Ce se întâmplă când un polițist spune că Poliția greșește
APADOR-CH îi cere șefului IGPR să cerceteze cazul polițistului Kovacs Valer-Sandor de la IPJ Timiș, sancționat abuziv de superiori pentru că a vorbit public despre neajunsurile din poliție.
Poliția Română e acuzată în această perioadă de multe abuzuri: că preferă amenzile în locul avertismentelor, că bate în loc să amendeze, că trage în plin în loc să someze. Iar toate astea sunt dublate de clasica acuzație, că nu-și pedepsește reprezentanții care greșesc, că de multe ori îi acoperă și mușamalizează lucrurile.
Poliția este criticată, însă, câteodată, chiar din interior, de către membrii ei, iar critica e prost primită de șefii ierarhici. E drept, nu cu pumni, ci cu sancțiuni disciplinare.
La IPJ Timiș, de exemplu, agentul şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor a atras atenția în câteva rânduri, în presă, despre mai multe neajunsuri din activitatea poliției. Declarațiile au fost făcute de agentul șef Kovacs în calitate de vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și au vizat aspecte precum:
- necesitatea depolitizării poliţiei (declarații făcute de altfel chiar de către actualul ministru de interne),
- necesitatea ocupării funcţiilor de conducere în poliţie fără intervenţii politice,
- necesitatea ca examenele pentru funcţiile de conducere să se dea pe calculator, ca în alte ţări; ele să fie organizate de o autoritate independentă, iar câştigătorul lor să nu fie cunoscut înainte de începerea examenului,
- lipsa de transparenţă şi de echitate a acordării salariilor de merit/excelenţă,
- durata prea mare (3-4 ore) şi programarea prea frecventă (în 3 zile din 5) a şedinţelor operative de conducere,
- muşamalizarea unor cazuri de către conducerea poliţiei, printre care cazul unui avertizor de integritate, care a fost forţat să iasă din sistem (pentru publicarea unei liste cu salariile de merit),
- acordarea de salarii de excelenţă unor şefi de birou, care nu fac muncă de teren şi nu sunt direct implicaţi în salvarea vieţii oamenilor,
- cazul unui poliţist mutat de la locul de muncă pentru a elibera postul în favoarea unui favorit al şefului,
- cazul unui poliţist rănit în misiune şi căruia nu i s-a recunoscut calitatea de victimă a acelui accident de muncă,
- îndepărtarea unui poliţist dintr-o funcţie de conducere pentru că insista să continue nişte dosare care deranjau
Pentru aceste declarații, făcute în două emisiuni de televiziune, agentul şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor a fost cercetat disciplinar și sancționat de două ori. La prima sancțiune, consiliul de disciplină a propus sancţionarea cu mustrare, dar şeful IPJ Timiş a înăsprit sancţiunea, dispunând amânarea cu 2 ani a promovării. La a doua sancțiune, același şef IPJ Timiş a dispus diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de 2 luni.
APADOR-CH a sesizat IGPR în acest caz, deoarece declarațiile agentului şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor, făcute în calitate de lider sindical, se încadrează în Legea 571/2004, a avertizorilor de integritate, ceea ce îl protejează pe polițist de sancțiuni.
Așa cum am mai explicat, Legea avertizorilor de integritate îi protejează pe funcționarii care semnalează diverse încălcări ale legii în instituțiile în care lucrează. Legea le permite avertizorilor de integritate să facă astfel de declarații presei, chiar dacă nu și-au informat superiorii înainte, și interzice sancționarea disciplinară a respectivilor avertizori. Cu toate astea, s-a constatat că statutul polițiștilor are prevederi contrare Legii 571/2004, ceea ce permite sancționarea avertizorilor, sub pretextul că au afectat prestigiul instituției.
APADOR-CH a cerut, așadar, șefului IGPR, inspectorul general de poliție Liviu Vasilescu, o anchetă imparţială şi eficientă cu privire la încălcarea prevederilor legale, în special cele din Legea nr. 571/2004, de către persoane din cadrul IPJ Timiş în cazul cercetării şi sancţionării agentului şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor, pentru avertizările de integritate pe care le-a făcut.