APADOR-CH
  • Home
  • Cine Suntem
    • Despre noi
    • Afilieri internaționale
    • Prieteni APADOR-CH
    • Parteneri
    • Politica de prelucrare a datelor personale a APADOR-CH
  • Activități
    • Monitorizarea condițiilor de detenție
    • CEDO
      • Informare
      • Procese câștigate la CEDO
      • Executarea hotărârilor CEDO
    • Jurisprudență internă
    • Advocacy legislativ
    • Bună Guvernare
  • Proiecte
    • Proiecte in derulare
    • Proiecte finalizate
    • COVID-19
  • Rapoarte
    • Condițiile din aresturi
    • Condițiile din penitenciare
    • Abuzuri ale forțelor de ordine
    • Rapoarte speciale
    • Rapoarte anuale
  • Statul NE drept
  • Drepturi Civile
    • Ce sunt drepturile omului
    • Resurse utile
  • Media
    • Comunicate
    • Blog
    • APADOR-CH
      în presă
    • Editoriale Adevărul
    • Video
  • Română
    • Română Română
    • English English
  • Cautare
  • Menu Menu

Arhiva pentru categoria: Penitenciare

Sunteți aici: Acasa1 / Monitorizare condițiilor de detenție2 / Penitenciare

Monitorizarea conditiilor de detentie in penitenciare

Raport privind vizita la Penitenciarul pentru minori şi tineri Tichileşti

03/12/2003/în Penitenciare /de Rasista

p>În ziua de 3 decembrie
2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Poarta
Albă. Acest penitenciar a fost avut în vedere de către reprezentanţii
APADOR-CH datorită deficienţelor constatate cu ocazia vizitei anterioare,
care a avut loc în luna iulie 2001, şi în urma scrisorilor primite de
la unii deţinuţi, care s-au plâns de diferite abuzuri din partea
cadrelor din Penitenciar.

 

1. Aspecte generale

Conform datelor puse la
dispoziţia reprezentanţilor asociaţiei de către conducerea
penitenciarului, la data de 30.11.2003 în Penitenciarul Poarta Albă erau
cazaţi 1966 deţinuţi, la o suprafaţă totală
a spaţiilor de deţinere de 7307,58 mp. Aceasta înseamnă că
fiecărui deţinut îi revin 3,71 mp, ceea ce apropie gradul de ocupare
al penitenciarului de standarele europene minime de 4 mp/deţinut.

Din cei 1966 de deţinuţi,
10 erau minori (5 condamnaţi definitiv la pedeapsa închisorii, 3 condamnaţi
în primă instanţă şi 2 arestaţi preventiv) şi
23 femei (14 condamnate definitiv la pedeapsa închisorii, 4 condamnate în
primă instanţă şi 5 arestate preventiv).

Din cei 1966 de deţinuţi,
1811 erau condamnaţi definitiv (1216 cu pedepse mai mici de 10 ani şi
595 cu pedepse peste 10 ani), 82 condamnaţi în primă instanţă
şi 73 arestaţi preventiv.

La muncă erau folosiţi
623 de deţinuţi, 236 în interesul locului de deţinere şi
387 la munca cu plată (în agricultură sau în cadrul Întreprinderii
de Împletituri şi Construcţii Metalice, aparţinând Regiei Multiproduct
a DGP (din interiorul penitenciarului). Minorii şi femeile nu erau folosiţi
la muncă. În anul 2003, DGP a cerut Penitenciarului Poarta Albă
să comunice propuneri de activităţi productive la care să
poată fi folosiţi deţinuţii cazaţi în acest penitenciar,
iar propunerea penitenciarului a fost realizarea de subansamble pentru tâmplărie
tip termopan. O problemă ridicată de conducerea penitenciarului
în legătură cu folosirea deţinuţilor la muncă a fost
interdicţia folosirii toxicomanilor. Deţinuţii sunt încadraţi
în această categorie exclusiv pe baza propriilor declaraţii şi
nu în urma vreunui test. În penitenciar unii dintre aceştia îşi
exprimă dorinţa de a munci, însă din cauza declaraţiei
că sunt consumatori de droguri date în faţa organelor de cercetare
(în unele cazuri, aceste declaraţii sunt date la "sfatul" altor
deţinuţi şi nu datorită consumului real de stupefiante),
nu pot fi folosiţi la muncă de către penitenciar.

Pentru femei, administraţia
penitenciarului a achiziţionat 6 maşini de cusut şi a cerut
transferarea unor femei care aveau cunoştinţe de croitorie pentru
a pune bazele unui atelier de croitorie. Conducerea penitenciarului încearcă
să găsească beneficiari pentru o eventuală producţie
a acestui atelier.

Spre deosebire de anul
2001, deţinuţii de alte etnii decât cea română pot folosi la
vizite limba maternă.

În Penitenciarul Poarta
Albă există aproximativ 200 de deţinuţi catalogaţi
drept "periculoşi". Ei nu sunt ţinuţi în camere separate.
Singurele măsuri speciale luate împotriva lor sunt paza întărită
la transferuri şi faptul că nu sunt scoşi la muncă în
exteriorul penitenciarului, ci numai în interior. Cazurile celor care sunt
încadraţi în această categorie ca urmare a abaterilor disciplinare
din penitenciar sunt analizate lunar şi, în funcţie de comportamentul
deţinutului, acesta este scos din categoria „periculoşi”.

Secţia I a penitenciarului
este în faza de reconstrucţie, lucrările urmând a intra în conservare
pe perioada iernii. La secţia a II-a s-au făcut reparaţii capitale,
la secţia a VIII-a reparaţii curente, iar pentru secţiile a
IV-a şi a V-a s-au întocmit expertize tehnice în vederea consolidării.
Secţia a III-a a fost depopulată în mare măsură, fiind
folosită în prezent o singură clădire. Penitenciarul Poarta
Albă este inclus în Strategia de reformă a sistemului judiciar 2003-2007
în ceea ce priveşte modernizarea spaţiilor de detenţie. Tot
în planul de investiţii pe termen mediu este cuprinsă şi construirea
unei staţii de epurare a apei, deoarece există probleme cu Inspecţia
de mediu datorită canalizării.

 

2. Vizita în penitenciar

2.1 Blocul alimentar

Cu toate că a fost
instalat un sistem nou de ventilaţie, acesta nu pare a fi dimensionat
necesităţilor, astfel că în blocul alimentar există camere
cu mucegai (de exemplu carmangeria şi unul din pereţii bucătăriei).

În ziua vizitei, meniul
a constat în tocăniţă de cartofi la micul dejun. Pentru prânz,
meniul a constat în ciorbă de cartofi şi mâncare de fasole cu carne
(reprezentanţii APADOR-CH au constatat că de fapt, "carnea"
din mâncarea de fasole era de fapt slănină). Pentru regim, meniul
pentru prânz a constat în supă de purcel cu zarzavat, cartofi şi
paste şi pilaf de orez cu carne. Pentru musulmani, carnea de porc era
înlocuită cu carne de oaie. Pentru seara, meniul general a constat în
ceai şi biscuiţi, cei cu regim urmau să primească lapte,
iar diabeticii şi cartofi prăjiţi. Fiecare deţinut primeşte
seara şi 20 de grame de slănină.

În magazia de alimente,
în lada frigorifică, exista şi o cantitate de aproximativ 5-7 kg
de brânză, care nu apărea în meniul zilei respective. Reprezentanţii
penitenciarului au motivat că respectiva cantitate de brânză urma
să fie servită seara, diabeticilor.

Cantităţile
de carne scoase din magazie pentru ziua respectivă au fost de 84,4 kg
de carne de porc, 37,4 kg de carne de oaie, 43,6 de kg de subproduse de porc
şi 30,5 de kg de slănină sărată.

 

2.2 Camerele de detenţie

La Secţia a III-a,
în camera 9, regim restrictiv, se afla un deţinut, M.G.. El executase
5 luni din 1 an de regim restrictiv, pentru tentativă de evadare. Deţinutul
era în curs de cercetare penală pentru săvârşirea tentativei
de evadare şi, în acest sens fusese audiat de un procuror în penitenciar.
În cameră existau patru paturi metalice, cu "saltele" din beton.
Camera avea un WC turcesc, separat de restul camerei printr-un zid de aproximativ
1 metru înălţime. Apa la WC nu curgea, ci doar apă rece la
chiuveta din cameră. Încălzirea camerei se realiza printr-o sobă
comună cu camera învecinată, doar un perete al sobei fiind în cameră.
Din acest motiv, în cameră era destul de rece. Deţinutul era bărbierit
de către bărbierul penitenciarului, care venea la solicitarea sa.
În ziua vizitei, deţinutul nu ieşise la plimbare, doarece nu dorise
acest lucru (din cauza condiţiilor atmosferice). Când iese la plimbare,
este încătuşat şi însoţit de grupa de intervenţie.
Plimbarea durează aproximativ 1 oră, când nu se suprapune cu plimbarea
celor de la izolare; în aceste situaţii plimbarea durează numai
jumătate de oră.

La camera 6, regim restrictiv,
se afla un singur deţinut. O.-L. D., primise 2 luni de regim restrictiv
pentru rapoarte de incident şi 8 luni de regim restrictiv pentru "sfidare
cu privirea" şi deţinere de obiecte interzise. Deţinutul
făcuse plângere împotriva acestei măsuri, care urma să fie
judecată de Judecătoria Medgidia pe data de 9 decembrie 2003. Deţinutul
s-a plâns că în timp ce se afla la regim restrictiv, la data de 23 octombrie
2003, şi era imobilizat de pat cu câte două cătuşe la
fiecare mână, un subofiţer a intrat în cameră şi a sărit
cu piciorul pe braţul său stâng, braţ la care acesta avea o
tijă introdusă în tinereţe. Deoarece tija s-a desprins, deţinutul
a fost trasportat în ziua de 12 noiembrie 2003 la Spitalul Militar Constanţa
şi ulterior, la Spitalul Penitenciar Rahova, unde a fost operat pe data
de 20 noiembrie 2003. În cameră exista două paturi metalice suprapuse,
cu "saltele" de beton, şi un pat metalic cu saltea normală,
fixat în podea. Deţinutul i-a informat pe reprezentanţii APADOR-CH
că montarea patului cu saltea normală a fost rezultatul numeroaselor
sale proteste, care au culminat cu distrugerea unuia din paturile cu saltele
de beton, pentru a determina administraţia penitenciarului să ia
în considerare solicitarea sa. Deţinutul este scos la plimbare fără
cătuşe şi însoţit de grupa de intervenţie. Plimbarea
durează aproximativ 1 oră. Deţinutul s-a mai plâns că
sistemul de încălzire (soba comună la două camere) nu asigură
încălzirea camerei. Reprezentanţii APADOR-CH au constat că
peretele sobei din cameră era aproape rece. Apa de la WC-ul turcesc nu
curgea.

La Secţia a III-a
se află şi camerele de izolator. Cadrele din penitenciar i-au informat
pe reprezentanţii APADOR-CH că nu exista nici un deţinut aflat
la inzolare în ziua vizitei. Conform discuţiilor cu deţinuţii,
a reieşit că au existat persoane la izolatorul de pedeapsă
în dimineaţa zilei de 2 decembrie 2003, dar că acestea au fost scoase
de acolo în jurul orei 13.00 (deci în timpul vizitei reprezentanţilor
APADOR-CH).

La Secţia a VI-a,
în camera 5 (de aproximativ 5,5m x 10,5m), se aflau 56 de deţinuţi
staţionari, în 50 de paturi. Raportând numărul de deţinuţi
la suprafaţa camerei, reiese că gradul de ocupare al camerei era
de 1 deţinut pe metru pătrat, cu mult sub minimul impus de standardele
CPT de 1 deţinut la 4 mp. Datorită marii aglomerări din cameră,
aerul era irespirabil. În cameră exista un singur televizor, deţinuţii
plângându-se că nu pot instala două aparate TV, deşi dimensiunile
camerei le-ar permite acest lucru (existenţa celor două televizoare
s-ar impune datorită numărului mare de deţinuţi din cameră)
. Mai mult, în trecut a fost posibil să aibă două televizoare.
O altă doleanţă a deţinuţilor legată de recepţionarea
de programe TV a fost că la ora 23.00 li se întrerupe curentul la prize,
astfel încât nu se mai pot uita la televizor, deşi ei nu sunt scoşi
la muncă şi nu au altă activitate în timpul zilei. Plimbarea
zilnică durează 1 oră – 1 oră şi jumătate. În
plus, cei care s-au înscris la fotbal, participă la meciuri de 2 – 3
ori pe săptămână. De asemenea, deţinuţii au posibiliatea
de a ieşi la sala de forţă, organizată în aer liber (urma
ca deţinuţii să iasă la această sală şi
pe timpul iernii). Deţinuţii nu participă la programe educative
sau culturale şi nu sunt scoşi la club. Baia are loc săptămânal.
Aparate de ras de unică folosinţă primesc câte una la fiecare
3 luni.  Deţinuţii s-au plâns de starea jalnică a cearceafurilor
primite din partea penitenciarului, stare deplorabilă care a putut fi
constatată şi de reprezentanţii APADOR-CH. Din spusele deţinuţilor
a reieşit că primesc un cearceaf o dată la 3 ani. O altă
problemă ridicată de deţinuţi a fost lipsa medicamentelor.
I.-D. A.s-a plâns că deşi suferă de astm bronşic, silicoză
şi stomac, nu primeşte medicamentele necesare. Acestea i-au fost
aduse de familie, pe baza prescripţiei medicale eliberate de medicul
din penitenciar. Deţinuţii s-au plâns că pentru medicamente
obişnuite, cum sunt asiprina, paracetamolul, nu li se eliberează
prescripţii medicale în penitenciar şi deci familia nu are cum să
le aducă asemenea medicamente.

Deţinuţii i-au
informat pe reprezentanţii APADOR-CH că unul dintre colegii lor
de cameră, C.A., deşi este bolnav şi are crize zilnice, este
ţinut în secţie în loc să fie dus la spitalul penitenciar.
În timpul vizitei, respectivul deţinut nu s-a ridicat din pat. A.V. se
află la Poarta Albă din anul 1999 şi a rugat să fie transferat
la penitenciarul din Arad („sau în zonă”), întrucât are familia în Arad.
I.M. (condamnat la 16 ani pentru săvârşirea infracţiunii de
omor) s-a plâns că deşi nu are nici un raport de incident şi
a fost evidenţiat, Comisia de liberare condiţionată din penitenciar
i-a amânat cererea de liberare cu un an, până la 4 februarie 2004. A.F.,
în vârstă de 63 de ani, s-a plâns că a fost amânat de 4 ori de către
Comisia de liberare din penitenciar, deşi nu a avut rapoarte de incident.
În legătură cu Comisia de liberări condiţionate, deţinuţii
s-au plâns că nu sunt duşi în faţa acesteia şi abia începând
cu o lună în urmă sunt duşi la instanţa care judecă
cererea de liberare. I.N. s-a plâns că a venit în Penitenciarul Poarta
Albă în urmă cu 7 ani, pentru a urma un curs de calificare sudori
şi că, deşi în ultimii 5 ani a adresat aproximativ 6-7 cereri
Direcţiei Generale a Penitenciarelor pentru a fi transferat la Penitenciarul
Arad (familia sa fiind din Curtici), această cerere nu i-a fost aprobată.
Datorită distanţei mari, deţinutul nu a fost vizitat niciodată
de familie la Penitenciarul Poarta Albă.

La Secţia a VI-a
a fost instalată o cutie poştală pentru ca deţinuţii
să îşi expedieze singuri scrisorile. În total, în Penitenciarul
Poarta Albă au fost instalate 4 astfel de cutii poştale. De asemenea,
există şi 3 telefoane publice cu cartelă, unul la Secţia
a VI-a, unul la Secţia a IV-a şi unul la sectorul vizite. Conducerea
penitenciarului a precizat că se doreşte ca în viitor să se
instaleze şi cabine telefonice, pentru a asigura confidenţialitatea
convorbirilor. Deţinuţii au dreptul la 4 telefoane pe lună.

În Secţia a VII-a
erau cazaţi minorii. La camera 2 (carantină), erau 3 minori. Ei
erau scoşi  la plimbare 1 oră şi jumătate până la
2 ore în fiecare zi. În cameră exista un televizor, pus la dispoziţie
de penitenciar. Programul TV durează în fiecare zi de la 9.00 la 19.00
şi de la 20.00 la 23.15. Vinerea şi sâmbăta seara programul
este prelungit până la orele 00.00-1.00. Programul de referinţă
este România 1. Ziarele pe care le primesc minorii sunt vechi de câteva zile,
până la o săptămână, deoarece sunt retururi. La vizite,
minorii se duc îmbrăcaţi în haine de penitenciar. Vizitele durează
în medie 40 de minute. Responsabilul de cameră este numit de către
conducerea penitenciarului. Activităţile minorilor erau cele din
programul special de carantină.

La camera 1 erau cazaţi
5 minori, dintre care 4 condamnaţi definitiv şi un arestat preventiv.
Responsabilul de cameră fusese numit de către comandantul de secţie.
Minorii aveau la dispoziţie un televizor al penitenciarului şi primeau
ziare vechi, la fel ca şi colegii lor de la camera 2. Doi dintre minorii
condamnaţi definitiv fuseseră cuprinşi într-un curs de legumicultură
organizat în colaborare cu Centrul de consultanţă agricolă
Constanţa, cu durata de 3 luni (cursurile s-au desfăşurat de
câte 2 ori pe săptămână, câte 3 ore). La acest curs, susţinut
de un specialist de la Centrul de consultanţă agricolă, s-au
înscris 32 de minori şi tineri între 18 şi 21 de ani, dintre care
21 l-au absolvit şi au primit diplome de certificare (legumicultori).
Unul dintre cei doi absolvenţi de la camera 1 a apreciat că nu îi
vor fi de folos cunoştinţele dobândite în timpul cursului, după
eliberare, deja uitând mare parte din ceea ce a învăţat. Minorii
sunt scoşi o dată pe lună la clubul cadrelor. Patru din cei
cinci minori de la camera 1 au fost filmaţi sau li s-a publicat numele
în ziare în timpul cercetărilor penale, fără a li se cere acceptul
(TV Neptun, ziarul Telegraf). De la telefonul public, minorii pot să
dea 4 telefoane pe lună. Baie se face săptămânal.

Dintre cei 4 educatori
ai penitenciarului, unul se ocupă exclusiv de minori şi femei. Pregătirea
acestuia este juridică. Minorii sunt testaţi în vederea stabilirii
nivelului lor de alfabetizare şi cuprinderii  în programul de alfabetizare.
Alte activităţi destinate minorilor sunt cele sportive, în timpul
verii. De asemenea, se are în vedere continuarea cursurilor de calificare
în legumicultură pentru minori şi tineri, organizate în colaborare
cu Centrul de consultanţă agricolă Constanţa. În interiorul
penitenciarului există un lot experimental destinat acestui curs. Colaborarea
cu Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere Constanţa
nu prea a existat în anul 2003.

 

2.3 Cazul deţinutului
F.F.

Reprezentanţii APADOR-CH
au purtat o discuţie cu deţinutul, care s-a plâns că în data
de 4 noiembrie 2003 a fost bătut de către grupa de intervenţie,
în curtea  penitenciarului. Urmare a leziunilor datorate bătăii,
F.F. a fost internat pentru 2 săptămâni în Spitalul Penitenciar
Poarta Albă. Deşi nu se refăcuse complet, a fost adus înapoi
în Penitenciarul Poarta Albă şi cazat într-o cameră de detenţie
fără a primi nici un fel de îngrijiri medicale. Deţinutul a
trecut la măsuri extreme pentru a atrage atenţia asupra situaţiei
sale, autoagresându-se (s-a tăiat cu lama pe antebraţe). Drept urmare
a fost din nou dus la spitalul penitenciar. La întoarecere, a fost introdus
la izolare, deşi nu era apt din punct de vedere medical să suporte
un astfel de regim. A fost scos de la izolare numai ca urmare a intervenţiei
unui medic de la spitalul penitenciar. De la incidentul cu grupa de intervenţie,
F.F. a fost cazat pe Secţia a III-a, în corpul de clădire destinat
camerelor de regim restrictiv şi de izolator. Deţinutul s-a plâns
că primeşte tratament cu tranchilizate, deşi nu este diagnosticat
cu nici o boală care să impună acest lucru. De asemenea, nu
primeşte îngrijirile medicale necesare rănilor sale, nefiindu-i
schimbate pansamentele.

Deţinutul N.C. (n.14.07.75)
a fost chemat după incidentul din 4 noiembrie 2003 pentru a da declaraţii.
El este reprezentantul camerei din care deţinuţii au văzut
incidentul şi au început să protesteze. Deţinutul s-a plâns
că a fost lovit de către cadre şi ameninţat deoarece nu
a avut grijă ca deţinuţii care au văzut incidentul să
nu protesteze.

D.-C.T. este unul dintre
deţinuţii care au văzut cum F.F. a fost bătut de către
grupa de intervenţie. Deţinutul s-a plâns că atunci când a
fost chemat să dea declaraţii legate de eveniment, a fost ameninţat
cu întocmirea unui raport de pedepsire. În final acest lucru nu s-a mai petrecut.

Conducerea penitenciarului
a afirmat că, potrivit comandantului de secţie, F.F. s-ar fi smucit
în timp ce era escortat de către grupa de intervenţie şi datorită
acestui lucru s-a lovit de uşa clădirii.

 

3. Concluzii

APADOR-CH apreciază
că în general condiţiile de detenţie au cunoscut o anumită
ameliorare în comparaţie cu situaţia existentă la vizita din
luna iulie 2001. Efectivele sunt acum cu circa 500 de deţinuţi mai
mici decât în 2001 (cu toate acestea, suprapopularea  continuă să
constituie o problemă a penitenciarului). Este pozitiv faptul că
nu au mai existat cazuri în care deţinuţii să se plângă
că împotriva lor au fost folosite lanţurile. Spre deosebire de situaţia
de la vizita precedentă, când minorii făceau baie numai o dată
pe lună, acum baia se face săptămânal (condiţiile minorilor
sunt sensibil mai bune decât în urmă cu doi ani).

Ca aspecte negative, APADOR-CH
a reţinut:

–        
nu a fost eliminată practica lovirii deţinuţilor de către
personal; asociaţia consideră că se impune să tragă
conducerii DGP un semnal de alarmă în legătură cu înmulţirea
cazurilor de acest gen, în special a celor în care „grupele de intervenţie”
recurg la violenţe în mod cu totul abuziv şi nejustificat; APADOR-CH
apreciază că pentru încetarea unor asemenea practici este necesar
ca DGP să intervină cât mai curând şi mai ferm;

–        
pedepsele disciplinare sunt uneori excesive în comparaţie cu abaterile
comise (cazul deţinutului O.-L. D., de la „restrictiv”);

–        
calitatea hranei este necorespunzătoare, în special sub aspectul absenţei
aproape complete a cărnii din felul II al mesei de prânz;

–        
se dă o atenţie cu totul insificientă ocupării „timpului
liber” al deţinuţilor, în special al celor „staţionari” (programul
de televizor ar trebui prelungit, iar în camerele cu un număr mare de
deţinuţi ar trebui instalate mai multe televizoare); este evident
că serviciul socio-educativ ar trebui să se implice într-o mai mare
măsură în ocuparea „timpului liber” al deţinuţilor;

–        
în dormitoare este frig; este necesar ca pe timpul iernii penitenciarul să
rezolve această problemă.

