Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Bilanț la 10 Decembrie – Ziua internațională a drepturilor omului – de câte ori a fost condamnată România la CEDO și cât ne-a costat asta, în 2022; Până la urmă ce mai e milionul de euro în ziua de azi?!
Protecția proprietății, dreptul la viață, la un proces echitabil, dreptul de a nu fi supus unui tratament inuman și degradant, dreptul de a nu fi judecat și pedepsit de două ori pentru aceeași faptă, dreptul la viață privată, dreptul de a te exprima liber și a nu fi discriminat.
Acestea sunt drepturi care au fost încălcate în România, după cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cele peste 60 de hotărâri pronunțate împotriva țării noastre doar în acest an.
Desigur, faptele s-au petrecut cu mulți ani în urmă, dar reclamanților li s-a făcut dreptate abia în 2022, de către Curtea Europeană, după ani de zile în care au încercat în zadar să găsească dreptatea în justiția națională.
Am ales să facem acest bilanț realist al respectării drepturilor omului în România, în locul unuia festivist, cum se întâmplă adesea de 10 Decembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Am numărat condamnările României la CEDO și am adunat despăgubirile pe care, în cele din urmă, trebuie să le plătim toți, de la buget, deși doar unii au greșit.
De cele mai multe ori, cei care au greșit sunt reprezentanți ai justiției naționale, care fie au refuzat să facă anchete efective în diverse dosare, pentru a stabili vinovății și a trage la răspundere vinovați, fie au judecat strâmb unele lucruri care s-au cerut îndreptate, iată, doar la CEDO.
Pe categorii de drepturi/articole din CEDO, România a fost condamnată în 2022 astfel (hotărârile CEDO pot fi citite dând click pe nume):
Pentru nerespectarea proprietății (Articolul 1 Protocolul 1)
VĂLEANU AND OTHERS v. ROMANIA – Curtea a constatat ineficiența mecanismului de restituire a bunurilor confiscate sau naționalizate de regimul comunist, în ciuda noilor căi de atac prevăzute de Legea nr. 165/2013, care impune sarcini excesive solicitanților care nu reușesc să obțină compensații adecvate. Statul trebuie să ia măsuri pentru simplificarea și clarificarea procedurilor de restituire. Despăgubirile plătite de stat către 30 de reclamanți din această cauză au fost de 232.692 de euro.
PÂRVU v. ROMANIA– Un șofer a fost confundat în trafic cu un urmărit internațional, și împușcat în cap de poliție. 15 ani au trecut fără o anchetă efectivă, fără un vinovat, fără despăgubiri pentru familia victimei. APADOR-CH a sprijinit cazul la CEDO. Cauza face parte din cele trei care au adus României o nouă monitorizare (pe articolul 46 din CEDO), din partea Comitetului de Miniștri, pentru utilizare excesivă a forței din partea poliției – despăgubiri de 73.630 de euro.
Interzicerea torturii, a tratamentelor inumane și degradante (Articolul 3)
30 de cauze care privesc condiții improprii de detenție, supraaglomerare, igienă precară, lipsa îngrijirilor medicale în penitenciare. Peste 300 de reclamanți, foști și actuali deținuți, au primit de la stat despăgubiri în total de 982.500 de euro numai în aceste cauze închise în 2022.
Alte două cauze în care statul a fost condamnat pentru că autoritățile nu au investigat în mod eficient acuzațiile de abuz sexual asupra unor minore și, prin urmare, și-au încălcat obligația pozitivă de a le proteja de tratamente inumane și degradante: A.Ö. AND H.Ö. v. ROMANIA – despăgubiri de 12.500 euro și A.E.J. v. ROMANIA – despăgubiri de 12.500 euro.
Dreptul de a nu fi judecat și pedepsit de două ori (Articolul 4 din Protocolul 7)
Dreptul la respectarea vieții private și de familie (Articolul 8)
Șase cauze în care reclamanții nu au reușit să-și găsească dreptatea în instanțele naționale, deși aveau legea de partea lor: C. v. ROMANIA – hărțuire sexuală la locul de muncă – 7.500 euro; TUSĂ v. ROMANIA – un proces de mal praxis – 9.700 euro; VLAD v. ROMANIA – neaplicarea hotărârilor judecătorești într-un proces de custodie a copilului – 10.141 euro; LOIRY v. ROMANIA – neaplicarea hotărârilor judecătorești de revenire a copilului la domiciliul stabilit de instanță – 9.900 euro; I.V.Ț. v. ROMANIA – intervievarea unui copil fără acordul părinților și difuzarea pe post a interviului; JIVAN v. ROMANIA – autoritățile naționale au evaluat greșit severitatea dizabilității reclamantului, privându-l astfel de posibilitatea de a beneficia de un asistent personal – 8.300 euro.
Libertatea de exprimare (Articolul 10)
BUMBEȘ v. ROMANIA – Curtea Europeană a stabilit că dacă vrei să te duci cu doi prieteni și o pancartă, ca să protestezi în fața Guvernului, nu ai nevoie de notificare, că nu e adunare publică și nici huliganism, așa cum au zis jandarmii și justiția română, ci libertate de exprimare – 6.985 euro. Cazul a fost susținut la CEDO de APADOR-CH.
Alte cauze de încălcare a libertății de exprimare: POIENARU v. ROMANIA – a scris pe blogul personal despre nereguli constatate la locul de muncă, la APIA – 8.100 euro; STANCU AND OTHERS v. ROMANIA – doi ziariști de la Lumea justiției au câștigat dreptul de a scrie despre reprezentanți ai justiției – 3.440 euro; PONTA c. ROUMANIE – Fostul prim-ministru fusese condamnat de o instanță națională pentru un comentariu pe Facebook despre un ministru din cabinetul său – 2.200 de euro; RUSU v. ROMANIA o profesoară de geografie a demascat neregulile inspectorului școlar Bistrița și fusese condamnată pentru asta în România – 9.000 euro.
Interzicerea discriminării și dreptul la educație (Art 14 și art 2 din Protocolul 1)
MORARU v. ROMANIA – Nu există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru refuzul de a permite unei femei, a cărei înălțime și greutate sunt sub limitele cerute candidaților de sex feminin, să susțină examenul de admitere la medicina militară. Eșecul instanțelor naționale de a furniza vreo justificare cu privire la legătura dintre dimensiunea unui candidat și puterea acestuia – 7.500 euro.
1.575.616 euro a plătit statul român pentru condamnările suferite la CEDO în 2022
Am fi tentați să spunem că e o sumă mică – până la urmă ce mai e milionul de euro în ziua de azi? – dar care are prostul obicei de a se multiplica an de an, pentru că din păcate condamnările la CEDO nu se lasă și cu schimbările sistemice cerute deseori de Curte.
Câștigarea unui proces la CEDO e abia începutul. Faptul că un cetățean obține dreptatea prin condamnarea țării sale la CEDO nu înseamnă automat îmbunătățirea situației sale și cu atât mai puțin a altora suferind de aceeași problemă. Vedeți cauzele pilot pe dreptul de proprietate sau pe condiții de detenție. Ba chiar pe dreptul la viață.
CEDO nu poate face legi sau schimba sistemele de justiție din țările pe care le condamnă, însă poate să ceară statelor respective, în deciziile de condamnare, pe lângă despăgubirea financiară a victimei și anumite măsuri de îndreptare a sistemelor care au generat nedreptățile.
Dar implementarea deciziilor CEDO e un proces lent și dificil. Debutează cu despăgubirea victimei, o acțiune ce se petrece relativ rapid după condamnarea la CEDO, pentru că banii dați de la buget sunt adesea cea mai ușoară măsură de executat. Schimbările sistemice, însă, nu sunt la fel de ușor de făcut, ele pot dura luni, ani sau decenii. În acest timp alți cetățeni cad victime ale acelorași încălcări de drepturi, unii dintre ei se duc la CEDO și, după alți ani de așteptare, statul le plătește și lor despăgubiri.
Viața merge mai departe (dacă merge, pentru victime), cei care au greșit greșesc în continuare, nefiind trași la răspundere, ba poate chiar sunt avansați sau pensionați pe sume importante.
Numai în 2022, România avea 106 hotărâri pilot de executat și figura pe ultimul loc într-un clasament al țărilor UE, cu cel mai mare scor de neexecutare a hotărârilor CEDO, de 57% față de o medie europeană de 37%.
Un timp mediu de executare a unei hotărâri pilot în România este de 4 ani și 2 luni.
