APADOR-CH Annual Report 2019

10/02/2020/in Anuale, Slider /by Rasista

Human Rights in Romania – 2019

The most important events of 2019 in Romania were the elections for the European Parliament held together with a referendum about whether to prohibit amnesties and pardons for corruption offences, followed by the Romanian Presidency of the Council of the European Union, and ending with the presidential elections. It was another year marked by political and social turmoil, between the two sides setting themselves as “defenders” and “reformers” of the Romanian justice system and with very few debates regarding Romanian society’s real needs.

The elections for the European Parliament, held in May 2019 were lost by the Romanian Social Democratic Party (PSD), as the population’s trust in the party governing since 2016 was eroded, but also largely “assisted” by the fact that Romania’s President called for a referendum concerning matters of justice to be held together with the elections for the European Parliament. APADOR-CH pointed out that the practice of mixing topics, although constitutional, should be used for significant matters that require consultation of the population and not for a mere poll, as proved by this referendum, whose only benefit was increasing the turnout – a kind of electoral bus – in favour of certain parties and to the detriment of others.

The conviction and incarceration, on the day following the election, of the PSD leader Liviu Dragnea, influenced the fate of the party and hence the events leading to the presidential elections which took place in the fall, as the party wasn’t able to come up with a challenger to the president in office. Klaus Iohannis won by a landslide. The election campaign was marked by the president’s obstinate refusal to participate in electoral debates, despite his opponents’ insistence and the general public’s signals, which both requested and was entitled to this minimal democratic effort.

A favourable juncture in the Parliament managed with just a few weeks before the presidential elections to overturn the PSD government and put a PNL (National Liberal Party) government in place and to revive the public discussions on early elections. PNL promised nothing more and nothing less than to repair the shortcomings of the former Government. The Presidency of the Council held by Romania in the first half of 2019, didn’t come with the problems of catastrophic proportions predicted by the opposition, as the mandate was relatively trivial, in tune with Romania’s ability to perform in the European team.

Beyond the political turmoil, Romania was shaken in July 2019 by the outrageous crime in Caracal, when a 15-year-old girl was abducted and killed by a man who had kidnapped her while she was hitchhiking. The teenager managed to call 112 several times from her abductor’s mobile and ask for the police’s help, but the authorities proved incapable of finding her on time and saving her. The death of the victim and the catch of the murderer revealed other victims and systemic issues, generated by the poverty of the rural areas, by the lack of local transportation between towns, by the connections between the leaders of human trafficking networks and prominent locals and even representatives of the justice system.

The finishing touches of Romania’s dismal picture, revealed by the Caracal case, came from the emergency system’s technical and organizational inability to respond to the population’s needs promptly. These shortcomings were “remedied” by a superficial emergency ordinance issued in July 2019 in the heat of the moment. This ordinance brought a few new measures and fulfilled an older desire of the Romanian state to access its citizens’ data: it conditioned the sale of pre-paid SIM cards by registering the buyer’s identity card. The reason given by the Government was that this way the emergency services will be able to locate the citizens faster if their identity cards are registered, and it would enable the authorities to fine those who abuse the emergency line.

APADOR-CH pointed out to Romania’s Ombudsman the unconstitutionality of the new provision, sent an amicus curiae to the Romanian Constitutional Court to support the Ombudsman and forwarded to the Ministry of Internal Affairs a few propositions for the improvement of the law on the search of missing persons. In early 2020 the Government postponed the coming into effect of the emergency ordinance, waiting for the Decision of the Constitutional Court on our appeal.

Another recurring problem which is seemingly hard to solve and which continued to linger in 2019 was prison overcrowding. Although over 14,000 incarcerated persons have been released based on the law on sentence reduction, the penitentiaries’ occupancy rate was constantly at 111%, and the prison conditions have been slightly improved. In 2019, the second year out of seven in which Romania should have fulfilled its commitments to ECHR, following the pilot decision, the Government did less than half of what it had promised (for this stage) on improving detainment conditions (for this stage).

Internally APADOR-CH requested the abrogation of the law on early release and the passing of a different criminal policy, which would not encourage criminality, corroborated with the intensification of the efforts for building new detention centres and the retrofitting of the existent ones. In December 2019, the Romanian Parliament passed the law on “sentence reduction”, and the Government will present to the Committee of Ministers a new action plan to solve systemic issues (including overcrowding). It remains to be seen what alternatives the new Government will put forward in front of the Committee of Ministers, as the law on sentence reduction was the central piece of the plan to reduce prison overcrowding, which was not backed up with complementary measures such as retrofitting of the detention centres and the construction of new ones.

Externally, APADOR-CH sent a brief to the Committee of Ministers (responsible for the monitoring of the implementation of the ECHR judgments), in which it mentioned the severity of the situation and the measures required. Furthermore, following our visits to the penitentiaries throughout 2019, APADOR-CH communicated to the Committee of Ministers on the case Ticu v. Romania (Communication 1 and Communication 2) its concerns regarding the inadequate management of psychiatric services for detainees with mental health issues, another significant deficiency of the Romanian prison system for which ECHR sanctioned the state.

2019 also brought changes in the legislation governing the NGO’s activities, by the entry into force of legal acts which had been long criticised in the previous years for their violations of the freedom of association. Under the guise of implementing the European Directive on preventing money laundering a law was passed obliging NGOs to declare/report the “beneficial owner”. The European Directive notes the obligation of reporting the beneficial owner only for banks and financial institutions, but not for NGOs. The law was declared unconstitutional, but only for a minor reason (the wrongful exclusion of associations representing national minorities from the reporting obligations), but not for the fact that it unduly added to the European Directive. The law came into force, but its application is still confusing. APADOR-CH interceded both with the Ministry of Justice and the National Office for Prevention and Control of Money Laundering, to obtain an explanation on the specifics of the reporting itself. However, neither institution clearly explained the procedure, while the sanction for not reporting the real beneficiary is the dissolution of the organization.

In 2019 APADOR-CH continued its activity in the LEAP and JUSTICIA networks. LEAP (Legal Experts Advisory Panel) is a European network of experts in criminal justice and human rights that promotes fair trial rights in Europe. LEAP currently counts some 200 organizational members, with representatives from law firms, CSOs, and academic institutions, covering all 28 EU Member States. The JUSTICIA European Rights Network (JUSTICIA) is a network of leading civil society organizations from across Europe, mainly national-level civil liberties organizations, designed to help them cooperate and coordinate around promoting the right to a fair trial in Europe. In this context, in 2019 APADOR-CH carried out projects meant to strengthen the right to a fair trial, has created some workgroups with specialists in the judicial system (law enforcement officers, lawyers, and prosecutors) which came up with straightforward suggestions on how to improve the criminal legislation and the work procedures in and between institutions, to better inform the suspected/accused persons during the criminal proceedings and to improve the court-appointed legal assistance.

