatea unei mai mari flexibilităţi în cazul alegerilor locale, decât în cazul celor parlamentare. Nu e nevoie să declari stare de urgență, e suficient votul în Parlament.

Cu alte cuvinte, Constituția și legile permit adoptarea de soluții raționale, inclusiv în situații deosebite, care să țină cont de riscurile și beneficiile pentru comunitate ale fiecărei variante avute în vedere.

Alegerile locale au fost deja amânate în luna aprilie, cu trei luni față de termenul lor normal, până la 27 septembrie, în condițiile în care la data amânării autoritățile sperau că în iulie-august vom avea o scădere a numărului de cazuri de Covid 19. Se demonstrează false aceste speranțe. S-ar impune o nouă amânare?

Previzibilele reacţii, venite din unele medii politice sau de altă natură, reacţii care pot stimula isteria, că dacă se amână alegerile vine dictatura şi moare democraţia, chiar dacă, prin agresivitatea lor deosebită, pot stresa şi chiar influenţa mulţi decidenţi, obişnuiţi cu confortul funcţiei, ar trebui privite şi analizate prin prisma nuanțărilor de mai sus.

Aceiași decidenți nu ar trebui să uite că democraţia este un concept de substanţă, care are în vedere binele public, dincolo de lozinci, poze în mulţime şi vorbe de PR, care sună frumos în urechi.

La final, trebuie să facem o precizare, pentru cei nervoşi şi grăbiţi să aplice etichete: nu cerem amânarea alegerilor. Tot ceea ce ne dorim este ca autorităţile să facă o analiză la „rece”, calmă, logică şi pragmatică cu privire la alegeri, în contextul pandemiei: cum e mai bine şi mai sigur pentru comunitate, în condiţiile date. Câți se vor prezenta la alegeri, cât de „reprezentative” vor fi alegerile în raport de o prezență redusă, câți dintre cei care se vor încumeta să se prezinte se vor îmbolnăvi? Există o evaluare de genul ăsta?

Propuneri pentru simplificarea vieții asociative

23/07/2020/in Buna guvernare, Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH propune eliminarea avocatului sau a notarului din circuitul înregistrării actelor unui ONG, pentru simplificarea birocrației ce sufocă asociațiile și fundațiile; Propunerile au fost transmise la proiectul de lege inițiat de mai mulți senatori USR și PSD

APADOR-CH salută iniţiativa unui grup de parlamentari USR şi PSD (înregistrată la Senat cu numărul B411/2020), de simplificare a procedurilor ce trebuie urmate de ONG-uri în cazul înfiinţării sau modificărilor ulterioare de statut, componenţă etc.

În prezent, ONG-urile sunt prezumate prin lege ca fiind de rea-credinţă şi, de aceea, actele încheiate de organele de conducere ale asociaţiilor şi fundaţiilor nu au „valabilitate” pentru a putea fi înscrise în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor dacă nu sunt autentificate/atestate de un notar sau un avocat.

Din cauza acestei prezumţii de rea-credinţă, în practică, la fiecare adunare generală a unei asociaţii sau la fiecare şedinţă a consiliului director în care se adoptă hotărâri sau decizii, ar trebui să asiste un notar sau un avocat, care să certifice apoi, prin autentificare sau atestare, că hotărârea adunării generale sau decizia consiliului director sunt reale şi nu false.

În practică, acest lucru nu este posibil, marea majoritate a asociaţiilor şi fundaţiilor neavând posibilităţile financiare de a îndeplini o condiţie la limita absurdului.

APADOR-CH consideră că înlăturarea avocatului sau a notarului din aceste proceduri ar duce la o reală debirocratizare a vieții asociative, sau dacă nu se poate elimina complet această prevedere, măcar să se limiteze la etapa înființării asociației, și nu să vizeze și celelalte etape ulterioare din viața de zi cu zi a asociației.