La mulți ani de Ziua Internațională a drepturilor omului! Câteodată ne e greu și nouă, activiștilor, să privim lucrurile cu optimism.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/12/foto-10-decembrie.jpg6831024Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-12-10 07:03:582022-12-02 17:17:51Drepturile nerespectate ale oamenilor din România
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Mai mulți cetățeni din comuna Ciucurova, județul Tulcea, ne-au scris și cerut ajutorul, întrucât se simt hărțuiți de șeful de post din comună. Conform scrisorii primite, semnate de 38 de locuitori ai comunei, comportamentul polițistului din localitate pare mai degrabă din categoria „face legea” decât „aplică legea”:
Foarte mulți localnici au frică să meargă la postul de poliție când au o problemă, deoarece sunt tratați urât, poliția refuză să-i ajute, îi gonește, îi defăimează, iar atunci când depui o plângere la dânsu, acesta în baza declarației pe care o dai face posibil ca să dispară dovezi, nu scrie totul ce declari, încearcă să te intimideze atunci când declari, influențează martorii negativ și avantajează infractorul.
Acest polițist dă amenzi manipulandu-te să crezi că ai omis ceva ilegal, a influențat și poștărița să ducă amezi și să semneze ea. Este foarte rău, dușmănos, se răzbună mai ales dacă cineva cere ajutorul în altă parte, râde de oameni, merge la băut cu infractorul ca să-i înjosească pe reclamanți – se spune în scrisoarea transmisă APADOR-CH.
Localnicii spun că au fost și în audiență la Comandantul Poliției Tulcea, dar că nu s-ar fi luat nici o măsură. Ba mai mult, polițistul din comună s-ar fi răzbunat pe cei care au cerut ajutorul „mai sus”.
Întrucât APADOR-CH este o organizație neguvernamentală, nu este îndreptățită să facă anchete, am direcționat plângerea cetățenilor din Ciucurova către Direcția de Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române, singura instituție obligată să cerceteze și să ia măsuri, dacă aspectele semnalate se verifică.
În același timp nu putem să nu ne amintim un caz similar, cercetat în 2015 de APADOR-CH, în care o comunitate mare de romi din comuna Racoș, Brașov, a fost terorizată de poliție, fără ca autoritățile județene și chiar naționale să ia măsuri împotriva abuzatorilor.
România este de altfel, de multă vreme, restantă la luarea de măsuri eficiente în cazuri de comportament neadecvat sau chiar abuziv al organelor de forță ale statului. Există condamnări ale României la CEDO pe acest subiect, iar Ministerul Public s-a angajat de multe ori în fața organismelor europene că va rezolva aceste lacune – ultimul act emis în acest sens este Ordinul 59/2021 în vederea eficientizării anchetelor în cauzele în care agenții statului sunt cercetați pentru fapte de rele tratamente comise în legatură cu îndeplinirea atribuțiilor profesionale – dar în practică se constată că avem în continuare cazuri în care răspunsul standard al autorității la plângerile cetățenilor este: aspectele semnalate nu se confirmă.
Întâmplarea face ca această sesizare transmisă IGPR să fie urmată de vizita în România a domnului Constantinos Efstathiou, parlamentar cipriot şi raportor al Comisiei pentru afaceri juridice şi drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). APADOR-CH, alături de alte ONG-uri, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Europei. Punctul de vedere al asociației ajută la documentarea pe care domnul Efstathiou o face pentru realizarea raportului cu tema „Implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului – al 11-lea raport”.
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/06/politisti.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-11-15 18:28:202022-11-15 22:07:42Localnici din Ciucurova vs. șeful de post – ce părere are IGPR?
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
În timpul vizitelor făcute în penitenciare, în ultima vreme, mai mulți deținuți s-au plâns APADOR-CH că nu li s-a dat voie să participe la înmormântarea rudelor, din diverse motive, majoritatea fiind mai degrabă de natură birocratică. De exemplu, uneori e vorba despre faptul că decesul rudei survine în week-end, când comisia care acordă învoiri nu are program de lucru. Conducerile penitenciarelor se plâng, la rândul lor, că nu pot acorda astfel de învoiri tuturor deținuților, pentru că nu au suficient personal de pază ca să poată aloca și pentru paza deținutului care merge la înmormântare.
Totuși cauza principală a acestor neajunsuri stă în dispozițiile legii executării pedepselor, care lasă la latitudinea unei comisii din penitenciar aprobarea sau nu a participării deținutului la funeraliile rudei de gradul unu.
Potrivit art. 98 şi art. 99 al. 1 lit. e) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor, unui deţinut i se poate acorda de către comisia de recompensare, care funcţionează la nivelul fiecărui penitenciar, permisiunea de a ieşi din penitenciar pentru a participa la înhumarea soţului său soţiei, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică.
Permisiunea de ieşire din penitenciar, pentru acest motiv, poate fi acordată, pe o durată de cel mult 5 zile, tuturor persoanelor condamnate, cu excepţia celor care execută pedeapsă privativă de libertate în regim de maximă siguranţă, şi numai dacă îndeplinesc condiţia de bună purtare (au o bună conduită şi au întreprins eforturile necesare în cadrul muncii prestate sau în cadrul activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale)
În actuala reglementare legală, ieşirea din penitenciar pentru a participa la înhumarea unei rude nu este considerată ca fiind un drept absolut al deţinutului, ci doar ca o posibilitate, ce poate fi acordată sau nu de comisia pentru recompense, fiindu-i aplicabil regimul specific recompenselor pentru bună purtare.
APADOR-CH a avut în 2017 o propunere de amendare a Legii 254/2013 în sensul recunoaşterii unui drept absolut al deţinutului de a participa la înhumarea unei rude. Propunerile asociaţiei s-au materializat într-un proiect de lege, care a fost adoptat de Parlament, dar care, pentru deficienţe privind procedura prin care Parlamentul a adoptat această lege (încălcarea principiului bicameralismului), a fost declarat neconstituţional. Din această cauză, ce ţine de o greşeală parlamentară, procedura de adoptare a acestei legi va trebui reluată. Până în prezent, nu a fost finalizată adoptarea noii legi.
Până atunci, îi sfătuim pe deținuții cărora nu li s-a acordat învoirea, pe motiv că în week-end comisia de de recompensare nu avea program, să facă plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate (cunoscut și ca „judecător delegat”), care există în fiecare penitenciar.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate trebuie sesizat în termen de maximum 10 zile de la data la care deținutului i s-a refuzat învoirea. Judecătorul poate obliga administraţia penitenciarului să ia măsurile legale care se impun, în principal de natură organizatorică, pentru ca respectiva comisie să poată soluţiona şi în weekend solicitările urgente, cum ar fi cele privind participarea la înhumarea unei rude.
În cazul în care demersul adresat judecătorului de supraveghere a privării de libertate nu are rezultat, deținuții se pot adresa şi Ministerului Justiţiei, ca autoritate în subordinea căreia funcţionează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) solicitând ca ministerul să-şi exercite autoritatea pentru a determina ANP să ia măsurile legale care se impun, în principal de natură organizatorică, pentru ca respectivele comisii de recompensare, din orice penitenciar, să poată soluţiona şi în weekend solicitările urgente, cum ar fi cele privind participarea la înhumarea unei rude.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/11/decesele-au-prioritate.jpg4861080Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-11-14 11:38:242022-11-14 11:49:38Decesul rudelor deținuților, condiționat de programul de lucru în penitenciar
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Noul proiect de lege privind securitatea cibernetică prevede că MApN va avea atribuții sporite de apărare a fruntariilor virtuale ale patriei, va transforma Internetul național într-un câmp tactic și va chema la instrucție firmele private. APADOR-CH face cinci propuneri de modificare a legii, pentru demilitarizarea Internetului
Noul proiect de lege a securității cibernetice, aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Cercetării, conține mai multe prevederi de natură să militarizeze Internetul românesc, punându-l sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MApN). Sub pretextul asigurării securității spațiului cibernetic național, MApN obține puteri de coordonare, control și reglementare a spațiului virtual civil, lucru inadmisibil într-o societate democratică. APADOR-CH a formulat cinci propuneri de modificare a proiectului de lege.
1 Legea militarizează Internetul privat sub pretextul securizării
La Art. 3 al. 1 lit. c din proiect se prevede că legea aflată în dezbatere se aplică atât rețelelor și sistemelor informatice deținute de autorități și instituții publice, cât și persoanelor juridice care furnizează servicii publice ori de interes public. Practic, proiectul de lege vizează orice furnizor de internet şi orice reţele sau sisteme informatice, pentru că această activitate poate fi considerată ca fiind de interes public.
