Tag Archive for: condamnare

You are here: / condamnare

Posts

România, condamnată la CEDO pentru încă un cetățean bătut de poliție

/in , , , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Șerban Marinescu a fost agresat în iunie 2007 de trei polițiști de la Secția 22 din București, când a vrut să facă o plângere contra unui taximetrist. Timp de opt ani niciun procuror nu a reușit să-i găsească vinovați pe cei trei care continuă să profeseze ca apărători ai legii și ordinii în România

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat azi România pentru încă un cetățean bătut de poliție. Cazul Șerban Marinescu vs. România a ajuns la CEDO în 2013, după ce în țară plângerea celui agresat de poliție a fost pasată de patru ori între parchet și tribunale.

Faptele

La 2 iunie 2007, Șerban Marinescu a avut o altercație cu un șofer de taxi care refuza să-i dea restul pentru o cursă, seara târziu, în fața casei. Ca să-l intimideze, taximetristul a condus până la Secţia 22 de poliţie din Bucureşti. La secție, Marinescu a vrut să facă plângere împotriva taximetristului, dar s-a trezit că e bruscat de trei polițiști, lovit cu pumnii și picioarele și legat de o balustradă, pe un hol din secție.

Certificatul medico-legal, emis de IML în dimineața imediat următoare vizitei la poliție, confirmă că Marinescu a fost victima unei agresiuni care necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Cronologia pasării răspunderii

Plângerea împotriva polițiștilor și a șoferului de taxi a fost depusă chiar în ziua de 5 iunie 2007, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti cu nr. 5717/P/2007. Răspunsul oficial al poliției a fost să-și acopere angajații bătăuși sub explicația că Marinescu venise deja bătut la secție și pentru că era recalcitrant a fost legat cu cătușe de balustrada scării, ca să se calmeze.

Timp de aproape opt ani dosarul Marinescu a fost plimbat între parchet și judecătorie, procurorii refuzând să-i trimită în judecată pe acuzați pentru faptele lor:

–        Prima rezoluție de neîncepere a urmării penale faţă de lucrătorii de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, iar față de taximetrist, pentru lipsire de libertate, a fost dată de Parchet în iulie 2009;

–        Instanța a desființat soluția Parchetului în noiembrie 2010 și a cerut din nou reluarea cercetărilor;

–        Zece luni mai târziu, Parchetul a decis tot neînceperea urmăririi penale, fără să mai facă alte cercetări;

–        În 2012 instanța se pronunță din nou în favoarea victimei și trimite pentru a doua oară cauza la Parchet;

–        În iunie 2014 Parchetul dispune clasarea cauzei întrucât faptele nu există;

–        Reclamantul contestă pentru a a treia oară soluţia procurorului. În februarie 2015 instanţa constată că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta de purtare abuzivă şi trimite cauza la parchet în vederea începerii urmării penale cu privire la fapta de lipsire de liberate;

–        În iulie 2015 Parchetul clasează din nou cauza pentru a patra oară pentru fapta de lipsire de libertate;

–        Reclamantul contestă din nou,  iar instanţa, la data de 2 decembrie 2015  pentru a patra oară trimite cauza la procuror pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi de a completa urmărirea penală.

După 8 ani de la incidentul din Secţia 22 de poliţie, dosarul este tot la parchet în curs de soluţionare.

În acest timp niciunul dintre polițiști nu și-a pierdut funcția, nu a fost sancționat. Pe tot parcursul procesului ei au avut reprezentare juridică gratuită din partea unuia dintre sindicatele polițiștilor. Cazul Marinescu se poate repeta oricând.

Ce zice CEDO

Reclamantul s-a plâns în octombrie 2013 Curţii Europene că a fost victima unui tratament inuman şi degradant din partea agenţilor statului, că nu a beneficiat de o anchetă efectivă (art. 3 din Convenţie) şi că nu a beneficiat de un recurs efectiv în sensul art.13 din Convenţie.

În contradictoriu, Guvernul României a argumentat la CEDO că această cauză ar fi prematură, atâta vreme cât judecarea ei nu s-a încheiat în țară. CEDO a considerat, însă, că opt ani ar fi fost suficienți ca dosarul să-și găsească o rezolvare.

În hotărârea publicată azi, CEDO subliniază deficiențele anchetei interne, faptul că procurorii au eșuat în audierea victimei și a martorilor, și constată că perioada lungă de timp scursă de la petrecerea faptelor până acum este incompatibilă cu cerința de promptitudine inclusă în obligațiile procedurale prevăzute la articolul 3 al Convenției Drepturilor Omului. Prin urmare CEDO i-a acordat despăgubiri lui Marinescu, în valoare de 7500 de euro, și a condamnat statul român pentru încă o încălcare a articolului 3 din Convenție.

APADOR-CH, prin avocatul Nicoleta Popescu, i-a oferit lui Șerban Marinescu asistență și reprezentare juridică pe tot parcursul procedurilor interne, susținându-l și în fața CEDO.

Mă bucur că am câștigat, dar în același timp sunt trist că așa ceva mai e posibil în România zilelor noastre. Timp de 8 ani am simțit cum instituțiile statului au fost complet indiferente, ba chiar ostile. Mulțumesc avocatei Nicoleta Popescu și APADOR-CH, fără de care nu aș fi putut să duc acest drum până la capăt. Sper ca lupta noastră din toți acești ani să forțeze justiția română, poliția, guvernul și alte instituții să își reconsidere poziția față de propriii cetățeni.”- Șerban Marinescu

O statistică tristă a abuzurilor poliției la adresa cetățenilor, în ultimii ani, găsiți aici.

