Cum s-a făcut de vom plăti tot noi greșelile din justiție
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Cele două propuneri ale APADOR-CH privind tragerea la răspundere a magistraților din cauza cărora România e condamnată la CEDO au fost ignorate și de parlamentari, dar și de contestatarii pachetului de legi – opoziția și AVP. Interese sau lipsă de profesionalism?
Suntem bombardați în ultima vreme cu știri apocaliptice din justiție. Unele dau ca sigură pierderea suveranității naționale în fața decadentei Europe, prin aceea că în noile legi ale justiției nu mai e sancționată nerespectarea deciziilor CCR. Altele atacă exact deciziile CCR care privesc prescripția și care ar face scăpați printre degetele rare ale aceleiași justiții „mii de infractori” nedovediți încă, pentru că justiția a fost prea lentă sau leneșă cu cercetarea și judecarea lor.
Desigur, ambele informații conțin sâmburele lor de adevăr, în funcție de locul din care sunt citite, dar ceea ce transmit ele, dincolo de doza de realitate, este faptul că în spatele tuturor acestora se află forțe oculte, care trag sforile ca să nu fie bine în justiție. Cât or fi forțe oculte și cât o fi prostie și lipsă de profesionalism la mijloc, rămâne de văzut.
Bunăoară, în privința răspunderii magistraților, APADOR-CH a avut câteva luări de poziție pe tema respectării deciziilor CCR și ce ar trebui prevăzut în noile legi pentru ca respectarea Constituției să nu devină opțională pentru unii. Nu au fost luate în seamă, deși erau de bun simț, iar din ce am aflat din presă nu au fost susținute doar de noi. Totuși în pofida amendamentelor cerute insistent și de alții, acele prevederi pur și simplu au fost ignorate. Opoziția a anunțat că atacă pachetul de legi ale justiției la CCR, la fel și Avocatul Poporului. Foarte bine, mingea e la CCR.
Totuși nu putem să nu ne întrebăm de ce contestatarii puterii care se manifestă momentan în Parlament nu acordă aceeași importanță și unei situații cel puțin la fel de problematice, dacă nu cumva mai gravă, trecută în liniște în același pachet de legi. Și anume: cum se face tragerea la răspundere a magistraților care dau dovadă de rea-credință sau gravă neglijență în exercițiu.
Este o temă de care APADOR-CH s-a ocupat de ani de zile, în încercarea de a descâlci ițele modului în care ajungem să fim condamnați la CEDO și să plătim toți, în solidar, pentru greșelile unor judecători sau procurori care nu pățesc nimic, ci ajung să se bucure liniștiți de pensile lor speciale. Cel puțin din 2010 până acum niciun judecător sau procuror nu a fost tras la răspundere pentru greșelile făcute în procese care ulterior au atras condamnarea României la CEDO.
De ce? Pentru că modul în care era redactată legislația făcea posibilă perpetuarea neglijenței autorităților în tragerea la răspundere a vinovaților. Despăgubirile sunt plătite de la buget, acest sac fără fund din care se înfruptă toată lumea care poate, dar mai departe gestionarii bugetului nu se îngrijesc să îi tragă la răspundere pe vinovați și să recupereze prejudiciul.
Am folosit, așadar, ocazia modificării legilor justiției pentru a transmite comisiei speciale din Parlament (și la Camera Deputaților și la Senat) propuneri concrete de îmbunătățire a legislației, astfel încât să nu mai plătim toți pentru greșelile unora. Iată pe scurt care erau propunerile noastre:
- Declanșarea acțiunii în regres, de către Ministerul Finanțelor, în maximum 30 de zile
Propunerea se referă la stabilirea, prin lege, a unui termen concret de 30 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și să ceară ca acesta să stabilească dacă respectivul judecător sau procuror a greșit cu rea intenție sau gravă neglijență. Acest termen de 30 de zile ar urma să înceapă de la data primirii de către MFP a hotărârii judecătorești în baza căreia trebuie să se plătească despăgubiri către victima unei erori judiciare. Astfel, în lege va fi prevăzut un termen cert, în care MFP este obligat să declanșeze procedura de recuperare a sumelor plătite de stat ca despăgubire pentru erorile judicare comise de magistrați.
Desigur, recuperarea de la magistrați a sumelor plătite pentru greșelile comise de aceștia nu se va face pentru orice greșeală, cât de mică, comisă de magistrat, ci doar în cazul în care se va stabili, de către CSM, că magistratul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență.
În proiectul de lege trecut de Parlament nu este prevăzut niciun termen pentru această sesizare, ceea ce perpetuează starea de fapt din prezent, când tragerea la răspundere a magistraților se prescrie pentru că instituțiile responsabile nu depun eforturile necesare, în timp util.
Fie MFP nu sesizează deloc CSM (considerând eronat că nu e treaba lui să recupereze banii), fie trimite sesizări tardive la CSM, ceea ce duce la imposibilitatea realizării în termen a procedurilor prealabile formulării unei acțiuni în regres. Sesizarea Plenului CSM de către MFP este doar începutul procedurii complexe și de durată care stabilește în final dacă magistratul respectiv a acționat cu rea intenție sau gravă neglijență.
Propunerea APADOR-CH a vizat completarea articolului 269 alineatul 3 din proiectul legii privind statutul magistraților, după cum urmează:
(3) În termen de 30 de zile de la primirea comunicării hotărârii definitive pronunţate în acțiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
- Introducerea posibilității angajării răspunderii patrimoniale a judecătorilor și în urma pronunțării unor hotărâri CEDO privind cauze civile, în urma cărora statul român trebuie să plătească despăgubiri
În present, răspunderea patrimonială a judecătorilor pentru obligarea statului român la plata de despăgubiri prin hotărâre CEDO poate fi angajată numai dacă hotărârea CEDO privește o cauză penală, nu și una civilă.
De aceea, APADOR-CH propunea introducerea în lege a unui alineat suplimentar care să se refere și la cauzele civile, întrucât în prezent legislația prevede (în teorie) tragerea la răspundere doar a magistraților care greșesc în cauzele penale. În acest sens, APADOR-CH propunea introducerea unui nou alineat, (3/1), la art. 269, cu următorul conținut:
(3/1) În termen de 30 de zile de la plata despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă, cu privire la o cauză civilă, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă obligarea statului la plata de despăgubiri este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
Aceste propuneri, transmise de APADOR-CH de două ori către Parlament, nu au fost luate în seamă de politicieni. Dacă tot e la modă scenarita, nu putem să nu ne întrebăm și noi, ce e la mijloc: interes ca magistrații să fie deasupra legii sau lipsă de profesionalism? În care dintre cele două variante ar intra opoziția și AVP, care contestă doar unele articole din pachetul de legi, dar nu și pe acesta, care ar rezolva o disfuncționalitate ce trenează de ani de zile? Pare că bugetul public, ca și „micile” nedreptăți făcute de magistrați unora sau altora dintre justițiabili, nu sunt suficient de importante pentru a fi atacate la CCR.
Rămâne să plătim în continuare cu toții greșelile magistraților și să sperăm că nu ne vom număra și printre aceia judecați strâmb de aceștia. Căci a spera într-o creștere a profesionalismului în justiție este utopic, în condițiile în care și justiția e o oglindă a societății, ca și clasa politică până la urmă.