 

Diana-Olivia Călinescu                                                                            
Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-12-03 00:00:002003-12-03 00:00:00Raport privind vizita la Penitenciarul pentru minori şi tineri Tichileşti

Raport asupra cazului Marian Predică

04/11/2003/în Penitenciare /de Rasista

>Raport
asupra cazului Marian Predică

 

Marian Predică (20
de ani), deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă
Bucureşti – Rahova, a decedat în data de 5 octombrie 2003 la Spitalul
Universitar Bucureşti, unde a fost internat în stare de comă, ca
urmare a unei hemoragii intracerebrale, la data de 1 octombrie 2003.

În zilele de 3 şi
4 noiembrie 2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au discutat cu familia
lui Marian Predică şi, ulterior, s-au deplasat la Penitenciarul
de Maximă Siguranţă Bucureşti – Rahova, la Spitalul Universitar
Bucureşti şi la Institutul de Medicină Legală "Mina
Minovici" pentru a investiga circumstanţele decesului.

1.     
Relatarea familiei Predică

Marian Predică a
fost arestat în martie 2000 şi în anul 2003 a fost transferat la Penitenciarul
Bucureşti – Rahova. În data de 21 septembrie 2003, părinţii
au fost în vizită la Marian Predică, ocazie cu care au putut constata
că acesta prezenta o stare bună de sănătate. În timpul
vizitei, deţinutul nu s-a plâns de vreo agresiune comisă asupra
sa, ci doar a menţionat că tratamenul aplicat de cadrele penitenciarului
erau mai dure decât cele de la Penitenciarul Jilava, unde fusese încarcerat
anterior.

În data de 25 septembrie
2003, Marian Predică a fost prezentat la Curtea Supremă de Justiţie,
pentru judecarea recursul în cauza în care era arestat. Tatăl său,
Ion Predică, a fost în sală în timpul judecăţii şi
a putut constata că fiul său nu prezenta urme de violenţă.

În dimineaţa zilei
de 6 octombrie 2003, Ion Predică a fost anunţat de către doi
subofiţeri de poliţie să se prezinte de urgenţă la
Penitenciarul Rahova. Aici a fost anunţat că fiul său a decedat
şi se află la Spitalul Universitar. Deplasându-se la spital, Ion
Predică a aflat că Marian a fost internat în data de 1 octombrie
2003 şi a decedat pe 5 octombrie 2003, în jurul orelor 18.00. În data
de 9 octombrie 2003, Ion Predică, însoţit de soţia sa, Maria
Predică, şi de un fiul, Marcel Predică, au fost la I.M.L. pentru
a proceda la identificarea corpului lui Marian Predică. Familia susţine
că Marian era complet desfigurat, partea stângă a feţei fiind
zdrobită, că avea o gaură la baza nasului, pe care o bănuiesc
ca a fi urmarea unei lovituri cu un corp contondent, şi că în zona
mâinilor prezenta urme de cătuşe, mâna stângă fiind ruptă
la încheietură. De asemenea, Marian era ras în cap. Datorită acestor
modificări ale fizionomiei lui Marian Predică, familia nu a putut
să-l identifice. Abia ulterior, după ce şi-au amintit că
avea un semn particular la o unghie la mâna stângă, au putut confirma
identitatea corpului fiului lor.

Familia a precizat că
Marian Predică era sănătos şi că nu a prezentat semne
că ar fi suferit de vreo afecţiune anterior decesului.

Din certificatul medical
constatator al decesului din 8 octombrie 2003, eliberat de I.M.L. familiei
decedatului, este menţionată drept cauză directă a decesului
"hemoragie meningo-cerebrală şi intraventriculară",
iar ca stare morbidă iniţială "traumatism cranio-facial
agresiune".

În aceste circumstanţe,
Ion Predică a înaintat o plângere Parchetului Militar Bucureşti,
cerând iniţierea unei anchete pentru a se afla cauzele decesului lui
Marian Predică şi stabilirea persoanelor care se fac vinovate de
aceasta. Dosarul de cercetare de la Parchetul Militar Bucureşti este
înregistrat sub numărul 404/2003.

2.     
Discuţiile purtate cu angajaţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă
Bucureşti – Rahova, ai Spitalului Universitar Bucureşti şi
ai Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici"

La Penitenciarul Bucureşti
– Rahova, reprezentanţii APADOR-CH au discutat cu directorul penitenciarului,
cu medicul şef, cu colegii de cameră ai lui Marian Predică,
precum şi cu V.L., "coleg de faptă" cu Marian şi
care a fost împreună cu acesta la instanţă în data de 25 septembrie
2003.

Din discuţia cu conducerea
penitenciarului şi cu medicul şef, precum şi din fişa
medicală prezentată, a rezultat că în dimineaţa zilei
de 1 octombrie 2003 Marian Predică a fost adus la cabinetul medical în
stare foarte gravă, unde i s-a pus diagnosticul provizoriu de "criză
comiţială". În jurul orei 10.30, Marian Predică a fost
internat în Spitalul Penitenciar Rahova, de unde s-au întocmit formele pentru
a fi transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca pentru consult
de specialitate. Deoarece a intrat în stare de comă, pe parcursul trasportului
Marian Predică a fost redirecţionat către cel mai apropiat
spital, şi anume Spitalul Universitar Bucureşti, unde a fost primit
în jurul orei 11.15. Medicul penitenciarului nu a putut explica agravarea
foarte rapidă a stării de sănătate a lui Marian Predică
decât prin producerea unui anevrism cerebral. De asemenea, medicul a confirmat
că Marian Predică nu a fost niciodată bolnav şi că
nu a prezentat semne că ar fi suferit de vreo afecţiune anterior
zilei de 1 octombrie 2003. În ceea ce priveşte faptul că Marian
Predică era ras în cap în momentul decesului, atât medicul cât şi
directorul penitenciarului au afirmat că acest lucru nu s-a întâmplat
în penitenciar, unde nu se mai practică tunderea "la zero"
ca pedeapsa, ci că a fost ras în cap la Spitalul Universitar, pentru
realizarea investigaţiilor tomografice.

Directorul penitenciarului
i-a informat pe reprezentanţii APADOR-CH că nu a iniţiat nici
o anchetă internă pentru a stabili circumstanţele decesului,
deoarece acesta nu prezintă suspiciuni din punctul de vedere al penitenciarului.
De altfel, prin adresa din 16 octombrie 2003, trimisă APADOR-CH, directorul
Penitenciarului Rahova a informat că împrejurările pe fondul cărora
a survenit decesul sunt cercetate de către Parchetul de pe lângă
Tribunalul Militar Bucureşti şi a anexat comunicatatul de presă
al Direcţiei Generale a Penitenciarelor în care se menţionează
că "din primele cercetări efectuate de către Penitenciarul
Bucureşti Rahova nu există suspiciuni în legătură cu moartea
deţinutului Predică Marian". În comunicatul de presă s-a
mai precizat şi că Penitenciarul “a sesizat Parchetul de pe lângă
Tribunalul Bucureşti, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor
decesului”. În timpul discuţiilor purtate în ziua de 3 noiembrie, directorul
penitenciarului i-a informat pe reprezentanţii APADOR-CH că procurorul
militar se află în penitenciar şi poartă discuţii cu colegii
de cameră ai lui Marian Predică.

După plecarea procurorului
militar, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat camera în care a fost deţinut
Marian Predică şi au discutat cu colegii acestuia. Deşi Marian
Predică avea 20 de ani, el era încarcerat împreună cu deţinuţi
adulţi. "Reprezentantul de cameră" a povestit că
în dimineaţa zilei de 1 octombrie 2003, lui Marian Predică i s-a
făcut rău şi a leşinat lângă patul său. În cădere
nu s-a lovit de vreun obiect dur. Imediat au fost sesizaţi gardienii,
care l-au scos din cameră, probabil cu scopul de a-l transporta la cabinetul
medical. Colegii de cameră au afirmat că în ultimele două săptămâni
anterioare acestui eveniment, Marian Predică s-ar fi plâns de dureri
de cap şi că ei i-ar fi dat analgezice pentru calmarea durerilor.
De asemnea, s-a afirmat că Marian Predică nu a intrat niciodată
în vreun conflict/altercaţie cu ei, fiind o persoană retrasă,
liniştită, care nu prea comunica cu cei din jur. Reprezentanţii
APADOR-CH au putut constata că persoanele din camera în care a fost deţinut
Marian Predică se temeau de posibilitatea ca decesul să fie pus
în sarcina lor. În acest sens, ei au afirmat că probabil decesul s-a
produs ca urmare a unei lovituri mai vechi la cap, pe care Marian Predică
să o fi suferit în timp ce se afla în Penitenciarul Jilava, datorită
unei posibile altercaţii cu colegii de cameră de acolo.

Din discuţiile purtate
cu V.L. reprezentanţii APADOR-CH au aflat că acesta a fost împreună
cu Marian Predică, în ziua de 25 septembrie 2003, la instanţă,
şi că Marian nu s-a plâns în legătură cu vreo problemă,
cu această ocazie, deşi ei sunt vecini de cartier şi prieteni
de mult timp. V.L. a afirmat că, atât timp cât a fost coleg de cameră
cu Marian Predică la Penitenciarul Jilava, acesta nu a luat parte la
nici o altercaţie şi că, de asemenea, exclude posibilitatea
unei altercaţii cu colegii de cameră de la Rahova. Aceasta deoarece
era o persoană foarte liniştită, iar colegii lui de faptă
sunt cunoscuţi în penitenciar şi eventualii agresori ar fi avut
probleme. În acelaşi timp, V.L. a afirmat că a auzit vorbindu-se
că Marian Predică ar fi fost bătut de către angajaţi
ai penitenciarului şi că din această cauză s-a produs
decesul. Deoarce V.L. avea părul tuns foarte scurt, reprezentanţii
APADOR-CH l-au întrebat dacă acest lucru este urmare a propriei dorinţe.
V.L. a afirmat că a fost ras în cap cu forţa în ziua de 25 septembrie
2003, după ce a fost bătut în punctul de primire deţinuţi,
la întoarcerea de la instanţă. APADOR-CH aminteşte faptul că
un alt deţinut din Penitenciarul Rahova, Dan Bejinaru, a susţinut
că a fost bătut în ziua de 25 septembrie 2003 în punctul de primire
deţinuţi (vezi raportul APADOR-CH în cazul Bejinaru).

La Spitalul Universitar
Bucureşti, reprezentanţii asociaţiei au discutat cu angajaţi
ai secţiei A.T.I., care au susţinut că realizarea unei tomografii
nu presupune tunderea pacientului. În acelaşi timp, conducerea spitalului
a pus la dispoziţia APADOR-CH o copie a raportului medical al pacientului
Marian Predică, din care rezultă că, la internarea în clinica
A.T.I. din 1 octombrie 2003, ora 14.17 (pacientul a fost transferat de la
Departamentul Urgenţe), diagnosticul a fost "hemoragie intracerebrală
frontal stânga cu inundaţie panventriculară; sindrom de angajare
cerebrală frontală transtentorială; comă profundă
GC=3 cu suferinţă severă de trunchi cerebral". Din epicriză
rezultă că în data de 5 octombrie 2003, la ora 13.30, Marian Predică
a făcut stop cardiac şi că "modificările înregistrate
pe durata internării se justifică prin suferinţa diencefalică
severă, care a precedat moartea cerebrală la un bolnav cu hemoragie
cerebrală masivă şi deteriorare neurologică gravă
ireversibilă semnalată la internarea bolnavului în STI".

La Institutul de Medicină
Legală "Mina Minovici", reprezentanţii APADOR-CH au discutat
cu conducerea Institutului şi cu angajaţi ai acestuia. Din discuţiile
purtate a reieşit că în cazul unui traumatism cranio-facial prin
agresiune (starea morbidă iniţială menţionată în
certificatul medical constatator al decesului), un tratament imediat ar fi
dus la evitarea evoluţiei negative a sănătăţii pacientului
şi, în consecinţă, a decesului. De asemenea a rezultat că
hemoragia cerebrală de care a suferit Marian Predică se instalează,
într-un caz de traumatism cranio-facial, la 3-5 zile după acesta. În
acelaşi timp, din discuţiile purtate a reieşit că au fost
exercitate presiuni asupra angajaţilor Institutului ca urmare a menţionării
"traumatismului cranio-facial agresiune" drept stare morbidă
iniţială în certificatul medical constatator al decesului.

3.     
Concluzii

Asociaţia reaminteşte
că, potrivit articolului 2 din Convenţia europeană a drepturilor
omului şi a jurisprudenţei Curţii europene a drepturilor omului,
autorităţile române aveau obligaţia de a proteja dreptul la
viaţă a lui Marian Predică şi, în acelaşi timp, au
obligaţia de a înteprinde cercetări efective, amănunţite
şi eficiente pentru stabilirea circumstanţelor decesului. Totodată
cercetările trebuie să fie apte să conducă la identificarea
persoanelor vinovate de producerea decesului, în vederea angajării răspunderii
lor.

Din investigaţiile
APADOR-CH a rezultat că împrejurările care au determinat producerea
hemoragiei cerebrale masive ce a dus la decesul lui Marian Predică ridică
suspiciuni. În opinia reprezentanţilor asociaţiei, probabilitatea
ca Marian Predică să fi suferit un traumatism cranio-facial în perioada
25 septembrie – 1 octombrie 2003 este ridicată. Nu există nici un
indiciu în sensul producerii vreunei agresiuni asupra lui Marian Predică
din partea colegilor de cameră. Faptul că Marian Predică era
ras în cap la data decesului sugerează că el a fost pedepsit de
către cadrele din penitenciar şi este posibil ca el să fi fost
lovit cu aceeaşi ocazie. Totodată, indiferent de circumstanţele
în care s-a produs traumatismul cranio-facial, exista în sarcina administraţiei
penitenciarului obligaţia de a acorda un tratament de specialitate în
cel mai scurt timp posibil, pentru evitarea unor eventuale complicaţii.

În consecinţă,
APADOR-CH solicită organelor de cercetare (în speţă, Parchetului
Militar Bucureşti) să investigheze circumstanţele producerii
decesului lui Marian Predică potrivit standardelor impuse de Convenţia
europeană a drepturilor omului.

 

Diana-Olivia Călinescu         
                                                            Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-11-04 00:00:002003-11-04 00:00:00Raport asupra cazului Marian Predică

Raport asupra vizitei la Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa

10/10/2003/în Penitenciare /de Rasista

În ziua de
10 octombrie 2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Serviciul
de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul
Dâmboviţa (SRSS – Dâmboviţa), unde au purtat o discuţie cu
şeful serviciului, precum şi cu un consilier de reintegrare socială
şi supraveghere.

 

1. Aspecte
generale

SRSS – Dâmboviţa
şi-a început activitatea în septembrie 2001, fiind înfiinţat pe
bazele Centrul experimental de probaţiune Târgovişte GRADO, care
a funcţionat între 1999 şi 2001, şi ale serviciul de probaţiune
din Centrul de reeducare Găeşti. De altfel, dotarea prezentă
a Serviciului este cea pusă la dispoziţie de GRADO.

Legea cadru
în baza căreia funcţionează SRSS – Dâmboviţa este Ordonanţa
Guvernului nr.92/29.08.2000, aprobată şi modificată prin Legea
nr.129/18.03.2002.

Personalul
SRSS – Dâmboviţa este format din 4 consilieri de reintregrare socială
şi supraveghere, inclusiv şeful serviciului.

SRSS – Dâmboviţa
nu dispune de un buget separat, fiind finanţat prin intermediul bugetului
alocat Tribunalului Dâmboviţa.

 

2. Activitatea
SRSS – Dâmboviţa

Din discuţia
cu personalul SRSS – Dâmboviţa a reieşit că, în principal,
activitatea Serviciului se desfăşoară în patru direcţii.

a. Consilierii
de integrare socială şi supraveghere întocmesc referate de evaluare
pentru inculpaţi la cererea instanţelor de judecată şi
la cererea organelor de urmărire penală. Deşi referatele de
evaluare au doar un caracter orientativ, în general instanţele de judecată
ţin cont de acestea, constatările consilierilor de integrare socială
şi supraveghere regăsindu-se în aproximativ 90% din hotărârile
pronunţate de acestea. În ceea ce privşte întocmirea de referate
de evaluare la cererea organelor de urmărire penală, această
atribuţie a fost adăugată prin Legea nr.129/18.03.2002, iar
până în prezent SRSS – Dâmboviţa nu primit nici o asemenea solicitare.

b. Consilierii
de integrare socială şi supraveghere derulează activităţi
de supraveghere în comunitate faţă de persoanele prevăzute
de legea-cadru la art.11 alin.1 lit. a)-c) şi anume faţă de:

           
– minorii sancţionaţi de către instanţa de judecată
cu măsura educativă a libertăţii supravegheate, dispusă
în condiţiile articolului 103 din Codul penal. SRSS – Dâmboviţa
monitorizeză îndeplinirea de către minor a obligaţiilor impuse
acestuia de către instanţă şi prevăzute de articolul
103 aliniatul 3 din Codul penal. În măsura în care se constată că
minorul nu respectă obligaţiile impuse, SRSS – Dâmboviţa sesizează
instanţa de judecată care a dispus libertatea supravegheată.

           
– condamnaţii faţă de care instanţa a dispus suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere. SRSS – Dâmboviţa supraveghează
respectarea de către aceste persoane a măsurilor prevăzute
de articolul 863 aliniatul 1 literele a)-d) din Codul penal şi,
dacă este cazul, a obligaţiilor dispuse de instanţă în
sarcina supravegheatului şi prevăzute de articolul 863
aliniatul 3 literele a)-f) din Codul penal. Supravegherea are loc dacă
măsura este menţionată în sarcina SRSS – Dâmboviţa în
hotărârea judecătorească.

În prezent,
SRSS – Dâmboviţa supraveghează aproximativ 40 de persoane, instanţele
de judecată fiind încă reticiente în privinţa aplicării
suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pe parcursul
supravegherii, persoanele faţă de care este exercitată pot
solicita SRSS – Dâmboviţa asistenţă şi consiliere, inclusiv
terapie cognitiv-comportamentală. Această din urmă procedură
este abia la început. Din totalul persoanelor aflate sub supraveghere, în
decursul anului 2003 aproximativ 10 au solicitat SRSS – Dâmboviţa asistenţă
şi consiliere.

Persoanelor
care au solicitat asistenţa şi consilierea din partea SRSS – Dâmboviţa
li se întocmeşte un dosar de reintegrare socială şi supraveghere,
care debutează cu un plan de supraveghere alcătuit de consilier
împreună cu persoana vizată. La aceasta se adaugă rapoarte
alcătuite la orice modificare importantă intervenită în legătură
cu persoana supravegheată, cel mai rar o dată la 6 luni.

c. SRSS –
Dâmboviţa colaborează pe bază de protocoale cu o serie de alte
instituţii şi autorităţi.

Există
un protocol de colaborare cu Centrul de reeducare a minorilor Găieşti
şi cu Penitenciarul Mărgineni, în baza căruia consilierii SRSS
– Dâmboviţa efectuează o evaluare a minorilor sau a deţinuţilor
mai tineri de 25 de ani după perioada de carantină, în urma căruia
se întocmeşte un plan de intervenţie, iar în vederea eliberării,
întocmesc referate de evaluare la cererea Consiliului profesoral sau a Comisiei
de liberare condiţionată. La Centrul de reeducare Găeşti
sunt avuţi în vedere numai minorii care provin din judeţul Dâmboviţa.
Persoanele care fac obiectul acestui protocol de colaborare pot cere de la
SRSS – Dâmboviţa consiliere şi asistenţă, după liberare.

În baza protocolului
încheiat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, cele
două instituţii se înştiinţează reciproc în legătură
cu persoanele aflate sub supraveghere.

SRSS – Dâmboviţa
desfăşoară şi un program de prevenţie anti-infracţională
în şcolii şi licee în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean
Dâmboviţa.

d. SRSS –
Dâmboviţa colaborează cu organizaţii non-guvernamentale locale,
cum ar fi Asociaţia "Înapoi la muncă", în cadrul unui
program de mediere profesională şi asistenţă, sau Asociaţia
"Turnul Chindiei", care oferă cursuri de calificare profesională
gratuite. În anul 2002 s-a desfăşurat programul "Munca în folosul
comunităţii ca alternativă la încarcerare", împreună
cu Penal Reform International – Bucureşti.

 

3. Concluzii

APADOR-CH
apreciază că activitatea SRSS – Dâmboviţa, deşi încă
la început, se dovedeşte utilă, mai ales în ceea ce priveşte
alternativele la încarcerare. Este de apreciat că instanţele de
judecată, ca urmare a referatelor de evaluare a consilierilor din cadrul
Serviciului au început să dispună suspendarea executării pedepsei
cu închisoarea sub supraveghere, ca alternativă la încarcerare. De asemenea
este de apreciat şi faptul că instanţele de judecată ţin
cont într-o măsură atât de mare de referatele de evaluare ale consilierilor
Serviciului la individualizarea pedepselor. Acest lucru dovedeşte utilitatea
referatelor de evaluare, ca instrument în activitatea judecătorilor.

APADOR-CH
conderă totodată că:

–        
numărul de 4 consilieri de reintegrare socială şi supraveghere
este insuficient, mai ales având în vedere că activitatea SRSS – Dâmboviţa
începe să se dezvolte. Supravegherea se întinde pe perioade mari de timp
(un an pentru minori, iar pentru condamnaţii faţă de care s-a
dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate ajunge
şi la 9 ani, în funcţie de hotărârea instanţei de judecată).
În acelaşi timp, numărul referatelor de evaluare solicitate de instanţele
de judecată este de presupus că va creşte, având în vedere
utilitatea acestora, iar în plus, vor apărea şi solicitări
din partea organelor de cercetare penală. Aceste aspecte ar trebuie avute
în vedere din timp de către Direcţia de Integrare Socială şi
Supraveghere, pentru a adapta schema de pesonal la necesităţile
Serviciului înainte de a se ajunge la o supraaglomerare a consilierilor de
reintegrare socială şi supraveghere;

–        
trebuie evitată o implicare sporită a poliţiei în activitatea
de supraveghere a SRSS – Dâmboviţa. Consilierii de reintegrare socială
şi supraveghere trebuie să îşi fundamenteze referatele de evaluare
pe constatările proprii din teren şi nu pe informaţiile oferite
de poliţie, care pot ridica suspiciuni în privinţa obiectivităţii
lor;

–        
SRSS – Dâmboviţa trebuie să se implice mai mult în pregătirea
pentru eliberare a minorilor din Centrul de reeducare Găeşti şi
a deţinuţilor din Penitenciarul Mărgineni. În privinţa
celor din urmă ar trebui ca activitatea consilierilor SRSS – Dâmboviţa
să se exindă şi asupra deţinuţilor cu vârste peste
25 de ani. Tuturor persoanelor private de libertate de pe raza judeţului
Dâmboviţa ar trebui să le fie adus la cunoştinţă
faptul că după liberare pot solicita asistenţa şi consilierea
SRSS – Dâmboviţa şi în ce anume constau acestea;

–        
ar fi benefic ca SRSS – Dâmboviţa, în baza unui protocol cu Inspectoratul
Şcolar Judeţean şi a atribuţiilor sale legale, să
identifice posibilitatea ca persoanele interesate care solicită asistenţa
şi consilierea Serviciului să urmeze cursuri de alfabetizare, la
sfârşitul cărora să li se elibereze certificate care să
ateste şcolarizarea.