APADOR-CH cere eliminarea din lege a referirii la persoanele juridice care furnizează servicii publice ori de interes public și lăsarea unui spaţiu liber, care să nu intre sub reglementările cvasi militare ale acestui proiect de lege, pentru reţelele şi sistemele informatice „civile”, care nu interesează securitatea naţională. A introduce toate reţelele şi sistemele informatice în sistemul de protecţie a securităţii naţionale este excesiv şi dăunător pentru libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată.
2 Un consiliu consultativ va emite hotărâri obligatorii
La art. 8 din proiect se prevede că COSC (Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică) este un organ consultativ, care emite hotărâri obligatorii, ceea ce reprezintă un oximoron, deoarece organele consultative nu ar trebui să poată emite decât recomandări, nu hotărâri obligatorii.
3 Armata vrea să apere cu forța și Internetul civil
Art. 11 din proiect prevede că MApN „este autoritate competentă la nivel național în domeniul apărării cibernetice” primind atribuții în domeniul apărării cibernetice atât asupra rețelelor și sistemelor informatice militare și de apărare, cât și asupra sistemelor civile.
Aceasta indică o militarizare a spaţiului cibernetic, sub pretextul apărării securităţii acestuia. APADOR-CH consideră că ar fi de dorit ca spaţiul cibernetic să nu fie apărat de militari, ci de civili cu pregătire adecvată. Prin urmare asociația cere eliminarea din art. 11 a formulării „Ministerul Apărării Naționale, denumit în continuare MApN, este autoritate competentă la nivel național în domeniul apărării cibernetice”. Astfel, se păstrează doar partea din art. 11 care prevede că MApN se ocupă de problemele de securitate cibernetică strict militare.
4 MApN va conduce Internetul național ca pe o unitate militară
La art. 29 din proiect, se prevede că, în domeniul apărării cibernetice, MApN are şi alte atribuţii decât cele de a apăra și proteja sistemele și rețelele informatice aparținând MapN, cum ar fi:
– planifică și conduce operații în spațiul cibernetic prin Centrul Național Militar de Comandă;
– planifică și execută operații defensive în spațiul cibernetic, pe timp de pace, prin Comandamentul Apărării Cibernetice;
– dezvoltă și implementează capabilități militare de execuție a operațiilor în spațiul cibernetic prin Comandamentul Apărării Cibernetice;
– participă la activități de descurajare în spațiul cibernetic;
– elaborează și implementează politici și standarde în domeniul apărării cibernetice, în acord cu interesul național, precum și cu standardele și cerințele instituțiilor sau agențiilor NATO ori ale Uniunii Europene.
Toate aceste atribuţii acordate MApN de proiectul de lege, suplimentar faţă de atribuţia – rezonabilă – privind apărarea și protecţia sistemelor și rețelelor informatice aparținând MApN, vor duce la o implicare excesivă a militarilor în spaţiul cibernetic, care este de nedorit din perspectiva normală că spaţiul cibernetic, ca şi cel geografic, ar trebui să fie un spaţiu predominant civil, în care armata/autorităţile militare să nu aibă un rol central şi dominant, ci să reprezinte o excepţie, ca prezenţă, participare şi implicare.
APADOR-CH cere eliminarea din art. 29 din proiect a atribuţiilor prevăzute pentru MApN la lit. b,c,d,g şi i. Acestea, dacă sunt indispensabile menţinerii securităţii cibernetice, ar putea fi prevăzute pentru autorităţi civile, nu militare.
5 Recrutarea și instruirea furnizorilor de Internet
Art. 30 din proiect prevede că MApN poate convoca mediul privat pentru formare şi instruire periodică, după cum apreciază necesar, pe baza unor criterii pe care tot MApN le va stabili printr-o lege pe care urmează să o iniţiere.
APADOR-CH consideră că acest drept prevăzut pentru MApN este excesiv, dacă se pleacă de la premisa că societatea în care trăim este preponderent civilă şi că armata, deşi este o componentă indispensabilă a societăţii, nu este totuşi componenta primordială. Asociația cere eliminarea completă a articolului 30 din proiectul de lege.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/11/tastatura-armata2.jpg530800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-11-09 09:04:452022-12-14 18:38:02Văzând că se descurcă așa de bine cu guvernarea, armata vrea să preia și Internetul
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Cele două propuneri ale APADOR-CH privind tragerea la răspundere a magistraților din cauza cărora România e condamnată la CEDO au fost ignorate și de parlamentari, dar și de contestatarii pachetului de legi – opoziția și AVP. Interese sau lipsă de profesionalism?
Suntem bombardați în ultima vreme cu știri apocaliptice din justiție. Unele dau ca sigură pierderea suveranității naționale în fața decadentei Europe, prin aceea că în noile legi ale justiției nu mai e sancționată nerespectarea deciziilor CCR. Altele atacă exact deciziile CCR care privesc prescripția și care ar face scăpați printre degetele rare ale aceleiași justiții „mii de infractori” nedovediți încă, pentru că justiția a fost prea lentă sau leneșă cu cercetarea și judecarea lor.
Desigur, ambele informații conțin sâmburele lor de adevăr, în funcție de locul din care sunt citite, dar ceea ce transmit ele, dincolo de doza de realitate, este faptul că în spatele tuturor acestora se află forțe oculte, care trag sforile ca să nu fie bine în justiție. Cât or fi forțe oculte și cât o fi prostie și lipsă de profesionalism la mijloc, rămâne de văzut.
Bunăoară, în privința răspunderii magistraților, APADOR-CH a avut câteva luări de poziție pe tema respectării deciziilor CCR și ce ar trebui prevăzut în noile legi pentru ca respectarea Constituției să nu devină opțională pentru unii. Nu au fost luate în seamă, deși erau de bun simț, iar din ce am aflat din presă nu au fost susținute doar de noi. Totuși în pofida amendamentelor cerute insistent și de alții, acele prevederi pur și simplu au fost ignorate. Opoziția a anunțat că atacă pachetul de legi ale justiției la CCR, la fel și Avocatul Poporului. Foarte bine, mingea e la CCR.
Totuși nu putem să nu ne întrebăm de ce contestatarii puterii care se manifestă momentan în Parlament nu acordă aceeași importanță și unei situații cel puțin la fel de problematice, dacă nu cumva mai gravă, trecută în liniște în același pachet de legi. Și anume: cum se face tragerea la răspundere a magistraților care dau dovadă de rea-credință sau gravă neglijență în exercițiu.
Este o temă de care APADOR-CH s-a ocupat de ani de zile, în încercarea de a descâlci ițele modului în care ajungem să fim condamnați la CEDO și să plătim toți, în solidar, pentru greșelile unor judecători sau procurori care nu pățesc nimic, ci ajung să se bucure liniștiți de pensile lor speciale. Cel puțin din 2010 până acum niciun judecător sau procuror nu a fost tras la răspundere pentru greșelile făcute în procese care ulterior au atras condamnarea României la CEDO.
De ce? Pentru că modul în care era redactată legislația făcea posibilă perpetuarea neglijenței autorităților în tragerea la răspundere a vinovaților. Despăgubirile sunt plătite de la buget, acest sac fără fund din care se înfruptă toată lumea care poate, dar mai departe gestionarii bugetului nu se îngrijesc să îi tragă la răspundere pe vinovați și să recupereze prejudiciul.
Am folosit, așadar, ocazia modificării legilor justiției pentru a transmite comisiei speciale din Parlament (și la Camera Deputaților și la Senat) propuneri concrete de îmbunătățire a legislației, astfel încât să nu mai plătim toți pentru greșelile unora. Iată pe scurt care erau propunerile noastre:
Declanșarea acțiunii în regres, de către Ministerul Finanțelor, în maximum 30 de zile
Propunerea se referă la stabilirea, prin lege, a unui termen concret de 30 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și să ceară ca acesta să stabilească dacă respectivul judecător sau procuror a greșit cu rea intenție sau gravă neglijență. Acest termen de 30 de zile ar urma să înceapă de la data primirii de către MFP a hotărârii judecătorești în baza căreia trebuie să se plătească despăgubiri către victima unei erori judiciare. Astfel, în lege va fi prevăzut un termen cert, în care MFP este obligat să declanșeze procedura de recuperare a sumelor plătite de stat ca despăgubire pentru erorile judicare comise de magistrați.
Desigur, recuperarea de la magistrați a sumelor plătite pentru greșelile comise de aceștia nu se va face pentru orice greșeală, cât de mică, comisă de magistrat, ci doar în cazul în care se va stabili, de către CSM, că magistratul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență.