 

Pentru detalii,

Nicoleta Popescu, avocat APADOR-CH

0733.078.723

Daniela Tarău a făcut pușcărie nevinovată

/in /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Daniela Tarău a făcut pușcărie, nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait. După 15 ani de procese, la CEDO și în țară, a obținut recunoașterea erorii judiciare. Azi își dă doctoratul în sistemul penitenciar românesc la Academia de Poliție. Citiți întreaga poveste.

Încă o condamnare a României la CEDO pentru un polițist bătăuș nepedepsit

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

București, 5 mai 2015

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai pronunțat azi o condamnare la adresa României, pentru că nu i-a făcut dreptate Ancăi Cătălina Doiciu, o femeie bătută de un polițist, la Predeal, în ianuarie 2001. Cazul a trenat în România timp de 7 ani și s-a încheiat cu achitarea polițistului, pe motiv că ar fi fost provocat de femeia bătută. Polițistul a fost și avansat în funcție câțiva ani mai târziu. Cauza a ajuns la CEDO în 2008, fiind reprezentată de avocatul APADOR-CH, Diana Olivia Hatneanu.

Faptele s-au petrecut astfel: la 3 ianuarie 2001, Cătălina Doiciu a ajuns la Poliția Predeal împreună cu logodnicul ei, care avusese o altercație cu un taximetrist în gară. Pentru că polițiștii se manifestau violent față de logodnic, Cătălina Doiciu, de 19 ani la acea dată, i-a luat apărarea acestuia. Motiv pentru care a luat și ea bătaie de la polițistul L.I,  sub privirile altor patru colegi de breaslă. Bătaia a fost suficient de serioasă încât să necesite 14 zile de îngrijiri medicale. Conform certificatului medico-legal, Cătălina Doiciu a suferit un traumatism cranian, multiple lovituri și contuzii ale feței și piramidei nazale.

Cătălina Doiciu a făut plângere penală împotriva polițistului care a bătut-o, plângere analizată la acea vreme de Parchetul militar, întrucât poliția nu fusese demilitarizată. Rezultatul cercetării Parchetului militar a fost că tânăra de 19 ani ar fi sărit să-l bată pe polițist, motiv pentru care el i-ar fi dat o singură palmă. În aprilie 2002, după un an jumătate de cercetări, cauza s-a soluționat cu o amendă administrativă aplicată polițistului pentru „lipsa de gravitate a faptelor”. Ulterior amenda a fost anulată, iar în perioada 2003-2004 polițistul L.I. a fost avansat în funcția de agent șef principal. Cătălina Doiciu a făcut numeroase alte demersuri legale naționale, până în 2008, fără succes.

În decizia de azi CEDO a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că Anca Doiciu a fost bătută de polițistul respectiv, faptă pentru care nu există nicio scuză. Curtea a afirmat că și în cele mai dificile circumstanțe, când e vorba de lupta împotriva terorismului, Convenția interzice tratamentele inumane și tortura, cu atât mai mult în cazul în care victima l-ar fi „provocat” pe respectivul polițist.

CEDO a mai constatat de asemenea că ancheta statului român a fost ineficientă și că a durat mult, în plus procurorul militar care s-a ocupat de caz nu a avut suficientă independență. Mai mult, Curtea spune că e greu de înțeles cum de polițistul nu a fost tras la răspundere pentru fapta lui, amenda fiind anulată, ba mai mult el a continuat să-și exercite funcția.

După un proces care a durat, și la CEDO, din 27 decembrie 2008 până în mai 2015, Cătălina Doiciu a primit satisfacție, daune morale în valoare de 11.000 de euro, plus cheltuieli de judecată.

„Prin hotărârea de azi, Curtea europeană atrage încă o dată atenția României că tortura, tratamentele inumane sau degradante din partea agenților statului sunt interzise, indiferent de circumstanțe, și că acuzațiile privind astfel de tratamente trebuie investigate pe plan intern cu maximă celeritate și seriozitate. Mai mult, hotărârea subliniază că practica de a menține în funcție, în contact direct cu publicul, polițiști acuzați de purtare abuzivă este incompatibilă cu prevederile Convenției europene, Curtea exprimându-și surpriza că, în cazul de față, polițistul nu numai că nu a fost sancționat în vreun fel, ci a fost chiar promovat după câțiva ani de la incidentul reclamat, în timp ce investigațiile penale erau încă în curs.”, a declarat Diana Olivia Hatneanu, avocatul APADOR-CH.

Ultimul caz câștigat tot de avocații APADOR-CH la CEDO, privind un cetățean bătut de poliție, a fost Flămânzeanu contra României, din noiembrie 2014. O statistică tristă a abuzurilor poliției la adresa cetățenilor, în ultimii ani, găsiți aici.

Găsiți decizia CEDO în cazul Doiciu contra României (varianta în franceză) aici: AFFAIRE DOICIU c. ROUMANIE.

***

APADOR-CH derulează în prezent “Cu ochii pe abuzurile poliției”, un proiect de conștientizare a repercusiunilor abuzurilor poliției asupra cetățenilor, proiect realizat în colaborare cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Polițiști condamnați la 6 ani de închisoare pentru că au bătut un bărbat care nu avea buletinul la el

/in , /by

 

batutul2

Ion Cucăilă împreună cu mama lui, la câteva luni după bătaie

În septembrie 2013, Ion Cucăilă din Târgu Jiu încasa de la polițiști o bătaie soră cu moartea, pentru că nu avea buletinul la el, când ieșise la o bere în oraș. Un an jumate mai târziu, instanța de fond i-a condamnat pe polițiști la câte 6 ani de închisoare cu executare pe fiecare, plus plata daunelor morale și materiale pentru victimă. Sentința nu e definitivă, polițiștii sunt în continuare pe funcții, în timp ce victima a rămas invalidă pe viață, nefiind capabilă să mai muncească fizic ca să se întrețină. Acesta este un caz „fericit”, în care parchetul și instanța s-au mișcat relativ repede și și-au făcut datoria, anchetând și condamnând abuzul polițiștilor, în timp ce alte cazuri similare sau în care victimele au murit sub pumnii polițiștilor încă își așteaptă, de ani de zile, dreptatea.