 

Diana Călinescu         
                                                            Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-10-10 00:00:002003-10-10 00:00:00Raport asupra vizitei la Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa

Raport asupra vizitei la Centrul de reeducare pentru minori Găeşti

09/09/2003/în Penitenciare /de Rasista

În ziua de 9 octombrie
2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Centrul de reeducare
pentru minori Găeşti.

1.     
Aspecte generale

La data vizitei, în Centru
se aflau 117 minori faţă de care instanţele de judecată
au dispus, în conformitate cu dispoziţiile art 104 din Codul penal, măsura
educativă a internării într-un centru de reeeducare (din cei 117
minori, 101 era băieţi iar 16 fete). Dintre băieţi, 68
aveau între 14 şi 16 ani, 32 între 16 şi 18 ani, iar 1 avea peste
18 ani (faţă de acesta din urmă instanţa dispusese prelungirea
internării cu 1 an şi jumătate, apreciind că menţinerea
acestei măsuri este necesară pentru realizarea scopului internării
(minorul avusese în Centru, în mai multe rânduri, probleme serioase de disciplină).
10 fete aveau între 14 şi 16 ani iar 6 între 16 şi 18 ani. În comparaţie
cu anii precedenţi, numărul celor internaţi în Centru s-a redus
substanţial (în anul 1999, de exemplu, aici erau internaţi peste
500 de minori). Una din explicaţii este că Centru este destinat
în prezent exclusiv executării "măsurii educative a internării
într-un centru de reeducare", pedepsele cu închisoarea executâdu-se în
penitenciare speciale pentru minori şi tineri.

În toate cazurile în care
de la internarea în Centru s-a împlinit un an, Consiliul profesoral analizează
situaţia minorilor iar în cazul în care constată că aceştia
au făcut dovada corectării comportamentului, că au fost sârguincioşi
la învăţătură şi în însuşirea pregătirii
profesionale propun instanţelor de judecată (acelora care au dispus
măsura internării) liberarea minorilor înainte de a deveni majori.
Situaţia fiecărui minor este de asemenea analizată la sfârşitul
fiecărui an şcolar şi înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
În cazul minorilor care împlinesc vârsta de 18 ani şi care nu au probleme
disciplinare sau şcolare, Centrul îi pune în libertate fără
a mai fi nevoie de încuviinţarea instanţei de judecată. La
discuţiile din cadrul Consiliului profesoral sunt invitaţi numai
acei minori care au abateri sau care manifestă dezinteres la învăţătură.
De asemenea minorii se prezintă la instanţele de judecată numai
în cazurile când acestea apreciază că  este necesar. Consiliul profesoral
este compus din directorul Centrului, directorii adjuncţi pentru învăţământ
şi siguranţă, profesori, dirigintele clasei, sociolog, învăţători,
maiştri etc.

Condiţiile în care
trăiesc şi învaţă minorii sunt în prezent mai bune decât
în anii trecuţi pe de o parte pentru că numărul celor internaţi
aici este sensibil mai mic iar pe de altă parte pentru că în cursul
anilor 2002 şi 2003 au fost făcute unele investiţii în modernizarea
spaţiilor pentru cazare şi şcoală (în anul 2002 au fost
reamenajate şi modernizate secţiile pentru cazarea băieţilor
iar anul acesta au fost construite 2 pavilioane pentru fete – unul pentru
cazare, având inclusiv club şi sală cu mese, iar altul pentru şcoala
fetelor). Dormitoarele minorilor, în care înainte erau cazate câte 20 sau
chiar 30 de persoane au fost reamenajate şi modernizate, în prezent în
fiecare din ele dormind 4 sau 6 minori.

Personalul care încadrează
Centrul, numărând 247 de cadre, este în general acoperitor atât din punct
de vedere numeric cât şi al specializării. În cadrul compartimentului
de învăţământ şi calificare sunt încadrate 60 de persoane,
între care: 10 profesori, 20 de instructori educatori, 1 institutor, 3 învăţători,
3 maiştri, 1 psiholog, 1 sociolog, 2 asistenţi sociali, 1 preot
etc. Un deficit care se resimte este acela al încă unui post de medic
generalist la cabinetul medical, precum şi al încă unui post de
psiholog. Din discuţia cu responsabilii unităţii a reieşit
că pentru încadrarea celor două posturi s-ar putea renunţa,
în compensaţie, la două sau trei din posturile încadrate în prezent
şi care nu reprezintă o necesitate la fel de stringentă precum
posturile de medic generalist şi psiholog.

2.     
Discuţia cu directorul adjunct pentru învăţământ

Şcoala care funcţionează
în cadrul Centrului se numeşte “Şcoala specială cu clasele
I-VIII nr 5 Găeşti”. Toate actele şi adeverinţele de absolvire
care le sunt eliberate elevilor poartă antetul Ministerului Educaţiei,
Cercetării şi Tineretului, fapt care în principiu nu ar face posibilă
o individualizare cu consecinţe negative asupra minorilor, după
punerea lor în libertate. Totuşi, reprezentanţii APADOR-CH au fost
de părere că particula “specială” din denumirea şcolii
este de natură să ridice suspiciuni şi să genereze întrebări
din partea celor cu care minorii vor intra în contact după liberare,
mai ales a celor cărora minorii li se vor adresa pentru obţinerea
unui loc de muncă. O individualizare de acest gen este cu atât mai puţin
de dorit cu cât măsura educativă a internării într-un centru
de reeducare nu se înscrie în evidenţele de cazier judiciar.

În cadrul şcolii
sunt 5 clase de învăţământ primar, 4 de gimnaziu pentru băieţi
şi una de gimanziu "fără frecvenţă" pentru
fete. Există şi o „şcoală de arte şi meserii”, cu
durata de 2 ani, pentru băieţii care au absolvit 8 clase şi
care se pregătesc ca lăcătuşi, mecanici şi pentru
construcţii-structuri. Pentru fetele nu există o "şcoală
de arte şi meserii", însă cele din cursul gimnazial sunt calificate
confecţionere de lenjerie.

Şcoala este planificată
între orele 8.00 şi 12.00/13.00, iar activităţile educativ-sportive
şi recreative între 14.00 şi 18.00 (între orele 12.00 şi 14.00
se ia masa de prânz şi este „timp la dispoziţia minorilor”) şi
sâmbăta şi duminica.

Activităţile
cultural-educative şi sportive sunt organizate pe mai multe „module”:
activităţi de cunoaştere şi culturale, activităţi
ocupaţionale şi formarea de deprinderi practice (plantarea legumelor,
traforaj, pirogravură etc), educaţie sanitară, activităţi
recreativ-sportive (jocuri sportive, timp de o oră în fiecare zi, în
plus faţă de orele de educaţie fizică prevăzute în
programa şcolară). 

În vara anului 2003, Centrul
a reuşit organizarea a 4 tabere şcolare: la Costineşti (au
mers 10 minori), la Timişoara, în colaborare cu Fundaţia „Keros”
(7 minori), la Vânătoru, judeţul Dâmboviţa (8 minori) şi
la Siriu, judeţul Buzău (12 minori). Reprezentanţii asociaţiei
au apreciat faptul că 37 de minori, practic o treime din total, au beneficiat
de taberele şcolare (merită notat că cei 37 de minori au fost
în tabere împreună cu copii de vârsta lor de la şcoli din afară).
Selecţia pentru tabere s-a făcut mai ales pe baza rezultatelor la
învăţătură şi comportamentului minorilor).

În cadrul programului
„Acces comunitar”, în colaborare cu Primăria Găeşti, cu Casa
de cultură, Clubul copiilor şi elevilor şi cu stadionul din
oraş, sunt organizate periodic, în afara Centrului, activităţi
cultural-educative şi sportive. O dată pe semestru sunt organizate
excursii la Piteşti, Curtea de Argeş şi Târgovişte.

În cadrul programului
„Reabilitarea prin credinţă” sunt organizate vizite la mănăstirile
Dealu şi Viforâta, precum şi în parohiile protoieriei Găeşti.

Colaborarea cu Serviciul
de reintegrare şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa
constă mai ales în vizita pe care o persoană din cadrul respectivului
serviciu  o face în Centru o dată la 2 – 3 săptămâni, axându-se
mai ales pe „refacerea acompaniamentului cu familia” al minorilor care provind
din judeţul Dâmboviţa, în special al celor cu anumite probleme din
punctul acesta de vedere. Cu serviciile de la Târgovişte şi Bucureşti
(cu care există protocoale de colaborare), Centrul colaborează,
în unele cazuri, pentru a se asigura minorilor liberaţi o anumită
asistenţă pentru reintegrarea socială. În ziua de 10 octombrie,
reprezentanţii asociaţiei au vizitat Serviciul de reintegrare socială
şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, constatările
şi concluziile acestei vizite fiind consemnate într-un raport separat.

O finanţare de circa
100.000 de euro, care se speră ca va fi obţinută nu peste mult
timp, ar putea să acopere, cel puţin în parte, resursele necesare
pentru materialele didactice, echipamentele şcolare şi atelierele
de pregătire profesională.

Directorul adjunct pentru
învăţământ este şi preşedinte al comisiei de disciplină.
În cursul anului 2003, cam 10% dintre elevi au fost pedepsiţi disciplinar
(potrivit estimării directorului adjunct pentru învăţământ,
cam 10 dintre aceştia au fost sancţionaţi cu „izolare de colectiv”).
Domnul director a precizat că abaterile cele mai frecvente, pentru care
se aplică pedepse disciplinare, sunt conflictele dintre minori şi
distrugerile de bunuri.

Semestrial sunt organizate
şedinţe cu părinţii elevilor. Cu aceste ocazii, dar şi
de Paşte şi Crăciun, părinţii pot să viziteze
Centrul, inclusiv dormitoarele şi sălile de clasă şi de
mese ale elevilor. 

3.     
Vizita în Centru

3.1  Blocul alimentar

Inclusiv din cauza reducerii
efectivelor, dar şi a stării sale proaste, blocul alimentar urmează
să intre în curând în reamenajare şi renovare. La data vizitei,
hrana minorilor era pregătită în bucătăria popotei cadrelor,
bucătăria mare şi mai multe alte spaţii ale blocului alimentar
fiind dezafectate (situaţia aceasta dura de circa un an şi jumătate).
În bucătăria în care se gătea nu exista ventilaţie iar
pereţii aveau mucegai şi condens.

Pentru dimineaţa
din ziua vizitei minorilor li se servise lapte, marmeladă şi margarină,
la prânz ciorbă de porc şi iahnie de fasole cu carne de porc, iar
seara urma să se servească ghiveci de legume şi biscuiţi.
Pentru masa de prânz în actele contabile erau înscrise că s-au folosit
14 kg de carne de porc şi 14 kg de subproduse din carne de porc. În felul
al doilea de la prânz, reprezentanţii asociaţiei au constatat că
erau mai ales slănină şi oase, fiind evident că în cazan
era sensibil mai puţină carne decât în acte. Spre deosebire de porţiile
minorilor, fripturile care se frigeau pe plită pentru popota cadrelor
erau numai carne macră şi arătau foarte bine.

Blocul alimentar are în
permanenţă apă caldă, mai ales după ce în anul 2001
a fost trecută de pe combustibil lichid pe gaze.

În sala de mese destinată
carantinei şi infirmeriei erau 4 mese, fiecare cu câte 4 scaune. Încăperea
a fost renovată în anul 2001, are gresie pe pereţi şi faianţă
pe jos, iar mobilierul şi celelalte dotări erau noi şi cât
se poate de funcţionale. În sală exista un registru în care echipe
de câte trei minori consemnau zilnic că mâncarea a fost, invariabil,
foarte bună şi bună. Mai ales după cele văzute la
bucătărie, reprezentanţii asociaţiei au rămas cu
impresia că ideea “catalogului de note” pentru mâncare este una mai mult
formală şi protocolară şi ajutând mai puţin (dacă
nu chiar deloc) la ameliorarea calităţii mâncării.

3.2. Cabinetul medical

Personalul serviciului
medical este format din 2 medici generalişti, 1 stomatolog şi 8
asistenţi medicali (1 de farmacie, 1 de igienă, 4 de medicină
generală, 1 asistent stomatologie şi asistentul medicului şef).
Dintre asistentele medicale, două se aflau în concediu de maternitate,
iar din cei 2 medici generalişti, 1 lipsea din primăvara anului
1999, fiind plecat la rezidenţiat (acest stagiu durează 5 ani). 
Blocarea pe o durată de timp atât de îndelungată, a unui post de
medic este greu de acceptat şi se impune ca DGP să găsească
cât mai curând posibil o soluţie pentru asemenea cazuri. Pe durata unei
zile de lucru, un medic acordă în jur de 30 de consultaţii şi
tratamente.

Cabinetul medical (inclusiv
cel stomatologic) aveau o dotare corespunzătoare cu instrumentar, materiale
şi medicamente.

În aprilie 2003, în unitate
a fost făcută o testare HIV generală, nefiind identificate
cazuri de pacienţi “pozitivi”. Testul a fost făcut practic de toţi
elevii, după ce în prealabil li s-a explicat ce presupune un asemenea
examen şi că pot fi supuşi acestui text numai dacă îşi
dau acordul scris (reprezentanţilor asociaţiei le-au fost prezentate
tabelele în care elevii şi-au dat acordul scris pentru testare; au existat
şi câteva cazuri, cam 5% din efective, în care minorii au refuzat să
facă testul HIV, refuz consemnat de asemenea în tabelele respective).  

Serviciul colaborează
bine cu spitalele din Găeşti; minorii sunt internaţi exclusiv
în spitale ale Ministerului Sănătăţii, şi nu şi
în cele ale sistemului penitenciar. Faptul acesta pune uneori unităţii
probleme de personal, întrucât fiecare minor trebuie însoţit în permanenţă
de 2 subofiţeri (câte 2 în fiecare schimb). Reprezentanţii APADOR-CH
au fost de părere că în cazul specific al centrelor de educare se
impun cu atât mai mult demersuri pentru organizarea în respectivele spitale
civile de secţii separate pentru minori. Un fapt pozitiv este că
minorii nu sunt încătuşaţi pe timpul internării în spitale.

La primirea în Centru,
minorii sunt examinaţi medical, inclusiv pentru a vedea dacă nu
au fost agresaţi pe timpul cât s-au aflat în custodia poliţiei.

La infirmerie se aflau
minorii Nicuşor-Lucian I., de 16 ani şi jumătate, şi Adrian
D., de 17 ani. Primul suferise de curând o depresie psihică (şi
era tratat cu doxeprim şi clordelazin) iar celălalt avea o “aprindere
la plămâni”. Centrul nu are un medic de psihiatrie infanto-juvenilă,
cazul lui Nicuşor-Lucian I. arătând că recomandarea făcută
în acest sens de Comisia europeană pentru prevenirea torturii (CPT),
chiar la Găeşti, în 1999, rămâne de actualitate. Fiind foarte
departe de familie minorul Adrian D. poate fi vizitat foarte rar de ai săi.
Familia are telefon acasă, însă pentru că minorul nu îşi
putuse procura o cartelă nu avea cum să vorbească cu părinţii
întrucât de curând se interzisese, printr-un ordin al DGP, ca minorii să-şi
împrumute cartelele între ei.

3.2  Secţia
pentru băieţi

Din cele două
camere destinate separării de colectiv
a celor pedepsiţi
disciplinar, era ocupată numai una. În cameră se aflau 2 elevi,
cazaţi în 2 paturi (din metal, spre deosebire de cele din camerele obişnuite,
care sunt din lemn; saltelele erau obişnuite, de asemenea diferite şi
ele de cele din celelalte camere, care sunt de tip “relaxa”; lenjeria de pat
şi cearşafurile erau în stare bună şi curate). Camera
era renovată, zugrăvită recent, cu geamuri din termopan. Grupul
sanitar avea o chiuvetă (în cameră) şi o cabină cu un
WC turcesc.

Elevul Valentin M., de
16 ani şi jumătate, se afla aici având de executat o pedeapsă
cu izolarea de colectiv de 10 zile. Regula pentru minorii pedepsiţi cu
separarea de colectiv este că dimineaţa merg la şcoală
iar după amiaza participă la activităţile “modulului de
intervenţie educativă pentru minorii cu abateri repetate”, activităţi
organizate mai ales de psiholog, sociolog şi asistenţii sociali.
Pentru că abaterea sa a fost considerată una mai gravă (l-a
împins pe unul dintre profesori), Valentin nu era scos după amiaza la
activităţi cultural-educative şi sportive, ci numai la o plimbare
de 1 oră. În discuţia cu Valentin, la care au fost de faţă
şi responsabili ai Centrului, acesta a recunoscut că l-a împins
pe  profesor. Însă pe timpul discuţiilor avute cu alţi minori,
de la alte camere, martori la incidentul pentru care Valentin fusese pedepsit,
a rezultat că el l-a împins pe profesor din cauză că  în prealabil
acesta îl lovise.

Minorul Tiberiu L., de
15 ani şi jumătate se afla aici, tot pentru 10 zile, pentru că
îl lovise pe un coleg, rupându-i un dinte. Tiberiu ieşea atât la orele
de clasă, dimineaţa, cât şi la activităţile cultural-educative
şi sportive de după amiaza.

Ambii minorii fuseseră
audiaţi de comisia de disciplină.

În camera 6,
6 minori (care tocmai ieşeau la activităţile de după amiază
– fotbal, tenis de masă şi traforaj) erau cazaţi în 6 paturi
(din lemn şi cu saltele relaxa). Camera era modernizată, cu geamuri
termopan, având şi utilităţi precum şifoniere, scaune
şi noptiere din lemn. Grupul sanitar avea 2 cabine cu WC turcesc, 3 chiuvete
cu oglinzi şi un duş cu cădiţă. Minorii fac baie
de două ori pe săptămână.

Din discuţiile cu
ei a reieşit că se întâmplă foarte rar să nu se facă
orele de clasă. Eu au semnalat în schimb că nu sunt mulţumiţi
de calitatea mâncării, în special pentru că de cele mai multe ori
carnea înseamnă mai mult grăsime şi slănină. Aparatele
de ras (1 pentru întreaga cameră la 3 luni) şi pasta de ras care
li se distribuie sunt insuficiente. Interdicţia de a fuma le crează
cele mai mari probleme, fiind de multe ori cauza comiterii de abateri. Ei
au cerut ca în cazurile în care le sunt confiscate pachetele cu ţigări
(găsite asupra lor sau în pachetele primite de acasă), acestea să
nu le mai fie rupte, ci să le fie restituite – lor, la liberare, sau
familiilor. Faptul că recent s-a introdus interdicţia ca minorii
să-şi mai împrumute cartelele telefonice între ei crează de
asemenea nemulţumire.

Camera avea un televizor
(al Centrului) şi difuzoare. De circa 8 luni minorii nu primiseră
ziare.

Camera 11
avea 4 paturi, din lemn şi de asemenea cu saltele “relaxa”. Şi camera
11 era modernizată, asigurând minorilor condiţii civilizate de viaţă
(la momentul vizitei minorii se aflau la activităţi cultural-sportive
şi recreative). Exista televizor, reprezentanţii Centrului precizând
că asemenea aparate există în toate camerele.

Suprafaţa spaţiului
destinat efectiv cazării minorilor era în jur de 20 de m.p., fiind respectate
recomandările CPT, făcute în Raportul din 1999 cu privire la România,
potrivit căruia acest spaţiu ar trebui să aibă o suprafaţă
de cel puţin 4 m.p. pentru o persoană.

3.3  Şcoala
băieţilor

Într-una din sălile
de cursuri pentru clasele I – IV
erau 10 elevi împreună cu învăţătorul
lor (la clasa I erau 4 elevi, la a II-a 2, la a III-a 3 iar la a IV-a 1. Minorul
Adrian T., de 16 ani şi jumătate, fusese discutat la 25 septembrie
2003 în Cosiliul profesoral şi se făcuse instanţei de judecată
propunerea de liberare a acestuia înainte de împlinirea vârstei de 18 ani
(potrivit art 107 din Codul penal). Reintegrarea socială a minorului
nu ridica probleme deosebite întrucât acesta urma să se întoarcă
în familie (în oraşul Roşiorii de Vede).

Toţi minorii aveau
haine de acasă, pe care puteau să le poarte în toate ocaziile. În
cazul în care ar exista minori care să nu aibă haine proprii, Centrul
le poate asigura îmbrăcăminte şi încălţăminte
adecvate anotimpului (minorii internaţi mai apelează uneori la încălţămintea
pusă la dispoziţie de Centru).

Minorul Marian P., de
16 ani şi 4 luni, fusese pedepsit disciplinar în luna august 2003 cu
5 zile de separare de colectiv pentru că jignise un deţinut (dintre
cei aflaţi la deservirea GAZ-ului) şi spărsese un geam. Potrivit
responsabililor Centrului, Marian a primit această sancţiune după
ce cu puţin timp înainte de abaterea respectivă mai primise o “mustrare”
pentru că stropise cu apă (din greşeală, a spus el) un
ofiţer şi preotul Centrului. În ambele cazuri, Marian fusese audiat
de comisia de disciplină.

Marian şi cei mai
mulţi dintre colegii săi au spus că de multe ori sunt predispuşi
abaterilor din cauză că în Centru le este interzis să fumeze
(ca de altfel şi tuturor  minorilor din afară). Reprezentanţii
asociaţiei au identificat în cele spuse de minori o problemă cât
se poate de reală şi sensibilă. Ei nu au pledat pentru nerespectarea
legii sub acest aspect şi nici pentru minimalizarea adevărului arhi-ştiut
că fumatul dăunează grav sănătăţii (consecinţele
acestuia fiind cu atât mai nocive în cazul copiilor). În schimb au exprimat
opinia că, sub aspectul acestei interdicţii (destul de greu de suportat
mai ales de către cei care au fumat înainte de internarea în Centru),
personalul ar trebui să “circumstanţieze” mai serios atunci când
judecă şi pedepsesc o abatere sau alta comisă de minori, de
multe ori sub imperiul frustrării cauzate de interdicţia de a fuma.
Respectiva frustrare este într-un fel amplificată şi de faptul că
minorii ştiu bine că în afară cei de vârsta lor pot să
fumeze practic fără nici o restricţie. Foarte adecvată
şi necesară ar fi, în schimb, organizarea de programe susţinute
şi cât mai persuasive de educaţie “antitabagică” a minorilor. 