În proiectul de lege trecut de Parlament nu este prevăzut niciun termen pentru această sesizare, ceea ce perpetuează starea de fapt din prezent, când tragerea la răspundere a magistraților se prescrie pentru că instituțiile responsabile nu depun eforturile necesare, în timp util.
Fie MFP nu sesizează deloc CSM (considerând eronat că nu e treaba lui să recupereze banii), fie trimite sesizări tardive la CSM, ceea ce duce la imposibilitatea realizării în termen a procedurilor prealabile formulării unei acțiuni în regres. Sesizarea Plenului CSM de către MFP este doar începutul procedurii complexe și de durată care stabilește în final dacă magistratul respectiv a acționat cu rea intenție sau gravă neglijență.
Propunerea APADOR-CH a vizat completarea articolului 269 alineatul 3 din proiectul legii privind statutul magistraților, după cum urmează:
(3) În termen de 30 de zile de la primirea comunicării hotărârii definitive pronunţate în acțiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
Introducerea posibilității angajării răspunderii patrimoniale a judecătorilor și în urma pronunțării unor hotărâri CEDO privind cauze civile, în urma cărora statul român trebuie să plătească despăgubiri
În present, răspunderea patrimonială a judecătorilor pentru obligarea statului român la plata de despăgubiri prin hotărâre CEDO poate fi angajată numai dacă hotărârea CEDO privește o cauză penală, nu și una civilă.
De aceea, APADOR-CH propunea introducerea în lege a unui alineat suplimentar care să se refere și la cauzele civile, întrucât în prezent legislația prevede (în teorie) tragerea la răspundere doar a magistraților care greșesc în cauzele penale. În acest sens, APADOR-CH propunea introducerea unui nou alineat, (3/1), la art. 269, cu următorul conținut:
(3/1) În termen de 30 de zile de la plata despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă, cu privire la o cauză civilă, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă obligarea statului la plata de despăgubiri este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
Aceste propuneri, transmise de APADOR-CH de două ori către Parlament, nu au fost luate în seamă de politicieni. Dacă tot e la modă scenarita, nu putem să nu ne întrebăm și noi, ce e la mijloc: interes ca magistrații să fie deasupra legii sau lipsă de profesionalism? În care dintre cele două variante ar intra opoziția și AVP, care contestă doar unele articole din pachetul de legi, dar nu și pe acesta, care ar rezolva o disfuncționalitate ce trenează de ani de zile? Pare că bugetul public, ca și „micile” nedreptăți făcute de magistrați unora sau altora dintre justițiabili, nu sunt suficient de importante pentru a fi atacate la CCR.
Rămâne să plătim în continuare cu toții greșelile magistraților și să sperăm că nu ne vom număra și printre aceia judecați strâmb de aceștia. Căci a spera într-o creștere a profesionalismului în justiție este utopic, în condițiile în care și justiția e o oglindă a societății, ca și clasa politică până la urmă.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/10/porc-spart.jpg380612Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-10-27 09:49:572022-10-27 09:51:27Cum s-a făcut de vom plăti tot noi greșelile din justiție
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Camera Deputaților legiferează posibilitatea ca în România același text de lege să poată fi și constitutional, și neconstituțional, permițându-le magistraților să respecte sau nu hotărârile CJUE, CEDO, CCR sau ICCJ
Concret este vorba despre menținerea abaterii disciplinare a judecătorilor sau procurorilor care nu respectă hotărârile CCR. Această abatere fusese eliminată din proiectul de lege privind statutul magistraților, cu intenția de a le permite instanțelor să aplice hotărârile CJUE și atunci când acestea sunt în contradicție cu deciziile CCR – o explicație găsiți aici. Eliminarea acestei abateri ar fi deschis drumul unui haos juridic, instanțele fiind libere să respecte sau să ignore deciziile CCR, care de altfel sunt obligatorii pentru toată lumea.
Camera Deputaților a adoptat zilele astea o formă a Legii privind statutul magistraților în care a introdus la articolul 271 litera t) abaterea disciplinară pentru nerespectarea hotărârilor/deciziilor CJUE, CEDO, CCR și ICCJ. Deși este o formă ușor diferită de propunerea APADOR-CH, această soluție ar rezolva problema, prin enumerarea instanțelor și deci indicarea ordinii în care magistrații români trebuie să le respecte deciziile. De exemplu, dacă există contradicţii între o hotărâre CJUE şi o decizie CCR şi ar trebui „ales” între ele, potrivit enumerării din art. 271 lit. t), prioritatea respectării revine hotărârii CJUE şi doar nerespectarea acesteia atrage răspunderea disciplinară.
ICCJ, va stabili când şi dacă trebuie respectate hotărârile CJUE, CEDO şi deciziile CCR
Dar, deputații au simțit nevoia să pluseze și au mai adăugat o sintagmă care face inaplicabil în practică acest articol. Pentru a fi sancţionabilă, nerespectarea hotărârilor/deciziilor CJUE, CEDO, CCR, ICCJ trebuie să se facă „în mod vădit şi nejustificat”. Dacă nu sunt îndeplinite ambele condiţii (în mod vădit şi în mod nejustificat), fapta nu constituie abatere disciplinară.
O problemă este cine va aprecia caracterul justificat sau nu al nerespectării unei hotărâri CJUE, CEDO sau a unei decizii CCR sau ICCJ? Potrivit procedurii disciplinare, asupra existenţei sau nu a abaterii disciplinare se pronunţă, în ultimă instanţă ICCJ. Cu alte cuvinte, ICCJ, va fi entitatea care va stabili când şi dacă trebuie respectate de către instanţele naţionale hotărârile CJUE, CEDO şi deciziile CCR, deoarece ICCJ va aprecia dacă există sau nu abaterea disciplinară într-un caz concret, adică va stabili dacă nerespectarea acestor hotărâri/decizii a fost sau nu justificată. Aparent, prin sintagma „în mod vădit şi nejustificat” se acordă o prea mare putere unei instanţe (ICCJ) de a hotărî dacă se justifică sau nu respectarea hotărârilor/deciziilor unor entităţi importante: CJUE, CEDO, CCR.
În același timp, dacă o instanţă va considera că are motive să nu respecte aceste hotărâri/decizii, desigur că își va motiva (justifica) punctul de vedere, prin prezentarea unor argumente juridice, și astfel fapta de nerespectare a hotărârilor/deciziilor nu va constitui abatere disciplinară deoarece judecătorul va prezenta un raţionament juridic care va contrazice hotărârea CJUE, CEDO sau decizia CCR şi va susţine că asta este convingerea sa.
Așadar, din cauza inaplicabilităţii practice a textului de lege în care este reglementată această abatere, se menţine riscul generării unui şir de anomalii juridice, întrucât, de exemplu, acelaşi text de lege va fi, în acelaşi timp, şi constituţional, şi neconstituţional, după cum unii judecători vor respecta, iar alţi judecători nu vor respecta decizia CCR cu privire la respectivul text de lege.
O soluție care se impune pentru repararea situației este eliminarea sintagmei „în mod vădit şi nejustificat”, urmând ca orice nerespectare, nu doar una vădită şi nejustificată, a unei hotărâri/decizii a CJUE, CEDO, CCR, ICCJ să constituie abatere disciplinară.
APADOR-CH a transmis din nou setul de propuneri de îmbunătățire a statutului magistraților (cu mențiunile de mai sus la modificarea art. 271 litera t), la aceeași comisie comună, de data asta sperând că Senatul va ține cont de ele și de logica juridică ce impune coerență și predictibilitate. Altfel vom avea legi precum pisica lui Schrödinger, iar rezultatul aplicării lor va fi că ori se va face justiție, ori nu se va face, dar sigur nu va răspunde niciun magistrat pentru asta.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/10/pisica.jpg433660Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-10-07 08:43:582022-10-07 08:43:58Pisica lui Schrödinger la Parlament
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
OUG 119/2022 este neconstituțională întrucât condiționează acordarea de reduceri viitoare de un consum anterior apariției legii, fapt interzis de Constituție
APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului (AVP) să atace la Curtea Constituțională (CCR) Ordonanța 119/2022 care reglementează compensarea prețului la energie în funcție de consumul fiecăruia din 2021. Această prevedere, privind înlesnirea primită în funcție de un comportament anterior legii, este neconstituțională, întrucât Constituția prevede că legea dispune numai pentru viitor (cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, dar nu este cazul aici).