Faptele: „Simții că mor atuncea!”

 

„Eu tot întrebam, da ce făcui,  pentru ce mă bateți? Și ei îmi zicea că ce, mă, ești șmecher, ai lanț la gât! Am dat să pun mâna pe telefon, zic stați să chem și io un avocat, că ce făcui, de mă bateți, nu? Și îmi suciră cartela în telefon și bateria, și-mi deteră și mai tare, că ce, am figuri în cap? Când îmi dete unul un bocanc în burtă simții că îmi crapă ochii și văzui numai steluțe verzi așa, și mi se făcu burta ca de piatră așa. Simții că mor atuncea!”- Ion Cucăilă, povestind noaptea de groază petrecută la poliție.

Sentința: 6 ani de închisoare și câte 10.000 de euro daune morale

 

Tribunalul Gorj, Hotărârea 24/05.02.2015, prin care a condamnat pe cei doi polițiști agresori la câte 6 ani și 6 luni și respectiv 7 ani de închisoare cu executare, 3 ani interzicerea drepturilor civile, pe jandarm la 5 ani și 6 luni închisoare și pe fiecare la plata unor despăgubiri morale și materiale către victimă, în solidar cu instituțiile din care făceau parte – Inspectoratul de Poliție și jandarmeria:

„Condamnă pe inculpatul Popescu Nelu la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile.

Condamnă pe inculpatul Radu Ionuţ Cătălin la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile

Condamnă pe inculpatul Văduva Alin Ion la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile.

Obligă inculpaţii în solidar, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la suma de 3000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, daune materiale, cu dobânzile legale aferente, şi pe fiecare inculpat, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la câte 10000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, daune morale, către persoana vătămată Cucăilă Ion.

Obligă inculpaţii în solidar, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la suma de 6840 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg Jiu şi la suma de 520 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea autosanitarei în vederea acordării de asistenţă medicală şi transport la spital, cu dobânzile legale aferente, către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj.

Obligă pe fiecare inculpat, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la câte 8500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din 05.02.2015, la Tribunalul Gorj.”

Realitatea: „Omul ăsta e nenorocit pe viață, nu mai poate să muncească”

„Niște daune ne-a dat acoloșa, da pe mine m-a nenorocit pe viață, m-a lăsat cu burta deschisă, mi-a legat decât pielea, da mușchii nu. Și zice dom doctor că oricând se deschide operația mea, cică să stau relaxat la pat. Da cum să stau relaxat, din ce mănânc? Nu tre să muncesc? Pe ei nu i-a arestat, până la definitivă, tot în poliție lucrează. Și nici n-a recunoscut că m-a bătut, numa jandarmu a recunoscut, și a fost probe multe. Unde le-am zis io că mă duseră, colo, colo, peste tot găsiră probe: camere de luat vederi, convorbiri, a fost probe tari, ce mai” – Ion Cucăilă, 17 martie 2015.

Avocatul lui Ion Cucăilă, Ionel Ordean, spune că decizia Tribunalului Gorj este un început bun, dar a decis să facă apel pentru că dincolo de daunele morale pe care clientul său le-a primit, acesta va avea nevoie și de o rentă de întreținere, întrucât în urma bătăii primite de la polițiști el nu va mai putea munci niciodată.

„Este un om terminat, conform doctorilor el nu mai poate să muncească așa cum făcea până acum. El muncea cu ziua la pământ, la cărat lemne, cu caii, din pădure, la arat, la discuit, făcea muncă fizică din care se întreținea pe el și pe părinții săi. Acum a fost nevoit să-și vândă caii și deocamdată trăiește din munca părinților săi, dar până când? Medicii i-au spus că el nu se va reface niciodată”, explică avocatul Ordean.

Apel au făcut de asemenea și Parchetul, și inculpații. Aceștia sunt în continuare în poliție și respectiv jandarmerie, conform declarației avocatului Ordean, chiar dacă nu mai lucrează cu publicul, ci au fost „trecuți pe linie moartă”.

***

sigle

Acest text face parte din proiectul „Cu ochii pe abuzurile poliției”, derulat de APADOR-CH cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

 

APADOR-CH gets Romania condemned by the ECHR in the case concerning Ionel Garcea’s death

/in , , /by

The European Court of Human Rights (ECHR) condemned Romania today in the case of Ionel Garcea who was in prison and died there in 2007. His death has not been subject to any effective investigation. Garcea’s case, who had no known relatives, has been taken by APADOR-CH before the national courts and the ECHR.
Ionel Garcea was born in 1973 and died on 19 July 2007 in the Rahova prison hospital. In 2002 he was convicted to a seven-year sentence for having committed rape, which he had always denied. He was diagnosed with a mental illness as well as other health issues which led to his admission to the psychiatric section of the prison hospital quite often. He also made many attempts to kill himself, refused to take medicine and he had to be carried to the hospital three times after having inserted nails in his forehead.
Garcea had contacted APADOR-CH from the moment he was arrested and continued to do so in prison saying that he had been beaten up several times by the prison guards, sometimes until he lost consciousness and had therefore to be hospitalised afterwards. The prison administration has always denied such accusations, arguing that some measures had to be taken for the prisoner’s own sake.
In 2007, while he was in the Jilava prison hospital, Garcea inserted a nail in his forehead again. He had surgery in a civil hospital before being sent to the Rahova prison hospital with a diagnosis of sepsis, post-extraction symptoms and acute bronchopneumonia. Garcea died in the Rahova hospital one month after the surgery. The official investigations that followed his death are still pending with the domestic authorities now.
APADOR-CH referred Garcea’s case to the ECHR, invoking the violation of article 2 (right to life), 3 (prohibition of torture and inhuman or degrading treatment) and article 13 (right to an effective remedy) of the European Convention for Human Rights. Indeed, Garcea had not received an adequate medical treatment regarding his mental and physical health while he was in prison. Besides, the administrative and criminal investigations issued after his death were not satisfactory at all.
The Court came to the conclusion that article 2 of the European Convention for Human Rights has been violated in Mr. Garcea’s case, in the sense that the authorities had not carried out an effective investigation concerning his death caused by the lack of adequate and prompt medical treatment. According to the Court, the fact the length of the criminal investigation exceeded 5 years has rendered it ineffective.

