Advocacy legislativ

Acțiunile APADOR-CH în materie de advocacy legislativ în România:

  • promovează îmbunătățirea cadrului legislativ din punctul de vedere al respectării drepturilor omului;
  •  se opune modificărilor legislative restrictive la adresa drepturilor omului;
  • se implică în procesul decizional și legislativ cu propuneri de îmbunătățire a legislației.

Ce am făcut până acum

Ce drepturi ai când ești condus la secția de poliție

Propunerile APADOR-CH privind drepturile persoanei conduse la secție au fost incluse în noua lege a poliției

Taxa Oxigen sau cum îi scoate Primăria Capitalei pe săraci din oraș

Taxa se va aplica numai cetățenilor, nu și instituțiilor publice, care sunt plasate astfel deasupra regulilor, și le va afecta grav dreptul la proprietate celor care au mașini non Euro, Euro 1 sau 2, care nu-și vor mai putea folosi mașinile în localitatea de domiciliu.

Solicitările APADOR-CH pentru o îmbunătățire a stării justiției prin actul de guvernare

Acțiuni pe care orice guvern care ar veni la cârma României ar trebui să le aplice în programul de guvernare: reducerea numărului ordonanțelor de urgență, transparența procedurilor de implementare a deciziilor CEDO, transpunerea directivelor europene în legislația națională

Câteva recomandări pentru anunţatele ordonanţe de urgenţă privind Codul penal

Guvernul vrea să majoreze pedepsele pentru anumite infracțiuni și să interzică liberările condiționate - cum influențează referendumul din 26 mai această intenție și de ce nu ar fi bine să se interzică automat liberările condiționate în cazul anumitor infracțiuni.

Petiție către Avocatul Poporului în cazul OUG pentru cumpărarea cartelelor pre-pay cu buletinul

Alături de colegii de la Asociatia pentru Tehnologie si Internet - ApTI și Centrul pentru Inovare Publică, am transmis azi către Instituția Avocatul Poporului o petiție prin care-i cerem să intervină în cazul propunerii legislative privind cumpărarea cartelelor preplătite doar cu buletinul.

APADOR-CH propune câteva modificări pentru modernizarea Legii adunărilor publice

APADOR-CH propune o serie de modificări la Legea nr. 60/1991, menite să aducă în actualitate prevederile unui act vechi de aproape 30 de ani.