Raport asupra vizitei în arestul secţiei 15 Poliţie din Bucureşti, sectorul 4
Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul Secţiei 15 de
  Poliţie din Bucureşti pe data de 5 octombrie 2006. Acest arest este
  destinat exclusiv femeilor, începând cu data de 22 august 2006 (anterior,
arestul destinat femeilor era cel din cadrul Secţiei 7 de poliţie). 
1. Spaţiile de detenţie, efective
Arestul Secţiei 15 a fost reabilitat în 2003. Cele 5 camere de
  detenţie, de dimensiuni care respectă în general standardele folosite
  în prezent în Romania (6 mc de aer/deţinut), sunt prevăzute cu sistem
  de semnalizare sonoră şi vizuală şi dotate cu aer
  condiţionat. Mobilierul din camere se compunea din paturi pe două
niveluri şi o masă.
La data vizitei, în arest se aflau 26 de persoane, dintre care două
minore cazate separat în camera 1.
Fiecare cameră era dotată cu grup sanitar renovat, placat cu
  gresie şi dotat cu wc turcesc, chiuvetă şi duş cu apă
  caldă şi rece în permanenţă, dar care nu este izolat de
  restul încăperii. Numai într-una din camerele vizitate – aşa-numita
  cameră pentru „VIP-uri” – grupul sanitar era izolat printr-o perdea de
  poliester. Astfel, practic, persoanele deţinute sunt în situaţia de a
  folosi toaleta în prezenţa colegelor lor de cameră. Or, această
  expunere permanenă nu oferă niciun fel de intimitate, fiind de
  natură să umilească şi înjosească fiinţa
  umană. APADOR-CH consideră că asemenea condiţii
  reprezintă un tratament degradant inacceptabil din punctul de vedere al
  standardelor impuse de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
  (CEDO) şi de Comitetul pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor
  Inumane si Degradante (CPT). Asociaţia
    cere montarea  perdelelor opace de
poliester în toate camerele din arestul poliţiei.  
Din cauza faptului că spaţiile destinate arestului se află
  la subsol, camerele sunt slab iluminate natural, prin fereastre de dimensiuni
  extrem de reduse, prevăzute cu gratii. Dacă problema aerisirii a fost
  rezolvată prin instalarea unui aparat de aer condiţionat (în fapt, un
  ventilator mai puternic), absenţa luminii naturale şi iluminatul
  electric permanent, inclusiv în timpul nopţii, rămân o problemă. In opinia APADOR-CH,  soluţia este fie mutarea arestului la
parter sau etaj, fie construirea unui corp de clădire separat
În camera 5 erau cazate 7 femei, dintre care numai 6 erau prezente la data
  vizitei, una fiind la instanţă. Camera era într-o stare evident mai
  proastă decât celelalte, cu urme de condens şi pereţii
  decojiţi pe alocuri. Asociaţia
    recomandă reabilitarea acestei camere sau neutilizarea sa, dacă
  efectivele permit, mai ales că în celelalte camere mai bine
  întreţinute – la camera 4, bunăoară – existau locuri libere la
momentul vizitei.
 Pe de altă parte, arestul are şi o „cameră VIP-uri” (camera
  4), după cum indica plăcuţa de pe uşă . In
  această cameră, condiţiile erau evident mai bune, toate
  îmbunătăţirile datorându-se însă contribuţiei
  persoanelor deţinute acolo. Fără să critice neapărat
  diferenţa de confort pe care şi-o crează voluntar persoanele
  aflate în detenţie în funcţie de posibilităţile lor
  materiale, asociaţia a remarcat
    totuşi o tendinţă de segregare între arestatele de etnie
    romă şi de condiţie socială precară – cazate la camera
    5 – şi cele care au un standard de viaţă ceva mai ridicat.O
      asemenea segregare – care implică separarea forţată a unei
      categorii de persoane, pe criterii de etinie, condiţie socială,
      orientare sexuală, religie sau alte astfel de criterii – este
incompatibilă cu interdicţia discriminării. 
Curtea de plimbare, improprie pentru orice fel de exerciţiu fizic,
  avea dimensiuni foarte reduse şi un aspect de cuşcă, fiind
  împrejmuită şi acoperită cu grilaj de fier.  De altminteri, arestatele foloseau
  „plimbarea” zilnică – de o oră – pentru a-şi usca rufele pe
frânghiile întinse în curte. 
Magazia arestului unde erau depozitate lucrurile personale ale persoanelor
  deţinute dispunea şi de două frigidere unde acestea păstrau
produsele primite la pachet, în pungi etichetate cu numele fiecăreia.
2. Igienă
Mulţumită recentei renovări, condiţiile de igienă
  existente în camerele de arest păreau destul de bune, cu excepţia
  camerei 5. Nu întâmplător, în aceasta din urmă, au fost semnalate
  câteva cazuri de pediculoză, pentru care, numai la insistenţele
arestatelor, li s-a pus la dispoziţie o soluţie antiparazitară. 