Moreover, the ECHR specified that an NGO may lodge an application before the Court on behalf of a deceased person, given that the State is likely to be guilty and the deceased person and the NGO had already cooperated together in the past – which had actually been the case for APADOR-CH and Garcea.
APADOR-CH did not make a claim for damages on behalf of Mr Garcea. The decision of the ECHR reaffirms an important principle, sometimes ignored by the state: even if the victim of abuses inflicted by state agents dies and does not have relatives, the state has to deploy an effective and rapid investigation in order for those guilty of committing such actions to be held accountable. In order to address the ECHR, the lack of relatives of a deceased victim may be replaced by a non-governmental organization that had already cooperated with the abused victim in the past.

Entire  text of ECHR decision 

Cauza Roşiianu – România condamnată la CEDO pentru că primarul din Baia Mare a refuzat să-i ofere unui ziarist informații publice

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Ioan Romeo Roșiianu, un ziarist din Baia Mare, a câștigat ieri de la CEDO ceea ce fostul primar din localitatea sa i-a refuzat sistematic din 2005 încoace. România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului să-i plătească 4000 de euro despăgubiri ziaristului, pentru că fostul primar al orașului Baia Mare a refuzat să-i furnizeze informații de interes public cu care să-și facă meseria, deși justiția națională  i-a dat câștig de cauză. Cazul a fost susținut de avocata Diana Hatneanu și sprijinit de APADOR-CH, ca unul strategic pentru România.

Ce a cerut reclamantul

Reclamantul, Ioan Romeo Roşiianu, jurnalist la Baia Mare, a adresat mai multe cereri de informații de interes public primarului municipiului Baia Mare, Cristian Anghel (primar în perioada 1993-2010). În urma refuzului de a-i comunica informațiile jurnalistul s-a plâns în justiție, care,, prin hotărâri definitive şi irevocabile, l-a  obligat pe primar să-i comunice  informații cu privire la contracte de achiziţii publice şi administrarea patrimoniului public.

Totuşi, hotărârile au rămas neexecutate în ciuda a numeroase demersuri, care au inclus amendarea civilă de către instanță, pentru neexecutarea hotărârilor, și  amendarea administrativă a primarului de către procuror în urma unei plângeri penale.

Reclamantul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 4 iulie 2006 (cererea nr. 27329/06), invocând încălcarea articolelor 6 (dreptul la un proces echitabil) şi 10 (libertatea de exprimare) din Convenţie. În cerere s-a arătat că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privitoare la un drept civil al reclamantului (dreptul de a primi informații publice conform Legii nr.544/2001) reprezintă o negare a accesului efectiv la justiţie. În plus, aceasta a fost de natură să îngrădească libertatea de exprimare a presei asupra problemelor de interes public.

Cum s-a apărat Guvernul României

În fața CEDO, Guvernul României a susținut că reclamantului i s-ar fi pus la dispoziție informațiile cerute, dar nu s-a prezentat la primărie ca să le ridice. Or, tocmai pentru a-l descuraja să le mai ceară, primarul i-a „oferit” ziaristului o serie întregă de documente contra unor sume absurde (de ordinul sutelor de euro) pentru fotocopierea lor.

Curtea a considerat că reclamantului trebuia să i se ofere informațiile punctuale solicitate, și nu tomuri întregi de documente pe care nu le ceruse, astfel încât nu se poate reține că hotărârile judecătorești care obligau la comunicarea de informații au fost executate. În consecință atât dreptul la un proces echitabil cât și libertatea de exprimare a reclamantului au fost încălcate.

Primul caz din România

APADOR-CH a susținut cauza Roșiianu în fața CEDO, prin avocaţii cu care colaborează, respectiv avocatul Diana Hatneanu. Prin acest caz strategic, APADOR-CH a urmărit să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Europene în privinţa domeniului de aplicare a articolului 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul extinderii acestuia şi la dreptul de a obţine informaţii de interes public, dar și creșterea standardelor în privința transparenței instituționale în România

„În 2006, când am înaintat cererea reclamantului la Curte, nu exista jurisprudență privind includerea accesul la informații de interes public în sfera libertății de exprimare . Or reclamantul invoca faptul că, în calitate de ziarist, nu-și putea exercita meseria în absența informațiilor publice solicitate de la primărie, deci i se încălca și libertatea de exprimare, dar și dreptul la un proces echitabil, deoarece hotărâri judecătorești favorabile au rămas neexecutate . În ultimii ani,  Curtea europeană  s-a pronuțat și în alte   cauze similare, cum ar fi Kenedi împotriva Ungariei, – astfel încât cauza Roșiianu, o premieră pentru România, vine să întărească și să dezvolte jurisprudența destul de recentă a CEDO în materie”, explică avocata reclamantului Roșiianu, Diana Hatneanu.