Prin urmare, APADOR-CH a transmis Parlamentului două propuneri concrete de îmbunătățire a proiectului de lege inițiat, ce necesită modificarea mai multor articole din OG 26/2000:

VARIANTA 1

Cerinţa autentificării sau atestării avocaţiale a statutului sau a hotărârilor adunării generale ori ale consiliului director este înlocuită, atât la înscrierea înființării, cât și la înscrierea modificărilor ulterioare, cu cerinţa certificării actului ce trebuie înregistrat, făcută de către persoana împuternicită cu procedurile de înscriere a înfiinţării sau, după caz, a modificării.

VARIANTA 2

Rămâne neschimbată cerinţa autentificării sau a atestării statutului numai pentru faza înfiinţării asociaţiei sau fundaţiei, urmând ca modificările ulterioare ale statutului să poată fi înregistrate fără a mai fi necesară autentificarea sau atestarea lor de către avocat, fiind suficientă simpla certificare facută de persoana împuternicită.

Pentru a consulta propunerile APADOR-CH de modificare a articolelor de lege, integral, ne puteți scrie pe adresa office@apador.org

Sorin Roșca Stănescu publică știri false pe Corect News

21/07/2020/in Comunicate, /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În urma publicării unui editorial semnat de Sorin Roșa Stănescu, pe site-ul Corect News, în care a făcut afirmații mincinoase despre APADOR-CH, asociația a transmis publicației și autorului următorul drept la replică.

Drept la replică

În atenția domnului Sorin Roșca Stănescu și a redacției Corect News,

Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a constatat că în editorialul publicat de domnul Sorin Roșca Stănescu pe site-ul www.corectnews.com la data de 19 iulie 2020, cu titlul „Caz unic în lume, românii sunt întemnițați în spitale” există două afirmații false pe care vă solicităm să le corectați.

Informațiile false se regăsesc în paragraful: „Am aflat că una dintre explicații constă în finanțarea de către stat a activităților APADOR-CH, considerată o organizație de interes public. Și că o altă explicație este că rude apropiate ale unora dintre organizatorii APADOR-CH se bucură de sinecuri guvenamentale.”

În cuprinsul unui text preponderent de opinie, protejat de libertatea de exprimare, domnul Sorin Roșca Stănescu face și afirmații false cu privire la fapte determinate, respectiv afirmă că APADOR-CH este o organizație finanțată de stat, fiind considerată de utilitate publică, și că rude ale „organizatorilor APADOR-CH” s-ar bucura de sinecuri guvernamentale.

Întrucât cele două afirmații sunt false, APADOR-CH nu a fost și nu este o organizație finanțată de stat și nici nu are statut de utilitate publică, iar rude ale „organizatorilor APADOR-CH” nu beneficiază de „sinecuri guvernamentale”, vă solicităm să corectați informațiile menționate și să publicați acest drept la replică, atât pe site-ul www.corectnews.com cât și pe celelalte platforme online pe care editorialul amintit a fost preluat și distribuit.

Îi solicităm domnului Sorin Roșca Stănescu să demonstreze afirmațiile pe care le face în textul menționat, în caz contrar ne rezervăm dreptul de a-l da în judecată. Libertatea de exprimare nu protejează prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase.

Vă mulțumim pentru interesul acordat activității organizației și vă asigurăm că vom susține în continuare dreptul la liberă exprimare, atâta vreme cât se manifestă cu bună credință și respectă adevărul.

UPDATE

Dreptul la replică a fost publicat pe site-ul Corect News. Însă domnul Sorin Roșca Stănescu ne-a răspuns că nu poate să le ceară tuturor platformelor care au redistribuit textul său să preia și dreptul la replică. De altfel, nici el însuși nu l-a distribuit pe Facebook, acolo unde își popularizează toate editorialele și unde încă există și acesta.

În schimb domnul Sorin Roșca Stănescu ne-a comunicat că „se gândește” să scrie un nou editorial în care ar putea să infirme cele două minciuni din primul, „dacă va ajunge la această concluzie”, însă pentru asta are nevoie să-i furnizăm bugetul de venituri al APADOR-CH pe 2020.