In aceste condiţii, este surprinzător faptul că în arest nu
  se distribuie săpun, pastă de dinţi sau hârtie igienică,
  adică niciun fel de produse necesare igienei personale (cu excepţia
  detergentului). Femeile aflate în arest nu au altă posibilitate decât
  să şi le procure la cerere, contra cost, cu ajutorul personalului
  arestului sau să le primească de la aparţinători. Or, în
  situaţia în care nu sunt căutate şi nu au nici un fel de
  posibilităţi materiale, acestea sunt ori lipsite de posibilitatea de
  a a se îngriji de igiena personală, ori depind de bunăvoinţa
  colegelor de cameră. În această situaţie se aflau cel puţin
  trei persoane, cazate în camera 5. Asociaţia
    consideră că lipsa produselor necesare igienei personale de
    bază, precum hârtia igienică, săpunul, pasta de dinţi, ca
  şi refuzul responsabililor poliţiei de a le furniza reprezintă
  supunere la tratamente degradante. APADOR-CH solicită remedierea acestor
    lipsuri cu consecinţe grave asupra igienei personale şi stării
de sănătate a persoanelor deţinute.
Câteva din femeile din camera 5 s-au plâns şi de lipsa lenjeriei de
  pat şi a pernelor, arătând că de când au fost aduse în arest nu
  li s-au dat cearşafuri, astfel încât erau obligate să doarmă pe
  saltele rupte, vechi şi murdare. Din discuţia cu agenţii de
  pază, a rezultat că lipsa lenjeriei de pat nu se datora faptului
  că nu ar avea în dotare suficiente cearşafuri. Dimpotrivă, s-a
  menţionat că acestea se află închise în dulap la şeful de
  arest, care nu era prezent la momentul vizitei. Personalul a arătat
  că, de obicei, deţinutele primesc lenjerie de pat şi produse
  necesare igienei personale de la familie sau şi le procură contra
  cost, cu ajutorul agenţilor de poliţie. Insă acest lucru nu
  rezolvă problema deţinutelor care nu sunt cautate şi nici nu au
  resurse financiare pentru a-şi procura singure. Asociaţia consideră că lipsa lenjeriei de pat, cu atât
    mai mult cu cât este nejustificată, din moment ce arestul dispune de  asemenea dotări, reprezintă un
    tratament degradant la care deţinutele lipsite de posibilităţi
    materiale sunt supuse în mod intenţionat, pentru a fi umilite şi
  înjosite. APADOR-CH solicită, în consecinţă, punerea la
    dispoziţia deţinutelor, de urgenţă, a lenjeriei necesare
    din stocul existent în magazie şi recomandă ca fiecare persoană
introdusă în arest să primească de îndată  lenjerie de pat. 
             3. Aplicarea Ordonanţei nr. 56/2003 cu privire la unele
drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
Regulamentul arestului incluzând drepturi ale persoanelor deţinute era
afişat în interior, pe uşa camerelor de deţinere. 
Deţinutele pot telefona oricui doresc o dată pe
  săptămână – miercurea – şi nelimitat, avocaţilor.
  Fiecare convorbire durează, în medie, 10 minute, cu posibilitate de
  prelungire.  Totuşi, una din
  femeile deţinute s-a plâns că nu i s-a permis să telefoneze
  până nu a prezentat aprobare din partea procurorului de caz şi nici
  măcar după aceea. Asociaţia
    reaminteşte că dreptul persoanelor arestate la convorbiri telefonice
    nu este condiţionat de vreo aprobare şi că acestea nu pot fi
    interzise decât pe baza unei decizii motivate pe care deţinutul să o
    poată contesta. Explicaţia furnizată de lucrătorii
  arestului, că în ziua vizitei care era şi zi pentru convorbiri
  telefonice, şeful de arest lipsea şi că aceste convorbiri nu
  puteau avea loc decât în prezenţa sa, nu 
  justifică îngrădirea dreptului la corespondenţă,
care include şi comunicaţiile telefonice.
De altfel, unicul telefon de la care deţinutele pot contacta persoane
  din exterior, inclusiv pe avocaţii lor, se află amplasat pe biroul supraveghetorului de serviciu,
  care este deci prezent la mai puţin de un metru de locul unde persoana
  poartă convorbiri care ar trebui să fie confidenţiale – auzind
  astfel tot ce se vorbeşte. Asociaţia
    aminteşte că dreptul la corespondenţă al
    deţinuţilor – inclusiv prin convorbiri telefonice – implică
  şi asigurarea confidenţialităţii acestor convorbiri. Mai
    mult, confidenţialitatea convorbirilor cu avocatul este extrem de
    importantă pentru exercitarea dreptului la apărare, ca parte
    esenţială a dreptului la un proces echitabil. Practic,
    imposibilitatea de a asigura confidenţialitatea convorbirilor cu avocatul
    goleşte de conţinut dreptul la apărare al persoanei aflate în
    arest şi anulează posibilităţile acesteia de a-şi
    pregăti apărarea împreună cu avocatul său. APADOR-CH
    recomandă instalarea de urgenţă a unei cabine telefonice  precum şi menţinerea
    distanţei necesare din partea supraveghetorilor pentru a asigura
    confidenţialitatea convorbirilor telefonice. Ultima recomandare este
    valabilă şi în cazul discuţiilor directe dintre avocaţi
  şi clienţi, în sediul poliţiei. Agentul supraveghetor trebuie
    să stea la o distanţă care să îi permită să
vadă ce fac aceştia dar nu să şi audă ce discută.