Azi, după șapte ani de la înaintarea cererii, Romeo Roșiianu a obținut satisfacție de la CEDO. Între timp, în România, fostul primar al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru fapte de corupție. Eliberat în 2011, după numai 10 luni de detenție, el a revenit în politică, dar mai are de achitat datorii către primăria pe care a condus-o. De azi România mai are de achitat, pentru faptele lui, și 4000 de euro despăgubiri ziaristului Romeo Roșiianu, plus cheltuielile de judecată.

România, condamnată din nou pentru condițiile din închisori

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunţat ieri, 1 aprilie 2014, în cauza Rădulescu c. României (32800/012) şi a condamnat statul român pentru că i-a încălcat cetățeanului Aurel Rădulescu dreptului de a nu fi supus unui tratament degradant. Reclamantul a fost susţinut în demersurile sale de APADOR-CH.

Rădulescu s-a plâns Curţii Europene de condiţiile de detenție din penitenciarele Rahova si Jilava, precum și cele din Sectia 15 Politie din București. Curtea a constatat că plângerile reclamantului – referitoare la supraaglomerarea din penitenciar și la lipsa condițiilor de igienă – sunt confirmate şi de raportul Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT), dar și de Rapoarte privind condițiile de detenție realizate de APADOR-CH în urma vizitelor de monitorizare în aresturi și penitenciare.

Curtea Europeană a constatat că reclamantul a fost supus unui tratament degradant, în urma suferinţei ce i-a fost cauzată de condiţiile de deţinere din penitenciar, în consecinţă a admis că a existat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei europene privind drepturile omului.

Textul integral al hotărârii este disponibil pe site-ul www.echr.coe.int.

Pentru detalii: Nicoleta Popescu- avocat APADOR-CH, telefon 0733.078.723

(Aurel Rădulescu, foto Mediafax)

Condițiile din închisorile românești, sancționate din nou la CEDO

/in , /by

  • În sprijinul sentințelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului citează rapoarte ale APADOR-CH din 2008 și 2013, în urma vizitelor la penitenciarele Jilava și Mărgineni

Două noi decizii de condamnare a condițiilor proaste din închisori au fost publicate recent pe site-ul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazurile Mihăilă contra României  și Necula contra României.

jilava

Daniel Mihăilă a fost condamnat în 2009 la doi ani și jumătate de închisoare. El s-a plâns Curții de condițiile proaste din penitenciarul Jilava, unde a stat până în 2011. Florin Necula, condamnat la 22 de ani de detenție, s-a plâns CEDO în anul 2011 pentru condițiile proaste din închisoarea Mărgineni, Dâmbovița. El a acuzat lipsa de spațiu din camere, igiena precară, mâncarea proastă, lipsa de apă curentă și insuficientele activități fizice și educative din cadrul penitenciarului.

În apărarea sa, Guvernul României a susținut că toate afirmațiile deținuților sunt false, și că aceștia beneficiază de toate condițiile normale, în condițiile legii.

În decizia sa, însă, CEDO a ținut cont de precedentele condamnări ale României, pentru condițiile proaste din închisori (Bragadireanu contra României din 2007 și Iacov Stanciu contra României din 201 2) precum și de rapoartele APADOR-CH care de ani de zile sunt adesea citate în hotărârile CEDO. Cel mai recent raport făcut de APADOR-CH în închisoarea Mărgineni, în august 2013, se regăsește astfel în decizia CEDO în cazul Necula:

[box type=”note”]

„ … Conform informațiilor furnizate de conducerea penitenciarului la data vizitei, rata de ocupare este mult mai mare decât capacitatea maximă a închisorii. Problemele de alimentare cu apă curentă, semnalate și în timpul vizitelor din 2002 și 2006, au rămas nerezolvate … Prin urmare, deținuții beneficiază de apă doar de trei ori pe zi, timp de o oră sau două. Lipsa apei contribuie la o igienă precară și provoacă nervozitate în rândul deținuților …

Două dintre cele trei pavilioane ale penitenciarului se află într-o stare avansată de degradare și necesită reparații capitale urgente …

Igiena precară domină și sectorul alimentar, din cauza lipsei de investiții și a lipsei cronice de materiale de curățat … au fost remarcați gândaci pe raftul de alimente unde era stocat orezul pentru masa de seară a deținuților. Unii deținuți s-au plâns de calitatea proastă a produselor alimentare .

Pavilionul 2, unde sunt ținuți arestații preventiv, nu a fost reparat de cinci ani. Pereții sunt murdari și deținuții spun că au ploșnițe în paturi . Conducerea penitenciarului spune că dezinsecțiile efectuate ocazional, din cauza unui buget limitat, au fost ineficiente .

Instalațiile sanitare din camere se află într- un stadiu avansat de degradare, pereții umezi și murdari. Deoarece apa curge doar de trei ori pe zi, timp de o oră, deținuții colectează apă într -un butoi de 60 litri și apoi o folosesc la WC sau alte nevoi . Alături de toaletă un alt butoi umplut cu apă era folosit ca răcitor de alimente proaspete … Geamul din celula vizitată era scos … Autoritățile închisorii au susținut că geamul a fost scos la cererea deținuților pentru mai mult aer … Deținuții au afirmat că nu au primit hârtie igienică și săpun în ultimele trei luni, iar detergent pentru cameră de un an…

Pavilionul 1 al închisorii, destinat deținuților de mare risc, era mai bine întreținut, dar din cauza aceleiași probleme cu apa, lipsa igienei era similară …

În închisoare era vizibilă starea de iritare a deținuților, din cauza condițiilor de detenție precare, lipsa de apă, hrana proastă și supraaglomerarea.”