Așadar, editorialistul Sorin Roșca Stănescu mai întâi face afirmații mincinoase, iar după ce primește drept la replică „se gândește” să se și documenteze în legătură cu ele.

Cine a câștigat și cine a pierdut din saga legii carantinei

17/07/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Majoritatea propunerilor făcute de APADOR-CH, de îmbunătățire a legii carantinei, au fost introduse în varianta adoptată de Parlament; De ce nu mai insistăm pentru mai mult; Șapte problemele de constituționalitate din noua lege;

După un timp care unora li s-a părut prea lung, Parlamentul României a reușit să voteze aseară târziu o lege a carantinei și izolării care conține mai multe garanții de respectare a drepturilor omului. Cum se zice pe la Hollywood, „not great, not terrible”, deci mai există o speranță că nu va fi chiar rău.

Dintre cele 11 propuneri de îmbunătățire pe care APADOR-CH le-a făcut încă de la etapa proiectului adoptat de Guvern, nouă au fost preluate și introduse, într-o formă sau alta, în noua lege. Sigur că se putea și mai bine, dar privind de unde am plecat – o formă de lege adoptată de guvern fără consultare publică și care nu conținea nicio garanție de respectare a drepturilor persoanelor suspecte sau bolnave – se putea și mai rău.

Am putea să insistăm și pentru celelalte propuneri? În teorie, da, așa ne-ar fi plăcut, dar realitatea ne arată că n-ar fi înțelept s-o facem. Nu după ce am văzut toate armele politice, de dezinformare și chiar amenințare, scoase din teacă în ultima săptămână de politicieni și de media. Nu după ce am fost suspectați că negăm existența virusului și că nu dorim o lege a carantinei. Nu după ce la Cotroceni s-a pus egal între întârzierea adoptării legii și morții de Covid 19.

Dorim o lege a carantinei, dar ea trebuie să fie făcută temeinic astfel încât să poată fi aplicată corect în orice alt caz de acum încolo. Faptul că avem tot mai mulți infectați, de la o zi la alta, și că mor oameni, nu este din cauza discutării legii în parlament, ci din cauză că toată clasa politică actuală nu a fost capabilă, de ani de zile și mai cu seamă de șase luni încoace, știind cu ce ne vom lupta, să croiască o lege bună cu care să guverneze. E ca și când colecționezi butelii și când îți ia foc casa îi acuzi pe pompieri că nu-ți sting mai repede focul.

Procesul de consultare publică organizat de Parlament (Camera Deputaților și Senat) ne-a arătat că unii politicieni știu să și asculte atunci când nu au habar cum să facă, dar a fost și o dezamăgire în privința altora. O dezamăgire au fost și unele mijloace de informare care au manipulat informațiile astfel încât să transmită mesaje panicarde și să decredibilizeze domeniul drepturilor omului.

Drepturile omului au fost găsite țap ispășitor (de aia se îmbolnăvesc oamenii și mor, că vor unii drepturi), tratate ironic deopotrivă de oamenii simpli de pe Internet sau de politicieni de la cele mai înalte tribune ale țării. Drepturile civile nu aveau nevoie și de acest șut în fund, erau suficient de persiflate și înainte.

Am putut constata cu tristețe că propunerile APADOR-CH, făcute în spiritul Constituției și al angajamentelor internaționale luate de România, s-au transformat într-o armă politică folosită deopotrivă de putere și de opoziție. Nu ăsta era rolul lor.

A-ți cere drepturile sau a cere să fie garantate într-o lege importantă a devenit, pentru unele autorități, în România acestei săptămâni, echivalent cu inconștiența sau cu subversiunea ori cu un act criminal, aducător de morți.