Concret, OUG 119/2022 instituie un cost diferențiat al energiei electrice pentru consumatori în funcție de ce consum au avut aceștia cu un an înainte de adoptarea legii, respectiv în 2021. Reducerile sunt consistente, prețul plătit de consumator variind de la 0,68 lei/Kwh la 4-5 lei sau mai mult/Kwh, prețul cel mai mic fiind pentru consumuri lunare de maximum 255 de kW/h. Așadar, Guvernul îi premiază prin OUG 119/2022 pe aceia care se pot întoarce în timp ca să-și stingă becurile din 2021 și să se încadreze astfel într-un consum taxabil cu cel mai mic tarif începând din 2022.
O astfel de prevedere, prin care unei persoane i se pretinde să aibă o anumită conduită (un anumit consum mediu lunar de energie electrică) nu numai pentru viitor (pentru perioada de după intrarea în vigoare a unui act normativ), ci şi pentru trecut, respectiv cu un an înainte (2021) de intrarea în vigoare a unui act normativ (2022), încalcă în mod flagrant principiul neretroactivităţii legii, consacrat în art. 15 al. 2 din Constituţie, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.
Orice act normativ nu poate pune condiții ce trebuie respectate decât după intrarea sa în vigoare, nu înainte. Oamenii nu își pot adapta conduita după o lege decât după intrarea în vigoare a legii, nu înainte de asta.
Pentru a respecta Constituţia, este necesar ca din prevederile OUG 119/2022, art. 1 al. 1 lit. a), b), c), e), art. 1 al. 2 lit. b) și art. 1 al. 5 din OUG nr. 27/2022 (care vizează același domeniu) să fie eliminată sintagma „în anul 2021” și orice alte referiri cu privire la obligația respectării în anul 2021 a unor condiții introduse abia în 2022. În urma eliminării acestei sintagme, textele vor redeveni constituţionale, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, întrucât ele se vor referi doar la consumul (tranşele de consum) din anul 2022, adică de după intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv a OUG 119/2022.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/10/bec.jpg329600Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-10-05 21:14:412022-10-05 21:28:26Cerem AVP să atace la CCR ordonanța privind compensarea prețurilor la energie
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Primim des mesaje la APADOR-CH de la oameni care ne reclamă diverse infracțiuni pe care le observă în viața de zi cu zi și ne cer să „luăm măsuri”. Le mulțumim și îi îndrumăm către „autoritățle competente” care, deși uneori nu se bucură de încredere în ochii cetățenilor, tot competente rămân din punct de vedere legal ca să cerceteze și să sancționeze o infracțiune.
Ultimul mesaj de acest fel ne semnala niște fapte care intrau sub incidența legii care interzice organizaţiile, simbolurile şi faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război. Pe scurt OU 31/2002 care prevede in cuprinsul sau mai multe infractiuni, printre care:
iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup
confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste şi xenofobe
promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi promovarea, în public, de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia sau a a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional
ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic, cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care maximul pedepsei prevăzute de lege este închisoarea de cel puţin 5 ani, pe motiv de rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică sau în considerarea religiei
Așadar, în măsura în care detineti probe în legatura cu comiterea unor fapte care intră sub incidența OUG 31/2002, vă recomandăm să sesizați Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, potrivit legii, parchetul are competența legală de a efectua/supraveghea urmărirea penală, în caz de infracțiuni.
În general, dacă aveți cunoștință despre săvârșirea oricărei infracțiuni, trebuie să sesizați poliția sau Parchetul. Iată un model de plângere penală pe care o puteți transmite parchetului de pe lângă judecătoria în raza căreia locuiți sau către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Plângerile se pot depune în scris, prin poștă sau online, prin email, dacă aveți semnătură electronică, însoțite de eventualele probe pe care le dețineți. Găsiți aici o hartă cu toate parchetele din țară și datele lor de contact.
Formularul de plângere penală
Domnule prim-procuror,
Subsemnatul(a)/Subscrisa ….[numele și prenumele persoanei fizice/denumirea persoanei juridice]…., domiciliat(ă)/cu sediul în ….[domiciliul petiționarului/sediul persoanei juridice]……, codul numeric personal…….., reprezentată de……….. în calitate de……., codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, în temeiul art. 288 si urm. din Codul de procedură penală, vă sesizez următoarele:
…………………………..[descrierea cât mai detaliată și clară a faptelor care, în opinia autorului sesizării, constituie infracțiune, cu precizarea datei săvârșirii faptelor sau a constatării urmărilor faptelor ori a oricăror împrejurări legate de cauză; dacă sunt cunoscute, trebuie menționate numele și adresa făptuitorului, precum și mijloacele de probă existente] ……………………………………………………….
Solicit/solicităm tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate, pentru infracțiunea de …. prevăzută de art. xxx din Cod penal.
Mijloacele de probă pe care se întemeiază prezenta plângere sunt următoarele:
Domnului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria/Tribunalul….
https://apador.org/wp-content/uploads/2014/11/cnp.jpg282425Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-10-04 12:06:242022-10-05 09:59:42Cum faci o sesizare la Parchet
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
O cameră de audiere, de maximum 3x3m, fără geamuri, mobilată minimal, cu o masă și câteva scaune. Undeva într-un colt, în dreapta ușii, o cutie neagră cât o combină muzicală, care ascunde mașinăria magică ce înregistrează audio-video toată discuția și apoi o imprimă pe trei DVD-uri. În mijlocul încăperii tronează un scaun prins cu picioarele în podea. Nu diferă de celelalte scaune din încăpere, nu e nici mai comod, nici mai auster, doar că ocupă locul central în cameră și asta îl face mai de temut. În jurul scaunului e un spațiu gol în care îți imaginezi că se plimbă nervos un polițist. Poate pentru că ai văzut prea multe filme?
Un bărbat înalt, blond și atletic, se așază pe scaun și schimbă câteva poziții pe el, pentru a-i testa comoditatea. E nemulțumit. Spune că scaunul ar trebui să aibă spătarul mai înclinat pe spate, să aibă mânere și în niciun caz să nu fie imobilizat de podea. Ocupantul scaunului trebuie să se simtă bine pe el, relaxat, degajat, să nu se teamă, să nu fie pus astfel într-o poziție de inferioritate, să se simtă dominat, controlat, amenințat.
Cineva remarcă, oarecum în glumă, că ar fi cazul să-i pună și o măsuță cu cafea și o gustare alături, nu? Ivar Fahsing, blondul atletic care testează scaunul, confirmă; De ce nu, dacă asta contribuie la destinderea celui audiat?! În jur sunt mai mulți polițiști din diverse țări și cel puțin unii dintre ei au tendința de a-și da ochii peste cap, măcar în sinea lor, la auzul acestor comentarii. Totuși nimeni nu lasă să scape ceva nepotrivit, căci în jur sunt și activiști de drepturile omului.
Aparatul care înregistrează interviul și imprimă DVD-urile
Scena s-a petrecut la una dintre cele mai moderne secții de poliție din Dublin, în capitala Irlandei, țară care a găzduit penultima întâlnire a specialiștilor în proiectul „De la lege la practică – întărirea drepturilor procedurale în custodia poliției”. Dacă întâlnirea precedentă a avut loc la București, găzduită de APADOR-CH, și a avut ca temă dreptul la avocat în timpul cercetării penale, întâlnirea de la Dublin a vizat tehnicile de înregistrare audio-video a audierilor. Între țările participante la proiect, Irlanda pare să dea lecții în privința modului în care a implementat deja de câteva decenii înregistrarea audio-video a audierilor la secția de poliție.
Interogatoriul a murit, trăiască interviul etic!
În literatura de specialitate, tehnicile polițienești de interogare a suspecților sunt în general împărțite în două categorii:
metodele acuzatoare, dominante și bazate pe control – de exemplu „metoda Reid” inventată în SUA în anii 50 de un fost polițist și psiholog, John Reid;
metodele de culegere a informațiilor, umane și bazate pe relaționare – de exemplu PEACE, dezvoltată în UK de mediul academic în colaborare cu polițiști și psihologi. PEACE vine de la Planning, Engage and explain, Account, Clarification & Challenge Closure și Evaluation
Tehnica Reid are două faze și este aparent cea mai răspândită, inclusiv în România. În prima fază, anchetatorul adoptă o atitudine relativ neutră în încercarea de a evalua vinovăția sau măsura în care suspectul spune sau nu adevărul. În faza a doua, anchetatorul este convins că suspectul minte/este vinovat și atunci derulează un interogatoriu în care alternează diverse situații:
suspectul este ținut în izolare, ceea ce îi sporește anxietatea, nervozitatea, nesiguranța și nevoia de a se elibera de situația în care este plasat;
suspectul este confruntat, acuzat de infracțiune și îi sunt prezentate probe (uneori fabricate) pentru a-i arăta că poliția știe cu certitudine că el e făptașul;
anchetatorul adoptă o atitudine simpatică și justifică moral infracțiunea, dând de înțeles suspectului că poate fi tratat cu îngăduință și, prin urmare, o mărturisire pare cea mai bună cale de ieșire din acea situație.