 

[/box]

CEDO a decis în ambele cazuri că reclamanţilor le-a fost încălcat dreptul prevăzut de articolul 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, articol ce prevede interzicerea torturii și a tratamentelor inumane și degradante. Întrucât Florin Necula nu a cerut și despăgubiri materiale si morale, România nu trebuie să plătească de această dată o sumă de bani petentului. Curtea nu i-a acordat despăgubiri nici lui Mihăilă. Totuși prin aceste decizii se mai adaugă două condamnări în contul României, pe lângă cele deja existente în ultimii ani, și care au cumulat despăgubiri de peste 600.000 de euro pe care statul român trebuie să le plătească deținuților. Iar condamnările vor continua atâta vreme cât condițiile din penitenciarele noastre vor încălca flagrant drepturile fundamentale ale omului.

România ar putea fi condamnată la CEDO și pentru gazele de șist

/in , /by

Efectul formelor fără fond

O decizie din 2009 a CEDO ar fi trebuit să oblige România să fie mai atentă cu noile exploatări miniere controversate. Decizia se referă la eșecul statului român în obligația de a informa populația despre posibilele riscuri și consecințe pentru mediu și sănătate, legate de utilizarea unui proces industrial periculos. Patru ani mai târziu, cetățenii români încă se mai luptă cu tendința statului de a secretiza și proteja viitoare exploatări miniere ce ar putea pune în pericol sănătatea și siguranța oamenilor. Explicația stă în faptul că măsurile luate de România după ce este condamnată la Curtea Europeană sunt adesea doar forme fără fond, pachete de legi care nu se aplică în realitate.

diana-hatneanu-cedo

Avocatul APADOR-CH Diana Hatneanu, pledând cazul Tătar la CEDO

Cazul Tătar contra României – după deversarea de cianuri de la Baia Mare

În 2009 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că România nu și-a făcut datoria de a-și informa și proteja cetățenii despre posibilele pericole ce decurg din exploatarea cu cianuri a aurului de la Baia Mare. Procesul fusese intentat la Strasbourg de către familia Tătar (tată și fiu), după ce în țară nu fuseseră băgați în seamă de autorități, deși în calitate de vecini cu exploatarea de la Baia Mare oamenii au tot atras atenția asupra pericolelor ce-i pândesc pe localnici. Mai mult, Ministerul Mediului le-a răspuns că activitatea în discuție nu reprezentă un pericol pentru sănătatea publică și că o astfel de tehnologie era folosită și în alte state. Argumente pe care continuăm să le auzim și azi din gura autorităților, în legătură cu exploatările de la Roșia Montană sau cele pentru gazele de șist.

În anul 2000 s-a produs accidentul în urma căruia au fost poluate mai multe râuri din vestul țării, prin deversarea de cianuri dintr-un bazin de decantare. Vasile Gheorghe Tătar a făcut atunci mai multe plângeri penale, invocând pericolul implicat de respectiva tehnologie pentru sănătatea locuitorilor din Baia Mare, riscul pentru mediul înconjurător și agravarea stării de sănătate a fiului său care suferea de astm. Autoritățile române au decis neînceperea urmăririi penale referitor la accidentul din 23 ianuarie 2000, deoarece fapta nu era o infracțiune.

Ce i-a cerut CEDO statului român

Invocând articolul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, familia Tătar s-a plâns Curții de la Strasbourg de faptul că procesul tehnologic utilizat de fabrica din Baia Mare reprezenta un pericol pentru viața lor. Ei au invocat și pasivitatea autorităților față de situația creată, raportat la numărul mare de reclamații venite de la cetățeni.

Curtea a constatat încalcarea de către statul român a articolului 8 din Convenție, reținând că acesta nu și-a îndeplinit obligația de a-i informa pe locuitorii orașului Baia Mare, astfel încât s-au aflat în imposibilitatea de a cunoaște potențialele măsuri de prevenire ale unui accident similar sau modul de acțiune în cazul repetării unui astfel de accident.

Concret, CEDO a pus în vedere României să ia măsuri ca pe viitor să nu se mai repete astfel de accidente, oamenii să fie informați despre consecințele ce ar putea decurge din respectiva exploatare și să aibă acces la studii reale de impact ale viitoarelor exploatări.

tatar-cedo

Judecători CEDO

Tot Curtea a dat dreptate și Guvernului român, admițând că reclamanții nu au putut face dovada legăturii de cauzalitate între agravarea bolii fiului și accidentul de la Baia Mare. Totuși, dincolo de lipsa unui câștig material pentru familia Tătar, decizia CEDO în acest caz este – sau ar trebui să fie – un câștig mai mare pentru națiune.

Puteți vedea aici înregistrarea audierii în cazul Tătar contra României

[toggle title_open=”Închide” title_closed=”Ce a cerut CEDO României” hide=”yes” border=”yes” style=”default” excerpt_length=”0″ read_more_text=”Read More” read_less_text=”Read Less” include_excerpt_html=”no”]

–        statul are obligația de a lua toate măsurile rezonabile și adecvate pentru a proteja drepturile implicate de primul alineat al articolului 8, și mai ales, obligația de a se dota cu un cadru legislativ și administrativ apt a preveni în mod eficient atingerile aduse mediului înconjurător și sănătății oamenilor.

–        procesul decizional trebuie să implice realizarea de studii corespunzătoare, de natură a preveni și determina anticipat efectele activităților ce pot aduce atingere mediului înconjurător și drepturilor indivizilor, precum și de a asigura un just echilibru între toate interesele concurente aflate în joc.