Minorii au spus că
mâncarea este în general bună şi că nu au probleme cu corespondenţa
şi vizitele (fiecare minor poate să primescă lunar 4 vizite).
Numărul de telefoane care  pot fi date este limitat de numărul de
cartele – cel mult 5 – pe care un minor le poate primi într-o lună. Din
discuţiile cu reprezentanţii Centrului a reieşit că de
circa o săptămână a intrat în vigoare un ordin al DGP care
le interzice minorilor să-şi împrumute între ei cartelele telefonice.
Atât reprezentanţii Centrului cât şi minorii au fost de părere
că dacă o asemenea restricţie nu ar exista şi cartelele
ar putea fi împrumutate, relaţiile dintre minori, precum şi ordinea
şi disciplina din Centru nu ar fi afectate în vreun fel. Că lucrurile
stau astfel o arată şi experienţa de până acum din Centru,
din toţi anii în care minorii aveau voie să îşi împrumute între
ei cartelele telefonice.

Minorii au spus că
primesc lunar aparate de ras, săpun, hârtie igienică, pastă
de dinţi, detergent şi cremă de ghete.

Dintre cei 10 minori,
pe timpul procesului numai 3 au avut posibilitatea să-şi angajeze
avocaţi “plătiţi”; cei care nu au avut această posibilitate
au fost de părere că avocaţii din oficiu au fost destul de
formali în apărarea pe care le-au făcut-o.

3.4  Secţia
pentru fete

Atât pavilionul pentru
dormitoare şi clubul propriu, cât şi cel pentru şcoală
şi atelier sunt noi, finalizate în cursul anului 2003.

În camera 9, unde în momentul
vizitei nu se afla nimeni, erau 2 paturi (din lemn, cu saltele “relaxa”) şi
în general cu aceleaşi dotări ca şi la camerele băieţilor.

Clubul secţiei era
şi el bine utilat şi funcţional (exista un televizor, singurul
pe secţie, la care minorele puteau să se uite în afara orelor în
care nu aveau activităţi programate). Spaţiul clubului era
totuşi insuficient pentru cazul în care toate minorele ar fi vrut să
se uite în acelaşi timp la televizor. Reprezentanţii asociaţiei
au sugerat să se asigure cel puţin încă un televizor care să
fie instalat la una din camerele în care sunt cazate minorele.

La momentul vizitei, după
amiaza, într-una din sălile de clasă erau 8 fete (de la clasele
I-IV), desfăşurând, sub îndrumarea  a două educatoare activităţi
“ocupaţionale” (desen, lucrări pe pânză şi etamină).
Peste circa o oră ele urmau să participe la activităţi
“recreative şi de hobby”.

Fetele s-au declarat în
general mulţumite de condiţiile din Centru, inclusiv de calitatea
mâncării. Ele au apă caldă în permanenţă la camere,
"baie generală" făcând miercurea şi sâmbăta.
Miercurea după amiaza ele se pot întâlni, pentru o oră, la vizită,
cu băieţii cu care vor să se întâlnească.

Reprezentanţii asociaţiei
au rămas cu impresia că în Centru pedepsele disciplinare, în special
cele cu “separarea de colectiv” se aplică cu destulă uşurinţă
(responsabilii Centrului au recunoscut că majoritatea fetelor “au fost
la izolare”). Minora Alina B., de 17 ani şi 10 luni, a stat „la izolare”
de două ori, odată pentru că a insultat o supraveghetoare (5
zile) iar altădată pentru că a spart un geam (7 zile). Doina
T., de 15 ani, a primit 3 zile de “izolare” pentru “injurii la adresa cadrelor”.

La atelierul de croitorie
3 dintre fete făceau tivuri, la maşinile de cusut, la cearşafuri
(sub supravegherea unei instructoare). Ele au învăţat să coase
la maşină în Centru.

Minora Elena T., mai ales
pentru atitudine necuviincioasă la adresa cadrelor, a avut 8 rapoarte
de incident, în urma cărora a primit 6 mustrări şi 2 “separări
de colectiv”. Eliza I. a avut 23 de rapoarte de incident, din care pentru
13 a fost pedepsită cu “separarea de colectiv”. Văzând dosarul minorei,
reprezentanţii asociaţiei au constatat că marea parte a celor
13 sancţiuni i-a fost aplicată pentru “atitudine necuviincioasă
şi injurii la adresa cadrelor”, pentru că a refuzat să se supună
percheziţiei (având asupra sa ţigări), pentru că a distrus
un scaun (5 zile) sau pentru că ar fi “aruncat cu un scaun către
şefa secţiei” (în acest caz a fost sesizat inclusiv parchetul). 

3.5  Baza sportivă

Centrul are două
terenuri de fotbal, precum şi terenuri de baschet, handbal, volei şi
mese de tenis instalate în aer liber. În plus, există o sală de
sport modernă şi cu multiple utilităţi (se poate juca
volei, baschet, tenis de câmp etc). De puţin timp, au fost făcute
şi alte lucrări de modernizare (parchetul a fost înlocuit cu tartan,
au fost făcute noi marcaje şi o nouă tribună).

La ora vizitei în sală
nu erau activităţi, însă din discuţiile cu unii minori
aflaţi în curtea Centrului a reieşit că au asemenea activităţi
la sală, mai ales în timpul orelor de educaţie fizică. Reprezentanţii
asociaţiei au exprimat opinia că folosirea la maximum a facilităţilor
deosebite pe care le are sala de sport ar fi de o maximă utilitate pentru
ocuparea timpului liber al minorilor dar şi un mijloc foarte bun de dezvoltare
fizică şi întărire a sănătăţii minorilor.  

4.     
Concluzii

APADOR-CH apreciază
că în comparaţie cu anii precedenţi, situaţia din Centrul
de reeducare a minorilor Găeşti s-a ameliorat. Faptul acesta a fost
facilitat de reducerea sensibilă a efectivelor minorilor internaţi
în Centru. În anul 1999, de exemplu, aici se aflau peste 500 de minori (inclusiv
arestaţi preventiv şi condamnaţi la pedepse cu închisoarea),
în timp ce în prezent aceste efective numără în jur de 120 de persoane.

Îmbunătăţirea
situaţiei din Centru se datorează inclusiv preocupării şi
activităţii personalului propriu şi susţinerii primite
din partea DGP.

Îmbunătăţirea
condiţiilor de cazare şi preocuparea pentru educaţia şi
petrecerea instructivă şi plăcută a timpului minorilor
sunt paşi înainte în comparaţie cu situaţia din anii anteriori.
Asociaţia apreciază preocuparea conducerii DGP şi a Centrului
de a  organiza tabere şi excursii pentru minori, precum şi de a
menţine contacte permanente între aceştia, pe de o parte, şi
familiile lor şi “societatea” (instituţii cultural-educative, copii
de vârsta lor etc), pe de altă parte.    

APADOR-CH consideră
totodată că:

–        
deşi mai evoluată în comparaţie cu anii anteriori, atitudinea
personalului faţă de minorii care comit abateri disciplinare este
în continuare susceptibilă de ameliorări; în opinia asociaţiei,
numărul foarte mare de sancţiuni aplicate unor minori (13 “izolări
de colectiv”, de exemplu, în cazul minorei Eliza I.) reprezintă un indiciu
cât se poate de serios că procesul de reeducare din Centru este deficitar;
se impune ca factorii cu responsabilităţi educative şi disciplinare
să aibă în vedere, în activitatea şi deciziile lor, specificul
minorilor internaţi în Centru, un specific implicând extrem de multe
vulnerabilităţi; vârsta minorilor, mediul din care ei provin, traumele
pe care lipsirea de libertate le-a produs asupra personalităţii
lor etc sunt împrejurări insuficient avute în vedere în judecarea şi
sancţionarea unora din faptele contrare regulamentelor pe care minorii
le comit; interdicţia de a fuma, pe care minorii nu au mai avut-o decât
extrem de formal până la internare, produce şi ea suficientă
frustrare şi chiar tulburări comportamentale, care nu pot fi pierdute
din vedere de responsabilii educativi şi disciplinari; reprezentanţii
APADOR-CH au fost integral de acord cu opinia  directorului adjunct pentru
învăţământ potrivit căreia “radierea de la o recompensă
(tabără, excursie, învoire, întâlnirea dintre fete şi băieţi
etc) ar putea să fie mult mai eficientă decât o pedeapsă”;

–        
deşi de asemenea mai puţine ca înainte, cazurile în care personalul
are un comportament agresiv faţă minori nu au dispărut complet;
APADOR-CH consideră că se impune clarificarea cazului lovirii minorului
Valentin M. de către unul din profesori;

–        
este nevoie ca la nivelul conducerii Centrului să se dea o mai mare atenţie
calităţii mâncării minorilor, în special introducerii întregii
cantităţi de carne, prevăzută în documentele contabile,
în hrana pregătită acestora; 

–        
asociaţia solicită DGP să analizeze posibilitatea renunţării
la interdicţia ca minorii să-şi împrumute între ei cartelele
telefonice (experienţa de până acum arată că lipsa unei
asemenea interdicţii nu a creat probleme de natură disciplinară
şi de ordine interioară;

–        
asociaţia solicită DGP să dea Centrului susţinerea necesară
pentru: achiziţionarea unui mini-autocar; renovarea, reamenajarea şi
reutilarea blocului alimentar; obţinerea a trei noi posturi (eventual
prin renunţarea la trei din posturile actualului stat de organizare)
– încă un medic generalist, un medic de psihiatrie infanto-juvenilă
şi încă un psiholog;

  

Diana-Olivia Călinescu                                                                         
Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-09-09 00:00:002003-09-09 00:00:00Raport asupra vizitei la Centrul de reeducare pentru minori Găeşti

Raport asupra vizitei făcută în data de 1 octombrie 2003 la secţia de minori a penitenciarului Bucureşti-Rahova

01/09/2003/în Penitenciare /de Rasista

Cu
o cazia deplasării la penitenciarul Bucureşti-Rahova, pentru verificarea
unei sesizări făcută de familia deţinutului Dan Bejinaru,
reprezentanţii APADOR-CH au făcut o vizită şi în secţia
de minori a penitenciarului.

La data vizitei, în secţia
de minori (numărul 1) se aflau 93 de persoane. Toţi minorii aveau
„afaceri judiciare” pe rolul instanţelor din Bucureşti, urmând ca
la încheierea lor să fie transferaţi la centrele destinate acestei
categorii de deţinuţi.   

Într-unul din cele
două cluburi ale secţiei
se aflau 8 minori (2 erau la cursul
de alfabetizare iar 6 desenau; activitatea celor din urmă făcea
parte dintr-un program permanentde „educaţie artistică prin desen”).
Împreună cu minorii, la club se aflau 2 educatoare. Minorii erau interesaţi
de activităţile la care participau, declarând reprezentanţilor
APADOR-CH că programele care sunt organizate cu ei la club sunt atractive
şi utile. Ei au apreciat ca „destul de bună” mâncarea din penitenciar,
mai ales în comparaţie cu cea din alte penitenciare.

Cu minorii sunt organizate,
între altele: programul de educaţie a bunului cetăţean, destinat
să acopere carenţele de “educaţie civică” pe care minorii
le au (în săptămâna în care a avut loc vizita tema, aleasă
de minori, a fost „De ce trebuie să mergem laşcoala”); programul
de educaţie pentru sănătate, în care sunt cuprinşi toţi
minorii din penitenciar; programul INSTAD, de adaptare instituţională
pentru minorii nou depuşi în penitenciar;programul „7 paşi”, care
îşi propune să producă schimbări în comportamentul delincvent
al minorilor; în cadrul programului sunt organizate 7 grupuri, cuprinzând
fiecare 10-12 participanţi, exclusiv dintre minorii care sunt condamnaţi
cel puţin în primă instanţă. Aproximativ 70 de minori
au fost deja cuprinşi în acest program, care constă într-o serie
de 7 întâlniri care au ca scop cunoaşterea propriei persoane de către
minori. Programul se încheie prin elaborarea unui plan personal de prevenţie
de către fiecare minor în parte.

O dată pe săptămână
minorii joacă fotbal iar de două ori pe săptămână
joacă, la club, tenis de masă. Plimbarea zilnică, de luni până
duminică, durează în jur de o oră, o oră şi jumătate.

Ei pot să dea 4 telefoane
pe lună, folosind cartele proprii; celor care nu au cartele le este interzis
să împrumute de la colegi. Reprezentanţii penitenciarului au precizat
că uneori minorilor care nu au posibilităţi financiare le sunt
puse la dispoziţie cartele cumpărate de cadre.

Aparatele telefonice sunt
instalate pe holul secţiei, personalul putând să audă ce se
vorbeşte la telefon.

În camera 102 erau
7 minori şi 8 paturi. Minorii au apreciat, şi aici, că activităţile
organizate de compartimentul socio-educativ sunt atractive. Din orele de educaţie
sanitară ei aveau cunoştinţe teoretice, de exemplu, despre
HIV şi SIDA. Şi totuşi, deşi era clar că la orele
respective li se spusese că SIDA se poate transmite pe cale sexuală
sau prin plăgi deschise, unii dintre minori au devenit foarte crispaţi
când reprezentanţii asociaţiei i-au întrebat dacă ar fi dispuşi
să primească în cameră un coleg având SIDA (unul dintre ei
a spus că nu ar fi deloc de acord cu aşa ceva întrucât „SIDA se
transmite şi prin aer”). Discuţia cu minorii a arătat că
orele de educaţie sunt uneori deficitare sub aspect formativ.

Penitenciarul colaborează
bine cu serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
reprezentanţii serviciului vin în unitate şi stau de vorbă
cu minorii în vederea întocmirii „referatelor presentenţiale”, referate
care sunt puse la dispoziţia judecătorilor în vederea individualizării
pedepselor şi pentru stabilirea formei sub care acestea sunt executate.

Minorii care au comis
abateri de la regulamentul de ordine interioară sunt audiaţi de
comisia de disciplină numai în cazul în care pedeapsa preconizată
să li se aplice este izolare ?severă?. Reprezentanţii asociaţiei
au reiterat opinia că audierea deţinuţilor de către comisie
ar trebui să se facă indiferent de pedeapsa care urmează să
le fie aplicată. O asemenea practică este necesară pe de o
parte pentru că pedepsele disciplinare, indiferent de gravitatea lor,
au consecinţe asupra deţinuţilor inclusiv în cazul discutării
cererilor lor de liberare condiţionată iar pe de altă parte
audierea lor (şi a eventualilor martori) poate să clarifice în mai
bune condiţii împrejurările în care s-au produs abaterile (dacă
s-au produs într-adevăr), măsura în care culpa aparţine numai
deţinutului învinuit sau şi altcuiva, inclusiv cadrelor implicate
în incident.

Minorii ies la plimbare
zilnic, de luni până duminică, pentru circa o oră şi jumătate.
Joia ei pot să joace fotbal, timpul la dispoziţie fiind de trei
ore, iar la club merg cam de două, trei ore pe săptămână.
De curând, la club au avut ore dedicate „educaţiei împotriva drogurilor”.
În cameră exista un televizor, minorii fiind mulţumiţi că
pot să se uite la televizor pe toată durata zilei în care nu au
alte activităţi. Nu sunt organizate activităţi cultural-educative
în afara penitenciarului, în colaborare cu instituţiile de profil ale
comunităţii.

Grupul sanitar avea o
cabină cu WC turcesc şi un spălător (un duş cu cădiţă
şi o chiuvetă; de aproape o săptămână a doua chiuvetă
lipsea, fiind spartă, se pare, de un minor). Apă caldă există
o dată pe săptămână, marţea, minorii făcând
baie la duşul din cameră. O problemă care se impune neapărat
rezolvată este aceea a lamelor de ras (aparatelor „Bic”), în special
pentru minorii care nu au posibilitatea să le primească de acasă
(lor le sunt asigurate toate celelalte articole pentru igiena individuală,
mai puţin lamele de ras).

O doleanţă formulată
de minori a fost aceea ca la vizite să poată merge în hailnele de
acasă. 

În camera 104
se aflau 10 minori, cazaţi în 8 paturi (situaţia aceasta dura de
circa două săptămâni).

Minorii erau în general
mulţumiţi de condiţiile din penitenciar (mâncarea mai bună
ca în alte locuri, activităţile socio-educative şi sportive
le ocupă o bună parte a timpului zilnic). Şi minorii de aici
erau prinşi în programele de educaţie sanitară, a bunului cetăţean
şi în cel intitulat „7 paşi”. Pentru ei sunt organizate, de două
ori pe săptămână, ore de cultură generală (geografie,
istorie, “lucruri inedite” etc).  La plimbarea zilnică ies şi ei
în fiecare zi, de luni până duminică, pentru circa o oră şi
jumătate, iar la club de două ori pe săptămână, unde
pot să joace şi tenis de masă. Fotbal joacă joia iar baie
fac marţea. Tot joia sunt duşi şi la cabinetul medical.APADOR-CH
sugerează conducerii penitenciarului să analizeze posibilitatea
ca ziua de baie să fie adusă cât mai aproape de cea în care minorii
au activităţile sportive, mai ales de cea în care joacă fotbal.
Minorii primesc lunar săpun, detergent, hârtie igienică, pastă
de ras însă nu şi lame sau aparate de ras. În cameră exista
un televizor, adus de acasă de unul din minori, emisiunile TV putând
fi vizionate pe întreaga durată a zilei. În ziua vizitei, minorii nu
primiseră ziare, lucrul acesta întâmplându-se ultima oară în urmă
cu circa două săptămâni. Lunar, ei pot să dea cel mult
4 telefoane. Nu sunt probleme cu corespondenţa scrisă. Ulterior
intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr 56/2003
privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative
de libertate, în unitate au fost instalate cutii poştale aparţinând
Companiei Naţionale “Poşta Română”, cutii în care deţinuţii
îşi pot pune personal corespondenţa pe care vor s-o expedieze. Reprezentanţii
penitenciarului au susţinut că această măsură va
elimina suspiciunea deţinuţilor că scrisorile lor, expediate
până acum prin personalul penitenciarului, ar putea fi reţinute
sau deschise de către acesta.

De Ziua Copilului, la
clubul unităţii a fost prezentat un spectacol tematic de către 
formaţii artistice de la Palatul Copiilor din Bucureşti iar de Ziua
Femeii minorii au oferit mărţişoare şi un spectacol artistic
deţinutelor din unitate.                                                       

Deşi nu sunt condamnaţi
definitiv, minorii sunt obligaţi să poarte hainele de penitenciar
inclusiv la vizite şi la instanţe.

“Reprezentantul de cameră”
a fost numit de conducerea penitencarului. Reprezentanţii asociaţiei
au rămas cu impresia că relaţiile dintre acesta şi colegii
lui nu ar exista probleme (dimpotrivă, colegii păreau să-i
fie recunscători pentru faptul că el adusese  televizorul şi
că pe cheltuiala familiei lui se făcuseră şi alte dotări
în cameră). Cu toate acestea, reprezentanţii asociaţiei au
fost de părere că atât timp cât se va mai păstra practica desemnării
“reprezentanţilor de cameră” (în dezacord cu care APADOR-CH s-a
declarat în mod constant), alegerea acestor persoane ar trebui să se
facă exclusiv de către deţinuţi.

Grupul sanitar era amenajat
identic cu cel de la camera 102, cu deosebirea că aici dotarea era completă
iar instalaţiile într-o stare mai bună.

Concluzii

APADOR-CH apreciază
că, în general, minorilor le sunt respectate drepturile pe care le au
şi le sunt asigurate condiţii de detenţie satisfăcătoare.
Faptul că printre minori nu există o stare încordată şi
că ei sunt în general mulţumiţi de condiţiile pe care
le au şi de relaţiile cu cadrele este o consecinţă a preocupării
conducerii penitenciarului şi a personalului secţiei 1 pentru această
categorie de deţinuţi.

Asociaţia consideră
totodată că:

–        
întrucât până la momentul unei condamnări judecătoreşti
definitive minorii sunt şi ei beneficiari ai prezumţiei de nevinovăţie,
este necesar să li se asigure dreptul (consacrat inclusiv prin normele
europene şi ale ONU în materie penitenciară) de a purta hainele
proprii; lucrul acesta se impune cu atât mai mult pe timpul prezentării
la instanţe şi la vizite, având în vedere inclusiv faptul că
minorii reprezintă o categorie specială de deţinuţi, cu
mai multe vulnerabilităţi decât oricare alta;

–        
este necesară audirea de către comisia de disciplină a tuturor
minorilor faţă de care s-a dispus începerea procedurilor disciplinare,
indiferent de pedeapsa preconizată a se aplica;

–        
în special din motive de ordin igienico-sanitar, se impune să li se asigure
minorilor, lunar, lame sau aparate de bărbierit; este de asemenea necesar
să li se asigure în mod constant ziare;

–        
din practica întâlnită în alte penitenciare (dar şi din discuţiile
cu minorii din penitenciarul vizitat) rezultă că permisiunea dată
deţinuţilor de a-şi împrumuta între ei cartelele telefonice
este prea puţin susceptibilă să ducă la conflicte inter-persoanle
sau la alte încălcări ale ordinii şi disciplinei din penitenciare;
în sensul acesta, asociaţia recomandă conducerii unităţii
să “liberalizeze” împrumuturile de acest gen.

Din sesizările pe
care asociaţia le-a primit în ultimele luni, ca şi din discuţia
cu responsabilii penitenciarului vizitat, au mai rezultat şi următoarele:

–        
nevoia ca deţinuţilor pe viaţă se li se asigure de către
penitenciare televizoare (în stare de funcţionare şi având posibilitatea
tehnică de a recepţiona şi alte posturi decât pe cele două
ale Televiziunii publice); o asemenea necesitate se justifică mai ales
prin specificul acestei categorii de deţinuţi (condamnaţi la
o asemenea pedeapsă, destui dintre ei fiind necăutaţi şi
ne mai având vreo legătură cu familiile sau cu altcineva din afară
etc);

–        
este necesar ca DGP să analizeze posibilitatea înfiinţării
prin statul de organizare al fiecărei unităţi a unui post de
“jurisconsult”, destinat exclusiv să dea informaţiile şi îndrumările
necesare deţinuţilor – din ce în ce mai numeroşi – care au
neclarităţi cu privire la soluţionarea dosarelor lor dar şi
a altor probleme care îi privesc pe timpul detenţiei (câteva exemple:
căile de atac extraordinare, competenţele şi procedurile în
cazul lor; instituţiile competente să verifice plângerile deţinuţilor
cu privire la “purtarea abuzivă” a organelor de cercetare penală,
a poliţiştilor, personalului penitenciar etc; reglemetările
interne, tot mai numeroase şi mai puţin “codificate”, şi cele
europene şi ale ONU în materie penitenciară; reglementările
privind Comitetul European pentru Prevenirea Torturii, Curtea Europeană
a Drepturilor Omului – competenţe, proceduri, condiţii de admisibilitate
a cererilor, alte instituţii guvernamentale sau neguvernamentale destinate
apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale
etc etc).