APADOR-CH nu a negat niciun moment existența virusului, chiar dacă la una dintre dezbaterile de la Parlament au fost și astfel de persoane, nu a cerut niciodată lăsarea bolnavilor liberi pe străzi. Toate propunerile transmise Parlamentului au vizat respectarea etapelor legale în procedurile de consultare, depistare a bolii, apoi de izolare, carantinare, internare, respectându-i bolnavului dreptul la informare și la opțiune.

Făcând un bilanț al acestui proces legislativ, se poate spune că unii au câștigat niște capital electoral, efemer, alții au ratat șansa de a demonstra că sunt lideri autentici, iar marele perdant a fost, ca de multe alte ori în istorie, conceptul de drepturi civile.

Pentru că noua formă a legii, adoptată de Senat, are câteva probleme de constituționalitate, ne facem totuși datoria măcar de a le semnala. Cine vrea să le audă, bine, cine nu, nu. Mai jos un rezumat și la final găsiți documentul integral:

Precizare. Art. 5 paragraful 1 litera e) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prevede că o persoană poate fi privată de libertate şi în cazul în care este vorba despre “detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă”.

Din acest punct de vedere, măsura carantinării sau măsura izolării, când sunt dispuse nevoluntar (ca măsuri obligatorii, privative de libertate) sunt compatibile cu prevederile menţionate mai sus din CEDO.

Totuşi, potrivit Ghidului privind articolul 5 din Convenţie publicat pe site-ul CEDO, criteriile esențiale în lumina cărora trebuie evaluată „legalitatea” detenției unei persoane „susceptibile să transmită o boală infecțioasă” constau în a se cunoaște:

1.dacă transmiterea bolii este periculoasă pentru sănătatea sau siguranța publică; și

2.dacă detenția persoanei infectate constituie mijlocul de ultim resort pentru a preveni transmiterea bolii, alte măsuri, mai puțin severe, fiind deja luate în considerare și considerate insuficiente pentru a proteja interesul public.

În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste criterii, privarea de libertate își pierde justificarea (Hotărârea CEDO din cauza Enhorn împotriva Suediei, pct.44).

Probleme privind Legea pentru instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic

1

Guvernul nu a solicitat avizului CES înainte de a trimite legea în Parlament – este încălcat art. 1 al. 5 din Constituţie, ceea ce face ca legea adoptată fără solicitarea prealabilă a avizului CES să fie neconstituţională în ansamblul său.

2

Încălcarea principiului bicameralismului – Dacă forma legii adoptată de Senat diferă substanţial de forma adoptată de Camera Deputaţilor, aceasta înseamnă că fiecare cameră a adoptat legi diferite cu privire la aceeaşi chestiune, ceea ce este neconstituţional, deoarece înseamnă încălcarea principiului bicameralismului. O explicaţie ar fi improvizaţia şi grabă cu care s-a acţionat, mai ales la prima cameră, când accentul s-a pus pe viteză şi nu pe calitate şi coerență. Chiar şi aşa, forma adoptată de prima cameră a fost superioară proiectului iniţiat de guvern. Slabă calitate a proiectului elaborat de guvern este foarte greu de justificat, deoarece în cadrul guvernului funcţionează Ministerul Justiţiei, care are în compunere o direcţie specializată în elaborarea actelor normative, alcătuită din profesionişti adevăraţi.

3

Dreptul de a contesta în justiţie măsura privativă de libertate nu este efectiv, atâta vreme cât în lege nu sunt reglementate modalitățile și înlesnirile necesare pentru ca o persona aflată într-un spaţiu de carantinare sau izolare să poată sesiza instanţa. Simpla prevedere în lege că acţiunea se trimite la instantă în format şi prin mijloace electronice nu asigură garanţiile necesare. Nu orice persoană din ţară are smartphone cu acces nelimitat la internet şi, pe de altă parte, doar cu un smartphone nu se poate asigura participarea efectivă/eficientă la un proces.

