Guvernul Boc, prin Ministerul Justiţiei, trece la înfiinţarea societăţii civile portocalii
APADOR-CH şi Institutul pentru Politici Publice (IPP) dezaprobă recenta iniţiativă a Ministerului Justiţiei, validată deja în şedinţă de Guvern, privind înfiinţarea Fundaţiei pentru susţinerea şi promovarea principiilor dreptului, a democraţiei şi a statului de drept. Această entitate va aparţine de Ministerul Justiţiei şi va fi promovată ca fiind parte a sectorului neguvernamental, creând confuzie în rândul publicului larg.
Cele două organizaţii consideră că, în acest fel, Ministerul Justiţiei nu numai că se eschivează de la a îşi asuma răspunderea publică oficială pentru funcţionarea statului de drept din România, ascunzându-se în spatele unei entităţi non guvernamentale cu scop şi misiune neclare, dar implicit aruncă în derizoriu noţiunea de societate civilă. Asociaţiile şi fundaţiile sunt actori eminamente privaţi. Neafilierea lor statală rămâne cheia unei societăţi civile sănătoase, aptă să se poziţioneze critic faţă de autorităţile şi instituţiile publice sau eventual să intre în relaţii de colaborare pentru promovarea unor interese comune de ordin general, în funcţie de circumstanţe.
Înainte să se grăbească să înfiinţeze fundaţii din bani publici, Ministerul Justiţiei şi Guvernul sunt datori să explice public, printre altele:
cine va face parte din Consiliul director şi din personalul fundaţiei şi care va fi remuneraţia acestor persoane?
cum vor fi selectate persoanele care vor face parte din personalul şi Consiliul director al fundaţiei?
care este bugetul anual estimat al fundaţiei şi care vor fi sursele concrete de finanţare?
care este cuantumul necesar funcţionării curente şi administrării fundaţiei?
care va fi alocaţia bugetară destinată funcţionării fundaţiei, în afară de suma necesară constituirii?
ce alte fonduri va accesa fundaţia şi ce/cine se va finanţa din aceste fonduri?
În faţa unor asemenea neclarităţi încă de la înfiinţarea acesteia, APADOR-CH şi IPP îşi exprimă îndoiala cu privire la scopul real şi eficacitatea acestui demers şi se întreabă în ce măsură există vreo legătură între crearea acestei fundaţii şi viitorul an electoral. Reprezintă fundaţia o sinecură pentru persoane care, în urma alegerilor, vor pierde funcţii publice sau relaţii contractuale cu ministerul şi doresc ca pe această cale să beneficieze în continuare de bani de la bugetul de stat?
Organizaţiile semnatare atrag atenţia că astfel de idei de creare de structuri fantomă pretinse de tip societate civilă, controlate exclusiv de Guvern, sunt specifice unor regimuri care încearcă să oprime ci nu să sprijine societatea civilă democratică. GONGO-urile, denumirea clasică a acestor ONG-uri marionetă de tipul fundaţiei pe care o va crea Ministrul Justiţiei – Cătălin Predoiu, au decredibilizat nu numai societatea civilă ci şi regimurile democratice din ţările respective.
O asemenea structură viciază profund mediul concurenţial în care îşi desfăşoară activitatea în prezent organizaţiile neguvernamentale. Fundaţia Ministerului Justiţiei va fi avantajată de relaţia specială pe care o are cu fondatorul său, astfel încât iniţiativa ministerului discriminează alte organizaţii neguvernamentale, deja funcţionale, care îşi propun obiective similare. Mai mult, în loc să susţină principiile statului de drept, care presupun că nu poţi fi propriul tău arbitru, Ministerul Justiţiei intenţionează să-şi elibereze singur disponibilitatea de denumire pentru dobândirea personalităţii juridice, să se înregistreze în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor pe care tot el îl administrează, etc.
Ministerul Justiţiei invocă austeritatea bugetară ca motiv pentru incapacitatea de a-şi îndeplini atribuţiile legale. Soluţia pentru depăşirea dificultăţilor financiare este tocmai promovarea unui real parteneriat public-privat, în care ministerul să colaboreze cu entităţi private din ţară sau străinătate, în scopuri şi pe perioade precis determinate, care să preia o parte din costuri, prin contribuţii directe sau prin atragerea de fonduri. În niciun caz înfiinţarea unei persoane juridice care presupune cheltuieli cu personalul, sediul, administrarea etc., pe o perioadă nedeterminată nu duce la degrevarea bugetul de stat, ci la cheltuieli suplimentare.
Luând act de această situaţie, în care se propune o contopire a noţiunilor de stat şi societate civilă, APADOR-CH şi IPP urmează să iniţieze demersuri pentru introducerea unui amendament la cadrul juridic privind înfiinţarea fundaţiilor şi asociaţiilor care să interzică instituţiilor publice să înfiinţeze sau să facă parte din asociaţii sau fundaţii.
Pentru relaţii suplimentare vă rugăm contactaţi Diana Hatneanu, Director Executiv APADOR CH la 021 315 46 31, 0722 467 034 sau Adrian Moraru, Director Adjunct IPP la 021 21 3126, 0724 237 229.