 

Diana-Olivia Călinescu                                                             
Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-09-01 00:00:002003-09-01 00:00:00Raport asupra vizitei făcută în data de 1 octombrie 2003 la secţia de minori a penitenciarului Bucureşti-Rahova

Raport asupra cazului Dan Bejinaru

01/09/2003/în Penitenciare /de Rasista

Ca urmare a sesizărilor
venite din partea familiei deţinutul Dan Bejinaru, potrivit cărora
acesta a fost bătut de către trupele de intrevenţie din penitenciar
în ziua de 25 septembrie 2003, urmele acestor agresiuni putând fi constatate
de mama deţinutului cu ocazia vizitei din acceaşi zi, doi reprezentanţi
ai APADOR-CH s-au deplasat la Penitenciarul de maximă siguranţă
Rahova pe data de 1 octombrie 2003.

La penitenciar, reprezentanţii
APADOR-CH au purtat discuţii atât cu deţinutul, cât şi cu conducerea
penitenciarului.

Potrivit spuselor lui
Dan Bejinaru, în ziua de 25 septembrie 2003, acesta s-a deplasat la instanţă
îmbrăcat într-o ţinută împrumutată de la un coleg. La
întoarcerea în penitenciar, în punctul de primire al deţinuţilor,
domnul căpitan Puiu, ofiţer de serviciu în acea zi, i-a solicitat
deţinutului să predea ţinuta cu care era îmbrăcat şi
să îmbrace o alta, arătând mult mai rău decât cea pe care deţinutul
o avea pe el. Dan Bejinaru a refuzat, motivând că ţinuta de instanţă
aparţine unui coleg. Drept urmare, cpt. Puiu a chemat grupa de intervenţie
formată din doi indivizi mascaţi, care au început să-l loveasca
cu picioarele şi pumnii, dezbăcându-l forţat de ţinuta
de instanţă. La aproximativ o jumătate de oră după
acest incident, în timp ce se afla în continuare în punctul de primire al
deţinuţilor, Dan Bejinaru a fost pus de către cpt. Puiu să
dea o declaraţie prin care să recunoască faptul că a refuzat
să execute ordinele cadrelor. Urmare a refuzului de a da o asemenea declaraţie,
deţinutul a fost din nou bătut. La scurt timp după ce a fost
dus în secţia de deţinere, Dan Bejinaru a fost chemat la vorbitor,
primind vizita mamei sale.

Reprezentanţii APADOR-CH
au putut constata pe corpul deţinutul echimoze mai vechi, în zona toracelui
şi pe braţul stâng.

A doua zi, Dan Bejinaru
a solicitat să fie dus la cabinetul medical, pentru a primi îngrijirile
necesare. Asistenta de la cabinetul medical a solicitat ajutorul doamnei doctor
Matei, care a consemnat în fişa medicală rezultatele examenului
clinic (ataşăm fotocopia fişei medicale): două echimoze
pe toracele anterior de aprox. 3/3 cm, echimoză braţ stâng şi
edem la nivelul articulaţiei cotului cu mobilitate păstrată,
echimoză facială pomet drept postagresiune (afirmaţie). Deţinutului
i-a fost recomandat tratament antiinflamator şi antialgic. Reprezentanţii
APADOR-CH au discutat cu dr Matei, care a susţinut cele consemnate în
fişa medicală.

Reprezentanţii APADOR-CH
au discutat şi cu conducerea penitenciarului, doamna directoare explicând
că deţinuţii nu dispun de ţinute de instanţă
în camere. Ei le primesc în punctul de primire deţinuţi atunci când
părăsesc penitenciarul şi sunt obligaţi să le returneze
la întoarcere. În consecinţă, susţinerile deţinutului
Dan Bejinaru, potrivit cărora ţinuta aparţinea unui coleg de
camera şi de aceea a refuzat să o înapoieze, nu au cum să fie
adevărate.

Doamna directoare a comunicat
reprezantanţilor APADOR-CH că, în urma sesizărilor venite din
partea mamei deţinutului, a declanşat o anchetă pentru a stabili
circumstanţele incidentului. În cadrul acestei anchete, au fost luate
declaraţii cpt Puiu (în data de 30 septembrie 2003) şi pm Mătrescu
Gigel, responsabilul cu gestiunea ţinutelor (în data de 1 octombrie 2003).
Declaraţiile au fost puse la dispoziţia reprezentanţilor asociaţiei.
Din declaraţia lui Mătrescu Gigel rezulta că nu a fost prezent
la momentul când deţinutul susţine că a fost bătut de
cadre, ci doar anterior acestui moment. Pm Mătrescu a confirmat faptul
că Dan Bejinaru a refuzat să predea ţinuta de instaţă
atunci când acest lucru i-a fost solicitat de către cpt. Puiu şi
a susţinut că după acest moment deţinutul a devenit agresiv,
iar el a părăsit camera (confirmând prezenţa militarilor din
grupa de intervenţie la faţa locului). Cpt. Puiu susţine că
după ce nu a vrut să predea ţinuta, deţinutul s-a dezbrăcat,
refuzând să mai îmbrace ţinuta de peniteciar şi devenind agresiv,
cu tendinţe de autoagresare. Drept urmare a chemat grupa de intervenţie,
care nu ar fi făcut altceva decât să îl imobilizeze, echimozele
fiind rezultatul autoagresării deţinutului.

Din constatările
reprezentanţilor asociaţiei a rezultat că există motive
întemeiate de a bănui că deţinutul Dan Bejinaru a fost bătut
de către cadrele penitenciarului. Este greu de crezut că echimozele
pe care le prezenta deţinutul sunt rezultatul autoagresiunii. Indiferent
dacă ţinuta de instanţă trebuia sau nu predată în
punctul de primire deţinuţi, refuzul lui Dan Bejinaru nu justifică
agresiunea comisă asupra lui de către militarii grupei de intervenţie,
chemaţi la locul incidentului de cpt Puiu (în declaraţia sa ofiţerul
a susţinut că militarii respectivi s-ar fi aflat întâmplător
la locul incidentului).

În consecinţă,
APADOR-CH consideră că se impune o anchetă care să stabilească
cu exactitate persoanele responsabile de agresarea deţinutului, precum
şi, în concret, gradul de vinovăţie a acestora.

APADOR-CH solicită
Parchetul Militar Bucureşti să considere prezentul raport drept
act de sesizare în vederea declanşării cercetării penale împotriva
celor vinovaţi de agresarea deţinutului Dan Bejinaru.

Diana-Olivia Călinescu                                                                     
                Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-09-01 00:00:002003-09-01 00:00:00Raport asupra cazului Dan Bejinaru

Raport cu privire la vizita făcută la Spitalul Penitenciar Colibaşi, jud. Argeş

15/07/2003/în Penitenciare /de Rasista

În data de 15 iulie 2003,
doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Spitalul Penitenciar Colibaşi,
judeţul Argeş.

1.     
Aspecte generale

Spitalul Peniteciar Colibaşi
a fost înfiinţat în februarie 1998, devenind funcţional din vara
aceluiaşi an. Spitalul funcţionează în incinta Penitenciarului
Colibaşi, constituind o unitate distinctă, cu organizare proprie.
Cu toate acestea, spitalul nu dispune de anumite facilităţi proprii
(bucătărie, spălătorie), pentru acestea fiind nevoit să
apeleze la cele ale Peniteciarului Colibaşi. Spitalul derserveşte
14 unităţi penitenciare, la care se adaugă 18 secţii de
poliţie.

Spitalul penitenciar este
organizat în trei secţii, cu profilul TBC, boli cronice şi dermato-venerologie.
Are 350 de paturi aprobate, dintre care funcţionale 250. La data vizitei
reprezentanţilor APADOR-CH, în spital se aflau 221 de bolnavi. 

Unitatea are un total de
131 de angajaţi, dintre care 13 medici şi 47 de asistenţi medicali.
Personalul de toate categoriile este deficitar ca număr. Astfel din 22
de posturi de medici existente în statul de funcţiuni, sunt ocupate numai
13, spitalul având dificultăţi în a găsi medici calificaţi
pentru a acoperi deficitul. În privinţa asistenţilor medicali, cu
toate că cele 48 de poziţii din stat sunt acoperite aproape integral,
în practică ar fi necesar un număr dublu de angajaţi pentru
a acoperi nevoile bolnavilor. De exemplu, secţia TBC, cu un număr
de 125 de paturi instalate, este deservită de 7-8 angajaţi, din
care numai 2 medici, în condiţiile în care în spitalele civile norma
este de un medic la 25 de paturi. Conducerea spitalului a apreciat că
şi în privinţa personalul de pază ar fi necesare aproximativ
40 de posturi în plus, având în vedere şi nevoile crescute impuse de
noile prevederi ale Codului de procedură penală (personalul de pază
necesar escortelor la instanţă). 

În spital, cătuşelor
sunt folosite numai în cazuri excepţionale, pentru bolnavii decompensaţi
psihic şi niciodată disciplinar. În schimb, pentru bolnavii care
necesită internare în spitalul judeţean din Piteşti, imobilizarea
de pat cu cătuşe este menţinută, cu toate că aceştia
sunt păziţi în permanenţă şi de către doi subofiţeri.
Pedepsele disciplinare aplicate de conducerea spitalului penitenciar sunt
în general mustrarea şi avertismentul şi mai rar suspendarea dreptului
la pachet sau la vizite. 

Bolnavii deţinuţi
în spitalul penitenciar au dreptul la două telefoane pe lună, putând
folosi telefonul cu cartelă în zilele de marţi şi de vineri.
Pentru bolnavii fără posibilităţi, conducerea spitalului
pune la dispoziţie cartele “sociale”, în număr de 5-6 pe lună. 

La data vizitei reprezentanţilor
APADOR-CH, în spitalul penitenciar nu existau investiţii în curs. Din
discuţiile cu conducerea spitalului a reieşit că, pe viitor,
investiţiile necesare ar trebui să se concentreze în privinţa
construirii de facilităţi proprii, cele puse la dispoziţie
de către Penitenciarul Colibaşi fiind improprii nevoilor spitalului.
Astfel, ar fi necesară construirea unei săli de mese, a unei bucătării
(blocul alimentar al penitenciarului nefiind în măsură să asigure
un regim diversificat în funcţie de necesităţile bolnavilor),
a unei spălătorii (pentru bolnavii cu nevoi speciale şi bolnavii
de TBC), a unei morgi şi a unui crematoriu. 

2.     
Vizita în spital 

2.1.  Saloanele 

În salonul 114 (boli cronice)
se aflau 4 bolnavi în 5 paturi. Din discuţiile cu deţinuţii
a reieşit că numărul de bolnavi nu a depăşit niciodată
numărul paturilor instalate în salon. Camera era curată, bine aerisită,
dispunând de o baie separată şi de o cămară pentru alimente
cu rafturi de lemn. Baia, cu gresie şi faianţă albe şi
în stare foarte bună, avea o toaletă, o cabină de duş
şi un lavoar, toate în stare de funcţionare. Apa caldă curge
o dată pe săptămână, vinerea după orele 14. Bolnavii
beneficiază de plimbare în fiecare zi a săptămânii, aproximativ
câte o oră pe zi. Primesc ziare zilnic şi au dreptul la telefon
de două ori pe lună. În cameră nu exista televizor sau aparat
de radio, bolnavii neavând posibilităţile materiale de a aduce asemenea
aparate de acasă. Bolnavul Croitoru Ion, care purta barbă de 6 săptămâni
datorită unui deces în familie, s-a plâns că deşi a solicitat
să se bărbierească, nu a putut, deoarece în spital nu există
frizer. 

În salonul 122 (dermato-venerice)
erau 5 bolnavi în 6 paturi. Camera era curată, aerisită, cu plante
de interior. Bolnavii beneficiază de plimbare în fiecare zi a săptămânii,
câte o oră, o oră şi jumătate şi de dreptul la două
telefoane pe lună. Primesc ziare zilnic şi se uită la televizorul
adus de acasă. De asemenea li se asigură cele necesare igienei personale:
bicuri (aparate de bărbierit), săpun, pastă şi periuţe
de dinţi, pastă de ras, hârtie igienică şi fac baie de
2-3 ori de săptămână. În salon exista un bolnav cu scabie,
transferat din Penitenciarul Colibaşi. Bolnavii au dreptul la 3 vizite
pe lună, la care se adaugă cele în caz de evidenţiere. Bolnavii
s-au plâns că la vizite se duc în pijamalele în care stau şi în
saloanele de spital, fiind în pericol să aducă de afară microbi.
Iarna, peste pijama, bolnavii care se duc la vizite poartă halate de
molton, însă acestea nu pot fi folosite şi vara, deaorece sunt foarte
groase. Bolnavii nu s-au plâns de tratamentul medical primit în spital, spunând
că beneficiază de medicamentele necesare. 

În salonul 123 (boli cronice)
se aflau 5 bolnavi în 5 paturi. Bolnavii sunt mulţumiţi de mâncarea
pe care o primesc. Au ziare zilnic, dar nu au televizor sau radio. Citesc
cărţi aduse de acasă. Plimbarea zilnică durează o
oră, o oră şi jumătate, iar duş cu apă caldă
fac în fiecare vineri. 

Doamna doctor Melnicu Liliana,
medic al secţiei de boli cronice, a semnalat faptul că spitalul
nu dispune de facilităţi pentru toate investigaţiile medicale
necesare, de deficitul de asistenţi medicali, pe care l-a apreciat la
25% şi de regimul alimentar neadecvat pentru bolnavii de diabet. În acest
sens, conducerea spitalului a înaintat propunerii pentru adaptarea normelor
de hrană şi igienă prevăzute pentru bolnavii din sistemul
penitenciar la cele din sistemul sanitar civil. 

 

2.2 Compartimentul socio-educativ 

Compartimentul este format
din 2 ofiţeri şi 1 subofiţer. Nu dispune de un subofiţer
tehnic, aceasta fiind o problemă mai ales datorită faptului că
împiedică instalarea în saloanele de spital a unui sistem de difuzoare
de radio. Spitalul a achiziţionat aceste difuzoare, dispune de echipamentul
tehnic necesar, dar sistemul nu poate fi montat şi pus în funcţiune
deoarece nu există nici o persoană care să îl întreţină
din punct de vedere tehnic. 

Lunar este editată
o revistă, realizată de cadre, care cuprinde informaţii privitoare
la educaţia sanitară, pagini de umor şi informaţii de
natură legislativă (prevederile Codului penal şi ale Convenţiei
europene a drepturilor omului). Revista este realizată într-un număr
de exemplare suficient pentru a acoperi întregul efectiv al spitalului penitenciar. 

3.     
Concluzii 

Condiţiile din spitalul
penitenciar sunt în general bune, neexistând nemulţumiri evidente printe
bolnavii internaţi. La aceasta contribuie, pe lângă starea bună
a spaţiilor de deţinere, lipsa aglomeraţiei, durata plimbărilor
zilnice şi lipsa măsurilor disciplinare severe.

APADOR-CH consideră
că introducerea sistemului cartelelor telefonice “sociale” este o măsură
benefică, care nu presupune cheltuieli prea mari şi care asigură
deţinuţilor un exerciţiu eficient al dreptului la corespondenţă. 

Problema cea mai stringentă
pe care APADOR-CH a constat-o în Spitalul Penitenciar Colibaşi este insuficienţa
personalului medical calificat (medici şi asistenţi medicali). În
acest sens, APADOR-CH solicită DGP să susţină conducerea
spitalului în vederea adecvării personalului la necesităţile
bolnavilor (numărul insuficient de asistenţi medicali şi de
medici care să se ocupe de secţia de TBC constituie dificultatea
cea mai reprezentativă cu care se confruntă spitalul). Se impune
ca normele de hrană şi de igienă pentru deţinuţii
bolnavi să fie revăzute şi adecvate mai bine necesităţilor
presupuse de tratarea unor persoane bolnave într-un sistem privativ de libertate.
Asociaţia solicită DGP să susţină spitalul în realizarea
unui bloc alimentar propriu (şi încadrarea unui dietetician) şi
a unei spălătorii.

 

Diana Olivia Călinescu         
                                                            Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-07-15 00:00:002003-07-15 00:00:00Raport cu privire la vizita făcută la Spitalul Penitenciar Colibaşi, jud. Argeş

Raport cu privire la vizita făcută la penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş

15/07/2003/în Penitenciare /de Rasista

 În
data de 15 iulie 2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul
din Colibaşi, judeţul Argeş.

 1.     
Aspecte generale

Unitatea are în continuare
acelaşi profil, fiind destinat deţinerii celor condamnaţi cu
închisoare până la 10 ani, recidivişti şi nerecidivişti.
Spre deosebire de anii precedenţi, când primea deţinuţi şi
din judeţul Teleorman, în prezent penitenciarul deserveşte numai
judeţele Argeş şi Vâlcea (judeţul Teleorman este arondat
acum penitenciarului de la Giurgiu).

La data vizitei în penitenciar
se aflau 1133 de deţinuţi iar numărul paturilor instalate era
de 1198; la o “capacitate legală” de 1037 de locuri (calculată la
6 m.c./deţinut), rezultă un “grad de ocupare” de 110% (reprezentanţii
asociaţiei au recomandat direcţiei penitenciarului ca în calcularea
“gradului de ocupare” să aibă în vedere pe viitor criteriile menţionate
în Raportul pe anul 1999 al Comitetului pentru Prevenirea Torturii, respectiv
cel puţin 4,5 m.p./deţinut în spaţiile de deţinere obişnuite
şi 4 m.p./deţinut în spaţiile destinate executării pedepsei
cu izolarea).

Din totalul de 1133 de deţinuţi
1092 erau bărbaţi şi 41 femei. Din acelaşi total 61 erau
tineri iar 14 minori (minorii sunt ţinuţi în penitenciar până
la soluţionarea tuturor “afacerilor judiciare”, după care sunt transferaţi
la Centrul de reeducare de la Găeşti). Numărul condamnaţilor
definitiv era de 938, al arestaţilor preventiv 97, al celor condamnaţi
în primă instanţă 94 iar al “contravenţionalilor” 4.

Numărul total al cadrelor
de la „operativ” este de 211 (15 ofiţeri şi 196 de subofiţeri),
ceea ce înseamnă că raportul dintre această categorie de personal
şi efectivele de deţinuţi este de aproape 1/6..

Posibilităţile
de a-i scoate pe deţinuţi la muncă sunt destul de reduse. Media
deţinuţilor folosiţi la muncă pe primul semestru al anului
2003 a fost de 69 (în special în construcţii şi agricultură).
Reprezentanţii APADOR-CH au reamintit conducerii unităţii solicitarea
pe care CPT a făcut-o în raportul său pe 1999, anume ca penitenciarele
să facă tot ce este posibil ca deţinuţilor să li
se asigure cât mai multe locuri de muncă iar actuala ofertă redusă
de pe piaţa de muncă să nu fie privită ca o fatalitate.
Conducerea penitenciarului a admis că situaţia actuală este
necorespunzătoare şi că ar exista anumite posibilităţi
de ameliorare a acesteia. O soluţie ar fi aceea ca DGP să fie de
acord ca unitatea să poată folosi deţinuţi la muncă
şi în condiţiile în care veniturile ar fi cu ceva mai mici decât
cele stabilite în prezent, corespunzătoare cel puţin salariului
minim pe economie. Conducerea unităţii a precizat că ar putea
găsi beneficiari care să-i plătească pe deţinuţi
cu circa 14-15.000 de lei oră, ceea ce, dacă DGP ar aproba, ar fi
atât în beneficiul unităţii (veniturile realizate din munca deţinuţilor),
cât şi al deţinuţilor înşişi (care nu ar mai sta
luni şi ani întregi în camere, fără să desfăşoare
nici o acivitate şi ar şi realiza câştiguri în zile deduse
din pedeapsă şi venituri băneşti). Responsabilii penitenciarului
au precizat că ar putea organiza în aşa fel efectivele de cadre
de la „operativ” încât să asigure paza corespunzătoare a detaşamentelor
de muncă. 

Reprezentanţii asociaţiei
au aflat că în unitate s-au semnalat de curând câteva cazuri de scabie,
la tineri şi minori. Explicaţia responsabililor unităţii
a fost că aceste cazuri au apărut din cauză că printre
respectivii deţinuţi „mai sunt şi câte unii care nu vor să
se spele”.

Gospodăria agrozootehnică
are o suprafaţă de 24,5 hectare de teren arabil, şi o fermă
în care cresc 34 de vaci, 820 de porci şi 342 de păsări, care
acoperă întreg necesarul de carne iar ouăle şi brânza în proporţie
de circa 70% din necesarul de asemenea produse. Penitenciarul are o problemă
deosebită în faptul că îi lipsesc fondurile necesare achiziţionării
de furaje pentru animale (pentru orz deficitul este de circa 50%, anticipându-se
că aceeaşi situaţie va fi şi la achiziţionarea, în
toamnă, a porumbului).

Folosirea lanţurilor
este cu totul interzisă. În pedepsirea deţinuţilor pentru abateri
de la ROI, conducerea unităţii se orientează către pedepsele
cele mai uşoare, izolarea fiind o măsură rar folosită,
mai ales pentru cazurile în care deţinuţii comit abateri disciplinare
prin violenţă.

Un fapt pozitiv este că
în ultimii ani instanţele din Piteşti acceptă în proporţie
de peste 90% propunerile de liberare condiţionată pe care le face
conducerea penitenciarului.

Potrivit conducerii unităţii,
au fost luate măsurile necesare pentru ca deţinuţilor să
li se asigure integral dreptul la corespondenţă astfel cum a fost
reglementat, recent, de Guvern. În unitate există 3 posturi telefonice,
deţinuţii putând să dea două telefoane pe lună (şi
oricând apar situaţii deosebite). Un fapt care merită subliniat
este că, în limita a „câteva sute de mii de lei pe lună”, unitatea
asigură deţinuţilor care nu au posibilităţi cartele
gratuite („sociale”).

 

2. Vizita în penitenciar

2.1 Blocul alimentar

Pe lângă hrana pe care
o pregăteşte pentru efectivele proprii, blocul alimentar al penitenciarului
deserveşte şi spitalul penitenciar Colibaşi, unde se află
în jur de 250 deţinuţi bolnavi.

Pentru masa de prânz se
gătise ciorbă de legume şi tocană de cartofi cu carne;
meniul era acelaşi pentru „comun” şi „regim”, cu diferenţa
că la „regim” se folosise sare în cantităţile prescrise de
medici. Meniu comun fusese şi la masa de dimineaţă – marmeladă
şi biscuiţi cu ceai. Pentru seara urma să se gătească
paste făinoase cu carne (la „comun” şi la „regim”, cu deosebirea
că la „regim” nu se putea face, ca la „comun”, substituirea cărnii
prin slănină). Pentru mesele de prânz şi seară fuseseră
scoase de la depozit 59 de kg de carne de porc, 200 de kg de suproduse din
porc şi 19,5
kg de slănină. În felul II de la prânz erau aproape numai slănină
şi subproduse, fapt care este explicat într-o anumită măsură
de cantităţile de astfel de produse folosite la prepararea hranei,
în comparaţie cu cantitea de carne amintită. În orice caz, reprezentanţii
asociaţiei au considerat că într-o asemenea situaţie se impunea
ca cel puţin în meniul afişat şi în documentele financiar contabile
şi ale serviciului medical felul II ar fi trebuit, pentru conformitate
cu realitatea, să figureze ca „tocană de cartofi cu subproduse”,
şi nu ca „tocană de cartofi cu carne”.