4

Legea nu prevede ce măsuri pot fi dispuse pentru repararea prejudiciilor produse persoanelor în cazul în care carantina sau izolarea s-au dispus cu încălcarea legii. În lege trebuie să existe un articol care să prevadă că orice persoană, care a fost victima unei măsuri nelegale de carantină sau izolare are dreptul la reparaţii şi să prevadă procedura de constatare a nelegalităţii carantinei/izolării şi de acordare a remediilor (despăgubiri).

5

Reţinerea unei persoane în spital, pe timp de 48 de ore, în scopul efectuării de investigații și evaluări medicale (art. 8 al. 3 si 4 din lege) este o măsură sui generis, care iese din tiparul stabilit în sistemul legal naţional (art. 23 al. 3 din Constituţie), potrivit căruia reţinerea unei persoane nu poate dura mai mult de 24 de ore. Astfel, în materie penală, reţinerea autorului unei infracţiuni nu poate dura mai mult de 24 de ore, iar reţinerea în materie contravenţională (conducerea administrativă a persoanei la sediul poliţiei) avea durata maximă de 24 ore, iar în prezent se preconizează să ajungă la 12 ore (pe rolul Curţii Constituţionale se află o sesizare a Avocatului poporului cu privire la necesitatea stabilirii unei durate exacte şi rezonabile a măsurii conducerii administrative). De ce reţinerea unui infractor de către poliţist sau procuror, de exemplu un autor al infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, nu poate dura decât maximum 24 de ore, în timp ce reţinerea administrativ-medicală a unei persoane, dispusă de medic, poate dura dublu, adică 48 de ore?

6

Art. 10 din lege este redactat neclar, el putând fi interpretat în sensul că ministrul sănătăţii poate deroga de la lege, printr-un ordin prin care stabileşte „modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege”. Or, prezenta lege stabileşte măsuri privative de libertate (carantină/izolare obligatorii), precum şi procedura şi persoanele abilitate să dispună aceste măsuri care restrâng drepturi și libertăți. Redactarea ambiguă a art. 10 din lege permite interpretarea că prin ordinul ministrului sănătăţii s-ar putea aduce modificări acestei proceduri stabilite prin lege pentru luarea măsurilor medicale privative de libertate, ceea ce este inadmisibil, pentru că ordinul ministrului nu poate adăuga la lege şi nu poate modifica legea.

7

În niciunul dintre articolele legii nu este prevăzută durata maximă a măsurii carantinei sau izolării, ca măsuri privative de libertate în sensul art. 4 al. 2 din OPCAT. De asemenea, prevederile din art. 7 si 8 din lege, în sensul că măsura carantinei se dispune pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate sau că izolarea durează până la vindecare, nu conferă suficientă previzibilitate și nici suficiente garanții împotriva arbitrariului. Spre exemplu, un test/o analiză care să confirme vindecarea unei persoane se poate face, în practică, cu oarecare întârziere față de momentul vindecării, de exemplu, din cauza unei aglomerării a activității personalului sau din cauza personalului insuficient. Aceste probleme de organizare a activitatii instituțiilor publice, chiar și cele din sfera medicală, nu trebuie să se răsfrângă însă asupra persoanelor, prin privarea lor de libertate pe o durată mai mare decât cea efectiv necesară. Potrivit CEDO, o măsură privativă de libertate (de exemplu carantina sau izolarea nevoluntară) nu prezintă garanţiile împotriva arbitrariului la care se referă CEDO, dacă în lege nu se prevede durata de timp pentru care această privare de libertate poate fi dispusă.

Fiind vorba despre privare de libertate, durata trebuie stabilită în mod clar. În practică, măsura ar putea fi dispusă pe o durata de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii de câte ori este necesar din punct de vedere medical, cu până la 14 zile de fiecare dată, până la expirarea duratei de incubatie a bolii suspicionate (în caz de carantină) sau, după caz, până la vindecare (în caz de izolare). Desigur, cu prevederea posibilității încetării măsurii chiar înainte de termen, dacă ea nu mai este necesară. De altfel, și în practică, chiar în aceste zile, conform relatărilor din presă, mai multe țări europene au impus turiștilor români care doresc să intre în țările respective o carantină pe durata a 14 zile. Deci, fixarea unui termen de 14 zile pentru carantină/izolare are acoperire în practica existentă deja în mai multe țări euroene. În caz de nevoie, acest termen poate fi prelungit atât cât este necesar, dar tot pe durată determinată (fiecare prelungire de maximum 14 zile).

