Acțiunile APADOR-CH în materie de advocacy legislativ în România:
- promovează îmbunătățirea cadrului legislativ din punctul de vedere al respectării drepturilor omului;
- se opune modificărilor legislative restrictive la adresa drepturilor omului;
- se implică în procesul decizional și legislativ cu propuneri de îmbunătățire a legislației.
Ce am făcut până acum
Sancțiunile disciplinare pentru elevi constând în „detenţia şcolară” și „mutarea într-un centru de reeducare” sunt neconstituţionale
Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală, așadar detenția școlară, fie ea și de scurtă durată, propusă de sindicatele din învățământ, nu poate fi constituțională
Drepturile în secția de poliție – calea lungă de la lege la practică
Rezultatele unei cercetări realizate în ultimii doi ani, de organizații partenere din Austria, Spania, Belgia, Irlanda și România, arată că în ciuda prevederilor legale generoase, drepturi esențiale pentru înfăptuirea justiției sunt uneori doar mimate în secțiile de poliție din Europa
Statul de drept în România – Guvernul a sabotat democrația și în 2022
Mai multe aspecte ce țin de funcționarea normală a unui stat de drept pe parcursul anului 2022 au fost analizate și transmise de APADOR-CH Comisiei Europene în cadrul exercițiului de consultare publică a societății civile. Aspectele sunt cuprinse și în Raportul Liberties 2023, un audit ce reunește informații transmise de 45 de organizații neguvernamentale din 18 țări
Cronologia adoptării Legii de protecție a avertizorilor de integritate
Martie 2021
La data de 5 martie 2021, pe site-ul Ministerului…
Moș Parlament vine cu amenzi uriașe și pușcărie pentru cine amenință cu vorba securitatea cibernetică a statului
Noua lege a securității cibernetice, discutată azi în Senat, instituie amenzi mai mari decât cele de circulație, pentru o simplă virusare a unui laptop, și ani de închisoare pentru opinii contrare cu cele oficiale, exprimate în mediul online. Plus alte prevederi aberante, care vor militariza Internetul civil și vor da posibilitatea MApN să „cheme la oaste” orice furnizor privat de Internet din România
Localnici din Ciucurova vs. șeful de post – ce părere are IGPR?
Ce șanse au locuitorii unei localități, în care polițiștii fac legea în loc s-o aplice, să fie luați în seamă de autorități și să determine schimbarea polițiștilor abuzivi