On numerous occasions, APADOR-CH engaged in the public life, taking a position on matters regarding civil rights infringements, proposing legislative changes, requesting information and supporting the Ombudsman. These public interventions include proposals to change the law on missing persons (after the Caracal case), proposals to change the electoral law, the referral to the Ombudsman concerning the unconstitutionality of the government ordinance on the purchase of pre-paid cards or on how the Bucharest municipality passed the Oxygen Tax on owners of polluting cars.

On an organizational level, in 2019 the APADOR-CH team welcomed a new Livia Popa and two new members: Laura Olrescu and Ștefan Voinea.

Georgiana Gheorghe

Executive Director of APADOR-CH

Download and read full report APADOR-CH 2019

Guvernul pică, ordonanțele rămân

05/02/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH îi va cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională ordonanțele care nu erau urgente

APADOR-CH consideră că adoptarea a 25 de ordonanţe de urgenţă într-o singură şedinţă de guvern, la data de 4 februarie 2020, reprezintă o forţare a principiilor democratice prevăzute în Constituţie.

Acest act de forţare a limitelor democraţiei este şi ostentativ, ordonanţele de urgenţă fiind adoptate cu o seară înainte de şedinţa Parlamentului pentru dezbaterea şi votarea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului, şi ipocrit, întrucât guvernul care a adoptat cele 25 de ordonanţe de urgenţă este condus de un prim-ministru care, în urmă cu 3 luni (la data de 21 octombrie 2019), pe când se afla în opoziţie, a declarat public că „ordonanţele de urgenţă ar trebui interzise prin Constituţie”.

Este posibil ca unele ordonanţe de urgenţă adoptate să conţină prevederi rezonabile (de exemplu: măsuri destinate prevenirii şi combaterii coronavirusului, măsuri pentru o „masă caldă” oferită unor categorii de elevi, măsuri pentru transportul elevilor). Dar, este lipsit de onestitate ca printre acestea să fie „strecurate” alte ordonanţe prin care se aduc schimbări majore sistemului de sănătate, sistemului electoral sau în alte domenii importante.

Pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, guvernul trebuie să dovedească existenţa unei situaţii excepţionale („de urgenţă”), care să poată justifica substituirea Parlamentului, ca legiuitor, de către guvern.

În cazul celor 25 de ordonanţe de urgenţă, faptul că guvernul era aproape sigur că în ziua următoare adoptării, 5 februarie 2020, la moţiunea de cenzură, va fi demis (semnalele din presă erau cvasiunanime în acest sens) şi a profitat de cele câteva ore în care mai era în funcţie pentru a legifera aşa cum doreşte, nu constituie o împrejurare excepţională, care să justifice din punct de vedere constituţional adoptarea grăbită a 25 de ordonanţe de urgenţă.

APADOR-CH va sesiza Avocatul Poporului pentru atacarea la Curtea Constituţională a ordonanţelor de urgenţă adoptate la data de 4 februarie 2020, care nu îndeplinesc condiţiile constituţionale.

Răspunsul Avocatului Poporului

Comisia de la Veneția și flotantul român

24/01/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Ce spune Comisia de la Veneţia despre condiţia reşedinţei de minimum 90 de zile pentru a vota într-o localitate la alegerile locale

În spaţiul public, există o dispută în legătură cu impunerea unei condiţii pentru cei care vor să voteze la alegerile locale, şi anume ca ei să aibă reşedinţa stabilită de cel puţin 90 de zile în localitatea în care urmează să voteze la alegerile locale. În caz contrar, ei vor putea să voteze doar în localităţile în care îşi au domiciliul sau reşedinţa precedentă (sursa).

Există opinii că această condiţie, a reşedinţei stabilite în localitate cu minimum 90 de zile înainte de data votării la alegerile locale, încalcă dreptul la vot, împiedicând o categorie de cetăţeni să voteze (totuşi, ei vor putea vota, dar nu în noua localitate de reşedinţă, ci în cea veche).

Există alte opinii, în sensul că această condiţie urmăreşte un scop corect, şi anume de a împiedica anumite „inginerii electorale” prin crearea unor fluxuri artificiale de votanţi într-o anumită localitate, prin procedeul stabilirii reşedinţei cu foarte puţin timp înainte sau chiar în ziua alegerilor locale.

În această dispută în curs, ar fi interesant de văzut ce părere are Comisia de la Veneţia despre o astfel de situaţie.

Pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente sunt publicate recomandările Comisiei de la Veneţia în materie electorală, documentul purtând denumirea „Codul bunelor practici în materie electorală”.

Cităm din recomandările Comisiei de la Veneţia cu privire la instituirea unei perioade obligatorii de reşedinţă pentru a putea vota la alegerile locale, recomandare ce se află la pct. I.1.1.1 din Codul de bune practici, respectiv în secţiunea Principiile patrimoniului electoral european – Sufragiul universal – Norme şi excepţii:

„Sufragiul universal presupune, în principiu, că fiecare persoană are dreptul de a alege şi de a fi ales. Cu toate acestea, acest drept poate fi şi trebuie exercitat ţinând cont de anumite condiţii.

(…)

c.Condiţia de reşedinţă:

(…)

iii. condiţia de perioadă obligatorie de reşedinţă nu poate fi impusă cetăţenilor decât în cazul alegerilor locale sau regionale;

perioada obligatorie de reşedinţă nu trebuie să depăşească şase luni; o perioadă mai lungă poate fi cerută numai pentru a asigura protecţia minorităţilor naţionale;”

Pe scurt, Comisia de la Veneţia consideră că este chiar necesară („trebuie”) stabilirea unei condiţii privind durata obligatorie a reşedinţei, de maximum 6 luni (180 de zile) înainte de data votării pentru a participa la alegerile locale, într-o anumită localitate.

Comisia de la Veneţia nu poate fi bănuită că ar face recomandări în sensul îngrădirii dreptului de vot. Dimpotrivă, recomandările sunt pentru exercitarea dreptului de vot, dar în condiţii rezonabile, care să nu favorizeze niciun fel de distorsiune a rezultatului alegerilor.