Ca fapt divers sau nu, tehnica Reid a pornit tocmai de la un caz probat ulterior ca eroare judiciară – un bărbat acuzat și condamnat pentru uciderea soției și-ar fi retras ulterior declarația smulsă de anchetatori prin tehnica Reid. Asta nu i-a știrbit creatorului faima, dimpotrivă. Totuși, în alte părți ale lumii a existat o dorință de umanizare a metodelor de aflare a adevărului, întrucât s-a făcut o corelare între erorile judiciare și presiunea la care sunt supuși oamenii în timpul anchetei, presiune care se traduce uneori în mărturii false.
Polițiști irlandezi explicând cum se fac înregistrările
Metoda PEACE – Spre deosebire de metodele acuzatorii, care sunt axate pe obținerea unei mărturisiri, scopul principal al metodelor de culegere a informațiilor este acela de a culege informații de încredere. Pentru asta este esențială construirea unei relații de încredere cu suspectul, căruia i se explică acuzația, gravitatea acesteia și importanța aflării adevărului.
Aceste metode de colectare a informațiilor sunt denumite interviuri investigative sau interviuri etice, modelul PEACE sau interviuri cognitive.
Rezultatele cercetărilor în domeniu arată că anchetatorii folosesc mai multe tehnici de manipulare atunci când suspecții rămân tăcuți la începutul interviului, comparativ cu situațiile în care suspecții dau o declarație cu privire la chestiuni personale și comune sau neagă. Aceleași cercetări arată că suspecții își schimbă mai des declarațiile atunci când sunt anchetați prin tehnici manipulative și de asemenea atunci când nu au un avocat alături. Iar prezența avocatului la audiere nu este permisă în toate jurisdicțiile, așa cum se întâmplă la noi. Așadar, s-a constatat că prezența unui avocat și folosirea unor tehnici de intervievare etice contribuie la obținerea mai rapidă/ușoară a adevărului decât prin intimidarea sau manipularea suspecților. S-ar zice că a aflat și poliția că muștele se prind mai ușor cu miere decât cu oțet, dar e mai mult decât atât.
La sfârșitul anilor 1980, Anglia și Țara Galilor au introdus „intervievarea etică” a suspecților. Diverse studii făcute de mediul academic, în special asupra unor cazuri de erori judiciare, au arătat că metodele coercitive de interogare nu sunt altceva decât un mod de a confirma convingerile investigatorilor, nu neapărat o modalitate de a afla adevărul.
Aici o scenetă amuzantă menită să sublinieze absurdul dintr-un interogatoriu în care polițistul reține doar ce dorește:
Prin intimidarea suspecților sau chiar forțarea lor se obțin mai degrabă mărturii false și ulterior condamnări greșite. Anchetatorii sunt și ei, ca toți oamenii, afectați de diverse convingeri părtinitoare, iar în timpul audierilor intră în ceea ce se cheamă „viziune de tunel”, adică au tendința inconștientă de a căuta doar informațiile care le vor confirma convingerile. Cu alte cuvinte, dacă deja cred că suspectul pe care îl au în față este vinovat, ei vor vedea și auzi doar acele informații și semne care le vor demonstra că au dreptate, nu vor fi deloc sensibili la eventuale semnale că omul din fața lor este nevinovat. Convingerile părtinitoare și prejudecățile stau întotdeauna la baza erorilor judiciare.
Audierile astea etice se petrec într-un mediu prietenos cu suspectul, pentru a-l face să nu se simtă constrâns sau intimidat, și mai ales sunt înregistrate audio-video, o condiție importantă pentru reușita oricărei audieri.
De ce e important ca intervievarea suspectului să fie înregistrată
Dara Robinson a fost în tinerețe polițist în UK, dar la întâlnirea de la Dublin a vorbit în calitate de avocat în firma Sheehan & Partners. El a povestit cum într-un caz vechi de peste 20 de ani, înregistrarea audierii a fost de natură să-l scape pe suspect de o condamnare nedreaptă. Suspectul era acuzat de viol, iar în timpul audierii a repetat de câteva ori că e nevinovat, că actul sexual fusese consimțit, iar o dovadă în acest sens ar fi urmele buzelor femeii pe gâtul lui. Suspectul a cerut polițiștilor de două ori în timpul audierii să i se ia probe ADN de pe gât, ca să se vadă că presupusa victimă l-ar fi sărutat pe gât. Convinși că au în fața lor un vinovat, polițiștii nu au luat în seamă declarațiile suspectului, nici măcar nu și-au notat acest detaliu, și deci nu au făcut testele. Ulterior, suspectul i-a spus și avocatului său același lucru, iar acesta a cerut prelevarea de probe de pe gâtul clientului său. Analizele de laborator au arătat că suspectul spunea adevărul și astfel omul a fost exonerat.
Înregistrarea audierii a demonstrat că polițiștii au neglijat pur și simplu informații esențiale oferite de suspect în timpul interviului. Dacă nu ar fi fost încăpățânat să-și susțină punctul de vedere până când a putut fi auzit și probat, dacă s-ar fi lăsat intimidat de polițiști, suspectul respectiv ar fi fost probabil condamnat pe nedrept.
Ivar Fahsing, bărbatul atletic care probase scaunul de audiere la poliție, este un fost polițist norvegian, acum psiholog și profesor la Universitatea de Poliție din Norvegia. El este specialist în tehnici de audiere „cu față umană”, iar la Dublin a subliniat importanța înregistrării audierilor, explicând limitările umane existente în cazul audierilor clasice. Înainte de introducerea înregistrării, polițistul își nota ce spunea suspectul, iar la final făcea un raport narativ despre ceea ce credea el că s-a întâmplat. Ce ajungea în fața instanței nu era întocmai versiunea suspectului, cu cuvintele lui, ci o versiune narativă a polițistului. La întrebările suplimentare puse de judecător, ofițerul de poliție poate fi adesea ezitant, pentru că el și-a notat în timpul interogatoriului doar ceea ce a considerat el mai important, ce l-a afectat cel mai mult, lăsând la o parte eventuale elemente care l-ar fi disculpat pe suspect. Întotdeauna un avocat priceput poate să facă minuni în astfel de cazuri, punând la îndoială toate dovezile acuzării.
Fahsing spune că este demonstrat că memoria umană nu poate reține propozițiile prea lungi, iar polițistul care este nevoit să noteze în timpul audierilor tot ce spune suspectul nu-și va putea nota decât ceea ce crede el că e esențial în respectiva declarație.
Dacă în instanță apare o dispută cu privire la ceea ce a spus în fapt învinuitul la audiere sau cu privire la împrejurările în care pretinsa declarație a fost dată (de exemplu dacă suspectul zice că a fost forțat să declare ceva), nu există niciun factor independent care să poată fi analizat de instanță pentru a determina cum a avut de fapt loc audierea. De aceea e bună înregistrarea.
Cum a schimbat înregistrarea activitatea poliției irlandeze
Comisarul David Sheahan, din Poliția Dublin (Garda), a arătat că introducerea înregistrărilor audio-video în procedurile de audiere ale tuturor arestaților, începând din 1997, a avut efecte benefice atât asupra proceselor penale cât și asupra activității polițiștilor.
De exemplu înregistrarea unei audieri este utilă în cazul în care suspectul a avut nevoie de interpret, iar o a treia parte poate să vadă înregistrarea și să spună dacă interpretul a tradus corect sau nu. Sheahan a dat exemplul unui suspect ungur care a avut un interpret român. „A fost foarte dificilă acea audiere”, a comentat comisarul. De asemenea, întrucât în Irlanda prezența avocatului la audiere nu este nici garantată, nici obligatorie, înregistrarea îi este cu atât mai utilă acestuia.
La început audierile erau înregistrate numai în secțiile care aveau dotări în acest sens, iar în celelalte, declarațiile erau scrise ca și până atunci. Criticile venite din mediul juridic au încurajat autoritățile să investească în facilități de înregistrare video și să oblige poliția să le folosească.