Citește integral analiza APADOR-CH privind problemele de neconstituționalitate din noua lege a carantinei și izolării

Combaterea spălării banilor în România – începută târziu și făcută prost

16/07/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a amendat azi România pentru implementarea târzie a Directivei europene privind combaterea spălării banilor; Dintr-o „simpatie” politică pentru societatea civilă, ONG-urile au fost introduse suplimentar în legea autohtonă, deși Directiva europeană nu se referă la ele;

Telenovela implementării în legislația română a Directivei europene privind prevenirea spălării banilor sau finanțării terorismului a înregistrat azi un episod dureros la Curtea de Justiție a Uniunii Europene – unde România a fost amendată cu 3 milioane de euro. Decizia dată de judecători a venit ca urmare a reclamației Comisiei Europene, din august 2018, pentru că țara noastră și Irlanda au întârziat să transpună Directiva 849/2015.

Directiva trebuia transpusă din iunie 2016, iar România a făcut-o abia în 2019 (prin Legea 129/2019) și atunci destul de prost, adăugând printre entitățile raportoare și unele la care Directiva nu se referă, cum ar fi ONG-urile care nu administreaza si nu distribuie fonduri (=bani). Pentru aceste ONG-uri, reprezentând de fapt marea majoritate a formelor de asociere, nu există o rațiune ce ține de scopul directivei, pentru introducerea obligației de a-si raporta beneficiarii..

Mai concret, s-a făcut o confuzie, poate neintenționată, între asociațiile și fundațiile asimilate fiduciilor – adică cele care distribuie fonduri, rulează sume de bani – și restul asociațiilor și fundațiilor cu scop nepatrimonial, organizații neguvernamentale care derulează activități sociale, culturale sau sportive și care sunt recunoscute mai degrabă pentru lipsa fondurilor necesare decât pentru rularea unor sume de bani.

Confruntate cu spectrul unei noi poveri birocratice – raportarea lunară sau trimestrială a „beneficiarilor” – unele organizații neguvernamentale, printre care și APADOR-CH, au transmis în mai multe rânduri Guvernului și Parlamentului că în legea de transpunere a directivei s-a strecurat o greșeală. S-a purtat astfel, din 2018 încoace, de când proiectul de lege a fost înaintat de Guvern către Parlament, un dialog al surzilor, soldat în cele din urmă cu promulgarea unei legi proaste care a supratranspus Directiva europeană, târziu și cu adăugiri românești.

După promulgarea Legii 129/2019 dialogul surzilor a continuat, de data asta între ONG-urile nedumerite, care cereau o definire exactă a noțiunii de beneficiar, și Ministerul Justiției și Oficiul Național pentru Prevenirea Spălării Banilor. Cele două instituții, probabil la fel de nedumerite de noua lege ca și sectorul neguvernamental, și-au pasat răspunderea una alteia preț de încă un an de zile, până de curând (iulie 2020) când au catadicsit să transmită că în cazul asociațiilor și fundațiilor raportările trebuie făcute pentru fiecare membru în parte, și pentru organismele de conducere.

Însă numele membrilor unei asociații și organele ei de conducere sunt deja raportate, și deci cunoscute de Ministerul Justiției, pentru că OG 26/2000, care reglementează funcționarea ONG-urilor, prevede că aceste date sunt raportate periodic în Registrul asociațiilor și fundațiilor, gestionat de amintitul minister. Prin noua lege care vizează combaterea spălării banilor practic se cere dublarea datelor din respectivul registru, cu prețul încărcării birocratice atât a organizațiilor neguvernamentale, cât și al unor funcționari ai statului care trebuie să primească aceste acte.