–        publicul să aibă acces la studiile efectuate, precum și la orice informație aptă să le permită să evalueze pericolul la care sunt expuși oamenii. În acest sens, orice persoană interesată trebuie să aibă la dispoziție o acțiune în justiție împotriva actelor și omisiunilor în cauză, dacă apreciază că interesele sau observațiile lor nu au fost luate în mod suficient în considerare de procesul decizional.

Curtea a mai acordat o relevanță particulară stării de neliniște și incertitudine în care s-au aflat reclamanții, stare coroborată cu pasivitatea autorităților cărora le revenea obligația de a furniza informații suficiente și detaliate cu privire la consecințele trecute, prezente și viitoare ale accidentului ecologic.

[/toggle]

Ce a răspuns statul român

România s-a angajat în fața CEDO că va lua măsurile necesare pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. A enumerat legile și hotărârile de guvern emise pentru asta: Legea 86/2000 (privind ratificarea Convenţiei asupra accesului la informaţii, participarea publicului la procesul decizional şi accesul la justiţie în domeniul mediului), OUG 152/2005 (prevenire şi control în caz de poluare), OUG 195/2005 (protecţia mediului), mai multe hotărâri de guvern privind gestionarea deşeurilor din minerit sau referitoare la probleme concrete în domeniul protecţiei mediului.

De asemenea statul s-a mai angajat că ia măsuri pentru evaluarea unei exploatări miniere înainte de aprobarea ei, în fața inițială a proiectului, precum și educarea publicului şi participarea sa în procesul de elaborare şi aplicare a deciziilor privind mediu.

 

[toggle title_open=”Închide” title_closed=”Măsurile concrete promise de statul român” hide=”yes” border=”yes” style=”default” excerpt_length=”0″ read_more_text=”Read More” read_less_text=”Read Less” include_excerpt_html=”no”]

–        Avizul de mediu este obligatoriu pentru toţi cei care iniţiază  programe/proiecte cu posibil impact asupra mediului

–        Administraţia locală şi persoanele fizice sau juridice care iniţiază astfel de programe/proiecte au obligaţia de a informa publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor ce ar putea pune în pericol  sănătatea populaţiei şi mediul

–        Asocierea populaţiei la procesul decizional şi informarea publicului asupra consecinţelor unui accident ecologic, asupra măsurilor de prevenire a unor  accidente similare  şi măsurilor ce vor fi luate în cazul repetării unor asemenea accidente

–        Conform legii 88/2000, autorităţile publice pun la dispoziţia publicului informaţii asupra mediului la cerere şi, dacă se specifică în cerere, copii de pe  documentele în care informaţiile respective sunt consemnate efectiv, chiar dacă acele documente includ sau nu alte informaţii. Nu este nevoie ca publicul să ofere justificări.  Un eventual refuz poate surveni numai în condiţiile expres prevăzute de lege.

–        În caz de ameninţare iminentă, toate informaţiile care ar permite publicului să ia măsuri pentru prevenirea sau limitarea eventualelor pagube vor fi făcute publice de către autorităţile care gestionează informaţiile respective.

–        Publicul trebuie să fie informat eficient şi în timp util încă de la începtul unui proces  decizional ce se referă la mediu

–        Pentru asigurarea participării publicului  la informări privind activitatea propusă şi natura deciziilor se vor anunţa: data şi locul tuturor audierilor publice; autoritatea căreia publicul se poate adresa pentru obţinerea unor informaţii pertinente; autoritatea publică sau orice alt organism competent căreia/căruia publicul  poate  trimite observaţii/întrebări într+un anume termen

–        Informaţiile oferite publicului trebuie să conţină cel puţin descrierea sitului, caracteristicile fizice şi tehnice ale activităţii propuse, estimarea deşeurilor şi emisiilor

–        Orice persoană din publicul interesat şi orice ONG pentru protecţia mediului se pot adresa justiţiei în contencios administrativ cu condiţia de a proba un interes legitim sau de a se considera  victime ale încălcării unor drepturi. Anterior acţiunii în justiţie, persoanele interesate trebuie să se adreseze autorităţii publice centrale de mediu pentru revocarea, integrală sau parţială a unor decizii referitoare la mediu. Autoritatea trebuie să răspundă în termen de 30 de zile.

[/toggle]

Guvernul admite că în cazul Tătar s-au comis erori din cauza faptului că nu existau regelementări legale corespunzătoare în domeniu, dar consideră că de vreme ce le-a adoptat între timp, supravegherea Comitetului de Miniştri  în privinţa îndeplinirii condiţiilor stabilite de CEDO nu mai este necesară.

 

Ce spunem noi: APADOR-CH cere monitorizarea României până la implementarea reală a măsurilor luate doar pe hârtie

 

APADOR-CH consideră că simpla enumerare a actelor normative adoptate de România în timpul scurs de la accidentul de la Baia Mare până acum nu este decât o rezolvare teoretică a problemei. Unele dintre aceste reglementări legale existau de altfel și înainte de accidentul de la Baia Mare, dar ele nu funcționează decât pe hârtie, în realitate localnicii din zonele în care urmează să se facă sau deja se fac explorări și exploatări miniere controversate au fost și sunt în continuare excluși din procesul informativ.

Numeroasele proteste care au avut loc în România în ultimii ani au la bază opoziția populației cu privire la diverse exploatări miniere, exact pe motivele ce stau la baza condamnării României la CEDO în cazul Tătar: lipsa unei informări reale, a unor studii de impact și a unor măsuri concrete de evaluare și prevenire a posibilelor accidente. Deși pentru toate aceste revendicări există bază legală.

Amintim că în cazul Pungești simpla opoziție a localnicilor la adresa firmei care face explorări pentru gaze de șist a dus la instituirea unei zone speciale de siguranță publică, ceea ce implică o restrângere a drepturilor cetățenești, nicidecum o implicare a locuitorilor ce vor fi direct afectați de viitoarea exploatare, în procesul decizional.