În bucătărie era
foarte mult abur şi extrem de cald, explicaţia fiind că în
urmă cu puţin timp motoarele sistemului de ventilaţie se defectaseră
şi erau la reparat (peste „câteva zile” motoarele urmau să fie puse
din nou în funcţiune).

Produsele din depozitul
de alimente aveau inscripţionate termenul de valabilitate (toate se aflau
în termen), mai puţin un lot de circa 400 de kg de biscuţi „Dobrogea”.
Pe timpul vizitei, compartimentul de logistică a obţinut de la furnizorul
biscuiţilor, prin fax, un document care părea să indice că
respectivul lot ar fi fost în termenul de valabilitate. Reprezentanţii
asociaţiei au insistat, însă, că documentele şi inscripţionările
respective ar fi trebuit să se afle, ca şi în cazul celorlalte produse,
la lotul respectiv de biscuiţi.  

2.2 Secţiile de deţinere

În camera 104 erau 28 de
deţinute şi 30 de paturi. Deţinutele s-au declarat mulţumite
de tratamentul din penitenciar, în special de comportamentul cadrelor. Plimbarea
zilnică durează două ore (o oră dimineaţa şi
una seara), de luni până duminică, iar o dată pe săptămână deţinutele
beneficiază de un program în aer liber. În fiecare zi
este apă caldă la duşul din cameră iar lunar se asigură
săpun, vată, pastă de dinţi şi hârtie igienică.
Grupul sanitar dispunea de 3 WC-uri
turceşti, 3 lavoare şi 3 duşuri. Compartimentul
cultural-educativ organizează cu deţinutele programe de educaţie
civică şi medicală. În camera există un televizor, un difuzor iar deţinutele
primesc zilnic ziare. Le este permis să primească de acasă
andrele şi croşete. Ele pot să dea două telefoane pe lună.
De puţin timp, penitenciarul a închiriat trei încăperi (circa 50
m.p.) unei societăţi comerciale (SC
Favorit Sorinex SRL)
pentru punerea în funcţiune a unui atelier de croitorie (salopete şi
huse de maşini), în care urmează să lucreze circa 10 deţinute.
Singura nemulţumire pe care deţinutele au semnalat-o reprezentanţilor
APADOR-CH este legată de faptul că sunt obligate ca la vizite (inclusiv
atunci când sunt vizitate de copii) să meargă îmbrăcate în
hainele de penitenciar.

În curtea de plimbare a
Secţiei a II-a se găseau tinerii de la camera 201 (8 deţinuţi
cazaţi în 8 paturi). Ilie Onică avea pe corp un mare număr
de răni. El avea problema aceasta de vreo două luni, fusese internat
şi în spitalul penitenciar Colibaşi, de unde a fost externat spunându-i-se
că este vindecat (deţinutul aprecia însă că lucrul acesta
nu se întâmplase). Cam acelaşi gen de răni, dar mai superficiale,
prezenta şi deţinutul Claudiu Bârziche; deţinuţii nu ştiau
ce diagnostice le stabiliseră medicii, însă reprezentanţii
asociaţiei au rămas cu impresia că putea fi vorba despre scabie.
Deţinuţii sunt scoşi la plimbare zilnic, de luni până
duminică, o oră dimineaţa şi una după amiază.
Fiecare deţinut poate să dea două telefoane pe lună. Pentru
că sunt arestaţi preventivi, tinerii pot să poarte, inclusiv
pe timpul vizitelor, hainele de acasă. Din păcate, însă, reprezentanţilor
APADOR-CH li s-a spus că în scurt timp deţinuţii vor primi
o ţinută specifică, tip halat, pe care vor avea obligaţia
s-o poarte în permanenţă, inclusiv la vizite. Ei au insistat ca
măcar deţinuţilor necondamnaţi definitiv să li se
dea dreptul (consacrat prin normele europene şi ONU în materie) de a
purta haine civile.

În camera 202 erau cazaţi
34 de arestaţi preventiv, nerecidivişti (48 de paturi). Deţinuţii
au apreciat drept bună, în general, calitatea mâncării. Au existat
mai multe plângeri privind asistenţa medicală. Adrian Coman are,
de circa 5-6 luni o boală de piele de care nu s-a vindecat deşi
a fost internat şi în spitalul penitenciar Colibaşi timp de 2 săptămâni
(după externare, a spus el, a venit nevindecat în unitate şi primeşte
pastile care nu au nici un efect). Lucian Enache are mai multe afecţiuni
– “ulcer, rinichi, tensiune, sinuzită etc” – iar cabinetul medical nu-i
dă medicamente decât pentru trei dintre ele motivând că normele
privind asigurarea cu medicamente nu permit mai mult. Liviu-Constantin Dumitrică
a fost internat în spitalul penitenciar Colibaşi timp de 2 săptămâni
pentru două afecţiuni, ale rinichilor şi fierii. La externare
i s-a prescris un tratament pe care cabinetul medical din penitenciar nu i-l
asigură. Bogdan Marinete a sesizat că pentru o afecţiune psihică
de care suferă este tratat cu un psihotrop puternic (Fluanxol), ceea
ce ar fi contrar, a precizat el, “normelor legale în vigoare” dar şi
faptului că el se află în prezent în cursul anchetei penale şi
că acest tratament îi afectează memoria şi luciditatea. Marinete
a mai făcut şi aprecierea că afecţiunea de care suferă
nu ar putea fi tratată în sistemul penitenciar (reprezentanţii APADOR-CH
i-au recomandat să folosească dreptul pe care îl are de a cere instanţei
de judecată revocarea mandatului de arestare din motive medicale).

Deţinuţii au mai
semnalat faptul că dacă pe timpul nopţii apare o urgenţă
şi singurul asistent medical de serviciu pleacă cu bolnavul din
unitate, de o altă eventuală urgenţă apărută
în acest timp nu mai are cine să se ocupe.

Deţinuţii pot
da telefoane (2 pe lună) şi pot primi şi trimite scrisori fără
nici o restricţie.

Ei au sesizat în schimb
că ar dori ca la biblioteca secţiei să găsească un
număr mai mare de cărţi (în prezent, au spus, nu sunt decât
câteva zeci) şi ca de luni până vineri să li se permită
să se uite la televizor şi după ora 22 (camera 202 este, ca
aproape toate camerele din penitenciar, de “staţionari” iar lipsa permanentă
de activitate îi face să nu poată adormi decât foarte greu, noaptea
târziu). Grupul sanitar avea 4 cabine cu  WC-uri turceşti, 6 chiuvete
cu oglinzi, 3 pisoare (care erau defecte şi curgeau pe jos) şi 4
duşuri (apă caldă există o dată pe săptămână).

Camera 301 avea 48 de paturi
în care erau cazaţi 50 de deţinuţi (“staţionari” selecţionaţi
pentru muncă). Deţinuţii s-au declarat în general mulţumiţi
de condiţiile de detenţie (masă, asistenţă medicală,
comportamentul cadrelor). Ei ies de două ori pe zi la plimbare (o oră
diomineaţa
şi o oră seara), de luni până duminică iar duş fac
o dată pe săptămână (grupul sanitar este identic cu cel
de la camera 202). Telefoane pot să dea de două ori pe lună
şi ori de câte ori apar cazuri deosebite. Problema cea mai mare pe care
o aveau şi deţinuţii de aici este lipsa de activitate şi
faptul că, din această cauză, timpul trece foarte greu iar
lipsa de libertatea este resimţită cât se poate de dureros.

Secţia a IV-a este
organizată într-o clădire nouă, cu dotări moderne, dată
în folosinţă în mai 2003. Sala de mese de la parter, modernă
şi ea, urma să fie dată în folosinţă în scurt timp
(în cazul celei de la etaj se preconiza că va dura ceva mai mult).

Camera 409 era destinată
cazării a 6 minori (8 paturi). Deşi condamnaţi definitiv, minorii
mai aveau totuşi unele afaceri judiciare la instanţele din judeţ.
În cameră exista un televizor, pus la dispoziţie de către penitenciar,
iar deţinuţii primesc zilnic ziare. Plimbarea zilnică (de luni
până duminică) durează 2 ore. Minorii fac duş în fiecare
săptămână, marţea (grupul sanitar avea 1 cabină cu
WC, 2 chiuvete cu oglinzi şi 1 duş). Educatoarea organizează
zilnic cu ei concursuri de table, şah şi tenis de masă, la
clubul secţiei şi la masa de la curtea de plimbare. Au fost cazuri
în care minorii au beneficiat de cartelele telefonice “sociale”, asigurate
gratuit de penitenciar.

În camera 414 erau cazaţi
12 deţinuţi consideraţi periculoşi. Mihăiţă
Cornel Ion, Petre Ghiocel şi Daniel Buzea au sesizat că deşi
în unitate au avut constant un comportament bun, sunt ţinuţi nejustificat
în categoria “periculoşi” (Mihăiţă Cornel Ion era ţinut
aici deşi timp de 6 luni nu a avut nici un raport de incident). Responsabilii
unităţii au admis că este necesară analizarea în curând
a situţiei deţinuţilor “periculoşi”. Locţiitorul
pentru pază al directorului unităţii intenţiona să
propună inclusiv renunţarea la separarea deţinuţilor consideraţi
periculoşi în camere speciale. “O asemenea separare”, a fost de părere
domnul locţiitor, “face din categoria acestor deţinuţi un focar
de indisciplină şi de fapte contrare siguranţei locului de
deţinere”. Cunoscând experienţa din alte penitenciare, reprezentanţii
asociaţei au fost de acord cu punctul de vedere al domnului locţiitor,
sugerând în plus să se dea atenţia cuvenită regulii după
care situaţia fiecărui deţinut din această categorie trebuie
analizată lunar iar în cazul în care se constată că deţinuţii
au un comportament bun să fie scoşi din categoria “periculoşi”.
În opinia reprezentanţilor asociaţiei, faptul că în urmă
cu câţiva ani la Colibaşi au evadat câţiva deţinuţi
nu trebuie să constituie un motiv pentru luarea de măsuri de siguranţă
excesive, care să afecteze drepturile deţinuţilor şi în
cele din urmă să ducă la creşterea tensiunii în rândurile
acestora.

Deţinuţii periculoşi
sunt şi ei scoşi la plimbare de două ori pe zi. Timp de o oră
ei sunt scoşi la “activităţi sportive“, fără cătuşe,
iar o jumătate de oră “la plimbare”, cu cătuşe. Chiar
dacă există un ordin al DGP în acest sens, reprezentanţii APADOR-CH
au apreciat că încătuşarea, la plimbare, a deţinuţilor
din această categorie este excesivă şi de natură să
producă nemulţumiri şi tensiuni printre deţinuţi,
cei mai mulţi dintre ei condamnaţi la pedepse mici, pentru fapte
de o gravitate redusă. Daniel Buzea, un deţinut căruia la secţia
de poliţie i se făcuse un raport care îl caracteriza drept “recalcitrant”
era indignat de tratamentul pe care era obligat să-l suporte – “nedrept”,
l-a caracterizat el având în vedere comportamentul bun pe care l-a avut atât
la poliţie cât şi în penitenciar (unde venise de două săptămâni).

La “regim restrictiv” se
afla deţinutul Vicenţiu Daniel Şelaru. Pentru că tăiase
cu cuţitul un deţinut el a primit 10 luni de “regim restrictiv”,
din care executase 6 luni (după primele 3 luni situaţia sa a fost
analizată şi s-a decis menţinerea acestei măsuri). Deţinutul
s-a plâns că pe timp de zi îi este interzis să doarmă (responsabilii
unităţii au precizat că există în acest sens un ordin
al DGP). Reprezentanţii APADOR-CH au apreciat din nou că măsura
“regimului restrictiv” este excesiv de dură şi de restrictivă.
Ei au invocat în acest sens inclusiv aprecierile pe care CPT le-a făcut
în Raportul său pe 1999 privind România. Documentul respectiv critică
faptul că această măsură este o pedeapsă disciplinară
(ea ar putea fi acceptată ca măsură necesară ordinii şi
siguranţei locurilor de deţinere). De asemenea este considerată
ca excesiv de mare durata pentru care poate fi luată această măsură
(până la 1 an). Criticat este şi faptul că în cadrul acestei
măsuri se poate suprima dreptul la vizite, precum şi că împotriva
acestei măsuri nu există cale de atac (responsabilii unităţii
au precizat, fără a indica reglementarea legală respectivă,
că deţinuţii ar putea contesta, totuşi, această măsură
la nivelul directorului general al DGP şi, ulterior, la cel al procurorului).                 

Potrivit personalului cu
care au stat de vorbă reprezentanţii APADOR-CH, starea psihică
a deţinutului Şelaru s-a degradat sensibil în ultimele şase
luni. Reprezentanţii asociaţiei au solicitat responsabililor penitenciarului
ca serviciul medical să dea atenţia necesară stării de
sănătate a acestui deţinut.

2.3 Compartimentul cultural-educativ

Personalul compartimentului
este format din 13 persoane – 10 ofiţeri şi 3 subofiţeri (între
ofiţeri sunt 1 psiholog, 1 asistent social, 2 sociologi, 1 preot, un
inginer şi 4 jurişti). Compartimentul acordă, între altele,
o atenţie specială deţinuţilor minori şi celor cu
un grad sporit de dificultate. Unul dintre educatori se ocupă numai de
minori şi tineri. Psihologul organizează un program special (intitulat
„Zodia schimbării”) destinat modificării atitudinii deţinuţilor
faţă de infracţiune. În unitate fuseseră organizate recent,
de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, spectacole cu
deţinuţii. Compartimentul derulează, împreună cu GRADO,
un program destinat diminuării agresivităţii deţinuţilor
(la data vizitei la acest program participau 18 deţinuţi). Reprezentanţi
ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare vin în fiecare sâmbătă
în unitate şi ţin cu deţinuţii şedinţe de educaţie
civică, religioasă şi sanitară. Cu serviciul de probaţiune
de pe lângă Tribunalul Argeş se convenise un protocol vizând punerea
la punct a unui centru de resocializare a deţinuţilor puşi
în libertate. Centrul ar urma să asigure mai ales intermedierea dintre
penitenciar şi alte instituţii în scopul identificării de soluţii
pentru resocializarea deţinuţilor liberaţi cu cele mai slabe
şanse în acest sens. Un obiectiv destul de asemănător este
avut în vedere şi în cadrul unui program pe care penitenciarul îl desfăşoară
împreună cu Agenţia judeţeană de ocupare a forţei
de muncă (15 deţinuţi sunt luaţi în evidenţă
pentru a fi găsite soluţii de încadrare în muncă după
ce vor fi eliberaţi).
Programul se intitulează “Pentru o viaţă mai
bună” şi a fost finanţat de Centrul pentru Resurse Juridice.

Nu sunt organizate activităţi
culturale şi educative în colaborare cu instituţii de profil din
Piteşti. Reprezentanţii APADOR-CH au apreciat că penitenciarul
are premisele necesare pentru aşa ceva („profilul” efectivelor de deţinuţi,
condamnaţi cu închisoare la pedepse în general mici, numărul relativ
suficient de educatori etc). Este necesar ca şi la Colibaşi, mai
ales în cadrul compartimentului cultural-educativ să se dea o mai mare
atenţie „terapiei ocupaţionale” a deţinuţilor, faptul
acesta fiind, între altele, şi o cerinţă constantă a CPT.

2.4 Serviciul medical

Personalul medical este
format din 4 medici de medicină generală, 1 medic stomatolog şi
12 asistenţi medicali (10 de medicină generală, 1 de igienă
şi 1 de farmacie). Unul dintre medici, medicul şef, se ocupă
exclusiv de cadre iar ceilalţi 3 „generalişti” şi stomatologul
exclusiv de deţinuţi. Programul medicilor este, în două ture,
de la 7.30 la 19.00. Patru dintre asistenţii medicali asigură ture
permanente. Media deţinuţilor văzuţi zilnic de un medic
(consultaţii plus tratament) este în jur de 70-80. Afecţiunile psihice,
cele cardio-vasculare şi TBC-ul sunt cele mai frecvente. La momentul
vizitei, erau în jur de 10 cazuri de scabie (la tineri, mai ales), medicii
prezenţi apreciind că faptul acesta nu constituie o problemă
deosebită. Reprezentanţii asociaţiei au considerat că,
dimpotrivă, această situaţie este una cât se poate de serioasă
şi că se cere tratată cu maximă atenţie de către
serviciul medical. Optimismul medicilor nu a fost împărtăşit
nici cu privire la şansele foarte mici ca numărul cazurilor de scabie
să crească. În plus, explicaţia că scabia a apărut
din cauză că unii deţinuţi „nu vor să se spele” nu
poate fi acceptată întrucât în asemenea cazuri – în care deţinuţii
ar refuza să respecte regulile de igienă individuală şi
colectivă, punând astfel în pericol nu doar propria sănătate
ci şi pe aceea a colegilor lor – administraţia penitenciarului şi
mai ales serviciul medical au obligaţia să intervină cu fermitate.

Şi în penitenciarul
Colibaşi, medicii au fost de părere că examenul VDRL ar trebui
făcut încă de la arestarea persoanelor, la Poliţie. În acest
sens au fost aduse şi aici argumente ţinând de nevoia depistării
cât mai timpurii a bolii (lues) şi de tratarea ei într-un timp cât mai
scurt şi cu costuri cât mai mici.

În relaţiile cu medicii
din Spitalul judeţean Argeş mai apar unele probleme ţinând
mai ales de prejudecăţile faţă de deţinuţi,
inclusiv ale personalului medical, ceea ce uneori duce la o mai scăzută
solicitudine faţă de ei şi de problemele pe care le au. Pentru o mai bună colaborare
cu spitalul judeţean, există un proiect ca la acest spital să
se înfiinţeze o cameră
specială pentru aşteptare, dotată cu grup sanitar, gratii şi
pază. Încătuşarea deţinuţilor internaţi
în spitalele „civile” este şi aici regula. Reprezentanţii asociaţiei
au repetat că o asemenea măsură este excesivă (fiecare
deţinut bolnav este în permanenţă escortat de doi subofiţeri),
degradantă şi foarte inconfortabilă fizic şi psihic pentru
deţinuţii bolnavi.

2.5 Sectorul pentru vizite

Sunt asigurate condiţii
satisfăcătoare pentru ca deţinuţii să primească
vizite. În spaţiile destinate acestui scop pot fi primite simultan 12
vizite (2 la cabină, 4 obişnuite şi 6 la masă). Spaţiul
pentru primirea pachetelor permite deţinuţilor să vadă
conţinutul pachetelor pe timpul cât subofiţerul le preia de la vizitatorii
deţinuţilor. Telefonul public (unul din cele 3 telefoane) este instalat
într-una din camerele de vizită şi nu este prevăzut cu cabină,
fapt care permite subofiţerului însoţitor să audă ce vorbesc
deţinuţii.

 

3. Concluzii

În comparaţie cu vizitele
precedente (din 1997 şi 1998), condiţiile din penitenciar sunt mai
bune.

Faptul că penitenciarul
nu este excesiv de aglomerat, preocuparea personalului faţă de problemele
deţinuţilor şi condiţiile lor de viaţă, precum
şi durata plimbării
zilnice (în toate zilele din săptămână, în jur de 2 ore pe
zi) fac ca deţinuţii să fie în general mulţumiţi
de condiţiile şi tratamentul din penitenciar.

APADOR-CH consideră
că intenţiile anunţate de responsabilii compartimentului de
pază şi tratament de a reanaliza situaţia deţinuţilor
consideraţi periculoşi constituie o premisă în plus pentru
reducerea numărului de nemulţumiri în rândul deţinuţilor.
Asociaţia recomandă conducerii DGP să susţină măsurile
pe care le va propune în acest sens conducerea penitenciarului.

Asigurarea cartelelor telefonice
„sociale”, pe care reprezentanţii asociaţiei au întâlnit-o pentru
prima oară într-un penitenciar, este de asemenea de notat, ca un pas
necesar în asigurarea dreptului la corespondenţă al deţinuţilor
şi în facilitarea legăturii lor cu familiile şi societatea.

Este necesar ca nemulţumirile
deţinuţilor faţă asistenţa medicală să
primească atenţia cuvenită din partea personalului medical.
În acest sens se impune clarificarea celor sesizate de deţinuţii
din camerele 201 şi 202, precum şi tratarea într-un timp cât mai
scurt posibil a cazurilor de scabie şi prevenirea înmulţirii lor.
Este de asemenea necesară urmărirea continuă a evoluţiei
afecţiunii psihice a deţinutului Vicenţiu Daniel Şelaru
de la regim restrictiv şi tratarea adecvată a acesteia. Deţinutul
Bogdan Marinete trebuie ţinut în atenţia serviciului medical şi
a conducerii penitenciarului atât pentru a primi tratamentul medical adecvat
cât şi pentru a-i fi respectat dreptul la un proces corect şi, dacă
este cazul, la revocarea mandatului de arestare din motive medicale.

Asociaţia consideră
justificate solicitările deţinuţilor de a li se permite să
meargă la vizite în hainele de acasă (în cazul arestaţilor
preventiv lucrul acesta este obligatoriu potrivit Normelor europene în materie),
de asemenea şi cu privire la prelungirea programului de televizor după
ora 22 şi recomandă conducerii penitenciarului analizarea cu solicitudine
a acestor cereri.

 

APADOR-CH solicită
DGP:

–        
reanalizarea reglemetărilor cu privire la măsura „regimului restricitiv”,
pe care, asemeni CPT, le consideră, prin cele mai multe dintre restricţiile
pe care le instituie, excesive şi la limita tratamentului inuman şi
degradant; 

–        
acordarea sprijinului necesar pentru ca unitatea să poată aproviziona
furajele de care are nevoie pentru iarnă;

–         
aprobarea solicitării penitenciarului de a putea folosi deţinuţi
la muncă şi în condiţiile în care unii beneficiari nu pot asigura
plăţi la nivelul salariului minim pe economie.

 

Diana Călinescu         
                                                                        Valerian
Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-07-15 00:00:002003-07-15 00:00:00Raport cu privire la vizita făcută la penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş

Raport asupra vizitei în penitenciarul Bacău

22/05/2003/în Penitenciare /de Rasista

În ziua de 22 mai 2003,
doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul din Bacău.

 1.     
Aspecte generale

 Unitatea
“deserveşte” judeţele Bacău şi Neamţ şi este
profilat pe pedepse de până la 10 ani închisoare, deţinuţi
nerecidivişti.

 La
data vizitei, în unitate se aflau 1604 deţinuţi, între care 68 de
femei, 33 de minori şi 187 de tineri. Condamnaţii definitiv erau
în număr de 1146, “preventivii” – 168, condamnaţii în primă
instanţă – 269, iar contravenienţii – 21. Din cei 305 deţinuţi
scoşi la muncă, 183 munceau în exterior iar 122 “în folosul locului
de deţinere”. Având în vedere inclusiv concluziile Raportului CPT pe
anul 1999, reprezentanţii APADOR-CH au recomandat să se facă
tot posibilul pentru a se găsi de lucru unui număr mai mare de deţinuţi.
Numărul cadrelor din sectorul operativ era de 178.