Deţinutele primesc hârtie de scris iar dimineaţa îşi pot
  duce singure plicurile la cutia aflată 
  în holul arestului, care este o simplă cutie de lemn, şi nu
  cutie poştală. Pe lângă faptul că în arest se ţine
  evidenţa plicurilor expediate (expeditor, destinatar), lipsa cutiei
  poştale face necesară intervenţia unui lucrător al
  poliţiei care ridică plicurile o dată la două zile pentru a
  le duce la poştă. Or, şi din acest punct de vedere, dreptul la
  corespondenţă al persoanelor deţinute riscă să sufere
  atingeri nelegitime. APADOR-CH cere instalarea
    unor cutii poştale standard la care persoanele deţinute să
  aibă acces nemijlocit iar ridicarea corespondenţei să fie
    făcută de un poştaş, aşa cum se procedează în
penitenciare.
Unele deţinute s-au plâns că nu primesc plicuri, astfel încât
  şi le confecţionează singure, folosind ca adeziv biscuiţi
  înmuiaţi (!). Asociaţia
    aminteşte că persoanele deţinute au dreptul nu numai la hârtie
    de scris, ci şi la plicuri şi timbre, în situaţia în care nu
  şi le  pot procura din resure
proprii.
            4. Lipsa activităţilor.
Hrana. Asistenţa medicală
In camerele din arest nu există radio sau televizor, fiind permis
  totuşi ca persoanele deţinute să poată avea un radio
  personal cu baterii. Acestea nu primesc presă scrisă însă pot
  solicita cărţi pentru lectură. Vizitele şi pachetele pot fi
  primite o zi pe săptămână – vinerea. Deţinutele pot pastra
  în cameră  produse cosmetice, cu
excepţia celor în ambalaj de sticlă. 
Deşteptarea are loc la ora 6, iar la 8.30 deţinutele primesc
  micul dejun. Prânzul este adus la ora 14.00 de la Penitenciarul Rahova. In
  general, deţinutele care primesc pachete refuză mâncarea oferită
  în arest. Una din deţinutele de la camera 5, cunoscută cu regim
  alimentar, nu primise, în ziua anterioară, mâncare de regim.. Asociaţia cere respectarea strictă
  a regimului alimentar al deţinutelor, potrivit cu recomandările
    medicale şi reaminteşte că Poliţia este direct
    răspunzătoare de starea de sănătate a persoanelor aflate în
aresturi.
Deţinutele nu au altă ocupaţie în afara plimbării
  zilnice de o oră şi a vizitelor şi telefoanelor
  săptămânale. APADOR-CH arată încă o dată că starea de inactivitate amplifică
  stressul datorat privării de libertate şi  creşte vulnerabiltatea arestaţilor, ceea ce, evident,
  “uşurează” munca anchetatorilor în detrimentul dreptului la un proces
    corect şi echitabil. Asociaţia cere din nou ca, după emiterea
    mandatului de arestare de către un judecător (după cele 24 de
    ore de reţinere) persoanele să fie transferate imediat în sistemul
    penitenciar şi să nu mai poată fi readuse în aresturile
    poliţiei sub pretextul continuării anchetei. Aceasta presupune desigur
    modificări ale legislaţiei însă , mai înainte de orice, este
    necesar acordul de principiu al Ministerului Administraţiei şi Internelor
şi al Ministerului de Justiţie. 
Arestul nu dispune de asistenţă medicală iar medicamentele
  prescrise anterior de medic se distribuie de către personalul de
pază. In cazuri de urgenţă se apelează la Salvare. 
Deţinutele de la camera 5 s-au mai plâns şi că în seara
  dinaintea vizitei fuseseră ţinta unor expresii jignitoare din partea
  unuia din agenţii de pază – care le-ar fi adresat calificativele de
  „păduchioase”, „murdare” şi le-ar fi indus voluntar un sentiment de
  umilinţă şi înjosire. APADOR-CH
    aminteşte că un asemenea tratament – care, în cazul deţinutelor
    de la camera 5, se asociază cu refuzul de a le pune la  dispoziţie  produsele necesare igienei personale şi  lenjerie de pat – este incompatibil cu
respectul demnităţii umane.
Manuela Ştefănescu Adriana Dăgăliţă