Din 2001 până în 2003 înregistrarea audio-video a fost implementată la 132 de stații Garda din Irlanda, iar polițiștii au beneficiat de un curs de instruire de două zile pentru asta. În cea mai nouă dintre secții am fost invitați și noi în vizită, ocazie cu care întreaga secție a fost golită de activitate pentru câteva ore. Se pare că asta este regula de protocol în Irlanda, nu pot fi amestecați vizitatorii cu suspecții, căci cine știe ce încurcături pot apărea.
Cea mai nouă secție de poliție din Dublin
Astăzi Comisarul David Sheahan vorbește numai despre avantajele înregistrării:
Oferă garanții suplimentare pentru suspecți și polițiști;
Îmbunătățește calitatea probelor admisibile la proces;
Reduce nevoia de a lua notițe a polițistului;
Permite revizuirea ulterioară a declarațiilor, inclusiv de către procurori;
Poate fi folosită ca material de instruire privind tehnicile de interviu investigative;
Permite investigarea în timp util a plângerilor de abuz sau constrângere;
Crește încrederea publicului în poliție.
Dar, cinstit vorbind, există și unele dificultăți. De exemplu dacă înregistrările sunt prea lungi, transcrierea lor devine costisitoare, iar verificarea unei înregistrări de câteva ore, în instanță sau de către avocat, e descurajantă. Cine are timp să facă binging cu o audiere lungă de câteva sezoane?
Camera în care se păstrează DVD-urile cu înregistrări
În plus, păstrarea înregistrărilor a devenit o chestiune de securitate a datelor, în lumina legislației europene GDPR. În secția de poliție din Dublin există o cameră cu rafturi în care se păstrează DVD-urile cu înregistrările audierilor, dar se discută și despre stocarea viitoare în cloud și despre accesul la acele informații sensibile din aceste înregistrări.
Costurile dotărilor și folosirii echipamentului de înregistrare audio-video pentru poliția din Irlanda, furnizate la cererea ICCL:
Cum trec persoanele vulnerabile printr-o audiere
Privarea de libertate și audierea sunt împrejurări de natură să intimideze pe oricine, indiferent ce tărie psihică sau IQ ar avea. Persoanele vulnerabile sunt deci și mai mult expuse în astfel de situații și ceea ce complică și mai mult lucrurile este faptul că nu întotdeauna polițiștii sunt instruiți să descopere semnele care le arată că au în fața lor o persoană vulnerabilă.
În mintea unei persoane închise principala preocupare este aceea de a-și recâștiga libertatea cât mai curând, fiind tentată să spună sau să semneze orice crede că va duce la eliberare. Această tentație devine și mai mare când persoana are simptome de sevraj sau are tulburări psihice. Pentru astfel de cazuri este mai mult decât recomandată înregistrarea audio-video a audierii, pentru că în cazul în care polițistul nu și-a dat seama sau nu a ținut cont de starea persoanei audiate, acest lucru se poate observa măcar în instanță.
Ghid pentru recunoașterea semnelor privind persoanele cu probleme psihice:
Dr Valerie Murphy, psihiatru din Cork, Irlanda, face o trecere în revistă a semnelor la care polițiștii ar trebui să fie atenți pentru a recunoaște o eventuală vulnerabilitate psihică a suspectului audiat.
Limbajul corpului lor poate fi neobișnuit, de exemplu refuzul de a stabili contactul vizual – asta nu înseamnă că minte sau ascunde ceva, așa cum știu polițiștii de la noi;
Poate vorbi singur;
Poate să joace un rol, o scenă dintr-un film de exemplu;
Nu este interesat de propriile drepturi și nu cere un avocat;
Nu poate repeta ceea ce i s-a spus, de exemplu drepturile care i se aduc la cunoștință;
Nu înțelege ce i se cere;
Nu răspunde la întrebări sau răspunde cu informații irelevante;
Schimbă diverse versiuni ale evenimentelor;
Acceptă diversele variante care i se propun.
Valerie Murphy spune că tratarea corespunzătoare a unui suspect cu probleme psihice nu ține doar de compasiune, ci de înlăturarea unor bariere de comunicare care îi permit astfel suspectului să participe pe deplin la audiere.
Cum se văd lucrurile din România
Polițiștii români care au participat la această întâlnire, împreună cu APADOR-CH, se confruntă acasă cu situații complexe, cum ar fi lipsa acută de personal, care face ca numărul de cazuri repartizate pe capul unui ofițer să fie excesiv de mare, de ordinul sutelor pe an. La asta se adaugă și faptul că nu toate secțiile de poliție sunt dotate cu aparatură de înregistrare a audierilor, iar acolo unde există camere special amenajate pentru așa ceva ele sunt insuficiente pentru numărul mare de dosare și numărul mic de polițiști.
Avem județe cu zero echipamente de înregistrare
În iunie 2021 APADOR-CH a solicitat tuturor inspectoratelor județene de poliție să furnizeze situația dotărilor pentru înregistrare audio-video a audierilor, la nivel de secție. Răspunsurile primite (centralizate aici) arată că avem încă în țară secții în care nu există o astfel de dotare minimală, ba chiar județe întregi, cum ar fi Dolj, Neamț, Sălaj, Sibiu, Teleorman, care au raportat 0 echipamente, deși e greu de crezut că nu au nici măcar un reportofon sau body-cams.
De asemenea în multe secții de poliție nu există suficient spațiu pentru a permite amenajarea unor camere speciale de audiere, dotate cu aparatură de înregistrare. Conform statisticii obținută astfel, rezultă că în România ar fi 129 de echipamente de înregistrare audio-video – cele mai multe în București și Mureș, cu câte 19 și respectiv 17 echipamente.
La momentul vizitei, nu toate secțiile de poliție erau dotate cu echipamente de înregistrare audio/video pentru înregistrarea electronică a audierilor”.
CPT a cerut un calendar al dotărilor, precum și regulile și garanțiile privind utilizarea acestor echipamente, inclusiv dacă înregistrările vor fi puse la dispoziția celor anchetați.
Ce prevede Codul de procedură penală: e obligatoriu, dar numai când e posibil
Din punct de vedere legislativ, în acest moment înregistrarea audio-video a audierilor e obligatorie și nu prea, deși Codul de procedură penală (CPP) are prevederi mai generoase pe alocuri decât Directivele europene în materie (Directiva privind dreptul la informare din 2012 și cea privind minorii din 2016).
Concret, CPP prevede obligativitatea înregistrării audio sau audio-video a audierii suspectului sau inculpatului și a minorului-persoană vătămată. În restul cazurilor se lasă la latitudinea organului – atunci când este posibil sau la cererea expresă a persoanei audiate. Totuși, toate articolele din CPP care se referă la înregistrarea audio sau audio-video conțin și expresia „atunci când înregistrarea nu este posibilă acest lucru se consemnează în declarația suspectului sau inculpatului”.
Avem așadar un soi de obligativitate românească, numai atunci când este posibil și dotările ne permit.
O soluție legislativă a acestei situații ar putea fi completarea prevederilor din CPP cu mențiunea că atunci când audierea suspectului/inculpatului nu este înregistrată audio sau audio-video ea nu are valoare probatorie. Acest lucru ar pune presiune și pe autorități, să grăbească dotarea tuturor secțiilor cu aparatura necesară, și implicit polițiștii nu ar mai avea scuze să nu le folosească, decât în cazuri temeinice, cum ar fi o pană de curent sau alte cazuri de nefuncționare a aparaturii.
În practica românească nu este vorba numai de lipsa de dotări și de personal, ci și de instruirea corespunzătoare, stabilirea unor proceduri clare și găsirea soluțiilor pentru depășirea diverselor inconveniente. De exemplu, chiar și atunci când audierile sunt înregistrate, există problema transcrierii acelor înregistrări. Soft-urile de transcriere automată în limba română nu sunt suficient de evoluate încă.
Persoanele vulnerabile – „excepția” despre care nu se vorbește
O altă lacună majoră resimțită de polițiștii români, chiar după spusele lor, ar fi și inexistența unui ghid pentru depistarea semnelor care arată că un suspect este o persoană cu dizabilități intelectuale sau cu probleme de sănătate mintală. În România nu avem cifre care să arate proporția acestui fenomen în custodia poliției, dar ne putem raporta la cele existente la nivel european sau internațional. De altfel, după cum spunea profesorul Gautam Gulati, psihiatru criminalist la Universitatea Limerick Irlanda,
Oricine vine în contact cu poliția e o persoană vulnerabilă, mai ales prin prisma limbajului folosit în procesul penal”.