În aceest ritm putem să ne așteptăm și pe viitor la alte condamnări ale României la CEDO, fie că vom avea sau nu parte de accidente ecologice, sau doar vor exista români care își vor cere la CEDO drepturi fundamentale pe care nu le primesc în țară.

Pentru că acest exemplu nu singura cauză în care, deși condamnată la CEDO, România se face că lucrează, adoptând doar forme nefuncționale pentru a păcăli Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, pus să monitorizeze implementarea deciziilor Curții. În aceeași situație s-a aflat și Fondul Proprietatea, înființat pentru a ne face că rezolvăm problema restituirii proprietăților. Noua lege care se presupune că ar fi trebuit să rezolve problema retorcedărilor nu face decât să tragă de timp.

 

APADOR-CH apreciază că măsurile cu caracter general prezentate de Guvernul României nu sunt suficiente pentru a evita repetarea unor situații similare celor din cazul Tătar, prin urmare anunță că va transmite acest punct de vedere și Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, printr-o petiție de tip amicus curiae. APADOR-CH va solicita continuarea monitorizării României în privința implementării măsurilor generale cerute în cazul Tătar, până când se va constata, în practică, funcționarea sistemului descris la nivel teoretic de guvern.

 

CEDO condamnă România din nou pentru condițiile proaste din închisori

/in , /by
jilava

Fortul 13 din Penitenciarul Jilava

Cetățeanul sirian Ahmad Ali, născut în 1962, a fost condamnat în România, în 2002, pentru trafic de droguri, la o pedeapsă cu închisoarea de 13 ani. Încarcerat la Rahova, el a fost transferat în 2008 la Jilava, unde a rămas până la eliberare în 2010. El s-a plâns la CEDO pentru supraaglomerarea din celulele în care a stat la Jilava, de frigul de pe timpul iernii, igiena precară din camere, mâncarea proastă și apa infestată cu viermi. Curtea Europeană a considerat că aceste fapte încalcă articolul 3 din Convenția Drepturilor Omului și a dispus despăgubirea lui cu suma de 3000 de euro, exact suma cerută de Ali ca prejudiciu moral.

Sirianul a mai contestat și procedura de transfer între cele două penitenciare, care a durat o zi jumătate, timp în care deținutul, alături de alți colegi a fost ținut în recepția închisorii, fără apă, mâncare sau obiecte personale. Totuși CEDO a admis doar plângerile privitoare la condițiile de detenție din Jilava.

Aceasta este una dintre numeroasele condamnări ale României pentru condițiile de detenție, în ultimul deceniu cuantumul despăgubirilor pe care țara noastră a trebuit să le achite deținuților sau foștilor deținuți fiind de aproximativ 600.000 de euro.

Raport APADOR-CH, citat în decizia Curții

În apărarea sa, Guvernul României a furnizat Curții date referitoare la spațiul existent în celulele în care a fost ținut sirianul Ali (respectiv una de 42 mp pe care o împărțea cu alți 20 de condamnați), dar a respins acuzațiile cum că existau șobolani în camere sau că mâncarea și apa nu erau bune, pe motiv că administrația penitenciarului face constant dezinsecții și modernizări ale spațiilor de deținere.

În sprijinul afirmațiilor petentului, Curtea a citat un raport al APADOR-CH din 2008, din cuprinsul căruia a reținut că: „… subsolul uneia dintre clădirile închisorii a fost complet inundat cu apă reziduală. Prin urmare, șobolanii și gândacii (și ploșnițe, conform unor deținuți) au infestat celulele din acea parte a clădirii. Mai mult, cele mai multe celule au fost, de asemenea, infestate cu păduchi, în principal din cauza saltelelor uzate. Nici o operație de deparazitare nu ar putea fi eficientă atât timp cât nu au fost înlocuite saltele. Conducerea penitenciarului a afirmat că a contactat mai multe companii pentru combaterea dăunătorilor, dar toate au renunțat după ce au văzut situația din închisoare. O altă problemă notorie a fost calitatea apei, extrem de proastă (tulbure și plină de impurități) – improprie pentru consum și riscantă chiar și pentru spălat. În ceea ce privește spațiul de detenție, suprafața totală a spațiului de detenție era de 3034.81 mp, în timp ce populația a fost de 1460 de persoane, adică 2,08 mp de spațiu de detenție disponibil pentru un deținut, jumătate din norma minimă recomandată de CPT. Blocul alimentar era complet neigienic și calitatea alimentelor era slabă …”.

CEDO a decis să-i dea dreptate reclamantului și datorită precedentelor cazuri de plângeri ale altor foști deținuți în România, ajunse la Curte în anii trecuți. Curtea a citat cazurile Iacov Stanciu,  Lăutaru și Radu Pop în care a constatat că supraaglomerarea și proastele condiții de detenție din penitenciarele românești sunt probleme sistemice și încalcă drepturile omului.

APADOR-CH atrage atenția autorităților, de ani de zile, asupra gravelor probleme generate de supraaglomerare și de igiena precară din penitenciare, iar recenta condamnare a României, de ieri, de către CEDO demonstrează că aceste probleme sunt reale și trebuie rezolvate. APADOR-CH reiterează faptul că obiectivul nostru, ca asociație, nu este condamnarea României la CEDO, ci să ne asigurăm că în penitenciarele românești condițiile de detenție respectă drepturile omului. Pedeapsa la care este condamnat un cetățean trebuie să se oprească la privarea de libertate, el nu trebuie supus în închisoare și unor tratamente inumane și degradante.

Citiți întreaga hotărâre CEDO aici.

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.