 La
data vizitei erau instalate 1031 de paturi. Suprafaţa totală a spaţiilor
de cazare este de 1868 mp, ceea ce la un număr total de 1604 deţinuţi
şi o suprafaţă legală de deţinere de 4,5 mp/deţinut
(conform Raportului CPT pe anul 1999), înseamnă că penitenciarul
are un grad de ocupare de 400%. Situaţia de la penitenciarul Bacău
continuă să fie cea mai gravă din întregul sistem penitenciar
din România. Supraaglomerarea s-a accentuat în ultimul timp încă şi
mai tare întrucât în urma lucrărilor de modernizare a camerelor capacitatea
normată a scăzut cu circa 200 de locuri.

 APADOR-CH
consideră că situaţia amintită trebuie rezolvată
de urgenţă. Pe timpul vizitei în unele din camerele cele mai aglomerate
reprezentanţii asociaţiei au constatat că în spaţiile
respective traiul deţinuţilor este infernal. Aerul era încins şi
practic irespirabil iar deţinuţii plin de traspiraţie, livizi
şi cu ochii înroşiţi. Tratamentul suportat de ei este inuman
în sensul cel mai deplin al noţiunii. Faptul este cu atât mai regretabil
cu cât soluţii există, şi încă fără costuri
prea mari, asupra unora dintre ele APADOR-CH insistând şi cu alte ocazii.
Faţă în faţă cu penitenciarul, de exemplu, se află
o clădire (P+3), aparţinând MApN, care a fost folosită la cazarea
militarilor şi care în prezent este practic nefolosită. Pe latura
de nord a penitenciarului, se află o cazarmă (circa 12 ha şi
multe clădiri) în care înainte de restructurarea armatei erau cazaţi
circa 3.000 de militari (în prezent, în unitate mai sunt în jur de 50 de militari).
Pentru reprezentanţii asociaţiei a fost clar că un demers făcut
de Ministerul Justiţiei la nivelul Ministerului Apărării şi/sau
al Guvernului ar putea să rezolve cât se poate de simplu problema atât
de gravă a lipse de spaţiu cu care se confruntă penitenciarul
Bacău. O soluţie pe care APADOR-CH o aduce din nou în atenţia
conducerii DGP şi a Ministerului Justiţiei este aceea a cedării
de către MApN a unor spaţii şi clădiri din municipiul
Roman, în care a funcţionat şcoala de şoferi şi mecanici
conductori. În aceste condiţii DGP şi Ministerul Justiţiei
ar putea să ia în calcul înfiinţarea unui penitenciar pentru judeţul
Neamţ (lucrul acesta s-ar impune şi pe considerentul că circa
jumătate din cei 1604 de deţinuţi din penitenciarul Bacău
sunt din judeţul Neamţ).

 Penitenciarul
nu are probleme deosebite în ce priveşte relaţiile dintre cadre
şi deţinuţi. În cazul pedepselor disciplinare, comisia de disciplină
îi audiază “de regulă” pe toţi deţinuţii faţă
de care au fost pornite procedurile disciplinare. Reprezentanţii asociaţiei
au insistat ca audiere acestor deţinuţi să se facă în
absolut toate cazurile, indiferent de gravitatea pedepsei preconizată
a se aplica. Argumentele au în vedere atât dreptul deţinuţilor de
a se putea apăra eficient cu privire la învinuirile care li se aduc cât
şi faptul că pedepsele disciplinare, indiferent de gravitatea lor
contează toate, într-o măsură sau alta, atunci când se analizează
cererile de liberare condiţionată ale deţinuţilor. Deţinuţii
consideraţi “periculoşi”, în jur de 40 de toţi, sunt ţinuţi
la un loc cu ceilalţi deţinuţi. iar singura deosebire de “tratament”
este că pe timpul deplasărilor la instanţe, al transferurilor
etc sunt supravegheaţi mai atent decât colegii lor. La data vizitei,
nu existau deţinuţi pedepsiţi cu regim restrictiv sau izolare
iar lanţurile nu se folosesc împotriva deţinuţilor.

 Reprezentanţii
APADOR-CH au apreciat faptul că în unitate nu se practică recompensarea
deţinuţilor “care contribuie cu informaţii la menţinerea
ordinii şi siguranţei locului de detenţie”.

 Deşi
cu mare greutate, din cauza supraaglomerării, penitenciarul reuşeşte
să asigure separaţiunea deţinuţilor pe categorii. În schimb,
supraaglomerarea face ca unitatea să nu poată asigura, în general,
un timp de plimbare mai mare de 30 – 45 de minute zilnic.

 În
unitate se afla, de circa 2 luni, şi un deţinut pe viaţă,
care avusese afaceri judiciare la instanţe din judeţul Neamţ.
El era cazat într-o cameră separată, la plimbare era scos singur
iar compartimentul cultural – educativ avea cu el activităţi specifice.

 

2.     
Vizita în penitenciar

 2.1 
Blocul alimentar

 Masa
de dimineaţă constase din telemea, biscuiţi şi ceai (minorii
primiseră în plus şi margarină), la prânz se servea, la comun,
ciorbă de zarzavat şi varză cu carne şi slănină,
iar “regimul” avea ca fel doi tocană de cartofi cu carne, respectiv pilaf
cu carne. Pentru seara urma să se gătească, pentru toţi
deţinuţii, tocană de cartofi cu carne.

 Pentru
mesele de prânz şi seara se scoseseră de la depozit 47,8 kg de carne
de porc, 187 kg de carne de vită, 65 kg de subproduse de vită şi
63 de kg de slănină. “Carnea şi slănina” din felul doi
de la comun era mai mult slănină, mai ales prin compararea cantităţilor
de carne şi slănină înscrise în documentele contabile, iar
carnea de la regim avea destul de multă coastă, părând a fi
mai mult subproduse decât carne.   

 Blocul
alimentar era bine întreţinut şi avea dotările necesare unei
bune funcţionări. Produsele din magazia de alimente verificate se
aflau în termenul de vlabilitate (griş – septembrie 2003, paste făinoase
– aprilie 2004, orez – decembrie 2003, respectiv februarie şi martie
2005, zahăr – decembrie 2003). 

2.2  Secţiile
de deţinere

 În
camera 55 erau 10 deţinute şi 10 paturi. La vizite, deţinutele
merg în haine de penitenciar, unele dintre ele, mai ales cele vizitate de
copii plângându-se că faptul acesta le deranjează foarte tare. Secţia
de femei are curte de plimbare separată, iar plimbarea durează zilnic
circa o oră, o oră şi jumătate. Activităţi la
club sunt în fiecare luni şi  înseamnă mai ales educaţie religioasă,
sanitară şi reeducare şi pregătire pentru reintegrare
socială. În cameră exista televizor, zilnic asigurându-se şi
ziare. Deţinutele au voie să ţină asupra lor andrele,
croşete etc, care le sunt utile, putând să lucreze şi să
acopere timpul în care nu au alte activităţi. Baie pot să facă
de mai multe ori pe săptămână, atât la duşul din cameră
cât şi la baia secţiei.

 În
camera 53, 30 de deţinute erau cazate în 18 paturi. În cameră era
foarte cald iar aerul destul de greu respirabil. Deţinutele s-au plâns
că uşa le este lăsată deschisă numai în două
din turele zilnice, când găsesc înţelegere la cadrele secţiei.
Au existat cazuri în care au avut păduchi, însă serviciul medical
a intervenit şi problema s-a rezolvat de fiecare dată în scurt timp.
Deţinutele erau nemulţumite că nu au posibilitatea să
iasă la muncă dar şi că pe timp foarte călduros nu
li se permite să iasă la plimbare îmbrăcate mai lejer, mai
ales că plimbarea o fac în curtea, separată, a secţiei. O altă
dorinţă ţinea de posibilitatea de a primi de acasă aparate
de radio şi casetofoane. Reprezentanţii APADOR-CH au fost, ca şi
altă dată, de părere că interdicţiile ţinând
de “consumul de curent” şi de faptul că deţinuţii s-ar
“bruia” între ei sunt lipsite de temei. Deţinutele s-au declarat mulţumite
de calitatea mâncării şi asistenţei medicale. La solicitarea
unora dintre deţinute, reprezentanţii unităţii au promis
să analizeze posibilitatea folosirii hainelor de acasă pe timpul
vizitelor, mai ales în cazul celor care se întâlnesc cu copiii lor. Şi
aici existau andrele şi croşete. Grupul sanitar consta dintr-o încăpere
separată, cu gresie şi faianţă, având 2 chiuvete cu oglindă,
duş cu cădiţă şi 2 cabine cu WC-uri turceşti
(exista şi un ventilator, în stare de funcţiune). Grupurile sanitare
sunt practic identice în toate camerele de detenţie din penitenciar.
Spre deosebire de cea de la această cameră, cele din camerele cu
mai multe locuri au în plus o chiuvetă şi o cabină de WC. Baie
pot face vinerea, “dar şi în alte zile, când este nevoie”. La momentul
vizitei apa nu curgea întrucât se lucra la remedierea unei defecţiuni
la reţea.       

 În
camera 42, pentru deţinuţi cu pedepse mai mari de 10 ani, erau 27
de deţinuţi în 10 paturi. În cameră exista un televizor, iar
plimbarea zilnică durează o jumătate de oră, în fiecare
zi de luni până sâmbătă, duminica fiind zi de baie. Pentru
igiena personală primesc bic-uri (lamele fiind interzise) şi săpun.
Deţinuţii s-au plâns că nu participă la activităţi
cultural-educative decât foarte rar, “poate o dată într-un an”. O problemă
deosebită pe care deţinuţii au prezentat-o reprezentanţilor
APADOR-CH a fost cea a boxelor de la instanţele de judecată din
Bacău şi Piatra Neamţ. Camerele respective nu sunt dotate cu
toalete, nu au apă şi aerisire şi sunt foarte mici, deşi
un număr foarte mare de deţinuţi sunt ţinuţi aici
câte o zi întreagă. Deţinuţii au dat drept exemplu boxa Judecătoriei/Tribunalului
Piatra Neamţ, care are aproximativ 15 m2 şi în care sunt
ţinuţi 50-60 de deţinuţi de dimineaţă şi
până când ultimul dintre ei este prezentat instanţei (aprox. de
la 7 la 17). Deţinutul Crăciun suferea de psoriazis pe sistem nervos,
având râni infectate pe toată suprafaţa capului. Deţinutul
Stroia Constantin s-a plâns că în mod nejustificat îi apare în fişă
menţiunea că s-a sustras urmăririi penale. Deşi această
menţiune nu avea drept rezultat nici o diferenţă de tratament
în Penitenciarul Bacău, el se temea că în cazul unui trasfer va
fi supus unui regim restrictiv de detenţie.

 În
camera 36 – minori, 13 deţinuţi erau cazaţi în 12 paturi. Plimbarea
zilinică durează o oră şi jumătate până la două
ore, în fiecare zi, inclusiv în zilele de baie (pentru a evita îmbolnăvirile,
plimbarea are loc dimineaţa, iar baia după-amiaza). Pentru igiena
personală, primesc apă caldă la cameră de 2-3 ori pe săptămână,
la care se adaugă baia săptămânală la baia comună.
Minorii participă la activităţi cultural-educative în fiecare
luni, miercuri şi joi, 8 dintre ei urmând şi cursuri de alfabetizare.
Deţinuţii primesc ziare, însă în momentul vizitei reprezentanţilor
APADOR-CH televizorul din cameră era stricat de o săptămână,
urmând să fie reparat de către personalul penitenciarului. La vizite,
minorii se duc îmbăcaţi în haine de penitenciar sau, cei care au,
în uniforma de şcoală. Au dreptul la un telefon pe lună, pentru
aceasta fiind necesară o cerere aprobată de comandant.

 La
camera 37 (minori) erau 12 minori în 10 paturi. Dintre aceştia, 4 urmează
cursurile de alfabetizare, iar 8 cursurile claselor I-IV. În fiecare miercuri
participă la activităţi educative organizate de Asociaţia
“Speranţa” din Bârlad, iar în fiecare marţi sunt vizitaţi de
psiholog, care îî spune evaluărilor. În cameră nu exista un televizor,
cel pe care îl avuseseră fiind stricat de aproximativ o lună. La
momentul vizitei reprezentanţilor APADOR-CH, la baia din cameră
nu curgea apa, datorită unor lucrări de reparaţii.

 La
camera 8 (recidivişti), într-un spaţiu de aproximativ 60 m2,
erau instalate 30 de paturi, în care erau cazaţi 78 de deţinuţi.
În aceste condiţii, aerul din camera era irespirabil, geamul deschis
şi sistemul de ventilaţie instalat în baie fiind insuficente pentru
o aerisire corespunzătoare. Deţinuţii s-au plâns că uşa
este lăsată deschisă numai între orele 8-10, 14-16 şi
în timpul servirii mesei de prânz, total insuficient pentru a se aerisi corespunzător.
Ca şi în alte camere supra-aglomerate, deţinuţii fumează
doar în baie, pentru a nu-şi îngreuna situaţia. Plimbarea zilnică
durează şi în acest caz o jumătate de oră. De asemenea,
deţinuţii s-au plâns că în baia din cameră nu există
decât 3 chiuvete şi 2 WC-uri, iar apa curge în fiecare zi după programul
5-7, 12-13 şi 19-21, ceea ce face ca accesul la aceste facilităţi
să fie necorespunzător, ţinând cont de numărul mare de
deţinuţi. În privinţa igienei personale, deţinuţii
s-au plâns că nu primesc pastă de dinţi, periuţe şi
hârtie igienică. O altă problemă ridicată de deţinuţi
a fost faptul că în multe cazuri nu li se aprobă telefonul lunar,
deaorece în penitenciar nu se află decât 2 telefoane cu cartelă.
Deţinuţii nu participă la activităţi cultural-educative
decât foarte rar. Deţinutul Ungureanu Vasile Remus avea o rană infectată
la picor, pentru care cerea să fie dus la cabinet de o săptămână,
ceea ce nu se întâmplase. Reprezentanţii APADOR-CH au discutat cu deţinutul
Călin Constantin, care a susţinut că în data de 18 martie 2003
a fost bătut de deţinuţii din camera 9 (Dumitru Constantin
– tatăl, Dumitru Constantin –fiu, Manea Sorin şi încă două
persoane), aceştia fiind instigaţi de două cadre din penitenciar.
În urma acestui incident i-ar fi fost furate de către deţinuţi
şi bunurile personale. Împotriva deţinuţilor, Călin a
făcut plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău în
28 sau 29 martie şi a revenit cu o nouă cerere în 7 sau 8 aprilie
2003. În jurul datei de 18 aprilie, deţinutul s-a plâns şi Parchetului
Militar Bacău, împotriva celor două cadre. Deţinutul nu a primit
nici un răspuns, având suspiciuni că aceste plângeri nu au fost
expediate din penitenciar.

 2.3
Cabinetul medical

 Personalul
medical este compus din 3 medici (2 internişti şi 1 generalist)
şi 6 asistenţi medicali. Programul zilnic al medicilor este între
ora 7 şi 15, doi dintre ei, şi 13 – 21 celălalt. Asistenţii
medicali fac de serviciu, prin rotaţie, 24 de ore din 24. Zilnic, un
medic vede în medie 30 – 40 de deţinuţi. De aproape un an, în urma
unei dispoziţii a CASAOPSNAJ, medicul generalist, care este şi medic
de familie, se ocupă exclusiv de personal (cu excepţia cazurilor
când este neapărat nevoie să suplinească sau să ajute
medicii care se ocupă de deţinuţi). Numărul şi gravitatea
cazurilor de autoagresiune în rândurile deţinuţilor au scăzut
în ultimul timp în mod semnificativ. Colaborarea cu spitalul judeţean
şi cel de TBC din Bacău este constant bună. Reprezentanţii
APADOR-CH au constatat însă că se continuă practica încătuşării
deţinuţilor internaţi în spitalele civile. Ei au amintit încă
o dată criticile severe şi repetate pe care CPT le-a făcut
sub acest aspect. Măsura încătuşării deţinuţilor
bolnavi este inacceptabilă atât în sine (fiind luată împotriva unor
persoane de cele mai multe ori destul de bolnave, care din cauza stării
lor necesită internarea într-un spital civil) cât şi având în vedere
faptul că deţinuţii respectivi sunt escortaţi în permanenţă
de doi subofiţeri. Cabinetul medical nu are, în general probleme cu asigurare
tehnică şi materială. Singura problemă, pe care APADOR-CH
o aduce din nou în atenţie, este aceea a punerii în funcţiune a
laboratorului de tehnică dentară. În acest scop se impune ajutorul
DGP pentru deblocarea postului de tehnician dentar şi dotare tehnică
a respectivului laborator. Uneori mai apar probleme cu aprovizionarea cu medicamente
din cauză că se înregistreză întârzieri la decontare din partea
CASAOPSNAJ. Cam de un an, un an şi jumătate, serviciul medical are
dificultăţi din cauza unui ordin al Ministerului Sănătăţii
care stabileşte un plafon maxim de 5.000 de lei pentru o consultaţie,
ceea ce, spun medicii, este cu totul insuficient, mai ales în situaţia
unei populaţii mai tarată cum este cea din sistemul penitenciar
şi a unor condiţii evident mai grele în cadrul acestui sistem.

 Camerele
destinate infirmeriei erau în număr de patru, din care una rezervată
carantinei celor cu TBC activ (12 de deţinuţi), una pentru TBC stabilizat
(30 de deţinuţi), iar celelalte două pentru restul deţinuţilor
cu probleme de sănătate. În camera 2, infirmerie, erau 23 de deţinuţi
în 14 paturi. În cameră exista un televizor şi deţinuţii
au spus că au dreptul să deţină aparate de radio, dacă
acestea sunt cu baterii. De asemenea, primesc zilnic ziare centrale şi
locale, iar la plimare sunt scoşi zilnic cât o jumătate de oră.
Deţinuţii au spus reprezentanţilor APADOR-CH că în general
primesc medicaţia corespunzătoare, iar în cazul în care aceasta
nu este disponibilă, pot primi medicamentele necesare şi vitamine
de la familie, pe baza prescripţiei medicilor penitenciarului.

 2.4
Compartimentul cultural-educativ

 Personalul
compartimentului este format din 3 ofiţeri (doi jurişti şi
un psiholog), un salariat civil şi un subofiţer tehnic. Biroul colaborează
cu trei ONG-uri: Serviciul Umanitar pentru Penitenciare “Speranţa”, care
desfăşoară activităţi cu caracter religios şi
moral-etic cu minorii, Misiunea Penticostală şi Asociaţia de
caritate, misiune şi ajutor Betania, cu ajutorul financiar al căreia
au fost achiziţionate, în anul 2001, dotările pentru cursurile de
tâmplărie şi de patiserie-cofetărie. Biroul colaborează
şi cu Serviciul de reinserţie de pe lăngâ Tribunalul Bacău,
pentru evaluări săptămânale ale celor care urmează să
fie liberaţi, precum şi la cererea instanţelor de judecată.

 Psihologul
din cadrul Biroului desfăşoară cu deţinuţii programe
de psihoterapie, consiliere psihologică şi de informare. La intrarea
în penitenciar, deţinuţii sunt testaţi şi li se întocmeşte
o fişă psihologică. Testarea psiholigă mai are loc şi
pentru deţinuţii care urmează să fie scoşi la muncă
sau să intre în Comisia de liberare condiţionată. De asemenea,
pentru cei care urmează să se libereze, se efectuează o lună
de pregătire psihologică înainte de aceasta. Un număr de 9
tineri sunt cuprinşi într-un program de diminuare şi control al
agresivităţii, iar cei 30 de deţinuţi periculoşi
sunt cuprinşi într-un alt program special. Minorii sunt incluşi
în programul VAD, primind sprijin pentru integrare şi rezolvarea problemenlor
cu familia. Cele două camere de minori participă alternativ, câte
3 luni fiecare.

 3.
Concluzii

 APADOR-CH
apreciază că, în general, cu excepţia mai ales a supraaglomerării
dramatice, condiţiile de detenţie din penitenciar sunt acceptabile;
deţinuţii sunt în general mulţumiţi de felul în care sunt
amenajate şi dotate spaţiile de cazare, de calitatea mâncării
şi, cu câteva excepţii, şi de cea a asistenţei medicale;
deşi în rândurile deţinuţilor nu există o stare tensionată,
reprezentanţii asociaţiei au apreciat că se impune o comunicare
mai bună între conducerea unităţii şi deţinuţii
care au şi vor să raporteze diferite probleme;

–        
cu excepţia faptului că faţă de vizita precedentă
de data aceasta cantitatea de carne din mâncarea deţinuţilor a fost
mai mică – raportată, evident, şi la cantităţile
înscrise în evidenţa contabilă – serviciul logistic reuşeşte
să acopere în bună măsură obligaţiile pe care le
are; având în vedere inclusiv concluziile Raportului CPT din 1999, făcut
public de curând, asociaţia consideră că penitenciarul trebuie
să dea o atenţie permanentă calităţii hranei deţinuţilor;

–        
în problema supraaglomerării grave a penitenciarului, asociaţia
consideră că intervenţia de urgenţă a conducerii
DGP şi Ministerului Justiţiei este absolut necesară;
lucrul
acesta se impune cu atât mai mult cu cât soluţii la aceastăproblemă
se pot găsi cu eforturi – de toate genurile – minime (cele câteva variante
menţionate la punctul 1 al Raportului, reiterate de APADOR-CH şi
cu alte ocazii, sunt concludente în acest sens);

–        
în vederea ameliorării asistenţei medicale, asociaţia consideră
că este necesar ca DGP să facă demersurile care se cer pentru
creşterea plafonului maxim de 5.000 de lei pentru o consultaţie
la deţinuţi şi pentru ca la nivelul CASAOPSNAJ decontările
către furnizorii de medicamente să se facă cu mai multă
operativitate; este de asemenea nevoie de asigurarea fondurilor necesare punerii
în funcţiune a cabinetului de tehnică dentară;

–        
sprijinul DGP se impune şi în vederea suplimentării numărului
de posturi de la compartimentul cultural-educativ, personalul existent în
prezent fiind cu totul insuficient raportat la efectivele mari de deţinuţi
şi la condiţiile inumane şi de stres în care trăieşte
cel puţin o parte a acestora; sunt necesare demersuri pe lângă Ministerul
Educaţiei şi Cercetării în vederea asigurării fondurilor
necesare aprovizionării cu materie primă a cursului de cofetari
– patiseri;

–        
este necesar ca pe timp foarte călduros uşile camerelor, mai ales
ale celor foarte aglomerate, să stea cât mai mult posibil deschise; conducerea
unităţii trebuie să de în sensul acesta dispoziţii cât
se poate de precise întregului personal din secţiile de deţinere;

  

Valerian Stan                           
                                                Olivia – Diana Călinescu

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-05-22 00:00:002003-05-22 00:00:00Raport asupra vizitei în penitenciarul Bacău

Raport asupra vizitei la penitenciarul Bucureşti – Jilava

15/04/2003/în Penitenciare /de Rasista

În ziua de 15 aprilie 2003,
trei reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul Bucureşti
– Jilava.