Taxa oxigen a fost suspendată! La Geneva

15/01/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Potrivit unei știri publicată ieri în presa elveţiană, Curtea de Justiţie din Geneva – Camera constituţională a suspendat aplicarea „taxei oxigen” (vinieta) stabilită pentru Geneva de către autoritatea locală, respectiv de către Grand Conseil de Genève (un fel de Consiliu General al Municipiului Bucureşti).

Suspendarea a fost solicitată şi obţinută în instanţă de către Touring Club Suisse (TCS), o asociaţie nonprofit cu 1,5 milioane de membri, care activează în domeniile turism-auto.

Suspendarea taxei oxigen din Geneva durează până la soluţionarea definitivă a procesului intentat de TCS Marelui Consiliu din Geneva, ce are ca obiect anularea acelei taxe. Procesul este în curs de desfăşurare, nu a fost indicat un termen de finalizare, dar în ştirea publicată se arată: „Curtea a precizat că va soluţiona cauza pe fond într-un termen rezonabil”.

Motivele invocate pentru anularea taxei oxigen din Geneva sunt:

– taxa este contrară legii federale elveţiene (motiv similar celui de la noi care priveşte o hotărâre de consiliu care este contrară/încalcă legea)

– taxa este ineficientă

– aplicarea taxei nu poate fi controlată şi creează dezordine administrativă („pagaille administrative”).

Preşedintele TCS a precizat că, pentru Geneva, o măsura mult mai eficientă decât taxa oxigen este ca, pentru perioadele de vârf de poluare a aerului, să se recurgă la sistemul de circulaţie alternativă, bazat pe numărul de înmatriculare („En cas de pic de pollution, nous préférons la circulation alternée selon le numéro de plaque”). Trebuie subliniat, este vorba doar despre cazurile de „vârf de poluare”.

Desigur, un sistem de circulaţie alternativă cum a mai fost doar în weekend pe la noi – cu soţ, fără soţ – dar introdus numai pentru perioadele de vârf de poluare (stabilite pe baza unor măsurători ştiinţifice, şi nu pe bază de tocşouri la TV), prezintă marele dezavantaj că primăriile şi firmele implicate în funcţionarea sistemului oxigenat cu vinietă nu vor mai încasa niciun ban din aşa-zisa luptă cu poluarea.

Totul ar fi mai simplu, mai practic şi mai eficient decât cu vinieta, iar un şir nesfârşit de probleme administrative, începând cu cumpărarea vinietei şi terminându-se nu se ştie unde, ar fi evitat.

Vom vedea şi cum se va pronunţa, în final, justiţia elveţiană. Dar, indiferent de soluţia din Elveţia, dacă vrem să schimbăm ceva la noi, trebuie să o facem noi, nu elveţienii.

Ce zice AVP despre taxa noastră oxigen și cum poate fi atacată

La București, APADOR-CH a contestat încă din octombrie 2019 legalitatea unor articole din hotărârea primăriei, cerând Avocatului poporului să sesizeze instanța de contencios în această privință. În răspunul primit de asociație, AVP spune că taxa ar fi bună, dar mai e de lucrat la implementarea ei. AVP omite, însă, să se pronunțe asupra legalității acestei taxe.

APADOR-CH nu a contestat niciun moment oportunitatea unor măsuri pro mediu (deși ar fi multe de discutat despre lipsa unui ansamblu rezonabil de măsuri antipoluare şi despre reducerea lor la simpla introducere a unei taxe şi a unei interdicţii în plus pentru cetăţeni), ci numai legalitatea măsurilor adoptate. Mai exact, asociația consideră că hotărârea primăriei contravine legii mediului, care permite autorităților locale să instituie astfel de măsuri numai pe anumite zone, nu în întreaga localitate, cum se întâmplă în București, unde anumitor mașini li se interzice circulația în tot orașul, în funcție de indicele de poluare sau de achitarea unei taxe.

Mai multe despre:

Ce zice AVP despre „taxa oxigen” și cum poate fi ea contestată

14/01/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În răspunsul către APADOR-CH, Avocatul poporului susține că taxa e bună și nediscriminatorie, dar că o să mai corespondeze cu primăria pe tema categoriilor de vehicule exceptate de la plată. În același timp omite să facă vreun comentariu despre ilegalitatea articolelor care prevăd interzicerea totală a unor mașini în București. Ce se mai poate face?

De la 1 martie 2020, începe aplicarea în Bucureşti a „taxei oxigen”. Această „taxă” are cel puţin 4 componente:

taxarea unor autovehicule pentru accesul în zona centrală a oraşului, zonă denumită ZACA (Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului)
interzicerea relativă a accesului (fără plata unei taxe) a unor autovehicule în municipiul Bucureşti
interzicerea absoluta a accesului unor autovehicule în zona ZACA (nu au acces nici dacă plătesc taxă)
interzicerea absoluta a accesului unor autovehicule în întregul municipiu Bucureşti (nu au acces nici dacă plătesc taxă)

Nu toate aceste componente se aplică de la 1 martie 2020, unele fiind eşalonate pentru anii următori.

APADOR-CH a contestat încă din octombrie 2019 legalitatea unor articole din hotărârea primăriei, cerând Avocatului poporului să sesizeze instanța de contencios în această privință. În răspunul primit de asociație, AVP spune puține în multe cuvinte. Pe scurt, taxa ar fi bună, dar mai e de lucrat la implementarea ei. În luările de poziţie pe această temă, asociaţia nu a contestat oportunitatea unor măsuri pro mediu (deși ar fi multe de discutat despre lipsa unui ansamblu rezonabil de măsuri antipoluare şi despre reducerea lor la simpla introducere a unei taxe şi a unei interdicţii în plus pentru cetăţeni), ci numai legalitatea (conformitatea cu legea) măsurilor adoptate.

Este adevărat că, cetăţenii au aşteptări legitime în privinţa unor măsuri eficace pentru reducerea poluării, iar aşteptări similare are şi APADOR-CH. Dar, în aceleaşi timp, există aşteptări, la fel de legitime, ca măsurile ce se iau să respecte atât Constituţia, cât şi celelalte legi ale ţării.

Suntem îndreptățiți să privim cu scepticism „taxa oxigen” după ilegala „taxă de primă înmatriculare”?

Aşteptările privind legalitatea măsurilor pentru îmbunătăţirea mediului (de regulă, măsuri doar de natură fiscală) sunt cu atât mai îndreptăţite la noi în ţară, cu cât există experienţele nefericite ale numeroaselor variante de taxe auto „de mediu” introduse de diferite guverne, aflate în permanentă căutare de bani. Acele măsuri (taxele de „primă înmatriculare” scl.) au început prin a fi triumfale şi pline de oxigen fiscal revigorant, dar au sfârşit prin a fi declarate nelegale şi au fost urmate de restituirea – aproximativă – a banilor încasaţi nelegal, vreme de ani de zile, de la cetăţeni.