Nu se combate astfel spălarea banilor, ci se consumă efort, energie și bani, inutil, pentru a dubla numărul hârtiilor. Este încă o dovadă a modului prostesc în care s-a legiferat în această chestiune, de politicieni preocupați nu de îndeplinirea angajamentelor europene de către România, ci mai degrabă mânați de o dorință absurdă de a îngreuna și mai mult viața organizațiilor neguvernamentale.

După ce că a întârziat trei ani ca să transpună Directiva și deci să înceapă să combată spălarea banilor, România pretinde că acum vânează și banii care nu există.

Citiți comunicatul CJUE pe acest subiect

*sursa foto Curtea de Justiție a Uniunii Europene

La ce ne mai folosesc drepturile dacă facem Covid?

11/07/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Legea carantinei și izolării pe înțelesul tuturor, chiar și al politicienilor; Ce înseamnă privare de libertate și ce drepturi ai fără să fii arestat sau condamnat;

„Țara arde și baba se piaptănă!” a comentat cineva la articolul de presă în care erau prezentate sugestiile APADOR-CH de îmbunătățire a proiectului de lege privind carantina și izolarea, adoptat pe nevăzute de Guvern și trimis în grabă la Parlament, ca să-l aprobe. La ce ne trebuie atâtea drepturi, dacă ne îmbolnăvim de Covid, și în general să ne mai scutească apadoru’ de filosofiile astea care ne lasă fără protecție împotriva virsului. „APADOR ține cu virusul, e împotriva românilor?”, se întreba alt comentator.

Nu e prima dată când ne lovim de astfel de reacții când cerem respectarea unor drepturi. Dar până acum ni se reproșa că luptăm numai pentru drepturile infractorilor, și nu avem grijă de restul oamenilor cinstiți. Uite că ni se reproșează acum și că ținem cu drepturile bolnavilor. Cine ar fi crezut?

Oamenii sunt în general tentați să vadă lucrurile dintr-un unghi personal, pierzând din vedere diversitatea cazurilor care pot pune probleme și pot duce la abuzuri, chiar și atunci când măsurile luate sunt bazate pe cele mai bune intenții. Tocmai de aceea este nevoie de un set de reguli/ legi clare, care să acopere pe cât posibil cât mai multe scenarii.

Toți suntem de acord că un bolnav contagios trebuie izolat pentru a nu răspândi boala, însă modul în care se pune în practică această izolare sau carantinare face diferența între un regim abuziv și unul democratic, bazat pe respectul față de drepturile tuturor, nu numai ale unora.

România, ca și alte țări, a fost prinsă nepregătită din punct de vedere legislativ în această pandemie. Cu „legi proaste, slab croite”, ca să-l cităm pe președinte. Dar nici modul în care Guvernul a legiferat în această perioadă nu a fost mai breaz, prin urmare a fost sancționat de Curtea Constituțională. Inclusiv presa internațională ne-a spus, prin unele articole surprinzător de superficiale, că de vină ar fi CCR pentru eliberarea din spitale a unor bolnavi, iar nu legislația „proastă, slab croită”, după posibilitățile guvernanților. Oare dacă altul ar fi fost Guvernul, și același lucru ar fi spus CCR, am mai fi fost la fel de supărați pe Curtea Constituțională?

Starea de urgență nu justifică legiferarea amatoristică, dimpotrivă. Indiferent cât de drastic și rapid vrem să impunem anumite măsuri de protecție a populației împotriva bolilor, nu avem voie să uităm sau să încălcăm Constituția și celelalte angajamente internaționale pe care ni l-am luat, ca țară. Respectiv garantarea drepturilor și libertăților cetățenești indiferent de situația în care ajung acei cetățeni. Iar CCR asta a spus în fiecare dintre deciziile date în ultimele luni: că orice măsură ar lua guvernul, ea trebuie să fie clară și să nu încalce Constituția.