 1.     
Aspecte generale

 La
data vizitei, în penitenciar erau cazaţi 3.187 de deţinuţi
în 2.551 de paturi, unitatea fiind în continuare una dintre cele mai aglomerate
din întreg sistemul penitenciar. O situaţie destul de dificilă este
şi aceea a raportului dintre numărul cadrelor de la ”operativ” şi
cel al deţinuţilor, de circa 1/30. La muncă erau folosiţi
490 de deţinuţi – 127 în agricultură (la Vidra şi “Leoser”),
13 la “Sitaco”, 30 la lucrările în curs de la Palatul Justiţiei
iar ceilalţi, în interior, la deservire.

 Din
cauza insuficienţei fondurilor, unitatea nu a putut începe lucrările
de reabilitare a spaţiilor de cazare şi a instalaţiilor sanitare.
Problema mai veche a calităţii apei potabile a fost doar parţial
rezolvată în sensul că s-a reuşit înlocuirea numai a conductelor
de apă de la puţuri şi până la clădiri, şi nu
şi cele din clădiri.

 Potrivit
reprezentanţilor unităţii, s-a renunţat complet la folosirea
lanţurilor pentru imobilizarea deţinuţilor, cu excepţia
cazului deţinutului grec Passaris, inculpat într-un  caz de omor deosebit
de grav şi considerat de penitenciar deosebit de periculos. Reprezentanţii
asociaţiei au fost de părere că se impune renunţarea şi
în acest caz la utilizarea lanţurilor, în special pentru că acest
mijloc de imobilizare este interzis necondiţionat atât prin normele ONU
cât şi prin cele europene în materie penitenciară. O altă practică
la care reprezentanţii APADOR-CH au cerut să se renunţe este
aceea a sancţionării deţinuţilor (atenţionarea, urmată
de mustrare şi apoi de suspendarea dreptului la pachet) care nu vor să
iasă la plimbarea zilnică, mai ales cu argumentul că plimbarea
zilnică este un drept, şi nu o obligaţie a deţinuţilor.
Cadre din conducerea unităţii au răspuns că ieşirea
la plimbare ar fi comparabilă cu obligativitatea îmbăierii săptămânale
a deţinuţilor, o măsură de asemenea menită să
menţină sănătatea deţinuţilor. În opinia asociaţiei
o asemenea comparaţie nu este potrivită deoarece dacă în cazul
refuzului unui deţinut de a face baie poate fi afectată starea igienico
– sanitară a deţinuţilor din colectivul respectivului deţinut,
în cazul neieşirii la plimbare o asemenea problemă este evident
că nu se ridică.

 Sunt
cazuri în care deţinuţii care “contribuie cu informaţii” privind
siguranţa, ordinea şi disciplina din penitenciar beneficiază
de zile deduse din durata pedepsei. Deşi o asemenea practică este
permisă prin ordinele care reglementează drepturile deţinuţilor,
reprezentanţii asociaţiei au fost de părere că ea încurajează
delaţiunea şi poate să aibă consecinţe dramatice,
deţinuţii denunţaţi putându-se răzbuna pe denunţătorii
lor.

 Percheziţiile
în camere au loc săptămânal în cazul deţinuţilor consideraţi
periculoşi şi lunar în cazul celorlalţi (şi, în ambele
cazuri, “ori de câte ori este necesar”).

 Toţi
deţinuţii sunt obligaţi să poarte, în toate situaţiile,
ţinuta pusă la dispoziţie de penitenciar. Prin profilul său,
penitenciarul este “de prevenţie şi tranzit”, ceea ce înseamnă
că cei mai mulţi deţinuţi nu au condamnări definitive.
În aceste condiţii, potrivit normele europene şi ONU în materie,
deţinuţilor trebuie să li se asigure dreptul să poarte
hainele proprii.   

  

2.     
Vizita în penitenciar

 2.1 
Blocul alimentar

 În
interior, mai ales în bucătărie, starea blocului alimentar este
deplorabilă, în special din cauza mucegaiului şi a condensului de
pe pereţi. O sigură încăpere arăta bine, fiind zugrăvită
recent, cea cu plitele pentru gătit.

 Pentru
masa de prânz se gătise ciorbă de zarzavat şi tocană de
cartofi cu slănină. Pentru diabetici se pregătiseră 20
de porţii (“carnea” din aceste porţii era mai mult coaste şi
grăsime) iar pentru bolnavii de TBC, 78 de porţii. Dimineaţă
se servise ceai, biscuiţi şi margarină, la comun, şi lapte,
pâine, margarină şi câte un ou la trei zile pentru diabetici. Seara
urma să se servească paste cu brânză. Pentru masa de prânz
se folosiseră 193 kg de de slănină şi 35 kg de carne de
porc. Cei 15 deţinuţi musulmani primesc exact aceeaşi mâncare
dar fără slănină. Ei primesc carne de vită foarte
rar şi numai dacă este prevăzută în meniul general.

 În
sala de curăţat zarzavat, spălarea cartofilor se făcea
în trei bazine mari de piatră, vechi şi deteriorate.

 2.2
Cabinetul medical

 În
luna ianuarie 2003, doi dintre deţinuţii unitâţii au decedat.
La data de 10 ianuarie, în jurul orei 6 dimineaţa, deţinutul Constantin
Ristea a ieşit la cabinet plângându-se că tuşeşte şi
că îl ustură gâtul. La ora 6.30 a fost văzut de asistenta medicală
de serviciu, după care a fost dus din nou în cameră, de unde a revenit
în jurul orei 7, odată cu prezentarea la serviciu a medicului. La puţin
timp după intrarea în cabinet, deţinutul a căzut din picioare
şi a decedat. La data vizitei reprezentanţilor asociaţiei,
unitatea încă nu primise certificatul de autopsie, ştiindu-se doar
că este posibil ca decesul să fi survenit din cauza unei insuficienţe
cardiace. Constantin Ristea nu era cunoscut cu antecedente de ordin medical,
singura menţiune de acest fel – un “astm bronşic” – fiind făcută
în dosarul medical al deţinutului de către serviciul medical al
secţiei de poliţie de la care venise. În aceste condiţii, reprezentanţii
APADOR-CH au fost surprinşi de decesul fulgerător al lui Constantin
Ristea, cu atât mai mult cu cât ei aveau informaţii anterioare că
deţinutul fusese bătut de cadre chiar în noaptea decesului. Asociaţia
aşteaptă să primească de la penitenciar o copie de pe
certificatul de autopsie. Cel de-al doilea caz – deţinutul Ion Dragomirescu
a decedat la data de 25 ianuarie, la spitalul penitenciar Bucureşti –
Jilava, suferind de ischemie coronariană, hipertensiune arterială
în formă medie şi sechele TBC.  

 În
unitate se află 5 deţinuţi bolnavi de SIDA, în tratament (3
dintre ei sunt internaţi în infirmerie), venind în acest penitenciar
după externarea din secţia de boli infecţioase a spitalului
penitenciar Bucureşti – Jilava.

 Personalul
medical este format din 6 medici (la data vizitei 2 se aflau în concediu medical)
şi 10 asistenţi medicali. În programul zilnic de consultaţii,
de la 9 la 14.30, un medic vede în jur de 100 de deţinuţi. De subliniat
este faptul că cei 6 medici se ocupă exclusiv de deţinuţi,
pentru cadre existând cabinet şi personal medical complet separat.

 În
camera 418 de la infirmerie se aflau 8 deţinuţi (erau 12 paturi).
Aici erau internaţi şi cei 3 bolnavi de SIDA, care sunt incluşi
în programul naţional anti SIDA coordonat de Ministerul Sănătăţii.
Unul dintre ei ( M.P.), venit de la spitalul penitenciar Bucureşti –
Jilava şi care se afla în infirmerie de două săptămâni,
s-a plâns că de circa cinci luni are o “infecţie la ureche” (“otită
cronică”, a precizat medicul prezent) şi că nu este trimis
la spital pentru tratament. Un alt deţinut bolnav de SIDA (R.) fusese
recent operat de apendicită. El s-a plâns de mâncarea proastă şi
insuficientă (este inclus la regimul alimentar pentru TBC), de faptul
că nu au televizor, că nu există măcar o carpetă
pe pardoseala de ciment, că abia se pot spăla cu apă rece.

 Marin
Tomulescu a fost operat de arterită la ambele picioare, mai mult de jumătate
din labe fiindu-i amputate. Ar avea nevoie de însoţitor pentru că
se deplasează extrem de greu. În plus, boala a început să-i afecteze
şi mâinile. Din pedeapsa de 22 de ani a executat deja 15. A făcut
cerere de întrerupere pe motiv de boală dar IML a stabilit că poate
fi tratat în sistemul penitenciar. După spusele deţinutului, nu
primeşte decât pentoxifilină şi aspirină, ceea ce este
complet ineficient.

 Ion
Ciocârlan era internat cu paraplegie, în urma unei căderi de la înălţime.
El s-a plâns că a fost “plimbat” între spitalele penitenciar Colibaşi
şi Jilava, fără ca starea sănătăţii sale
să se amelioreze în vreun fel. În urma cererii de întrerupere a executării
pedepsei pe motive medicale, la data de 4 aprilie a.c. avusese termen, la
Judecătoria Sectorului 1, însă judecata s-a amânat întrucât expertiza
IML nu ajunsese încă (în dosarul său medical era consemnat că
respectiva expertiză fusese “încheiată” la data de 27 martie a.c.).

 Reprezentanţii
asociaţiei au reţinut faptul că pentru bolnavii de SIDA nu
există norme specifice de hrănire, ceea ce are consecinţe negative
asupra tratamentului de care trebuie să beneficieze această categorie
de bolnavi. Medicamentele care li se dau – crixivan şi canbivin – sunt
extrem de puternice şi le cauzează stări de slăbiciune
şi ameţeală.

 Grupul
sanitar avea două încăperi foarte strâmte – una, cu un WC turcesc
şi o chiuvetă iar cealaltă cu un jgheab din beton cu 2 robinete.
Apă caldă există de regulă în zilele de luni, miercuri
şi joi însă în lipsa unui duş deţinuţii sunt nevoiţi
să se spele cu un furtun din cauciuc. În cameră nu exista nici televizor,
nici aparat de radio.

 Deţinuţii
internaţi în infirmerie s-au declarat mulţumiţi de grija cu
care sunt trataţi de personalul medical, de doamna doctor în special,
dar consideră că locul lor ar fi în spitale de specialitate.

 2.3
Camerele de detenţie

 În
camera 408, regim restrictiv, se aflau 2 deţinuţi (3 paturi). Demis
Ionel Moscu mai avea de executat 5 luni din 10 de regim restrictiv, pentru
că evadase (penal fusese pedepsit cu 1 ani şi 5 luni de închisoare).
Vili Vilan Stan primise tot 10 luni de regim restrictiv pentru implicarea
într-o bătaie între deţinuţi (executase 7 luni). Ambii deţinuţi
făcuseră cereri de reexaminare a pedepsei cu regim restrictiv, însă
în ambele cazuri rezultatul a fost negativ. Plimbarea zilnică, într-o
“cuşcă” de circa 25 m.p., durează în jur de o jumătate
de oră, deţinuţii fiind încătuşaţi şi supravegheaţi
de grupa de intervenţie (“mascaţii”). Deţinuţii nu pot
da telefoane, însă pot primi vizite, cu aprobarea comandantului (Stan
primise 4 vizite, de fiecare dată când a solicitat); la restrictiv vizitele
sunt interzise în primele 3 luni ale acestei pedepse. Grupul sanitar” avea
o chiuvetă şi un WC turcesc, nedespărţite de restul camerei.

 În
camera 409 erau cazaţi 3 deţinuţi pe viaţă (în 3
paturi). Din cei 3 numai unul avea condamnarea definitivă – Gavril Lucian
Ciupea. La plimbarea zilnică sunt scoşi împreună, cu cătuşe
şi însoţiţi de “mascaţi” (marţea, când este program
de baie, şi duminica nu există program de plimbare). În cameră
exista un aparat de radio. Deţinutul Ciupea s-a plâns că fiind transferat
de la Gherla nu i s-a permis să aducă aici televizorul primit de
acasă. La sesizarea pe care a făcut-o, DGP i-a răspuns că
în cazul transferurilor transportul aparaturii audio – video “cade în sarcina
familiei sau a unei persoane apropiate”. Reprezentanţii APADOR-CH au
apreciat această regulă drept inadecvată, mai ales ţinând
cont de faptul că penitenciarele reuşesc numai într-o foarte mică
măsură să asigure deţinuţilor televizoare şi
aparate de radio iar transportarea, o dată cu celelalte bagaje ale deţinuţilor,
şi a unui aparat de radio sau televizor nu ar costa nimic în plus şi
nici nu ar ridica dificultăţi organizatorice insurmontabile. Deţinutul
Ciupea a solicitat ca în cazul în care va fi transferat sa nu fie dus la penitenciarul
din Craiova. El a motivat că în acel penitenciar se află deţinutul
Aurel Leuca, cu care în penitenciarul din Gherla a avut un conflict şi
care l-a ameninţat că îl va omorî. 

 În
camera 502, 17 deţinuţi erau cazaţi în 9 paturi. Deţinuţii
nu aveau nici televizor şi nici radio, însă primesc zilnic ziare.
Plimbarea zilnică – obligatorie ca program – durează în jur de 45
de minute. Deţinuţii – care sunt folosiţi la deservire în interior
– pot să dea câte două telefoane pe lună (ceilalţi au
dreptul numai la unul pe lună sau atunci când se iveşte un caz special).
Grupul sanitar era format dintr-o încăpere cu un WC turcesc, unde deţinuţii
obişnuiesc să se şi spele, cu un furtun care trece prin perete
de la chiuveta aflată în cameră. 

 La
izolatorul de pedeapsă nr 1 se aflau 2 deţinuţi (2 paturi),
care la momentul vizitei erau la plimbare.

 În
camera 3 a izolatorului de pedeapsă se afla, de 6 zile, deţinutul
Cornel Brebeanu, având de executat o pedeapsă cu izolarea de 10 zile
pentru „injurii aduse cadrelor”. Deţinutul a insistat că este nevinovat
întrucât cel pe care l-a înjurat a fost un deţinut şi nu un cadru.
El a mai spus şi că nu a fost audiat de comisia de disciplină,
singura persoana care a stat de vorbă cu el în legătură cu
presupusa abatere fiind ofiţerul cu disciplina. La momentul vizitei pe
pardoseala camerei băltea apa. Brebeanu s-a plâns că situaţia
aceasta dura din ziua în care a fost introdus la izolare. Deşi strângea
continuu apa de pe jos, balta persista din cauză că, a spus el,
„se pare că chiuveta e defectă”. Aşternutul de pe pat se ridică
zilnic între deşteptare şi stingere (5.00 – 22.00) iar deţinutul
era scos la plimbare zilnic, cu cătuşe şi escortat de „mascaţi”.

 Deţinutul
Zete Gheorghe, revenit de la plimbare se deplasa cu foarte mare greutate.
El este paralizat pe partea stângă şi bolnav de epilepsie, ambele
afecţiuni fiind confirmate în fişa medicală. Problema lui era
că în urmă cui două săptămâni fusese mutat din infirmerie,
unde condiţiile sunt ceva mai acceptabile, într-o cameră cu 41 de
deţinuţi. În plus a fost repartizat să doarmă într-un
pat de sus şi, cum face destul de des crize de epilepsie, se teme să
nu cadă pe ciment.

 În
curtea de plimbare a secţiei a V-a se aflau deţinuţii din camera
503. Deţinuţii au precizat că ies la plimbare numai patru zile
pe săptămână (nu se iese la plimbare duminica, joia, când se
face baie, şi sâmbăta, când este program administrativ – gospodăresc).
La club, deţinuţii merg de regulă o dată pe lună,
ocazie cu care pot mai ales să joace şah, table, remmy etc. Telefoane
se pot da o dată pe lună iar în cazuri deosebite, cu aprobarea comandantului.
Este de subliniat faptul că în acest penitenciar procedura de aprobare
a telefoanelor este simplificată, constând doar în înscrierea deţinuţilor
într-un tabel nominal. Este necesar, însă, să se renunţe la
supravegherea convorbirilor deţinuţilor, evitându-se posibilitatea
ca personalul să asculte ce vorbesc deţinuţii la telefon (subofiţerul
supraveghetor stă la o masă lângă telefon şi prin urmare
este practic imposibil să nu audă ce vorbesc deţinuţii).

 În
camera 502 erau 17 deţinuţi la 9 paturi. Nu au nici televizor, nici
radio ci, rar, ziare. Deţinuţii s-au plâns că au păduchi
şi că nu li se dă nici un fel de dezinfectant.  

  

3. Camera pentru discuţiile
dintre deţinuţi şi avocaţii lor

 În
pavilionul pentru vizite este amenajată o cameră destinată
discuţiilor deţinuţilor cu avocaţii lor. În momentul vizitei,
în cameră avea loc o întâlnire a unui deţinut cu cei doi avocaţi
ai săi. Discuţia era supravegheată de un subofiţer (femeie),
care a precizat reprezentanţilor APADOR-CH că are dispoziţie
să „asculte ce se vorbeşte şi să nu permită ca deţinuţii
să primească de la avocaţi droguri, bani etc” (în cameră
mai erau şi doi deţinuţi care nu aveau nici o legătură
cu întâlnirea deţinutului respectiv cu avocaţii săi). La obiecţia
reprezentanţilor asociaţiei privind nerespectarea confidenţialităţii
discuţiilor dintre deţinuţi şi avocaţi, supraveghetoarea
a răspuns: „Despre asta vorbiţi cu domnul comandant”.

  

4. Discuţia cu deţinuţul
Klaus Costel Rădulescu

 Deţinutul
era nemulţumit pe de o parte pentru că era inclus „nejustificat”
în categoria deţinuţilor „periculoşi” iar pe de altă parte
că ar fi fost pedepsit disciplinar pentru o abatere pe care nu a comis-o.
În privinţa primului aspect, reprezentanţii asociaţiei au constatat
că Rădulescu fusese categorisit drept „periculos” în special pentru
„natura faptei comise” (deţinutul era în curs de judecată pentru
viol) şi pentru „sustragere de armament şi muniţie” (penitenciarul
preluase această acuzaţie dintr-o adnotare făcută la penitenciarul
Aiud, dintr-o condamnare anterioară, nedocumentată însă prin
actele din dosar). În privinţa pedespei disciplinare, lui Rădulescu
i-a fost retras dreptul la vizită, la pachet şi telefon pe termen
de o lună întrucât ân camera sa a fost găsit un cuţit care
i-ar fi aparţinut. El a contestat insistent că respectivul cuţit
i-ar fi aparţinut şi s-a arătat nemulţumit de faptul că
au fost ascultaţi numai trei dintre deţinuţii din cameră,
refuzându-i-se insistent solicitarea de a fi audiaţi şi oricare
alţi colegi din cameră. Explicaţia reprezentanţilor unităţii
potrivit căreia „ceilalţi deţinuţi n-au vrut să se
implice” nu poate fi convingătoare atât timp cât nu se poate explica
de ce singurii deţinuţi care „au vrut să se implice” au fost
cei trei care l-au acuzat pe Rădulescu. Reprezentanţii APADOR-CH
au rămas cu impresia că sancţionarea deţinutului nu a
fost decisă în urma unei cercetări temeinice şi obiective (Rădulescu
nu a fost audiat nici de comisia de disciplină) iar categorisirea sa
ca deţinut „periculos” nu a avut în vedere, aşa cum ar fi fost firesc,
mai ales comportamentul său din timpul detenţiei. Deţinutul
a mai semnalat şi că plimbarea zilnică, de circa 20 de minute,
depinde şi de “disponibilitatea mascaţilor”. 

 

 5.
Concluzii

 În
comparaţie cu situaţia de la vizitele precedente, au fost constatate
anumite ameliorări:

 –        
s-a renunţat la folosirea lanţurilor ca mijloc de imobilizare a
deţinuţilor; asociaţia consideră că la folosirea
lanţurilor trebuie să se renunţe inclusiv în cazul deţinutului
Passaris;

 –        
medicii repartizaţi să asigure asistenţă medicală
deţinuţilor se ocupă exclusiv de aceştia, şi nu şi
de cadre;

 –        
calitatea apei a fost îmbunătăţită într-o anumită
măsură, însă este necesar ca în continuare această chestiune
să rămână în atenţia conducerii DGP şi a unităţii;

 APADOR-CH
recomandă DGP şi conducerii penitenciarului:

 –       
să identifice resursele financiare necesare reabilitării şi
reamenajării spaţiilor de cazare şi, cât mai curând posibil,
a blocului alimentar;

 –        
să întreprindă măsurile necesare pentru ca deţinuţilor
bolnavi de SIDA să li se stabilească norme de hrănire speciale,
adecvate tratamentului de care trebuie să beneficieze;

 –        
să dispună urgent măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii
discuţiilor dintre deţinuţi şi avocaţii lor;

 –        
să aibă în vedere ca deţinuţii să fie categorisiţi
ca „periculoşi” exclusiv pe baza comportamentului pe care aceştia
îl au pe timpul detenţiei iar procedurile disciplinare să fie temeinice,
obiective şi respectând regulile stabilite prin ordinele DGP; este necesar
ca deţinuţii să fie audiaţi de comisia de disciplină
în toate cazurile în care împotriva lor au fost declanşate procedurile
disciplinare; în acest sens, asociaţia consideră că este necesară
analizarea sesizărilor consemnate cu privire la deţinutul Klaus
Costel Rădulescu;

 –        
să se permită deţinuţilor transferaţi să ia
cu ei şi aparatura audio – video pe care o au de acasă;

 –        
să analizeze cu solicitudine cererea deţinutului Gavril Lucian Ciupea
de a nu fi transferat la penitenciarul Craiova;

 –        
să stabilească măsurile care se impun pentru ca deţinuţii
care nu sunt condamnaţi definitiv să poată purta hainele proprii;

 –        
să se renunţe la pedepsirea deţinuţilor care nu ies la
plimbare şi la recompensarea „informatorilor”.         

 –        
să se renunţe la “alegerea” şefilor de camere (şi a adjuncţilor);
nici un deţinut nu trebuie să primească atrbuţii care
îi dau mandat asupra celorlalţi;

 –        
spre deosebire de oricare alte penitenciare, inclusiv de cele de maximă
siguranţă, aici “mascaţii” sunt practic omniprezenţi prin
unitate, ceea ce întreţine o atmosferă destul de tensionată
în rândul deţinuţilor, date fiind mai ales misiunile “speciale”,
represive, pe care aceştia le au, echipamentul de culoare neagră,
cu cagule acoperind aproape complet faţa, armament şi alte mijloace
speciale de intervenţie şi imobilizare etc. 

 

 

Manuela Ştefănescu       
            Diana Călinescu                      Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-04-15 00:00:002003-04-15 00:00:00Raport asupra vizitei la penitenciarul Bucureşti – Jilava
Pagina 11 din 12«‹9101112›

Ultimele postări pe blog



Abonare Newsletter:

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.

© Drepturi de autor - APADOR-CH - Enfold Theme by Kriesi
Scroll to top
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor. OKNoPrivacy policy