Deci, dacă guvernele au mai greşit (cam des) în probleme legate de taxele „de mediu”, există o presupunere rezonabilă că şi primăriile mai pot să greşească atunci când se apucă de rezolvat, tot prin introducerea unor taxe, problemele legate de mediu/reducerea poluării.

Taxa oxigen a fost introdusă prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 539/2019 (pentru simplificare, Hotărârea 539/2019). Ea restrânge exerciţiul dreptului de proprietate personală asupra unui autovehicul, prin introducerea unor interdicţii de acces, care împiedică folosirea liberă a autovehiculului.

Astfel de restrângeri ale dreptului de proprietate, prin interdicții de folosire a autovehiculelor, sunt posibile şi sunt chiar prevăzute în Constituție, inclusiv pentru motive de protecţie a mediului. Totuşi, aceeaşi Constituţie care prevede posibilitatea restrângerii drepturilor fundamentale, prevede şi condiţiile stricte în care aceste drepturi pot fi restrânse. O condiţie esenţială este ca restrângerea dreptului să se facă numai prin lege.

De ce este ilegală „taxa oxigen”? Pentru că interzice accesul în tot orașul, în timp ce legea permite restricții doar pe zone

În încercarea de a simplifica discuţia, să admitem că există o lege care prevede în ce constau restrângerile dreptului de proprietate asupra autovehiculelor şi că acea lege delegă autorităţile locale (să zicem, primăriilor) să adopte nişte hotărâri prin care să pună în practică, în fiecare localitate (de exemplu, în Bucureşti) interdicţiile de acces/circulaţie pe care le prevede legea.

Problema este că primăriile care pun în aplicare ceea ce prevede legea, nu pot interzice prin hotărârile pe care le adoptă mai mult decât interzice legea pe care o aplică.

În speţă, este vorba despre Hotărârea 539/2019, care a reuşit să interzică mai mult decât interzice legea mediului (OUG 195/2005).

Avem o lege a mediului (OUG 195/2005) care, în art. 70 lit. g, prevede pentru autorităţile publice locale (de exemplu, cele din Bucureşti) posibilitatea interzicerii accesului autovehiculelor numai în anumite zone ale unei localităţi (în anumite zone din Bucureşti), şi nu în întreaga localitate.

Iată ce prevede, mai exact, art. 70 lit. g din OUG 195/2005:

“Art. 70. – Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, după caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii:

…….

g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;”

De asemenea, art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă prevede:

“Art. 80. – Actele normative ale autorităţilor administraţiei publice locale [aici se includ și hotărârile de consiliu general/local] se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activităţi de interes local, în limitele stabilite prin Constituţie şi prin lege şi numai în domeniile în care acestea au atribuţii legale.”

După cum se poate lesne observa, textul legal din OUG 195/2005 nu permite interzicerea accesului în întreaga localitate (întregul Bucureşti), ci doar în anumite zone din aceasta.

Cu toate acestea, prin încălcarea evidentă a articolului de lege menţionat mai sus, Hotărârea 539/2019 prevede în art. 9 ai 10 interdicţii de acces ale unor categorii de autovehicule pe întreg teritoriul localităţi (Bucureşti): din 2022 – cele Euro 0, 1 și 2; din 2024 – cele Euro 3.

Deci, art. 9 şi 10 din Hotărârea CGMB 539/2019 contravin legii, respectiv contravin art. 70 lit. g din OUG nr. 195/2005, care nu permite interzicerea accesului în întreaga localitate, ci doar în anumite zone din acea localitate.

Cu alte cuvinte, dacă legea nu restricţionează accesul autovehiculului în întreaga localitate, ci doar în anumite zone din acea localitate, un act inferior legii (o hotărâre de consiliu general) nu poate interzice mai mult decât interzice legea, adică nu poate extinde interdicţia, stabilită prin lege la anumite zone din localitate, la întreaga localitate. Aceasta pentru că, potrivit Constituţiei, dreptul de proprietate nu poate fi restrâns decât prin lege/în baza legii şi nu printr-o simplă hotărâre a autorităţilor locale.

Legea nu permite primăriilor să introducă taxe de acces în întreaga localitate

Pentru aceleaşi considerente, care privesc depăşirea limitelor prevăzute de lege pentru interdicţii, se poate aprecia că şi prevederile art. 2 al. 1 lit. b, c – teza II şi al. 2 din Hotărârea 539/2019 sunt nelegale, deoarece interzic accesul unor categorii de autovehicule pe întreg teritoriul municipiului Bucureşti şi nu doar în anumite zone ale municipiului. În cazurile prevăzute în art. 2 din hotărâre, interdicţia accesului este relativă, în sensul că ea este ridicată numai în cazul achitării unei taxe. Chiar dacă este relativă, interdicţia folosirii autovehiculului, ca restrângere a dreptului de proprietate există în sine, deoarece accesul liber al respectivelor categorii de autovehicule nu mai este permis, iar interdicţia este extinsă la întreg teritoriul municipiului Bucureşti. Astfel cum am mai precizat, legea (OUG 195/2005) nu permite interzicerea accesului autovehiculelor pe întreg teritoriul unei localităţi, ci doar în anumite zone din localitate.

Cu alte cuvinte, art. 70 lit. g din OUG nr. 195/2005 nu permite stabilirea de către autorităţile locale a unor taxe de acces pentru anumite categorii de autovehicule pe întreg teritoriul municipiului Bucureşti, ci doar pentru accesul în anumite zone ale municipiului, cum, de exemplu, este zona ZACA, stabilită prin art. 1 din Hotărârea CGMB 539/2019. În aceleaşi timp, extinderea taxării accesului de la o zonă delimitată din cadrul municipiului (zona ZACA) la întreg teritoriul municipiului are caracter nelegal, deoarece legea nu permite interdicţii de acces, relative sau absolute, care să se refere la întreaga localitate.

Dacă legea (OUG 195/2005) ar fi prevăzut posibilitatea interzicerii unor categorii de autovehicule pe întreg teritoriul unei localităţi (şi nu doar pe anumite zone, cum o face în prezent), nu ar mai fi existat problemele de legalitate ale art. 2, 9 şi 10 din hotărârea 539/2019, probleme generate de faptul că, cele 3 articole extind interzicerea accesului liber de la anumite zone la întreaga localitate. Dar, legea nu prevede această posibilitate, astfel că problema nelegalităţii art. 2, 9 şi 10 din hotărârea 539/2019 persistă.

Cum poate fi atacată „taxa oxigen” și de către cine?

Dacă o hotărâre a autorităţilor publice locale încalcă o lege, ea va putea fi anulată, total sau în parte (anumite articole din hotărâre), de instanţa de contencios administrativ. Pentru că instanţa să ia în discuţie anularea hotărâri, ea trebuie să fie sesizată, de cel puţin de o persoană care a suferit o vătămare/atingere a unui drept al său în urma adoptării acelei hotărâri (de exemplu, un proprietar de autovehicul, domiciliat în Bucureşti, care face parte din categoriile la care se referă interdicţiile de acces pe întregul teritoriu al Bucureştiului: atât cei care trebuie să plătească o taxă pentru a avea acces în Bucureşti, cât şi cei care nu vor mai avea acces în Bucureşti, nici dacă plătesc taxă).

Procedura începe cu o plângere prealabilă formulată de persoana care se consideră vătămată, plângere care se motivează şi se adresează emitentului hotărârii (în speţă, CGMB). Prin această plângere se cere remedierea/înlăturarea elementelor nelegale din hotărâre. În cazul actelor administrative normative (cum este şi hotărârea în discuţie), plângerea prealabilă se poate formula oricând. Plângerea trebuie rezolvată de autoritatea sesizată în 30 de zile de la înregistrare. În caz de respingere sau de nesoluţionare în termen a plângerii prealabile, persoana se poate adresa cu o cerere de anulare a hotărârii instanţei de contencios administrativ (în speţă, Tribunalul Bucureşti) în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului negativ sau, după caz, de la data expirării termenului de 30 de zile în care trebuia soluţionată plângerea. Cererea adresată instanţei trebuie timbrată (taxa de timbru – 50 lei, conform art. 16 din OG 80/2103).

Dar, din momentul luării deciziei de a începe procedurile care pot duce la anularea hotărârii de consiliu, începe munca fiecăruia şi, desigur, a avocaţilor. Nimeni nu poate garanta câştigul în instanţă. Se poate câştiga, dar se poate pierde la fel de bine, asta e măreţia dreptului de la noi. Este doar o încercare, dar, urmând o vorbă mai veche, prima condiţie ca să câştigi la LOTO este să joci.

Avocatul Poporului, sesizat cu acesta problemă, a preferat să ne răspundă că măsurile luate în cadrul taxei oxigen sunt oportune (deşi, nu oportunitatea lor a fost contestată, ci legalitatea), fără a mai explica de ce o hotărâre de primărie (consiliu) e mai tare decât o lege. Cu privire la discriminarea dintre persoanele fizice (supuse taxei) şi persoanele juridice (exceptate de la taxă), acelaşi avocat al poporului a apreciat că nu există discriminare, dar a adăugat că va formula o solicitare primăriei ca să clarifice ce este cu exceptările de la taxă. Păi, dacă a constatat că nu e discriminare, de ce mai întreabă primăria, după aia, cum e cu exceptarea unor categorii de autovehicule de la taxă? Nu ar fi trebuit ca Avocatul Poporului să clarifice mai întâi cum e cu motivul pentru care s-a discutat despre discriminare, şi anume exceptările de la „taxa oxigen” (stabilite pentru stat şi pentru flota de autovehicule a primăriei – STB) şi abia după această clarificare să concluzioneze că nu e discriminare? Adica, nu e discriminare, dar mai vedem?

Noi am făcut o revenire la AVP, în urma primirii acestui răspuns, dar n-ar trebui să ne punem mari speranțe în asta. O concluzie grăbită şi superficială ar fi: stimate popor, ai un avocat, devenit instituţie publică, dar, până la urmă, dacă vrei cu adevărat să-ţi rezolvi nişte probleme, trebuie să o faci tot de unul singur şi tot prin apelarea la avocaţi care nu sunt ai poporului, ci ai baroului.

Citiți mai jos:

Răspunsul Avocatului Poporului la demersul APADOR-CH

Răspunsul APADOR-CH la motivarea Avocatului Poporului

Al doilea răspuns de la AVP pe tema constituționalității taxei oxigen Al treilea răspuns al AVP – în care ne spune că nu am făcut dovada că Taxa oxigen ar afecta pe cineva

ONG-urile, între dizolvare și dosar penal din cauza unei legi ambigue

13/01/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider, Transparenta /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Obligate să-și raporteze „beneficiarii reali”, organizațiile neguvernamentale din România sunt plimbate între instituțiile statului care ar trebui să clarifice și să aplice o lege proastă, prin care s-a transpus în legislația națională o directivă europeană.

APADOR-CH a transmis azi Ministerului Justiției și Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) două solicitări de informații, în virtutea Legii 544/2001, în care cere clarificarea unor noțiuni ambigue din Legea nr. 129/2019.

Conform acestei legi, ONG-urile din România trebuie să depună de anul acesta declarații privind „beneficiarii reali”, ca urmare a transpunerii în legislația națională a directivei europene privind combaterea spălării banilor. Din păcate, în legea românească s-a transpus greșit și neclar directiva, ceea ce face ca astăzi, în preziua termenului până la care asociațiile și fundațiile ar trebui să depună aceste declarații (15 ianuarie 2020) nimeni să nu știe exact ce trebuie să conțină respectivele declarații, cine sunt beneficiarii reali, care sunt organizațiile care trebuie să se supună legii și care nu, și nu în ultimul rând care este termenul final de depunere a acestora.

În urma mai multor întrebări puse de ONG-uri, până acum, MJ și ONPCSB și-au pasat una alteia răspunderea, reușind doar să inducă ideea că termenul final nu ar fi 15 ianuarie, ci 22 iulie 2020, dar nelămurind concret ce înseamnă „beneficiari reali”. Sunt toți cetățenii care se adresează la un moment dat unui ONG (pot fi sute sau mii într-un an), sunt doar membrii Consiliului director al ONG-ului? Nimeni nu pare a ști exact.

Întrucât între cele două legi care se bat cap în cap în această chestiune (Legea nr. 129/2019 și OUG 26/2000), una se referă la asociații și fundații care administrează și distribuie fonduri, iar una se referă la asociații și fundații în general, nicio organizație nu poate fi sigură în acest moment că intră sau nu sub incidența legii. Iar dacă intră, nu știe care sunt beneficiarii reali ce ar trebui declarați.

Prin urmare, cu toată buna credință, dorind să respecte legea și să facă declarația respectivă, o organizație ar putea greși făcând o declarație incompletă în care ar putea să nu-i cuprindă pe toți beneficiarii, câtă vreme aceștia nu sunt clar definiți de lege. Iar o declarație pe proprie răspundere incompletă intră la fals în acte publice, deci organizația e pasibilă de dosar penal. În același timp, dacă nu depun deloc această declarație, conform legii, ONG-urile sunt pasibile de dizolvare.

În concluzie, plimbate între MJ și ONPCSB, ONG-urile românești se află acum între riscul dizolvării – dacă nu declară beneficiarii reali – și dosarulul penal – dacă îi declară, dar nu așa cum spune legea. În condițiile în care nici măcar cei care trebuie să clarifice și să aplice legea nu sunt în stare să clarifice asta.

De aceea APADOR-CH și-a permis să facă și câteva sugestii de modificare și îndreptare a legilor amintite, în sensul precizării că obligaţia de declarare a beneficiarilor reali există numai pentru fundaţiile şi asociaţiile care administrează şi distribuie fonduri, fapt prevăzut de altfel și de directiva europeană. Mai jos citiți solicitările transmise de APADOR-CH către cele două instituții. Vă vom ține la curent cu răspunsurile pe care le vom primi.

Solicitare către Oficiul Național Pentru Combaterea Spălării Banilor Solicitare către Ministerul Justiției Ce ne-a răspuns Oficiul Național Pentru Combaterea Spălării Banilor

UPDATE 10 iulie 2020

Solicitare către Oficiul Național Pentru Combaterea Spălării Banilor – iulie 2020 Ce ne-a răspuns Oficiul Național Pentru Combaterea Spălării Banilor – iulie 2020

Regulamentul spitalelor din București încalcă Legea avertizorilor de integritate

10/01/2020/in Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH și ActiveWatch îi cer primarului Gabriela Firea să ia măsuri pentru modificarea documentului intern al ASSMB în concordanță cu Legea 571/2004, eliminând interdicția angajaților de a discuta cu presa

Asociaţiile semnatare atrag public atenţia asupra faptului că recentul Regulament intern al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), în baza căruia funcţionează toate unităţile medicale din subordinea Primăriei Capitalei, cuprinde prevederi nelegale.

Astfel, Regulamentul prevede în art. 61 interdicţia absolută pentru un salariat de a discuta cu presa fără acordul conducerii, fapt sancţionat ca abatere disciplinară. Această prevedere din Regulament (act inferior legii) intră în contradicţie cu prevederile legii avertizorilor de integritate (art. 6 din Legea nr. 571/2004), care consacră dreptul salariaţilor de a semnala direct presei încălcări ale legii de care iau cunoştinţă în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară. Legea nu prevede pentru semnalările către presă necesitatea unei aprobări a conducerii sau vreo altă condiţie (de exemplu, sesizarea conducerii înainte de sesizarea presei).

Regulamentul prevede, în art. 73, mai multe cazuri în care salariatul care ia legătura cu presa nu va suporta sancţiuni, dar printre aceste cazuri de exonerare de răspundere disciplinară pentru contactarea presei nu este prevăzut şi cazul avertizorilor de integritate, ceea ce face ca Legea avertizorilor de integritate să devină inaplicabilă pe teritoriul municipiului Bucureşti.

O soluţie relativ simplă de reintrare în legalitate ar fi ca, la art. 73 din Regulament, printre cazurile în care salariatul nu este sancţionat disciplinar pentru contactarea presei să fie prevăzut şi cazul semnalărilor către presă făcute în conformitate cu Legea 571/2004 privind protecţia avertizorilor de integritate.

Având în vedere că o lege trebuie aplicată în întreaga ţară şi că nu pot exista insule, eventual de mărimea unui municipiu, în care o lege nu se aplică, asociaţiile solicită primarului general al Capitalei, doamna Gabriela Firea, sub a cărui autoritate funcţionează ASSMB, să întreprindă demersurile necesare pentru intrarea, de îndată, în legalitate.

UPDATE 23 septembrie 2020: La opt luni după acest apel am primit și răspunsul de la ASSMB

În esență, Administrația Spitalelor susține că sunt false informațiile de pe site-ul APADOR-CH, întrucât regulamentul lor nu interzice nicăieri angajaților să ia legătura cu presa, dar că acest lucru nu se poate face decât prin intermediul biroului de presă al instituției, nu direct.

Totuși, Legea avertizorilor de integritate prevede dreptul angajatului de a se adresa direct presei, fără intermediari, așadar regulamentul ASSMB continuă să încalce legea.

În același răspuns ASSMB mai susține și că nu există în regulament o sancțiune pentru acest lucru, contactarea presei, însă există totuși sancțiunea disciplinară pentru „manifestări care aduc atingere prestigiului/imaginii ASSMB”. Or, avertizarea de integritate constă de regulă în aducerea la cunoștința presei și/sau a organelor abilitate a încălcărilor de lege observate în cadrul instituției publice. Deci, avertizarea de integritate nu este o laudă la adresa instituției, ci dimpotrivă, dezvăluirea – incomodă – a unor posibile ilegalități, așadar ea va fi considerată ca afectând prestigiul/imaginea instituției publice (deci, un motiv pentru sanționare disciplinară).

Înțelegem că am primit acest răspuns după opt luni de zile, pentru că suntem în campanie electorală, însă un răspuns care neagă realitatea nu reprezintă nici pe departe o rezolvare a situației.

De ce legea mediului NU-i permite primăriei să interzică mașinile sub Euro 3 în București

01/12/2019/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Solicitarea APADOR-CH, de atacare a Taxei oxigen în contencios administrativ pe motiv că e nelegală și discriminează între cetățeni și instituții, a stârnit un val de reacții în rândul cetățenilor care fie ne-au acuzat că ținem cu poluatorii, fie ne-au mulțumit. Unii dintre comentatori ne-au atras atenția că există o lege a mediului – OUG nr 195/2005 – care i-ar permite de fapt primăriei să ia astfel de decizii de limitare a circulației unor autovehicule în anumite zone ale orașelor.

Întrucât demersul APADOR-CH are strict un caracter juridic ce vizează legalitatea actului emis de Consiliul General al Municipiului București în legătură cu așa numita Taxă oxigen, am transmis din nou Avocatului Poporului o completare la precedenta solicitare, pentru a lămuri de ce nici măcar Legea mediului nu îi permite primăriei să ia decizii de felul celor cuprinse în Taxa oxigen.

Concret, OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului conţine o delegare de competenţă dată de legiuitor autorităţilor locale cu privire la restrângerea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor. Articolul 70 lit. g din OUG 195/2005 prevede:

“Pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos, autoritățile administrației publice locale, precum și, după caz, persoanele fizice și juridice au următoarele obligații:

g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfășurarea unor activități generatoare de disconfort pentru populație în anumite zone ale localităților, cu predominanță în spațiile destinate locuințelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii și agrementului;”

Prevederea legislativă ridică două aspecte pe care APADOR-CH le-a semnalat Avocatului Poporului:

1 Este neconstituţională delegarea către autorităţile locale a unor prerogative despre care articolul 53 din Constituție prevede expres că aparţin doar legiuitorului – în cazul acesta este vorba de restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, printre care se află şi dreptul de proprietate, ce nu poate fi făcută decât de către legiuitor, în mod direct;

În loc de asta, Parlamentul ar putea reglementa unitar, la nivel naţional, dreptul/interdicţia de a achiziţiona anumite categorii de autovehicule în funcţie de încadrarea într-o anumită normă de poluare de tip Euro 1,2 etc. Aceste reglementări ar trebui să fie aceleaşi (egale) şi pentru persoanele fizice (simplii cetăţeni), şi pentru autorităţi. Tot legea ar trebui să prevadă ce se întâmpla cu autovehiculele cumpărate legal, în perioada în care nu a existat o interdicţie de achiziţionare legată de Euro 1, 2 etc, ţinând cont şi de exigenţele constituţionale care nu permit ca dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite legal să fie lipsit de conţinut.

2 Chiar și așa, neconstituțională, prevederea din Legea mediului face referire doar la „anumite zone” ale localităților și nu la localitățile întregi, deci autoritățile nu pot interzice complet accesul anumitor autovehicule pe teritoriul localității, așa cum s-a întâmplat în Hotărârea CGMB nr. 539/2019, ce instituie Taxa oxigen, care interzice complet accesul în București al autovehiculelor sub Euro 3 din 2022 și a celor sub Euro 4 din 2024;

Situaţia va fi alta în cazul în care va exista o interdicţie legală de achiziţionare a unor categorii de autovehicule, în raport de încadrarea în normele Euro 1,2 etc. Din acel moment, orice cumpărător al unui autovehicul pentru care există interdicţia legală de achiziţionare va fi un cumpărător de rea-credinţă, iar bunul respectiv va fi unul dobândit în mod ilegal, astfel că nu se va putea invoca protecţia constituţională conferită dreptului de proprietate asupra bunurilor dobândite în mod legal. Dar, în cazul autovehiculelor achiziţionate până în prezent, în condiţiile în care nu există vreo interdicție legală de achiziţionare legată de normele Euro 1,2 etc., cumpărătorii sunt de bună-credinţă, bunurile (autovehiculele) sunt dobândite în mod legal, astfel că şi dreptul de proprietate asupra acestor bunuri trebuie protejat conform exigenţelor constituţionale şi, mai ales, nu trebuie lipsit de conţinut.

Pentru aceste motive APADOR-CH a transmis o nouă solicitate Avocatului Poporului, cerându-i să ridice și excepția de neconstituționalitate a articolului 70 lit. g din OUG nr. 195/2005, întrucât prevede o delegare către autorităţile locale a prerogativelor exclusive ale legiuitorului de a restrânge drepturi şi liberăţi fundamentale, delegare care contravine art. 53 din Constituţie.

Notă – în varianta inițială a textului s-a făcut referire, din eroare, la Legea nr. 137/1995, în loc de OUG nr. 195/2005. Problemele de substanță rămân aceleași, deoarece textul la care ne refeream a fost preluat integral din vechea lege a mediului în noua lege a mediului.

Textul sesizării transmisă către Avocatul Poporului

Textul completării la sesizarea transmisă către Avocatul Poporului

Ce ne scriu cetățenii

Încep prin a vă mulțumi pentru demersul intreprins către Avocatul poporului de organizația APADOR în legătură cu taxa pe oxigen hotărâtă in CGMB. Mă număr printre cei care vor fi afectați de această măsură, sunt pensionară, am o mașină Euro 2, dar care este aproape nouă și pe care nu o folosesc decât când este nevoie. Nu pot scrie „RABLĂ” pe o mașină care nu are decât 55000 de km la fel cum nu-mi permit la vârsta mea să îmi cumpăr una nouă!

Oare ce s-ar întâmpla dacă toți primarii din România ar recurge la aceeași măsură? Oare ce se întâmplă cu producătorii particulari de legume, fructe, care vin la București să-și vândă produsele?Cu micii meseriași care se deplasează pentru diverse lucrări în capitală (instalatori, zugravi, electricieni, depanatori, mecanici auto)?

Viețile tuturor le sunt date peste cap! Vă mulțumesc în numele tuturor acestor categorii de oameni! Cu respect, S. B., pensionar sector 1 București

Citește și:

Taxa Oxigen sau cum îi scoate Primăria Capitalei pe săraci din oraș

Cerem Avocatului Poporului să conteste Taxa Oxigen impusă de Primăria Capitalei

27/11/2019/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH a transmis Avocatului Poporului o sesizare prin care îi cere să atace în contencios administrativ hotărârea Consiliului General al Municipiului București care instituie așa numita Taxă Oxigen.

Taxarea mașinilor care vor circula prin București de la 1 ianuarie 2020, supranumită și Taxa Oxigen, o măsură pentru reducerea poluării pe care marile orașe ale lumii o implementează demult, ar fi bună și pentru București, dacă ar fi fost introdusă cu cap, nu doar din pix. În loc să fie precedată de măsuri complementare de modernizare a transportului în comun, noua taxă votată de CGMB este doar o acțiune discriminatorie și de limitare a exercitării dreptului la proprietate pentru unii dintre cetățeni.

APADOR-CH consideră că Taxa Oxigen este impusă de municipalitate printr-o hotărâre nelegală, întrucât cuprinde prevederi ce afectează grav dreptul de proprietate privată (garantat de articolul 44 din Constituție), iar aceste restrângeri ale unor drepturi fundamentale nu pot fi făcute decât printr-o lege, de către Parlament, nu printr-o hotărâre de consiliu local.

Hotărârea CGMB nr. 539/2019 restrânge sever exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului, deoarece un atribut esenţial al dreptului de proprietate asupra unui bun este dreptul de a folosi acel bun. În cazul în care proprietarul bunului nu îl poate folosi, dreptul de proprietate este lipsit de conţinut. În acest sens, precizăm că Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului garantează proprietatea şi liniştita folosinţă a bunului.

Cu toate acestea, prin hotărârea amintită se prevede că proprietarilor de autovehicule non-Euro, Euro 1 sau Euro 2, le este interzis să circule cu autoturismele în Bucureşti, începând cu anul 2022. Deci, proprietarilor de autovehicule care domiciliază în Bucureşti le este interzisă folosirea propriului bun pe raza localităţii de domiciliu (Bucureşti). La fel ca şi în cazul locuinţei, care este folosită la locul de domiciliu şi nu în afara oraşului, proprietarul unui autovehicul îl foloseşte pe acesta în localitatea de domiciliu, pentru deplasări de la şi la domiciliu.

Pe lângă vădita ilegalitate descrisă mai sus, Hotărârii CGMB nr. 539/2019 i se poate reproşa şi caracterul discriminatoriu, în sensul că în timp ce autoturismele persoanelor fizice sunt supuse unor interdicţii/restricţii absolute sau relative (plata de taxe) pentru circulaţia prin Bucureşti sau prin anumite zone ale municipiului, autovehiculele autorităţilor/instituţiilor publice nu sunt supuse niciunei interdicţii/restricţii. Instituțiile publice sunt plasate astfel deasupra regulilor care li se aplică numai cetățenilor.

Din aceste motive, APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să facă un control al legalităţii măsurilor adoptate prin Hotărârea CGMB nr. 539/2019 şi, în cazul în care CGMB nu remediază încălcările de lege descrise mai sus, să sesizeze instanţa de contencios administrativ pentru anularea acestei hotărâri.

De asemenea, Avocatul Poporului ar trebui să solicite instanţei de judecată suspendarea efectelor Hotărârii CGMB nr. 539/2019 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Textul sesizării transmisă către Avocatul Poporului

Citește și:

Taxa Oxigen sau cum îi scoate Primăria Capitalei pe săraci din oraș

La 10 noiembrie ne alegem împărat?

01/11/2019/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Ar trebui sau nu sancţionată de către alegători lipsa dezbaterilor electorale între candidaţii la preşedinţie? Dacă da, cum?

Pe 10 noiembrie 2019, adică peste puțin mai mult de o săptămână, va fi primul tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui ţării. Anul acesta, însă, după cum merg lucrurile şi în absenţa confruntărilor/dezbaterilor directe între candidaţi, care aleargă pe culoare separate şi au grijă să nu se intersecteze deloc, se pare că ne vom alege un împărat. A cărui singură obligaţie faţă de cetăţeni este să se lase adulat.

Teoretic, după lege, cu 30 de zile înaintea primului tur se desfăşoară campania electorală.

Potrivit aceleiaşi legi (nr. 370/2004 – pentru alegerea preşedintelui), campania electorală constă în exprimarea opiniilor candidaţilor şi „simplilor” cetăţeni în cadrul:

– mitingurilor

– adunărilor

– marşurilor

– mass-media

Art. 38 din Legea 370/2004 conţine o prevedere generoasă, dar complet inutilă, deoarece în practică nu este respectată şi nu există o sancţiune formală pentru nerespectare. Articolul respectiv prevede că, în primul rând, campania electorală care se desfăşoară prin posturile de televiziune sau radio, publice sau private, trebuie să servească interesului general al electoratului de a primi informaţii corecte, astfel încât să-şi poată exercita dreptul de vot în cunoştinţă de cauză.

Legea nu stabileşte însă o obligaţie expresă a candidaţilor de a se întâlni, în campania electorală (sau cu alte ocazii) în confruntări/dezbateri directe. Dar, la nivel cutumiar şi al bunului-simţ, astfel de confruntări directe între candidaţi au avut loc în timpul campaniilor electorale din anii precedenți. Este adevărat, confruntările directe au fost din ce în ce mai rare, odată cu trecerea timpului. Iar în campania asta au lipsit, vorba lui Caragiale, „cu desăvârşire”.

Tot în această campanie electorală a fost dat în folosinţă şi un nou produs al eternei şi fascinantei democraţii autohtone: substitutul/avatarul de candidat. Avatarul de candidat nu trebuie să semene (la fizic sau sex) cu candidatul, important este să se prezinte la dezbateri în locul lui. Cam aşa s-a întâmplat, de exemplu, la dezbaterile de la radio: candidaţii care se considerau (prea) importanţi îşi trimiteau avatarurile la dezbateri, avataruri care intrau în dialog cu unul-doi candidaţi reali, care făcuseră „greşeala” să creadă că e normal să se prezinte personal la discuţiile despre propria candidatură.

Ce ar putea face electoratul care se simte înşelat, desconsiderat, ignorat prin noncombatul candidaţilor? Nu intră în discuţie electoratul din nucleul dur al fiecărui candidat (adulatorii), pentru care orice ar face sau nu ar face candidatul este fenomenal şi epocal.

O soluţie, realizabilă însă pe termen ceva mai lung, ar fi iniţierea unei campanii de advocacy pentru ca şi bunul-simţ în relaţia cu alegătorii să fie introdus, ca obligaţie, în legea alegerilor prezidenţiale. În acest sens, ar putea fi introdusă obligaţia participării nemijlocite (nu prin avatari) la un număr minim de dezbateri electorale, pe durata campaniei electorale şi în perioada dintre cele 2 tururi (câte 2-3 dezbateri pentru fiecare fază/perioadă, de exemplu). Dezbaterile ar putea fi organizate de televiziunea publică şi de 2-3 televiziuni cu audienţa cea mai ridicată. S-ar putea găsi şi sancţiuni destul de eficiente pentru a asigura respectarea acestei noi obligaţii: de exemplu, reducerea cu 10-15%, pentru fiecare absență a candidatului de la dezbateri, a sumelor primite de la stat pentru desfăşurarea campaniei electorale.

Soluţia pe termen scurt ar fi copierea modelului cu avatarul. Adică, folosirea unui avatar de alegător. În loc să se prezinte la secţie în ziua votului, alegătorul ar putea să-şi desemneze un avatar care să meargă la vot în locul lui. De exemplu, o pisică, un căţel, ce are fiecare prin apropiere. Bine, dacă avatarul nu ştie drumul spre secţia de votare şi nu reuşeşte să ajungă la vot, ok, asta e situaţia. Noi am încercat. Cine nu are pisică, căţel sau alt animăluţ, îşi poate desemna ca avatar, pentru a se prezenta la vot, cel mai apropiat copac. Ar fi, oricum, ceva mai rapid decât unii candidaţi.

Desigur, mai pot exista şi alte soluţii. Lista rămâne deschisă…