Faptul că vrem garanții ferme în lege, privind respectarea drepturilor omului în cazul privării de libertate, nu înseamnă nici că negăm existența virusului, nici că ținem cu el și nu cu românii. Înseamnă că vrem ca acei români care vor ajunge la un moment dat suspecți de Covid sau de orice altă boală contagioasă (legea discutată acum e generală, nu vizează doar Covid 19) să fie siguri că nu vor suferi și abuzuri din partea statului.

Că vor fi tratați cum spune legea, clar, previzibil,
Că nu vor fi luați de pe stradă pentru un strănut, ci vor fi carantinați, izolați sau spitalizați pe baza unor dovezi clare, științifice de boală;
Că vor fi izolați sau spitalizați fix atâta timp cât va fi necesar, nu pe perioadă nedeterminată;
Că nu vor atârna la mâna și semnătura unui funcționar vremelnic și vor putea chiar să conteste decizia de internare la un judecător;
Că în cazul în care au copii, aceștia nu vor rămâne ai nimănui când părinții sunt duși la spital.

Garanțiile privind drepturile pacientului sau suspectului de o boală contagioasă trebuie tratate la fel de serios ca și cele oferite de lege unei persoane arestate sau condamnate, pentru că și carantina și izolarea sunt tot privări de libertate, chiar dacă aparent bolnavii nu stau în spatele unor gratii.

Definiția privării de libertate este foarte clară: „înseamnă orice formă de detenție sau închisoare ori plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reținere pe care nu îl poate părăsi după voia sa, prin ordinul oricărei autorități judiciare, administrative sau de altă natură.” Așadar, inclusiv spitalizarea forțară, carantina și izolarea intră în definiția privării de libertate dată de OPCAT (Protocolul opţional pentru prevenirea şi combaterea torturii şi tratamentelor crude, inumane sau degradante, ratificat de România prin Legea 109/2009).

Dacă suntem cu toții de acord că izolarea forțată a bolnavilor sau suspecților este o formă de privare de libertate, trebuie să fim și cu faptul că acești oameni nu-și pierd drepturile, odată ce se îmbolnăvesc. Adică chiar și atunci când li se îngrădește libertatea, acest lucru trebuie făcut cu respectarea tuturor garanțiilor legale acordate în astfel de cazuri.

Bolnavului trebuie să i se spună cine este instituția care decide izolarea/carantinarea sa, pentru ce perioadă, pe ce dovezi științifice se bazează acea măsură, să aibă dreptul să conteste măsura la un judecător, să fie audiat de judecător și în general toate aceste decizii cu privire la persoana bolnavă sau suspectă să fie clar definite în lege, și nu lăsate la latitudinea unui ministru sau a unui comitet cu o componență necunoscută.

Acestea sunt de altfel propunerile de îmbunătățire a legii discutată în Parlament, făcute de APADOR-CH la dezbaterea de miercuri de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților și transmise ulterior și Senatului. Ele nu reprezintă nici negarea existenței virusului, nici existența vreunei conspirații mondiale la adresa poporului român, ci sunt elemente de bază ce nu trebuie să lipsească dintr-o lege democratică ce afectează grav drepturile omului.

E adevărat că cel mai greu e să te pui în papucii altuia când judeci o situație. De aceea de regulă ne e greu să ne imaginăm cum ar fi dacă am ajunge în arest, pentru că, nu-i așa, noi niciodată nu vom face ceva ilegal… Dar să ne imaginăm totuși că ne-am putea îmbolnăvi (de Covid sau altceva) parcă n-ar fi așa de greu. Oare nu ne-ar plăcea să știm că tot ce ar urma să ni se întâmple e prevăzut clar într-o lege, de când vom fi închiși într-un spital sau în propria locuință, până când vom fi vindecați și eliberați?

De fapt, tot ce trebuie să facem este cât se poate de simplu: să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, să stăm la distanță și să ne încurajăm politicienii să facă legi clare.