Statisticile oferite de profesorul Gulati arată că în custodia poliției, în UK sunt 9% persoane cu dizabilități intelectuale, în Olanda sunt 27%, iar în Irlanda 5%, însă în realitate procentele ar putea fi mai mari, spune aceeași sursă, întrucât această chestiune nu e suficient studiată și deci este văzută ca o excepție.
În realitate nu este deloc o excepție. În toate vizitele făcute de APADOR-CH în penitenciare, medicii respectivelor unități au ridicat problema deținuților cu probleme psihice – cel puțin unul din zece deținuți ar avea astfel de probleme – iar aceste persoane au trecut printr-un proces penal în custodia poliției. Este nevoie, așadar, de instruire corespunzătoare pentru conștientizarea acestei probleme în rândul polițiștilor, primii care vin în contact cu persoanele vulnerabile într-un proces penal.
Concluzia întâlnirii de la Dublin a fost că, totuși, eforturi se fac pentru depășirea obstacolelor, dar va mai curge multă cerneală prin rapoartele interne până când se va găsi finanțare pentru toate nevoile poliției și ale suspecților, astfel încât audierile să respecte și demnitatea umană și să îndeplinească și nevoile anchetei.
Până atunci nu ne rămâne decât să îi credem pe cuvânt pe polițiștii (de orice naționalitate) prezenți la întâlnire, care au dat asigurări că pentru acuzarea unui suspect nu se bazează niciodată (doar) pe mărturia lui, ci mai ales pe probe sigure.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/09/camera-interviu.jpg450800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-09-27 10:31:262022-09-27 10:31:26Despre audierea la poliție, cu față umană
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Dincolo de discuțiile politice pe marginea pachetului de Legi ale justiției, există și chestiuni mai practice care ar trebui discutate și introduse în aceste legi, cum ar fi tragerea la răspundere a magistraților care greșesc cu intenție sau din gravă neglijență, dar care nu plătesc pentru greșelile lor, din cauza unor prevederi legale deficitare. APADOR-CH a documentat această situație și a aflat că cel puțin din 2010 până acum niciun judecător sau procuror nu a fost tras la răspundere pentru greșelile făcute în procese care ulterior au atras condamnarea României la CEDO.
Am folosit, așadar, ocazia modificării legilor justiției pentru a transmite comisiei speciale din Camera Deputaților trei propuneri concrete de îmbunătățire a legislației, astfel încât, pe cât posibil, să nu mai plătim toți pentru greșelile unora.
1. Declanșarea acțiunii în regres depinde de Ministerul Finanțelor
Propunerea se referă la stabilirea, prin lege, a unui termen concret de 30 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și să ceară ca acesta să stabilească dacă respectivul judecător sau procuror a greșit cu rea intenție sau gravă neglijență. În proiectul de lege aflat acum în dezbaterea parlamentului nu este prevăzut niciun termen pentru această sesizare, ceea ce perpetuează starea de fapt din prezent, când tragerea la răspundere a magistraților se prescrie pentru că instituțiile responsabile nu depun eforturile necesare în timp util.
Fie MFP nu sesizează deloc CSM (considerând eronat că nu e treaba lui să recupereze banii), fie trimite sesizări tardive la CSM, ceea ce duce la imposibilitatea realizării în termen a procedurilor prealabile formulării unei acțiuni în regres. Sesizarea Plenului CSM de către MFP este doar începutul procedurii complexe și de durată care stabilește în final dacă magistratul respectiv a acționat cu rea intenție sau gravă neglijență.
Propunerea APADOR-CH vizează așadar completarea articolului 270 alineatul 3 din proiectul privind statutul magistraților dupa cum urmeaza:
(3) În termen de 30 de zile de la primirea comunicării hotărârii definitive pronunţate în acțiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
2. Introducerea posibilității angajării răspunderii patrimoniale a judecătorilor și în urma pronunțării unor hotărâri CEDO privind cauze civile, în urma cărora statul român trebuie să plătească despăgubiri
În prezent răspunderea patrimonială a judecătorilor pentru obligarea statului român la plata de despăgubiri prin hotărâre CEDO poate fi angajată numai dacă hotărârea CEDO privește o cauză penală, nu și una civilă.
De aceea, APADOR-CH propune introducerea în lege a unui alineat suplimentar care să se refere și la cauzele civile, întrucât în prezent legislația prevede (în teorie) tragerea la răspundere doar a magistraților care greșesc în cauzele penale. În acest sens, APADOR-CH propune introducerea unui nou alineat, (3/1), la art. 270, cu următorul conținut:
(3/1) În termen de 30 de zile de la plata despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă, cu privire la o cauză civilă, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă obligarea statului la plata de despăgubiri este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
3. Nerespectarea hotărârilor CCR care contrazic hotărârile CJUE
Cea de-a treia propunere vizează menținerea abaterii disciplinare a judecătorilor sau procurorilor care nu respectă hotărârile CCR – articolul 272 alineatul 1 din proiect.
Intenţia eliminării acestei abateri a fost aceea de a permite instanţelor naţionale să aplice o hotărâre CJUE şi atunci când aceasta este în contradicţie cu o decizie CCR. Însă eliminarea totală a abaterii disciplinare este exagerată. Pe de o parte, pentru că în Constituie încă se prevede că respectarea deciziilor CCR este obligatorie pentru toată lumea, deci şi pentru judecători (art. 147 al. 4 din Constituţie). Pe de altă parte, pentru că nici hotărârile CJUE care au intrat în conflict cu deciziile CCR nu se referă la orice situaţii/speţe, ci doar la cele în care este vorba despre bani europeni. Astfel, CJUE nu a hotărât că judecătorul poate refuza să aplice o decizie a CCR în orice fel de situaţie, ci numai în cazuri în care este vorba despre folosirea/fraudarea fondurilor europene. APADOR-CH a explicat aici care este diferența dintre cele două feluri de hotărâri.
Varianta rezonabilă ar fi fost reformularea textului în care este prevăzută abaterea, în sensul menţinerii abaterii constând în nerespectarea deciziilor CCR, dar cu exceptarea cazurilor în care acestea contravin hotărârilor CJUE. Astfel s-ar da prioritate hotărârilor CJUE, chiar și celor care intră în conflict cu unele decizii ale CCR, dar ar rămâne sancționabile celelalte cazuri în care instanțele nu ar respecta deciziile CCR. În acest mod, nu s-ar „da liber” la ignorarea tuturor deciziilor CCR de către instanţe, situație care ar putea genera o accentuată imprevizibilitate juridică, vecină cu haosul juridic (ar dispărea unitatea interpelării juridice în chestiunile privind ne/constituționalitatea textelor de lege, unitate ce era asigurată până acum prin obligativitatea față de toți, inclusiv față de judecători, a deciziilor CCR).
Propunerea APADOR-CH este de înlocuire a textului de lege în vigoare (art. 99 lit. ș din Legea 303/2004), în care este prevăzută abaterea disciplinară, text care are următorul conținut:
Constituie abateri disciplinare:
(…)
ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii;”
cu următorul text de lege, care ar trebui introdus la art. 272 al. 1 lit. ș) din proiect:
Constituie abateri disciplinare:
(…)
ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii; în caz de conflict între deciziile Curții Constituționale și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, constituie abatere nerespectarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.”
Acestea sunt cele trei propuneri concrete pe care APADOR-CH le-a trimis parlamentului, dar care, din păcate, constatăm că nu figurează pe site-ul Camerei Deputaților și este foarte probabil să nu fie luate în discuție la votarea noii legi. Este posibil, totuși, ca măcar a treia propunere să prindă viață, întrucât ea apare și în avizele trimise de CSM și Consiliul legislativ, într-o formă ușor diferită de a APADOR-CH, dar cu aceeași esență.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/09/justitie.jpg338600Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-09-24 08:01:542022-09-24 09:32:28Trei propuneri pentru tragerea la răspundere a magistraților care greșesc
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.
OKNoPrivacy policy
De exemplu înregistrarea unei audieri este utilă în cazul în care suspectul a avut nevoie de interpret, iar o a treia parte poate să vadă înregistrarea și să spună dacă interpretul a tradus corect sau nu. Sheahan a dat exemplul unui suspect ungur care a avut un interpret român. „A fost foarte dificilă acea audiere”, a comentat comisarul. De asemenea, întrucât în Irlanda prezența avocatului la audiere nu este nici garantată, nici obligatorie, înregistrarea îi este cu atât mai utilă acestuia.
Astăzi Comisarul David Sheahan vorbește numai despre avantajele înregistrării:
